ziarul vaii jiului - nr. 1043- 19 septembrie 2012

12
Poliţistul din imagine, angajat al Poliţiei Vulcan, a cunoscut date despre (sau chiar participat la) comiterea unor fapte penale (furt, distrugere), dar nu le-a denunţat. Ulterior, a încercat să in- timideze păgugbitul folosindu-se de insignă în afara ariei de competenţă, în timpul liber. Vulcanul freamătă, de câteva zile, la auzul unor poveşti adevărate ce-l au ca personaj principal pe Costel Mândrilă, angajat MAI, încadrat la Poliţia municipiului Vulcan. De curând, în timpul liber, alături de o gaşcă din Vulcan, poliţistul Cos- tel s-a deplasat la Cinciş, lângă Hunedoara. Printre alţii, în acelaşi grup s-a aflat şi Ionuţ T., tot din Vulcan, actualmente elev în anul II la Şcoala de agenţi de poliţie „Vasile Lascăr” din Câmpina după ce, la prima încercare, a ratat admiterea. Mărturiile prezenţei lui Mândrilă la Cinciş sunt disponibile, pe larg, cu poliţistul Costel în şort cu tot, pe Facebook. Nu-i treaba noastră cum alege poliţistul să se afişeze în mediul online. Dar, dintre poliţiştii cu cont de FB pe care i-am văzut până acum, Mândrilă e primul care pare să fi uitat că decenţa este o obligaţie, nicidecum o opţiune, pentru orice angajat MAI. Dar, repetăm, asta e cel mult treaba lui Mândrilă şi a superiorilor săi. Revenind la subiectul ce ţine trează atenţia clevetitorilor vulcăneni, trebuie spus că sursele noastre afirmă că deplasarea găştii cu poliţist şi posibil poliţist în componenţă la Cinciş s-a com- plicat la un moment dat după ce tinerii, între care Mândrilă şi elevul de la Şcoala de agenţi de poliţie, au făcut focul cu poarta din gardul unui localnic. Da, aţi citit bine! Sosit la faţa locului pentru a le cere socoteală, proprietarul gardului din care a fost smulsă poarta pentru focul găştii poliţistului s-a trezit cu o insignă în nas. Insigna poliţistului Mândrilă, care a încercat astfel să-l intimideze în cel mai pur stil miliţienesc. O vreme, gaşca a crezut că va scăpa de răspun- dere după ce în ajutor i-a sărit insigna de poliţist a lui Mândrilă. Numai că, de câteva zile, spiritele s-au încins. Asta pentru că, a aflat gaşca, păgubitul ar fi solicitat tragerea la răspundere a vinovaţilor pentru furtul şi in- cendierea porţii, relatând celor în drept inclusiv episodul în care i s-a dat cu insigna de poliţist peste nas. De aici şi insistenţele poliţistului pe lângă Andreea Flavia S., martoră a incidentului, inclusiv a celui cu insigna, de a nu spune – atunci când va fi întrebată – adevărul despre ce s-a întâmplat la Cinciş. Flaviei îi va fi totuşi greu să îi mintă pe superiorii ori, mai rău, ancheta- torii poliţistului Mândrilă. Mai ales că, la data de 27 august 2012, ora 01:21, poliţistul Mândrilă a postat pe pagina personală de Facebook textul: "Sunt cel mai smecher de pe Cincis si ma incalzesc la foc doar cu porti de gard, ce plm". Pot confirma şi utilizatorii cu identităţile Cosmina Alina, Timeea Denisa, Alexandra G., Camelyaa Kmy, Valentina B., Ionuţ T., Dey Andrei, care au văzut mesajele, le-au apre- ciat şi au transmis chiar şi replici. Îl sfătuim prieteneşte pe poliţistul Mândrilă să nu nege faptele, să nu mai influenţeze martorii şi să nu şteargă conţinutul contului de FB. Ar fi doar în dezavantajul său. Vom reveni. Cătălin DOCEA CMYK MIERCURI 19 septembrie 2012 Anul V Nr. 1043 12 pagini Preţ: 1 LEU www.zvj.ro Răsărit: 07:04 Apus: 19:46 Cotidian regional * * * Apare de luni până vineri (inclusiv) în toate localităţile Văii Jiului * * * Redacţia şi administraţia: str. Nicolae Bălcescu nr. 2, etaj II, Petroşani ZIARUL POPORULUI Citeşte şi dă mai departe! MARCĂ ÎNREGISTRATĂ R Nu există lege împotriva ADEVĂRULUI! Director: Cătălin DOCEA Curs valutar: 1€ = 4,5026 lei 1$ = 3,4480 lei 1₤ = 5,5968 lei Ziarul Vãii Jiului Tipar digital Cel mai bun preţ din judeţ! Transmite cererea ta de ofertă la [email protected] Hotel Rustic Petroşani închiriază în condiţii foarte avantajoase camere (pentru cazare sau birouri) pe termen lung. Pentru chiriaşi/cazaţi oferim inclusiv facilităţi de servire a mesei, pe bază de abonament. SC închiriază spaţii comerciale pentru, pizzerie, baruri, sală de jocuri, spaţii de depozitare. Relaţii la telefon 0751.199100 Costel Mândrilă, poliţist de Vulcan: „Sunt cel mai şmecher de pe Cinciş şi mă încălzesc la foc doar cu porţi de gard, ce plm....

Upload: ziarul-vaii-jiului

Post on 23-Mar-2016

234 views

Category:

Documents


6 download

DESCRIPTION

Ziarul Vaii Jiului - nr. 1043- 19 septembrie 2012

TRANSCRIPT

Page 1: Ziarul Vaii Jiului - nr.  1043- 19 septembrie 2012

Poliţistul din imagine, angajat al Poliţiei Vulcan, a cunoscut date despre (sau chiar participat la)comiterea unor fapte penale (furt, distrugere), dar nu le-a denunţat. Ulterior, a încercat să in-

timideze păgugbitul folosindu-se de insignă în afara ariei de competenţă, în timpul liber.

Vulcanul freamătă, de câteva zile, la auzul unorpoveşti adevărate ce-l au ca personaj principalpe Costel Mândrilă, angajat MAI, încadrat laPoliţia municipiului Vulcan. De curând, în timpulliber, alături de o gaşcădin Vulcan, poliţistul Cos-tel s-a deplasat la Cinciş,lângă Hunedoara. Printrealţii, în acelaşi grup s-aaflat şi Ionuţ T., tot dinVulcan, actualmente elevîn anul II la Şcoala deagenţi de poliţie „Vasile Lascăr” din Câmpinadupă ce, la prima încercare, a ratat admiterea.Mărturiile prezenţei lui Mândrilă la Cinciş suntdisponibile, pe larg, cu poliţistul Costel în şortcu tot, pe Facebook. Nu-i treaba noastră cumalege poliţistul să se afişeze în mediul online.Dar, dintre poliţiştii cu cont de FB pe care i-amvăzut până acum, Mândrilă e primul care pare săfi uitat că decenţa este o obligaţie, nicidecum oopţiune, pentru orice angajat MAI. Dar, repetăm,asta e cel mult treaba lui Mândrilă şi a superiorilor săi.Revenind la subiectul ce ţine trează atenţia

clevetitorilor vulcăneni, trebuie spus că surselenoastre afirmă că deplasarea găştii cu poliţist şiposibil poliţist în componenţă la Cinciş s-a com-plicat la un moment dat după ce tinerii, între

care Mândrilă şi elevulde la Şcoala de agenţide poliţie, au făcut foculcu poarta din gardulunui localnic. Da, aţicitit bine! Sosit la faţalocului pentru a le ceresocoteală, proprietarul

gardului din care a fost smulsă poarta pentrufocul găştii poliţistului s-a trezit cu o insignă înnas. Insigna poliţistului Mândrilă, care a încercatastfel să-l intimideze în cel mai pur stil miliţienesc.O vreme, gaşca a crezut că va scăpa de răspun-dere după ce în ajutor i-a sărit insigna de poliţista lui Mândrilă. Numai că, de câteva zile,spiritele s-au încins. Asta pentru că, a aflatgaşca, păgubitul ar fi solicitat tragerea larăspundere a vinovaţilor pentru furtul şi in-cendierea porţii, relatând celor în drept inclusivepisodul în care i s-a dat cu insigna de poliţist

peste nas. De aici şi insistenţelepoliţistului pe lângă Andreea FlaviaS., martoră a incidentului, inclusiv acelui cu insigna, de a nu spune –atunci când va fi întrebată – adevărul despre ce s-a întâmplat laCinciş.Flaviei îi va fi totuşi greu să îi mintăpe superiorii ori, mai rău, ancheta-torii poliţistului Mândrilă. Mai alescă, la data de 27 august 2012, ora01:21, poliţistul Mândrilă a postatpe pagina personală de Facebooktextul: "Sunt cel mai smecher depe Cincis si ma incalzesc la focdoar cu porti de gard, ce plm". Potconfirma şi utilizatorii cu identităţileCosmina Alina, Timeea Denisa,Alexandra G., Camelyaa Kmy,Valentina B., Ionuţ T., Dey Andrei,care au văzut mesajele, le-au apre-ciat şi au transmis chiar şi replici.Îl sfătuim prieteneşte pe poliţistulMândrilă să nu nege faptele, să numai influenţeze martorii şi să nuşteargă conţinutul contului de FB.Ar fi doar în dezavantajul său.Vom reveni.

Cătălin DOCEA

CMYK

MIERCURI19 septembrie 2012

Anul VNr. 104312 paginiPreţ: 1 LEUwww.zvj.ro

Răsărit: 07:04Apus: 19:46

Cotidian regional * * * Apare de luni până vineri (inclusiv) în toate localităţile Văii Jiului * * * Redacţia şi administraţia: str. Nicolae Bălcescu nr. 2, etaj II, Petroşani

ZIARUL POPORULUI Citeşte şi dă mai departe!

MARCĂÎNREGISTRATĂR

Nu există lege împotriva

ADEVĂRULUI!

Director:Cătălin DOCEA

Curs valutar:1€ = 4,5026 lei1$ = 3,4480 lei1₤ = 5,5968 lei

ZiarulVãii Jiului

TipardigitalCel mai bun

preţ dinjudeţ!

Transmitecererea ta de

ofertă la [email protected]

Hotel Rustic Petroşani închiriază în condiţii foarte avantajoasecamere (pentru cazare sau birouri) pe termen lung. Pentruchiriaşi/cazaţi oferim inclusiv facilităţi de servire a mesei, pebază de abonament.

SC închiriază spaţii comerciale pentru, pizzerie, baruri, sală dejocuri, spaţii de depozitare.

Relaţii la telefon 0751.199100

Costel Mândrilă, poliţist de Vulcan: „Sunt cel maişmecher de pe Cinciş şi mă încălzesc la foc doar cuporţi de gard, ce plm....”

Page 2: Ziarul Vaii Jiului - nr.  1043- 19 septembrie 2012

Primarul Nicolae Dunca din Aninoasa a

decis. S-a zis cu huzureala. La primărie

s-au strâns sute de amenzi, mai vechi sau

mai noi. Toate, bineînţeles, neplătite.

Dumnealui înţelege, nu are lumea bani

pentru plata amenzilor. Dar cei cu

amenzi pe stoc, ca să spunem aşa, dacă

nu au bani, trebuie să aibă măcar timp

pentru plata amenzilor. Acesta se va

adresa Judecătoriei din Petroşani pentru

a converti amenzile neplătite în ore de

muncă în folosul comunităţii. Că nevoie

de oameni la muncă este în permanenţă.

Dacă nu plăteşti cu bani,plăteşti prin muncă„Nu pot să mai las lucrurile aşa. Mie nu-mi

dă nimeni degeaba. Cine are bani să le

plătească, cine nu are bani să facă bine să

muncească. O să avem nevoie pentru

curăţarea vegetaţiei uscate, la iarnă pentru

deszăpezire. Nu-i o problemă, de lucru

găsim noi”, spune primarul.

Prestarea unei munci în folosul comunităţii

se poate aplica doar contravenienţilor per-

soane fizice, însă numai pe baza unei

hotărâri judecătoreşti, conform Ordonanţei

Guvernamentale nr. 2/ 2001, care spune

aşa: „În cazul în care contravenientul nu a

achitat amenda în termen de 30 de zile de

la rămânerea definitivă a sancţiunii şi nu

există posibilitatea executării silite, organul

din care face parte agentul constatator va

sesiza instanţa de judecată pe a cărei rază

teritorială s-a săvârşit contravenţia, în

vederea înlocuirii amenzii cu sancţiunea

obligării contravenientului la prestarea unei

activităţi în folosul comunităţii, ţinându-se

seama de partea din amendă care a fost

achitată”. Contravenientul poate să ceară

instanţei un termen de 30 de zile, în

vederea achitării integrale a amenzii. Însă,

în cazul în care acesta nu achită amenda,

instanţa procedează la înlocuirea amenzii

cu sancţiunea obligării la prestarea unei ac-

tivităţi în folosul comunităţii, iar hotărârea

rămâne irevocabilă.

Unde pot să presteze orele cei care nu pot

plăti amenda? În foarte multe dintre insti-

tuţiile şi spaţiile administraţiei locale cum

ar fi: întreţinerea locurilor de agrement, a

parcurilor şi a drumurilor, păstrarea curăţe-

niei şi igienizarea localităţilor, desfăşurarea

de activităţi în folosul căminelor pentru

copii şi bătrâni, a orfelinatelor, creşelor,

grădiniţelor, şcolilor, spitalelor şi a altor

aşezăminte social-culturale.

Dacă nu munceşti... amendăDurata activităţii în folosul comunităţii

poate fi cuprinsă între 50 şi 300 de ore, iar

prestarea ei se execută în fiecare zi din cur-

sul săptămânii, timp de maxim 8 ore pe zi,

activitatea lui fiind supravegheată. Instanţa

emite un mandat de executare ce va fi

transmis poliţiei şi primăriei, iar primarul

este cel care are obligaţia să aducă la în-

deplinire mandatul, prin stabilirea acti-

vităţii, în cel mult cinci zile de la primirea

mandatului.

Partea amuzantă a acestui demers este că,

în cazul în care contravenientul, cu rea

voinţă, nu se prezintă la primar pentru lu-

area în evidenţă şi executarea muncii în

folosul comunităţii, sau se sustrage de la

executarea ei, judecătoria, poate înlocui

această sancţiune cu sancţiunea amenzii. Şi

mai interesant este că executarea sancţiunii

prestării unei activităţi în folosul comu-

nităţii se prescrie în termen de 2 ani de la

data rămânerii irevocabile a hotărârii

judecătoreşti, prin care s-a aplicat sancţi-

unea. Este şi legea aceasta câteodată ca

Hopa Mitică, oricum o pui, tot în cap ate-

rizează.

Alina PIPAN

Ne-a fost sesizată o chestiune de către o

spectatoare fidelă a spectacolelor Teatrului

Dramatic „Ion D. Sîrbu”. Angela merge la

teatru de fiecare dată când are ocazia. Nu

ratează premierele şi uneori merge şi la a

doua reprezentaţie a piesei de teatru, mai

ales dacă i-a plăcut la nebunie. A aşteptat

foarte mult să înceapă stagiunea, achi-

ziţionând mereu bilete din timp.

La ultima reprezentaţie, pe lângă cele două

persoane cu care a achiziţionat bilet, s-a

mai ivit o persoană interesată de piesă şi a

hotărât să încerce direct la intrarea la spec-

tacol să cumpere un bilet. „Sunt vândute

toate locurile, nu mai avem niciunul

disponibil”, a explicat angajata de la in-

trare. Persoana a înţeles şi a renunţat la

piesă.

„Mă bucur că vine multă lume la teatru,

nu m-a supărat că nu au mai fost bilete

şi pentru prietenul meu. Dar când am in-

trat la piesă am constatat, la pauză, că la

mijlocul sălii, un rând era aproape gol.

Am înţeles ulterior că acele locuri sunt

rezervate, pentru invitaţii. Presupun că

sunt locuri de protocol, pentru persoane

importante. Nu mă interesează. Dar

dacă acele locuri rămân neocupate, per-

soanele cu invitaţii nu se prezintă, atunci

de ce nu se pun în vânzare locurile? Este

nedrept ca unii să rămână la uşă, chiar dacă

vor să dea bani pe bilet, şi alţii, cu invitaţie,

să prefere să stea acasă”, explică specta-

toarea.

Locurile respective sunt, într-adevăr,

destinate protocolului, de aceea înţelegem

raţiunea rezervării lor pentru anumite per-

soane. Pentru noi de neînţeles sunt cei care

intră în posesia invitaţiei, nu se prezintă la

teatru, dar nici nu dau un telefon să

menţioneze că locurile se pot pune în vân-

zare. Este doar o chestiune de eleganţă şi

bun simţ faţă de instituţia care te-a invitat

la spectacol.

Cititoarea cotidianului nostru a mai

menţionat şi un alt aspect deranjant: că

ieşirea după spectacol din sala teatrului se

face din foaier pe lângă toaletele destinate

publicului, apoi spre intrarea mică.

Alina PIPAN

2 ACTUALITATE Ziarul Vãii Jiuluimiercuri, 19 septembrie 2012

www.zvj.ro

Primarul din Aninoasa vrea să se aleagă cu ceva din amenzile neplătite:

Ore de muncă în folosul comunităţii

Angela, o iubitoare de teatru:

„Dacă tot se dau invitaţii la teatru, măcarsă fie confirmată prezenţa. Locuri goale însală şi lume buluc la uşă…”

Page 3: Ziarul Vaii Jiului - nr.  1043- 19 septembrie 2012

Dacă nu vă mai amintiţi nu-mele Constantin Rogojanu, văspunem noi cine este domnulcu pricina. Fostul diriginte alPoştei Petrila, care, în 2010 afurat din conturile poştei valută în valoare de peste100.000 de lei. Totul cu aju-torul casieriţei Eugenia Reţe-gan, care-l acoperea petartorele timbrelor şi pli-curilor din Petrila.

Subit… a orbit După controlul inopinat, pregătit de şefa

regionalei de atunci, Dana Damian, şi con-

trolul financiar de gestiune, Constantin

Rogojanu s-a îmbolnăvit subit, aşa cum îi

stă bine unuia care tocmai delapidase o so-

cietate publică. Acum suspectul, care este

cercetat de doi ani, se bucură, fără prob-

leme de o pensie de boală. Dumnealui are

probleme cu vederea. Avea şi înainte, când

era diriginte. Numai că vederea i-a slăbit

fantastic cât timp stătea să privească în

dungă bancnotele de euro şi dolari pe care

le sustrăgea din casierie. Şi, pe lângă

această valută, mai era nevoit, amărâtul, să

numere şi şpaga pe care o tot cerea celor

care depuneau dosarul pentru angajare la

poştă. Să nu uităm, Rogojanu a mai fost

cercetat în 2007 pentru şpagă. Cerea candi-

daţilor pentru ocuparea postului de factor

poştal între 300 şi 700 de lei. Cu toate că a

luat bani pentru angajarea unor persoane,

Rogojanu a rămas pe post până a reuşit să

sustragă din banii poştei.

Cercetarea mai durează vreocâteva zileDin noiembrie 2010, de

când a fost descoperită

isprava şi s-a întocmit

dosarul penal pentru de-

lapidare, nu am mai auzit

nicio veste. Ne-am

adresat poliţiei, de la

care am primit următorul

răspuns „suntem în mă-

sură să vă comunicăm

faptul că cercetările în

acest caz sunt efectuate

sub supravegherea

procurorilor Parchetului

de pe lângă Judecătoria

Petroşani, activi-

tatea de urmărire

penală neavând un

caracter public”.

Dumitru Ilinca,

purtătorul de cu-

vânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria

Petroşani, a menţionat că dosarul este încă

în cercetare la Poliţia Petrila şi că va mai

dura câteva zile până ce acesta va fi trimis

la parchet, procurorului de caz, care îl va

soluţiona. Cu puţin noroc, la începutul lui

octombrie, s-ar putea să avem şi o

soluţionare a dosarului.

Nici de Dămileanu nu semai ştie nimicCătălin Constantin Dămileanu este

poştaşul de 22 de ani, angajat al

Poştei Petroşani din anul 2007 . În

2009 tânărul a părăsit clădirea poştei

având asupra sa 31.000 de lei, bani de

pensii şi alocaţii, bani care trebuiau

distribuiţi în acea zi. Pur şi simplu,

tânărul a dispărut cu banii şi… dus a

fost. Acesta avea o slăbiciune pentru

jocurile de noroc. Dămileanu a rămas

şi el neprins. Toţi aceşti bani sunt

acum pierderi ale Poştei Române.

În timp ce unii angajaţi sunt traşi la

răspundere pentru fiecare plic, timbru şi

factură încasată în parte, Dănileanu proba-

bil se orientează să mai fure ceva, pentru

că acela va rămâne pungaş toată viaţa, iar

Rogojanu se bucură de pensia de boală.

Alina PIPAN

Ziarul Vãii Jiuluimiercuri, 19 septembrie 2012 3ACTUALITATE

www.zvj.ro

Caut post de babysitter sau îngrijitor la centrede copii, pe raza Văii Jiului.

Sunt calmă şi răbdătoare cu copiii, pot să-i facpe cei mici să nu simtă lipsa părinţilor şi să fie

fericiţi. Vă asigur că sunt de încredere şi o persoană foarte responsabilă.

Relaţii la telefon 0768.228.949, Vulcan.

Toată ziua de duminică, dar şi luni, iar,apoi, marţi, porţiunea din Bulevardul MihaiViteazul din Vulcan, cuprinsă între CAP şiUNIC, a fost închisă traficului rutier.

De ce oare? se întrebau conducătorii auto

care, întâlnind, în ambele

capete amintite, indicatorul

rutier "Accesul interzis", erau

nevoiţi să o ia pe varianta de

ocolire din Cocoşvar sau prin

centrul vechi.

Oficial,motivul nepermiterii accesu-

lui autovehiculelor a fost acela al marcării, duminică,

a Zilei Mobilităţii. Adică a acelei zile din an dedicate

mersului pe jos. Care e sănătos şi face piciorul fru-

mos. Numai că, la Vulcan, mobilitatea pare să se fi

întins şi în următoarele două zile. Unii, cârcotaşi,

erau de părere că Primăria municipiului Vulcan ţine

dinadins închis bulevardul, fi-

indcă ar fi ceva în neregulă în

legătură cu banii de garanţie a

lucrărilor executate pe bule-

vard în urmă cu un an şi ceva.

De fapt, s-au resemnat alţii, nici nu mai

contează că bulevardul e în-

chis o zi, două trei sau mai

multe. La cât a fost de îngus-

tat, circuli pe el cu maşina de

zici că mergi pe jos.

Gheorghe OLTEANU

Fie cu maşina, fie pieton, mobilitatea e aceeaşi

În timp ce Rogojanu, fostul diriginte al Poştei Petrila,se bucură de pensie de boală,

Dosarul de cercetare pentrudelapidare orbecăieşte dedoi ani prin arhivele poliţiei� Un alt angajat al Poştei Române, Dămileanu, fostulpoştaş ciorditor dispărut în 2009 cu o grămadă de bani,nu a fost prins nici acum

Page 4: Ziarul Vaii Jiului - nr.  1043- 19 septembrie 2012

Ziarul Vãii Jiuluimiercuri, 19 septembrie 20124 SPORT

www.zvj.ro

Dobandă fixă: 11,9%Perioada de creditare: 12-60 luniValoarea creditului: 1.000 - 20.000 RONVârsta solicitantului: 21-69 ani (72 ani)Venit minim: 600 lei - salariat (se includ bonurilede masă)500 lei - pensionar (pensie de boală,invaliditate) + indemnizaţii creşterecopilDocumente necesare:- fluturaşul de salariu / adeverinţa desalariu / talonul de pensie, copiaBI/CI, după caz decizia de pensio nare,factura de utilităţi, fişa fiscală.

TEL. 0737.550.812

CREDITEDE NEVOI

PERSONALE

SC CENTRUL DE CALCUL INFO ’98 SA, societate cu o experienţă de peste 35 de ani în domeniul informatic, oferă:

CURSUL DE INIŢIEREpentru

OPERATOR CALCULATOR ELECTRONIC ŞI REŢELE (COD COR 351101)

Cursul are o durată de 72 de ore, se desfăşoară pe parcursul a 6 săptămâni, dintre care un

număr de 54 de ore sunt de practică pe calculator.

Preţul cursului este de 350 lei şi se poate acorda o reducere de până la 10% pentru grupurile

organizate care vin din partea unei singure unităţi economice. Preţul include TVA.

IMPORTANT!!!Se eliberează diplome recunoscute de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi

Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.

Persoana de contact: ing. Manuela Popescu

Telefon: 0254.546071, 0731.010762

S.C. Centrul de Calcul INFO’ 98 S.A. Petroşani

Petroşani, 332015, jud. Hunedoara, str. Timişoarei, nr. 2, tel. +40372 904 652, tel/fax +40254 541 330

ORC: J20/408/1999 CUI: RO11751623

e-mail: [email protected] www.info98.ro

Cu o victorie, un egal şi oînfrângere este clar că nuse face primăvară înograda echipei de fotbalJiul Petroşani.

Formaţia din Vale a anunţat, plină de opti-

mism, că doreşte promovarea în liga se-

cundă, dar ultimul egal chinuit scos la

Şoimii Pâncota nu lasă să se întrevadă

vreun viitor strălucit.

Să nu uităm că graţie portarului Dumitru

Hotoboc, aflat în

zi bună, Jiul

Petroşani a câşti-

gat primul punct

pe teren străin

după remiza albă,

scor 0-0, scoasă în

faţa nou promo-

vatei Şoimii Pân-

cota, echipă

calificată în 16-mile Cupei României ediţia

2012-2013. Şoimii, locul 5, şi Jiul, locul 6,

se află la egalitate de puncte, ambele au

câte 4 puncte, însă arădenii au golaveraj

mai bun. Puţin pentru Jiul o echipă în rân-

durile căruia se regăsesc nume precum:

Hotoboc, Drăghici, Apetri, Mircea Gheo-

rghe, Istinie, Drida, Kalai, jucători care în

urmă cu şase ani făceau ravagii cu

„minerii” în prima ligă.

Fotbal

Jiule, trezeşte-te!

Rugby

Ştiinţa îşi păstreazălocul secund înclasamentEchipa de rugby Ştiinţa Petroşani şi-a spălat păcatele după înfrângereasuferită în etapa trecută în faţa lidereiCS Pantelimon.

Rugbiştii petroşeneni s-au impus cu scorul de 31-17 în faţa celor

de la CS UAV Arad. Cu această victorie trupa antrenată de

Alexandru Lupu şi-a consolidat locul doi în clasamentul play-

off-ului Diviziei Naţionale (eşalonul doi valoric) şi va avea

dreptul de a juca pentru barajul de promovare în liga de elită.

SuperLiga RealSport

Favoritele, început în forţăCampioana Avantaje a reuşit scorul etapei(12-1) în runda inaugurală a SuperLigii Real-Sport, iar Liverpool şi CS Deva şi au obţinutvictorii clare, scor 4-0, la debutul în noulsezon. În ligile inferioare, B şi C, rezultatele adouă meciuri vor fi stabilite de Comisia deDisciplină, urmare a unor contestaţii.

La întâlnirea dintre Quasar Deva şi Sews Deva II(scor 5-2), din Liga B RealSport, „cabliştii” au con-testat dreptul de joc al unor jucători ai adversa-rilor. La fel au stat lucrurile şi în partida dintreechipele Crivis şi Cerna Sântuhalm, scor 3-6, dinLiga C Real-sport. Rezul-tatele ambelorîntâlniri vor fistabilite deComisia deDisciplină, încursul acesteisăptămâni.

Page 5: Ziarul Vaii Jiului - nr.  1043- 19 septembrie 2012

Ziarul Vãii Jiuluimiercuri, 19 septembrie 2012 5SPORT

www.zvj.ro

Iaşiul a găzduit cea de-a doua ediţie a

Supercupei României la Minifotbal. A

fost ultimul act al unui sezon de succes

atât pe plan naţional, cât şi inter-

naţional, lucru dovedit şi de calitatea

celor două partide disputate în capitala

Moldovei, una dintre ele transmisă de

TVR3.

La capătul unui duel captivant, cvadrupla

campioană naţională Magic Iaşi a reuşit să

treacă de rivala Juventus Sibiu, scor 4-1 în

prima manşă şi 1-3 în cea de-a doua. „Pen-

tru Federaţia Română de Minifotbal acest

sezon încheiat acum a însemnat foarte

mult. Am dovedit, credem noi, că sportul

amator, care nu beneficiază de mijloace fi-

nanciare speciale, poate să facă perfor-

manţă şi să atragă extrem de mulţi

jucători”, a declarat preşedintele forului

naţional de specialitate, Răzvan Burleanu.

Minifotbalul este jucat de aproape 35.000

de sportivi amatori în România, şi de

aproape 700.000 în Europa. „Înfiinţarea

forului european de minifotbal şi dubla

performanţă a naţionalei noastre, cam-

pioană europeană în 2010 şi 2011, au moti-

vat creşterea calităţii competiţiei la nivel

local, în cele peste 50 de campionate

judeţene sau municipale din România”, a

mai spus Răzvan Burleanu, care ocupă şi

funcţia de preşedinte al European Mini-

football Federation.

Finala Supercupei a însemnat prilejul unei

ultime repetiţii înaintea unui examen difi-

cil, anume participarea naţionalei

României de minifotbal la Campionatul

European, care se va disputa săptămâna

aceasta la Chişinău. Cinci dintre jucătorii

prezenţi în finala Supercupei sunt compo-

nenţi ai formaţiei care va reprezenta ţara

noastră la competiţia

la care participă 16

naţionale din în-

treaga Europă. Ală-

turi de ei, alţi nouă

sportivi din cele mai

bune echipe

româneşti de mini-

fobal vor începe luni

cantonamentul de

pregătire care va fi

găzduit de Iaşi, iar

joi vor pleca la

Chişinău. Iaşiul -

oraş care dă, de ani

de zile, campioana

României la acest

frumos şi spectacu-

los joc - va fi,

sperăm noi, şi rampa de lansare a unei noi

victorii continentale pe care tricolorii mini-

fotbalului vor să o obţină pe pământul

vechii Basarabii.

Înot

Un hunedoreanîn lotul naţionalSportivul Alexandru Bădeaţă (16ani) de la CSS Hunedoara a fost selecţionat în lotul naţional alRomâniei, care va participa la „Concursul ţărilor central europene”, programat în lunanoiembrie, la Zilina, în Slovacia.

Înotătorul pregătit de Anca Băjan va

concura în patru probe şi îşi va face ast-

fel debutul într-o competiţie inter-

naţională oficială. Sportivul antrenat de

Anca Băjan este singurul de la clubul

CSS Hunedoara selecţionat în echipa

tricoloră şi urmează să concureze în

probele 100 şi 200 de metri spate şi 200

şi 400 de metri mixt. Competiţia va avea

loc la Zilina, în Slovacia, în perioada 23-

25 noiembrie şi va fi primul concurs in-

ternaţional din cariera lui Alexandru

Bădeaţă. Delegaţia României va fi su-

pervizată de patru antrenori federali,

însă antrenoarea Anca Băjan va merge

în Slovacia pe cont propriu pentru a fi

alături de sportivul său. „Alexandru

Bădeaţă este un sportiv special, iar se-

lecţionarea sa în lotul României consti-

tuie o performanţă deosebită, dar

meritată de el şi de clubul nostru. Com-

petiţia din Slovacia reprezintă botezul

său în concursurile oficiale inter-

naţionale, motiv pentru care voi fi ală-

turi de el, deoarece orice debut e greu”,

a spus Anca Băjan.

Înaintea concursului din Slovacia,

prima competiţie majoră din sezonul de

toamnă-iarnă va fi Campionatul

Naţional de Nataţie pentru Seniori şi

Juniori în Bazin Scurt, care se va des-

făşura chiar la Hunedoara. „Bazinul de

la Hunedoara va fi, şi în acest an, gazda

Campionatelor Naţionale în Bazin

Scurt, iar statutul de gazde ale întrecerii

ne obligă la obţinerea unor rezultate cât

mai valoroase”, a declarat antrenoarea

de la CSS Hunedoara. Întrecerea

naţională va avea loc în perioada 8-11

noiembrie şi îi va aduce la bazinul din

Hunedoara pe cei mai buni înotători

români ai momentului.

Minifotbal amatori

MMaaggiicc IIaaşşii aa ccââşşttiiggaattSSuuppeerr CCuuppaa RRoommâânniieeii

Principala contracandidată a echipelorFC Hunedoara şi Jiul Petroşani la pro-movarea în eşalonul doi, Olimpia SatuMare, şi-a aflat adversara din 16-imileCupei României.

Trupa antrenată de Tiberiu Csik

va juca acasă, în compania ga-

lonatei grupări Rapid Bucureşti,

într-o reeditare a unui amical de

lux desfăşurat în această vară.

Celelalte partide stabilite ieri

prin tragerea la sorţi desfăşurată

la Casa Fotbalului sunt următoarele:

Steaua - FCM Târgu Mureş; FC Vaslui -

FC Botoşani; CS Berceni - CFR Cluj;

Sportul Studenţesc - Oţelul Galaţi; Voinţa

Sibiu - Dinamo Bucureşti; CF Brăila - Vi-

itorul Constanţa; Şoimii Pâncota - Concor-

dia Chiajna; CS Turnu Severin - Dacia

Mioveni; FC Braşov - Farul Con-

stanţa; Pandurii Târgu Jiu - FC

Zagon; AS Damila Măciuca -

Petrolul Ploieşti; Delta Tulcea - U

Cluj; Gaz Metan Mediaş - FC

Caracal; CSMS Iaşi - Astra

Ploieşti; Ceahlăul Piatra Neamţ -

Gloria Bistriţa. Jocurile din şais-

prezecimile de finală se des-

făşoară în sistem eliminatoriu într-o

singură manşă, pe terenul clubului stabilit

prin tragere la sorţi.

Olimpia, contracandidata Jiului la promovare,

Va întâlni Rapidul

Page 6: Ziarul Vaii Jiului - nr.  1043- 19 septembrie 2012

Întâmplător şi, desigur,fără nicio legătură cu arti-colul apărut luni în ZVJ, oechipă de muncitori de laSecţia din Vulcan a ApaServ Valea Jiului s-a aple-cat cu luare aminte asupragurii de canal de la capă-tul dinspre Poştă al blocu-lui 3B din Vulcan.

Supravegheaţide cătreun şef (vezi poza), oa-

menii au preparat, la faţa

locului, betonul cu care,

apoi, au consolidat gura

de canal vinovată că - de

luni şi luni de zile, fără

să intereseze pe nimeni

până acum - elimină apa

de canal mizerabilă care

a inundat zona.

Locatarii din scara blocului şi trecă-

torii s-au bucurat

văzându-i că s-au apucat de treaba asta.

Numai că, aşa cum mi-a spus şi mie şeful

de echipă, cică mizeria nu iese prin gura

aceasta de canal, ci de sub uşa care dă în

subsolul blocului. "De ce nu vine nimeni să

deschidă, ca să vedem ce-i acolo?" a zis

dumnealui.

Din cealaltă tabără,un locatar - care, cu câteva minute înainte,

avusese şi el un dialog pe aceeaşi temă cu

şeful de echipă - a ţinut să-mi spună că nici

vorbă ca apa murdară să fie de la subsolul

blocului. "Am văzut când au scos din canal

mizeria care-l ţinea înfundat", a declarat el.

"Vedem noi peste o săptămână!" a avertizat

şeful de echipă. Până una-alta, lucrarea le-a

fost de folos şi copiilor care, ieşind de la

şcoală şi de la grădiniţă în jurul orei

douăsprezece (vezi poza), s-au îndreptat

spre casă trecând pe lângă blocul cu pricina.

Gheorghe OLTEANU

CMYK

6 ACTUALITATE Ziarul Vãii Jiuluimiercuri, 19 septembrie 2012

www.zvj.ro

Până una-alta,

E bine că s-a reparat

Page 7: Ziarul Vaii Jiului - nr.  1043- 19 septembrie 2012

Dacă nu aţi auzit de Cristian Ianza în cali-

tate de artist, cu toate că, la câte expoziţii a

avut şi prin Vale, e greu să vă fi scăpat,

atunci cu siguranţă aţi auzit de Colonia

Ianza, ce desemnează mai multe proprietăţi

din centrul Petroşaniului ale acestei vechi

familii. Eu nu l-am întrebat prea multe nici

despre arta sa, nici despre complicatele

procese pentru redobândirea caselor

naţionalizate, ci am vrut să aflu cum s-a

făcut neamţ cu acte în

regulă, pentru că asta-i o

poveste care merită

aflată, mai ales că, din

pretendent la statutul de

azilant german, omul

nostru a devenit rapid o

celebritate locală.

A început săpicteze după timbrePasiunea lui Cristian

Ianza pentru artele

plastice a început din

copilărie, primele de-

sene - dintre care mai

păstrează câteva şi

acum - fiind reprodu-

ceri mărite după tim-

brele din colecţia

familiei. După câteva tentative nereuşite de

„împrietenire” cu vioara şi pianul, ajunge

elev al Liceului de Artă din Deva, unde

avea să se îndrăgostească iremediabil de

ceramică, lucrările realizate în acest fragil

material îmbinând forma şi culoarea cum

nu se poate mai bine. „Îmi plăcea foarte

mult forma şi mă gândeam că un orb nu

poate vedea o lucrare de artă, dar aşa o

poate simţi, o poate atinge. Am făcut

foarte mult modelaj în liceu, după care

turnam şi sculptură, iar în ultimul an de

liceu un profesor de-al nostru a organi-

zat o excursie de documentare, cu care

am ajuns şi la liceul similar din Târgu

Mureş, pe vremea aceea cel mai bun

liceu de artă, iar în urma acestei excur-

sii m-am hotărât să dau examen la

secţia de ceramică a Universităţii de

Artă din Bucureşti”, povestea Cristian

Ianza.

Dacă acum sunt o mulţime de univer-

sităţi particulare care te fac artist cu

diplomă, cu condiţia să îţi permită

portofelul, pe vremea aceea erau

poarte puţine facultăţi de profil, iar

cea de la Bucureşti era cea mai presti-

gioasă dintre ele, aşa că şi selecţia

candidaţilor era foarte dură. Ca să fie

unul dintre

cei 16 studenţi admişi, Cristian Ianza a dat

examen nu o dată, ci de cinci ori. Între se-

siunile de admitere

muncea pe

şantierele patriei,

participând şi la

extinderea actualu-

lui UMIROM. Per-

severenţa i-a

folosit, pentru că a

devenit student la

universitatea la care

a dorit, rămânând

fidel ceramicii pen-

tru posibilităţile

nenumărate de expri-

mare.

„Poţi să faci din ce-

ramică o ceaşcă, o

chiuvetă sau o operă

monumentală, posi-

bilităţile sunt extrem

de variate, plus că

munca ta trece prin

proba focului, fapt care îţi dă o senzaţie

aparte. Poate de-

aia nici nu sunt însurat, pentru că

sunt foarte îndrăgostit de

ceramică”, ne povesteşte Cristi,

care din studenţie şi până acum a

numărat mai mult de 70 de

vernisaje ale expoziţiilor sale.

Mirajul GermanieiDeoarece avea câteva mătuşi care

vorbeau germana, Cristian a fost

nevoit să înveţe această limbă, chiar

dacă nu-i prea plăcea, dar s-a îndră-

gostit de această ţară, ca orice

tânăr de pe vremea în care Germa-

nia însemna Occidentul. „Vedeam

la mătuşile mele reviste germane,

cataloage cu lucruri care mi se

păreau imposibil de găsit la noi şi

mă gândeam că aş face orice ca să

ajung acolo”, spune Cristi, care a

fost la un pas de a pleca în ţara

visată chiar în 1989, însă n-a primit

viza necesară. După Revoluţie, o

mătuşă din Germania convinge o

ceramistă să îi facă o invitaţie, pen-

tru a expune în galeria ei, şi aşa a

plecat artistul nostru spre ţara făgă-

duinţei, cu un bătrân Oltcit plin de

lucrări, pentru care habar n-avea că

trebuie să plătească vamă.

Aventurile lui în Germania sunt un

episod pe care merită să îl aflaţi chiar

de la el, dacă urmăriţi interviul di-

fuzat în această seară de la ora 18 pe

Kapital TV. Pe repede înainte vă spun

totuşi că, după vreo trei drumuri fără

prea mult succes la

diferite galerii, Cristian

Ianza s-a hotărât să

rămână în Germania, unde a

depus o cerere de azil, şi aşa a

început aventura în ţara teu-

tonilor, unde a expus deşi nu-l

cunoştea nimeni, a devenit

rapid o vedetă locală (ziariştii

de acolo nu puteau rata un

asemenea subiect - o poveste

atipică a unui imigrant român),

ba chiar a organizat o paradă a

modei cu haine pe care le-a de-

senat şi le-a cusut singur.

Despre Cristian Sergiu Ianza mai trebuie

spus că este membru al Uniunii Artiştilor

Plastici din România, dar şi al organizaţiei

similare din Germania şi a susţinut mai

bine de 70 de expoziţii personale, în ţară şi

în Europa. Personajul nostru e un fel de

cetăţean universal, pentru că, deşi născut în

Valea Jiului, e de găsit mai mult în străină-

tate, ori la Bucureşti sau Alba Iulia, şi de

vreo 15 ani toate lucrările lui au aceleaşi

două teme: sacrul şi senzualul. Aţi zice că e

o combinaţie îndrăzneaţă, mai ales că

nudurile în bronz sunt alăturate unor lucrări

religioase. Păi, chiar e o îmbinare care

poate să şocheze, dar pe care artistul şi-o

asumă întru totul. Nu ştiu unde se simte

acasă, din atâtea posibile locuri, nu ştiu

dacă regretă că nu s-a stabilit definitiv în

Germania, dar ştiu că ar trebui să fim mân-

dri că îşi face timp să expună şi în Vale, de

care îl leagă atâtea lucruri.

Ilie PINTEA

CMYK

7PERSONAJ DE REPORTAJZiarul Vãii Jiuluimiercuri, 19 septembrie 2012

www.zvj.ro

Bronzul, ceramica şi Cristian Ianza

Page 8: Ziarul Vaii Jiului - nr.  1043- 19 septembrie 2012

8 DIN JUDEŢ Ziarul Vãii Jiuluimiercuri, 19 septembrie 2012

www.zvj.ro

0254 512512 0720 512000 0254 512500

TAXI COMSIONRENT A CAR

RAPIDIEFTIN

CONFORTABIL

,Scandalul provocat de acordul de mediuemis de Agenţia Regională de ProtecţiaMediului (ARPM) Timişoara pentruproiectul de la Certej nu numai că s-a ex-tins până la cel mai înalt nivel, dar face şiobiectul unor eforturi juridice. Ieri, laprânz, Rovana Plumb, ministrul Mediuluişi Pădurilor, a anunţat că a fost depusăla Tribunalul Bucureşti o cerere de anu-lare a acordului de mediu pentru proiec-tul minier de la Certej.

„Astăzi (ieri, n.r.), Agenţia Naţională pentru Protecţia

Mediului depune la Tribunalul Bucureşti cererea de

chemare în judecată prin care se solicită constatarea

nulităţii acordului de mediu, emis de ARPM Timişoara

pentru proiectul de la Certej, judeţul Hunedoara şi sus-

pendarea executării acordului de mediu până la

soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei. Paşii urmă-

tori vor fi desemnaţi de către instanţa de judecată compe-

tentă, conform legii, iar instituţiile de mediu implicate îi

vor urma întocmai”, a declarat Rovana Plumb.

În plus, ministrul Mediului şi Pădurilor a anunţat că a so-

licitat Comisiei de Disciplină din cadrul ministerului in-

vestigarea activităţii tuturor persoanelor care au fost

implicate în acordarea avizului de mediu pentru proiectul

de la Certej, la sfârşitul acestor investigaţii urmând să fie

făcute public concluziile acestei proceduri interne.

„Resursele naturale ale României nu pot fi şi nu vor fi

obiect de tranzacţii pe sub mână pentru niciun funcţionar.

(...) Adresez pe această cale un mesaj către toate per-

soanele din instituţiile subordonate Ministerului Mediului

şi Pădurilor, şi anume că singurul interes căruia trebuie să

se subordoneze este cel reprezentat de lege şi de interesul

naţional”, a spus ministrul Mediului şi Pădurilor.

Rovana Plumb a mai declarat că există şi o problemă de

competenţe în emiterea respectivului acord de mediu, în

sensul că agenţia teritorială de la Timişoara nu ar fi avut

competenţa necesară pentru a emite un astfel de document:

„Competenţa evaluării impactului asupra mediului pentru

proiectele care prevăd defrişarea unei suprafeţe mai mari de

10 hectare era de nivel central iar, în cazul proiectului de la

Certej, proiectul prevede defrişarea unei suprafeţe de

aproximativ 165 de hectare. Astfel, în cazul acestui proiect,

autoritatea competentă emite un acord integrat de mediu nu

doar un simplu acord de mediu. De asemenea, la data emi-

terii acordului, dezbaterile publice transfrontaliere precum

şi întâlnirile cu autorităţile ungare nu s-au finalizat cu un

acord ba mai mult, poziţia Ungariei este exprimată într-un

răspuns în care sunt prezentate multiple aspecte negative

referitoare la acest proiect, legate mai ales de riscurile pe

care le implică desfăşurarea viitoarei activităţi”.

Mihaela PETROŞAN

Pentru controversatul proiect de la Certej,

Ministerul Mediului şi Pădurilor a cerut anularea acordului de mediu

Page 9: Ziarul Vaii Jiului - nr.  1043- 19 septembrie 2012

9ACTUALITATEZiarul Vãii Jiuluimiercuri, 19 septembrie 2012

www.zvj.ro

Directorul general SC Apa Serv SA,Costel Avram spune că, de cândeste dumnealui şef la cârma ApaServ, încasările au crescut laPetroşani de la 40 la 60 la sută. Cutoate acestea ele sunt cele mai micidin Valea Jiului. În alte oraşe se în-casează mai mult. Aşadar, Apa Servva ajunge cam la aceeaşi intoleranţăpe care o arată Enelul faţă de clienţiisăi. Nu ai plătit, adio apă! Cam aşas-a întâmplat şi la Petrila unde, cutoate că sunt buni platnici, 5 familiistau fără apă, din cauza altor răuplatnici. Au sau nu au bani, dorescsau nu, în final aceste 5 familii vortrebui să pună banul jos pentru oracordare separată. Poate fi şiaceasta o formă de abuz?

Dracul nu chiar negruApa Serv spune că nu-i dracul chiar aşa negru. Datornicii

trebuie să plătească, iar cine nu vrea să stea după ei să-şi

facă racord separat. „Urmare a neachitarii debitelor

restante, de către o parte din locatarii din blocul 20, scara

I, situat în Petrila, cartier 8 Martie s-au parcurs mai multe

etape de recuperare a creanţelor: s-a încercat recuperarea

prin încasare în teren a debitelor restante de către

casierele unităţii noastre; s-au înaintat somaţii de plată,

pentru abonaţii care aveau debite restante mai vechi de 45

zile apoi au fost afişate la scara de bloc liste cu abonaţii

care înregistrau datorii. Deoarece recuperarea creanţelor

nu a fost posibilă nici ca urmare a parcurgerii etapelor

enumerate mai sus s-a impus, ca ultima măsură extremă,

debranşarea scării de bloc de la reţeaua de apă potabilă”,

explică Gabriela Gomoi, purtător de cuvânt Apa Serv.

Măsurile precizate de d-na Gomoi sunt respectate înainte

de fiecare debranşare în parte. Sunt perfect explicabile şi

nu arată vreo formă de abuz. Cu rebranşarea este o prob-

lemă, pentru că şi cei care nu au datorii sunt obligaţi să

stea fără apă. Este, până la urmă, şi aceasta o formă de

abuz. Omului i se încalcă un drept. Reintră în dreptul de a

consuma apă potabilă doar dacă plăteşte un branşament

separat. Dar dacă vecinii lui nu aveau datorii şi nu se

făcea debranşarea, nu-l constrângea nimeni să-şi facă

branşament separat. Însă şi aici, Apa Serv are o explicaţie.

Apa Serv nu este responsabilă decât deconducta până la bloc„În urma discuţiilor purtate cu locatarii, s-a stabilit

amânarea debranşarii până când abonaţii buni platnici

urmau să-şi facă demersurile pentru executarea branşa-

mentelor individuale, ceea ce s-a şi întâmplat. Deşi scara

respectivă a fost propusă la debranşare pentru data de 3

septembrie, doar în data de 13 septembrie s-a debranşat

scara de bloc de la reţeaua veche de apă potabilă. Astfel,

la data de 18 septembrie pe această scară de bloc, care are

în total 20 de apartamente, se înregistrează datorii în

valoare totală de 14.574,44 lei. Locatarii a 4 apartamente

au în continuare apă potabilă pentru că aveau deja execu-

tate branşamente individuale. Locatarii a 6 apartamente

au achitat taxa de branşare individuală în vederea exe-

cutării branşamentului separat urmând a fi branşaţi pe

coloana prin care este furnizată apă potabilă. Locatarii a 5

apartamente sunt fără datorii şi nu au branşament indivi-

dual, iar locatarii a 5 apartamente nu au branşamente

separate şi înregistrează datorii foarte mari. Dintre aceştia

un singur locatar şi-a încheiat angajament de plată”, ne

explică d-na Gomoi.

Ieri, cât timp stăteam de vorbă cu directorulApa Serv, un

alt abonat a achitat o datorie de 700 de lei, a făcut angaja-

ment de plată şi a solicitat executarea unui branşament in-

dividual.

Deoarece locatarii apartamentelor care au datorii nu s-au

prezentat în vederea clarificării situaţiei privind debitele

restante şi nici nu au permis

accesul în vederea debranşării

la nivel de apartament, re-

branşarea scării la reţeaua de

apă potabilă nu este posibilă.

Deci, oamenii vor rămâne fără

apă dacă nu plăteşte toată

lumea datoriile, iar cei care au

plătit trebuie să mai scoată

ceva bani pentru branşamentul

separat. Locatarii spuneau că

un branşament, cu tot ce tre-

buie, costă între 500 şi 700 de

lei.Costel Avram, directorul

Apa Serv, spune altceva: „Un

branşament separat costă 140

de lei, indiferent că stai la

parter sau la etajul 10.Coloana

principală este treaba noastră,

ce trage omul în casă, este tre-

aba lui. Noi nu putem să-i

facem branşament pentru că

este proprietate privată, nu

permite legea. Dar dacă face

branşament separat, nu mai

are probleme, nu mai depinde

de coloana principală. Iar dacă

este rău platnic îl putem de-

branşa fără să aibă de suferit şi

alţii”.

Pe lângă cei 140 de lei care-i

revin Apa Serv pentru

branşarea separată, mai trebuie

cheltuiţi şi alţi bani, pentru

conducta de la apometrul prin-

cipal, plus lucrările din aparta-

ment. Undeva, rectifică Costel

Avram, pe la 300 de lei.

Aşadar, dacă sunteţi buni plat-

nici şi nu vreţi să rămâneţi fără

apă, trebuie să scoateţi din

buzunar 300 de lei. Totuşi, să

reţinem, contractul nu prevede

privarea de apă curentă, în

cazul în care nu ai branşament

separat, ci doar în cazul în care

ai datorii. Trebuie să reţinem,

dreptatea se împarte aici în

două. Nu este toată de partea

Apa Serv.

Aceste vorbe pline de nervisunt adresate guver-nanţilor. Şi acelora caresunt acum şi acelora careau devenit istorie, şi vin dinpartea unui pensionar ner-vos de pe strada Păcii dinPetroşani.

Dumnealui a aflat

din presă că se iau

banii de investiţii şi

se redirecţionează

spre asistaţii social.

Asta l-a enervat la

culme. Dumnealui,

ca şi vecinii dum-

nealui, aşteaptă de

cel puţin doi ani să

se vadă cu blocul

reabilitat termic.

„De trei ori a dat

lumea banii şi i-a

luat înapoi. Ba că

se face, ba că nu se face. Acum, s-au făcut

licitaţiile. Păi, eu eram acolo la primărie

când s-au făcut, s-a stabilit totul, şi acum

aud că se iau banii înapoi. Păi, cine-i mai

votează pe ăia de la PSD şi de la PNL? Şi

PDL-ul ne-a minţit, şi toţi. Noi stăm şi

aşteptăm după ei, şi ei se joacă. Ne rămâne

acum numai PP-DD-ul. S-au dacă tot s-au

făcut licitaţiile, să facă primăria şi con-

structorii din banii lor, şi apoi să-i recu-

pereze”, spunea supărat pensionarul. În

niciun caz nu o să lucreze nicio firmă pe

banii ei, mai ales dacă guvernul decide să

retragă banii pentru aceste investiţii.

Acest subiect a mai fost discutat în cotidi-

anul nostru. Se pare că guvernul ar fi decis

retragerea banilor pentru investiţiile de

acest gen. Dar nu scrie niciunde, alb pe

negru, acest lucru. Cert este că şi guvernul,

pentru toate proiectele noi pe care le-au

promovat, nu fabrică bani, ci manipulează

bugetele existente. Nu se ştie dacă recti-

ficările bugetare vor afecta realizarea aces-

tor proiecte infrastructurale. Noi am

încercat să aflăm acest lucru de la biroul de

presă al Ministerului Dezvoltării, dar până

acum nu am primit niciun răspuns. Nici

Primăria Petroşani nu a primit vreo notifi-

care în acest sens. Aşadar, până la finele

lui septembrie aşteptăm ori banii, ori noti-

ficarea. Care va fi aceea, vom vedea…

Un pensionar petroşenean supărat:

„Nu mai pupă ei voturi de lanoi niciodată. Ne-au minţitde trei ori la rând”

Pagină realizată de Alina PIPAN

SC Apa Serv SA Valea Jiului stă cel mai prost la încasări în Petroşani. De aceea şi

Conducerea a luat măsuri coercitive

Page 10: Ziarul Vaii Jiului - nr.  1043- 19 septembrie 2012

Deşi se credea că drumurile bune vor

aduce liniştea rutieră la Petroşani, este

exact aşa, dar pe… dos., deoarece prin

cartiere cei mai mulţi dintre şoferi s-au

obişnuit să nu mai respecte indicatoarele

rutiere

Indicatoare rutiere montatecam degeaba…Semnul „Acces Interzis” pus de către

primărie exact la intrarea pe strada Aleea

Trandafirilor, dinspre strada 9 Mai (care

leagă Dimitrovul cu Piaţa Centrală), este

cam degeaba, din moment ce foarte mulţi

şoferi nu-l respectă, intrând cu maşina pe

strada respectivă. Acum semnul este la

vedere, fiind pus chiar lângă stradă, după

ce la început a fost montat într-o zonă cu

vizibilitate scăzută pentru şoferi, fapt pen-

tru care aceştia se scuzau că nu au văzut in-

dicatorul cu pricina.

La momentul în care am văzut cum s-au

montat aceste indicatoare, noi am atras

atenţia că s-ar putea ca circulaţia din zona

respectivă să nu fie rezolvată, bazându-ne

tocmai pe acest aspect: năravul prost al

unora, care s-au obişnuit să nu mai re-

specte nimic prin tot oraşul, motivând că

„indicatoarele sunt puse prost iar circulaţia

e aiurea”.

Unii şoferi s-au obişnuit să numai respecte semnele de cir-culaţie prin Petroşani!Lucian Dragomir s-a convins singur de

situaţie. Fiind pe strada Aleea Trandafi-

rilor ca să vadă cum au fost montate indi-

catoarele în această zonă de către oamenii

compartimentului specializat din primărie,

Dragomir a constat că în numai 10 minute

n-au ţinut cont de „accesul interzis”, in-

trând apoi şi pe „sens unic”, dar în direcţie

opusă lui (vorbim de sensul unic de pe

strada Avram Iancu, cea care duce la piaţă)

nu mai puţin de patru şoferi! Asta doar în

zece minute. Vă daţi seama ce nebunie e

toată ziua! „Ăştia ar trebui amendaţi de

poliţie, nu se poate aşa ceva!”, a murmurat

ca pentru el Dragomir.

Soluţia ca aceste intrări „în forţă” să nu se

mai repete ar fi ca toată strada 9 Mai să fie

şi ea „sens unic”, cu direcţia spre Dimitrov.

În acest fel, din piaţă s-ar ieşi pe 9 Mai (in-

clusiv din parcarea de lângă parcul de pe

strada Avram Iancu) şi s-ar intra de pe

strada Avram Iancu, drumul principal. Şi ar

mai fi o soluţie: poliţia să-şi facă mai atent

treaba.

„Aceasta este soluţia, oamenii din cartier

care ne-au spus-o au avut dreptate. De

aceea, cât de curând strada 9 Mai va deveni

stradă cu sens unic, cu direcţia de mers

spre Dimitrov, unde se poate ieşi şi spre

centură, dar se poate merge şi spre oraş”,

ne-a declarat Lucian Dragomir, directorul

SPADPP din cadrul primăriei municipiului.

Ce face poliţia rutieră?Acum, după reabilitarea drumurilor şi tro-

tuarelor au apărut, după cum vedeţi, alte

probleme. Dacă până în prezent, gropile şi

aglomeraţia de nedescris făceau obiectul

nemulţumirilor unora şi altora, acum

nemulţumirea constă în faptul că unii nu

respectă semnele de circulaţie, ceea ce face

ca aglomeraţia şi nervii să nu dispară, cu

toate aceste drumuri bune.

Dar oare cine o fi de vină, domnule Petre

Mârza, pentru toate acestea, dar mai ales

pentru faptul că se parchează pe trotuarele

noi sau pentru că nu se respectă semnele de

circulaţie prin tot oraşul? Şi vă spunem noi,

nu doar la piaţă nu se respectă legislaţia ru-

tieră.

Credem că este necesar ca Petre Mârza,

şeful Poliţiei Rutiere Petroşani, să-şi pună

rapid şi pe termen lung oamenii în mişcare.

Să facă ordine cum se spune. Adică exact

ce scrie în fişa postului…

Corneliu BRAN

Ziarul Vãii Jiuluimiercuri, 19 septembrie 201210 DIVERSE

www.zvj.ro

La festivitatea dedeschidere a anuluişcolar, printre ceimici care s-auadunat emoţionaţipentru prima lor zide şcoală, s-a aflatşi Carol Iacob-Ridzi.Care este simpaticulcopil al deputateiMonica Iacob-Ridzişi a primaruluiTiberiu Iacob-Ridzi.

Pentru Carol, aşa cum spune şi tatăl lui, a

fost prima festivitate de acest fel la care a

participat, alături de mulţi copii. Însă, cel

mic nu a fost deloc intimidat de mulţime.

Şi asta pentru că încă de când a început să

păşească se plimbă cu tatăl lui

prin oraş.

„Da, am petrecut o zi frumoasă

împreună în Parcul Carol

Schreter. A fost o zi în care

emoţia şi frumuseţea din ochii

copiilor noştri au spus mai

mult decât putem noi cuprinde

în cuvinte. Mulţumesc că am

fost împreună! Mulţumesc că

am reuşit să fim o comunitate

puternică! Mulţumesc,

Petroşani!”, a transmis pri-

marul Petroşaniului referitor la

momentul festiv al primei zile

de şcoală. Mai sunt doar câţiva

ani, şi micuţul Carol va păşi în

clasa pregătitoare. Dacă va fi în

cadrul grădiniţei, sau în cadrul

şcolii, vom mai vedea. Asta o va stabili vi-

itorul ministrul.

Alina PIPAN

Tot pe lângă linii,

Cărbunii dela AninoasaLuni, când am fost să nedocumentăm pentru des -chiderea anului şcolar laAninoasa, l-am întâlnit şipe comandantul PoliţieiAninoasa, Nicolae Airinei.Prilej cu care l-am întrebatdacă s-au ridicat cărbuniifuraţi de lângă şinele decale ferată. Am aflat căacolo au rămas depozitaţi,grămezi, grămezi, inclusivcu ceva site şi găleţi alături.

Acum nu-i mai iau nici hoţii, din cauza

patrulelor, dar nu-i recuperează nici

păgubita, Preparaţia Coroieşti, şi nici

CFR Marfă nu se înghesuie. Bănuim

unde vor ajunge cărbunii pe care

poliţia i-a recuperat de la hoţii prinşi în

fragrant. Din nou în sacii hoţilor, şi mai

apoi la vânzare pe piaţa neagră. Treaba

asta cu legalitatea nu iese la noi de nicio

culoare. În definitiv, dacă ne gândim

bine, prejudiciul a fost recuperat, dar a

rămas abandonat. 11 tone de cărbune

zac acum pe marginea drumului.

Dacă primarul Aninoasei poate con-

verti amenzile în zile de muncă în folo-

sul comunităţii, poate cade la o

înţelegere cu CFR Marfă, şi îi dă câţiva

oameni să ajute la încărcarea prejudici-

ului înapoi în vagoane. Oricum, printre

amendaţi se află şi câteva persoane care

au fost prinse la furat de cărbune, deci

persoane „calificate”. Nici că s-ar putea

o pedeapsă mai potrivită decât reîncăr-

catul în vagoane al cărbunelui, pe care

au stat să-l cearnă şi să-l cureţe, pentru

a-l fura. Românească treabă, nu glumă!

Alina PIPAN

O familie frumoasă în mijlocul elevilor:

Primarul, deputatul şi urmaşul lor

În unele zone din Petroşani

Sensul unic este respectat doar din când în când

Page 11: Ziarul Vaii Jiului - nr.  1043- 19 septembrie 2012

OFERTĂ SPECIALĂMMoonniittooaarree LLCCDD 1155””second-hand la doar 99 lei la achiziţionarea oricărei

unităţii P4.

SCANNERE BENQ LA DOAR 69 LEI.Electronic Center - 0765 459 316Petroşani, Piaţa Centrală, Hală, Etaj 1

Ziarul Vãii Jiuluimiercuri, 19 septembrie 2012 11PUBLICITATE

www.zvj.ro

IMOBILIARE ANGAJĂRI

AUTO

Întreprindere individualăautorizată curăţă coşuride fum, centrale, sobe.

Telefon 0728.174767

SC REALCOM SA PETROªANILaboratorul de Producţie – Cofetărie – Patiserie,

str. Lunca (lângă SC UPSROM şi Fabrica de Tricotaje), aduce în

casele dumneavoastră cele mai gustoase şi delicioase specialităţi:

Preluăm şi onorăm zilnic comenzi pentru toate ocaziile:

mese festive, nunţi, botezuri şi alte evenimente.

Telefon secretariat: 0254.542472, 0372.764439Laborator: 0733.960320, int. 315

Depozit: 0733.690319, int. 342

Torturi de ciocolatăTorturi cu frişcăTorturi cu fructe

Sortimente diversificate de prăjituriFursecuri

Alune prăjite şi alte sortimente

SC VISA SA angajeazăpersonal pentru activitatede comerţ import – export,cu abilităţi de comunicareîn minim două limbi de cir-culaţie internaţională şicunoştinţe de utilizare acalculatorului la nivelavansat. CV-urile se pottrimite la e-mail:[email protected] saula fax: 0254.545454;0254.545261 până ladata de 21.09.2012

Vând Ford Mondeo combi,

2004. Preţ 3700 euro.

Telefon 0722.138186

Vând rulotă turistică, două dor-

mitoare, baie, aragaz, dresing,

foarte bine întreţinută. Preţ neg.

Telefon 0760.922123

Vând Ford Fiesta model 2006,

fab 2005, 4 uşi, 1.4 diesel, 4

airbag, abs, închidere centrali -

zată, radio cass original, consum

ff mic, euro 4, taxa mediu 300

euro. Un singur proprietar de

nouă. Preţ 2890 euro.

Telefon 0765.459316

Vând Ford Focus model 2002,

1.8 diesel, aer condiţionat, abs,

geam el., închidere centralizată,

radio cass original, 4 airbag, un

singur proprietar de nouă, statul

austriac, recent adusă în ţară. Preţ

1950 euro.

Telefon 0765.459316

Vând Peugeot 308, 1,6 HDI, mai

2010, 35.000 km, confort pack

dublu climatronic volan reglabil,

oglinzi electrice şi încălzite, 2

geamuri electrice, 4 airbaguri,

computer bord, preţ 9900 euro.

Telefon 0728.696889

Vând Ford Mondeo, an 1998, 1.8

benzină, airbag, radio cass origi-

nal, închidere centralizată, stare

foarte bună, un singur proprietar

de nouă, recent adusă în ţară.

Telefon 0765.459316

Vând teren zona Rusu, electrici-

tate şi apă, 1107mp, 19 euro/mp.

Telefon 0722.138186

Vând garsonieră spaţioasă în

Petrila, str. 8 Martie.

Telefon: 0726.046735

Vând casă (are apă, canalizare,

energie electrică etc., acces auto)

+ 600 mp teren, zona Peştera

Bolii.

Tel. 0725.068828

Vând casă + anexe şi 4.000 mp

teren în Livadia. Preţ 30.000

euro.

Telefon 0766.568419

Vând apartament 2 camere în

Lupeni, zona Penny Market,

Aleea Trandafirilor, bl. 12/41.

Tel. 0728.980100

Vând apartament 2 camere,

Lupeni, str. Viitorului, bl. K2,

stare bună, termopane, uşă

metalică, preţ negociabil.

Telefon 0728. 272117

Vând apartament 3 camere în

Dimitrov, situat la stradă, parter

înalt, îmbunătăţiri, centrală ter -

mică, geamuri termopan, izolat

exterior, balcon închis, bine în-

treţinut, 2 boxe. Ideal de transfor-

mat şi în spaţiu cu altă destinaţie.

Preţ 45.000 euro neg.

Rel. la tel. 0724.571408

Locuri de muncă în

BRAŞOVFast food -Shawarma

angajează persoane

tinere cu sau fără expe-

rienţă în domeniu.

CV-urile se trimit la [email protected]

Relaţii la telefon0768.351122

luni-vineri 12:00 -18:00.

Spaţiu de închiriat (DEPOZIT), str. Lunca, nr.100. Preţ foarte avantajos.

Relaţii la telefon:0372.764439 sau

0254.542472

Angajez barman pentru barîn Petroşani. Telefon 0766301556

Sonorizări, filmări profe-sionale, fotografii - pen-tru diverse evenimente:nunţi, botezuri, onomas-tice, petreceri private.

Relaţii la telefon:0723.7886640768.6884650762.695556

SERVICII

CURSURI DE DANS SPORTIV!Vrei să înveţi să dansezi? Vrei să ai o siluetă de invidiat?

Înscrie-te la cursurile de dans sportiv pentru copii şi adulţi!

Poţi practica dansul la nivel de începători, intermediari sau

avansaţi, cursurile predate fiind la acelaşi nivel cu cele din

marile centre din ţara!

Grupele de varstă în care te poţi înscrie sunt:

1) clasele I - VIII;

2) liceu - adulţi.

Poţi participa la spectacole, concursuri!

Instructorul oferă la cerere pregatire pentru “valsul

mirilor”!

Sălile de pregătire sunt în:

Petroşani (Şcoala Generală Avram Stanca);

Vulcan (Centrul „Şansa”)

Petrila (Clubul Copiilor şi Elevilor)

Te poţi înscrie la numărul de telefon: 0726 620 840

ÎNCHIRIERI

Berbec (21 Mar - 20 Apr)

Este posibil să aveţi discuţii cupersoana iubită, pentru că petre-ceţi prea mult timp cu prietenii. Vă

sfătuim să acordaţi mai multăatenţie familiei.

Taur (21 Apr - 21 Mai)

S-ar putea să întâmpinaţi difi-cultăţi în relaţiile sociale şi să fiţiatras într-un conflict. Acceptaţi aju-

torul prietenilor şi al familiei, dacăvreţi să terminaţi ce v-aţi propus.

Gemeni (22 Mai - 21 Iun)

Puteţi câştiga sume mici dincolaborări, dar vă sfătuim să fiţiprudent. Ţineţi cont de sugestiileunei persoane cu experienţă!

Rac (22 Iun - 22 Iul)

Vă treziţi cu o stare de nervozi-tate nejustificată şi este posibil săaveţi reacţii necontrolate faţă de

cei apropiaţi. Riscaţi să jigniţi o fe-meie şi să vă pară rău mai târziu.

Leu (23 Iul - 22 Aug)

Este posibil să aveţi o zi tensionatădin cauza neînţelegerilor cu un colegsau un partener de afaceri. Nu preareuşiţi să vă concentraţi. Ar fi bine să

amânaţi deciziile importante. Vă sfă-tuim să evitaţi discuţiile în contradictoriu.

Fecioară (23 Aug - 21 Sep)

S-ar putea ca relaţiile senti-mentale să aibă de suferit dacăamânaţi o călătorie planificată mai

demult. Partenerul de viaţă nu văcrede că sunteţi cu adevărat ocupat.

Balanţă (22 Sep - 22 Oct)

Aveţi succes într-o călătorie deafaceri. Reuşiţi să rezolvaţi oproblemă sentimentală maiveche. Pe plan financiar, nu este

cazul să vă faceţi griji.

Scorpion (23 Oct - 21 Noi)

Nu este o zi bună pentru afaceri, dar nici pentru întâlnirilecu prietenii. Sunteţi irascibil şiriscaţi să vă supăraţi partenerul de

viaţă.

Săgetător (22 Noi - 20 Dec)

Se pare că sunteţi indispusdin cauza unui eşec în afaceri. Ar fi bine să vă limitaţi la

activităţi simple şi să vă odihniţimai mult.

Capricorn (21 Dec - 19 Ian)

Nu este o zi favorabilă decizi-ilor importante sau planurilor de viitor. Vă recomandăm să nu

semnaţi documente oficiale. Evitaţi discuţiile în contradictoriu!

Vărsător (20 Ian - 18 Feb)

Vă sfătuim să nu incepeţi maimulte treburi deodată, pentru căriscaţi să nu terminaţi nici una. Ar

fi bine să acordaţi mai mult timpodihnei.

Peşti (19 Feb - 20 Mar)

Astăzi nu sunteţi prea comunicativ şi ar fi bine să amânaţi toate întâlnirile. Înschimb, puteţi să rezolvaţi cu

uşurintă probleme de familie.

HOROSCOPHOROSCOP

Pentru comenzi deMICĂ şi MARE PUBLICITATE neputeţi contacta la:

0254.549020, 0254.549121, [email protected],

[email protected], [email protected]

sau direct la sediulredacţiei noastre.

Page 12: Ziarul Vaii Jiului - nr.  1043- 19 septembrie 2012

CMYK

ACTUALITATE12 Ziarul Vãii Jiuluimiercuri, 19 septembrie 2012

COTIDIAN REGIONAL CU CAPITAL INTEGRAL PRIVAT

ISSN 2065 - 5096

Director: Cătălin DOCEA [email protected]

Redactor şef: Marian BOBOC

0761.756840

Colectivul de redacþie:

Alina PIPAN

[email protected]

0766.678380

Corneliu BRAN

0766.728688

Mihaela PETROŞAN

[email protected]

0732.413134

Gheorghe OLTEANU

Loredana JUGLEA 0763.673727

[email protected]

Colaboratori permanenþi:Ion ALDESCU, Mircea ANDRAŞ,

Mihai BARBU, Valeriu

BUTULESCU, Irina BOBOC,

Gilbert DANCO, Dumitru

GĂLĂŢAN-JIEŢ, Ion

HIRGHIDUŞ, Robert HUMMEL,

Ioan LASCU, Ilie PINTEA,

Alin RUS, Petronela-Vali SLAVU,

Dumitru VELEA

DTP: Bogdan SOVAGODaniela FILIMON0761.756837

Administrativ / Publicitate:Diana SANTA - 0722.344681

Difuzare:Marcel DOCEA - 0761.756839

Redacţia şi administraţia:Petroşani, str. N. Bălcescu

nr. 2, et. 2

Telefoanele redacþiei: 0254.549 020

0254.549 121 (fax) 0737.575 582

[email protected]

[email protected]

ZiarulVãii Jiului

www.zvj.ro

Luni, la Vulcan, când, bu-curoşi sau mai puţin bu-curoşi, liceenii erauprezenţi, în curtea Colegiu-lui Tehnic Mihai Viteazu, lafestivitatea de deschiderea anului de învăţământ, exista o persoană care nuvedea cu ochi buni tot cese petrecea acolo.

Casa doamnei Maria Stan este pe strada Preparaţiei, la

numărul 4, peste drum de curtea liceului.

De la apropierea asta îi vine tot necazul pe

care - se plânge dumneaei - îl îndură de ani şi

ani de zile. Cât e ziulica de lungă şi, uneori,

până noaptea târziu, i se jeleşte femeia oricui

este dispus s-o asculte, vin fel de fel de tineri

care bat mingea în curtea liceului.

Până când curteasă nu fi fost împrejmuită cu un gard înalt de

plasă de sârmă, se întâmpla ca mingea să

ajungă de multe ori în ograda bătrânei. Cel

care o recupera nu-i bătea la poartă, ca să i-o

ceară, ci sărea gardul, ajungea în curte şi o lua

de acolo. De câte ori m-am dus la deschiderea

anului şcolar la liceu, nu a fost an în care

doamna Maria Stan să nu mă fi oprit, ca să-mi

arate stricăciunile pricinuite în acest mod la

gardul curţii sale.

La fel afăcut şi luni, 17 sep-

tembrie, când,

zărindu-mă, a

început cu

vechea poveste.

A avut pace

până când a

ţinut plasa de

sârmă de la

curtea liceului.

Când aceasta a

început să se

rupă în mai

multe locuri,

necazul ei a

reînceput. Pe lângă faptul că se trezeşte din

nou cu mingi şutate-n curte, mai trebuie să-i

suporte şi pe liceenii care, în pauze, se adă-

postesc, ca să tragă o ţigară în locul de joacă

pentru copii din spatele casei ei.

S-a plâns conduceriiliceului, aflu de la dumneaei, dar răspunsul

primit a fost că plasa găurită se va repara doar

în septembrie. A reclamat, mai zice ea, şi la

primărie, şi la poliţie, dar degeaba. În conti-

nuare, în curtea liceului se joacă fotbal până

noaptea târziu, uneori ceasul trece de unu, iar

băieţii tot bat mingea. Campionatele astea

nocturne nu o lasă doar pe ea să nu doarmă.

Le iau somnul şi celor internaţi în spital, astfel

că aceştia, împreună cu personalul medical,

fie că sunt sau nu microbişti stau cu ochii pe

fereastră şi urmăresc meciurile.

Gheorghe OLTEANU

Microbistă nu de bună voie