1 selecţie de evenimente organizate în 2009 de misiunile

51
1 Selecţie de evenimente organizate în 2009 de misiunile diplomatice ale României în străinătate pentru marcarea aniversării a 20 de ani de la căderea comunismului şi a Zilei Naţionale Africa de Sud Întâlnire cu corpul diplomatic, cu autorităţile locale şi cu diaspora română 29 noiembrie şi 1 Decembrie - În contextul celor 20 ani de la căderea comunismului a fost organizată o întâlnire cu diaspora română din Republica Africa de Sud, iar pentru sărbătorirea Zilei Naţionale, Ambasada a organizat o recepţie în ziua de 1 Decembrie, la care au fost invitaţi înalţi reprezentanţi ai ministerului afacerilor externe, ai altor ministere, reprezentanţi mass-media, ai mediul de afaceri şi academic, precum şi ai misiunilor diplomatice acreditate la Pretoria. Albania Focus în mass media pe relaţiile bilaterale cu ocazia Zilei Naţionale 30 noiembrie - Ambasadorul României a participat la talk-show-ul 7x7, realizat la Televiziunea Albaneză. Emisiunea, difuzată în direct, a avut ca principale subiecte legăturile culturale dintre România şi Albania, relaţiile bilaterale dintre cele două ţări, bursele oferite de statul român pentru aromânii din Albania. De asemenea, ambasadorul României a publicat în numărul din 1 decembrie al cotidianului de limba engleză Albanian Daily News un articol despre legăturile culturale româno- albaneze, cu titlul „The Cultural History of Albania: A Page Written in Romania”. În Sala Mare a Academiei de Arte din Tirana, a avut loc, la data de 1 Decembrie, concertul organizat de Ambasada din Tirana pentru sărbătorirea Zilei Naţionale a României. Muzicienele Olga Podobinschi (România, pian) şi Irina Nanushi (Albania, vioară) au interpretat lucrări ale compozitorilor Mihail Jora (suita „Joujoux pour ma dame”), G. Enescu (Pavana & Bourée pentru pian din suita op. 10 în re minor; Impromptu concertant pentru vioară şi pian; Sonata Torso în la minor pentru vioară şi pian), Ajet Cekiçi (variaţiuni pentru pian). Audienţa a fost reprezentată de membri ai comunităţii româneşti din Tirana, membri ai comunităţii aromâne din Albania, membri ai corpului diplomatic (inclusiv majoritatea ambasadorilor din statele membre ale UE), reprezentanţi ai autorităţilor locale şi ai mediului academic, jurnalişti. Algeria Expoziţie de fotografie şi recepţie cu ocazia Zilei Naţionale 1 Decembrie - Ambasada României în Algeria a organizat, cu ocazia Zilei Naţionale şi a aniversării a 20 de ani de la căderea comunismului, o recepţie la data de 1 decembrie şi prezentarea unei expoziţii de fotografie “RO20: România 1989 – 2009” care redau imagini în oglindă ale unor locuri din Bucureşti şi din ţară, realizate înainte de 1989 sau imediat după şi în prezent, care, prin ipostaze ale vieţii cotidiene, sunt reprezentative pentru transformările care au avut loc în România în ultimii 20 de ani.

Upload: vuongcong

Post on 02-Feb-2017

222 views

Category:

Documents


0 download

TRANSCRIPT

Page 1: 1 Selecţie de evenimente organizate în 2009 de misiunile

1

Selecţie de evenimente organizate în 2009 de misiunile diplomatice ale României în străinătate pentru marcarea aniversării a 20 de ani de la căderea comunismului

şi a Zilei Naţionale Africa de Sud Întâlnire cu corpul diplomatic, cu autorităţile locale şi cu diaspora română 29 noiembrie şi 1 Decembrie - În contextul celor 20 ani de la căderea comunismului a fost organizată o întâlnire cu diaspora română din Republica Africa de Sud, iar pentru sărbătorirea Zilei Naţionale, Ambasada a organizat o recepţie în ziua de 1 Decembrie, la care au fost invitaţi înalţi reprezentanţi ai ministerului afacerilor externe, ai altor ministere, reprezentanţi mass-media, ai mediul de afaceri şi academic, precum şi ai misiunilor diplomatice acreditate la Pretoria.

Albania Focus în mass media pe relaţiile bilaterale cu ocazia Zilei Naţionale 30 noiembrie - Ambasadorul României a participat la talk-show-ul 7x7, realizat la Televiziunea Albaneză. Emisiunea, difuzată în direct, a avut ca principale subiecte legăturile culturale dintre România şi Albania, relaţiile bilaterale dintre cele două ţări, bursele oferite de statul român pentru aromânii din Albania. De asemenea, ambasadorul României a publicat în numărul din 1 decembrie al cotidianului de limba engleză Albanian Daily News un articol despre legăturile culturale româno-albaneze, cu titlul „The Cultural History of Albania: A Page Written in Romania”.

În Sala Mare a Academiei de Arte din Tirana, a avut loc, la data de 1 Decembrie, concertul organizat de Ambasada din Tirana pentru sărbătorirea Zilei Naţionale a României.

Muzicienele Olga Podobinschi (România, pian) şi Irina Nanushi (Albania, vioară) au interpretat lucrări ale compozitorilor Mihail Jora (suita „Joujoux pour ma dame”), G. Enescu (Pavana & Bourée pentru pian din suita op. 10 în re minor; Impromptu concertant pentru vioară şi pian; Sonata Torso în la minor pentru vioară şi pian), Ajet Cekiçi (variaţiuni pentru pian).

Audienţa a fost reprezentată de membri ai comunităţii româneşti din Tirana, membri ai comunităţii aromâne din Albania, membri ai corpului diplomatic (inclusiv majoritatea ambasadorilor din statele membre ale UE), reprezentanţi ai autorităţilor locale şi ai mediului academic, jurnalişti.

Algeria Expoziţie de fotografie şi recepţie cu ocazia Zilei Naţionale 1 Decembrie - Ambasada României în Algeria a organizat, cu ocazia Zilei Naţionale şi a aniversării a 20 de ani de la căderea comunismului, o recepţie la data de 1 decembrie şi prezentarea unei expoziţii de fotografie “RO20: România 1989 – 2009” care redau imagini în oglindă ale unor locuri din Bucureşti şi din ţară, realizate înainte de 1989 sau imediat după şi în prezent, care, prin ipostaze ale vieţii cotidiene, sunt reprezentative pentru transformările care au avut loc în România în ultimii 20 de ani.

Page 2: 1 Selecţie de evenimente organizate în 2009 de misiunile

2

Fotografiile au fost obţinute prin bunăvoinţa fotografului Florin Andreescu, Editura Ad LIBRI şi a Agenţiei Naţionale de presă Agerpres.

Angola Oficialităţile locale, corupul diplomatic şi comunitatea românească, la recepţia tradiţională La cocktail-ul organizat de Ambasada României la Luanda, la 1 Decembrie 2009, cu prilejul Zilei Naţionale a României au participat 110 invitaţi, reprezentând oficialităţile angoleze, corpul diplomatic acreditat la Luanda, comunitatea românească din Angola, Asociaţia de Prietenie Angola – România (ASSAARO), cercurile de afaceri şi mass-media locale.

La acţiune au participat, de asemenea, împreună cu şefi ai unor misiuni diplomatice, şi deputaţi reprezentând parlamentele respectivelor ţări la lucrările sesiunii Adunării Parlamentare comune UE – ACP, actualmente în curs la Luanda.

Austria Expoziţii de fotografie şi dezbateri pe tot parcursul anului au precedat sărbătorirea Zilei Naţionale 1 Decembrie 2009 – Ambasada României a oferit o recepţie înalţilor oficiali austrieci, membri ai guvernului, corpului diplomatic şi membrilor comunităţii româneşti din Austria; în cadrul recepţiei a fost prezentată expoziţia de fotografie „Ground zero of the Romanian revolution – Timişoara ’89”.

Page 3: 1 Selecţie de evenimente organizate în 2009 de misiunile

3

Acest eveniment a fost precedat pe tot parcursul anului în curs, de numeroasele evenimente organizate de ICR Viena pentru sărbătorirea a 20 de ani de la căderea comunismului – expoziţiile „Ce înseamnă comunismul pentru mine”, „Ground zero of the romanian revolution – Timişoara ’89” (imagini de arhivă), în cadrul Abaţiei Klosterneuburg, Timişoara ’89 – revoluţia prin ochii copiilor (desene), precum şi “1989-2009: Europa după 20 de ani” a domnului Vlad Nancă la muzeul MOYA din Viena; dezbaterile „A fost sau nu a fost”, organizată al Palatul Hofburg şi 1989-2009: „Religie şi tranziţie în Europa Centrală, de Est şi de Sud-Est”, organizată la Academia Diplomatică din Viena, cu participarea prof. Dr. Radu Preda şi Dr. Monica Vlad; proiecţiile frecvente de documentare din timpul revoluţiei române.

Argentina Expoziţie de fotografie, înainte şi după 1989 1 Decembrie - Pentru marcarea Zilei Naţionale, Ambasada României a organizat o recepţie la care au participat reprezentanţi ai corpului diplomatic şi ai autorităţilor, precum şi o acţiune dedicată comunităţii române. Aceasta din urmă a inclus o dimensiune culturală vizând marcarea aniversării a 20 de ani de la căderea comunismului, printr-o expoziţie de fotografie “RO20: România 1989 – 2009”, cu imagini care redau în oglindă locuri din Bucureşti şi din ţară, realizate înainte de 1989 sau imediat după şi în prezent, care, prin ipostaze ale vieţii cotidiene, sunt reprezentative pentru transformările care au avut loc în România în ultimii 20 de ani

Page 4: 1 Selecţie de evenimente organizate în 2009 de misiunile

4

Fotografiile au fost obţinute prin bunăvoinţa fotografului Florin Andreescu, Editura Ad LIBRI şi a Agenţiei Naţionale de presă Agerpres.

Australia

Canberra Membri ai Delegaţiei Comisiei Europene şi ai Grupului de prietenie România – Australia, la recepţia oficială 1 Decembrie 2009 - În saloanele de protocol din sediul misiunii, a avut loc recepţia oferită cu ocazia Zilei Naţionale a României de Ambasada României la Canberra.

La eveniment a participat majoritatea şefilor misiunilor diplomatice şi consulare acreditate pe lângă guvernul federal al Australiei, membri ai Delegaţiei Uniunii Europene, reprezentanţi ai Grupului de prietenie România - Australia din Senatul Parlamentului Federal, membrii ai Camerei de Comerţ, seful Forţelor armate australiene, reprezentanţi ai Ministerului de interne, ai Ministerului imigrării şi cetăţeniei, precum şi alte personalităţi politice şi culturale ale capitalei australiene.

Sydney Comunitatea românească, punte între România şi Australia 1 Decembrie - a avut loc, la sediul Parlamentului statului New South Wales, recepţia oficială dedicată Zilei Naţionale a României, la care au fost prezenţi preşedinta Consilului Legislativ (Camera superioară a Parlamentului New South Wales), John Aquilina, leader al majorităţii guvernamentale laburiste din Adunarea Legislativă (Camera inferioară a Parlamentului New South Wales), reprezentându-l pe Nathan Rees, premierul New South Wales, Anthony Roberts, ministru al artelor şi pentru voluntariat, reprezentant al leader-ului opoziţiei liberal-naţionale, Barry O’Farrell, alţi parlamentari şi oficiali australieni, numeroşi consuli generali şi consuli generali onorifici, un număr mare de reprezentanţi ai comunităţii române din Australia.

Page 5: 1 Selecţie de evenimente organizate în 2009 de misiunile

5

Consulul General al României s-a referit la semnificaţia Zilei de 1 Decembrie 1918 şi a Revoluţiei din decembrie 1989, a descris schimbările petrecute în România în plan politic, economic şi social după 1989 şi a prezentat comunitatea română din Sydney ca pe o importantă punte de legătură între România, Australia şi, în particular, New South Wales.

Melbourne Acţiuni organizate împreună cu comunitatea românească În perioada 11-13 decembrie, la Melbourne, în statul australian Victoria, vor avea loc o serie de acţiuni organizate împreună cu comunitatea românească din Melbourne, dedicate aniversării Zilei Naţionale şi a 20 de ani de la înlăturarea regimului comunist din România.

La data de 11 decembrie, ambasadorul României va participa la o emisiune specială a secţiei de limba română a postului de radio SBS (cu acoperire în toată Australia).

La data de 12 decembrie va avea loc la Biserica Ortodoxă română Sf. Apostoli Petru şi Pavel o slujbă de pomenire pentru Eroii Neamului şi Eroii Revoluţiei din decembrie 1989.

În aceeaşi seară va avea loc un spectacol al corului de copii din Alba Iulia, acţiune organizată cu sprijinul comunităţii româneşti şi al Episcopiei Ortodoxe Române a Australiei şi Noii Zeelande.

Azerbaidjan Sărbătoare naţională pentru România şi prilej de trecere în revistă a relaţiilor bilaterale 1 Decembrie - Ambasada României la Baku a organizat o recepţie pentru marcarea Zilei Naţionale. În deschidere, ambasadorul României a tinut un discurs referitor la însemnătatea zilei de 1 Decembrie 1918, marcarea a 20 de ani de la căderea comunismului, precum şi o trecere în revistă a relaţiilor bilaterale româno-azere. Din partea Azerbaidjanului discursul a fost susţinut de Bahar Muradova, vicepreşedinte al Parlamentului azer.

Participanţi la acest eveniment au fost consilierul prezidenţial de politică externă, vice-preşedintele Comisiei de Politică Externă din Parlament, adjunctul ministrului Securităţii Naţionale, parlamentari, şefii de direcţii şi departamente din cadrul Administraţiei Prezidenţiale, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului de Interne, Ministerului Transporturilor, Ministerului Culturii. De asemenea, au fost prezenţi majoritatea ambasadorilor acreditaţi la Baku, personalităţi culturale, membri Asociaţiei de Prietenie Azerbaidjan-România, cetaţeni români cu reşedinţa la Baku.

Page 6: 1 Selecţie de evenimente organizate în 2009 de misiunile

6

Belgia - Bruxelles Serată francofonă 26 noiembrie 2009 - Serată francofonă organizată de Reprezentanţa Permanentă a României pe lângă UE în colaborare cu Reprezentanţa Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei pe lângă UE. Cu această ocazie a fost prezentat filmul documentar „Napoleon III et la jeune Roumanie”, de Cristian Amza. Pelicula surprinde rolul major jucat de împăratul Napoléon al III-lea în realizarea Unirii Principatelor Române din 1859 sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza şi în aducerea pe tron a principelui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen (Carol I al României), în 1866.

La eveniment au participat ambasadori din ţările francofone reprezentate la Bruxelles, români care lucrează în instituţiile europene, membri ai cabinetului comisarului Leonard Orban, membri ai Clubului România-UE (think-tank românesc activ la Bruxelles), membri ai Alianţei Belgo-Române.

Evenimentul s-a încheiat cu un cockteil oferit de Reprezentanţa Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei.

27 noiembrie 2009 - Cocktail oferit de Reprezentanţa Permanentă înalţilor oficiali din instituţiile europene, reprezentanţilor corpului diplomatic acreditat pe lângă UE şi funcţionarilor europeni.

În spaţiul de desfăşurare a evenimentului (sediul Reprezentanţei) a fost prezentată expoziţia de fotografie „Revoluţia Română - Drumul spre Libertate”, realizată de AGERPRES cu sprijin MAE. De asemenea, au fost oferite participanţilor albumele de fotografie „Revoluţia Română”.

Brazilia Sărbătorirea Zilei Naţionale 1 Decembrie - Recepţia dedicată Zilei Naţionalea avut loc în clădirea Ambasadei României din Brasilia şi s-a bucurat de o participare numeroasă. Au fost prezente 330 de persoane din diferitele segmente ale societăţii: şefi de misiune acreditaţi la Brasilia, numeroşi alţi diplomaţi (substituţi de ambasadori, ataşaţi culturali); persoane din conducerea Institutului Cultural România - Brazilia, în frunte cu preşedintele ei, editorul Victor Alegria; profesori de la Universitatea din Brasilia, jurnalişti de la diferite ziare şi reviste din capitală.

În deschiderea recepţiei, ambasadorul Mihai Zamfir a ţinut o scurtă alocuţiune despre importanţa evenimentelor din decembrie 1989 pentru România şi a făcut o scurtă prezentare a imnului nostru naţional, Deşteaptă-te Române, compus cam în aceeaşi perioadă cu imnul brazilian.

Bulgaria Vernisajul expoziţiei de pictură „În proximitatea exoticului” În cadrul manifestărilor dedicate marcării Zilei Naţionale pe plan local, în seara zilei de 2 decembrie 2009, în sala „Academia” a Academiei Naţionale de Artă din Sofia a avut loc vernisajul expoziţiei de pictură, „În proximitatea exoticului” - circa 50 tablori ale pictoriţei Marilena Murariu.

În deschidere au vorbit rectorul Academiei, Svetoslav Kokalov, ambasadorul României, omul de cultură Ivo Hadjimişev şi pictoriţa Marilena Murariu. Svetoslav Kokalov a subliniat semnificaţia vernisajului expoziţiei ca eveniment de artă şi cultură în cadrul relaţiilor bilaterale româno-bulgare, s-a referit la raporturile tradiţionale dintre popoarele român şi bulgar şi a exprimat disponibilitatea Academiei şi a pictorilor bulgari de a dezvolta contacte şi o colaborare mai strânsă cu Academia şi pictori din România.

Ambasadorul României a subliniat, de asemenea, semnificaţia vernisajului expoziţiei, a subliniat că aceasta este dedidată marcării celei de-a 130-a aniversări de la stabilirea relaţiilor diplomatice româno-bulgare şi a Zilei Naţionale a României, şi s-a referit mai pe larg la relaţiile culturale dintre România şi Bulgaria, la „podurile spirituale şi culturale” dintre cele două popoare, la importanţa

Page 7: 1 Selecţie de evenimente organizate în 2009 de misiunile

7

contactelor dintre oamenii de cultură şi artă români şi bulgari, precum şi dintre cetăţenii obişnuiţi ai celor două ţări.

În sală au fost prezenţi oameni de artă şi cultură, studenţi şi cadre didactice de la Academie şi Universitate, cadre şi elevi de la Liceul românesc, reprezentanţi ai Corpului Diplomatic, reprezentanţi ai MAE bulgar, jurnalişti, membri ai ambasadei, simpli cetăţeni.

Ziua Naţională a României la Facultatea de istorie a Universităţii din Sofia La data de 4 decembrie 2009, sub genericul „Ziua României”, la Facultatea de istorie a Universităţii din Sofia a fost marcată Ziua Naţională a României prin organizarea unei „seri a prieteniei româno-bulgare”. La manifestare au participat peste 100 de persoane - profesori, asistenţi, studenţi şi elevi de la Facultatea de istorie, Catedra şi Lectoratul de limbă şi literatură română din cadrul Universităţii şi de la liceele menţionate, reprezentanţi ai MAE bulgar, jurnalişti, precum şi membri ai ambasadei.

Canada Rapsodia română, pe scena Filarmonicii din Calgary 28 noiembrie - Concertul extraordinar “Rapsodia română - douăzeci de ani de libertate” a avut loc în interpretarea Orchestrei Filarmonice din Calgary, avându-i ca dirijor pe Edmond Agopian şi ca solist pe Carmen Daniela la pian.

Evenimentul a fost co-organizat de Orchestra Filarmonică din Calgary şi de Asociaţia Culturală a Românilor Canadieni din Calgary (RCCAC), cu ocazia celebrării a douăzeci de ani de la căderea comunismului şi a marcării Zilei Naţionale a României. Repertoriul a cuprins: Rapsodia Română nr. 1 şi nr. 2 (George Enescu), Balada pentru vioară şi orchestră (Ciprian Porumbescu) şi Concertul pentru pian şi orchestră (Paul Constantinescu).

Sala de concerte Jack Singer a Orchestrei Filarmonice din Calgary este considerată una dintre cele mai moderne şi mai performante din perspectiva acusticii în America de Nord, având 1600 de locuri, biletele pentru “Rapsodia română” fiind aproape în totalitate vândute.

„20 de ani” la Toronto Miercuri, 16 decembrie, a avut loc la sediul misiunii dezbaterea publică organizată cu prilejul celebrării a două decenii de la căderea comunismului în România. Titlul întâlnirii: „20 de ani. România în ochii românilor care au plecat. Trei destine” a sugerat, în fapt, conceptul întregului eveniment, bazat pe expunerile făcute de trei personalităţi ale diasporei româneşti din Toronto, din perspectiva experienţei personale şi a raportării lor la România, în funcţie de momentul în care au decis să părăsească ţara natală. Cei trei vorbitori au fost: George Oprea, Preşedintele Asociaţiei Inginerilor Români din Canada (AREC), care a ales calea exilului în 1986, Raul Dudnic, jurnalist, om de radio şi de televiziune, participant direct la evenimentele din Timişoara în perioada 16 - 22 decembrie 1989, emigrat în 1995 şi Radu Veştemean, exponentul tinerei generaţii „business-oriented”, doctor în informatică şi om de afaceri de succes, cu firme în Canada, Statele Unite şi România. Cei trei au avut nu numai motive ale plecării dar şi perspective şi percepţii diferite asupra celor douăzeci de ani care au trecut. După expuneri, în partea a doua a evenimentului, Raul Dudnic a proiectat imagini needitate, cu un mare impact emoţional asupra participanţilor la dezbatere, înregistrate la Timişoara în perioada 16 - 20 decembrie 1989. Domnul Radu Veştemean, pasionat fotograf, participant la rândul său la evenimentele dramatice de la Sibiu, din decembrie 1989, a proiectat fotografii din arhiva personală ale unor clădiri afectate de tirul armelor de foc şi apoi renovate, reunite sub grupajul „Sibiu 1989 - 2009”. În partea a treia a întâlnirii, participanţii au adresat întrebări invitaţilor, au făcut aprecieri şi comentarii personale cu privire la tema propusă.

Page 8: 1 Selecţie de evenimente organizate în 2009 de misiunile

8

Cehia Evenimente pe scena teatrului „Laterna Magika” 1 decembrie - Ambasada României în Cehia, în colaborare cu Institutul Cultural Român au organizat un eveniment amplu dedicat Zilei Naţionale şi marcării a 20 de ani de la căderea comunismului. Manifestarea a avut loc la teatrul „Laterna Magika” din Praga, simbol al luptei anti-comuniste supranumit „Camera de Război”, unde Vaclav Havel a condus zece nopţi de dezbateri cu intelectuali şi artişti cehi, dedicate pregătirii Revoluţiei din 1989 şi înlăturării sistemului comunist.

Evenimentul a debutat cu o recepţie oferită de ambasadă reprezentanţilor autorităţilor cehe, corpului diplomatic, mediului de afaceri, ai mediului academic şi ai comunităţii române, la care vor participa aproximativ 500 de invitaţi. La recepţie a fost prezent preşedintele Camerei Deputaţilor a Parlamentului ceh, Miroslav Vlcek, care a rostit o alocuţiune privind transformările fundamentale ale ţărilor din Europa Centrală şi de Est după căderea Cortinei de Fier.

În cadrul evenimentului a avut loc vernisajul unei expoziţii de fotografii cu imagini din timpul Revoluţiei şi aspecte relevante ale evoluţiilor din România în ultimii 20 de ani, expoziţie ce este deschisă publicului timp de două săptămâni. Un montaj video pe aceeaşi temă a rulat pe monitoarele amplasate pe cele trei etaje ale teatrului „Laterna Magika” pe întreaga durată a manifestării din 1 decembrie.

Seara s-a încheiat cu un concert de muzică folk şi colinde româneşti susţinut de artiştii români Nicu Alifantis şi Ducu Bertzi, concert în deschiderea căruia a cântat cunoscutul artist ceh Jiri Dedecek.

Cipru 1 Decembrie – recepţie oferită de Ambasda României la Nicosia înalţilor oficiali ciprioţi, membri ai guvernului, corpului diplomatic şi membrilor comunităţii româneşti din Cipru.

China Moment aniversar pentru România şi pentru relaţiile diplomatice bilaterale La data de 1 decembrie 2009, Ambasada României la Beijing a organizat, la sediul misiunii, recepţia prilejuită de aniversarea Zilei Naţionale a României.

În cadrul alocuţiunii sale, ambasadorului României a reliefat semnificaţia acestui an, care marchează 60 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice dintre cele două ţări, precum şi nivelul deosebit al relaţiilor bilaterale, în contextul prieteniei tradiţionale dintre R.P. Chineză şi România. La acest eveniment au fost prezenţi oficiali chinezi din diverse instituţii centrale - MAE, Ministerul Comerţului, Ministerul Culturii etc., oficialităţi din cadrul Armatei Populare de Eliberare a RP Chineze, reprezentanţi ai conducerii Federaţiilor de tineret şi femei, persoane din conducerea Asociaţiei de Prietenie a Poporului Chinez cu Ţările Străine, a Asociaţiei de Prietenie China-România, a Academiei de Ştiinţe Sociale, Universităţii Beijing, Universităţii de Studii Politice, Universităţii de Lb. Străine, preşedinţi de companii, reprezentanţi ai guvernelor locale din provinciile înfrăţite cu judeţe şi localităţi din România, mass-media locale, profesori şi studenţi români, precum şi membrii ai corpului diplomatic acreditat la Beijing.

Celebrarea Zilei Naţionale şi a Revoluţiei române la Hong Kong Consulatul General al României la Hong Kong şi Macao a celebrat, la data de 10 decembrie Ziua Naţională a României şi aniversarea a 20 de ani de la Revoluţia din decembrie. La eveniment, care s-a bucurat de o înaltă apreciere, au participat 120 de persoane dintre care 22 de români, reprezentanţi ai diasporei (inclusiv români proveniţi din R. Moldova). Oaspetele de onoare a fost E.S. Honorable Wong Yan Lung, Deputy Chief Executive (DCEO) Secretary of Justice (echivalent Vice-Prim Ministru, Ministru al Justiţiei în Guvernul RAS Hong

Page 9: 1 Selecţie de evenimente organizate în 2009 de misiunile

9

Kong). A participat, de asemenea, Honorable Lu Xinhua, Commissioner for F.A. (echivalent cu pozitia de Ministru de Externe). Într-o expunere sintetică, consulul român a prezentat evoluţiile ţării noastre în ultimii 20 de ani, remarcând progresele majore la nivelul societăţii româneşti şi noul profil de stat membru UE şi NATO. De asemenea, reprezentantul României a marcat importanţa pe care ţara noastră o acordă relaţiei speciale cu RP Chineza RAS Hong Kong subliniind triplarea comerţului bilateral pe această relaţie în anul 2009. De asemenea, a fost reiterată celebrarea celor 60 de ani de relaţii diplomatice între România şi RP Chineză şi progresele impresionante realizate de ţara de reşedinţă în plan economic, tehnic şi ştiinţific. La rândul său, Adjunctul Şefului Executivului RAS Hong Kong a remarcat prezenţa tot mai activă a României în regiune şi dinamismul schimburilor economice, culturale şi educaţionale între România şi Hong Kong. Manifestarea s-a desfăşurat la Harcourt Room - Hotelul Conrad Hong Kong.

Cuba Ziua Naţională la Havana Ambasada României la Havana a organizat la data de 14 decembrie un cocktail în cinstea Zilei Naţionale. La acest eveniment au participat diplomaţi din ministerul de externe cubanez, reprezentanţi ai Institutului Cubanez de Prietenie cu Popoarele Lumii, directorul agenţiei naţionale cubaneze de presă – AIN, directoarea casei de discuri Abdala Producciones, artişti profesionişti. Din partea corpului diplomatic au participat şefi de misiune ai Delegaţiei Comisiei Europene, ai unor state UE – Franţa, Germania, Grecia, Italia, Marea Britanie, Portugalia, Slovacia, Ungaria, alţi diplomaţi din Belgia, Bulgaria, Franţa, Germania, Italia, Olanda, Polonia, şefii de misiune ai altor state europene - Azerbaijan, Federaţia Rusa, Turcia, Ucraina şi ai altor state – Argentina, China,

Page 10: 1 Selecţie de evenimente organizate în 2009 de misiunile

10

Columbia, Etiopia, Japonia, Vietnam, Egipt, Republica Sud-Africană, reprezentanţi ai Secţiunii de Interese a SUA. Evenimentul s-a dorit a fi unul semiformal, deschis de muzica folk şi o cupă de vin, urmat de un moment muzical sub genericul ¨Noua muzică latino vine din.....România¨, în care s-a ascultat muzică pop româneascăi de inspiraţie latino (Anca Parghel, Mandinga, Analia Selis, Pepe, Bosquito, Chicanos). Danemarca Recepţie pentru comunitatea românească Reşedinţa ambasadorului român în Danemarca a găzduit, în seara zilei de 30 noiembrie, o recepţie oferită cu prilejul Zilei Naţionale a României comunităţii româneşti din Danemarca. Printre cei 200 de invitaţi prezenţi s-au numărat PS Ciprian Câmpineanul, Episcop Vicar Patriarhal, PS Macarie, Episcopul Europei de Nord, Flemming Thøgesen, preşedintele Asociaţiei Danezo-Române, regizorul Lucian Giurchescu, profesorul universitar Camelia Elias şi alte personalităţi de marcă ale comunităţii româneşti din această ţară.

Emiratele Arabe Unite Expoziţie de fotografie şi recepţie cu ocazia Zilei Naţionale 22 noiembrie - În vederea marcării Zilei Naţionale şi a dimensiunii istorice a acestui moment, Ambasada a vernisat pentru a doua oară, la sediul misiunii, expoziţia „Arhivele Unirii - 1 decembrie 1918”.

Un alt eveniment pentru comunitatea românească va fi o întâlnire la Dubai, în incinta Consulatului General, la care vor fi invitaţi să participe înalţi oficiali din partea autorităţilor emirateze, deopotrivă federale şi locale. Cu acest prilej va fi prezentat şi un moment dedicat marcării a 20 de ani de la căderea comunismului, care a influenţat decisiv cursul istoriei României şi vor fi punctate progresele şi evoluţiile înregistrate de România în ultimii douăzeci de ani.

Totodată, la sfârşitul lunii noiembrie, Ambasada a organizat un moment festiv la Sharjah, ocazionat de informatizarea unei şcoli din acest oraş de către compania „Siveco România”. Prezenţi la acest eveniment au fost oficialităţi federale şi înalţi reprezentanţi ai autorităţilor locale (emiratul Sharjah).

Egipt Dezbatere despre transformările din România

Page 11: 1 Selecţie de evenimente organizate în 2009 de misiunile

11

1 Decembrie - Ambasada României la Cairo organizează, pe lângă tradiţionala recepţie oferită cu ocazia Zilei Naţionale, şi o întâlnire-dezbatere pe tema progreselor României din cei 20 de ani de la căderea regimului communist, cu o audienţă formată din membri ai Asociaţiei egiptenilor care au studiat în România şi ai comunităţii româneşti, reprezentanţi ai unor centre de studii şi cercetări politice şi sociale din Cairo, precum şi jurnalişti egipteni.

Elveţia Berna Ambasada şi asociaţiile românilor, completare reciprocă a sărbătoririi Zilei Naţionale şi a acţiunilor dedicate marcării a 20 de ani de la prăbuşirea comunismului 1 Decembrie - Ambasada României la Berna a organizat, la data de, o recepţie dedicată sărbătoririi Zilei Naţionale a României şi marcării a 20 de ani de la prăbuşirea comunismului.

Manifestarea a fost găzduită de elegantele saloane ale clubului „Cercle de la Grande Société de Berne” şi a reunit circa două sute de persoane (lideri politici elveţieni, diplomaţi, reprezentanţi ai MAE elveţian, ai altor instituţii federale, ai mediului academic, oameni de afaceri, lideri ai comunităţii româneşti din Elveţia). Invitaţii au avut posibilitatea să obţină diverse informaţii despre România prin intermediul materialelor de prezentare şi au putut aprecia calitatea specialităţilor gastronomice şi a vinurilor româneşti.

Ambasadorul României în Confederaţia Elveţiană a subliniat, în cadrul unui dialog cu participanţii la manifestare, dubla semnificaţie pentru România a aniversării din acest an a zilei de 1 Decembrie, respectiv realizarea Unirii din 1918 şi împlinirea a 20 de ani de la căderea comunismului în România. Au fost, de asemenea, evocate bunele relaţii dintre România şi Elveţia şi perspectivele cooperării politice şi economice în cadrul relaţiei privilegiate pe care Elveţia o are cu ţările UE.

În acelaşi timp cu organizarea recepţiei tradiţionale de 1 decembrie în capitala federală Berna, ambasada a fost preocupată să organizeze sau să sprijine organizarea unor acţiuni culturale, împreună cu comunităţile româneşti, în vederea marcării a 20 de ani de la prăbuşirea comunismului în principalele oraşe elveţiene.

În acest sens, ambasada a colaborat cu Biblioteca Elveţiană pentru Europa de Est a Universităţii din Berna şi cu Forumul Politic al Confederaţiei (Käfigturm) pentru organizarea unei serii de conferinţe-dezbateri, în perioada septembrie-noiembrie 2009, pe tema procesului de transformare prin care au trecut ţările est-europene după 1989.

La conferinţa intitulată „Între euforie şi pesimism”, desfăşurată la data de 10 noiembrie 2009 la Käfigturm, a fost invitată dr. Anneli Ute Gabanyi, cunoscut specialist în probleme româneşti, fost cercetător la „Sud-Öst Institute” din Munchen şi la „Fundaţia pentru stiinţă şi politică” din Berlin.

De asemenea, ambasada a sprijinit organizarea de către Centrul Cultural Român din Neuchatel, în colaborare cu Primăria Municipiului Bucureşti şi Primăria Neuchatel, a manifestării „La Roumanie 1989 – 2009, 20 ans apres la chute du communisme”, care s-a desfăşurat în perioada 9-10 octombrie 2009 în sălile primăriei oraşului elvetian.

Şi alte asociaţii ale românilor din Elveţia au dorit să marcheze împlinirea a 20 de ani de la prăbuşirea comunismului, prin diverse acţiuni, după cum urmează:

- Asociaţia Interculturală România-Elveţia (ARCH-I) din Lausanne a organizat, în perioada 2-16 noiembrie, festivalul „Pod între culturi România-Elveţia”, care a cuprins o expoziţie de pictură, conferinţe, concerte, un stand de carte românească realizat în colaborare cu librăria "Les Yeux Fertiles";

- Clubul Român din Baden a organizat la data 5 decembrie 2009 o seară culturală care a cuprins un concert de nai şi un recital de poezie susţinut de copii din comunitate;

- Clubul Helveto-Român din Lucerna a organizat la data de 19 decembrie o seară festivă în cadrul căreia vor fi prezentate colinde de Crăciun şi melodii româneşti interpretate de solista vocală M.L. Lăzărescu şi de naistul V. Manda;

Page 12: 1 Selecţie de evenimente organizate în 2009 de misiunile

12

- Consulatul Onorific al României la Lugano a organizat la 12 decembrie o seară dedicată împlinirii a 20 de ani de la căderea comunismului. Cu această ocazie, a fost prezentat un film documentar despre evenimentele din 1989, urmat de un spectacol de folclor românesc.

- Comunităţile româneşti din Zurich şi Chur-St. Gallen (estul Elveţiei) au organizat pe 6 decembrie evenimente culturale, organizate de parohiile ortodoxe din aceste oraşe, cu colinde şi poezii religioase interpretate de copii şi artişti invitaţi din ţară.

Acţiunile de sărbătorire a Zilei Naţionale la 1 decembrie şi de marcare a 20 de ani de la căderea comunismului, organizate la Berna şi Geneva, au fost susţinute de consulul onorific al României la Zurich, prinţul Dimitrie Sturdza şi de domnul Narcis Roşu, om de afaceri din Sierra (Vaud). Manifestările de 1 decembrie de la Berna s-au bucurat de prezenţa IPS Iosif, Mitropolitul Europei Occidentale şi Meridionale.

Geneva – Misiunea Permanentă a României la ONU Pentru marcarea Zilei Naţionale a României, Misiunea Geneva a organizat un ciclu de trei evenimente de diplomaţie publică: o conferinţă a profesorului Vladimir Tismăneanu, sub genericul « RO 20 ; România 1989 – 2009 »; o recepţie cu participarea comunităţii româneşti; o recepţie cu participarea corpului diplomatic acreditat la Geneva.

„Reconsiderarea moştenirii anului 1989: întărirea democraţiei în Europa post-comunistă” 25 noiembrie - În cadrul ciclului de acţiuni de marcare a 20 de ani de la evenimentele din decembrie 1989 (seria intitulată « RO20: România 1989 – 2009 »), Misiunea Permanentă a României la ONU – Geneva a organizat o conferinţă a profesorului Vladimir Tismăneanu, având drept temă „Reconsiderarea moştenirii anului 1989: întărirea democraţiei în Europa post-comunistă”.

Conferinţa, organizată în Salonul România de la Palatul Naţiunilor - sediul Oficiului Naţiunilor Unite de la Geneva - s-a bucurat de participarea unor reprezentanţi ai mediului diplomatic şi mass-media, precum şi de a unor personalităţi din rândul comunităţii româneşti.

Momentul a prilejuit o trecere în revistă a semnificaţiilor anului 1989 şi o analiză succintă a mecanismelor care au dus la prăbuşirea regimurilor comuniste din Europa Centrală şi de Est, cu accent pe evenimentele din decembrie 1989, din România. Expunerea a fost urmată de un moment interactiv, în cadrul căruia au fost trecute în revistă coordonatele evoluţiilor înregistrate şi în alte spaţii din regiune şi din fosta CSI - Polonia, fosta Germanie de Est, Azerbaidjan.

Conceptul principal al întregii manifestări l-a reprezentat marcarea a 20 de ani de la căderea comunismului în România şi a transformărilor democratice petrecute în această perioadă, dintr-o perspectivă lipsită de prejudecăţi şi stereotipuri.

Suportul vizual – un montaj realizat din fotografiile obţinute prin bunăvoinţa fotografului Florin Andreescu, Editura Ad LIBRI şi a Agenţiei Naţionale de Presă Agerpres - utilizat drept ambianţă, sub sigla RO20, a prilejuit o paralelă ilustrativă între România de dinainte de decembrie 1989 şi România de azi.

Page 13: 1 Selecţie de evenimente organizate în 2009 de misiunile

13

Cu ocazia prezenţei la Geneva, profesorul Vladimir Tismăneanu a împărtăşit, la postul de radio WRS (World Radio Switzerland), câteva gânduri legate de evenimentele din decembrie 1989, dar şi de contextul, mai larg, al comunismului din România, în cadrul unui interviu conceput de jurnalista Ruxandra Stoicescu (materialul poate fi audiat la adresa http://worldradio.ch/wrs/programmes/international/international-relations-a-rough-romanian-revolutio.shtml?16921 ). Materialul a fost difuzat în data de 27 noiembrie 2009.

Comunitatea românească a rezonat cu conceptul RO20, România 1989 – 2009 27 noiembrie 2009 - La sediul Misiunii s-a desfăşurat o recepţie oferită în onoarea comunităţii româneşti - cu precădere, cea stabilită în regiunea cantonului Geneva, dar şi în restul Elveţiei.

Componenta vizuală a proiectului – montajul realizat din fotografiile obţinute prin bunăvoinţa fotografului Florin Andreescu, Editura Ad LIBRI şi a Agenţiei Naţionale de Presă Agerpres - s-a bucurat de aprecierea unanimă a participanţilor.

Ambasadorul României a adresat invitaţilor urări de bun-venit şi a evidenţiat contextul special în care se sărbătoreşte, anul acesta, Ziua Naţională. A subliniat ideea transformărilor radicale survenite în cei 20 de ani de la evenimentele din decembrie 1989, transformări care au înscris şi ancorat solid România în rândul statelor democratice.

Recepţie în onoarea corpului diplomatic acreditat la Geneva

Page 14: 1 Selecţie de evenimente organizate în 2009 de misiunile

14

30 noiembrie - Misiunea permanentă a României la ONU a organizat recepţia în onoarea corpului diplomatic acreditat la Geneva, a autorităţilor locale, a reprezentanţilor organizaţiilor internaţionale cu sediul în Elveţia şi a mass-media acreditate pe lângă Oficiul Naţiunilor Unite. Recepţia a fost găzduită de prestigiosul hotel Beau-Rivage - Saloanele Impératrice şi Sarah Bernard.

Ambasadorul României a susţinut o scurtă intervenţie, în care a prezentat semnificaţia Zilei Naţionale a României şi a contextului special în care aceasta este sărbătorită, în acest an: împlinirea a 20 de ani de la evenimentele din decembrie 1989. Alocuţiunea a insistat asupra realizărilor acestei perioade, cu accent pe consolidarea unei societăţi democratice.

Etiopia Oficialităţile locale şi reprezentanţi ai mediului de afaceri, la sărbătorirea Zilei Naţionale Pentru marcarea la Addis Abeba, capitala R.F.D. Etiopia şi capitala politică a Africii, a Zilei Naţionale a României şi a celebrării a 20 de ani de la căderea comunismului, Ambasada a organizat un cocktail la Hotelul Sheraton, Lalibela Patio. Prezenţi la acest eveniment au fost consilierul primului ministru, cu rang de ministru, ministrul de stat pentru comerţ şi industrie, ministrul de stat pentru educaţie, parlamentari etiopieni, directori generali şi directori din MAE, membri ai conducerii partidului de guvernământ, preşedinţii principalelor partide din opoziţia democratică, reprezentanţii comunităţii româneşti din Etiopia.

Au fost prezenţi, de asemenea, directori generali şi directori de la alte ministere, agenţii naţionale şi alte instituţii de stat, reprezentanţi ai Primăriei din Addis Abeba, conducerile Camerei de Comerţ şi Asociaţii Sectoriale a RFD Etiopia şi ale Camerei de Comerţ din Addis Abeba, reprezentanţi ai mediului bancar, oameni de afaceri, reprezentanţi ai Bisericii Ortodoxe Etiopiene, profesori universitari, directori de institute de cercetare, oameni de cultură, ziarişti.

Filipine Recepţie tradiţională pentru Ziua Naţională Ambasada României la Manila a organizat la data de 1 Decembrie o recepţie la Hotelul Mandarin, unde au fost invitaţi membri ai Corpului diplomatic acreditaţi în Filipine, oficialităţi locale, reprezentanţi ai mediului de afaceri, consulii onorifici ai României în Filipine, comunitatea românească şi media locală.

Finlanda - Helsinki Presa română, după 20 de ani de libertate 16 decembrie - Pentru a evidenţia evoluţiile social-politice din România din ultimii 20 de ani, Ambasada României de la Helsinki va organiza o masă rotundă pe tema libertăţii presei. Vorbitorul invitat din România va fi Ioana Avădani, director executiv al Centrului pentru Jurnalism

Page 15: 1 Selecţie de evenimente organizate în 2009 de misiunile

15

Independent. La eveniment vor participa membri ai Parlamentului, jurnalişti, membri ai Societăţii Culturale Finlanda-România, membri ai Asociaţiei Românilor din Finlanda.

Franţa

Paris Colocviul « Intelectualul public în Europa 1989-2009» 6 și 7 noiembrie - Peste 20 de personalități cunoscute din 8 țări europene au participat timp de două zile la o reflecție comună asupra rolului intelectualilor în spațiul public în ultimii 20 de ani, bulversați de schimbări radicale, de la căderea cortinei de fier, până la reașezarea Europei prin lărgirea UE. La propunerea Institutului Cultural Român de la Paris, intelectualii Europei de Est și Europei de Vest s-au întîlnit în cadrul unui amplu colocviu internațional, ”L’Intellectuel public en Europe 1989-2009”, găzduit de Institutul Goethe și de Senatul Franței. Gaspar Miklos Tamas din Ungaria a adus în discuție postura intelectualului din Europa de est, perceput în occident mai curînd ca un martor cheie al experiențelor atroce din spatele cortinei de fier și mai puțin ca analist al fenomenului. Filozoful francez Alain Finkielkraut a observat că, la douăzeci de ani de la prăbușirea în Europa a regimurilor totalitare, lecția antitotalitarismului se pierde. Horia Roman Patapievici a sintetizat cazul atipic al României unde, după 1989, nu partidele politice au fixat agenda dezbaterii politice, ci intelectualul public. „Paradoxul este că, deşi nu a avut vreo legitimitate ca făuritor al Revoluţiei ori ca participant la ea, intelectualul public a fost singurul investit, social vorbind, cu legitimitatea de a vorbi despre Revoluţie şi despre obiectivele politice ale României. Mai mult decît atît, guvernarea neo-comunistă, care era de stânga, a fost silită să se plieze pe agenda intelectuală a reformei economice şi politice, care era de dreapta”, a analizat Horia-Roman Patapievici.

Alături de Horia-Roman Patapievici și Ciprian Mihali, reprezentanții României la acest colocviu, au participat intelectuali de renume din Franța, printre care Alain Finkielkraut, Danièle Sallenave, Tzvetan Todorov, Jacques Rupnik, Antonin Liehm; din Germania - Jens Reich, din Polonia - Georges Mink și Ireneus Krzeminski, din Ungaria - Gyorgi Konrad și Gaspar Miklos Tamas. Cehia a fost reprezentată de Tomas Sedlacek, Slovenia, de Boris Pahor și Boris Novak, din Croația au participat Predrag Matvejevic și Peter Selam.

Colocviul «L’Intellectuel public en Europe 1989-2009 » a fost inițiat de ICR Paris și organizat împreună cu Goethe Institut, Centrul Ceh, Institutul Polonez, Institut Ungar, Institutul Slovac, Ambasada Sloveniei și Ambasada Croației din Paris.

Vântul schimbării într-un documentar emoționant 16 noiembrie 2009 - Peste 200 de spectatori au asistat în sala de teatru a Ambasadei României la Paris la un documentar de televiziune care, alternînd imagini de arhivă și amintirile unor „copii din Est”, restituie frisonul libertății ce a cuprins Europa acum 20 de ani.

Personajele din filmul « Ce făceați în 1989? » se numesc Lucian , Beata, Marius sau Daniel. Aveau 20 de ani în 1989 și astăzi, deveniți europeni,îşi mărturisesc aşteptările, iluziile şi uneori deziluziile în filmul documentar scris și realizat de Marcela Feraru - jurnalistă, realizatoare de documentare istorice, și produs de ECPAD (Etablissement de Communication et Production Audiovisuelle de la Défénse).

Proiecţia filmului „Război pe calea undelor”, de Ziua Naţională 1 decembrie 2009 - Proiecția filmului „Război pe calea undelor” de Alexandru Solomon, a avut loc în cadrul ciclului de proiecţii de filme ale revistei Courrier International, la cinematograful MK2 de pe Quai de Seine din Paris. Filmele au fost selectate la propunerea Courrier International pentru

Page 16: 1 Selecţie de evenimente organizate în 2009 de misiunile

16

valoarea lor de document politic şi pentru calitatea lor estetică. După proiecţia istoriei frămîntate a secției românești de la Radio Europa Liberă, autorul documentarului, regizorul Alexandru Solomon, a participat la o dezbatere, alături de jurnaliști și publicul prezent la eveniment.

„România după 20 de ani: vânătorul Securităţii“ 3 decembrie 2009 - În sala de conferinţe a ICR Paris a fost prezentată cartea „Roumanie après 20 ans – Le chasseur de la Securitate“ de Mirel Bran, apărută la editura du Cygne din Paris în octombrie 2009. Cu această ocazie, a fost proiectat şi documentarul inspirat de conţinutul cărţii, intitulat „Le chasseur de la Securitate”, realizat de Mirel Bran şi Jonas Mercier, produs de Tadami Presse şi Black Maria Production. Evenimentul a avut loc în prezenţa lui Mirel Bran şi a lui Marius Oprea, director al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului în România, personajul principal al filmului.

Colocviul internaţional „Decembrie 1989 în România: după 20 ani“ 4 decembrie 2009 - Participanţi direcţi la evenimente, martori, analişti, istorici şi specialişti în ştiinţe politice se vor regăsi împreună, după 20 de ani, pentru a evoca, a clarifica, a explica dacă în România a avut loc o revoluţie, o lovitură de stat sau o revoltă confiscată. La colocviul internațional „Decembrie 1989 în România: după 20 ani“, care are loc în amfiteatrul Austerlitz, la Hôtel National des Invalides din Paris, participă cu intervenții Teodor Baconschi, Ambasadorul României în Franța, Roland Dumas, fost ministru francez al Afacerilor Externe; Zoe Petre, fost consilier al preşedintelui Emil Constantinescu, profesor la Universitatea București; Pierre Verluise, cercetător la IRIS și Cratil; Patrick Michel, director de cercetare la CNRS; Catherine Durandin, istoric și profesor la INALCO; Ceslav Ciobanu, profesor la Universitatea din Virginia; Dennis Deletant, profesor la School of Slavonic and East European Studies din Londra; Marie Vrinat-Nikolov, profesor la INALCO; Matei Cazacu, cercetător la CNRS; jurnalistul Marc Semo (Libération), jurnalistul Vincent Hugeaux (Express), Marius Oprea, director al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului în România.

Film şi expoziţie de fotografii despre Decembrie 1989 la Bucureşti 18 decembrie - Ambasada României la Paris, împreună cu ECPAD (Etablissement de communication et de production audio-visuelle de la défense) şi Institutul Cultural Român au prezentat filmul realizat de jurnalista Marcela Feraru, referitor la deplasarea la Bucureşti în decembrie 1989 a actualului ministru al afacerilor externe şi europene francez, Bernard Kouchner. Proiecţia de film a fist precedată de o scurtă conferinţă despre evenimentele din 1989. În completarea evenimentului, în cadrul ambasadei a fost vernisată o expoziţie de fotografii inedite din arhiva ECPAD, realizate de fotoreporterii militari prezenţi la Bucureşti în decembrie 1989, împreună cu Bernard Kouchner.

Strasbourg

Reprezentanţa Permanentă a României pe lânga Consiliul Europei, împreună cu Consulatul General al României la Strasbourg au iniţiat o serie de evenimente pentru aniversarea Zilei Naţionale şi a împlinirii a 20 de ani de la căderea regimului comunist:

Calendarul manifestărilor este următorul :

• 10 noiembrie – vernisarea în oraşul Luneville (Lorena) a expoziţiei foto „Români şi Francezi în Marele Razboi 1916 - 1918”;

• 29 noiembrie – Concert al Orchestrei Simfonice a Teatrului Liric din Craiova, la biserica St. Paul din Strasbourg;

Page 17: 1 Selecţie de evenimente organizate în 2009 de misiunile

17

• 1 Decembrie – recepţie cu ocazia Zilei Naţionale la Consiliul Europei. La acest eveniment

au fost invitaţi membrii corpului diplomatic şi consular, autorităţi, membrii coloniei romaneşti;

• 2 decembrie – vernisarea la Primaria din Metz a expoziţiei foto „Români şi Francezi în Marele Război 1916-1918”

• 14 decembrie – conferinţa „România în Uniunea Europeană” organizată la Universitatea din Strasbourg cu sprijinul asociaţiei studenţilor români (ADERS). Invitaţii sunt europarlamentarii Cristian Silviu Buşoi, Adrian Severin, Renate Weber, Consulul General al României la Strasbourg şi Gina Puica, lectorul de limba română la Universitatea Marc Bloch;

• 14 decembrie – la sediul Parlamentului European a avut loc vernisajul expoziţiei „Self-punisher” organizată de grupul europarlamentarilor români cu sprijinul Institutului Cultural Român;

• 16 decembrie – prezentarea la sediul Parlamentului European a filmului „Amintiri din Epoca de Aur” al lui Cristian Mungiu. Manifestarea a fost urmată de o scurtă ceremonie la care a fost invitat preşedintele parlamentului european, Jerzy Bozek, europarlamentari români, membrii ai comunităţii româneşti;

• 17 decembrie – conferinţa „România la 20 de ani de la Revoluţie” organizată de asociaţia „L’Arc Carpatique” din Nancy, prezentată de prof. Vasile Măruţă, preşedintele asociaţiei, în prezenţa Consulului General al României la Strasbourg.

Germania Pe întregul parcurs al acestui an, ICR Berlin a organizat /şi sustinut diverse evenimente pentru a marca cei 20 de ani de la căderea comunismului:

Page 18: 1 Selecţie de evenimente organizate în 2009 de misiunile

18

Berlin Forumul de Istorie 2009 de la Berlin Mai 2009 - ICR Berlin a susţinut participarea românească la Forumul de Istorie 2009 de la Berlin. Programul a inclus peste 100 de manifestări de format diferit, organizate de instituţii şi operatori culturali din mai multe ţări invitate. Participarea românească la Forum a cuprins: expoziţia de fotografie documentară Revoluţia de la Timişoara, Decembrie 1989, şi prezentarea filmului „Noi nu murim”, prefaţate de o conferinţa a istoricului Dr. Vasile Docea, la sediul institutului; prezentarea filmului Videogramele unei revoluţii, regia Haroun Farocki şi Andrei Ujica, la Zeughauskino, Berlin-Mitte; masa rotundă cu tema „Is the Past a Foreign Country? Romanian Youngsters on 1989, Twenty Years After“, la Universitatea Humboldt, cu participarea Dr. Luminiţa Murgescu şi a unui grup de studenţi români.

Expoziţia “20 de ani mai târziu – Fotografii din timpul Revoluţiei Române” Septembrie 2009 - În cadrul celei de-a cinci ediţii a „Zilelor culturii române la München 2009“, (proiect care a cuprins mai multe manifestări: teatru, film, muzică, fotografie, masă rotundă, sub motto-ul „20 de ani mai târziu“), ICR Berlin a organizat expoziţia “20 de ani mai târziu – Fotografii din timpul Revoluţiei Române”, prezentată de dr. Vasile Docea (Universitatea de Vest Timişoara, Facultatea de Ştiinţe Politice) şi a mesei rotunde cu titlul “A fost sau n-a fost revoluţie”. Discuţia a fost moderată de dr. Şerban Orescu şi a avut ca invitaţi pe Anneli Ute Gabanyi (politolog), prof. dr. Ion Calafeteanu (istoric), Dinu Zamfirescu (fost corespondent al Radio Europa Liberă, preşedinte al Institutului Naţional pentru Memoria Exilului Românesc), Ion Caramitru (actor). Zilele Culturii române München au fost organizate de Asociaţia pentru promovarea culturii şi tradiţiilor, româneşti, de asociaţia „Memorialul Revoluţiei“ din Timişoara, „Donauschwäbisches Zentralmuseum“ Ulm, sub înaltul patronaj al Consulatului General al României din München;

Sub ruine: traducerile alienării şi politica supravieţuirii” 14 – 16 octombrie - Proiectul de artă contemporană „Beneath the Remains: Translations of estrangement and the politics of survival/ Sub ruine: traducerile alienării şi politica supravieţuirii”, realizat în parteneriat cu galeria arttransponder din Berlin a reunit un grup de artişti şi teoreticieni internaţionali, care au transformat marea schimbare politică din 1989 într-un instrument de reflecţie al propriilor lucrări. Intervenţiile artistice (instalaţii audio-video, fotografie, sculptură, desen, performanţe şi lecturi publice) au investigat condiţiile supravieţuirii în lumea născută din „ruinele şi rămăşiţele anului 1989”, mai ales din prisma istoriilor personale.

Şase filme şi 20 ani de la momentul 1989 În cadrul manifestărilor de diplomaţie publică dedicate aniversării a 20 de ani de la revoluţie, Ambasada României de la Berlin a inaugurat, la 19 noiembrie, Festivalul de film « 6 filme şi 20 de ani de la revoluţie » cu Reconstituirea (Lucian Pintilie, 1968). Desemnat de critici drept cel mai bun film românesc al tuturor timpurilor, acest film are marele merit de a documenta atât deziluzionarea profundă a societăţii româneşti din anii şaizeci ai secolului trecut, cât şi atitudinea de refuz şi rebeliune a tinerilor, deci germenii unui proces care va culmina cu evenimentele din decembrie 1989.

Filmul a fost precedat de o conferinţă susţinută de regizorul german de origine română Andrei Schwartz, iar după vizionare au avut loc dezbateri.

Jubileu - 10 ani de existenţă a ICR Berlin 11 decembrie - În cadrul manifestarii de încheiere a jubileului său de 10 ani, ICR Berlin a prezentat la sediul institutului o retrospectivă culturală a ultimilor 50 de ani, pe fondul unei combinaţii de

Page 19: 1 Selecţie de evenimente organizate în 2009 de misiunile

19

muzică clasică şi electro, cu proiecţii video, în formula artistică dată de Electric Brother şi VJ Gontz; proiectul a prezentat diferenţiat reperele culturale relevante de dinainte de 1989 şi cele din ultimii 20 de ani.

Proiecţii de filme internaţionale „Căderea Cortinei de Fier 18 decembrie 2009 - ICR Berlin a prezintat filmul „Occident” de Cristian Mungiu, în cadrul seriei de proiecţii de filme internaţionale „Căderea Cortinei de Fier” („Vom Fall des Eisernen Vorhangs”), realizate de EUNIC Berlin în colaborare cu Zeughauskino/ Deutsches Historisches Museum.

Ultima oră din viaţa lui Nicolae şi a Elenei Ceauşescu 18 şi 21 decembrie - La Hebbel am Ufer 2 Berlin a avut loc, cu susţinerea ICR Berlin, proiectul „The Last Hour of Elena and Nicolae Ceauşescu/ Ultima oră din viaţa lui Nicolae şi a Elenei Ceauşescu”, care a pus în scenă cu actori români, în decoruri reconstruite în baza unor documente autentice audio şi vizuale şi pornind de la mărturii ale celor implicaţi, judecarea şi executarea sentinţei asupra cuplului Ceauşescu. Regia e semnată de Milo Rau/Simone Eisenring/Jens Dietrich.

Sărbătorirea Zilei Naţionale a României la Stuttgart La data de 1 decembrie 2009, Consulatul General al României la München, al cărui circumscripţie consulară cuprinde landurile Bavaria şi Baden-Württemberg, a sărbătorit Ziua Naţională a României pentru prima oară la Stuttgart, capitala landului Baden-Württemberg.

Evenimentul a avut loc cu largul concurs al consulului onorific al României pentru landul Baden-Württemberg, Dr. Manfred Schmitz-Kaiser, care, împreună cu întreaga sa echipă, a contribuit substanţial la pregătirea şi desfăşurarea evenimentului. Domnul Schmitz-Kaiser este membru în Consiliul de Administraţie al băncii L-Bank din Stuttgart (banca de stat din Baden-Württemberg), în saloanele de protocol ale căreia a avut loc evenimentul.

Interesul foarte mare pentru acest eveniment este dovedit de participarea a peste 500 de persoane, reprezentanţi ai mediului politic, economic, cultural, precum şi ai corpului diplomatic şi consular din Baden-Württemberg şi ai diasporei româneşti

Consulul general al României a subliniat semnificaţia zilei de 1 decembrie 1918 pentru România, făcând, de asemenea, referiri la comemorarea, în acest an a 20 de ani de la căderea comunismului în România, în acest sens fiind prezentată o expoziţie documentară cu titlul „Timişoara 1989 – Simbol al Libertăţii”, realizată de Muzeul Şvabilor Dunăreni din Ulm. Privind spre viitor, a subliniat valoarea de simbol a datei de 1 decembrie 2009 pentru statele UE, prin intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, ca un nou început pentru Uniunea Europeană. De asemenea, a mulţumit pentru sprijin guvernului de land şi mediului economic din Baden-Württemberg atât în perioada de pre-aderare, cât şi după aderarea României la UE. Şeful de misiune a salutat prezenţa în număr mare a asociaţiilor de români din land, precum şi asociaţiilor originarilor din România (saşi transilvăneni, şvabi bănăţeni).

Page 20: 1 Selecţie de evenimente organizate în 2009 de misiunile

20

În acest cadru a fost prezentată o expoziţie a sculptorului român din Stuttgart, Cornel Rusu. Cadrul muzical a fost asigurat de cvartetul de coarde „Arpeggione“ din Bucureşti.

Grecia - Atena „20 de ani de libertate şi integrare europeană” 23 iunie - Ambasada României la Atena a participat, alături de reprezentanţele diplomatice ale Bulgariei, Republicii Cehe, Germaniei, Ungariei, Polonia şi Slovaciei, la expoziţia fotografică cu tema „20 de ani de libertate şi integrare europeană”. Inaugurată oficial la 23 iunie 2009, în prezenţa ambasadorilor celor şapte ţări, expoziţia a fost găzduită de Centrul Cultural al oraşului Atena, beneficiind de sprijinul Reprezentanţei Comisiei Europene în Grecia şi al Primăriei capitalei elene.

15 decembrie 2009 - Ambasada României la Atena şi asociaţia „Orfeu” a originarilor din Republica Moldova au organizat un seminar de prezentare a cărţii „Principele Constantin Ipsilanti: 1760-1860”, scrisă de istoricul Vlad Mischevca şi apărută recent, în limba greacă, la editura Ekdotikos Oikos din Salonic. Lucrarea îşi propune să prezinte personalitatea domnitorului fanariot, care s-a aflat pe tronul atât al Moldovei, cât şi al Ţării Româneşti şi să realizeze un tablou al vieţii social-politice din cele două principate româneşti şi din sud-estul Europei în epoca respectivă. Manifestarea a avut loc la sediul Ambasadei României la Atena şi a beneficiat de prezenţa cunoscutului istoric Florin Marinescu, specialist în istoria relaţiilor româno-elene şi a scriitoarei Monica Voudouri. Grecia – Salonic Recepţie cu ocazia Zilei Naţionale la Salonic În cursul zilei de 1 Decembrie, la reşedinţa şefului de misiune, a fost organizat de Consulatul General al României un coktail, cu prilejul Zilei Naţionale.

La acest eveniment au participat şefii misiunilor diplomatice acreditaţi la Salonic, reprezentanţi ai principalelor instituţii locale ( prefectura şi primăria Salonic, biroul de relaţii externe al MAE elen din Salonic, organele de ordine publică şi poliţie, camera de comerţ şi industrie, funcţionari români din cadrul unor organizaţii internaţionale acreditate la Salonic - NATO şi CEDEFOP, asociaţia industriaşilor, asociaţia exportatorilor etc); au fost prezenţi, de asemenea, oameni de afaceri eleni care derulează afaceri cu ţara noastră, reprezentanţi ai mediilor universitare şi ai mass-media, precum şi membrii ai conducerii Asociaţiei comunităţii române din Salonic. În cadrul manifestării au fost prezentate imagini din România, precum şi muzică românească.

Reuniune a comunităţii române din Kassandra - Halkidiki cu prilejul Zilei Naţionale La data de 10 decembrie, la Primăria din Kallithea, s-a desfăşurat o ceremonie cu prilejul Zilei Naţionale cu participarea membrilor comunităţii române din Kassandra. Iniţiatoarea acestei manifestări este doamna Gabriela Chiriac care, de mai mulţi ani, urmăreşte închegarea unei organizaţii a românilor din regiune. La ceremonie au participat ca invitaţi consulul general al României la Salonic, Dumitru Hriţuleac şi reprezentanţi ai autorităţilor locale. În cadrul luărilor de cuvânt s-a subliniat importanţa zilei de 1 decembrie în istoria poporului român, precum şi similarităţile tradiţiilor sărbătorilor de iarnă la greci şi la români.

India

Page 21: 1 Selecţie de evenimente organizate în 2009 de misiunile

21

New Delhi şi Kolkata 26 noiembrie şi 1 decembrie – Au fost organizate recepţii cu ocazia Zilei Naţionale de către Consulul Onorific al României în West Bengal, domnul B.K. Poddar şi, respectiv, de către Ambasada României în India.

Expoziţia de pictură, Victoria Ileana Dragomirescu şi Sanda Buţiu Expoziţia de pictură a doamnelor Victoria Ileana Dragomirescu şi Sanda Buţiu, membre ale Uniunii Artiştilor Plastici, a fost organizată la Kolkata, în perioada 27 - 30 noiembrie, la Centrul Rabindranath Tagore din cadrul ICCR şi a fost inaugurată de doamna Dipali Bhattacharya, director, Government College of Art&Craft. Evenimentul a fost sprijinit de către Consulul onorific al României în West Bengal, domnul. B.K. Poddar.

Expoziţia de la New Delhi este organizată în perioada 2 - 5 decembrie 2009 la galeria de artă a ICCR şi a fost inaugurată la 2 decembrie 2009, de către Dr. Karan Singh, preşedintele ICCR (fiul fostului Maharajah de Kashmir) şi de Ambasadorul României în India, fiind prima expoziţie organizată de ICCR la sediul său.

Volumul “Lumea mea din România”, lansarea celei de-a doua ediţii 2 decembrie - La sediul ICCR, a fost lansată cea de-a doua ediţie a volumului “Romania Mein Meri Dunia” (Lumea mea din România), scrisă de Prof. Ranjit Kr. Saha, de la Jawaharlal Nehru University, în urma vizitei făcută în România, în 2007, în baza programului de schimb cultural. Cartea este prefaţată de ambasadorul României în India.

Iordania Expoziţie de pictură despre arta neolitică a prefaţat sărbătorirea Zilei Naţionale Cu ajutorul sprijinului acordat de Ministerul Culturii, al Cultelor şi al Patrimoniului Naţional, la data de 16 noiembrie a fost inaugurată la Galeriile Naţionale de Artă din Amman, sub patronajul şi în prezenţa Alteţei Sale Regale Prinţesa Rajwa Bint Al-Ali, Preşedinta Asociaţiei Artiştilor Plastici din Iordania, expoziţia de pictură a artistei Anna Blum.

La vernisaj au avut intervenţii ambasadorul României la Amman şi directorul general al Galeriilor Naţionale de Artă, Dr. Khaled Khreis. Ambasadorul a subliniat simbolistica expoziţiei şi înalta ei relevanţă pentru evenimentul aniversat. ASR Prinţesa Rajwa Bint Al-Ali a parcurs cu deosebit interes expoziţia şi a elogiat înalta calitate estetică şi simbolică a picturilor prezentate. Artista Anna Blum i-a oferit Prinţesei şi Galeriei Naţionale de Arte a Iordaniei două din picturile expuse.

Page 22: 1 Selecţie de evenimente organizate în 2009 de misiunile

22

Participanţii la vernisaj şi majoritatea ambasadorilor prezenţi au elogiat calitatea expoziţiei şi modul în care aceasta realizează proiecţia patrimoniului neolitic Cucuteni, unul din cele mai importante şi mai vechi filoane de profunzime ale spaţiului cultural european.

Cu ocazia vernisajului, ambasadorul României, artista Anna Blum şi reprezentanta Ministerului Culturii, al Cultelor şi al Patrimoniului Naţional au acordat interviuri unor posturi de televiziune iordaniene. Atât televiziunea publică, cât şi staţiile private satelit au ilustrat în programele lor evenimentul, prin reportaje şi prin interviurile realizate.

Cotidianul principal de limba engleză din Iordania, “The Jordan Times”, a publicat în numărul său din 17 noiembrie, o amplă şi elogioasă cronică asupra expoziţiei.

Cocktail-ul şi Seara Românească organizate la 1 decembrie În seara zilei de 1 decembrie, Ambasada României la Amman a organizat un cockail şi o seară românească, cu participarea a peste 350 de persoane, printre care membri ai Guvernului iordanian (ministrul dezvoltării politice şi al dezvoltării sociale), reprezentanţi ai comunităţii române din Iordania, ai absolvenţilor de studii superioare în ţara noastră, ai organizaţiilor de reprezentare a acestora, precum şi ai mass-media.

Programul manifestării a inclus intervenţii pronunţate de ambasadorul României, de către ministrul dezvoltării politice, precum şi de către parlamentari şi reprezentanţi ai Forum-ului Cultural Româno-Iordanian. Au fost anunţate “Premiile 2009 pentru Iniţiativa Civică,” acordate de Ambasadă unor tineri din comunitatea mixtă româno-iordaniana. A fost reconfirmată donaţia de carte oferită Forumului pentru înfiinţarea unei biblioteci publice din partea Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional din România. Seara românească a mai inclus un program de muzică şi dans, animat de participanţii la manifestare.

Iran Comunitatea românilor şi absolvenţi iranieni, la recepţia de Ziua Naţională La data de 1 Decembrie, Ambasada României la Teheran a organizat o recepţie la care au participat aproximativ 250 de reprezentanţi ai autorităţilor locale, parlamentari, diplomaţi străini, cadre academice şi universitare, membri ai cercurilor de afaceri, absolvenţi iranieni ai universităţilor româneşti şi membri ai comunităţii române din Iran.

Din partea MAE local au răspuns invitaţiei ambasadei directorul general al Departamentului de Protocol însoţit de doi directori din departament, Directorul de zonă însoţit de adjunctul său şi referentul pentru România.

Din partea Majlisului au fost prezenţi, preşedintele şi membrii ai grupului de prietenie Iran-România. Într-un scurt mesaj, ambasadorul României a relevat importanţa aniversării Zilei Naţionale, marcarea a 20 de ani de la căderea comunismului în Romania şi speranţele Uniunii Europene legate de intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona.

Irlanda - Dublin Program cu participarea unor personalităţi culturale din comunitatea românească din Irlanda 1 decembrie – Ambasada României a organizat un concert de muzică de cameră, în prestigioasa sală a Muzeului National de Arta al Irlandei. Programul muzical a cuprins piese de Joseph Haydn (marcând a 200-a comemorare a compozitorului), W.A. Mozart, Paul Constantinescu şi T.C. Kelly (compozitor irlandez). Interpretii sunt membri ai comunitatii romanesti: Adrian Petcu este profesor la Academia de muzică din Cork, unde a fondat o orchestră de cameră medaliată cu aur la concursul internaţional „Golden Lyra’, şi director artistic al cursului de

Page 23: 1 Selecţie de evenimente organizate în 2009 de misiunile

23

muzică de cameră ConCorda. împreună cu Crawford Piano Trio a efectuat turnee in Europa, SUA si Japonia.

Ruxandra Colan este una dintre cele mai respectate violoniste din Irlanda. A fost membră a cunoscutului Cvartet de coarde Academica cu care a efectuat turnee în Europa, SUA, Canada şi Orientul Mijlociu. În prezent, este profesor la Academia de muzică din Cork.

Mircea Petcu este prim violonist al Orchestrei naţionale a radio-televiziunii irlandeze (RTE) precum şi fondator şi conducator al unui grup de muzicieni foarte cunoscut ăpe plan local – „Romanian Legend” cu care a făcut turnee în toată Irlanda contribuind la promovarea imaginii muzicale a României în această ţară.

Elizabeth Petcu este flautistă, singurul membru irlandez al ansamblului şi face parte din orchestra radio-televiziunii irlandeze (RTE).

Iosef Calef este violoncelist, fost membru al orchestrei filarmonice din Bucureşti. A efectuat turnee în Europa, SUA şi Japonia, iar în prezent este profesor al Conservatorului de muzică şi teatru din Dublin.

20 decembrie - Recital de muzică simfonică susţinut de Cvartetul ConTempo, ansamblu în rezidenţă în Galway, care va avea loc la Galeria Hugh Lane (Muzeul de Arta Contemporana al Irlandei). Recent, grupul ConTempo alcătuit din tineri muzicieni români a fost solicitat să reprezinte Irlanda în cadrul Festivalului Internaţional de Muzică Contemporană de la New York.

Israel - Tel Aviv 1 Decembrie 2009 - Recepţia cu ocazia Zilei Naţionale a României La eveniment, au participat aproximativ 250 de persoane. Recepţia s-a desfăşurat în 2 momente: de la ora 18:00, pentru diplomaţii acreditaţi în Israel şi reprezentanţii autorităţilor statului de reşedinţă, respectiv pentru comunitatea originarilor din România, la ora 20:00. La eveniment a participat primarul oraşului Netanya, doamna Miriam Ikar Faierberg şi adjunctul general al primarului din Nesher, Fredy Malik; oameni de cultură israelieni, actori, scriitori, artişti plastici, majoritatea având rădăcini româneşti.

Au mai participat oficiali ai Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Industriei, Comerţului şi Muncii, oameni de afaceri, consulii onorifici ai României în Israel (Bruno Landesbeg şi Richard Armon), lideri şi membri ai organizaţiilor originarilor din România, ambasadori (inclusiv preşedinţia suedeză a UE), membri ai corpului diplomatic, foşti ambasadori ai Israelului în România, reprezentanţi ai mass media israeliană şi de expresie română.

Dezbatere pe teme istorice, „RO20, România 1989 – 2009” 22 decembrie - Sub mesajul „RO 20; Romania 1989 – 2009”, Ambasada României de la Tel Aviv va organiza o dezbatere pe teme istorice, la care va participa prof. dr. Michael Safir, directorul Departamentului de Relaţii Internaţionale al Universităţii Babeş Bolyai, Cluj – Napoca. La eveniment vor fi prezenţi membri ai personalului diplomatic, reprezentanţi ai comunităţii originarilor din România, jurnalişti.

Italia - Roma

Momentul 1989, înainte şi după căderea comunismului Octombrie, noiembrie - În contextul marcării a 20 de ani de la căderea comunismului Ambasada României în Italia a organizat simpozionul cu titlul „Puterea spiritului în epoca totalitarismelor: Vladimir Ghika un model contemporan” (16 octombrie 2009) şi Colocviul ştiinţific „Douăzeci de ani după. Reanalizând 1989”. Totodată, Ambasada a sprijinit organizarea manifestării Accademiei di

Page 24: 1 Selecţie de evenimente organizate în 2009 de misiunile

24

Romania din Roma cu titlul „1989 - Înainte şi după în cinematografia românească” (16-18 noiembrie 2009).

Muzică simfonică, pop şi folclorică pentru aniversarea Zilei Naţionale 28 - 29 noiembrie - Spectacole şi concerte de muzică românească, simfonică, pop şi folclorică, au fost organizate de Ambasada României la Roma, Accademia di Romania, precum şi de asociaţiile românilor cu ocazia Zilei Naţionale.

Un concert de gală de muzică simfonică a fost găzduit de Accademia di Romania în seara zilei de 29 noiembrie, în interpretarea ansamblului de cameră ConTempo, compus din Bogdan Sofei, Ingrid Nicola, Andreea Banciu, Adrian Mantu. Programul manifestării a inclus piese ale compozitorilor români George Enescu, Paul Constantinescu, Doru Popovici, Theodor Grigoriu şi Sabin Păuţa, precum şi câteva dintre cele mai cunoscute dansuri populare din repertoriul folcloric autentic al României - căluşul, dans transilvan, geampara şi hora.

Accademia di Romania a găzduit în seara de sâmbătă, 28 noiembrie, şi un concert de muzică pop şi rock pentru generaţiile mai tinere. La acesta au fost prezenţi formaţia românească El Negro, care cântă 'reggae din Balcani', formaţia italiană Stasi din Roma, cu un reportoriu de rock alternativ şi din care face parte şi chitarista româncă Cristina Puia, fostă membră în formaţiile Secret şi AB40, precum şi formaţia Radiobaccano din oraşul Lecce, care cântă melodii din repertoriul celebrei Gianna Nannini.

Duminică, 29 noiembrie, au avut loc şi două spectacole de muzică populară cu acces gratuit, organizate de Asociaţia Românilor din Italia (ARI) şi de Asociaţia 'Vocea Românilor', ambele din Roma. Locul desfăşurării a fost „Teatro Tenda a Stricie”, din Roma. S-au produs artiştii Ştefania Rareş, Gheorghe Turda, Ionuţ Dolănescu, Paula Mitrache etc. Partenerul media al evenimentului a fost canalul de televiziune ProTv.

Comunităţile românilor şi Ambasada la Roma, sprijin pentru acţiuni aniversare 29 noiembrie 2009

La Auditorium Seraphicum din Roma a avut loc spectacolul folcloric „Acasă la Români” organizat de asociaţia Vocea Românilor din Roma, cu sprijinul Ministerului Afacerilor Externe al României – DRRP, cu patronajele Ambasadei şi Primăriei Romei. Au participat artişti consacraţi ai scenei naţionale: Daniela Condurache, Aurel Tămaş, Radu Ciordaş, Pop Alexandru, Ansamblul folcloric „Dor Transilvan” etc. Partenerul media al evenimentului a fost TVR Internaţional. Autorităţile locale au fost prezente la nivel de consilieri locali şi consilier regional. Diplomatul responsabil cu comunitatea românească a dat citire mesajului ambasadorului României, Răzvan Rusu. Au participat cca. 1500 de cetăţeni români şi italieni.

În aceeaşi zi, a avut loc spectacolul Împreună pentru a ne cunoaşte mai bine la Sărbătoarea Naţională a României, organizat de Asociaţia Românilor din Italia cu sediul la Roma.

30 noiembrie 2009

Cu ocazia Sărbătorii Sfântului Andrei şi a Zilei românilor de pretutindeni, ambasadorul Răzvan Rusu şi diplomatul responsabil cu comunitatea românească şi politici culturale, au participat la sediul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei la un scurt concert de colinde şi o întâlnire cu preoţii şi reprezentanţii mireni ai parohiilor din Roma şi împrejurimi.

1 Decembrie 2009

Participarea la deschiderea simpozionului dedicat căderii regimului comunist din România. Acţiunea a fost organizată de Primăria Romei la propunerea lui Ramonei Bădescu, consilier onorific al primarului Romei pentru comunitatea românească. Au luat cuvântul ambasadorul R. Rusu, consilierul diplomatic al primarului Romei, min. cons. Mario Vattani, episcopul ortodox român al Italiei, PS Siluan Spân.

Page 25: 1 Selecţie de evenimente organizate în 2009 de misiunile

25

La Colegiul Pontifical „Pio Romeno” din Roma a avut loc tradiţionala manifestare prilejuită de aniversarea Zilei Naţionale a României. S-a celebrat slujba Te Deum-ului pentru ţară, urmată de un Concert de colinde şi un cocktail. Au participat cca. 150 persoane, cu preponderenţă studenţi, membrii comunităţii româneşti de confesiune catolică (romano şi greco-catolici).

Concert extraordinar al Orchestrei Simfonice a Radio România cu ocazia Zilei Naţionale 2 decembrie - Ambasada României la Roma a marcat concomitent Ziua Naţională şi aniversarea a 130 de ani de relaţii diplomatice cu Italia prin organizarea unui Concert Simfonic susţinut de Orchestra Radiodifuziunii Române (solişti Alexandru Tomescu- vioară şi Horia Mihail-pian). Evenimentul a avut loc la complexul muzical Auditorium Parco della Musica din Roma la care au participat membri ai guvernului italian, formatori de opinie, reprezentanţi ai mediului academic, reprezentanţi ai comunităţii româneşti, etc. Evenimentul de la Auditorium Parco della Musica marcat şi aniversarea a 130 de ani de relaţii diplomatice între România şi Italia.

Veneţia Leontina Văduva, Alexandru Tomescu şi Horia Mihail, concert de gală pentru Ziua Naţională 22 noiembrie - Pe scena prestigiosului teatru italian au urcat soprana Leontina Văduva, violonistul Alexandru Tomescu şi pianistul Horia Mihail, acompaniaţi de Orchestra Teatrului La Fenice, dirijată de Andrea Battistoni. Programul concertului a cuprins lucrări din creaţia lui Ludwig Van Beethoven, Wolfgang Amadeus Mozart, Gioacchino Rossini, Jules Massenet, Camille Saint-Saëns, Giuseppe Verdi, Giacomo Puccini, Nicolae Kirculescu, George Enescu, Ciprian Porumbescu, Eduard Caudella. Evenimentul, organizat de Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, în parteneriat cu Societatea Română de Radiodifuziune, s-a bucurat de înaltul patronaj al Regiunii Veneto, al Provinciei şi Primăriei oraşului Veneţia, precum şi de sprijinul Institutului Cultural Român şi al Fundaţiei Teatrului La Fenice. În deschiderea concertului, Massimo Cacciari, primarul Veneţiei, a primit “Ordinul Naţional pentru Merit în Grad de Mare Ofiţer”, care i-a fost conferit de preşedintele României. La eveniment au participat circa 800 de invitaţi, reprezentanţi ai autorităţilor politice, militare şi administrative, directorii şi bursierii instituţiilor culturale şi ştiinţifice ale altor ţări la Veneţia, membri ai comunităţilor, parohiilor şi asociaţiilor româneşti din regiunea Veneto.

Page 26: 1 Selecţie de evenimente organizate în 2009 de misiunile

26

Postul de televiziune Rai Tre a prezentat evenimentul în principala ediţie a jurnalului de ştiri din data de 23 noiembrie. De asemenea, concertul a fost înregistrat şi va fi transmis de posturile Rai Radio, Radio România şi EBU (European Broadcasting Union).

Vatican „Căderea Zidului Berlinului. O perspectivă românească”, intervenţie la conferinţa organizată de Provincia Macerata 9 noiembrie - Ambasadorul român pe lângă Sfantul Scaun, Marius Lazurca, a participat la Macerata (provincia Marche), la o conferinţă dedicată celebrării a 20 de ani de la căderea Zidului Berlinului. Evenimentul a fost organizat de Provincia Macerata, care a dedicat o şedinţă extraodinară a Consiliului provincial acestei manifestări. În calitate de invitat special, ambasadorul M. Lazurca a susţinut o interventie cu tema „Căderea Zidului Berlinului. O perspectivă românească”, inspirată din experienţa personală a trăirii evenimentelor din decembrie 1989. Presa locală a consemnat interventia ca fiind „o amintire emoţionantă, impresionantă cea a Ambasadorului Lazurca”.

Despre “Chestiunea libertăţii religioase”, la întâlnirile cu tema “La Caduta del Muro” 18 noiembrie - Ciclul de întâlniri cu tema “La caduta del Muro” organizate la Roma de Asociaţia Internaţională Carità Politica a inclus şi intervenţia cu tema ”România, 20 de ani după căderea comunismului. Chestiunea libertăţii religioase” a ambasadorului român pe lângă Sfântul Scaun, Marius Lazucă. Ambasadorul român a pornit de la experienţa trăirii personale a Revoluţiei din 1989, vorbind apoi despre prevederile Legii Cultelor şi a oportunităţilor deosebite pe care aceasta le asigura practicării libere şi dezvoltării cultelor oficial recunoscute în România. La eveniment au participat în calitate de vorbitori şi alţi ambasadori ai statelor fost-comuniste din Europa de Sud-Est: Vladeta Jacovici, Ambasadorul Serbiei pe lângă Sfantul Scaun, Pavel Vosalik şi Ambasadorul R. Cehe pe langa Sfantul Scaun. A participat, de asemenea, şi d-na Lamia Ali Mekhemar, Ambasadorul Egiptului pe lângă Sfântul Scaun, care a insistat pe „ecourile extinse ale căderii Zidului Berlinului”, resimţite şi în ţara sa.

Recepţia pentru Ziua Naţională, concert cu cvartetul Con Tempo 30 noiembrie - Ambasada Romaniei pe lângă Sfantul Scaun a organizat la Palazzo Roccagiovine o recepţie dedicată marcării Zilei Naţionale. În cadrul evenimentului a avut loc şi concertul cunoscutului cvartet Con Tempo, care a reprodus în faţa asistenţei concertul adhoc al celui mai mare violoncelist contemporan, rusul Mastislav Leopoldovici Rostropovici, care s-a întors din exilul american anume pentru a cânta în timpul demolarii Zidului Berlinului, celebrând astfel eliberarea popoarelor şi căderea acestui simbol al totalitarismului comunist.

Page 27: 1 Selecţie de evenimente organizate în 2009 de misiunile

27

Consulatul Onorific al României la Trento a organizat un concert de ziua tuturor românilor 5 Decembrie - La Sala Filarmonicii din Trento, Consulatul Onorific al României la Trento, sub patronajul Ambasadei României la Roma, al Regiunii Autonome Trentino Alto Adige şi al Primăriei Trento a organizat un concert extraordinar de pian pentru celebrarea Zilei Naţionale a României şi a 130 de ani de relaţii bilaterale româno-italiene. La acest eveniment au participat 250 de persoane, reprezentanţi ai autorităţilor locale italiene, societăţii civile, precum şi exponenţi ai comunităţii româneşti din regiune. Manifestarea a fost mediatizată în cotidianul Corriere della Sera.

Concertul a fost susţinut de tineri pianişti români (Vlad Tanase - 13 ani, Marius Mantale – 14 ani, Adrian Cojocariu – 15 ani, George Todica – 16 ani), sub coordonarea profesorului şi compozitorului Iulian Arcadi Trofin. Programul a cuprins piese din repertoriul concertistic internaţional (F. Chopin, F. Liszt, R. Schumann, B. Bartok, G. Enescu şi I. Trofin), precum şi stilizări din folclorul naţional pentru pian la patru şi la şase mâini. Totodată, publicul a audiat o suită de colinde româneşti specifice tradiţiilor/sărbătorilor de iarnă din ţara noastră. Evenimentul a contribuit la consolidarea legăturilor dintre România şi Italia, creând, în egală măsură, o imagine pozitivă a valorilor culturale româneşti şi reflectând calitatea înaltă a şcolii muzicale româneşti.

Japonia - Tokyo Triplă semnificaţie la recepţia pentru Ziua Naţională 30 noiembrie - Ziua Naţională din acest an a fost sărbătorită de către misiune printr-o recepţie care a marcat în principal 50 de ani de la reluarea relaţiilor diplomatice dintre România şi Japonia şi, în subsidiar, 20 de ani de la căderea comunismului. Recepţia s-a desfăşurat la sediul Ambasadei României la Tokyo. Au fost invitaţi membrii guvernului, ai corpului diplomatic, ai mediului academic, de afaceri şi cultural din Japonia.

Kazahstan Marcarea Zilei Naţionale a României la Astana La data de 10 decembrie, în saloanele hotelului RADISSON din Astana, Ambasada României a organizat recepţia pentru marcarea Zilei Naţionale a României. La acţiune a participat preşedintele Comitetului pentru prognoză şi analiză politică a MAE kazahstanez, Talgat Kaliyev, care s-a şi adresat participanţilor, răspunzând alocuţiunii ambasadorului român, directori şi înalţi funcţionari din MAE local. Au luat parte reprezentanţi ai ministerelor economice care compun Comisia mixtă de cooperare româno-kazahstaneze, membri ai Senatului şi Camerei deputaţilor, ziarişti, alţi oameni de cultură şi artă. Artişti ai operei de stat din Alma Ata au prezentat un program muzical care a inclus cântece româneşti, kazahstaneze şi din repertoriul internaţional. Pe întreg parcursul recepţiei, pe ecrane de dimensiuni mari au fost proiectate imagini care au prezentat oraşele, istoria şi tradiţiile din România. În cuvântul sau, ambasadorul român s-a referit la semnificaţia zilei de 1 Decembrie, la evenimentele anului 1918, la faptul că în această lună poporul român sărbătoreşte şi 20 de ani de la Revoluţia din decembrie 1989. A prezentat evoluţiile din ţara noastră marcate de integrarea în NATO şi UE. A abordat esenţa relaţiilor bilaterale, perspectiva acestora în contextul viitoarei întâlniri a celor doi şefi de state, dorită de ambele părţi a avea loc cât mai curând posibil. Alocuţiunea reprezentantului conducerii MAE kazah s-a referit la dorinţa autorităţilor de la Astana de a dezvolta o relaţie de durată şi de substanţă cu România, “ţara care sprijină dezvoltarea parteneriatului Kazahstanului cu Europa şi regiunea Mării Negre”.

Page 28: 1 Selecţie de evenimente organizate în 2009 de misiunile

28

Kuweit Promovarea prin mass-media a semnificaţiei Zilei Naţionale Pentru marcarea Zilei Naţionale a României în Kuweit, şeful misiunii a acordat 2 interviuri principalului post de televiziune kuweitian şi radioului public.

Cele două interviuri au pus accent pe semnificaţia zilei de 1 Decembrie, ultimele evoluţii economico – sociale din România cât şi aspecte semnificative în relaţia bilaterală româno – kuweitiană. O menţiune aparte a fost facută asupra contribuţiei pozitive a comunităţii române din Kuweit la dezvoltarea economică a statului Kuweit.

Lituania Celebrarea Zilei Naţionale a României la Vilnius 2 decembrie - Ambasada României a organizat un cocktail pentru celebrarea Zilei Naţionale a României. La această acţiune au fost prezenţi reprezentanţi ai instituţiilor lituaniene, ai corpului diplomatic acreditat, ai reprezentanţelor instituţiilor europene şi internaţionale (Comisia UE, Agenţia ONU pentru migraţie), diaspora şi studenti români aflaţi la studii.

Luxembourg Organizarea la Luxemburg a unei conferinţe pentru marcarea a 20 de ani de la căderea comunismului Ambasada României, cu sprijinul ministerului român al Culturii şi Cultelor, a organizat la data de 10 decembrie o conferinţă cu tema "La Révolution roumaine vingt ans après", susţinută de domnul Petre Roman. Conferinţa a beneficiat de parteneriatul Centrului cultural Abaţia Neumünster şi a Institutului Pierre Werner din Luxemburg. Domnul Petre Roman a rememorat momentele de cea mai mare intensitate trăite în decembrie 89 şi a prezentat procesele de reformă economică şi politică pe care le-a traversat ulterior România. Prezenţi la eveniment au fost membrii ai corpului diplomatic, personalităţi din societatea civilă, directori ai unor importante instituţii culturale luxemburgheze, membrii de marcă ai comunităţii româneşti din Luxemburg. Conferinţa a fost urmată de o sesiune animată de dezbateri. Numeroasele întrebări au fost adresate atât de români, cât şi de străinii prezenţi în sală.

Marea Britanie - Cambridge Andrei Pippidi a reprezentat România la Conferinţa "The Cold War and its Legacy" - 18 - 19 noiembrie. - Conferinţa "The Cold War and its Legacy", organizată de Churchill College şi Churchill Archives Centre, în colaborare cu Howard H Baker Jr Centre din SUA şi parteneri din Federaţia Rusa şi China a avut loc la Colegiul Churchill din Cambridge. Evenimentul, de înaltă ţinută academică şi cu un profil politic ridicat, a beneficiat de o participare deosebit de prestigioasă, aducând la masa de dialog politicieni şi diplomaţi "din trecut şi de astăzi" alături de personalităţi academice din domeniul istoriei şi de comentatori media. Dintre aceştia, menţionăm: Hugh Lunghi - interpretul discuţiilor dintre Churchill şi Stalin în timpul şi după sfârşitul războiului (Teheran, Moscova, Yalta si ulterior); Susan Eisenhower – diplomat, nepoata Preşedintelui Eisenhower şi expert pe Rusia; Grigori Karasin, adjunctul ministrului de externe al Federatiei Ruse; Lordul Powell - fost secretar personal şi consilier de politică externă al Primului Ministru Margaret Thatcher.

Din România, organizatorii l-au invitat pe profesorul Andrei Pippidi, directorul Institutului Român pentru Istorie Recentă, Profesor la Universitatea din Bucureşti şi cercetător al Institutului de Studii

Page 29: 1 Selecţie de evenimente organizate în 2009 de misiunile

29

Sud-Est Europene. La lucrări a participat, de asemenea, ambasadorul României în Regatul Unit şi adjunctul şefului de misiune, Carmen Podgorean. Prezenţa românească – singura dintr-o altă ţară comunistă decât URSS – a fost rezultatul unui dialog iniţiat încă din februarie 2009 între adjunctul şefului de misiune şi directorul Churchill Archives Centre din Cambridge, Alan Packwood pe marginea tematicii Conferinţei "The Cold War and its Legacy", aflată în proces de organizare.

Profesorul Andrei Pippidi a avut ocazia să facă o prezentare în cadrul sesiunii intitulate "Ending of the Cold War: the European Legacy, precum şi o scurta intervenţie în sesiunea de închidere plasată sub genericul "Lessons of the Cold War". Expunerea sa a pus în evidenţă particularităţile evoluţiei României pe parcursul Războiului Rece, derivate din specificul "naţional-comunismului" prevalent în România începând din 1964. Au fost analizate consecinţele acestei orientări asupra relaţiilor cu URSS precum şi, din 1968 (de la refuzul participării la invadarea Cehoslovaciei de către trupe ale ţărilor Tratatului de la Varşovia), cu Occidentul. Totodată, intervenţia reprezentatului român a pus în lumină implicaţiile acestui comunism cu amprenta naţionalistă pentru evoluţia autocratică a regimului Ceauşescu şi pentru rezistenţa sa la influenţa curentului reformist generat de linia politică promovată de Gorbaciov – Perestroika - care a favorizat căderea celorlalte guverne comuniste din Europa Centrală şi de Est, cu efectul tragic, pentru România, al forţării unei soluţii violente pentru răsturnarea dictaturii.

Londra “Young diplomats as witnesses” – diplomaţii britanici, despre transformările din România 26 noiembrie 2009 - ambasada României la Londra a organizat, în parteneriat cu asociaţia Young Diplomats in London (YDL) şi cu ICR-Londra, evenimentul „RO20; România 1989-2009 – “Young diplomats as witnesses”. Evenimentul a debutat cu o dezbatere privind schimbările care au avut loc în România după 1989, pornind de la mărturiile a trei diplomaţi britanici trimişi în misiune permanentă la Bucureşti, în perioade diferite: domnului Bernard Marshall, secretar I în cadrul Ambasadei Marii Britanii la Bucureşti în decembrie 1989, domnul Richard Ralph, ambasador al Marii Britanii la Bucureşti zece ani mai târziu şi domnul Stuart Templar, tânăr diplomat aflat la post în momentul aderării României la Uniunea Europeană.

Publicul ţintă al evenimentului a fost Asociaţia Tinerilor Diplomaţi din Londra (Young Diplomats in London) din care fac parte diplomaţi de vârstă tânără şi medie din misiunile diplomatice prezente la Londra şi prin intermediul căreia se diseminează mesaje în rândul întregului corp diplomatic acreditat în capitala britanică.

Domnul Bernard Marshall a împărtăşit audienţei impresiile sale din zilele de 21 şi 22 decembrie 1989, când a fost trimis de şeful de misiune să facă o evaluare a situaţiei generate de mişcările de stradă din Bucureşti.

Domnul Richard Ralph a menţionat reformele realizate de statul român în pregătirea pentru aderarea României la NATO şi Uniunea Europeană, precum şi despre evoluţiile din societatea civilă românească în perioada când a fost ambasador în tara noastră (1999-2002).

Page 30: 1 Selecţie de evenimente organizate în 2009 de misiunile

30

Domnul Stuart Templar a arătat că schimbările petrecute în România, la care a asistat în perioada misiunii sale permanente, reflectă pe deplin calitatea ţării noastre de membru cu drepturi depline al NATO şi UE. A vorbit atât despre Bucureşti, pe care l-a numit “un oraş modern, european”, dar şi despre atracţiile turistice din România; a menţionat că, dintre acestea, Delta Dunării ocupă un loc aparte în sufletul său. A reamintit faptul că România este lider mondial în materie de număr de specialişti în IT, precum şi prezenţa multinaţionalelor care contribuie semnificativ la dezvoltarea economică a ţării noastre.

Impactul evenimentului a fost sporit de vizionarea de către invitaţi a expoziţiei de fotografie “RO20: România 1989 – 2009”, cu imagini în oglindă din 1989 şi din prezent, reflectând schimbările petrecute în România în acest interval de timp, precum şi a expoziţiei „Epoca de Aur pentru copii”, realizată de Ştefan Constantinescu si deschisa în sălile Institutului Cultural Roman cu ocazia marcării a 20 de ani de la caderea comunismului. Fotografiile expoziţiei “RO20: România 1989 – 2009” au fost obţinute prin bunăvoinţa fotografului Florin Andreescu, Editura Ad LIBRI şi a Agenţiei Naţionale de presă Agerpres.

Ambasada a primit reacţii entuziaste de la participanţi, inclusiv de la cei trei vorbitori care au salutat iniţiativa, apreciind atât formatul evenimentului, cât şi calitatea dezbaterilor.

Concertul cvartetului de viori electrice „Hypnotique” şi al Alinei Eremia La 28 noiembrie 2009 şi 1 decembrie 2009, la Londra şi Southampton, în organzarea Ambasadei României la Londra şi a Consultatului Onorific al României la Southampton, au avut loc două concerte dedicate sărbătoririi Zilei Naţionale a României susţinute de cvartetul de viori electrice „Hypnotique” şi tânăra artistă Alina Eremia. Ambele evenimente au fost organizate de compania Romlink Media.

La Londra, în sediul din Belgrave Square, au fost prezente peste 100 persoane, membri ai comunităţii româneşti, precum şi britanici şi reprezentanţi ai presei de limbă română. Concertul a fost urmat de o recepţie cu mâncăruri tradiţionale româneşti oferită de firma de catering IDYLLIC FOOD’S.

Evenimentul a fost mediatizat de publicaţiile Diaspora Românească şi Ziarul Românesc, precum şi de site-urile www.romaninuk.net, www.romani.co.uk şi postul de radio on line Ciocârlia.

La Southampton, de asemenea, au fost prezente peste 100 persoane, reprezentanţi ai autorităţilor locale şi ai mediului de afaceri, membri ai comunităţii româneşti, locuitori ai oraşului Southampton şi jurnalişti. Primarul oraşului de Southampton, Elizabeth Mizon a deschis evenimentul prin rostirea unui toast închinat Zilei Naţionale a României şi a relaţiilor excelente dintre comunitatea românească şi locuitorii acestui oraş.

Sărbătorirea Zilei Naţionale a României la Southampton a fost semnalată de BBC Radio Solent, Radio Galaxy şi în cotidianul local Daily Echo.

Page 31: 1 Selecţie de evenimente organizate în 2009 de misiunile

31

30 noiembrie - Sărbătorirea Zilei Naţionale a României 30 noiembrie - În prestigioasa locaţie 1 Belgrave Square din Londra, care aparţine statului român, Ambasada a organizat recepţia anuală dedicată Zilei Naţionale a României.

La eveniment au participat peste 300 de invitaţi: numeroşi ambasadori, diplomaţi acreditaţi la Londra, înalţi oficiali britanici din Foreign and Commonwealth Office, Ministerul Apărării, Ministerul de Interne, din alte instituţii guvernamentale, membri ai Camerei Lorzilor şi Camerei Comunelor, reprezentanţi de marcă ai mediului londonez de afaceri, ai comunităţii româneşti, precum şi ai mass mediei britanice şi române.

În cuvântul de deschidere, ambasadorul României, Dr. Ion Jinga, a vorbit despre despre semnificaţia Zilei Marii Uniri, despre statutul actual al României la 20 de ani de la Revoluţia din Decembrie 1989, de stat membru UE şi NATO şi despre parteneriatul strategic dintre România şi Marea Britanie, evidenţiind faptul că în 2010 se împlinesc 130 ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice dintre cele două ţări.

Cunoscuta soprană de origine română Leontina Văduva, acompaniată la pian de către Masakatsu Nakano, au oferit invitaţilor momente artistice de excepţie, interpretând în deschiderea recepţiei imnurile naţionale ale României şi al Marii Britanii, precum şi câteva piese româneşti celebre, în încheierea evenimentului.

Page 32: 1 Selecţie de evenimente organizate în 2009 de misiunile

32

Maroc Marcarea Zilei Naţionale în Maroc Cu sprijinul firmei Romconsult şi cu contribuţia efectivă a membrilor ambasadei şi a comunităţii româneşti, a fost organizat, duminica 29 noiembrie, un dejun cu membrii comunităţii româneşti din Casablanca şi împrejurimi în sala de festivităţi a bisericii ortodoxe greceşti din localitate. Au participat şi membri ai comunităţii greceşti, aleşi locali precum şi consulul general al Greciei la Casablanca. Cu sprijinul financiar integral al consulului onorific de la Marrakech (Abdellatif HADEF), a fost organizată, în ziua 1 decembrie, o recepţie la sediul Consulatului onorific al României din localitate la care a fost invitată întreaga comunitate românească din zonă – circa 60 de persoane. Au participat, de asemenea, oficiali locali apropiaţi de misiunea României. Cu sprijinul biroului economic de la Tanger, cu participarea financiară a ambasadei, a fost organizată la noul sediu al BET, vineri 4 decembrie, o recepţie la care au participat membrii comunităţii româneşti din localitate şi din zonă şi numeroşi oficiali locali (Camera de Comerţ, primărie, Centrul Regional de Investiţii, instituţii descentralizate ale ministerelor). Mexic Proiecţie de film pentru marcarea Zilei Naţionale La data de 1 Decembrie, Ambasada României la Ciudad de Mexico a organizat o manifestare pentru marcarea Zilei Naţionale şi a 20 de ani de la căderea comunismului. Acţiunea a inclus:

− O intervenţie a ambasadorului, care a prezentat pe scurt semnificaţia aniversărilor menţionate, intrarea în vigoarea tratatului de la Lisabona, precum şi contextul acţiunilor filmului care urma să se prezinte;

− Prezentarea filmului „Amintiri din epoca de aur”, realizat de Cristian Mungiu;

− Recepţie oferită participanţilor.

Acţiunea a fost organizată la Cinepolis Diana din zona centrală a oraşului Ciudad de Mexico, locaţie utilizată pentru prezentarea în premieră a filmelor de calitate. Cinepolis este a cincea reţea mondială de difuzarea a filmelor.

La această acţiune au fost prezente cca. 220 de persoane. Între alţii, au participat reprezentanţi ai unor importante instituţii centrale.

Acţiunea a fost considerată foarte reuşită de participanţi, unii dintre aceştia exprimându-şi, prin mesaje ulterioare, aprecierea faţă de modul de organizare.

Page 33: 1 Selecţie de evenimente organizate în 2009 de misiunile

33

Conferinţa „Libertate şi democraţie: Transformările din Europa Centrală, 1989-2009” 5 noiembrie - În contextul marcării a 20 de ani de la căderea comunismului şi a Zilei Naţionale a României, la Universitatea Tehnică din Monterrey (TEC), campusul Ciudad de Mexico, ambasadorul român a ţinut o prelegere în cadrul Conferinţei „Libertate şi democraţie: Transformările din Europa Centrală, 1989-2009”.

Ambasadorul României a făcut o trecere în revistă a evenimentelor din decembrie 1989 şi a caracteristicilor Revoluţiei române, particularităţile tranziţiei ţării noastre de la sistemul dictatorial la democraţie.

La sfârşitul expunerii, ambasadorul a răspuns întrebărilor, fiind evident interesul participanţilor pentru evoluţiile din România şi perspectivele societăţii româneşti (integrarea europeană, rolul tinerilor în transformările democratice, relaţiile cu Republica Moldova etc.). La acest eveniment au luat parte cadre didactice şi studenţi la TEC. Acţiunea a fost filmată şi va fi difuzată în circuit închis şi în celelalte campusuri ale TEC.

„România la 20 de ani de la Revoluţia din decembrie 1989” 19 noiembrie - La Centrul de Studiere a Limbilor Străine (CELE) din cadrul Universităţii Naţionale Autonome din Mexic (UNAM), a fost organizată o seară românească, în deschiderea căreia ambasadorul României a susţinut o prelegere intitulată „România la 20 de ani de la Revoluţia din decembrie 1989”. Momentul decembrie 1989 a fost prezentat ca piatră de hotar în istoria modernă a României, transformările suferite de ţara noastră în această perioadă şi perspectivele economice, politice şi sociale. Programul a continuat cu prelegerea „Ion Luca Caragiale în literatura modernă”, susţinută de consilierul Valeriu Rusu, un program de cântece şi poezii susţinut de studenţii de la cursurile de limba română. Seara s-a încheiat cu spectacolul „Domnul Goe”, susţinut în limba română de studenţii de la CELE. La această acţiune au luat parte studenţi de la CELE şi membri ai comunităţii române din Mexic.

Republica Moldova Evenimente diverse pentru marcarea Zilei Naţionale în lunile noiembrie şi decembrie 26 şi 29 noiembrie – concerte de muzică clasică organizate de Ambasada României la Chişinău, în colaborare cu Filarmonica Naţională din Chişinău şi Teatrul de Operă şi Balet „Sala cu Orgă” din Chişinău

27 noiembrie – spectacol al Teatrului de Revistă Constantin Tănase din Bucureşti

1 decembrie – depunerea de coroane de flori la monumentul domnitorului Ştefan cel Mare şi Sfânt şi recepţie oferită de Ambasada României la Chişinău înalţilor oficiali moldoveni, membri ai guvernului, corpului diplomatic acreditat la Chişinău.

Page 34: 1 Selecţie de evenimente organizate în 2009 de misiunile

34

Începând cu data de 4 noiembrie, Ambasada României la Chişinău găzduieşte expoziţia de pictură a tinerei artistei plastice Duca Valeria.

Muntenegru – Podgorita Moment de sărbătoare cu muzică românească, clasică şi balet Ambasada României a organizat un concert de muzică românească, muzică clasică şi balet susţinut de un grup de artişti sponsorizat în totalitate de Clubul Rotary din România.

Spectacolul a avut loc la data de 30 noiembrie 2009 în sala Teatrului Naţional Regal din Cetinje şi au asistat personalităţi din partea preşedinţiei, guvernului, parlamentului şi ambasadorii acreditaţi la Podgorita. După spectacol în foaierul teatrului a fost organizat un cocktail dedicat acestei zile la care au participat în jur de 75 de persoane. Printre participanţi au fost secretarul de stat în ministerul de externe, Irene Radovici, Srdjan Milici, liderul opoziţiei, consilieri prezidenţiali, adjuncţi de miniştri (apărare, mediu şi cultură) parlamentari, cadre didactice universitare, reprezentanţi ai presei. Au participat toţi ambasadorii acreditaţi la Podgorita şi şefii misiunilor internaţionale, Delegaţia Comisiei Europene, OSCE, UNDP, reprezentantul Consiliului Europei, alţi diplomaţi precum şi reprezentanţi ai diasporei.

În deschiderea recepţiei ambasadorul României a rostit o scurtă alocuţiune în limba muntenegreană despre Ziua Naţională a României prin care a transmis şi mulţumiri participanţilor.

În principalul cotidian local, Pobeda din 1 decembrie, a fost publicat un articol în care au fost prezentate activităţile ambasadei de marcare a evenimentului precum şi scurte referiri la relaţiile bilaterale. Nigeria Celebrarea Zilei Naţionale a României la Abuja La data de 11 decembrie, misiunea României la Abuja a organizat în cadrul sălii Penelope Garden, Hotelul Sheraton & Towers, recepţia pentru celebrarea Zilei Naţionale a României. La eveniment au participat 300 persoane, din care peste 50 cetăţeni români, nu numai din localitatea de reşedinţă dar şi din oraşe îndepărtate ca Lagos, Enugu şi Yola.

De asemenea, anterior recepţiei, misiunea a organizat o conferinţă de presă la care au participat jurnalişti ale unor prestigioase instituţii media din plan local (cotidiene: This Day, Vanguard, The Guardian; televiziune: NTA; radio: Radio Nigeria – CoolFM).

Norvegia - Oslo La data de 30 noiembrie, Ambasada a organizat tradiţionala recepţie marcând celebrarea la Oslo a Zilei Naţionale a României. Evenimentul a inclus două segmente distincte: unul dedicat invitaţilor din rândul oficialilor norvegieni şi corpului diplomatic acreditat la Oslo, respectiv altul adresat comunităţii româneşti din Regatul Norvegiei. Momentul central al recepţiei a fost desfăşurarea, pentru prima dată la Oslo, cu sprijinul reputatelor companii româneşti de profil, „VINARTE” şi „Domeniul Coroanei Segarcea”, a unei degustări de vinuri româneşti, moment deosebit de apreciat de către invitaţi.

Dezbatere despre stadiul incluziunii cetăţenilor de etnie roma 14 decembrie - În contextul evenimentelor de marcare a 20 de ani de la căderea comunismului, Ambasada României de la Oslo a organizat un seminar-dezbatere cu tema „Integrarea socială a populaţiei roma - o provocare europeană”. Invitatul acestui seminar a fost Florin Botonogu, expert în cadrul Policy Center for Roma and Minorities, un think-tank ce se ocupă de problematica incluziunii sociale a populaţiei roma, cât şi a celorlalte minorităţi (http://www.policycenter.eu/) din România.

Page 35: 1 Selecţie de evenimente organizate în 2009 de misiunile

35

Dezbaterea a cuprins referiri la evoluţia situaţiei etniei roma în ultimii 20 de ani în România, cu accent pe integrarea economico-socială şi problematica liberei circulaţii în Europa, îndeosebi în spaţiul scandinav, a acestei minorităţi. La eveniment au fost invitaţi formatori de opinie, reprezentanţi ai unor instituţii guvernamentale, non-guvernamentale din Norvegia, membri ai comunităţii româneşti, jurnalişti.

Noua Zeelandă Ziua Naţională a României în Noua Zeelandă La data de 5 decembrie, Ambasada României la Canberra împreună cu Asociaţia Doina a comunităţii româneşti din Auckland au organizat în frumosul cartier Devonport, Ziua Naţională a României în Noua Zeelandă. Alături de ambasadorul României în Australia şi Noua Zeelandă şi de Giff Davidson, Consulul Onorific al României la Wellington, au fost prezenţi membri ai autorităţilor neozeelandeze şi ai corpului diplomatic din Auckland, reprezentanţi ai altor comunităţi şi peste 200 de români. În cuvântul adresat comunităţii româneşti participante la ceremonie, ambasadorul României a evocat însemnătatea Zilei Naţionale pentru istoria României şi a tuturor românilor, a scos în evidenţă împlinirea a 20 de ani de la căderea comunismului în România şi a marcat momentul european al intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona. Dedicată Zilei Naţionale, expoziţia de artă fotografică „Romania: Old Traditions, New Perspectives” a fotografei românce Natalia Sitcai, a fost vernisată de ambasadorul României împreună cu Adina Giurgiu, preşedinta Asociaţiei Doina. Expoziţia a rămas la dispoziţia vizitatorilor până la data de 12 decembrie 2009. Asociaţia Doina a românilor din Auckland a lansat, cu ocazia Zilei Naţionale a României din 2009, site-ul de internet al acestei Asociaţii: http://www.doina.co.nz care, alături de informaţii privind viaţa comunităţii şi activităţile proprii organizate de Asociaţie are, printre altele, un link care conduce la site-ul de internet al Ambasadei României la Canberra, oferind încă o posibilitate românilor din Noua Zeelandă ca să fie conectată cu realităţile României şi ale Ambasadei de la Canberra.

Page 36: 1 Selecţie de evenimente organizate în 2009 de misiunile

36

Olanda - Haga Ambasada României a participat la acţiunile realizate în cadrul Programului „1989+20” de reţeaua EUNIC-Olanda din care face parte şi Ambasada României la Haga.

Ziare comuniste şi dezbateri despre provocările din prezent pentru meseria de jurnalist 8 octombrie 2009, respectiv 9 noiembrie 2009 - Haga, respectiv Amsterdam

Deschiderea expoziţiei de ziare „1989 Sfârşitul unei ere”. Sunt expuse publicaţii centrale şi locale din 1989 din România, Austria, Cehoslovacia, Franţa, Germania de Vest şi Est, Lituania, Olanda, Polonia, Ungaria, Belgia, Marea Britanie, precum şi ilustraţii politice realizate, în acelaşi an, de caricaturiştii olandezi Fritz Behrendt, Frits Müller, Opland. Din România sunt prezente „România liberă” (23 decembrie 1989), „Astra” (23 decembrie 1989), „Crişana liberă” (26 decembrie 1989), „Flamura liberă” (26 decembrie 1989). Expoziţia poate fi vizitată la Muzeul Presei din Amsterdam până la 28 februarie 2010.

Page 37: 1 Selecţie de evenimente organizate în 2009 de misiunile

37

Inaugurarea expoziţiei la Haga a fost urmată de o discuţie referitoare la peisajul mediatic european dinainte de 1989, precum şi la provocările actuale pentru profesia de jurnalist. Au participat Renée Postma, editor-şef la secţia externe şi fost corespondent pentru Europa Centrală al publicaţiei olandeze NRC-Handelsblad, Wera de Lange, fost corespondent pentru Europa Centrală al publicaţiei olandeze Trouw, Bernd-Rainer Barth, istoric, membru activ al opoziţiei est-germane şi ungare, Jan Urban, jurnalist, fost dizident ceh şi lider al mişcării de opoziţie Forumul Civic, Jan Minkiewicz, jurnalist, şef al biroului Solidarnosc din Amsterdam şi corespondent pentru Radio Europa Liberă.

Proiecţii de filme artistice şi filme documentare 29 octombrie – La Festivalul de film documentar, cu producţii din Cehia, Slovacia, Ungaria, Germania, Polonia, Lituania, România a fost reprezentată de documentarul „Constantin şi Elena”, în regia lui Andrei Dăscălescu realizat în 2008), iar la Festivalul de film artistic, cu filme din Marea Britanie, Cehia, Germania, Austria, Polonia şi Ungaria, ţara noastră a participat cu lung-metrajul „A fost sau n-a fost?”, în regia lui Corneliu Porumboiu din 2006.

Occidentul‚ dezbatere despre impactul schimbărilor politice din 1989 4 noiembrie - Dezbaterea cu tema „1989 şi Occidentul”, moderată de André Gerrits, profesor de studii europene la Universitatea din Amsterdam şi avându-i ca participanţi pe Frans Timmermans, ministrul olandez pentru afaceri europene, Paul Scheffer, publicist şi Nausicaa Marbé, jurnalistă de origine română, editorialistă la publicaţia olandeză De Volkskrant s-a concentrat pe impactul major pe care schimbările politice din 1989 din fostele ţări comuniste l-a avut asupra Europei de Vest, readucând în prim-plan teme precum extinderea Uniunii Europene spre această parte a continentului şi apariţia unor noi valuri de migraţie.

Ziua Naţională a României, sărbatorită la Haga - 3 decembrie - Pentru sărbătorirea Zilei Naţionale a fost organizată o recepţie la Hotelul Crowne

Plaza Promenade din Haga. Cu acest prilej, au fost expuse 17 lucrări de grafică realizate de arhitectul olandez Maarten Ruijters pe parcursul călătoriei sale din 2006 în regiunile Maramureş, Transilvania şi Moldova. Fondul muzical a fost asigurat de trio-ul Marta Hristea. Solista de origine română a fots acompaniată de Francisco Medina (Portugalia) la chitară şi Vasilis Stefanopoulis (Grecia) la contrabas. Trio-ul abordează piese clasice de jazz şi bossa-nova, pe baza cărora îşi dezvoltă improvizaţiile pline de originalitate. De asemenea, a fost prezentat un montaj fotografic intitulat „Romania Through the Lens”, realizat cu sprijinul Centrului pentru Arii Protejate şi Dezvoltare Durabilă din judeţul Bihor şi al Asociaţiei Speologice „Focul Viu” din Bucureşti.

Marcarea a 20 de ani de la evenimentele din 1989 La 10 decembrie a avut loc la sediul Ambasadei României la Haga, în prezenţa domnului Bogdan Aurescu, secretar de stat în MAE, a domnului Jaap Werner, director pentru Europa Occidentală şi Centrală în Ministerul olandez al Afacerilor Externe şi a personalului diplomatic al misiunii, o ceremonie pentru marcarea a 20 de ani de la evenimentele din 1989. Ambasadorul României, Călin Fabian a acordat unui număr de 26 de persoane de origine română şi olandeză diplome de excelenţă în semn de recunoaştere a meritelor acestora pentru promovarea, în ultimii 20 de ani, a relaţiilor bilaterale româno-olandeze şi a imaginii României în Olanda, precum şi pentru contribuţia la menţinerea identităţii naţionale, culturale şi religioase a românilor din Olanda.

Cu acelaşi prilej a fost vernisată expoziţia fotografică „RO 20. România 1989-2009”, cu 38 de instantanee realizate de artistul fotograf Florin Andreescu şi Agenţia Naţională de Presă Agerpres.

Page 38: 1 Selecţie de evenimente organizate în 2009 de misiunile

38

Peru Aniversare naţională şi a relaţiilor bilaterale 1 Decembrie – Cu ocazia cocktailului oferit de Ziua Naţională, în discursul său ambasadorul român a făcut o scurtă prezentare a semnificaţiei zilei de 1 Decembrie, subliniind că anul acesta, această aniversare coincide şi cu împlinirea a 20 de ani de la căderea comunismului. În acest sens, au fost prezentate schimbările fundamentale realizate în ţara noastră după Revoluţia din decembrie 1989, realizările obţinute în cei 20 de ani atât pe plan intern, cât şi extern (aderarea la NATO, la UE).

Totodată, s-a subliniat şi faptul că în acest an s-au împlinit 70 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice dintre România şi Peru şi s-a făcut referire la cursul ascendent al relaţiilor bilaterale în ultimii 20 de ani şi la perspectivele favorabile ale acestora.

Participanţii la acest eveniment au făcut aprecieri pozitive în ceea ce priveşte schimbările şi realizările înregistrate în România în aceşti ultimi 20 de ani, dar şi asupra evoluţiei ascendente a relaţiilor româno-peruane.

Polonia – Varşovia Evenimente diverse în prima parte a lunii decembrie 1 decembrie - Ambasada României a organizat la Palatul Regal din Varşovia un concert de gală, cu participarea sopranei Roxana Briban (solistă a Operei din Viena) şi a tenorului Piotr Rafałko (Opera din Varşovia), urmat de o recepţie.

10 decembrie - ICR Varşovia a vernisat, la Casa Întâlnirilor cu Istoria din capitala polonă, expoziţia de fotografie „Fotografii interzise şi imagini personale. Viaţa de zi cu zi în vremea lui Nicolae Ceauşescu”, semnată de Andrei Pandele. Cele 40 de fotografii alb-negru prezintă viaţa de zi cu z în România ultimilor ani ai lui Nicolae Ceauşescu, precum şi scene din Revoluţia română. La vernisaj au participat autorul, curatorul Witold Krassowski şi Krzysztof Varga, scriitor, jurnalist, editorialist al „Gazetei Wyborcza”.

15 decembrie - ICR Varşovia va organiza, la Casa Întâlnirilor cu Istoria, masa rotundă „Plăgile comunismului. 20 de ani după”, eveniment susţinut de Livius Ciocârlie, Liviu Antonesei şi Bronisław Wildenstein, scriitor, jurnalist, comentator politic, unul din fondatorii sindicatului studenţesc „Solidaritatea”.

Portugalia - Lisabona Vernisajul Expoziţiei de icoane ortodoxe române „Almae Luces” 25 noiembrie - La sediul ICR Lisabona, a avut loc vernisajul Expoziţiei de icoane ortodoxe române „Almae Luces” avându-l ca autor pe tânărul pictor Răzvan Prunean. Aceasta a fost deja itinerată în spaţiile privilegiate ale Catedralei Lisabonei – Sé Patriarcal (edificiu din secolul XII) şi ale Mănăstirii Jeronimos din Belém (datând din sec. XVI, una dintre minunile lumii moderne), sub auspiciile Muzeului Naţional de Arheologie al Portugaliei, fiind vizitată de un numeros public, autohton şi internaţional.

Concerte în nordul Portugaliei pentru marcarea Zilei Naţionale 28 noiembrie şi 1 Decembrie - Cu ocazia Zilei Naţionale a României şi a aniversării a 20 de ani de la căderea regimului totalitar, ICRL a organizat două concerte în Nordul Portugaliei. Protagonişti au fost talentaţii muzicieni Mădălina Slav/pian şi Alexander Scherbakov /vioară. Au fost interpretate lucrări de George Enescu, Serghei Prokofiev şi George Gershwin. Concertele au fost programate în două locaţii de prestigiu: Palatul Muzeului Nogueira da Silva din Braga şi, respectiv, Casa da Música din Porto.

Page 39: 1 Selecţie de evenimente organizate în 2009 de misiunile

39

Supravieţuind prin cultură în spatele zidului de la Berlin 16 decembrie - Dr. Virgil Mihaiu, directorul ICRL va susţine o conferinţă intitulată Sobrevir a través de la cultura detrás del muro de Berlín (Supravieţuind prin cultură în spatele zidului de la Berlin), ca invitat al Universidad Rey Juan Carlos din Madrid. Prelegerea este dedicată aniversării a 20 de ani de la căderea zidului de la Berlin şi a regimului totalitar din România (Con ocasión del XX aniversario de la caída del muro de Berlín y del régimen totalitario en Rumania) şi va conţine exemplificări muzicale, poetice, arhitecturale şi coreografice în format audio şi video, privind artele contemporane din ţara noastră. Conferinţa urmează să fie transmisă simultan – prin intermediul unui ecran de televiziune – şi pentru studenţii Universităţii din Guadalajara / México.

Seri de cinema românesc 19 noiembrie - 17 decembrie - La sediul ICRL a avut loc stagiunea Seri de cinema românesc, cuprinzând filme recente, unele dintre ele premiate la principalele festivaluri de specialitate din Portugalia.

„O Românie a sunetelor” 18 - 30 noiembrie - În cel mai important periodic cultural lusitan, Jornal de Letras, Artes e Ideias, a apărut un amplu articol dedicat celebrării Zilei Naţionale de către ICR Lisabona, sugestiv intitulat: O Românie a sunetelor. Printre alte consideraţii elogioase, muzicoloaga Ines Almeida relevează că recitalurile extraordinare susţinute de duo-ul Alexander Scherbakov si Mădălina Slav la Braga şi Porto sunt organizate „pentru a consolida eforturile ICR de descentralizare, cât şi pentru a înnobila Stagiunea Muzicală Română din Portugalia, desfăşurată pe parcursul întregului an, abordând diverse genuri muzicale.” Reamintim că, din iniţiativa ICRL, în Portugalia au avut loc deja două stagiuni muzicale româneşti.

Senegal Cocktail cu ocazia Zilei Naţionale Cu ocazia Zilei Naţionale a României Ambasada României la Dakar a organizat un cocktail la reşedinţa ambasadorului. Invitaţi au fost toţi ambasadorii, membrii ai corpului diplomatic, reprezentanţi ai instituţiilor internaţionale acreditate la Dakar, reprezentanţi ai autorităţilor

Page 40: 1 Selecţie de evenimente organizate în 2009 de misiunile

40

senegaleze, membri ai organizaţiei foştilor studenţi senegalezi în România, precum şi cetăţeni români rezidenţi în Senegal. Preşedinţia şi guvernul statului senegalez au fost reprezentate la ceremonie de către Excelenţa Sa, ministrul de stat Faustin Diatta, ministru al afacerilor sociale şi relaţiilor cu Instituţiile. S-a prezentat cu această ocazie expoziţia „Kermel en devenir”, dedicată proiectului (rămas neterminat, datorită întreruperii finanţării) al restaurării centrului istoric al Dakar-ului de către profesori şi studenţi ai Universităţii de Arhitectură şi Urbanism Ion Mincu din Bucureşti. De asemenea, s-au proiectat filme de prezentare ale patrimoniului arhitectural, muzical şi istoric românesc. Cocktailul a beneficiat de o sponsorizare parţială din partea consulului onorific al României la Kaolack şi Fatick (Senegal), domnul Hamid Georges Ghorra.

Siria Recepţie tradiţională pentru Ziua Naţională Ambasada României la Damasc a organizat, la data de 1 Decembrie, la Palatul Nobililor, recepţia pentru marcarea Zilei Naţionale a României. La acest eveniment au participat reprezentanţi ai autorităţilor siriene, membri ai corpului diplomatic acreditat la Damasc, membri ai comunităţii româneşti din Siria, oameni de afaceri sirieni, jurnalişti, reprezentanţi ai mediului academic.

Slovacia Bratislava Recepţie tradiţională pentru Ziua Naţională 1 decembrie – recepţie pentru marcarea Zilei Naţionale a României. La eveniment au fost invitaţi înalţi oficiali slovaci, membri ai guvernului, parlamentari, reprezentanţi ai administraţiei centrale şi locale, ambasadori şi membri ai corpului diplomatic, reprezentanţi ai mass-media şi ai organizaţiilor non-guvernamentale, membri ai comunităţii româneşti din Slovacia şi oameni de afaceri.

Spania Madrid Târgul Integra

Page 41: 1 Selecţie de evenimente organizate în 2009 de misiunile

41

4-8 decembrie - Participarea României ca ţară invitată (“pais amfitrion”) la cea de a-III-a ediţie a Târgului Integra. Participarea României a fost asigurată de către Ambasada României la Madrid, Ministerul Român al Afacerilor Externe, Institutul Cultural Român, Ministerul Turismului şi Ministerul Culturii.

În centrul participării României la acest eveniment, s-a aflat comunitatea românilor din Spania, asociaţiile româneşti contribuind alături de Ambasadă la oferta culturală. Pe parcursul zilelor INTEGRA, grupuri de români, dar şi de spanioli, au prezentat dansuri şi obiceiuri populare româneşti, colinde, folclor. Au fost prezenţi şi invitati de excepţie din România, respectiv artistul Damian Draghici cu proiectul „Painting with music Romania” şi Taraful Grigoras Dinicu.

La INTEGRA sunt aşteptaţi peste 100 000 de vizitatori spanioli şi de alte naţionalităţi.

Ca în fiecare an, studenţii români aflaţi în Spania au fost invitaţi pe 6 decembrie la tradiţionala întâlnire de “Sfântul Nicolae”, care în acest an a avut loc în cadrul INTEGRA. Cu această ocazie, împreuna cu WSC International şi Compania de Management şi Consultanţă SC Realdecision, Ambasada au organizat o sesiune specială de formare adresată exclusiv tinerilor.

Expoziţia de pictură Ingeri a Mirunei Budişteanu 1 decembrie - Recepţie dedicată Zilei Naţionale. Cu această ocazie, a fost vernisată la Ambasada României de la Madrid şi expoziţia de pictură Îngeri a Mirunei Budişteanu.

ICR Madrid a sărbătorit Ziua Naţională a României în Spania Institutul Cultural Român de la Madrid (ICRM) organizează în perioada 27 noiembrie – 9 decembrie 2009 o serie de evenimente dedicate Zilei Naţionale a României, dar şi celor 20 de ani de la căderea comunismului, în Madrid şi localităţi din apropierea capitalei Spaniei.

Astfel, pe 27 noiembrie a avut loc la Muzeul Naţional Centru de Artă Reina Sofía (MNCARS) din Madrid un performance al artistei române Irina Botea despre capacitatea cântecelor, chiar a imnurilor naţionale, de a funcţiona ca spaţii active de protest şi negociere socială. Evenimentul interactiv, realizat cu participarea unui grup de muzicieni români din Spania, care au contribuit direct la propuneri de text şi muzică pentru variante de „imnuri” ale românilor aflaţi departe de ţară, a încheiat ciclul audiovizual internaţional intitulat Multitudinea singulară: arta de a rezista, realizat de MNCARS şi care s-a bucurat de mare succes în rândul spectatorilor, în special al celor spanioli.

Pe 28 noiembrie şi 1 decembrie, Institutul Cultural Român, prin „Direcţia Români din Afara Ţării”, în colaborare cu asociaţii locale româno-spaniole şi ICR Madrid, a organizat Ziua Naţională a României în comunităţile de români din Spania. Evenimentele s-au desfăşurat în localităţile Alcalá de Henares şi Coslada şi au constat într-un spectacolul de muzică şi dansuri populare susţinut de ansamblul folcloric „Dor Transilvan” din Cluj-Napoca şi prezentarea expoziţiei de fotografie „Urşi şi alte măşti“ a artistului Dragoş Lumpan, cuprinzând fotografii şi filme despre tradiţiile româneşti de Anul Nou. Spectacolele s-au bucurat de prezenţa

a sute de spectatori, iar ansamblul „Dor Transilvan” a fost bisat îndelung la Teatrul Margarita Xirgu din Alcalá de Henares şi pe 1 decembrie la Teatro Municipal „La Jaramilla” din Coslada.

Duminică, 29 noiembrie, ICRM a participat la un eveniment organizat în colaborare cu Primăria Villa del Prado şi Direcţia Generală de Imigraţie a Comunităţii Madrid la Centrul Cultural din această localitate de lângă Madrid pentru marcarea Zilei Naţionale a României în comunităţile de

Page 42: 1 Selecţie de evenimente organizate în 2009 de misiunile

42

români din Spania. La eveniment, Olivia Petrescu de la ICR Madrid a prezentat misiunea şi activităţile Institutului în Spania. Pe 30 noiembrie, directorul ICR Madrid, Horia Barna, a participat la Centrul de Informare CIDAM din Coslada la conferinţa „1989-2009, cei 20 de ani care au schimbat România: drumul către Europa”. Au mai luat cuvântul reprezentanţi ai Ambasadei României şi ai confederaţiilor asociaţiilor româneşti, precum şi fostul ambasador al Spaniei în România, Juan Pablo García-Berdoy şi responsabila Reţelei de Informare Europe Direct pe lângă Comisia Europeană din Spania, Ana Río Quintana, Miguel Fonda, preşedintele FEDROM şi Andrei Luca, prim consilier al Ambasadei României. Pe 1 decembrie, ICR Madrid a inaugurat la Centrul Hispano-Român din Alcalá de Henares expoziţia „Memoria 1989: Revoluţia Română”, constând în fotografii din arhiva agenţiei de presă Agerpres ce ilustrează dramaticele evenimente petrecute în decembrie 1989. Au participat, alături de sute de români şi spanioli, primarul oraşului Alcalá de Henares, Bartolomé González şi Consilierul pe probleme de imigraţie al Comunităţii Madrid, Javier Fernández-Lasquetty. Totodată, directorul ICR Madrid, Horia Barna, a susţinut conferinţa “Ziua României – semnificaţii istorice şi sociale”.

La data de 4 decembrie, de la ora 19:00, a fost vernisată la Madrid expoziţia Patrimoniul UNESCO al României, constând în şapte albume publicate de Editura ARTEC din Segovia,

Spania, cu subvenţie ICR şi opt panouri cu fotografii ample şi ilustrative despre fiecare dintre acestea. Expoziţia este prezentată în standul României, ţară invitată la Târgul INTEGRA 2009, ce se desfăşoară în capitala Spaniei în perioada 4-8 decembrie. Coordonarea autorilor a fost realizată de Ioana Zlotescu Simatu şi cele şapte albume sunt: Delta Dunării. Radu Anton Roman, reeditat de Cătălin C. Constantin, Centrul istoric Sighişoara. Ioana Pârvulescu, Biserici de lemn din Maramureş. Teodor Baconschi, Biserici şi aşezări fortificate din Transilvania. Emil Hurezeanu, Mănăstirea Horezu. Bogdan Tătaru Cazaban, Mănăstirile din Bucovina. Neagu Djuvara şi Cetăţile dacice din Munţii Orăştie. Simona Sora.

Sevilla 1 decembrie - conferinţă despre România şi semnificaţia Zilei Naţionale în faţa a peste 90 de elevi spanioli şi români la un colegiu din Sevilla cu predare în limbile spaniolă şi franceză,

2 decembrie - expoziţie de etnografie la Muzeul Muzicii din această localitate, precum şi o prezentare de produse gastronomice româneşti, organizate de Consulatul General al României la Sevilla în colaborare cu Asociaţia Românilor din Malaga şi Primăria din Malaga

4 decembrie – Recepţie organizată de Consulatul General al României la Sevilla cu invitaţi din rândul autorităţilor locale

5 decembrie - manifestări dedicate copiilor în colaborare cu Primăria oraşului Lepe

Zaragoza Manifestări artistice susţinute de elevii cursului de Limbă, cultură şi civilizaţie românească din Zaragoza, organizate de Consulatul României la Zaragoza, împreună cu Asociaţia Românilor

Page 43: 1 Selecţie de evenimente organizate în 2009 de misiunile

43

Intercultural din Zaragoza, ziarul de limbă română “La actualidad romaneasca” din Calatayud, Parohia Ortodoxă Română şi Biserica Adventistă din Zaragoza.

Castellon Manifestări organizate de asociaţiile românilor din Comunitatea Valenciana. Cu această ocazie, Consulatului României i se va oferi, din partea Asociaţiei Românilor din Onda, o plachetă omagială, pentru buna colaborare dintre misiunea consulară şi asociaţii.

Ciudad Real Spectacol organizat de Asociaţia Hispano-Romana din Castilla-La Mancha, cu sprijinul misiunii consulare.

Evenimente organizate de mediul asociativ românesc din Spania, bisericile româneşti şi mediul universitar Mediul asociativ românesc din Spania, bisericile româneşti şi mediul universitar au organizat în numeroase localităţi spaniole activităţi de marcare a Zilei Naţionale şi de aniversare a 20 de ani de la căderea comunismului.

Parohiile ortodoxe româneşti au oficiat slujbe de Te Deum pe tot cuprinsul Spaniei, iar celelalte biserici româneşti au organizat la rândul lor întruniri dedicate Zilei Naţionale. Biserica penticostală românească din Spania a marcat Ziua Naţională printr-un concert interconfesional de Crăciun, la care au luat parte reprezentanţi ai tuturor cultelor religioase româneşti din Spania, pe 13 decembrie, în localitatea Alcanicez (Zamora).

Asociaţia de Tineret RoMadrid Cultural Club, în colaborare cu Consiliul de Tineret din cadrul Primăriei din Coslada, Fedrom, Asociaţia Femeia, Centrul Europe Direct şi Uniţi sub tricolor au organizat, la data de 28 noiembrie, în Coslada, o serie de activităţi culturale şi artistice; printre altele, expoziţia de pictură “Tineri artişti români”, un concurs de tehnici de desen şi pictură, un concert de muzică modernă cu incursiuni în folclor, precum şi o paradă de costume populare româneşti. Evenimente din Coslada au fost sprijinite şi de Asociaţia Obatalá şi Asociaţia Românilor din Coslada şi San Fernando, care au organizat, la data de 28 noiembrie, un concurs de cultură generală despre România, pentru copii, urmat de o cină românească.

Asociaţia Dor Român din Arganda del Rey a organizat, la data de 29 noiembrie, un concert de muzică populară, avându-i ca invitaţi pe Nicolae Furdui Iancu, Alexandra Ungureanu, grupurile de dans “Dor Roman”, “Hierbanueva” şi Sighetul Marmaţiei şi corul Guadalquivir. Asociaţia Românilor din Brunete prezintă o expoziţie de artizanat românesc şi un program folcloric susţinut de un grup de dansatori membri ai asociaţiei. Asociaţia Hispano-Română de Integrare şi Dezvoltare (AREID) organizează sărbătorirea Zilei Naţionale în colaborare cu colegiul Villa de Vallecas printr-o expoziţie de fotografie şi una de obiecte de artizanat româneşti, audiţie de muzică clasică românească (Ciprian Porumbescu şi George Enescu), precum o proiecţie de film documentar despre originile, istoria şi tradiţiile poporului român.

Asociaţia Românilor din Valladolid ASRUVA în colaborare cu Asociaţia Europeană Mioritza organizează o săptămână culturală românească la Valladolid, care include proiecţii de film, concerte susţinute de Daniela Gyorfi, “Ro-Mania” şi grupul “Los Vencedores” din Calatayud şi ateliere de meşteşugărit.

Asociaţia AROVA din Valencia şi filiala sa Calpe a organizat o serie de manifestări artistice în zilele de 28 şi 29 noiembrie, susţinute de grupurile “Etnic”, “Haiducii”, “Craii munţilor” din Calpe şi “Rapsodia” din Alcoy, precum şi o degustare de produse româneşti.

Asociaţia Nou Horizont din Valencia, în colaborare cu Primăria din localitatea Minglanilla (provincia Cuenca) şi ICPtv Nou Horizont, au organizat sâmbătă 28 decembrie, în localitatea Minglanilla o serie de activităţi dedicate Zilei de 1 Decembrie, care au inclus un Te Deum, un

Page 44: 1 Selecţie de evenimente organizate în 2009 de misiunile

44

spectacol de folclor şi unul de muzică clasică, o expoziţie de costume populare, precum şi o degustare de produse româneşti.

Asociaţia Rumania Euskadi Decebal din San Sebastian pregăteşte o expoziţie de fotografie a artistului Mugur Chiujdea şi una de măşti, a artistei madrilene Romana Preoteasa, precum şi o conferinţă dedicată Zilei Naţionale.

Asociaţia Romania Intercultural din Zaragoza a organizat la data de 29 noiembrie, un eveniment cu ocazia Zilei Naţionale, care a inclus un program artistic de dansuri şi muzică populara, precum şi recitări de poezii.

Asociaţia Hispano-romana Danubio organizează un spectacol pentru românii şi spaniolii din Huelva.

Asociaţia Românească din La Rioja şi-a inaugurat noul sediu al asociaţei pe 28 noiembrie, ocazie cu care a fost vernisată şi expoziţia “Istoria românilor în imagini”. Manifestarea este completată de un program artistic şi o degustare de produse culinare româneşti.

Românii membri ai Asociatiei din Canarias au participat la un Te Deum la Parohia Ortodoxă Sf. Nicolae, după care la o proiecţie de film românesc. Asociaţia Casa Romania din Catalunia şi Asociaţia Românilor din Arbucies au organizat un concert, în timp ce Asociaţia Tomis din Tomellosos a organizat o conferinţă despre România, urmată de o degustare de vin românesc. Asociaţia Hispano-Romana din Cuenca a organizat, în perioada 1–6 decembrie, o serie de evenimente, printre care o conferinţă, o expoziţie de artă populară şi un spectacol folcloric.

Evenimente organizate de autorităţile spaniole din oraşe cu comunitatea românească semnificativă Autorităţile spaniole din oraşe cu comunitate românească semnificativă au organiza o serie de manifestări pentru a marca Ziua Naţională a României, dintre care amintim:

prezentarea de materiale audiovizuale despre România şi degustare de produse gastronomice româneşti organizată de Primăria din Villa del Prado

expoziţia de fotografie „Cunoaşte Romania” organizată de CASI Madrid (Centro de Atención al Inmigrante) care aparţine Comunităţii Madrid, în colaborare cu Centrele Hispano-Române din Alcala de Henares şi din Coslada. De asemenea, Biblioteca Publică Municipală din Alcalá de Henares a marcat acest eveniment printr-o conferinţă intitulată „Alba-Iulia în inima României” şi proiecţia filmului Mihai-Viteazul, precum şi o expoziţie de carte românească.

SUA Washington 9 - 10 noiembrie 2009 - conferinţa cu tema The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History organizată de Institutul Cultural Român (ICR) în colaborare cu Woodrow Wilson International Center for Scholars, University of Maryland-College Park, Georgetown University şi Ambasada României la Washington. Evenimentul este al treilea dintr-o serie de conferinţe organizate începând cu 2007 la Washington - Stalinism Revisited: The Establishment of Communist Regimes in East-Central Europe and the Dynamics of the Soviet Bloc, 29-30 noiembrie 2007 şi Promises of 1968: Crisis, Illusions and Utopia, 6-7 noiembrie 2008. Conferinţa din acest an a avut ca obiectiv analiza naturii, semnificaţiilor şi consecinţelor revoluţiilor din anul 1989 atât într-un cadru european cât şi global, oferind o privire de ansamblu interdisciplinară şi complexă a acestui moment de turnură al istoriei contemporane. Ambasadorul român a susţinut o alocuţiune la sesiunea de deschidere a conferinţei. Pe parcursul celor două zile, evenimentul a reunit un număr de aproximativ 200 de participanţi din mediul academic, membri ai corpului diplomatic, experţi internaţionali şi din România, jurnalişti.

Page 45: 1 Selecţie de evenimente organizate în 2009 de misiunile

45

9 noiembrie 2009 - dezbaterea cu titlul 1989 and Radio Free Europe: Broadcasting Freedom avându-i ca panelişti pe preşedintele Comisiei prezidenţiale pentru analiza dictaturii comuniste, prof. Vladimir Tismăneanu; fostul director al serviciului de limbă română al postului de radio, Emil Hurezeanu şi pe fostul director al postului de radio, A Ross – Johnson. În cadrul discuţiilor a fost remarcat rolul esenţial al postului Europa Liberă în procesul de promovare şi susţinere a respectării drepturilor omului şi în rezistenţa anti-comunistă din statele din fostul bloc comunist care, în cele din urmă, a condus la căderea regimurilor comuniste şi la revoluţiile din 1989. Totodată, a fost acceptat rolul şi profesionalismul serviciului de limbă română al postului de radio. Evenimentul a avut loc la reşedinţa ambasadorului român şi a reunit aproximativ 80 de persoane.

10 noiembrie 2009 - lansarea cărţii Dracula is Dead. How Romanian Survived Communism, Ended it, and Emerged since 1989 as the New Italy, semnată de fostul ambasador al SUA la Bucureşti, Jim Rosapepe şi soţia sa, cunoscuta jurnalistă Sheilah Kast. Cartea, structurată în 14 capitole şi scrisă sub forma unui jurnal de călătorie, reprezintă o radiografie a transformărilor suferite de societatea românească în ultimii 20 de ani la nivel politic, social, economic şi cultural văzută prin prisma experienţelor trăite de fostul ambasador american şi soţia sa pe parcursul celor trei ani petrecuţi în România. Totodată, cartea îşi propune să înlocuiască stereotipurile, de cele mai multe ori negative, pe care publicul american le asociază României – ”Dracula, copii orfani, dictatura comunistă” – cu realităţile constatate de autori. Evenimentul a avut loc la ambasadă şi a reunit aproximativ 200 de persoane reprezentând membri ai Congresului SUA, foşti ambasadori americani în ţări din Europa, membri ai comunităţii româneşti din zona DC, reprezentanţi ai mediului de afaceri, ai ONG-urilor şi think-thank-urilor. În deschiderea evenimentului, ambasadorul Românei la Washington, preşedintele Institutului Cultural Român (ICR), Horia Roman Patapievici; vicepreşedintele ICR, Mircea Mihăieş; preşedintele Comisiei prezidenţiale pentru analiza dictaturii comuniste, prof. Vladimir Tismăneanu şi autorii cărţii au susţinut scurte alocuţiuni.

2 decembrie 2009 - recepţia pentru sărbătorirea Zilei Naţionale va avea loc la reşedinţa ambasadorului. La eveniment vor fi invitaţi reprezentanţi ai Administraţiei şi Congresului SUA, ai corpului diplomatic, membri ai comunităţii româneşti de pe teritoriul SUA, reprezentanţi ai comunităţii de afaceri, ai ONG-urilor şi think-thank-urilor, ai mediului academic, ai mass-media americane, precum şi corespondenţi de presă români.

3 decembrie 2009 - Ion Raţiu Democracy Lecture, care va avea loc la Woodrow Wilson International Center for Scholars. Cu prilejul evenimentului din acest an premiul Fundaţiei va fi decernat lui Adam Michnik, activist politic şi fost membru al primului parlament democratic din Polonia, acutalmente editor-şef al principalului cotidian polonez Gazeta Wyborcza. La sesiunea de deschidere vor susţine alocuţiuni fostul consilier pe probleme de securitate naţională al Preşedintelui american Jimmy Carter, Zbigniew Brzezinski şi preşedintele şi directorul Woodrow Wilson, Lee Hamilton.

9 decembrie 2009 - concert susţinut de muzicienii Remus Azoiţei (vioara) şi Eduard Stan (pian) la John F. Kennedy Center Center for the Performing Arts, unul dintre cele mai prestigioase centre culturale din capitala americană. Concertul face parte din turneul internaţional Enescu-Brahms: European Encounters organizat de Institutul Cultural Român (ICR), care a început pe 1 octombrie şi care se va derula în importante centre culturale din Europa şi Statele Unite ale Americii, la Washington DC şi New York. Turneul îşi propune să pună în valoare lucrările pentru vioară şi pian ale lui George Enescu prezentându-le publicului alături de importante piese camerale ale lui Johannes Brahms.

Sudan Khartoum Săptămâna prieteniei româno-sudaneze 7-14 noiembrie 2009 - săptămâna prieteniei româno-sudaneze, iniţiată de Asociaţia de Prietenie Sudan-România, cu sprijinul Ambasadei României la Khartoum (au avut loc: recitaluri de poezie, muzică şi programe de dansuri, expoziţie de pictură, festival gastronomic). Manifestările s-au desfăşurat la Casa România din Khartoum, cu participarea cetăţenilor români şi familiilor lor sudaneze, precum şi a unor personalităţi ale vieţii culturale din Sudan.

Page 46: 1 Selecţie de evenimente organizate în 2009 de misiunile

46

1 decembrie 2009 – recepţie la Ambasada României din Khartoum. La eveniment au participat cca. 200 de persoane: membri ai guvernului federal, parlamentari, şefi de partide, ambasadori, şefi ai unor organizaţii internaţionale, personalităţi ale vieţii politice, economice şi culturale din Sudan, ziarişti, cetăţeni români şi unii membri ai familiilor mixte. Cu acest prilej, a fost vernisată şi o expoziţie de sculptură sudaneză (în abanos) şi ceramică românească.

2 decembrie 2009 – cockteil oferit de către Asociaţia de Prietenie Sudan-România, pentru marcarea Zilei Naţionale şi a 20 de ani de la Revoluţia Română, la Casa România din Khartoum.

Suedia – Stockholm Concert tradiţional de Ziua Naţională la Konserthuset 1 decembrie - Institutul Cultural Român de la Stockholm a sărbătorit Ziua Naţională a României printr-un concert de jazz susţinut de cântăreaţa Maria Răducanu, acompaniată de o trupă internaţională de instrumentişti de renume: Krister Jonsson (ghitară, Suedia), Chris Dahlgren (contrabas, SUA/Germania) şi Michael Griener (percuţie, Germania). Este pentru al patrulea an la rând când ICR Stockholm organizează concertul tradiţional de Ziua Naţională la Konserthuset, instituţie unde se decernează anual Premiile Nobel. Programul concertului din acest an a fost unul de inspiraţie românească, constând în prelucrări jazzistice după melodii folclorice, cântece bizantine, colinde de Crăciun şi romanţe din Bucureştiul interbelic.

Întâlnire cu Herta Müller 12 decembrie - Cu ocazia prezenţei în Suedia pentru ceremonia de decernare a Premiilor Nobel, laureata premiului pentru literatură Herta Müller a participat şi la două evenimente organizate de Institutul Cultural Român de la Stockholm: o întâlnire cu lumea literară suedeză, la sediul Institutului şi o întâlnire cu publicul larg, la Teatrul Dramatic Regal. Evenimentul deschis publicului larg a avut loc sâmbătă, 12 decembrie, la ora 12.00, în Sala Mare a Teatrului Dramatic Regal din Stockholm. Programul a cuprins o discuţie cu jurnalista Monica Nagler şi o lectură din opera scriitoarei, în interpretarea actorilor Stina Ekblad, Jonas Karlson şi Irene Lindh. Proiectul a fost organizat de ICR Stockholm în colaborare cu Teatrul Dramatic Regal, Institutul Goethe şi editura suedeză Wahlström & Widstrand, care a publicat cărţile Hertei Müller în suedeză.

Retroutopia sau cum trecutul ne poate submina viitorul

20 decembrie - În cadrul expoziţiei FROM ONE THING TO THE OTHER pe care ICR Stockholm o găzduieşte în perioada 9 noiembrie 2009 – 19 februarie 2010, a avut loc discuţia Retroutopia, o dezbatere despre nostalgia trecutului care subminează încrederea în viitor, cu participarea curatorului Maria Lind şi a unuia dintre cei mai importanţi teoreticieni contemporani, Boris Buden. Dezbaterea a fost precedată de proiecţia lucrării video Polly II de Anja Kirschner.

Discuţie despre evoluţia României în ultimii 20 de ani

21 decembrie - ICR Stockholm a încheiat amplul program prin care aniversează 20 de ani de la căderea comunismului printr-un eveniment de diplomaţie publică, cu participarea ambasadorilor Suediei în România din 1989 până în prezent: Nils Rosenberg (1989-1994), Ragnar Ängeby (1994-1997), Nils Revelius (1997-2001), Svante Kilander (2001-2006) şi Mats Åberg (2006 – prezent). Cei cinci diplomaţi au discutat despre evoluţia României în ultimii 20 de ani, din perspectivă diplomatică. Discuţia a fost moderată de Dan Shafran, Directorul ICR Stockholm.

Turcia Ankara Expoziţia de foptografie RO20: România 1989 – 2009, pentru sărbătorirea Zilei Naţionale

Page 47: 1 Selecţie de evenimente organizate în 2009 de misiunile

47

La 1 decembrie - La Hotelul Sheraton din Ankara a avut loc recepţia pentru marcarea Zilei Naţionale a României, manifestare la care au participat peste 400 de invitaţi.

Au fost prezenţi ministrul de stat Cevdet Yilmaz, ministrul energiei şi resurselor naturale, Taner Yıldız, vicepreşedintele partidului de guvernământ AKP (fost ministru de stat responsabil pentru comerţ exterior), Kurşad Tüzmen, preşedintele Comisiei Parlamentare pentru Armonizarea cu Legislaţia UE, Yaşar Yakış, preşedintele Grupului Parlamentar de Prietenie Turcia – România, Hasan Sönmez, parlamentari-membri ai Grupului.

Printre invitaţi s-au numărat, de asemenea, numeroşi oameni de afaceri, reprezentanţi ai vieţii culturale şi mediului academic, ziarişti, membri ai Corpului Diplomatic şi ai comunităţii române din Turcia.

În holul Hotelului Sheraton a fost expusă expoziţia de fotografii RO-20.

Istanbul 3 decembrie 2009 – recepţie organizată de Consulatul General de la Istanbul, la care au fost prezenţi reprezentanţi ai autorităţilor locale, corpului diplomatic şi consular, cercurilor de afaceri, de presă, precum şi membri ai comunităţii române.

Turkmenistan Ashgabat Marcarea Zilei Naţionale a României în Turkmenistan ( 1 Decembrie 2009) Ziua Naţională a României a fost marcată în Turkmenistan, la data de 1 Decembrie, printr-o recepţie oferită de Ambasadă pentru autorităţile ţării de reşedinţă, corpul diplomatic, mediul de afaceri şi comunitatea cetăţenilor români din ţara de reşedinţă.

Manifestarea a fost deschisă prin cuvântarea ambasadorului României în Turkmenistan, în care a evocat semnificaţia istorică a datei de 1 Decembrie 1989 şi a evenimentelor din Decembrie 1989 pentru poporul român şi pentru formarea României ca stat de drept, fundamentat pe valorile democraţiei şi principiile economiei de piaţă. S-au scos în evidenţă principalele repere şi rezultatul procesului de reformă a statului şi societăţii române, apartenenţa la NATO şi UE, contribuţia ţării noastre la procesul de integrare europeană, la modernizarea structurilor UE şi politicilor europene comune, la securitatea şi stabilitatea continentului european şi regiunilor învecinate.

În acest context s-a exprimat atenţia acordată de România relaţiilor cu statele din regiunea Mării Caspice şi Asiei Centrale, în plan bilateral şi în cadrul Sinergiei Mării Negre şi Strategiei privind Asia Centrală ale UE.

Preşedintele Majlisului a adresat, în numele şefului statului şi poporului turkmen, felicitările cu ocazia Zilei Naţionale a României, a evocat reperele recente ale dezvoltării relaţiilor de prietenie şi cooperare între ţările noastre, precum şi dorinţa Turkmenistanului de a dezvolta în continuare relaţiile cu ţara noastră în plan bilateral, în cadrul UE şi ONU.

Page 48: 1 Selecţie de evenimente organizate în 2009 de misiunile

48

În cursul recepţiei oficiale, s-a derulat şi un program muzical interpretat de 22 de tineri instrumentişti turkmeni sub bagheta lui R. Nepesov, un cunoscut compozitor şi dirijor turkmen; au fost interpretate piese muzicale compuse de G. Enescu, M. Negrea, P. Constantinescu, V. Cosma, E. Doga, piese din repertoriul muzical turkmen, precum şi cunoscute compoziţii clasice şi moderne din repertoriul internaţional.

La data de 1 decembrie televiziunea turkmenă a difuzat pe canalul Altyn Asyr (canalul 1) şi pe canalul TURKMENISTAN (canalul 4 – internaţional) un material consacrat Zilei Naţionale a României, cuprinzând mesajul ambasadorului României în Turkmenistan, imagini înregistrate în cursul vizitei oficiale în Turkmenistan a Preşedintelui României (Ashgabat, 21-22.07.2009) cu comentarii privind caracterul dinamic şi variat al dezvoltării relaţiilor bilaterale româno-turkmene.

RO20, imagini în oglindă – expoziţie de fotografie 1– 5 decembrie - Ambasada României la Ashgabad a organizat o expoziţie fotografică cu imagini ale unor locuri din Bucureşti şi din ţară, realizate înainte de 1989 sau imediat după şi în prezent, care, prin ipostaze ale vieţii cotidiene, sunt reprezentative pentru transformările care au avut loc în România în ultimii 20 de ani. Expoziţia este organizată în foaierul hotelului President din Ashgabad.

Ungaria Budapesta Acţiunile de diplomaţie publică din acest an, dedicate marcării a 20 de ani de la căderea comunismului, au fost derulate în comun cu Institutul Cultural Român la Budapesta. Acţiunile au debutat cu expoziţia de pictură „Pictori ai Revoluţiei", a artistului timişorean Mihai Olteanu, organizată în perioada 24 februarie – 3 martie 2009.

„Try to make a simple gesture” 8 aprilie – 24 mai - Artistul român Ciprian Mureşan a participat la proiectul derulat în capitala ungară, sub genericul „Try to make a simple gesture", constând în realizarea unei expoziţii de instalații și obiecte plastice, prin care opt artişti din difeite ţări europene „își pun întrebări despre pierderea euforiei după 20 de ani de la Căderea Zidului Berlinului și recitesc istoria recentă prin prisma trecutului”. Creaţiile lui Ciprian Mureșan ”vinil propaganda records”, așa cum sunt ele prezentate de autor într-o expoziţie numită “Communism never happened”, reciclează în mod ironic „instrumentele” propagandei ceaușiste.

“Sens schimbat. Anul 20” - săptămâna filmului românesc la Budapesta 12 - 18 octombrie - Evenimentul, realizat în colaborare cu Ministerul Educaţiei şi Culturii al R. Ungare, a dat ocazia publicului de a Budapesta de a viziona o selecţie specială de filme care recompun România tranziţiei: „Poliţist, adjectiv” de Corneliu Porumboiu, „Schimb valutar” de Nicolae Mărgineanu, „Boogie” de Radu Muntean, „Îngerul necesar” de Gh. Preda sau „Weekend cu mama” de Stere Gulea, multe din acestea filme premiate la cele mai importante competiţii internaţionale. Generaţia nouă de regizori români vede cu ochi diferit România tranziţiei şi trecutul recent, fără sentinţe, cu un surâs ironic.

Două coproducţii, „Cenuşă şi sânge”, primul film ca regizor al actriţei Fanny Ardant şi Katalin Varga de Peter Stricland, precum şi parabolele cinematografice sau cu subiect istoric, cum sunt „Cealaltă Irina”, în regia lui Andrei Gruzniczki, „Călătoria lui Gruber”, regizat de Radu Gabrea, „Pescuit sportiv” de Adrian Sitaru completează diversa ofertă de film românesc aflat în deplină afirmare.

Deschiderea Săptămânii Filmului Românesc la Budapesta a fost marcată prin organizarea unei mese rotunde cu tema „Radio Europa Liberă (REL) şi căderea zidurilor”, cu participarea

Page 49: 1 Selecţie de evenimente organizate în 2009 de misiunile

49

redactorilor Departamentului românesc şi al celui ungar al REL: Emil Hurezeanu, N.C. Munteanu, Liviu Tofan, Kasza Laszlo şi cu proiecţia filmului „Război pe unde scurte” al lui Alexandru Solomon.

„Acţiunea 1511 – Braşov, 15 noiembrie 1987” - expoziţie de documente 17 noiembrie 2009 - ianuarie 2010 - Titlul reia denumirea operativă folosită de Securitate pentru acţiunile de supraveghere, instrumentate împotriva muncitorilor braşoveni. Expoziţia pune în valoare gestul de solidarizare al celor trei studenţi de la Facultatea de Silvicultură, prin prezentarea afişului pe aceştia l-au folosit la o săptămână după revolta braşovenilor, dar şi a unor copii scanate a documentelor relevante din arhiva CNSAS. Expoziţia a fost deschisă cu proiectarea unor ştiri despre evenimentele de la Braşov, transmise de televiziunea ungară şi de mărturiile unor persoane direct implicate. La eveniment au participat şi o echipă de cercetători de la CNSAS, precum şi câţiva muncitori, participanţi la revolta din 1987.

Pantomimă şi muzică pentru marcarea Zilei Naţionale 30 noiembrie - Ambasada României a organizat un eveniment de marcare a Zilei Naţionale a României, care, în acest an, stă sub semnul aniversării a 20 de ani de la căderea regimului comunist în ţara noastră. Evenimentul este realizat cu sprijinul ICR Budapesta.

La Teatrul Central din capitala ungară, a fost prezentat spectacolul cu piesa « Decalog » (pantomimă şi muzică), în regia lui Laurian Oniga şi în interpretarea artiştilor Teatrului Clasic Ioan Slavici din Arad. De asemenea, invitaţi au fost Nicu Alifantis şi Ducu Bertzi. Spectacolul artistic, completat cu proiecţii ale unor imagini sugestive despre România, s-a bazat pe mesaje ce fac trimitere la conceptul « anul 20 » regăsit în toate evenimentele organizate pe tot parcursul anului.

Gyula Marcarea „Zilei Naţionale a României” – 1 Decembrie 2009, organizată de Consulatul General al României la Gyula La data de 2 decembrie, la Centrul Cultural Românesc din Gyula, a avut loc festivitatea ocazionată de sărbătorirea Zilei Naţionale a României, organizată de către Consulatul General al României la Gyula. Manifestarea a debutat cu intonarea imnurilor Republicii Ungare şi României, după care consulul general Ioan Fodoreanu a susţinut o alocuţiune, axată pe împlinirea a douăzeci de ani de la izbucnirea Revoluţiei Române. A urmat un program folcloric susţinut de către orchestra de muzică populară „Ceatăra” din oraşul Carei şi de o formaţie de dansuri populare româneşti din aceeaşi localitate, ambele echipe artistice aflate în subordinea Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale – Satu Mare. Manifestarea s-a încheiat cu o recepţie, la organizarea căreia consulatul a fost sprijinit cu produse, de către firme private româneşti. La festivitate au participat circa 200 de persoane, conducători de instituţii judeţene ale statului de reşedinţă şi reprezentanţi ai corpului diplomatic din circumscripţia consulară a CG Gyula, reprezentanţi ai misiunilor diplomatice ale Românie în Republica Ungară, reprezentanţi ai unor instituţii judeţene din România, membri marcanţi ai comunităţii româneşti din Ungaria. Szeged Oficiul consular de la Szeged a sărbătorit într-un cadru festiv Ziua Naţională a României, printr-o manifestare de amploare desfăşurată la Szeged. Organizarea a fost posibilă în urma obţinerii unei sposorizări substanţiale din partea firmei române S.C. Mechel Câmpia Turzii S.A. Festivităţile, care au fost găzduite de salonul de protocol al hotelului „Tisza” din Szeged, au atras participarea a numeroşi invitaţi (în jur de 300 persoane), între care oficialităţi din Ungaria şi România, membri ai corpului diplomatic acreditat în Ungaria, reprezentanţi ai mediului de afaceri

Page 50: 1 Selecţie de evenimente organizate în 2009 de misiunile

50

din ţara de reşedinţă, comunitatea românească locală, oameni de cultură, profesori, avocaţi, medici, jurnalişti, studenţi etc. Oaspeţii au fost întâmpinaţi cu un cuvânt de salut din partea Consulatului General din Szeged, în cuprinsul căruia, într-o atmosferă solemnă, au fost evocate memoria şi spiritul Revoluţiei din decembrie 1989, aflată sub semn jubiliar la împlinirea a două decenii de la evenimente, precum şi parcursul devenirii istorice ulterioare a ţării noastre, culminând cu integrarea la nivel euro-atlantic şi angajarea ireversibilă într-un destin european. Contextul a ocazionat şi un moment de retrospectivă şi de proiecţie în viitor a raporturilor bilaterale româno-maghiare, definite în prezent de un solid parteneriat la toate nivelurile. Programul a inclus şi un moment muzical-artistic susţinut de doi instrumentişti ai Orchestrei Filarmonice din Szeged. O impresie remarcabilă a câştigat asupra publicului rafinamentul manierei interpretative prin care „Balada” lui Ciprian Porumbescu a fost transpusă în registru sonor de către violonistul István Kosztándi, originar din România, concertmaestru al filormanicii amintite şi profesor universitar la Conservatorul din Szeged, acompaniat de harfista Natalia Gorbunova. În continuare, invitaţilor le-a fost oferită o recepţie, în cadrul meniului figurând vinuri şi mâncăruri tradiţionale româneşti Vârşeţ Consulatul General al României la Vârşeţ a organizat recepţia oferită cu ocazia Zilei Naţionale în sala festivă a Primăriei Comunei Vârşeţ, eveniment ce a fost precedat de Te Deum la Biserica Ortodoxă Română din localitatea Sân Ianeş (Barice), comuna Plandişte.

Serbia Belgrad 24 noiembrie - Ambasada României a organizat o întâlnire cu reprezentanţii etnicilor români din Serbia

Uruguay Montevideo Expoziţii itinerante şi recepţie pentru aniversarea Zilei Naţionale Începând cu data de 22 octombrie, expoziţia "Evul mediu românesc sub semnul crucii”, a fost vernisată la Minas şi urmează să fie deschisă la Maldonado - Cuartel de Dragones, în timp ce expoziţia expoziţia "România vazută din zbor de pasăre" a fotografului Ştefan Petrescu, poate fi văzută la la San Carlos - Punta del Este - Muzeul regional San Carlos în perioada 4-18 decembrie.

1 decembrie - Ambasada României la Uruguay a oferit o recepţie la Sheraton Montevideo Hotel, pentru marcarea Zilei Naţionale şi a 20 de ani de la căderea comunismului.

La data de 10 decembrie a avut loc, la Maldonado (capitala departamentului cu acelaşi nume), în spaţiul de expoziţii aparţinând Ministerului Apărării - "Cuartel de Dragones" (clădire istorică din patrimoniul naţional - fosta cazarmă a lui Artigas, cel mai prestigios spaţiu cultural din zonă), vernisarea expoziţiei "Evul mediu românesc sub semnul crucii" (arhitectură şi pictură eclesiastică din evul mediu românesc). Expoziţia a fost organizată în colaborare cu Ministerul Apărării şi autorităţile locale şi va rămâne deschisă până la sfărşitul anului (perioada sărbătorilor de iarnă). Au participat autorităţile locale, oameni de cultură, reprezentanţi ai ministerelor educaţiei şi culturii şi, respectiv, al apărării, reprezentanţi ai coloniei române din zonă, ai mass-media locale şi public în general. Ambasadorul român a acordat interviuri posturilor de radio şi tv. locale, evidenţiind unele momente din devenirea istorică a poporului român, semnificaţia zilei de 1 Decembrie ca încoronare a luptei

Page 51: 1 Selecţie de evenimente organizate în 2009 de misiunile

51

pentru unitate şi neatârnare a românilor, precum şi importanţa Revoluţiei române pentru reinstituţionalizarea democratică, consolidarea statului de drept, dezvoltarea economică şi socială a ţării şi asumarea noului său statut internaţional. Vernisajul s-a încadrat în activităţile organizate pentru "Noaptea muzeelor" (acţiune culturală amplă la nivel naţional, în care s-au încadrat peste 600 de aşezăminte culturale din toată ţara, între care, din Maldonado, "Cuartel de Dragones"). Vietnam Sărbătorirea Zilei Naţionale la Hanoi Cu ocazia Zilei Naţionale a României, Ambasada României la Hanoi a organizat o receptie la Hotelul Melia – Hanoi, la care au participat peste 250 persoane, reprezentanţi ai MAE şi altor instituţii centrale vietnameze, personalităţi ale vieţii cultural-ştiinţifice, reprezentanţi ai cercurilor de afaceri şi membri ai comunităţii vietnamezilor care au studiat în România. Din partea MAE local, au mai participat directorul general si directorul Directiei Europa, directorul general al Directiei UNESCO, directorul general al Directiei Consulare, alti responsabili de la diferite compartimente ale ministerului.

Expoziţia “1 Decembrie 1918

Ambasada României la Hanoi a organizat expoziţia “1 Decembrie 1918” în care au fost prezentate documente semnificative primite de la Arhiva MAE şi Arhivele Nationale ale Romaniei. Expoziţia s-a bucurat de succes, vizitatorii menţionând faptul că documentele prezentate au scos în evidenţă semnificaţia evenimentului şi au adus un plus de informaţii şi imagine evenimentului istoric de la 1 Decembrie 1918. Ziarele locale au prezentat, cu prilejul evenimentului, imagini despre România, Vietnam News a publicat, în ediţia sa din 1 decembrie, un interviu al ambasadorului român iar televiziunea vietnameză a publicat, pe canalul 2, un documentar despre istoria şi cultura României, cu imagini din diverse oraşe ale ţării noastre. Întâlnire cu membrii Asociaţiei de prietenie Vietnam-România Ambasada României a organizat o întâlnire cu membrii Asociaţiei de prietenie Vietnam-România, în care a fost evocată semnificaţia evenimentului de la 1 Decembrie. La întâlnire au participat 250 de vietnamezi care au studiat în România, mulţi dintre participanţi evocând cu simpatie momente din anii lor de studenţie în diferite centre universitare ale României.

Zimbabwe Oficialităţile locale şi corpul diplomatic acreditat, la recepţia oferită de Ambasada României 30 noiembrie 2009 - Ambasada României la Harare a organizat, la Hotelul Meikless cocktailul dedicat aniversării Zilei Naţionale. La cocktail au participat 90 invitaţi, reprezentând diferite instituţii guvernamentale, corpul diplomatic acreditat la Harare, mediul de afaceri, presa şi membrii comunităţii româneşti din Zimbabwe. Au fost prezenţi la manifestare toţi ambasadorii statelor membre UE, precum şi cei ai SUA, Federaţiei Ruse, Japoniei şi Chinei. Din partea MAE zimbabwean au participat 4 reprezentanţi în frunte cu secretarul pentru afaceri externe şi directorul departamentului pentru relaţii cu Europa şi America.