4. DIALECTUL MEGLENOROMÂN

4.1. DATE CU PRIVIRE LA MEGLENOROMÂNI

4.1.1. Numele meglenoromânilor. 4.1.2. Numărul şi răspîndirea

lor geografică. 4.1.3. Ocupaţia lor. 4.1.4. Stadiul cultural Ia

meglenoromâni.

4.1. Meglenoromânii fac parte, ca şi aromânii, din ramura sud-est dună-

reană a românităţii.

4.1.1. N u m e l e meglenoromânilor: ei înşişi îşi zic vlaşi-, sub acest

nume şi ca megleniţi sînt cunoscuţi şi de populaţiile învecinate. Termenul

meglenoromân este savant (v. şi p. 129). Sînt singurii dintre vorbitorii

dialectelor româneşti care şi-au pierdut numele etnic de român.

4.1.2. Aşezările meglenoromânilor sînt grupate în cîmpia Meglen (tc.

Karagova), Ia nord de golful Thessaloniki (arom. Sîrunî), pe malul drept al

rîului Axios (= Var dar) şi de-a lungul unui şir de munţi.

4.1.3. Centrul cei mai important este Ghevghelia, cu populaţie

majoritară slavă, dar şi cu numeroşi români megleniţf (şi aromâni), care au

îngroşat rîndurile elementului românesc mai ales în secolul nostru, prin exodul

de la sate spre centrele mai mari.

O c u p a ţ i a principală a megleniţilor este agricultura; pe lingă aceasta se mai

îndeletnicesc şi cu păstoritul, cu cultura viermilor de mătase (sericicultura), cu

stupăritul (apicultura; mulţi dintre ei sînt foarte buni meşteşugari (olari, dogari,

fierari, croitori, potcovari etc.).

Meglenoromânii nu au -un t r e c u t c u l t u r a l .

4.2. DESCRIEREA DIALECTULUI MEGLENOROMÂN

4.2.1. F o n o l o g i e . 4.2.1.1. Vocale. 4.2.1.2. Semivocale.

4.2.1.3.Consoane.

4.2.2. M o r f o l o g i e . 4.2.2.1. Substantiv. 4.2.2.2. Articol.

4.2.2.3. Adjectiv. 4.2.2.4. Pronume. 4.2.2.5. Numeral. 4.2.2.6.

Verb. 4.2.2.7. Adverb. 4.2.2.8. Prepoziţie. 4.2.2.9. Conjuncţie.

4.2.3. L e x i c .

4.2. Dat fiind ca meglenoromâna aparţine aceluiaşi tip lingvistic cu aro-

mâna, descrierea ei se va face prin raportare la aromână, pe de o parte, şi la

dacoromână, pe de altă parte.

Din păcate, nu dispunem de o descriere recentă şi totodată

foarte riguroasă asupra acestui dialect (cum am beneficiat

pentru aromână de lucrarea noastră Fono- inorf. şi pentru

istroromână de Kovacec, Descr. istr.).

4.2.1. F o n o l o g i e 4.2.1.1. V o c a l e

4.2.1.1.1. Din punctul de vedere al i n v e n t a r u l u i , se constată — câ şi

în graiurile aromâneşti de tip E (fărşeroteşti) — seria centrală incompletă (aşa-

dar inexistenţa fonemului fîj)." -

Sistemul vocalic este următorul:

4.2.1.1.1.1. Felul specific în care se realizează fonemul /ă/ : — ca [Q] în poziţie

accentuată :

Această particularitate este individualizatoare pentru meglenoromână, ea nefiind

cunoscută altor dialecte româneşti (să se confunde cu acelaşi sunet provenit din

reducerea diftongului [oa]> [o], cunoscută atît meglenoromânei, cit şi celorlalte

dialecte româneşti.

Maniera aceasta de pronunţare a lui ă fi) accentuat a fost împrumutată de

meglenoromâni dintr-un grai bulgăresc din regiunea munţilor Rodope şi ea a

servit lui Th. Capidan să stabilească patria primitivă a megleniţilor (mai Ia nord

de actualele aşezări) şi să dateze deplasarea lor spre sud (secolele XII — XIII,

dată la care această particularitate este înregistrată în graiul bugăresc respectiv).

4.2.1.1.1.3. Meglenoromână 1-a păstrat pe -u numai după grupuri

consonantice formate dintr-o oclusivă sau / şi o lichidă (ca în dacoromâna):

4.2.1.1.1.4. în poziţie neaecentuată, vocalele de apertură medie se

închid, ca în graiurile aromâneşti de tip A (cu excepţia Iui /ă/.

4.2.1.1.2. Există însă o serie de deosebiri de d i s t r i b u ţ i e , care fac

specificul meglenoromânei, uneori, sau o identifică cu celelalte dialecte sud-

dunarene, alteori. Cum este şi de aşteptat, unele sînt arhaisme, altele sînt

inovaţii.

4.2.1.1.2.1. Arhaismele sînt aceleaşi ca în aromână şi istroromână :

4.2.1.1.2.1.1. Se conservă e după labiale, indiferent de natura (timbrul)

vocalei, din silaba următoare (v. şi aromâna, p. 224) :

[ pilum 1 \per ,,păr"

\~hospitium j- > megl. J uspeţ ,,ospăţ"

[imperator \ \ amp

irat , ,împărat''

Afereza lui a neaccentuat (fenomen opus protezei din aromână), identic

însă cu fenomenul similar din istroromână):

*adaugo dâug addvgu

adforas Î > megl. : fără cf. (n JafQârî . drom.

-

hăbebam veam arom. aveam

Jiahebas ^aveai

lat.

adaug

afară

aveam

aveai

4.2.1.2. S e m i v o c a l e

Meglenoromâna are, ca şi-celelalte dialecte româneşti, patru variante

semivocale: [e, i, o, u], care, din punct de vedere fonologie, se reduc la două (v.

aromâna, p. 228).

4.2.1.2.1. Spre deosebire de aromână însă, meglenoromâna cunoaşte iodi-

zarea lui e- :

io ,,eu", iei ,,el", iei' ,,ei", ies ,,eşti"

De asemenea, semivocala u poate apărea înainte de consoană (u nu se

consonantizează ca în aromână) :

4.2.1.3. C o n s o a n e

4.2.1.3.1. I n v e n t a r u l consoanelor din meglenoromână este următorul:

mod

loc

bila-

biale

íabÍ°: dentale dentale !

1

^Pţ palatale velare

oclusive p~b t~d e ~g

africate W4)

fricative f ~ v s~z

nazale m n ñ

laterale 1 1'

vibrante r

4.2.1.3.1.1. Ca şi graiurile aromâneşti din afara zonei de influenţă

grecească, meglenoromâna nu cunoaşte fricativele interdentale /6, S, y/ (v.

pentru aromână p. 232).

4.2.1.3.1.2.Datorită specificului p a l a t a l i z ă r i i labialelor în megleno-

română, lipsesc din inventar consoanele /h'/ şi /y/, cu excepţia graiului din

Ţîrna- reca (pentru aromână v. p. 231).

Palatalizarea labialelor este p a r ţ i a l ă în meglenoromână (în sensul că

nu se produce la toate labialele, nici în toate cuvintele în poziţii identice şi nici

în toată meglenoromâna); stadiile de palataîizare sînt însă, ca şi în aromână,

t o t a l e ( î n sensul că schimbarea fonetică are loc pîna la capăt, în stadii

f i n a l e ; stadii intermediare, cum sînt cele din dacoromână, nu se cunosc în

acest dialect, în schimb, spre deosebire de aromână, se constată aici, ca etapă

ulterioară palatalizării, d i s p a r i ţ i a consoanei palatalizate (v. infra).

Iată situaţia labialelor în meglenoromână :

/b/ rămîne pretutindeni nealterat:

albi „alb", bini „bine", albină „albină"

4.2,1.3.2. Probleme de d i s t r i b u ţ i e

4.2.1.3.2.1.Aşa cum s-a arătat şi la descrierea aromânei, particularitatea

cea mai frecventă a românităţii sud-est-dunărene este tratamentul diferit al

velarelor latineşti e, g -j- e, i: ca şi în aromână, în meglenoromână ele devin

africate d e n t a 1 e (¡ţi, respectiv, /d/), nu africate p r e p a 1 a t a 1 e (/6/, /g/),

cum se întîmplă în dacoromână şi istroromână.

în plus, faţă de aromână, meglenoromâna — potrivit unei,,tehnici"speci-

fice, de neutralizare a opoziţiei africat/fricativ — fricatizează aceste africate

(procesul este pe cale de generalizare); mai răspîndită este trecerea lui d(dz) la

s :

ţeapă „ceapă" 1

ţer „cer" L (v. termenii de comparaţie la p. 233) ţinţ

„cinci" ]

mărdină > mărzină „margine"'

der~>zer „ger" " "

diniri > ziniri „ginere"

Uneori ţ > s : lat. fecit > arom. feaţi, megl. fe(a)ii > fe(â)si

„făcu".

4.2.1.3.2.2.Ca şi în aromână, africata prepalatală /c/, care figurează în

sistem, este un reflex al velarelor latineşti c, t urmate de io, iu :

măcuca „măciucă" j

picor „picior" >(v. termenii de comparaţie la p. 233) fi

cor, fieuăr ,,fecior";

în schimb, africata /g/ provenind din lat. j + o, u se fricatizează în

meglenoromână (v. supra).

Prezenţa ei în sistemul consonantic meglenoromân se explică prin

împrumuturile relativ recente din alte limbi:

4.2.1.3.2.3.O restricţie distribuţională cunoaşte în meglenoromână oclu-

siva velară /c/, care nu poate apărea în poziţie finală după /s/ (context dat mai

ales de sufixul -esc, adjectival sau verbal) ;

dumnes „domnesc", bărbătes „bărbătesc", mâgăres „măgăresc"

rănes „hrănesc", anflures „înfloresc", ancălzos „încălzesc"

4.2.2. M o r f o l o g i e

în general, structura morfologică a meglenoromânei urmează îndeaproape

structura aromânei (ceea ce a făcut pe unii cercetători să o considere un dialect

al acesteia din urmă). De aceea, din motive didactice şi din nevoia unei

formulări cît mai sintetice, faptele care se regăsesc şi în aromână nu vor mai fi

explicate în detaliu (pentru comentariu vom trimite de obicei la aromână).

4.2.2.1. S u b s t a n t i v

4.2.2.1.1. Cu privire la n u m ă r , notăm neutralizarea opoziţiei sg./pila o

serie de substantive terminate în consoană (ca în istroromână şi spre deosebire

de aromână, unde opoziţia este foarte bine păstrată; v. p. 197 şi p. 234), prin

pierderea lui [-i], marcă de plural general românească :

ficor „fecior/feciori"

picurdr \ .—■ „păcurar (cioban) / păcurari"

pom I ~ „pom / pomi"

corb I r>s „corb / corbi"

ţerb / ^ „cerb / cerbi"

în unele cazuri, opoziţia de număr este asigurată de alomorfe diferite ale

radicalului de plural:

ied I iez „ied /iezi"

uâspit I udspif „oaspete / oaspeţi"

drac I draţ „drac / draci /"

mes I me-ş „lună / luni"

în alte cazuri, de pildă la feminine, desinenţa de singular menţine

distincţia dintre singular şi plural:

Dintre formanţii pluralului, în afară de -i,-e (devenit -i,~v. Fonologie, p.

269), -le (realizat ca -li din aceleaşi motive ca în cazul precedent), -ur (<-uri, cu

pierderea lui ca în condiţiile descrise mai sus), sînt de menţionat următoarele :

— desinenţa -on: tăton „tată" (pl.).

Realizat şi ca -ăn: lălăn ,,unchi", păpăn ,,bătrîni, bunici"

(plurale ale Iui lală şi, respectiv, pap) în graiul IuiTirnareca,

„influenţat" puternic de aromână; v. Capidan, Megl. I, p. 135);

v. pentru aromână, p. 234).

— desinenţa -âz (specifică substantivelor terminate în ă, sau -ii (ă) :

buiagăz^vopsitori" (plural al lui buiagii(ă) cf. arom. buiagl / buiagâă1)

cavegdz,,cafegii" (plural al lui cavegii (ă) ţ cf. arom. cafigl j cafigăd1)

V. pentru origine p.

235- 4.2.2.1.2. C a z u r i l e

Meglenoromâna a pierdut cu t o t u l flexiunea bicazuală (păstrată sau

creată la feminin în dacoromînă şi folosită facultativ în aromână la o categorie

restrînsă de substantive). Tipul flexionar preponderent este deci cel cu doi

termeni: unul pentru singular şi unul pentru plural, la toate genurile :

Funcţiile dativului şi ale genitivului se exprimă cu mijloace „analitice" :

lu pentru genitiv, la pentru dativ, jdasate înaintea substantivului (aceleaşi

pentru toate genurile şi pentru ambele numere).

Construcţia la + substantiv la dativ nu este copiată după bulgară, cum

crede Capidan, ci. Așa cum demonstreaza E. Coșeriu, este o trăsătură a

tipului romanic.

4.2.2.2. A r t i c o l

4.2.2.2.1. Articolul hotărît:

la N. Ac. sg. şi pl. este e n c l i t i c , ca în general în limba

română;

Sg. pl.

m. f. n. m. f. n.

lup cdsă loc ud câsi Io cur

G. fi cor feâtă piwiv.t fi cor fedii pimintur

D. codru cpdăâ lucru codri coz lucri

Ac. căsăbă limba siămn căsăb âz limb siamni

(casab ă ) vaca ' lâpîi văţ (loptur)

buiagij( a ) sora ■buiagâz surâr

steaua j stedli

căli j câl'ur

la G. sg. şi pi. este preponderent p roc l i t i c ( f o rme le

enclitice sînt cunoscute, dar foarte rar folosite);

la X). sg. şi pl. locul articolului proclitic 1-a luat prepoziţia la.

4.2.2.2.2. Articolul nehotărît est© întotdeauna p r o c l i t i c . La feminin

păstrează, ca şi aromâna, forma aşteptată din' latină, ună: ună casa, ună fedtâ

etc.

4.2.2.3. A d j e c t i v

4.2.2.3.1.Din punctul de vedere al formei, distingem adjective cu :

a) patru forme :

bun I bună j bun1 / buni „bun"

flamund j flamundă / flamunz / flamundi „flămînd"

Sg. pl.

ET.

Ac.

-a -li

a. Iu -a -li

X). la — -li

Sg. Pl.

casa câsili

lu eâsa lu câsili

la cdsă la câsili

mul'arc

a

mul'erli

lu muVdr

ea

lu mul'erli

la mul' âr

ea

la mul'erli

greu [ greduă / grei' / greăli „greu"

b) trei forme :

vecl'u I veel'ă / vecl'i „vechi" (m. sg. / f. sg. / m. f. pl.)

giu I giiă / gii „viu"

negru j neagră / negri „negru"

c) două forme :

mări I mar „mare" fm. f. sg. / m. f. pl.) răji / răţ

„rece" veărdi / verz „verde"

4.2.2.3.2.Gradele de comparaţie :

a ) C o m p a r a t i v u l se formează cu adverbul mai, iar complementul

comparativului se introduce prin di :

mai j4ni „mai june, mai tînăr" mai greu

mai mic di iei „mai mic decît el"

duputsi si feâsi mai mări „după ce se făcu mai mare".

b ) S u p e r l a t i v u l relativ se formează, ca şi în aromână, din com-

parativul de superioritate al adjectivului (articulat enclitic şi precedat sau nu de

articolul demonstrativ proclitic: ţel, tea):

s-mi pună si-u leg mai mica feată„ să mă pună să o leg pe fata

cea mai mică"

tsela mai marii ra-nsurăt „cel mai mare era însurat"

dar şi : iela mai mări c ) Supe r l a t i vu l absolut este acelaşi

ca în aromână:

am uzgt că ua ari tină mul'ari mult bună „am auzit că aici este o

femeie foarte bună (în t ex t : frumoasă)"

mult itru „foarte şiret"

4.2.2.4. P r o n u m e

4.2.2.4.1. Pronumele p e r s o n a l are următoarele forme accentuate:

io, ieu, iuă tu

iei, iăl l ia

noi

voi

iei' j iăli

în comparaţie cu celelalte dialecte, să se observe păstrarea

formei tu ca în dacoromână.

Flexiunea pronumelor personale se deosebeşte de aceea din aromână :

meglenoromâna păstrează opoziţia N./Ac. la persoana 1 şi a 2-a, ca în daco-

română : io \ mini, tu f tini.

Eaportul de dativ se exprimă prin acuzativ precedat de propoziţia la

(aceeaşi ca în cazul substantivelor) : la mini, la tini etc.

4.2.2.5.N u m e r a l

4.2.2.5.1.Numeral cardinal

4.2.2.5.1.1. Ou excepţia numeralului yingiţ ,,20", care nu se păstrează

în meglenoromână, şi făcînd abstracţie de fonetism, numeralele cardinale sînt

aceleaşi ca în aromână.

4.2.2.5.1.2. Cu privire la sistemul de numărare : de la 20 în sus se

foloseşte conjuncţia şi ca element de legătură între numărul zecilor şi unitate:

dguzoţ şi un, trei zaţ şi ţinţ etc. (cf. aromâna, p. 244), ca în dacoromână.

4.2.5.1.3. Articolul numeralului cardinal este, ca şi în aromână (şi spre

deosebire de dacoromână), hotărît enclitic :

ăoiV ficor „cei doi feciori", ăouli feti „cele două fete"

4.2.2.6. V e r b

Cu foarte mici deosebiri, structura morfologică a veibului meglenoromân

este identică cu aceea a verbului aromân:

4.2.2.6.1. Cele patru conjugări latineşti se păstrează:

conj. I: cont, stau, dipărtez, tal', negl'u „cînt, stau, îndepărtez, tai, veghez"

conj. I I : veă, şgd, rămân „vad, şed, rămîn"

4.2.2.6.2. I nd i ca t i v

4.2.2.0.2.1. Prezentul. Sub influenţa limbii bulgare, verbele de conj. I care

au desinenţa -u la pers. 1 sg. (după consoană 4- r, l) primesc desinenţa -m la

pers. 1 şi -ş la pers. a 2-a sg. :

• aflu > dfl'um ,, aflu'' / afli > âfliş ,, aflii i

vegl'u >vegl'um „veghez" jvegl'i >vegl'iş „veghezi"

dntru >aniritm ,,intru'£ /(intri >antriş ,,intri'1

4.2.2.6.2.2.Imperfectul. Spre deosebire de aromână, meglenoromâna a

evitat omonimia creată încă din româna comună între pers. 3 sg. şi pers. 3 pl. (v.

p. 111) prin introducerea desinenţei -u în forma de plural (ca în dacoromână):

(iei) cântd} (iei') cântau „(el) cînta/ (ei) cîntau"

(") şiăedjl") şidedu (") şedea/ (ei) şedeau"

Perfectul simplu. Ca şi în aromână, există perfecte „tari", cu accentul pe

radical, şi perfecte „slabe", cu accentul pe sufix. Cu excepţia fonetismului,

din punct de vedere morfologic — structura morfematică — nu există nici o

deosebire între starea de lucruri din aromână şi aceea din meglenoromână.

4.2.2.6.4. Cond i ţ i ona lu l nu există ca mod propriu-zis : condiţionalul

sintetic (păstrat în aromână, istroromână şi în vechea dacoromână) s-a pierdut în

acest dialect şi nici alte forme nu i-au luat locul (cum s-a întîmplat în celelalte

dialecte).

4.2.2.6.4.1.Ideea de condiţional p r e z e n t se exprimă prin:

a) indicativ prezent precedat de conjuncţia condiţională (a)cu „dacă"

(<bg. aJco): (a)cu cgnt, (a) cu cgnţ etc. „dacă aş cînta, dacă ai cînta" etc.

b) conjunctiv prezent precedat de conjuncţia condiţională tucu „dacă"

(<bg. tuku) : Meu si cgnt, Meu si cgnţ etc. „dacă aş cînta, dacă ai cînta" etc.

4.2.2.6.4.2.Ideea de condiţional t r e c u t se exprimă prin :

a) indicativ imperfect .precedat de (a)cu : (a)cu cântăm, (a)cu căntăi etc.

„dacă aş fi c-întat, dacă ai fi cîntat" etc.

b)conjunctiv imperfect precedat de tucu : Meu si cântăm, Meu si cântai

etc. „dacă aş fi cîntat, dacă ai fi cîntat" etc.

4.2.2.6.5.Impe ra t i vu l nu pune probleme deosebite.

4.2.2.6.6. In f i n i t i v . Spre deosebire de aromână (unde infinitivul

prezintă o confuzie generală la nivelul sufixului specific şi unde s-a generalizat

aproape sufixul „substantival" -eâri, v. p. 252), infinitivul meglenoromân îşi

păstrează mai bine relevanţa sufixelor specifice. Faptul trebuie pus în legătură

cu conservarea valorii verbale a infitivului în acest dialect : fără a fi frecvent

folosit (ca în daco- şi istroromână de exemplu), infinitivul meglenoromân poate

fi folosit ca verb (acolo unde, în aromână, se foloseşte conjunctivul, de pildă).

conj. I căntâri, lari, flâri „cînta, spăla, afla"

conj. II şădeâri, puteâri „şedea, putea"

con]. III ă'âţiri, cungâştiri, junziri „duce, cunoaşte, ajunge"

conj. IV dnrmiri, cupiriri, ndulţiri, puţori, urori, sfârşori „dormi,

acoperi, îndulci, puţi, urî, sfîrşi".

4.2.3. L e x i c

4.2.3.1. Fondul lexical de bază al meglenoromânei este, ca şi în celelalte

dialecte, de origine latină. Se constată şi aici, pe de o parte, conservarea unor

termeni pierduţi în alte dialecte sau, dimpotrivă, înlocuirea altora prin împrumu-

turi mai mult sau mai puţin recente.

a) Astfel, se păstrează în acest dialect cîţiva termeni care s-au pierdut în

restul românităţii:

corp (<lat. corpus), înlocuit în celelalte dialecte cu trup (de origine

slavă; drom. corp este introdus relativ recent, pe cale savantă)

tirăin „ordine, rînd" (<lat. orăo, -inem), înlocuit în rest fie cu rînă (de

origine slavă, în dacoromână) (fie cu arăSî) din greacă, în aromână)

piăurifâ „talpigă (la războiul de ţesut)" (<lat. peăulis)

Cu-vîntul este dat de Capidan, MegL, I, p. 81, deşi este cunoscut şi

aromânei (puSîriţO şi poate fi un Împrumut din greacă.

b) O serie mai bogată de termeni păstraţi din latină este aceea

comună cu aromâna sau cu dacoromâna :

— comună cu aromâna :

âpir „mă prind zorile", impersonal ăpirâ „se crapă de ziua" (<lat.

aperio)

călgdri „căldură mare, caniculă" (<lat. color, -em) caprină „lînă de

capra" (<lat. caprina) ic „smochin" (<lat. ficus; cf. arom. JiicM) ică

„smochină" (cf. arom. Uicî) mes „lună" (<lat, mensis)

— comună cu dacoromâna :

anţilSg „înţeleg" (< lat. inielligo ; arom. adulcescu, alcicîsescu)

irig „frig" (<lat. frigus; arom. arcgări)

flamand „flămînd" (<lat. flammando; arom. agnnu)

nas „nas" (<lat. nasus; arom. nări)

negru „negru" (<lat. niger > nignmi); arom. laiu)

pimini „pămînt" (<lat. pavimentum; arom. locu)

rost „rost" (<lat. rostrum; arom. guri)

sălbatic „sălbatic" (<lat. silvaticus ; arom. âyru)

sărut „sărut" (<lat. salutare; arom. bas*)

c) Unii termeni latineşti au dispărut insă din acest dialect (ca şi in cazul

celorlalte), datorită puternicelor influenţe exercitate de limbile bulgară (megle-

nobulgară) şi turcă.

Astfel :

usnă „buză", drob „ficat", măngâ „mâncare", dead „moş", tetă

„mătuşă", ci ca „unchi, unchiaş", vmră „credinţă" etc. (de origine slavă)

au înlocuit termenii vechi româneşti (autohtoni sau latineşti).

4.2.3.2. Elemente de alte origini

4.2.3.2.1.Elementul s l av . Trăind în vecinătate eu bulgarii din Meglen,

elementul slav din meglenoromână este de factură meglenobulgară. Ponderea

elementului bulgăresc în lexicul meglenoromân este foarte mare (după unii

autori mai mare decît aceea a elementului grec în aromână: Gapidan, Megl., I, p.

86).

Contactul megleniţilor cu bulgarii a devenit mai strîns după

ocuparea Caragiovei (Meglenului) de către turci; cu acest prilej,

megleniţii s-au refugiat în satele de munte ale bulgarilor, abia

după aceea au revenit în vechile aşezări. Multă vreme, limba

bulgară a fost limba „de salon" a megleniţilor; bilingvismul lor,

practicat de veacuri la oraşe şi la sate, a lăsat urme puternice

mai ales în lexic.

Ca şi în celelalte dialecte, se pot identifica în meglenoromână mai multe

straturi de termeni slavi: unii vechi, comuni tuturor dialectelor româneşti (evi-

dent mai puţin numeroşi), şi alţii mai mult sau mai puţin noi, specifici pentru

acest dialect (împrumutaţi pe cale directă din limba bulgară — cel mai des, dar

şi din. limba sîrbă sau macedoneană).

4.2.3.2.1. Elementul t u r ce sc . în ordinea importanţei (sub raport

calitativ şi cantitativ), după elementul slav urmează cel turcesc (şi numai după

aceea elementele albanez şi grecesc). Meglenoromâna este dialectul românesc

cu cel mai mare număr de elemente lexicale de origine turcă. Şi aici însă, ea şi

în alte cazuri, dat fiind că toate limbile balcanice (şi mai ales bulgara) conţin

într-o măsură mai mult sau mai puţin egală aceste elemente, este aproape

imposibilă precizarea sursei, a căii de pătrundere în dialect (Capidan, Megl., I,

p. 94).

Cîteva exemple (menite mai ales să ilustreze ideea de mai. su s ) :

cumşiia „vecin" (<tc. Tcomsy ; şi bg. Tcomsija)

curiia „pădure" (<tc. Icoru ; şi megl. bg. Jcorija); arom. curii

tare „roata morii" (<tc. cark)

Tiustec „lanţ de ceas" (<tc. Iceustelt; şi alb. qestek); arom. Tcusiecî

muşturâc „closet" (<tc. milsterah ; şi bg. mosiurak, alb. musiera~k)

4.2.3.2.2. Elementul g r ece sc . Ca şi în cazul aromânei, se disting

şi aici mai multe straturi de cuvinte : unele bizantine (adeseori comune cu

dacoromâna

şi aromâna), altele care, deşi comune cu cele două. dialecte amintite, pot fi

relativ recente (ca împrumuturi din bulgară, care, la riadul ei, le-a introdus din

greacă) *, în fine, altele sînt recente şi sînt împrumutate din greacă prin inter-

mediul unei alte limbi (bulgară sau dialectul aromân).

4.2.3.4.5. Elementul a l banez . Pe lîngă cuvinte „comune cu

albaneza" (= din fondul autohton) care apar şi în celelalte dialecte, ca :

brad „brad" (cf. alb. bre8) ; arom., drom. brad(*)

cupăc „copac" (cf. alb. kopats); arom. capac*1, drom. copac

sâmburi „sîmbure" (cf. alb. 0ombuh); drom. sîmbure

mgnz „mînz" (cf. alb. mes); arom. mindu, drom. mînz

murg „murg" (cf. alb. murii); arom. mforgu, drom. murg

guşă „guşă" (cf. alb. gus); arom. guşi, drom. guşă ş.a.

meglenoromâna a adăugat la fondul său lexical foarte puţine cuvinte de

origine albaneză : contactul dintre megleniţi şi albanezi a fost sporadic.

Unele elemente, puţine, au fost introduse prin intermediul aromânilor (mai

ales în Ţîrnareca).

Elementele romanice (nebalcanice) sînt extrem de rare în meglenoromână

(şi introduse din alte limbi balcanice).