Seminar 8

Mijloacele circulante şi căile de accelerare a rotaţiei lor.

7.1. Componenţa fondurilor circulante ale întreprinderiiMijloacele circulante constituie totalitatea mijloacelor băneşti, avansate pentru crearea fondurilor de

producţie şi a fondurilor circulante, ce asigură rotaţia neîntreruptă a mijloacelor băneşti. Mijloacele circulante asigură permanenţa producţiei şi realizarea produselor întreprinderii.

Fondurile circulante de producţie sunt unul din elementele procesului, partea principală a preţului de cost al producţiei. Acesrea sunt obiectele muncii (materia primă, principalelle materiale şi semifabricate, materialele auxiliare, combustibilul, tara, piesele de schimb etc.); mijloacele de muncă având termenul de valabilitate nu mai mare de 1 an sau valoarea de până la 1000 lei (obiectele şi instrumentele de mică valoare şi uzare rapidă); producţia nefinisată şi cheltuielile pentru perioadele viitoare.

Fondurile de circulaţie – sunt mijloacele întreprinderii depuse în rezervele de producţie finită, mărfurile expediate, dar neplătite, precum şi mijloacele în proces de calcul şi mijloacele băneşti din casă şi de la conturi.

Fondurile circulante de producţie se prezintă în producţie în forma lor naturală şi în procesul de fabricare a producţiei sunt consumate integral. Ele îşi transmit valoarea asupra produsului obţinut. Fondurile de circulaţie sunt legate de deservirea procesului de circulaţie a mărfurilor. Ele nu participă la formarea valorii, ci sunt purtătoarele ei. După încheierea ciclului de producţie, obţinerea produselor finite şi realizarea lor valoarea mijloacelor circulante se compensează în componenţa încasărilor de la realizarea produselor (executarea lucrărilor, prestarea serviciilor). Aceasta creează posibilităţi pentru reluarea sistematică a procesului de producţie, care se efectuează prin rotaţia permanentă a mijloacelor întreprinderii.

În calea lor mijloacele circulante trec consecutiv 3 etape: monetară (de pregătire); de producţie (procesul nemijlocit de producţie); şi marfară (producţia finită). Numai după transformarea formei marfare a valorii producţiei fabricate în formă monetară (bănească) mijloacele alocate în avans se recuperează din contul unei părţi din încasările de la realizarea producţiei. Cealaltă sumă constituie acumulările de mijloace băneşti, ce se utilizează în conformitate cu planul lor de distribuţie. O parte din acumulări (ptofit), sunt destinate pentru extinderea mijlocelor circulante, se alătură acestora şi efectuează împreună cu ele următoarele cicluri de circulaţie.

Ronaţia mijloacelor circulante are loc în corespundere cu schema de mai jos:B – Mp … P … Pf – B1, (7.1)

unde B - mijloacele băneşti, alocate în avans de întreprindere;Mp - mijloacele de producţie; P - producţia; P f – producţia finită;B1 – mijloacele băneşti obţinute de la vânzarea producţiei şi care inclur în cine profitul realşizat. Punctele (…) înseamnă că circulaţia mijloacelor e neîntreruptă, dar procesul rotaţiei lor continuă în

sfera producţiei.Mijloacele de circulaţie se află concomitent la toate etapele şi în toane formele de producţie, ceea ce

asigură activitatea regulată şi fără întreruperi a întreprinderii.Fondurile circulante de producţie ale întreprinderii se compun din trei părţi: rezervele de producţie;

produsele nefinisate şi semifabricatele de producţie proprie; cheltuielile pentru perioadele viitoare. Retervele de producţie sunt obiectele muncii, pregătite pentru plasare în procesul de producţie;

constau din materie primă, materialele de bază şi auxiliare, combustibil, carburanţi, semifabricate şi piese de competare procurate, tară şi materiale pentru ambalaj, piese de rezervă pentru reparaţia fondurilor fixe.

Produsele nefinisate şi semifabricatele de producţie proprie – sunt obiectele muncii ce au intrat în procesul de producţie: materialele, detaluule, blocurile şi articolele în proces de prelucrare şi asamblare, precum şi semifabricatele de producţie proprie, nefinisate completamenre în unele secţii şi trecute pentru prelucrare în continuare în alte secţii ale aceleiaşi întreprinderi.

Cheltuielile pentru perioadele viitoare constituie elementele nefinisate ale fondurilor circulante ce includ cheltuielile pentru pregătirea şi însuşirea produselor noi, ce se fabrică în perioada dată (reimestru, an),dar se raportează la producţia unei perioade viitoare.

Fondurile circulante de producţie în calea cor sunt legate de asemenea de fondurile de circulaţie, care deservesc sfera de circulaţie. Ele includ producţia dinită ce se află în depozite, mărfurile expediate, mijloacele băteşti şi mijloacele în proces de decontare către consumatorii de producţie, în special datoriile

Fondurile şi mijloacele circulante ale întreprinderii. Componenţa fondurilor circulante ale întreprinderii Estimarea utilizării fondurilor circulante în producţie Economisirea elementelor fondurilor circulante la întreprindere

debitoare. Totalitatea mijloacelor băneşti ale întreprinderii, destinate pentru formarea fondurilor circulante, constituie mijloacele circulante ale întreprinderii.

Componenţa şi clasificarea mijloacelor circulante sunt redate pe figura 7.1.

Semnul grupării

Destinaţia funcţională

Rolul înproducţie

Principiilede organizare

Surselede formare

Fig. 7.1. Componenţa şi clasificarea mijloacelor circulante [1, p. 167].

Ritmicitatea, complexitatea şi eficienţa producţiei în multe privinţe depinde de mărimea optimă a mijloacelor circulante (şi a foncurilor circulante de producţie, şi a fondurilor de circulaţie).

Coraportul dintre anumite elemente ale fondurilor circulante (%) sau părţile lor componente se numeşte structura fondurilor circulante (fig. 7.2).

Accelerarea rotaţiei mijloacelor circulante ale întreprinderii permite scoaterea din circulaţie a unei părţi din mijloace, pe când la încetinirea rotaţiei apare necesitatea atragetii unor mijloace suplimentare. Deaceea una din sarcinile principale în condiţiile tranziţiei la economia de piaţă este intensificarea producţiei cu respectarea strictă a principiului de economisire a resurselor. Economisirea resurselor materiale în mare măsură contribuie la reducerea preţului de cost al procuсţiei industriale, deoarece cheltuielilor materiale le revin circa ¾ din totalul cheltuielilor de producţie. Iar aceasta exercită o influenţă pozitivă asupra situaţiei financiare, precum şi asupra tuturor aspectelor activităţii de producţie şi economice a întreprinderii.

Fig. 7.2. Structura fondurilor circulante de producţie [2, p.113].

7.2. Estimarea utilizării fondurilor circulante în poducţie Eficientizarea utilizătii fondutilot circulante este una din sarcinile ptincipale ale întreprinderilor

industriale. Cu cât mai bine vor fi folosite materia primă, combustibilul, materialele auxiliare, cu atât mai mic va fi consumul lor la obţinerea unui anumite cantităţi de producţie, creându-se posibilitatea de a spori

Mijloacele circulante

Fondurile circulante de producţie

Fondurile de circulaţie

Rezervele de

producţie

Produsele nefinisate şi cheltuielile

pentru perioadele viitoare

Producţia finită

Mijloacele băneşti şi

mijloacele în decontări către consumatori

Normate

Proprii

Nenormate

De împrumut

Fondurile circulante de producţie (100%)

În rezervele de producţie (79%) În procesul de producţie (30%)

Mat

eria

pri

mă

şi

mat

eria

lele

de

bază

Sem

ifab

rica

te

proc

urat

e (1

0%)

Mat

eria

le a

uxili

are

(8%

)

Com

bust

ibil

şi

en

ergi

e el

ectr

ică

(8%

)

Pro

ducţ

ie r

efin

isat

ă(1

9%)

Sem

ifab

rica

te d

e pr

oduc

ţie

prop

rie

(6%

)

Che

ltuie

li p

entr

u pe

rioa

dele

vi

itoa

re (5

%)

Pie

se

de

com

plet

are

pent

ru

repa

raţi

i cu

rent

e

(3%

) Tară

şi

m

ater

iale

pe

ntru

am

bala

j

(3%

)

Obi

ecte

de

m

ică

valo

are

şi

uzur

ă ra

pidă

(14

%)

volumul de producţie industrială. Se disting indicatorii consumului de resurswe materiale şi indicatorii nivelului folosirii utile a resurselor materiale.

Consumul de resurse materiale reprezintă consumul lor de producţie. Consumul de producţie cuprinde întreaga cantitate a resueselor materiale, consumate de întreprindere pentru executarea nemijlocită a programului de producţie.

Consumul total al resurselor materiale – este consumul unor tipuri de resurse materiale sau al resurselor materiale în ansamblu pentru realizarea programului de producţie în perioada de referinţă. Consumul total al resurselor materiale se estimează în expresie naturală; consumul sumar al diverselor tipuri de resurse materiale – în expresie valorică.

Consumul specific m al unui anumit tip concret de resurse este consumul lor mediu la unitatea de producţie finită. El se determină prin împărţirea întregii cantităţi a resurselor materiale, consumate pentru fabricare producţiei date în perioada de referinţă Q , la numărul de unităţi valabile ale acestei producţii N. Nivelul consumului de materiale la unitatea de producţie se numeşte indicatorul consumului de materiale al producţiei, ce se estimează în expresie naturală sau în expresie valorică.

m = Q / N , (7.2)Indicatorul consumului de materiale interacţionează nemijlocit cu indicatorii ce caracterizează

consumul anumitor tipuri de resurse materiale (consumul de metale, consumul de energie, de combustibil), ce se estimează în expresie naturală, natural-valorică şi valorică.

Pentru elaborarea programului de producţie şi analiza activităţii întreprinderilor industriale în fiecare ramură a industriei se aplică diverşi indicatori ai nivelului de folosire utilă a resurselor materiale, ce reflectă mai amplu condiţiile de utilizare în producţie a resurselor materiale şi care cuprind toate stadiile consumului lor în cadrul producţiei.

În ramurile, unde are loc prelucrarea primară a materiei prime, se aplică asemenea indicatori:conţinutul de substanţe utile în materia primă incipientă (fier în rocă, zahăr în sfeclă, ulei în seminţele

de floarea-soarelui, suc în struguri etc.);gradul de folosire a substanţei utule, ce se conţine îm materia primă incipientă, şi procentul pierderilor

în procesul de prelucrare a acesteia;ieşirile finale de producţie valabilă, estimate prin împărţirea volumului anual al produsului valabil la

volumul materiei incipiente şi calculate în procente (rezultatul trebuie înmulţit cu 100).Piecare ramură aplică indicatorii săi specifici ai nivelului de folosinţă urilă a resurselor materiale.

Astfel, în industria chimică drept un asemenea indicator serveşte raportul consumului teoretic de materiale la consumul de facto a materialelor (de un anumit tip) pentru obţinerea unor produse chimice concrete sau al unui proces chimic. În metalurgie se întrebuinţează indicatorii – coeficienţii consumului, ce reprezintă raportul greutăţii materialelor consumate la tona de produs valabil. În industria constructoare de maşini se aplică pe scară largă indicatorii: coeficientul de utilizare a metalului, nivelul deşeurilor (в %) etc. Nivelul deşeurilor este legat nemijlocit de coeficientul folosinţei utile: cu cât mai scăzut este nivelul deşeurilor, cu atât mai ridicat este coeficientul de folosinţă utilă a metalului [vezi 2, p.114-118].

Bunăoară, la prelucrarea metalelor nivelul deşeurilor se calculează prin coraportul dintre cantitatea deşeurilor, ce s-au format în procesul prelucrătii la rece a metalului, şi cantitatea metalului întrebuinţat. Rezultatul arată, cota din metalul întrebuinţat, care s-a transformat în deşeuri (%):

Pd = CMd х 100, (7.3)Dt

ende Pd – nivelul deşeurilor, %; CMd – cantitatea metalului întrebuinţat, cg; Dt – cantitatea deşeurilor.

Fiecare întreprindere industrială trebuie să se afle într-o permanentă căutare de rezerve pentru ridicarea gradului de eficienţă a utilizării mijloacelor circulante, acordând o atenţie sporită reducerii duratei ciclului de producţie, rezervelor de producţie şi termenului de realizare a producţiei.

7.3. Economisirea elementelor fondurilor circulante la întreprindere În condiţiile tranziţiei la economia de piaţă una din sarcinile importante ale fiecărei întreprinderi devine

economisirea resueselor materiale, deoarece anume resursele materiale constituie cea mai mare parte a cheltuielilor de producţie, de care depinde nemijlocit mărimea profitului. Iar profitul în condiţiile relaţiilor de piaţă este principala sursă de asigurare a vitalităţii întreprinderii.

Se disting sursele şi căile de economisire a resurselor materiale. Sursele de economisire arată, pe contul a ce se poate economisi. Căile (sau direcţiile) de economisire arată, cum, cu ajutorul căror măsuri se pot face economii.

Fiecare întreprindere dispune de anumite rezerve pentru economisirea resurselor materiale. Din punctul de vedere al sferei de apariţie şi utilizare a rezervele de pe urma economisirii resurselor materiale pot

fi divizate în trei grupe: în ansamblu pe economia ţării; în ansamblu pe undustrie – interramurale; în cadrul producţiei (secţiei, uzinei, ramurii).

Din rezervele în ansamblu pe economia ţări, fac parte cele care au o importanţă deosebită pentru întreaga economie: stabilirea unot ptoporţii pogresiste în structura ramurală a industriei; perfecţionarea structurii unor complexe economice aparte; perfecţionarea întregului mecanism economic în condiţiile relaţiilor de piaţă.

Rezervele în ansamblu pe industrie – interramurale sunt rezervele condiţionate de particularităţile de dezvoltare ale anumitor ramuri industriale şi regiuni economice. Sin acestea fac parte: implementarea unor noi mijloace şi sisteme eficiente de explorare a zăcămintelor, de extragere, îmbogăţire şi prelucrare a bogăţiilor subterane; dezvoltarea specializării, cooperării şi combinării în industrie; crearea şi dezvoltarea întreprinderilorcu diverse forme de proprietate;ridicarea gradului de calitate al materiei prime incipiente şi materialelor de construcţie etc.

În cadrul producţiei drept rezerve sunt considerate posibilităţile de eficientizare a utilizării resurselor materiale, adică cele ce se referă nemijlocit la perfecţionarea tehnicii, tehnologiilor şi sistemului de organizare a producţiei, însuşirea unor tipuri şi modele de articole mai perfecte, ridicarea calităţii şi competitivităţii lor.

În funcţie de caracterul acţiunilor direcţiile principale de realizare a rezervelor de economisire a resurselor se divizează în tehnice de producţie şi economico-organizatorice.

Direcţiile tehnice de producţie cuprind măsurile privind pregătirea calitativă a materiei prime pentru utilizarea ei în producţie; perfecţionarea conatrucţiei maşinilor, utilajelor şi articolelor; folosirea unor tipuri mai economicoase de materie primă (înlocuirea metalelor feroase cu materiale sintetice), combustibil; implementarea unor noi tehnici şi tehnologii avansate etc. [2, p.120]. Modalităţile de pregătire a materiei prime pentru producţie sunt: îmbigăţirea cărbunelui pentru industria cocso-chimică sau a minereului în metalurgie şi siderurgie; curăţirea prealabilă şi standardizarea lânii şi a bumbacului în industria textilă sau a pieilor în industria pielăriei; uscarea materialului lemnos pentri industria de prelucrare a lemnului etc.

În cadrul ramurilor prelucrătoare ale industriei, unde, materialulu are formă de foi (confecţii, industria încălţămintei, industria constructoare de maşini în cazul folosirii laminatelor plate), economia de materiale se face utilizând scheme raţionale de croire. La soluţionarea acestei probleme se aplică pe larg metode economico-matematice şi tehnică electronică de calcul, datorită cărora se pot elabora scheme optimale.

Un rol important îl are utilizarea tipurilor locale de materie primă şi combustibil, a materiei prime secundare şi regenerarea (restabilirea) materiei pime întrebuinţate, a materialelor de bază şi auxiliare, uneltelor de muncă.

Din direcţiile economico-organizatorice principale de economisire a resurselor materiale fac parte: complexele de acţiuni legate de ridicarea nivelului ştiinţific al normării şi planificării volumului de materiale pentru producţia industrială, elaborarea şi implementarea unor norme şi normative tehnic fundamentate pentru consu,ul de resurse materiale; complexele de activităţi în scopul stabilirii unor proporţii progresiste ce rezidă în dezvoltarea accelerată a producţiei de noi tipuri,mau eficiente, de materie primă şi materiale, resurse termo-energerice etc.

Direcţia principală în ce priveşte economisirea resurselor materiale la fiecare întreprindere industrială este majorarea cantităţii de produse finite din una şi aceeaşi cantitate de materie primă şi materiale la locurile de muncă (în brigăzi, secţii, sectoare). Aceasta depinde de dotarea tehnică a utinăţilor de producţie, de nivelul măiestriei lucrătorilor, organizarea pricepută a asigurării tehnico-materiale, de faptul cât de întemeiate sunt normele de consum şi rezervare a resurselor materiale.

O importanţă tot atât de mare are reducerea pierderilor în procesul de producţie, din contul căreia se pot face 15-20% din economiile de resurse materiale [2, p.123]. Pentru aceasta este necesar să fie asigurată respectarea strictă a regulilor de păstrare şi prelucrare a producţiei, să fie pregătită raţional combustibilul, materia primă, materialele pentru prelucrare ulterioară în procesul de producţie, să se atragă atenţia colectivelor de muncă asupra problemelor ce ţin de calitatea muncii şi a articolelor fabricate.

7.4. Mijloacele circulante şi căile de accelerare a rotaţiei lorDin mijloacele circulante fac parte mijloacele băneşti, nevedare întreprinderii pentru crearea rezervelor

de producţie în depozite şi în producţie, pentru achitarea cu furnizorii, bugetul, plata salariului etc. Se disting componenţa şi structura mijlocelor circulante.

Prin сomponenţa mijloacelor circulante se înţelege totalitatea elementelor, ce formează mijloacele circulante. Divizarea mijloacelor circulante în fonduri circulante de producţie şi fonduri de circulaţie este determinată de specificul urilizării şi distribuţiei lor în sfera de producţir şi realizare. Mărimea mijloacelor circulante, ocupate în producţie, depinde în temei de durata ciclului respectiv de producere a articolelor, de nivelul tehnic de dezvoltare, perfecţiunea tehnologiei şi organizarea muncii. Suma mijloacelor de circulaţie

depinde mult de condiţiile de realizare a producţiei şi de nivelul organizării sistemului de aptovizionare şi desfacere a produselor.

Mijloacele circulante, care deservesc procesul de circulaţie a producţiei, se numesc fonduri de circulaţie. Din acestea dac parte produsele finite pregătite pentru realizare, ce se află în depozitele întreprinderii; producţia expediată, dar care încă nu e plătită de consumatori; mijloacele băneşti ale întreprinderii; mijloacele de la conturi.

Sursele de formare a mijlocelor circulante pot fi: profitul, creditele (bancare şi comerciale, adică plăţile amânate), capitalul acţionar (social), coizaţiile acţionarilor, mijloacele bugetare, resursele redistribuite (asigurările, structurile de dirijare pe sernicală), datoriile creditare etc.

Coraportul dintre elementele mijloacelor circulante, exprimate în procente, se numesc structura mijloacelor circulante. Deosebirile din structura mijloacelor circulante ale ramurilor industriale se explică prin mai mulţo dactori, bunăoară, prin particularităţile de organizare a procesului de producţie, condiţiile de aprovizionare şi despacere, locul de aflare a furnizorilor şi consumatorilor, structura cheltuielilor de producţie.

În cadrul mijloacelor circulante trebuie să se facă distincţie între partea “normată “ şi cea “nenormată”. Fondurile circulante de producţie şi o parte a fondurilor de circulaţie (sub formă de produse finite în depozinele întreprinderii) reprezintă mijloacele normate, cealaltă parte – mijloacele “nenormate“ [6, p.44].

Comun în structura mijloacelor circulante ale duverselor ramuri industriale este predominarea mijloacelor, amplasate în sfera producţiei. Acestora le revin mai mult de 70% din totalul mijloacelor circulante (fig.7.3).

Fig. 7.3. Componenţa şi structura mijloacelor circulante [2, p.124].

După sursele de formare mijloacele circulante se împart în proprii şi de împrumut. Mijloacele circulante proprii – sunt mijloacele care se află permanent la dispoziţia întreprinderii şi se

formează din contul resurselor proprii (profitului etc.). În procesul mişcării lor mijloacelor circulante proprii pot fi înlocuite cu mijloace, care sunt, în esenţă, o parte din mijloacele proprii, avansate pentru retribuţia muncii, dar care temporar sunt libere (în legătură cu plata de o singură dată a salariului). Aceste mijloace se numesc echivalente cu cele proprii, sau pasive stabile.

Mijloacele circulante de împrumut sunt creditele bancare, datoriile creditoare (creditele comerciale) şi alte pasive.

Activitatea eficientă a întreprinderii înseamnă atingerea rezultatelor maximale cu cheltuieli minime. Мinimizarea cheltuielilor este în primul rând optimizarea structurii surselor de formare a mijloacelor circulante ale întreprinderii, adică îmbinarea raţională a resurselor proprii cu cele creditare.

Mijloacele circulante ale întreprinderii se află permanent în mişcare, efectuând o anumită rotaţie. Din sfera circulaţiei ele trec în sfera de producţie, iar apoi din sfera de producţie – din nou în sfera de circulaţie etc. Rotaţia mijloacelor băneşti începe din momentul achitării de către întreprindere a plăţii pentru resursele materiale şi alte elemente nesesare producţiei şi încheie odată cu restituirea acestor cheltuieli sub

Mijloacele circulante (100%)

Fondurile circulante de producţie

(100%) (70%)

Fondurile de circulaţie

(100%) (30%)

În

reze

rvel

e de

pr

oduc

ţie

(70%

)

În

ptoc

esul

de

pr

oduc

ţie

(25%

)

Che

ltuie

lile

pe

ntru

pe

rioa

dele

vi

itoa

re

(5%

) Pro

ducţ

ie f

init

ă la

de

pozi

t (31

%)

Măr

furi

le e

xped

iate

, da

r ne

plăt

ite

Mijl

oace

le b

ăneş

ti

(26%

)

Dat

orii

lr d

ebit

oare

(1

4%)

Mijl

oace

în

deco

ntăr

i

Mijl

oace

le la

co

ntur

ile

banc

are

Mijloacele circulante nenormate (20%)Mijloacele circulante normate (80%)

formă de încasări de la realizarea produselor. După aceasta mijloacele băneşti se folosesc din nou pentru procurarea resurselor materiale necesare întreprinderii şi plasarea lot în producţie.

Timpul în care mijloacele circulante efectuează o rotaţie deplină, adică trec perioada de producţie şi perioada de de circulaţie, se numeşte perioada de rotaţie a mijloacelor circulante. Acest indicator caracterizează viteza medie de mişcare a mijloacelor la întreprindere sau în cadrul ramurii. El nu coincide cu termenul real al producerii şi realizării produselor.

Dirijarea mijloacelor circulante constă în asigurarea neîntreruperii procesului de producţie şi realizare a produselor cu o cât mai mici mijloace circulante. În condiţiile actuale, când întreprinderile se află la autogestiune şi autofinanţare completă, determinarea corectă a necesarului de mijloace circulante are o importanţă deosebită.

În legătură cu aceasta o mare însemnătate capătă procesul de normare a mijloacelor circulante, care face parte din planificarea financiară curentă la întreprindere. Normarea mijloacelor circulante constă în stailirea simei mijloacelor circulante necesare pentru formarea rezervelor permanente minimale şi concomitent suficiente de valori materiale. Necompletarea normei de mijloace circulante poate duce la diminuarea producţiei, nerealizarea programului de producţie din cauza întreruperilor în procesul de producere şi realizare a mărfurilor. Rezervele supranormative scot din circulaţie mijloacele băneşti şi vorbesc despre neajunsurile existente în asigurarea tehnico-materială, despre neritmicitatea producţiei realizării mărfurilor.

În procesul de normare a mijloacelor circulante se stabilesc normele şi normativele mijloacelor circulante.

Nirmele mijloacelor circulante caracterizează rezervele minimale de mărfuri şi valoti materiale la întreprindere şi se calculează în zile-retervă, norme de rezervare a detaliilor, bani la unitatea de calcul etc.

Normativul mijloacelor circulante reprezintă produsul normei mijloacelor circulante şi al indicatorului, norma căruia se stabileşte. Se calculează în bani.

Normativul mijloacelor circulante Nm.c. reprezintă următoarea sumă:Nm.c. = Nr.p.. + Np.n.f. + Nr.p.f. , (7.4)

unde Nr.p. - normarea rezervelor de producţie; Np.n.f. – normarea producţiei nefinisate;Nr.p.f. - normarea rezervelor de producţie finită. Utilizarea eficientă a mijloacelor circulante ale întreprinderilor industriale este caracterizată de trei

indicatori.Corficientul rotaţiei, care se calculeazăprin împărţirea volumului de realizare a producţiei în preţuri

angro la suma reziduală medie a mijloacelor circulante la întreprindere:Кr.m.c. = Рr / Srm m.c. (7.5)

unde Кr.m.c – coeficientul rotaţiei mijloacelor circulante, rotaţii; Рr - volumul de realizare a producşiei, lei;Srm m.c.- suma reziduală medie a mijloacelor circulante, lei.

Coeficientul de încărcare a rotaţiei, mărime care se află prin împărţirea numărului de zile din perioadă la coeficientul rotaţiei Кз:

Кî:= Srm m.c / Рr , (7.6)Durata medie a unei rotaţii (dm.r.) se calculează prin împărţirea durateiperioadei (T – 360 zile într-un

an) la coeficientul rotaţiei:dm.r. = T / Кr.m.c., (7.7)

unde T – numărul zilelor din perioadă (360; 90).Efectul acceletării rotaţiei mijloacelor circulante se manifestă în eliberarea, reducerea lor datorită unei

mai eficiente utilizări. Se disting eliberarea absolută şi relativă a mijloacelor circulante.Utilizarea eficientă a mijloacelor circulante joacă un rol important în asigurareaactivităţii normale a

întreprinderiio, în ridicarea nivelului de rentabilitate al producţiei. Spre regret, resursele financiare proprii, de care în prezent dispun întreprinderile, nu sunt suficiente de a asigura complet nu numai reproducţia lărgită, ci nici pe cea simplă. Datoriile reciproce ale întreprinderilor constituie o trăsătură caracterisrică a economiei tranzitorii.

Accelerarea rotaţiei mijloacelor circulante este sarcina primordială a întreprinderilor în condiţiile actuale şi poate fi realizată pe următoarele căi.

La stadiul de creare a rezetvelor de producţie – prin implementarea unor norme de rezerve economic fundamentate; apropierea livrărilor de materie primă, semifabricate, piese de completare etc. de consumatori; practicarea pe scară latgă a relaţiilor directe de lungă durată; extinderea sistemului depozitar de asigurare tehnico-materială, precum şi a comerţului angro cu materiale şi utilaje; mecanizarea complexă şi automanizarea lucrărilor de încărcare-descărcare în depozite.

La stadiul producţiei nefinisate – prin accelerarea progresului tehnico-ştiinţific (implementarea tehnicii şi tehnologiilor avansate, în special a prodicţiei fără deşeuri şi cu puţine deşeuri, complexelor robotizate, liniilor escalatoare, chimizarea producţiei); dezvoltarea standardizării, unificării, tipizării; perfecţionarea formelor de organizare a producţiei industriale; folosirea unor materiale de construcţie mai ieftine; perfecţionarea sistemului de stimulare economică a utilizării cu economie a materiei prime, materialelor şi resurselor termo-energetice; majorarea ponderii producţiei de larg consum.

La stadiul circulaţiei – prin apropierea producţiei de consumatori; perfecţionarea sistemului de decontări; majorarea volumului de realizare a producţiei prin intermediul executării comenzilor în cadrul relaţiilor directe; fabricarea înainte de termen a producţiei; obţinerea producţiei din materiele economisite; selectarea minuţioasă şi operativă a producţiei pentru expediere, pe partide, asortiment, corespinzător normelor de tranzitare, descărcarea mărfurilor în strictă corespundere cu prevederile contractelor încheiate.

Concluzii1. Pentru funcţionarea normală a fiecărei întreprinderi sunt necesare mijloace circulante, ce reprezintă

mijloacele băneşti pe care le foloseşte întreprinderea pentru procurarea fondurilor de circulaţie.2. Fondurile circulante, adică resursele materiale, spre deosebire de fondurile fixe, se utilizează într-

un singur ciclu de producţie şi valoarea lor trece asupra produsului nmediat şi integral.3. Utilizarea raţională şi economicoasă a fondurilor circulante este sarcina primordială a

întreprinderilor, deoarece cheltuielile materiale constituie ¾ din preţul de cost al producţiei industriale. Reducerea consumului de materiale la unitatea de produs (consumul de resurse materiale în expresie naturală şi valorică) se poate atinge pe diverse căi, printre care principala este implementarea tehnicii şi tehnologiilor noi, perfecţionarea sistemului de organizare a producţiei şimuncii.

4. Trăsătura principală a actualei perioade de tranziţie este insuficienţa de mijloace circulante, resimţină de întreprinderi. Accelerarea rotaţiei mijloacelor tehnice, care se determină cu ajutorul coeficientului rotaţiei şi duratei unei rotaţii în zile, se poate atinge prin aplicare diverselor măsuri la stadiul de creare a rezervelor de producţie, producţiei nefinisate şi la stadiul circulaţiei.