ziarul vaii jiului - nr. 1172 - 2 aprilie 2013

12
Vajnicul agent Rădulea de la Rutieră, spaima şoselelor pentru viteza ameţitoare cu care se întoarce cu spatele atunci când vede o maşină cu potentat mort de beat la volan, loveşte din nou. N-am idee ce a studiat dl. Rădulea la şcoală, câte a făcut sau dacă mai face. Dar, cu siguranţă, nu i-a plăcut nici să scrie prea mult, şi nici să calculeze. De altfel, veţi vedea, omului nu i-a plăcut nici măcar să completeze. Personal, m-am bucurat când am aflat că dl. Rădulea este poliţist la Rutieră. E mult mai simplu. Pe proce- sele verbale o bună parte din text este deja scris, iar organul constatator trebuie să mai completeze puţin, puţin de tot. La fel şi pe declaraţiile de avere. Organul trebuie să completeze doar spaţiile goale. Cum pare să fi avut multe spaţii goale la viaţa dumnealui, dl. Rădulea a buctat-o şi cu cele de pe declaraţiile de avere. Semn că, într-adevăr, nu există bancuri cu poliţişti, toate fiind întâm- plări reale. În 2008, dl. Rădulea a in- trat în istorie. Nu cu vreun flagrant ameţitor ori vreun proces verbal menit să aducă mai multă siguranţă pe şosele. Dl. Rădulea a in- trat în istoria scrisă, arhi- vată şi chiar online, completând probabil prima declaraţie de avere din viaţa sa. În declaraţia de avere în- registrată sub numărul 530.881/01.09.2008, dl. Rădulea ne-a informat că deţine un „apartam.” (prescurtarea rutieră de la apartament, mai mult ca sigur!) de 3 camere în suprafaţă de 60 mp şi un alt „apartam.”, de 2 camere, în suprafaţă de 97 mp. Primul dobândit în 2001, al doilea dobândit în 2002. Vremea a trecut şi, în de- claraţia de avere din 09.06.2009, înregistrată sub nr. 493.431, dl. Rădulea ne-a informat că deţine un „apartam.” de 3 camere în suprafaţă de 60 mp, dobân- dit în 2001, şi un „apartam.” de 2 camere în suprafaţă de 70 mp, dobân- dit tot în 2001. Dacă scăderea suprafeţei celui de-al doilea „apartam.” al familiei Rădulea ne-o explicăm prin faptul că, poate, diferenţa de 27 mp a fost ocupată cu cărţile din care dl. poliţist învaţă să numere mai bine şi să completeze ceva mai corect, translatarea în timp a momen- tul achiziţiei „apartam.”-ului de pe Avram Iancu, din 2002 în 2001, chiar nu putem să ne-o explicăm. Dar, cu siguranţă, în mintea domnului Rădulea are o explicaţie. Era cât pe ce să îi dezvăluim domnului Rădulea o informaţie de ultimă oră. Aceea că, în lumea celor ce au citit mai mult decât au completat la viaţa lor, apartament se prescurtează simplu: „ap.”. Informaţia a ajuns însă, abia prin 2010, şi la dl. poliţist Rădulea. Care, în declaraţia de avere nr. 595.803 din 28.10.2010, ne informează că deţine un ap. de 3 camere în suprafaţă de 60 mp, dobândit în 2001, şi un ap. de 2 camere, în suprafaţă de 90 mp, dobândit tot în 2001. Şi iată cum cel de-al doilea apartament al domnului Rădulea, care a avut ba 97 mp, ba 70 mp, capătă o nouă suprafaţă: 90 mp. Pesemne că, prinzându-se că nu ştie să numere, dl. Rădulea a mai cumpărat vreo 20 mp de cărţi, volume demne să-l ajute să şi completeze corect o amărâtă de declaraţie cu suficient de multe indicaţii ajutătoare, de subsol. Căci, le spunem asta neavizaţilor, pe declaraţia de avere apar inclusiv indicaţii demne să ajute pe cel ce completează, fie el şi organ constatator, să se des- curce. Din păcate, indicaţiile par să fi fost insuficient de concise pentru dl. Rădulea. În 2011, dl. Rădulea ne-a tâmpit definitiv. Chiar dacă, de data asta, în mod miraculos, suprafaţa aparta- mentelor sale a rămas aceeaşi, dumnealui ne-a de- clarat - sub sancţiunea prevederilor legale privind falsul în declaraţii - că ambele apartamente au fost achiziţionate în 2002. Aşa scrie, albastru pe alb, în de- claraţia de avere nr. 576.893/26.05.2011. În 2012, prin declaraţia nr. 736.297/25.05.2012, dl. Rădulea declara că mai deţine doar un apartament, în suprafaţă de 60 mp, dobândit în 2001. Aţi înţeles ceva? Nici noi. Teoretic, încă un om cu mintea bulversată în lumea asta oricum extrem de agitată nu-i chiar lucru grav. Dar, când omul care nu e în stare să completeze corect un banal formular e şi poliţist la Rutieră, se schimbă datele problemei. Dacă acest Rădulea nu a fost în stare să sintetize corect şi coerent datele de pe două contracte de vân- zare-cumpărare şi să le transcrie în nişte spaţii goale, o fi oare suficient de abil să sintetizeze şi să aplice corect legislaţia rutieră, ceva mai stufoasă decât două banale contracte? Cu siguranţă că da. Altfel, suntem convinşi, onor conducerea IPJ Hunedoara nu l-ar ţine la Rutieră şi ar atribui postul unui alt poliţist, unul mai concentrat, mai citit şi mai coerent în scris şi oral. Aşteptăm cu înfrigurare declaraţiile pentru 2013 ale poliţistului Rădulea. Va avea suficient timp să le com- pleteze corect dacă ţinem cont că, imediat ce vede un potentat mort de beat la volan, se ascunde prin tu- fişuri de teamă să nu-şi piardă funcţia care-i cere doar să completeze formulare. Uneori chiar corect. Vom reveni. Cătălin DOCEA CMYK MARŢI 2 aprilie 2013 Anul VI Nr. 1172 12 pagini Preţ: 1 LEU www.zvj.ro Răsărit: 07:10 Apus: 20:00 Z Zi ia ar r u ul l V V a a i i i i J J i i u u l l u u i i Comentează subiectele zilei accesând site-ul Nu există lege împotriva ADEVĂRULUI! Director: Cătălin DOCEA Curs valutar: 1€ = 4,4143 lei 1$ = 3,4440 lei 1₤ = 5,2386 lei Cotidian regional * * * Apare de luni până vineri (inclusiv) în toate localităţile Văii Jiului * * * Redacţia şi administraţia: str. Nicolae Bălcescu nr. 2, etaj II, Petroşani ZIARUL POPORULUI Citeşte şi dă mai departe! MARCĂ ÎNREGISTRATĂ R ) ) Vajnicul agent Rădulea de la Rutieră s-a pierdut în lumea cifrelor. Nu vă neliniştiţi, nu e contagios!

Upload: ziarul-vaii-jiului

Post on 08-Mar-2016

235 views

Category:

Documents


6 download

DESCRIPTION

Ziarul Vaii Jiului - nr. 1172 - 2 aprilie 2013

TRANSCRIPT

Page 1: Ziarul Vaii Jiului - nr. 1172 - 2 aprilie 2013

Vajnicul agent Rădulea de la Rutieră, spaima şoselelorpentru viteza ameţitoare cu care se întoarce cuspatele atunci când vede o maşină cu potentat mort debeat la volan, loveşte din nou. N-am idee ce a studiatdl. Rădulea la şcoală, câte a făcut sau dacă mai face.Dar, cu siguranţă, nu i-a plăcut nici să scrie prea mult,şi nici să calculeze. De altfel, veţi vedea, omului nu i-aplăcut nici măcar să completeze.Personal, m-am bucurat când am aflat că dl. Răduleaeste poliţist la Rutieră. E mult mai simplu. Pe proce-sele verbale o bună parte din text este deja scris, iarorganul constatator trebuie să mai completeze puţin,puţin de tot. La fel şi pe declaraţiile de avere. Organultrebuie să completeze doar spaţiile goale. Cum pare săfi avut multe spaţii goale la viaţa dumnealui, dl.Rădulea a buctat-o şi cu cele de pe declaraţiile deavere. Semn că, într-adevăr, nu există bancuri cu

poliţişti, toate fiind întâm-plări reale.În 2008, dl. Rădulea a in-trat în istorie. Nu cu vreunflagrant ameţitor ori vreunproces verbal menit săaducă mai multă siguranţăpe şosele. Dl. Rădulea a in-trat în istoria scrisă, arhi-vată şi chiar online,completând probabil primadeclaraţie de avere dinviaţa sa.În declaraţia de avere în-registrată sub numărul530.881/01.09.2008, dl.Rădulea ne-a informat cădeţine un „apartam.”(prescurtarea rutieră de laapartament, mai mult casigur!) de 3 camere însuprafaţă de 60 mp şi un alt„apartam.”, de 2 camere,în suprafaţă de 97 mp.Primul dobândit în 2001, aldoilea dobândit în 2002.Vremea a trecut şi, în de-claraţia de avere din09.06.2009, înregistrată subnr. 493.431, dl. Răduleane-a informat că deţine un„apartam.” de 3 camere însuprafaţă de 60 mp, dobân-dit în 2001, şi un„apartam.” de 2 camere însuprafaţă de 70 mp, dobân-dit tot în 2001.Dacă scăderea suprafeţeicelui de-al doilea„apartam.” al familieiRădulea ne-o explicăm prinfaptul că, poate, diferenţade 27 mp a fost ocupată cucărţile din care dl. poliţistînvaţă să numere mai bineşi să completeze

ceva mai corect, translatarea în timp a momen-tul achiziţiei „apartam.”-ului de pe AvramIancu, din 2002 în 2001, chiar nu putem să ne-oexplicăm. Dar, cu siguranţă, în mintea domnuluiRădulea are o explicaţie.Era cât pe ce să îi dezvăluim domnului Rădulea oinformaţie de ultimă oră. Aceea că, în lumeacelor ce au citit mai mult decât au completat laviaţa lor, apartament se prescurtează simplu:„ap.”. Informaţia a ajuns însă, abia prin 2010, şila dl. poliţist Rădulea.Care, în declaraţia de avere nr. 595.803 din28.10.2010, ne informează că deţine un ap. de 3camere în suprafaţă de 60 mp, dobândit în 2001,şi un ap. de 2 camere, în suprafaţă de 90 mp,dobândit tot în 2001. Şi iată cum cel de-al

doileaapartamental domnului Rădulea, care a avut ba 97 mp, ba 70 mp,capătă o nouă suprafaţă: 90 mp. Pesemne că,prinzându-se că nu ştie să numere, dl. Rădulea a maicumpărat vreo 20 mp de cărţi, volume demne să-lajute să şi completeze corect o amărâtă de declaraţiecu suficient de multe indicaţii ajutătoare, de subsol.Căci, le spunem asta neavizaţilor, pe declaraţia deavere apar inclusiv indicaţii demne să ajute pe cel cecompletează, fie el şi organ constatator, să se des-curce. Din păcate, indicaţiile par să fi fost insuficientde concise pentru dl. Rădulea.În 2011, dl. Rădulea ne-a tâmpit definitiv. Chiar dacă,de data asta, în mod miraculos, suprafaţa aparta-mentelor sale a rămas aceeaşi, dumnealui ne-a de-clarat - sub sancţiunea prevederilor legale privindfalsul în declaraţii - că ambele apartamente au fostachiziţionate în 2002. Aşa scrie, albastru pe alb, în de-claraţia de avere nr. 576.893/26.05.2011. În 2012, prindeclaraţia nr. 736.297/25.05.2012, dl. Rădulea declaracă mai deţine doar un apartament, în suprafaţă de 60mp, dobândit în 2001. Aţi înţeles ceva? Nici noi.Teoretic, încă un om cu mintea bulversată în lumeaasta oricum extrem de agitată nu-i chiar lucru grav.Dar, când omul care nu e în stare să completeze corectun banal formular e şi poliţist la Rutieră, se schimbădatele problemei.Dacă acest Rădulea nu a fost în stare să sintetizecorect şi coerent datele de pe două contracte de vân-zare-cumpărare şi să le transcrie în nişte spaţii goale,o fi oare suficient de abil să sintetizeze şi să aplicecorect legislaţia rutieră, ceva mai stufoasă decât douăbanale contracte? Cu siguranţă că da. Altfel, suntemconvinşi, onor conducerea IPJ Hunedoara nu l-ar ţinela Rutieră şi ar atribui postul unui alt poliţist, unul maiconcentrat, mai citit şi mai coerent în scris şi oral.Aşteptăm cu înfrigurare declaraţiile pentru 2013 alepoliţistului Rădulea. Va avea suficient timp să le com-pleteze corect dacă ţinem cont că, imediat ce vede unpotentat mort de beat la volan, se ascunde prin tu-fişuri de teamă să nu-şi piardă funcţia care-i cere doarsă completeze formulare. Uneori chiar corect. Vomreveni.

Cătălin DOCEA

CMYK

MARŢI2 aprilie 2013

Anul VINr. 117212 paginiPreţ: 1 LEUwww.zvj.ro

Răsărit: 07:10Apus: 20:00

ZZiiaarruullVVaaiiii JJiiuulluuii

Comentează subiectele zilei accesând site-ul

Nu există lege împotriva

ADEVĂRULUI!

Director:Cătălin DOCEA

Curs valutar:1€ = 4,4143 lei1$ = 3,4440 lei1₤ = 5,2386 lei

Cotidian regional * * * Apare de luni până vineri (inclusiv) în toate localităţile Văii Jiului * * * Redacţia şi administraţia: str. Nicolae Bălcescu nr. 2, etaj II, Petroşani

ZIARUL POPORULUI Citeşte şi dă mai departe!

MARCĂÎNREGISTRATĂR

))

Vajnicul agent Rădulea de la Rutieră s-a pierdut înlumea cifrelor. Nu vă neliniştiţi, nu e contagios!

Page 2: Ziarul Vaii Jiului - nr. 1172 - 2 aprilie 2013

Angajaţii de la telescaun,Zile libere - în loc de plată

De când au fost anunţaţi, la începutul lui martie, că vor pleca acasă, foştii angajaţi de laTelescaunul Parâng nu şi-au primit nici acumlichidarea.

În mod normal, până în ultima zi de muncă, ar fitrebuit să li se plătească şi lichidarea la zi. Astaeste valabil pentru angajaţii care au fost daţiafară de la falimentara Gospodărie Prest Com. Urmare a dezvăluirilor cotidianului nostru, 10persoane au fost preluate în cele din urmă defirma Kranz. Numai că, din 7 martie până la 14

martie, angajaţii au lucrat pentru zile libere. An-gajatorul actual nu îşi asumă plata zilelor demuncă, cu ore peste program, din data de 7până în 14. Lucrătorilor li s-a spus că pentruacele zile vor primi zile libere. Numai că acelea,din păcate, nu ţin de foame, iar la ce salariu ausăracii oameni, chiar că nu-i încălzeşte faptul căau şapte zile de concediu. Dar acum sunt la pa-tron, nu au prea multe de comentat, chiar dacămuncesc triplu decât ceilalţi angajaţi, care facjumătate din treaba lor şi iau salariu dublu. Nepare rău că s-a ajuns la o asemenea situaţie şisperăm ca pe viitor starea lor profesională să seîmbunătăţească.

2 ACTUALITATE

ANUNŢ

Rectificările privind drepturile cuvenite pensionarilor din sistemul minier aferenteanului 2012 vor fi finalizate până în data de15 aprilie 2013. După această dată nu vormai putea fi realizate decontări ale acestordrepturi și ca atare nu vor mai putea fi depuse documente justificative la sediile sucursalelor SNIMVJ SA.Plata efectivă a ultimelor regularizări se varealiza în săptămâna 22 – 26 aprilie 2013.

Conducerea Societății Naționale de ÎnchideriMine Valea Jiului SA

Ziarul Vãii Jiuluimarţi, 2 aprilie 2013

www.zvj.ro

Pagină realizată de Alina PIPAN

0254 512512 0720 512000 0254 512500

TAXI COMSION

RENT A CAR

RAPIDIEFTIN

CONFORTABIL

Societatea SC ADARCO INVEST SRL Petroşaniangajează

programator - operator CNC pentru o linie de debitare tip HD-M 600 (VERNET BEHRINGER)

Cerinţe: cunoştinţe desen tehnic industrial, cunoştinţe stabilire regimuri de tăiere-găurire, cunoştinţe operare computer. Persoanele interesate ne pot contacta la sediul punctuluide lucru al societăţii din loc. Aninoasa, str. Costeni, nr. 232A (stânga înainte de intrarea pe podul peste Jiul deVest, direcţie de mers spre mun. Vulcan, Lupeni) sau la:

tel. 0254-51.60.01fax. 0254-51.33.03

e-mail : [email protected]

Ieri, în faţa Ambulatoriului de Specialitate din Petroşani se lucra dezor. Au început lucrările la viitorulştrand, care, până în vară, va fi des -chis la Petroşani. Siminel Iordache,patronul Complexului Keops, îşi construieşte ştrandul pe care l-aproiectat de doi ani.

Prosperul om de afaceri are aceastăidee de investiţie încă din 2011, cânda înaintat Primăriei Petroşani o cerereprin care dorea concesionarea unuiteren în suprafaţă de 600 de mp înspatele Complexului Keops. Adică,vizavi de Policlinica Petroşani. Terenula fost atribuit prin licitaţie publică.Durata concesiunii este de 25 de ani.Aşadar, putem spune că omul de aface -ri va schimba faţa Petroşaniului. Cutoate că ideea dezvoltării unei afacerieste bună, nu ar fi fost rău dacă, pe

acel teren, s-ar fi realizat şi o parcarecu plată. Pentru că zona spitaluluieste extrem de circulată şi aglomera -tă. Iar traficul ambulanţelor este în-greunat de accesul greoi dinintersecţie către incinta spitalului. Anul trecut ideea ştrandului a fostlăsată să mai coacă, pentru că in-

vestiţiile şi grosul banilor s-au îndrep-tat spre Cinematograful „Victoria”, şiel concesionat de omul de afaceri, şicare ar fi trebuit să funcţioneze încădin toamna ce a trecut. Este evidentcă omul de afaceri are intenţii se-rioase, pentru că lucrează în perma-nenţă şi la acest proiect.

Până la vară

Siminel Iordache vrea să deschidă ştrandul„Keops”

Pentru plantarea puieţilor,

Primăria Petroşani aalocat 5.000 de lei Săptămâna aceasta au loc pe razalocalităţii Petroşani acţiuni de ecologizare, susţinute şi finanţatede Primăria Petroşani.

Conform HCL 59/2012, s-a aprobat caZiua Verde să aibă loc în fiecare an înluna aprilie. În această săptămână in-stituţiile de învăţământ deruleazăprogramul „Să ştii mai multe, să fiimai bun!”, în care elevii sunt impli-caţi în activităţi extracurriculare.Prin participarea la acţiunile dedi-cate acestei zile se doreşte impli-carea întregii comunităţi locale înprotejarea mediului înconjurător.Anul trecut Ziua Verde a fost, deasemenea, sărbătorită prin plantareaarborilor împreună cu Romsilva. Laacţiune au participat elevi din toateşcolile din Petroşani, împreună cuprofesorii coordonatori, în totalaproximativ 1.500 de persoane.

MâineLiceenii din Valea Jiului se întrec în cunoştinţe

Mâine, 3 aprilie, Colegiul Tehnic DimitrieLeonida din Petroşani organizează concursulinterliceal „Petroşani, ieri... azi”.

Acesta este un concurs care vine în sprijinul pro-cesului de educare a tinerei generaţii prin ac-tivităţi extracurriculare, testând cunoştinţele

participanţilor în diverse domenii, precum geografie, istorie, patrimoniu cultural, sport,personalităţi şi tradiţii.La concurs participă echipe de la toate liceeledin Valea Jiului, nu numai din Petroşani. Pentrua sprijini demersul iniţiat de către ColegiulTehnic Dimitrie Leonida, Primăria Petroşani finanţează premierea câştigătorilor, alocând dinbugetul local 1.200 de lei.Felicităm profesorii colegiului pentru această iniţiativă, dar şi administraţia locală pentru implicare.

Alertă. Au intrat pe mâna „magneţilor”Şi podurile de la Dărăneşti

La Dărăneşti, lângă turnul de apă, sunt douăpoduri: cel de cale ferată şi, în laterală, celpeste apă, mai mic, dar tot din metal. Nu demult, doar de câteva zile, din cele două poduriau început să dispară bucăţi de tablă.

Lucrurile nu sunt foarte grave acum, dar se potagrava, pentru că, odată ce prind gustul banilorşi că pot fura fără să-i întrebe careva de vorbă,„magneţii” vor rade tot. Semnalele de îngrijo-rare vin de la câţiva localnici din zonă, care vădzilnic cum dispar bucăţi mici din pod, mai alesdin cel mai mic dintre ele, unde se poate lucra

mai uşor. Cu toate că nu pot fi peste tot, se cereintervenţia poliţiştilor, sau măcar patrulareaacestora în zonă. Întrucât în Colonia Petroşani seaflă în permanenţă la datorie o patrulă, una pepatru roţi, aceasta ar putea trage un ochi şipână la cele două poduri.

Page 3: Ziarul Vaii Jiului - nr. 1172 - 2 aprilie 2013

Ieri, 1 aprilie, dimineaţă, minerii dinschimbul I al EH Vulcan le-au luat-oînaintea ortacilor din schimbul careîncepe la miezul zilei. Ei auameninţat că, la terminarea şutului,nu ies din mină dacă ing. SimionHanganu, demis de la conducereaSSM, nu va fi repus pe funcţie.

Şi, după cumera formulat avertismentul, era clar că mineri -lor nu le ardea de păcăleli. S-a confirmat,aşadar, presupunerea apărută în ediţia de lunia ZVJ, în care vorbeam despre reluarea, înprima zi a acestei săptămâni, a protestuluispontan iscat de schimbarea neinspirată dinfuncţie a lui Simion Hanganu, inginer specialistpe care-l ştie şi ultimul atom din aerul carecirculă în subteranul minei Vulcan. Asta, ca sănu mai zic de oamenii care s-au convins că, decând e el la SSM, a sporit considerabil sigu-ranţa muncii din adâncul pământului.

Minerii nu s-au mulţumitcu asigurări de genul că vom analiza, vom de-cide, vom lua măsurile necesare şi alte aburelide acest gen, de care ei sunt sătui până pestecască, ci au cerut ca, la EH Vulcan, să vină în-suşi directorul general al SNH-SA Petroşani.Singurul care, erau ei încredinţaţi, poate sădetensioneze corespunzător situaţia ivită lamină. În jurul orei

unsprezece şi douăzeci, schimbul doi a intrat,totuşi, în mină, dar cu condiţia ca oamenilorsă li se aducă la cunoştinţă cum s-a rezolvatchestiunea.

La ora douăsprezeceşi trei minute, pe poarta minei Vulcan a intratautoturismul de teren în care se afla ing. Nicolae Drăgoi, directorul general al SNH-SA Petroşani. El a fost scurtîn declaraţiile oferite presei. Aspus că a venit să detensionezesituaţia, a discutat câtevaminute cu vreo câţiva mineriaflaţi la instructaj, după care apornit spre biroul directoruluiSorin Dănuţ Rosmenteniuc. Arevenit, împreună cu acesta,douăzeci de minute mai târziu,şi s-a îndreptat spre grupul deziarişti care-l aştepta în stradă.

Rămâne de văzut cum o vom rezolva, a fost declaraţia directorului general,dar, la insistenţele presei, afost mult mai clar. Da, inginerulSimion Hanganu a fost repus pefuncţia de şef al Serviciului deSecuritate Minieră, iar ing. Aurelian Enache este la dispoziţia minei sau, eventual,va fi luat la SNH. Ing. SorinDănuţ Rosmenteniuc a confir-mat că da, există post pe mă-sura pregătirii profesionale adomnului inginer Enache şi cărămâne de văzut care va fialegerea sa. Nu, minerii dinschimbul I nu se vor mai blocaîn subteran, a adăugat domnuldirector Sorin Rosmenteniuc, fiindcă au fost anunţaţi derevenirea inginerului SimionHanganu, aşa că nu mai existăvreun motiv pentru continuareaprotestului.

SC CENTRUL DE CALCUL INFO ’98 SA, societate cu o experienţă de peste 35 de ani în domeniul informatic, oferă:

CURSUL DE INIŢIEREpentru

OPERATOR CALCULATOR ELECTRONIC ŞI REŢELE (COD COR 351101)Cursul are o durată de 72 de ore, se desfăşoară pe parcursul a 6 săptămâni,dintre care un număr de 54 de ore sunt de practică pe calculator. Preţul cursului este de 350 lei şi se poate acorda o reducere de până la 10% pen-tru grupurile organizate care vin din partea unei singure unităţi economice.Preţul include TVA.

IMPORTANT!!!Se eliberează diplome recunoscute de Ministerul Muncii, Familiei şi ProtecţieiSociale şi Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.

Persoana de contact: ing. Manuela PopescuTelefon: 0254.546071, 0731.010762

S.C. Centrul de Calcul INFO’ 98 S.A. PetroşaniPetroşani, 332015, jud. Hunedoara, str. Timişoarei, nr. 2, tel. +40372 904 652, tel/fax +40254 541 330

ORC: J20/408/1999 CUI: RO11751623e-mail: [email protected] www.info98.ro

Ziarul Vãii Jiuluimarţi, 2 aprilie 2013 3ACTUALITATE

Pagină realizată de Gheorghe OLTEANU

www.zvj.ro

Înainte de a intra în clădireaadministrativă a EH Vulcan,ing. Nicolae Drăgoi, directorulSNH-SA, s-a oprit să discutecu un grup de mineri aflaţilângă troiţa dinapropierea sălii de instructaj.

Oamenii nu erauîmbrăcaţi de şut, fiindcă, i-au explicat ei directoruluigeneral, la ora aceea erau lainstructajul de protecţie amuncii. Ing. Nicolae Drăgoinu s-a putut abţine să nu-imustre puţin, referindu-se,desigur, la cei care, în ultimazi de şut a săptămânii tre-cute, au pornit protestul iscat deaducerea lui Aurelian Enache pefuncţia de şef SSM, deţinută, până în acel moment, de ing. SimionHanganu.

Generalul are, desigur, dreptatea lui, dar, trebuie recunoscutşi faptul că, fără acest protest spon-tan, un inginer specialist valoros înaeraj şi securitatea minieră, cum este

Simion Hanganu, ar fi fost înlocuitpentru totdeauna de către ing. Aurelian Enache. Despre careminerii nu sunt siguri dacă ştie, deexemplu, cum se pune sau cum i-arsta cu aparatul de salvare în spate.

"Dar ce-i mai trebuie aparat pe spate?a fost de părere unul dintre băieţi.Nu-l are pe ăla din faţă?". Referire ladimensiunile burticii generoase a lui"Cafeluţă-Compresor". Vă sigur căspusele acestea sunt autentice, iardomnul director general nu le auzise,fiindcă plecase între timp. E de prisossă mai zic că glumeţul care le rostisenu le-ar fi emis în prezenţa acestuia.

Comentariu mineresc despre

Aparatul de salvare al lui"Cafeluţă-Compresor"

S-a detensionat situaţia de la EH Vulcan:

Ing. Simion Hanganu a revenit pefuncţia de şef al SSM

Page 4: Ziarul Vaii Jiului - nr. 1172 - 2 aprilie 2013

Victoria Călan, fosta lanternăroşie a Ligii a IV-a la jumă-tatea campionatului, a de-venit revelaţia primelor etapeale returului. Ca dovadă, dupăce a obţinut prima victorie înactualul campionat în daunacampioanei de toamnăMinerul Uricani, trupa antre-nată de Corneliu Dumitriu areuşit şi primul succes peteren extern, 1-0, la Deva, cuŞoimul Băiţa.

La polul opus, Aurul Brad se află înpierdere de viteză faţă de tur. Dupăremiza albă cu Şoimul Băiţa, de acumdouă runde, a urmat, sâmbătă, primuleşec în retur, 0-1, în deplasare cu co-daşa CS Ghelari. Puştii de la JiulPetroşani continuă să fie ciucabătăilor, pierzând 1-6 pe teren propriucu Dacia Orăştie, în vreme ce

Retezatul Haţeg a bifat al cincilea suc-ces consecutiv în retur şi a urcat pelocul patru.Lidera Universitatea Petroşani a câşti-gat la „masa-verde”, iar Metalul Crişcior nu s-a prezentat la meciul dindeplasare cu Gloria Geoagiu.Proiectul iniţiat la Haţeg începe sădea roade mai repede decât se aştep-tau cei de acolo. Fără a-şi propune dindeclaraţii promovarea, RetezatulHaţeg tace şi face, echipa mult schim-bată în bine în această iarnă reuşindsă obţină maximum de victorii înprimele 5 etape ale returului. Deşi ad-versarul din ultima etapă, HerculesLupeni, era într-o formă bună, fotbaliş tii din Haţeg nu au avut prob-leme să se impună, învingând cu 3-1.Rezultatul urcă echipa lui Flaviu Itulpe locul 4, la 6 puncte de liderul Universitatea Petroşani, formaţie carea învins-o fără a juca pe Zarandul Crişcior, şi are la rândul ei maximumde succese în acest retur.Pe poziţia secundă a rămas MinerulUricani, veteranii din Valea Jiuluineavând milă de tinerii de la CFR

Simeria, pe care i-auînvins la un scor detenis: 6-1.Cu acelaşi scor s-aimpus Dacia Orăştie peterenul unei alteechipe formată dinjucători foarte tineri,Jiul Petroşani. Echipaantrenată de MariusŞtefan a obţinut astfelprimul succes pe terendin retur, după ce semai impusese doar la„masa verde” în faţaRetezatului Râu deMori.Surprizele etapei s-auînregistrat la Deva şiGhelari. Şoimul Băiţa apierdut surprinzător înfaţa Victoriei Călan,formaţie ce pare renăs-cută în această primă-vară. La Ghelari, trupalui Cornel Andrei a trecut de experi-mentata Aurul Brad, obţinând alşaptelea succes din acest campionat.

CS Vulcan nu a avut probleme cuvecinii de la Inter Petrila, pe care i-auînvins la scor de neprezentare.

Ziarul Vãii Jiuluimarţi, 2 aprilie 20134 SPORT

S-a deschis

Biroul de mediatorTOMESCU DUMITRU DANIELOferim:- şedinţe de informare privind medierea- activităţi de pre-mediere- activităţi de mediere

Atenţie! Începând cu data de15.02.2013, medierea este o procedură prealabilă obligatorieîn cazul diferitelor litigii.

Ne găsiţi înPetroşani, str. Anghel Saligny,

nr. 12A, jud. HunedoaraContact

tel./fax: 0254 540041mobil: 0732 773755

www.zvj.ro

Echipa de rugby ŞtiinţaPetroşani a început înforţă noul sezon al Diviziei Naţionale, careşi-a derulat primaetapă la finalul săptămânii.

Elevii lui Alexandru Lupu aufăcut spectacol, acasă, în faţaechipei CS Năvodari, im-punându-se cu scorul de 48-22, într-un joc pe care l-audominat cu autoritate. Dupăacest rezultat Ştiinţa s-a in-stalat pe primul loc în clasa-

mentul la zi, având cel maibun esaveraj dintre toateechipele victorioase. Jucă-torii petroşeneni au fost încu-rajaţi în permanenţă de cătrefostul mare jucător CostelAvram, care, după meci, le-aoferit o masă învingătorilor.„Eu voi fi mereu alături de ei.Ştiinţa este o echipă fru-moasă, care arată bine. Îi voiajuta cu tot ce voi putea. Eucred că, dacă fiecare dintrefoştii jucători s-ar implica cucâte ceva, altfel ar sta lucrurile. Anul acesta sper cabăieţii să facă o figură fru-moasă în Divizia Naţională,după care la anul vrem să atacăm Superliga. Cred eu căse poate”, a declarat CostelAvram.

Rugby. Costel Avram:

„La anul atacăm Superliga”

Fotbal. Liga a IV-a

“U” Petroşani şi Uricaniul, braţ la braţCLASAMENT

1. „U” Petroşani 22 16 4 2 54-12 522. Minerul Uricani 22 16 2 4 50-20 503. Gloria Geoagiu 21 13 7 1 54-21 464. Retezatul Haţeg 22 14 4 4 58-30 465. Aurul Brad 22 13 6 3 42-15 456. CS Vulcan 22 12 4 6 58-29 407. Dacia Orăştie 22 12 4 6 57-27 408. Hercules Lupeni 22 12 3 7 37-31 399. Metalul Crişcior 21 12 1 8 45-29 37

10. Aurul Certej 22 8 5 9 47-36 2911. Şoimul Băiţa 22 6 8 8 32-29 2612. CS Ghelari 22 7 2 13 42-55 2313. Jiul Petroşani 22 6 4 12 46-62 2214. CFR Simeria 22 5 3 14 44-68 1815. Inter Petrila 22 3 5 14 30-63 1416. Râu de Mori 22 3 3 16 22-70 1217. Victoria Călan 22 3 3 16 15-71 1218. Zarandul Crişcior 22 1 2 19 10-75 5

NOTA: Echipele Retezatul Râu de Mori şi Zarandul Crişcior s-au retras din competiţie în intersezon iarconform regulamentului le vor fi păstrate toate rezul-tatele obţinute în tur, însă vor pierde la “la masa-verde” cu scorul de 3-0 toate jocurile din retur.

Page 5: Ziarul Vaii Jiului - nr. 1172 - 2 aprilie 2013

Ziarul Vãii Jiuluimarţi, 2 aprilie 2013 5SPORT

www.zvj.ro

În ultima zi a lui Mărţişor,într-o duminică splendidă defăcut mişcare, tinerii din TSDPetroşani, dar şi o parte dinveteranii organizaţiei PSD, auorganizat o nouă partidă defotbal. De data aceasta „victime” sigure le-au fost„băieţii de la Apa Serv”. Loculde disputare a fost terenulsintetic de pe strada AvramIancu.

Meciul a fost disputat, cei mai buni,la ambele echipe, au fost… portarii,care au salvat o căruţă de goluri, iarcei mai slabi au fost apărătorii. Şispunem asta deoarece cu toate plon-joanele artistice ale portarilor şi cutoate reflexele lor, cele două reprizede fotbal s-au încheiat cu un scor detenis de câmp, 6-4, „ca la teatru”,cum ar zice chibiţii de la table, înfavoarea echipei PSD Petroşani.Echipă care, sub îndrumarea şi orga-nizarea lui Tiberiu Ioan Jitea, începesă câştige partidă după partidă, deşi,din câte am înţeles de la tinerii libe-rali din Petroşani, social-democraţiipetroşeneni evită de ceva vreme opartidă cu colegii din USL, de la

tineretul liberal, deteama ca „Simota sănu aducă iar jucătoride fotbal de la echipeînscrise în campi-onatele inferioare defotbal”. Oricum,provocarea rămânedeschisă, mai alesacum, după ce băieţiide la PSD vor citiaceste rânduri, iarAlin Simota nu mai eşef la organizaţia lo-cală.Revenind la jocul deduminică după-ami-aza, acesta a fost plăcut ochiului, înviteză şi cu destule faze de poartă.Pe margine au fost foarte mulţisusţinători, şi de-o parte şi de alta,semn că lumea a început să se bucurede aceste partide de amatori, decând la Petroşani nu mai există echipămăcar în Divizia „C”. Chiar zicea unmucalit, la un moment dat: „Băi,frate, aici sunt oameni strânşi camcâţi avea Jiul anul trecut!”.Deşi au recunoscut că pesediştii aufost mai buni, la final cei de la ApaServ erau destul de supăraţi, câţivadintre ei cerând revanşa. Care vaveni, conform lui Tibi Jitea, cum

spuneam omul din organizaţie care seocupă cu organizarea acestor meciurişi cu comunicarea la echipă. Pânăatunci fotbaliştii de la PSD Petroşanivor susţine sâmbătă un meci în de-plasare, la Petrila, cu echipa organi-zaţiei de-acolo, iar apoi o partidăîncinsă cu pesediştii din Aninoasa,Tiberiu Jitea şi Ioan Rus - preşedinteleorganizaţiei şi consilierii locali PSDPetroşani negociind deja organizareaacestor partide.Finalul partidei de duminică a adus nuschimbări de tricouri şi reproşuri laarbitru, cum se obişnuieşte la meciu -rile profesioniştilor, ci câte o bere…

Corneliu BRAN

De-ar fi pesediştii petroşeneni şi la politică la fel de buni ca la fotbal…

PSD a debranşat… APA SERV

Paralel cu Divizia Judeţeană - seniori, se desfăşoară şi etapele din CampionatulJudeţean de juniori, unde Universitatea Petroşani face legea în stil de mare echipă.

Universitatea se află pe primul loc la o diferenţă considerabilă de puncte faţă de ocupanta locului doi, Hercules Lupeni. Juniorii Jiului sunt doar pe locul zece, la multepuncte distanţe faţă de echipele fruntaşe.

Rezultatele etapei a XXII-a (sâmbătă, 30 martie): Clubul Jiul Petroşani - DaciaOrăştie 1-2; AS Şoimul Băiţa - Victoria Călan 3-1; Retezatul Râu de Mori - Aurul Certej 0-3;CS Vulcan - CS Inter Petrila 2–2; CS Minerul Uricani - CS CFR Simeria 6-1; CS „U” Petroşani - Zarandul Crişcior 3-0; Gloria Geoagiu - Metalul Crişcior 5-0; Hercules Lupeni - CSO Retezatul Haţeg 8-2; CS Ghelari - CSA Aurul Brad 2-4.

CLASAMENT1. CS „U” Petroşani 22 22 0 0 99 9 662. Hercules Lupeni 22 15 4 3 95 28 493. CS Inter Petrila 22 15 2 5 95 38 474. Dacia Orăştie 22 14 2 6 58 36 445. Retezatul Haţeg 22 14 1 7 74 36 436. CS Vulcan 22 13 4 5 64 31 437. Aurul Certej 22 11 4 7 53 37 378. CSA Aurul Brad 22 11 4 7 38 31 379. CS CFR Simeria 22 11 2 9 49 64 35

10. Jiul Petroşani 22 9 2 11 53 49 2911. Râu de Mori 22 8 1 13 41 70 2512. AS Şoimul Băiţa 22 8 1 13 30 83 2513. Gloria Geoagiu 22 7 1 14 42 78 2214. Metalul Crişcior 22 6 1 15 39 70 1915. Minerul Uricani 22 5 3 14 35 48 1816. Zarandul Crişcior 22 5 2 15 24 68 1717. Victoria Călan 22 4 2 16 16 71 1418. CS Ghelari 22 1 2 19 16 74 -1Notă: CS Ghelari penalizat cu 6 puncte

Fotbal. Liga a IV-a, juniori

Universitatea domină autoritar

Page 6: Ziarul Vaii Jiului - nr. 1172 - 2 aprilie 2013

CMYK

6 HOBBY Ziarul Vãii Jiuluimarţi, 2 aprilie 2013

www.zvj.ro

Din cauza denumiriiacestuia, era cât p-aici sărămânem fără…

PrimăriaPetroşaniinvită toţipetroşeneniila un…evenimentÎnainte de Duminica Floriilor, laCasa de Cultură Ion Dulămiţă dinPetroşani, va fi organizat un eveni-ment cultural ce descrie sceneledin Săptămâna Patimilor. Organiza-torii, printre care se află şi inter-pretul Ionuţ Fulea, au denumitevenimentul Spectacol pascal„Hristos a înviat!”. Tocmai asta afost buba.

Primul care a fost deranjat de denu-mire a fost Valeriu Butulescu. Acestaa spus că nu este corect, din punctulde vedere al moralei creştine, să senumească aşa, pentru că în VinereaFloriilor Hristos nu a înviat. Cu toatecă şi catolicii sunt creştini şi dupăorânduirea lor Iisus a înviat, au fostprobleme. Lucia Munteanu,preoteasă în viaţa de zi cu zi, a fostşi dumneaei de acord că denumireaeste o problemă şi că multă lume s-arputea simţi ofensată din aceastăcauză. Chiar se punea problemaanulării acestui eveniment din cauzadenumirii. Lui Claudiu Cornea nu-ivenea a crede că toată lumea sepoticnise în încadrarea evenimentuluila categoria spectacole, şi a explicatcă toţi cei care vor urca pe scenă nuse vor petrece în acea zi de post, civor cânta muzică bisericească, tema-tică. Asta nu a mulţumit pe preamulţi dintre consilieri. Într-un final,s-a făcut un amendament, să nu semai numească spectacol, să se nu-mească eveniment, şi să nu se mainumească „Hristos a înviat!”, ci„Învierea lui Hristos”.Cu toate aceste schimbări, PrimăriaPetroşani organizează spectacolulreligios cu intenţia de a readuce îngândul şi în viaţa creştinilor sceneleSăptămânii Patimilor. Pentru asta aalocat 25.500 de lei din bugetullocal. La eveniment sunt aşteptaţitoţi locuitorii Petroşaniului, indife-rent de religie. Spectacolul demuzică religioasă din data de26 aprilie este gratuit.Protagoniştii acestui spectacol vor fiunii dintre cei mai cunoscuţi inter-preţi ai cântecului popular românesc,Mariana Anghel şi Ionuţ Fulea,acompaniaţi de Grupul CameralInstrumental „Cantores”, alături depsaltistul Petre Moise, grupul vocal„Învierea Domnului” şi de cunoscutulactor Dorel Vişan, ca invitat special.

Alina PIPAN

Asociaţia Pro Pescar Petroşani s-a ţinut dinnou de cuvânt, în sensul că după infuzia decaras de la balta din Petrila, a urmat la sfârşi-tul săptămânii trecute o alta, de data aceastade 402 de kg de crap, dintre care 300 kg decrap românesc şi de crap oglindă şi 102 kgcrap amur sau cosaş, peşte adus de lacrescătoria „Aurel Vlaicu” de lângă Orăştie.

Toate acestea au costat până acum asociaţia o sumă debani destul de frumuşică, 6.815,53 lei pentru cele 1.200kg de caras şi 5.243,04 lei pentru crap. Dar ţinând cont căîn momentul de faţă există peste 1.000 de membri în-scrişi, plătitori de cotizaţie, nu vor fi probleme, cu atâtmai mult cu cât de-acum vor mai intra şi bani de la taxade pescuit de la balta din Petrila pe care o administreazăasociaţia.„În următoarele zile noi vom obţine şi licenţă de acvacul-tură pentru pescuit în perioada de prohibiţie, care începedin 8 aprilie până în 6 iunie. Asta va face ca oamenii săpoată pescui, pe baza taxei de pescuit şi a carnetului demembru, pe luciul de apă de la Maleia şi în perioada pro-

hibiţiei. Ceea ce e un avantaj şi pentru noi şi pentrudumnealor”, ne-a declarat preşedintele asociaţiei, IonCarvaţchi.

Corneliu BRAN

La balta administrată de Pro Pescar Petroşani,

Pe lângă caras, vor exista şi trei specii de crap!�� Au fost aduse în baltă încă 402 kg de crap

Page 7: Ziarul Vaii Jiului - nr. 1172 - 2 aprilie 2013

CMYK

7ACTUALITATEZiarul Vãii Jiuluimarţi, 2 aprilie 2013

www.zvj.ro

Toată iarna parcul de la Piaţa Centrală din Petroşani aaparţinut patinoarului. Ne-am bucurat că a fost pati-noar la noi în oraş, dar, din cauza preţului mare albiletului, doritori care să umple suprafaţa îngheţatăpentru o tură cu patinele au fost mai puţini. Aşadar,nu a făcut daraua cât ocaua.

Cât a fost patinoarul pe aleile din parc s-au parcatautospeciale, rulote, şi ce a mai fost nevoie. Parcul arămas acum gol şi deranjat ca de fiecare dată după cevine primăvara. Arată ca o gospodină ciufulită, caretocmai a ieşit din debara. Anul acesta parcă este cutotul abandonat. Se vede pe www.zvj.ro. Cum toatăiarna a fost patinoar, prima jumătate de parc estepractic goală. A fost golită de bănci, de jocuri. În adoua jumătate este înghesuit tot mobilierul careaparţine parcului, plus două căbănuţe plasate anapoda,care acum nu mai au nicio utilitate. Zece băncuţe,locul de joacă pentru copii îngrădit, o filigorie multdorită de toţi pensionarii şi copiii părinţilor, dar care afost ridicată în bătaie de joc, sub care nu te poţi adă-

posti pentru că plouă sub ea, căbănuţele, terenul debaschet, şi alte câteva jocuri pentru copiii mai măriceiun pic. În prima jumătate din parc, ştie toată lumea,este buda publică a câinilor de apartament. Asta pânăacum, pentru că de acum înainte vor fi amendate per-soanele care intră cu câinii în parc. Ar trebui plasate şipancarte cu această informaţie. Cu toate că mai esteîntreg, minuscul teren de baschet nu se poate folosipentru că, încă din ianuarie, pe el tronează suportulbradului de Crăciun. Nu-l ia nimeni de acolo, şi sperămsă nu rămână ataşat de terenul de baschet până iarnaviitoare, nu de alta, dar tinerii chiar folosesc coşul debaschet când le permite vremea. Lângă terenul debaschet, tot din ianuarie, stau grămadă crengile pu-trezite ale fostului brad de Crăciun. Nu le ridică ni-meni. Nu se împiedică nimeni de ele. Vă rugăm frumos,domnule Ioan Pristavu, dacă nu puteţi avea grijă deparc, măcar daţi-l înapoi Primăriei Petroşani. Nu dealta, dar este păcat ca acest loc să se transforme într-un bâlci. Administraţia Pieţelor Petroşani ar putea săaibă grijă ca acest parc să fie cât de cât îngrijit.

Let’s Do It!Zi de curăţenienaţională pe28 septembrieS-a stabilit că data de 28 septem-brie va fi declarată zi de curăţenienaţională. Dar curăţenia Naţionalănu este singurul proiect organizatanul acesta de echipa „Let’s Do It,Romania!”.

Demarat în 2012, proiectul „Let`sTrain It!” îşi propune să educeromânii în zona ecologică, pentru acontribui la un comportament respon-sabil faţă de mediu. Anul trecut, înperioada 8-12 aprilie, echipa „Let’sDo It, Romania!” a organizat proiectul„Şcoala mea e ECO”, în care peste6.000 de elevi din 131 de unităţi deînvăţământ au beneficiat de training-uri în zona de ecologie. În 2013,training-urile vor fi adresate în con-tinuare elevilor, dar şi companiilor.„În judeţul Hunedoara, coordonatoriilocali vor pune accent anul acesta pepromovarea de piste pentru bicicletepe toate drumurile unde se pot vizitaşi obiective turistice cu acest mijlocde transport ecologic. De asemenea,printr-o strânsă colaborare cuforurile competente vrem să atragematenţia că judeţul nostru este printrecele mai curate şi mai frumoasejudeţe din România. La sfârşitulacestui proces de curăţenie dorim sălansăm lampioane în spaţiu, care săîncununeze munca şi dorinţa noastrăde mai bine”, transmite echipajudeţeană LDIR Hunedoara.Obiectivul strategic al „Let`s Do It,Romania!” 2013 este creşterea pro-centului de reciclare a deşeurilorcolectate la 40% din numărul de sacicolectaţi, de la 35% în 2012, 26% în2011 şi 17% în 2010. O noutate înacest an este obiectivul de a implicaîn curăţenie şi românii din diaspora,acolo unde acest lucru va fi posibil.

Creativitatea elevilor este subiect de concurs judeţean.Asociaţia Antidrog „Alege Viaţa” Hunedoara înparteneriat cu Centrul de Prevenire Evaluare şiConsiliere Antidrog Hunedoara îşi propun să organizezeîntre 20 şi 26 mai cea de-a II-a ediţie a proiectuluiconcurs „Sunt artist şi pot să zbor”.

Concursul se adresează elevilor din clasele VIII–XII din totjudeţul Hunedoara. Perioada de înscriere la cele douăsecţiuni este 01 martie – 20 mai 2013. „Prin acest proiectne propunem să evidenţiem creativitatea adolescenţilor,implicarea lor în activităţile artistice şi culturale, pro-movarea unui mod sănătos de petrecere a timpului liber,precum şi sensibilizarea şi conştientizarea publicului largîn problematica consumului de droguri”, transmite Adriana

Almăşan - CPECA Hunedoara.Activităţile proiectului constau într-o expoziţie de desenela Muzeul Castelul Corvinilor din Hunedoara şi un concursde teatru la Inspectoratul Şcolar Judeţean Hunedoara cusediul în Deva.Mai multe informaţii despre regulament şi cum vă puteţiînscrie puteţi afla de la consilierul educativ sau psihologuldin cadrul unităţii de învăţământ din care proveniţi. Dacăvă este mai la îndemână internetul intraţi pe pagina deFacebook www.facebook.com/suntartistsipotsazbor, pepagina de Facebook a CPECA Hunedoara http://www.face-book.com/pages/CPECA-Hunedoara/538133446207643sau la numărul de telefon al persoanei de contact: IonEliana, 0758676379, [email protected].

Săptămâna trecută, câţiva lucrătoritrăgeau tare să finalizeze lucrările laacoperişurile unui bloc de locuinţedin str. Nicolae Bălcescu dinPetroşani. Muncitorii au fost conşti-incioşi şi s-au îngrijit de protecţiatrecătorilor, dar nu şi de protecţialor.

Dacă la sol a fost încercuit perimetrulde lucru, astfel ca nimeni să nu fierănit, la înălţime lucrurile nu au stat

la fel de bine. Muncitorii, care,cu siguranţă, aveau ceva expe-rienţă, lucrau, după cum se vedeîn imagini, fără niciun fel de pro-tecţie. Se plimbau pe acoperi-şurile blocului fără centuri, fărăcască pe cap. Timpul era unulumed şi foarte rece, deci,oricând ar fi putut aluneca şi arfi putut cădea de la înălţime.Muncitorii au lucrat pe suprafaţaacoperişurilor cu abilitatea unor

pisici, aparent fără probleme, darnecazul i se poate întâmpla oricui.Să nu uităm că au trecut doar treisăptămâni de când doi oameni aumurit la Vulcan, după ce au fostsurprinşi de un mal de pământ. Deasemenea, nici dumnealor nu-şiasiguraseră perimetrul de lucru.Nu vrem să le cauzăm problememuncitorilor despre care facemvorbire mai sus, dar inconştienţa

lor ne uimeşte. Pentru a termina latimp treaba şi pentru a-şi face clienţiifericiţi, unii dintre aceştia au uitat denormele de protecţie a muncii,punându-şi în pericol viaţa.Centuri de protecţie aveau, am aflatmai târziu, adică abia ieri după-masă,când, după aproape două săptămânide lucrări la înălţime, fără a fi asigu-raţi, angajaţii şi-au pus şi centurile deprotecţie. Este bine şi în al nouăleaceas.

Pagină realizată de Alina PIPAN

Toţi elevii din clasele VIII-XII sunt invitaţi la concurs

„Sunt artist şi vreau să zbor”

Şi după tragedia de la Vulcan

Unii muncitori sfidează normele.De protecţie a muncii…

Trist ca o zi de toamnă,

Parcul Pieţei Centrale din Petroşani aavut şi vremuri mai bune

Page 8: Ziarul Vaii Jiului - nr. 1172 - 2 aprilie 2013

8 DIVERSE Ziarul Vãii Jiuluimarţi, 2 aprilie 2013

www.zvj.ro

Deşi mai era ceva timp până la alegeri,cei 137 de membri ai Asociaţiei Pen-sionarilor Lonea prezenţi (participareala şedinţă a avut ca normă dereprezentativitate 1:40 de membri) auhotărât, în şedinţa de sâmbătă, 30martie, desfăşurată la sediul asoci-aţiei, că tot Cornel Preda, fostul şi ac-tualul preşedinte, este cel mai bun şile apără interesele cel mai bine.

Cornel Preda reales în unanimitateAstfel, şedinţa care trebuia să conţină doar„darea de seamă privind activitatea preşedin-telui şi a comitetului asociaţiei în perioada 25februarie 2012 – 30 martie 2013” a mai bifat unpunct pe ordinea de zi, pe lângă cele 15, anume,alegerea preşedintelui pentru încă un mandat decinci ani, la propunerea oamenilor din sală şi dupăvotarea în unanimitate a acestui lucru. Un semn clardat de oameni că actualul consilier local, CornelPreda şi echipa sa din comitetul de conducere alasociaţiei şi-au făcut bine treaba în aproape ceipatru ani scurşi de la preluarea mandatului, în 2009.Până la propunerea de alegere anticipată a preşed-intelui făcută spontan de oameni, motivaţia gener-ală a fost că toată lumea este prezentă, inclusivmembrii comitetului şi comisia de cenzori, decihotărârea e statutară, Cornel Preda şi Erica Trif,preşedintele comisiei de cenzori, au prezentat dele-gaţilor darea de seamă a preşedintelui şi a comite-tului, raportul comisiei de cenzori şi bilanţurilecontabile pe 2012, toate acestea după prezentareaşi aprobarea ordinii de zi, cu care s-a început de altfel şedinţa.

Obiective îndeplinite şi situaţie financiară pe plusVom trece în revistă câteva repere ale activităţii din2012 ale preşedintelui Preda.Extinderea şi renovarea sălii de festivităţi, undeacum, la mesele festive, sau nunţi ori pomeniriîncap lejer circa 200 de cetăţeni, dacă nu chiar şimai mult, este un prim punct bifat de preşedinte.Un al doilea punct, construirea unui garaj pentrumaşina asociaţiei, a fost şi el executat anul trecut.Înlocuirea acoperişului pentru o anexă, unde mereucurgea apa când ploua, a fost un al treilea punct executat în 2012, cu sprijinul primăriei.

Organizarea Zilei Vârstnicilor şi sărbătorirea într-uncadru festiv, la sediul asociaţiei, a cuplurilor dinasociaţie care au împlinit 50 de ani de căsătorie,evenimente care au scos 60 de milioane de lei dinvistieria asociaţiei, au fost alte lucruri evidente, pecare şi Ziarul Văii Jiului le-a reflectat în 2012 latimpul potrivit. Organizarea unei excursii laTismana, suma pusă la bătaie fiind de 67 de milioane de lei, a fost iar o promisiune ono-rată a preşedintelui.Pe lângă toate acestea, faptul că la vistieria asoci-aţiei s-a ieşit pe plus cu peste 200 de milioane delei vechi, iar numărul membrilor CAR a tot crescut,faţă de 2009, ajungându-se la un plus de 810 milioa -ne de lei la capitalul social, înseamnă pentru asociaţie şi membri probabil mult mai mult decâtcele cinci-şase promisiuni, onorate, de mai sus.

Semne bune pentru planurile din 2013În şedinţa de sâmbătă adunarea a mai hotărât: vali-darea în funcţia de contabil a Simonei Drui în loculCristinei Vasiu; validarea în funcţia de secretară adoamnei Gabriela Avram în locul doamnei VioricaRus, care a preluat materialele funerare şi capela;validarea în fruntea comisiei de cenzori a doamneiec. Erica Trif, în locul doamnei Adriana Bădiţa, cares-a retras pe motiv de studii superioare; validareadoamnei ec. Gabriela Koronka, membru în cadrulcomisiei de cenzori, în locul doamnei Lenuţa Negoi,care s-a retras; aprobarea cererilor de retragere dincadrul comitetului a domnilor Francisc Bologh şiViorel Rimnceanu, şi validarea în locul dumnealor adomnilor Nicolae Dobre, Constantin Dobrică şi Constantin Pădure (un loc era vacant mai demult);aprobarea sumei de 7.000 lei pentru organizarea

excursiei, din luna mai, la mănăstirile Horezu şiBistriţa; aprobarea sumei de 6.000 lei pentru organizarea unei mese festive cu ocazia Zilei Oamenilor Vârstnici, din 1 octombrie 2013 şi premierea cuplurilor care împlinesc 50 de ani decăsnicie; menţinerea în continuare a maşinii şi amuzicii, ambele gratis, situaţie valabilă pentrutoţi membrii asociaţiei; menţinerea în continuarea preţurilor, la nivelul anului trecut, la materia -lele funerare şi la capelă; menţinerea la nivelulanului 2012 a cotizaţiei la fondul de deces.

Declaraţia preşedintelui PredaÎn încheiere vă prezentăm declaraţia preşedin-telui reales Cornel Preda: „Din punctul meu devedere a fost o mare surpriză ca azi să fie pro-

pusă de către oamenii din sală alegerea preşedin-telui pe încă cinci ani. Mă pregătisem pentruAdunarea Generală anuală, dar colegii ştiu de posi-bilităţile şi de puterea mea de muncă pe care ledepun în cadrul acestei asociaţii şi au fost mulţumiţide activitatea mea, astfel că, după cum aţi văzut şidumneavoastră, din 137 de membri cotizanţiprezenţi, stabiliţi după raportul unu la 40, toţi, înunanimitate, au fost de acord să ocup funcţia depreşedinte şi pe viitor, stabilind mai repede acestlucru, fapt care mă onorează şi le mulţumesc. Dupăcum aţi văzut, tot în cadrul şedinţei am făcutcâteva schimbări în cadrul conducerii şi în cadrulcontabilităţii. Chiar dacă am făcut câteva investiţiisuplimentare în 2012, vă asigur, cum îi asigur şi petoţi membrii noştri că niciun ban nu pleacă din aso-ciaţie fără să fie drămuit cu atenţie. Aşa am ajunssă avem un plus de peste 200 de milioane de lei(vechi) în anul 2012, un fond, zic eu, frumuşel, pecare sperăm să-l creştem şi în 2013. În ceea cepriveşte CAR-ul, în aproape patru ani de zile amreuşit să avem un capital social total de 810 milioane lei, pe lângă faptul că avem în cadrul magaziei de materiale funerare o investiţie de peste100 de milioane lei. Încercăm şi în continuare sămenţinem aceeaşi linie şi să facem tot ce ne-ampropus. Vestea bună pentru pensionarii noştri estecă nici în 2013 nu vor fi majorări de fonduri sociale.Anul 2013 va fi fără majorări, cheltuieli sau bani su-plimentari pentru maşini sau muzică, aceste serviciifiind gratis cât eu voi fi în fruntea acestei asociaţii.Încă o dată le mulţumesc membrilor noştri pentruvotul de încredere acordat şi le promit că nu-i voidezamăgi nici pe viitor”.

Corneliu BRAN

Chiar dacă Preda a fost reales,

Conducerea Asociaţiei Pensionarilor Lonea a fost executată

Cornel Preda, vechiul şi noul preşedinte, citindraportul preşedintelui pe anul 2012

Page 9: Ziarul Vaii Jiului - nr. 1172 - 2 aprilie 2013

În curtea inspectoratului,

Poliţiştii hunedoreni au plantat copaci Pentru a-şi arăta susţinerea faţă de toţicei ce iubesc natura şi viaţa, ieri, maimulţi poliţişti hunedoreni au plantat încurtea Inspectoratului de Poliţie

Judeţean 15 arbori, paltin şi tei. Evenimentul se înscrie, de altfel, înprogramul naţional „Luna plantării arborilor, 15 martie - 15 aprilie”, giratîn judeţul Hunedoara de reprezentanţiiDirecţiei Silvice.

Consilierii judeţeni au votat buge-tul pe anul 2013, chiar dacă struc-tura detaliată a acestuia nu ocunosc decât foarte puţini, uniiconsilieri fiind puşi în situaţia de avota fără să aibă habar ce anume.Dar, ca în orice întreprindereromânească, şi la ConsiliulJudeţean (CJ) majoritatea politicăimpune toate deciziile.

Dintr-un astfel de buget, stufos şi secretos, vom prezenta doar câtevacifre mai importante, generale, maiales legate de instituţii şi interese aleVăii Jiului.Conform datelor oficiale, veniturilejudeţului Hunedoara în 2013 vor fi de237,6 miliarde de lei noi, iar cheltu-ielile vor fi cu 21,8 miliarde pestevenituri, deficitul fiind acoperit dinexcedentul anului precedent şi es-timările pe anii 2014 - 2016.La capitolul învăţământ, din suma to-

tală de 18 milioane de lei, Şcoala Gimnazială „I.G. Duca” din Petroşaniprimeşte 923 de mii de lei.Pentru Teatrul Dramatic „I.D. Sîrbu”din Petroşani s-a aprobat o grămadăde bani, 4,2 milioane de lei. În acestbuget încasările din manifestări cul-turale şi artistice ar fi infime, de doar130 de mii de lei, iar subvenţiile de lajudeţ de 4,1 milioane de lei! Trebuienotat faptul că numai cheltuielilesalariale pentru cele 74 (!) de posturiprevăzute sunt de 1,5 milioane de lei.Serviciul Public Judeţean Salvamontare aprobat un buget de 1,5 milioanelei, din care 802 mii reprezintă cheltu-ieli de personal. CJ Hunedoara a repartizat 1,65 mili -oane lei la protecţia mediului dupăcum urmează: 1 milion de lei pentrutaxe, avize, autorizaţii necesare pen-tru îndeplinirea condiţiilor de eligibili-tate ale Proiectului „Sistem deManagement Integrat al Deşeurilor în

Judeţul Hunedoara”, 500 de mii de leipentru obiectivul „Extindere şi reabili -tarea infrastructurii de apă şi apăuzată în judeţul Hunedoara - Valea Jiului”, şi 150 de mii de lei pentruobiectivul „Extindere şi reabilitareainfrastructurii de apă şi apă uzată înjudeţul Hunedoara”.S-au mai aprobat, pentru derularea încondiţii optime a proiectelor finanţatedin Fonduri externe nerambursabile(FEN) postaderare: 5,4 milioane leipentru finanţarea proiectului „Mod-ernizare DJ 664: Pas Vâlcan – Vulcan”şi 13,1 mii lei pentru elaborare studiude fezabilitate pentru obiectivul„Modernizare DJ 666: DN 66 (Merişor)– Dealu Babii – Vulcan”.De asemenea, o sumă importantă debani, respectiv 13,45 milioane lei, afost alocată unui proiect extrem deimportant „Reabilitarea sitului indus-trial de pe fosta platformă industrialăCălan şi pregătirea de noi activităţi”.„În primul rând, ne-am axat atenţiape cofinanţările pentru fondurile eu-ropene. Unele dintre proiectele carele-am avut activate pe fonduri eu-

ropene s-au finalizat şi a trebuit săpunem suma de cofinanţare, altelesunt în curs de rezolvare, iar unelechiar încep acum, de exemplu cumeste cel de la Călan, unde a trebuit săavem o rezervă serioasă de fonduri casă putem face prima tragere. Dupăcum se ştie, marea majoritate a cofi-nanţării o asigură Consiliul JudeţeanHunedoara. Mai mult de o treime dinbugetul Consiliului Judeţean este alo-cată pentru fondurile europene. (...)Instituţia care este în subordinea Consiliului Judeţean şi care a primitcele mai multe fonduri este SpitalulJudeţean cu peste 46 de milioane delei, adică peste 1 milion de euro.Toate instituţiile din subordine îşi vorprimi fondurile necesare pentru a-şidesfăşura activitatea până la sfârşitulanului. Toţi dorim ca bugetul să fie câtmai mare, toţi ne dorim să facem câtmai multe proiecte, să le realizăm,dar ăştia sunt banii şi asta a fost alo-carea lor. Absolut toate domeniile aufost atinse de acest buget”, a declarat Mircea Ioan Moloţ, preşedintele CJ Hunedoara.

9DIN JUDEŢZiarul Vãii Jiuluimarţi, 2 aprilie 2013

www.zvj.ro

Pagină realizată de Mihaela Petroşani

Bun, rău, ăsta e…

Judeţul are buget pe 2013

La ITM Hunedoara

S-a schimbat şeful Noul şef al Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Hunedoara este Adrian Florin Bozdog. El a fost numit înaceastă funcţie prin Ordinul nr. 562 din 29.03.2013 al ministrului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi PersoanelorVârstnice.

Bozdog îl înlocuieşte la şefia ITMHunedoara pe Horea Raţiu, care a trecut pe poziţia de director adjunct pe partea de securitateîn muncă. Adrian Florin Bozdogeste liberal, a îndeplinit pentru o vreme funcţia de administratorpublic al oraşului Simeria şi acandidat fără succes la alegerilelocale de anul trecut pentru postul de primar al oraşului Simeria.

Page 10: Ziarul Vaii Jiului - nr. 1172 - 2 aprilie 2013

Ziarul Vãii Jiuluimarţi, 2 aprilie 201310 ADMINISTRAŢIE

www.zvj.ro

ANUNŢ DE PARTICIPARE,pentru acordarea de finanţare

nerambursabilă, din fonduri publice a proiectelorcluburilor sportive de drept privat şi ale

asociaţiilor pe ramură de sport judeţene, dinmunicipiul Vulcan care iniţiază şi organizează

programe sportive de utilitate publică, pe anul 2013

Autoritatea contractantă: Consiliul Local almunicipiului Vulcan, bd. Mihai Viteazu, nr. 31, Cod fiscal 4375267, tel.0254-570.340, fax 0254-571.910, şi e-mail: [email protected]

Reglementări legale privind acordarea definanţare nerambursabilă:

Legea nr. 350/2005 privind regimul finanţărilornerambursabile din fonduri publice alocate pentru

activităţi non-profit de interes general; Legea educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000,

cu completările şi modificările ulterioare;Ordinul nr. 130/2006 a preşedintelui Agenţiei

Naţionale pentru Sport, privind finanţareanerambursabilă din fonduri publice a proiectelorcluburilor sportive de drept privat şi ale asociaţiilorpe ramură de sport judeţene şi ale municipiuluiBucureşti, cu modificările şi completările ulterioare;

Hotărârea nr.1447/2007 privind aprobareaNormelor financiare pentru activitatea sportivă;

Hotărârea Consiliului Local nr. 34/2013 privindaprobarea Programului anual al municipiului Vulcanpentru finanţarea nerambursabilă a activităţilor nonprofit de interes general pe anul 2013, în condiţiileLegii nr. 350/2005.

Categorii de solicitanţi: pot participa structuri

sportive de drept privat (cluburi şi asociaţii), alteledecât federaţiile sportive naţionale, cupersonalitate juridică română din municipiul Vulcan,care iniţiază şi organizează programe şi acţiunisportive de utilitate publică.

Suma totală alocată proiectelor: 360.000 lei.Documentaţia de solicitare a finanţării

nerambursabile constând în Ghidul solicitantului şiFormulare poate fi accesată pe site-ul Primărieimunicipiului Vulcan, www.e-vulcan.ro, începând cudata de 15.04.2013.

Relaţii la telefon 0254-570.340, fax 0254-571.910 int. 227 (persoanele de contact: ing. Rodica Mihu, ing. Cristian Popa).

Solicitantul va depune documentaţia prevăzutăde Ghidul solicitantului într-un exemplar laregistratura Primăriei municipiului Vulcan, bd. MihaiViteazu, nr.31, până la data de 19.04.2013(vineri), ora 12, data limită.

Programul anual privind acordarea finanţărilornerambursabile pe anul 2013 în conformitate cuprevederile Legii nr. 350 din 2 decembrie2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile dinfonduri publice alocate pentru activităţi non-profitde interes general a fost publicat în MonitorulOficial nr. 57/22.03.2013.

ANUNŢ DE PARTICIPARE

1. Denumirea, adresa, numărul de fax, adresa de e-mail ale autorităţii contractante şi ale biroului dela care se pot obţine, după caz, informaţiisuplimentare: Consiliul Local al municipiuluiVulcan, strada M.Viteazu nr.31, cod poştal 336200,telefon 0254/570340, fax 0254/571910,[email protected], informaţii suplimentare sepot obţine de la Compartiment Dezvoltare Locală(ing. Rodica Mihu, ing. Cristian Popa) telefon0254/570340, interior 227.

2. Consiliul Local al municipiului Vulcanintenţionează să atribuie contracte de finanţarenerambursabilă în conformitate cu prevederile Legiinr. 350 din 2 decembrie 2005 privind regimulfinanţărilor nerambursabile din fonduri publicealocate pentru activităţi non-profit de interesgeneral pentru: Sprijinirea Asociaţiilor/ Fundaţiilornon-profit.3. Suma alocată pentru Sprijinirea Asociaţiilor/Fundaţiilor non-profit este de 60.000 lei. 4. Documentaţia de solicitare a finanţăriinerambursabile constând în Ghidul solicitantului şi

Formulare poate fi accesată pe site-ul Primărieimunicipiului Vulcan, www.e-vulcan.ro, începând cudata de 15.04.2013.5. Solicitantul va depune documentaţia prevăzutăde Ghidul solicitantului într-un exemplar laregistratura Primăriei municipiului Vulcan, bd. MihaiViteazu, nr.31, până la data de 19.04.2013(vineri), ora 12, data limită.6. Scopul urmărit de autoritatea finanţatoare:implicarea asociaţiilor şi fundaţiilor în activităţinon-profit. 7. Alte informaţii: fiecare solicitant are dreptul dea participa cu un singur proiect la fiecare sesiunede selecţie.8. Programul anual privind acordarea finanţărilornerambursabile pe anul 2013 în conformitate cuprevederile Legii nr. 350 din 2 decembrie2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile dinfonduri publice alocate pentru activităţi non-profitde interes general a fost publicat în MonitorulOficial nr.57/22.03.2013.

ŞCOALA GIMNAZIALĂ I.D. SÎRBU PETRILA

SĂPTĂMÂNA PORŢILOR DESCHISE 1 - 5 aprilie 2013

Dragi părinţi, viitori elevi ai clasei pregătitoare şi clasei I,Vă aşteptăm cu drag în şcoala noastră pentru a cunoaşte cadrele didactice deosebite care vă vor întâmpina în anul şcolar 2013-2014, precum şi pentru avizita sălile de clasă în care se va desfăşura activitatea didactică.

Oferta educaţională a şcolii este generoasă şiatent concepută în aşa fel încât procesul instructiv-educativ să fie centrat pe elev şi să respecte particularităţile de vârstă, interesele şiaptitudinile elevilor.

Şcoala instruieşte elevi şi preşcolari astfel:

� Ciclul pre-primar - 10 grupe preşcolari;� Ciclul primar:� Clase pregătitoare – 1 clasă step by step, 2 clase în sistem tradiţional; � Clasa I, în sistem tradiţional;� Clasa a II-a, în sistem tradiţional şi o clasă step by step; � Clasa a III-a, în sistem tradiţional şi o clasă step by step;� Clasa a IV-a în sistem tradiţional.

VĂ AŞTEPTĂM CU DRAG ÎN ŞCOALĂ, SĂ VIZITAŢI CLASELE PREGĂTITOARE!Pentru informaţii suplimentare contactaţi-ne:

TELEFON: 0254/[email protected]

ANUNŢ DE PARTICIPARE1. Denumirea, adresa, numărul de fax, adresa de e-mail ale autorităţii contractante şiale biroului de la care se pot obţine, după caz, informaţii suplimentare: ConsiliulLocal al municipiului Vulcan, strada M. Viteazu nr.31, cod poştal 336200, telefon0254/570340, fax 0254/571910, [email protected], informaţii suplimentare se potobţine de la Compartiment Dezvoltare Locală (ing. Rodica Mihu, ing. Cristian Popa)telefon 0254/570340, interior 227.2. Consiliul Local al municipiului Vulcan intenţionează să atribuie contracte definanţare nerambursabilă în conformitate cu prevederile Legii nr. 350 din 2 decembrie2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru:Sprijinirea Cultelor Religioase.3. Suma alocată pentru Sprijinirea Cultelor Religioase este de 60.000 lei. 4. Documentaţia de solicitare a finanţării nerambursabile constând în Ghidulsolicitantului şi Formulare poate fi accesată pe site-ul Primăriei municipiului Vulcan,www.e-vulcan.ro, începând cu data de 15.04.2013.5. Solicitantul va depune documentaţia prevăzută de Ghidul solicitantului în douăexemplare (original şi copie) la registratura Primăriei municipiului Vulcan, bd. MihaiViteazu, nr.31, până la data de 19.04.2013 (vineri), ora 12, data limită.6. Scopul urmărit de autoritatea finanţatoare: sprijinirea cultelor religioase. 7. Alte informaţii: fiecare solicitant are dreptul de a participa cu un singur proiect lafiecare sesiune de selecţie.8. Programul anual privind acordarea finanţărilor nerambursabile pe anul 2013 înconformitate cu prevederile Legii nr. 350 din 2 decembrie 2005 privind regimulfinanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi non profit deinteres general a fost publicat în Monitorul Oficial nr.57/22.03.2013.

Page 11: Ziarul Vaii Jiului - nr. 1172 - 2 aprilie 2013

Ziarul Vãii Jiuluimarţi, 2 aprilie 2013 11PUBLICITATE

ANGAJĂRI

Cursuri de dans sportiv!

Vrei să înveţi să dansezi? Vrei să ai o siluetă de invidiat? Înscrie-te la cursurile de dans sportivpentru copii şi adulţi! Poţi practica dansul lanivel de începători, intermediari sau avansaţi,cursurile predate fiind la acelaşi nivel cu cele din ma ri le centre din ţară! Grupele de vârstă în care te poţi înscrie sunt: 1) Clasele I-VIII; 2) Liceu - adulţi. Poţi participa la spectacole, concursuri! Instructorul oferă la cerere pregătire pentru “valsul mirilor”! Sălile de dans sunt în:

- Petroşani (Şc. Gen. „Avram Stanca”); - Clubul Copiilor şi Elevilor Petrila; - Vulcan (Centrul Şansa).

Te poţi înscrie la numărul de telefon: 726.620840

SC REALCOM SA PETROªANILaboratorul de Producţie – Cofetărie – Patiserie,

str. Lunca (lângă SC UPSROM şi Fabrica de Tricotaje), aduce în casele dumneavoastră cele mai gustoase

şi delicioase specialităţi:Preluăm şi onorăm zilnic comenzi pentru toate ocaziile:

mese festive, nunţi, botezuri şi alte evenimente.

Telefon secretariat: 0254.542472, 0372.764439Laborator: 0733.960320, int. 315

Depozit: 0733.690319, int. 342

Torturi de ciocolatăTorturi cu frişcăTorturi cu fructe

Sortimente diversificate de prăjituriFursecuri

Alune prăjite şi alte sortimente

Fiicele Liliana şi Mihaela mulţumesc acelora care cu gân-dul, prezenţa sau fapta le-au fost alături în mareadurere pricinuită de pierderea mult iubitei lor mame

TRUFAŞ ROZALIADumnezeu să-i dea odihnă veşnică!

DECESE

Vând Ford Fiesta 1,4 diesel, a.f. 2004,

2 locuri, utilitară.Taxă plătită.

Telefon 0761.756839

IMOBILIAREVând Ford Fiesta model 2006,fab 2005, 4 uşi, 1.4 diesel, 4airbag, abs, închidere centrali -zată, radio cass original, consumff mic, euro 4, taxa mediu 300euro. Un singur proprietar denouă. Preţ 2890 euro.

Tel. 0765.459316

Vând Ford Focus model 2002,1.8 diesel, aer condiţionat, abs,geam el., închidere central i zată,radio cass original, 4 airbag, unsingur proprietar de nouă, statulaustriac, recent adusă în ţară.Preţ 1950 euro.

Tel. 0765.459316

Vând Ford Mondeo, an 1998, 1.8benzină, airbag, radio cass origi-nal, închidere centrali zată, starefoarte bună, un singur proprietarde nouă, recent adusă în ţară.

Tel. 0765.459316

Vând Opel Corsa B, a.f. 1994,distribuţie schimbată, cauciucuriiarnă + vară, maşina se prezintăîntr-o stare foarte bună.

Tel. 0765.591522

DIVERSE

AUTO

Vând mixer DJBehringer VMX-100,puţin utilizat, preţ fix150 lei.

Telefon 0720.946949.

Berbec (21 Mar - 20 Apr)

Este o zi pe placul tău datoritănoutăţii pe care o aduce în pro-gram, dar şi bunei dispoziţii care

se resimte peste tot.

Taur (21 Apr - 21 Mai)

Nu te grăbi să extragi concluziipripite, pentru că problema încare eşti implicat necesită o

analiză mai aprofundată.

Gemeni (22 Mai - 21 Iun)

Banul îţi poate inspira putere,fie că-l primeşti, fie că trebuiesă-l dai pentru a-ţi atinge unmare ţel. Nu contează cât costă,

ci ceea ce poţi face cu banii.

Rac (22 Iun - 22 Iul)

Timiditatea te copleşeşte în celmai nepotrivit moment. Trebuiesă te prezinţi în faţa unui audi-

toriu, a unei mase mai largi deoameni şi brusc îţi pierzi curajul de a vorbisau de a-ţi exprima punctul de vedere.

Leu (23 Iul - 22 Aug)

Te simţi cam ciudat într-unmediu aglomerat cu multe per-soane, dar nu găseşti niciun punct

comun cu aceştia. Simţi o oarecareostilitate la ceilalţi, ceea ce te intimidează.

Fecioară (23 Aug - 21 Sep)

Viaţa de familie este foarteplăcută şi te întorci acasă ca laoaza ta de fericire şi linişte. De

acolo primeşti cele mai frumoaseveşti, cei dragi te primesc cu braţele deschise şi au numai veşti bune de transmis.

Balanţă (22 Sep - 22 Oct)

Din situaţia conflictuală încare nimereşti azi poţi ieşi cu undram de noroc, pur şi simplu

găseşti o soluţie salvatoare într-unmoment de inspiraţie de-a dreptul bizar!

Scorpion (23 Oct - 21 Noi)

Oboseala îşi lasă amprenta petoate activităţile mai complicateale zilei şi se vede că nu dai ran-

dament din cauza rezervelorscăzute de energie.

Săgetător (22 Noi - 20 Dec)

Te simţi blocat într-un punctmort din care nimic nu se maimişcă. Profită de acest răgaz

pentru a analiza la rece, pe în-delete, ce te-a adus aici.

Capricorn (21 Dec - 19 Ian)

Eşti deschis la dialog şi dornicde cooperare pentru a duce lacapăt un proiect la care îţi aduci

şi tu contribuţia.

Vărsător (20 Ian - 18 Feb)

Şeful te trimite în delegaţie cuo mulţime de sarcini de rezolvat.Nu prea erai tu pregătit pentru o

astfel de deplasare, deoarece aifi avut cu totul alte treburi în program, dardacă e ordin de sus, te vei supune.

Peşti (19 Feb - 20 Mar)

Eşti stimulat de aprecierile sin-cere ale celor din jur, pentru călucrezi într-un colectiv în care me -ri tele tale sunt recunoscute iar va -

loarea ta este estimată just de colaboratori.

HOROSCOPHOROSCOP

Angajez vânzătoare pentru florărie în Petroşani, cuvârsta cuprinsă între 20-37 de ani.

Relaţii la telefon: 0731.352612.

Vând receptor Dolce,fără datorii. Preţ 20 euro.

Relaţii la telefon0761.756839

Vând laptop second handAsus X54HR-SX067D,Intel i3,2, 15 GHz, AMDHD 7470 - 1 GB/RAMvideo, 750 GB HDD + accesorii (mouse,geantă), încă 1 angaranţie, preţ 1300 lei neg.

Telefon 0720.946949.

www.zvj.ro

Societate comercială angajează doi şoferi profesionişti, cat. C+E, cu experienţă, pentrutransport internaţional de marfă, intracomuni-tar, cunoştinţele de limbă engleză, franceză,germană constituie un avantaj, salariu atractiv,doar persoane serioase. CV-urile se trimit laadresa de e-mail: [email protected].

Vând apartament 3 camereîn Dimitrov, situat lastradă, parter înalt, îmbunătăţiri, centrală ter -mică, geamuri termopan,izolat exterior, balcon închis, bine între ţinut, 2boxe. Ideal de transformatşi în spaţiu cu altă desti-naţie. Preţ 42.000 euro.

Tel. 0724.571408

Vând teren în Petroşani, intra vilan, zona Maleia,front stradal, acces auto,utili tăţi, suprafaţa 2000 mp,pretabil orice construcţie,panoramă deose bită, preţfoarte mic neg.

Tel. 0726.291090

Page 12: Ziarul Vaii Jiului - nr. 1172 - 2 aprilie 2013

CMYK

ACTUALITATE12 Ziarul Vãii Jiuluimarţi, 2 aprilie 2013

COTIDIAN REGIONALCU CAPITAL INTEGRAL PRIVAT

ISSN 2065 - 5096

Director:Cătălin DOCEA

[email protected]

Redactor şef:Marian BOBOC

CCoolleeccttiivvuull ddee rreeddaaccþþiiee::

Alina PIPAN [email protected]; 0737.352129Corneliu BRAN 0766.728688Loredana JUGLEA [email protected] OLTEANUMihaela PETROŞAN [email protected]

CCoollaabboorraattoorrii ppeerrmmaanneennþþii::Ion ALDESCU, Mircea ANDRAŞ ,Mihai BARBU, Valeriu BUTULESCU, Irina BOBOC,Gilbert DANCO, Dumitru GĂLĂŢAN-JIEŢ, Ion HIRGHIDUŞ, Ioan LASCU, Alin RUS, Petronela-Vali SLAVU, Dumitru VELEA

DDTTPP::

Bogdan SOVAGODaniela FILIMON0761.756837AAddmmiinniissttrraattiivv // PPuubblliicciittaattee::Diana SANTA - 0722.344681DDiiffuuzzaarree::Marcel DOCEA - 0761.756839

Redacţia şi administraţia:Petroşani, str. N. Bălcescu

nr. 2, et. 2

Telefoanele redacþiei: 00225544..554499 002200

00225544..554499 112211 ((ffaaxx)) 00773377..557755 558822

[email protected]

[email protected]

ZiarulVaii Jiului

)

www.zvj.ro

Ieri, la orele amiezii, în Vulcan afost deschisă o unitate comer-cială despre care, sigur, în zileleurmătoare se va auzi în tot municipiul. Şi există motivetemeinice pentru asta...

fiindcă tânărul Bogdan Avram, cel căruia îi aparţine Pizzeria "Europa",doreşte şi este convins că servirea şi cali-tatea produselor culinare oferite con-

sumatorilor vor fi numai şinumai de 4 stele. Noul local,unul cochet, curat şi în care- este foarte importantacest aspect - preţurile suntunele minime se află la eta-jul întâi al Complexului Supermarket "Europa" (fostacantină-restaurant).

Pe lângă celedouăzeci de varietăţi de

pizza, aiciconsumatorulpoate să-şisavureze întihnă cafeauasau să comande mâncărurila minut. Peste care sătoarne, eventual, o bău-tură răcoritoare, o beresau, dacă nu şi-a lăsatmaşina în parcare, un vinsau alte băuturi alcoolice.Noua pizzerie se deschide,zilnic, la ora opt dimineaţaşi rămâne aşa până seara lazece.

Nu ştiu în ce măsurăv-au determinat pozele postate alăturatsă daţi o raită şi să intraţi în nouapizzerie vulcăneană, dar, dacă o faceţi,la sigur că veţi reveni. În curând, iarnumărul de telefon îl veţi afla din presăşi de la fetele de la bar, Pizzeria "Europa"va livra şi la domiciliu. Până atunci, daţi,totuşi, o fugă până acolo!

Gheorghe OLTEANU

Nou în Vulcan:

Pizzeria "Europa" - servire şi calitate de 4 stele