DREPTATE ŞI ECHITATE

DREPTATE ŞI ECHITATE

Disputele dintre oameni legate de afaceri fac adesea referire la dreptate sau echitate.

Este cazul atunci când un ins acuză că este injust discriminat, fiind favorizat altcineva, sau că nu i se încredinţează o parte echitabilă din sarcinile pe care le implică o activitate bazată pe cooperare.

Soluţionarea disputelor de acest gen cere să comparăm şi să evaluăm pretenţiile conflictuale ale fiecărei părţi şi să stabilim un echilibru între ele. Dreptatea şi echitatea sunt în esenţa lor comparative.

Problemele referitoare la dreptate şi echitate se clasifică, de obicei, în trei categorii:

DISTRIBUTIVĂse referă la distribuţia echitabilă beneficiilor şi sarcinilor în societate.

În audierile privind brown lung, Senatorul Thurmond susţinea că, dacă legea federală îi ajută pe muncitorii afectaţi de black lung, atunci era echitabil să îi ajute şi pe muncitorii afectaţi de brown lung.

RETRIBUTIVĂse referă la dreapta impunere a pedepselor şi sancţiunilor asupra răufăcătorilor; o pedeapsă dreaptă este una meritată de către persoana care comite o faptă rea.

Justiţia retributivă ar intra în discuţie dacă s-ar pune întrebarea dacă ar fi drept să fie penalizate filaturile pentru a fi cauzat brown lung disease muncitorilor lor.

COMPENSATORIE

se referă la justa compensare a oamenilor pentru pierderile suferite din cauza actelor infracţionale comise de către alţii; o compensaţie dreaptă este una proporţională cu pierderea suferită.

Atât Mrs. Norton, cât şi Mrs. Ellison pretind că, pe bună dreptate, li se cuvin compensaţii din partea filaturilor datorită daunelor provocate de către acestea.

DREPTATE ŞI ECHITATE

DREPTATEA DISTRIBUTIVĂ

Problemele de justiţie distributivă se ridică atunci când diferiţi indivizi formulează pretenţii conflictuale faţă de beneficiile şi sarcinile din societate şi nu este posibilă satisfacerea tuturor acestor revendicări.

Beneficiile – precum locurile de muncă, hrana, locuinţele, îngrijirea medicală, veniturile şi avuţia – sunt limitate în comparaţie cu numărul şi dorinţele oamenilor care vor aceste bunuri.

Pot să existe prea multe sarcini – munci neplăcute, locuinţe necorespunzătoare, salarii mici, condiţii de risc profesional etc. – şi nu destui oameni dispuşi să se înhame la preluarea acestor sarcini.

Atunci când dorinţele şi aversiunile oamenilor depăşesc resursele, ei sunt nevoiţi să dezvolte principii de alocare a beneficiilor şi sarcinilor indezirabile în modalităţi juste, de natură să soluţioneze conflictele într-un mod echitabil.

Principiul fundamental de dreptate distributivă

egalii trebuie trataţi în mod egal şiinegalii trataţi în mod inegal.

Indivizilor similari sub toate aspectele relevante faţă de genul de tratament în discuţie trebuie să li se acorde beneficii şi sarcini similare, chiar dacă ei se deosebesc sub alte aspecte irelevante; iar indivizii diferiţi sub un aspect relevant trebuie să fie trataţi în mod diferit, proporţional cu diferenţele dintre ei.

Acest principiu este, însă, pur formal. El se bazează pe ideea pur logică potrivit căreia trebuie să fim consecvenţi în modul de a trata situaţii similare. Principiul nu specifică 'aspectele relevante' care pot să legitimeze identitatea sau diferenţa de tratament a diferiţilor indivizi.

Există diferite viziuni privind caracteristicile care pot fi relevante atunci când determinăm cine ce şi cât trebuie să primească.

DREPTATEA DISTRIBUTIVĂ

DREPTATEA CA EGALITATE: EGALITARISMUL

Egalitariştii susţin că între oameni nu există diferenţe relevante care să justifice un tratament inegal. Toate beneficiile şi sarcinile ar trebui să fie distribuite potrivit următoarei formule:

Fiecare individ trebuie să primească părţi pe deplin egale din beneficiile şi sarcinile societăţii sau a grupului.

Egalitatea li s-a părut multora un ideal social atrăgător. Dar în pofida popularităţii lor, vederile egalitariste au primit critici aspre.

Unul dintre aspectele criticate este ideea egalitaristă că toţi oamenii sunt egali sub anumite aspecte fundamentale. Criticii afirmă că nu există nici o calitate pe care toate fiinţele umane să o posede în exact acelaşi grad: Oamenii se deosebesc prin talent, inteligenţă, virtuţi, nevoi, dorinţe şi prin alte trăsături fizice şi mentale. Dacă aşa stau lucrurile, atunci oamenii sunt inegali în toate privinţele.

Alte critici vizează faptul că egalitariştii ignoră unele caracteristici care ar trebui avute în vedere în distribuţia bunurilor atât la scară socială, cât şi în cadrul unor grupuri mai mici: nevoi, abilitate şi efort.

DREPTATEA CA EGALITATE: EGALITARISMUL

Dacă fiecare primeşte exact la fel cu ceilalţi:

Drept urmare, productivitatea şi eficienţa societăţii vor scădea.

DREPTATEA CA EGALITATE: EGALITARISMUL

=

=

=

leneşul va primi la fel de mult ca şi cel harnic;

bolnavul va primi la fel de mult ca şi cel sănătos;

persoanele handicapate vor trebui să facă la fel de mult ca şi cei în putere;

indivizii nu vor fi stimulaţi să facă eforturi mai mari în muncă;

APĂRAREA EGALITARISTĂ

Unii egalitarişti disting două tipuri de egalitate:

Egalitateapolitică

se referă la o participare egală in ceea ce priveşte mijloacele de control şi direcţionare a sistemului politic, precum şi la un tratament egal de către acesta; este vorba de dreptul egal de participare la procesul legislativ, libertăţi civile egale şi dreptul egal de a fi judecat corect.

Egalitateaeconomică

se referă la egalitatea de venituri şi la egalitatea de şanse.

Poziţia egalitaristă poate fi corectă în ceea ce priveşte egalitatea politică, chiar dacă este eronată în ceea ce priveşte egalitatea economică.

Alţi egalitarişti cred că şi egalitatea economică se poate susţine dacă este convenabil limitată.

APĂRAREA EGALITARISTĂ

Surplusul economic ce rămâne după asigurarea pentru toţi a acelui standard minim de viaţă poate fi apoi distribuit inegal în funcţie de nevoi, efort etc.

Fiecare persoană are dreptul la un minimum standard de viaţă, iar veniturile şi avuţia ar trebui să fie distribuite egal până când acest standard este realizat de către toţi.

O dificultate majoră cu care se confruntă acest gen limitat de egalitarism economic este aceea de a preciza ce înţelege prin standard minim de viaţă. Diferite societăţi şi culturi au vederi diferite despre ceea ce constituie minimum necesar de viaţă. O economie relativ primitivă va plasa nivelul minim mai jos decât una relativ afluentă.

Cu toate acestea, majoritatea oamenilor vor fi de acord că dreptatea cere ca societăţile afluente să satisfacă cel puţin nevoile de bază ale membrilor lor şi nu să-i lase să moară de foame, din cauza lipsei de adăpost sau a bolilor de tot felul.

APĂRAREA EGALITARISTĂ

Dreptatea bazată pe contribuţie: justiţia socială capitalistă

Beneficiile şi sarcinile din societate trebuie distribuite proporţional cu contribuţia fiecărui individ la dezvoltarea socială sau a grupului, potrivit formulei următoare:

Beneficiile trebuie distribuite în funcţie de valoarea contribuţiei aduse de către individ unei societăţi, unei sarcini, unui grup sau unui schimb.

Principala întrebare pe care o ridică principiul contributiv de dreptate distributivă este cum poate fi măsurată 'valoarea contribuţiei' fiecărui individ. Au fost sugerate mai multe criterii:

efortulCu cât munceşte mai intens, cu atât individul merită mai mult.

etica puritană; etica muncii1

probleme:

A recompensa eforturile cuiva indiferent dacă persoana produce sau nu ceva de valoare prin eforturile sale înseamnă a recompensa incompetenţa şi ineficienţa.

Dacă oamenii sunt recompensaţi numai pentru eforturile lor, fără a se socoti abilităţile şi productivitatea lor relativă, atunci cei talentaţi şi foarte productivi vor fi puţin stimulaţi să investească talentul şi creativitatea lor în producerea de bunuri pentru societate. În consecinţă, avuţia socială va scădea.

Dreptatea bazată pe contribuţie: justiţia socială capitalistă

productivitateaCu cât este mai mare cantitatea producţiei cu care contribuie individul, cu atât i se cuvine mai mult.

probleme:

Nevoile oamenilor sunt ignorate. Cei handicapaţi, bolnavi, neinstruiţi şi imaturi pot fi incapabili să producă ceva de valoare; în consecinţă, nevoile acestor grupuri dezavantajate nu vor fi satisfăcute.

Este dificil de găsit o măsură obiectivă a valorii producţiei unui individ, mai ales în domenii precum ştiinţa, arta, entertainment, sport, educaţie, teologie şi asistenţa medicală.

2

Dreptatea bazată pe contribuţie: justiţia socială capitalistă

forţele cererii şi ofertei

Valoarea de piaţă a unui produs nu depinde numai de valoarea sa intrinsecă, ci şi de măsura în care este relativ rară şi dorită de cumpărători. Valoarea contribuţiei cuiva este egală cu preţul obţinut pe o piaţă competitivă.

probleme:

Această metodă de măsurare a valorii produsului cuiva ignoră, de asemenea, nevoile oamenilor.

Pentru mulţi oameni, preţurile de piaţă reprezintă o metodă injustă de evaluare a produsului cuiva tocmai pentru că piaţa ignoră natura intrinsecă a lucrurilor.

Dreptatea bazată pe contribuţie: justiţia socială capitalistă

3

Piaţa îi recompensează pe entertainers mai mult decât pe medici, pe sportivi mai mult decât pe profesori sau pe traficanţii de droguri mai mult decât pe poliţişti.

De asemenea, piaţa recompensează adeseori pe cineva care, din pur noroc, (o moştenire) s-a ales cu ceva rar şi foarte dorit de către cumpărători.

Multora li se pare culmea nedreptăţii.

Dreptatea bazată pe contribuţie: justiţia socială capitalistă

DREPTATEA BAZATĂ PE NEVOI ŞI CAPACITĂŢI: SOCIALISMUL

Dictonul propus mai întâi de Louis Blanc (1811-1882) şi apoi de Karl Marx (1818-1883) şi V. I. Lenin (1870-1924) se consideră a fi expresia viziunii socialiste despre distribuţie: 'De la fiecare după capacitate, fiecăruia după nevoi'.

Sarcinile de muncă ar trebui distribuite în funcţie de capacităţile oamenilor, iar beneficiile în funcţie de nevoile lor.

În teorie, principiul socialist pare atât raţional, cât şi generos.

raţional

Majoritatea oamenilor ar fi de acord că indivizii ar trebui angajaţi în ocupaţiile care li se potrivesc, ceea ce ar presupune ca talentele fiecăruia să îi determine meseria.

generosNevoile ar trebui avute în vedere atunci când se stabilesc beneficiile şi sarcinile care se distribuie fiecărui membru al unui grup sau al societăţii.

În practică, principiul socialist se aplică în anumite grupuri restrânse, precum o familie sau o echipă sportivă.

DREPTATEA BAZATĂ PE NEVOI ŞI CAPACITĂŢI: SOCIALISMUL

Şi principiul socialist suportă o serie de critici.

Este nerealistă ideea că întregi societăţi ar putea fi modelate pe baza relaţiilor de familie. Natura umană este în esenţa ei egoistă şi competitivă, astfel încât în afara familiei proprii oamenii nu pot fi motivaţi de voinţa fraternă de a împărţi şi de a ajuta, care este caracteristică mediului familial.

Fiinţele umane sunt educate să capete viciile egoismului şi competitivităţii de către instituţiile sociale şi economice moderne, care inoculează şi încurajează comportamentul competitiv şi egoist. Prin natura lor, oamenii se nasc în familie, unde ei preţuiesc instinctiv ajutorul reciproc. Dacă aceste atitudini 'naturale' continuă să fie cultivate, în loc să fie eradicate, oamenii ar continua să preţuiască ajutorul reciproc şi în afara cadrului familial şi ar dobândi virtuţile cooperării, întrajutorării şi altruismului.

DREPTATEA BAZATĂ PE NEVOI ŞI CAPACITĂŢI: SOCIALISMUL

Aplicând principiul socialist, nu ar mai exista nici o legătură între efortul depus de către un muncitor şi remuneraţia pe care acesta o primeşte - o dată ce remuneraţia ar depinde de nevoi, nu de efort.

În consecinţă, muncitorii nu ar fi de loc stimulaţi să se străduiască la locul de muncă, ştiind că vor primi la fel, indiferent dacă au muncit din greu sau nu. Rezultatul va fi o economie stagnantă, cu o productivitate scăzută.

Dacă s-ar impune, principiul socialist ar îngrădi libertatea individuală.

Ocupaţia fiecărui individ ar fi determinată de abilităţile sale şi nu de alegerea liberă a persoanei.

Dacă un ins are talent de strungar, însă doreşte să fie fotbalist sau politician, va trebui să muncească în uzină, la strung.

DREPTATEA BAZATĂ PE NEVOI ŞI CAPACITĂŢI: SOCIALISMUL

Bunurile pe care le primeşte un ins vor fi determinate în funcţie de nevoile sale şi nu de libera sa alegere.

Dacă un ins are nevoie de o bucată de pâine, însă vrea o sticlă de bere (un pachet de ţigări, un tricou sau o convorbire telefonică internaţională), persoana va trebui să ia bucata de pâine.

Sacrificarea libertăţii este încă şi mai severă dacă avem în vedere că, într-o societate socialistă, autorităţile centrale decid ce sarcini trebuie să primească fiecare individ şi ce bunuri sunt alocate fiecăruia. Deciziile autorităţii centrale sunt impuse tuturor, cu preţul anulării libertăţii lor de a alege ei înşişi după cum vor.

Principiul socialist substituie libertăţii paternalismul.

DREPTATEA BAZATĂ PE NEVOI ŞI CAPACITĂŢI: SOCIALISMUL

DREPTATEA CA LIBERTATE: LIBERTARISMUL

Nici un mod particular de distribuţie a bunurilor nu poate fi considerat just sau injust dacă nu avem în vedere alegerile libere ale indivizilor. Orice distribuţie a beneficiilor şi sarcinilor este dreaptă dacă se bazează pe libertatea indivizilor de a alege să schimbe între ei bunurile pe care le posedă fiecare.

De la fiecare după cum alege, fiecăruia după cum este ales.

Principiul lui Robert Nozick se bazează pe ideea că fiecare ins are dreptul la libertate faţă de constrângere, ce are prioritate asupra tuturor celorlalte drepturi şi valori. Orice distribuţie care rezultă dintr-o încercare de a impune un anumit model social (de exemplu, egalitatea tuturor sau deposedarea celor avuţi în favoarea celor nevoiaşi) este, prin urmare, nedreaptă.

PROBLEME LEGATE DE PRINCIPIUL LIBERTARIAN

Dificultatea majoră este aceea că libertarienii venerează o anumită valoare – libertatea de constrângere – şi sacrifică de dragul ei toate celelalte drepturi şi valori, fără să ofere nici un fel de argumente convingătoare pentru care ar trebui să procedăm la acest sacrificiu.

Adversarii vederilor libertariene susţin că celelalte forme de libertate - precum libertatea faţă de ignoranţă şi libertatea faţă de foame - trebuie asigurate şi ele. În multe cazuri, aceste alte forme de libertate trec înaintea libertăţii faţă de coerciţie. Pentru asigurarea acestor drepturi mai importante, societatea poate să impună un anumit model de distribuţie, chiar dacă aceasta înseamnă că, în unele cazuri, va trebui ca unii oameni să fie constrânşi să se conformeze acelui model de distribuţie. Cei care dispun de un surplus de bani, de exemplu, pot fi impozitaţi pentru ajutorarea celor care suferă de foame.

Principiul libertarian generează tratamentul injust al celor dezavantajaţi. Aplicând principiul libertarian, partea de bunuri cuvenită cuiva depinde în totalitate de ceea ce poate fi produs prin eforturi personale sau de ceea ce alţii aleg să îi ofere din milă (sau alte motive). Ambele surse pot fi indisponibile unei persoane, fără ca aceasta să aibă vreo vină.

Cineva poate fi bolnav, handicapat, incapabil să obţină mijloacele de producţie a bunurilor, prea bătrân sau prea tânăr ca să muncească sau altcumva incapabil de a produce ceva prin efort personal. Alţi oameni (din lăcomie, poate) pot refuza să ofere acelei persoane lucrurile de care aceasta are nevoie. Potrivit principiului libertarian, un ins în această situaţie nu ar trebui să primească nimic.

PROBLEME LEGATE DE PRINCIPIUL LIBERTARIAN

Toate aceste idei sunt, spun criticii libertarismului, eronate.

Dacă, fără să aibă vreo vină, se întâmplă ca unii oameni să fie incapabili să-şi poarte singuri de grijă, supravieţuirea lor nu trebuie să depindă de capriciul voinţei altora de a le oferi cele de care au nevoie. Viaţa fiecărei persoane este valoroasă şi, prin urmare, fircare persoană trebuie ocrotită, chiar dacă aceasta înseamnă a-i constrânge pe alţii prin distribuirea unei părţi din surplusul lor persoanelor neajutorate.

PROBLEME LEGATE DE PRINCIPIUL LIBERTARIAN

DREPTATEA CA ECHITATE: JOHN RAWLS

Teoriile anterior menţionate sugerează diferite considerente de luat în seamă în distribuţia beneficiilor şi sarcinilor sociale: egalitatea politică şi economică, un minimum standard de viaţă, nevoile, capacităţile, efortul şi libertatea.

Este, însă, nevoie de o teorie comprehensivă, capabilă să unifice toate aceste criterii într-o construcţie logică unitară. JOHN RAWLS propune o abordare a dreptăţii distributive care se apropie de acest ideal al unei teorii unificatoare.

Două principii de bazăDistribuţia beneficiilor şi sarcinilor în societate este justă dacă şi numai dacă:

Fiecare ins are dreptul egal la cele mai extinse libertăţi compatibile cu libertăţi similare pentru toţi;

inegalităţile sociale şi economice sunt configurateastfel încât ele să fie deopotrivă:

în beneficiul maxim al persoanelor cel maipuţin avantajate şi

ataşate unor funcţii şi poziţii deschise tuturor în condiţii de egalitate echitabilă de şanse.

libertate egală

diferenţă

egalitate de şanse

Principiul 1 se presupune a avea prioritate faţă de Principiul 2 dacă acestea vin în conflict, iar în cadrul Principiului 2, Partea b se presupune a avea prioritate faţă de Partea a.

DREPTATEA CA ECHITATE: JOHN RAWLS

(a)

(b)

1

2

PRINCIPIUL LIBERTĂŢII EGALE [P1]

Libertăţile fiecărui cetăţean trebuie să fie apărate de violarea lor de către alţii şi trebuie să fie egale cu ale celorlalţi. Aceste libertăţi includ dreptul de vot, libertatea cuvântului şi a conştiinţei şi celelalte libertăţi civile, dreptul de proprietate personală şi dreptul de a nu fi arestat în mod arbitrar.

Dacă principiul libertăţii egale este corect, atunci el are câteva implicaţii:

Este injust ca firmele

să invadeze intimitatea angajaţilor;

să impună managerilor un fel de a vota;.

să influenţeze procesele politice prin darea de mită ori să violeze altcumva libertăţile politice ale membrilor societăţii.

Deoarece libertatea de a încheia contracte s-ar restrânge dacă ne-am teme că vom fi fraudaţi sau că respectivele contracte nu vor fi onorate, P1 interzice, de asemenea, recursul la forţă, fraudă sau înşelăciune în tranzacţiile contractuale şi cere onorarea contractelor corecte.

Dacă este adevărat, atunci tranzacţiile contractuale cu consumatorii (inclusiv publicitatea) ar trebui să fie ferite de fraude şi angajaţii ar avea obligaţia morală să ofere acele servicii prevăzute în contractul lor de muncă.

PRINCIPIUL LIBERTĂŢII EGALE [P1]

PRINCIPIUL DIFERENŢEI [P2a]

Presupune că o societate productivă va conţine inegalităţi, dar afirmă că se cer luate măsuri de îmbunătăţire a situaţiei celor mai nevoiaşi, precum cei bolnavi şi invalizi, cu condiţia ca aceste măsuri să nu împovăreze societatea până într-atât încât ele să-i aducă pe toţi, inclusiv pe cei nevoiaşi, într-o situaţie şi mai rea decât cea dinainte.Cu cât o societate este mai productivă, cu atât mai multe beneficii va putea să ofere celor mai puţin avantajaţi. Deoarece P2a ne obligă să maximizăm beneficiile pentru cei mai puţin avantajaţi, firmele de afaceri ar trebui să atingă maxima eficienţă în utilizarea resurselor.

Dacă presupunem că un sistem de piaţă atinge maxima eficienţă cu cât este mai competitivă, atunci P2a are următoarele implicaţii:

Pieţele trebuie să fie competitive, iar practicile anticompetitive, precum controlul preţurilor şi monopolurile sunt injuste.

Deoarece poluarea şi alte efecte ale distrugerii mediului consumă resurse în mod ineficient, P2a implică, de asemenea, că este rău dacă firmele poluează mediul.

PRINCIPIUL EGALITĂŢII DE ŞANSĂ [P2b]

Oricui trebuie să i se ofere şanse egale de calificare pentru cele mai înalte şi privilegiate poziţii din instituţiile societăţii.

Atribuirea posturilor trebuie să fie corelată numai cu cerinţele serviciului, fiind interzisă discriminarea rasială şi sexuală.

Oricine trebuie să aibă acces la instruirea şi educaţia necesare pentru ocuparea oricărui post dorit. În consecinţă, eforturile, capacităţile şi contribuţia fiecăruia vor determina remuneraţia.

O metodă generală de evaluare a corectitudinii principiilor morale

Metoda propusă de Rawls constă în stabilirea acelor principii conform cărora ar alege să trăiască un grup de indivizi egoişti, însă raţionali, dacă ei ar şti că vor trăi într-o societate guvernată de acele principii, dar nu ar şti ce poziţie ar urma să ocupe fiecare dintre ei în acea societate.

Ne putem întreba dacă un asemenea grup de adepţi ai interesului raţional ar alege să trăiască într-o societate guvernată de un principiu care îi discriminează pe negri, câtă vreme nici unul nu ar şti dacă nu se va nimeri să fie negru în acea societate. Evident, răspunsul este acela că un asemenea principiu rasist ar fi injust.

Un principiu este moralmente justificat ca principiu de dreptate socială dacă şi numai dacă el ar fi acceptabil pentru un grup de indivizi egoişti şi raţionali, care ştiu că vor trăi într-o societate guvernată de principiile pe care ei le acceptă, dar fără a şti care vor fi sexul, rasa, capacităţile, religia, interesele, poziţia socială, veniturile sau alte caracteristici particulare pe care le va avea fiecare dintre ei în acea societate viitoare.

situaţia unui astfel de grup imaginar de indivizi raţionali

POZIŢIA ORIGINALĂ

neştiinţa fiecărui individ în privinţa propriului viitor

VĂLUL IGNORANŢEI

DREPTATEA CA ECHITATE: JOHN RAWLS

Scopul şi efectul decretării faptului că părţile aflate în poziţia originală nu ştiu ce caracteristici particulare va avea fiecare este acela de a se asigura că nimeni nu îşi poate proteja interesele speciale. Neştiind nimic despre calităţile lor particulare, părţile din poziţia originală sunt nevoite să judece echitabil şi imparţial şi să nu favorizeze nici un grup în special: ei trebuie să se îngrijească de binele tuturor.

Principiile pe care părţile imaginare, aflate în poziţia originală, le acceptă se vor dovedi a fi moralmente justificate, deoarece poziţia originală încorporează ideile Kantiene de:

reversibilitate

părţile aleg principii ce le vor fi aplicate lor înşile;

universalizabilitate

principiile trebuie aplicate egal tuturor

omul ca scop

fiecare parte are un cuvânt egal în alegerea principiilor

DREPTATEA CA ECHITATE: JOHN RAWLS

Rawls pretinde că părţile aflate în poziţia originală ar alege, de fapt, principiul său de dreptate distributivă.

P1 ar fi ales deoarece părţile vor dori să fie libere să îşi urmărească intereselor lor speciale majore, oricare ar fi acestea. În poziţia originală, fiecare individ ignoră care vor fi interesele sale speciale, astfel încât fiecare va dori să asigure un grad maxim de libertate, ca să poată urmări orice interese ar avea în cadrul societăţii.

P2a va fi ales deoarece toate părţile vor dori să se protejeze faţă de posibilitatea de a se găsi în cea mai rea poziţie din societate. Adoptând principiul diferenţei, părţile se vor asigura că şi cei mai nevoiaşi vor fi asistaţi.

P2b va fi ales deoarece toate părţile în poziţia originală vor dori să îşi protejeze interesele dacă s-ar număra printre cei talentaţi. P2b asigură că toţi au o şansă egală să avanseze prin propriile lor capacităţi, eforturi şi contribuţii.

DREPTATEA CA ECHITATE: JOHN RAWLS

Criticii, însă, au obiectat faţă de diferitele părţi ale teoriei lui Rawls, afirmând fie că metoda sa ipotetică nu are nimic în comun cu viaţa morală reală, fie că, aplicând metoda sa, un individ egoist şi raţional ar alege diferite alte principii (precum cel utillitarist, egalitarist etc.).

Apărătorii lui Rawls susţin, cu toate acestea, că avantajele teoriei depăşesc deficienţele sale.

Teoria păstrează valorile de bază înrădăcinate în convingerile noastre morale: libertate, egalitate de şanse şi grija faţă de cei dezavantajaţi.

Teoria se acomodează cu instituţiile economice din societăţile occidentale: ea nu respinge economia de piaţă, stimulentele materiale ale muncii, nici inegalităţile ce decurg din diviziunea muncii. În schimb, solicitând ca inegalităţile să funcţioneze în beneficiul celor mai dezavantajaţi şi egalitatea de şanse, teoria arată cum inegalităţile ce decurg din diviziunea muncii şi piaţa liberă pot fi compensate şi făcute să fie juste.

DREPTATEA CA ECHITATE: JOHN RAWLS

Teoria încorporează deopotrivă curentele comunitarist şi cel individualist, care se întrepătrund în cultura ocidentală. P2a încurajează pe cei mai talentaţi să îşi folosească darurile în modalităţi care să aducă beneficii şi concetăţenilor care sunt mai puţin realizaţi, prin aceasta încurajând un tip de grijă comunitară. P2b acordă individului libertatea de a-şi urmări orice interese speciale.

Teoria lui Rawls ia în considerare criteriiile nevoilor, capacităţii, efortului şi contribuţiei. P2a distribuie beneficii în funcţie de nevoi, în vreme ce P2b distribuie beneficii şi sarcini în funcţie de capacitate şi de contribuţie.

Mai este şi justificarea morală pe care o oferă poziţia originală. Aceasta este definită astfel încât părţile aleg principii imparţiale, care au în vedere interesul egal al fiecăruia, iar aceasta este chiar esenţa moralităţii.

DREPTATEA CA ECHITATE: JOHN RAWLS

DREPTATEA RETRIBUTIVĂ

Dreptatea retributivă se referă la justeţea condamnării sau pedepsirii celor care fac ceva rău.

Condiţiile în care este justă pedepsirea unui răufăcător sunt:

Ignoranţa şi incapacitatea absolvă individul de pedeapsă ori de blam pentru comiterea unei fapte rele. Dacă oamenii nu îşi dau seama ce fac sau nu aleg în mod liber să facă ceva, ei nu pot fi pe drept pedepsiţi sau blamaţi pentru faptele comise.

Dacă patronii filaturilor de bumbac nu ştiau că mediul şi condiţiile de lucru din fabricile lor pot să cauzeze brown lung disease, atunci ar fi injust să fie pedepsiţi atunci când se constată că filaturile lor au cauzat boala.

1

Certitudinea că persoana pedepsită a comis o faptă rea.

Multe firme folosesc sisteme mai mult sau mai puţin complexe de urmărire, menite să ateste dacă unele comportări ale angajaţilor sunt realmente de aşa natură încât să merite concedierea sau alt gen de sancţiune. Penalizarea unui angajat pe baza unor probe incerte sau incomplete se consideră un act de injustiţie.

Sancţiunile trebuie să fie necontradictorii şi proporţionale cu răul comis. Pedeapsa este consecventă numai atunci când toţi primesc aceeaşi penalitate pentru aceeaşi infracţiune şi trebuie să fie proporţională cu gravitatea faptelor comise; pedeapsa nu trebuie să depăşească magnitudinea daunelor produse de către răufăcător.

Este nedrept dacă un manager impune penalităţi aspre pentru infracţiuni minore ori dacă este îngăduitor cu favoriţii lui şi dur cu ceilalţi subordonaţi. Dacă scopul pedepsei este acela de a îi descuraja pe alţii să comită aceeaşi faptă rea ori să prevină răufăcătorul de a mai repeta fapta rea, atunci sancţiunea nu trebuie să fie mai mare decât ceea ce este necesar pentru atingerea acestor scopuri.

DREPTATEA RETRIBUTIVĂ

2

3

DREPTATEA COMPENSATORIE

Dreptatea compensatorie priveşte justeţea restituirii către o persoană a ceea ce persoana a pierdut în urma răului suferit din partea altcuiva.

Nu există reguli stricte de a stabili câte compensaţii datorează victimei răufăcătorul. Justiţia pare să solicite ca, pe cât este posibil, vinovatul să restituie ceea ce şi-a însuşit, ceea ce, de regulă, înseamnă că restituţia trebuie să fie cantitativ egală cu pierderea pe care, în mod intenţionat, răufăcătorul a provocat-o victimei.

Cu toate acestea, unele pierderi sunt imposibil de măsurat.

Dacă pătez, cu rea intenţie, reputaţia cuiva, ce reparaţii trebuie să îi plătesc?

Unele pierderi sunt ireparabile: cum ar putea fi să fie compensată pierderea vieţii sau a vederii?

În situaţii de genul cazului Ford Pinto, în care daunele nu pot fi compensate integral, se susţine că făptaşul ar trebui să plătească cel puţin daunele materiale provocate persoanei injuriate şi familiei sale.

DREPTATEA COMPENSATORIE

Cineva are obligaţia morală de a compensa o parte vătămată numai dacă sunt îndeplinite următoarele trei condiţii:

Fapta care a provocat daunele denotă rea-voinţă sau neglijenţă.

Dacă, prin managementul eficient al firmei mele, vând sub preţul competitorului meu şi îl scot din afaceri, nu sunt moralmente dator să îi acord compensaţii, de vreme ce competiţia nu este nici necinstită, nici neglijentă; dar dacă fur de la angajatorul meu, atunci îi datorez nişte compensaţii, sau dacă sunt imprudent la volan, datorez compensaţii celor accidentaţi din vina mea.

DREPTATEA COMPENSATORIE

1

Fapta persoanei a fost cauza reală a daunelor produse.

Dacă un bancher împrumută bani cuiva şi cel care a luat împrumutul îl foloseşte apoi ca să-i înşele pe alţii, bancherul nu este moralmente obligat să compenseze victimele; dar dacă bancherul fraudează un client, atunci acesta trebuie să primească o compensaţie.

Făptaşul a provocat daunele în mod voluntar.

Dacă provoc daune materiale cuiva în mod accidental şi fără neglijenţă, nu sunt moralmente obligat să acord compensaţii celui păgubit. (Pot fi, totuşi, legal silit să o fac, în funcţie de felul în care legea distribuie costul social al daunelor.)

DREPTATEA COMPENSATORIE

2

3