Daruieste si vei primi

„Nu daţi decât puţin, când daţi din ce-i al vostru.

Numai dând din voi înşivă, daţi cu adevărat.

Şi ce este frica de sărăcie, dacă nu sărăcia însăşi?

Iar groaza de sete, în preajma fântânilor pline, nu-i oare setea cea mai nestinsă?

… cei ce dau fără a simţi nici durere, nici bucurie, necunoscându-şi virtuţile,

…sunt asemenea mirtului din vale, care îşi răspândeşte parfumul în spaţiu.

E bine să dai când ţi se cere, dar şi mai bine fără să ţi se ceară, din înţelegere.

Iar pentru cei dornici să dea, a-i căuta pe necăjiţi este o bucurie mai mare decât darul însuşi.

Fiindcă, se află, oare, vreun lucru pe care să ţi-l refuzi?

O, desigur, tot ceea ce îţi aparţine va fi dăruit într-o zi,

Deci, dă acum, în anotimpul dărniciei tale, iar nu în cel al moştenitorilor tăi.

(Profetul de Kahlil Gibran)

Acest principiu al daruirii bineinteles este usor dar nu simplu de aplicat si se sintetizeaza in declaratia “Daruieste si vei primi”. Oamenii numesc acest principiu in diferite moduri: legea actiunii si reactiunii; legea atractiei si respingerii; legea cauzei si efectului. Cel mai des se vorbeste despre legea semanatului si culesului.

Daca semeni porumb, culegi porumb. N-am vazut niciodata sa creasca ridichi daca semeni boabe de porumb. Daca semeni orz, culegi orz. Dar daca semeni ura, ce vei culege? Dar daca semeni iubire, ce se va intampla?

Aceste două acţiuni, a darui si a primi nu pot fi niciodată separate complet. Ca şi principiile yin-yang, feminin-masculin, ele sînt opuse dar complementare şi niciodată nu poate exista una fără cealaltă. A dărui şi a primi - două mistere care, odată înţelese, ne pot transforma viaţa în bine pentru totdeauna. Ca şi principiile yin-yang, dăruirea şi acceptarea sînt într-o continuă mişcare. Aceste două acţiuni formează şi menţin întregul univers, cel mai adesea manifestîndu-se într-un mod tainic, discret şi atît de subtil încît nici nu ne dăm seama de prezenţa lor. Viaţa pe care o avem este un dar Divin. El ne este oferit clipă de clipă cu atîta discreţie de către Dumnezeu, încît nici nu ne gîndim că viaţa, pe care o risipim cel mai

adesea, este un dar.

Pămîntul ne dăruieşte permanent hrana pe care o mîncăm. Cerul ne dăruieşte tot timpul aerul şi lumina sa. Plantele, animalele, mineralele ne dăruiesc permanent cîte ceva, ba uneori chiar propria lor existenţă. Noi cînd vom începe să dăruim cu adevărat? Cînd vom fi la fel de darnici ca şi Pămîntul? Cînd vom dărui, la fel ca şi Soarele, dragostea noastră tuturor, în mod egal?

Adevărata dăruire înseamnă o revărsare a iubirii tale. Sunt multe feluri de a darui iubire, dar doar unul singur exprima totul: sinceritatea trairii. Ceea ce vei simti daruind va fi “rasplata” ta, rasplata care nu se poate compara cu nimic “material”. A darui iubire este divin.Acest sentiment de daruire neconditionata e sublim, sa daruiesti si sa te bucuri de puterea ta de daruire, de puterea ta de a iubi.

Să nu dăruim niciodată un lucru aşteptînd altceva în schimb, pentru că atunci nu vom fi nici măcar la înălţimea unei pietre, care se dăruieşte pe sine pentru a oferi adăpost, protecţie, altar sau mormînt. Piatra nu cere niciodată ceva în schimbul sacrificiului ei.

Puterea de a dărui vine de la Dumnezeu.

Zgîrcenia vine de la ego. Dumnezeu ne face să devenim desăvîrşiţi. Egoul ne impurifică şi ne umple de ignoranţă şi suferinţă. A dărui înseamnă a te deschide precum o floare cînd este atinsă de razele soarelui. A fi zgîrcit înseamnă a te închide în mizeria şi în întunericul cărnii tale.

Zgarcenia avocatului

Personalul primariei unei localitati descopera ca un renumit avocat din localitate nu a facut niciodata vreo donatie catre primarie. Persoana care raspundea de acest lucru se deplaseaza la domiciliul avocatului sa-l convinga sa faca o donatie.- Domnule avocat, cercetarile noastre arata ca aveti un venit de peste 500.000 dolari pe an, dar nu ati facut vreodata vreo donatie. Nu ati vrea sa ajutati intr-un fel comunitatea?Avocatul se gandi un timp si apoi raspunde:- Cercetarile dv. au aratat si ca mama mea este pe moarte, dupa o boala lunga, iar pensia pe care o are este de patru ori mai mica decat pretul medicamentelor pe care ar trebui sa le ia pentru a-i mai usura chinurile?Jenat, reprezentantul ingaima:- Pai… nu…- Sau, continua avocatul, ca fratele meu, veteran lasat la vatra, este orb si condamnat sa-si duca viata intr-un scaun cu rotile?Reprezentantul incearca sa-si ceara scuze, dar avocatul continua:- Sau ca sotul surorii mele a murit intr-un

accident de circulatie, spuse el ridicand vocea, lasand-o cu trei copii si fara nici un ban?Umilit, infrant complet, omul murmura:- Nu am stiut, imi pare nespus de rau…- Atunci, ii taie vorba din nou avocatul, daca lor nu le dau nici un ban, ce te face să crezi ca v-as da voua?

Ceea ce ne împiedică să exersăm dăruirea este egoul. Simţul eului, impurificat de dorinţele infinite ale plăcerii şi comodităţii este o povară imensă care nu poate fi îndepărtată cu uşurinţă. Sri Ramakrishna spunea: "Soarele îşi revarsă lumina şi căldura asupra întregii lumi, dar nu poate să împrăştie un nor care îi acoperă strălucirea. Tot astfel, atît timp cît egoismul învăluie inima omului, lumina lui Dumnezeu nu poate să strălucească." Deducem faptul că cine doreşte să-şi îmbunătăţească puterea de a dărui, care în ultima instanţă înseamnă sacrificiu de sine, trebuie să îndepărteze egoul. Egoul poate fi depăşit prin purificarea minţii şi dezvoltarea puterii de a iubi. Puterea de a iubi poate să crească exersînd dăruirea. Prin revizuirea simţămîntului de posesiune, prin renunţarea treptată la ideea de "eu" şi "al meu", vom reuşi să purificăm egoul şi chiar să-l transcendem în totalitate. Pentru a obţine uriaşe transformări spirituale nu este obligatoriu să medităm asupra ideii de dăruire. Dacă prin acţiunea de a dărui cineva înţelege faptul de a

oferi de mîncare unui sărac, sau a da cîţiva bănuţi unui cerşetor, el trebuie să-şi pună în practică această atitudine într-un mod cît mai detaşat posibil şi, mai ales, trebuie să o facă cît mai des cu putinţă.

Dacă dăruirea nu poate fi considerată o cale spirituală în sine, trebuie să remarcăm, totuşi, că absolut toate religiile şi şcolile spirituale din întreaga lume fac trimitere la dăruire. De ce avem de a face cu această omniprezenţă a dăruirii în toate tradiţiile spirituale? Pentru că orice evoluţie spirituală implică expansiunea conştiinţei sau, altfel spus, distrugerea sistematică a tuturor limitărilor impuse de ego. Poate că nu toţi au puterea de discriminare suficientă pentru a aborda prin meditaţie problema transcenderii egoului, dar absolut oricine este capabil de a înfăptui actul elementar de a dărui. Prin simplul act de a dărui, egoul poate fi purificat şi apoi depăşit complet.

Egoul este foarte subtil. Gîndul de "eu" este primul care apare în minte. Există, deci, pericolul ca egoul să-şi supună şi să pervertească pînă şi actul elementar şi sfînt al dăruirii. Este vorba, aici, de toate darurile pe care le realizăm cu scopul de a cîştiga faimă sau diferite alte avantaje.

Pentru a nu permite egoului să pervertească actul dăruirii, este necesar ca:

-Intotdeauna dăruirea să fie însoţită de o maximă detaşare şi de o profundă iubire. Acest lucru implică o integrare spirituală sau cel puţin afectivă a actului dăruirii.

- Trebuie să oferim înainte de a ni se cere şi să ne îndepărtăm înainte de a ni se mulţumi. Concret, este bine ca actele noastre de dăruire să nu fie ştiute de nimeni, "să nu ştie dreapta ce face stînga" - după cum spune Iisus. Exersînd astfel actul de a dărui, avem toate şansele să depăşim condiţionările egoului şi mai ales frica.

-Un alt mod de a acţiona este acela de a dărui totul. În clipa în care eşti capabil să oferi tot ceea ce ai, şi nu numai o parte, fără a te gîndi la o răsplată imediată sau viitoare, în aceeaşi clipă ai învins orice manifestare egotică. Ai devenit absolut liber.

Iisus pe cînd era în Templu, ridicîndu-şi privirea văzu bogaţii care puneau ofranda lor în vistieria templului. Văzu şi o văduvă săracă aruncînd acolo doi bănuţi. Şi zise: "Drept vă spun că această văduvă săracă a pus mai mult decît toţi. Căci toţi aceştia au pus ofranda din prisosul lor, pe cînd ea, din nevoia sa, a pus TOT ce avea la viaţa ei".

Dăruind totul, egoul este complet depăşit. Atît timp cît îţi mai păstrezi o rezervă, aceasta arată o limitare în

credinţă. Cu cît opreşti mai mult, cu atît mai mult îi lipseşte credinţei tale. Într-un alt loc, Iisus este întrebat de un tînăr bogat ce trebuie făcut, pentru a avea viaţă veşnică. Iisus îi răspunde: "Dacă vrei să fii desăvîrşit, du-te, vinde TOT avutul, dă-l săracilor şi vei avea comoară în cer".

Atunci cînd oferi doar ceea ce îţi prisoseşte, egoul este încă liniştit, ba chiar se poate folosi de actul dăruirii pentru a se întări, dezvoltînd mîndria. Dar atunci cînd ai dăruit totul, egoul este complet descoperit.

Să presupunem că este imposibil să ne dăruim tuturor în mod egal. Ei bine, atunci nu ne împiedică nimeni să ne dăruim cu totul fiinţei pe care o iubim.

A dărui şi a primi sînt două acţiuni complementare. Desprindem din această corelaţie faptul că niciodată nu poţi să primeşti mai mult decît poţi să dai. Dăruind totul, poţi să primeşti totul. Este recomandabil să începem exersarea dăruirii prin oferirea acelor lucruri care ne prisosesc. Cred că fiecare are printre lucrurile sale cîteva obiecte care nu-i mai sînt chiar atît de utile. Aceste obiecte le putem dărui. Apoi, trebuie ca, ori de cîte ori în preajma noastră se desfăşoară o acţiune la care putem participa, să ne oferim ajutorul înainte de a ni se cere şi să ne îndepărtăm înainte de a ni se mulţumi.

Multi oameni cunosc arta daruirii dar

nu o cunosc pe cea a primiri, care este foarte importanta. A şti să primeşti este uneori mai important decît să dăruieşti. A primi cu adevărat darul care ţi se oferă înseamnă a-i susţine subtil celui care oferă starea de deschidere pe care el o iniţializează în acel moment. Dacă cel care dăruieşte va observa că darul său nu este primit cum trebuie (cu bucurie) va suferi, oricît de detaşat ar fi în ceea ce priveşte acţiunea sa de a dărui.

Trebuie să ştim să preţuim ceea ce ni se oferă. Să primim pur şi simplu, cu bucurie, cu inocenţă, cu candoare. Şi în această privinţă avem multe de învăţat de la copii. În mod normal, cînd un adult primeşte un dar, ori va spune că "nu trebuia", "că e prea mult", ori va avea tendinţa de a-ţi răspunde imediat printr-un alt dar, ceva de genul unui contra-serviciu. Este un mod deplorabil de a te comporta. Cineva spunea că cel cu adevărat generos este cel care ştie să primească. Dăruiţi unui copil trei ciocolate, de exemplu, şi vedeţi dacă el vă va spune: "vai, nu trebuia" sau că "e prea mult, nu trebuia să te deranjezi". Copiii "înhaţă" darul şi se îndepărtează pentru ca nu cumva să te răzgîndeşti. Şi bucuria ta este mare atunci pentru că bucuria celui care a primit este mare.

Apare cineva si spune “Ce bine arati!” iar tu ii raspunzi “Tocmai m-am ingrasat 5 kg”. Persoana ti-a facut un compliment, pur si simplu, la modul in care

arati.

Acest gen de oameni nu sunt dispusi sa le permita altora sa le daruiasca ceva.

Atunci cand nu esti capabil sa primesti nici macar niste simple complimente, scurtcircuitezi functionarea principiului de a darui si a primi. Accepta orice compliment cu eleganta, cu recunostinta, permite-i sa te invaluie si intoarce-l la randul tau. Este o experienta de viata minunata sa incerci sa daruiesti mai repede decat poti primi inapoi.

SUCCESUL TAU, depinde doar de TINE.

“Succesul nu este negociabil”

Sunt sigur ca ai auzit ca este mai bine sa oferi decat sa primesti. Dar oare este adevarat?

Si cum sa daruiesti daca tu nu ai suficient pentru tine? Motivul pentru care nu poti oferi este faptul ca nu ai. Dar tocmai alegerea de a darui altora, este cea care te face sa realizezi ca de fapt ai avut mereu.

Exista o zona in creierul nostru numita “sistemul limbic” care nu se raporteaza la timp si nici la obiecte. Acesta nu face diferenta intre tine si ceilalti si nu are notiunea de trecut, prezent sau viitor. Aceasta zona fara timp si spatiu din creierul meu, primeste ceea

ce noi oferim pentru ca el nu stie ce anume iese sau ce anume intra .

Orice creezi tu pentru altcineva este experimentat mai intai de corpul tau. Prin urmare cand indrepti rugaciunile tale, sau gandurile si emotiile tale de liniste si impacare catre cei dragi, in partea cealalta a lumii, TU INSUTI experimentezi acea impacare si acel sentiment de bine. Si in acest fel vezi inca odata ca a oferi inseamna de fapt a primi.

Deci daca critici alte persoane, creierul tau nu stie cui ii este adresata critica si o primesti direct. Oferind compasiune catre o alta persoana acea parte a creierului nu stie catre cine este indreptata si o primesti. Creierul intodeauna primeste ca un dar pentru sine, ceea ce este adresat altuia.

Exista 3 feluri de oameni care daruiesc:

- oamenii de piatra;

- oamenii de burete;

- oamenii de fagure si miere;

Pentru a obtine ceva de la oamenii de piatra trebuie sa-i lovesti cu ciocanul si atunci vei obtine aschii si scantei.

Ca sa obtii apa dintr-un burete trebuie sa-l storci si cu cat aplici o presiune mai mare, cu atat obtii mai multa.

Iar oamenii fagure de miere isi revarsa pur si simplu, dulceata. Ai putea fi tot timpul fagure de miere pentru ca oricand ai ceva de daruit.

Ai putea gandi: Ei bine, chiar s-ar putea ca eu sa nu am nimic de daruit! Nu am vreun talent sau vreo capacitate deosebita! Nu pot vorbi in public. Nu am multi bani. Sunt numai o gospodina. Sunt numai un electrician. Sunt numai un instalator. Sunt numai un student. Sunt numai o zdreanta veche iesita la pensie. Saracu de tine!

Nu exista in realitate “saracu de tine” sau “saracu de mine”. Daca traim intr-un univers unde unul din principiile valabile este “daruieste si vei primi”, iar la temelia lui se afla ideea ca nu poti sa primesti ceva daca nu dai nimic, atunci rezulta in mod logic ca avem ceva de dat ca sa putem primi. Prin urmare, trebuie sa fie adevarat ca avem intodeauna ceva de daruit, altfel ar fi un univers nedrept.

Tu si eu, ca toti oamenii de pe planeta asta, inflorim cand suntem laudati. Ne intarim prin lauda si suntem distrusi de critica. Exista un proverb care spune “Vorba dulce mult aduce” si chiar daca-i dulce este si sanatoasa.

Orice daruiesti, vei primi inapoi. Daca daruiesti laude, vei primi laude care te intaresc. Daca critici pe toata lumea, te vei distrugie si pe tine.

Elementul final pentru a fundamenta principiul daruirii este urmatorul: Intodeauna daruieste cu speranta ca vei primi inapoi! Ce inseamna asta? Sa fii egoist si sa ii manipulezi pe ceilalti oferindu-le ceva apoi asteptand tot mai multe de la ei? NU.

Principiul daruirii inseamna sa daruiesti si iar sa daruiesti, mereu si mereu fara sa stii cum si cand vei primi inapoi, dar avand speranta ca, pana la urma vei primi. Trebuie sa fii deschis sa primesti atunci cand ti se va da inapoi ceea ce ai daruit.

A DARUI SI A PRIMI

Thomas Gaines

Am trimis un zambet si el a navigat departe

Pe marile zbuciumate ale vietii.

Mult mai multe zambete decat pot eu numara

Au navigat spre mine inapoi.

Am strans o mana in timp ce sopteam incurajator

“Norii vor fi imprastiati de vant.”

Si am simtit ca viata-mi este binecuvantata

In fiecare ora din acea zi.

Am trimis o urare de fericire

Acolo unde cineva in suferinta avea nevoie de ea.

Si, foarte curand dupa aceea, am gasit bucurie

Adaugandu-se in camara mea.

Mi-am daruit cu intelepciune

Mica mea comoara din monezi castigate cu truda;

Dar acum s-au intors la mine

De sute de ori inmultite.

Am ajutat un om sa urce un povarnis,

O nimica toata.

Si totusi o recompensa bogata am primit

Pentru ca acum am un nou prieten.

Ma gandesc in fiecare dimineata cand ma scol

Cum pot sa realizez ceva,

Eu stiu ca fiind folositor, progresez

Si daruind va veni timpul sa primesc.