ziarul vaii jiului - nr. 961 - 30 mai 2012

16
Unui membru al familiei Ile din Vulcan, ziua de marţi, 29 mai, i-a adus cele trei ceasuri rele la un răstimp scurt trecut de la începerea acesteia. Mai exact, la ora 2:26, când un locatar al blocului nr.7 de pe strada Preparaţiei a sunat la numărul de urgenţă 112. Omul a văzut cu groază cum limuzina Audi A7, care-i aparţine lui Alexandru, fiul primarului Gheorghe Ile, este cuprinsă de flăcări. Pompierii au sosit repede, dar din automo- bil nu a mai putut fi salvat mare lucru. Norocul a fost că nu a luat foc şi clădirea Farmaciei Ile, în spatele căreia, pe primul loc de parcare, se afla acest Audi A7. Odată cu pompierii, a ajuns la faţa locului şi un echipaj de la Poliţia municipiului Vulcan. Cercetările continuă, de aici şi zgârcenia în infor- maţii oferite de către ofiţerul care conduce investigaţiile. Un lucru este însă clar: focul nu a pornit de la vreo defecţiune electrică, ci a fost pus deliberat de către o mână criminală. Aceasta este şi părerea Gheorghe Ile. "Totul e politică aici, susţine primarul. În ultima vreme, fiul meu a primit, pe telefonul mobil, mai multe mesaje de ameninţare. Ultimul i-a venit în dimineaţa acestei zile (ieri – n.r.) şi zicea aşa: Eşti mulţumit de ce ţi-am făcut?". Poliţiştii au ridicat de la faţa locului orice urmă care le va putea fi utilă în cercetări. În posesia lor a intrat şi înregistrarea de pe camera video care supraveghează partea din spate a clădirii farmaciei. Acest Audi A7 a fost achiziţionat în urmă cu un an, este luat în leasing pe SC Farmacia Ile SRL şi era asig- urat CASCO. Preţul unui asemenea auto- mobil de lux, spun cunoscătorii, este 50-60 de mii de euro. Gheorghe OLTEANU CMYK MIERCURI 30 mai 2012 Anul V Nr. 961 12 + 4 pagini Preţ: 1 LEU www.zvj.ro Răsărit: 05:57 Apus: 21:04 Cotidian regional * * * Apare de luni până sâmbătă (inclusiv) în toate localităţile Văii Jiului * * * Redacţia şi administraţia: str. Nicolae Bălcescu nr. 2, etaj II, Petroşani ZIARUL POPORULUI Citeşte şi dă mai departe! MARCĂ ÎNREGISTRATĂ R Nu există lege împotriva ADEVĂRULUI! Director: Cătălin DOCEA Curs valutar: 1€ = 4,4639 lei 1$ = 3,5607 lei 1₤ = 5,5827 lei Ziarul Vãii Jiului Tipar digital Cel mai bun preţ din judeţ! Transmite cererea ta de ofertă la [email protected] Incompatibilitatea este cuvântul zilei în cadrul Uniunii Social Liberale. Tonul l-a dat co- preşedintele Moloţ. Cel care - de curând - a fost declarat INCOMPATIBIL de către Agenţia Naţională de Integritate pentru că, vorba adversarilor săi politici, s-a hămesit şi a dorit să încaseze şi de la conducerea CJ Hunedoara, şi de la defuncta Drumuri şi Poduri SA. A doua incompatibilitate LEGALĂ şi MORALĂ în interiorul USL Hunedoara este cea privitoare la numirea lui Nicolae Drăgoi în frun- tea Companiei Naţionale a Huilei. Asta pentru că, aşa cum am mai spus / scris, persoana numită la so- licitarea PSD în funcţia de director general îndeplinea condiţiile legale de pensionare încă din luna mai. MAI 2010! Singurul lucru bun în această mare ilegalitate referitoare la numirea lui Drăgoi este că, sub pretextul unei reorganizări, din scaune vor sări mai mulţi directori “uitaţi” în funcţii de prin 2001 în- coace: Popescu, Drăgulescu şi Stoicescu. Iată acum, în ritmul în care ne-au obişnuit deja, o nouă incompatibilitate. Surse politice demne de încredere ne spun că pen- tru funcţia de director general al INCD Insemex este vizat Petru Drăgoescu, membru PNL, actual- mente inginer şef SSM în cadrul CNH SA. Articolul de faţă nu are rolul de a pune în discuţie capaci- tatea d-lui Drăgoescu de a exercita competent o asemenea funcţie. Dacă Băsescu a ajuns preşedinte al României, Drăgoi a ajuns director general al CNH SA şi Radu Sorin a ajuns preşedinte CA la Apa Serv, treaba cu potenţiala numire a lui Drăgoescu în această funcţie chiar e răul ce mai mic. Sesizăm însă public faptul că, din informaţiile pe care le deţinem, cel mai bun altet dintre ingineri şi cel mai bun inginer dintre atleţi, recte dl. Dră- goescu, are oareşce probleme de in- compatibilitate. Studiind Anexele nr. 1, 2 şi 3 ale Hotărârii de Guvern nr. 91 din 23 ianuarie 2003, privind aprobarea Metodologiei de concurs pentru ocuparea funcţiei de director general la institutele naţionale de cercetare-dezvoltare, am constatat că - pentru a putea participa la con- cursul pentru ocuparea funcţiei de director general al INCD Insemex - Petru Drăgoescu trebuie să în- deplinească cumulativ mai multe condiţii, printre care: aceea de a fi specialist în domeniul de activitate al INCD, atestat cel puţin drept cercetător principal gradul II, cu o vechime de minimum 5 ani, dovedită prin copie certificată a carnetului de muncă; aceea de a avea experienţă de minimum 5 ani în activitatea de conducere (labora- tor, secţie, departament) la o unitate de cercetare-dezvoltare şi, în plus, să fi avut participări la programe/proiecte cuprinse în planuri/programe de cercetare naţionale sau internaţionale. Sunt o serie de cerinţe pe care, din nefericire pentru dumnealui, dl. Drăgoescu nu le îndeplineşte. Dumnealui poate, ce-i drept, să prindă lotul de transferări din barca în derivă numită CNH SA spre INCD Insemex, aşa cum au făcut şi încearcă să mai facă şi alţi angajaţi din industria minieră. Cum însă, la fel ca şi în cazurile Moloţ şi Drăgoi, incompatibili- tatatea şi balansul pe marginea legii sunt la ordinea zilei în USL Hune- doara, nici numirea domnului Dră- goescu la INCD Insemex nu ne-ar mira. Chiar deloc. (C. DOCEA) Ieri dimineaţă, la Vulcan O mână criminală a incendiat un autoturism al familiei ILE PENTRU CĂ REZERVA DE CADRE CAM ŞCHIOPĂTEAZĂ, Gaşca USL (a se citi “cei care au scumpit apa” ) pregăteşte un director INCOMPATIBIL pentru funcţia de director general al INCD INSEMEX

Upload: ziarul-vaii-jiului

Post on 20-Feb-2016

226 views

Category:

Documents


1 download

DESCRIPTION

Ziarul Vaii Jiului - nr. 961 - 30 mai 2012

TRANSCRIPT

Page 1: Ziarul Vaii Jiului - nr. 961 - 30 mai 2012

Unui membru al familiei Ile din Vulcan,ziua de marţi, 29 mai, i-a adus cele treiceasuri rele la un răstimp scurt trecut dela începerea acesteia. Mai exact, la ora2:26, când un locatar al blocului nr.7 depe strada Preparaţiei a sunat la numărulde urgenţă 112.

Omul a văzutcu groază cum limuzina Audi A7, care-iaparţine lui Alexandru, fiul primaruluiGheorghe Ile, este cuprinsă de flăcări.Pompierii au sosit repede, dar din automo-bil nu a mai putut fi salvat mare lucru.Norocul a fost că nu a luat foc şi clădireaFarmaciei Ile, în spatele căreia, pe primul

loc de parcare, seafla acest Audi A7.Odată cupompierii,a ajuns la faţa loculuişi un echipaj de laPoliţia municipiuluiVulcan. Cercetărilecontinuă, de aici şizgârcenia în infor-maţii oferite de cătreofiţerul care conduceinvestigaţiile. Un lucru este însă clar: foculnu a pornit de la vreo defecţiune electrică,ci a fost pus deliberat de către o mânăcriminală.

Aceasta esteşi părerea Gheorghe Ile. "Totul e politicăaici, susţine primarul. În ultima vreme, fiul

meu a primit, pe telefonul mobil, mai multemesaje de ameninţare. Ultimul i-a venit îndimineaţa acestei zile (ieri – n.r.) şi ziceaaşa: Eşti mulţumit de ce ţi-am făcut?".

Poliţiştii au ridicatde la faţa locului orice urmă care le vaputea fi utilă în cercetări. În posesia lor aintrat şi înregistrarea de pe camera videocare supraveghează partea din spate aclădirii farmaciei. Acest Audi A7 a fostachiziţionat în urmă cu un an, este luat înleasing pe SC Farmacia Ile SRL şi era asig-urat CASCO. Preţul unui asemenea auto-mobil de lux, spun cunoscătorii, este 50-60de mii de euro.

Gheorghe OLTEANU

CMYK

MIERCURI30 mai 2012

Anul VNr. 96112 + 4 paginiPreţ: 1 LEUwww.zvj.ro

Răsărit: 05:57Apus: 21:04

Cotidian regional * * * Apare de luni până sâmbătă (inclusiv) în toate localităţile Văii Jiului* * * Redacţia şi administraţia: str. Nicolae Bălcescu nr. 2, etaj II, Petroşani

ZIARUL POPORULUICiteşte şi dă mai departe!

MARCĂÎNREGISTRATĂR

Nu există legeîmpotriva

ADEVĂRULUI!

Director:Cătălin DOCEA

Curs valutar:1€ = 4,4639 lei1$ = 3,5607 lei1₤ = 5,5827 lei

ZiarulVãii Jiului

TipardigitalCel mai bun

preţ dinjudeţ!

Transmitecererea ta de

ofertă [email protected]

Incompatibilitatea este cuvântulzilei în cadrul Uniunii SocialLiberale. Tonul l-a dat co-preşedintele Moloţ. Cel care -de curând - a fost declaratINCOMPATIBIL de cătreAgenţia Naţională de Integritatepentru că, vorba adversarilor săipolitici, s-a hămesit şi a dorit săîncaseze şi de la conducereaCJ Hunedoara, şi de la defunctaDrumuri şi Poduri SA.A doua incompatibilitate LEGALĂşi MORALĂ în interiorul USLHunedoara este cea privitoare lanumirea lui Nicolae Drăgoi în frun-tea Companiei Naţionale a Huilei.Asta pentru că, aşa cum am maispus / scris, persoana numită la so-licitarea PSD în funcţia de directorgeneral îndeplinea condiţiile legalede pensionare încă din luna mai.MAI 2010! Singurul lucru bun înaceastă mare ilegalitate referitoarela numirea lui Drăgoi este că, subpretextul unei reorganizări, dinscaune vor sări mai mulţi directori“uitaţi” în funcţii de prin 2001 în-coace: Popescu, Drăgulescu şiStoicescu. Iată acum, în ritmul încare ne-au obişnuit deja, o nouăincompatibilitate. Surse politice

demne de încredere ne spun că pen-tru funcţia de director general alINCD Insemex este vizat PetruDrăgoescu, membru PNL, actual-mente inginer şef SSM în cadrulCNH SA. Articolul de faţă nu arerolul de a pune în discuţie capaci-tatea d-lui Drăgoescu de a exercitacompetent o asemenea funcţie.Dacă Băsescu a ajuns preşedinte alRomâniei, Drăgoi a ajuns directorgeneral al CNH SA şi Radu Sorin aajuns preşedinte CA la Apa Serv,treaba cu potenţiala numire a luiDrăgoescu în această funcţie chiare răul ce mai mic. Sesizăm însăpublic faptul că, din informaţiile pecare le deţinem, cel mai bun altetdintre ingineri şi cel mai buninginer dintre atleţi, recte dl. Dră-goescu, are oareşce probleme de in-compatibilitate. Studiind Anexelenr. 1, 2 şi 3 ale Hotărârii de Guvernnr. 91 din 23 ianuarie 2003, privindaprobarea Metodologiei de concurspentru ocuparea funcţiei de directorgeneral la institutele naţionale decercetare-dezvoltare, am constatatcă - pentru a putea participa la con-cursul pentru ocuparea funcţiei dedirector general al INCD Insemex -Petru Drăgoescu trebuie să în-

deplinească cumulativ mai multecondiţii, printre care: aceea de a fispecialist în domeniul de activitateal INCD, atestat cel puţin dreptcercetător principal gradul II, cu ovechime de minimum 5 ani,dovedită prin copie certificată acarnetului de muncă; aceea de aavea experienţă de minimum 5 aniîn activitatea de conducere (labora-tor, secţie, departament) la o unitatede cercetare-dezvoltare şi, în plus,să fi avut participări laprograme/proiecte cuprinse înplanuri/programe de cercetarenaţionale sau internaţionale.Sunt o serie de cerinţe pe care, dinnefericire pentru dumnealui,dl. Drăgoescu nu le îndeplineşte.Dumnealui poate, ce-i drept, săprindă lotul de transferări din barcaîn derivă numită CNH SA spreINCD Insemex, aşa cum au făcut şiîncearcă să mai facă şi alţi angajaţidin industria minieră.Cum însă, la fel ca şi în cazurileMoloţ şi Drăgoi, incompatibili-tatatea şi balansul pe marginea legiisunt la ordinea zilei în USL Hune-doara, nici numirea domnului Dră-goescu la INCD Insemex nu ne-armira. Chiar deloc. (C. DOCEA)

Ieri dimineaţă, la Vulcan

O mână criminală a incendiat un autoturismal familiei ILE

PENTRU CĂ REZERVA DE CADRE CAM ŞCHIOPĂTEAZĂ,

Gaşca USL (a se citi “cei care au scumpit apa”)pregăteşte un director INCOMPATIBIL pentrufuncţia de director general al INCD INSEMEX

Page 2: Ziarul Vaii Jiului - nr. 961 - 30 mai 2012

2 ACTUALITATE Ziarul Vãii Jiuluimiercuri, 30 mai 2012

www.zvj.ro

SC CENTRUL DE CALCUL INFO ’98 SA, societate cu o experienţă de peste 35 de ani în domeniul informatic, oferă:

CURSUL DE INIŢIEREpentru

OPERATOR CALCULATOR ELECTRONIC ŞI REŢELE (COD COR 312201)

Cursul are o durată de 72 de ore, se desfăşoară pe parcursul a 6 săptămâni, dintre care unnumăr de 54 de ore sunt de practică pe calculator. Preţul cursului este de 350 lei şi se poate acorda o reducere de până la 10% pentru grupurileorganizate care vin din partea unei singure unităţi economice. Preţul include TVA.

IMPORTANT!!!Se eliberează diplome recunoscute de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şiMinisterul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.

Persoana de contact: ing. Manuela PopescuTelefon: 0254.546071, 0731.010762

S.C. Centrul de Calcul INFO’ 98 S.A. PetroşaniPetroşani, 332015, jud. Hunedoara, str. Timişoarei, nr. 2, tel. +40372 904 652, tel/fax +40254 541 330

ORC: J20/408/1999 CUI: RO11751623e-mail: [email protected] www.info98.ro

InformareAceastă informare este efectuată de Oraşul Petrila, adresa: strada Republicii, nr. 196, oraş Petrila, judeţ Hunedoara, telefon/fax0254.550760, ce intenţionează să solicite de la Administraţia Naţională Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă JiuCraiova aviz modificator de gospodărire a apelor pentru realizarealucrărilor Modernizare străzi şi parcări în zona Cap Linie Petrila -Cap Linie Lonea amplasate în oraşul Petrila. Această solicitare de aviz modificator este conformă cu prevederi leLegii apelor nr. 107/1996, cu modificările şi completările ulterioare.Persoanele care doresc să obţină informaţii suplimentare cu privire lasocilitarea modificării avizului de gospodărire a apelor pot contactasolicitantul de aviz la adresa menţionată.Persoanele care doresc să transmită observaţii, sugestii şi reco-mandări se pot adresa solicitantului sau la adresa str. Republicii, nr.196, oraş Petrila, judeţ Hunedoara, telefon/fax 0254.550760, adresae-mail: [email protected], persoană de contact ing.jr.Lang Mihaela după data de 22.05.2012.

Incidentul cu autoturismul Audi A7 care a ars laprimele ore ale zilei de marţi, 29 mai, nu este sin-gurul de acest fel petrecut ieri în Vulcan. La dis-tanţă de nici cinci ore, un alt autoturism a luat focca din senin în timp ce proprietara lui mergea laserviciu.

Era ora 6:50când doamna L. Maria, funcţionară la EM Vulcan,trecuse, la volanul unui Ford Focus, peste linia feratăde pe strada Teodora Lucaciu, când a văzut că, de subcapota autoturismului, iese fum. A luat contactul, acoborât din maşină şi a închis portiera. Şi-o fi zis că,oprind motorul, nu va mai ieşi fum. După care s-a

urcat în autoturismul unei colege de muncă şi şi-acontinuat drumul spre mină.

Grozăvia carea urmat a fost zărită de o funcţionară de la mină,care, cu Loganul ei, a ajuns în acel loc după circa treiminute. De sub capota Fordului ieşea deja un fumgros, semn că focul era deja aprins bine. Acelaşispectacol le-a fost dat să vadă şi ocupanţilor auto-buzului care, la fel se îndrepta spre EM Vulcan. Înacest caz este foarte posibil ca incendiul să fi fostprovocat de o defecţiune intervenită la instalaţia elec-trică a maşinii.

Gheorghe OLTEANU

Tot la Vulcan şi tot ieri,

A ars un Ford Focus

Valea Jiului a scăpat de seceta prelungită!

Reţeaua hidrograficăa revenit la normalToate ploile căzute anul acesta au făcut mult bine reţeleihidrografice şi pânzei freatice din Valea Jiului. Dacă altorzone din ţară ploile au adus şi multă disperare, în Valea Jiului aceste ploi au fost o adevărată binecuvântare.

Inginerul Sorin Corici, şeful SH Petroşani, din cadrul ApelorRomâne Jiu-Craiova, ne-a informat că în primele cinci luni aleanului 2012 cantitatea de precipitaţii a fost de 430 l/ mp. În in-tervalul 1 ianuarie - 29 mai 2011, cantitatea a fost de 160 l/mp.Deci, cantităţile de apă căzute anul acesta au fost de aproapetrei ori mai mari decât cele de anul trecut. Ceea ce a determi-nat, conform aceleiaşi surse, ca resursele de apă să revină lanormal după şase ani de secetă! „Toate aceste ploi au făcut carâurile şi pâraiele să revină la cotele normale, la fel şi nivelulapei freatice sau a lacurilor. În ceea ce priveşte barajul artifi-cial de la Valea de Peşti, acesta este acum plin ochi, ba chiarcu 6 centimetri peste cota normală, de 826 de metri şi 50 decentimetri, ceea ce este un lucru foarte bun. În Valea Jiului n-aufost probleme în aceste zile pe niciun curs de apă, cu toate că aplouat foarte mult, toate cotele fiind sub nivelul cotei deatenţie. Acum putem zice că seceta prelungită s-a terminat,ceea ce cred că e o veste bună pentru locuitori”, ne-a declaratSorin Corici. Conform prognozelor meteorologice venite laSH Petroşani, vremea va fi în continuare instabilă toată săp-tămâna, cu ploi alternate de perioade însorite şi cu temperaturiîn creştere uşoară, mai ales începând de joi. Ploile nu vor aveaînsă darul să ne sperie, ele fiind ploi normale de primăvară,fără efect negativ asupra cotelor de atenţie ale reţelei hidrografice.

Corneliu BRAN

Astăzi, 30 mai,

Nu învârtiţi robinetele degeabaÎn intervalul orar 9:00-16:00, zonaPetroşani Nord, de la rezervoareleDărăneşti până în cartierul Carpaţi, inclusiv, şi Colonia Petroşani vor avea restricţie la apă. Motivul îl constituiedezafectarea reţelei vechi str. 1 Decem-brie 1918, bl. 65-67 şi cuplare la reţeauanouă, precum şi reparare vanei din str.Constructorul intersecţie cu str. Eroilor.Şi Cartierul Bărbăteni şi strada Păcii dinLupeni vor avea restricţie în intervalulorar 09:00-15:00, deoarece se remediazăpierderea la branşamentul scării 2 ablocului 26 din Bărbăteni. (D.F.)

Astăzi,

Copiii protejaţi social suntartiştiZiua Copilului va fi sărbătorită şi încentrele subordonate Direcţiei Generalede Asistenţă Socială şi Protecţia Copilu-lui (DGASPC) Hunedoara. Astfel,copiii aflaţi sub protecţie socială voravea parte de multe surprize şi chiarvor evolua ca mici artişti.

Copiii din centrele DGASPC Hunedoaravor susţine un spectacol artistic intitulat„Suflet de copil”, astăzi, 30 mai 2012, laora 11,00, la Teatrul de Artă din Deva. Totcu această ocazie se va desfăşura şi ex-poziţia cu vânzare de produse artizanale„Mâini harnice”, confecţionate de copii şiadulţi cu dizabilităţi.Spectacolul copiilor va consta înprezentarea de dansuri populare specificejudeţului Hunedoara, scenete de teatru cudiferite teme şi recitaluri de cântece şipoezii dedicate Zilei Internaţionale aCopilului. Potrivit organizatorilor, expoziţia, găz-duită în holul Teatrului de Artă din Deva,„va oferi prilejul vizitatorilor de a des -coperi rodul mâinilor harnice cu care aufost înzestraţi aceşti copii deosebiţi”.Manifestările organizate de DGASPCHunedoara cu ocazia Zilei de 1 Iunie vorreprezenta „recunoaşterea eforturilor de-puse şi vor aduce o mare mulţumire bene-ficiarilor noştri care vor înţelege cămunca lor are un sens şi o finalitate şi căpoate constitui un exemplu şi altor per-soane cu care soarta a fost mult mai dar-nică. Prin organizarea acestor douăevenimente se doreşte realizarea uneipunţi de legătură între lumea celor care auşansa de a trăi într-un mediu familial sta-bil şi lumea copiilor instituţionalizaţi. Îisensibilizează pe primii dintre ei la problemele pe care cei mai puţin norocoşidecât ei le întâmpină şi le oferă ultimilordintre aceştia speranţa că vor fi acceptaţişi integraţi în societate”, se arată într-uncomunicat al DGASPC Hunedoara.

Mihaela PETROŞAN

Page 3: Ziarul Vaii Jiului - nr. 961 - 30 mai 2012

George Petca este un pensionar dinPetroşani care are 85 de ani. Acum estebătrân şi lipsit de putere. Dar la viaţa lui afost pilot în cadrul armatei şi a trăit maimulte experienţe palpitante decât mulţidintre noi la un loc. Are doi copii, fecioriamândoi, cu toate că acum aproape că auajuns şi ei la vârsta pensionării. Numai căviaţa a trecut repede şi acum trebuie săaibă altcineva grijă de el. George Petca aajuns la această vârstă înaintată să-şiceară banii de pensie, care i-au fost restricţionaţi, din cauza unor neînţelegeride natură juridică.

10 ani alături de AnetaDe 10 ani, Aneta Cornea este cea care-i stăalături. O femeie tânără care, în baza unuicontract de întreţinere, are grijă de el zilnic.Îl spală, spune dumneaei, îl hrăneşte, aregrijă să fie curat. Tot ea îl bărbiereşte şi îltunde. Conform înţelegerii contractuale, arurma ca după moartea acestuia ea săprimească apartamentul omului.Aneta Cornea spune că bărbatul are o pen-sie bună: 3 600 de lei. Din ea, 1.300 de leise opreşte lunar pentru termoficare, pentrucă sunt datorii mai vechi de plătit. Şi aşa,omul tot rămânea cu 2.300 de lei pe lună,din care să-şi ia şi medicamente şi să se şiîntreţină. Anul trecut, fiul lui, care locuieşte la Râm-nicu Vâlcea, a intentat proces, prin carecerea să i se acorde curatela. Acesta eranemulţumit de viaţa pe care o duce alăturide cea care-l îngrijeşte şi reclama faptul căbătrânul va muri plin de datorii pe care totel va trebui să le plătească. Aşadar, dorea

să-l preia pe bătrân în grijă, şi să-i adminis -treze pensia. Adică, voia să o îndepărtezepe Aneta de lângă tatăl lui. După ce s-aujudecat, printr-o sentinţă provizorie se sta-bilea de către judecător, în luna aprilie aacestui an, curatela provizorie pentru fiu. Încadrul procesului, întrebat fiind, domnulPetca declara că doreşte să rămână la fiullui. Ulterior, a declarat că nu a înţeles termenii instanţei şi nu a înţeles nici ce-iaceea o curatelă provizorie. Pe unele înregistrări ale Anetei, bărbatul recunoaştecă-i place să stea alături de ea, că nu şi-amai văzut fiii de mult şi că nu are încredereîn ei. Dar tot fiul de la Vâlcea a cerut o expertiză a medicului psihiatru, care spunecă bătrânul este confuz, deci nu te poţi bazacu certitudine pe declaraţiile lui, fie că suntîn instanţă, fie că sunt în intimitate. Certeste că în urmă cu 10 ani, când era încă înputere şi avea tot discernământul de careera nevoie, a fost de acord să fie îngrijit deAneta, aceasta îngrijindu-l în acest timp.De notat că până anul trecut copiii luiGeorge Petca nu l-au deranjat cu nimic.Anul acesta, însă, se pare că intră în jocvenitul şi situaţia bătrânului.

Pensia rămâne în conturile poştei până se clarifică situaţiaÎnainte de a se stabili de instanţă curatelaprovizorie, George Petca şi Aneta s-aumutat din apartament în chirie, pentru căbătrânului îi era frică să nu vină fiul să-l iaforţat şi să-l ducă la Vâlcea, unde să-l in-terneze la cămin. Judecătorul a cerut să fierealizat un raport al situaţiei sociale şi al

modului în care este îngrijit bătrânul. Însăacesta refuză, pentru a nu se afla nouaadresă şi pentru a nu fi luat de lângă femeiacare are grijă de el.

Relaţiile între tată şi fii nu au fost niciodatăroz, iar situaţia s-a inflamat luna aceasta,când bătrânul nu a mai primit pensia. Şinici nu o va mai primi până la decizia instanţei sau a casei de pensii.Fiul, care a obţinut curatela provizorie, adepus la Poşta Petroşani, la diriginte,

sentinţa provizorie şi a cerut ca drepturilebăneşti să-i revină lui.Pe de altă parte, femeia care are grijă debătrân a cerut ca pensia omului să-i fie în-mânată lui, ca până acum, pentru că arenevoie de bani ca să trăiască. „Eu am grijăde el de 10 ani. Îl spăl, îl schimb, îi fac demâncare. 24 de ore din 24 sunt lângă el.Avem contract de îngrijire. Omul acestatrebuie să mănânce, trebuie să plătimchiria, să-i cumpăr pastilele. Situaţia luimedicală este critică. Nu se poate să nuaibă niciun venit într-o lună, pentru că diriginta poştei nu vrea să-i dea pensia.Omul acesta din ce trăieşte, cum îşi iapastilele? Este vorba de un abuz”, spuneAneta Cornea.

Ce spune diriginta PoşteiPe de altă parte, Maria Czane, dirigintaPoştei Petroşani, spune că ea nu este in-stanţă: „Fiul domnului a depus sentinţaprovizorie, prin care arată că el are curatelaprovizorie. O sentinţă judecătorească, fieea şi provizorie, are valoare mai mare decâtun contract de îngrijire. Eu nu pot să risc,să dau banii unei părţi sau alteia, apoi sămă acţioneze fiul, de exemplu, în instanţă,pentru banii pe care i-am dat bătrânului.Am rugat cele două părţi, atât pe doamnaCornea, cât şi pe fiul Petca, să ia legăturacu Casa de Pensii a MAI şi să obţină unrăspuns oficial. Dacă aceştia dispun să de-blocăm contul, îl deblocăm. Poşta Românănu este instanţă să hotărască aşa ceva şinicio instituţie publică cu drept hotărâtor.Deci, aşteptăm o decizie oficială: ori osentinţă definitivă, ori o adresă a casei depensii”.

Judecătoria Petroşani trebuiesă hotărascăGeorge Petca a depus, prin avocatul său, şio cerere către Judecătoria Petroşani, princare să se deblocheze această situaţie, darşi către Casa de Pensii a MinisteruluiApărării şi Internelor, prin care cere deblo-carea contului lui de pensii, altfel nu are cuce se întreţine. Lucru evident şi de înţeles.Oricare ar fi situaţia, omului nu i se poaterefuza dreptul la un venit lunar, iar aceastăsituaţie trebuie soluţionată cât mai urgent.

Alina PIPAN

Ziarul Vãii Jiuluimiercuri, 30 mai 2012 3SOCIAL

www.zvj.ro

Un pensionar de 85 de ani - între cui şi nicovală:

Fără pensie din cauza unei hotărâri

judecătoreşti

Page 4: Ziarul Vaii Jiului - nr. 961 - 30 mai 2012

Echipa de junioare II antrenatã de EditMileti are o misiune foarte grea în ultima fază a campionatului naţional, ceva începe astăzi la Brăila.

Sportivele noastre au fost plasate în grupaA la turneul final ce se va disputa la Brăila,în perioada 30 mai – 3 iunie, alături deechipa gazdă, LPS Brăila, Grup Şcolar Energetic Rm. Vâlcea şi CS Nova ForceGiurgiu. Primele două clasate din aceastăgrupă se califică în semifinale unde se în-tâlnesc cu primele două echipe din grupaB, grupă compusă din formaţiile LPS Iaşi,ACS Şcoala 181 Bucureşti, CSŞ MartaBaia Mare şi LPS Bistriţa. Cu 23 de vic-torii şi o singură înfrângere în acest sezoncompetiţional, junioarele II de la CSŞPetroşani, ultima echipă hunedoreană ră-masă în campionatul naţional de handbal,

dau azi adevăratul test al valorii. Elevelepregătite de Edit Mileti vor debuta laturneul final chiar împotriva gazdelor de laLPS Brăila. A doua partidă va fi joi, 31mai, împotriva echipei Grup Şcolar Ener-getic Râmnicu Vâlcea, iar ultimul meci algrupei pentru fetele din Petroşani se va jucavineri, 1 iunie, în compania echipei CSNova Force Giurgiu. Toate partideleechipei din Valea Jiului vor începe de la ora10:00, iar marile favorite ale acestei grupesunt LPS Brăila şi Grup Şcolar EnergeticRm. Vâlcea. „La acest nivel nimic nu euşor, dacă învingi într-un meci câştigi unloc, dacă pierzi poţi fi eliminat. LPS Brăilaşi Energetic Rm. Vâlcea sunt favoriteleacestei grupe dar va depinde şi de formaechipei din ziua jocului. E o deplasare difi-cilă dar mergem acolo cu optimism şi ne-am propus o clasare pe locurile 5-6 la final.Nu ne gândim la semifinale pentru că mienu-mi place să mă hazardez, oricum, pentruun oraş mic cum e al nostru, prezenţa întreprimele opt echipe ale ţării e o performanţăfoarte bună şi sunt foarte mulţumită că amajuns aici”, a declarat Edith Mileti.

Ziarul Vãii Jiuluimiercuri, 30 mai 20124 SPORT

www.zvj.ro

ANUNŢ

SC CFR IRV SA CONSTANŢA cu sediulprincipal în loc. Constanţa, str. Remizei,nr. 1, doreşte să obţină autorizaţie demediu pentru punctul de lucru din loc.Petroşani, str. Transilvaniei, nr. 1, tel.0372.775453, Atelier IRV Petroşani, undese desfăşoară activităţile: Repararea şi întreţinerea altor echipamente de transport n.c.a. întreţinerea, repararea şi recondiţionarea materialului feroviar rulant – cod CAEN 3317. Măsurile de protecţie a factorilor demediu:Apă: canalizareAer: filtreSol: platforme betonateGestiune deşeuri: pubeleObservaţiile publicului formulate înscris/informaţiile privind potenţialul im-pact asupra mediului se pot depune/pot ficonsultate la sediul APM Hunedoara dinDeva, strada Aurel Vlaicu nr. 25, telefon0254.215445, zilnic, de luni până vineri, întermen de 10 zile lucrătoare de la datapublicării prezentului anunţ.

Gabriela Cristocea, Karla AnamariaTopolniceanu, Luana Aimee Ghicioi,Flavius Ignat, Alexandru Cercel şimicuţul Sebastian Hogea,de la CSM-Petroşani, medaliaţi la CampionatulNaţional de Şah Rapid de la Lugoj. În organizarea Clubului Copiilor din mu-nicipiul Lugoj şi Consiliul Judeţean Timiş,la Universitatea „Drăgan” din Lugoj s-adesfăşurat ediţia pe anul 2012 a Campi-onatului Naţional de Şah Rapid alCluburilor Copiilor şi Pepinierelor din ţară,dotat cu premii "OpenLugoj". La toate celetrei grupe, structurate pe categorii devârstă: 5 - 10 ani, 11 - 14 ani şi 15 - 18 ani,au luat startul peste 100 de participanţi in-vitaţi din12 judeţe din ţară. Clubul SportivMunicipal Petroşani, care a reprezentatjudeţul Hunedoara, fiind dotat cu noileşahuri şi ceasuri digitale, a reuşit să facă oadevărată impresie anul acesta, ad-judecându-şi şase medalii - două de aur,trei de argint şi una de bronz. Medaliile deaur au fost obţinute de Karla AnamariaTopolniceanu, la grupa de fete 8 ani, elevăa Şcolii Generale I.D.Sîrbu Petrila şiGabriela Cristocea, la grupa de fete 12 ani,elevă a Şcolii Generale Avram Stanca

Petroşani. Medaliile de argint au fost ad-judecate de Luana Aimee Ghicioi, la grupade fete 10 ani, elevă a Şcolii GeneraleI.G.Duca Petroşani, Flavius Ignat, la grupade băieţi 8 ani, elev al Colegiului TehnicConstantin Brancuşi Petrila şi AlexandruCercel, la grupa de băieţi 14 ani, elev alŞcolii Generale I.G.Duca Petroşani, pre-cum şi o medalie de bronz prin SebastianHogea, la grupa de băieţi 8 ani, de la Grădiniţa cu Program Prelungit Nr. 2Petroşani. La grupa de băieţi 10 ani au fostrecompensaţi cu câte o menţiune şi şahiştiiMihai Andrei Maschio, elev al Şcolii Generale Avram Stanca Petroşani, TeofilElias Pîrlea, clasat la egalitate de 4,5puncte cu locul trei, Radu - Ştefan Cujbescu, de la Palatul Copiilor Buzău şiOvidiu Toparcean, ambii elevi ai ŞcoliiGenerale I.G.Duca Petroşani. "A fost ocompetiţie foarte importantă pentru toţireprezentanţii clubului nostru, lucru pentrucare ţinem ca şi pe această cale să mulţu-mim Consiliului Local şi Primăriei mu-nicipiului Petroşani pentru sprijinulacordat în această deplasare", ne-a declaratGheorghe Şcurhan, coordonatorul princi-pal al secţiei de şah.

Un sac de medalii

„Pionii” de la CSM Petroşaniau dat “şah-mat” la Lugoj

Preşcolarii la teste sportiveAstăzi, de la ora 10:00, la Sala Sporturilor a Colegiului Tehnic „Constantin Brâncuşi” dinPetrila va avea loc ediţia a III-a a Cupei „Constantin Brâncuşi” cu participarea a 150 depreşcolari care vor parcurge un traseu aplicativ utilitar în care le vor fi testate în-demânarea, viteza, motricitatea. Acţiunea este organizată de către Direcţia Judeţeanăpentru Tineret şi Sport Hunedoara împreună cu cei de la Catedra Tehnică a Colegiului„Constantin Brâncuşi”. Câştigătorii vor fi răsplătiţi cu dulciuri.

Astăzi încep emoţiile pentru handbalistele de la CSŞ Petroşani

Page 5: Ziarul Vaii Jiului - nr. 961 - 30 mai 2012

Ziarul Vãii Jiuluimiercuri, 30 mai 2012 5SPORT

Pagini realizate de Loredana JUGLEA

Certificat Digital Calificat cu Semnătură

electronică extinsăKit-ul DigiSign cuprinde:� Certificat Digital Calificat valabil 1 (un) ancare conţine Semnătură electronică extinsă;� Dispozitiv Criptografic e-Token Pro USB Aladdin Technologies;� DigiSigner - soft de semnare a oricărui tip de documente. Preţul KIT-ului este de 47 Euro (fără TVA);(30 Euro – Certificatul digital + 17 Euro - e-Token)

Relaţii la SC Centrul de Calcul INFO’98 SA

Telefon 0254-541.330

0254 512512 0720 512000 0254 512500

TAXI COMSIONRENT A CAR

RAPIDIEFTIN

CONFORTABIL

www.zvj.ro

Cu cinci victorii în DiviziaNaţională, din care patruconsecutive, echipa derugby Ştiinţa Petroşanieste favorită la pro-movarea în Superligă.

După un început mai ezitant în DiviziaNaţională, echipa de rugby Ştiinţa Petroşania înşirat cinci victorii, iar ultima, cea de laSuceava, este cu atât mai valoroasă cu câtpetroşenenii nu au mai câştigat de ani bunila această grupare. Instalată pe fotoliul delider în Divizia Naţională, Ştiinţa nu se îm-bată cu apă rece şi tratează fiecare meci cuseriozitate. „Am avut parte şi de arbitrajemai bune, dar meritul este al jucătorilor caresunt mult mai serioşi şi mai concentraţi. LaSuceava, cu toate că ne-au lipsit mai mulţijucători, am reuşit să câştigăm”, a declaratpreşedintele Ilie Răscolean.

Antrenorul pune umărul meci de meciÎn spatele reuşitelor Ştiinţei se află şi experienţa antrenorului-jucător AlexandruLupu, 34 de ani, care a evoluat în fiecaremeci. „Se cunoaşte şi aportul antrenorului.Noi sperăm să rămânem pe primul loc, iarîn această vară vrem să mai aducem vreocinci jucători tineri de perspectivă. Obiectivul nostru rămâne participarea înPlay-off”, spune Ilie Răscolean.

Veniţi la meci!Ştiinţa va juca ultimul meci dinainteapauzei, care va dura până în luna august,duminică, de la ora 10:00, în companiacelor de la Stejarul Buzău. „Oaspeţii aucerut ca partida să se desfăşoare duminică,în loc de sâmbătă, iar noi am acceptat”, aspus oficialul. Ministerul, Consiliul Judeţean şi PrimăriaPetroşani sunt cei care contribuie din punctde vedere financiar la susţinerea echipei.„Ne descurcăm greu cu banii, dar este binecă echipa ne face surprize frumoase şi este pe primul loc”, a mai afirmat Ilie Răscolean.

Primavera -noua stea la juniori C,Jiul - pe loculdoiEchipa clubului Primavera Deva, antre-nată de fostul jucător de Liga I CiprianLuca, a câştigat turneul final judeţean lacategoria juniori C (copii născuţi 1997 -1998). Pe locurile următoarea s-au clasatJiul Petroşani (antrenor CristianTîlvescu), Mureşul Deva (antrenorRomeo Dobrescu) şi CSN Cetate Deva(antrenor Daniel Simina). Competiţia s-adesfăşurat pe parcursul a şapte etape, peterenurile din Bretea Română, Băcia şiCălan şi a mai aliniat la start echipeleUniversitatea Petroşani (antrenor StelianHoman), CFR Simeria (antrenor DorinCostea) şi Pro Fotbal Junior Petroşani(antrenor Marin Tudorache).

Rugby

Ştiinţa, lider autoritar

Ghinion pentru arcaşi

Mai au o speranţă în AmericaArcaşii de la Minerul Aninoasa au pierdut la mustaţă un punctaj favorabil pentrucalificarea la Jocurile Olimpice din Londra, din această vară. Sportivii pregătiţi deViorel Hăbian au pierdut la „mustaţă” toate barajele. „Chiar am avut ghinion. Euunul sper să avem mai mult noroc la Cupa Mondială, de peste două săptămâni dinAmerica”, a declarat Răzvan Marc, sportiv ce are şanse reale de a ne reprezenta laOlimpiadă.

Page 6: Ziarul Vaii Jiului - nr. 961 - 30 mai 2012

Sâmbăta trecută, sediul asociaţiei a părutiarăşi neîncăpător pentru participanţii lavernisaj: copii, tineri, părinţi, cadre didac-tice, un public larg. A fost o atmosferă destinsă, jovială, veselă, cu multe aplauze.Parcă în contrast cu vremea mohorâtă deafară.Deşi evenimentul a fost mediatizat în cotidianul nostru şi anunţat prin afişe (unulchiar la intrarea în Primăria Petrila), puţinipoliticieni au răspuns acestei invitaţii. Maiexact, Ilie Păducel, însoţit de nouă candidaţi USP, şi Claudiu Lucian Cornea,viceprimarul municipiului Petroşani.

Ionel Zmău, preşedinteleasociaţiei, a menţionat,printre altele: „În tot ceea cese întâmplă în jurul nostru,cel mai important lucru esteca oamenii să se înţeleagă,relaţiile umane sunt celemai importante. Fără ele,fără dramul de înţelegere reciprocă, nuputem schimba mai nimic în jurul nostru”. Ilie Păducel, la rându-i, a precizat: „M-amangajat şi în alte ocazii că voi fi alături depreşedintele acestei asociaţii pentru tot ceînseamnă act de cultură şi artă... Sunt

hotărât să nu ne oprim aici şitoate iniţiativele acestei asoci-aţii, lăudabile şi frumoase, săfie valorificate pentru că ne valorificăm prin copiii şi eleviinoştri, care - indiferent că suntdin Petrila sau Petroşani - suntcopiii Văii Jiului, sunt copiiiRomâniei şi merită tot sprijinul.Consider, şi pe viitor, că ceamai importantă investiţie tre-buie să fie copiii şi tinerii”.

Acest experiment de artă a fost coordonatde profesorii Radu Dacian şi CiprianaChinţa. Publicul a primit informaţii de spe-cialitate, cu trimiteri în istoria artei, în spe-cial la Paul Klee. Mai mult, Radu DacianChinţa i-a sugerat primarului Petrilei:„...editarea unui calendar pe anul 2013,care să fie ilustrat cu reproduceri după celemai reuşite picturi din cadrul acestei expoziţii, pentru a fi oferit instituţiilor şcolare, vizitatorilor oraşului Petrila. Ar fi orecunoaştere şi o bucurie pentru autorii lucrărilor expuse”. Ilie Păducel a fost deosebit de încântat de această idee.În cadrul acestui vernisaj, au fost prezen-tate şi, doar, trei exemplare, „imprimate cuultimele picături de cerneală”, ale unui nou număr al revistei asociaţiei, „Noi în Europa”.

Copiii şi tinerii autori care au expusgrafică, fotografie şi pictură pe pânză la ac-tuala expoziţie, cât şi la cea anterioară, auprimit diplome. În aplauzele celor prezenţi,dovedind o bună colaborare, diplomele aufost înmânate de Ilie Păducel, primaruloraşului Petrila, şi Claudiu Lucian Cornea,viceprimarul municipiului Petroşani.După „momentul festiv şi obligatoriu”, toţicei prezenţi au admirat picturile expuse, auaflat câte ceva dintre realizările şi perspec-tivele asociaţiei.Mai merită, credem, să reproducem câtevarânduri de pe pagina personală de Facebook a lui Ionel Zmău: „Mulţumim!Campaniile electorale şi mandatele trec,sunt vremelnice... CULTURA este sau artrebui să fie o stare de PERMANENŢĂ...”

Marian BOBOC

CMYK

6 EVENIMENT Ziarul Vãii Jiuluimiercuri, 30 mai 2012

www.zvj.ro

La Asociaţia Culturală „Les Amis de laFrance” - Petrila, un nou succes:

Vernisajul expoziţieide artă „Contur”● Ilie Păducel: „...cea mai importantă investiţietrebuie să fie copiii şi tinerii”.● Ilie Păducel, primarul oraşului Petrila, şi ClaudiuLucian Cornea, viceprimarul municipiuluiPetroşani, au înmânat diplome.● Calendarul pe anul 2013 va fi ilustrat cu reproduceri după expoziţia „Contur”.● Partener media: Ziarul Văii Jiului.

Page 7: Ziarul Vaii Jiului - nr. 961 - 30 mai 2012

Când eram mic, aveam vreo treiinsigne primite de la şcoală: unapentru muncă voluntară (ne-meritată, pentru că mă sus-trăgeam conştiincios de laplantat pomişori şi adunat sticleşi borcane), încă una de la grupade pionieri, care arăta ca unromb roşu, şi alta verde, desprecare pot doar să bănuiesc căavea legătură cu natura. Nu maiştiu pe unde sunt, dacă or maiexista prin vreo cutie plină de praf dinpod, dar la sfârşitul săptămânii m-amsimţit cam ca pe vremea când purtam in-signe în piept şi am căscat gura cu admi-raţie la fiecare panou plin de bucăţele deistorie - strălucitoare, colorate, în toateformele şi din toate domeniile posibile -pe care colecţionari cu greutate din toatăţara le-au expus la Petroşani.

Fiecare colecţionar e o enciclopedie……îmi spunea Tiberiu Kelemen, cel care,alături de Dumitru Puşcaşu şi alţi împătimiţi, a organizat cea de-a patra ediţiea Congresului Naţional de Insignografie.Vă garantez că avea dreptate, pentru că,dacă l-ai fi întrebat pe oricare dintre ei cevadespre vreo insignă, ai fi aflat nu doarpovestea ei, ci şi contextul în care a fostemisă şi multe alte informaţii adunate cupasiune.„Sunt 87 de participanţi din toate centreleinsignografice importante din ţară, iar in-signe sunt aproximativ 20.000. Sunt multeinsigne, e foarte mult de lucru, şi trebuie săvă spun că aici a fost adusă o mică părti-cică din ce are fiecare, pentru a da ocaziacât mai multor participanţi să expună ”, îmi

spune Tiberiu Kelemen.Cu vreo zece ani în urmă, am filmat la elacasă şi am rămas uimit de numărul şi valoarea insignelor pe care le adunase de-alungul timpului. L-am întrebat dacă şi-amai îmbogăţit colecţia - care cuprinde,printre altele, şi cea mai veche insignălegată de mineritul din Valea Jiului - şi amaflat că nici insignele nu se mai găsesc aşauşor. „La ediţia aceasta a congresului, deexemplu, nu am găsit nicio piesă care sămă intereseze, care să intre direct încolecţie. Ca să cumpăr o insignă, în primulrând ar trebui să nu o am şi să se încadrezeîn vreo tematică ce mă interesează: vână-toare, Crucea Roşie, industrie minieră. Cădacă-mi arăţi vreo insignă de sport, oricâtar fi de frumoasă şi de valoroasă, n-o să oiau pentru că nu îmi intră în tematici”, îmiexplică Tiberiu Kelemen felul în care îşi al-cătuieşte colecţie.„Să nu credeţi că n-am luat dubluri sau căn-am luat ţepe. Asta se întâmplă oricui, darcu timpul ne maturizăm şi putem evitaaceste capcane”, mai spunea colecţionarul.

Colecţionarul de Cartea RecordurilorÎntre participanţii la întâlnire se afla undomn care nu putea să nu fie remarcat, da-

torită unui sacou cel puţin original, pe carepusese insigne de toate felurile şi culorile.Omul, despre care am aflat că se numeşteStelian Brânzei, venea tocmai de laBotoşani şi avea, cum ar veni, colecţia lapurtător. Nu toată colecţia, să ne-nţelegem,pentru că are insigne cât pentru un muzeuîntreg.„În şase luni de zile am făcut un costumacoperit de insigne, dar nu-l prea puteamîmbrăca, pentru că avea 47 de kilograme şiparcă eram un robot. L-am stricat şiam lăsat numai sacoul acesta, careare doar 17 kilograme, şi pe care potsă-l duc în spate. Sunt al doileacolecţionar de insigne din lume, ampeste 87.000 de piese, şi măpregătesc să intru în Cartea Recor-durilor cu colecţia mea. Voi înfiinţala Botoşani primul muzeu al in-signelor din lume şi pot spune că pa-siunea mea pentru numismatică şiinsignografie e hrana mea de toatezilele, cu asta trăiesc eu, şi pasiunea e peprimul loc. Norocul meu, că am o soţiecare în viaţa mea nu m-a întrebat unde mă

duc, de ce mă duc, pentru că îmi înţelegeaceastă pasiune şi mă susţine. Ce să văspun?! Numai aseară am cumpărat insignede vreo 20 de milioane, aşa că vă daţiseama că vorbim de o pasiune costisitoare.Am 38 de teme pentru colecţiile mele şi amadus acum la Petroşani insigne legate deMihai Eminescu pe care le vezi o dată-nvia ţă. Multe dintre piese, care sunt de valoare, nu le ţin acasă, ci în seiful uneibănci private, pentru că nu vreau să risc.

Toţi cei care-mi calcă pragul se miră căîntr-un apartament pot să încapă atâtea insigne, dar aşezate pe panouri, în ordine,încap”, îmi spune domnul Stelian, care maiare în plan şi câteva cărţi legate de istoriainsignografiei româneşti.Toţi colecţionarii cu care am stat de vorbămi-au spus că insignografia e o pasiunecostisitoare, dar domnul Petre Ninu dinTârgu Jiu nu trebuie să-şi convingă preamult soţia când vine vorba de noi achiziţii,pentru că şi doamna Olga e o colecţionarăîmpătimită.„De multe ori renunţă la piaţă când găsimvreo piesă deosebită şi mă bucur că avemaceastă pasiune comună. Soţia meacolecţionează insigne legate de cultură, iareu pe cele de turism”, mi-a spus PetreNinu, care a sărbătorit recent nunta de auralături de doamna Olga. Lumea colecţionarilor mi s-a părut fasci-nantă nu doar prin multitudinea de insignecolorate, grupate pe tematici, pe care le-amputut admira la Petroşani, ci şi pentru căfiecare dintre piesele expuse avea o povesteşi însemna ceva pentru posesor. De la ceamai veche insignă legată de mineritul dinValea Jiului, pe care Tiberiu Kelemen avânat-o ani întregi, până la colecţiile părin-telui Galaction, care adună insigne legatede viaţa religioasă, fiecare dintre expozanţiare ce povesti şi merită să aibă miculmuzeu din propriul apartament. Puteţivedea personajele acestui reportaj în emisiunea din această seară, difuzată pe KTV la ora 18.

Ilie PINTEA

CMYK

7PERSONAJ DE REPORTAJZiarul Vãii Jiuluimiercuri, 30 mai 2012

www.zvj.ro

Colecţionarii

Page 8: Ziarul Vaii Jiului - nr. 961 - 30 mai 2012

Aşteptate de unii, contestate de alţii,Zilele municipiului Petroşani vor debutamâine 31 mai, de la orele 17:00, în Salade Marmură a Primăriei Petroşani.

Tot joi, dar mai devreme, începând cuorele 11:00 la Biblioteca Municipală vaavea loc un spectacol oferit de prichindeiide la Grădiniţa Nr. 3 - structura cu pro-gram normal. Spectacolul intitulat ,,Car-naval, Carnaval” va fi urmat, tot în aceeaşilocaţie, de vernisajul expoziţiei de cartepentru copii „Lumea mirifică a copilăriei”.Ziua de vineri, 1 Iunie, care coincide şi cuZiua Internaţională a Copilului, va fi ceamai bogată în evenimente (ca şi ziua desâmbătă). Nu mai puţin de şase mari acţi-uni sunt trecute pe agenda manifestărilororganizate de primărie şi de consiliul local. Este vorba de două acţiuni care vor avealoc dimineaţa şi care vor avea ca protago-nişti copiii şi tinerii din Petroşani. De laorele 10:00 la Peştera Bolii va avea loc unconcurs de ecologizare organizat de Asoci-aţia Petro Aqua, iar de la orele 11:00 -„Parada costumelor de carnaval” ce vaavea loc de pe artera principală a Petroşa-niului până în Parcul “Carol Schreter”, cuparticiparea elevilor de la clasele I-IV de latoate şcolile din localitate.Alte patru acţiuni, desfăşurate tot pe 1 iunie, au caracter sportiv. Între orele 15-19 la Clubul Pensionarilor din Aeroportva fi organizat un turneu de şah, iar la bazasportivă a Colegiului Tehnic „DimitrieLeonida” va avea loc o competiţie de tenisde masă. Nu în ultimul rând, în acelaşi interval orar, la filigoria din Parcul Pensionarilor se va desfăşura un concursinedit de table, cu multe premii surpriză,înscrierea fiind liberă. Al patrulea momentsportiv va avea loc, de la orele 18:00, peterenul de sport al Şcolii Gimnaziale „I.G.Duca”, sediul nou. Este vorba de semifi-nalele sportului rege, fotbalul, din cadrulCupei Zilelor Municipiului Petroşani.Ziua de vineri va avea şi două acţiuni cul-turale, evident marcate de administraţiapublică locală. Începând cu orele 17:00, laCasa de Cultură Studenţească: vernisajulunei expoziţii de arte plastice, piesele fiindrealizate de către membrii Cercului de ArtePlastice al instituţiei studenţeşti care organizează această expoziţie.De la 18:30, în faţa Complexului “JiulShopping Center”, vor evolua numeroşisolişti şi formaţii de muzică populară, dinţară sau locali. Vă dăm şi câteva nume:Robert Târnoveanu, Laura Lacric, CiprianRoman, Elena Merişoreanu, DanielaParaschiv, Lena Miclăuş, formaţia instrumentală „Marişca”.Ziua de sâmbătă are în program alte cincievenimente cu caracter sportiv. Astfel, în-cepând cu orele 10:00, la Colegiul Tehnic„Dimitrie Leonida” va fi organizat un in-teresant concurs de role; o oră mai târziu,11:00, la Stadionul “Jiul” - un concurs dekarting organizat de Clubul Copiilor şiprimărie, cu participarea unor copii de laalte cluburi din ţară (Drobeta Turnu Severin, Craiova, Orşova, Roşiorii deVede, Sadu, Tg. Jiu etc.).

N-au fost uitaţi nici iubitorii de alergări,astfel că exact la orele 12:00, la stadionul„Ştiinţa” din cadrul Universităţii Petroşani,va avea loc un concurs de cros, cadrul de-acolo fiind ideal pentru aşa ceva.Iubitorii de fotbal vor putea viziona finalaCupei Municipiului Petroşani tot sâmbătă,începând cu orele 18:00, pe acelaşi terenunde au fost organizate şi semifinalele. Iar în intervalul orar 15:00-19:00, iubitoriide şah, tenis de masă şi table vor putea ur-mării finalele şi câştigătorii competiţiilor,organizate în aceleaşi locaţii ca şi vineri.Iubitorii de muzică sunt aşteptaţi tot în faţamagazinului „Jiul Shopping Center”, în-cepând cu orele 18:30, când pe scenă vorurca de data aceasta trupe şi artişti de muzi -că uşoară, atât din ţară cât şi din mediullocal. Cristina Fieraru, Sergiu Botezatu,Milena Paraschiv, Heaven, VH2, GuessWho&Band, DJ Sava&Andreea sunt doarcâteva nume care vor fi prezente.După miezul nopţii, petroşenenii vor fiîncântaţi cu un foc de artificii.Duminică, 3 iunie, Zilele MunicipiuluiPetroşani se vor încheia prin două eveni-mente. Primul va începe la orele 11:00, înSala de Marmură a primăriei, când va avea loc premierea sportivilor şi închidereaoficială a manifestărilor. Al doilea eveni-ment va fi unul într-adevăr special şi vaavea loc la Teatrul „I.D. Sîrbu”, începândcu orele 12:00. Este vorba de o piesă deteatru, scrisă de cunoscutul scriitor dinValea Jiului, Gheorghe Truţă, intitulată„Călătorie în lumea basmelor”. Un bun prilej să vă duceţi copiii la teatru,mai ales că intrarea este liberă. Aşa că daţi năvală!

Corneliu BRAN

8 ACTUALITATE Ziarul Vãii Jiuluimiercuri, 30 mai 2012

www.zvj.ro

Prilej de distracţie

De mâine încep Zilele Municipiului Petroşani

Page 9: Ziarul Vaii Jiului - nr. 961 - 30 mai 2012

Cu fiecare zi care curge spre momen-tul alegerilor locale din 10 iunie,nevoia de schimbare îşi face tot maimult simţită prezenţa în preferinţelemajorităţii cetăţenilor din municipiulLupeni.

Nici demararea de urgenţă a unor lucrări deanvergură, nici megaconcerteleprogramate pentru această lună şinici măcar ajutoarele sociale şi deurgenţă acordate pe bandă rulantănu mai au puterea de a convingelocuitorii Lupeniului că actualulprimar mai poate rămâne soluţia decontinuitate pentru următorii 4 ani.Între timp, campania electorală aconturat deja un alt favorit, un omcare a renunţat la politică pentru arăspunde şi în acest fel dorinţei oa-menilor din Lupeni. Candidatul in-dependent pentru funcţia de primaral municipiului Lupeni, ConstantinBrânduşe, este omul spre carealegătorii din Lupeni şi-au di-recţionat deja intenţia de vot. O confirmă şistatisticile întocmite de specialişti, pe bazasondajelor de opinie, dar o confirmă maimult ca orice reacţia de pe stradă a oame-nilor care-l întâlnesc în campanie. Mai mult decât atât, după UDMR, o altăformaţiune politică responsabilă şi curatădin Lupeni - PARTIDUL VERDE - a făcutpublic, la finele acestei săptămâni, faptul căva solicita membrilor şi simpatizanţilor săi,precum şi tuturor cetăţenilor din Lupeni să-l voteze, pe 10 iunie, ca primar al muni -ci piului Lupeni, pe candidatul independentConstantin Brânduşe. Decizia a fostanunţată de preşedintele organizaţieijudeţene Hunedoara a Partidului Verde,Bogdan Gîscă: „La Lupeni, Partidul Verde,

care reprezintă un curent politic nou, careaduce în faţa electoratului din Lupeni oa-meni politici tineri, dornici să se implice înviaţa publică şi să răspundă nevoilor comu-nităţii locale, a înţeles că schimbarea estenecesară şi obligatorie, la conducerea mu-nicipiului Lupeni. În acest sens, în săp-tămânile de campanie de până acum, am

studiat ofertele pe care candidaţii de primarle-au prezentat, am analizat, prin prisma se-riozităţii şi credibilităţii candidaţii înscrişiîn cursă, am făcut propria noastră evaluareşi am decis în consecinţă. Astfel, PartidulVerde a luat decizia de a-l susţine, cu toatăîncrederea şi responsabilitatea, pe domnulConstantin Brânduşe, candidatul inde-pendent pentru funcţia de primar al mu-nicipiului Lupeni. Ne-am convins că acestom nu doar că îşi doreşte, dar are şi voinţaşi priceperea şi competenţele necesare pen-tru a schimba în bine destinul Lupeniului,de a arăta întregii comunităţi că vremeanepăsării şi nepriceperii a trecut, că mize-ria, ura şi frica trebuie să dispară din acest

oraş, că se poate şi altfel! În plus,este un om care a demonstrat şipână acum că este un susţinător altinerei generaţii”. La rândul său, Constantin Brânduşe, candidatul independentpentru funcţia de primar al mu-nicipiului Lupeni, s-a arătat onoratde susţinerea venită din partea Partidului Verde: „Mă bucur nes-pus de hotărârea celor de la Partidul Verde, cu atât mai mult cucât, urmărind evoluţia lor pe scenapolitică din Lupeni, am constatatcă este vorba de un partid nou, cuoameni noi, cu oameni tineri, dor-nici şi capabili să pună umărul la

schimbarea în bine a oraşului nostru. Lemulţumesc cu toată sinceritatea şi le garan-

tez că, nu doar acum, în campania elec-torală, ci şi pentru următorii ani, năzuinţelelor exprimate în programul politic pe carel-au propus lupenenilor vor constitui obligaţii pentru mine”. Candidatul independent Constantin Brânduşe spune că exemplul tinerilor dinPartidul Verde trebuie să devină un exem-plu pentru toţi cei care până acum au statdeoparte, pentru toţi cei care au ignoratmomentul alegerilor: „Schimbarea în binea oraşului nostru, a destinului nostrucomun este acum o responsabilitate afiecărui cetăţean. Invit toţi cetăţenii mu-nicipiului Lupeni să vină la vot, să se ex-prime şi să decidă ce şi, mai ales, cu cinetrebuie să facem schimbarea de care estemai mult decât evident că avem nevoie laconducerea municipiului Lupeni”. (T.V.)

Ziarul Vãii Jiuluimiercuri, 30 mai 2012 9ACTUALITATE

www.zvj.ro

La Lupeni,

Şi Partidul Verde îl susţine pe candidatul independent Constantin Brânduşe

Page 10: Ziarul Vaii Jiului - nr. 961 - 30 mai 2012

Pentru împătimiţii navigatori ai in-ternetului, audienţele la primar suntînvechite. Primarul Tiberiu Iacob-Ridzi răspunde solicitărilor pe pagina de Facebook. Unii dintrecetăţenii Petroşaniului, care au cevade reclamat, o fac direct pe paginaacestuia de Facebook. Acolopostează şi textul cu nemulţumirea,dar şi poze, dovezi grăitoare ca săsusţină reclamaţia. De exemplu,acum ceva timp, cineva reclamasetăierea pomilor pe strada Minerului,iar în cel mai scurt timp acesta aprimit răspuns. Arborii uscaţi se vortăia şi se vor planta arbuşti noi.

Un alt petroşenean, Gheorghe Constandoiu, se plânge de canalizareade la Blocul 71 de pe Bulevardul

1 Decembrie 1918.„Domnule primar, am trimis o petiţiereferitoare la canalizarea de la bl.71 pestr.1 Dec.1918, prin care atenţionăm căsubsolul blocului este mai jos decâtcanalul colector şi apa bălteşte în sub-sol, şi suntem nevoiţi de fiecare dată săplătim ca să facem curăţenie în subsol.Sesizarea noastră a fost direcţionată ladomnul Nistor la RAAVJ... dar nu s-afăcut nimic. Lucrările de amenajare astrăzii ajung la noi şi e păcat să spargăun asfalt nou, să vină să rezolve proble -ma acum, până nu ajung cu turnareade bitum şi la noi. Locuim puţin maijos de imaginile pe care le-am afişat”,spune petroşeneanul, care a şi postatvreo două imagini în care se văd câţivamuncitori care toarnă asfalt pe ploaie. Putem spune că prin acest canal de co-

municare primarul realizează două lu-cruri: transmite informaţii celor cucare intră în contact, dar şi primeşte in-formaţii din teren. Este un fel de ochial soacrei.

Alina PIPAN

Ziarul Vãii Jiuluimiercuri, 30 mai 201210 ACTUALITATE

www.zvj.ro

Când omu-i beat nu caută scuze. Cautărepere. Se orientează cum şi ce să facă săajungă cu bine acasă, sau să nimereascăbine patul. Dar bărbatul din ştirea deastăzi, un vulcănean, nu s-a descurcat delocnici cu reperele.

Luni seara, după ora 20, se cherchelise aşa detare, că a plecat spre casă, şi tot ce vedea în faţaochilor era patul, în care să se pună la orizontală.Numai că, de beat ce era, şi-a dat seama că numai are cum să ajungă nici acasă, în pat. Aşadar,a căutat un loc drept, la orizontală, unde să seîntindă. Şi a găsit un loc trasat drept, la orizon-tală, şi anume, axa drumului. S-a culcat drept peea. Numai că l-a şifonat o maşină, care circularegulamentar pe Nicolae Titulescu. După inter-venţia poliţiei, s-a constatat că bărbatul, de 33 deani, avea o concentraţie alcoolică de 0,66 mg/lalcool pur în aerul expirat. (A.P.)

Nu poţi cânta la trompetă cu nădragii rupţi. Mai alesdacă faci parte din fanfara de tineret a oraşuluiPetroşani care, fie vorba între noi, ar putea să neîncânte şi să ne cânte duminica în Parcul CarolSchreter, sub cupolă, aşa cum se întâmpla în urmă cucâţiva ani.

Pastorul Gheorghe Coicheci a depus în data de 22 mai, laPrimăria Petroşani, o cerere prin care solicită bani pentruuniforma fanfarei.

Fanfara aparţine Bisericii Penticostale Filadelfia şi este in-vitată să cânte la diferite evenimente ale oraşului, inclusivde 1 Iunie. Fanfara a fost înfiinţată în 2010 şi are 55 demembri. Pentru fiecare membru este nevoie de o uniformăde bază, formată din pantalon sau fustă, cămaşă şi papionsau cravată. Pentru a ajuta fanfara, Consiliul LocalPetroşani, în ultima sa şedinţă, a aprobat alocarea sumeide 9.145 de lei în vederea achiziţionării acestor uniformepe care fanfara să le folosească de câte ori este nevoie.

Alina PIPAN

Primăria Petroşani dă bani

Pentru uniformele fanfarei baptiste

Audienţă online

La primarul Tiberiu Iacob-Ridzi

Culmea beţiei: SĂ PLECI LA DRUM PE VERTICALĂ ŞI SĂ TE CULCI PE ORIZONTALA LUI

Page 11: Ziarul Vaii Jiului - nr. 961 - 30 mai 2012

Ziarul Vãii Jiuluimiercuri, 30 mai 2012 11PUBLICITATE

www.zvj.ro

Vând apartament 2 camere, Lupeni, str. Viitorului, bl. K2,stare bună, termopane, uşă metalică, preţ negociabil.

Telefon 0728. 272117

Vând garsonieră, etaj 3, Iscroni.Preţ convenabil.

Telefon 0724.414177

Vând apartament 3 camere înDimitrov, situat la stradă, parterînalt, îmbunătăţiri, centrală termică, geamuri termopan, izolat exterior, balcon închis,bine întreţinut, 2 boxe. Ideal detransformat şi în spaţiu cu altădestinaţie. Preţ 45.000 euro negociabil.

Rel. la tel. 0724571408

Vând apartament cu 3 cam.,conf. I, cu două balcoane, baie şi WC de serviciu, et. 4/4, cuaco periş, în Timişoara, semicen-tral, zonă liniştită, preţ 65 miieuro negociabil. Accept creditbancar şi varianta cu schimb plusdiferenţa, prefera bil casă cuteren, împrejurimi Petrila.

Rel. la tel. 0770.581148,0724.108787 sau pe e-mail:

[email protected]

Vând Ford Mondeo, an 1998, 1.8benzină, airbag, radio cass origi-nal, închidere centralizată, starefoarte bună, un singur proprietarde nouă, recent adusă în ţară.

Telefon 0765.459316

Vând Opel Astra an 1993,hatchback, 1796cmc, închiderecentralizată, oglinzi electrice,ABS, 4+1 uşi, stare foarte bună,primul proprietar în ţară, înma-triculată. Preţ 1350 euro.

Telefon 0765.459316

Vând Peugeot 308, 1,6 HDI, mai2010, 35.000 km, confort packdublu climatronic volan reglabil,oglinzi electrice şi încălzite, 2geamuri electrice, 4 airbaguri,computer bord, preţ 9900 euro.

Telefon 0728.696889

IMOBILIARE ANGAJĂRI

AUTO

Berbec (21 Mar - 20 Apr)

Greu comunici cu o persoană cucare altădată aveai o relaţie foarteapropiată, dar azi parcă nimic nu

mai merge. Orice i-ai spune, celălaltrăspunde monosilabic sau negativ...

Taur (21 Apr - 21 Mai)

Succesul acestei zile depindeenorm de compania pe care o aialături. Dacă nimereşti printre oa-

meni trişti şi împovăraţi de griji, tevor influenţa negativ şi pe tine...

Gemeni (22 Mai - 21 Iun)

Duci la bun sfârşit o acţiune şieşti foarte mulţumit de rezultate.Vezi şi în ochii celor din jur aceeaşisatisfacţie, semn că ai făcut un

lucru bun de care pot beneficia şi alţii.

Rac (22 Iun - 22 Iul)

Banii sunt una din preocupărilemajore ale zilei pentru că manipulezi o sumă considerabilă

cu care ai scopuri măreţe.

Leu (23 Iul - 22 Aug)

Criticile nemeritate nu trebuietrecute cu vederea, pentru că veicrea astfel un precedent care nu va

fi deloc în favoarea ta.

Fecioară (23 Aug - 21 Sep)

Felul autoritar în care te prezinţiîn faţa unora poate lăsa urme nefaste în relaţiile cu lumea, deci

ţine-ţi sub control agresivitatea verbală.

Balanţă (22 Sep - 22 Oct)

Te bucuri de sprijinul unei per-soane influente care te ajută săurci mai sus spre ce ţi-ai propus.Cu susţinerea de rigoare de la

oameni puternici, totul va merge de minune,deci efortul tău trebuie să se îndrepte în spe-cial spre găsirea persoanelor potrivite pecare să te bazezi la nevoie.

Scorpion (23 Oct - 21 Noi)

Un colaborator de la careaşteptai mai multă implicare esteceva mai distant ceea ce îţi ridică

mari semne de întrebare cu privirela intenţiile sale.

Săgetător (22 Noi - 20 Dec)

Atmosfera de acasă este foartedinamică, parcă s-ar fi născutnişte planuri comune care vă

entuziasmează pe toţi în egală măsură.

Capricorn (21 Dec - 19 Ian)

Te grăbeşti să ajungi mai repede la o anumită etapă dinplanurile începute şi nerăbdarea

pune stăpânire pe tine.

Vărsător (20 Ian - 18 Feb)

Legea intervine în treburile talechiar şi prin cele mai măruntechichiţe care se cer şi ele respec-

tate. Nu le ignora, considerându-lenesemnificative...

Peşti (19 Feb - 20 Mar)

Fii extrem de sincer în ceea cefaci, ca să nu laşi vreo eroare sămeargă prea departe. Eşti tentatsă transmiţi o informaţie greşită cu

gândul că doar aşa vei scăpa basma curată...

HOROSCOPHOROSCOPDECESE

Fiul Marian, nora Corina şi nepotul Mihnea anunţă cunemărginită durere în suflet plecarea spre cele veşnice a celeicare a fost mamă, soacră şi bunică deosebită

MICHEŞ VOICHIŢA (76 ani)Amintirea ei va rămâne veşnic în sufletele noastre.Dumnezeu să o odihnească în pace şi linişte!Corpul neînsufleţit se află la Capela ,,Bobocul’’.Slujba de înmormântare va avea loc joi, 31 mai 2012, ora 14.

Tristeţea şi durerea nu au margini în aceste momente pentru noi.O rugăciune, o lumânare şi multe lacrimi sunt tot ce-ţi mai putemoferi draga noastră mătuşă

Ec. MICHEŞ VOICHIŢA (76 ani)Dumnezeu să te odihnească în pace!

Nepoţii Adriana, Bondi şi Andrei Balint

Vecinii din scara 5 a blocului 1 de pe strada Horea din Petroşaniîşi iau adio de la buna lor vecină

MICHEŞ VOICHIŢAşi sunt alături de cei dragi pe care îi lasă în urmă. Dumnezeu să o odihnească în pace !Sincere condoleanţe familiei îndoliate.

Cu compasiune şi cu un gând de mângâiere suntem alături defamilia greu încercată de plecarea spre lumea celor drepţi a celeicare a fost

MICHEŞ VOICHIŢA (Buni Ghiţi)Dumnezeu să o aşeze în loc luminat şi să o aibă în pază!

Familia Ovidiu Gomoi

Un sincer gând de alinare şi mângâiere pentru familia Micheş, ladispariţia fulgerătoare a mamei şi bunicii

MICHEŞ VOICHIŢADumnezeu să-i dea odihnă veşnică!

Familia Ceauşu

Colegii din cadrul Serviciului MEAT EM Livezeni sunt alături deCorina Micheş în marea durere pricinuită de trecerea în nefiinţăa mamei soacre

MICHEŞ VOICHIŢADumnezeu să o ierte şi să o odihnească în pace!

Un gând de mângâiere, compasiune şi sincere condoleanţe pentruMarian şi Corina Micheş, în aceste clipe de grea încercare şidurere pricinuite de plecarea spre cele veşnice a mamei dragi

MICHEŞ VOICHIŢADumnezeu să o ierte şi să o odihnească în pace!

Familia Doinel şi Rodica Grosan

Tipografia Polidava Petroşani este alături de familia Micheş înaceste clipe grele pricinuite de dispariţia celei ce a fost

Ec. MICHEŞ VOICHIŢASincere condoleanţe.Dumnezeu s-o ierte!

Un suflet plin de bunătate s-a ridicat la cer, mai aproape deDumnezeu, lăsând în urmă multă durere şi lacrimi. Suntemalături de familia Micheş în trista încercare pricinuită depierderea celei care a fost o bună mamă, soacră şi bunică

Ec. MICHEŞ VOICHIŢADumnezeu s-o odihnească în pace!

Colectivul SC Armicar Serv Prodex SRL Petroşani

Colectivul SC Armicar Serv Prodex SRL Petroşani este alături defamilia Balint în greaua pierdere pricinuită de moartea mătuşii

MICHEŞ VOICHIŢAOdihnă veşnică!

Sunt alături sufleteşte de doamna doctor Georgeta Stănoiu înaceste clipe grele pricinuite de trecerea la cele veşnice a tatăluidumneaei. Dumnezeu să-l odihnească şi să-l ierte!

Lucreţia (Cheţi)

Night Club Braşov angajeazădansatoare/animatoare. Oferim salariu 500-2.500euro + cazare.

Telefon 0766.267631

Societate comercială angajeazăajutor bucătar.

Relaţii la telefon0751.199101

POWER DINAMICAgenţie internaţională deplasare de forţă de muncă

temporarăBruxelles-Bucureşti

recruteazămuncitori calificaţi cu

experienţă pentru locuri demuncă în Deva-Timiş-Cluj.

Asigurăm deplasare şi cazare.Contactaţi-mă: Philippe

Alloin, 0737.026469, [email protected],

www.job-dinamic.ro

Partener Vodafoneangajăm promoteri.

Informaţii la magazinul Vodafone vis-a-vis deBilla sau la nr. de tel.

0723.112484

SC angajează ifronist, persoană serioasă cu experienţă înmanevrat ifron.

Informaţii la0728.870065

Vând FIAT PUNTO, a.f. 1995, benzină, geamuri electrice, airbaguri faţă, înmatriculată HD, RAR 2014, acte la zi. Preţ 1200 euro.

Relaţii la telefon 0761.756839

CALI DINAMICAgenţie internaţională deplasare de forţă de muncă

temporarăBruxelles-Bucureşti

recruteazăelectromecanic

cu experienţă pentru fabricăde carton ondulat în Belgia cucontract legal. Asigurăm trans-

port şi cazare. Salariu marepentru competenţă, cunoştinţetemeinice de limba franceză.Contactaţi-mă: Philippe

Alloin, 0737.026469, [email protected],

www.job-dinamic.ro

CALI DINAMICAgenţie internaţională deplasare de forţă de muncă

temporarăBruxelles-Bucureşti

recruteazăelectromecanic

cu experienţă în întreţinereade utilaje hidraulice şi electricepentru loc de muncă în Belgiacu contract legal. Salariu marepentru competenţă, cunoştinţetemeinice de limba franceză.Contactaţi-mă: Philippe

Alloin, 0737.026469, [email protected],

www.job-dinamic.ro

Partener Vodafoneangajează agenţi de vânzăripentru magazin. CV-urile se depun la magazinulVodafone vis-a-vis de Billa.

Informaţii la telefon0723.112484

Page 12: Ziarul Vaii Jiului - nr. 961 - 30 mai 2012

Recentele analize publicate în presă auarătat declinul judeţului Hunedoara, pe fondul proastei guvernări a tuturor partidelor. Nici PSD, nici PNL şi nici PDL nu s-au preocupat de îmbunătăţirea vieţii hunedorenilor, deşi toate s-au aflat sau se află la guvernare.

În ciuda faptului că traiul în judeţul Hunedoara şi mai ales în Valea Jiului estetot mai greu, cei care au guvernat judeţulnu se sfiiesc să promită vrute şi nevrute,încercând o dată în plus să-i păcălească pehunedoreni. Diferenţa faţă de precedentelecampanii electorale este însă aceea că înluptă a intrat şi Partidul Poporului - DanDiaconescu (PP-DD), o formaţiune cufoarte mare priză la public şi care este pecale să schimbe ierarhiile politice, năruindplanurile PSD, PNL şi PDL de a fura dinnou în complicitate. Haralambie Vochiţoiu, preşedintele PP-DDHunedoara şi candidatul formaţiunii la con-ducerea Consiliului Judeţean, a ţinut săprecizeze obiectivele partidului: „PartidulPoporului este singura formaţiune politică

cinstită şi curată, singura care nu a fostniciodată la guvernare şi singura care vareaduce încrederea românilor de îndată ceva ajunge la putere. PP-DD este un partidformat din oameni muncitori şi cinstiţi,care vor lucra doar în interesul şi pentruprosperitatea românilor. Noi nu vom intraîn nicio alianţă politică sau electorală cucelelalte partide, întrucât toate sunt com-promise şi i-au minţit pe hunedoreni. Sin-gurul parteneriat va fi cel cu poporul”. Liderul PP-DD a mai declarat: „PP-DD areporţile deschide pentru toţi cei care simt şigândesc româneşte”. Conform celor mai re-cente sondaje, PP-DD ar înregistra un scorelectoral de peste 30% în judeţul Hune-doara şi în jur de 35% doar în Valea Jiului.Creşterea spectaculoasă a PartiduluiPoporului este explicabilă, în condiţiilevizitei lui Dan Diaconescu în judeţul nostruîn săptămâna de după Paşti, precum şi prinprisma nemulţumirii hunedorenilor faţă decelelalte partide.Haralambie Vochiţoiu s-a pronunţat şi petema locurilor de muncă pentru hune-doreni: „Oraşele din judeţul nostru înregis -trează una dintre cele mai mari rate ale

şomajului, situaţia fiind cu ade-vărat gravă în Valea Jiului. Deaceea salvarea mineritului,atragerea de investiţii străine,accesarea de fonduri europene şireluarea raporturilor economice cuparteneri altădată tradiţionali(China, Rusia, statele din OrientulMijlociu) sunt priorităţi pentruPartidul Poporului”.Liderul PP-DD a mai spus cădoreşte ca prin crearea locurilor de muncă bine plătite „să con-tribuie la reîntoarcerea acasă aromânilor care au fost constrânşisă plece la muncă în străinătate.Vor fi reîntregite astfel familiiledezbinate, iar tinerii vor avea posibilitatea să lucreze în oraşelenatale, fără a fi nevoiţi să plece departe pentru a-şi asigura un traidecent”.În final, Haralambie Vochiţoiu areamintit că Partidul Poporului -Dan Diaconescu va mări pensiile şi salari-ile, astfel încât fiecare român să îşi permităhrană decentă, medicamente şi plata fac-

turilor: „Banii pentru pensii şi salarii vor filuaţi din pensiile şi salariile nesimţite decare beneficiază clientela politică şi dinconfiscarea averilor ilegale”.

CMYK

POLITICĂ12

www.zvj.ro

Ziarul Vãii Jiuluimiercuri, 30 mai 2012

Vochiţoiu, candidatul Partidului Poporului - Dan Diaconescu la şefia CJ Hunedoara:

Vom respecta oamenii prin crearea de locuri de muncă şiprin mărirea pensiilor şi a salariilor

Page 13: Ziarul Vaii Jiului - nr. 961 - 30 mai 2012

CMYK

Galeria din ZiarRealizat de Robert HummelSupliment de artă plastică din Valea Jiului

Supliment gratuital cotidianului

Ziarul Văii Jiului� Anul III � Nr. 16 �

� mai 2012 �� 4 pagini �

Deosebit de inspirată s-a dovedit ideea de arecurge la modalitatea de expunere stradală afotografiilor realizate în cadrul marşului foto,organizat la începutul acestei luni de Casa deCultură a Studenţilor din Petroşani. Oaspeţi de seamă, prof. Dorel Găina şi artiştiifotografi Petrişor Crăciunoiu şi Ovidiu Raţiu, audat girul valoric manifestărilor şi au constituitjuriul căruia i-a revenit dificila misiune de adepartaja lucrările tinerilor participanţi. Premiileconsistente, constând în aparatură de specialitate,au recompensat pe măsură eforturile celor care s-au implicat. Locurile întâi la două dintre cele

trei secţiuni au fost adjudecate elevi aiColegiului Naţional „Mihai Eminescu”din Petroşani, precum şi câteva locuridoi şi trei, recompensate şi acestea înmod generos de organizatori. Gestul de a

aduce arta în stradă adeterminat numeroşitrecători să se constituie într-un public ad-hoc, incitatde fotografiile expuse petrotuarul din faţa CaseiStudenţeşti. A fost un bun prilej pentrupetroşeneni să redescoperelocuri pe lângă care treczilnic, fără să fi dat pânăacum atenţie încărcăturiiemoţionale pe care acestea leconţin.

AA trecut încă o lună, plinăde încărcătură artistică,ce a debutat cu Marşul

fotografic organizat de Casa deCultură a Studenţilor dinPetroşani urmat de ineditaexpoziţie stradală cu lucrările ceau rezultat în urma acestuia. Ca o continuare firească, chiar înmomentul în care suplimentul„Galeria din Ziar” se pregăteşte să

prindă contur, stăsă debutezetradiţionala deja

Tabără Naţională de CreaţieArtistică, ce va reuni tineri artiştidin importante centre: Timişoara,Ploieşti, Deva, Târgu-Jiu, Cluj, Iaşişi Târgu Mureş. Credem căimportanţa organizării unui astfelde eveniment la Petroşani şibeneficiile pe care acesta le aduceimaginii urbei vor fi înţelese atâtde publicul care este aşteptat înnumăr mare, cât şi de autorităţile

locale invitate să apreciezeiniţiativa organizatorilor.Luna ce urmează va debuta cuexpoziţia elevilor Cercului de ArtePlastice al Casei de Cultură aStudenţilor din Petroşani,manifestare inclusă în cadrulZilelor Municipiului şiprogramată pentru 1 iunie 2012.Toate aceste evenimente înlănţuitepe parcursul unui timp relativscurt, numărul mare al celorimplicaţi, cât şi impactul asuprapublicului, dovedesc că viaţa

culturală a comunităţii mergenestingherit înainte în pofidaevenimentelor ce tind sămonopolizeze atenţia generală înaceastă perioadă.

Editorial

Invitaţie la expoziţie

Terminarea a încă unui an de studiu încadrul Cercului de Arte Plastice al Casei deCultură a Studenţilor din Petroşani, coor-donat de prof. Robert Hummel, şi expozi -ţia care se impune cu un astfel de prilejcoincid în mod fericit cu organizarea decătre Primăria şi Consiliul Local a „ZilelorMunicipiului Petroşani”. Astfel, a fost in-clusă în suita de manifetări şi expoziţiaelevilor care au studiat desenul în cadrulcercului mai sus amintit, prilej ca publiculsă admire măiestria celor care au alesaceastă cale de formare profesională.Sperăm ca valoarea exponatelor realizateîntr-o tehnică impecabilă să întruneascăaprecierea privitorilor şi să trezească in-teresul pentru artă tinerilor al căror talentnu a fost încă pus în valoare.Vernisajul expoziţiei va avea loc vineri, 1iunie 2012, ora 17.00 la Sala-Atelier aCasei de Cultură a Studenţilor dinPetroşani, etaj 1, acolo unde organizatoriisunt pregătiţi ca de obicei să primească unpublic cât mai numeros.

Marş fotografic cu finalitate inedită

Locuri de lângă noi

Elevii Colegiului NaţionalMihai Eminescu Petroşani,

din nou la înălţime

Page 14: Ziarul Vaii Jiului - nr. 961 - 30 mai 2012

SPECIALIImiercuri, 30 mai 2012

ANCA şi ROXANA sunt, fără îndoială, în topul celor mai bunidesenatori care s-au format de-a lungul anilor în cadrul Cer-cului de Arte Plastice al Caseide Cultură a Studenţilor dinPetroşani. Precizia construcţieiformelor, paginaţia, calcululproporţiilor, dar

mai ales meticulozitatea cucare-şi finalizează studiul grafictrădează nu numai un talent deosebit, dar şi multe ore demuncă. Lucrările lor, dintre caream ales câteva pentru a leprezenta publicului, pot oricând

să figureze ca ilus-traţii în lucrări despecialitate închi-nate studiului. Cummomentul ca să-şi

dovedească măiestria în cadrulunui examen la o facultate deprofil încă nu a venit, RoxanaPopescu şi Anca Mihiş fiindîncă eleve de liceu, rămâne suficient timp pentru a-şi perfecţiona tehnica de lucru,ceea ce va garanta admitereafără emoţii într-o instituţie prestigioasă de învăţământ superior, cum este cea de arhitectură sau de design.

Page 15: Ziarul Vaii Jiului - nr. 961 - 30 mai 2012

SPECIAL IIImiercuri, 30 mai 2012

Page 16: Ziarul Vaii Jiului - nr. 961 - 30 mai 2012

Un proiect inedit şi deosebit de dificil deimplementat s-a derulat pe parcursulmai multor săptămâni, o primă etapăîncheindu-se cu o expoziţie de artă religioasă al cărei vernisaj a avut locluni, 21 mai, la galeriile Forma din Deva.Expozanţii, deţinuţi ai PenitenciaruluiBârcea, judeţul Hunedoara, participă laun program de reconsiderare a valorilormoral-civice prin artă, derulat de Casa deCultură a Studenţilor din Petroşani, caurmare a

protocolului încheiat între ANST şi Administraţia Naţională a Penitenciarelorîn anul 2011.Punerea în practică a proiectului a presu-pus, pe lângă efortul financiar de achizi -ţionare a materialelor necesare,şi deplasarea la faţa locului,adică la penitenciar, unde s-auţinut cursurile în urma căroradeţinuţii şi-au însuşit tehniciledeloc uşoare ale picturii pe sti-clă. Numeroasele dificultăţiinerente realizării unui astfelde demers au fost rând perând depăşite, în cele dinurmă lucrările realizateajungând pe simeze. O a doua parte a proiectuluise află în derulare, urmândca, după încă două-trei

cursuri ce urmează şi ele să se des-făşoare tot la penitenciar sub coor-donarea profesorului Robert Hummel,lucrările rezultate să fie expuse în cadrulunei a doua expoziţii ce va avea loc de

această dată la Petroşani.

SPECIALIVmiercuri, 30 mai 2012

La începutul acestei săptămâni a debutat cea de-a XI-a ediţie a Taberei Studenţeşti de Arte Vizuale,eveniment găzduit de Casa de Cultură a Studenţilordin Petroşani. Manifestarea, care reuneşte partici-panţi din mai multe centre importante: Cluj, Iaşi, Timişoara, Galaţi, Ploieşti, Tg. Mureş, Deva şi Tg. Jiu,prin amploarea sa, implică şi un efort pe măsură, astfel că organizatorii s-au mobilizat exemplar, toateresursele umane şi materiale fiind activate din timp.

Importanţa organizării unui astfel de eveniment laPetroşani este de la sine înţeleasă, la fel şi beneficiulde imagine ce rezultă în urma acestui demers, oraşulnostru înscriindu-se încă o dată în rândul promoto-rilor culturii de nivel naţional.

Tabăra Naţională StudenţeascăTabăra Naţională Studenţeascăde Arte Vizualede Arte Vizuale

Expoziţia deţinuţilor de la Penitenciarul Bârcea