13-când s-a Închinat Ţara românească imperiului otoman

1
13.Când s-a „închinat” Ţara Românească Imperiului Otoman? -marele ban Mihail Cantacuzino afirma că Mircea cel Bătrân a fost primul domnitor care a închinat ţara turcilor şi a plătit tribut, în 1383, iar mai târziu Laiotă Basarab a închinat pentru a doua oară ţara, în 1460. În realitate, ar fi vorba de 1393 şi 1462, iar a doua închinare a Ţării Româneşti ar fi fost atunci sub Radu cel Frumos; -Dionisie Fotino afirma în lucrare sa Istoria generală a Daciei'' că închinarea a avut loc după lupta de la Nikopolis, din 1396; -Ienăchiţă Văcarescu consemnează la sfârşitul sec. XVIII că închinarea s-a făcut în 1418 şi într-o notă marginală dă numele lui Mihail I, fiul lui Mircea; -istoricii care s-au ocupat de relaţiile româno-otomane (Nicolae Iorga, Mihai Maxim, Viorel Panaite) sunt de părere că Mircea a încheiat o înţelegere de pace, ci nu un tratat de supunere, după campania din 1417 el răscumpărându-şi pacea prin plata unui tribut; -cronicarii otomani lasă să se înţeleagă că primul domn care s- a închinat Porţii a fost Vlad Dracul, în 1437, când a primit de la Mehmet II veşmânt sau hilat şi acoperământ de cap în formă de turban; -Radu cel Frumos a primit în 1462 însemnele domniei: steag împodobit, sabie şi chimir (cingătoare). Referindu-se la Radu cel Frumos, un cronicar otoman vorbeşte de cucerirea Ţării Româneşti.

Upload: george-catalin

Post on 09-Jul-2016

217 views

Category:

Documents


2 download

TRANSCRIPT

Page 1: 13-Când S-A Închinat Ţara Românească Imperiului Otoman

13.Când s-a „închinat” Ţara Românească Imperiului Otoman?-marele ban Mihail Cantacuzino afirma că Mircea cel Bătrân a fost primul domnitor care a închinat ţara turcilor şi a plătit tribut, în 1383, iar mai târziu Laiotă Basarab a închinat pentru a doua oară ţara, în 1460. În realitate, ar fi vorba de 1393 şi 1462, iar a doua închinare a Ţării Româneşti ar fi fost atunci sub Radu cel Frumos;-Dionisie Fotino afirma în lucrare sa Istoria generală a Daciei'' că închinarea a avut loc după lupta de la Nikopolis, din 1396;-Ienăchiţă Văcarescu consemnează la sfârşitul sec. XVIII că închinarea s-a făcut în 1418 şi într-o notă marginală dă numele lui Mihail I, fiul lui Mircea;-istoricii care s-au ocupat de relaţiile româno-otomane (Nicolae Iorga, Mihai Maxim, Viorel Panaite) sunt de părere că Mircea a încheiat o înţelegere de pace, ci nu un tratat de supunere, după campania din 1417 el răscumpărându-şi pacea prin plata unui tribut;-cronicarii otomani lasă să se înţeleagă că primul domn care s-a închinat Porţii a fost Vlad Dracul, în 1437, când a primit de la Mehmet II veşmânt sau hilat şi acoperământ de cap în formă de turban;-Radu cel Frumos a primit în 1462 însemnele domniei: steag împodobit, sabie şi chimir (cingătoare). Referindu-se la Radu cel Frumos, un cronicar otoman vorbeşte de cucerirea Ţării Româneşti.