ziarul vaii jiului - nr. 1179 - 11 aprilie 2013

12
Zilele trecute, prin cores- pondenţă, pe adresa cotidianului nostru au ajuns o serie de infor- maţii, deosebit de in- teresante. Cine nu ne crede, să-l întrebe pe dl. Negruţiu de pe N. Bălcescu nr. 4, etaj 2. Care manifestă un in- teres deosebit, în spe- cial auditiv, în ceea ce ne priveşte. Asta deşi preocupările sale exced atribuţiunilor de serviciu, iar conspirarea colaboratorilor săi i-ar face să se amuze pe picii din faţa blocului, mult mai experţi la "de-a v-aţi ascunselea”. Dar asta e altă treabă, asupra căreia vom reveni la concret. În urmă cu ceva timp am dezvăluit că EM (actualmente EH) Lonea furniza energie locuitorilor din zona Cimpa – Lonea, chiar dacă pierdea la greu. Fapt dovedit, dar necercetat suficient prin grija şefilor CNH şi ai ENEL. Atunci, de pe urma dezvăluirilor cotidianului nostru, CNH SA a recu- perat o pagubă de 2 miliarde de lei vechi. Mult, puţin? Nu se ştie. Mai nou (deşi există din vechi timpuri), apare cazul cabanelor din zona Voievodul. Nu s-a amintit prea des până acum că în cadrul SNH SA există un furnizor de energie cel puţin la fel de tare, res- pectiv EH Livezeni, cu abonaţi care mai de care. Pe Maleia, între abonaţii EH Livezeni se numără cabana „Popasul Haiducilor”, pa- tronată de fostul politist şef Ionel Dobre, dar şi alte 6-7 cabane mai mici, particulare. Niciuna dintre aceste construcţii, pe tim- pul iernii, nu-şi foloseşte coşul de fum pentru scopul în care a fost construit. De ce? Curentul, deşi e mai scump pentru omul de rând, abonat la ENEL, e mai ieftin pentru omul simplu ori afaceristul cu viloacă pe Maleia, abonat la EH Livezeni. În buza incintei miniere funcţionează Jiul Comaliment, al d-lui Naste, cu service auto, depozite şi garaje, care se bucură tot de energia minei. Poate mai sunt şi alte construcţii în această situaţie, sau vor fi de acum înainte, dorind să se bu- cure de acest chilipir. Care chilipir? Acela de a fi consumator de energie electrică de la EH Livezeni. Nu este nevoie de contor electric per- formant, adică electronic, ci doar de unul care să aibă un buletin de verifi- care. Abonaţii EH Livezeni nu sunt verificaţi, iar transformatorii de curent pot fi... „transformaţi”. Cu alte cuvinte, ai un contract şi consumi cât vrei pentru că are cine plăti. Deşi toţi agenţii menţionaţi, dar şi alţii, ar putea fi consumatori ai unei firme autorizate, preferă energia de la mină. Sursele noastre nu spun că se organizează mese festive pe la ca- banele abonate, ori că se repară maşini la negru, pe prietenie. Spun doar că minerii muncesc în mină, iar şefii lor, la suprafaţă, se ocupă de afaceri subterane. Energia furnizată de SNH SA este cea mai ieftină pentru că mai nimeni nu plăteşte la real. Ori- care au fost, sunt ori vor fi şefii din in- dustria minieră. Tare, nu? Cătălin DOCEA CMYK JOI 11 aprilie 2013 Anul VI Nr. 1179 12 pagini Preţ: 1 LEU www.zvj.ro Răsărit: 06:56 Apus: 20:08 Z Zi ia ar r u ul l V V a a i i i i J J i i u u l l u u i i Comentează subiectele zilei accesând site-ul Nu există lege împotriva ADEVĂRULUI! Director: Cătălin DOCEA Curs valutar: 1€ = 4,3887 lei 1$ = 3,3508 lei 1₤ = 5,1324 lei Cotidian regional * * * Apare de luni până vineri (inclusiv) în toate localităţile Văii Jiului * * * Redacţia şi administraţia: str. Nicolae Bălcescu nr. 2, etaj II, Petroşani ZIARUL POPORULUI Citeşte şi dă mai departe! MARCĂ ÎNREGISTRATĂ R ) ) SC CEPI IMPEX SRL angajează agent de vânzări (materiale de construcţii) Relaţii la telefon 0751.199100 Curentul de la SNH SA este mai ieftin. De ce? Pentru că se fură mai uşor. Minerii îşi rup oasele în mină, iar şefii lor se ţin de afaceri subterane la suprafaţă Mai mulţi funcţionari publici şi angajaţi ai unor administraţii publice locale din Valea Jiului se află în atenţia structurii teritoriale a Direcţiei Generale Anticorupţie după ce, la sediile de în- casare a taxelor şi impozitelor locale de pe raza oraşului Petrila şi a municipiului Petroşani, au fost organizate ilegal puncte de încheiere şi în- casare a asigurărilor obligatorii pentru locuinţe. La sediul din Petroşani al Serviciului de Taxe şi Impozite a fost iniţial organizat un punct de în- tocmire şi încasare a asigurărilor pentru o anume firmă de profil, acordul fiind dat în baza unui trafic de influenţă exercitat de Nicu Taşcă, consilierul personal al primarului în exerciţiu. Ulterior, încasarea asigurărilor se făcea – printr-o gravă încălcare a legii – direct de angajaţii ser- viciului, cu toate că acestora le este strict in- terzis să deruleze alte activităţi în afara celor pentru care sunt remuneraţi din fonduri publice. Grav este că, încălcând atribuţiunile de serviciu pentru un interes direct, personal, funcţionarii ajunseseră chiar să îi ameninţe cu amenzi pe contribubilii care nu doreau sau nu aveau asupra lor bani pentru a încheia asigurarea obligatorie de locuinţe. Primăria, este adevărat, poate amenda proprietarii care nu au asigurări obliga- torii pentru imobilele deţinute. Dar instituţia ori serviciile subordonate nu sunt autorizate legal pentru a întocmi asigurări. Aţi prins ideea? Pe banii, internetul, curentul şi salariile plătite de la bugetul public, funcţionarii lucrau pentru societăţi de asigurare cu capital integral privat, fără ca între primărie şi respec- tivele firme să existe relaţii contractuale (de fapt, nici nu ar fi legal ca primăria să recomande o anume firmă de asigurări, opţiunea aparţinând exclusiv proprietarilor de imobile). Întrucât situaţia, extrem de gravă, a ajuns în atenţia filialelor centrale ale unor importante societăţi de asigurări, activitatea brokerilor ile- gali care luau salariul de la primărie a încetat. O situaţie identică se înregistrează la serviciul de profil al administraţiei publice locale Petrila, pionul principal fiind, potrivit surselor noastre, funcţionara Maria Matei. Cetăţenii care nu doresc încheierea unei asigurări sunt... asiguraţi că poliţele cele mai bune pentru locuinţe sunt cele oferite de angajaţii Primăriei oraşului Petrila, nicidecum cele oferite de alte societăţi de profil care derulează activităţi similare, şi legale, pe raza Văii. Vom reveni. Cătălin DOCEA Atenţie! Nu achitaţi asigurarea pentru locuinţe angajaţilor de la Impozite şi Taxe! Direcţia Generală Anticorupţie îi caută la portofel pe funcţionarii din Vale care au făcut un ban în plus, la negru

Upload: ziarul-vaii-jiului

Post on 10-Mar-2016

222 views

Category:

Documents


2 download

DESCRIPTION

Ziarul Vaii Jiului - nr. 1179 - 11 aprilie 2013

TRANSCRIPT

Page 1: Ziarul Vaii Jiului - nr. 1179 - 11 aprilie 2013

Zilele trecute, prin cores-pondenţă, pe adresacotidianului nostru auajuns o serie de infor-maţii, deosebit de in-teresante. Cine nu necrede, să-l întrebe pe dl.Negruţiu de pe N.Bălcescu nr. 4, etaj 2.Care manifestă un in-teres deosebit, în spe-cial auditiv, în ceea cene priveşte. Asta deşipreocupările sale excedatribuţiunilor de serviciu, iarconspirarea colaboratorilorsăi i-ar face să se amuze pepicii din faţa blocului, multmai experţi la "de-a v-aţiascunselea”. Dar asta e altătreabă, asupra căreia vomreveni la concret.

În urmă cu ceva timp am dezvăluit căEM (actualmente EH) Lonea furnizaenergie locuitorilor din zona Cimpa –Lonea, chiar dacă pierdea la greu.Fapt dovedit, dar necercetat suficientprin grija şefilor CNH şi ai ENEL.Atunci, de pe urma dezvăluirilorcotidianului nostru, CNH SA a recu-

perat o pagubă de 2 miliarde de leivechi. Mult, puţin? Nu se ştie. Mai nou(deşi există din vechi timpuri), aparecazul cabanelor din zona Voievodul.Nu s-a amintit prea des până acum căîn cadrul SNH SA există un furnizor deenergie cel puţin la fel de tare, res-pectiv EH Livezeni, cu abonaţi caremai de care. Pe Maleia, între abonaţiiEH Livezeni senumără cabana„PopasulHaiducilor”, pa-tronată de fostulpolitist şef IonelDobre, dar şi alte6-7 cabane maimici, particulare.Niciuna dintre

aceste construcţii, pe tim-pul iernii, nu-şi foloseştecoşul de fum pentru scopulîn care a fost construit. Dece? Curentul, deşi e maiscump pentru omul derând, abonat la ENEL, e maiieftin pentru omul simplu oriafaceristul cu viloacă peMaleia, abonat la EH Livezeni.În buza incintei minierefuncţionează Jiul Comaliment,al d-lui Naste, cu serviceauto, depozite şi garaje, carese bucură tot de energiaminei. Poate mai sunt şi alte

construcţii în această situaţie, sau vorfi de acum înainte, dorind să se bu-cure de acest chilipir.Care chilipir? Acela de a fi consumatorde energie electrică de la EH Livezeni.Nu este nevoie de contor electric per-formant, adică electronic, ci doar deunul care să aibă un buletin de verifi-care. Abonaţii EH Livezeni nu sunt

verificaţi, iar transformatorii decurent pot fi... „transformaţi”. Cualte cuvinte, ai un contract şi consumicât vrei pentru că are cine plăti.Deşi toţi agenţii menţionaţi, dar şialţii, ar putea fi consumatori ai uneifirme autorizate, preferă energia de lamină. Sursele noastre nu spun că seorganizează mese festive pe la ca-banele abonate, ori că se reparămaşini la negru, pe prietenie. Spundoar că minerii muncesc în mină, iarşefii lor, la suprafaţă, se ocupă deafaceri subterane. Energia furnizatăde SNH SA este cea mai ieftină pentrucă mai nimeni nu plăteşte la real. Ori-care au fost, sunt ori vor fi şefii din in-dustria minieră. Tare, nu?

Cătălin DOCEA

CMYK

JOI11 aprilie 2013

Anul VINr. 117912 paginiPreţ: 1 LEUwww.zvj.ro

Răsărit: 06:56Apus: 20:08

ZZiiaarruullVVaaiiii JJiiuulluuii

Comentează subiectele zilei accesând site-ul

Nu există lege împotriva

ADEVĂRULUI!

Director:Cătălin DOCEA

Curs valutar:1€ = 4,3887 lei1$ = 3,3508 lei1₤ = 5,1324 lei

Cotidian regional * * * Apare de luni până vineri (inclusiv) în toate localităţile Văii Jiului * * * Redacţia şi administraţia: str. Nicolae Bălcescu nr. 2, etaj II, Petroşani

ZIARUL POPORULUI Citeşte şi dă mai departe!

MARCĂÎNREGISTRATĂR

))

SC CEPI IMPEX SRL angajează agent de vânzări

(materiale de construcţii)Relaţii la telefon

0751.199100Curentul de la SNH SA este mai ieftin. De ce? Pentru că se fură mai uşor.

Minerii îşi rup oasele în mină, iar şefii lorse ţin de afaceri subterane la suprafaţă

Mai mulţi funcţionari publici şi angajaţi ai unoradministraţii publice locale din Valea Jiului seaflă în atenţia structurii teritoriale a DirecţieiGenerale Anticorupţie după ce, la sediile de în-casare a taxelor şi impozitelor locale de pe razaoraşului Petrila şi a municipiului Petroşani, aufost organizate ilegal puncte de încheiere şi în-casare a asigurărilor obligatorii pentru locuinţe.La sediul din Petroşani al Serviciului de Taxe şiImpozite a fost iniţial organizat un punct de în-tocmire şi încasare a asigurărilor pentru oanume firmă de profil, acordul fiind dat în bazaunui trafic de influenţă exercitat de Nicu Taşcă,consilierul personal al primarului în exerciţiu.Ulterior, încasarea asigurărilor se făcea – printr-ogravă încălcare a legii – direct de angajaţii ser-viciului, cu toate că acestora le este strict in-terzis să deruleze alte activităţi în afara celorpentru care sunt remuneraţi din fonduri publice.Grav este că, încălcând atribuţiunile de serviciupentru un interes direct, personal, funcţionariiajunseseră chiar să îi ameninţe cu amenzi pecontribubilii care nu doreau sau nu aveau asupralor bani pentru a încheia asigurarea obligatoriede locuinţe. Primăria, este adevărat, poateamenda proprietarii care nu au asigurări obliga-

torii pentru imobilele deţinute. Dar instituţia oriserviciile subordonate nu sunt autorizate legalpentru a întocmi asigurări.Aţi prins ideea? Pe banii, internetul, curentul şisalariile plătite de la bugetul public, funcţionariilucrau pentru societăţi de asigurare cu capitalintegral privat, fără ca între primărie şi respec-tivele firme să existe relaţii contractuale (defapt, nici nu ar fi legal ca primăria să recomandeo anume firmă de asigurări, opţiunea aparţinândexclusiv proprietarilor de imobile).Întrucât situaţia, extrem de gravă, a ajuns înatenţia filialelor centrale ale unor importantesocietăţi de asigurări, activitatea brokerilor ile-gali care luau salariul de la primărie a încetat.O situaţie identică se înregistrează la serviciulde profil al administraţiei publice locale Petrila,pionul principal fiind, potrivit surselor noastre,funcţionara Maria Matei. Cetăţenii care nudoresc încheierea unei asigurări sunt... asiguraţică poliţele cele mai bune pentru locuinţe suntcele oferite de angajaţii Primăriei oraşuluiPetrila, nicidecum cele oferite de alte societăţide profil care derulează activităţi similare, şilegale, pe raza Văii. Vom reveni.

Cătălin DOCEA

Atenţie! Nu achitaţi asigurarea pentru locuinţe angajaţilor de la Impozite şi Taxe!

Direcţia Generală Anticorupţie îi caută la portofel pefuncţionarii din Vale care au făcut un ban în plus, la negru

Page 2: Ziarul Vaii Jiului - nr. 1179 - 11 aprilie 2013

Va poposi la PetroşaniCaravana Facultăţii de Jurnalism şiŞtiinţele Comunicării Caravana Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comu-nicării (FJSC) din Bucureşti va poposi luni, 15 aprilie,la Petroşani, la Colegiului Naţional „Mihai Eminescu”.

Alături de studenţi se va afla preparatorul universitardrd. Daniel Mihai Dragnea. Elevii vor avea ocazia săafle mai multe despre FJSC, jurnalism, PR şi publici-tate. Patru studenţi vor discuta liber despre viaţa destudent în FJSC. Aceştia vor afla cum pot interrelaţionacu specialiştii din domeniu, dar şi tips&trick pentru admiterea din vară. Va avea loc o dezbatere pe tema„Dezvoltarea personală a tânărului de succes, specialistîn comunicare”.Viitorii studenţi vor puncta principalele caracteristiciale unui om de carieră. La eveniment sunt aşteptaţiaproximativ 100 de liceeni interesaţi de acest domeniu.

2 ACTUALITATE Ziarul Vãii Jiuluijoi, 11 aprilie 2013

www.zvj.ro

0254 512512 0720 512000 0254 512500

TAXI COMSION

RENT A CAR

RAPIDIEFTIN

CONFORTABIL

Societatea SC ADARCO INVEST SRL Petroşaniangajează

programator - operator CNC pentru o linie de debitare tip HD-M 600 (VERNET BEHRINGER)

Cerinţe: cunoştinţe desen tehnic industrial, cunoştinţe stabilire regimuri de tăiere-găurire, cunoştinţe operare computer. Persoanele interesate ne pot contacta la sediul punctuluide lucru al societăţii din loc. Aninoasa, str. Costeni, nr. 232A (stânga înainte de intrarea pe podul peste Jiul deVest, direcţie de mers spre mun. Vulcan, Lupeni) sau la:

tel. 0254-51.60.01fax. 0254-51.33.03

e-mail: [email protected]

Registrul Urbaniştilor dinRomânia - Biroul Teritorial alRegiunii de Dezvoltare Vestva decerna, în la 12 aprilie, laora 12, a IX-a „Diplomă deexcelenţă” în domeniul Regenerării Regionale prin iniţiative private. De dataaceasta marele câştigătoreste Asociaţia „ColoniaVeselă”, coordonată de MihaiIonuţ Danciu.

Diploma se acordă pentru aplicareastrategiilor de urbanism participativ.Asociaţia „Colonia Veselă” este partea Centrului Comunitar „Speranţa pen-tru Colonie”, aflată pe strada Aleea

Plopilor nr. 2. Centrul seadresează, prin serviciileoferite, întregii comunităţi dinzona Colonie din Petroşani. Ser-viciile oferite comunităţii suntfinanţate şi sprijinite de cătrefundaţiile „Humanity at Heart”şi „Light of Life” din Anglia. Lacentru se acordă suport edu-caţional, recreere şi socializarepentru copiii cu vârste cuprinse între7 şi 18 ani; se realizează activităţi desocializare pentru adulţi; se face in-formare, sprijin şi socializare pentrupersoanele de vârsta a treia; se poaterealiza screening – activitate cu carac-ter medical (determinarea IMC, tensi-une arterială şi sprijin îndeterminarea dioptriilor şi alegereaochelarilor de vedere pentru per-

soanele adulte şi de vârsta a treia); deasemenea, se demarează proiecte şiiniţiative comunitare. Activităţile cu caracter educaţional,de recreere şi socializare pentru copiise desfăşoară sub forma unor cluburi,astfel: clubul temelor; clubul de cal-culatoare; clubul de engleză; clubul„Mâini îndemânatice”; clubul „Desenşi pictură”; clubul de şah; atelierul dearhitectură.

Diplomă de excelenţă pentru Asociaţia „Colonia Veselă”

O comunitate de întrajutorare din ColoniaPetroşani a impresionat Regiunea de Dezvoltare Vest

Senatorul PP-DD Haralambie Vochiţoiu, a avutmarţi, 9 aprilie, o întrevedere cu Huo Yuzhen,ambasadorul R.P. Chineze la Bucureşti. Şi pedumneaei, senatorul Vochiţoiu a invitat-o înValea Jiului pentru a cunoaşte, îndeaproape,oportunităţile de investiţie ale Văii Jiului. Suntem de părere că aambasadoarea ar trebuisă-şi ia număr de ordine, pentru că senatorulPP-DD a lansat deja o serie de invitaţii cătreînalţi oficiali, cum ar fi ambasadorii Japoniei şiSuediei.

Liderul grupului PP-DD din Senatul României, HaralambieVochiţoiu, a avut o întrevedere cuE.S. Huo Yuzhen, ambasadorul R.P.Chineze la Bucureşti. În cadrulconvorbirilor, s-a convenit iniţiereaunui dialog consistent pe multipleplanuri, fiind vizate palierele eco-nomic şi cel comercial în ceea ce priveşte diversi-ficarea şi sporirea investiţiilor chineze în judeţul

Hunedoara, precum şi o serie de contacte întrePartidul Poporului-Dan Diaconescu şi autorităţilede la Beijing pe linie politică.„Excelenţa Sa doamna Huo Yuzhen a relatat cuplăcere despre vizita efectuată chiar la începutulmandatului său în judeţul Hunedoara, mulţu-mind, totodată, domnului senator Vochiţoiu pen-tru invitaţia adresată, de a vizita, la o datăconvenabilă, Valea Jiului, însoţită de o delegaţiede oameni de afaceri chinezi interesaţi să

cunoască oportunităţile in-vestiţionale din zonă. Conţinu-tul deosebit de concret aldiscuţiilor, diversitateasubiectelor de interes abordateşi, mai ales, deschiderea mani-festată de E.S. doamna HuoYuzhen conferă viitorului dia-log dintre PP-DD şi autorităţilechineze perspective excelente,

în beneficiul ambelor ţări şi popoare”, a informatbiroul senatorial.

În garajul unui vulcănean,Elevi prinşi „la practică”Marţi, în jurul orei 01:00, în mijloculnopţii, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Vulcan au surprins treiminori, cu vârste cuprinse între 15 şi17 ani, desigur nu la vreo unitate deînvăţământ.

Cu toate că este vacanţă, copiii „lu-crează” în tură de noapte. Cei treitineri vulcăneni au pătruns prin efracţieîntr-un garaj situat pe str. DafinelDuinea din localitate cu intenţia de asustrage bunuri. În cauză a fost întocmitdosar penal pentru comiterea infracţiu-nii de tentativă furt calificat.

Pagină realizată de Alina PIPAN

Ar fi cazul ca ambasadorii să-şi ia bilete de ordine pentru a vizita Valea Jiului

A treia delegaţie invitată de senatorul Vochiţoiu� Senatorul Vochiţoiu s-a întâlnit cu ambasadorul Chinei

Page 3: Ziarul Vaii Jiului - nr. 1179 - 11 aprilie 2013

Ne tot luăm de primarul Cornel Resmeriţă şi-l tot în-trebăm de sănătate, pentru căfoarte multe lucruri în Lupenimerg anapoda. Iar cândcetăţenii au de suferit, şi unmunicipiu cu potenţial stagnează, în loc să evoluezeca cele din estul Văii, nuputem să stăm să admirăm şireacţionăm. Nici primarul nu-i cel mai carismatic, dardacă jumătate din PrimăriaLupeni nu ar fi angajată pepile, ci pe competenţe, atuncis-ar mai găsi cineva să facă şitreabă, şi să răspundă solicitărilor lupenenilor.

Plătiţi să-şi cureţe negrul desub unghie şi să-şi plimbefundul în delegaţiiConform organigramei postată pe site-ul primăriei, datată 27 martie 2008(nefiind actualizată, o luăm ca bazăde discuţie pe aceasta), la PrimăriaLupeni figurau 142 de posturi în birou.Nu toate sunt ocupate, pentru că, lafel ca în alte primării, unii specialiştisunt mai greu de angajat, şi, cu spe-cializarea lor, nu se înghesuie laprimării. Chiar dacă are suficienţi an-gajaţi, în primărie este o debandadătotală. Doamne feri, să mergi cu ocerere pe-acolo, că te apucă apusulvieţii până să-ţi rezolvi problema. Dincauza incompetenţei unor funcţionari,primăria a ajuns să fie dată în jude-cată de propriii cetăţeni. Să nu uitămde cazul lui Iulian Giurgiu, careplăteşte impozit la primărie pentru unteren alocat, dar pe care nici acum

nu-l are în folosinţă. Trecem pe lista problemelor şi situaţiahaotică a concesiunilor din Lupeni. Există persoane fizice şi juridice carenu şi-au plătit niciodată concesiuneape terenurile pe care le au în folos-inţă, pentru că nu au vrut. Dar nu aufost niciodată trase la răspundere.Unele dintre datorii, vechi cu anii,ajung să se prescrie, şi primăriarămâne cu paguba. Sunt câteva exem-ple chiar în Straja. Nici dacă ar vreasă sancţioneze rău platnicii nu prea aravea cine să muncească sau la ce actesă apeleze. La Urbanism, de exemplu,Gheorghe Mogoş îşi ţine actele serviciului acolo unde-şi ţine şi hârtiaigienică. Într-o cutie, sub birou. Con-firmă acest lucru nu unul, ci toţi ceicare au avut treabă pe la Urbanism, şicare, mai apoi, exasperaţi, au apelatla presă. Acum, domnul Mogoş pleacăla schimb de experienţă la Londra, îm-preună cu alţi funcţionari. Nu sunt înstare să-şi facă treaba, dar de plimbatpe bani publici le arde fundul. Iar pri-marul şi Consiliul Local Lupeni îi fi-nanţează fără să spună câr. Măcar des-ar prinde ceva de capul lor...

Timpul de spart seminţe nu le-a permissă răspundă la o solicitare înregistratăde mai bine de o lună. Mai precis, la 4martie a.c. Varga Csaba a depus ocerere, înregistrată cu nr. 1969, solic-itând returnarea sumei de 400 de lei,pe care „am cheltuit-o în vedereamontării ţevilor principale de gaz depe casa scării, pe baza următoarelormotive: la toate blocurile din munici-piul Lupeni care au fost branşate pânăacum la sistemul de gaz metan, ţevilede gaz principale de pe casa scării aufost montate pe cheltuiala primăriei.

Şi eu plătesc taxeşi impozite carestul cetăţeniloracestui municipiucare au benefi-ciat de gratuitatepentru montareaţevilor de gazprincipale, şi dinacest motiv so-licit returnareasumei cheltuite”,arăta domnulCsaba în solici -tare. A ataşat caact justificativ ocopie a plăţii. Fiţi liniştiţi, lupeneanul nu a primitnici în ziua de azi răspuns, nici că da,nici că ba. Mai aşteaptă, cu toate căn-ar fi cazul… Credem că problema lu-peneanului este banală, poate primirăspuns la solicitare şi într-o jumătatede oră, bunăvoinţă să fie. Acum, ar

mai fi o variantă. Cel responsabil curăspunsul să se întrebe şi acum dacă ise cuvin sau nu omului cei 400 de lei.Or, mai plauzibil, angajatul respectiv afolosit solicitarea cu numărul 1969 sădebaraseze cojile de seminţe pe carele-a ronţăit într-una din zile...

Alina PIPAN

Ziarul Vãii Jiuluijoi, 11 aprilie 2013 3ACTUALITATE

www.zvj.ro

Investe te în oameni! FONDUL SOCIAL EUROPEAN Proiect cofinan at din Fondul Social European prin Programul Opera ional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 Axa Prioritar nr. 1 ”Educa ia i formarea profesional în sprijinul cre terii economice i dezvolt rii societ ii bazate pe cunoa tere” Domeniul major de interven ie 1.3 ”Dezvoltarea resurselor umane din educa ie i formare” Titlul proiectului: “Dezvoltarea resurselor umane din înv mântul superior pentru utilizarea sistemului e-learning” Cod Contract: POSDRU/87/1.3/S/64273 Beneficiar: Universitatea din Petro ani

10 aprilie 2013

COMUNICAT DE PRES

Universitatea din Petro ani – prin manager proiect, prof. univ. dr. ing. mat. Emil Pop - implementeaz de la 1 septembrie 2010, în calitate de beneficiar, proiectul cu titlul „Dezvoltarea resurselor umane din înv mântul superior pentru utilizarea sistemului e-Learning”, ID proiect POSDRU/87/1.3/S/64273, cofinan at din Fondul Social European prin Ministerul Muncii, Familiei, Protec iei Sociale i Persoanelor Vârstnice, Direc ia General Autoritatea de Management pentru Programul Opera ional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013.

Proiectul este implementat în parteneriat cu 3 parteneri na ionali i anume: Universitatea Petrol i Gaze din Ploie ti, în calitate de Partener 1, S.C. Euro Jobs S.R.L. din Petro ani, în calitate de Partener 2, S.C. Memory S.R.L. din Hunedoara, în calitate de Partener 3.

Obiectivul general al proiectului este dezvoltarea i modernizarea sistemului de educa ie i formare profesional ini ial i continu din înv mântul superior, în vederea unei bune adapt ri la nevoile în permanent schimbare din economie i societate, prin implementarea unui sistem de e-Learning, la sediul Universit ii din Petro ani i formarea bazei de date, împreun cu Universitatea Petrol i Gaze Ploie ti, aflat în regiunea de dezvoltare Sud Muntenia.

Rezultate ob inute pân în prezent: 194 de cadre didactice de la dou universit i aflate în zone geografice i de dezvoltare

diferite, respectiv Regiunea Vest i Regiunea Sud-Muntenia, au asimilat cuno tin ele necesare utiliz rii sistemului e-Learning ca metod modern de predare i înv are i au fost certifica i în acest sens.

peste 50% din cadrele didactice certificate pân în momentul de fa , din seriile 1, 2 i 3 au populat baza de date a sistemului cu cursurile la care sunt titulari, sub asisten a formatorilor i a formatorilor asisten i.

În luna aprilie 2013, luna 8, anul 3 de implementare a proiectului, atât la Universitatea din Petro ani cât i la Universitatea Petrol i Gaze din Ploie ti se desf oar cursurile de „Operator procesare texte i imagini” pentru seria 4 i seminarul “Obiective orizontale”, cu tematica: egalitate de anse, dezvoltare durabil , protec ia mediului i calitate în înv mânt.

Proiectul contribuie la atingerea unui nivel mai înalt de calificare a persoanelor din grupul int , prin dezvoltarea abilit ilor cadrelor didactice de a utiliza calculatorul i de a lucra cu softuri

specifice sistemelor e-Learning. Informa ii suplimentare se pot ob ine la: Universitatea din Petro ani, str. Universit ii, nr. 20, tel: 0723.541.738 Persoane de contact: Exper i comunicare, Cocu i Mihai i Karina Straja.

Domnule primar, mai daţi cu ei de pereţi!

Unii funcţionari ai Primăriei Lupeni nu ştiu nici cumîi cheamă dacă nu au buletinul la ei, d-apoi să ştie

cum să-şi facă treaba

Page 4: Ziarul Vaii Jiului - nr. 1179 - 11 aprilie 2013

Ziarul Vãii Jiuluijoi, 11 aprilie 20134 SPORT

www.zvj.ro

COLEGIUL NAŢIONAL „MIHAI EMINESCU” PETROŞANI

ŞCOALA GENERALĂ „AVRAM STANCA” – secţia română

ÎN CURÂND VEI FI ŞCOLAR!

OFERTA EDUCAŢIONALĂ PENTRU ANUL ŞCOLAR 2013-2014

2 CLASE PREGĂTITOARE: prof. ADINA RISIPITUprof. MIRELA FALTINSKI

3 CLASE I: prof. ELENA MOCANUprof. MARIANA AVRAMprof. MAGDALENA OANCEA

• toate cadrele didactice sunt calificate şi deţin gradul didactic I• elevii claselor pregătitoare şi I beneficiază de ore de limbaengleză!LA CEREREA PĂRINŢILOR:

•Învăţământ STEP BY STEP•Program SCHOOL AFTER SCHOOL

•Cursuri de dans•Cerc de arte plastice

•Ore de limba franceză sau germanăDotări:• CABINET PSIHOLOG ŞCOLAR• CABINET LOGOPED• BIBLIOTECĂ• SALĂ DE SPORT• SALĂ DE FESTIVITĂȚI• ATELIER DE ARTE PLASTICE

ÎNSCRIERILE SE FAC LA SEDIUL GIMNAZIAL AL COLEGIULUI DIN STR. 1 DECEMBRIE 1918 NR. 73 -

fosta Şcoală Generală „Avram Stanca” în perioada 2-22 aprilie între orele 8,00 – 16,30

Relații suplimentare:• Secretariat: str. 1 Decembrie 1918, nr. 73, tel. 0254 542 633

• Site-ul școlii: www.ltme-petrosani.ro

LABORATOARE: • INFORMATICĂ• CHIMIE• BIOLOGIE• FIZICĂ

ELEVII DE LA CICLUL PRIMAR ŞI GIMNAZIAL ÎŞI DESFĂŞOARĂ PROGRAMUL ŞCOLAR PE UN SINGUR SCHIMB

(8.00 – 12.00, respectiv 8.00 – 14.00)

S-a deschis

Biroul de mediatorTOMESCU DUMITRU DANIELOferim:- şedinţe de informare privind medierea- activităţi de pre-mediere- activităţi de mediere

Atenţie! Începând cu data de15.02.2013, medierea este o procedură prealabilă obligatorieîn cazul diferitelor litigii.

Ne găsiţi înPetroşani, str. Anghel Saligny,

nr. 12A, jud. HunedoaraContact

tel./fax: 0254 540041mobil: 0732 773755

Măgura Pui conduce ostilităţile în liga de lasate. Chiar dacă au fost conduşi la Teliuc maibine de o oră, după ce au primit o lovitură dela 11 metri, „puii” şi-au dat drumul la joc.

Liderul serie I, Măgura Pui, s-a impus greu, scor 2-1, peterenul Minerului Teliuc, păstrându-şi avantajul de douăpuncte pe care îl are în faţa princi-palei contracandidate la promovare,Cetate Răchitova. Golul victorie afost semnat de ponoranul (adică dinsatul Ponor – n.r.) Alin Turcu, care,în minutul 82, l-a învins, de laaproximativ 22 de metri, cu o exe-cuţie de TV încă odată pe portarulgazdelor, aducând toate punctele laPui, un lider de neoprit.

Rezultatele etapei a XIV-a (Liga a V-A Hunedoara, seria I – ValeaStreiului, duminică, 7 aprilie): Cerna Lunca Cernii - Cetate Răchi-

tova 0-3; Minerul Teliuc - Măgura Pui 1-2; Streiul Baru - Narcisa Sălaşul de Sus 0-3; Unirea General Berthelot - ASSântămăria Orlea 2-3; AgrocompanyBăcia - Dacia Boşorod 2-4; Unirea

Şoimuş - Sargeţia Bretea Română 0-3

Programul etapei viitoare (duminică, 14 aprilie): Dacia Boşorod - Unirea General Berthelot; AS SântămăriaOrlea - Streiul Baru; Narcisa Sălaşul de Sus - Minerul Teliuc;Măgura 2010 Pui - Cerna Lunca Cernii; Cetate Răchitova –Sargeţia; Bretea Română; Agrocompany Băcia - UnireaŞoimuş.

Fotbal. Liga a V-a. Seria I

Tot Puiul e la putere

CLASAMENT1. Măgura Pui 14 12 2 0 34-10 38 p 2. Cetate Răchitova 14 11 3 0 40-16 36 p3. Dacia Boşorod 14 10 2 2 54-24 32 p4. Unirea Berthelot 14 8 2 4 44-28 26 p5. Agrocompany Băcia 14 8 0 6 39-26 24 p6. Minerul Teliuc 14 5 2 7 24-14 17 p7. Cerna Lunca Cernii 14 5 1 8 27-34 16 p8. Unirea Şoimuş 14 4 1 9 23-36 13 p9. Sargeţia Bretea 14 3 4 7 18-31 13 p

10. Narcisa Sălaşul 14 3 4 7 25-44 13 p11. AS Sântămăria 14 2 2 10 29-60 8 p12. Streiul Baru 14 0 3 11 8-42 3 p

Când nu-i cotonogesc,

Unii dintre fotbaliştii Văii îşişi scuipă adversariiUltimele etape disputate în Liga a IV-a au părut a fi mai liniştite. Cel puţin asta reiese din sancţiunile date de cătreAsociaţia Judeţeană de Fotbal Hunedoara.

Pe lista sancţionaţilor s-au aflat şi jucători din Vale de la echipele CS Vulcan şiJiul Petroşani, care nu s-au lepădat de vechiul obicei, anume acela de ascuipa. Astfel, jucătorul Ion Cigan (CFR Simeria) s-a ales cu 2 jocuri suspendareşi 75 lei penalitate sportivă pentru lovirea cu piciorul din spate a unui adver-sar, mingea fiind în joc; Bogdan Şerban de la CS Vulcan - două jocuri sus-pendare şi 75 lei penalitate sportivă, pentru ripostă la lovire şi încercarea descuipare a unui adversar; iar un jucător de la clubul Jiul a primit două jocurisuspendare şi 25 lei penalitate sportivă pentru folosirea de cuvinte jignitoarepe terenul de joc.

FC Hunedoara,

În aşteptareabanilorpromişiÎn ciuda faptului că estedin ce în ce mai aproapede promovarea în cel de-al doilea eşalon,echipa de fotbal FC Hunedoara va primimai puţini bani din parteaprimăriei.

Conform unei hotărâri a ConsiliuluiLocal Hunedoara din vara lui 2012,Primăria Hunedoara se angaja să con-tribuie în sezonul competiţional 2012-2013, în total, cu suma de 750.000lei. Adică, 478.000 lei direct cătreechipă, iar restul de 272.000 lei pen-

tru întreţinerea şi reparaţiile bazeisportive. Se pare că în contul clubuluimai trebuie să intre plăţile scadentepentru lunile decembrie, ianuarie,februarie şi martie! Nici în ceea cepriveşte implicarea Consiliului

Judeţean Hunedoara lucrurile nu sunttocmai clare. Deşi s-au întâlnit înain-tea deplasării de la Turda, Alina State,patroana clubului hunedorean, şiMircea Ioan Moloţ, preşedintele CJH,n-au ajuns încă la un numitor comun.Cel mai probabil, lucrurile vor intrape făgaşul lor normal în săptămânilece vor veni.

Page 5: Ziarul Vaii Jiului - nr. 1179 - 11 aprilie 2013

Automobilism

Hunedoara, afară din circuit

Recunoscută în trecut ca fiind una din celemai spectaculoase etape din cadrul Campionatului Naţional de Raliuri, rundahunedoreană a dispărut complet din peisajulautomobilistic al ţării în 2008.

„Chiar ne dorim să avem din nou raliu la Hunedoara, avândîn vedere că sunt atâţia pasionaţi de acest sport aici la noiîn municipiu”, au spus unii dintre con-curenţi. Cu toate că era unul dintrejudeţele cele mai bine reprezentate înprivinţa competiţiilor dedicate spor-turilor cu motor, Hunedoara nu se maipoate lăuda cu statutul de gazdă, dacănu punem la socoteală drumul ce duce înstaţiunea Straja, unde va avea loc oetapă a CN de Viteză pe Traseu Montan.La fel ca şi în cazul Raliului Hunedoarei,s-a renunţat, începând cu 2012, şi la organizarea ineditului „Transilvania Adventure Trophy”, care aducea în judeţfani ai off-road-ului din mai multe ţăridin Europa. Ediţia din acest an a Campi-onatului Naţional de Raliuri a debutat lafinele lunii martie. Nouă etape cuprindeîntrecerea internă, iar Cosmin Negrilăeste unul dintre concurenţii din Valea Jiului care participă activ la acesteevenimente şi cu rezultate bune.

Ziarul Vãii Jiuluijoi, 11 aprilie 2013 5SPORT

www.zvj.ro

Sportive şi sportivi de la opt cluburi din ţară şi componenţii loturilor naţionale de juniori şi seniori vorparticipa la ediţia a XVI-a a Cupei „Cetăţii” la gimnasticăaerobică, programată în perioada 27-28 aprilie la Deva.

Devenită o competiţie de tradiţie la nivel naţional, întrecerea din mu-nicipiul reşedinţă de judeţ va fi găzduită de Centrul Cultural „DrăganMuntean”. Pe lista participanţilor se vor afla şi reprezentanţii celordouă cluburi hunedorene cu rezultate valoroase în domeniu: CSŞ Petroşani şi CNS CSŞ „Cetate”.

Gimnastică aerobică

Cupa „Cetăţii” la aerobiccu sportive din Vale

Gimnastică

Lipsim de laEuropeneToate cele opt gimnaste aleCNS CSŞ „Cetate” Deva, promovate la începutul anuluila Lotul Olimpic al României,au rămas în afara echipei careva reprezenta România laCampionatele Europene, programate săptămâna viitoare la Moscova.

Pe lista oficială a federa -ţiei apar doar cele treiparticipante la JO „Londra2012”: Sandra Izbaşa, Larisa Iordache şi DianaBulimar. Nu se ştie însădacă Izbaşa va concura, va fi înlocuită cu o altăsportivă sau România vamiza doar pe două gimnaste.Programul CampionatelorEuropene 2013 este urmă-torul: miercuri, 17 aprilie– calificări, masculin (3subdiviziuni); joi, 18 aprilie – cali-ficări, feminin (3 subdiviziuni); vineri,19 aprilie – finala individual compus(masculin şi feminin); sâmbătă, 20

aprilie – finale pe aparate (masculin –sol, cal, inele; feminin - sărituri,paralele); duminică, 21 aprilie – finalepe aparate (masculin – sărituri, para-lele, bara; feminin – bârnă, sol).

Page 6: Ziarul Vaii Jiului - nr. 1179 - 11 aprilie 2013

CMYK

6 EVENIMENT Ziarul Vãii Jiuluijoi, 11 aprilie 2013

www.zvj.ro

Corala „Armonia”, înfiinţată în anul 2001 în cadrulSeminarului Teologic Ortodox Tulcea, la iniţiativa pr.arhid. asist. univ. Iulian Dumitru, este la ora aceastapoate cea mai mare din ţară, numărând peste 20 demembri. Calitatea spectacolelor susţinute, fie că evorba de piese religioase polifonice şi monodice(psaltice), de tradiţionalele colinde româneşti saucolinde străine, de piese simfonice din repertoriulclasic universal ori de piese din nepreţuitul folclorromânesc, este la un nivel foarte înalt. Din aceastăcauză aproape toate spectacolele oferite de Corala„Armonia”, an de an, prin toată ţara, se derulează înfaţa unor săli arhipline. Iar când Corala „Armonia”este completată artistic pe scenă şi de Corala „CuvântBun”, cu alţi peste 20 de membri, împreună şi cuelevi ai Liceului de Artă din Constanţa, cum s-aîntâmplat la Petroşani şi la Deva, reuşita este deplină.Aşa a fost marţi, 9 aprilie 2013, sala de spectacole aTeatrului Ion D. Sîrbu din Petroşani dovedindu-seneîncăpătoare, prezenţa oamenilor fiind dublă faţă denumărul scaunelor existente!

Confesiunea dirijoruluiÎnainte de spectacol, pr. arhid. asist. univ. IulianDumitru, fondatorul acestei corale şi dirijorul măreţuluicor reunit, ne-a oferit câteva amănunte legate despectacolul în sine, dar şi de corală: „În această searăvom prezenta un vocal simfonic specific Postului Mare,avându-l ca autor pe preotul Ioan Runcu. Frescamuzicală se numeşte În vremea aceea şi este alcătuitădin nouă tablouri, ea zugrăvind drumul patimilorMântuitorului. Este un concert specific celui mai marepost de peste an şi durează exact o oră şi jumătate. Aicivor cânta două coruri, Corala Armonia şi Corala CuvântBun, plus o colaborare cu trei fete de la Liceul de Artădin Constanţa. Aseară am avut un spectacol la Deva,apoi vom merge joi la Turnu-Severin şi vineri la Reşiţa.Mai înspre Sfintele Paşti vom susţine o altă serie deconcerte la Constanţa. Este pentru prima dată, pentrumulţi dintre noi, să avem ocazia să vedem frumoaseleţinuturi ale Hunedoarei. Vreau să vă spun că suntemimpresionaţi. Înainte să ajungem la acest concert, amtrecut şi pe la mormântul Sf. părinte Arsenie Boca de laMănăstirea Prislop, şi pe la Castelul Huniazilor de laHunedoara”.

O oră şi jumătate de vis!Oamenii din întreaga Vale a Jiului au avut fericita ocazieca marţi seara, începând cu orele 18:00, în prezenţaÎnalt Preasfinţiei Sale, Arhiepiscopul Tomisului, părinteleTeodosie, a Preasfinţitului Părinte Gurie, Episcopul Deveişi Hunedoarei, şi a Protopopului Văii Jiului, PetracheCreţu, împreună cu foarte mulţi preoţi de la parohiiledin cadrul Protopopiatului Petroşani, să poată urmări,timp de o oră şi jumătate, o minunată frescă muzicală,compoziţie a preotului Ioan Popescu-Runcu, intitulată„În vremea aceea”. Acest spectacol nu ar fi fost posibildacă cele două înalte feţe bisericeşti nu ar fi organizattotul ca la carte, introducând în primul rând în turneulcoralei şi municipiile Deva şi Petroşani, de-aici turneulcontinuând cu spectacole în Caransebeş…Demn de reţinut, oamenii care au fost prezenţi în salăau fost extrem de civilizaţi şi foarte mulţi dintre eifamiliarizaţi cu acest gen de muzică, semn că oameniidin Valea Jiului au gusturi şi cultură muzicală ridicate,ca să nu mai vorbim de credinţă! Aproape după fiecarepiesă a frescei muzicale, oamenii aplaudau minute în şir,iar printre ei auzeai, şuşotind, nu o dată, expresii degenul: „Extraordinar…”, „Minunat, ce voci!”, sau „Mi seface pielea de găină când începe corul în forţă, sprefinalul fiecăror piese”.

Ocolul României doar pentru a fi înValea JiuluiUn fapt demn de remarcat este efortul făcut deArhiepiscopul Tomisului, părintele Teodosie, care, dinrespect faţă de Valea Jiului, a ajuns la spectacol, chiardacă cu puţină întârziere. Din surse demne de încredeream aflat că după spectacolul de luni seara, de la Deva,Înalt Preasfinţia Sa a plecat degrabă la Constanţa,deoarece dimineaţa avea de rezolvat anumite problemeimportante, iar marţi s-a reîntors în judeţul nostru,

direct la Petroşani! Peste 1.500 de kilometristrăbătuţi în 24 de ore, plus alte rânduieli de peste zi,nu-i un lucru tocmai uşor, de aceea trebuie reliefatacest efort. Din ce ne-au spus unii dintre apropiaţiisăi, la plecarea din Deva întrebat dacă se maiîntoarce la Petroşani, Arhiepiscopul a răspuns: „Vinînapoi, cum să nu vin, am mare respect pentruminerii din Valea Jiului şi pentru acei oameni. Voi faceefortul să ajung la concert”. Şi s-a ţinut de cuvânt!

„Nu am ce să spun, m-au făcut KO!Parcă visez…”Impresiile oamenilor despre acest spectacol de înaltăţinută sunt toate de la excepţional în sus. „Am văzutceva remarcabil, mă bucur că am auzit de acest concert,din ziarul dumneavoastră, astfel că mi-am făcut timp săajung, deşi mi-e casa întoarsă din cauza curăţeniei dePaşti. A fost ceva de vis, nici nu mă gândeam că o să audaşa ceva la Petroşani. M-am simţit mai aproape de cer,muzica înălţătoare făcându-mă să uit de tot şi de toatepentru mai bine de-o oră. Sper să mai vină la

Petroşani!”, ne-a declarat Paula Vasilache, una dintresutele de femei prezente în sală.„Nu am ce să spun, m-au făcut KO! Parcă visez, demultnu m-am simţit aşa de bine, aceşti preoţi cântă minunat.Am crezut că doar la mănăstiri au cele mai bune coruri,dar m-am înşelat. Iată că este ceva cu mult peste, maiales că se vede că domnii au studii muzicale, şi nu cântădupă ureche. Şi pianistul a fost grozav”, ne-a declaratVasile Antohi din Vulcan.

Iubirile Arhiepiscopului TomisuluiDeşi era târziu, Înalt Preasfinţia Sa, părintele Teodosie,a avut un cuvânt şi pentru presa locală: „E bine să sebucure toată lumea din Petroşani azi, pentru că este unspectacol religios foarte profund, cu un conţinut atât debogat în expresia Sfintei Evanghelii. Aş putea să spun căeste cel mai frumos şi mai emoţionant spectacol religiosortodox care poate fi ascultat, vizionat, şi este de pus lainimă. Cu cât ne dăruim mai mult lui Dumnezeu şisemenilor, cu atât personalitatea noastră devine maiputernică, mai luminoasă şi se apropie mai mult deDumnezeu. De aceea am venit la Petroşani cu bucurie,chiar dacă am făcut un mic efort, deoarece iubesclocurile de-aici, iubesc oamenii de-aici şi pe ierarhul de-aici! În ciuda faptului că cei din Petroşani au fostadeseori ironizaţi de unii, sau puşi în gândirea altoraundeva la margine, eu ştiu că aici sunt oameni foartevrednici, foarte credincioşi şi buni, şi nădăjduim cu toţii

ca minele să prindă din nou viaţă. Din adâncuri oameniine-au adus lumina, cea materială, dar cu multă jertfă.Şi cine se jertfeşte pentru semeni însemnează cădobândeşte o lumină spirituală. Tocmai de aceea amţinut să venim la Petroşani cu acest concert, care credcă va fi simţit de oamenii de-aici. Şi dacă place, vommai reveni. Preasfinţitul Gurie îmi este un prietenapropiat, un frate adevărat. Dumnealui a imprimat oprospeţime duhovnicească în zona aceasta. S-a apropiatde oameni, şi ei îi simt căldura de păstor. Îi împărtăşescaceastă atitudine, această dăruire în credinţă. Iubiţicredincioşi, de aici din Valea Jiului, vă socotesc ca penişte oameni dăruiţi, care au avut mereu nevoie deajutorul dumneavoastră. Oamenii care au coborât înadânc, întotdeauna s-au închinat, şi când au intrat şicând au ieşit. Sunteţi, aşadar, oameni credincioşi şitocmai de aceea am venit să vă însufleţim credinţa, săvă spunem că vă iubim. Dragostea voastră trebuie s-oarătaţi lui Dumnezeu, acum, în perioada postului, maimult ca niciodată. Postul este jertfa cea dintâi a omului,jertfa cea mai frumoasă, maica virtuţilor. În acest post,cât a mai rămas, să vă pregătiţi, ca prin jertfă, săînaintaţi spre bucurie. După jertfă întotdeauna urmeazăbucuria, după cum după ploaie urmează razele de soare,care aduc roade. S-aduceţi şi frăţiile voastre roade, prinpost, rugăciune, milostenie şi dragoste să ajungeţi să văînchinaţi Sfintei Învieri”.

Vorbele Episcopului nostru GurieÎn sală, înainte de spectacol, în aşteptarea înaltuluioaspete, Preasfinţitul părinte Gurie, Episcopulhunedorenilor, ne-a spus câteva vorbe, care au legăturădirectă cu spectacolul în sine şi cu Sfintele Paşti care seapropie cu paşi repezi: „Întâmpinăm acest spectacol cugândul la Dumnezeu şi la Cel care din dragoste faţă denoi oamenii, a trimis să se nască din Sfânta FecioarăMaria, a trimis să ia trup precum trupurile noastre şi,iată, să moară pe cruce, pe nedrept, pentru eliberareanoastră, a oamenilor, din robia păcatului şi de substăpânirea vrăjmaşului, diavolul, pe bunul Iisus Hristos,Mântuitorul nostru al tuturor. M-am aşteptat să văd atâtalume, pentru că eu îi cunosc bine pe locuitorii dinPetroşani şi din Valea Jiului, creştini care sunt extrem dedeschişi faţă de Biserică, faţă de preoţi, faţă de valorilenoastre spirituale. Aşadar, numeroasa prezenţă dinaceastă seară nu e o surpriză pentru mine, ci o marebucurie. Pe această cale, vreau să le transmitcetăţenilor Văii Jiului că îmi doresc ca praznicul ÎnvieriiDomnului Iisus Hristos, care va veni în curând, să fieîntâmpinat cu bucurie şi speranţă de toată lumea. Aşdori ca fiecare să aibă linişte şi pace, dragoste cătresemeni şi multă bucurie în suflet. Este sărbătoareasărbătorilor, este praznicul cel luminos, şi de aceea credcă fiecare din noi trebuie să mediteze la lucrul acesta,la Hristos cel Înviat, mort pentru noi, oamenii, ladarurile pe care ni le dă bunul Dumnezeu în fiecare zi.Nu este un lucru mai important pentru om decât acelade a-l primi pe Hristos în suflet şi în minte”.

Protopopul CreţuCa gazdă bună a acestui eveniment remarcabil,protopopul Petrache Creţu ne-a declarat: „Mă gândeamla faptul că va fi sala plină, dar nu chiar atât de mult,ceea ce îmi dă o stare de mare bucurie. Se vede călumea este doritoare nu neapărat de spectacol, ci de obucurie pentru suflet. Sosirea celor două înalte feţebisericeşti la acest spectacol denotă cinstea pe caredumnealor ne-o acordă nouă, celor de-aici, dardovedeşte din plin şi relaţiile calde şi frumoase dintreierarhii noştri, aşa cum sunt şi relaţiile dintre preoţi şicum trebuie să fie şi între toţi credincioşii”.

Corneliu BRAN

Spectacolul „În vremea aceea”, susţinut de coralele „Armonia” şi „Cuvânt Bun”,

Un regal al spiritualităţii ortodoxe!�� IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului: „Nădăjduim cu toţii ca minele să prindă din nou viaţă”

Minunatele corale reunite

Lumea a stat cum a putut, pe scaune, dar şi în picioare...

Page 7: Ziarul Vaii Jiului - nr. 1179 - 11 aprilie 2013

Conferinţa de presă de ieri dela sediul PNL Petroşani erafixată pentru ora 11 fix.A început, cu acordul preseiprezente în sală, cu un sfert deoră mai târziu din cauză căechipa de teren a uneiteleviziuni locale încă nu sosisede la spital. Acolo undeelicopterul urma să-şi ia zborulspre Timişoara pentru a salvape un miner ars într-unaccident de muncă.

Iată noul cuvânt de ordine alliberalilor din Vale: Unitate!În acest sfert de oră academic am aflat că şi CostelAvram, cel care programase această conferinţă depresă, a avut o dimineaţă plină. A semnat, în calitatede director general la SC Apa Serv Valea Jiului SA, con-tractul care permite începerea lucrărilor de reabil-itare reţele de apă şi canalizare în Petroşani. Lucrărilerespective vor fi finanţate din fonduri europene. Apoi,a fost anunţat că fratele său Gheorghiţă, poliţist laPoliţia Petroşani, a fost dus, de urgenţă, la reanimare.Acesta a plecat dimineaţă la spital, împreună cu uncoleg, pentru că se plângea de dureri de spate. I s-afăcut un piafen şi când să urce în maşină a căzut, purşi simplu. Colegul său a dovedit mult sânge rece şi aalertat, imediat, medicii, iar Gheorghiţă Avram a fostdus la reanimare.

Alături de Moloţ! Dar nu şi dedenunţătorul, încă anonim, din PSD!În această stare de spirit, Costel Avram - coordona-torul mişcării liberale din Valea Jiului - s-a aşezat lamasă alături de toţi preşedinţii organizaţiilor PNL dintoate localităţile Văii. Ideea de a-i pune împreună laaceeaşi masă, de la stânga la dreapta, pe AdrianAlbescu din Aninoasa, Dorina Niţă din Petroşani, AlinaCîrstoiu din Vulcan, Cristian Purcaru din Lupeni şiConstantin Zaharia din Uricani e o premieră pentruliberalii Văii.„PNL din Vale este un tot unitar”, a anunţat CostelAvram pe reprezentanţii presei. A fost reamintit cătargetul de 25% pentru viitoarele alegeri rămâne undeziderat realizabil. Uşile PNL-ului s-au deschis pentrutoată lumea, a declarat el, dar nu neapărat pentrucei care au aflat că, între timp, partidul a ajuns laputere.„USL-ul nu se rupe. Şi în căsătorie mai sunt problemedar, cu toate acestea, familia merge înainte...”, aspus Costel Avram. Faptul că toţi liderii liberali austat, ieri, împreună la aceeaşi masă a fost şi pentrua-şi reafirma sprijinul pentru preşedintele Mircea IoanMoloţ. În ciuda faptului că „unii politicieni din Vale segrăbesc să meargă la biserică, nu în interes creştin cielectoral”, Costel Avram crede că acesta îşi va duce labun sfârşit mandatul. Avram a povestit, apoi, felulcum a ajuns incompatibil preşedintele Moloţ. Era îm-preună cu cei doi vicepreşedinţi ai ConsiliuluiJudeţean când a întrebat-o, în mod repetat, pe secre-tara Dana Dan dacă există vreo incompatibilitate dacăvor face parte din Consiliul de Administraţie al Dru-murilor Judeţene SA. Toţi au primit asigurări ferme cătotul e în regulă şi că nu există nicio incompatibili-tate. Pentru că Moloţ urma să candideze la preşedinţiaCJH, o persoană importantă din PSD i-a făcut o plân-gere la ANI. Din sală au fost pronunţate mai multenume: Nicula? Rus? Timiş? Avram a infirmat toateaceste nume şi întreţine, în continuare, suspansul:„Vă voi da cât de curând numele lui!”.

E un lucru evident: femeile liberaleiubesc, înainte de toate, cartea...Dorina Niţă, preşedinte interimar la PNL Petroşani,crede că primul semnal al unităţii liberale s-a dat cuocazia Zilei Mondiale a Sănătăţii care s-a desfăşurat,duminică, în Parcul „Carol Schreter” şi s-a bucuratde un succes notabil. Următoarea acţiune liberalăeste una legată de „Ziua cărţii” care va avea locpe 23 aprilie. La iniţiativa deputatei CarmenHărău, preşedinta femeilor liberale din judeţ,lumea din Vale va fi invitată să doneze o cartepentru a dărui, astfel, o speranţă oamenilor carear vrea să (mai) citească şi n-au ce. Un apel înplus pentru a sensibiliza lumea să ofere cărţi pen-tru a dota bibliotecile mai sărace din judeţ a făcutşi consiliera liberală Alina Cîrstoiu. „Cred că citi-tul unei cărţi e cea mai frumoasă modalitate dea-ţi petrece timpul liber. Nici televizorul, nicifilmele, nici jocurile pe calculator nu-ţi pot oferiaceastă satisfacţie majoră!”Despre falimentul Aninoasei s-a vorbit, oarecum,detaşat. „Primarul e pesedist, premierul epesedist, problema lor e una de partid”, s-aopinat pe bună dreptate. Din sală a venit doar osoluţie salvatoare pe termen scurt: „Dacă Duncarecuperează cele două miliarde de lei de la fostulprimar, Aninoasa ar putea supravieţui încă douăluni!”.La Uricani amplasarea adăpostului pentru câini acreat tensiuni din alianţă. Soluţia ar fi, crede dl.Zaharia, o excursie a celor care au votat contra laVâlcea, acolo unde există astfel de adăposturi ca-nine. „Să nu-i duceţi la Bârcea, că acolo câiniimor de foame!”, l-a sfătuit cineva bine informatpe dl. Zaharia.

Liberalii sunt la putere în vestul Văii.În est, ei sunt, încă, atipici...O chestiune intens dezbătută a fost cea a politiciide cadre a liberalilor. „La Petroşani am găsit listecu 800 de membri care cred că s-au înscris pentrua obţine ajutoare sociale. Vrem calitate, şi nucantitate. Membrii activi sunt cei care contează.Toată lumea va trebui să se reînscrie în partid!”,au susţinut, la unison, Dorina Niţă şi Costel Avram.Despre cei doi primari pedelişti, de la Petroşani şiPetrila, care se spune că ar cocheta cu liberalii,Avram a zis că situaţia lor se poate discuta doar„atunci când vor fi liberi ca pasărea cerului”.În altă ordine de idei, s-a afirmat că peste tot înVale, cu excepţia Petrilei, liberalii se află în coali-ţii care susţin puterea locală. Când preşedinteleMoloţ zicea că liberalii din Vale sunt atipici, credcă se referea la Petrila. Acolo PC-ul, care e un felde apendice al PNL-ului, şi are 3 consilieri,votează cu Păducel, în timp ce liberalii sunt înopoziţie. Avram e optimist şi crede că e posibil caUSL-ul să funcţioneze. Chiar şi în atipica Petrilă...

Mihai BARBU

CMYK

7POLITICĂZiarul Vãii Jiuluijoi, 11 aprilie 2013

www.zvj.ro

Ieri, la Petroşani, a avut loc

Prima conferinţă de presă comună a tuturor preşedinţilorPNL din Vale

Page 8: Ziarul Vaii Jiului - nr. 1179 - 11 aprilie 2013

Am mai abordat această problemă, darnu putem să o uităm cu totul. ÎnPetroşani, de fapt în Valea Jiului,oricine trebuie să aibă în casă un cal-mant, un antibiotic sau un pansamentgastric, o aspirină ori ceva de genulacesta. Dacă nu, noaptea n-ai nicio

şansă să găseşti peniciunde, pentru că,după ora 23, nu estedeschisă nicio farmacie.

Unele farmacii au avut pro-gram de noapte, dar au re-nunţat din cauza faptuluică nu erau rentabile. Am auzit zilele trecute şipăţania unui părinte, nucontează numele, pentrucă în situaţia lui, suntemsiguri, s-au aflat mulţi din-tre noi. Acesta are un copilmic, de clasă primară. Întimpul nopţii copilul s-aplâns că are dureri demăsele. Se ştie, când teapucă durerea de măsea,poţi să stai şi în cap, că tot

nu trece. Dacă nu ai un calmant bun sau un medicla care să apelezi, te urci pur şi simplu pe pereţide durere. În mod normal, stomatologul la caremergi de obicei ar trebui să aibă afişat un numărde telefon pentru urgenţele majore. Puţini stoma-tologi sar, totuşi, din pat la orice oră din noaptepentru o durere de măsea. Dar, ar trebui să ofereprioritate copiilor, care suportă mai greu decât noidurerile, mai ales cele de măsele. Părintele de-spre care vorbim nu a găsit nici stomatolog, nicifarmacie. Deoarece copilul lui îşi smulgea dejapărul din cap de durere, părintele a apelat la Urgenţa din Petroşani şi chiar a vorbit şi cu unmedic pediatru de gardă. Însă fără soluţie. El nucăuta neapărat să rezolve problema măseleiatunci, căuta măcar un sfat util, despre cum să-imai aline copilului durerea. Nici măcar un sfat cecalmant poate să administreze nu a primit. A douazi s-a dovedit că situaţia medicală nu era chiarfoarte gravă. Dar părintele nu avea de unde săştie cât de tare este durerea copilului sau ce să-iadministreze. Păţania omului, care, recunoaşte, s-ar putea să se fi panicat mai mult decât eranevoie, este una comună. Mulţi părinţi trec prinsituaţii similare. Doar că, dacă este o altfel de urgenţă medicală decât cea stomatologi că, poţioricând apela la Urgenţă. Dacă te roade o durere de măsea, poţi să-ţi iei câmpii, nici farmacii şi nici stomatologi nu găseşti cu programde noapte.

Alina PIPAN

8 SĂNĂTATE Ziarul Vãii Jiuluijoi, 11 aprilie 2013

www.zvj.ro

Se spune că sănătatea nu poate ficumpărată. În multe dintre cazuri afir-maţia este adevărată. În altele nu. Esteşi cazul Alinei Temereanca, o femeie de28 de ani, mamă a doi copii, de 12 şirespectiv 2 ani. Femeia a fostdiagnosticată în urmă cu douăluni cu cancer al părţilor moi.

Un diagnostic dramatic. Îi este afec-tată mâna dreaptă, diagnosticulmedicului fiind sarcom sinovial. Înmomentul de faţă se află internată lao clinică din Timişoara, Casa Austria.Şansa ei este de a înlocui articulaţiaafectată cu o proteză, însă proteza ova costa în jur de 13.000 de euro. Intervenţia chirurgicală este asiguratăde un medic israelian. Acesta se de-plasează din Israel la Timişoara, iarfamilia trebuie să asigure transportulşi cazarea, pe lângă costul protezei. Pentru ca tânăra să poată duce o viaţănormală de familie, se duce o luptăcontra cronometru. Dacă se opereazăîn următoarele 30 de zile, are şansaca articulaţia afectată să fie înlocuită cu proteza.În cazul în care nu se face intervenţia, se impuneamputarea mâinii, pentru ca metastazele să nu seextindă în corp. Pentru a strânge banii necesari pentru proteză şipentru tratament, familia şi-a pus deja în vânzare

casa ce o are în zona spitalului. Un act disperat,dar singurul care să-i poată da o şansă la viaţă.Iată cum cu bani poţi să cumperi, în unele cazurimai norocoase, dacă nu sănătatea, atunci celpuţin o şansă la viaţă.

Alina PIPAN

Dacă te doare, te priveşte!

N-avem stomatologie şi nici farmaciedeschise pe timp de noapte

Anunţ umanitarCine poată să o ajute pe tânăra mamă este rugat săapeleze cu încredere la sora Alinei, Adriana Larisa Tâlnariu, 0766538614. Donaţii în conturile deschise la BCR - sucursala Timişoara:RO96RNCB0249080883260002RO26RNCB0249080883260001

Lovită de o boală grea,

O femeie tânără caută ajutor pentrua-şi putea creşte copiii

Page 9: Ziarul Vaii Jiului - nr. 1179 - 11 aprilie 2013

În această săptămână, în cadrul întâlnirilor duhovniceşti organizate deAsociaţia „Logos” din Deva, marţi seară aavut loc conferinţa cu tema „Locul mireanului în Biserică” susţinută depreotul hunedorean Radu Trifon.

Este cea de-a doua întâlnire din această serie careinsistă asupra acestei teme sensibile a rolului pecare îl avem noi, mirenii, oamenii obişnuiţi, în biserică. Intervenţia anterioară a aparţinut teologu-lui Vasile Manea, care a insistat asupra înţelegeriiexistenţei unei „biserici a Duhului Sfânt”, o bisericăîn care fundamental este harul pe care Dumnezeu,în marea Sa bunătate îl dă cu prisosinţă nu numaiclerului, ci şi credincioşilor, fără de care nicioLiturghie nu ar fi posibilă.Părintele Radu Trifon - un personaj mai special, carea excelat în inginerie înainte de a-şi găsi vocaţia depreot, un reprezentant al bisericii care nu areemoţii atunci când se află între cei mai tineri dintrenoi - a ţinut să „descărneze” discursul înspre o ideepe cât de simplă pe atât de generoasă, aceea amireanului care este egal preotului în biserică şi acărui contribuţie este fundamentală în însăşi exis-tenţa bisericii.Cu o smerenie încântătoare, dacă putem folosi aşaasociere de cuvinte, părintele Radu Trifon a spus căsunt câteva repere ale participării noastre la întru-parea bisericii pe care Cartea Sfântă ni le oferă ex-plicit: „A fi seminţie aleasă înseamnă, de fapt, a nurefuza chemarea lui Dumnezeu, care se adreseazătuturor. Dar alegerea, până la urmă, o facem noi: sărăspundem chemării lui Dumnezeu sau să nu răspun-

dem. Nu-i puţin lucru să fii creştin. Neamul sfânteste neamul creştinesc. Indiferent că este grec, rus,american, indian sau orice altă naţiune. Un om careîl urmează pe Hristos şi se mărturiseşte pe el însuşicreştin, aparţine acestui neam sfânt, creştin. În astaconstă, dacă vreţi, naţionalismul pe care îl putempractica cu toţii”.Din nefericire, mulţi dintre noi, preoţi şi mireni,înţelegem greşit lucrurile, mai spune părintele:„Când preotul deschide gura, mireanul deschidepunga. Din nefericire, cam ăsta a ajuns rolul actu-alului mirean în biserică. Or, Dumnezeu nu asta avrut şi nu asta a înţeles prin preoţie împărătească.Dacă Hristos a venit în lume să slujească, apostoliiau fost trimişi să slujească... Aşadar, noi, preoţii,avem un rol simplu şi clar: să slujim comunitatea înbiserică”.Părintele Radu Trifon avertizează asupra modului su-perficial şi vicios în care ne alegem modele deviaţă: „Sunt unii care, prin controlul nostru, arputea să-şi facă nişte profituri. Din nefericire,războiul început cu mult înainte de crearea lumii, aprimului om. Este războiul Necuratului dus cu Dumnezeu. Dacă la început acest război a fost încer, odată cu crearea omului, acesta s-a mutat pepământ. Cine nu are o minimă cultură bisericeascăspune că acestea sunt poveşti nemuritoare. Dar nusut poveşti nemuritoare, pentru că tot ce se întâm-plă astăzi, cât suntem noi de avansaţi ca tehnolo-gie, este controlat de cineva. Iar Necuratul a găsitîn lume centrele lui de putere, prin care încearcă săne controleze. E greu să controlezi o multitudine detemperamente şi o multitudine de caractere, şiatunci încerci să-i direcţionezi către ceva, cătrepuţine lucruri şi aşteptări de la viaţă. Aşa au

apărut modelele în lume şi majoritatea oame-nilor se orientează după aceste modele, re-nunţă să mai gândească. Dacă induc unuicopil, de mic, nişte modele de comporta-ment, când va creşte şi le va însuşi şi va fifoarte uşor de controlat. Nu va mai fi liber săgândească cu propria sa capacitate cu care l-a înzestrat Dumnezeu, ci va deveni ceea cealţii îi spun. Piaţa muncii dictează anumiteprofesii. Dacă acum douăzeci de ani, când ne-am dus noi la facultate, inginerii erau la marecăutare, astăzi cine optează pentru aceastăprofesie, destul de greu îşi va găsi un loc demuncă. Acum trebuie economişti, jurişti... Nucontează ce vocaţie are tânărul respectiv. Seghidează după nişte criterii exterioare, chiar

dacă habar n-are de cifre, nu-l pasionează. Părinţii,din nefericire, sunt cei care încearcă, din dorinţa cacopilul să o ducă bine, să-l direcţioneze. Tu trebuiesă te faci doctor, pentru că eu sunt doctor...”O concluzie simplă a părintelui Trifon este aceea că,alături şi în egală măsură cu preoţii, noi toţi,mirenii, credincioşii, ţinându-ne viaţa aproape debiserică, suntem responsabili pentru o biserică sănă-toasă, puternică şi vie, care să ne ofere viaţa aşacum ne-a dăruit-o Dumnezeu.

Mihaela PETROŞAN

9DIN JUDEŢZiarul Vãii Jiuluijoi, 11 aprilie 2013

SC CENTRUL DE CALCUL INFO ’98 SA, societate cu o experienţă de peste 35 de ani în domeniul informatic, oferă:

CURSUL DE INIŢIEREpentru

OPERATOR CALCULATOR ELECTRONIC ŞI REŢELE (COD COR 351101)Cursul are o durată de 72 de ore, se desfăşoară pe parcursul a 6 săptămâni,dintre care un număr de 54 de ore sunt de practică pe calculator. Preţul cursului este de 350 lei şi se poate acorda o reducere de până la 10% pen-tru grupurile organizate care vin din partea unei singure unităţi economice.Preţul include TVA.

IMPORTANT!!!Se eliberează diplome recunoscute de Ministerul Muncii, Familiei şi ProtecţieiSociale şi Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.

Persoana de contact: ing. Manuela PopescuTelefon: 0254.546071, 0731.010762

S.C. Centrul de Calcul INFO’ 98 S.A. PetroşaniPetroşani, 332015, jud. Hunedoara, str. Timişoarei, nr. 2, tel. +40372 904 652, tel/fax +40254 541 330

ORC: J20/408/1999 CUI: RO11751623e-mail: [email protected] www.info98.ro

www.zvj.ro

Părintele Radu Trifon ne învaţă că

Nu putem trăi bine cu modele proaste

Page 10: Ziarul Vaii Jiului - nr. 1179 - 11 aprilie 2013

Ziarul Vãii Jiuluijoi, 11 aprilie 201310 ACTUALITATE

www.zvj.ro

Societatea Naţională de Închideri Mine ValeaJiului SA Petroşani anunţă organizarea proceduriiselecţiei de oferte pentru achiziţionarea de tichetecadou pentru cheltuieli sociale, pe bază de comenzi.

Necesarul estimat de tichete cadou este de320.000 buc., la valoarea nominală de 10 lei/tichet.

Data şi ora limită de depunere a ofertelor,locul şi modul de depunere:

Ofertele se vor depune până în data de 18aprilie 2013, ora 10:00 la secretariatul SocietăţiiNaţionale de Închideri Mine Valea Jiului SA, jud.Hunedoara, localitatea Petroşani, str. Mihai Viteazunr. 3, etaj II, cod poştal 332014. Ofertele depuse dupădata şi ora limită de depunere nu vor fi luate înconsiderare şi se vor returna nedeschise.

Oferta se va depune în plic sigilat, marcat cuadresa autorităţii contractante, cu denumirea,adresa, nr. telefon şi fax ale ofertantului şi cuinscripţia A NU SE DESCHIDE ÎNAINTE DE DATA 18 aprilie 2013, ora 12:00.

Data, ora şi locul şedinţei de deschiderepentru selecţia de oferte:

Şedinţa de deschidere a ofertelor va avea locîn data de 18 aprilie 2013, ora 12:00, la sediulSocietăţii Naţionale de Închideri Mine Valea Jiului SAdin localitatea Petroşani, str. Mihai Viteazu nr. 3, etajII, cod poştal 332014.

Posibilitatea ofertanţilor de a solicitaclarificări:

Clarificările vor fi adresate în scris Depar ta -mentului Comercial al SNÎMVJ SA, prin fax nr.0374.172601 şi se vor transmite cu cel puţin 3 zileînainte de data limită pentru depunerea ofertelor.Autoritatea contractantă nu va răspunde laclarificările solicitate cu nerespectarea acestuitermen.

Răspunsurile la clarificările solicitate deofertanţi: se vor afişa pe site-ul SNÎMVJ SA –www.snimvj.ro/Achizitii publice cu cel puţin 2 zileînainte de data limită de depunere a ofertelor.

Criteriile pentru selectarea unităţii emitentea tichetelor cadou:

1. unitatea să fie autorizată de cătreMINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE;

2. să prezinte certificat de înregistrarefiscală;

3. să prezinte în scris listele cu numărul uni -tăţilor afiliate, care vor fi în mod obligatoriu numero -tate, semnate şi ştampilate pe fiecare pagină. Anexatacestor liste, ofertanţii vor depune o declaraţie pepropria răspundere, în formă autentică, privind nu -mă rul de unităţi afiliate în Valea Jiului, jud.Hunedoara şi în ţară. Unităţile afiliate vor fi evi den -ţiate în liste distincte în funcţie de specificul alimen -tar sau nealimentar.

Listele cu unităţile afiliate funcţie despecificul acestora, în care salariaţii SNÎMVJ SA potfolosi tichetele cadou ,vor fi prezentate după cumurmează:

- în Valea Jiului, minim:- 100 pentru produse alimentare - 50 pentru produse nealimentare - în jud. Hunedoara, minim- 200 pentru produse alimentare - 200 pentru produse nealimentare - în ţară, minim - 500 pentru produse alimentare - 500 pentru produse nealimentare Localităţi definitorii pt. Valea Jiului: Lonea,

Petrila, Petroşani, Vulcan, Lupeni, Uricani.4. termenul de valabilitate a tichetelor cadou

- minim 6 luni;5. să depună o declaraţie pe propria

răspundere în formă autentică din care să rezulte căîmpotriva ofertantului nu s-a deschis procedurainsolvenţei.

Ofertanţii care nu îndeplinesc criteriile deselecţie vor fi descalificaţi. Nu se acordă termenpentru depunerea sau completarea ulterioară adocumentelor. Comisia de evaluare poate solicitaclarificări ofertanţilor privind documentele depuse.Ofertanţii care nu răspund în termenul precizat decomisie vor fi descalificaţi.

Criteriul de desemnare a unităţii emitente a

tichetelor cadou:- cel mai scăzut preţ de imprimare a

numărului total de tichete cadou, fără TVA, ofertatde societăţile calificate pe baza criteriilor deselectare. Preţul ofertei va fi exprimat la nivel deban, respectiv două zecimale după virgulă.

Nu vor fi luate în considerare ofertelefinanciare cu mai mult de 2 zecimale precum şiofertele cu preţul de imprimare 0,00 lei. Nu se va ţineseama de bonusuri, facilităţi etc. acordate deofertanţi.

Modul de adjudecare a achiziţiei în situaţiadepunerii de oferte financiare egale:

În situaţia în care se depun oferte financiareegale adjudecarea achiziţiei se va face în favoareaofertantului care are cel mai mare număr de unităţiafiliate în Valea Jiului. În cazul în care egalitateapersistă va fi declarat câştigător ofertantul cu celemai multe unităţi afiliate în judeţ şi dacă va fi cazul,la nivel naţional.

Modul de vizualizare a contractului propus:Proiectul de contract se poate vizualiza pe site-ulSNÎMVJ SA, respectiv www.snimvj.ro/ Achizitiipublice.

Rezultatul procedurii va fi comunicatofertanţilor prin fax.

Modalitatea şi perioada de depunere şisoluţionare a contestaţiilor:

În termen de o zi lucrătoare de la comuni -carea prin fax a rezultatului procedurii, ofertanţii potformula contestaţie, care se va depune la secre -tariatul SNÎMVJ SA sau se va transmite prin fax lanumărul 0374.172601.

Contestaţiile vor fi soluţionate de cătreSNÎMVJ SA în termen de o zi lucrătoare, iar răspunsulva fi comunicat contestatorului prin fax, în termende o zi lucrătoare.

Orice informaţie suplimentară se poatesolicita la SNÎMVJ SA, Petroşani, DepartamentulComercial - Serviciul Achiziţii Publice MarketingDesfacere, telefon: 0374.172616, 0374.172619, fax:0374.172601.

Conducerea Societăţii Naţionale deÎnchideri Mine Valea Jiului SA

Anunţ

La şedinţa Consiliului Local almunicipiului Vulcan din 28martie au fost puse în discuţietrei proiecte de hotărâre care,odată aprobate, le-au abrogatpe altele votate la începutulacestui an.

Toate acesteproiecte au vizat repunerea primaruluiGheorghe Ile în funcţia de reprezentatal Consiliului Local al municipiului Vulcan în fiecare consiliu director alasociaţiilor intercomunitare din ValeaJiului. Primul este Consiliul Director alAsociaţiei de Dezvoltare Intercomuni-tară "Sistemul Integrat de Gestionarea Serviciului Public de Salubrizare şi aServiciului Public de Termoficare Vulcan-Aninoasa", în care primarulGheorghe Ile este reprezentant, împreună cu consilierul local PSDPetru Hodor.

Celelalte asociaţiiîn care numele primarului de Vulcan areapărut, ca reprezentant al Consiliu-

lui Local Vulcan, este Asociaţia deDezvoltare Intercomunitară "Sistem Integrat de Gestionare a Deşeurilor" -judeţul Hunedoara. În fine, ultimaasociaţie în care Gheorghe Ile areapărut ca reprezentat al aleşilor locali vulcăneni este Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară "Apa ValeaJiului".

Normal, nu a fost greuca aleşii locali să ridice mâna, pentruca funcţionarii primăriei numiţi careprezentanţi ai consiliului local înaceste asociaţii în luna ianuarie să fietrimişi în treaba lor şi înlocuiţi cu pri-marul. Este vorba, însă, de situaţiacaraghioasă în care au fost puşi toţiprimarii şi preşedinţii de consiliijudeţene din ţara asta. Gheorghe Ile aîncercat să explice cum că ar fi fostvorba de o neînţelegere, de o inter-pretare greşită a legii.

O explicaţie ni se dă şi la sfârşitul notei de funda-mentare a fiecăruia dintre cele treiproiecte: "În urma discuţiilor între

Consiliul Judeţean Hunedoara şiAgenţia Naţională pentru Integritate,s-a stabilit că, pentru aleşii locali, respectiv primar şi consilieri locali,desemnaţi reprezentanţi ai ConsiliuluiLocal în Asociaţiile de Dezvoltare Co-munitară, nu există vreun conflict deinterese şi desemnarea acestora, careprezentanţi, nu contravine preve-

derilor legale în vigoare". E penibil,din moment ce noi, cei de jos, eramîncredinţaţi că, la niveluri înalte,avem de-a face doar cu jurişti caresparg şi virgula-n patru, ca să vadă ce-i în ea, pentru a-i da limpezimetextului de lege.

Gheorghe OLTEANU

Asemenea altor primari şi preşedinţi de consilii judeţene,

Gheorghe Ile s-a dat singur jos şi tot el s-a pus la loc

Page 11: Ziarul Vaii Jiului - nr. 1179 - 11 aprilie 2013

Ziarul Vãii Jiuluijoi, 11 aprilie 2013 11PUBLICITATE

Cursuri de dans sportiv!Vrei să înveţi să dansezi? Vrei să ai o siluetă de invidiat? Înscrie-te la cursurile de dans sportivpentru copii şi adulţi! Poţi practica dansul lanivel de începători, intermediari sau avansaţi,cursurile predate fiind la acelaşi nivel cu cele din ma ri le centre din ţară! Grupele de vârstă în care te poţi înscrie sunt: 1) Clasele I-VIII; 2) Liceu - adulţi. Poţi participa la spectacole, concursuri! Instructorul oferă la cerere pregătire pentru “valsul mirilor”! Sălile de dans sunt în:

- Petroşani (Şc. Gen. „Avram Stanca”); - Clubul Copiilor şi Elevilor Petrila; - Vulcan (Centrul Şansa).

Te poţi înscrie la numărul de telefon: 0726.620840

Vând Ford Fiesta 1,4 diesel, a.f. 2004,

2 locuri, utilitară.Taxă plătită.

Telefon 0761.756839

DIVERSE

Vând mixer DJBehringer VMX-100,puţin utilizat, preţ fix150 lei.

Telefon 0720.946949.

Berbec (21 Mar - 20 Apr)

Iubirea este tot ce poate fi maibun pe lume şi te dedici trup şisuflet fiecărui moment pe care îl

petreci în compania persoanei carete-a cucerit.

Taur (21 Apr - 21 Mai)

Nu încerca să duci singur lacapăt proiectul pe care l-ai început, deoarece lucrurile vor

evolua mult mai bine în echipă.

Gemeni (22 Mai - 21 Iun)

Banii se adună greu, dar dacă totai reuşit să strângi o sumă maimare, fă un efort să ţii de ea câtmai mult timp.

Rac (22 Iun - 22 Iul)

Iubirea nu se rezumă doar lavorbe dulci şi promisiuni pom-poase, ci aştepţi de la cel drag şifapte concrete.

Leu (23 Iul - 22 Aug)

Numai de tine depinde să trecipeste momentul critic cu care teconfrunţi azi, pentru că e doar ochestiune de voinţă ca să nu te

afecteze.

Fecioară (23 Aug - 21 Sep)

Eşti persoana cea mai potrivităpentru a da un sfat concret într-osituaţie complicată. Povesteşti

din experienţa ta bogată de viaţăşi când vezi că soluţia oferită de tine areefecte asupra problemei celor din jur, eşticel mai fericit.

Balanţă (22 Sep - 22 Oct)

Ai motive de bucurie la servi-ciu, pentru că eforturile colec-tive au ajuns la un nivel de undedeja se văd roadele concrete.

Scorpion (23 Oct - 21 Noi)

Ceea ce ar fi trebuit să meargăca uns, se dovedeşte a fi de fapto adevărată probă de încercare

ce va testa răbdarea şi tenaci-tatea ta.

Săgetător (22 Noi - 20 Dec)

Eşti un justiţiar gata să facădreptate dacă prinde pe cineva cuocaua mică. Ai un fler special cu

ajutorul căruia simţi de la o poştăprofitorii, linguşitorii şi mincinoşii şi devii ne-milos cu cei care încearcă să ţi se bage pesub piele apelând la astfel de tertipuri.

Capricorn (21 Dec - 19 Ian)

E mai bine să taci şi să treci cuvederea unele aspecte care nu-ţiconvin, pentru că toleranţa se va

dovedi a fi cea mai înţeleaptă ati-tudine în situaţia de faţă.

Vărsător (20 Ian - 18 Feb)

Parcă nu ştii să profiţi deşansele bune care ţi se oferă,pentru că ai tendinţa de a căuta

nod în papură. Te îndoieşti că lu-crurile sunt atât de bune pe cât par şi în-cepi să cauţi dincolo de aparenţe.

Peşti (19 Feb - 20 Mar)

Încearcă să nu priveşti înapoicu mânie, pentru că discuţiileacestei zile ar putea aluneca spreamintiri negative.

HOROSCOPHOROSCOP

Vând laptop second handAsus X54HR-SX067D, Inteli3,2, 15 GHz, AMD HD 7470- 1 GB/RAM video, 750 GBHDD + accesorii (mouse,geantă), încă 1 an garanţie, preţ 1300 lei neg.

Telefon 0720.946949.

www.zvj.ro

Institutul Social Valea Jiului,unitate de cercetare cu personalitate juridică, cu sediulîn str. Universităţii nr. 20, desfăşoară pe baze contrac-tuale, la standarde calitative ridicate, studii de impact,sondaje de opinii, anchete sociologice şi analize social-economice.

Amănunte pe site-ul nostru www.institutulsocialvj.ro;

contact la e-mail [email protected]

ANGAJĂRI

SC REALCOM SA PETROªANILaboratorul de Producţie – Cofetărie – Patiserie,

str. Lunca (lângă SC UPSROM şi Fabrica de Tricotaje), aduce în casele dumneavoastră cele mai gustoase

şi delicioase specialităţi:Preluăm şi onorăm zilnic comenzi pentru toate ocaziile:

mese festive, nunţi, botezuri şi alte evenimente.

Telefon secretariat: 0254.542472, 0372.764439Laborator: 0733.960320, int. 315

Depozit: 0733.690319, int. 342

Torturi de ciocolatăTorturi cu frişcăTorturi cu fructe

Sortimente diversificate de prăjituriFursecuri

Alune prăjite şi alte sortimente

IMOBILIAREVând Opel Corsa B, a.f. 1994,distribuţie schimbată, cauciucuriiarnă + vară, maşina se prezintăîntr-o stare foarte bună.

Tel. 0765.591522

Vând Ford Fiesta model 2006,fab 2005, 4 uşi, 1.4 diesel, 4airbag, abs, închidere centrali -zată, radio cass original, consumff mic, euro 4, taxa mediu 300euro. Un singur proprietar denouă. Preţ 2890 euro.

Tel. 0765.459316

Vând Ford Focus model 2002,1.8 diesel, aer condiţionat, abs,geam el., închidere central i zată,radio cass original, 4 airbag, unsingur proprietar de nouă, statulaustriac, recent adusă în ţară.Preţ 1950 euro.

Tel. 0765.459316

Vând Ford Mondeo, an 1998, 1.8benzină, airbag, radio cass origi-nal, închidere centrali zată, starefoarte bună, un singur proprietarde nouă, recent adusă în ţară.

Tel. 0765.459316

AUTO

Angajez vânzătoare pentru florărie în Petroşani, cuvârsta cuprinsă între 20-37 de ani.

Relaţii la telefon: 0731.352612.

Vând receptor Dolce, fărădatorii. Preţ 20 euro.

Telefon 0761.756839

Societate comercială angajează doi şoferi profesionişti, cat. C+E, cu experienţă, pentrutransport internaţional de marfă, intracomuni-tar, cunoştinţele de limbă engleză, franceză,germană constituie un avantaj, salariu atractiv,doar persoane serioase. CV-urile se trimit laadresa de e-mail: [email protected].

Vând apartament cu 3 camere + garaj, înPetroşani, str. N. Titulescu,bl. C, sc. 1, et. 1.

Telefon 0254.545330

Vând apartament 3 camereîn Dimitrov, situat la stradă,parter înalt, îmbunătăţiri, centrală ter -mică, geamuri termopan,izolat exterior, balcon închis, bine între ţinut, 2boxe. Ideal de transformat şiîn spaţiu cu altă destinaţie.Preţ 42.000 euro.

Tel. 0724.571408

Vând teren în Petroşani, intra vilan, zona Maleia, frontstradal, acces auto, utili tăţi,suprafaţa 2000 mp, pretabilorice construcţie, panoramădeose bită, preţ foarte micneg.

Tel. 0726.291090

Page 12: Ziarul Vaii Jiului - nr. 1179 - 11 aprilie 2013

Au trecut câteva zile bune de cândtelegondola din Lupeni nu maifuncţionează. Cineva care merge des înStraja mi-a precizat că asta se întâmplădin 5 aprilie. Deşi nu doar cei cu cabanaîn masiv, ci şi turiştii s-au interesat privi-

tor la data la care transportul pe cablu vafi reluat, nimeni nu a putut afla exactcând se va petrece acest lucru.

Sâmbătă, 6 aprilie,bunăoară, cinci autocare pline cu turişti au oprit înparcarea din apropierea telegondolei. Pentru că augăsit telegondola oprită, pasagerii a din patru din-tre ele nu au putut ajunge în vârful muntelui, iarmaşinile cu care au venit au făcut cale-ntoarsă.Doar şoferul autocarului cu număr de Călăraşi şi-aluat volanul în dinţi şi a cutezat să urce pe drumulcare duce în staţiunea turistică Straja. A făcut-o,deşi unii l-au avertizat că şoseaua a ieşit din iarnăplină de gropi.

Nu pot ştidacă este vorba desprevreo defecţiune, de-spre o perioadă de re-vizie sau altceva degenul acesta. Ieri, amîncercat să-l contacteztelefonic pe unul dintrecei doi consilieri localilupeneni care, împre-ună cu un reprezentantal SC Termogaz, suntmembri în consiliul deadministraţie altelegondolei. Nu amreuşit, aşa că răspunsulîl pot da doar cei carese ocupă de telegon-dolă.

Totuşi, ipotezaunei defecţiuni cade oarecum dacă e să dămcrezare zvonurilor care spun că, până-n iarna vi-itoare, telegondola va fi repornită de două ori.Prima repunere în funcţiune ar urma să aibă loc îniulie, când se aşteaptă sosirea unui grup masiv deelevi la o tabără şcolară. Cea de-a doua pornire sezice că va fi de Ziua Crucii. Bănuiesc că este vorbade Înălţarea Sfintei Cruci, sărbătoare care cade în14 septembrie.

Astăzi, după-amiază,la Clubul Muncitoresc din Lupeni are loc o adunareagenerală a căbănuţarilor din Straja. Unul dinpunctele pe marginea căruia se va discuta este şicel referitor desluşirea misterului care a dus laoprirea, pe timp de vară, a telegondolei. Dacă e săfie unul, atunci fiţi siguri că-l vom afla şi noi!

Gheorghe OLTEANU

CMYK

ACTUALITATE12 Ziarul Vãii Jiuluijoi, 11 aprilie 2013

COTIDIAN REGIONALCU CAPITAL INTEGRAL PRIVAT

ISSN 2065 - 5096

Director:Cătălin DOCEA

[email protected]

Redactor şef:Marian BOBOC

CCoolleeccttiivvuull ddee rreeddaaccþþiiee::

Alina PIPAN [email protected]; 0737.352129Corneliu BRAN 0766.728688Loredana JUGLEA [email protected] OLTEANUMihaela PETROŞAN [email protected]

CCoollaabboorraattoorrii ppeerrmmaanneennþþii::Ion ALDESCU, Mircea ANDRAŞ ,Mihai BARBU, Irina BOBOC, Valeriu BUTULESCU, Gilbert DANCO, Dumitru GĂLĂŢAN-JIEŢ, Ion HIRGHIDUŞ, Ioan LASCU, Alin RUS, Petronela-Vali SLAVU, Dumitru VELEA

DDTTPP::

Bogdan SOVAGODaniela FILIMON0761.756837AAddmmiinniissttrraattiivv // PPuubblliicciittaattee::Diana SANTA - 0722.344681DDiiffuuzzaarree::Marcel DOCEA - 0761.756839

Redacţia şi administraţia:Petroşani, str. N. Bălcescu

nr. 2, et. 2

Telefoanele redacþiei: 00225544..554499 002200

00225544..554499 112211 ((ffaaxx)) 00773377..557755 558822

[email protected]

[email protected]

ZiarulVaii Jiului

)

www.zvj.ro

De ce stă telegondola din Straja?

La sediul PP-DD Lupeni

Duminică setestează gratuit

glicemia şi tensiunea

Nu vă grăbiţi la spital, ci la sediul PP-DD,pe Bulevardul Păcii, bloc A1, parter, vizavide Biserica Penticostală. Între orele 8 -12,cei care doresc pot beneficia de o testaregratuită.

Este vorba de un program de prevenţie aflat deja la atreia manifestare. „Deoarece a avut un real succesiniţiativa organizaţiei locale PP-DD Lupeni în ceea cepriveşte testarea glicemiei în mod gratuit, aceasta vafi reluată. Ţin să-i anunţ pe toţi cei care-şi doresc să-şi verifice glicemia şi tensiunea arterială, că duminică, 14 aprilie, între orele 8-12, la sediul nostruse vor testa atât glicemia, cât şi tensiunea arterialăîn mod gratuit, de către o asistentă medicală”, ne-ainformat Aurelian Uilăcan. O altă veste bună este că pentru trei persoane carevor fi depistate cu cea mai ridicată glicemie se voracorda gratuit trei glucometre. Pentru această verifi-care a glicemiei cei care participă la testare nu tre-buie să mănânce înainte. „Aceasta iniţiativă anoastră vine şi în concordanţă cu Ziua Mondială aSănătăţii. Mulţumim pe această cale domnului CătălinTitianu din Petrila, care a făcut posibilă această iniţiativă”,a mai spus consilierul local.

Alina PIPAN