Biblio+eca p opora lă a A soeia ţiu n ii „A s tra ".

Anul al 27'lea. Nr. 239. 1937.

.133502

ZILE MARIConferenţe pentru sărbătorile naţionale: 24 Ianuarie, 10 Mai, 8 Iunie, Ziua Eroilor

şi 1 Decemvriede

Horia Teculescu.

4Publicaţie periodică a „Asoeiaţiunii“.

Editura Asoeiaţiunii „Astra“, Sibliu, Strada Şaguna 6. Tiparul Institutului de arte grafice .Dacia Tratând“, s. a.. Stbtlu.

Preţul 5 Lei,

;^v^Sa ^ v v **vn ~v %*^v v^ v v«,™v v *v v ^ v^ ^ v , w ^ wv^ v v^ v v^ ,v%»> v v ^ ^ ^

„Asociaţiimea pentru literatura Rimăm şi cultura poporului român“ , „ASTRA“

I ii l e iii e I a t A i n I HHI .

PREŞEDINTE DE ONOARE:

M. S. Regele GAROU 11.Preşedinte aetiu:

Dp. luliu Moldouan.Viee-preşedinte:Dp. Gh. Moga.

Viee-preşedinte:Dp. Gh. Ppeda.

eomttetul central al „Asoetatlunii“ numără 50 de fruntaşi dtn toate păturile societăţii româneşti.

E datopia fiecărui bun pomân să sppijineaseă „Aso- eiaţiunea“. eetind publicaţiile ei şi insepiindU'Se de membru.

Taxele de membra sunt următoarele:Membra fondator al Gasei Naţionale.

odată pentru totdeauna.................Del 5000'—Membru fondator al „Asoeiafiunei“ .

odată pentru totdeauna.................Membra pe utafă al „Asoetatlunel“.

odată pentru totdeauna.................Membru aetiu al „Asoeiattunet“, anual Membru ajut. al „Asoetajtunei“. anual

1000 —

500 —

* . f - o

'l

B ib lioteca p op ora lă a Asocia ţîun ii „A s tra “ .

Anul al 27-lea. Nr. 239. 1937.

ZILE MARIConferenţe pentru sărbătorile naţionale: 24 Ianuarie, 10 Mai, 8 Iunie, Ziua Eroilor

si 1 Decemvrie

de

Horia Teculescu.

BCU Cluj-Napoca

IUIRBCFG201504406

Publicaţie periodică a „Asociaţîunii“

Editura Asociaţîunii „Astra“. Sibiiu, Strada Şaguna 8. Tiparul Institutului de arte grafice „Dacia Traîană“. 8. a.. Slbltu.

Preţul S Lei,

24 Ianuarie.„Aşezaţi precum suntem, în mijlocul în­

doitului despotism al Europei şl al Asiei, să ne dăm împreună frăţeasca, ajutătoarea mână de unire şl să zicem eu toţii: Trăiască unita Românie 1 Atunci, fraţilor, soarele luminii Da pătrunde şi Da împrăştia adâneul întunerec în care zăcem; atunci numai Dom fi ceea ce trebue să fim, adică fiii unei singure şl puternice moşii. In Dlsurlle mele înflorite se arată Dlitorul României. Suntem milioane de Români răsleţiţi. Ce ne lipseşte ea să ajungem un neam tare?

Unirea, numai unirea 1 Să trătască unirea Românilor!“

O. Negri. (27 D ee. 1848.)

Unirea neamului nostru a fost o surpriză numai pentru cel cari n’au eunoseut istoria.

Pentru cel cari au răsfoit mal des cartea frământărilor noastre, întregirea neamului a

3*

4

■rezultat în mod normal, dlntr’o înşiruire de fapte, a fost un fruct copt în razele unei cre­dinţe. A prlul astfel evenimentul, este ceea ce se ehtamă a judeca în timp, spre deose­bire de judecata strâmtă. în spaţiu.

Până a se ajunge la unire, s’au sbătut atâtea spade, s’au frământat atâtea condeie, s’au sbuciumat atâtea suflete....

S ’a realizat, mal întâi, conştiinţa de uni­tate, prin scrierile cronicarilor, ale lui 0an- temlr şt ale scriitorilor Şeoalei Ardelene. După ce am ştiut că suntem un neam, a urmat exprimarea dorinţei de unire, prin glasul poeţilor şl al oamenilor politiei, apoi, ultima fază a luptei, îndemnul spre unire.

Frânt în mat multe părţi trupul neamului, limba, credinţa şl obiceiurile, sufletul nea­mului, a rămas acelaş. Legăturile între te­ritoriile locuite de Români au fost foarte strânse, fie că au fost economice şl politice, fie că au fost religioase şl culturale.

Şl fiindcă această zi de 24 Ianuarie ră­mâne ziua unirii, nu numai a Moldouei eu Muntenia, ei a tuturor năzuinţelor noastre spre unire, cuvine-se a înşira eu eolauie po­vestea sbueiumulul nostru de veacuri spre realizarea idealului.

De timpuriu găstm douezi, eă Românit se credeau, se simţeau şl se doriau a fi un neam.

Braşouenil îl chemau pe Ştefan cel Mare să le fie Domn, la 26 Aprilie 1479: „Multă supunere şl slujbă aducem înaintea Măriei Tale. Par’eă al fost ales şl trimes de Dum­nezeu pentru cârmuirea şi apărarea Ardea­lului 1... suntem în mare primejdie şi la mare strâmtoare din pricina Turcilor nespus de cruzi... Pentru aceea, eu mare dor şl dra­goste te rugăm pe Măria Ta, ea să fad bu­nătatea să te apropii de această ţară... Şl acei credincioşi (din Muntenia) te aşteaptă, suspinând foarte, pe Măria Ta, căci au nă­dejde în Măria Ta“... (M. lorga, An. Ac. Rom. S. II. T. XXII., pag 118.)

Conştiinţa eă Muntenii şl MoldoDenii sunt aeelaş neam o găsim pentru prima oară ma­nifestată la 1507.

Cronicarul Ureche re pouesteşte (Leto­piseţe 1., ed. Kogălnieeanu, 1872, pag. 181), că Radu Vodă al Munteniei, neauând nlet o pricină, a prădat şl a ars ţinutul Putnei. Bogdan Vodă — socotind să-şi răscumpere strâmbătatea mai eu asupră — năuăli în

5

6

Muntenia până la Rătezaţl, lângă Râmnic, arzând şt prădând. Ureche ne dă prects timpul: 28 Oetomorie, 7015 (1507). Şl acolo, spune Ureche, dela Radu Vodă l-au tâm- plnat sol, un călugăr anume Maxlmlan, fe­ciorul Iul Despot, Domnul sârbesc şl s’au rugat lui Bogdan Vodă, să facă pace eu Radu Uodă, penfrueă sunt creştini şl de o seminţie. Deci, Bogdan Uodă, uăzând rugă­mintea dela acel călugăr, au făcut pace pentru uota lui; şl au trimes soit la Radu Vodă; şt atunci Radu Vodă eu boierit lut au jurat pe sfânta Euanghelle ea să fie pace neclintită...

La 1542 se arată teama străinilor de unirea Ardelenilor eu Moldouenll, din cauza identităţit de limbă. Porembsky, secretarul reginei Izabela, uăduua lut Zapoga, spunea lămurit: „Dacă uoeuodul Moldouet (Rareş) ua intra în jură, mulfl, ba totl, bănuesc să albă înţelegere eu Săeull... Românii stăpânese o bună parte a ţării, cari s’ar uni uşor eu el pentru limba lor, care e aeeeaş*. (N. lorga Legăturile Sâeutlor eu Moldoua, pag. 13)

Italianul Grtttt, pe eare l-a prins Rareş la Mediaş, uoia să fie rege în Ardeal şl să pună pe cei doi fii al săi Domni în ţările româneşti, cu sprijinul Turcilor.

7

Despot Vodfi amintia originea noastră romană şl se gândea să unească Ardealul eu Moldoua şl eu Muntenia.

La 1599 boierit munteni îl roagă pe craiul Poloniei să le dea ea Domn pe fratele lut leremta Vodă: „Toţi boierii Ţării Româneşti şt toată (ara l eere şi-l iubesc, pentrucă ureau să fie la un loc şi în unire eu ţara Mo'douei. Căci suntem toţi de-o limbă şl de o lege şl 'n uremite de odinioară astfel Domnul Mol- douei ajunge Domn muntean şt Domnul mun­tean Domn moldouenese (N. lorga: Serlsort de boieri, pag. 42).

La 1 Noemur e 1599 Mthai intră în A'ba lulia, iar la 10 Mai 1600 ajunge la laşi; astfel se săuârşeşte pentru o clipă minunea cea mare...

Fapta lui Mihai a trezit îndemnuri. Spre Ardeal tindea Radu Şerban, biruitorul dela Braşou (7 Iulie 1603). Fapte mari ea M'hat V teazul uoia să facă şi Radu Mihnea (1658 — 1659), care se numea şt Mthai Vodă şt se ’ntituia „principe de Făgăraş“, cerând dela Turei Moldoua şt Ardealul.

Mthall Pâtreşeu, nepotul lui Mihai Ui- teazul, pe care Matei Basarab uoia să 1 lase

8

urmaş, plănuia să cucerească Ardealul. Pe acest Mihal, la 1644, Ferdtnand îl trimite în Ardeal, să facă o mişcare printre Români, împotriua lut Rakoezy.

Uisul de-a stăpâni Ardealul l-a auut şl Gaspar Gratiani (1619—1620), tar Grlgorle Ghlea cerea lui Apafy să-l înapoieze feudele muntene: Amlaşul şi Făgăraşul.

Ea tendinţele de ealuinizare ale lui Beth'en, patriarhul Glril Luearis (care în 1621 se afla la Târgoulşte) răspunse: „Pentru a se face lucrul bine şi în linişte, ar trebut înainte de toate să se rupă legătura de sânge şl de iubire, care deşi într’aseuns; dar în felul cel mai strâns leagă pe Românii din Ardeal eu locuitorii Ţării Româneşti şi Mol- douel“. (N. lorga : Istoria Românilor din Ar­deal, uol. I., pag. 232)

Gr. Ureche aminteşte mal întâi despre identitatea de rasă între munteni şi moldo- uenl: „Noi aflăm că Moldoua s’au descă­lecat mat pre urmă şi muntenii mal dintâi, măcar că s'au tras dela un izuor, muntenii întâi şi moldouenii mai pre uTmă“. (Leto­piseţ, pag. 5.) De asemenea, Identitatea între moldoveni şl ardeleni (iLeopiseţ, pag. 80):

„Românii, eâtl se află lăeuitori la fara un­gurească şt la Ardeal şt la Maramureş, dela un loc sunt eu moldouenlt şt toţi dela Râm se trag“.

Dar Mtron Costtn a afirmat pentru prima oară lămurtt unitatea neamului: „Biruit au gândul să mă apue de această osteneală, să scot lumtt la Dedere felul neamului, din ee lauor şl seminţie sunt locuitorii tării noa­stre a Moldouet şt aşa şt a ţării Munteneşti ...şt a Românilor dtn ţările ungureşti; că tot un neam sunt şl odată descălecaţi“. (Leto­piseţe, uol. 1., pag. 3.)

Tot Miron Gostin ne pouesteşfe (Leto­piseţe 1., pag. 288: Radu Vodă 1623—26) domnia aice în ţară la noi Iară fiul său, Ale­xandru Uodă, în Ţara Muntenească; şi la această domnie au făcut şl nunta, la Tecuci, feciorului său eu fata lui Seărlat, om uestlt între Ţârigrădeni, la care ueselte erau adu­nate două ţări, ţara noastră şt ţara munte­nească. Seaunele boierilor de Moldoua din dreapta Domnului de Moldoua; iară dtn- astânga, boieri munteneşti ţineau duorba şi aşa şt căpeteniile de slujitori.. Şi au tră- gănat acea nuntă până a doua săptămână, eu mari petrecanii şi blşugurl“.

10

Ua8t1e Dupu era amăgit de gândul de-a cuceri Ardealul, lnfr’o serlsoare eătră Poartă (1624) spune : *6u prlulre la Ardeal, e uşoară treaba: eunose bine căile pe care poate fi loDit din Moldoua şl din Ţara Românească... Se adaugă aceea că în Ardeal mat mult de o treime sunt Români, cărora făgăduin- du-le slobozenie, îndată îi uom aţâţa asupra Ungurilor“. (N. lorga, Scrisori Domneşti, pag. 144)

Vasile Dupu era chiar să ajungă Domn în Ardeal.

Miron Costln ne spune (Letopiseţe 1, pag. 35?): Vizirul trimise uorbă Domnilor românt să meargă asupra Iul Rakoezy eu oşti... şi atunci spun că socotise Kluprilăul să scoaţă pre Uaslle Vodă den Edtcula să-l puie Graiu în Ardeal în locul lui Raeoţi... Primind porunca Ulztrului, Ştefan Dodă, spune M. Costln, den rădăeiunl m’au trimis pe mine în Ţara Muntenească, sfătuindu-se eu Con­stantin Uodă ce răspuns uor da, uitndu-le amândurora o poruncă şl la un prepus fiind amândoi la împărăţie, şi amândoi Domnii toema într’un chip de primeţd e aproape. Iară nestălătoare şi lunecoase firile ome-

11

neştl, la greu şl la neuole, clneşt de sine să stea şl apoi şl unul şl altul mal lesne pier... Inuoiala nu s’a făcut. Ştefan pricepând „îndoita Inimă“ a Iul Constantin Vodă, deşi în răspuns îl numeşte „fratele nostru“.

Priuitor la agrălrea „ fratele nostru “ amintim că ea s'a păstrat. Mal târziu, Ion Sandu Sturdza îl numla pe Ghiea „al nostru prea iubit frate“. (N. lo rga : Cum se făcea corespondenta între Domnii Moldoueni şt al Ţârii Româneşti, pag. 2.)

Dl N. lorga ne aminteşte preţioasa în­semnare a unui scriitor ardelean, din timpul când Muntenii luptau eu Ungurii, la Sueeaua, în contra Moldouentlor şl a Cazacilor Iul Timuş, ginerele Iul Uaslle E>upu: „Unii ostaşi trădători al Iul Matet Vodă au refuzat să se lupte eu fraţii lor, Românii din Moldoua“. (Istoria armatei, noi. 11., pag. 140.)

Şerban Cantacuzino, deşi luase parte la asediul Utenel (1683), doria o înţelegere eu Imperialii, în schimbul unor moşit şi cetăţi în Ardeal. Da 1685 trimişii Iul Şerban iau parte la Dieta din Făgăraş, unde se încheie o alianţă între Transiluanla şl Muntenia.

12

Ion Neeulee ne spune despre Duea Vodă (Letopiseţe 11.. pag. 222): Că el se ţinea şi uorouea în casa lui şi se ispitia să fie Graiu în Ţara Ungurească şl un feetor al Iul în Ţara Moldouel şi alt feetor Domn în Ţara Muntenească şi gtneresău Hatman în Ucraina.

Brâneoueanu încă aDea un plan mare. Prin 1694, el se gândea să-şl mărite o fată eu principele Filip de Liehtensteln, foarte iubit în Ardeal şl apoi să-l lase pe acesta la Bucureşti, pentru a se aşesa el însuşi în ueehiul scaun al lui Mthal Viteazul. Şt in­formatorul, un Eeuanttn isteţ şt bine informat. Nieolae de Porta, serie astfel: „Ardelenii, cari uedeau înlăturat principele lor închipuit te- mându-se de libertăţile lor, după exemplul din Ungaria şi neauând un om de această importanţă, daie fiind grelele duşmănii dintre dânşii, ar fi primit bucuros pe Brâneoueanu, om de frunte, principe încoronat şi cu faimă de mare politic, pentru a potoli reuoiuţiile lor de acasă. (M. lorga: Istoria Ardealului, uol. I. 319.)

Potemkln, guuernatorul Principatelor, ulsa să fie rege al Daciei, tot aşa Ipsilante, la 1806. Cel dintâi guuernator al Basarabiei,

13

Searlat Sturza, a auut uiziunea elară a unirii tuturor Românilor.

In ueaeul al XlX-lea legăturile între Ar­deal şl Principate sunt din ee în ee mal strânse. Cartea sfântă trecuse din Muntenia în Moldoua şl în Ardeal, cronicarii au arătat unitatea neamului, tar poeţii au dorit reali­zarea el, astfel, atmosfera era prielnică pentru Unire la 1848, douadă uersurile lut Aleesandri, frumoasele euuinte ale lui Negri şi temeinleile argumente ale lui Kogălnl- eeanu care prtuea^ea patrie a sa toată acea întindere de pământ unde se «orbeşte ro­mâneşte.

Dar instinctul sănătos al neamului, cum­pănind uisul eu fapta, dieta mal întâi o unire a celor două principate, pentru a nu pune în prtmejdte utitorul, erelndu-se eonDlngerea, că unirea Moldooel eu Muntenia na trebui s’adueă fără îndoială şi unirea cea mare. Erau şi fapte Istorice care apropiau mal mult aceste două prouinetl: aceleaşi forme de domnie, aceleaşi datini, nici o deosebire la curtea Domnilor, car), uneori, se mutau din Moldoua în Muntenia; boierii pribegeau dintr’o parte într'alta, îi unea imitaţia orien-

14

tulul, apot a apusului. Astfel, Kogălnieeanu uorbeşte de România pe la 1840, tar la 1848 unirea morală era desăoârşttă.

Euenlmentele politice au grăbit unirea celor două principate.

Tratatul dela Parts (1856) pune princi­patele sub garanţia celor şapte puteri euro­pene, desfiinţând protectoratul rusesc şl ho- tărîndu-se să fie întrebat poporul românesc prlDitor la soartea Iul. După ultimii domni­tori (în Muntenia Ştirbei şl în Moldoua Gr. Ghlea) urmează eaimăcămia Iul A. Ghlea în Muntenia şl T. Balş şl N. Uogortdl în Mol­doua dela 1856—1858, apoi a doua eătmă- eămle (în Muntenia: 1. Mânu, B. Băleanu, 1. Filipeseu; în Moldoua: Şt. Catarglu, U. Sturza, A. Pa nu) până la 1859. Sunt cunos­cute frământările din preajma alegerilor,-eu prigonirile lut Uogorldl, care şterge din liste numele celor cari doreau unirea, prouoeând şi demisia Iul Al. Guza, pârcălabul de Ga­laţi. Fâeându-se o nouă alegere, reuşesc unionlştli.

Gonuenţla dela Paris (1859) hotăreşte unificarea militară, financiară şl judecăto­rească, alegându-se doi domnt în prlnetpa-

15

tete române. Demnitatea românească pre- tindea această eonuenţle, care ne da o Ju­mătate de unire, să fie călcată, tar dibăcia conducătorilor a găsit mijlocul, fără a pro- uoea statele europene: alegerea aeelulaş domnitor în ambele principate.

In 4 Ianuarie, deşi erau o mulţime de candidaţi, se pune pe neaşteptate candida­tura colonelului Al. Guşa, iar la 5 Ianuarie este ales Domn al MoldoDet. Deputaţii trt- mişt la Sultan, trecând prin Bucureşti, întâl­nesc însufleţirea deputaţilor Munteni, cari aleg Domnitor tot pe Al. Guşa, la 24 Ianuarie.

Ce reoărsare de bucurie pentru moment, ce tzuor de încredere pentru utttor.

Cu dreptate a spus Kogălnieeanu, că prin alegerea lui Guşa pe tronul lut Ştefan cel Mare „s’a reînălţat însăş naţionalitatea română“, iar B. Boereseu constata, eu mân­drie, după alegerea din 24 Ianuarie, că „o eră nouă se deschide pentru noi... era re­generării noastre“.

Treziţi din însufleţirea clipei, Românii auură încă de luptat până la desăuârşirea unirii, 11 Deeemurle 1861, când Guza Vodă putea spune eu mândrie, că unirea e înde­plinită, naţiunea română întemeiată.

16

Dar marea înfăptuire dela 1859 trezia auântul neamului pentru ultimul asalt.

Trăt-uom, serie Ion loneseu la 1861, noi cari am luptat pentru această unire mat mult de 20 de ani, ca să uedem reálisát şl celălalt uls de aur al nostru, o adunare na­ţională, una şl singură pentru întreg poporul românesc? (Xenopol: Cuza Vodă, uol. 11., pag. 151.)

Şl ’ntradeuăr, politica lui Guşa Uodă auea ea scop ultim unitatea completă a Românilor. (P. P. Panatteseu: Guşa Uodă şi unitatea na­ţională a Românilor. Arhiua, Vili., Nr. 4.)

Douadă, că la 1860, Papiu llarian pre­zintă lut Cuza Vodă un memoriu pentru în­făptuirea Daco-României (l. Dupaş: Alma­nahul presei din Ardeal, 1918), iar Axente Seuer seria: „Planul de cucerire a Ardea­lului“.

** *Am răsfoit aceste pagini ale istoriei

pentru o clipă de reculegere, de mărire a încrederii în energia neamului, de îndemn spre noi înfăptuiri, de adâncă înuăţătură: izbânzile mart în uieaţa popoarelor sunt câ­ştigate eu trudă îndelungată, unirea înaltă

17

neamurile şi numai urmărirea statornieă a unui ideal poate aduee realizarea lui.

Trecutul e marea lecţie pentru neam, din el trebue să luăm „urmă de uteată“, după eum întelepţeşte spune tseusttul cronicar M. Gosttn: „Gâ letopiseţele nu sunt serii-e să le cetească omul să ştie numai ce-a fost în uremile trecute, ce mai mult să hie de în- uătâlură, ce este bine şt ce este rău, de ce să se ferească şi ce ua urma fie cine. Domnul, den fapte e Domnilor care eum au fost şi eu ce uesie şt pomenire, să ieie urmă de uieaţă; boierit urmând pe boierii cei einsteşi şi în­ţelepţi; slujitorul a slujitorului; că cireşi după breasla sa, de urmează pe cei cln- steşi, einsteşi esie, şi cine urmează pe cel rău, rău este şl rău se ua sfârşi“.

24 Ianuarie.(Istoric).

19 August 1858, Gonuenţia dela Parts acordă denumirea de Principatele Unite, fie­care însă eu Domn şi guuern separat.

5 Ianuarie 1859, se alege în Moldoua ea Domn, Golonelui Alexandru loan Cuza şl la

2

24 lonuarte 1859, în Muntenia, este ales acelaş Domn.

Cuza domneşte dela 1859—Februarie 1868. Născut la Bârlad, 20 Martie 1820, la 1844 se căsătoreşte cu Elena Rosetti, în 1848 luând parte la mişcarea contra lui Mlhail Sturza a fost exilat. In 1849 se întoarce în Moldoua, împreună eu Grigore Ghiea Uodă, care l-a numit Director al Ministerului de Interne. Demisionează pe uremea lut Vogorldi.

Este ales de Gălăţeni deputat al Diua- nulul; timp de 3 ani domneşte eu guuerne deosebite.

24 Ianuarie 1862, unirea s’a desăuârşit sub un singur parlament, la Bucureşti. Prin­cipale reforme: secularizarea auerllor mă­năstireşti, înmulfirea şeoalelor şi împroprie­tărirea ţăranilor.

2/14 Mai 1864 louttura de Stat.11 Februarie 1866 abdică şl pleacă în

străinătate. Moare în 1873 la Heldelberg. înmormântat la Ruglnoasa, jud. Sueeaua.

1«

Unirea principatelor.Dedicată viitorilor deputaţi ai României.

De QRIQORE ALBXANDRESCU.

Pe antice momente am văzut ades sculptate, Acvila ce poartă cruce, zimbrul ţării ’nuecinate, Sub o mână, o coroană, întrunite figurând Şi in vechea capitală, o măreaţă mănăstire, După lupte sângeroase, monument de înfrăţire, D’al Moldovei Domn clădită, stă trecutul

[atestând.

Ce spun aste suvenire ? Ele- arăt că altădată, înaintea-acelor lupte, în vechimea depărtată, Fii ai Romei cei eterne, aceşti popoli au

[fost fraţi;Cale lor restrişti cumplite au izvor în

[despărţire,Că la răul ee-/ apasă nu pot s’afle lecuire, Decât numai în unirea către care sunt chemaţi.

Căci de urele interne, mult a profitat streinul, Căci în suflete şi’n inimi el a infiltrat veninul Ce corupe, ee îneacă tot instinctul generos ; Căci, slăbţiprinmoliciune, umiliţi prin apăsare, In furtune şi în intrigi balotaţi fără ’ncetare Am uitat noi vechea cale şi trecutul glorios.

2*

Astăzi nu ni se cep lupte, sacpificiuri de sânge, Virtuţi mari de altădată; astăzi ţinta uom ajunge Prin credinţă în unire, prin unire în dorinţi. Mari puteri acum iau parte la destinul ce

[ne-aşteaptă.Orizontul se ’nsenină, calea noastră es'e

[dreaptă,Ş i asupra-ne se ’ntinde mâna bunei provedinţi.

Românii Dulce e unireal Ascultaţi... glasu-i[răsună.

Dela fiii României cere patrie comună... Steaua merge înainte, simboluri sacru pe

[pământ:Cum în Vitleem odată, stea din cer mântuitoare Conducea pe ’neoronaţii cavaleri din depărtare, Dela marginile lumii, către leagănul cel sfânt.

Când citim în vechea carte a istoriei străbune Virtuţi mari, ilustre fapte, ale naţiei române, Care inimă stă rece, care suflet, nemişcat? Cine n’are dor să vază ţara sa în fericire, Cu legi bune, cu legi drepte, în tărie şi’n unire, Cultivând artele păcii, pe al săupămant bogat?

In tăcutele morminte, Bogdan, Mircea se[ ’ntâlniră,

Ş i ’ntr’o lungă îmbrăţişare pe Români îif înfrăţiră;

21

Imprejuru-le stau dese umbre de măreţi eroi... Ele astăsi sbor în aer. inimile ’înflăcărează... Deputaţi: asupra voastră ei privirea-şi

faţinteasă;Fala sau ruşinea ţării, se aşteaptă dela voi.

Fiii voştri vor ascunde a lor frunte în ţărână, Dacă voi acum veţi pierde marea cauză

[românăPrin meschine interese ce ’n mici inimi

[locuese ;Timpul trece, omul piere, dar a patriei iubire E averea cea mai rară, cea mai scumpă

[ moştenire,Ce dela părinţi de merit nobilii fii o primesc.

Cuza Vodă.De V. ALECSANDRl.

Văzutu-te-am în pace suind scara mărirei Şi 'n pace luând calea augustă-a nemurirei, Ol scump amie, Domn mare, o l nume cu

[splendgoce^Sădit pe miriade de libere ogoare l ‘ -! >v-w A

22

O clipă apărut-ai în plaiul veşniciei Ş i ueşnice mari fapte lăsat-ai României, Nălţând din părăsire antica-i demnitate Prin magica Unire şi sacra Libertate.

Ca norul plin de mană ce trece şi reuarsă O ploaie roditoare pe brasda care-i arsă,Şi, stând apoi de-oparte, în urma lui priveşte Cum brasda se deschide şi câmpul înfloreşte.

Aşa şi tu din ceruri ai dulce mângâiere Să vesi a ţării tale frumoasă re’nviere.Tu, ce-ai stârpit eu sceptrul, unealtă de rodire, Din suflete şi câmpuri sămânţa de şerbire.

Acum te odihneşte gustând eterna pace In taina maiestoasă a morţii care tace, Lăsând o lume ’ntreagă la tine să gândească Ş ’a ta legendă, Cusal, eu fală s’o rostească.

Sânt nume destinate, eu numele tău mare, Să stee neclintite pe-a Timpului hotare Ş i veşnic să răspândă o falnică lumina Pe seeulii ce ’n umbră, trecând, li-se închină!

2»

10 Mai.„Comemorările nu înuie morţii. Dar ele

seot din colţul lor de nemurire, unde arde înaintea lor numai buruiana săracă a recu­noaşterii, din partea celor puţini, chipurile mari ale trecutului şl le aduc, în lumina fă­cliilor de pomenire, înaintea atâtora, cari până atunci sau nu ştiau despre acel oa­meni, sau îi uitaseră. Şi poporul întreg, pentru care se face comemorarea (şl nu pentru mortul de eâţlua ani sau de eâteua ueaeuri), se simte în adeuăr trăind mal puternic în clipele proeestilor, rugăminţilor şi euuân- tărilor, eăel la puterea lui se adauge atunci, în ceasul de recunoştinţă, puterea păstrată în scrise, aşezăminte şt fapte, a celui care se pomeneşte“.

N. larga.

Pouestea neamului nostru e o pooeste lungă şi tristă. După restaurarea domniilor pământene, urmează scurta bucurie dela 1848, apoi Unirea Principatelor, prin alegerea lui Guza-Uodă, întemeierea dinastiei, prin so­sirea în ţară a lui Carol, la 10 Mai 1866,

24

crearea armatei naţionale şi consolidarea noului stat român. Pentru completa restabi­lire a demnităţi neamului, mai urma atunci: eluptarea independenţii, apoi, asaltul ult'm: răsboiul pentru întregire. Gândul lui .Carol, de când a păşit în ţară, a fost câştigarea neatârnării. Şl prilejul ueni.

La 1876 emisarii Rusiei pornesc răscoala în Bosnia, eu gând să prouoaee răsboiu eu Turcia şt să spele, astfel, ruşinea dela Grl- meea. Serbia, uasală Turciei, începe răs­boiul, pentru apărarea conaţionalilor din im­periul turcesc. Ruşii tree prin tara noastră, în ajutorul Sârbilor. România nu putea sta pasiuă, deşi, de multă ureme, armata ro­mână nu mai luptase. Turcii ataeă eetăple noastre dela Dunăre şl, la 10 Hai 1877, Ko- gălnteeanu declară, în Cameră, că statul român se consideră independent. Armata noastră aleargă în ajutorul Ruşilor, comanda supremă o ia prinţul Carol.

Ajutorul Românilor e saluator.In 30 August, în amurg, după al 4-lea

atac, ei intră într’o redută a Griuiţei, silind pe Turet să se retragă.

Trei tunuri cad în mâna Românilor,

25

Luata o urmăreşte, de aproape, prinţul Garol, eare stă la Poradim, într’o casă pă- răg'nită, fără uşi, eu hârtie lipită la ferestre; pe eare, apoi o cedează împăratului A'e- xandru şt trece într’o colibă eu acoperiş de pale.

La 28 Noemurle, Turcii ies din Pleuna, care era încunjuratâ, dar sunt bătutl şt în­suşi Osman Paşa e rănit.

Pe zidurile Pleunei,Turei! ridicară steagul alb. Din trăsura eare*l ducea, Osman Paşa se ridică şl salută pe prinţul Carol. Un semn mare: un Ture se pleca înaintea unul Domn român, după ce atâta ureme, Domnit români s’au plecat înaintea Turcilor. Steagul uerde s’a destrămat, de-asupra tării noastre semi­luna a apus, s’a reuărsat de zori şi a răsărit odată şt pentru Români, soarele.

Ce-a urmat: capitularea, rând pe rând, a forţelor turceşti, congresul dela Berlin, eare ne da Dobrogea, dar ne răpea sudul Basarabiei, eu toate că interesele tării au fost apărate strălucit, de cel mal mari oameni politiei de atunci: l. Brătianu şt M. Kogăl- pleeanu.

26

Bucuria nu ne-a fost deplină; In sufletul neamului a rămas o lacrimă de durere, care s’a şters abia la 1918. La 1879 toate pute­rile Europei recunosc independenţa Româ­niei şi tot atunci se hotăreşte ea moştenitor al tronului principele F'erdinand.

0 preuestlre : El intra într’o ţară neatâr­nată, căreia auea să-l lărgească hotarele.

Recucerirea independenţei înseamnă pen­tru noi începutul epoeei de demnitate na­ţională. De altfel nici până atunci nu ne-am închinat, în sufletul nostru, niciodată Tur­cilor. In nici o biserică românească nu s’au adus rugăciuni pentru Sultanul, ei tot pentru uoluozil români; întreg neamul a păstrat neatins testamentul lut Ştefan cel Mare, care, atunci când sfătuia pe Români să ’neheie pace eu Turcii, spunea: să se ’neheie o „pace eu înuoielt einsteşe“.

Prtn răsboiul pentru independenţă se afirma puternic, ea niciodată, demnitatea neamului.

După prima biruinţă dela Pleuna, la 27 August, proclamaţia lut Darol către Ro­mâni începe aşa: „După 2 secole de slăbi­ciune şl înjosire naţională, uoi, astăsl, aţi

27

luat arma în mână“. Mai aminteşte, eă ar­mata a trecut Dunărea „pentru întărirea stimei şl încrederii eătră noi a naţiunilor străine“. . şi „spre a afirma uitalitatea şl forţa României“. Şi încheie:

„Înainte eu Dumnezeu, pentru ţara noa­stră, pentru legea noastră“.

Iar în mesajul dela 15 Noemurie 18?? spunea : „Timpul tutelei străine, timpul ua- salităţiî a trecut“. Când Carol îndemna la luptă pentru ţară şl lege, el motiua şi rostul jertfei pentru neam. Intr’adeuăr, după cum spun înuăţaţii, în făptuirea noastră se di­stinge o parte pieritoare şi alia durabilă: limba, obiceiurile, ete.

La neuoie se jertfeşte partea pieritoare, pentru a se păstra cea durabilă: neamul. Pe lângă acest sens filosofic, jertfa pentru patrie mai are un adânc sens moral: „Slo­bozenia din afară este neatârnarea moşiei în care ne naştem şi care ne hrăneşte, moşia dela care tragem numele nostru şt dreptul de om,"de sub biruirea oricărei alte ţări şl împărăţii. Pentru sângele ce ne dă, suntem datori eu sângele nostru. Pentru aceasta au fost bătăliile neamului nostru şi a neamu­

38

rilor, bătăliile cele uestlte, scrise cu moulle şi mănăstiri pe şesurl şi pe dealuri“. („Cân­tarea României“ A. Russo, cap. 17)

Pe lângă motluarea jertfei pentru patrie. Russo ne -mal arată, aci, rostul indepen­denţei ; iar, într’alt loc, eap. 21 spune:

„Flecare era om slobod şi plătea cât 100'de oameni, eăei se lupta pentru dânsul... slobozenia însuteşte puterea“ ..

La 10 Mai 1881 urmează încoronarea regelui Caro!. Şl s’ar mai putea afirma, că o altă urmare a răsboiu'ul pentru neatâr­nare a fost unitatea neamului. Şi 'ntradeuăr, la 1877, răsuna acest strigăt puternic, adresat Românilor:„Daţi mâna înfrăţirii din Tisa pân’ Ia Nistru“

Sau:„ AI patriei scump templu sunt falnicii Carpaţil Sunt 10 milioane de acelaş neam; sunt fraţi. Nici timp, nici năvălire, nici jug,'nici depărtare, Nici biciul tiraniei, nici oarba desbinare In strănepoţii Romei frăţia n’a schimbat: Acelaş chip şi limbă neatinsă ne*au păstrat. O patrie vrem mare, vrem strânsă înfrăţirea, Aceasta ni~i dorinţa, aceasta ni-i ţintirea, Suflarea românească întreagă printr’un grai. O Dacie te înalţă la visul lui Mihail

O ferlettfi coincidentă face ea Mihai să săuârşeaseă fapta cea mare tocmai în această al de 10 Mal, 1600, cum douedeşte scrisoarea lui eâtră boierii pribegi, eu data de mat sus, scrisă după cucerirea Moldouei, când ajunse stăpân peste cele trei principate româneşti.

Din ordinul M. Sale primile tret tunuri luate la Qrioi{a sunt aşesate: 2 la statuia lut Mihai, iar unul la garda, palatului. Şt, în or­dinea de zi, Carol spunea: „Umbra măreaţă a gloriosului Domn ua uedea astfel, că oştenii românt au rămas până astăzi fii at eroilor dela Călugăreni“. Să se aşeze ^tunurile la statuia lui Mihai, să se făurească din otelul tunurilor dela Pleuna coroana regală, sunt semne că mai era eeua de făcut:

Tunurile să urmeze drumurile lut Mihai, iar coroana să fie aşezată pe capul regelui României, la Alba lulia.

Luptătorii dela 77 au luat parte şl în răsboiul pentru întregirea neamului, Steagu­rile de atunci au stat în bătaia gloanţelor şl la Mărăşeşti. Drumul spre Alba lulia a treeut pe la Pleuna şl Mărăşeşti.

Noi am crescut în melodiile răsboiului pentru independenţă. Pe noi ne-au adormit

ââ

mamele noastre în cântecele dela 77, de aceea, poate, ne-am trezit în uuetul marelui răsbotu. Băteau tunurile la GriDiţa şt răsunau în întreg Ardealul, pretutindeni unde era su­flare românească. Şl noi am luptat la 77; când Ualter Mărăeineanu a ’nflpt steagul în redută, era urmat şl de îndemnul nostru. Ranele multor eroi dela Pleuna erau legate eu pânza ţesută în Ardeal. Şi n’a fost casă de cărturar în peretele eăruta să nu fie aşezat tabloul trecerii Dunării.

Noi ne-am trezit, în fiecare zl, spunân- du-ne rugăciunea la Icoana Mântuitorului, alături de care era atârnată icoana mân­tuirii : Asaltul dela Qriuîţa.

Dar, acolo, la Qriuiţa, în toiul luptelor, muriau Români de pretutindeni.

Alături de munteanul Toader Pulbere, de moldoueanul Moise Brumă, de basara­beanul Budureă, a căzut la atac şl ardeleanul Dragomir Pâduraru şl Badea Ion şi Con­stantin Ungureanu, de cari eroniea spune că nu se ştie de unde-s. Acolo a luptat şi eăpitanul Moise Grozea, bănăţean de ori­gine. ea să se împlinească încă odată soarta tristă a neamului: înainte de-a ne înfrăţi în uieaţă, ne am înfrăţit prin moarte.

âi

 sărbători înseamnă a păstra. A păstra, euident, ceea ee e bun din trecut.

Sărbătorind, păstrăm uie gloria curată a trecutului nostru. Sărbătorind, răsfoim cartea de uttejie a trecutului şi facem să de­fileze pe dinaintea noastră morţii. B ceea ee am uolt să fac: 0 clipă să simţiţi emoţia celor ee au dat asalt la Qriuîţa, şi ’n uocea mea să răsune eeua din cântecul lor.

Uor defila, an de an, cât ua fl pământ şl neam românesc, energiile neamului: tine­retul şi ’n sufletul lor uor defila morţii de acum 50 de ani; uor defila cel tineri pe calea arătată de strămoşi. Sărbătorile naţionale sunt prilej de afirmare a conştiinţei şi mân­driei noastre ea neam. Sunt prilej de-a arăta admiraţia noastră pastuă faţă de trecut, prilej îndreptăţit numai dacă, prin munca noastră cea de toate zilele, ne arătăm admiraţia ae- tluă faţă de trecutul neamului nostru. Căci, dacă secerăm munca strămoşilor noştri, ero­ismul lor, trebue neapărat să sămănăm pentru urmaşi. „Preamăririle unor oameni cari s’au făcut uiteji prin faptele lor să fie, arătate tot prin fapte“. (Perlele, la ’ngroparea celor că­zuţi în răsboiul peloponeztae.)

32

Intr’o poezie dela 7? se spune, eă Ro­mânii pot auea fericirea pe pământ, nu numai în eer, când ua fl o Daeo-Românte.

O auem! Azi n’are nimeni dreptul să cârtească. Căci, de nu se ua mulţumi eu fe­ricirea aceasta de pe pământ, n’o ua merita nici pe cea din cer.

In această sfântă zi ua răsuna mereu cuuântul nostru cald.

10 Mai, prilej de ’nehlnare pentru cre­dincioşi, de reculegere pentru şouăitori.

10 Mal, sărbătoare de manifestare a ui- talităţli noastre, de răscolirea amintirilor şl de mărirea încrederii noastre în uiitor.

10 Mal, zi de preamărire a faptelor unui neam, zi de împrospătare a energiilor lui, eşti sărbătoarea sbuciumului nostru de uea- euri, eşti îndemnul cald spre realizările de mâne, eşti sărbătoarea în care marile amin­tiri se ’mpletese eu nădejdi şl mai mari. Căci o zi mare ne ispiteşte nu numai spre ceea ce a fost odinioară, dar ne ehiamă mai ales spre uiitor, pe care. oricât de strălucit ar fl trecutul nostru, îl uedem şl mai frumos. Sub farmecul înfăptuirilor de pân’ acum să priuim, în lumina zilei de azi, cărarea lumi-

33

noasă a ulttorulul nostru. Să ţesem în po- uestea faptelor nădejdile noastre de mâne, năzuinţele noastre spre noul realizări. Ge spor de u'eaţă aduee sufletului nostru ziua de azi? Ce tainice şoapte străbat până la noi din marginea mormintelor? Ce îndemn ne dă trecutul, spre propăşirea neamului?

— Treceţi, mărtiă, urmaşilor zestrea lă­sată de strămoşi; aueţt încredere îri uigoarea neamului. S’au prăbuşit alături împărăţii... şl noi am rămas; au fost pe aleea atâtea popoare şi n’a mai rămas decât cenuşa lor; a trecut furtuna, dar a rămas pădurea; a uenit iarna, dar Românii, brazii acestor pla­iuri, nu şi au lepădat frunza, numai et au rămas Derzi de-a lungul ueaeurtlor.

Ea 2? August 18??, după biruinţa dela Pleuna, Regele Garol l. a spus: „înainte eu Dumnezeu, pentru ţara şl legea noastră 1“

Îndemnul de atunci îl rostim şi noi, azi, eu nestrămutata hotărîre: „înainte eu Dum­nezeu, pentru ţara şl Regele nostru 1“

3

34

10 Mai.Contele de Flandra, Fllip, fratele regelui

Belgiei, este ales prin plebiscit Domn, Acesta refuză din motlDe de sănătate.

8 Aprilie 1866, este ales ca Domn Prinţul Carol de Hohenzollern.

10 Malu 1866, Prinţul Carol soseşie la Bucureşti.

4 Aprilie 187?, îngăduie armatei Ruşilor libera trecere prin ţară, în Turcia.

10 Mai 1877, Proclamarea Independenţei.23 Iunie 1877, Marele Duce Nleolae cere

telegrafie interuenţla armatei române în Turcia.

2? Noemurie 1877, căderea Pleunet.3 Martie 1878, Tratatul' dela San Stefano.

Ruşii, drept răsplată, ne răpesc cele trei judeţe din sudul Basarabiei (Gahul, Bolgrad şl Ismaii).

13 Iunie 1878, Congresul dela Berlin dă României Dobrogea şl ne recunoaşte inde­pendenţa.

16 Martie 1881, Parlamentul declară Ro­mânia liberă.

10 Mai 1881, Garol 1. s’a încoronat ca Rege.

35

Zece Maide P. CERNA.

S ’aprind lumini lângă lumine Ş i flutură steag lângă steag —Te simţi mai viu, mai bun şi-ţi vine Să ’mbrafişezi pe foţi, de drag.E ziua neamului ne’nvins —E Zece Mai. Tot cerul pare Un lampadar imens, aprins Anume pentru sărbătoare.

Târit de valuri fericite,Mergi fără ţintă, na i popas,.. Trăsuri şi care înflorite Abia străbat pe străzi, la pas. Sub arcuri vii de lampioane Tot curge lumea, pe ’ndelete — Copii şi zâne din balcoane Împart surâsuri şi buchete.

E râs, e farmec, e mişcare...Rachete — crainici luminoşi —Se ’ntrec să cheme la serbare Pe zeii toţi şi pe strămoşi.

3*

36

Ş i ’n seara-aceasta sfântă, plină De amintiri şi de mister,Dnreasă drumuri de lumină Intre pământ şi intre cep...

Părtaş a l fericirii sfinte Stă Luminatul Craiu de'o parte — Deodată-i fulgeră prin minte Vedenii dintr’un eâmp de moarte. Un gând a prins să i înfioare,Ş i ochii lui se umeziră:Dela obşteasca sărbătoare Lipsesc acei ce-o pregătiră...

Zece Maide Q. COŞBUC.

In ziua cea sfântă şi mare La sece-ale lunii lui Mai Se vede-o ciudat’arătare Pe-un deal dela Plevna, pe un plail

Gând zorile ’ncep să s’arate, Acolo, ’n tăcutele văi,Din groapă ies moartele cete De-apururi jeliţii flăcăi.

Ei vin de prin locuri, pe care Ca vechile răni le cunoşti,Pe unde-eu stat şanţuri odată,Redute şi taberi şi oşti.

Striviţi şi cu mânile rupte Ş i galbeni ca ’n jalnicul loc,In ziua sălbatecei lupte,Când bieţii pieriseră ’n foc.

Fac roată, ş i o rugă murmură Iar Valter şi Şonţu şi toţi Mai-marii ce ’n frunte eăsură Stau jalnici, acolo, ’ntre soţi.

Ş i stau cum stă omul ce-ascultă Şi nici o mişcare nu fac; Aşteaptă cu grijă şi spaimă Un semn de departe şi tac.

De-odată ei capul ridică,Dau chiot şi ’n sare privesc Spre ţara din care ieşiră.Spre scumpul pământ românesc —

Şi-ascultă, eăci tunul asi cântă Departe ’n iubitul pământ,

36

Puternic, ca ’n ziua luptării Dar altfel de cântec, mai sfânt.

Vi-e teamă că no să mai cânte?Că moartea vă fuse 'n zadar —Dar ţara trăieşte1 Iar tunul Ce limpede-o spune şi rar.

Şi-ascultă... iar ţara-i departe, Sunt dealuri la mijloc şi văi,Ş i râul cel mare i desparte.De mame pe bieţii flăcăi.

Ş i moartea cea veşnică ’nchise Pe urmă-le tristele'i porţi;Dar moartea lor vieaţă ne dete;Ferice de-asemenea m orţii

Iar ce-or fi şoptind ei pe vremea Ce-ascultă cântarea de tun Eu nu ştiu, căci nimeni nu poate Pe morţi să-i audă ce spun.

Dar cred că se roagă, sărmanii:„Noi liberi pe voi v’am făcut,Iar Tatăl din cer să vă aibă De apururi sub sfântul său scuti“

39

Zece Maide AL. NICORESCU.

In ziua asta sfântă, când trec batalioane,In fluturări de steaguri, în sgomotde ehesoane, Când inimile noastre re’nălţătoare bat;Să arătăm acelor ce veacuri nesfârşite Ne-au impilat credinţa şi datinile sfinte,Să arătăm că visul de veacuri, e ’ntrupatl Iar din pământul nostru prin jertfe întregit Nu vom lăsa să treacă iar brazdă ’ndurerată, Ci vom muri mai bine şi noi pe-aceeaş roată Pe care cu mândrie strămoşii s’au jertfitl

E Zece Mail... e ziua când flutură drapele, Drapele sfâşiate de gloanţe şi şrapnele,In glorioase lupte, la Tisa şi Mărăşti!E Zece Mail cununa de lauri şi lumină Pe-altarul Ţării noastre ea scântee senină, Şi va veghea nestinsă pe plaiuri strămoşeştii Descoperiţi în faţa acestor sfinte flamuri,In sfâşiate cute o glorie am scris, Descoperiţi, e ziua când flutură drapele, Drapele apărate eu vieaţa pentr’un visl...

Z i sfântă şi frumoasă a Ţării întregite, Ingenunchiem, străjerii acestui sfânt pământ,

40

Ş i ’n sufletele noastre, hotare neclintite,Ifi vom păstra credinţă din leagăn la mormânt 1

In siua asta 'sfântă, când trec batalioane,In fluturări de steaguri, în sgomot de chesoane, Când mii de baionete sclipesc fulgerător; Să ştie şi străinii, că Patria ’ntregită In sfintele hotare e stânca neclintită Ce va sdrobi năvala oricărui alt popor 1

8 Iunie„Schimbaţi opinia publică, daţi-i o altă

direcţiune, răscoliţi geniul naţional — spi­ritul propriu şi caracteristic al poporului — din adâncurile în care doarme, faceţi o uriaşe reaeţiune morală, o reuoluţiune de idei, în care ideea „românesc“ să fie mal mare decât uman, genial, frumos, în fine: Fiţi Români, Români şi iar Români“.

M. Emineseu.

Spiritul uremii de azi se caracterizează prtntr’o pronunţată atenţie spre economie. Criza financiară, care frământă ţara noastră şl celelalte ţări de pe continent, preocupă

M

pe eel priceput ea şl pe cel nepriceput. Fie- care prlueşte eu pasiune jocul de bursă şl urmăreşte eu încordată luare aminte piaţa financiară. Criza de azi, — se spune, eu multă aprindere — nu este o criză obişnuită, care reuine la o durată aproape egală de ani, el este o criză excepţională.

Dar, dacă este necesară, pentru ame­liorarea acestei stări, grija celor pricepuţi, este absolut inutilă îngrijorarea, care stâr­neşte panică, a celor nepricepuţi.

Ş'apoi, nu numai eu pâne ua trăi omul...Oricât de mare ar fl criza economică,

să nu uităm de suflet. Găei, dacă ducem o ’ndârjltă luptă pentru existenţa materială, suntem datori să ducem o aprigă luptă şi pentru cea sufletească.

Criza morală mondială e, poate, tot aşa de mare ea şi cea economică. Omul de azi a pierdut nu numai capitaluri fabuloase, dar şl-a pierdut şl capul.

De aceea, în mijlocul acestei înuălmă- şelî înoroiate, oricât de străin sar părea de actualitate, o mână întinsă spre albastrul de sus stârneşte în noi un ual de bucurie_şi ’mprăştle ’n jur încredere şi nădejdi.

42

Aşa ne pare nouă gestul făcut de M. Sa Regele, într’o şedinţă festiuă a Academiei Române, anunţând un premiu pentru reedi­tarea letopiseţelor.

Aşa-1 uedem întemeind (23 Oct. 1923 fundaţia culturală eare-l poartă numele, pu­blicând cărţi, editând reutste şt ridicând eă- mtnurt culturale.

Aşa-l admirăm iniţiind ziua cărţii, mu­zeul satului şl trimiţând Ia sate „echipele regale“ de cercetări monografice, o adeuă- rată răscolire a comorilor noastre de artă şi o tristă desuellre a stărilor igienice.

Dându-şi seama de examenul de cul­tură pe care neamul nostru îl face astăzi în faţa lumii, Regele frământă energiile ţări!, încurajează ualorlle, trezeşte energii ador­mite şi stimulează tot ce poate pune în ua- loare capitalul de uieafă românească.

De aceea, întoarcerea Lui în ţară, uenind din înălţimile albastre, după anii de pribegie, a fost o adeuărată pogorîre a Duhului sfânt, o întâmplare care a schimbat ritmul sufle­tului românesc, reuărsând energiile încătu­şate, spre larg, spre uremurl noul, de mal dreaptă înţelegere a trudei spre lumină.

43

0a un pom încărcat sta sufletul nostru, frângândU'Se sub greutatea roadelor, căci llpsta cel care să-l scuture la timp.

Şi a uenit... în şcoală răsună freamătul generaţiei tinere, crescută în râuna de carte, în uigoarea străjeriei, eu dor de muncă; îndemnul spre o biserică dinamică face să răsune amuoanele; armata se înzestrează eu cele de lipsă, siguranţa ţării e mai mare şi uiitorul neamului mal strălucitor.

Şt trebuia să utnă, căci, spune înţeleptul M. Costin: „Orândutala dela Dumnezeu nu se poate mistuire... şi să nu bănuiască că s’au prilejlt, aşa hlind aceste lucruri, ales a Domnilor, sub orândutala lut Dumnezeu, fără care nu este domnie“.

Şi a uenit, încurajat de iubirea aprinsă a întregului neam; şi zice aeelaş cronicar: „Fericiţi acei Domni cărora ţările lor le slu­jesc din dragoste, nu de frică; că frica face urâciune şi urâciunea, cât de târziu, tot iz­bucneşte“.

Şl a uenit, ea un arhanghel uestltor de uremurl nouă: „Eu am crescut în mijlocul uostru, hrana Mea sufletească a fost hrana sufletului uostru, durerile uoastre au fost du-

44

rerlle Mele, idealurile neamului Meu au fost idealurile Mele; moştenirea aceasta sfântă eroilor morţi pentru întregirea neamului trebue s’o păstrăm ea cel mai sfânt odor şl, întărit încă mai mult de către aceste jertfe, sunt hotărît să menţin, fără şouălre, jură­mântul Meu de-a păzi neatinsă .integritatea teritoriului naţional; încă odată fac cel mai călduros apel ea toţi să lucrăm împreună pentru bunul cel mai scump al nostru: Patria. Români din patru unghiuri, uniţi-uă în gân­duri, uniţi-uă în simţiri. Înainte, spre muncă 1“

Gu aceste gânduri, M. S. Regele e pe urmele Voeuozilor noştri mari. Ele ne amin­tesc uremurlle când ei erau sprijinitorii cei mai deuotaţl ai culturii noastre. Ne freamătă ’n gând „Sfaturile“ lui Neagoe, îndemnurile lui Matei Basarab şl Vasile Lupu, ale lui Şerban Gantacusino şl Brâneoueanu pentru ttpărlrea de cărţi sfinte, — sfinte pentru acele uremt şi eând cuprinsul lor nu era biseri­cesc. Şi, mal strălucitor, ne apare D. Can- temir, acest pisc al sufletului românesc, de care Uoltaire spunea, că mănueşte eu aceeaş dibăcie şi sabia şi condeiul. In şirul Uoiuo- ailor eu dragoste de carte Dedem pe înţe­

45

leptul Carol 1, din îndemnul şl eu ajutorul eărula a început să se publice Dicţionarul limbii române, apoi chipul senin al lui Fer­dinand l., întemeietorul Institutului de istorienaţională delà Uniuersitatea din Cluj.

** *

N. Fllipeseu ceruse lui Uodă Ferdinand, la începutul domniei, să ducă la izbândă idealul politie al neamului nostru.

Şi Vodă Ferdinand ne-a dat izbânda... realizând întregirea neamului prin cei cart au murit pe crestele şi prin uăgăunlle Car» paţilor.

Lărgindu»se hotarele ţării, noul ideal trebue să fie cel cultural, năzuinţa pentru lărgirea hotarelor sufletului românesc. Prin această năzuinţă statornică uom ajunge să dăm şl noi eeua culturii umane, să colorăm şi eu sufletul nostru harta Europei. Că suntem pe calea cea bună, ne douedese îndemnu­rile spre lumină ale M. S. Regelui.

Vom ajunge, astfel, prin strădania tu­turor celor eu dragoste de cultură, să în­făptuim uisul lui Vodă Carol l. La sărbăto­rirea celor 40 de ani de domnie, înţeleptul Voluod spunea, că atunci ua domni fericit,

46

când nu ua mal auea în ţară nlel un neştiutor de carte. Uisul lut începe să fie realizat, dragostea de carte se răspândeşte... şl uom Izbâdi, din nou, căci uisul frumos al Iul Vodă earol 1. e idealul Iul Vodă Garol al ll-lea:

„Şl pe terenul cultural ua trebui să ne luăm locul în lume“.

Ea muncă, dar, să ne împlinim destinul, e ’ndemnul cald al zilei de azil Să fim ee-am fost şi, mereu, mai mult decât atâta.

Şi uom izbândii Cred în biruinţa noa­stră ea ’n lumina soarelui“.

S’auem încredere în ulitorul României, cum spunea înţeleptul Vodă Carol, să ne arătăm uredniei de gloria străbună, cum zicea loialul Rege Ferdinand şl s’adueem la lumină pe toţi fiii neamului, cum uisează Carol al ll-lea, îneununătorul uirtuţllor nea­mului românesel

Iar în această sfântă zi, de 8 Iunie, ce am putea faee mal frumos, decât să ’mpletim bucuriile noastre într’un cântec de preamă­rire a Aceluia pe-a cărui frunte coroana de oţel dela Pleuna s’aprinde şi pare de aur, sub strălucirea luminii dinlăuntru:

Trăiască Regele Carol al ll-lea 1

4?

8 Iunie 1930.3 OetomDrie 1893, naşterea principelui

Garol.23 OetomDrie 1923, înfiinţează Fundaţia

culturală Principele Garol.4 Ianuarie 1926, plecarea din tară.6 Iunie 1930, M. S. Regele Garol ll-lea

soseşte cu auionul în ţară, aterizând forţat la Vadul Grişulul.

8 Iunie 1930, prezentarea în faţa Adunării Naţionale.

Garol al ll-leaînchinare Maiestăţii Sale Regelui

de MIRCEA DEM. RÂDULESCU.

O pasăre măiastră sparge sarea eu aripi de metal întinse ’n larg,In jurul ei se ’nuolbură vâltoarea,De pieptul ei furtunile se sparg...Ea vine din tărâmuri depărtateSpre alt tărâm, liman străvechi şi drag,Ca prin poveşti, pe aripi legănate,S ’aducă ’n fara lui un prinţ pribeag!...

48

Ursitele din sile mari şi grele L au depărtat de-al ţârei scump pământ Şi El coboară-acum din lumi de stele Să calce iarăşi pe pământul sfânt; Amar de ani el a sorbit otraua Exilului pierdut printre streini,Ş i ’n locul stemei ce-l dăduse slava El a purtat eununa cea de spini.

O l Ţara Eui ce suferea departe, Frângându şi doru’n cântec de caval îi reflecta în ochi restrişti de moarte Ş i toată jalea câmpului natal.E l o simţea din depărtări albastre,Cum îl chema plângând cu munţii suri, Cu jalea ’ntinsă a plaiurilor noastre,Cu braţe largi de lanuri şi păduri...

Acolo se născuse şi crescuse,Cu graiul lin, cu suflet luminat,Copil, sub noaptea vremilor apuse. Poveştile străuechi L au legănat....Acolo E l şi-a mângâiat aleanul Ş i a deschis spre lume ochii mari,Căci era frate bun cu Caraimanul Ş i frate bun cu codrul de stejari.

49

Şi Bl simţea în fiecare seară,Când pleoapele obosite-şi închidea Cum Feti frumoşi şi Banele coboară Din cerul înflorit cu ’ntâia stea...

In adierea limpede şi caldă,In freamăt de păduri şi de isuor,Simţia prin vis, cum florile se scaldă Pe fărmuri de părău, la Pelişor...

Şi-un dor năvalnic, dorul sfânt de fără, Străvechiul dor din doine româneşti, îl îmbie în fiecare seară Şi-l legăna eu vechile poveşti...

— Măria Ta, căminul te aşteaptă Acolo ’n sări, de nopţi şi sile ’ntregi, Castelul vechi şi moştenirea dreapta Ce Ţi-au lăsat-o străluciţii regi.Doi Regi ce-şi închinară vitejia Cu spada ’n mâini, cu trudă şi temei, Neostenifi, să ’nchege România,Ca mândru să Te ’nalfi pe tronul ei...

Hotare vechi ei au ştiut să sfarme Cu-acelaş ideal, cu acelaş fel, Te-aşteaptă-acolo sfintele lor arme, Credinfa lor, coroana de otell

a

50

Ş i pasărea măiastră se iveşte:— , Măria Ta, e ceasul bun de sborl De-al meu grumaz te prinde vitejeşte / Ş i cântă-acuma aierul sonor...

învăluiţi în nouri de danteleŞi ’n unde-albastre ce vibrează ’n jur,Călătoresc prin pulbere de stele.Prin fulgere de-aur şi de-azur...E i trec hotare, fluvii, zări albastre, Masivii munţi stâncoşi...

— „Măria Ta,Ajuns-am pe pământul Ţării noastre, Pământul sfânt, ce ’n taină Te-aştepta /“

Nul Nu e vis şi nu e o poveste,Nu e o legendă care ne-a vrăjit;E soarele ce-a răsărit pe creste S ’anunţe ziua nouă ce-a sosit...

E soarele ce flutură în flamuri E-al tinereţei glorios avânt;Pământul nostru tot cu flori şi ramuri A tresărit cu tot trecutul sfânt.

Se ’nalţă până la eeruri viul ropot Şi glas de tun despică drumul nou;Ca Ia ’nviere cântă vechiul clopot Să ducă ’n larguri marele ecou...

— Bine-ăi venit în /ară, Maiestate, De-aiât amar de vreme Te-aşteptam, Bine-ai venit, să ne aduci dreptate Şi să veghezi la cârma acestui neam l

Pe aripi largi de pasăre măiastră, Bine-ai venit, Măria Ta, la noi,A plâns atâta Dunărea albastră Şi ne-au bătut noianuri de nevoi...

Bine ai venit la vatra noastră, Sire,La vatra noastră plină de dureri,Să ne aduci dorita înfrăţire Şi tinereţea silelor de ieri...

Tu ai crescut cu noi şi ne ştii jalea, Cu doine şi poveşti Te-ai legănat; Aceeaş stea ne luminează calea, Acelaş vis de veacuri ne-a legaţi

Să ’ndeplineşti a cerului chemare Şi visul din hrisoave izvodit,Bine-ai venit la vechile altare,De Domnul-Dumnezeu călăuziţi

Frângând zăgazuri, plin de energie, Scoboritor din cerul înstelat,

Ta ai făcut legenda să învie Ş i să trăiască basmu ’ntraripatl

Tu porţi in mână marile destine Ce ne călăuzesc printe furtuni;Ne punem toţi, de-acum nădejdea ’n Tine, Să ne conduci ca marii Tăi străbuni.

Un neam întreg, ea ualurile mării,Te-aclamă cun auânt nestăvilit..Ascultă, Sire, glasul sfânt al ţării Ce-ţi strigă tumultos — Bine-ai venit1

Sunt Basarabii care se deşteaptă,Mânaţi de un singur vis, de-un singur ţel S ’aşeze cu voinţa lor cea dreaptă Pe fruntea Ta Coroana de'oţel 1

8 Iunie 1930de AL. NICORESCU.

Măria Ta, pe glia durerii noastre mute Ai coborît din zarea măreţului Tău sbor. Întâi ţărâna sfântă fu dat să Te asculte,In bucuria ţării şi-a ’ntreguluî popor 1

53

Au fluturat stindarde în sarea biruinţei Şi-au tresărit martirii acestui sfânt pământ, Când Fiul şi Nepotul, în farmecul credinţei, Punea ре-altarul Ţării supremul jurământ1

Am tresărit, străjerii acestor sfinte graniţi Şi marea bucurie fiinţa ne-a cuprins,Şi-au tresărit bătrânii, cu pletele albite,In care iarna vieţii argintul alb l-a ninşi

Măria Ta, credinţa în suflete ni e vie Ş i dragostea de ţară cu jertfa o ’nfrăţim,Nu vom lăsa o brazdă străbună, în robie. Căci pentru Tron şi Ţară, Măria Ta, muriml

Ziua Eroilop.„M’a fost pe lume un neam mai încercat

ca al nostru. N ’a fost popor eare să-şl fi plătit mal scump dreptul de-a trăi în fara şl legea lut, popor pe eare să-l fl împins la jertfe mal mart dragostea de moşie şl dorul de neatârnare.

... Strângeţl-uă laolaltă, câţi simţiţi în noi dorul de muncă şi setea sfântă de adeuăr,

§4

umpleţl-uă sufletele de eea mat adâncă eulaute pentru trecutul glorios al neamului acestuia, — încălslfl-uă de eea mal entuziastă Iubire pentru patria noastră apărată eu atâtea jertfe, pentru frumseţlle acestui pământ frământat în sângele atâtor uitejt şl faceţi ca flecare gând şt pas al uostru să fie pentru binele şt înălţarea neamului românesc.

Al. Vlahufă.

Florile de cireş s’au scuturat... au în­florit salcâmii. Dangătul clopotului anunţă moartea euiua, creştinii se opresc o clipă dtn lucru şl străbătuţi de un fior, îşi fac cruce. In aeelaş timp începe cântecul bocitoarelor. Deetntl intră în casă şl sărută crucea de pe pieptul mortului, făeându-şi cruce, rugân- du-se pentru sufletul lui. Trei zile. cât slă mortul în casă, sufletul se sbate fără astâmpăr. A teşit din trup în chip de uânt, apoi de po­rumbel. Ţăranii, îndată ce a închis mortul ochii, deschid fereastra, ea să aibă pe unde să sboare sufletul. Cu teamă aleargă, spe­riat de plâns se aşează undeua şi se gân­deşte, cine este şl de unde a ieşit? Dar i-e sete... după ieşirea din trup îl cuprinde tot­

55

deauna un foe cumplit. Al casei s’au îngrijit: pe fereastră e un uas eu apă curată, din care sufletul bea şi apoi se scaldă. Alături de uas e un eolae şt o făclie aprinsă. Tot aşa la capul mortului. După ce sboară pe deasupra trupului său, sufletul se aşeasă pe o icoană sfântă, priuind ce se petrece în casă... aşa stă 3 zile. Spre mormânt şt el petrece pe mort. După ce toată lumea a plecat dtn etmtttr, el se aşează pe cruce şi plânge.

Dar dacă a murit fără lumânare, sufletul nu poate sta pe cruce, îl dor artptle şi, obosit, se adăposteşte sub straştna bisericii. Nici aici nu stă şi se ehlnuie multe zile, alergând între cer şi pământ. Numai făcliile aprinse în ziua de Rusitori, 7 zile după Ru­salii, şl lipite de uşile bisericii, numai ace­stea îl dau linişte şi odihnă.

Dar soarta asta o au numai sufletele celor morţi departe de ai lor, în călătorit sau răsboate, Pentru aceştia aprind creştinii lumini la Rusitori.

După ce s’a făcut noapte, sufletul se ri­dică de pe cruce şt se întoarce la casa mortului- Şase săptămâni nu poate părăsi

56

lumea asta, ca să se ducă acolo unde se adună sufletele tuturor, ea să plece pe cea­laltă lume. In timpul ăsta aleargă pe unde a umblat cât a fost în trup. In cele dintâi trei nopfi, uine la casa mortului, urând să intre, se izbeşte de ferestre. Atunci pocneşte câte-o icoană. Apoi se aşeasă pe prag. După trei zile se duce în lume şl nu uine decât la 6 zile, ori la 2 săptămâni, când se face pomană.

Din când în când mai uine ea să ia parte la bucuriile şi durerile celor din casă. Iar dacă nu i se fac pomenile legiuite şi, uenind, nu află nimic pentru el, atunci ta nisip şl eenuşe în gură, pleacă şt nu se mat întoarce niciodată.

— Ce minunată poezie răsare din su­fletul ţăranului român, ce adâncă filosofiel

In chip de porumb, cuprins de setea de uieaţă, se sbate ca un rob scăpat din tem­niţă, se scaldă purifieându-se, începe o uieaţă nouă, fără clipă de întrerupere... căci făclia s’a aprins alături de mort în clipa când şi-a dat sufletul, flacăra de uieaţă a trecut — sim­bolizată — în flacăra de lumină. Şi, obosit, sufletul se aşează pe crucea mortului... şi plânge, plânge fericirea pierdută: uleaţa.

57

Iar daeă a murit fără lumânare, sufletul nu poate sta pe eruee, îl dor aripile şl numai făcliile aprinse la Rusitorl îi dau odihnă... şl asta-l soartea celor morţi în răsboaie... su­fletul lor se ehinuie mult.

Morţii nu mor, ei trăiesc în noi, în adâncul fiinţei noastre, ne spune un adânc cugetător (Maeterlinek), în noi se întâlnesc mânile fiilor noştri cari încă nu s’au născut, eu ale stră­moşilor. Nu, morţii nu mori La orice act, strămoşii noştri se ridică, nu în mormintele lor, ei în adâncul fiinţei noastre, unde tră­iesc pururea. Ce minunat se împleteşte fl- losofia marilor cărturari eu fllosofla ţăra­nului.

Nul Morţii trăiesc: energia materială nu se pierde, pământul se întoarce în pământ, elementele chimice îşi continuă uieaţa şl energia sufletească nu se pierde, se moşte­neşte, ea rămâne în sufletele celor earine-au fost dragi, în sufletele tuturora în care am împrăştiat-o, trăind. Sufletul e nemuritor, da, şl întâlnirea eu sufletul morţilor este în lumea acesta, nu în alta şi atunci rugăciunea dreaptă ar fi: pământ eşti şl în pământ uei merge... suflet eşti şi în suflete uei merge 1

Aeeeaş Idee o exprimă şl poeţii.De exemplu:„Când unul trece altul vine In astă lume a-l urma;Precum când soarele apune E l şi răsare undeva.

„Se pare cum că alte valuri Cobor mereu pe-acelaş vad,Se pare cum că i alta toamna,Ş i ’n veci aceleaşi frunze cad.

„’Naintea nopţii noastre umblă Crăiasa dulcei dimineţi;Chiar moartea însăşi e-o părere Şi un vistiernic de vieţi.

(Eminescu.)

Sau:„Din sânul veşnicului ieri Trăieşte azi ce moare,Un soare de s’ar stânge 'n cer S’aprinde iaraş soare.

„Parând pe veci a răsări,Din urmă moartea-1 paşte.Căci toţi se nasc spre a muri Şi mor spre a se naşte.

(Eminescu)

59

Sau:* Soarele din noapte iese

din mormânt putere vine:Naşterea cea viitoare

ne e ’n lumea celor morţi.(Coşhue.)

lată împăcarea eu moartea.Din margtnea mormântului trebue să ră­

sune cântecul Dieţli, de acolo trebue să cu­legem florile ei, îndemnul spre uleaţă.

Fiii de zei, făptuitorii de lucruri mari, s’au numit în ueehime eroi, cel cari s’au di­stins prin uitejie, prin nobleţă caracterului lor, prin faptul că aueau suflet mare.

Din marginea mormântului comun, unde dorm cei ce s’au jertfit pentru o ideie, cel eu suflet mare, eroii, fiii de zei, nemuritorii, cari au făcut uremurile de azi, răsare pentru noi un îndemn şl o mustrare. Un îndemn spre uleaţă adeuărată — trăită în jertfa pentru ideal — şi o mustrare pentru batjocorirea uieţii, pentru dezertori. Şt dezertorii sunt mulţi, sunt mulţi cari împrăştie marea mo­ştenire ce ne-au lăsat-o morţii. Ei ne-au lăsat graniţele ţării lărgite şi noi ezităm de-a lărgi şl sufletul ei.

60

Şt eând mirosul prafului de puşcă s’a împrăştiat, eâud bălţile de sânge s'au uscat, o luptă nouă s’a pornit.

Să luptăm din nou, eu toţii, e marea po­runcă a morţilor, sau să lăsăm pe cel dor­nici de luptă să lupte; triumful nostru de mâine e al armatei gândurilor şi luptătorii aceştia, căsuţi, sunt tot eroi. Din eroismul morţilor uor răsări eroii de aal — lată cum: soarele din noapte iese, din mormânt pu­tere uine.

Pentru soare şi morţi, ţăranul nostru are cel mai mare cult. Acest cult e de multeorl împreunat. Focurile de primăuară — jertfele — sunt pentru soarele care renaşte şi pentru morţi, în aeelaş timp. Focul îl face în zori un copil, eetlalţt n’au uoie să se atingă de el. Femeile se duc de dimineaţă în cimitir şi plâng între morminte, eu lumânările în mână, eu cari fac semne prin aer, strigând pe nume pe cel morţi şl ehemându-i duios acasă: „Sculaţi, sculaţi ai mei şl ueniţl eu minei“ Şl sufletele uin în eonuolu acasă şi se aşează în jurul focului, să se încălzească. Crengi înuerzite de alun sunt aprinse, de fie­care mort o creangă.

lată frânturi din splendida poezie a celor mat mulţi dintre cei căzuţi în răsboiu.

S’aprlndem în sufletul nostru focul iubirii în amintirea eroilor şi flecare gând al nostru să fie o creangă înflorită pentru unul, o „creangă de aur“ eu care să pătrundem în lăcaşul celor morţi.

Rusttorile nu sunt departe. S ’aprindem făclia pentru sufletele ee-au alergat mereu, mereu ehtnulndu-se, murind fără lumânare, în răsboiu, să aibă şl ele odihnă. Să nu le lăsăm să pribegească, să ia şl ele parte la bucuriile şl durerile noastre, să-t pomenim, şl el uor trăi; altcum, uor lua nisip şl ce- nuşe în gură şl nu se uor mal întoarce... niciodată.

Proroeul Eaeehil ne spune că mâna Dom­nului l-a pus în mijlocul unei uăi pline de oase. Şl duhul Domnului i- a z is : Fiul omului, uor putea oasele acestea să înuieze?

— Doamne-Dumnezeule, Tu ştii lucrul acesta l

A.pol i-a zts: Proroceşte şi spune-le: Oase uscate, ascultaţi euuântul Domnulutl lată, uoiu face s ă i i ueţi înuta.

*

Vă uoiu da uine, uă uoiu face să crească pe uol earne, uă uoiu acoperi eu piele, uoiu pune duh în uol şl ueţl înuta.

Prorocind cum l s’a poruncit.. s’a făcut un uutet şl o mtşeare... şl oasele s’au apro­piat unele de altele. Carnea le-a acoperit şl pielea, dar nu era duh în ele.

— Proroceşte duhului, să ulnă din cele patru uânturl, să sufle peste morţii aceştia, ea să înuieze, zise Domnul.

Prorocind... a intrat duhul în el şi au înuiat... şi era oaste mare, foarte mare la număr.

— ...Dae’etr face Domnul minunea eu morţii noştri cart s’au jertfit pentru întregirea neamului,^oastea cea mare la număr ar porni din tranşeele dela Mărăşeşti spre Alba lulla, ea s’adueăfjamlnte celor de azi, că drumul spre încoronarea Regelui Ferdinand şi a nă­zuinţelor noastre de ueaeurl a trecut prin loeul jertfelor mari, că numai moartea eroilor a adus înulerea neamului românesc.

6â

63

Ziua Eroilor.(Istoric.)

14 Mai 1923, la ora 3 p. m., s’a procedat la alegerea unul sieriu din cele 10 ce erau depuse în Biserica dela Mărăşeştl, pentru Eroul necunoscut.

15 Mai 1923. Transportarea rămăşiţelor Eroului necunoscut la Bucureşti.

16 Mai 1923. Sicriul Eroului Necuno­scut expus pentru pelerinaj, publicului.

16 Mal 1923. Se face înmormântarea Eroului necunoscut, în Parcul 0arol. Au uorbit: M. S. Regele Ferdlnand şl Ion l. 0. Brătianu.

Cu folii unade ZAHARIA HARTAN.

Nu s morţi cei ce căzut-au pe câmpul de[onoare/...

S ’au dus numai pe drumul aprins de ideal... Priviţi-ii... O lumină călătorind în soare;In urma ei credinţa în vremuri viitoare Răsare tot mai albă şi creşte val, de val!...

64Ca sfinţii străluei-vor în sufletele dreptei... Cu cat vor trece anii.. mai tineri, mai frumoşi. Veni-vor Ia răscruce de drumuri... să ne

f ’ndrepteCu vorbele de flăcări curate şi ’nţelepte Şi să ne-arate calea visată de strămoşii...

Nu-8 morţii... Din gură ’n gură... şi ani şi ani[ de-arândul...

— Credinţa lor mai tare-i ca sutele de anii... Din ea răsare visul, din ea s’aprinde gândul Ce arde până’n ceruri, pustiul luminându-l... Ca focul, ce sbueneşte din gură de vulcan 1...

Şi fiecare nume... frumos... ca o minune... Cântat va fi de vânturi... cât vântul va trăi... Şi vii vom fi cu totii prin vremuri tot mai bune... Aeelaş fir ne leagă — şi ’n sfânta rugăciune Slăvi-ne-vor cu cinste copiii de copiii...

Noi n’avem morţi în tară şi nimenea nu plânge Şi nici un suflet încă de jale nu s’a stins!... Pe cei ce-8 duşi... cu fală noi îi purtăm în

[sânge,Credinţa lor e farul ce ’n veci nu se va

[stingel...De-ar fi să cadă cerul... noi n’avem morfi

[de plâns l

65

Zadarnică, o, jale, ai vrea să rupi cununa /... De cei plecaţi ne leagă acelaş fir de tort... Credinţa lor, a noastră-i acum şin totdeauna /... Zadarnic baţi la poartă... noi navem nici un

[mort l

Sâ ne-aducem aminte 1de MIRCEA DEM. RĂDUEESCU.

Să ne-aducem aminte de toţi cei ce-au căzut, In lupta mare, sfântă, făcând din piepturi scut, Ş i ’n pregătirea jertfei strigat-au: înainte 1

Să ne aducem aminte 7

Să ne-aducem aminte de bunii camarazi,Ce dorm de-alung de codri, sub cetine de

fbrazi,Ce n’au la cap nici cruce, nici flori şi nici

[ cuuinte...Să ne-aducem aminte 1

Să ne aducem aminte de cei viteji şi buni Şi ’n fiecare clipă să facem rugăciuni,E i fost-au pentru Ţară: Martirii jertfei sfinte;

Să ne-aducem amintel

Să ne-aducem aminte, ca ’n zile mari, de hram, De cei ce-au dat, prin moarte, vieaţa unui

[neam.5

66

Vieaţa, ce ’nfloreşte pe albe oseminte...Să ne-aducem aminte!

Când clopotele sună Ia sfinte sărbători,Să ne-aducem aminte de-ai noştri scumpi

[fecioriCe-au îngrăşat câmpia cu sânge viu, fierbinte...

Să ne-aducem amintel Să ne-aducem aminte de morţii noştri dragi, Ce dorm în văi profunde şi prin păduri de fagi, Şi eare împlinit-au sfinţite jurăminte:

Să ne-aducem aminteI

Să ne-aducem aminte, ea ’n sfinte mănăstiri, De Mucenicii Ţârei, de tainicii martiri...In zilele de vifor, când ninge pe morminte...

Să ne-aducem aminte!

Soldatul necunoscutde M1RCEA DEM. RĂDUDESCU.

Ce nume ai avut, nu ştiu Ş i nimeni nu-l va şti vreodată,Nici slovă nu a fost săpată Pe gloriosul tău sicriu,Pierdut sub brazda ’nsângerată...

Slăvit prin Ordinul de zi,Nu te-am văzut trecut anume,Tu eşti Soldatul fără nume Ce ’n veei de veci se va numi Ostaşul cel mai sfânt din lume.

Ostaşi Soldat necunoscuţi Ce nume-ar fi să te slăvească?... Tu te-ai luptat şi ai căzut,Acolo, unde te-ai născut,Pe sfânta brazdă părintească.

Ş i dacă tot ce-a fost pământ Revine vieţei pieritoare, —Tu dormi sub marele-ţi mormânt Cu tot ce-a fost frumos şi sfânt. Cu moartea ta nemuritoare.

Tu dormi trudit de-atâta drum, De-atâta luptă sbuciumată...Dar vieaţa ta sacrificată E flacăra care de-acum Nu se va stinge niciodată 1

68

1 Deeemurie.„Cutremurată tresare acum ţărâna Ar­

dealului plină de lacrimi şt de aşteptări 1 După întunecimea ueaeurilor se lueşte astăzi steaua lut, uestlnd unui neam oropsit de oameni o lume nouă şi o uieaţă luminoasă, răscum­părată prin urednieta fraţilor.

Biruit de recunoştinţă îngenunehlază su­fletul lui la poalele patriei mume, jurându-i credinţă şi alipire de ueei. închegarea unul singur trup s’a hotărît astăzi. Amurgul cade cea din urmă oară pe ueehile noastre ho­tare, ea mâne soarele, răsărind roşu din foc şi din sânge, să lumineze în România Mare“.

O. Qoga.

Aproape două mit de ani energia nea­mului românesc s’a măcinat în lupte de apă­rare, atât amar de ureme truda noastră cea de toate zilele s’a scurs în mâna altora. Co- borînd în adâncurile fiinţei noastre, aueau, dar, dreptate marii spoueditori ai durerilor să spună:„Eu ? Îmi apăr sărăcia şi nevoile şi neamul 1“

(14. EminesQu.)„Căci holdelor noastre eu spicul de aur Streinul le fură belşugul/“ (Oct. Qoga.)

69

Dintru ’neeput, pământul tării noastre de azi a fost mereu frământat. Şi, astfel, Dacia Felix a ajuns o oale a plângerii. Năoăllrea popoarelor a ’nsemnat pentru Apus o ame­ninţare, din când în când, iar pentru noi o pri­mejdie statornică. Pământul rodnic şl frumos a fos mereu răscolit şl râunit.

Cronicarul spune, că neamul românesc a fost aşezat în „calea răutăţilor“. Dar ori prin câte „elătiri de ureml“ am trecut, ori­câte neamuri străine au fost pe aceste pla­iuri, nici urmă n’a mai rămas din ele, sunt „îngropate în eenuşe“, numai noi am rămas statornici ai acestei Dacii — „înfipţi şi ne­smulşi“, cum spune D. Cantemir.

In cuminţenia lui, Românul a exprimat plastic taina cea mare a rezistenţei noastre, trăinicia rasei: „Apa trece, pietrele rămân“.

Această încredere în trăinicia rasei re­zulta din conştiinţa că, pământul pe care sunt aşezaţi este al lor, din uremuri stră- ueehi. S’a oprit aici un neam năuălitor, dar n’a fost în stare să sfărîme unitatea noastră sufletească, căci aeeeaş rugăciune s’a ro­stit şi pe ma departe şi a răsunat aeelaş oftat al doinei. Trupul Daciei a fost împărţit, sufletul ei însă niciodată.

70

Cu limpezirea uremurllor, întemeindu-se eele două Principate, Voluozli români au auut mereu năzuinţa spre Ardeal. Petru Rareş a trecut Carpaţii de nouă ori, iar la 1 No- emurie 1599 Mihai Viteazul intră în Alba lulta. Sabia lui însângerată a fulgerat atunci prin noapte şi amintirea ei a rămas pentru tot­deauna. Pe urmele lui Mihai a pornii Radu Şerban spre Ardeal şi un şir lung de Voi- uozl a fost ispitit de acest uls de mărire eare*l fermeca, fie dintr’un tainic îndemn al sângelui, fie dintr’o mijlre de conştiinţă.

Când sabia luptătorilor a căzut din mâna ostenită, condeiul cărturarilor i-a luat locul. Cărţile sfinte, tipărite dincolo de Carpaţl, au pătruns în Ardeal, iar cronicarii arătară ori­ginea noastră romană şi dăinuirea noastră statornică în pământul Daciei.

In Ardeai, multă ureme durerile au fost mute. Au urmat nenumărate „lăcrămaţi! la împăratul“ Austriei şi, uneori, crunte răs­coale, In urma lui Mihai a rămas o potecă de sânge spre Uiena, pe care a mers şl Horia la 1784. El a murit pe roată, la Alba lulta, dar a lăsat o mare moştenire: dorul de libertate. Ea 1791, într’o cerere eătră Viena, se arătau lămurit şi eu demnitate

n

drepturile Românilor, earl sunt eei mat mulţi şi eei mai ueehi locuitori ai Ardealului. Ur­mează o epocă de umilire până la 1848, când Bărnuţiu, uestitor de uremuri noui, afirmă cu tărie trăinicia neamului şi drepturile lui asupra Ardealului.

Dar cererile Românilor din adunarea dela Blaj şl luptele Iul laneu au fost zadar­nice. Împăratul ne-a înşelat din nou şi ure­muri grele au urmat pentru noi. O ultimă nădejde legată de Uiena s’a spulberat ia 1892, prin respingerea Memorandului care n’a fost cetit de împăratul, a fost refuzat de guuernul din Pesta şi, întâmplarea a făcut s’ajungă plicul, eu actele din Ardeal, neatins la Bucureşti, unde, în sfârşit, în anii trecuţi a fost deschis. Dacă lăerămaţia a rămas ne- eetită, în schimb s’au deschis sufletele Ro­mânilor şl gândul mare, al uremurilor noi, s ’a spus acum răspicat şi eu tărie: Nu mat mergem la Viena, soarele pentru toţi Ro­mânii răsare la Bucureştii

De cealaltă parte a Garpaţllor, răsboiul pentru neatârnare întinerise sufletele şi le umpluse de nădejdi, iar expediţia din 1913 mări încrederea în puterea armatei noastre. După pacea dela Bucureşti, un ual de în-

72

credere s’a reuărsat în sufletul tuturor Ro­mânilor. In uârful Carpaţilor flutura steagul Iul Băleeseu şi un dor stăpânea toate su­fletele. Când poetul 0. Qoga eânta „Oltul“» eu ale eărui ape „să ne mutăm în altă ţară“ şt când badea Cârţan izbea eu dispreţ gra­niţa dela Predeal (zicând: Cine dracul a mat uăzut graniţă în mijlocul ţării), era cel mai bun semn că se apropie ceasul întregirii neamului. A urmat un sunet de goarnă... şi armata noastră a trecut Carpaţil.

Mai trebuia însă o grea încercare, re­tragerea şi grozaua încercare' dela Mără- şeşti, ea s’ajungem la 1 Dec. 1918, la Alba lulia. Dar înainte de* a se rosti poporul la Alba lulia, în parlamentul din Budapesta ră­sunase răspicat, la 18 Oetomurie, 1918, eu- uântul luptătorului Al. Uaida: „Să se dea fiecărei naţiuni din Ungaria posibilitatea de a-şi întemeia organizaţia naţională“. După această declaraţie numai la Alba lulia se putea ajunge.

In ziua de 1 Deeemorie cetatea lui Mlhai clocotea de chiotul de bucurie, în cea mai frumoasă zi a Românilor din Ardeal. Pe zi­durile ei, Moţii, cari o străjutau, păreau fi­

7 3

gurile reînuiate ale legionarilor romani şi uuietul marei mulţimi cerea unirea.

U. Goldiş, după ce citeşte eu glas înfiorat de emoţiune hotărîrea: „Adunarea naţională a tuturor Românilor din Transiluania, Banat şt Ţara Ungurească, întruniţi prin reprezen­tanţii lor îndreptăţiţi la Alba lulia, în ziua de 1 Deeemurle 1918, decretează unirea acelor Români şi a tuturor teritoriilor lpeuite de dânşii cu România“, arată drepturile noa­stre istorice asupra acestui teritoriu: „Na­ţiunile trebuese liberate. Intre aceste naţiuni se află şi naţiunea română din Ungaria, Banat şi Transiluania. Dreptul naţiunii ro­mâne de a fi liberată îl recunoaşte lumea întreagă, îl recunosc acum şi duşmanii no­ştri de ueaeuri. Dar odată scăpată de robie, ea aleargă în braţele duleel sale mame. Nimic mai firesc în lumea aceasta. Liber­tatea acestei naţiuni înseamnă,: unirea ei eu Ţara Românească.

„Bueăţlrea poporului românesc n’a fost urmarea ure-unei legi economice, în care terminologie se ascunde minciuna. Dimpo- trtuă, teritorul dintre Nistru, Tisa şi Dunăre constitue cea mai ideală unitate economică.

74

Frângerea trupului românesc a fost act de barbarie. Distrusă barbaria, unirea tuturor Românilor într’un singur stat este cea mat firească pretenţlune a elDilizaţiei. Teritoriile locuite de Români dela descălecarea lui Traian şl până astăzi au fost teritorii romă- neşti. Nu există putere de a suci logica până acolo, ea inuadărlle elementelor străine, di­rijate pe aceste teritorii în chip artificial şl prin abuzul de putere al statului, eu scopul desfiinţării noastre naţionale, să poată clă­tina dreptul nostru de proprietate asupra acestor teritorii. Aşa eeua ar fi sancţionarea crimei şi ar constitui o pălmuire a elulliza- ţiunii, care principial nu admite substituirea dreptului prin brutalitate. După drept şi drep­tate Românii din Ungaria şl Translluania, dimpreună eu toate teritoriile locuite de dânşiitrebue să fie uniţi eu Regatul Român“.

*' * *Să ne ’nehinăm azi sfinţilor neamului,

eroilor căzuţi în răsboiul pentru întregire, căci, înainte de a se încorona Regele Fer- dinand la Alba lulia, s’au încununat ei, eu cununa de mucenici, în tranşeele dela Mă- răşeşti.

75

După realizarea uisului nostru de uea- euri, prin unirea Basarabiei (27 Martie 1918), Bueouinei (28 Noemurie 1918) şi Ardealului, menirea noastră alei, în Carpaţi şi la gurile Dunării, este de-a face fapte de cultură, de propăşire a omenirii. Cei cari au crezut că, la 1918, prin realizarea idealului politie, ne-am împlinit ea neam chemarea, greşesc. Lăr­girea hotarelor ţării, întregirea neamului, este numat un cadru pe care suntem datori să-l umplem eu urednieia trudei noastre, eu fapte de cultură. Numai aşa ne uom realiza ea neam: în trupul lui, mărit la 1918, trebue să înaripăm sufletul, ea să crească până unde-l pot ajuta uirtuţile rasei. Numai astfel uni­tatea neamului românesc ua fi spre folosul ordinei sociale şi pentru propăşirea culturii umane; numai aşa ţara noastră ua fi un loc de înflorire a eiuilizaţiel şi numai prin aceasta uom intra în istoria lumel, legându-ne de ueşnieia uieţit pe pământ.

Să ne ridicăm fruntea eu demnitate, iar mândria şi încrederea să ne străbată în su­flete, gândindu-ne eă suntem, după atât sbu- eium, stăpâni la noi acasă, reintraţi în stră- ueehile noastre drepturi.

76

Iar celor cari râunese Ardealul, să le-a spunem desluşit: Noi suntem act dela fa­cerea lumii şl rămânem până la sfârşitul ei, căci Dumnezeu ne-a aşezat aici 1

1 Deeemime 1918.(Istorie.)

20 Noemurie 1918, s’a hotărît eonDoearea la Alba lulia a marei Adunări Raţionale.

21 Noemurie 1918, în ziarul „Românul“, Consiliul Naţional publică chemarea popo­rului român la adunarea dela Alba lulia.

1 Deeemurie 1918, Adunarea dela Alba lulia. Este ales ea preşedinte al Adunării Gheorghe Pop de Băseşti. Vasile Goldiş ce­teşte hotărîrile adunării.

2 Deeemurie 1918. Marele Sfat naţional a ales un consiliu de 15 inşi, sub preşedinţia lui 1. Maniu, pentru guuernare. O delegaţie compusă din: Alexandru Uaida, V. Goldiş şi Episcopii M. Cristea şi l. Hossu, a fost în­sărcinată eu predarea actului unirii Regelui Ferdinand.

11 Deeemurie 1918, în Monitorul Oficial au apărut cele două decrete de legi, prin

7 7

care Regele Ferdinand ia aet de hotărîrea adunării dela Alba lulia.

12 Deeemurie 1918, delegaţia soseşte la Bucureşti. __________

Latinitatea strigă din Tranşeede O. QOQA.

Din sborul larg ee ‘mprejmue pământul Cobor la malul Dunării albastre,Eu ee vă ştiu şi visul şi cuvântul Şi-s frate bun cu plângerile voastre.Ea mine-aveţi scăparea şi limanul Deapururea pe-a vremilor cărare,Prin rostul meu vorbiaţi cu oceanul,Voi, tulburate picături din mare...

Azi duhul meu fără popas vă ehiamă,Vă cere-a lumii nouă epopeie,Din mii de guri cu ehiot de aramă Latinitatea strigă din tranşee.Voi unde sunteţi, râu cumplit de patimii Urniţi-vă, nu-i vremea de-a mai plânge; Nevolnicii răscumpără cu lacrimi,Durerile cari se plătesc cu sânge l . .,

Acolo ’n hora vijelii crunte E clocotul visării noastre sfinte 1 Veniţi, Românii Porniţi-vă spre munte 1 V ’arată drumul morţii din morminte.

78

Să nu uitaţi a ueacurilor carte,Veniţi, veniţii... Căci adevăr zic vouă: Ori vă mutaţi hotarul mai departe,Ori veţi muri cu trupul frânt în două 1

Uniţi~vă Românide MIRCEA DEM. RÂDULESGU

Dar până când atâta ură Şi-atâtea oarbe duşmănii Să frângă sfânta legătură Ce ne-a unit pentru vecii?

Vrăjmaşi cu suflete barbare Râvnesc al ţărei dulce plai,Să sfarme sfintele hotare Ale lui Ştefan şi Mihai...

Ei vor să pună ’n jug moşia Ce-am moştenit-o din bătrâni,Dar voi ce-aţi înfruntat urgia Uniţi-vă pe veci, Românii

Uniţi-vă, Români, cu toţii,Pe sfântul strămoşesc meleag:Muntenii, Moldovenii, Moţii,O inimă s’avem şi-un steag1

Duşmanele porniri să piară,Să piară negrele nevoi,Să fie iar belşug în ţară Şi ţara — leagăn de eroi.

înălţa-ţi sfintele drapele,Sa fluture sub cerul sfânt Ş i cât va fi pământ sub stele Să fim un suflet şi-un pământ.

Alba luliaMaestrului Oetauian Goga

de MIRCEA DEM. RÂDULESCU.

Sângeră şi azi sub ziduri jertfa grelelor[prigoane,

Sfinţii săi bătuţi în eue la răscruci,Plâng şi astăzi pe troiţe sângeratele ieoane, Ş i pe file vechi de biblii plâng sfinţitele

[ canoane,Care-au mângâiat durerea răstigniţilor pe

[ crucif

Sfânt Ierusalim al nostru, de dureri incăffierbinte,

Alba lulia, cetate de martiri,Ne plecăm sfioşi genunchii lângă marile

[ morminte,Sub eatapeteazma-ţi veche, scump altar

[de-odăjdii sfinte, Unde s’au rugat părinţii şi-au căzut sub pri-

[gon iri...

Dar spânzurătoarea, rugul, roata, negrele[păcate,

Toată ura şi trufia de călău,

80

N’a putut să ne sugrume visul larg de li-[bertate,

Visul cel mai sfânt din lume, floarea desimţiri curate,

Flacăra de-azur şi aur ce ardea pe zidul tău 1

Tu, eare-ai văzut Voevodul cel cu fulgere pe

Răsărind din răscolitul Şelimberg,Tu ne~ai dat puteri de-arhangheli să urnim

Ş i ’ngropat-ai mucenicii lângă zidurile tale, Ca o vie mărturie de dureri ce nu se şterg...

Scump altar de moaşte sfinte, piatră veche[de credinţă,

Unde ne-am luptat şi plâns-am ani în şir. Tu, ce ne-ai ştiut Calvarul, necurmata

[suferinţă,Sângerată ta Qolgotă vede ’n nimb de

[biruinţăMarea noastră Înviere, visul Neamului Martir l

împlinind scriptura veche, azi o flamură[încheagă

Neamul înfrăţit de-un sânge şi de-un grai: Alba lulia, înalţă-ţi steagul ce pe toţi ne leagă l Bine-cuvântat fii, Doamne, că văzut-am ţara

sfânt al marelui [M ihail

[zale

[Carpaţii ’n vale

[ ’ntreagă

j3 a ^ a a - € 3 Q € 3 - G Q 0 E 3 € 3 Q G O 'O S O 5 I5 Datorinţele bunului român, jjjg I. Ce este Asoclaţiunaa „Astra“ ? jjj

B eea mai mare şi eea mai ueehe soeie- rh tate românească din Ardeal, pentru răspân- 4* dlrea culturii în sânul poporului român. k]

tl. Ce a făcut şl va face Asociaţiunea ? Jjj1. A ajutat în timpuri grele, eu burse, tinerii Jjj

români la înuăţâtură de carte şi de meserii. [T]— 2. A înfiinţat o bibliotecă centrală în Sibiu, iti— 3. A înfiinţat un Muzeu minunat, cuprinzând W mai aies lucruri făcute de harnicele ţărance [J române, dar şi alte eelea. — 4. A ţinut zeci de mii de conferenţe poporale la sate şi la oraşe. — 5 fl înfiinţat cursuri pentru analfa­beţi (neştiutori de carte). — ti. A înfiinţat bănci poporale şi cooperative. — 7. A tipărit, în zeei şi zeci de mii de exemplare, cărţi de înuătă- tură şi petrecere pentru popor. — 8. Tipăreşte reuista nTransiluania'i. — 9. A înfiinţat despăr-Îăminte, cercuri culturale, biblioteci poporale a sate. — 10. A ajutat construirea de Case

nafionale. — 11. fljută tipărirea unei biblioteci pentru cărturarii eu şcoală mat mare (de către Secţiile „Astrei“ din eiuj).

III. Cs trabue să facă orice Român bun?1. Să se înscrie membru la Asoeiaţiune

(membru fondator 1000 Bei, membru pe uiaţă 500 Lei, membrii aetiui 50 Bei). — 2. Cărturarii eu ştiinţă de carte mai multă să aboneze re­uista „Transiloanta“ şi să cumpere cărţile tipă­rite de Secţiile „Astrei“. Aceştia, şi apoi lumea dela şate să cumpere broşurile din Biblioteca poporală a „ Asoeiaţiunii“ (fiecare coală de tipar de 16 pag. 1 Beu, 50 coaie eu 800 pag. 50 Bei). Q

Să Iubiţi Asociaţiunea „Astra“ — cetitori români ai acestei cărţulii!

Dacă iubiţi Asociaţiunea aceasta, să ştiţi că lucraţi pentru propăşirea noastră, a tu« turora1

„Astra“ urea o ţărănime sănătoasă, de« şteaptă, urednieă, cu gospodării înfloritoare, cu încrederea intr’un uiitor strălucit.

Calea „Astrei“ duce spre mântuire 1

Ultimele numere ale „Bibliotecii popo­ra le“ sunt următoarele:

Nr. 225. Amor şi răzbunare, pouestlrl Isto­rice de loan A. Lapedatu.

Nr. 226—227. Şoimii Carpaţilor, (Ideo­logie — organizare — metode) de Prof. D r, l. Haţieganu.

Nr. 228. Din popor de Petrea DaseăluLNr. 229—233. Boli, Leacuri şi Plantele

de leac, de Dr. Qeorge Bujorean.Nr. 234. Răsărit de soare, piesă în 3

acte, de Nieolae Boeriu.Nr. 235—236. De ce trebue să muncim,

înuăţăturt economice naţionale, de Qheorghe Brânduş.

Nr. 237. Calendarul pentru popor al Aso- ciaţuniii, pe a. 1937, întocmit de Horia Petra- Petreseu.

Nr. 238. Anecdote, de Qh. I. Chitue,