1.Obiectul de studiu al doctrinelor economice. Doctrinele economice de baza si reprezentantii lor. Disciplina DE are ca obiect de studiu analiza curentelor economice in calitate de teorii care au fost sustinute, promovate si reflectate in cadrul unui sau altui tip de politica economica. In perioadele zespective aceste teorii au orientat dezvoltarea economica la nivelul unei intreprinderi, ramuri, economii nationale sau la nivelul sistemului ec. International.

Principiile de baza ale studierii DE:- obiectivitatea cunoasterii stiintifice- originii , continutului, evolutiei si al functiilor sociale a TEDoctrinele economice au aparut mai tirziu ca gindirea economica. Studierea DE are ca scop cunoasterea legaturilor dintre continutul teoretic si esenta practica a

politicilor ec. Promovate de catre state in diferite perioade ale dezvoltarii societatii.DE de baza:- Mercantelista (Jean Bodin, Antoine d’Monchrestien, Jean Baptiste Colbert, Thomas Mun, Whiliam Petty, Antonio Sena)- Fiziocrata (Fr. Quesnay)- Liberalismul economic clasic (Adam Smith, D. Ricardo, J.B.Say, John Stuart Mill )- Nationalismului economic (Fredrich List)- Socialista (Karl Marx, Saint Simon, Ch. Fourier si P.J.Proudhon)- Marginalismului (K.Menger, Bohm-Bawerk, L.Wallras si A.Marshall)- Keynesismul (John Maynard Kaynes)- Neoliberalism (W. Eucken, L. Erkard, M.Friedman si F.von Hayek).

17.Institutionalismul: esenta si etapele dezvoltarii. (Th. Veblen, Fr. Perroux, J.K.Galbraith).A aparut la sf. Sec XIX-lea in SUA. Critici ai monopolului.Trasaturii definitorii: 1. atitudine critica fata de un sir de aspecte negative ale capitalismului.2. calificarea institutiilor drept forta motrice a dezvoltarii social-economice3. justificarea amestecului statului in economie cu scopul evitarii crizelor, somajului si obtinerii veniturilor nelegitime4. efectuarea unei analize preponderent macroeconomice5. promovarea ideii primatului socialului in raport cu economicul.6. ideea prioritatii socialului asupra economiculuiEtape: 1. 1900-1940 Institutionalism negativist sau protestatar (critica capitalismului si a liberalismului economic) Th.Veblen, W.Mitchell2. 1945- 1960 Schimbarea accentului de la critica capitalismului la perferctionarea lui. J.M.Clark, A. A.Berie3. 1960-1970Largirea ariei geografice si a caracterului investigatiilor. J.Galbraith

Scoala americana: Veblen „Teoria clasei inactive” – Sustine ca intreprinzatorul nu este motivat doar de profitul maxim ci si de un sir de instincte (paternitatii, curiozitatii, bunastarii materiale). Respinge notiunea de legi economice eterne. In viziunea lui clasa fara ocupatii este una din principalele institutii daunatoare societatii capitaliste. Teoria „suveranitatii” consumatorului –consumatorul nu e suveran in alegerea sa, ci este supus anumitor presiuni, care-l impun in cazul alegerii marfurilor si serviciilor, un comportament nerational.

2.Doctrina elitei in operele lui Platon si Aristotel. Doctrina justitiei sociale a Sf. Toma D’Aquino. Platon Dintre cele mai importante lucrări ale sale amintim: „Politica”, „Republica”, “Statul si legile”. Pentru Platon, viaţa socială trebuie supusă regulilor justiţiei, acestea avind o valoare absolută. Preocupat de ideea creari unui stat ideal, Platon preciza implicarea acestuia in procesul de repartitie si consum. Totodata, el s-a preocupat de diviziunea muncii, rolul si importanta sa economica, de schimb si rolul banilor. Era impotriva imbogatirii si acumularii exagerate de avere. Platon este adeptul unui comunism aristocratic si idealist compus din 3 clase:

I filozofii – cl superioara; II razboinicii; III producatorii – agricultorii.

Aristotel Gandirea economică a lui Aristotel a fost sintetizată in operele: „Politica” „Politica ateniană”. Este primul ginditor care a incercat sa faca din economie o forma a cunoasterii stiintifice, o disciplina de sine statatoare. Pentru el economia este "arta de a obtine bogatii sub forma" bunurilor materiale. Considera ca fiind normală impărţirea societăţii in două clase sociale: - oamenii liberi; - sclavii. Aristotel sesizează şi cele două forme ale valorii unui bun: - valoarea de intrebuinţare, dată de proprietăţile intrinseci ale bunului; -valoarea de schimb, dată de proprietatea bunului de a satisface o nevoie indirect, prin intermediul bunului cu care se schimbă. Chsematistica constituie un element deosebit de economie aceasta reprezentind arta de a obtine bogatia sub forma baneasca – ea intemeindu-se pe schimb. Toma d’Aquino El si-a expus conceptiile teologice, politice si economice in asa numitele sume, reunite in „Suma teologica”. d'Aquino considera ca averea nu contine nimic reprobabil in ea, iar fiecare om trebuie sa dispuna de bogatie potrivit cu situatia pe care o ocupa оn societate, cu ierarhia acesteia. El intareste caracterul divin al proprietatii, iar stratificarea societatii in clase, grupuri si stari are la baza impartirea muncii in munca fizica, considerate bruta, inferioara si munca intelectuala superioara, nobila. T.d'Aquino s-a preocupat de teoria "Pretul just" si teoria nominala a banilor. Pretul marfurilor este just daca este determinat de cheltuielile facute pentru producerea marfii, cit si in functie de situatia sociala a producatorului. Pretul just trebuie sa asigure producatorului atit recuperarea cheltuielilor efectuate cit si o existenta corespunzatoare rangului producatorului. De aceea una si aceeasi marfa trebuie vinduta la piata cu preturi diferite in raport cu situatia celui care o vinde. Toma d’Aquino a fost preocupat şi de analiza rentei funciare. El consideră renta funciară ca fiind absolut necesară pentru ca posesorii de pămint să fie lipsiţi de grija traiului zilnic. T d’Aquino a avut o atitudine de tolerare faţă de comerţ şi profitul comercial.

18.Keynesismul – doctrina economiei pe piata dirijata. Legile economice. Marimile globale. Teoria somajului. Keynisismul a aparut la inceputul sec xx si ca premise a aparitiei a avut urmatoarele conditii:1. Piata nu este complet libera predomina concurenta imperfecta apar monopolurile-.in productie predomina intreprinderi mari proprietate mare si mijlocie.se nimiceste institutul proprietatii mici private. In asemenea situatii legile economice promovate de clasici se neoclasici nu actioneaza liber.2. pe masura cresterii gradului de complexitate a vietii economice statul devine nu un factor econ. Efectiv necesar cu urmatoarele functii: a) organizator al vietii economice b) subiect active si direct in economie(statul devine un neofactor de productie)3. relatiile econ. Nu se stabilesc la intimplare. Economia capata un caracter mixt.Pe de o parte exista un sector privat cu proprietate mica mijlocie mare. Pe de alta aprte exista un sector de stat astfel si politica economica trebuie sa aiba un character mixt.4. inceputul sec xx este caracterizat prin mari disfunctii economice(somaj, inflatie, crize etc.)5. criza economica mondiala 1929-1933 care a demonstrate ca doctrina liberala este depasita istoric si incapabila sa ofere solutii pt ieisrea din ea. In asemenea situatii in perioada interbelica se pun bazele unei noi si importante doctrine: doctrina dirijismului economic

Fondatorul DDE john Maynard kaynes professor de economic politica CambridgeLucrarea de baza: “teoria generala a dobinzii miinei de munca si a banilor”

Problema principala care l-a preocupat pe Kaynes mai ales in lucrareasa de baza a fost somajul. El isi propune ca scop de a descoperi ce anume determinavolumul ocuparii fortei de munca. In cercetarile sale ajunge la concluzia ca volumul ocuparii e determinat de punctual de intersectie dintre functia cererei si a ofertei globale. In acest punct se realizeaza starea de echilibru economic.AD-cererea globalaAS-oferta globala In viziunea lui ecuatia echilibrului este: Y=C+I (C-consumul; I-investitiile)Y=C+SS=Y-CS=I In ecuatia Y=C+I cererea si oferta se echilibreaza. In situatia de echilibru se investesc toate economiile. Crizele si somajul dispar. Economia functioneaza in regim normal.In realitate relatia cererea globala-oferta globala nu este mereu in stare de echilibru. In cele mai dese cazuri economia se caracterizeaza astfel: 1)S>I economii mai mari ca investitiile, inflatie, valoarea banilor scade. 2)S<I valoarea banilor creste. Somaj.In situatii de dezechilibru statul trebuie sa intervina pt eliminarea efectelor lui. Kaynes considera ca elemental decisiv al mentinerii echilibrului este stimularea cererii efective de consum si investitii. El afirma ca procesul de realizare a ech. Economic se concentreaza in jurul la 3 legi:1.legea inclinatiei psihologice spre consum conform careia oamenii sunt predispusi sasi sporeasca consumul odata cu cresterea venitului dar in aceeasi masura cu care a crescut venitul. In acest context Kaynes introduce inclinatia marginala spre consum.MPC=DC/DY (arata cum se modifica consumul in rezultatul modificatiei venitului cu o unitatesi inclinatia marginala spre economie.MPS=DS/DY (cum se modifica economiile cind venitul se modifica cu o unitate. Daca Venitul ↑ consum↓cererea globala↓ vol. productiei↓ Soamj2. inclinatia spre investitii – Intreprinzatorii sunt predispusi sa investeasca doar in cazul cind se intrevede perspective obtinerii unui profit care-I satisface, cind eficienta marginala a investitiilor este destul de mare. Cind ef. Marg e egala sau mai mica decit dobinda, intreprinzatorii prefera sa depuna banii la banca .3)inclinatia spre lichiditate – predispunerea oamenilor de a-si pastra economiile sub forma lichida, usor de transformat in alte bunuri Keynes sustine ca investitiile pot fi stimulate prin scaderea ratei dobinzii, adica prin ieftinirea banilor.

3.Doctrina mercantilista: glorificarea aurului, comertului si protectionismului.Principalele trăsături ale mercantilismului ca teorie şi politică economică:

a)considerarea banilor (precum si a aurului si argintului sub forma de lingouri si comori) drept esenta a bogatieib)analiza aproape in exclusivitate asferei circulatiei marfurilorc)promovarea unei politici economice externe active in scopul stabilirii unei balante monetare (comerciale) favorabiled)încurajarea dezvoltarii industriei nationale, stimularea importului de materie prima si a exportului de produse manufacturiere.Mercantilismul industrialist, fondat in Franţa de Jean Bodin, Montchretien şi Colbert, a avut drept obiectiv esenţial, achiziţia de metale preţioase prin practicarea

unei politici de dezvoltare industrială, pe baza reglementărilor şi interdicţiilor statului. Dezvoltarea industrială este privită in cadrul acestui proces, ca un instrument, rolul decisiv revenind statului prin aplicarea unor subvenţii pentru dezvoltarea manufacturilor, paralel cu aplicarea unor politici protecţioniste riguroase.

Mercantilismul comercialist a fost practicat indeosebi in Marea Britanie. Grija a fost aceea de a asigura pe termen lung un sold activ al balantei globale, calea era aceea a unui export masiv de produse fabricate si importand minimul necesar consumului national. Mercantilist spaniol/ bulionist . Spanioliau practicatun mercantilism monetarist. Accentul a fost pus pe jefuirea de metale pretioase din coloniile Lumii Noi, pe exploatarea minelor de aur si argint de acolo, aducerea lor in tara si impieticarea scurgerii lor peste hotare. Au practicat politici monetare si financiare axate pe cheltuieli parazitare, pe razboaie, fara a acorda atentie acumularii de capitaluri productive. Masurile restrictive au dus la crearea in tara a unei lenevii deplorabile.

Aportul : 1.Au imbogatit stiinta economica formulind teoria cantitativa a banilor, conceptul de balanta comerciala, notiunea de ppolitica protectionista.2.Au grabit transformarea economiei naturale in economie de schimb 3.Au contribuit la formarea pietelor nationale, la adincirea diviziunii sociale a muncii, la sustinerea progresului tehnic si economic.4.Au declarat ca imbogatirea este o fapta laudabila , ca dorinta de a acumula bani este un stimulator pt AE.

Limite:1. Au supraapreciat rolul circulatiei marfurilor in raport cu sfera de productie, care era neglijata complet.2. Au identificat in mod eronat banii cu capitalul3. Se inregistreaza o scadere a nivelului de trai si o adincire a diferentei dintre cei bogati si cei saraci.Incurajarea exportului a dus la cresterea preturilor.

19.Politica economica preconizata de J.M.Keynes. Despre interventia statului in viata economica. Keynes afirma ca dezechilibrele ec. nu pot disparea de la sine, fiind necesara interventia statului.Statul trebuie sa intervina anume atunci cind agentii ec individuali isi micsoraza investitiile, promovind o politica de cheltuieli., pt stimularea investitiilor si consumului.Stimularea investitiilor private urma sa se faca prin intermediul micsorarii ratei dobinzii.Stimularea consumului . Keynes propune promovarea unei politici de stimulare a consumului si de redistribuire a veniturilor. In scopul asigurarii unei repartitii mai echitabile a veniturilor, Keynes propune introducerea impozitului progresiv pe venit. El cere introducerea unui sistem eficient de asistenta sociala, de servicii publice ceea ce indirect ar contribui la sporirea veniturilor celor saraci si ar incuraja inclinatia spre consum.Politica monetară . Keynes considera ca banii trebuie folositi ca instrument important de dirijare, de reglementare a ec. Un scop principal al politicii monetare este mentinerea ratei dobinzii la cel mai scazut nivel posibil. Reducerea acestea poate fi realizata prin sporirea de bani aflati in circulatie, ceea ce ar duce in mod inevitabil la inflatie.El mai propune si inchiderea frontierelor pentru a opri patrunderea marfurilor straine pe piata interna, ceea ce ar impune confectionarea lor si in mod inevitabil crearea locurilor de munca.Merite: 1.O noua doctrina logica, acceptata cu timpul de toti specialistii in domeniu.2.A dovedit de ce nu este posibil automatismul sistemului economic capitalist. 3.Aceasta politica a contribuit la reducerea somajului si atenuarea crizelor economice, asigurind o dezvoltare economica fara precedent.Rataciri:1.Propunerea de a micsora rata dobinzii in copul stimularii investitiilor private sa dovedit a fi ineficienta, caci capitalurile private prefera sa plece peste hotare.2.Keynes nu a aratat cum poate fi mentinuta permanent ocuparea completa a miinei de lucru, care nivel al inflatiei este rau, pina la ce nivel este admisibil deficitul bugetar.3.Keynes a acordat o atentie deosebita consumului si cererii si a subapreciat rolul productiei, cit si al ofertei.

4.Particularitatile nationale ale mercantilismului spaniol, francez, englez. Idei mercantiliste la D. Cantemir.Mercantilismul spaniol „bullionist” (Spania)  –  Rep rez en t an ţ i :  Or t i z   ş i  Dam ian  de Olivares. Specificul constă în promovarea unei politici de atragere şi menţinere în ţară a uneicantităţi mari de metale preţioase. Afluxul enorm de metale preţioase a avut consecinţe negativeasupra economiei spaniole, şi anume a contribuit la:-sporirea preţurilor,-stagnarea activităţii manufacturiale în ţară,-stoparea comerţului extern, la sporirea impozitelor la mărfurile industriale, - stimularea importului de mărfuri industriale pentru satisfacerea nevoilor   populaţiei,-reducerea nivelului de trai în ţară.Mercantilismul francez – „mercantilismul industrialist”.Reprezentanţi: Jean Buden,A.Moncretien, J.Colber. Mercantiliştii francezi au pus accentul pe dezvoltarea industriei şi acomerţului.În politica internă mercantiliştii francezi se pronunţau:• pentru crearea infrastructurii, industriei,• pentru acordarea subvenţiilor, privilegiilor fiscal•pentru reglementarea preţurilor,• pentru stimularea calităţii produselor, pentru dezvoltarea relaţiilor de transport. În politica comerţului exteriorse pronunţă pentru:•importului mărfurilor străine care concurau cu cele franceze,•scutirea de taxe vamale a importului de materie primă,•încurajarea exportului de mărfuri fabricate în ţară,•interzicerea exportului de grîne pentru a nu provoca foamete în ţară. Conceptele mercantilismului francez sunt reflectate în lucrarea lui A.Moncretien numită„Tratat de economie politică” publicat în 1615. Mercantilistul francez J.Boden pentru prima dată a formulat teoria cantitativă a banilor, potrivit căreia puterea de cumpărare a unei unităţi monetare depinde de cantitatea de bani aflatăîn circulaţie.Mercantilismul englez – „mercantilismul comercial”.Reprezentanţi: T.Moon,W.Staford, W.Petty. specificul mercantilismului englez este încurajarea comerţului exterior şi anavigaţiei. Mercantiliştii englezi pentru prima dată au elaborat balanţa comercială care prevedea:•Sporirea comerţului maritim;•Majorarea substanţială a volumului capitalului comercial;•Încurajarea comerţului exterior;•Liberalizarea operaţiunilor comerciale;•Reducerea ratei dobînzii în scopul extinderii investiţiilor de capital.Idei mercantiliste la D. Cantemir. Ideile merkantilismului moldovenesc au fost expuse de D. Cantemir in Descrierea Moldovei,considera ca calea de sporire a economiei e comertul exterior,care aducea venituri dar din pacate in Md comertul e o activitate considerata de moldoveni drep nedemna de ai. Tara plateste bir.20.Geneza neokeynesismului. Teoria cresterii economice si teoria ciclurilor economice. Neokeynesismul constituie un ansamblu de teorii si politici economice inspirate din opera lui John Keynes si este,mai degraba,un microcurent,o scoala de gindire,decit o doctrina economica in sensul clasic al acesteia.Putem totusi vorbi despre un neokeynesism englez.unul american si chiar unul francez. In timp ce savantul englez a plasat in centrul doctrinei sale problemele consumului,neokeynesistii au acordat o atentie primordiala analizei productiei,factor care contribuie in cea mai mare masura la sporirea venitului national. Aportul principal al neokeynesistilor la dezvoltare stiintei economice consta in elaborarea a doua teorii noi(care era cea mai mare idee a lui Keynes),si anume:. Teoria cresterii economice- Dezvoltarea economica poarta un caracter ciclic,neokeynesistii au elaorat un sir de politici de stabilizare si de stimlare a cresterii economice.Totodata,adeptii neokeynesismului au elaborat un sir de modalitati de manevrare cu rata dobinzii si au argumentat necesitatea crearii fondurilor-tampon de marfuri.ei au elaborat un model de crestere economica pe termen lung bazat pe:-o egalitatea intre economii si investitii-egalitate intre rata cresterii productiei nationale si rata cresterii populatiei active

Teoria ciclurilor economice distinge 4 forme de cicluri:cicluri mici se repeta la 2-3 ani, Cicluri mari 6-13, cicluri in constructii 17-18,cicluri seculare50 ani

5. Conceptiile de baza ale fiziocratilor. Ordinea naturala, legile economice, produsul net. ,, Tabloul economic’’ al lui Francois Quesnay. Programul de actiune: 1. Organizarea agriculturii farnceze pe baza de capitalisti cu predominare a marelor firme 2.Promovarea unei politici de preturi inalte la produsele agricole 3.Scutirea completa a firmelor de plata impozitelor 4 Liberalizarea comertului exteriorConceptiile de baza:1) Teoria produsului net – izvorul avutiei trebuie cautat numai in agr. unde se obtine un surplus de bunuri materiale, numit de fiziocrati produs net. Acest excedent

este conceput de ei ca o diferenta intre productia obtinuta si cheltuielile efectuate.2) Primatul agriculturii – un bob de griu, semanat in pamint aduce toamna o multime de boabe. Acelasi lucru are si in cazul cresterii animalelor. In industrie si comert

un asemenea produs suplimentar nu se creeaza, de eceea aceste ramuri sunt sterile.Deci agricultura este singura ramură productivă.3) Teoria despre capital- Quesnay a fost primul care a introdus notiunea de capital, ca bogatie acumulata inainte de inceperea productiei. El a divizat capitalul folosit

in agricultura in 2 categorii:- avansurile initiale (cheltuielile pt constructii, animale, utilaje) - avansurile anuale (cheltuielile pt procurarea semintelor, pt plata muncii, etc.)4) Teoria „ordinii naturale” a fiziocraţilor se bazează pe 3 forme de proprietate- personala (dreptul omului de a predispune si insusi) - mobiliara (dreptul omului de a dispune de rezultatele muncii sale) - funciara (care tre sa asigure proprietarului funciar venitul net).5) Teoria “laiser faire”- in activitatea economica indivizii trebuie sa procedeze asa cum considera ei, adica statul nu trebuie sa intervina in activitatea economica.6) Divizarea societatii in clase: a) clasa producatorilor (agricultorii); b) clasa proprietarilor (regii, nobilii si toti cei care sub o forma sau alta dispun de produsul net; c) clasa sterila (meseriasii, negustarii, oameniii profesiunulor libere etc.) Ei au fondat un regim bazat pe libertate şi proprietate; au analizat activitatea economică precum un flux continuu de venituri, trecând de la o clasă a populaţiei la alta şi au considerat că pot reprezenta aceste diverse fluxuri printr-un tablou sintetic.

Tabloul economic a lui Fr. QuesnayQuesnay vede o asemanare in circuitul singelui si AE (activitate economica), rolul inimii revenindui agriculturii. Iar „singele” economiei este produsul net, care se

misca sub forma de zig-zag. In tablou gasim expuse toate componentele sistemului ec. fiziocratic : produsul net, capitalul (avansurile), clasele sociale(productiva, proprietarilor, sterila) .

Ca rezultat al circulatiei marfurilor si a banilor de la o clasa la alta la sfirsitul anului se stabileste situatia de la inceputul anului respectiv. Anul urmator procesul de productie poate sa reinceapa in aceleasi proportii.Aportul fiziocratilor:

1. Au fondat prima scoala economica in adevaratul sens al cuvintului si au elaborat o teorie obiectiva si stiintifica. Au reorientat cercetarile economice din domeniul circulatiei marfurilor in cel al productiei, indicind directia in care trebuie cautat adevaratul izvor al avutiei unei tari.

2. Au analizat fenomenele economice in miscare elaborind si un prim model al circulatiei economice3. E inconsistenta teza precum ca industria si comertul ar fi domenii de activitate sterile, in care nu sar crea nici un fel de produs net

21.Neokeynesismul francez si ,, sinteza neoclasica’’ de P. Samuelson. Curentul neokeysist a apărut imediat după cel de-al II-lea război mondial, ca o încercare de adaptare a keynesismului la problematica nouă a creşterii economice. Adepţii şi reprezentanţii neokeynesismului considerau curentul keynesist, ca de altfel şi creatorul lui, ca o rezoluţie în gândirea economică, atât prin contribuţia lui la analiza macroeconomică, cât şi prin măsurile de politică economică propuse. Aceasta nu i-a împiedicat însă să aducă şi o serie de critici la adresa acestuia, ca şi unele propuneri de îmbunătăţire atât a teoriei, cât şi a politicii economice keynesiste. Cind lipseau premisele aparitiei unei noi doctrine economice,iar stiinta economica intra in impas,sfisiata de lupta dintre teoriile diametral opuse,a fost necesra o conciliere intre conceptele deja existente.Paul Samuelson a recurs la termenul sinteza neoclasica pentru a-si denumi conceptia,caracterul teoriei corespunzatoare noilor realitati trebuie sa fie mixt,adica sa imbine conceptele de baza ale neoclasicismului cu cele ale dirijismului economic.Piata stabileste,in mod automat,nivelul preturilor, al cererii si al ofertei,precum si rata dobinzii si profiturilor.In acelasi timp,statul intervine in viata economica pentru a face fata crizelor,somajului sau inflatiei,prin intermediul cheltuielilor publice si a comenzilor publice,a investitiilor de stat,a impozitelor,taxelor etc

6. Caracteristica generala a doctrinei liberalismului economic clasic: glorificarea industriei, libertatii si bogatiei. Teoria valorii bazata pe munca . Liberalii clasici considera ca la baza egalitatii marfurilor care se schimba se afla munca. A. Smith si D.Ricardo au dovedit ca

izvorul, substanta valorii marfurilor in toate ramurile o constituie munca. Eaindicapretullor real iarbanii nu suntdecitpretullor nominal.Marimea valorii este determinate de cantitatea de munca materializata in marfa respectiva.

Repartizarea veniturilor. Una din trasaturile principale ale doctrinei liberalismului clasic consta in analiza fenomenelor ec. prin prisma impartirii societatii in 3 clase: muncitori, capitalisti si proprietari funciari, repartizarea veniturilo infaptuindu-se in conformitate cu apartenenta la factorii de productie: munca, capitalul si pamintul. Corespunzator, aceste venituri sunt: salariu, profitul si renta funciara.

Profitul este considerat drept principala forta motrice a dezvoltarii ec., marimea lui este proportional cu marimea capitalului. Sursa lui o constitue munca neplatita a muncitorului.

Banii sunt o marfa speciala, desprinsa din lumea celorlalte marfuri. Ei au aparut spontan, in procesul dezvoltarii schimbului. La originea avutiei natiunii se afla munca, nu comertul, banii, nu influenteza nemijlocit dezvoltarea ec. Rolul banilor se reduce la asigurarea jocului liber al cererii si ofertei. Moneda trebuie sa fie stabila. Acest lucru poate fi realizat numai cu ajutorul unui system bazat pe banii de aur si argint.

Teoria schimbului international. Clasicii sunt fondatorii teoriei liberului schimb. Schimbul intre doua tari este reciproc avantajos, echilibrul dintre import si export se stabileste dela sine, fara vreu amestec al statului in acest proces. Argumentind necesitatea diviziunii internationale a muncii, autorii clasici au lansat succesiv 3 teorii ale schimbului international: a avantajelor absolute prin A.Smith, a avantajelor relative prin D.Ricardo, a specializarii in dependent de cererea externa prin J.Mill.

Succesele doctrinei liberalismului economic clasic1. Clasicii au elaborat un sistem desavirsit de teorie economica, avind ca baza principiile individualismului, noninterventionismului si ordinii naturale2. A dezvoltat teoria valoare munca, glorificind munca, rolul careia in sporirea avutiei natiunilor e considerat decisiv3. A favorizat o dezvoltare economica fara precedent , stimulind cresterea substantiala a volumului productiei, a calitatii marfurilor create, a nivelului de trai etc.

Eşecurile doctrinei liberalismului economic clasic1. In centrul DLC sa pomenit nu omul ci piata. Scopul oricarei activitati este obtinerea profitului, intreprinzatorului fiindui indiferent ce sa produca. Productia sa

pomenit orientata nu spre consumator, ci spre cel care are bani2. A exaltat ideea libertatilor economice, ceea ce sa soldat cu o diferentiere nemaipomenita de avere3. Unele teorii sau dovedit a fi gresita : imposibilitatea crizelor economice, a utilizarii complete a bratelor de munca , a echilibrului economic ce se stabileste in

mod automat22. Neoliberalismul si deosebirile lui de liberalismul economic clasic. Scolile doctrinei neoliberale.

Neoliberalii recunosc conceptul de ordine naturala, plaseaza in centrul doctrinei lor notiunea de individualism ec. , acorda o deosebita atentie analizei pretului si a pietei.Principii:1. respectarea ordinii naturale, dar nu absolutizata, ca in cazul liberalilor clasici2. libertatea economica si responsabilitatea intreprinzatorului 3. concurenta fara monopoluri 4. libertatea formarii preturilor 5. stabilitatea circulatiei monetare 6. interventia limitata a statului in ec.

- Liberalismul economic classic apara ideea unei libertati economice abstracte, si nu concrete, fara a intelege ca libertatea trebuie sa fie conrolata si protejata, in caz contrar apar monopolurile. Spre deosebire de clasici, neoliberalistii afirma ca nu poate exista o teorie ec. universala pt toate tarile, deoarece fiecare stat are specificul sau.Ideea de a reformula ideile liberalismului s-a pus în practică în diferite școli din Germania și Austria: pe de o parte în Ordoliberalismul școlii freiburgheze (economia de piață socială); pe de altă parte în școala austriacă care este apreciată ca și clasic-liberală; și nu în ultimul rând în monetarismul școlii din Chicago.

7.Sistemul economic al lui Adam Smith. Economisirea si diviziunea muncii. Teoria valoare-munca. Homoeconomicus si principiul ,, minii invizibile’’„Avuţia naţiunilor.”. Adam Smith Lucrarea lui principală a apărut în anul 1776

Preocupările principale ale lui Adam Smith au fost:1. Determinarea bogăţiei naţiunilor şi a căilor de creştere a ei ;2. Repartizarea bogăţiei între membrii societăţii;3. Descoperirea legilor economice obiective.Teza fundamentala a lui Smith este libertatea economica, cu conditia ca exista concurenta. Aceasta este singurul mecanism care asigura realizarea interesului

personal si cel general, mentine ordinea naturala, justifica progresul social. Armonizarea interesului personal cu cel social este asigurata de o „mina invizibila” prin intermediul concurentei. Astfel are loc reglarea preturilor. SAU: Factorii sporirii bagatiei:

-cresterea productivitatii rezultata din diviziunea sociala a muncii-cresterea numarului de lucratori angajati din sfera productiva (agricultura si industria)Conceptia cu privire la bogatie si factorii cresterii ei. Bogatia unei natiuni se compune din totalitatea bunurilor necesare vietii, pe care natiunea le poseda la

momentul dat, iar izvorul este munca.Interesul personal si principiul „miinii invizibile”. Potrivit lui Smith motorul activitatii ec. este interesul personal, care il impune pe om sa munceasca si sa-si

sporeasca avutiaPrin insasi vointa divina economia de piata se autoregleaza,asigura echilibru economic si face posibila armonizarea intereselor individuale egoistesi a intereselor general al societatii

Diviziunea muncii. Diviziunea muncii asigura cresterea „iscusintei, maiestriei si agerimii” fiecarui lucrator, cit si economisirea timpului pierdut prin treverea de la o operatie la alta, cind fiecare lucrator lucra izolat. In acelasi timp diviziunea muncii stimuleaza crearea unor cantitati tot mai insemnate de marfuri. Diviziunea muncii are loc atit in industrie, cit si in agricultura.23.Scoala de la Freiburg. Teoria tipurilor ideale de economie. Modelul economiei de piata sociala.Rolul principal in elaborarea si aplicarea in viata a ideilor doctrinei neoliberale le apartine nemtilor.Pentru neoliberali,ca si pentru keynesisti,obiectivul principal il constituia salvarea capitalismului,care,in perioada interbelica,se confrunta cu probleme grave ce nu-si puteau gasi nicidecum rezolvare.Neoliberalismul german este numit si ordoliberalism,de la denumirea revistei stiintifice a adeptilor scolii de la Freuburg-Ordo,cuvint care,in limba latina,inseamna orinduire.printre reprezentatii de vaza ai scolii de la Freiburg se numara Ludwing Wilhelm Erhard (1897-1977),devenit primul cancelar al Republicii Federale germania,Alfred Muller-Armack(1901-1978),caruia ii apartine sintagma economie sociala de piata si Franz Bohm.Timp indelungat,scoala de la Freiburg a fost recunoscuta drept principalul centru al neoliberalismului international.Scoala de la Freiburg s-a facut remarcata,in primul rind,prin elaborarea teoriei economiei sociale de piata si a teoriei tipurilor ideale de economie.La realizarea acestor teorii au contribuit si socio-economistii liberali-elvetianul Wilhelm Ropke,precum si Alexander Rustoe,profesor del a Universitatea din Koln. Se considera ca anume aplicarea ideilor scolii de la Freiburg se afla la originea ”miracolului economic german”. Adeptii scolii de la Freiburg insa considera ca acest concept este cu desavirsire gresit.

8.J.B. Say despre intreprinzator si legea debuseelor. Meritele si ratacirile liberalilor clasici.Jean-Baptiste Say Unul de cei mai de seamă reprezentanţi ai liberalilor optimişti. Lucrările principale:„Tratat de economie politică” şi curs „Curs complet de economie politică”. Optimismul lui constă în afirmarea, că unele laturi negative ale capitalismului (crizele,şomajul, mizeria muncitorilor) au un caracter temporar şi pot fi uşor înlăturate.Conceptele principale: 1) Conceptul despre producţie.În viziunea lui Say, finalitatea proceselor de producţiesunt totalitatea utilităţilor a bunurilor şi serviciilor care satisfac nevoile individului şi a societăţii. 2) Concept referitor la obiectul de studiu al economiei politice.În viziunea lui Say,obiectul de studiu constituie procesul de formare, repartiţie şi utilizare a bogăţiei în conformitatecu necesităţile societăţii. 3) Teoria celor 3 factori de producţie, potrivit căreia la procesul de creare a valorii participă 3 factori: munca, natura, capitalul. Posesorii factorului Munca – primesc salarii; Posesorii factorului Natura – primesc rentă; Posesorii factorului Capital – primesc profit.4) Conceptul despre întreprinzător,potrivit căruia întreprinzătorul este verigamecanismului economic, care procură şi îmbină cei 3 factori de producţie în scopul obţinerii produselor şi profitului respectiv. Anume întreprinzătorul devine figura centrală a producţieideoarece el organizează producţia, cercetează piaţa, arendează terenuri, ia decizii, îşi asumăriscurile şi remunerează posesorii factorilor de producţie.5) Legea Deboucheilor. Potrivit acestei legi mărfurile se schimbă pe mărfuri. Banii fiindun simplu intermediar al schimbului. Vinderea este totodată şi cumpărarea, deci oferta îşi creează propria sa cerere. Say ajunge la concluzia că majoritatea producţiei determină majoritateaveniturilor, care stimulează producţia. Astfel economia privită în ansamblu se autoreglează şi nueste nevoie de intervenţia statului. Crizele care apar au caracter temporar şi nu afecteazăechilibrul economic general. În viziunea lui Say toate economiile devin automat investiţii.Succesele doctrinei liberalismului economic clasic 1.Clasicii au elaborat un sistem desavirsit de teorie economica, avind ca baza principiile individualismului, noninterventionismului si ordinii naturale 2 A dezvoltat teoria valoare munca, glorificind munca, rolul careia in sporirea avutiei natiunilor e considerat decisiv 3 A favorizat o dezvoltare economica fara precedent , stimulind cresterea substantiala a volumului productiei, a calitatii marfurilor create, a nivelului de trai etc.Eşecurile doctrinei liberalismului economic clasic 1 In centrul DLC sa pomenit nu omul ci piata. Scopul oricarei activitati este obtinerea profitului, intreprinzatorului fiindui indiferent ce sa produca. Productia sa pomenit orientata nu spre consumator, ci spre cel care are bani 2 A exaltat ideea libertatilor economice, ceea ce sa soldat cu o diferentiere nemaipomenita de avere 3 Unele teorii sau dovedit a fi gresita : imposibilitatea crizelor economice, a utilizarii complete a bratelor de munca , a echilibrului economic ce se stabileste in mod automat.24. Scoala monetarista de la Chicago. M.Friedman. Banii conteaza .Şcoala de la Chicago(monetară), reprezentant Milton Fridman, lucrările: „Eseuri înştiinţa economică pozitivă”, „Capitalism şi libertate”, etc.Conceptele: 1) despre Economia de piaţă şi suveranitatea consumătorului. Piaţa este cel mai perfect şicel mai eficient regulator al economiei, că numai piaţa asigură cea mai raţională utilizare aresurselor economice. Funcţionarea normală a economiei de piaţă este legată de suveranitateaconsumatorului, de libertatea lui de a alege. El afirmă, că actuala economia de piaţă dispune de 4caracteristici definitorii: este bazată pe proprietatea privată; este reflectată juridic în legislaţiaţării; nu admite intervenţia nejustificată a statului în economie; prevede existenţa unui sistemmonetar stabil;2) despre rolul statului în economia. Se pronunţă împotriva amestecului de stat îneconomia, care în viziunea lui, duce la privilegii, favorizează corupţia şi conţine pericoluldictaturii şi tiraniei. Totodată el acceptă unele forme de intervenţie în economie condiţionate deaşa numite „triunghiuri de fier”, care include: „beneficiari” (grupa de presiune care cereintervenţia statului în economie), oameni politici (care prezintă interesele corporaţiilor) şi birocraţia (care întruneşte acest triunghi);3) referitor la politica monetară potrivit căruia: cererea de bani constituie componentasubstanţială a mecanismului economiei de piaţă, iar oferta de bani – principalul factor al creşterii produsului naţional brut; ocuparea forţei de muncă, preţurile şi alte mărimi macroeconomice suntinfluenţate de cantitatea de monedă în circulaţie într-o măsură mai mică – de politica fiscală;fluctuaţiile cererii agregate sunt determinate numai de schimbările masei monetare şi de vitezade rotaţie a banilor, şi nicidecum de influenţa politicii fiscale şi a exportului de mărfuri;fluctuaţiile ofertei de bani sunt corelate cu flexibilitatea relativă a salariilor şi a preţurilor; inflaţia este un fenomen pur monetar şi are la temelia sa o creştere anormală a cantităţii de bani în raportcu volumul de producţie; elaborarea în politica monetară a unei reguli generale (sporirea anuală amasei monetare şi a produsului intern brut cu o rată fixă de 3-5%) şi menţinerea acestei reguli înorice împrejurări, indiferent de conjunctura economică concretă.

9.Ideile economice ale liberalilor englezi D.Ricardo si T. Malthus. Teoria costurilor comparative. Teoria populatiei.„Despre principiile economiei politice şi ale impunerii”;David Ricardo (Metoda de cercetare utilizata este abstractizarea). Principalele componente ale gindirii lui

sunt : 1.teoria valoare munca –descoperă interdependenţa cauzală între progresul tehnic, productivitatea muncii şi mărimea valorii. Orice perfecţionare a maşinilor,

economiseşte munca şi modifică valoarea.2. teoria rentei funciare- pretul produselor agricole tind sa inregistreze cresteri drept urmare a faptului ca sunt atrase in productie terenuri mai putin fertile si se cere

relativ mai multa munca.3. teoria repartitiei veniturilor - deoarecce repartitia contribuie nemijlocit la cresterea sau micsorarea avutiei, ea urmeaza sa constitue obiectul de studiu al economiei

politice. Repartiţia valorii se efectuează în dependenţă de apartenenţa oamenilor la una din cele 3 clase în care e divizată societatea, sub forma de salariu, rentă şi profit.

4. teoria costurilor comparative- comertul international este avantajos pentru toate tarile daca fiecare din ele se specializeaza in domeniile pentru care au avantaj reletiv;5. teoria cantitativa a banilor.

El a criticat dogma lui Smith (care excludea din valoarea marfii capitalul constant , pe motiv ca si el, se compune din venituri- salariu, profit, renta) si a relansat teoria reproductiei capitalului social, a asezat la baza diviziunii si schimbului international costurile comparative si nu absolute. „Eseu asupra principiului populaţiei” „ Principiile economiei politice”;Thomas Maltus . „Legea populatiei”-folosind exemplul SUA abordeaza ideea ca populatia creste mai repede intr-o proportie geometrica decit producerea bunurilor si serviciilor care evolueaza in proportie artimetica. Saracia e rezultatul suprapopulatiei. Pentru lichidarea acestei disproportii sunt necesare urmatoarele mijloace: propagarea razboaielor, cataclisme, foame, boli infectioase. In a 2-a lucarare abordeaza o serie de probleme a liberalismului, a rentei funciare, motiveaza crizele de supraproductie prin subconsum. Adoua teorie lansata de el este „Legea fertilitatii descrescindea solului”- o dublare a muncii si a capitalului pe aceeasi suprafata de pamint nu este insotita de o dublare a productiei, randamentul factorilor de productiue scade.25. Ultraliberalismul noii scoli de la Viena. F. Von Hayek Noua Scoala de la Viena –scoala austriaca contemporana,numita adeseori ultraliberala sau cea de-a 2 scoala de la Viena este considerata mostinitoare celebrei scoli marginaliste austriece,intemeiate in anii 70 ai sec.al 19-lea de catre Carl Menger.Ultraliberalii austrieci sunt aparatori consecventi ai individualismului si ai ordinii naturale.Fideli traditiei instituite de prima scoala del a Viena,ei acorda o atentie deosebita analizei comportamentului subiectiv al consumatorului. „Nu judecati,ca sa nu fiti judecati.Caci cu judecata cu care judecati,veti fi judecati,si cu masura cu care masurati,vi se va masura”.In opera sa stiintifica,Hayek nu prea a tinut cont de acest indemn al lui Isus Hristos si,ca rezultat,demersul sau categoric si intransigent a stirnit un sir de critici din partea economistelor ce imppartaseau alte opinii stiintifice.Hayek a fost un mare economist.Este adevarat,acest reprezentant al scolii vieneze s-a impus,mai intii de toate,ca un aparator consecvent al unor idei si principii deja cunoscute,descoperite si formulate de alti economisti,cum ar fi exemplu,conceptul miinii invizibile al lui Adam Smith si legea lui Say. Adept inflacarat al miine invizibile,Hayek sustine ca termenul de economie (in traducere din greaca inseamna gospodarie,casa),care presupune autoritatea unei persoane,deja invechit si nu mai corespunde noilor realitati.

10. Continutul si importanta doctrinei protectionismului economic a lui Fr. List. Politica protectionismului vamal si efortul patriotic. Protectionismul este conceptia si sistemul de idei in care comertul si industria unei natiuni sunt aparate de concurenta straina prin masuri de ordin vamal si nevamal

adoptate de stat.Fredrich List:Continutul principal al Doctrinei Naţionalismului Economic este teoria fortelor productive ale natiunii si a protectionismului. Prin forte productive el intelege statul si institutiile sale. Forta principala productiva este industria. Puterea unei natiuni nu este avutia pe care o are la un moment dat, dar este forta productiva corespunzatoare capabila sa creeze avutie in proportii cit mai mari.

List defineste ca principal obiectiv al politicii economice cresterea puterii productive a statului prin folosirea protectionismului vamal. Protectionismul lui List are caracter temporar,selectiv, si este folosit doar in anumite circumstante cu scop educativ. Instrument al politicii protect. este considerat tariful vamal care trebuie aplicat doar la prod. industri-ale in perioada de trecere de la faza agrara la agrar-manufacturiera. 26. Particularitatile formarii si dezvoltarii gindirii economice rominesti. P. Aurelian si M. Manoilescu. Specificul gîndirii româneşti este condiţionat de un şir de împrejurări, cum ar fi aşezarea geografică, psihologia naţională, dar mai ales destinul istoric, care ne-a „oferit” ca ideal suprem lupta de libertate. A.D. Xenopol subliniază în această ordine de idei că “nu este popor pe lume care să fi avut atîtea primejdii de înfruntat, atîtea lupte necurmate de susţinut pentru apărarea fiinţei şi traiului”. Această regretabilă circumstanţă a reţinut dezvoltatrea social-economică a poporului. De aici şi prima particularitate a gîndirii noastre- îmbinarea problemelor pur economice cu idealurile luptei de eliberare naţională. În centrul gîndirii economice s-a aflat ideea independenţei, ideea naţiunii, fapt ce permite de a plasa întreaga gîndire în cadrul unei variante a doctrinei naţionalismului ec., cu justificarea unui însemnatamestec al statului în problemele ec.O altă problemă specifică, a fost cea a Unirii. Această problemă a predominat mereu gîndirea economică şi anume prin această prismă erau analizate şi chestiunile ec. Fiind plasaţi geografic “în calea tuturor răutăţilor”, cum zic cronicarii, adică aflându-ne învecinaţi cu nişte popoare puse mereu pe jaf şi prădăciune, cum fuseseră cândva tătarii, turcii, hunii, goţii şi cazacii, ne-am deprins, să punem accentul pe consum şi nu pe acumulare. Această vecinătate supărătoare distrugea din temei dorinţa strămoşilor noştri de a se pricopsi, de a construi palate, case frumoase, monumente de artă. În condiţiile lipsei unei stabilităţi politice şi ec., a certitudinii că avuţia creată nu va fi jefuită, psihologia populară înclina în direcţia cheltuirii banilor în petreceri şi nu pentru a înfiripa manufacturi, a ridica edificii măreţe.Noi avem o gîndire mai mult emotivă, deît raţonală, iar la temelia acţiunilor noastre se află de obicei sentimentele, instinctele, emoţiile, şi nu raţiunea, calculul, agerimea, duritatea, judecata la rece. Apoi gîndirea economică este încătuşată de tot felul de principii morale, de tradiţii religioase şi de altă natură. Poate de aceea de-a lungul secolelor am avut mai mulţi poeţi şi muzicanţi şi foarte puţini economişti. Un şir de oameni de geniu (M.Eminescu, B.P.Haşdeu, N.Iorga, A.D.Xenopol etc.) văzînd enorma vulnerabilitate a gîndirii noastre economice şi simţind necesitatea apărării intereselor naţionale ale acestui popor mai mult mistic, decît raţional, au părăsit adeseori ocupaţiile îndrăgite, pentru a se apleca asupra problemelor ec.

Caracteristica de ansamblu a operei economice a lui P.S.Aurelian. Plătind într-un fel tribut timpului, Aurelian avea să-şi expună punctul de vedere în toate problemele de teorie şi practică economică, care erau actuale la acea epocă în România. El a fost primul economist român care a fondat o doctrină proprie în sensul unui sistem de concepte cimentate în jurul ideii naţiunii şi a industrializării.Spre deosebire de mai mulţi economişti, care au pornit de la interesele unui sau altui partid politic, ale burgheziei, moşierimii, sau ale proletariatului, Aurelian analizează fenomenele economice, plasând în centrul doctrinei sale problema formării complexului naţional unic, ale industrializării, viitorului economic al României. În condiţiile când în cercurile politice din ţară dominau partizanii liberschimbismului, el a promovat consecvent ideea că fără o industrie dezvoltată, fără o politică protecţionistă România este lipsită de viitor.

Trăsăturile definitorii ale gândirii economice ale lui M.Manoilescu. Ca şi în cazul celor mai mulţi din economiştii români, doctrina economică a lui Manoilescu poartă un caracter eclectic, situându-se la hotarul între liberalismul economic şi naţionalismul economic. Oricum, ca teoretician principal al neoliberalismului românesc, el a apărat interesele elitei naţionale: «Am crezut totdeauna în elită, - scria el, - şi în dreptul ei natural la conducere». Marele economist român considera burghezia industrială drept forţa cea mai importantă a progresului economic. Apărător al iniţiativei individuale, ca toţi liberalii, el respirige totodată pretenţiile de universalitate ale adepţilor liberalismului economic. El susţine că economia politicâ trebuie să studieze nu comportamentul agenţilor economici individuali, ci „economia naţională”, mai concret „forţele naţionale productive, în primul rând „munca” şi «capitalul».Neoliberal, dar care respinge cel puţin trei din principule de bază ale liberalismului economic şi anume - teoria schimburilor internaţionale, importanţa acordată individului, nonintervenţionismul, - Manoilescu acceptă, recunoscându-le ca juste, un şir de concepte ale lui K.Marx (ca, de exemplu, cel de «plusvaloare»), ale şcolii istorice germane, dar mai ales ideile formulate de F.List, pe care îl glorifica, considerându-l autor al «primei mari spărturi în solida structură a teoriei liberale» şi «deschizător de drum al căii propriei noastre independenţe economice».

11. Evolutia ideilor socialiste. Caracteristica generala a doctrinei economice socialiste. Socialismul utopic si mic burghez. Esenta: condamnarea capitalismului, in primul rind a temeliei lui ec.- proprietatea privata si inlocuirea ei cu cea colectiva. De asemenea condamna inegalitatea de avere, exploaterea celui slab de catre cel puternic. Socialismul chema la inlocuirea liberii initiative private prin actiunea colectivului sau a statului.Socialismul utopic:.Ch. H de Saint-Simon (”Industria” „Noul crestinism”): Socialismul este numit productivist, deoarece autorul lui considera ca viitoarea societate se va intemeia pe marea industrie, care va fi strins unita cu stiinta si se va dezvolta in mod planificat. Repartitia bunurilor create se va face dupa munca. Statul va disparea. Propune limitarea dreptului la proprietate si anularea dreptului de mostenire.Ch. Fourier : milita pt inlocuirea capitalismului cu o noua societate formata din asociatii de producatori si intemeiata pe principiile justitiei sociale. El critica proprietatea privata mare, care, potrivit opiniei lui se afla la temelia inegalitatilor sociale, a anarhiei si a crizelor ec. Se pronunta pt proprietatea sociala. Considera ca societatea va ajunge la o etapa numita „armonie” a cărei celulă de bază va fi falanga (asociatii formate dintr-un numar anumit de oameni, cu pregatire culturala si profesionala diferita, care vor trai in voie si vor munci dupa bunul lor plac, imbinind armonios munca fizica cu cea intelectuala).

Socialismul mic-burghezPiere Joseph Proudon: parintele anarhismului. „Memoriu asupra proprietatii”Proprietatea. Considera ca „Proprietatea este un furt”, cauza tuturor nedreptatilor, cauza exploatarii omului de catre om. Dar cu timpul ajunge la concluzia ca

mijlocul cel mai efectiv de a apara individul de abuzurile din partea statului este totusi proprietatea.Ca urmare el afirma „Proprietatea inseamna libertate” – devine factor al dezvoltarii societatii numai atunci cind proprietarul utilizeaza personal mijloacele ce-i apartin.Daca el foloseste munca salariata, se transforma in exploatator.

Propune creditul gratuit fara dobinda (care urma sa prefaca pe micii producatori in proprietari, sa reduca preturile si deci sa ridice nivelul de trai), o forma de organizare politica si ec. descentralizata, intemeiata pe solidaritate reciproca si asistenta mutuala a producatorilor.27.Institutionalismul. ,, Teoria economiei dualiste’’ de J.K. Galbraith si teoria ,, economiei dominante’’ de Fr. Perroux.A aparut la sf. Sec XIX-lea in SUA.Precursorii instituationismului Simonde de Sismondi,Fredrich List si sc.istorica Germana.La fel ca si majoritatea doctrinelor institutionalismul este o directie impotriva efectelor.Critici ai monopolului.Trasaturii definitorii : 1. atitudine critica fata de un sir de aspecte negative ale capitalismului. 2 calificarea institutiilor drept forta motrice a dezvoltarii social-economice 3 justificarea amestecului statului in economie cu scopul evitarii crizelor, somajului si obtinerii veniturilor nelegitime 4 efectuarea unei analize preponderent macroeconomice 5 promovarea ideii primatului socialului in raport cu economicul. 6 ideea prioritatii socialului asupra economicului

Etape: 1900-1940 Institutionalism negativist sau protestatar (critica capitalismului si a liberalismului economic) Th.Veblen, W.Mitchell / 1945- 1960 Schimbarea accentului de la critica capitalismului la perferctionarea lui. J.M.Clark, A. A.Berie / 1960-1970 Largirea ariei geografice si a caracterului investigatiilor. J.GalbraithFr. Peroux –In economia contemporana asupra activitatii ec., o influenta tot mai mare exercita statul si marele corporatii. Teoria economiei dominante –Peroux considera ca fenomenul dominatiei este una din principalele trasaturi caracteristice ec. contemporane. El se refera nu numai la cadrul agentilor economici. Si economiile nationale se divizeaza in dominante si dominate.J.K.Galbraith „Noul stat industrial” „Stiinta economica si interesul public” – Respinge teza neoclasica cu privire la rolul determinant al pietii in viata ec. si fundamentarea teoriei despre rolul decisiv al marilor intreprinderi si al statului in programarea evolutiei economice. El considera ca statul trebuie sa-si asume functia de „planificare” a economiei. Tehnostructura-o noua institutie cheie (Grup format din cei mai influenti manageri, care poseda cunostintele si experienta necesara si conduc in realitate intreprinderile).

12. Ideile principale ale doctrinei economice a lui K.Marx. Teoria plus valorii. Leninismul. Socialismul marxist = teorie politică bazată pe concepţia materialistă a istoriei şi caracterizată prin luarea drept obiectiv a punerii în comun a mijloacelor de

producţie şi de schimb, ca şi prin repartiţia echitabilă a bunurilor. Ea luptă pentru emanciparea muncitorilor şi ţăranilor, pentru o lume fără clase sociale şi fără oprimare. Pentru Marx, care a stabilit şi definit esenţa mişcării socialiste, socialismul implică, în final, eliminarea pieţei, a capitalului, a muncii ca marfă şi chiar a banilor.

Conceptia marxista nu este cea a ordinii naturale, ci cea a ordinii sociale.Karl Marx „Capitalul”.. La temelia DM(doctrinei markxiste) se afla 3 concepte fundamentale : valoare, plusvaloarea, acumularea capitalului. Teoriei valorii Marx i-a adus niste imbunatatiri. Valoarea-munca este un raport social intre participantii la producerea si comercializarea marfurilor. Marx a facut

divizarea mai clara intre valoarea de intrebuintare si valoarea de schimb. Marx a introdus in ec. politica conceptul de plus-valoare, adica valoarea ce este creata in timpul supramunca folosind munca salariatilor. Exploatarea capitalista

consta in faptul ca proprietarul mijloacelor de productie insuseste diferenta dintre valoarea muncii si valoarea fortei de munca, iar salariul nu constituie decit pretul fortei de munca, si nu echivalentul muncii prestate de muncitor.

El a analizzat 3 categorii de venituri (forme ale plusvalorii): salariul, profitul, renta.Acumularea capitalului porneste de la dorinta capitalistului de a obtine profit, care-l impinge sa imparta plusvaloarea in 2 : o parte o consuma, alta o acumuleaza.

Transformarea plusvalorii in capital este numita acumulatea capitalului.Leninismul.Revizuind unele din cele mai importante aspecte ale teoriei lui Marx, Lenin concretizează totodată un şir de teze despre proprietate, despre stat,

despre principiile de funcţionare a economiei socialiste. Iniţial, ca şi majoritatea celorlalţi socialişti, Lenin preluă ideea lui Marx şi Engels, potrivit căreia o dată cu trecerea la socialism, producţia de mărfuri va dispărea. Convingându-se, în anii comunismului de război, că acest lucru este irealizibil, Lenin, cu riscul de a fi acuzat de revizuirea marxismului, lanseazâ ideea reîntoarcerii la producţia de mărfuri, ca la un rău inevitabil şi temporar.

Un loc important în teoria leninistă este acordat statului, care trebuie să dirijeze nu numai procesele popolitice, ci şi cele economice. La prima fază a societăţii comuniste statul organizează producţia după un plan directiv obligatoriu pentru toate întreprinderile, care sunt dirijate prin reprezentanţii statului. Salariul, preţurile, dobânda, cât şi alte mărimi economice, sunt fixate de stat. Abia în comunism, pe care nu a reuşit să-1 plaseze în timp, se presupunea dispariţia statului. Până atunci rolul acestuia urma să crească mereu.

După moartea lui Lenin doctrina marxistă a continuat să fie dezvoltată de pe poziţiile a mai multor şcoli socialiste, dar în temei în direcţia trasată de conducătorul «primului stat proletar din lume».28. Conceptul avutiei la mercantilisti, fiziocrati si liberalii clasici. Mercanteliştii considerau că preocuparea principală atât a indivizilor cît şi a statului trebuie să fie sporirea avuţiei. Astfel ei au aşezat la temelia doctrinei lor ideea că semnul şi măsura avuţiei unei ţări este determinată de cantitatea de aur şi argint pe care ea o posedă. Iar izvorul acestei bogăţii îl constitue comerţul, circulaţia mărfurilor şi în mod special comerţul exterior. La nivelul întregii ţări acest surplus se capătă în cazul cînd valoarea mărfurilor exportate depăşeşte pe cea a mărfurilor importate.Fiziocraţii au reorientat cercetările ec. din domeniul circulaţiei mărfurilor în cel al producţiei, indicînd direcţia în care trebuie căutat adevăratul izvor al avuţiei unei ţări. În centrul preocupărilor liberalilor clasici se afla sfera de producţie şi munca, rolul căreia este considerat hotărîtor în sporirea avuţiei.

13.Caracteristica generala a doctrinei neoclasice. Teoria valoare-utilitate. Principalele scoli marginaliste.In 1870 au aparut 3 mari scoli: austriaca, elvetiana si de la Cambridge care au fondat doctrina neoclasica. Fondatorii sunt: Jevons, A.Marshall, Leon Walras si Karl

Menger.Ei au descoperit paralel si in acelasi timp asa-numitul fenomen al utilitatii marginale denumit principiul diminuarii utilitatii marginale.Savantii dati afirma ca valoarea depinde de combinarea dintre raritate si utilitate. Ea este determinata de utilitatea marginala adica de utilitatea unitatii cel mai putin utile care face obiectul unei cereri.Factoriicare au conditionat aparitia D.Neoclasice:

1. trecerea de la o ec bazata pe libera concurenta la cea dominata de oligopoluri si monopoluri.2. oferta de bunuri materiale incepe sa depaseasca cererea, comercializarea marfurilor devenind mai importanta decit producerea lor.3. se accentueaza lupata de concurenta intre agentii economici in ceea ce priveste accesul lor la materie prima si energie4. se accentueaza conflictul dintre muncitori si capitalisti fapt care ameninta insasi existenta societatii burghezeScoala austriaca: K. Menger, E. Bohm-BawerkScoala de la Lausanne: Leon WalrasScoala de la Cambridge: A.Marshall

Meritele:1. Au imbogatit stiinta cu un sir de termeni noi cum ar fi : teoria valoare-utilitate, echilibrului general si ech. Partial2. Au largit sfera preocuparilor stiintifice prin studierea proceselor de circulatie si de consum a marfurilor prin analiza proceselor ec. de pe pozitiile consumatorului3. Au studiat mecanismul functionarii pietii „in stare pura”, fapt ce lea permis sa descopere un sir de legitati si tendinte de prima importanta, valabile pt orice ec. de

piata4. Au pus accentul pe studierea cererii si ofertei. Au subliniat importanta studierii raritatii bunurilor economice

29.Aparitia si particularitatile neoinstitutionalismului economic. ,, Imperialismul’’ stiintei economice.Neoisntitutionalismul, sub presiunea keynesismului si neoliberalismului, pe la mijlocul sec.XX, isi pierde influenta. Insa intre anii 70-80, prin lansarea unor noi concepte si teorii, doctrina neoinstitutionalista revine iarasi pe prim-plan. Principalii reprezentati ai neoinstitutionalismului revigorat sunt: Ronald Coase, Douglass North, James Buchanan, Armen Alchian, Gordon Tullock. Particulariatile neoinstitutionalismului:

1. Intreprind o cercetare a realitatilor ce tin de obiectul de studiu al politologiei, al istoriei, al dreptului, cu folosirea metodelor si instrumentelor economice.

2. Pun accentul pe studierea relatiilor dintre indivizi din cadrul uneia si aceleiasi institutii, cum ar fi statul, familia, forma, etc.

3. Folosesc pe larg metoda deductiva de cercetare economica, insotita de analiza cantitativa si calitativa.

4. Acorda o importanta deosebita notiunilor costul tranzactiilor si drepturile de proprietate

14.Aportul scolii psihologice austriece ( Karl Menger si Eugen Bohn-Bawerk) si al scolii matematice elvetiene ( Leon Walras) la dezvoltarea stiintei economice.Scoala psihologica austriaca. K.Menger si Bohm-Bawerk.

Pun accentul pe aspectele psihologice al fenomenelor economice,adeptii scolii austrice(numita si scoala subiectiva),considera ca marimea categoriilor economice-valoare,dobinda,utilitatea,capitalulu,etc,depinde de aprecierile subiective ale individului.Ei s-au preocupat de elaborarea teoriei valorii bazate pe utilitatea finala. Ei considera ca preturile marfurilor de consum sunt determinate numai de aprecierile subiective exprimate de diferiti indivizi luati separat cu privire la utilitatea finala a ultimii unitati dintr-o marfa oarecare. Ei considera cau UT (utilitatea totala) finala depinde de 2 factori: intensitatea nevoii individului si raritatea bunului respectiv

Dupa Menger: teoria bunurilor:bunurile sunt niste produse care satisfac o anumita nevoie umana.Ele sunt economice si libere.Teoria valoare utilitatea:valoarea unui bun depinde nu de munca incorporata ci de aprecierile subiective ale indivizilor de gusturile si preferintele lor reprezentata prin utilitatea marginala.

Dupa Bohm-Bowerk pt formarea valorii e nevoie ca utilitatea sa fie unita cu cantitatea.Raritatea in viziunea lui e o marime relativa si apare numai in concordanta cu gradul de necesitate de a poseda un lucru sau altul. Repectiv cu cit e mai mare intensitatea nevoii cu atit va fi mai mare valoarea bunului si UT finala a lui.

In esenta, reprezentantii scolii austriece sustin ca utilitatea finala scade pe masura sporirii rezervelor si ca valoarea unui bun e determinata de cea mai mica UT pe care o poseda ultima unitate sau cea mai putin importanta nevoie.

Contributia: A explicat valoarea cu ajutorul UT finale si a analizat ev economice printro viziune psihologica.Scoala matematica elvetiana. L.Wallras si A.Marshall.

Scoala elvetiana (sau scoala de la Lausanne,cum i se mai spunea adeseori) se deosebeste de celelalte scoli neoclasice prin incercarea de a expune toata teoria economica prin folosirea intrumentelor matematice,adica a formulelor,ecuatiilor,functiilor si schemelor,prin incercarea de a edifica o teorie economica absolut obicetiva,pura,concreta si adevarata. L. Walras elaboreaza teoria echilibrului general. Atunci cind cererea easte egala cu oferta pentru fiecare produs si pentru fieacrea piata.In viziunea lui in anumite conditii trebuie sa se stabileasca un anumit echilibru intre: pretul produsului ,factorii de producere si cantitatile de produse

Dupa el sunt 3 categorii de piete: a produselor , serviciilor productive si capitalurilor.Elaboreaza modelul concurentei pure si perfecte;”-atomicitatea pietei -Omogenitatea produselor -Mobilitatea factorilor de productie-Libera intrare pe piata -Transparenta pietei

30. Teoria ,,Costului tranzactiilor’’ si teoria ,, drepturilor de proprietate’’ de R. Coase. R. Coase – cele mai importanterealizări: articolele ” Natura firmei” ș i ”Problema costurilor sociale”; În aceste articole a lansat trei teorii: ”costul tranzacțiilor”; ”drepturile de proprietate”; ” teoria firmei”. Costul studierii pieţei, desfăşurării negocierilor şi încheierii contractelor  Costul tranzacţiiloreste o noţiune economică ce a intrat în circuitul ştiinţific în anul 1937, odată cu publicarea articolului lui Ronald Coase despre firmă. Neoclasicii considerau că procesul schimbului pe piaţa se înfăptuieşte momentan şi fără niciun fel de cheltuieli suplimentare, iar acordurileîncheiate între firme se îndeplinesc cu stricteţe. Din păcate, lucrurile stau cu totul altfel, afirmă părintele neoinstituţionalismului.Costul tranzacţiilornu este nemijlocit legat de procesul de producţie, adică de cheltuielile de procurare a materiei prime şi a materialelor, autilajului şi a transportului, cheltuielile pentru plata salariilor etc.Acesta este costul efectuării unui schimb sau a unei tranzacţii economice,adică cheltuielile legate de studierea pieţei, de desfăşurarea negocierilor, încheierea şi respectarea unor contracte între partenerii economici.  Drepturile de proprietate care reduc costul tranzacţiilor  D rep tu r i l e de p rop r i e t a t e  – este schiţată iniţial de economistul American Armen Akhian, apoi dezvoltată de Ronald Coase, Douglass North, James Buchanan şi  Harold Demsetz. Prin sistemul drepturilor de proprietate se subînţelege totalitatea normelor care reglementează accesul la resursele rare. Aceste drepturi de Proprietate mai sunt numite și ”mănunchi de împuterniciri”sau ”mănunchi de drepturi”. Iată care sunt principalele drepturi de proprietate 1.Dreptul de dispoziţie, adică de control, al proprietarului asupra bunului.2.Dreptul de posesiune .3.Dreptul de u t i l i z a r e   a bunului.4.Dreptul de uzufruct, adică de însuşire a rezultatelor, care devin, și ele,obiect de proprietate.5.Dreptul de admin i s t r a r e  6.Dreptul de a t r ansmi t e   bunu l p r i n  moştenire7.Dreptul la o posesiune fără termen asupra bunului.

15. Trasaturile comune si deosebirile dintre doctrinele clasica si neoclasica. A. Marshall – autorul concilierii clasicilor cu neoclasicii. Sistemul de cunostinte elaborat de Marshall se bazeaza pe toate realizarile de seama ale stiintei economice de pina la dinsul.Posedind rarul talent de a impaca partile opuse si de a gasi compromisul chiar acolo unde acest lucru pare imposibil,Marshall reuseste sa efectueze o sinteza a tuturor realizarilor stiintei economice din secolele 17-19,fara neglija chiar meritele socialistilor si ale fiziocratiilor.Si totusi meritul sau principal consta in concilierea neoclasicilor cu clasicii.

Trasaturi comune:1. Recunaosterea existentei unei ordini naturale careia ii este supusa viata economica2. Forma cea mai reusita de organizare a vietii ec. este economia de piata, bazata pe proprietatea privata3. acceptarea principiului „miinii invizibile” adica a automatismul functionarii economiei de piata4. respingerea ideii amestecului statului in economie 5. considerarea profitului drept motor al dezvoltarii6. calificarea concurentei ca factor al progresului.

Deosebiri: 1. Clasicii afirma ca AE este reglementata de legi obiective si universale , marginalistii au mutat cercetarile teoretice din domeniul obiectiv in cel subiectiv. In timp

ce clasicii pornesc de la productie, neoclasicii pornesc de la consum la alte faze ale AE studiind in primul rind procesele de circulatie a marfurilor2. Invinuind clasicii ca ar fi ideologizat stinta economica marginalisti si-au pus scopul de a crea o stiinta adevarata, pura separata de economia sociala. Ei renunta la

termenul de economie politica in favoarea celui de „economics” in centrul caruia se afla omul cu inclinatiile, gusturile si preferintile sale3. Clasicii analizează procesele şi fenomenele în termeni de clasă, marginaliştii studiază activităţile agenţilor economici, considerînd că societatea este compusă nu

din clase diferite dar din producători şi consumatori.4. In baza sistemului ec. clasic sta teoria valoare-munca. In baza teoriei marginaliste sta teoria subiectiva a utilitatii marginale (valoare-utilitate) . Ei considera ca

valoarea bunului nu are substanta obiectiva(munca) dar se afla in dependenta de aprecierile subiective ale individului(consumatorului)31.Teoria ,,alegerii publice’’ de J.Buchanan. În politică, teoria alegerii publice este o teorie a adoptării deciziilor în domeniul politic ce explică cum, ce şi pentru cine se fac alegeri în sectorul public. Cel mai important precursor al teoriei alegerii publice moderne este considerat Knut Wicksell, care a formulat primele elemente constitutive ale teoriei (1896), şi anume: individualismul metodologic, homo oeconomicus şi politica văzută ca schimb. Dezvoltarea acestei teorii a avut loc începând din anii 1940 prin contribuţiile unor teoreticieni cum sunt J. Schumpeter, K. Arrow, A. Downs, J. Buchanan şi G. Tullok.  Promotorii teoriei alegerii publice au realizat un paralelism între modul de adoptare a deciziilor în sfera economică şi cea politică, prin introducerea în analiza sistemului politic a motivaţiilor comportamentului economic. Sistemul politic este un proces de cooperare bazat pe existenţa unor participanţi şi a unor reguli de luare a deciziilor. Participanţii sunt: contribuabilii, pe care democraţia trebuie să-i servească; reprezentanţii aleşi (politicienii) cu rol de „întreprinzători” ce identifică cererea publică pentru bunuri publice şi găsesc modalităţi de a oferi aceste bunuri, şi grupurile de presiune sau lobby, ce se interpun între politicieni şi votanţi.  Teoria alegerii publice presupune că politicienii, care în viaţa economică se comportă în mod egoist urmărind satisfacerea propriilor interese, au şi în viaţa politică un comportament similar. Ipoteza teoriei este că politicienii se comportă astfel încât să-şi maximizeze şansele de a fi aleşi. Politica este privită ca o structură de schimburi complexe între indivizi în cadrul căreia aceştia se străduiesc să-şi realizeze în mod colectiv obiectivele de piaţă.  Alegerea publică este procesul prin care preferinţele individuale se combină în decizii colective. Problema crucială apare din necesitatea de a agrega milioane de opinii individuale într-o singură decizie. Regulile de luare a deciziilor sunt esenţiale, deoarece alegerile politice sunt indivizibile pentru naţiune şi au un caracter coercitiv. Teoria alegerii publice analizează în ce măsură sistemele care se bazează pe consens sau unanimitate produc decizii eficiente şi consistente.

16. Scoala istorica germana. Esenta si etapele dezvoltarii. Aparitia scolii istorice germane nu-i altceva decit o reactie categorica a savantilor-ecomomisti,germani impotriva autorilor liberalismului clasic,care pretindeau ca

au elaborat o doctrina economica universala,valabila pentru toate tarile si popoarele.Si punctul de vedere teorietic,meritul principal al reprezentatilor scolii istorice germane consta in savirsirea unei revolutii metodologice,si anume in respingerea metodei deductive,folosita de liberalii clasici,si inlocuirea acesteia cu metoda inductiva si metoda istorica a cmparatiilor.

In indelungata sa evolutie,aceasta „miscare” de idei economice a trecut prin 3 etapea. Vechea scoala istoriaca (anii 1840-1860)avindul ca reprezentat principal pe profesorul Wilhelm Roscher b. Noua scoala germana (1870-1890)constituita deja in timpul imperiul german,a carei figura centrala a fost Gustav von Schmollerc. Tinara scoala istorica (1900-1940),care i-a avut drept principali reprezentati pe sociologul Max Weber si pe teoreticianul dinamicii capitalismului

Werner Sombart

32.Particularitatile gindirii economice contemporane. Teoria ,, capitalului uman’’ de G. Beker si teoria ,, anticiparilor rationale’’ de R. Lucas.Esenta teoriei capitalului uman consta in examinarea individului nu doar in calitate de simplu consumator de bunuri si servicii,ci ca pe o forma a capitalului,investitiile in individ fiind asemanate cu investitiile in capitalul fix.In asa mod,individul poate fi comparat cu o firma,care cheltuie resurse pentru a produce cunostinte,abilitati si satisfactii. Studiind comportamentul uman,Gary Becker ajunge la concluzia ca orice activitate umana (nu doar cea economica),orice efort al individului (inclusiv si relatiile intime intre barbat si o femeie) pot fi analizate in termeni de cost-beneficiu.”La nivel abstract,mentioneaza economistul american,dragostea si alte legaturi de ordin afectiv,precum activitatea sexuala sau frecventele contacte stabilite cu o anumita persoana,de pilda,pot fi considerate ca marfuri domestice necomercializabil si se ssupun,in mare parte,aceluiasi fel de analiza ca si cererea de bunuri”.De obicei,capitalul uman este definit drept un stoc de cunostinte profesionale,de aptitudini si abilitati pe care le poseda individul,acestea contribuind la sporirea capacitatilor creative ale individului si,in viitor,la cresterea veniturilor lui. Capitalul uman se constituie din anumite calitati native,cu care omul este inzestrat de la natura,precum si din aptitudinile dobindite de-a lungul vietii prin educatie si alte eforturi intelectuale si fizice.In opinia lui G.Becker,factorii principali care contribuie la cresterea calitatii populatiei,adica a capitalului uman,sunt:

Starea de sanatate si satisfactia oamenilor,circumstanta care influenteaza in mod nemijlocit nivelul productivitatii fortei de munca Gradul de educatie Nivelul de calificare Nivelul de informare Calitatile antreprenoriale ale indivizilor si posibilitatile de manifestare ale acestora

Teoria anticiparilor rationale sau noua scoala clasica Robert LucasInitial,sub infulenta lucrarilor lui Robert Lucas,in anii 70 ai secolului al 20-lea,s-a costituit scoala anticiparilor rationale.Foarte curind insa,devenind deosebit de

populara si avind multi sustinatori,acesta capata o noua denumire-scoala noilor clasici.Printre noii clasici,pe linga Lucas,se mai numara Thomas Sargent,neil Eallace,Edward Prescott etc.Acesta este cea mai renunita scoala contemporana,care studiaza probleme macroeconomiei. Principala particularitate a noilor clasici este recunoasterea si utilizarea in cercetatile economice a conceptului anticiparilor rationale.Potrivit acestei economici,posedind proprietatea de a analiza in mod creativ informatiile de care dispun,au capacitatea de a prezice evolutia feomenelor si situatiilor conrete si de a adopta decizii mai corecte,ai eficieente,decit cele adoptate de institutiile publice.Adeptii teoriei anticiparilor rationale considera ca desi,pe termen scurt,preturile,dobinda si salariile,din cauza informatiei limitate despre evolutia pietei,sunt putin flexibile,sau chiar rigide,pe termen lung,in rezultatul concurentei,devin marimi flexibile,care asigura in mod automat echilibrul dintre cererea si oferta.