YOLUMEIE A P Ă R U T E

in «Biblioteca Şaraga» a 25 bani volumul.

'No. 4 Lew lolx/oi 2 N. Nicolennu 3 G. Hoccacrio 4 G. Renard 5 //. Ibsen 6 G Hauptman 7 G. Renard 8 Gh. Ghibănescu 9 M. Eminescu

40 G. A sac hi 41 l. P. Florantin 42 Gh. Âsachi 43 H. lbsen 44 Evg. Herovanv 43 1. P. Florantin 46 47 C. ! 48 1. P. Florantin 49 idem 20 A. Steuermann 24 Gh. Teatu

Stăpîn şi sluga, Poezii Povest i r i Es t e omul l iber? vo Un duşman al popo Ţesătorii Es t e omul liber? vo Baba Vodoaia Poezii vel. I Fabule voi. I Decebal Fabule voi II Strigoii Schiţe şi Epigrame Tinere ţa lui Ştefan ci

Dvrnanoir şi Dennery Don Cezar de 1 C. V. Carp Fabule

Martirii t i ans i lvan ie . Idem De reci ta t Fabule , g lume . ş i a i ţ ^

CUPON No. 18 şi 19. Păstraţi cupoanele de la J\o. 4—50 in sch

cărora veţi primi un premiir.

MARTIRII TRANSILVANIEI

ffîorea Gioşca

Grişanu NUVELĂ ORIGINALĂ ISTORICĂ

(Dupft actele istorice publicate do A. Papiu, A. Odol'escu, * X. Densuş-îanu, şl tradiţie).

D E

1. P. FLOIUNTIN

EDIŢIA I l -a

O O O ^ O »

EDITURA LIBRĂRIEI ŞCOALELOR FRAŢII ŞARAGA

I A Ş I

HOREA

* * *

A t r ecu t un vec în t reg de a tunci şi m a i bine. "Mii de romani au fost siliţi sâ v a d â m o r t e a crâncenă a unui m a r e apos te ' . şi mucenic , mor t ea unuî adeve ra t Mântuitor al lor.

Fap te le lui, sângele lui au adus în u r m ă desrobirea lor şi a fraţilor lor.

Mamele române şi as tăz i îşi î n v a ţ ă copi­laşii, să se roge lui dumnezeu pen t ru suf­letul acelui mân tu i to r şi mucenic . . Duşmani i îl urgisesc i-1 afurisesc, ca jidovii

pre Uristos şi-] ponegresc, că pe un nelegiuit . Cine a fost acel om fără semăn ?• şi ce a-

fap tu i t el pe aces t p ă m e n t ?

i . PUIUL DE L E U

. Au t r ecu t dela m â n t u i r e vecuri şepte-sprâzece

In crierii munte lu i Bihor, la izvorele pli­ne de aur ale riului Arieş, şede ca un cuib de vul tur i , fataicul s a t A l b a c ; a şeza t în umbrose crânguri , în recorose dumbrăvi , şi pe m ă r e ţ e piscuri.

î n înaltul crâng al Ferigetului ş i 'a z idi t locaş de . adăpos t fruntaşui fruntaşilor, Fio-rea Nicola.

Despre aces ta vprbesce ţ inu tu l i n t r e g ; feciorii se miră de voinicia l u i ; fetele vor­besc despre m â r e ţ a lui înfăţoşare . N u a fost dar mi ra re , că fata cea "mai frumosă, Fio-rica cea mu l t l ăuda tă , a v r u t să-i fie soţie.

Ceriul i-a b inecuvîn ta t dânduri un în­ger de copilaş căruia i-a pus numele de Vasile.

A c e s t copil era bucur ia albăcenilor ; to ţ i poves t i au despre vioiciunea ochilor şi frumu-s e ţ a înfăţoşării lui. A ş a ochi limpezi şi arde-tori şi a şa obraji rotunjori nu vecfuse Bihorul.

Când ajunse Vasile copilandru, nu găsea

5

o va rga bună , să nu încalice pe ea, şi să nu zbore aşa, calare, ingalop prin crânguri şi dum­brăvi . Adesea el se u rca pe coste în sus şi t o t mai sus p ă n â chiar pe Vîrful Vîrfului şi s t r igă de acolo: să ş t ie to t sa tu l , ca el căp i tan v re să se facă.

Odată veni ră n iş te ungur i , să ieie dela t a t ă l luî zeciuiala de iobaj.

Când Fiorea era afară, şi dedea ungurilor, ce-şi aleseseră, micul Vasile in t ra în casă cu fu­ga, şi zise mamei sale.

— Mamă, m a m ă ! ieşi şi ba te pre pinte^ n a t u l ; — fugi, ş-1 ba te , m a m ă !

Da ce-i? ce s 'a în tâmpla t , d răgu ţu ma­m e i ?

— P in tena tu l a s t r iga t la t a t a ! du-te, ma­mă , şi-1 b a t e ; căci eu a m v r u t să-1 bat , şi el m ' a b ă t u t pe mine.

— Ah. dragul mamei , ce aş p u t e a eu să fac ? Eu nu pot , decât să plâng.

— Mamă, da pen t ru ce : i a şa d e r e u g u l e -ra tu l ?

P e n t r u că noi s u n t e m români , şi el e un­gur spurca t . .

— Ah m a m ă , de ce n u s u n t eu m a r e ? Când m'oi face mare , a m să-1 bat .

Omenii se u i t au la Vasi le ca la o minu­ne ; şi-îi ziceau seraf im, nu copil. Bia ta mu-mă-sa ansă nu se prea bucura de a semenea vorbe, şi ofta a ş a :

6

— A u să mi-1 deoche omeni i ; copilaşul m a m e i ! —

Apoi ii schimba numele din Vasile in „Ursu11; ca să nu-1 găsescâ necura tu l . El vâ-(Jend cu ochii c reş tea şi inflorea; şi curând începu a înve ţa şi ca r te , cu cân tă re ţu l Şte­fan Trif.

Când ansă scăpa de car te , în t r ' un suflet alerga pană sus pe Vîrful-Vîrfuiui unde se vedea deasupra nouri lor ; se u i ta in jos la to t e delurile dimprejur; acolo ii veni să credă, că a r p u t e a zbura nelegat de nimica pe pă­mân t .

De mul t ce vorbise despre pu te rea sa se depr inse de vorbia şi singur, zicând că el e c ra iu ; e impera t , şi că va ba t e p re gulera-ţii unguri . Odată l 'au audi t vorbind aşa şi fetele din sa t .

Ilina, fata popeî e ra cea mai drăgălaşe şi mai bună fetiţa din t o t ă impre jur imea .

Ea il întâlni . oda t ă şi ca să-1 nâcâjască, zise in t r e c ă t :

— Ia tă , căpi tanul furnicilor—dar se şi de-. p a r t â în fugă.

— ,', Căpitanul furnicilor ? îşi zise Vasi-• . le,— şi tot sângele iacepu a-î fierbe, de ru­

şine şi mânie;,— apoi adause : — Lasă , că-ţi voiîl a r ă t a eu, ce c ăp i t an

a m să m e fac! Veî vedea tu , I l ină afurisi tă, ori câ t eş t î t u fată de popă.

7

Apoi se adânci în gândur i , şi din acea zi nu se ma i a m e s t e c a în jocurile celorlal ţ i t iner i ; ci cu t r i e ra singur codrii Bihorului.

II. HoKITOKUL.

In t r ' un t imp ieşi în Albac vorba, că pă­durile, d imprejur nu-s cura te . Unii ziceau, că în ele umblă un ânger , ori u n Fit-Fru-mos; alţii, că umblă fata-păduri i i .

Câţ iva din feciorii cei ma i inimoşi se lua ră în t r 'o zi şi se duseră în codru să vadă , ce li se va a r ă t a .

Ei mergeau încet în t ă ce re adâncă. I n t r ' u n loc numa i ce se opresc cu toţi i ,

şi îşi ţin suflarea.... P r in valurile aerului începe a se legăna

o cân ta re ca de â n g e r ; o hore cum n ' a ma i aud i t acel ţ inut .

Toţi s t au ca fermecaţi . N u m a i se u i tă ca pe furiş intr 'acolo, de unde vine horea cea cerescă .

Apoi se apropie de acel loc încet înce t . Insă horea a m u ţ i .

Unul din t ineri zise acuma : — Glasul aces tu i ânger , ori F 6 t - F r u m o s ,

aduce cu g ra iu l copilului Vasile, a lui F lo rea ; ansă eu sun t cam vecin cu Nicoleştii; şi nu l ' am aud i t horind pe acasă . N u m a i mu­m a lui horeş te câ te odată .

î n t r i s t a ţ i şe în torşe ră acasă ; şi apoi, m a i

8

cău t a r ă în mai mul te r â n d u r i ; ansă nimic nu vedură .

I n t r ' un rând Ilina, umblând după mure , a-ud i şi ea horea cea neînţelesă. Deodată i-se pă ru , că acea cân ta re vine de sus . Pr iveş-ce la vîrful unui brad, şi — zăresce acolo-pre Vasile aUui Florea. , Ea s p u s e acâs tă ve s t e în s a t ; — şi apoi de a d o u a z i toţ i tinerii Albacului ii ziseră lui Yas i le „Hore" , ca semn de desmerdare , de m i r a r e şi iubire.

.Anii t resuvă, şi Horea se făcu fecioraş. Hori le luî to ţ i le ascu l tau cu drag; însă cel mai gingaş şi mai dulce r e s p u n s î î venia din ochii Ilineî. Şi apoi şi el vSdu cu mi ra re , că şi ochii seî lunecau mai mul t la. ochii eî ceî fermecător i .

Ilineî începură omenii a-î zice ..lina Bi­horului^; şi ve s t ea despre sufletul eî cel bun şi despre s t r ă luc i to rea eî f rumuse ţă a-junse depar te .

Din toţ i , cân tă re ţu l Ştefan Trif înţelese ma i cu amar , că ochii eî c ă u t a u mai des f a ţ a luî Horea .

Dela un t imp. H o r e a nu vedea în închi­puirile sale, decât ochii Ilineî. El săpa în tulpinele copacilor numele eî; şi în torcea pe acel n u m e to te horile de gingaşe s imţ i re .

Ea, de câ te ori îl întelnia, î nda t ă . fugia de el. . 1

9

Aces ta ansă făcu, de dorul luî de a o vedea era şi mai t a r e şi maî adânc.

In t r 'o zi nemeşul Hollaky făcu*" venă to re pr in păduri le Albaculuî .

Trecând prin acest sa t , fiul luî zări p re Ilina şi r emase u imi t de minunea f rumuse ţe ! 'ei. Atunci zise în ta ină câ t ră Ştefan T-rif.

— Ah! ce fată ! vreu să o r ă p e s c ! Să-mi dai a ju to r !

— înţeleg, domnişorule, r e spunse Trif. A n s ă inima lui era săge ta tă .

El cău t a apoi, de întâlni pre Ilina, şi-i zise:

— Ilino, domnişorul Hollaky Istvan v rea sâ te râpescă.

— Acel nelegiui t ! s t r iga dînsa; —mai bine să m o r !

— Mi-a porunci t , să t e r ă p e s c . . . Dar tu , ai avea tu sufletul, de a t e gândi,

măca r să ascul ţ i de e l? — Ba, nu Ilino. — Iţ i mu l ţumesc , Ştefane. — Ânsâ , numai dacă îmi făgăduiesc!, că

vei pr imi , să t e ieu de mire 'să; să fugim amendoî, unde nici să viseze Hollaky, că sun t em.

— Eu, mi re sa ta '? Maî. bine m ' a ş omori s ingură.

— P e n t r u că eu nu horesc ca nebunii '? Ilino, cred, că tu vei şti să alegi.

10

— Voiii şti , Ştefane ; să ş t i i ! — P e s t e t re i zile îţi a ş t e p t r espunsu l

Nu u i t a : orî vei fugi cu mine, — orî voiu ascul ta de Ho l l aky ; şi a tunci vaî şi de ho-ritorul cel s m i n t i t . . . : .

III. PKECUPKŢUL

Când te sui prin codri spre vîrful Biho­rului , în t r 'o m a r e inâl ţ ime dai de m u c h e a unei costişe înalte, care s tă ca o p răpas t e , şi la polele eî e s t e un ochiu de mare , Aces te i p răpăs t i i îi zic omenii la „ Piatra. "

Vasile era acuma holteieş, şi maî tot­deauna umbla la venat .

î n t r ' o frumosâ zi de vară , el ajunse pe muchea „ P i e t r e i " Lumina soreluî să furişa p in t re crengi p â n ă la el, şi-î s ă r u t ă obrajii cu sfintele sale raze, când deodată o foşnitură de paşi de om il t r ezeş te ca din vis . El să u i tă imprejur, şi —zăreş te o copilă apropiin-du-se de p r ă p â s t e cu repejune.

— Ce faci ? s tr igă el îngrozi t ; se u i tă maî bine la dînsa. O cunoşte . E chiar Uina; cu groza scrisă pe faţă. -

Dînsa îl z ă r e ş t e ; dar îşî întorce iu te pri­virea, şi, ca şi când ar fi cuprinsă de o nouă-groză, face cu repejune un pas ho tă r î t sp re marginea rîpeî, —îşî face cruce . . . .

— Uino! ce faci? s t r iga Vasi le , ca lovi

11

de t răsne t . Ansă în acea cl ipă I l ina—nu se maî vedea pe muche .

Vasile dintr 'o să r i tu ră ajunge la p r ăpas t e , şi se aruncă cu un „ Domne a j u t ă ! "

P e costă o a junge ; o prinde în b ra ţe le s a l e ; se apucă de niş te r ădăc in i ; se lasă dela rădăcină la r ă d ă c i n ă ; pană jos la pi-ciorele ripei.

A p a e de un pas dela dinşi î ; şi Vasi le se opreş te cu Ilina în b ra ţe pe mărg inea ochiului de mare .

Il ina deschide ochii. Aceş t ia se intelnesc cu ochii luî.

Ilino, ce-e aces ta ? Ce ai v r u t să faci ? — A m v r u t să scap de v ia ţă . — De c e ? pen t ru d u m n e z e u ! — Pentru-că, pentru-că, — nu pot să-ţi spun.

Lasă-me, să mor ; lăsă-mâ să pier, V a s i l e ! Nu te las, pană nu-mi spui , ce supă­

ra re te-a ajuns. Trebue să ş t iu. — A h ! Vasile, lasă-me. — Ce-I? cine a cu teza t a te s u p e r a ? ca

să-1 omor! — Taci, Vas i le ; t a c i ; şi mai bine te pă­

zeş te şi tu, de — De ? De c ine ; Ilino ? spune-mi, ca să

mă pot păzi '? De cine să te p ă z e s c ? — Pâzeş te - te de feciorul luî Hol laky , —şi — — De Hol laky, şi ? — Şi de căn tă re ţu l .

12

— De Ştefan Trif? A ! aceşt ia au v r u t să t e - r ă p e a s c ă ? Eî bine. me ju r pe sfinta cruce, să te apăr de aceş t i s p â n z u r a ţ i !

— Pâzeş te - te tu . Vas i l e ! — Iţ î mul ţămesc , I l ino ; dar ce es te ?

spune-mi. — Unguru l a zis cân tă re ţu lu i , s ă m ă r ă -

pescă ; şi cân tă re ţu l i-a făgăduit . Apoî mi-a spus , să fug cu dînsul; şi el me va a p ă r a de Holaky.

— Dar pre mine m 'a î lăsa să te apă r de eî?

— Me tem. că te vor omorî; căci a şa a zis Ştefan. Lasă-me maî bine, să mor numai eu!

— Ilino! eşt i un ânger! t u porţ i grije-, pen t ru m i n e ! Cum să-ţî m u l ţ ă m e s c ?

Vasi le se s imţi p ă t r u n s de un ferbinte fior de fericire ca din visuri le de ra iu ; şi vedu că' obrazul s e u , ' ca fără ş t i re , se apropie şi se a t inge de fruntea Ilineî, în gingaşe şi sfântă închinăciune de mul ţămi re .

Apoi deodată să ridică în piciore. şi zice: — Ilino, aidem cu grăbire acasă la pă­

rinţii t e i : să nu te t emi de n imene pe lume, pană me vedî pre mine . A! Ştefane, bine' că şt iu, 'ce puiu de. Iudă e ş t i :

Amândoi porniră cu repegiune. • Când eşire din codri, se întâlniră cu preo­

tul, t a t ă l lîineî, care o căuta .

13

I l ina se duse acasă cu t a t ă l seu. Vasile zări, că şi Ştefan Trif era porn i t

spre codru. Intelnindu-se, se opresc a m e n d o î ; ochii

lor îşi t r ime t săgeţ i ascu ţ i te . Ştefan în t rebă p r e , H o r e a : Cu cine te-aî întâlni t , c râ i şoru le? — Cu c i n e ? . . . Cu bia ta Ilina. — De ce îi zici „ b i a t a I l i n a ? -— Ancă m ă întrebi, spu rca t p recupe ţ

al luî Hollaky, ce eşt i ? •— Eu p r e c u p e ţ ? — Tu p r e c u p e ţ ; ansă minc iunos ; fiindcă

eşt i şi î n tuneca t r ă p i t o r ! dar să ştii, că alţii au stele maî norocoşe decât t i n e ; care, nu ş t iu , de unde a veni t t a t ă l t eu , de te-a a-d u s aici pe capul nost ru .

— A m să-ţî dobor jos s t eua cea norocosă. — De urletul unui lup, s t e u a m e a nu se

v a clinti din loc. — Te laudi, ca şi un copi landru necopt .

Dar vom vedea . . . ! •— V o m vedea, necura tu le , ven tu ră - ţa ră .

V o m v e d e a ! . Trif, apr ins de dor, de u ră şi de t emere ,

se îndrep ta spre casa preotu lu i . Vasile se' lua după d însu l ; — şi amendoî

. in t ra ră în casă. Trif se grăbi a cere, ca preotul sâ-î tăgă­

duiască pre Ilina de soţie.

14

— Maî bine să m e omorî, t a t ă ! s tr igă Ilina cu grăbire.

P reo tu l privi spre dînsa şi vedu cu mirare , cum ea se uita la Trif cu cea maî m a r e grozâ. O în t rebă dară, ce s'a î n t â m p l a t ?

E a a tunc i fugi din casă. Vasi le spuse acuma preotului , că în acea

zi ea voise a se ineca în ochiul de m a r e dela „ P i a t r ă ", apoi îî ceru şi el mâna .

— Dumezeu le ! s tr igă preotul ; o chemă înapoi în casă, şi o în t rebă .

— P e n t r u dumnezeu, Ilino, ce s 'a întîm-p l a t ? ce aî f ăcu t ?

S e r m a n a copilă, nu p u t u rost i un cuvînt ; numa î o undă de lacremi r e spunse în locul eî.

— Spune, fiica mea , cine ce ţi-a f ă c u t ? Ilina plângea ca pe rdu tă , şi nu p u t e a grăi

u n cuvînt . . , — Păr in te , zise Ştefan, spune-mi maî cu-.

rend, imî fâgăduieş t î ,p re fiică-ta, ori, n u ? Ilina se grăbi a z ice : • — Tată , de me făgâdueşt î , me omorî.

Căci şi astăzi . . . — C e ? şi a s t ă z i ? — Şi a s t ăz i—numai —Vasile m ' a impie-

decat , de n 'am m u r i t ; dar Ştefan, a făgă­dui t ungurului Hollaky, că me va răpi. . .

Trif n u a ş t ep t a se , ca Ilina să încheie cu­v in te le ; ci se grăbi a eşi din casă, fără „nopte bună" .

15

Preotul inţelese apoi, cate se întâmpla­se ră , / ş i câ te era să se maî în tâmple ; să­ru tă , pre Vasile, d rep t mul ţâmi re , şi-i zise :

—f Du-te, Vasi le , fă-te bă rba t l ăuda t de lume'; şi a tunci să vii, să-ţî dau pre fîieă-mea de soţie.

Ieşind Vasi le , grăi in sine. — „Să me duc. să me fac bă rba t—lăuda t

de lume ;" — eî bine, păr in te , a m să-ţî a r ă t eu ţ i e ! Şi în ciuda ta, am să mă fac băr­ba t l ă u d a t de to t ă l u m e a ! A ş a să fie!

ţ Când ieşise Trif, a runcă de pe pragul uşii asupra luî Vasi le o pr ivire de c râncenă amenin ţa re .

Era mezul nopţii , şi Trif nu-şî închisese ochii; ci ţ e sea gândur i negre; gândur i în­tunecate . . .

Când, după aces ta t u r b u r a t ă nopte , so-rele resări din nou, o m a r e sch imbare e ra îndeplinită, în acel sa t şi omenii începură a se în t reba prin şoptire, că ore ce s 'a fă­cut Ilina, de nu se maî vede pr in Albac ?

iv . BICIUL SORŢIÎ.

In că su ţ a din crângul Feregetuluî , zace un om îmbă t rân i t înainte de t imp, şi slăbit de grelele suferinţe. . ce a scris negra u r s i t ă pen t ru fiii sermanuluî nem românesc din Ardei.

16

E t a t a Florea; odată fala Albaculu î ; ţas-tăzî o umbră . \

Lângă piciorele pa tu lu i seu s tă în genunchi fiiul seu Vas i l e ; cu faţa acoper i tă de ama­re lacremî.

De o •parte, pe o lavi ţă , şede m u m a luî Vasile, ca capul plecat pe mâni ; suspinând din adâncul sufletului, cu pr ivirea re tăci tă .

Albâcenii unii după alţii vin să vadă pre t a t a Florea, care tu tu ro r le fusese sprijin, şi ocrotitor.

Odată grăi Florea că t r ă fiul s eu : — Fgtul meu, mor t ea se apropie de mine,

A sosit dară ziua, in care sâ-ţî spun şi eu. ţ ie cele ce mi-a spus t a t ă l m e u ; cum le', spunem noi toţ i din t a t ă 'n fiu; din nepoţi în s t rănepoţ i . —Odată, ţ a r a aces ta a Arde­iului a fost a nos t ră , a Românilor. Şi "când au cădu t a supra nos t r ă unguri i , noî ne-am, l up t a t cu dînşiî v i te jeş te . Insă eî a v e a u sprijin în fraţii lor de pes t e 'Tisa ; iar hoî n u ; de aceea ne-am legat cu dînşiî. şi ne-am ju­ru i t să t r ă im în d rep tă frăţie unii cii alţii: A ş a a m t r ă i t apoi vr 'o p a t r u vecurî .

Dar unguri i ar fi v r u t să t r ă i a scă bine, fără de .a munci ; noî să munc im şi pe sama, lor, că nişte robi. î n s ă nu pu t eau să ne plece în robie. De aceea, a u început a ne 1

apăsa -pe rând cu to t felul de apucă tu r i vicle-: ne ; aşa ne-au lua t to te p ă m â n t u r i l e ; p re j

17

făcându-ne încetul cu încetul în adeverata iobagî ; adecă robi.

Vasile în t r eba a c u m a : — Dar noî, românii , de ce ne-am lăsa t ? — In maî mul te rândur i ne-am scula t în

piciore; cum sub Antonie cel Mare ; şi a l ţ i i ; ca să fim iarăşi cum fuseserăm, şi cum s u n t şi as tăz i Români ice î de p e s t e m u n ţ i ; ţerile Româneş t i neapâsa t e de s t ră in i .

— Tată , dar Românii aceeia n'au, v r u t să s a r ă într 'a jutorul nos t ru , cu că tane , cu p u ş ­caşi?

. Ba, de câte ori au p u t u t , au veni t . I-au adus vitejii lor crai; cum Mihaî-Vi-teazul. Ştefan-cel Mare, care au birui t în patru-zecî de r e sbd i e ; şi chiar şi pre unguri in mal mu l t e r â n d u r i . '

— A h ! t a t ă , cum n ' am t r ă i t noî pe tim­pul luî Ştefan-cel -MareL. Dar după ' aceea, s 'au mal îmblândit unguri i ?

— Nu, băiete ; ci s 'au făcut şi maî sel-ba t ic î ; încât ne-au secat ş i m e d u v a din o s e ; ne-au a rs sufletul din piept .

Viclenii de t i rani din Ardei, t r e m u r a u de' frica nos t r ă ; de aceea au în tocmit legi, după cari ne ţ ineau numai ca p re robii lor. In dr&ceştile lor legi nu ne ziceau, decât nu­mai i ioţ i ; hotăr ind, să ne ucidă pre t o ţ i ; ' chiar şi pre fraţii noştr i do pes t e mun ţ i , cu voivodiî şi craii lor, cu t o t ! Pen t ru un

I. P. Florantin, Huroa. " 2-

18

cap de român omorî t se p lă t iau cu patru-zecî de florini. Nu ne ucid ânsâ pe t o ţ i : numai pen t ru ca să fie, cine să muncescă pe s a m a lor, ca vitele. Şi-apoî ne silesc, să le m u n c i m câte pa t ru , şi cinci zile din fiecare septă-m â n â ; cu femeile nos t re cu tot ; ba unii, cum Macskdsy, şi alţii silesc pe bieţii ro­mâni , să le muncescă chiar td te cele şase zile lucrâtore în fiecare s ep tămână ,

— Tată , dar a m audi t , că eî şi ucid pe mul ţ i . P r e cari ii ucid?

— P r e aceia, cari cuteză a se îmbrăca în pânză de bumbac ; ori po r t ă cizme, ori pălăr i i ; cari umblă călare, ori poa r t ă a r m e ; şi mal cu tu rbare ii cau tă să-î omore pre aceia, cari îndrăznesc a învă ţa car te .

— P e n t r u ce, t a tă ? — P e n t r u că prin î n v ă ţ ă t u r ă , românii ar

pu t e cunoşte bine. meş te şugu l armelor şi al rezboiuluî ; şi a tunci şi noi a m şt i a ne face a rme ca ale l o r ; şi ne-am pricepe la lup tă maî bine decât eî. A tunc i ar fi vai de ca­pul lor, pen t ru negrăi te le nelegiuiri, ce a u făcut.

— Aşa , t a t ă ? . . . . . — Aşa, băe te . : Ş i d e aceea nu p re au ro­

mânii inima, să înveţe car te , pe furiş măcar . — Tată , aşa-mi vine, ca, eu to t să înveţ ,

ca r t e , fără soirea lo r ; şi maî v î r tos , ş ă ' cu­nosc meşteşugur i le a rmelor şi a. b ă t ă l i e i ;

19

şi apoi într 'o bună demineţă , să vază, că eu le sar în cap, c u a r m a d i e m a r e de ro ­m â n i , cu puşt i , cu săbii şi buzdugane! . .

Eu me tem, fiule, să nu-ţî pierdî ca­pul îna in te de a înveţa ceva ; căci, să-ţi poves tesc o jalnică î n t â m p l a r e : Fiul popii din Grind se dusese la Cluj la car te . Acolo unguri i l 'au prins, l 'au legat, cu mani le la spa­te , şi l 'au pus , să păzescâ bivolii domneşt i . El fugi , de ocolo să se ducă iarăşi la ca*-te; a tunci apoi l'au prigonit până la Arieş, să-1 pr indă din nou. El ansă sări în apă, şi se 'neca, se rmanu l copi l !

— Eu aş face altfel, decă t feciorul popii din Grind: nu m ' a ş opri la Cluj, ci m ' a ş duce pană 'n fundul lumeî ; şi acolo aş înve ţa undeva car te şi meş t e şugu l armelor ş i a b ă ^ t â i î ; apoi, ca şi un t r e sne t aş cade a s u p r a lor.... Dar, rogu-me, t a t ă , maî povesteş te-mi .

— Ah! nu maî pot, fetul meu ; nu maî a m suflet. I ţ i spun ansă , să te duci la pă­rintele. . . .

— , î m i va povest i el ? — D a ; şi îţi va da cărţ i le s t rămoşi lor

noşt r i , în cari vei pu t e ceti to t e , câ te n u maî pot eu să ţi-le înşir. A t â t a numa i îţi l a s cu l imbă de mor te , să-ţî fie milă de nemul t ă u românesc* Jură-mî, p a n ă nu închid ochii, că îţî vel apă ră nemul t eu şi moşia s t ră-rftoşască, şi pre maică-ta. . .

20

— Jur , t a tă ,—jur cu to t sufletul! P e s t e puţ in , ta tă l seu îl părăs i , t r ecând

în ceealal tă v ia ţă . In aces ta amară, în tunecare a vieţeî sale,

Vasile îşi aduse amin t e de cărţi le părinţ i­lor sfiî; deci îşi lua scăparea la ele, ca la o dulce şi mângă i to re rază de lumină.

El ceti cu apr insă se te şi însufleţire despre craii români , cari au domni t în Ârdel pe s t e nemul lor, n e a p ă s a ţ i d e n i m e n e ; despre nu­mele cetăţ i lor lor î n t ă r i t e ; despre vicleniile şi cruzimile unguri lor ; desp ic zece rescâle ale românilor a supra selbaticilor t i ianî .

Ceti. cum ungurii nu dădeau românilor nici m ă c a r loc de biserică ; silind pe preo­ţii lor, să le păzasca cânii de vânat .

Apoi, că pre mul ţ i arhierei inimoşi, care cereau d r e p t a t e pen t ru români , unguri i i-au b ă t u t şi chinuit , pană ce au mur i t sermaniî , şi ş 'au lua t cunună de mucenici .

I n t r ' un loc ceti, că unguri i ş 'au făcut dră­cescul obiceiu, de pre ve du va fiecărui român o duc la închisore. silind-o. să . spună , ce bo­găţii ascunse avuse pdte bărbatul seu.

Dinaintea luî Vasi le , aces te cuvinte se făcură flăcări. El azvârle cărţi le, şi alergă ca nebun la maică-sa.

Sosind obosit, fără suflet, în t ră in casă , şi deodată ţipă spăr ie t .

Casa era jefuită, şi pus t ie ; rramaî păreţ i î .

21

Repede iese. s t r igând pe mamă-sa . Nimene mi-î r espunde . Se u i tă în to te părţ i le . In o d e p ă r t a r e

vede pre solgăbireul ungur cu pandur i , du­când to te lucrurile din casa lor; iar în mij­locul lor, —o. grozâ; m u m a luî!

Vasile porneş te după dînşiî ca în zbor. Insă sufletul lui se înneca: el cade jos, ca t răsn i t ; lumea se întunecă dinaintea ochilor luî, şi el îşî perdu simţiri le.

I n t r ' un t â rz iu deschise ochii. Era în bra­ţele preo tu lu i , a bunului seu sprijinitor.

Ce suferi acum bietul t iner, aces ta nu o pote spune graiu omenesc ; nicî a şi-o în­chipui min te de om.

El credea, că i se despică pieptul . Aces te zgudui tur i ii dădură min te de

bărbat . P e s t e câ te-va zile, el ţ inea pe b r a ţ e capul

m u m e i sale, care după a t â t e sfâşieri a junse de părăs i şi ea a c e a s t ă v ia ţă .

Vasi le se vedu acuma singur singurel în mijlocul tu rba te lor valur i ale lumii.

Deodată cade în genunchi , gemend ca un ' om p e r d u t .

Dar curând se redică în piciore, şi g r ăeş t e în s i n e :

— Dar ce fac e u ? mg las, să cad, ca şi un nemern ic? Eî, nu, şi nu, şi i a r nu!— ci maî cu s a m ă acum t r ebue , să fiu t a r e , ca

22

să m e pot pregăt i , şi să pot răsplăt i o da tă hoţi lor după d r e p t a t e ! Me jur, pe aces ta v a t r ă s t r ămoşască , să ieu crâncenă izbândă p e n t r u to te nelegiuirile lor, cu cari au ucis miile de sermani iobajî!... şi, dacă nu se vo r face omeni, jur fulgerătore r e sbunare şi lup tă în veci asupra lor. şi a sup ra ne­poţ i lor lor, prin nepoţii şi s t rănepoţ i i meî!.. .

Cu grăbire se duse ia răş i la preot , şi u r m ă din noii a ceti cărţi le s t rămoşi lor sei.

El ceti, că românii , nefiind învă ţa ţ i , nici avend meş teşugul resboiuluî şi a rme , c ădu râ apăsa ţ i t o t mai adânc în noianul peirii.

Aces te cuvin te apr inseră în sufletul lui n iş te flăcări n o u ă ; şi el îşi z ise:

„ . . .neînveţaţ i —cădură iarăşi în robie.. . dar... dacă n ' a r f i fost a t â t de ne înve ţ a ţ i ? . . a tunci ar fi biruit eî! a tunci ar fi s fă râmat jugul unguresc ; capul sermanuluî Antonie nu a r fi cădut sub securea t i ran i lor !"

Ochii luî se ridică spre ceriu. F a ţ a luî parcă e îmbrăca tă într 'o lumină

nouă. . . . Noptea aceea, ochii luî nu s'atl închis.

El vorbi singur, pană ce se zări de ziuă. O făşie de lumină in t ră în că su ţ a păr in­

ţilor seî . El s e ' u i t ă împrejur . . . P u s t i u în casă,—

p u s t i u în lume. V ia ţ a i sie pă rea a t â t de spă r i e to re ; a t â t

fifi amenint-.ătnrfi

23

Dar în sufletul seu găsi o v ia ţ ă plină de lumină. El s tr igă.

— M'am botâr î t . Aşa să fie!.... A doua zi, n iş te omeni începură a spune ,

pr in sa t , că bietul Horea pote a înnebuni t ; căci l 'au v ă z u t cu t r a i s t a în spa te , ducân-du-se în fugă la morminte le părinţ i lor seî şi s ă ru tând pămentu l . Apoi s 'a dus în co­dru, şi începu a s ă r u t a tulpinele copacilor...

Din acea zi nu l'a maî vedut n imene în ţ inu tu l Albaculuî.

P r e toţi îi durea p ierderea luî, şi îşî zi­ceau unii a l tora , că pote se va fi a runca t , se rmanul , în t r 'o fântână, orî în ochiul cel de m a r e de la P ia t r a , pote v a fi să r i t în valuri le Arieşuluî, orî în vîrtejele Someşu­lui; — orî cine ş t i e ? el po te îşî va fi l ua t l umea în cap...

De la un t imp apoi cădu şi el în ui ta­re ;—şi u i t a t r emase şir de anî întregi.

v. P R I B E G I A .

L a arhiereul Ghedeon in t ra într 'o sară" husar iu l seu, şi-î z i s e :

— Un călător cere învoire să m â n ă a-ceas tă nopte la cur te . !

— Daţi-i adăpos t ; fără să m e în t reba ţ i . Orî po te ve t emeţ î de e l ?

— Nu că ne a m fi • t e m â n d ; ansă aces t călător e a şa — nu ş t iu cum, că a m credu

ăi

că nu t r ebue să-1 pr imim, până nu ne veî da sfinţia Ta învoire.

— Cum ? da ce înfăţoşare a re ? Trimiteţ i -il, să vie în lăunt ru la mine .

Husa r iu l ieşi, şi pes te puţ in , arhiereul se v e d u în fa ţă cu un voinic de o înfă ţoşare ca din poveşt i , o s t a t u r ă porunci tore ; niş­te ochi cu o lumină pe t runde to re ; ansă cu c ă u t ă t u r a adânc i t ă în gânduri .

— Cine eştî , fiule'' 1 M de u n d e ? — Sunt llrsu Florea. — Şi încotro cu d r u m u l ? — In lumea largă. — Cum ? in lumea l a r g ă ! pen t ru c e ? — P e n t r u că,— nu maî pot suferi t ra iu l

la care a m ajuns. — Cum ? da ce ţi s'a în tâmpla t ? — Ce ni s'a î n t âmpla t nouă t u t u r o r ro­

mânilor din ţ a r a Ardeiului , prin m â n a călă­ilor de unguri .

— Nu vorbi aşa , fiule ; căcî to te s imt de la cel de sus .

— Ca ungurii să ne ucidă, aces ta nu po­t e fi de la cel de sus .

— Dar ceilalţi, soţii tei , to t a şa zic ? orî numa i pre tine te a a t in s biciul sorţi i ?

— P r e toţ i ne a a t ins . î n s ă eu unul nu maî yreu să-1 sufer ; m e duc în lume: ca să m<5 pot înveţa , cum oda tă să s cu tu r lanţu­rile unguresc! de pe gâ tu l românilor.

25

— Ba tu fiule, ascu l tă de î n v ă ţ ă t u r a mea . Intorce- te înapoi, şi t e u m i l e ş t e ; căci capul p l e c a t sabia nu-1 taie.

— Ba eu păr in te , n ' am plecat ca să me întorc.

— Vai de mine; cum v o r b e ş t i ? A t u n c i da r ă ieşi repede din cur tea m e a !

— Acum, n o a p t e a ? — Acum îndată ; căci, dacă ar afla domnii

că a m oploşit la m i n e p i e un asemene om... — Nu te t e m e dară păr in te , căci, i a tă

me d e p ă r t e z ; ca să nu maî ai t e m ă că ţi se va mişca un fir de pă r m ă c a r

Zicând aces te , Florea ieşi dela arhiereu , şi porni înainte , gândind în s i n e :

— Şi aces ta e unul din copoii ungurilor. Vedendu-se afară pe drum ; nu maî cute­

za să ceră unde-va să laş pe n o p t e ; şi îşi zicea în s i n e : Cine şt ie ?' po te to ţ i se vor fi t emend de mine, ca dracu de t ă m â i e . Deci ş imţindu-se prea obosit , t r ecu la fundul unei grădini, săr i cu - repejune, p e s t e gard şi se adăpost i în un stog de "fen.

Când se trezi , sorele eră sus , şi l ângă dînsul s t e t ea un preot .

— I a r t ă pă r in te , se grăbi a zice Florea; m ' a pr ins noptea pe d rum, obosit , şi m ' a m adăpos t i t aici în aces t stog.

— Dar pr ie tene , de ce n'aî ven i t în casă ? — Erâ târz iu ta re , şi n ' am cu teza t a v e

t u r b u r a repaosul . •

J?6

_ Trebuia să Intri, ori cât de tâ rz iu . — Iţî măr tu r i sesc , că m ' a m şi c am t e m u t . — Tu, un voinic, ca şi un vul tur , să t e

temi ? De ce ne-aî c redut aşa de reî ? Maî ales, poftim măca r acuma în casă , şi te ospăteză puţ in .

Călătorul întră în casa preotului , şi i-se destăinui cu încredere. La despăr ţ i re , pre­otul îî dădu o t r a i s t ă cu mer inde şi cele maî ferbinţî b inecuvântăr i .

Dint r 'un loc, călătorul se în torse şi se u i ta înapo i ; privi la pa la tu l arhiereului , şi la căsuţa preotului celui milos ; luă oda tă suflet din adâncul pieptului şi porni înainte .

Trecură câţî-va ani, şi arhiereul Ghedeon-ceti într 'o înş t i in ţare , că Ursu Florea, căpi­t an in câlăr imea împeră tescă , e o minune de voinic, de iscusi t şi de in imos ; şi că soţii luî îî zic ,, eăpilauul cel de fer," pen­t ru că, unde e de l up t a t maî greu, unde toţi se feresc, el să îmbie s i n g u r ; par ' că ar fi cău tând înadins , ca ori să moră , ori să facă minuni de vitejie, cum nu s'a mai a u d i t ; par 'că ar fi u rmăr ind o ţ in tă mare , o ţ intă , tainică.

ri. CUVÎNTUL DAT.

.Într'o încăpere din pa la tu l împără tesc , mai mul ţ i omeni a ş t ep t ă să-i p r imescâ împăra te -

27

sa ; ghinărari , ostaşi , domne, şi t o t felul de alţi omeni .

Tînerul pr in ţ losif Intra în acea încăpere , se ui tă la toţ i pe rând, şi vedend pre . un căp i t an de călăraşi cu înfă ţoşa iea cea mal măre ţ â , ansă t r i s ta , simţi că t ră el mal ma­re t ragere de inimă docât că t ră toţ i ceialalţî; păş i dinaintea luî, şi-i g r ă i :

'— Cine eşt i dumnia-ta , c ă p i t a n e ? — U r s u Florea, pr inţul meu. — A ! dumnia-ta , despre care a m aud i t

că ai pr ins pre cei maî cuteză tor i h o ţ i ? — A c e s t a es te meş teşugu l meu , —şi da­

toria mea, bunul meu p r in ţ . — Doriana forte mu l t să te cunosc. Dar

de ce nu te p ă z e ş t i ? Nu ai m a m ă ? Dacă nu pu tea i omorî pre hoţi '? Dacă te omorau el ? Atunci ?

— Atunci nu mai a v e a m să sufer lovitu­rile v ie ţe î .

— C u m ? Da aî v r e - o ' s u p ă r a r e ? — Scumpul meu pr inţ , dacă m'a l în t rebat ,

îţî vom s p u n e ; da, a m o s u p ă r a r e ; dar o supă ra r e , câ t lumea î n t r e g ă !

— Val de m i n e ! Tu , un a d e v e r a t ghine-rar , să aî o aşa s u p ă r a r e ? Spune-mi-o, ro-gu- te .

— înă l ţ a tu l meu pr inţ , me grăbesc a ţi-o s p u n e : eu por t în sufletul m e u d u r e r e a unui nem întreg. ,

28

— A cărui n e m ? — A Românilor din ţ a r a Ardeiului . — Dar din ce ve vine acea suferinţă ? — De acolo, că nemeşii u n g u r i ' n e chinu-

esc ca pe o tu rmă de robi. — A ş a ? Ei, lasă, ca m e duc eu să m e

rog mamei mele, împără tese i , să deie porunci , , să nu mai fie aşa .

Pr in ţu l intră la m a m a - s a ; şi apoi. căpi­tanul Ursu Florea se înfăţoşa mai inainte de câ t toţi , d inaintea împeră tese i , care il primi cu zimbire de bună plecare, şi z i s e :

— Să t râeş t i , bunul meu c ă p i t a n ; mar i fapte ai îndeplinit în aces te t i m p u r i ; de a-ceea te a m poftit la c u r t e ; şi iată, că d rep t resp la tă , te ridic pes te t r ep te le cele la l te şi îţi z ic : să trâiesci , colonelul m e u !

— In genunchi m u l ţ u m e s c indura te i me­le imperă tese .

— Fiul m e u mi-a spus , că ai o rugămin­te . Fie indeplinită şi aceea. Cancelare if tz-terhdzi/, scrie poruncă ocărmuiri i Ardeiului să imblândescă to te legile cele aspre pen­t r u românii iobaji.

— Voiu ascul ta , înă l ţa tă imperă te să , res-punse Esz te rhazy .

Florea, abia pui ea s ta , de bucurie , şi zi­s e : — Cu lacremi aduc niulţămirîle- serma-manulu i m e u nem la picioarele pre indura­tei nos t r e împără t e se . Apoi a d a u s e :

29

— înă l ţ a t a d o m n â ! as tăz i implinind tim­pul, îmi ieu ziua bună, dela împără ţ ie me în torc acasă la poporul meu.

— Colonele. împără ţ ia a re t r ebu in ţă de p r a ţ e l e t a l e : şi mari t r ep te te a ş t e p t ă ; nu lăsa din mâna •mărul cel de aur. Remâi .

Adânc umilit, cer ier tare. N ' a ş p u t e să re-mân . Trebue sa me duc in mun ţ i i mei.

— Acolo ce pote să te a ş tep te ' ? Eu as­tăzi te numesc ghinărar ; căci tu pari a fi n ă s c u t . p e n t r u mar i lucruri . A c u m a z ic ; po­te să fie ceva maî ta re . decât r u g ă m i n t e a imperă tese i ?

— înă l ţ a t a mea domnâ , - - es te ceva, m a i t a re . de cât ori ce pe l u m e : şi aces ta es­t e v mintii l dat.

— Ghinărarul meu! m'a i biruit . Nu voiţi fi eu maî slabă, decât t ine. Du-te cu dumne­zeu ; dar nu ui ta . că ori-eând te vei întorce în oş t i rea mea . împără ţ i a a ş t e p t ă bra ţe le ta le şi inima ta. Acuma, plecă fericit !

v a . HOREA IXV LAT

Depar te de Albac, în ţ inu tu l lieivşului, es te un sat , ce-i zic Cătata.

In pragul casei de lângă biserica din Că­la ta şede o fată şi cosă. Adeseori se u i tă cu t o t sufletul când la d rumul dinspre Be-

30

iuş, când Ia cel dela Baiade-Criş. Lacremî fierbinţi cad pe pânza din mână-î .

Aşa aş t eap tă ea ani după ani. Ea nu e din Calată; e veni tă dela Bihor;

nici nu pet rece cu / e t e l e din sa t ; ci şede mai ' mu l t singură. Omeni! din ţ inu t îi zic „Zina Bihoru lu i "

î n t r ' o duminică, la ieşirea omenilor din b i se r ic i Albaculuî, George Mur cu dela Ccir-pinix le spune ves t ea aces t a :

— Omeni buni maî, ţ ineţ i voi min te de Horea?

— Da, respunseră omenei î ; dar a m u r i t de mult ; şi a pu t rez i t în păment . P e c a t de m o r t e pen t ru aînsul! .

'— Ştit î , că Horea a înviiat; Horea t răes-t e ! -

•- Trăieş te? Horea? s t r igară toţi cu o negră i t ă bucurie.

— Da; t r ă i e ş t e ; e căpi tan în că lăr imea împeră tescâ . A făcut minuni de vitejie.

, — Ştefan Trif î n t r eabă cu neîncredere r Da de unde ştii tu?

— Şt iu de acolo, r e spunse Marcu, că a m îos t şi eu în că lăr imea împerâ ţ ie î .

Fe ţe le t u t u r o r se l umina ră ; numa i faţa t

luî Trif se în tunecă .

E o senină zi de vară , P e drumul Beiuşu-

31

lui soseş te la Călata un călăre ţ în frumosă îmbrăcămin te -de căpi tan, venind în fuga cea mare .

Tinera fată, care de a tâ ţ i a ani a ş t eap t ă , l ăc rămată , în pragul casei, îl zăreş te , şi se cu t r emură .

Călărăţul se apropie de acea casă; se op­reş te , şi s t r igă cătră copilă:

— Vecinicâ dragă, nu vei fi bună, sâ-mî spui, care e casa preotuluî?-

Ea r e spunse t u r t u r a t ă ' : — Casa părintelui"? — e aicia, — Chiar aici? aces ta? zise : că l ă re ţu l ; —

faţa lui se lumină; el descăleca; în t râ la a-cea casă cu grăbire, şi sosind în faţa eî, se opri mul t . , Ochii luî începură a înnotâ ca în o fericire

nebună; apoi îi umplură lacrimele; în t r ' un târziu zise încet, maî in t r e m u r de sfială;

— Ilinol Ilina r e m a s e îmmărmur i t ă ; şi n u p u t u

şrăi un cuvent ; îşi acoperi faţa cu manele , şi, începu a vă r să lacrimi.

Călătorul îi zice acuma; — Ilino, nu m e maî c u n o ş t i ? eu s u n t

Vasile a luî Florea; sun t nebunul de Horea ; — acum a d e v ă r a t căpi tan, cum mi-a zis ta-tăl- teu să m e fac'. I a tă , venii la t ine , după j u r ămân tu l inimel mele; ori pote , t u nu m a î ţii m i n t e făgăduinţa t a?

— Ba o ţin, domnule, ansa -— Ce? „domnule"? A ş ă îmî zici? — Eşt i aşa domn mare . '

•—• Eî bine, dară, a m să azvîrl aces te haine, şi voiu fi iarăşi feciorul bihorian.

Acum ieşi din casă preotul , unchiul Iii linei, şi îi pofti în casă.

P e s t e puţ in apoi el logodi pre Ilina cu cel maî falnic fecior, ce a v ă d u t ţ a ra Ar deluluî în acele t impur i .

După un alt t imp, toţi albăceniî vezur cu un adevăra t zbor de bucurie sosirea ş cununia mul t v isa tului lor Hore cu Ilina.

Din acea zi Ştefan Trif nu se maî veci pr in Albac.

Crângurile şi dumbrăvi le Bihorului iarăşi, începură apoî a r e suna de horile cele maî dulcî.

*

Dela un t imp, Il ina cu durere începu â vede o schimbare în veselia luî Horea , Prin­t re horile cele dulcî şi blânde de fericire, el din zi în zi t o t maî m u l t împle tea c â n t e c * desp re suferinţele iobajilor.

Când audia el suspinele lor, suspina şjj ei, a l ă tu rea cu dînşiî; dar el le şi ş o p t e a câ te o mângâiere . Maî pe u rmă începură â veni la dînsul iobajiî, sâ-i ceră ajutor. D u | pâ un t imp îl chemau, să să ducă pe l i dănşiî, să-î apere de mul te feluri de g r e |

_3i_ utăţ î şi lovituri . El se ducea, pe la ei şi se îngrija de ei ca de niş te fraţi aî seî. —Aşa se deprinseră apoi iobajiî a vorbi despre el ca despre păr inte le lor.

El primi dregâtor ia de a a d u n a dela popor dările că t ră împără ţ ie ; căci a şa avea , cum să-î vadă pre soţii seî, şi to te lucruri­le; avea cum să- deie mul te mângâier i , s ă ş t ea rgă mul te lacremî.

De a tunci , pr in t re horile de plângere, în­cepu a împleti cântece de a rme . Se pă rea că se aude t r imbi ţa deşteptăr i i .

P r e copilaşul seu loan începu a-1 deş t ep ta cu cântece voinicescl; şi când băe tu l .se fă­cu mai mare , adeseori îl lua cu sine.

Casa lui era locul de mângâ ie re şi adă­pos t p e n t r u orcare iobag.— Unguri i înce­p u r ă a se t s m e de e l ; şi de câ te ori audiau cu ce căldură vorbesc români i de sp re i dîn-sul, simţiati o a t ingere de nelinişte.

Când loan se făcu copilandru', Horea îi dedu cuţ i te frumose, pistole, pusei, şi buzdugan; şi-î făgădui, că îî va da oda tă sabie, cal şi sul i ţă .

Când iobajii cei' necăjiţi pr iviau în ochii lui, dureri le lor se a l inau ; ascul tând pove­ţele şi sfaturile lui, suspinele se op r i au ; - su ­fletele se o ţ ă l e a u ; inimile se apr indeau.

Unu il în t rebau câte o d a t ă : — Ore să nu ne mal sculăm oda tă cu Horea I. P , Florantin 8',

34

toţii , ca alte dăţî , şi să stârpim pre toţi ţă­ranii nemeşi din ţ a r a Arde iu lu i?

— N 'a sosit încă t impul , le şoptia el, şi adăog ia : când pr inţul Iosif va ajunge îm-pera t , a tunci va resâr i şi sorele mântu i r i i nos t re . — Pi românii a scu l tau de el ca de ma i mare le lor.

In inimile iobajilor, sorele luî Horea era sus , şi ia tă , că maî r esâ r i ră încă al te doue stele pe ceriul mângâ ie r i i ; s t eua luî loan Oargă, şi a luî Gheoghe 3/arcit, amândo i dir Carpi niş.

VIII. APOSTOLUL.

E o seră întunecosă. La capul unu i pod de pe Criş -se opresce

un cerşi tor gârbov, acoperi t cu z d r e n ţ e ; s pa re a a ş t e p t a pre cineva.

Soseş te un d rumeţ , şi t rece înainte . — Cer , şi torul îl s t r i g ă : • T - Stăî, Cloşcă ; nu zbura .

Trecătorul , spăr ie t , îşi face cruce, şi o rupe de fugă. Soseş te un altul. — Cerşi torul , s t r igă şi la a c e s t a :

— Stăî, Cloşcă ; nu zbura. Aces t a se o p r e ş t e ; se plecă la cerşitor,

şi-1 î n t r e b ă : — „ Cloşcă" ? Ce cloşcă vrei să , vedl ,

moşu le? , •

35

— P r e Ioan Oargă, din Cărpimş, ce-î zic şi Cloşca; pen t ru că în jocuri, el to t apă ră puiî ele ghiarele uliului. Unde l 'aş p u t e vede"?

— Dar îl ştiî ? L 'a î cunoşte '? I I . c u n o ş t e a m , când era copi landru; şi do­

resc să innoiesc vechia nos t ră cunoş t in ţă . — Ei bine d a r ă ; ia tă , moşule , r esa re lu­

na, Poţ i să vedî îndată pre Cloşca,— Uita­te la mine . Eu sun t badea Cloşca.

— T u ? Să t răeş t î dară, nepote Cloşcă! — Să t răeş t î şi tu, moşule . Dar să te în­

t r eb a c u m a şi eu una : p recum mi se pare , eşt i cerşitor. Na-ţi un b a n ; - dar spune-mî şi t u pr in t re cerşitorî pe unde te ai înver-ri t , n 'aî v e d u t pre unul, care câ te oda tă se pă rea chiar nebun?

; — Ba a m vedut . Dar pen t ru ce îl cauţ i ? -— P e n t r u că acela e căpi tanul Horea ,

care a fost pr in lume la î nvă ţă tu r i şi în oş­t ea împăra tu lu i , şi s'a făcut şi căpi tan şi înţelept . Dumnezeu să-i deie izbândă in vec i !

Iub i te Cloşcă, îţi m u l ţ u m e s c ; pen t ru că ia tă , luna e sus . Uită- te la mine, şi m ă vedî. Vedî pe însuşi Horea;

T- Horea? . . . . Dumnezeu fie l ă u d a t ! s t r igă Cloşca; se plecă dinaintea luî H o r e a ; — a-mendoî se îmbră ţ i şa ră cu căldură, şi îşî po­ves t i ră apoî to te velele ce au suferit , şi bi­nele, ce a ş t e p t a u . Horea u r m ă în t r ' un r înd;

36

— Să fim fraţi de cruce de astă-zî înainte , şi să lucrăm împreună , ca să desrobim o-da t ă bietul nem nenorocit . Du-te la Gheor-ghe Marcu, fruntaşul Criteriilor chiamă-1 la mine l a A l b a c ; să ne sfătuim toţ i t rei cu te-me iu ; ce şi cum să facem.

— A ş a voiu face, scumpul meu căpi tan zise Cloşca, şi se despăr ţ i ră .

In zilele u r m ă t o r e t re i cerşi tor! umbla ră în t re i ţ inutur i , şi p u r t a r ă ş tafe te tainice pela fruntaşii t u tu ro r satelor. (

Frun taş i i se aduna ră apoi în taină, nop-tea ; unii la Haţeg alţiî la Cetatea-Albă la Deva la Ţebea, si pe a iurea ; şi sfătuindu-se cu toţii , rugară pre Horea , să se ducă la scaunul împără ţ ie i , şi să ceră u ş u r a r e a sorţii lor. — Horea luă cu sine pre Cloşca şi pre alţii, şi se duse.

Impără ţ e sa , Măria Teresia îl pr imi cu bu­n ă t a t e ; îl ascul tă cererea, şi dădu luî Ester-hâzy, poruncă sâ schimbe oda tă legile cele nedrep te ; m u s t r â n d pre cei v inovaţ i pen t ru întârziere. \

Ungurii au ascuns şi aces te porunci, şi cău tau , să pr indă pe H o r e a şi să-1 o m o r e ; pen t ru ce a cu teza t a se plânge la împără ţ i e j asupra lor.

Odată apoî sosi ves tea , că împerâ t e sa a mui'it, şi Iosif a lua t în m â n ă frânele îm­părăţ ie i .

37

Frun taş i i românilor se s fă tui ră din nou, şi r u g a r ă pre Horea să se ducă la împăra­tu l să se roge şi luî pen t ru^so r t a iobăjimiî.

H o r e a se duse la împăra tu l . Aces t a îl pri­mi, ca pre un vechili pr ieten, şi dădu inda tă a sp re porunci, să se uşureze so r t a iobajilor român i ; mus t i ând şi el pre E s t e r h â z y şi p r e ceialalţi, că de ce au in târz ie t a t â t a cu îndreptăr i le porunci te de m u l t ?

Români i a ş t e p t a u acum cu bună încredere ; ansă maî-mariî ungurî dela ocărmui rea Ar­deiului a scunse ră şi aces te porunci d rep te .

• A m ă r ă c i u n e a cea mai adâncă cupr inse i-nimile s imţi tore .

IX. CIOCNIRE.

. . In Câmpeni e rau oda tă aduna ţ i la t â rg români din tote părţ i le . Ungurul De'vai Oyorg

' şi cu dmeniî arândaşi lor moşiei Zln'lna, căi-, eară cu caii pre mai mulţ i româriî. Vedend

-acesta lacob Zăhuţ, apucă o secure- şi pocni cu ea în un- butoiu cu rachiu a arândaşi lor ,

\3e-i spa r se fundul. Apoi şi el şi ceilalţi ro­mâni batjocoriţi dedură chiote şi se aduna­r ă cu alţi soţi de ai lor în n u m ă r amenin-

. ţ â to r . Dar sosi Dumitru Todea, un pr ieten al luî" Horea, şi le zise:

— Sta ţ i fraţilor! Horea vă porunceş te , să vă opr i ţ i !

38

Şi românii se opresc, ca la porunca unui căpi tan ş t i u t .

Mai-mariî unguri pr inseră acuma pre ma î mul ţ i români, chiar nevinovaţ i îi osândi ră la bă ta i e cu s u t e de lovituri de palce, şi-î p u s e r ă şi în închisdre.

Vedend aces ta ned rep ta t e s t r igâ tore la ceriu, Horea cu maî mul ţ i români inimoşi ' se duse iarăşi la împera tu l , şi se p lânseră cu toţii a sup ra nelegiuiţilor t irani — împă­ra tu l t r imise poruncă, să nu se îndeplinescă' acele nedrepte pedepse.— Unguri i le-au în-

. plinit mal pre to t e ; ascundend şi aces te po­runci împără teş t i .

EI cău ta râ şi p r inseră pe acei ce se duseră cu H o r e a şi cu t ezase ră a se plânge la îm--pe râ tu l ; îî bă tu ră , şi-i a runca ră în temni ţă . ' Căuta râ şi pre Horea , ca să-1 spânzure , pen-. ru că pdvă ţueş t e pre români . A n s ă leul mi­se dă pr ins a şa de uşor. '

Horea gândia zi şi nopte , şi se sfă tuia ' în ta ină cri fruntaşii ţerei , şi oda tă apoi des­coperi o cale mân tu i to re . El z ise :

— Să î n t r â m cu toţii în oş t ea grănice- , rilor; şi astfel a m s c ă p a t deoda tă de jugul: cel de i ad ! S i - a p o i , când vom pune noî; m â n a pe a rme , domnii vor juca în manile nos t re

Cum a zis el, aşa s 'a şl făcut. Ântă î s 'au scris în -os te iobagii din s t a te le Gonţaga şi ,

Hăpria; apoi a l te le ; de to te pes te optzeci i i una de sa te . Subcolonelul Carp nu dovedia a-i sc r ie ; şi a tunci preoţii cu fiii lor îi dă­dură ajutor, scriind ziua şi noaptea .

Cei scrişi în oste începură a resufla, şi a crede că zorile mântui r i i lor au sosit. Unii chiar nici nu voiră a maî munci la unguri , zicând că eî s u n t acuma omenii împăra tu lu i .

Yedend aces ta mal-mariî ungur i , dădu ră de ş t i re la toţi, c ă i au ş t e r s din cărţ i le oş­tirii, şi să se întorcâ cu toţ i i la munca io-băjască pen t ru domnii lor.

— Noî, din nou iobajî? s t r igară românii , — Şi începură a se sfătui unii cu alţii, ce să facă.

Nemeşul Macskâsy bă tu în fere pre io-bajii seî scrişi în oste . Aceş t ia s t r i g a r ă :

— Domnule, noî a m In t ra t în oş tea îm­păra tu lu i nos t ru , care e şi al v o s t r u !

Macskâsy r e s p u n s e : - — Am să* leg în fere şi pre femeile şi copiii voştr i , şi a m să-I pun în t emni ţă . Şi apoi să vină împăra tu l v o s t r u , să vă scotă pre toţi •! căci noî ungurii nu-1 cunoş tem de împă ra t al nos t ru .

Din to te unghiurile ţereî sosesc ş tafe te tainice la H o r e a ; a ră tând tu rba rea ungu­rilor, şi ţ ipetele de groză şi de r e sbuna re ale românilor. — El t r imi t e la toţ i ş tafe te , s ă se adune preoţ i şi alţi f runtaşi în ţ inte-r imul dela Ţebea, în o a n u m e nopte .

40 _

X. NOURI ADUNAŢI

H o r e a e in ţ e b e a , E mezul nopţ i i . L u n a r e sa r e . In ţ in te r im sosesc fruntaşii şi preoţi i gloteî.

Crişanu ii orânduesce în cerc împre juru l s tejarului din mijloc.

In t inda bisericei, Cloşca face rapor t , — Horea îl în t reabă :

— Cum merge H a ţ e g u l ? — Bine şi acolo. Românul e mândru ,

deş tept , şi inimos, ca în zilele din băt râni . Ştafetele nos t re se întâlnesc cu ştafetele lor zioa şi noptea . — In par te , românii din Mărea a u d a t mâna cu ceî din Vălceiele-bune; au a lungat pre solgăbireu cu panduri i lui cu to t , au pus păzitori pe vîrvuri le delurilor dimprejur , şi nu îngăduie pre nici un lo­cuitor, să părâsască sa tu l .

— Prea grăbiţi , zise Horea , . Oaspeţii sun t aduna ţ î împrejul stejarului,

şi a ş t e p t ă să vină Horea, idolul lor, mal — ma­rele lor.

Horea vine în mijlocul lor, şi se opresce lângă stejar, z icându-le:

— Bun sosit , fraţilor ! — Oaspeţi i îi res-p u n d : — Bun găsit , scumpul nos t ru că­pi tan.

Popa Costan de la Crâstior se alege din­t r e toţ i , şi g râ i e sce : •

Horea

42

— Căpitane, ia tă-ne adunaţ i , la chema­rea ta, ca să ne sfătuim, o r o nici acuma n 'a sosit -ziua, să ne ridicăm odată , şi s ă . s fâ rmâm lanţuri le robiei nos t re . î m p ă r a t u l o om drept , şi uresce pre ungur i diîpâ d r e p t a t e ; corona cea m a r e a împărăţ ie i a luat-o din manile lor, si o pâzesce la sca­unul împără t e sc ; în cât nu cred, sări apere . Când să ne sculăm oare ?

— Horea respunse : î — Bine al zis, .părinte Costane. Dar dţagiî

meî, u rma ţ i voi a pregăt i în a scuns săbii, sul i ţe , buzdugane, pistoale şi pusei , după formele, ce v ' am dat ?

— U r m ă m , r e spunse ră cei în t rebaţ i , şi ne-am şi întocmit , după celelalte povă ţ iu i r î ; ia tă , aici ne a m a d u n a t numai căpi tani şi căprar i ; dar abie a ş t e p t ă m să începem lupta , pe v ia ţ ă şi m o a r t e ; căci v i a ţ a ce avem e de zece ori maî r ea de-cât ori care mor te .

Horea grăi a c u m a : — -Fraţilor, dacă- împăra tu l a da t bune

porunci, şi maî-marii unguri te ascund şi p re acele, eu cred că t r ebue să-1 rugăm, să deie oda tă porunci ta r i şi hotăr i tore , ca noi să r emânem în oş tea grănicerilor, şi să ne deie şi a rme , După maî mul te sfătuirî, adause Crişanu :

^ - .Să te maî ducî încă oda tă la împăra­t u l / ş i să-1 îndupleci, să facă ceva, ca un-

43

gurii să nu-î m a i a scundă poruncile. Şi da­că nu va p u t e altfel, apoi să-î dăm noî a ju tor !

Ca durdu i tu ra unui t une t r e suna a c u m a s t r igarea t u t u r o r :

— ttâ-î dăm noi ajutor 1 •• — . f fă facem noî d rep ta t e în ţ a r ă ! s t r iga Crişanu, b'ătendu-se cu p u m n u în piepft.

— Noî să facem drep ta te în ţ a ra noas­t r ă 1 adăugiră tceî adunaţ i , ca un nou tune t . Popa Costan a d a u s e :

— Insă, de la împera tu l nici să nu vii, pană nu-ţi va da în m â n ă porunci .

— Şi noi cu to ţ i i zicem a ş a ! s t r igară toţi cei • adunaţ i , şi a d a u s e r ă :

— Altfel ne sculăm asupra, t iranilor, fără împăra tu l . Să nu o uiţî aces ta .

— Nu o voiu ui ta , dragii mei, r e spunse Horea .

Cei aduna ţ i dedurjl lui H o r e a căr ţ i de îm­puternic i re , să se înţelegă el cu împera tu l , ca şi când s 'ar înţelege eî înş i î ; le iscăliră, care cum p u t e a ; — şi apoi se împrăsc ia ră .

Horea că lă tor i din nou pa t ru s e p t ă m â n l ; t recând pes t e nemărgin i te le şesurî ale ţe-' rel ungureş t i ca un adeve ra t apos to l ; şi a-junse la cu r t ea împără te scă .

Aici i-se spuse , că împera tu l e dus de­par te , şi nu se va în torce curând. ' Aces ta puse p re H o r e a pe gânduri'. El în-

44

cepu a se îngriji, că ore ce să facă? Dacă r e m â n e pe loc t imp îndelungat , soţii lui din Ardei poie să rescole şi să searunco ţ a r a în p răpas t i e . Dar ore împăra tu l cât t imp va s t a •departe? Aces ta nu o p u t e a sci. In aces t a g r ea îndoială şi îngrijire, el îşi ie o ho tă r i re , şi deoda tă pornesce înapoi, face al te p a t r u s ep t ămân î de obosi tore călătorie . Sosesce a-casă , spune prieteni lor seî, să-1 a ş t ep t e , să nu se rescole ; şi plecă iarăşi spre scaunul împără ţ ie i . După al te p a t r u sep tămân î so­sesce din nou.

El era o a d e v ă r a t ă m a m ă , care pen t ru bi­nele copiilor seî nu se opresce la nici o pie-decă, ci se luptă cu to te , sufere to te .

Aflând omenii despre aces ta îngrijire a lui, începură a se închina în numele luî ca în n u m e l e ' u n u i . adevăra t prooroc.

P e când ansă neamul românilor se p regâ t ia do a p ă r a r e cu m â n ă îna rma tă , unguri i s e g â n d i a u la asuprir i din ce în ce to t ma i ned rep te .

I . * " F A C E Ţ I A C E S T A '.»

I n ce t a t ea Vieneî, Iosif î m p ă i a t p r i m i a în pala tu l seu to t felul de omeni şi le zicea t u t u r o r câ te un cuvân t de mângâ ie re .

Aşa , vine oda tă un căpi tan din că lăr imea împără te scă , în haine pompose şi a rme stră-]ucit6re.

45

E Horea . î m p ă r a t u l îl cunosce îndată , şi-î zice cu

cea maî pr ie teneseă plecare. — Iubitul meu căpi tan , ce te aduce iarăşi

pe la noî'? — în tă î rugămin tea cetăţeni lor din ţ^rad,

•să dai invoire, să fie in oraşul lor m ă r t u r i e , adică t îrg de s ep t ămână ,

— Fie , c ă p i t a n e ; dar pen t ru a t â t a , făcuşi aces t d r u m ?

— Ba a m şi o plângere, cu care m ' a u t r imis toţ : iobajil Ardeiului.

— Şi care-î acea plângere? Cred, că n u mal ave ţ i a ve plânge a s u p r a nemeşi lor , cum aţ i a v u t de a t â t e a orî. De bună s a m ă eî s 'au îmblânzi t .

— Ba, înăl ţa tul m e u împă ra t , tocmai a-ces t a es te plângerea nos t ră .

— C u m ? Se po t e? după a t â t e porunci . — Tote acele bune porunci , eî le-au ascuns ,

şi ne chinuesc maî reu, chiar p e n t r u că a m îndrăzni t a ne plânge, şi a încunosci inţa pre bunul nos t ru î m p ă r a t şi pă r in te . Noî credem, că cu acea inimă, cu care al desrobit p re iobajil din ţ a r a Boemie.â Moraviei şi a Site-siei, t e veî îndura , a ne desrobi şi p re no î ; şi nu veî maî lăsa, ca cel pa t ruzec i de mii de venetici t i rani nemunc i to r î să uc idă pre t re i mii de mii de munc i to r i moşnen i din moşi s t rămoş i în ţ a r a lor. Noi s u n t e m cele

_ J 6 _

două mân i ale ţereî, cari fac p â n e a ; iar eî s u n t coşul, care o înghite. După ce ne-au scos din oştea de grăniceri , în care ne scri-s e s e r ă m

— Cum ? chiar v ' au scos ? — Au cuteza t , impera te . Şi chiar de a-

ces ta ne rugăm, să te înduri a ne lăsa, ca to t să eminem grăniceri, cum ne a scris subcolonelul Carp.

— Iubi te Hore , aş pu te ore eu să-ţî las o cerere ne împl in i tă? Aşa să fie cum ai cerut .

— Aduc. ferbinţî mul ţămir î pen t ru îna l ta îndurare . Insă, noi a rme bune nu a v e m ; şi, fără* a rme, ca şi cum nu a m fi grăniceri . Unguri i nu ne vor da a r m e ;• şi fnai v î r tos le vor ascunde, qând vor sci mâi d inainte , că vrei sâ ni le dai.

— Scil, ce, c ă p i t a n e ? Luaţ i -ve voi a r m e din Cetatea-Albă. I ţ î voiu da eu în mină împuternicire- scrisă, ca sosind, să-ţi iei ar­m e pen t ru regimente le din poporul t eu . Şi de acuma înainte iobaii nu veţi maî fi.

— Bunul meu împera t , eu ved de pe a-euma , că unguri i se vor scula a supra nos-t ră , şi noi numai cu a r m a în. m â n ă vom pute.- inainta p in t re dînsiî, să n e l u ă m a n n e şi să ne a p ă r ă m de lanţur i le lor. Dă-mî şi aces ta învoire în scris, ca să-î p u t e m pleca să nu-ţi maî fie nici ţ ie d u ş m a n i ; ci să as­culte de poroncile tale cele drepte ,

47

— Iubitul meu Hore, te- t r imi t cu cărţ î împără teş t i , ca pe un deosebit al meu ghi-norar iu împu te rn ic i t ; să facî aces te lucruri căcî nu-mi es te necunoscut , că nemul teu te cunosce pre tine drept căpetenia sa;

— Şi dacă unguri i vor sări cu a rme, îi vom pleca şi noi cu a rme .

— Faceţi acesta ghinerare. Plecaţi-î la ca­lea cea dreptă .

— Viî orî m o r ţ i ! — Fie, pr ie tenul meu, —zise împera tu l ,

zimbi cu t ragere de inimă că t r ă Horea , şi-î dădu şi o cruce de aur , z icînd:

— Ie şi aces ta c r u c e ; spre mai m a r e încredinţare,

Lui Horea îî veni un c u t r e m u r do bucu­rie, cum nu mai s imţise , şi cădn în ge­nunchi ; abia put înd rosti aces te c u v i n t e ;

— Pr imesce , pre bunul nos t ru împera t şi pă r in te , sfinte mul ţămi r î din p a r t e a ser.-.-, manulu i m e u popor.

Apoi ieşi. P e s t e doue zile pr imi poruncile scrise, cu

peceţ i le î m p e r ă t e ş c i ; le s t r inse în sin, ca sf'înt ş i - m a r e lucru, —şi pleca spre ţ a r a Ar­deiului, mai nebun de bucurie.

î m p e r a t u l se bucura , că găsi o cale pen­t ru înfrinarea somaticilor de n e m e ş i ; si scr ise fratelui seu pr inţului Leopold de Toscana, arîtîndu-î, că a t r imis p re H o r e a in t r ' unfe l

ca ghinerar şi - împuternicit din pa r t ea sâ cu o p a t e n t ă împărâ te scă . *

*

P e s t e puste le ţereî ungureş t i alergă spre Ardei un călăreţ , în haine de. iobaj.

E Horea . El duce o m a r e ves te iobajilor Ardeiului ,

căci de m u l t îl a ş t e p t ă cu dorul, cu care o casă de copii a ş t e p t ă pre bunul lor părin­te , să sosescâ din o lungă călătorie, aducîn-du-le pâne .

In zborul seu pes te nemăsura te le pus t iu r i to t zice, cu cea mai adîncâ p ă t r u n d e r e :

— Viu, viu, iubiţii mei iobaji, zbor la voi, cu ves tea cea m a r e dela împăratul. .—, aş tep ta ţ i -mă scumpii mei soţi de suferinţe , că sosesc în mijlocul vos t ru ;— şi apoi—la, lucru cu to ţ i î ! la lucru, cu d u m n e z e u ! Zo­rile desrobiriî vos t re incep a resăr i

XII. PRAGUL MORŢII

Noptea cupr insese în negra-i ha ină p r e toţi muri tor i i din sa tu l Crîstior; dfndu-le un t imp de l iniş t i tă resuffare; — numai doi. omeni se zăresc ca două umbre apropiindu-se de casa preotului Costan Turciu. Eî b a t încet în ferestra caăeî luî; el iese curend. şi le zice şop t ind :

— Voi s u n t e ţ i ? Cloşcă, C r i ş e n e ?

50

— Noi, pă r in te Costane. — Ve a ş t e p t a m , după inţelegere. Aidem

în biserică, — Aidem. -Toţi t re i se duc ca pe furiş, şi in t ră în

biserică. , Preotu l apr inde o candelă mică, şi apoi

î n t r e a b ă : — Iubi te Cloşcă, şi tu, scumpul meu Crişene

ce-î? ce s'a înt împlat , de mi-aţî ce ru t i ă întîlnire ?

— Iobăjimea Iotă e în grea fierbere, şi :•' Horea nu-î nicăirî.

— Ce ? i-s'a în t împla t ceva ? N-'a venit, încă dela s c a u n u l împără te sc ?

— Se zice, că a m u r i t ! . — Nu se pote .

— Yeni ve s t e dela cancelariul cel m a r e al ungurilor, dela Esz te rhâzy , cum că ar fi muri t .

— Astă-î o vorba înşelătore din par tea luî Esz te rhăzy . . . ' '

— Fie, cum v a fi; dar iobajiî nu maî pot a ş t ep t a . f , 1

Păr in te Costane, noi âmîndoî s u n t e m ho*-, t ă r î ţ î ; însă ne t r ebue un cap maî înă l ţa t ş: maî luminat , să ne fie povă ţu i to r ma-m a r e pes te toţi . Fiî tu acel povă ţu i tor pînă \ va sosi pote H o r e a : '

— F ă r ă Horea s u n t e m p e r d u ţ i ! îndelung -sfătuiră ei a ş a ; ' şi adîncă întris­

t a r e incepu a le apăsa sufletele.

51

Nu maî e rau depar te zorile, cînd deodată se cu t r emură cu toţii. Tieî lovituri în u ş a bisericeî ii a t inse ră ca nisce săgeţ i de ghia ţă , şi ei r e m a s e r ă ca inlemniţî , că de acum unguri i i-au prins.

— Cine-i acolo? str igă popa Costan, ' pă­şeş te la uşe, şi o deschide, ui tându-se afară cu b ă r b ă ţ i e ; în întuneric i se a r a t ă o faţă omenescă, îmbrăca tă in o mant ie albă şi lun­gă. El str iga încă odată cu t ă r i e :

— Cine-î? — Cine-î? popă, C o s t a n e ! e i ! şi vouă ,

iubite Cloşcă, bunul m e u Crişane. A ş a dară nu în zadar v ' am lua t din urmă,j m u l ţ ă m e s c lui dumnezeu , că v ' am găsi t p re toţ i trei.

— Hore ! s t r igară ei, scumpul nos t ru f ra te! dumnezeu te a păzi t şi te a a d u s ! Nenoro­ciţii iobaji nu te maî p u t e a u a ş t ep t a .

— Ce maî faceţi vo i? Ce maî fac bieţii iobajî?

— Ce maî fac ? Sunt ga ta de a mur i . Cuţi­tul e la os. Drumuri le s u n t pline de ro te şi de furci, pe ele cu t rupur i de români ucişi nevinovaţ i .

— A h ! dumnezeule ! zise Horea . Bine că am p u t u t sosi dară la t imp, căci m a r e ves te v ă aduc

x mi-a da t porunci scrise, să înduplecăm pre t iranii de nemeşi cu pu te rea , să ne lase să

Ascu l ta ţ i : împăra tu l

52

fim ostaşi , şi să munc im numa i împă ră ţ i e i ; şi dacă ei nu vor voi, să ne luăm noi armele . I a t ă poruncile împără tese i .

Popa Costan cu Cloşca şi cu Crişanu ce­t iră poruncile acele mângăie tore , şi apoi că-

' zu ră la pămîn t dinaintea al tarului . Popa Costan zise din adâncul sufletului:

— Mulţămim ţie, dunezeule al dreptăţ i lor , că te aî îndura t a-ţî aduce amin te şi de noi, adevăra ţ i robi u i ta ţ i până as tăz i in no­ianul plângerei şi al scrişniriî dinţilor !

Horea s tă , ca un stîlp de marmoră . Numai inima îî. e aprope de a se despica, de bucu­ria de as tăz i , şi de încordarea pen t ru luptele de mâine.

Cei trei închinători al luî se întorc la dîn-sul, cad la piciorele lui, îî îmbrâ ţoşază ge­nunchii , şi-î scaldă în şiroie de lacrimi.

In aceas tă se rbâ torescă clipă, lor li se pa re că bietul nem românesc ş 'ar ii luî-nd ziua b u n ă dela v ia ţ a de iad de până acuma, şi ar fi păşind intr 'o v ia ţă nouă, într 'o lume, în care pămîn tu l s t rămoşesc ; ce-1 calcâ, le şoptesce : Călcaţî-me cu iubire şi cu bucurie ; căcî eu sun t şi al vos t ru , aerul cel d ă t ă t o r de v ia ţă le şopteş te : Sorbiţi-me fără sus­pin, căci eu s u n t l ă sa t de dumnezeu şi pen­t r u v o i ; —le pare că raza soreluî le z i c e : priviţî-me cu încredere, căcî eu sun t t r imisă din ceriu şi pen t ru vo î !

53

Apoi Horea deoda tă s tr igă putern ic , ca şi un craiu :

— Să t r agem dară s ab i a ! şi, ca t r esne tu l să doborim la pămîn t pre to t călăul nemuluî nos t ru !

— Cu, dumnezeu, î n a i n t e ! s t r igă popa Costan.

Ca toţii r idicară în sus drepta , şi se ju ­ra ră dinaintea a l t a ru lu i :

~- J u r ă m , dinaintea luî dumnezeu , cre­dinţă pană la m o r t e nemuluî românesc , pă­mântu lu i românesc , şi împăra tu lu i

— Şi ţie, Hore ,—adause ră ceilalţi t rei . — Amin ! încheie p reo tu l ; pe acăruia faţă

era zugrăv i tă mul ţ ămi rea inimei luî, şi o î n ă l ţ a t ă bărbăţ ie .

Privind la faţa lui Horea , ei se cu t r emura ră . Acea faţă e ra albă, ca zăpada . Sufletul lui i n t r ' adevă r se s imţ ia ca pe

un p rag în t re v i a ţ ă şi m o r t e ; se scia respun-zetor pen t ru v ia ţa a su te şi mii de r o m â n i !

El grăi cu graiu şop t i to r : — Căpitani lor! A c u m a t recem în lumea

morţi i . Noi de as tăz i inainte nu ne maî nume-r a m înt re cei vii. Dăm remas-bun vieţeî , şi ne zicem morţ i . Să fim orbi pen t ru orî ce ne-ar a t inge pre noî, şi să nu vedem, decît , ca nisce insufleţiţî, ţ in ta cea m a r e .şi sfîntâ, desrobire a nemuluî nos t ru . î na in te da ră cu d u m n e z e u !

54

— îna in te ! s t r igară toţ i ceilalţi, şi adau-serâ în t r 'un cuvânt .

— Dă-ne porunci , c ă p i t a n e : ce să facem ? — Ia tă , ce să faceţ i : să vâ duceţ i pela

fruntaşii din vec ină ta te , şi să-î t r imite ţ i , ca să deie de scire din fruntaşi în fruntaşi, să se adune iobajiî în ziua de sfântul apostol Luca, la biserica din Meslecăn, ca să le ves t im poruncile împără tese i . La d rum cu to ţ i i ! Şi să ne ajute dumnezeu.

— Domne ajută-ne! s t r igară cu toţii, şi se despăr ţ i ră , a d ă u g â n d :

— De acuma, — la Mes tecau!

XIII. CEKŞITORUL DE LA MESTECĂM

E ziua de joi, în luna luî Octomvrie a şasesprăzecea .

In oraşul Brad se face pen t ru în tâ ia oră m ă r t u r i a , adecă tîrgul de s ep t âmână . Ter-gariî sun t aduna ţ i cu miile.

Numele luî Horea e cupr ins în rugăciu­nile lor," şi to ţ i au şi o bucurie tă inui tă , a ş t ep t ând cu dor apr ins , să-1 vadă câ t mai curând.

Deodată însă n u m a i ce o vorbă tainică începe a se şopti dela unii la alţii, şi a se respândi în to t târgul, cu iuţala/ fulgerului.

Români i îşi şopt iau acea vorbă ca loviţi de t r e s n e t :

55

Aces ta faimă era, că Horea a mur i t . La acea măr tu r i e erau aduna ţ i şi mul ţ i

cerşitorî . Dar lucru ne maî v e d u t : aceş t ia , nu s t r igau t a r e cuvinte le lor de ce r ş i t ; ci n u m a i şopteau. însă , ce cuvin te şopt iau , eî vor fi ş t i u t ; da r împrejurul lor se învese-liau iobajiî, şi nu se maî în t r i s t au la vorba; că Horea ar fi muri t , ci r ă spundeau :

— Scorni tură de-a urigurilor. De la amezăzi în jos, cerşitoriî ieşiră, la

margini le oraşului , şi ziceau fiecărui iobaj, care p l e c a :

— Horea ve poftesce să veni ţ i dumin ica . vii tore la biserica din Mestecau, să ne s p u n ă la toţ i mar i şi bune porunci împără tese i . Luaţ i -ve ziua bună dela copiiî voştr i , şi s ă veni ţ i cu ' mer inde pen t ru 3 zile. Toţi ascul­t a ră , nebuni de bucurie .

E ziua de duminică. - La biserica din Mestecăn es te un m a r e ţ in ter im, şi t o t nu pote cupr inde mul ţ imea de români iobajî, cari se adună acolo. Mulţi s u n t siliţi a se opri afară pe câmp.

dorn icul de păduri , ungurul Kara Peler din Crâsiior se furişa ză după uşa bisericeî, şi pândeşte. . . .

In u r m a tu tu ro r , i a tă că sosesce un cerşi-tor îmbrăca t în t r 'o haină maî mul t numa i diri pe tece . El, insă nu se opresce la" mar-gină, ci s t r ăba t e p a n ă la biserică. Acolo se

56

suie pe o pe t ră maî înaltă, şi s t r igă că t r ă ceî adunaţ i .

— Iubiţilor ! ia tă în ce ha ină fui nevoi t să umblu ascuns , ca să nu m e cunoscă pân-daşiî tiranilor de nemeşi ungur i ; cari me cau tă , să me spânzure , pre mine, şi pre scumpul nos t ru pă r in te , p re Horea . Dar în t re voî, aces ta acoperire nu-mi maî t rebue .

Cerşitorul face o mişcare , şi azvîrlo haina cea de ce r ş i to r ; redică .';us o cruce de aur, şi a tunc i toţ i s t r iga ră cu bucurie :

— George M a r c u ! Mulţi ani să trăiescî , iubi te Crişene, ce vorbă ne aduci dela Horea ?

— Vg aduc dela H o r e a ves tea , că înăl­ţa tu l î m p ă r a t l'a ascul ta t , şi ne-a pr imit , să ne facem ostaşi . P e s t e trei zile ne vom a-d u n a cu toţii şi cu mul ţ i alţii la sa tu l Cii-rechiu, ca să ve cetescă însuşi Horea po­runcile împără t e ş t i şi apoi sâ t recem la Bălgrad, să ne împă r t ă şea a rme , şi să ne deie acolo şi a l te porunci . >Aşa dragii mei , târziu, târz iu , dar măcar acuma , vom scăpa cu to tu l de drăcescul jug al ungurilor. Vre ţ i voî, să nu maî fiţi iobajî ? Vre ţ i , să fiţi, cum a u fost s t rămoşi i voş t r i ?

— Ca s t rămoşi i noş t r i ! s t r igară cu toţii de se auip ca o du rdu i tu ră de tune t . Nu­ma i K a r a P e t e r s t ă t e a m u t .

— In aces ta ţ a r ă romănescă să nu maî fie românii iobajî! jos u n g u r i i !

Crişanu

58

— Jos ungur i i ! — Să muncescă şi eî, ca şi no î ; să plă-

tescă biruri ca şi noî! cum au ho tă r î t împă­raţ i i ; şi eî au ascuns acele d rep te porunci. Să ascul te de î m p ă r a t u l ; cari nu vor v rea să asculte , pre aceia să-î plecăm no î ! •

— Să-î plecăm noî ! ' — Căci aşa ne porunceş te împăra tu l şi

Horea . — Noî să ascu l tăm.de H o r e a ! — Unguri i , cari vor v rea să-î credem, ce

ne vor făgădui, pre aceia sM.facem români ; să-î bo tezăm româneş t e .

— Să-i bo tezăm! — Cari, vor vrea să r ă m â n ă nemeşi şi

domni peste iobajî, p re aceia să-î culcăm în p ă m e n t !

— In p ă m e n t ! — Să ne lup tăm cu dînşiî, ş iuŞor îi vom

doborî ; căci eî sun t numai pat ruzeci de miî de t o ţ i ; iar noî trei miî de miî 1

— Trei miî de miî! ' — Ne vom pune căpi tani şi c ăp ra r i !

— Horea să-î pună ! Horea să ne po-runcescă !

— Să j u r ă m credin ţă steguri lor nos t re! — J u r ă m ! — Ziceţi da ră după m i n e : ţ

Totă nemărgin i ta aduna re zise după Cri-şanu: .

59

„Noî, sub ceriul senin, unde ca în to t lo­cul, domnesco pu te rea luî dumnezeu, în tu­ne te , în fulgere, în pldie, în nouă şi în grin­dină, j u r ă m po dumnezeu, că, pană va fi în noî o p ică tură de sânge, nu ne vom a-ba te dela cele ce aml io t ă r î t , nici vom spune ori vinde pe vreunul din căpetenii le nos t re , ci mai bine vom por i . cu toţii , ca adevăra ţ i i os taş i . "

„Dacă vreunul din noî va călca jurămân­tul aces t a : să fie lipsit pen t ru dumnezeu,— scumpul sânge al fiului luî to tdeauna d e ciuma, ameţa la , ranele şi t o t e dureri le ba­lelor să-1 cupr indă; copiii şi nepoţii să-1 b î a s t eme ; munţ i i şi rîpele să-1 a c o p e r e ; po­meni rea luî sâ peră pen t ru t o tdeauna şi să fie b l ă s t ă m a t ă ; el să fie lipsit de to te bu­nă tă ţ i le de veci ; şi nici oda tă să nu vadă Ierusal imul ce re sc ; sufletul luî s ă fie chinuit de to tă Gheena şi p u t e r e a ceriului şi a pă­mântulu i să-1 s t îngă şi n imicescă" *).

Preotu l din Mestecăn s t e t ea lângă Crişanu. Aces t a scose porunca- împăra tu lu i şi z i s e :

— I a t ă porunca împăra tu lu i , poftim, pă­r in te , cetesce-o, şi vedî şi pece tea împă-ră tescă .

— Vedî păr in te , şi ne spune , s t r igară cei de maî aprope.

*). v. Nic. Densuşianu «Bevol. 1. Horea» pag. 148

60

Preo tu l ceti porunca , vedu pece tea cu pa,-jera împără ţ ie i , apoi spuse celor a d u n a ţ i :

— Tote s u n t prea a d e v e r a t e ; apoi in t r ă în biserică, să se roge luî dumnezeu , cerând ajutorul ceriului la marea muncă a nemu­luî romanesc .

Toţi cei aduna ţ i îngenunchiară şi u r m a r ă cu sufletul ruga preotului .

După rugăciune, aces ta ieşi din biser ică; s t ropi adunarea ingenunchie tă cu a iazmâ, şi o b inecuvânta ; dorindu-I tot a ju tonul luî dumnezeu şi izbânda.

Crişanu zise a c u m a : — Domnul nos t ru Horea va pune căpi tani

şi subcâp i t an î ; eî vor alege căprar i , şi vor face to tă întocmirea. Apoi porunci :

— Să fiţi mâni la sa tu l Curechî, cu me­rinde pen t ru trei orî p a t r u zile. Să nu ve­niţi ziua, ci noptea, ca să nu aveţ i lup te cu copoii nemeşi lor ; să nu veni ţ i câ te unul , ci câ te mai mul ţ i împreună ! — Acuma, în-torceţi-vâ cu d u m n e z e u !

. — Noroc să deie dumnezeu ! s t r igară cu toţii , şi se împrăsc iară , cu inimile înă l ţa te .

Gornicul ungur K a r a Pe t e r s t ă t u s e m u t iu tot t impul , câ t ţ inu adunarea . Iar acuma se repezi d rep t în Baia-de-Criş, la solgăbi-reul Gdl Mihaly, şi-î poves t i t o t e câ te le veduse pândind. Gal povest i lucrurile solgă-bireiîlui Nalâczy Far caş din Brad ; iar aces ta

61

înş t i in ţa pre spânul Hollaky Islvăn. Aces t a dădu porunci celor doi solgâbirăî, să s e d u c ă şi eî la Curechiu, şi să pr indă pre căpita­nii luî Horea, iar pre iobajî să-î pedepsescă , cum vor sci maî îngrozitor; ca să spar ie pre ori tine dela ori ce pas de mişcare .

Solgăbirăiî îşi luară cu sine douăzeci şi p a t r u de pandur i şi porniră spre Curechiu; iar Hollaky t r imise pre solgăbireul Pakot Mihaly la Albac; la casa lui Horea , cu o poruncă tainică. Aces ta porni spre Albac.

XIV. CRIŞANU PRINS

Noptea de luni spre mar ţ i sos i ! Crişanu ajunge in satul Curechî cel d 'ântăî ,

şi se duse drep t spre o casă sc iu tă . E mezul nopţi i . El e la por tă , descăleca, pune piciorul pe

pârlaz, . şi vre să se suie să t recă. Dar nu­mai ce s imţesce câ-1 apucă de gâ t două mâni apoi altele îl apucă de bra ţe şi-1 ţin nemişca t .

— Acesta-i crăişorul iobajilor! şoptesce un graiu. Crişanu vroiesce să str ige. Dar acum s imte ,"că al te mâni i iî a s t u p ă gura. Manile luî i-le legă la spa te , il r idică pe sus , şi-1 duc înainte prin în tunecime.

Totă aces ta hoţascâ faptă se îndeplini în cea maî îngrozitore tăcere . N u m a i prin fio-rose şoptirî, solgăbireiî dedeau porunci pan­durilor.

62

Nefericitul nu vedea nimic, nu audia nimic. Numai a t â t a a înţeles, că de la un t imp

nu-1 maî duceau pe drum, ci pe p ă m â n t mole.

Apoi, in t r 'un rând au (li cum unul şopt i , să-'l pună jos , şi panduri i l 'au pus .

Românii cari veniau în acea nopte spre Curechî. l ă sau drumuri le , şi mergeau maî mu l t pes te câmpi şi prin păduri . Nici nu mergeau câte unul , câ te unul , res le ţ i ţ i ; ci to t câ te maî mul ţ i împreună .

I n t r ' un loc, la o margine de pădure cei maî din frunte numai ce se opresc şi se u i tă d r e p t înainte.

La câţ iva paşi se vede ca un pâlc de omeni, cari vin cât ră dînşiî; cu to te că p'acolo nu e d r u m ; ba nici măca r cărare .

Ce cau tă da ră .acei o m e n i ? şi cine sun t . 1

Românii noştri le s t r igă : — Cine-i acolo? Staţ i ! . Cuvinte n u le r espunde n imene ; ânsâ ne­

cunoscuţi i se opresc locului ; şi in clipa ur-m ă t o r e , o pocni tură neînţe lesă lovesce au dul românilor iar după aces ta aerul nopţii se zgudue de un ţ ipe t ca de mor te , u r m a i de cuvintele aces te .

— Ajutor ! ajutor ! — Rotă, feciori! aşa comandă acuma unu",

d in t re români , şi în t r 'o clipire cei de faţa încungiură pre pandur i ; sar a supra lor ca

63

nesce lei, îî doboară la pămînt maî deodată pre toţî, cu solgăbirăî cu tot, şi desleagă de pe t rupu l celui prins fringhiiîe, pe carî nu apucase el a le rupe, orî desleagă, zicând :

— Dumnezeu ne a adus pe a ic ia ! — Ce să facem acuma cu aceşt i nelegiuiţi ? — Să i îngropăm de vil ! să nu u i t e p î n ă

in iad, ce faptă făcură. i- — Ba să-i ducem legaţi pînă 'n s a t în " Curecliî, şi să-i a r ă t ă m să-i v a d ă soţiî noş­

tri , ca să înţeleagă cu toţii şi maî deplin, cum ne dau domnii unguri d rep ta t ea , ce ne a t r imis înăl ţatul împă ra t .

Crişanu, mai mîndvude cât toţî, se r u g a : — Ba daţi-le drumul , ca să nu zică ni-

mene , că numai pen t ru pofta mea s 'ar face • pedeapsa lor.

— A ş a ? să le dăm drumul ? c& după ti­ne să u r m ă m noi, şi copiii n o ş t r i ? Ba n u ! Aşa s t r igară , şi într 'o clipită îî spâ rcu i ră p re toţî.

A c u m a t rec cu ţbţî la Curechiu. —' Hollaky I s tvăn , vice-şpanul Zăranduluî

e aici, s t r igară unii. Călăul cel mare ! adăugiră alţii. — El a t r imis pe aceş t i solgăbireî cu pan­

durii lor, ca să înceapă a ne ucide. 1 — Haidem ! să-i facem un ospăţ , ca mân i

d iminea ţă să se t rezească el mor t în locul ' scumpului nos t ru căpi tan !

64

In Curechi es te un m ă r e ţ castel . In t r ' însu l sosi Măria Sa, v ice-şpanul Hollaky I s tvân ceva înainte de mezul nopţii, cu alaiu de pandur i .

Sunetul clopotelor într 'o ureche îl deştep­t ă din petreceri le sale.

El în t rebă pre omeniî sei, că ce-î'? omenii îi spun cu spa imă:

— S'au sculat românii . — Ucideţi-î, ca pe cânii ceî tu rba ţ i . — Aşa a m vroit şi noi să facem, după

cum scrii; sfintele legi u n g u r e ş t i ; dar a cuma s'a în tors d r ep t a t ea lumi i : acum ne ucid eî pre noi. - P r e doi solgâbirăl şi douăzec i şi pa t ru de panduri i-au şi ucis.

—' Si ce v reu eî ? •— Eî zic, că să ieşi Măria Ta în faţa

lor, ca să-ţî vorbescă. Români i sosesc lângă cur tea , în care se

găsesce Hollaky. Aces t a iese, cam îngrijerat. — Ce vreţ i voî, măî .g lo te lor de iobajî? Crişanu r e s p u n s e : — Ia tă , Măria Ta, ce v rem noî, glotele

de iobajî: nu mai v rem să fim glote de 'iobajî. -

— Cum nu voi ţ i? Ce v r e ţ i ? respundeţ i -mî mai pe înţeles.

— Maî pe înţeles? Eî bine. Sâ-ţî vorbesc dară aşa, ca să înţelegi. Ascul tă-me. Daţi ,

65

copii, încoce crucea dreptă ţ i i . Aşa . Măria Ta, domnule n e m e ş ! J u r ă pe aces ta ' cruce ' a desrobiriî, să nu maî fii nemeş , ci to t una cu noî ceştialalţ î omenî ; după cum seim a c u m a şi noî că a bo tă r î t şi d reptu l nos t ru î m p ă r a t ; de acuma înainte să nu fie i i imene nemeş , nici iobaj, orî r o b ; să. p lă tescă dare to t omul, şi voi ca ş i ,n6 î ; să m u n c e s c ă t o t omul, unul ca şi al tul . Vrei să t e plecî a-cestor legi ? J u r ă pe aces ta c ruce !

— Când voiîi fi m o r t ! — Copiî! plecaţi-î da ră voî capul, să se

închine de nevoie, dacă nu poftesce de bună voie. . Tot pe sus se viseză, şi pre români jos. Să-1 t rez im din aces te v isur i !

Hol laky înc remen i ; şi z i s e : — L ă s â ţ i - m e , ' s ă mg gândesc două clipe !

şi în t ră în casă. Un s t r igă t se au di a c u m a : , — S t a ţ î ! s t a ţ i ! căcî se aude ceva neîn­

ţeles : Face ţ i foc! să v e d e m ce es te . , Se a ţ i ţ ă un foc. In zare se ved sosind

şase pandur i , cari a d u c - p r e un t îner iobaj legat în obedî.

De ceealal tă • p a r t e se aud a l te s t r i g ă t e : — Vine H o r e a ! Horea v i n e ! — U r a ! crăişorul cel m a r e ! s t r igă a c u m a

to t ă adunarea , de s e ' c u t r e m u r ă pămentu l . Horea. I. P. Florantin Ş

66

XV. CĂPITANUL PANĂ-ALBĂ.

Toţi se dau în lă tur i de aceea pa r t e . Se aud cuvintele . — Fiul me i i ! unde-î fiul meu ? De oda tă se ză reş t e un falnic călăreţ . 0

man t i e albă fâlfâie după dînsul, şi la cap îî s t ră luceş te o pauă m a r e albă. ;

E o faţă de î m p ă r a t ! Pandur i i cari adusese ră pre tînSr legat, *

îl lasă pe loc, şi o r up de fugă în ceealal tă pa r t ă . L'

— P a r e că-î chiar Sfântu Gheorghe ! zic unii . • ' •

— Bun găsit , copi i ! s t r igă Horea , sosind. :• — Ura , ghinerariul n o s t r u ! respund cu .

toţiî, redicând cuşmele toţi în sus . j H o r e a se opresce, zăresee pre cel pr ins ,

deslegându-1 omenii din obedî ; îl vede ne- : m i ş c â n d ; se plecă pes t e dînsul.

— Fiill meii m o r t ! r ăcneş te odată , ca •. leul când e rân i t de mor te .

Apoî cade jos, m u t , t r ă sn i t . î ncepe a se mişca ; se rădică încet , încet,

pe j u m ă t a t e . C ă u t ă t u r a luî e î n c r u n t a t ă ; Cel de ăprope încep a se t eme de dînsul. •< El se opresce s t î n d î n genunchi . Dinţii l u î :

scr îşnesc . Se u i t ă iarăş i la nul său . Cade lingă dînsul îl acopere cu să ru tă r i . A c u m lacremile încep a-î cu rge :

67

El şoptesce domol în graiu de p lângere : — Au ucis pre fiul m e u ; ca s ă m ă s p a r i e . La aces t cuvîn t deodată se ridică d rep t

în piciore şi s t r igă din t o t ă p u t e r e a : — Să m ă spar ie? Să spar ie pre H o r e a ? Ochii lui încep a se învîr t i în mod înspăi-

mîn tă to r . Str înge mînile pumni ; dinţii luî scr îşnesc

din nou şi el şoptesce ca z u g r u m a t : -- A! jupîne Hollaky I s tvan , t u m i - a î u c i s '

p re fiul m e u ; vin încoce, să mi te văd Apoi , ca d e ş t e p t a t de un cuget nou, adau­ge, cu graiu de gh ia ţă : ,. — Dar e p re în tunerc , copii; nu văd pî-

n ă la Măria Sa... Face ţ i lumină, fec ior i ! . . . . t un foc m a r e ! . . . aşa lumină, ca să-î pot ve­

dea pradeî mele şi firul de p ă r ! . . . . Hol laky I s tvan ieşise în cerdacul pala tu­

lui, şi se făcu ca de p ia t ră , cînd vădu, că Hîn p a t r u colţuri ale castelului se r idică p a r ă de foc, că romîniî t rec pes te por ta cea m a r e a curţi i , şi năvălesc pe scări în sus .

—• Innapoî t o ţ i ! ! s t r igă acuma Horea,—. a c e s t a v r e numa i al m e u ! — şi cu două sări-

\ tufî de leu, era do doi paşi depar te de duş­manu l seu.

Hol laky uita," pe ce lume e. - Cu cât flăcările coperişuluî cresceau, di­na in tea ochilor lui se făcu cu a t â t a ma î în tuner ic .

6*8

N u m a i îl s cu tu rau frigurile morţi i . Horea se opreş te în faţa luî, şi-i g r aes t e

cu linisce îngrozi tore : — Fă-ţî cruce. Hol laky r e s p u n d e : — Dacă-ţî aduci amin te de cruce opres-

ce-te din calea t a cea nelegiuită. — Fă-ţî cruce, Hol laky ! — Opresce-te, omule, pen t ru d u m n e z e u !

• — Dă-mî pre fiul meu şi pre a t î t ea mii de-suf le te de romînî ucişi de că lă i i . voş t r i în p a t r u su te de ani !

Fii î ndu ra t : lasa-mâ, să ies din' foc cu copii mei . ^

— Şi eu nu cu fiiul meu'? ha ! ha ! ha ! — lmî pare r ă u pen t ru fiul t ău . — I ţ i mu l ţumesc . Imî va pă rea şi mie

reu pen t ru aî tel . Tu aî doi cop i i ! — Vaî de m i n e ! aî să-î omor î ! că lău le ! — Al meu t r ă i e sce? călăule! — Pr iv i rea t a e uc idă to r e ! Domne ajută-mi

Să sciî dară, Hore , că t u n u ai să mi-i c h i n u e s c î ! . . . . .

Hol laky se deş t ep t a se din ame ţa l a sa, şi alerga cu fuga în c a s ă ; pes te puţ in ieşi, şi v_ zise : 1 .

' — I-am scăpa t de mina vos t ră , dar mori şi t u !

V ia ţ a luî Horea e ra în cumpănă , căcî ; Hol laky îl lua la ochi cu puşca. . '

69

O d e t u n ă t u r ă pocni, şi — Hol laky cădu jos . Glontele luî Crişanu in t rase în pieptul

cel de lup. Castelul domnesc din Ourechî roşeş te ce­

riul cu flăcările sale *

* * In r evă r sa tu l zori lor; t ă c e r e fiorosă. O

faţă de om se t rage maî m u l t pe jos în pat­ru brîncî, de lingă grămădi le de teciunî, ge-mînd şi oftînd : »

— Dă domne, să nu mor pînă nu-1 voiu vedea pe r o t a !

J r i t i ' un loc aude t ropote de ca î ; el se as­cunde în şanţu l de pe lingă d r u m ; vede tre-cînrl iiisce călăreţ i , şi-i aude vorb ind :

. . . .Şi cum ţi-a ven i t acea a m e ţ a l ă Ioane '? — ivi'am spăr ie t , cum m ' â u ,apucat pan­

durii şi m ' a u legat în obedî. Acuma însă m ă s i m t bine. Dar m ă s imt a t î t de apr ins şi oţelit , că m ă rog ţ i e , - t a t ă , să-mi daî o co­m a n d ă în mina mea . Căci n u în zădar s u n t fiul t eu . Eu a m să m ă fac al doilea Horea .

— Fie, băiete. Tu să comandezî oş tea , care să "boteze pre Kemenyeşliî d e l a Galda.

Iţî mu l ţ ămesc , ghinerare şi t a t ă !. . . . La auzul aces tor cuvin te în in ima luî Hol-^

• l aky se rădică un vifor, ale căru ia valuri ' ' î nvăpă ia t e nu le po te povesti l imbă omenescă.

70

De demul t to ţ i iobajiî, Ardeiului se învă­ţ a s e r ă a se închina luî H o r e a ca unul pro-roc şi ghinerar iu . A c u m însă şi el a a r ă t a t , ce suflet de craiu e r a ; căcî a p u s în miş­care totătjjtra cu o a d e v ă r a t ă măes t r i e de m a r e căpi tan .

A t r imis omeni aleşi şi căpi tani în to te păr ţ i le , ca să p u n ă pre toţ î iobajiî în miş­care de desrobire.

P e preotu l Gheorghiţă Nicula şi pre Ghe-orghe al lui Nistor, p re aceş t ia îî t r imise la Aibac d impreună cu fiul seu loan. La Rîul-Marea t r imise p re Glorea Jancu Nicola, .cu

A ma î t r imis pre Ion Vîrtan, la Ponorel; pre Petru Goia şi Iacob Todea la Vidra; apoi p re Toder Berindeiu cu Toder Scoică la Cîmpent; p re A vram Nariţă şi Ion Culdă la Soyodol; de asemenea p re Ion Jobagiu cu Todor Caturu şi cu Rustie Florea îî t r imise la Bislra; pre laneş Mămăligă la Mogoş, şi p re Toma Petruţă la Musca.

P e Crişanu îl t r imisă la Ceta tea-Albă*cu car te , că el v ine cu grăniceri i , .ca să pri-mescă -armele t rebu i to re . Insă scia, că maî-mar i î ungur i în rup tu l capului nu-1 vor da a rmele deci, f ă r ă să a ş t e p t e r e spunsu l , dă­du porunci să pornescă ostile sale pe la Crîş-tior, îna in te , şi să facă să n u m a i r emînă pu iu de t i ran pe pămîn tu l romînesc, nici p e t r ă pe s t e p e t r ă din yeninosele lor cuiburi.

Nuţu Todea Todor Lazar.

71

Ostile se porniră , cu crucea înnainte , în loc de s teg, şi, carî ungur î au pr imi t , îî bo­t e z a r ă de romînî ; iar carî nu voiră a se fa­ce omeni drepţi , ci r emî ne a u t i rani nemeşî , p re aceia i-au potopit , ardîndu-le casele, piv­niţele, morile şi c r î şmele ; ca pre nisce po-noră de şerpi , izvora de o t r a v ă şi de mor te .

H o r e a orfndui, de se a şeza ră pe to te 'p is ­curile străjerî, carî îşî dedeau s emne de înş t i in ţă r i şi r espunsur i , din culme în cu lme; pen t ru depăr tă r i maî mar i , ziua .cu scîndurî albe, iar 'ndptea cu focuri.

Cu aces t chip, pe ori unde era el, îî ve-nia l imbă de insci inţare de la to te ţ inutur i le .

XVI. FOCUK1LE CULMILOR Nopţile se făcură fiorose pen t ru t irani . Care ,cum se t rezia la bubui toru l buciu­

melor, a eornurilor şi-a tulnicelor, făcute de scândur i de brad, ce c întau din del în del semnele de înţelegere şi r espunder î a căpi­tanilor şi căprar i lor lui H o r e a ; care zăria pe piscurile munţ i lor şi- a delurilor aprinzîn-du-şe focurile de a la rmă ale'glotelor i na rma te , fiori de ghia ţă îî săge ta prin inimă, şi fugea

. ca re pu tea . A ş a se desrobiră pe rînd, Mihăileniî-, Baia-

de-Criş, Tres t ia , Lunca, Luncoiul-de-sus, şi ' Cel de jos, Ociu, Hălmajul , Hălmăjelul , Pleş-

cuţa , Ţe rmurea , Tomesciî, Siliscea şi Azuva ,

72

După cinci zile, în to t Zăranăul n u m a i Horea domnia.

O su t ă şi şep tesprăzece nemeşi să făcu­ră romînî.

Ostile t r ecură în ţ inutul Ilinedoreî, a r s e r ă Branişca luî Iozsika, t r ecu ră prin Sulighet şi Capre ; veni la rînd Bre tea , apoi Ilia, Ba-cea, Sîibiî, Gura-Sada, Cimpeniî, Tă t ă r e ş t i i , Lasăul , Lesnicul , Roşcaniî şi Zamul , tot , to t , pană în marg ina ţăreî unguresc! .

Celelalte ce te de romînî i n t r a r ă joî s a r a la Şoimux; vineri d imineţă in t ra ră cu făclii şi cu luminări în mînă, în H ă r ă u şi Barsau .

In t r ' aceeaş î zi', la opt ciasurî cupr inseră Chemindia, la zece ciasurî Banpa taca , Căr-pinişul şi Uroiul, la douesprăzece Rapoltul , la două după amezâzî Bobîlna si la cinci Foitul .

Nu s 'au oprit aici, ci, la ciasuri le şase de seră desrobirâ Gioajul-de-jos, la opt din nopte Băcăinţa , apoi H o m o r o d u l ; iar adauzi di­mine ţă Binţ inţul şi Tişchinţul . . Focul casteluri lor l 'au v e d u t omenii din ţ a r a Ha ţegu lu i şi din Bana t , , pană de pe la Lugoş .

Romămî din to tă ţ a ra se grăbi ră a se uni cu H o r e a ; jurîndu-î c redin ţă ascu l ta re pînă la mor te , pen t ru maî grabnica- desrobire a sermanilor iobajî; şi aşa, ostile luî cresceau pe fiecare zi ,

73

Ceî maî mul ţ i nemeşi fugiră cu copiii lor; care la Deva, care la Sibiu, la Cluj, la Arad Luţ/oş ori la Temişora şi la Grade.

Eî ziceau, că numa i când Minai Vitezul a veni t biruitor în Ardei , numa i când a tunci iobajiî au fost a ş a de cutezător i , ca sub Horea .

S â m b ă t a u rmă to re începu a se ridica valea Streiuluî; 3.S£l>5 SG desrobiră în două t re i zile Pescăr ia , Simeria, Bîrcea-Mare, Nighighiş, Pestişul-de-sus şi de jos, Almaşul Ghîrgo-ciuluî, Bărcia Tomăşesciî Bat iz , Bui tur î , Sânta-Maria-de-Petră, Sânjorjul, Titid, S t r e i u , , Ruşi , Băţâ lar iu , Bre tea-ungurescâ şi cea Ro-măneseă , Sil vasul-de-sus. şi cel de jos, S â n t a Maria-Haţeguluî , Nălaţ , Vadu , Reia, Pâclişa, 'Gârnescî, TJnciuc, Breazova, Grădiscea, 0-s t rov , Clopotiva, Rîu-de-Morl,. Ciopeia, Ru-soru, Rîu-alb, Galaţ , Puiu , Ponor , Rîu-Băr-bat , Sălaşul de sus , Ginciş, Măcescî, Şerel, Zaicanî, şi al te sa t e pană la hotaru l ţereî .

In şepte zile spulberară romîniî curţ î de . ale t iranilor două su te ş i . treizeci şi două.

L a porunca lui Horea , din to t e pivni ţele r idicară buţi le cu vin şi rachiu, şi le ros­togoliră pînă în Mureş şi a l t e r î u r i ş i şa,nţurî' ca nu cum-va o t r ava îor să aducă mor tea unuî romîn măcar . '

* Horea e în A lbac ; el porunceş te M

Cloşcă:

74

— Să prindî pre Vasile Goia, şi p re ce-ialalţî t i rani bireî aî satelor Vidra, şi celor­lalte dimprejur, şi să-î aduci d inaintea m e a la Albac.

— Voiu ascul ta , ghinerar iul meu, res-punse Cloşca; luă cu sine pre căpitanii seî llie Stefu, Iacob Giurcă şi Savu Trifâ, cu căprari î Ioan- Tiuşanu, Pave l Tiuşanu, şi Chirilă Suciu din Mogoş; se duse la casa sa tu lu i în Vidra, şi găsind p re Goia, îl lua legat cu mînile la spa te , şi-1 duse la Horea .

Aces t a îl î n t r e b a : Vasile, cum nu-ţî e milă de bieţii vidranî,

de-î jefuescî de a t î t a t imp, ca şi un lup? Respunde , şi dă-ţî oda tă soeotelele.

Goia înţelese, ce-1 a ş t e p t a ; se grăbi a se incerca să facă to te , pen t ru scăparea s a ; el zise d a r ă :

— MS rog, Hore , şi vou6, feciori, vfi dau to t ce a m ; n u m a i lăsaţ î -me în pace .

— A! s t r iga Horea , zimbind, adecă vreî sg impărţescî cu noî! Dar t rebuia să nu ieî, ce nu se cuv inea ; nu să ne daî nouă. Ru­şine să-ţî fie! Tu iubite David Avram, ie-L şi-1 ridică în vî rvul p răpăs t i i de la P i a t r a ; unde e păre te le cel maî drept , şi să-1 a-runcî de acol6 jos, să se pocăiască în aceea lume să se înve ţe min te şi alţii.

A v r a m cu flăcăii seî apuca p re Goia, îl duseră , pe s t înca cea maî p răpăs t iosă de la P i a t r ă , şi-1 a runca ră jos, de se făcu bucă ţ i .

_73 L _'

Cloşca nu maî găsi pre nicî unul din birăiî celorlalte s a t e ; toţî fugiseră.

XVII. LOVIREA DEVEI.

In Albac, Horea pr imesce rapor tur i , şi t r imi te porunci

în t r ' o nopte sosesce la dînsul, în t re alţii, căprar iul Ursul Uibar, şi-î r apo r t eză :

— Ghinerar iul meu , vin din ce t a t ea Devei. Acolo es te a d u n a t ă cea maî înfricoşată pu­t e re din comi ta tu l Hinedoreî . In t r ' i n sa şede tabla sau scaunul ocârmuifiî , şi, pe- lingă deregători i aces te i table, s 'au ascuns cel mâl mul ţ i t i rani din to t ă împrejur imea.

'.— Ce os te e s t e - în c e t ă ţ u i e ? — Grăniceri . . — Ce l i m b ă ? , ' — Români . — Chiamă pre. Crişanu, să fie poimânî

se ra la apusul sbreluî la Roşia, la baia Iul Pave l Lorincz. ' >

— Voiu ascul ta , domne. Zicînd aces te Uibar, ieşi de la Hore , t r a se

cu buc iumul , spuse porunca în auzul celuî ma l apropr ipe t s trăjer de pe delul Căpăţina; şi apoi aces ta poruncă se spuse din del în del p înă la Crişanu. , •

La t impul • ho tă r î t , . Crişanu sosi la baia luî Lorincz. ' >

76

Horea îî de te po runca : — Du-te, iubite Crişene la Mintia de lîngă

Deva ; adună, acolo pu te rea de oste de prim­prejur. Aş tep ta ţ i -me , să ieu eu Abrudul si se vin acolo în fruntea vos t ră , şi apoi vom lucra ceva nou.

— Voiu ascul ta , ghinerarinl meu. — Spionii teî să furnice prin Deva. — Eu singur voiu intra .

E ziua de s îmbă tă a două zecî şi cincea din luna Octomvrie.

Clopotele cetăţ i i Deva sună într"o ureche, căcî f runtea oştii luî H o r e a sosesce pe valea Cătunului, şi ajunge la porţile cetăţ i i , fără să a ş t e p t e l-Sosirea pu te r i i maî mar i şi a căpitanilor .

Din ce t a t e ies glote de ungur i nemeşi , şi —de husar i . P e şesul - Mureşului se întâl­nesc românii şi unguri i . Aceş t i a s t r i g ă :

— Eî, cânilor, nemeş ie ve t r ebue ? să .muncim noi la curţi le vos t re ? — A vram Cîndea r e s p u n d e :

— Ba să nu ne munci ţ i noue,dar nici noi]vo-uă . Iobaji nu mai sunt ; dar nici nemeşi nu.

— Numai m o r ţ i ! s t r igară la aces ta nemeşii . — Morţi d a r ă ! r e s p u n s e r ă românii , se

repeziră a sup ra gloteior de uDgurî, şi t ă ia ră dint ' r inşiî m a r e numer .

77

Cînd insera, romîniî erau la şanţur i le cetăţ i i . Ei sar , ca nisce, lei a sup ra intări turi lor ,

ridicînd s t r i g ă t u l : — Trăiască împera tu l şi H o r e a ! Zborul lor fu a t i t de putern ic , ,că sub

puşt i le lor, sub lăncile, coselor, pistqlele, buzduganele şi cuţi tele lor, căzură ungur i sumeden ie ; iar ceialalţî 'fugiră de se închisă în ce tă ţu ie .

Romîniî s 'au t r a s a c u m a inapoî, ca să a ş t e p t e sosirea lui Horea cu pu te rea . In loc de Horea însă, în acea ndpte sosiră în Deva maî mul te tunur i .

Vezend aces ta , cei din ce tă ţu ie în revăr-, s a tu l zorilor ieşiră, şi năvăl i ră cu a t î t a re-

N pegiune a sup ra rândur i lor romănescî , că mul ţ i d intre ai noş t r i t u ră împinşi pes te r îpa Mureşului, de se innecară în valurile lui.

Glotele nemeşilor ' au pr ins pre p a t r u zeci şi p a t r u de romînî.

P e câmpul de lup tă au r e m a s mor ţ i în acea zi români şeptezecî şi doî.

Când sosiră căpitanii pe şesul MureşiVuî, şi v e d u r ă , s l a ce nenorocire a i iopius pre glote pripirea, de a spulbera acel iad, îna­in te de sosirea povăţui tor i lor , scoseră un a-

v

:; s.dânc suspin, şi ve r s a r â câ te o a m a r ă l a c r e m ă . ? Un p â n d a ş aduse acuma ves tea , că ma-'- re n u m e r de nemeşi au t r e c u t în Bănat, ca

să v ină de acolo cu os te maî m a r e .

78

— După dînşiî, copi i ! porunciră căpite-niile, şi oş tea de îoraânî porni în aceeaşi nop te dealungul Murăşu lu î ; şi apoi au sim­ţ i t urg ia dreptă ţ i i , mu l t e a l te cur ţ i de ale tiranilor.

t 6 s t e împeră tescă era faţă, sub comanda -colonelului Carp; care însă nu se mal ames­teca în lupte , cu toa te rugăminţ i le t iranilor n e m e ş i ; căci colonelul r e spunde :

— Ju ra ţ i să fiţî drepţ i , şi nu veţ i păţ i nimica.

Ast-fel, chiar cei ce a v e a u v re o u m b r ă de îndoială, în ţe leseră acuma, că împera tu l a d a t porunci în m â n a luî Horea .

Horea pr imia spioni, cari îî aduceau în­şt i inţăr i din t o t ă ţ a r a .

Un călăre ţ îmbrăca t în ha ine unguresc! sosi la Horea .

E ra loan Ilagi Popa Crişenuţ; el veni de' la iscodit şi r apo r t a luî H o r e a :

— „Nemeşi i s 'au rescu la t în cete inar-m a t e până 'n dinţi şi fac venă tore a sup ra ro­mânilor, cău tând a-şl lua isbândire pen t ru cei căduţ î în luptele lor cu armadii le nos t re . Ca să-şî recorescă focul, au pr ins pe mal mul ţ i români n e a r m a ţ i de la Brad, de la Hălmaj şi de la Crâs t io r ; şi a u s p â n z u r a t ; p re mul ţ i d in t r e dînşiî ; — iar în Cetatea-Albă

79

au a runca t în t e m n i ţ ă pre t re i su t e de ro­mâni , şi-î păzesc husa r i secui. A c u m a vin din ce ta t ea Hinedoreî. Pe acolo, unguri i prin­s e r ă ăe pe d rumur i o su t ă şi cincî-sprezece români pacinicî şi nearmaţ î , şi-î închiseră în ce ta tea ' Hinedora . Eî ce rură să li se tri­m i t ă călăul din Deva, c a s ă - î o m o r e n r e t o ţ î , adăugând, că, dacă nu v a sosi curând că­lăul, eî îl vor ucide cu toporul.

Horea îl în t reba : — Cine îî păzesce pre acei nenorociţ i ? Locotinentul Avram Callianî. Aces t a e ro-

;- m â n ! ' :•, — Dute , iubite Ioane, la el cu repejunea

.gândului, şi spune-î, că va face peca t de mor-' tor dacă nu-î va lăsa să se ducă pe acasă , ,, căcî eî n u s 'au lupta t . Spune-î, că-1 rog eu.

loan Cr i şenu ţ zise: , - . — Voiu ascul ta , ghineraiul meu; încalecă,

porn i în goana cea mare , nu se opri pană la Hinedora la locotinentul A v r a m Callianî, şi-î spuse r u g ă m i n t e a lui Horea .

. Locot inentul A v r a m în t r ă la românii cei închişi în t r 'o t emn i ţ ă a Hinidoreî , şi le z ise:

— Ascul ta ţ i , omeni buni căpi tanul Ho­rea , mi-a a r ă t a t , că voi nu v 'a ţ î l u p t a t şi n ' a ţ î s u p ă r a t p re n imene. A m în t r eba t da-,ră p re sub-colonelul Carp şi dînsul mi-a în­voit , să ve las p ' acasă . De aceea, ia tă , eu m e grăbesc a v e lăsa să ve duceţ i pela ca-

80

sele vos t re ne ma i supera ţ î . Mergeţi sănă­toşi , şi mul ţ ămi ţ i luî Horea , că ne-a lumi­n a t despre nev inovă ţ ia vos t ră .

— Să t răescî , bunul nos t ru loco tenen t ! s t r igară cîi bucurie cei închişî, ieşiră, se du­se ră drep t la —Horea, îî s ă r u t a r ă genunchii pen t ru că le-a scăpa t v i a ţ a şi z i se ră :

— Via ţ a nos t ră e a ta . A c u m înşira-ne pr in t re ostile tale, şi în lup tă să ne pui t o t d e a u n a în frunte.

Luî Horea îî de te o l ăc răma de mîndrie şi bucurie, îî bă tu pe umer , şi le z ise:

— La lupte , cu dumnezeu , copii. Eu ve pr imesc chiar în g a r d a m e a .

XVIII. VOINŢA LUÎ HOREA. -

H o r e a scrise că t r ă nemeşi car te , în cu­vinte le a c e s t e :

„Sănă t a t e domniilor vos t re , Dregătoriilor comitatului .— Cu c ins te ve poftesc, s ă ju ra ţ i , voi, şi toţ i nemeşiî s ă j u r e pe crucea des-robiriî, că, după cum a poroncit şi împăra­tul , de acuma nemeş i şi • iobajî să nu mai fie; apoi, că fiecare dregă tor să se mărgi-nescă a t ră i din s imbria l u î ; iar al te foldse

^ să im mai s torcă de la n imene ; —tot omul • să plătespă dare că t ră ţ a r ă ; —locurile ce ne­

meşiî au răp i t de la moşnenii pâmînteii î , să le î m p a r t ă înapoî t u t u r o r locuitorilor, cu

81

drep ta te , după o lege nouă, ce va da îm­pera tu l . " •

El î m p â t u r a car tea , şi o t r imise în Deva, la tabla dregătorieî comita tului Hinedoreî ; adăogând încunoşt i in ţarea acesta , că, dacă

'• mal mar i i de la dregător ia tablei se vor îfivoi a u r m a după aces te întocmiri , a tunc i să ridice steg alb pe vîrvul ce tă ţueî , şi pe la marginile oraşului Deva. Dînsul v a a ş t e p t a p a t r u zile.

P a n ă la acel t imp po t să-î t r imi tă r e spuns la popa Ihînilă din Crâstior. ' Car tea a trimis-o "prin Gheorghe Marcu,

Ion Abrudenu şi Petru Abrudenu din Duda. Atunc i îi veni veste, , că bucur ia români­

lor şi frica duşmani lor e m a r e în to te păr­ţile;* şi că chiar nemeşii diii Braşov au stri­ca t eî înşiî podul , de pes t e Olt, ca să nu p o t ă t rece armadii le românesc! . : .Horea chema acuma m a r e aduna re la Câmpeni . Judelui din Ponor îl t r imise ca r t e s c r i s ă :

«Sănă ta te ' Domniei Tale, jude din Ponor . Vină cu. sa te le Domniei Tale pe Joi la Câm­peni ; fiind-că a m să ve a r ă t poroncile îm­pără tese i ; Pe ' , lângă acele, cari le-am avu t , a u mai sosit ş c u m -altele nouă. Dacă riu veniţ i , v ina es te a v o s t r ă ; fiind-că a ţ i călcat porunca împără tescă , Noi ve c h e m ă m cu. porunca împără tescă , p e n t r u ca să se ce-

Hcica, I. P. Florantin

82

t e scă to te în faţa v o s t r ă ; şi ca r t ea să se t r imi t ă repede la Buc ium la loniţă Dadei,' ca să vină şi el la Câmpenî, să audă po­runca împără tescă , şi t o t sa tu l cu " voî. Ioni ţă Dadei să t r imi t ă ca r t ea la Lupsa la Popa Simion, ca să aibă scire să a u d ă po­runcile împără tese i . Şi eu, Ursu Nicola, încă dau porunca aces ta la sate le de s u s ; şi dacă cineva nu va ascul ta de .porunca împără t e seă , , acela v a fi pedepsi t . , Car tea să mergă re­pede, ca să aibă de scire ; fiind-că 'domnii nu vin joi la Câmpenî, ca să facă pace cu sa te le . " *).

Celorlalte sa t e le-a scr^is to t aşa .

E ziua a douăzeci, şi cincia a Luneî lui' Octomvrie.

Sus , p e " delul băieşilor, la Gura Corni, deasupra Abrudului , e o t a b ă r ă m a r e din treizeci şi cinci de sa te . In capul ei e că­p i tanul Crişanu. El dă po roncă :

— Să m e r g e m a sup ra Abrudulu i ; să facem ca toţ i ungurii , ori să se facă români , şi omeni cu d rep ta te , ori să m o r ă ! d u p ă po­runca împăra tu lu i şi a luî Horea . ' — Să m o r ă ! s t r igă t d ţ ă n e m e s u r a t a mul­ţ ime . • '

*) v. Nic. Densuşiauu. Rev. 1. Horea, pag» 199.

83

Popa Avram Suluţ din Cărpiniş ieşi a c u m a dinaintea căpi tanului , şi-î z i s e :

— Căpi tane, dă porunca împăra tu lu i , sâ o cet im şi noî.

— Bucuros , păr in te A v r a m e , r e spunse Crişanu, şi de te porunca în manile preotu lu i .

Aces t a o despătură ' , se u i t ă p e s t e ea,— suceş te din cap, şi, în t r ' un tâ rz iu s t r igă că t r ă g lo te :

— Ascul ta ţ i , omenii luî dumnezeu , v re ţ i , să ve cetesc şi eu porunca î m p ă r a t u l u i ?

— Vrem, cetesce-ni-o, pă r in t e . — Ia tă , ce ve scrie înnă l ţa tu l nos t ru îm-

p e r a t : „....să ascu l ta ţ i de to t e dregătorii le împără ţ ie i . "

— Bine! r e spunse ră gldtele. ^ — „Să ascul ta ţ i şi de domnii voş t r i pă­

mân ten i ! . . . " — !STu-î b ine ! s t r igară glotele. — Cum „nu-l b ine" ? N ' a m ce t i t eu b i n e ?

ori ce-î ? Aşa poruncesce î m p ă r a t u l ! — Chiar dacă ar porunci aşa , to t nii-I

bine. De un aşa î m p ă r a t noî n ' om ascul ta . — Cum, m ă i ? v ' a ţ î î n t u n e c a t ? — Ba ne-am l u m i n a t ! P reo tu l face doi paş i înspre f run tea glo-

telor , ridică mani le şi s t r i g ă : — Blăsteraul m e u dară a s u p r a capetelor

v 6 s t r e ! Avram Forghiuş, un iobaj u r iaş , se a*

propie de preot , cu toporul ridicat, şi-î s t r i g ă :

84

— Tacî, popă A v r a m e , om nesocot i t şi fără inimă.

— Ce vrei , necura tu le ' ? s t r igă p reo tu l — V r e u să c u r ă ţ l umea de t i n e ! s t r igă

Forghiuş , pocnesce pe preot cu toporul, drept , în cap, —şi a d a u g e ;

— Toţi ce* .ca t ine să p i a r ă : — Să p i a r ă ! s t r igă acuma t o t ă tabera ,

ridicându-se miî de lănci, de săbii şi de topore.

Apoi in t r a ră în oraşul Abrud, îl desro-b i r ă . d e sub n e m e ş i ; bo tezară românesce p r e nenumera ţ î u n g u r i ; rupse ră din vîrvul turnur i lor cocoşii şi celelalte semne ungureş t i ; p u s e r ă în locul lor cruci r o m â n e ş t i ; şi cân­t a r ă în to te bisericile n u m a i românesce .

To t în acele zile, t a b e r a luî Cloşca desrobi Roşia.

In aces te zile, unsprăzece su t e şi douezeci '.şi doî de ungur i s 'au j u r a t m legea roma-nescă.

* H o r e a t r ecu spre liuium, ca să cheme a-

colo sate le d impre ju r ; să le a r a t e şi - lor poruncile impera tu lu i .

- lonuţ Dadei ii zise a c u m a : — Ghinerare, la B u c i u m ' s ă mergi c u gar­

dă îndoită. -— De ce, iubite l o n n u ţ ? ' ' "

-,: —, P e t r u că acolo poruncesce corci tura

85

de George Sucea, v ă t a v u l curţ i i domnesci , şi el s 'a lăudat , că te va pr inde, ca să .ce-tescă şi el dreptă ţ i le cele de la impăra tu l .

— Atunci m e duc fără g a r d ă ; căci chiar eu vrau s ă - i a r ă t şi luî Sucia d rep tă ţ i l e

-mele . — Dar el a a d u n a t acolo nisce gornici,

cari mie nu-mi plac. — Cu a t â t a mai m u l t t r e b u e s â m ă duc,

ca să nu credă, că me. t e m de ei. Şi apoi, ce v a fi d rep t să p ă ţ e s c lasă intâmple-se ma i curend. . . .

X I X . HOREA PRINS.

E ziua de lunî, a. doue-zeci şi ş ep te a lu-neî Octomvre .

P e delul de la. Poeni se adună o m a r e mul ţ ime de iobaji din ţ inu tu l Buciumului , şi a ş t e p t ă să sosescă Horea .

V ă t a v u l domnesc George Sucia s t r igă deodată in a d u n a r ă :

— Ascul ta ţ i , omeni b u n i ! Când v a sosi căp i tanul cel mai mare , să-i cereţ i , s ă vS

sdeie in m â n a . vos t ră cărţ i le cele dela impă­ra tu l , şi să vedeţ i şi voi, ce vre impăra tu l ?

Omenii se u i tă unii la alţii , şi se între­bă ore să- facă una ca aces ta?

Se incepe - u n f remăt năduş i t , care to t cresce; când deoda tă pe « u i m e a mai apro*

86

pie tă se zăresce un pâlc de călăreţ i . In frun­t e unul cu infăţoşare de împă ra t , cu o man­t ie albă şi la cap cu o. p a n ă albă.

E Horea , cu căpitani i s e i ! Aduna rea se face iu două păr ţ i . Horea cu alaiul seu in t r ă la mijloc, şi scote

o hâr t i e cu o pece te m a r e . Sucea e s e ş i e l l a mijloc se plecă d inaintea lui Horea şi-i zice:

— Să trăesci , m a r e căpi tan. Noi ne ru­găm, să ne dai şi nouă ca r te acea impără-tescă, să vedem, ce v r e împăra tu l , şi ce ne fâgăduesce.

— Iată-o, iubi te v ă t a v e George ; dar scii t u a ceti ?

— Nu s c i u ; a n s ă să ne ducem in s a t să ch iemăm acolo pe cineva, care scie car­te , şi să ni-o ceteseă.

— Aidem, bunul m e u v a t a v . U r s u U i b a r s t r igă luî Sucia, cu m â n i e : — Măi, corc i tură necu ra t ă , vedi cum os­

tile împără tese i s t au şi ne lasă, s ă bote­zăm pre unguri romănesce , şi să-i aducem la ascul ta re , vii ori mor ţ i , —şi nu c r ez i ?

Sucia ansă nu se mişcă dela gândul seu. Se duse ră da ră cu toţ i in s a t i n Buc ium

— H o r e a cu ceilalţi căpi tani in t ră in casa lu i Macovei Bâieşanu.

Ioni ţă Dadei, căp i tanul din Buc ium, ple­că in gona calului spre Muntari, Cei ce-v ă d u r â , il i n t r eba ră ;

87

— U n d e porneş t i , Ioni ţă ? Păziţi-i b i n e ! le r e s p u n s e D a d e i ; şi a l t a

nimica. Tot a tunci v ă t a v u l Sucia t r imise pe un gor-

nic ungur la Zlatna, cu nisce porunci tainiee. In t r ' un loc Ioni ţă Dadei se intelnesce cu

gbrnicul, şi-1 i n t r e b ă : — Te duci la Z l a t n a ? — Da. — Să chemi de acolo pu te re a s u p r a lui

H o r e a ? De ce să te o s t eneş t i a ş a de depar te . P u t e m găsi omeni şi aici ma i aprope.

— Eu m6 duc unde-mi s p u n e porunca . . — Eu voiu cerca pe aici. Mergi -sănă tos .

— De a ş sci, că t u vei fi cu noroc, nu-mi a ş năcăji să-mi omor cuiul.

Lasă-1 pe mine . — La aces te vorbe a lui Dadei, gornicul

schimbă mersu l din galop la t r ap . . Sdrele apune , şi v ă t a v u l George nu s'os-

esce cu căr turar iuî , seu. —. Căpi tanul Ionu ţ Dadei dă pint ini Ga­

lului şi alergă fără suflet la t a t u l seu şi lâ doi fraţi ai s e i ; -şi apoi to ţ i pa t ru plecă cu repegiune la M u n t a r i ; -dau a l a r m ă , s t r i gă din fugă : ' - .

— Treceţ i cu a r m e i n , B u c i u m , H o r e a e acolo ; — trec ' apoi la Sat, şi la Cerb; şi b a t şi p 'acolo a la rma .

In Buc ium casa lui Bă ieşanu e incunju-

88

r a t ă de pandur i Îmbrăcaţ i in gornici, cari s t a u la pândă pe la fereşti in casele veci­nilor.

Multe v isa H o r e a in acea nopte ; dar a-ceea n ' a p u t u t să viseze, că eră pr ins .

* Zorile incep a se revărsa . — V i n e ' S u c i a cu oş tea din Z l a t n a ! aude

H o r e a str igându-se pe afară, şi iese pe pra­gul casei.

Din casele vecinilor ies 'roiuri de pandur i , în feţe de gornici, şi se u i tă la Horea cu amenin ţa re .

Pâlcur i de omeni a r m a ţ i sosesc. Gornicii se s t r ing furnicând mai aprope Aces ta s t ă cu manile încrucişate pe pra­

gul casei. 'Gheorghe Sucia se ivesce şi s t r igă : — Dă-te, Hore , -p r ins . De acum nu maî

eşt i crăişorî! 1

— Ba nu veî r e m â n e tu om! s t r igă acu­m a Ioiiuţ Dadei, sosind ca din p ă m e n t ; a-pucă pre Sucia de gâ t şi-1 t r â n t e ş t e la pă­men t .

Cetele din Muntar î din s a t şi din Cerb sosiseră la timp,, şi în t r 'o clipă legă pre ne­trebnicii pandur i , şi tovarăş i aî lor. cot la cot, iî întind la păment , şi n u m e r ă fiecă­ru ia a t â t e a lovi tur i cu vergi, p â n ă când maî nu p u t e a u sufla! le luară to t ce aveau

89

ca a rme , până şi cosorele din c izme; şi-î lă­sa ră văe tându-se şi murind.

Horea s ă r u t a pe I o n u ţ Dadei, pe t a t ă l luî şi p re ceî doî fraţi aî luî; s t r ânse m â n a bunilor căpitani , cari alergare pen t ru scă­parea luî bătendu-î cu m â n a pe umere , d rep t laudă ; r emase domn iubit şi t e m u t ; apoi ceti bueiumenilor cărţile împără teş t i , şi porni

* înnainte cu căpitanii seî. *

Frun ta şu l sa tului Muşca era Vasile JJa-caoeia.. . • ,

î n t r ' o seră sosesc la dînsul un pâlc de treizeci de călăreţ i înarmaţ i , şi Macaveiu pof-tesce pre căpi tanul lor în casă. Aces ta în­t ră , şi î n t r ebă :

—' Bade Vasi le , me cunoscî, ori n u ? Macaveiu se ui tă la, dînsul ş i nu p u t e a

r e spunde îndată . In t r ' un tă rz iu z i se : — Tu t r ebue să fii unul din ceî maî mar i

căpi tani de aî ghinărariulut Horea . '. . — B a s u n t chiar căpi tanul Horea , bade Vasi le , —tr imes dela înă l ţa tu l nos t ru împă­ra t , cu porunci. M'aî fi cunoscut , bade Va­sile?.

— 'De pe faţă, de pe frunte şi 'ochi te aş fi p u t u t cunoş te ; dar me împiedică a-ces t cojoc, ce porţ i , cizmele, ciorecii, şi cuş­ma, to te ca de iobaj; t u ai fost căpi tan de

90

călăreţ i , şi eş t i domn mare . — Ah \ Iubi tă bade Vasi le! Hainele dom-

nescî îmi fac groză, căcî ele sun t semnul călăilor noştri . Eu ine înfiorez de ele. Dar hainei 3 iobăjescî m e to t deş tep tă , şi par ' că le to t aud zicându-mî:

— „Eşti iobaj, eş t i rob ! P â n ă c â n d ? " şi apoi maî bine me~ d e ş t e p t ă aces te haine de jale, ca să fac, să peră t i rana domnie un-gurescă . Apoi maî s u n t m â n d r u cu aces te haine, căcî s u n t ale s t rămoşi lor noştr i .

— Aces t a nopte , te "rog, să m e primescî , de m a s în casa ha.

In acea -noap t e , Horea , cu garda sa de călăreţ i , r epausa în casa luî Macoveiu.

Macoveiu era mândru , primindu-1. Adouazi Horea îşi în tocmi noue'oşt i rându-

îndu-le cu căpi tani , cu s tegar i , gardiş t i , că­prar i , străjer!, cornacî, meş te r i , ş ta fe te , ' cer­cetaşi şi pândaşî ; şi porniră, iar la munca desrobiri î ; cum era şi voinţa şi porunca îm­păratului .

H o r e a ca un apostol deş tep tă to r , cu t r ie ra p r in Muşca, Lupşa , Bis t ra , Câmpeni , şi Vidra; înve ţa glotele- ce să facă, şi cum. să se în-tocmescă t recu apoî cu ga rda sa de vornici, a rma ţ i la Mărişel, şi pe a iu rea ; şi în curend " a v u aleşi un m a r e n u m e r de căpi tani şi al ţ i povăţui tor î .

El porunci fei arilor din Albac, Lupşa Du-

91

pă-Pealră şi Joajul-de-jos, s ă facă ziua şi ndp tea lănci şi săbii, d u p ă cum le a r ă t a e l ; dându-le forme de lemn.

* Căpitanul Crişanu întocmi ce te de călăreţ i , iî înarma bine, şi-î î nvă ţ a mă ies t r i a armelor ziua şi ndptea , p recum şi comanda în lim­ba rornânescă.

In sate le de unde biraiele şi jura ţ i i fugi­se ră Horea puse pre alţii în loc.

Ostile românilor desrobiră a şa Muşca, L u p ş a apoi Ofenbaia, Mogoşuî, Cricăul ; apoî Omboiţa, Ighiul, Ighielul, Ţelna, Bucerda-vi-nosă, Craiova, Vulperul şi Vinţul-de-jos.

Ele t r ecură apoî în comi ta tu l Clujului şi îna in ta ră sub povă ţu i rea căpi tani lor de pe acolo, adecă Simion Bogolia ,şi Ion Bercia din Sălciva, Ion Iara i din Sân-Georgiul-Trăs-câuluî, George Nicula si Simion F e r e n ţ din Vale .

In aces t comi ta t au desrobit Sălciva, Sân-Georgiul- Trăscăuluî . Pociaga, Lunca , Şidol-mul , Ocolişul, Valea, Bedeleul* apoi Bura Măgura, Berchişul , Runcul , Ocolişelul, Bică-latul, Surducul , Ciagzul, Hidişul, Cicăul, şi Rachişu l ; de aici t r ecu ră în comi ta tu l Sibi­ului, şi desrobiră Vinerea , Ciora, şi Tă r t ă r i a .

Trecură apoi» în comita tul A iadului povă­ţu i ţ i de căp i t an i i : loan, Lucaciu din Z a m ,

. l o a n Lupenciu d inPe t r i ş , loan Mânu din I l teu , Urşu Ribi ţâ din Cerbî, Toma Micula din Şălisce

92

'George Brăniscenu, Ioan L â p ă d a t u , Tripa Grozavii şi Ioan T ă m a ş din Soborşin, şi Ju-cu Celmegenu din Conopi.

Sub povăţu i rea aces tora desrobiră Petr i -şul S'âliscea, Ilteul, Tocul, Soborşinul, Tot-varad ia şi Ghiu l i ţ a ; apoi Vinesciî, Be rzava Conopul, B ă p r n ţ a , Otvoşul, Valea-Milova, Halal işul , şi Peciova.

E ziua a doua din luna luî Noemvre . A v r a m Vasile de la Lupşa sosesce dela

drum, rapor teză luî H o r e a : — Alaltăieri , Cloşca a inchiet pe delul dela

Tibrv cu oştea d u ş m a n ă oprirea armelor pe t imp de op t zile, în cari să ne vină încuviin­ţa rea celor ce cerem. • Apoi sosi Avram-Narită şi i v e s t i : —Epis­

copul Ghedeon ISirMtici s 'a p u s din to te puteri le, să împedece p re români de a se lupta pent ru desrobire ; şi prin unii protopopi a da t porunci t u t u r o r preoţ i lor cu grozave amenin ţă r i să nu lase pre omeni să se lupte.

Horea zise: — Păr inte le Ghedeon? 11 cunosc bine. Cu

a t â t a ne. vom lup ta mai cu b ă r b ă ţ i e ; —şi porni din nou cu 'ostile sale».

93

XX. HOREA-IMPERAT.

E ziua a noua a lunei Noemvr ie . Subcolonelul Schultz s t ă cu o m a r e os te

pe şesul cel mic de lângă Câmpeni, pe şesul Ţarinei.

De pe delul Capri se cobora o ce tă de români n e a r m a ţ i , decî t numa i cu măciuci in mâni .

Schultz le iese înainte . •Românii sosesc, şi se despa r t în doue

pă r ţ i . Dintre dinşiî ies doisprâzece betrânî; d u p ă dînşiî căpi tanul Cloşca, şi la u r m ă în­suşi Horea .

- -Domnulu i sub-colonel cinste şi s ă n ă t a t e ! zice Horea .

— Tu eşt i Horea , maî mare le oştilor iobă-jescî ?

— Eu sunt . — Să vii la Tibru dar fără os te numai

t u . cu căpitani i teî ca să spune ţ i comandan­tului ce doriţî

_ — N u mergem. Schul tz s t r igă a c u m a că t r ă cetele romanilor — Ascul ta ţ i , omeni buni ! voi glotelor!

-Căpitanii voşt r i n u vroi esc să vină să ara­t e mai mari lor împără t e sc ! dureri le şi cere­rile vostre. . Daţi-mi-i voi.

H o r e a şi cu Cloşca fac doi paşi înainte . —Noî să ţi-i d ă m ? Ie ţ i - i t u ! r e spunse ră

94

acuma glotele, şi cu s t r igă te şi chiote se a-clunară to t maî înainte , t o t maî înainte , cu zgomot amenin ţă to r ; cuprinzând pre căpi­tani maî de to t în t re dînsiî cu Schul tz cu tot .

Aces t a înţelese pornirea horenilor; şi se grăbi a se întorce la cetele sale î ă ră Horea .

Ostile luî H o r e a a junseră în inima ţereî la porţi le A iudului şi ale Turdii; şi el pri­mi însciinţârî , că toţ î iobajiî din to t Ardeiul s u n t pregăt i ţ î de a se ridica; de a l tă pa r t e se ridică comita tu l Beregu oraşele Haiduci­lor, Maramureşul comi ta tu l Bihorului, Băna-tr l Severinuluî, ţ inutul Cetăţii de Baltă şi a Siyhişorei, că preoţii din t o t ă ţ a r a a jută sfân­t a mişcare a' desrobiriî din ghiareie turba­ţilor t i rani şi că aceş t ia fug înspă imân ta ţ i . Groza a da t în Cluj, Orade, Sibiu şi în al­t e oraşe pline de peca te spări indu-se şi din somn cu. vorba că din flecare s a t r 'esare câ te un Horea .

Ven i ră apoi la dînsul solî de la maî mu l t e s a t e din comi ta tu l Cetăţii de Baltă, şi a Făgăraşului să le deie povă ţu i r î p e n . t r u rescolă. . *

Popa Avram veni şi-i ves t i că tiranjî fu­giţ i în Deva au omori t p re to ţ î româniî p r inş i în luptă .

95

(Aceşti mucenici au fo s t : Nicnla Sîrbu, P e t r u Pe t rescu , L a p ă d a t u Veranu , T a n a s e Reu, Onu Solnoc, A v r a m Ferghiuş , Ion Fer-ghiuşi, loja Heghediiş, din Mintia, Nicula Pe­t ru , Constantul" Iosan'u din Herepea , Ion Pâ­r ă u din Fărnădia , Ion Danu, Filimon Grozavu din Vu lceş t î ; — apoi Ion Ciurdariu, Adam Dă-nescu, Ion Yin ţanu , P e t r u Olteanu, Pave l Băcăni ţanu , David Mariş, Pave l Giula, Ion Romosanu din Binţ inţ , Ion Buc iumanu din Juaj , Ştefan Dobra, I a n ă ş Ignat , Iosif Trif

. din Homorod, Aron Stoica, Sofrone Cândea, A v r a m Cândea din Rîngheţî , Şandru Mura-r iu din Jibot, Popa Mihailă din Gelmariu, I anăş Temeşacu, I a n ă ş J î p i n e n ţ u , Rusel in Maier din Seulescî, A d a m Muntenu din U-roiu, şi Adam Iacob din Cihmău, şi încă al ţ i doue zeci şi d o i de mucenici).

Mucenici se făcură s u b sequrea nemeşilor şi bunul Ursu Uibar , Toma Singhetenu, Ya-sile Muntenu , Savu Muntenu , Iacob Mun­t enu şi I r imie Martin şi unul Mihoc. P r e -aceştia îi omoriră în Cetatea-Albă.

La aces te veş t i , Horea hotăr î să deie o nouă lup tă .

El porunci luî Crişanu să adune o os te la Homorod, una la Juaj .

Popa Zaharia din Bretea îl a juta aici maî cu inimă.

O oste de horenî cuprinse Ilia din' nou.

96

Mogoşeniî Poriorenii şi liemeţenii se adu­nară în t abă ră în mun ţ i Mor/oşuluî, sub co­manda t ineruluî Ion fiu al luî Horea .

Cei de la Lupşa, Ofenbaia, Ctora, Brezeseî '' şi a l te sa t e din prejur t ă b ă r a u la Ofenbaia , sub comanda luî Cloşca.

A t re ia taberă e ra în Zărand sub Crişanu; iar a p a t r a la Albac sub oehiî însuşi aî lui ' Horea .

H o r e a ţ ine sfat cu căpi tani i seî pe o cui me lângă sa tu l liemeţi.

Avram Vesa Deheleanu soseş te şi-îî aduce o m a r e ves te dicend.

— O ştafetă împeră tescă a sosit la Sibiu la scaunul guberniuluî , cu ca r t e nouă de la împera tu l ; prin acea ca r te împera tu l ocăreş te -şi amen in ţă pre nemeşii r e scu la ţ î ; zicându-le că nu au d rep ta t e de a se bu luc i ; căcî românii nu cau tă să-i plece sub domnia lor cum plecaseră eî români . Tot oda tă imp8-ra tu l m u s t r a a sp ru p re guberna toru l Bru-ckenthal, scdse din- deregător ie pre ceî maî . mar i vinovaţ i t r imi ţând pre contele lanco-vici să cerceteze cu d r e p t a t e suferinţele io- , bajilor. /J.

Mulţi ani să t ră iască înnă l ţa tu l î m p ă r a t . s t r iga Horea, —şi a d a u s e : •

— Copii! de acuma, să sciţi, că nu me. maî îndoiesc. Ved în. sufletul meu ţ a r a des-robită. Ved copii voştr i desfătându-se nebă-:

97

tu ţi de biciul duşmanului . . . To tă ţ a r a Ar­deiului va . f i iarăşi ţ a r ă românescă ; v a a-ve legile ei drepte , păr in tesc! şi sfinte; va ave cap un român. Eu voiu fi în t re ce! de pe u r m ă străjer!.

Cloşca se grăbi a a d a u g e : — Tu vei fi craiul n o s t r u ; căcî m m e n e

altul nu e în s t a r e să ape re ţ a r a cum o veî a p ă r a tu . Tu să fi! craiul Ardeiului . ; — C u m ? m ă i ! da pen t ru crăia t a . m ' a m

l u p t a t e u ? vînător de domnie s u n t ? n u unul, ca şi voi, lup tă to r pen t ru a disrobi n e m u l ? pen t ru a face, ca to t romînul s ă fie cr'aiu pes te sor ta l u î ?

— Cînd nemul v a fi desrobi t ga ta , a tunc i va p u t e al tui se se suie pe scaunul crăieî. însă , p înă cînd m a l ' a v e m de l u p t a t greu, pînă cînd abie s 'au d e ş t e p t a t şi desdrobi t şep te ţ inu tu r i şi p a r t e din altele, p ă n â cînd numai cu sabia în mînă p u t e m se facem câ te u n pas pes te duiumuri le de duşmani tu rba ţ i , avînd sub arme : abia două deci de mii, p înă a tunc i numai un căpi tan pote ţ s ă ne fie cra iu şi poruncitor, un craiu c ă p i t a n ; şi acela numa i t u poţ i să fii, care as tăz i eşt î in a ieve craiu pes t e j u m ă t a t e ţ a r a Ar­deiului. Şi împăra tu l te-a cunoscut aşa . Apoi uiţ i , cît.,de anevoie se deş t ep tă omenii din unele ţ i n u t u r i ? cî t de cu întârziere s e îm­bracă în a r m e ?

Horea. I. P. Florantjn 7.

98

Ştii t u pen t ru ce ? Din nenoroci ta lor îndo­ială, cum se ascul te ? de cine ? să le r e spun-dem : „De craiul v o s t r u ! " şi atuncjf veî vor fi iericiţl de a ascul ta . La numele de „craiu al romînilor desrobiţ î" , ca de u n farmec t r ebue să se s cu tu re din ame ţa l a înddieleî şi neascul tăr i) , şi să se bucure , vădând , -că ne a m ales domn pe adevă ra tu l t a t ă şi a-pă ră to r , craiu căp i tan pes te Ardeiul dqs-rob i t ! Trebue să t r imi ţ i la toţ î rominiî din to te păr ţ i le căr ţ i de d e ş t e p t a r e ; ba chiar porunci , ca de la cea maî înă l ţa tă căpetenie a l o r ; ca de la voivodul lo r ; pen t ru ca în­d a t ă să se deş tep te cu toţ i i şi să deie ascul­t a r e Scrie-le acuma, scrie-le, Măria Ta !... s t r iga Cloşca, apr ins de un nou foc de în­sufleţire.

In acea clipă, doi voinici se furişază la o pa r t e , şopt ind unul c ă t r ă a l t u l :

— Audaşi? .— Audiiu. — Nu ui ta . — Nici tu . 1

— Să mergem la Măria Sa domnul Hollaky.-— Să m e r g e m ! şi să-i spunem. Ei pornesc şi ieşiră din t abără . E rau spioni ungur i . Tolvaj, pe romînesce

Talhartul şi cu ordog, adecă jDracu. Când zisese Cloşca „Scrie, Măria Ta" , —

_ 9 9

H o r e a să r i ca de pe foc, şi se răs t i la dînsul :

— Ce cuvînt grăişi, Ioane ? Eu, p r ecupe ţ de cununi crăiesc! ? eu ho ţ de scaune dom­nesc! ? Să n u maî cutezi a zice încă oda tă a semenea c u v î n t ; din acea clipă —să nu t e ma l văd în ochi! Eu pr imesc sfaturile t a l e ; nu pr imesc însă măr i rea domnescă ; ci remîn cu ra t numa i os taş , ca şi t ine, I o n e !

— Ei, dar dacă alţii, fără v i r t u t e a ta , au p u t u t fi voivod!, cum Lirţoiu şi Stanislav, voivod! pe ţ inutur i le Oltului; Ion voivod a-sup ra Bănatului; Milutin, voivod al Meha-die'i; Baia şi Stoica voivosî aî Caransebeşului; Bolia, voivod al Zărandului; — Ne'gu, Ion şi Petru to t voivodî pe s t e ţ inu tu l Beiuşu-' luî; — dacă au p u t u t li Stanislau şi Balcu voivodî pes te Satumare, — Vlad şi Nicolae, pes te Cluj, Dăbîca şi Solnoc. —

Opreşte-te Cloşcă! s tr iga Horea,—Cloş­ca însă nu p u t e a a se opri ci u r m a î n a i n t e ;

— Dacă Ştefan Ion, Bogdan Balcu şi Bra-gu, au p u t u t fi voivodî pe s t e Maramureş — alţii era! pe s t e Făgăraş şi Chior, dacă un Iacob a p u t u t fi craiu şi voivod aicî p e s t e ţ inu tu l Abrudului, — apoi nil va fi craiu Ho­rea, care as tăz î e domn pes te şep te ţ inu­t u r i ? ! . . . . se va închina- el po te unuî fiu de l epădă tu ră , unuî — Ştefan Trif, or î a l tu i sp înzura t ?

_ 1 0 0 _

— A h ! Cloşcă, Cloşcă, limbă-iungă, şi min­te a p r i n s ă ! de aî sci tu, că cu aces te cu­v in te îmî sapi g r o p a ! .... a tunc i aî tăcea.. . .

— De a c u m a tac domne. I a t ă , tac . M'am recori t .

F e s t e c î teva z i le . se înfăţoşea la împăra­tul Hol laky cu Esz t e rhâzy , şi-î spuse r ă :

— H o r e a a rescu la t Ardeiul a sup ra pute­rii împără tese i ; s 'a pus el s ingur craiu şi domn pes te ţ a ră .

î m p ă r a t u l s t r igă : — Se po t e? Da, înă l ţa tu l nos t ru î m p ă r a t ; ia tă , îndura­

te a vedea aces te documente . Ele s u n t pa-şapor te iscălite de Horea .

î m p ă r a t u l le vădu, s t ă t u puţ in peg îndur î , şi apoi dete porunci să pornescă oşti împă­ră tese i spre Ardei.

Hol laky scrise apoi episcopului Ghedeon NichiticI car te , poftindu-1, să înduplece p re Horea , să se oprescă cu r idicarea iobajilor.

* P e valea Arădiî merge Todor Mihăilă,

buciumînd în to t e păr ţ i le şi chemînd pre ro-mînî la cî te o vorbă.

A c u m a ajunge pe delul Alunului. Acigă-sesce în marg ina .păduri i î n t r ' un loc şep te omeni , şedînd împrejurul unuî foc. Unul dintr ' inşiî se scolă în picioi'e, şi-1 î n t r e b ă ;

— Da ce maî vii, Todore, şi pe aici ?

101

Todor, în loc de a-î r e spunde , îl întrebă,: — Unde ţi-I casa, Trifule ? dar ale vos t re ?

Nu(ule, Gheorghe, Simione, şi ceialalţî — Ş t e ­fan Trif îl în t reba din nou:

• — Ce ? m e cunosc! ? — Respunde ţ î repede unde v ' a ţ î r ă t ăc i t ? -- Aici, în pădurea Radaculuî. — Aicî sun te ţ i ca aecunşî de lume. Dar

s t a ţ i ; în care căpitănie sun te ţ i , de vă găj sesc a şa fără grije ?

— In ce căpi tănie să fim? Noi n u sun­t em os taş i .

— Nici pînă a s t ă d î ? şi cum a ţ i s c ă p a t de pedepsa ghinărariuluî ?

— A cărui ghinerar ? — A luî Horea , voinicilor. — A luî H o r e a ! întorce Trif, eu a m scă­

p a t de mînia luî H o r e a ; dar nu sciu, el cum va scăpa de mînia m e a . ' . . .

— Ştefane, dacă tu aî t imp de glumit , eu nu am. Să sciţi , .că vă însemn în oş tea t inăruluî căp i tan Ion Horea . Când veţ î audi buciumul m e u a doua oră, să veniţ i cu repejune pe de-lul Capri; ori dacă nu apoî să v ă ascundeţ î sub pămîn t A c u m remîneţ î sănă toş i .

— A m să ascund eu pre Horea al t ă u în p ă m î n t ! . . . mormă i Trif p in t re dinţ i ; dar n u în auzul luî Todor, care pleca îna in te to t buciumînd mai depar t e pr in păduri le şi văile Bihorului .

102

Drumul de la casa luî Balcan pînă la Al­bac merge p r in t re frumose dumbrăv i .

Pr in amurgul nopţi i un călăre ţ zboră pe sub aces te dumbrăv i spre Albac.

O grăbire înar ipa tă îl duce ca gîndul. A ş a numai acela zboră, care duce o m a r e ves t e unor fiinţe scumpe , cărora se închină cu to t sufletul.

- E Horea . Bucur ia luî nu,-î maî po te încăpea în ini­

m ă şi el se t eme , să nu i se despice pieptul , L a puternicul r e s u n e t al norilor luî, ca de

un farmec se de ş t ep t ă , chiar şi din somn toţ î pădurar i i , gorniciî, păzitori i şi ceilalţi locuitori aî acelor dumbrăv i , şi le ascul tă cu îndulcire şi mirare .

* •

Miezul nopţii e aprope. Căsu ţa din crîngul Fer igetuluî e cupr insă în adîncă t ăce re .

N u m a i un suflet de om vegheză, la zarea unui focuşor din v a t r ă . ;Acesta es te Ilina. E a şede pe o lavi ţă , şi torce l in iş t i tă ; pă­zind pacinicul somn al copilului seu maî mic. Gînduri le eî u r m e z ă p re soţul seu Vasi le şi p re fiul seu Ion, pe căile d e p ă r t a t e ale sorţii .

Deoda tă n u m a i se cu t r emură , căci aude paşî de om apropiindu-se de u ş a casei, apoî aude u ş a t indei deschidîndu-se, şi la u r m ă v e d e , . c ă şi uşa casei se deschide încet. *•

103

— V a s i l e ! s t r igă ea deoda tă , cupr i săde cea maî dulce bucurie .

— Ilino ! r e spundea Horea , îî s ă r u t ă frun­t e a cu sfintă căldură, şi o în t rebă cu m i r a r e : - C u m ? Ilină, a şa de t îrziu şedî d e ş t e p t ă ?

Ea îî r e spunde : — Nu pen t ru a l t a ; însa m'at i spă r i a t

niş te omeni reî cu n iş te cîntece, care. : .... — Cu ce cîntece, s cumpa m e a ? — Ah! cu nisce cîntece, —maî bine nu ar -

c înta asa n imene, niciodată — C u m ? — Mă t e m a-ţî şi spune . — Te rog, Ilino, spune-mî, ca să r i d e m

amîndoî. —. Ei c în tau a ş a :

P î n ' a . f o s t H o r e a 'mpă ra t , J . Domnii nu s 'au descăl ţa t ,

Nicî în p a t nu s 'au culcat , . Pr înz la ma$ă n ' au mîncat .

Apoi m a î c în tau şi a ş a : Craiul, flnu Niculesc, P e care Horea '1 n u m e s c . . . . P a n ă Horea-a 'mpă râ ţ i t , Domnii n ' au mînca t din 'blid. De cînd Horea-î î m p ă r a t , Domnii 'n p a t nu s 'au culcat. N u m a i pe p ă m î n t uscat ,

104

De ar împăra ţ i un an, E u s 'ar maî culca şuhan *

Aşa cîntau. — Ah, draga mea , de aces te cuvinte tu

t e aî s p ă r i e t ? — M'am spăr ie t şi m ă tem, cînd le aud., — Scumpa mea, nu te t e m e ; căcî ele nu

s u n t de cit jucăr ia sermanilor iobaji desrobiţ î . — Dar eu cînd aud v o r b ă de măr i re , d e '

domnie, de crăie, nu sciu pen t ru ce, înda tă mi se şi pare , că văd mor tea .

— Ihno, eu m ' a m ho tă r i t pen t ru v i a ţ ă şi m o r t e ; însă .de a c u m a a m ajuns de nu maî gîndesc la m o r t e ; căcî lucrurile nos t re s 'au în tors spre bine.

Ilina începe a suspina greu, şi z i s e : — Tu t e veî face domn m a r e ! Şi î ţ i vom mul ţ ămi chiar ţ ie, pentru-înăl­

ţ a rea mea . — C u m ? Chiar m i e ? \ — Adiaţi amin te , Ilino, cînd mi-aî zis,

cam în r î s ; „ Ia t ă căpi tanul scailor!" ' " — Dumnedeu le ! Aşa dară eu sun t v inova tă !

— Ba ţie t r e b u e - s ă mă închin, pen t ru că ' pr in acele cuv in te a l e ' t a l e , ca pr in o scîh-te ie din ceriu, m'a j apr ins să mă, fac ade­v ă r a t căpi tan, şi să desleg nemul nos t ru din lanţur i le robieî.

105

— Tu te vei face î m p ă r a t ! şi apoî a tunci , vaî de. Ilina, s e rmana 1

— Ilino, nici am să m ă fac împăra t , nicî a şa e u v i n t e d e frică să nu-mî zici !Nu vedî tu cum eu nu schimb m'cî-o-dată sumanu l m e u de io-baj, cizmele, cuşma, t r a i s t a , n imica !

— Dar ce al de gînd să ma î faci ? — A m să desrobesc Deva; apoî a m să

prefac în romînî bunî pe unguri i din Zlatna, din Galda, din Aiud, Cluj, Feneş, Gileu, Sâhcraiu şi Zam, p a n ă la Huiedin; şi a şa t o t Ardeiul. Eu şi cu Cloşca, v o m pune de-regătorî şi judecă tor i t o t numa i romînî, şi noue numa i împăra tu l ne va porunci .

I l ina se ruga cu ' lacremî în o c h i : — V a s i l e ! Destul aî făcut. N u maî umbla

pe drumuri le morţi i . Opreşte-te. — Să las Ardeiul j u m ă t a t e r o b i t ? Aces ta

n ' a ş p u t e să o fac. — Te rog, Vasile, dacă ţi-î milă de lacre-

mile mele . Opreş te- te . — Ilino, eu s u n t în mijlocul unui vî r te j .

Nu m ' a ş pu t e opri, chiar de a ş v r e ; t rebue să merg înainte până în capet , la v i a ţ ă ori la mor te .

— Dumnezeule! A u să t e omore! Vasi le , gândesce, cu ce feluri de m o r t e unguri i u-cid pre romînî! îî t r ag în tapă ,—

— F i e ! . • • ' — II frîng cu r o t a !

106

— Fr îngă -me! — Iî ta ie în pat ru ' b u c ă ţ i ! — Taie -me! — II a rd in foc, de v i l ! — Ardă-me, căci maî r eu m e arde iobăjia

la nemeşi u n g u r i ! L a aces te cuvin te , miî' de săgeţ i t r ec prin

inima Ilineî.

Un bucium se aude sunînd, uşa casei se. deschide, î n t r ă Ion Bagi Popa Crişenuţ şi 'ncepe a grăi că t r ă Horea .

— D o m n e ! întăresee-ţ î inima, a cuma maî m u l t de cit to t -deauna.

Horea z imbeşte . Ilina se c u t r e m u r ă , şi se liită la faţa luî

cu cea maî adîncă încordare . Cr işenuţ u r m e z ă :

A m colindat pe la toţ i s t ră jer i i ; am luat , l imbă de inşci in ţare de pe la' toţ i spi­onii şi păndaşi i noştr i . I a t ă că te s 'au în­t âmpla t .

Marî oştiri veni ră din ţ a r a ungurescă , şi încinseră munţ i i din to t e părţ i le ca in t r 'o ver igă de fer. Veni generalul Koppenzollern cu doue reg imen te , apoî De Vins Kăroly Slurm, cu dragonii din regimentele Wiirtem-berg, şi Berlichingen ; p u t e r e de grăniceri , secui şi a l ţ i i ; "de îna in ta ră p â n ă la Dobra

107

la Ilia, Deva, Orăşcia, Vini, şi pană la Ce­tatea-Albă.

Horea z imbeş te din nou, şi r e s p u n d e : — jOştile imperetesc î nu vin a s u p r a nos-

t r ă ; ele vin in t r 'a ju torul nosru. Un că lă re ţ soseş te a c u m a ; in t r ă în casă

la Horea , şi-i zise ; — Eu s u n t dela presfântul pro topop lo-

sif Adamovici; şi îţî Naduc aces ta c a r t e ; —şi dedu luî H o r e a Oh r ăvaş .

H o r e a ce te ş t e i n t r ' i n s u l : „Fiule Hore , presfântul m e u domn, epis­

copul Ghedeon îţî t r imi t e prin mine insciin-ţ a r e , că înăl ţa tul î m p ă r a t îţî poruncesce , să te oprescî din calea nelegiuirilor ta le , şi dînsul te v a ierta.".

H o r e a zice că lăre ţu lu i - — Să duci dela mine aces t r e s p u n s :

— Nu cer i e r ta rea î m p ă r a t u l u i ; căci noi nu facem decât d r e p t a t e ; ne desrobim din un jug nedrep t şi s t r igător ' la c e r ; după cum vre şi împera tu l .

Zicînd aces te cuvin te , pe. f runtea luî t re­ce ca un nour de negre pres imţ i r i .

XXI BRUTUS.

P â n ă în zorî de ziuă ne înce ta t sosiră că­p i tan i ; apoi spioni şi iobajî cu to t felul de

108

înş t i in ţăr i ; care de care maî în tuneca te şi. maî amen in ţ ă toa re .

Maî apoi veni un gard is t d rep t de la epis­copul Ghedeon , şi dădu luî Horea o ca r t e . H o r e a ce t e ş t e :

— „Să opreşt i r idicarea iobajilor; să-ţî ceri i e r t a re ; şi împăra tu l te va ierta".

J n a l t ves t i to r soseş te şi-î s p u n e : — . D o m n e , husar i i fac vână to re să prindă

pe fiul t eu I o a n ; care e căpi tan la Mogoş. — P r e fiul m e u ? . . . . Ilina cade în genunchi d ina in tea lui Ho­

r e a ; îşi pune minele ca de rugăciune , şi zi­ce cu graiu t r e m u r ă t o r :

— Vas i le ! fle-ţî milă de fiul t e u ! A c u m a în t ră Crittea Necola, şi zice:

— Cur tea se umple de căpi tani şi iobajî; şi veni şi un că lăre ţ ca sol t r imis de că t ră maioru l Stoianici, aces ta n u vre să în t re în casă, ci cere să ieşî în cur te , ca să-ţî deie o ca r t e .

Horea ieşi. Călăreţul se închină, şi-î dă două cărţ i .

H o r e a ce teş te î n t r ' una în auzul mulţ imii , ce e a d u n a t ă în cur te . ,

— „Hore , fiul t ău Ioah e în mînele noas t re , închină-te iscălind c a r t e a de supunere , şi

-.fiţi i e r ta ţ i cu ' to ţ i i " ' . —Acuma d e s p ă t u r ă p r e eeealal tă ; ca r t ea de supune re , pe care ce-

v r e a Ştojanicî să p iscălea ,—şi ce teş t e :

109

— „Eii Horea , sau Ursu Nicola, m e închin înaltei dregători i a ţ e r e î ; cer i e r t a r e ; şi fâgăduesc că nu voiu maî rescula pre nici un iobaj . . . ."

H o r e a se opreş te din cet i t ; se u i tă la sol, şi zice cu linişte de p e t r ă ;

— Eu să iscălesc a s e m e n e î ngenunche re? — Zicînd aces te cuvin te , s t r înge ca r t ea gră­m a d ă în pumni i seî.

I l ina ieşise şi ea după dînsul în cur te . Ea a c u m a se t î reş te în genunchi până la picidrele luî, i le cuprinde ca perdu tă , şi s t r igă, în g ram înneca t ;

— Iscă lesce! Vasi te! eî ucid pre fiul meu . I scă lesce! Ori mor şi eu.

Horea s t ă oa un chip de m a r m u r ă . Ilina se s imte z u g r u m a t ă şi abia g îngăveş te cu­vintele aces te că t ră ceî a d u n a ţ i :

— Me rog, vouă, omeni buni, ruga ţ i -ve voi, dâră pre voî ve va ascul ta . Rugaţi-ve maî degrabă

Ceî aduna ţ i încep a z ice : — Iscălesce, domne. Iscălesce. H o r e a se u i t ă la dînşiî, fără un e u v e n t ;

apoî se apropie de 'ceî ma i din fa ţă ; se plecă la dînşiî, ca şi când ar vroi să-î v a d ă mai bine; pe u r m ă se opreş te iarăşi în mij­loc şi gră ieş te :

Să iscălesc car tea! desp re ruş inea noas­t r ă — s ă o iscălesc! Voî ziceţi aces ta? ro-

n o

mâni? iobajî? iobajî îmi zic a semene cuvent? omeni cu ferul a r s pe u m ă r ? omeni bă tu ţ i cu vergi? omeni puşi în obedî? voiţi voî ca unguri i venet ic i să ve maî spânzure cu ca-pu 'n jos ? maî voiţi voi să ve apuce carnea cu cleşte a rse ? să ve maî ba t ă cu biciul până să mur i ţ i ? maî doriţi voi să fiţi pra­da selba tic elor fere ungureş t i , voi cu copii voştr i , cu femeile vost re ?!...

Horea se opreşte . F a ţ a lui e cu totul schim­ba tă . Ochii iui parcă flăcări a runcă a s u p r a celor dimprejurul lui.

Aceş t ia s tau m u t ' , necl in t i ţ i ; parcă sub pu te rea unui farmetf pes te fire. •

In aces te se ibătoresci clipe de tăcere , ge­mete le Ilinei se aud.

Horea ansă, pare â nu le audi ; căci urme-ză iarăşi , fără de a se u i tă la feţele lor ; ci cu ochii mai m u l t că t r ă ceriu ; ca şi un pro-roc însufleţit de un foc dumnezeesc . •. — Ve place voue , să maî munci ţ i în ju­gul t iranilor; ca nisce fiinţe de muncă , nu­mai cu faţa de om;_ cu s imţul numa i pen­t r u sufer inţă , nu şi pen t ru o s ingură r ază de bucur ie pe an ? Ve place, să nu vedeţ i cu ochii o s ingură se rbă tore , iar veninoşii voş t r i călăi să a ibă t o t e zilele numai ser-b ă t o r î ? v re ţ i veî, ca d rep t omenescă res-p la tâ , să ve ucidă cu toporu l? să ve spân­zure în furci, să v e t r a g ă în ţepă, să vg

111

frângă cu rota , să v ă ta ie în câ te p a t r u bucăţ i , o r i ' ch i a r să ve a rdă de vi i? pen t ru ca neniul să nu se potă deş t ep tă şi ridica oda tă în p ic iore? A s t a o v r e ţ i ? şi acuma , după ce v 'a t rez i t t r imbi ţa deş t ep tă r i i ? du­p ă ce a ţ i v e d u t ce p u t e m noi1, dacă dăm m â n ă cu m â n ă ? şi a c u m a ? . . . .

H o r e a se opreşte . Niroene însă nu rupse tâ.cerea. El da ră u r m e z ă :

— Eî bine, voi maî s t r iga odată , celor amor ţ i ţ i ; t rezi ţ i -ve! t rezi ţ i -vă! şi iarăş i ve s t r i g : t rezi ţ i -ve . Ui ta ţ i -ve , eu aduc p re fiul meu jer t fă , pen t ru t rezi rea şi desrobi-r ea români lor! I a t ă , u i ta ţ i -v* la mine , —eu r u p \ c a r t e a . ruşinii , rup v i a ţ a fiului meu! . .

Horea ridica acea ca r t e deasupra capu­lui seu, o rupe , o asvîr le la piciorele solu­lui; şi u rmeză cu o înflăcărare din ce în ce maî c u t r e m u r ă t o r e ; fără să s imtă , că I-lina căduse pe p ă m e n t ca p e r d u t ă :

. — Dacă voi vreţ i , scrieţ i o c a r t e m a r e de s u p u n e r e ; plecaţi-ve, v o i ; şi ui ta ţ i -vă la m i n e : m e duc la lup tă cu unguri i t i rani eu s iugur! şi vor scrie apoi, eî, duşmani i noş­tri , în cărţ i le pomenir i i poporelor, că t o t s 'a găs i t - între români unul măcar , care s 'a l up t a t cu eî până la u r m a urmei . — Me duc! mg d u c ! . . . . Remâne ţ î sănă toş i ! eu m ' a m d u s ! . . .

In acea clipă, cele d ' întăî raze ale sore-

112

luî încing fruntea luî Horea ca în t r 'o cunu­nă, de aur, sfântă cunună de împe ra t al i-nimilor. El se porneş te cu repejune, ca u-nul, ce nu mal vede nimica din cele ce s u n t împrejurul s eu ; apucă lancea, - sabia sa şi un bucium; sa l tă pe aprigul seu şoim, iese cu repegiune şi porneş te îna in te pe drumul Câmpenilor, s t r igând:

— Treziţi-ve voî, mor ţ i lor ! şi haideţ i , de ve lup ta ţ i a lă tu rea cu m i n e !

Toţî ceî de faţă, ansă s t r igară acuma şi eî însufleţi ţ i :

— Pi noî m e r g e m , m e r g e m şi noî! —Şi se pornesc după H o r e a cu toţii .

Horea dădu apoî lupte la fiemeţi, la Po­nor, ia Lupşa . Stănja, Blăjenî, D u p ă p e t r ă , Buceş , Brad; Buruieni , şi maî la flecare s a t din munţ i i Abrudului.

Vedend apoî. că mun ţ i i s u n t încungiuraţ î din to te părţ i le , d ă d u . p o r u n c i z icând:

— Toţ î ostaşi i noş t r i să, se apuce înda tă , s ă facă în t re i te tă ie tur i de pădur i la Mogoşi la Remeţ î , Buceş, Dupăpe t r ă , V u l c a n , / ş i pes te to t locul în ţ inu tu l Negrileseî; să în-grâdescă cu t runchi grămădi ţ i sa te le veci-n a ş e ; şi să închidă to t e drumur i le .şi t recă-torile.

Su t e de topore şi de ferestreie incep a cân ta prin to te acele pădu r i ; — şi o mun­că de urieşî se îndepl ineşte . : ' :

_ n , 3 _

Z o r e a ta'mise ştafoto din s a t în sa t , s ă spună , ca toţi so ridice în apă ra re băr-:.«âuVîca; şi daca-1 vor ascul ta pre el, ne­mul şi vi ţa românilor din Ardei în veci nu va maî fi pusă să ascul te de unguri

Români : se lup ta ră apoi ca nisce lei. In ziua a şoptesprăzecea din luna luî No-

emvr ie se l up ta ră sul) comanda luî Crişanu la Remeţ î , apoi la "Brad, si s f ă rmarâ ostile luî Şulţ şi ale luî Stoia.nicî.

In aces te lupte romani i îşî s t r igau unii a l t e r a :

— Odată cu capu, feciorii căci vine Ho­rea cu ţ a r a !

Stoianicî îşî luă a jutore , şi se î n t o r s e spre l î ă lma j .

Crişanu se p u s e la lucru d impreună cu bunii seî căpi tani Gheorghe Marcu dela Crâs-tior, Toma B e r n a dela sa tu l Vaca, Ion F a u r din Tomiiatec şi Vasile Sgârciu din Selisce, nepotul luî Cloşca; aduna ră a t â t a oste de români , că Stoianicî nu maî cute­ză a se lupta , ci înşela pre Crişanu, cu vqr-ba, că el vre să se împace ; făgădui m a r e a cu sarea , p â n ă ce Cnsanu , om cu bună

1 t > ii mu " i ^ i i c ' i u nrnâniî ( 1 V ' vent .

/ / *<>! ,DI ! ] • /VI' n o u i > tu ia oş tea

maiorului bolcinerujQ la Lup.şa. Horea. I. P. Florantin

0 114

Cea mai mare os te se apropia de Mihăi-leni snb comanda sub-coloneluluî Kray. A-ces ta se spăr ia de ds tea luî Horea , şi ceru ajutore.

Maî întăî se apropie oş tea de secuî a urieşuluî Ilazy, cel maî pu te rn ic şi maî vi-tez căpi tan, căru ia pen t ru măies t r i a "lui în lupte îî ziceu Meşterhazy, -adecă Meşterul-H a z y . •

Horea a ş t e p t a pre K r a y la Mihăilenî; când deoda tă sosesce la dînsul un călăreţ , şi-i zice cu grăbire :

— Domne ! ve s t e rea p e n t r u tine.. Ascul tă : Mi s'a spus în Albac, că unu Ştefan Tr i fa a r ă t a t maî marilor, că t u ai fi m u r i t ; şi ei apoi vor să pr indă pe soţ ia ta , s ă o arun­ce în t e m n i ţ ă ; d u p ă obiceiul lor.

Horea pornesce în fuga cea m a r e spre Albac, z icând:

— Despre Trif cred că va fi făcând şi aces ta negră i r une l t i r e .

In d r u m îl întelnesce un pândaş , îî face semn, şi-i vestesce-,

— Domne, Meş te rhazy la Valea-Vinţit, cu o mie de husar i .

— A h ! m a r e v e s t e îmi spuseşî , căci de mul t îl c ă u t a m .

Zicând aces te cuvin te , se opreş te din dru­mul spre casă; se întorce la oş tea sa, îşi s t r i g ă ;

115

— Să v ină după mine loan şi Ştefan Is­pas, cu cetele lupşeni lor! mai lua o sabie, de a v u a c u m a doue, si porni înspre Valea-Vinţi i .

Ceî doi căpi tani cu călăreţi i lupşenî por­ni ră după dînsul, şi curend zăr i ră cetele luî Meşterhazy. . H o r e a s t r igă de d e p a r t e :

— Meşterhazy , ieşi în faţa mea , dacă aî inimă. Urieşul îî r e spuhde ;

— B u c u r o s ; pen t ru că, de pe m a n t i a t a şi de pe pana t a cea albă, ved că t u t r ebue să fii chiar Horea , împăra tu l Moţilor \

— S u n t chiar Horea . O clipă s t au şi se mâsoră din ochi u n u l

p re al tul . ' In cea u r m ă t o r e deodată ridică amândoi

săbiile, şi se a runcă unu l a s u p r a al tuia. Săbiile lor se în tâ lnesc , u n a cu al ta . Â

lui Meş te rhazy îî zboră din n a n ă . , . ' • I a t ă , ţi-o dau p re a mea , f irie, s t r igă Ho­

rea, şi îî înt inde sabia sa . . • — Eşt î prea mândru , craiule 1 Da tu cu

ce să t e aperi '?. . ' ' ' * . -— Nu^mî pu r t a tu de grije, i e - b ; căcî

iată, eu maî a m u n a , — H o r e a redică a l tă sabie.

Meş terhazy pr imesce s a b i a ; o s t r î n g e m a i ta re , o ridică, şi dă cu ea spre capul luî Horea .

Aces ta o dă în l ă t u r i ; şi cu iuţa la ful­gerului îl lovesce pre Meşterhazy , de-i ta ie b ra ţu l drept de la umer .

Meş te rhazy lunecă de pe cal. H o r e a se scoboră şi el, şi păşesce că t r ă d u ş m a n ; însă aces ta cade acuma la p a m e n t ; căci lupşenii sosind, de te ră din depă r t a re focuri, luînd la ochi maî întăî pre Meşterhazy , spre a păzi p re Horea .

Husa r i i vedend mor t ea căpi tanului lor, se tu rbură . Unii pornesc să fugă; alţii îî întorc înapoi.

Lupşeni i sosesc, în frunte cu cei doi că­pi tani I s p ă ş e ş t i ; se încaieră cu husar i i în crâncenă l u p t a ; îî t a ie pe j u m e t a t e ; ceia-lalţî .se pun pe fugă; lupşeni i d u p ă d inş i i ; şi maî t a ie m a r e numer .

H o r e a face uri semn. Cornurile şi t r imbi-ţele îî ch iamă i n a p a î ; el se adună la loc împrejurul ghineraruluî , şi îşi iau r e p a u s cu toţ i i .

XXII. BIRUINŢA UNELTIRILOR.

Oştea cea m a r e a luî H o r e a se a d u n ă la Mihâilenî, în frunte cu căpi tanul Micula Bi-barţ din Blăjeni.

P e s t e c â t e v a zile. H o r e a cu remăş i ţe le călăreţilor seî lupşenî, me rge intr 'acoio în

117

greul nopţii. La fie-care s t ră jer în t rebă , ce face Bibar ţ cu o ş t e a ?

.Nici un străjer nu ave nici o cunoş t in ţă despre el. • A p ă s a t de o adâncă grije î n a i n t e z i .dară, în f runtea vitejilor seî lupşenî .

Pe un şes numaî ce zăresce prin .întune­cime niş te movili. Se apropie de. ele. U n greu gemet îl s cu tu r ă din v i su r i l e : i t r ez ie î sale. El se opreş te . Ascul tă .

— Cine-i? Cine g e m e ? s t r igă el. Eu s u n t aici, în vîrful moyileî.

Horea descăleca, păşeş t e , să se suie pe movilă. Deoda tă insă sub pici orele ' sale s imte t r up ,de om.

Înnora t , face doi paşi înapoi.

Episcopul Ghedeon Nichitici se p reumblă prin palatul , seu fără grije, când, într 'o bu­nă dimineţă , în t ră la dânsul un gard is t un­gur, şi ii dă o hâr t i e pecet lu i tă . Dînsul o de 'specet luieşte; o c e t e ş t e ; şi, cetind-o, faţa luî se face când albă când roşie. E ca r t e dela cancelarul Ardeiului . El ce t e ş t e : t ,

— „ Pă r in t e Ghedeon ! Nu mai p u t e m birui pro b l â s t ăma tu l acela de Horea . A remas să ne r u g ă m să-1 zdrobeşt i Sfinţia T a . . , . "

— E u să mă mesor cu H o r e a ! „ . . . . Când el era Căpitan în oş tea împe-

118

ră tescă , şi se făcu ves t i t , Sfinţia Ta te ai lăudat , că el ţi-a ven i t oda tă in gazdă ."

„ A c u m a dară te poftesc, că, dacă nu poţi să-1 îndupleci, să se a s t â m p e r e el, să-ţî a s t âmper î t u t u r m a t a de iobajî; căci dacă nicî a c u m a nu o veî face să se as t impore , apoî veî înţelege singur, că nu vom mai ave de unde să-ţî maî n u m e r ă m plata celor cincî miî be gălbănaşî pe a n . . . "

— Adecă mS va a lunga din scaunul e-piscopieî!

Episcopul se b ă t u cu pumni i în cap vă-ie tându-se :

— Domne, cine m ' a pus , să m e laud ă-tunci că a m cunoş t in ţa aces tu i drac împe-l i ţ a t ? Aşâ mi se cuvine!

Apoî chiemă diaconi scrii tori , şi până a-douazi t r imi te la to ţ i protopopii de sub dom­nia luî căr ţ i , prin cari porunceş te întregului popor al seu, să se lepede de Horea .

A treiazi porneşte- şi el însuşi , şi nu se opri până în t abă ra oştirilor unguresc! ale subcoloneluluî secuiu K r a y . Cu aces ta um­bla la Ţebea, la Brad, la Crâstior, apoî co­linda în to te celelalte păr ţ i de colo până colo, şi porunci t u tu ro r iobajilor, să deie armele , şi să se a s t â m p e r e pe acasă ; făgă­duind el de la dînsul, că unguri i ii vor des-robi pre români , eî de la sine.

Iobajiî se încrezură în făgăduinţele episco-

119

puluî şi ale protopopilor seî şi se împrăş-t i a ră p ' aeasâ unii după alţii.

R e m a s e numa i oş tea de sub comanda căpi tanului Micula Bibarţ.

H o r e a porneş te din nou cu o neobosire de a d e v ă r a t ur ieş , şi adună cete noue îm­prejurul Câmpenilor.

I n t r ' un loc maiorul Stoianicî în tâ lneş te o ce tă de români comandaţ i de un căpi tan de ai lor, şi-i în t rebă ;

— Da unde ve duceţi , feciori? împrăscie-ţi-.ve p e acasă . Eî r e şpunse ră :

— Unde ne a" porunci t împăra tu l nos t ru , ' acolo ne ducem.

—. Da cine-i împăra tu l v o s t r u ? — Horea , —reşpunseră voinicii, şi îşi ur­

m a r ă drumul spre Câmpeni. u s t e a luî Bibar ţ e pe culmile dintre Mi-

hăilenî şi Blăjenî. Episcopul NichiticI în î run tea oştii luî

K r a y t recu prin Mihăilenî şi Sdrapţ î , şi so­seş te la t r ecă to rea cea s t r i m t ă dela Blăjenî.

Românii dau focuri de pe s tânci şi din pădur i . • * ' .

K r a y înţelege, că aici şi-ar pu t e găsi mor-t ea şi el şi t o t â oş tea sa. Deci se op reş t e ; se dă înapoi pe un mic şes , şi ridică s t eg alb; apoi chiamă p re Bibar ţ , ca pen t ru îm-păcâciune.

Bibar ţ se scoboră cu garda sa.

120

Când sose.şte în vale . K r a y şi cu oş tea sa nu se m a î ' v e d : dar doî protopopi se a-propie de comandantu l r o m â n ; şi unul ii g ră i e ş t e :

— Ia tă , iubite fiule, oş tea ungurescă s'a t r a s înapoi, ca să credî, că noi venim cu a-devera tâ pace ; fâgâduindu-ţî, precum şi tu­turor iobajilor resculaţr, că to te , câ te cu d rep t cuvân t cereţi , se vor împlini. Chiamă aci to te cetele, să le a r ă t ă m şi lor ie r ta rea şi împlinirea celor ce au ceru t şi cer.

— Bine că a da t oda tă dumnezeu , res-punde Bibar ţ ; buciumariî c inema to te cete­le în vaie în gura a t r îmtor i l Blăjonilor;— a-poî s t a t u r ă la în tocmirea t u t u r o r amănun­telor de împăcăciune.

Oştea românilor e în vale, protopopii îşi iau ziua bună dela Bibarţ , şi plecară cu re-pejune.

In acea clipă, aerul fu despicat prin as­cuţ i tul sune t al une i t r imbi ţe unguresc! de năvală .

Deodată, aî noştr i s t au cuprinşi de mira­r e ; neinţelegând ce e s t e ; a n s ă . , î n d a t ă pă­t runse ră cu min tea că unguri i s 'au sui t pe furiş, prin parade şi văgăuni , până când cei doî în tunecaţ i copoi aî lor. făcuseră pre ro­mâni s ă se scobore toţ î în vale . Ei înţele­seră, că e rau încungiuraţ l ca în t r 'o cursă. Dar nu aveau loc, pe care să se înşire în

121

rândur i de băta ie . Deodată se pă t rund cu toţii de şt irea, că s t au în gura morţ i i . Nu le r emase , decăt a-şi vinde sângele câ t maî scump.

Ungurii încep de ju r împrejur a da foc a sup ra lor.

Bibar ţ dă pinteni şoimului seu, ridică sus buzduganul de a ramă , şi porneş te , în gonă t u r b a t ă spre fruntea călărimiî luî K r a y .

Adjutanţ i î aces tu ia ii ies î n a i n t e ; Bibar ţ se ciocnesce cu eî, sfarimă capetele ceior maî din frunte, ş i- idoboră la păment , Ceia-l'alţî, d impreună cu garda luî K r a y îl încun-jo ră ; el îşî face împrejurul seu o ro tă de a r a m ă ; bunul luî şoim cade cu pieptul sân­ge rând ; Bibar ţ se ridică în piciore, ca ful­gerul; se maî lup tă atică mul t , c u m se apă­ră un leu în mijlocul unei potăî de o miie de lupî Bra ţu l d r ep t ii oboseş t e ; el apu­că buzduganul în m â n a s t ângă la u r m ă în t r 'un Cârziu, nu-1 maî po te p u r t a , puter i­le ii s eca ră ; gardişt i i năvă lesc a sup ra luî, îl doboră la p ă m e n t ; şi a şa — m u r i Bibar ţ , mor t ea cea maî vitejască, ce s 'a v e d u t în acele lupte .

Ca şi Bibar ţ se a p ă r a r ă şi ceialaltî r o m â n i ; ţ inend piept o zi în t regă sub loviturile duş­manilor ; doborînd şi eî dintr ' înşi î m a r e nu-m e r : apoi, ia căderea nopţi i , cădură şi eî cu toţii împrejurul sfintelor dse ale căpiţa-

122

nuluî lor; şi făcură o a d e v ă r a t ă movilă de t r upu r i omenescî.

Târziu, după mezul nopţii , când H o r e a sosi la marg inea unei movile, şi s imţ ise sub piciorul seu t r up de om, el s t r igă :

— Ce-i a c e s t a ? Aci mi se pare , e şesul Blăjenilor, ce movilă pote să fl c rescut pe el în t re i zile ?

— H o r e ! — se auzi un grai ca de om care m o r e ; — H o r e a se opreş te înmărmur i t , şi ascul tă .

— Hore ! zise din nou graiul cel neinţeles , aci sun t t rupur i le nos t re d impreună cu a căpi tanului Bibarţ. . .

— Cine eşt i t u ? în t rebă Horea , cutre­m u r a i — ş i — unde e ş t i ?

— S u n t aici, în vîrvul movilei, răn i t greu. Mor... Episcopul Nichiticî şi cu doi proto­popi ne au dus în cursă. Resbunare , H o r e ! r e sbnnare să . ieî oda tă pen t ru * sufletele nos t re

Horea îşi ie suflet ; se u rcă cu repejune pe cea mai scumpă movilă de pe p ă m e n t ca să ridice pre cel nenorocit , şi ajunge în vî rvul ei .

Luna în jumătă ţ i tă r e sa re , şi ţ ese pe s t e to t ă aces ta măre ţ ă şi c u t r e m u r â t d r e prive-lisce un vel de t r e m u r ă t o r i raze..

123

Horea se plecă să ridice pre răni t . A-ces ta însă nu mai e în t re cei ce sufer.

H o r e a ridică pumnii înspre capul s e u ţ şi s t r igă în cea mai zugrumătore d u r e r e :

— Nebunul de m i n e ! care m ' a m . juca t de a lup ta cu Meşterhazy, şi n u a m s t a t să mor şi eu a lă tu rea cu bietul Bibar ţ , şi cu sermani î mei lâncerî! . . . Acel episcop, a-cel sîrb, ucide Ardeiul români lor ! şi tu , Kray , ca toţi ceialalţi ai voştr i , ne ucideţî chiar şi prin c u r s e ? . . A h ! r e sbunare —\i ce ru t tu , s e rmane iobaj ? O, da, şi da, de o mie de ori d a ! Jur , să asvâr l t r e sne t e de res-bunare în veci, în v ia ţa aces ta , şi în ceea-l a l t ă ! De m â n a mea să nu po tă scăpa nici în coşurile pămentulu i , nici în fundul iadului!

Ridicând aceste , cuvinte , Horea pornesce ina in te , cu inima sângerândă.

Sosind la Câmpeni, t r imi te pre Cristea şi P e t r u Nicolada Albac, cu o poruncă tainică.

Cea de pe u r m ă t abă ră a românilor e pe delurile dimprejurul Câmpenilor. Crişanu cu ai sei pe delul Frunzelor, Iacob Todea cu cetele sale pe delul Balomirasă, I onu ţ Da­dei pe delul Ciocului, Gheorghe Marcu pe culmile Brădişiduî, Cloşca pe coma Rechi-ţei, şi cetele popii Gheorghi ţă Nicolina pe-coastele Reşinosei.

In ima taberei , cu garda 'şi cu corturi le luî H o r e a e pe delul Capri.

124

Sorele e spre apus . — Ves te de a l a r m ă ! s tr igă gardişt i i . Vasile Sgârciu iese din cort, se opresce

d u p ă o tufă, t rage ' cu ochiana pe vale spre locul unde începe drumul Abrudului . Apoi in t ră în cortul cel mare , şi rapor teză luî H o r e a ;

— Oste nemtască dela Abrud. — C â t ă ? — Maî jos de o miie. — Capcană să facem, iubite Vasile.

A s c u l t ă - m e : — Trimi te poruncă pe to te culmile, să stei&

neveduţ î până 'n a m u r g ; apoî sâ s t r ingă veriga, toţ î înspre inimă. Jnsă la to t pasul ochii la noî ; cornurile şi tulnicile m o l c o m e ; maî m u l t e şu ie ră tu r i şi fluiere, decâ t bu­ciume şi tulnice. Focurile mici, a s c u n s e !

-- A ş a voiu faqe, scumpul meu ghină-rariu.

Sgârciu iese şi. t r imi te poruncile că t r ă căpitanii de pe culmi.

H o r e a iese şi el cu ochiana în mână , şi p r iveş te , cum oste nemţescă în t ră în Câm­peni, fără cel maî mic semn de grije.

Noptea s'a a şeda t . Toţî ceî d in . Câmpeni s u n t adânci ţ i în -

pacinicele câmpur i ale somnului . Insă de pe culmea dinspre Albac ochi de

vu l tu r pândesc peş te va lea cea în tuneca tă .

Maiorul Ador ian în t ră cu grăbire la sub-colonelul Şultz şi-1 scolă.

Aces ta sa re din somnul cel întăiu, şi ma­iorul îî r a p o r t e z â :

— Colonelul meu, noptea e n e g r ă ; însă pândaşiî cei cu urechile cele maî ascu ţ i t e de pela costele dimprejur îmi t r imiseră limbă, că de pela to te cele şep te delurî ale Câm­penilor s imţesc şu ieră tur i molcome ; cornuri şi tulnice a p ă s a t e ; chiote păserescî şi fluiere de reu s e m n ; ames t eca t e şi cu necheza tur i .

— Şi pe drumul A b r u d u l u i ? — P e acolo cele maî mu l t e ! — Chiamă în fugă aici pre opt ş t a f e t e

zburătore . —Aşâ voi face, colonelul meu. Adorian iese. Schul tz scrie p a t r u căr ţ i şi

pre fiecare o maî scrie câ te odată . Opt -că lă re ţ i se înfâţoşază. Schul tz le dă

la toţ î câ te o car te , z icându-le: — Zbura ţ i inainte , pe a l ă tu rea cu dru­

murile; voi doî la Kray, voi doî la Ott, voi la Stoianici, iar voi la Dulcinengo. Lipiţi-ve de coastele cailor, ş i — d r u m u l . .

Cei op t călăreţ i pornesc în zbor, ca niş te corbi.

Horea ză reş t e lumina de la Schultz, şi ind-ată dă poruncă:

— P e drumul Abrudulu i să se facă ve-nă tore după ş tafe te -zburătoare !

126

Porunca aces ta o duc din gură in gură , din fluer in fl'uer, din tulnic în tulnic, până la drumul Abrudului .

La mezul nopţii, gardişt i i ii aduse ră pre p a t r u ş tafetar i , legaţi cu manile la spa te .

- Unde le s u n t ştafetele ? Gardişt i i găs i ră scrisorile. Horea ce t i : „Cătră K r a y , că t r ă Ott, pen­

t ru tunur i ! că t r ă Stoianici, că t ră Dolcinen-go ." B u n ă vână toa re !

Apoî t r imise porunca, a ce s t a : —Să strin-geţî cercul a supra inimei Câmpenilor.

Zorile se r e va r s ă pes t e vârfurile deluri-lor, apoî se a şazâ pes te costişe, pe u r m ă ajung şi pe şesuri le Câmpenilor.

O bubu i tu ră de tun s cu tu r ă nourii. Horea s t ă o clipă pe g â n d u r i ; apoî in- '

t r ebă cu repejune pre călăreţi i prinşi in a-cea n o p t e :

—• Câţi ş tafe tar i a ţ i porn i t voi din Câm­peni ?

- Opt. ' " - A ! p a t r u au s c ă p a t ! s 'a hotări t , ! lui

Şul tz ii vin ajutore. Chemaţ i inapoi p re to­t e cetele aici pe aces ta culme !

Cornurile, buciumele şi tulnicele incep a resunâ , dând semn de intorcere, şi to te ce­tele se adunară pe delul cel mare , împre­jurul căpitanilor. ' A c u m sosesc la Câmpeni Kray , Stoianici -

127

şi Dolcinengo cu cetele lor de pedes t r i şi călăr ime, şi Ot t cu t unu r i ; Schultz incepe a resufla iarăş i i ă i ă grije; iar Horea zice căpitanilor sei":

— Copii, sorele nos t ru s'a a s c u n s ; da r numai pen t ru aces t an.

Apoi dă porunca aces t a : — Cu oş tea imperă tescâ n u ne lup tăm.

Toţî să vS intorceţ i pe acasă . . Un sol soseş te acuma la marginea "tabe­rei şi s t r i g ă :

— Câte t re i su t e de galbini imperă tese i aceluia, care va pr inde p re Horea , ori pe v reun căpi tan de ai lui.

— Ce ? s t r igă românii , — trei su t e , pe ca­pul unui craiu şi voivod ? R u ş i n e ! Ve dăm noi şase su te p e n t r u capul celui ce se va incercâ să-i pr indă. Audi , măi c ă t a n ă ? şa­se s u t e !

Zicând aces te cuvinte , români i apucă pre neruş ina tu l sol, şi il t r imiseră cu respunsu l lor, oprindu-i pe loc numai—capul .—

Horea ridică steg alb, şi g răeş te căpita­nilor şi cetelor a d u n a t e :

— P e n t r u aces t an, lup ta s 'a incheiat . Iubiţi i mei căpitani , dragii mei copii! ungu­rii şi cu cancelarul iarăşi a u i n ş e l a t p r e im-pera tu l . Dar. eu mă duc la scaunul imperă-tesc, şi il voiu lumină din nou.

Acuma , merge ţ i sănătoşi , fiecare la casa

sa. Apoi, câ.nc1 va lv.co;:e cor-";" a ii^^nş^.-rî din nou, ve voiu chema kv.'i« :, iLi<-"= va t rebui; şi apoi — vom desrobi to t nemul. Mer­geţi fericiţi, copiii m e i !

Zicând aces te , in t ra s ingur in codru. Toţi se iau după dînsul. — Ce-i ? ce v re ţ i ? — Mergem cu • t ine. — Ba, să ve plecaţi d inaintea dregăto­

r i l o r imperătesci ! — Nu v r e m ! — De când aţ i inceput a nu me ascul­

t ă ? Ve poruncesc ! înapoi ! Şi apoi, la in-colţ irea codrului—ne vom vede.

La porunca ho tă r i t ă a căpi tanului , cetele îşi plecară capul s/re pămen t , şi se opriră pe loc.

Lacremile incep a curge pe, feţele lor. Deoda tă n u m a i cei de aprope se a runcă

la piciorele lui Horea , săru tându- i genun­chii, începând a plânge ş i . a se vă ie tă cu a-mar , 7 i c â n d u - i :

— Cere-ţi şi t u i e r t a re , şi t r ă i e s c i ! El se u i t ă la dinşi i ; z imbesce ; a p o r i e po-

runcesce , să-1 lase mai d e g r a b ă ; se depăr-t eză cu r e p e j u n e ; se intorce ancă odată , le face cel de pe u r m ă semn de d e s p ă r ţ i r e ; şi i n t r ă in desişul codrului . Vedendu-se apoi singur, fu cuprins de un a d e v e r a t dor de a ma i vede încă oda tă p re scumpii sei fraţi

129

de vitejie; se sue pe un verf de s tâncă şi se u i tă pes te codru drep t pe culmile, pe cari ii lăsase. Acolo vede, cum ei sun t in-cunjuraţi de ostile imperă tesc i , şi işi pun a rmele la piciorele comandanţi lor .

La aces ta priveliş te ii dădură şi lui ama­r e lacrenu"; şi de a s t ă da tă n u l e mai opri. Aci eră şi el numai om

Deodată numai zăreşce, că un pâlc de hu­sari se aleg, dau pintini cailor, şi se por­nesc in galop d rep t spre codrul in care eră dînsul.

El şopti a cuma in s i n e : — P e s t e un cias au ajuns p'aicia. •Si in t r ' adever , husari i t receau chiar pe a-

cele locuri. Acolo se a junseră cu un român. H o r e a ii pr iveş te de sus d in t r 'un cotlon

al s tâncei , p in t re crengile stufose ale ste­jarilor.

Husar i i Întrebă pre român : — Ei, bădica pădurar , incotro a apuca t ? — Cine ? b lăs tămatu l de Horea ? - - Da, bădişorule. El. H o r e a cunoscu pe graiu, că acel român

eră Cloşcă, si ascul tă cu încordare , să va­dă,, ce le va spune '? , Dinsul r e s p u n s e :

— H o r e a e p'aicia. — 11 cauţ i şi tu ? — D a ; il caut . Trei su t e de galbeni n u

Horea. 1. JT. JTloianlm. 9.

130

se găsesc in to te zilele. Iaca , pe acolo a a-pucat . Aidem, să-1 ajungem.

Dinsul porni. Dar husar i i e r au . că l ă r i ; ie­ş i ră inaintea lui, şi se repeziră inspre locul a r ă t a t .

După ce se d e p ă r t a r ă toţi , Horea dedîi un şuier păsăresc . Cloşca inţelese, şi se ur­că şi el in cotlonul s tâncei .

Alţi doi h u s a r i ! şop teş t e Cloşca. — Să-i luăm la och iu! zise Horea . In clipitele u r m ă t o r e , doue pocnituri re-

suna ră , şi amendoi husar i i cad de pe cai. H o r e a şi cu Cloşca se scoboră, încalecă pe

caii husari lor şi se pornesc în gona cea m a r e spre Albac.

Câţ iva husar i ii zăresc , ii c u n o s c ; — o chiui tură de iad zgubue codru l ; ei se ieu' după dînşiî ca o pota ie de lupi, şi se pierd prin desişele n e s t r ă b ă t u t e , în venă to re tur­ba tă .

Nu depar te de Albac, pe o cos tă a Bi­horului, pohoiele au s ă p a t o v ă g ă u n ă îngus­t ă şi adâncă. P e c reş te tu l castei pe Vîrvul- . Virvuluî se zăresce un t u rn de t u rmurug î , de ciote şi bolovanî.

P e acea văgăună, se m c ă Cu repejune 'do i bărba ţ i cu o femee şi un copil După dînşiî

/ v r o douezecî de ficiori albăcenî.

131

La. polele muntelui alergă după dinşiî o cotii de husar i , făcând o înfricoşată venă to re pe v ia ţă şi pe mor te ,

— L'am pr ins ! —strigă husar i i . — S u n t e m perduţ î !— so vă i e t ă Ilina. — S u n t e m scăpaţi!— şopteş te Horea , şi,

dacă în t ră în văgăună i-am potopi t noi pre eî! Horea cu al luî iese pe c reş te tu l Bihoru­

lui ; pe Vîrvul-Vîrvuluî . Husar i i descăleca, şi în t ră în văgăună , zbierând.

— Stăî, c â n e ! — Ia tă -mă s t au . Poftim, suiţî-ve la mine ,

dacă ave ţ i inima în voî! Ca şi când tune tu l duriuie din nour, în nour

şi zgudue pământu l , cu t r emurând pană la ose p re orî-ce mur i tor , a şa bubui tu ra s c u t u r ă crierele orbilor vânător i , şi deodată le, săr i inima din loc.

Ceî din f runte înghe ţa ră , vedend ce se rostogolesce pe văgăună înjos d rep t asu- • p r a capului lor.

Un îngrozitor ţ ipet de m o r t e spintecă ae­rul , şi ceî din u r m a lor n u m a i ce zăriră, că cei dinainte zboră în capul lor, pocniţi de că t ră im pohoiu de tu rmurug î de ciote şi bolovanî.

O îngrozitore. a m e s t e c ă t u r ă de durdui tur î , pocnete şi r ăcne te de mor te se r idică; şi se face o neauzi te învă lmăşa lă de omeni , de tumurug î ciote, bolovanî de sânge şi n is ip ;

132

se r idr iă un t u rn de praf galbîn ;—iar sus , sus , pe c reş te tu l Bihorului , Vîrvul-Yîrvuluf pe marg ina prăpăs t i i , se zăresce un bărba t cădend ic genunchi , s t r igând la pieptul seu o femee şi un copil r idicând apoi bra ţe le spre ce r iu ; şi se aud cuvintele ros t i t e în t r e m u r de fericire;

— Aces ta e pedepsa luî d u m n e z e u ! ! . . .

XXIII. IUDA.

E r a în luna Decemvre , ziua a zecea. Sîibcolonelul K r a y ch iamă la Câmpeni pre

pădurar iu l Antonie Melzer, şi-î zise; — Horea e în păduri le tale. Să a ră ţ i că­

pitanilor mei , lenei şi ^Vajda pe ce cărăr i să-1 c a u t ă ; căci eî a r re tăc i prin ele anî în­tregi.

— Cetele a r m a t e nu po t să-1 prirMă, res-p u n s e Melzer. A n s ă eu îţi voiu da un alt t e r t ip pen t ru pr inderea lor.

— Ce t e r t i p? A m eu un gornic, un puiu de venet ic

iudă, poreclit Trif, pen t ru infă ţoşarea luî ; aces ta por tă u r ă de m o r t e a sup ra lui Ho­rea, pen t ru că in t inere ţe H o r e a i - a lua t pre alesă inimei luj. Aces t a cred, că va căuta a-şi recorî focul inimei, prindend pre duş­manu l seu, după cum se laudă,

— Trimite-mi p re acel gornic.

133

— înţeleg, colonelul m e u . In pădurea Radaculuî e s t e in t r 'un loc o

pesceră adâncă şi in tunecosă . Omenii ii zic „pescera dracului" . Se zice, că in t r ' insă a r fi locuit chiar dracul .

P e ometul cel i n g h e ţ a t al Radacului urcă un cerşitor, ţ inend de m â n ă p re un a l tu l ;

. după dinşii alţi pa t ru ; ei me rg inainte , pâ­n ă la gura peşter i i .

— In t ra ţ i după mine , şi gura ve tacă , le zice cel dinainte .

— Va tace , când va ave ceva de mân­cat, - r e spunse unul ; apoi in t r a ră toţi ş a se in coşul peşter i i .

— M ă i ! a s t a parcă-i gura iadului, zice u-nu l ;—ş i pa rcă aici in iad e mai bine, decât s u s in r a i u ; căci aici nu îngheţ i ; mori mai călduţ .

— Şi nu de fdme, Nuţule , respunde un al t graiu din peş te ră , şi a d a u g e :

— I-ai adus pe toţi cinci ? — Nu i-am adus eu ; i-au adus picioreie lor.

' — Fec io r i ! ce v ' a m făgăduit eu ? intre-bă graiul cel de mai 'na in te .

— Ne ai făgăduit , că ne vei inve ţâ , cum să facem galbini.

— V'am făgăduit ; a n s ă voi aţ i s t a t cu manile in sin, şi a ţ i în târz ia t . Şi se scie, că dracul nu ba te auru l când vrei t u ; ci când vr6 el. Dar noi to t se incercăm. Vroiţ i ?

— Decât să mur im de fome; noi sun tem ga ta —să m â n c ă m şi pe d racu l !

— Apoi chiar a ţ i nimerit-o; căci, cine vre ca dracul să-1 inve ţe să facă aur , acela tre-bue mai ântă i să facă o m a r e năzdrăvănie , care să placă dracului . Care ce a ţ i fi ga ta să faceţi ?

— Eu a ş da foc la casa fişpanului. — i Eu a ş da foc la un oraş intreg. — Eu a ş apr inde casa imperatului . — Eu aş zvîrli o pe t ră in capul lui Ho­

rea ;- căci el ne-a adus aces te zile pe capul nostru.

— Eu i-aş da in cap cu un topor. — Eu l 'aş legă, şi l 'aş da pe m â n a lui

Hollaky. S t a ţ i ! tăceţ i cu toţii , Voinici sun te ţ i

t o ţ i ; şi, dacă n 'a ţ i în târziat , pote veţ i pu­te inve ţâ să. faceţi galbeni. Să ve spun da­ră : tocmai pe Horea es te să-1 prindă, dacă nu cumva l 'au pr ins . E i ! dacă nu l'ar fi pr ins alţii, pe potecele, pe cari le sciu eu, il vom prinde n o i ; — căci, ore ce minune e s t e şi a-ces t o m ?

— Ce m i n u n e ? Ia, un călău, care pre câţ i români chiar nu-ia r e s t u r n a t in braţele morţi i ?

— Haidem. să-1 j u d e c ă m ! apoi să-1 pr indem. — Ba haidem, să-1 pr indem ântă i , şi pe

u r m ă să-1 j u d e c ă m !

135

— H a i d e m ! dar s ta ţ i . Dace vom face a-ces tă mare năzdrăvănie ? apoi vom p u t e face ga lben i?

— Veţ i pu te . Fiecare din voi va sci meş­teşugul de a face in t r 'o clipă să aibă in pal­m ă o su t ă de galbeni imperătesci .

• - Câte o s u t ă ! — Da. P e n t r u că, să sciţi, dracul nu e

a ş â de zgârcit, ca omenii. Numai să-i faceţi o năzdrăvănie bună, că vă dă şi mii de galbini.

— A i d e m ! Ieşind din pesceră, Ştefan Trif g răeş te

bunilor sei f ăp t a ş i : — Sta ţ i , mâi . I a t ă , u i ta ţ i -ve in gura a-

ces ta în tuneca tă a peşter i i draculuî. Din în­tunericul ei iese o m a r e lumină. Na-vS ar­v u n ă ! Ţineţi palmele, să vedeţi , ce iese din acel in tunerec.

. Toţi cei şase spânzura ţ i int ind palmele mane i d rep te . Trif le pune intr ' insele câ te un ban. Ei le t r ag inapo i ; s e - u i t ă cu se t e nebună, şi s t r igă ca nebun i . .

— Un galben! dracul se ţ ine de făgădu­in ţă !... Că dorâ el nu e om !

— Ba, să sciţi, că şi omenii t r ebue câte­oda tă să se ţ ină de ce au jurui t . Cum voi a c u m a ; voi sun te ţ i legaţi . Voi veţ i face o faptă mare ; pre care nu o pot face şep te su te de h u s a r i ! şi al te şep te regh imente de

că tane ! Numai să v reu eu să ve a r ă t cul­cuşul leului in ascunsur i le Scorăcelului.

— Arată-ni-1! Căci de acuma nu scapi nici tu de noi şase

După aces ta s t ră luci tă legătură , toţ i şap­te pornesc înainte prin codrii Radacului .

Mare vână to re s'a int ins prin codrii Bi­horului ; o venă to re imporă tescă .

Hăi taş i i s u n t şep te s u t e de husari seeui, sub ascul ta rea sub-colonelului Kray ; iar vâ­na tu l e un apostol m î n t u i t o r ; e Horea, dum­nezeul celor apăsa ţ i .

Ştefan Trif şi cu alţii şase, precupeţ i de sânge omenesc sun t cânii, cărora nu li se cuvine numele de om.

Aces t a venă tore ţ ine acuma de zile şi s ep tămân i intregi.

Crângurile Bihorului nu se indura a da p re împăra tu l lor pe m â n a lupilor.

I a rnă grea s'a aşeza t pe munţ i i Carpatului . In ţ inutul Albacului, costele Bihorului es te

o pădure urieşe, pădurea Scorăeetului . In, mijlodul acestei păduri , in locul cel mai as­cuns, es te o colibă.

Din apropierea colibei plecă un bărba t , o feniee şi un copil. Lacremile curg şiroie pe obrajii lor.

In t r ' un loc bărbatul se opresce, şi zice : — Eu nu pot să me duc mai depar te .

Călăii mei m ' a r pu t e zări . Duceţi-ve voi. Voue nu ve vor face nimica. Duceţ i -ve la Câlata. Cale bună, şi vea ţ ă bună ! Dumne­zeu să ve păzescă ! Po l e ne vom mai vede in aces ta v ia ţă . Eu treloue să m e intorc in căile ursi tei mele.

Pribegul se opresce pe loc. Ochii lui re-m â n lipiţi la cei ce plecă inainte.

Int r 'un rând le s t r i g ă : — Să nu ui ta ţ i să redicaţi pânza cea albă,

cănd veţ i ajunge pes te cercul sciut, in vîr-vul piscului ; ca să sciu bine, că aţi s c ă p a t vii pes te hotarul închisorii mele . .

Când ii perdu din vedere , se intorce la coliba cea pă răs i t ă .

Dj3 de pa r t e zăreş te in t r ' insa un om. — Cine să fie ore ocel om ? Nu va fi ore

bietul Cloşca? A h ! dumnezeu e i n d u r a t ! E chiar e l ! \

— -Să-ţi a ră t , ce a m adus , zice Cloşca, deschidend-o t r a i s t ă ; i a t ă : şase coji de pa­ne ; le a m răp i t dela niş te c â n i ; şi p a t r u morcov i ; i-am scos din pământ . As t ă nop-te; e ram la ferestră unuia, care îmi fusese p r i e t i n ; şi am audi t , spunând , că şerpele

138_

de Hollaky I s tvăn n 'ar fi per i t sub casele din Curechi, când au ars ; şi că dinsul e a-cela, care face venă toro a sup ra nos t ră .

— Hollaky ? Nu se pote. Hol laky s'a fă­cu t scrum. De l 'aş sci viu, n ' a ş pu t e ave pacea somnului . De e viu Hollaky, nu mai ies eu cu pace din codrii Scorăcetuluî . Po­te de aceea e a t â t de crâncenă pază,

H o r e a şede cu Ioan Cloşcă la foc in co­liba cea pă răs i t ă , şi se u i tă spre piscul cel mai apropiat , când unul , când altul, cu rândul .

- Nu ved nimic; zice Ioan, fiind rândul lui de a se ui tă .

Ii vine rândul lui H o r e a ; Ioan se culcă jos, pe un pa tu l de găteje şi de frunze u s ­ca t e ; se inveiesce cu cojocul s e u ; şi, obosit de d rum şi de necasuri , se adâncesce in un somn greu.

I n cele zile, Ştefan Trif se porni şi el in venă tb re a supra lui Horea , şi umblă pândind pe tote . potecele ' cele mai ascunse . H o r e a gândia m gândul s e u :

— Hol laky şi cu Ştefan Trif au să-mi facă cea ma i , m a r e pomană , cănd vor face venă tb re a supra capului meu, şi când me vor t r imi te din aceas t ă s t ră luc i tă v i a ţ ă in lumea, păcii vecinice, in lumea morţi i . Ajută-le, Domne! indată ce voiu apuca a vede pân­za cea albă pe piscul cel sciut...

139

El şi 'cu Cloşca se încălzesc, ia focul unui brad m a r e scorburos, când sosesc la ei pa­t r u puşcaşi .

— Bun găsit, voue doi vânător i ! . — Bun venit, voue, alţi p a t r u v e n ă t o r i ! — Gerul aces ta e al dracului. — Focul aces ta e al lui D u m n e z e u ; ve­

niţi, şi ve incăldiţi la dînsul. — Mulţămim voue, omeni buni . Doi gornici se a şază de amândoue păr ţ i le

lângă Horea , şi doi de asemenea , lângă Cloşca.

— Ce ma i v e s t e prin l u m e ? — Ia, t rebue să a d u n ă m vena t pen t ru

domni. — Răbdare numai , să vie ziua cea bună ,

căci a tunci vom curaţ i noi şi locurile aces t e . — Eu răbdare ? dar nu mai a m r ă b d a r e . — De c e ?

• — De ce ? P e n t r u că -tu eşti . — Ei ? cine s u n t ? — Eşt i H o r e a ! — Şi tu samin i . cu Trif, cu Ştefan Trif. — • s a m â n cu — m i n e ! Zicând aşa , Ştefan Trif apuca pre Horea

de b ra ţu l d rep t cu to t ă pu te rea . Deodată cu el, Nu ţu Mătieş il apucă de cel s t â n g ; in aceeaşi clipă Ioan Mătieş şi cu Gheorghe Măt ieş apucară p re Cloşca.

Horea, audind numele de Trif, cu iu ţ a l a

140

fulgerului înţelese, că e p e r d u t ; şi cărţile ce avea in sin pu teau să arunce o neaştep­t a t ă lumină ori -umbră a supra imperatului . De aceea se Îngriji mai ân tă i de a arde a-cele cărţ i . Drept aceea-, işi resucî b ra ţu l din manile lui Ştefan Trif; scose cu negândi tă repejune tencul de cărţ i din sin, şi le arun­că 'drept in mijlocul qelor mai mar i flăcări. Apoi el singur int inse cu mândrie lui Trif bra ţu l , ca să-1 lege, dacă a re aces ta în gând.

Acum sosesc doi fraţi Negulesci, "şi cu Georye Nicula; şi cei doi căpi tani sun t le­gaţ i in lanţuri .

Cloşca s tr iga a c u m a : — Ascultă-me, Trifule; dacă iţi ba ţ i ca­

pul pen t ru bani, lasă pre Horea m ă c a r ; şi-ţi ie casa mea din Cărpiniş, cu to te pămen-turile.

— Nu-mi t r e b u e s t e casa t a ! r e spunse Trif.

— Iubi te Ioane, zise Horea , t u la t ine nu te gândesc i ; numai la mine . Dar lui Trif sciu eu, că ii se te de sângele meu .

— Scii, pen t ru ce, crăişorule, zise Trif, „Horea" , „Fet F r u m o s " , „Anger hor i tor" , „proroc cu sabie !"

— Mai zi şi logodnicul I l ine i ! r e spunse Horea . „Mirele I l inei! soţul iubi t al Ilinei" ! Căci prin veninul t eu imi imul ţeş t i fericirea.

P e când aceşt i diavoli legau pre Horea ,

141

le veni mirare , vedend că el nu se lup tă cu dinşii, şi işi ţ ine ochii ţ in tă pe delul cel d inspre apusul sorelui.

Deodată , ochii lui se ridică spre ceriu, s trălucind in raze de fericire.

De pe piscul sciut , Ilina şi cu Luca ii fă­ceau semne cu o pânză albă.

Negrii precupeţ i , vedend pe faţa lui zim-be t de fericire, gândeau in sufletul lor:

— Horea a înnebunit . Convoiul pornesce. Trif nu-şi po te a s t e m p ă r â fericirea, şi zi­

ce lui H o r e a : — P e n t r u douezeci de ani de munci de

iad, t rebuia să-ţi resplă tesc odată . — Şi eu iţi prorocesc, ca bucur ia ta in

o t r avă se va preface; şi vei mur i innecat de ea, ca Iuda care s 'a spânzura t .

Acum sosesc la o poiată de oi, in t ră in-t r ' i n sa ; Neguleşti i plecă, să cheme patrulele de secui. Curend apoi soses^ locotenenţii Ie-ney şi Vajda, cu husă r ime ; prind verigi cu lanţur i grele la gâtul celor prinşi , la b ra ţ e şi la glezne; —şi pornesc cu dinşii. P e s t e câ t eva zile ajung in Cetatea-Albă.

Acolo, ii i n d u s e r ă in cele mai adânci că­m ă r u ţ e , de t e m n i ţ ă ; pre Cloşca sub chipul de a r a m ă al unui i m p e r a t ; in p a r t e a cetă­ţii dinspre mezăz i ; pre H o r e a sub por t a cea nouă a cetăţ i i , dinspre mezăndpte .

_ U 2 _

-XXIV. HOREA. INCOUONAT-.

A t â t ii* m a r e ora groza in nemeşi , că ioba-jii nu vor fi credend pr inderea capului lor, că so rugară de n e n u m ă r a t e ori la comisarii imperâ tes j i , să-i po r t e pr in t re iobaji aşa prinşi, ca să credă toţi.

O po te ră ungurcscă pornesce dela Ceta-tea-Albă, şi umblă colindând din s a t în s a t cloue sep tămân i .

In fiecare s a t se a d u n ă ungurii la o ma­re comedie, la o m a r e bucurie .

Se spunea din gură 'n gură , s ă vie, să vadă pre „ împera tu l şi pre ad iu tan tu i lui ."

Nemeşii s t r igau de d e p a r t e : — Ia t ă , mâi , cum ii s t ră lucesce impera-

tului corona de au r pe cap ! Şi se a d u n a u cu toţii împrejurul unei

că ru ţe . Acolo, ce privelisce li se a ră t ă . Doi omeni îmbrăca ţ i in s u m a n e negre , cu

flori şi gă i tane v i n e t e ; cu cioreci de lână.; cu cuşme negre de miel, cu ciucuri de fir.

Ştefan Trif merge a l ă tu rea cu acea căru ţă . Unul a re pe cap deasup ra o coronă de

hâ r t i e poleită cu galbân. Pe ea scris cuvin­tele l a t inesc i :

„Horja, r ex Daciae" , adecă „Horea, cra­iul Daciei."

Lângă aces te cuv in te e zugrăv i tă spân-

143

zură torea , şi ro ta de osândi t cil mor tea . Gâ­tul , bra ţe le şi gleznele lor s u n t legate de c ă r u ţ ă cu lanţur i grele.

In nemeşi in t ră acuma şi o a l tă spa imă, că adecă se va găsi uşor un a l t Horea , ca să spar ie dară pre oricare, de a se face ce

• fusese Horea , in t r ' un s a t Jenei dădu o po­runcă la doi ţ igani ; aceş t ia ţ i nu ră nesce clesce in foc; şi când erau ferbinţi, se du-

••seră la cei doi prinşi , şi le a p u c a r ă carnea cu acele clesce.

Un ţ i p e t ' selbatic c u t r e m u r ă a c u m a p re t o ţ i cei de faţă, Ştefan Trif cădii jos, cu minţ i le pe rdu te .

Mulţi a lergară şi de aci ina in te să v a d ă aceas t ă comedie fără p ia ţă ; dar mai mul ţ i alergă la o a l tă comedie, care nu numai că e de vedu t to t fără plată , dar la aces ta chiar si impăr ţ e sc bani la cei ce vin să o v a d ă .

Ce e s t e ? Nesce copii de pe uliţe alergă după u n

om, il t o t apucă de mânecă , şi t o t s t r igă : — l u d o ! l u d o ! mai dă ban i , mai dă ! El le şop tesce : — Da. da. Eu sun t Iuda . Eu T a m vândut . . .

. . . . .Na-ve argintii inapoi ! Şi azvîr le la copii bani, dar nu de argint , ci de aur.; apoi u r m e a z ă de to t şopteş te .

— Da, da ; eu s u n t Iuda . care a m vân­du t pre acel Hr i s tos .

144

Toţi poves tesc unii a l tora despre Trif cel nebun.

Din cei de faţă, numai Horea înţelege,-cine e acel I uda ; şi pre care Hr i s tos fi ven-duse el lui K r a y . —

P e s t e c î teva zile, contele Iancovic i în­trebat pre Horea , despre to te lapte le lu i :

Horea ii r e s p u n e : —• Eu vreu să spun innăl ţa tu lu i împă ra t

mul te şi mar i lucruri . Dar mai nâinte n u spun . Duceţi-me la împăra tu l .

— Tu pdte a ş t ep ţ i ajutor dela căp i t anu t eu Crişanu. Să scii, că l'ani prins şi pre dînsul, şi el s 'a z u g r u m a t aici 'n aces ta tem­niţă .

H o r e a nu respunse al ta, decât aces te cu­vinte :

~- Eu numai împăra tu lu i ii voiu spune to te .

Contele iancovici şi cu generalul Papilla au scris pent ru Horea şi Cloşca osânda do mor te , şi au trimis-o la impera tu l .

împăra tu l o ceti, ş i - - n u voi să o î n t ă r e s c ă J Hol laky afla despre acesta , şi ii veni o

m a r e tu rbura re . Nu mai p u t e a dormi. Un gând greu ii

f rământa capul zi şi nopte . Odată apoi strigă : L ' a m g ă s i t ! Ş i adouazi nu mai eră acasă, ci pe drum, d impreună cu Ordog, că t ră ţa ra ungurescă.

Prinderea lui Horea şi Cloşca

Horea. I. P. Florantin. 10.

146

In t r ' o uliţă de la marg inea oraşului Tokaj, es te un m e ş t e r a rg in ta r neniţ .

In t r ' o seră, in t ră la dinsul un ungur ne­cunoscut , ii dă mai mul te inele de aur, bu­căţi de a r a m ă şi p l u m b ; ii a r a t ă nisce chi­puri , şi ii zice :

— Să-mi faci nisce bănuţ i cu aces te chi­puri, şi s ă sapi pe ei aces te c u v i n t e :

„Hora be şi hodinuesce, ţ a r a plânge şi p lă tesce ." apoi „Hora R e x Daciae", „Nos pro Caesare" . ' •

Meşterul făcu asemene bani, săpa greşit , cum se precept! el, adecă : H o r u be si ho-di nu oste, Căra blinse şi b le tese ," şi le dădu necunoscutului , care i le ceruse.

Aces ta ii plaţi indoit, şi fugi cu bănuţii , , fără să vreie a-şi spune numele .

Nu t recură după aces ta mu l t e zile, Hollaky se înfăţoşa iarăşi la împera tu l , şi-i a r ă t ă nesce bănuţ i .

împe ra tu l ceti pe u n u l : „Horea, R e x Daciae" adecă : „Horea , cra­

iul Daciei," La vederea acestor cuvinte , împăra tu l se

puse pe gânduri , şi to t zicea in s i n e : Ho-'; rea craiu al Ardeiului ?" Rescul ta t f a sup ra 1 împărăţ iei mele '?

Hollaky, mprmăe in sine, ieşind dela ini-, paratul:

147

— Cred eu acuma, că nu se va mai in-doi. — Ce nu pot face cuvinte le vor face sem­nele s ă p a t e in aur .

H o r e a şi.Cloşca şed in Cetatea-Albă, prinşi in că tuş i cu gîtul cu braţele şi gleznele. De că tuş i s u n t legate lanţuri grele, pr inse in bolovanii zidurilor.

Dragoni ina rmaţ i până in dinţi s t a u cu dinşii, şi nu-i lasă din vedere o clipă măcar .

A ş a t rec zile după zile, zile după zile ; in chinuri, ca n iş te lungi şi fiorose vecuri .

Horea se u i t ă pe ferestruica inchisorii sale . afară, ca de a t â t e a ori, şi num e r ă :

— A s t a J i ziua a şase-zeci. şi doua, ince-pă to re de o nouă s e p t â m ă n ă . Dumnezeule , pune oda tă cape t aces tu i iad de v i a ţ ă ; lasi-me , să ies d in t r ' insa , măca r şi pr in colţii înfricoşatei ro te ! căci m u l t mai înfricoşate roţi imi sun t aces te nenumera t e zile ; - fie­care câ t uu vec n e m e s u r a t . A p ă r ă dumne­zeule, pre scumpii mei fii, ş i pe pre iubita mea I l i nă ; nenoroci ta lor m a m ă . Când i-aş sci linisciţi, in pacinicia lumei, a morţ i i mă­car, şi când a ş p u t e crede, că şi germanul Ardei , sfânta ţ a r ă a nemului meu , a r re-suflâ nezugrumată , —aş mur i vesel ; ba, aş fi bucuros a suferi chiar infricoşata pe dşp-

- să a-vieţei!... , — Dar ce ved ? cine e acel om zmint i t ?

A! e nenorocitul de Ştefan Trif! Ce s t r igă

148

e l ? „ Iuda" , că el e Iuda, care m'a vându t lui K r a y şi lui Hollaky.

Ce mai strigă, el ? — H o r e a ascul tă , cum u r m ă nenorocitul •

Ş t e f an : — Fugi c'eaci, afurisit deget n e g r u ; nu

t o t a r ă t ă spre pieptul meu , că ţ ine un su flet de Iudă, —care a v â n d u t pre Horea ! Tu ochiu m a r e nu te tot u i ta drept la mine. C ă u t ă t u r a ta e săge ta de foc; ea-mi in ţapă c u g e t u l ; şi n u m e lasă să gus t şi eu, ca toţ i muri tor i i , pacea adormiri i . Fugi , deget b l ă s t ă m a t ! nu mă to t a r a t a ; zborâ de aco­lo, crâncen ochiu, nu s t a pironit ţ i n t ă in o-chii m e i ! ţ in tă in sufletul meu.. . .

In marele suflet al lui H o r e a incolţi ân-tâ i o adâncă milă pen t ru sor ta perdutu lu î de Ştefan ; apoi, vederea aces tu i t ova ră ş de copilărie ii deş tep ta t impur i le senine ale ti-nereţe i celei înflorite şi l uminose ; cum tot-deuna t ră iau in adâncul amint i r i sufletului s e u ; şi el începe a şopti in s i n e :

— Voi, dulci zile ale t inere ţe i , pline de flori şi de raze de sore, din luminosul ceriu al sfintei iubiri, —ce ra iu alcătui ţ i in sufle­tul omului ! căldurosa lui îmbră ţ i şa re ne fa­ce să s imţ im vecuri de indumnezei tore des­fătări , chiar p in t re fiorosele suflări ale fur­tunilor sorţii. . . . Luminaţi-mi, mai lumina­ţi-mi oda tă in aces ta adâncă innourare a

149

vieţei mele. Vederea plâugerdsei i imoptări , ce cuprinse pre aces t jalnic şi pocăit pri­gonitor al meu, imi deş tep tă , din adâncul depăr ta te lo r mele amint i r i de t inere ţe , o po­ves te îmbrăca tă in blânde raze de lună şi de s te le ; un raiu indumnezei tor . îmi v ine , ca şi cum pr in t re negurele urs i te i mele a ş vede o d u m b r a v ă luminosă cu blânde u m -brişuri; pe o cărare zăresc un fecioraş t r is t , v isător ; —zăresc o copilă; ba nu, nu" e o co­pilă ; e o zburâ tore z ină ; zina Albacului ; zina B ihoru lu i ; faţa ei e îmbrăca tă in julj de i a c r e m i ; ochii ei se indrep tă rugă to r i că­t ră ochii necunoscutului . Aces t a o in t r ebâ , ce nouri o umbresc cu ha ina durer i i ? Ta­tăl ei a făgăduit-o unui neom. Cui ? intune-catului logofeţel Ştefan ! Ea-1 rogă să o ape­re. El ii fâgăduesce. Ea nu pote să c redă ; el ii j u ră inchinare şi credinţă. Pr in t re ' la-cremele ei zăresce o r ază dc ângerescă mul-ţămire . El se s imte r idicat in nouri . —Şi a-cel om, cu ceriul in braţele sale, e r am eu. — Dar c e i a s t a ?

Q apăsa r e neinţe lesă ii cupr inse to t t ru - > p u l ; şi el îşi lăsă capul r ă z e m a t de virto-sul bolovan al z idulu i ; pleopele lui se lasă obosite pes te luminile ochilor, şi le acope­re.. . . pa rcă ar fi v r u t să le păzască , sâ nu le tot impungă săgeţi lor din ochii dragoni-lor, cari i l , pândesc . Curând se vede iarăşi

150

deş tep ta t ; — şi a c u m a ' v e d e , că in t ra la din-sul un ghinerar iu, il cunoscc, e C a r p ; dra-gonii i e s ; ghinerariul ii descuie verigile lan­ţurilor, il ie de m a n ă cu blândeţă , il chia-m ă să se duce cu dînsul, se urcă pe scări şi in t ră in încăperea cea mai mare a caste­lului. O lumină m a r e ii loveşce ochii; su te de făclii a p r i n s e ' ţ i n loc de sore. O s t ră lu­cită adunare ii cuprinde v e d e r e a ; toţ i cei de faţă in veşminte de generali , cu săbii s cumpe . Horea se u i t ă la feţele lo r ; se cu­t r e m u r ă de o bucurie ca din v i su r i : sun t căpi tani i lui. In frunte Cloşca, Crişaiiu şi popa Costan. Pe feţele lor e zugrăv i tă o fe­ricire nebună. Horea r e m â n e m u t şi se o-presce pe pragul uşii. Ghinărar iul Carp se plecă dinaintea lui; il ie de mână. Doi co­pii îmbrăca ţ i domnesce aduc o man t i e a l b ă ; Carp o aşază pe umerii lui H o r e a ; apoi il duce in fundul incăperh, acolo e un a l tar iu . Ghinerariul Carp ii z i ce :

— Căpi tane ! înă l ţa tu l împă ra t a v e d u t v i r t u t ea ta . Şi ia tă , t e pune ocârmui tor şi ghinerariu mai m a r e pes te ţ a r a Ardeiului . Păzesce-o cu s c u m p ă t a t e , cu ajutorul buni­lor te i căpitani .

Horea se sileşte să inţelegă, ore nu-i vis aces ta ?

Sufletul lui s imte ca o zugrumare de bu­curie. II cupr inde un suspin apăsă to r ; dar

_ t 5 i _

incep a-i curge şi lacremile. Acum se plecă să credă, că nu v i seză ; şi nu-şi mai po te infrena zborul unei nebune fericiri.

— V o m fi neapăsa ţ i de nemeşi ? ungurii nu vor mai tu rbură s e rmana nos t ră ţ a r ă a Ardealului ? O, bunii mei mucenici , cari v 'a ţ i v e r s a t scumpul vos t ru sânge pen t ru aces ta desrobire, fiţi in veci b inecuvân ta ţ i ! Bunul meu ghinerariu, a r a t ă impera tu lu i că in genunchi pr imesc aces ta m a r e si nease­m ă n a t ă d r e p t a t e ; pen t ru care de p a t r u ve­cii ri ne a m lupta t .

H o r e a cade in genunchi, şi cu lacrămile sa­le udă imbrăcă tu ra al tariului . Se şcolă in pici ore ; Carp ridică o coronă de craiu, şi i-o pune pe cap. Horea se t eme, să nu ine-bunescă . A f t ă recea a t ingere a coroanei il s cu tu ră până 'n adâncul sufletului. El işi inchide ochii apoi cau tă să v a d ă ore e in-^ r ' adeve r t rez ori numai viseză ? Deschide ochii şi —se vede — u n d e ? In fundul temni­ţei in grelele sale lanţur i in chilia cea in-tunecosă şi gerosă, sub săgeţi le din ochii unui comisar ungur , care il a t inse pe frunte cu un paloş. A ş a d a r ă , corona cea de craiu şi voivod al românilor fusese o coronă de spini, un paloş de c a l a u .

H o r e a ridică ochii. Comisarul era ; Hol­l a k y I s t v â n . 'Acesta ii ce teş te de pe o ca r te cuvintele aces te :

„.. .Horea, pen t ru rescolă a s u p r a impere-

152

ţiei şi pen t ru că a cu teza t a se numi cra­iu al Ardeiului , osândi t la mor te cu ro ta . Iscăl i t impera tu l Iosif al doilea."

A ! s t r iga nenorocitul , viu e dumnezeu , î m p e r a t u l va fi de m u l t mor t , ca şi mi­ne,—şi dumnezeu va t ră i , dumnezeul drep­tă ţ i i va' t ră i ! . . . şi v a da izbândire prin ne ­poţi i s t rănepoţ i lor m e i !

XXV. MÂNTUITORUL.

Lângă Catea-Albă, deasup ra viilor, es te un colţ de del, ce-i zic Podeiu. Acolo e aşe­z a t ă ro ta morţi i .

Un m a r e pâlc de dragoni duc pre Horea şi pre Cloşca, legaţi in lanţur i , până pe Podeiu.

H o r e a zăresce că in f runtea derogatorilor veni ţ i e Hollaky. El ii g r ă e s c e :

— Bucură- te , Hollaky, că vecii tu mor­t ea mea, şi nu eu pe a ta .

— Nu-i ancă târziu, c ră i şoru le ; r e spunde Hol laky in bă ta ie de j o c ; şi a d a u s e : rogâ-t.e mie, să t e i e r t ; şi eu a m in m â n ă i e r t a rea ta.— Horea ii r e s p u n d e :

— Vinovaţ i lor - daţ i i e r t a re . Mie nu-mi t rebue i e r t a rea vos t ră . De n 'aş î mur i eu, pen t ru mine ma i r eu ar fi.

Călăul Grancia Bohoczy, a ş t e p t ă la ro tâ . A u t ă i s căpa ră de a cea s t ă v i a ţ ă p re bietul.

Cloşca—Horea pr iv i , neclinti t , s t ând falnic

l5JL

şi mândru , ca şi când intreg ar fi fost de o ţ e l ; u i tându-se la cei doue mii şi c incisute de români aduşi acolo ca mar tu r i .

P reo tu l Nicolae Raţ il ţ ine cu capul pe pieptul seu, şi, in taina, ii de o s ă ru t a r e , şoptindu-i !

—' P r in mine, iţi dă aces ta s ă r u t a r e in­t reg nemul românesc din ţ a r a Ardeiului .

Horea p r imeş te cu o sfântă însufleţire; işi ridică fruntea, şi g r ă e ş t e :

— De a c u m a mor vesel şi mândru . Dum­nezeul dreptă ţ i i n ' a mur i t . Eu mor cu cre­dinţa , că urmaşi i noşt r i vor vede ziua des-robirii ; pen t ru că sângele apă nu se face!

Tobele incep a duru i in zgomot diavolesc. Călăul se p regă teş te , să lovescă p re Ho­

rea . In acea clipă Hol laky face semn, să incepă a-1 rupe de jos, ca să-1 chinuiască ma i mul t . Comandirul imperă tesc face semn, să-i sfărîme d in t r ' oda tă p i e p t u l ; ca să n u şe chinuiască de loc. Călăul ascul ta de co-m a n d i r ; chiar d ' întăi ii dedu lui Horea lo­v i tu r a de mi l ă ; prin care deodată il scose din aces ta lume. Sfântul lui suflet se ridi­ca in ceriu. -

Lui Hollaky ii veni ca o tu rbare , şi el ridica sudălmi a sup ra călăului, in t rebându-1:

— Cine ţi-a zis, să-i dai deoda tă lovi tura de milă ?

— Comandirul m e u ! r e spunse călăul.

154

— Dar ce-i ? s t r iga comand i ru l ; cine eşt i tu , de cutezi a te ames t eca a ş a ?

•— Eu ? sun t Hol laky, comisariul neme­şilor.

— Dragoni! s tr iga comandirul împără tesc , luaţi-il in t re săbii ; şi să-1 duceţi la inchi* sore !—Dragonii il iau în t re ei. şi il duc. Lui Hol laky i se în tunecă lumea dinaintea ochi­lor ; şi'l cuprinse noptea morţi i .

Cei de faţă şi au ş t e r s lacremile, ş 'au a-p ă s a t suspinele, şi clocotirea t u rbă r i i ; şi por r r ră m u ţ i ; gândind numai fie-care in gân­dul seu :

— Dă-ne, domne, pu t e re de a ş t ep t a r e , şi zile de dreptă izbândire !....

In ima lui Horea o ingropară in locul mor­ţii sale in Podeiu. De a tunci acela e loc sfânt pen t ru toţi românii .

i

La por ta oraşului Sibiu omenii t recă tor i numai ce ved intr 'o dimineţă , că nisce ţi­gani se suie cu o scară sus , ba t un cuiu m a r e , a t â r n ă de el o pa r t e d in t r 'un t r up omenesc, şi un solgăbireu ungur s t r i gă :

— Trupul b l ă s t ămatu lu i d e ' H o r e a ! La Cluj tot c u t r e m u r ă t o r e privelisce

cu t rupul lui Cloşca; la Deva cu t rupul lui Crişanu.

In t r ' o dimineţă, nisce copii din Albac a-lergă prin sat , s t r igând, că in capul satului .

es te o prăjină nal tă b ă t u t ă in pămân t , şi sus in vîrvul ei un cap de om !

Albăcenii ies, şi ved cu groza şi negră i tă amărăc iune capul lui Vasile Nicola,fie-i zise­seră Horea . ,

Tot a şâ priveliş te au făcut solgăbiraiele ungurese Cărpinişenilor cu capul lui Cloşoa, şi cu capul lui Crişanu. - Albăcenii, Cărpănişeni , şi toţ i ceilalţi ro­

mani işi făcură cruce, şi işi a p ă s a r ă cloco­tul de tu rba re in fundul sufletului

Dar umbra lui Horea umblă pe deasupra sufletului lor, şi ii in tăresce.

* * *

Noptea cuprinse ce ta t ea Vienei sub im-păciuitorul seu înve l i ş ; şi toţ i muritori i cei mai ne innăl ţa ţ i se r e p a u s a u in braţe le som­nu lu i ;—numa i unul din muri tor i i cei mai innăl ţa ţ i şi mai puternici , nu-şi po te găs i somnul , blândul mir molcomitor al sufletu­lui. El şop teş t e în s i n e :

— -Aşa dară negre unelt ir i şi diavolesci ponegriri au fost- pârele aduse de că t r ă un­gur i a sup ra capului lui H o r e a ; celelalte în­vinuiri , şi poves tea cu bănuţ i i . Dumnezeu­le ! şi tu, umbră mâniosă a lui Horea , ier-t a ţ i -me ; căci eu nu p u t e a m p ă t r u n d e a tunci acele ţese tur i ale lui Sa tana . Turbaţ i i unel­tirilor sun t pedeps i ţ i ; chiar Csdky_JÂni)s^a^_

156

pul nemeşilor resculaţ i , geme azvirl i t pe drumuri le pribegiei. Ce pot eu să fac mai m u l t ? . . . .

Sudori ferbinţi curg pe faţa tu rbura tu lu i om, - şi somnul nu-i soseş te . Vederea pare- • ţilor chiar il sparie . El s t r inge candela de pe m a s a sa, ca să nu vadă nimica. Deoda­t ă ansă , ţ ipă înfiorat ; şi se dă să fugă; dar piciorele ii s t au ca ţ in tu i t e pe loc. O lumi­n ă roşie umple in acea clipă t b t ă camera sa, şi in fundul acestei lumini , ca in t r 'o de­p ă r t a r e ur iaşă , se ridică incet, incet o ve­denie infiorătdre; un om imbrăca t in ha ine de căpi tan de că l ă r a ş i ; ansă , o, g r o z ă ! pieptul lui e t ă i a t in doue; din t ă i e tu ră curge sângele şiroiu, şi acopere totul îm­prejurul lui.

înfioratul t u r b u r a t ţ i p ă : — H o r e ! o ! capul m e u ! ce să fac ? Iar-

t ă - m e ! du te inapoi in adâncul teu culcuş. Toţi ponegritorii tei s u n t pedeps i ţ i ! Ce mai vrei ? spune!

A c u m a i se pare , că chipul lui Horea a-r a t â cu degetul mane i d rep te spre resăr i t , Deci, el g răeş te din nou : ••,

— Unde ară ţ i t u ? A ! spre iobajii t e i ! în ţe leg. Da, ai d rep ta t e , s e rmane mucen ic ; şi ia tă , că eu iţi făgăduesc, că ii voiu des- . robi. Eşt i m u l ţ u m i t ?

De odată , in tunerec se face imprejur; cu .

157

t r e m u r a t u l impera t cade pe a ş t e rnu tu l seu, blânda m â n ă a somnului ii închide pleopele; şi-1 legănă in un repaus , care demul t nu-1 îndulcise.

Adouazi după acea fiorosă nopts , losif scrise cu grăbire o m a r e p a t e n t ă imperăte-s c ă ; ho tă rând pr in t r ' insa a ş a :

— Dau t u t u r o r iobajilor din Ardei şi din ţ a r a ungurescă dreptă ţ i le , ce ei a v u s e r â de­la însăşi m a m a fire; şi pen t ru a cărora re­dobândire se lup tase Horea*).

Pr in acesta , losif impera t ridică pen t ru m ă r e ţ a u m b r ă a aces tu i mân tu i to r cel mai sfânt a l ta r in inimile t u tu ro r fiilor nemului românesc . .

*

De atunci t r ecură mimai puţ in decât o in-t regă s u t ă de ani; —şi in inimiie urmaşi lor lor, in inimile nos t re , cari to ţ i ne am bucu­r a t de rodele vieţei şi a morţ i i lui Horea , t o t d e u n a viie lumineză sfânta aducere amin­te , despre aces t m a r e căpi tan şi sfânt des-robi tor al unui intreg nem — prin insuşi sân­gele lui.

P r e orbii lui vândetor i i-a ajuns curând s t ânga sorţii , s t ânga d r e p t ă ţ i i ; cum ii ajun­ge pre toţ i vânzători i ca dinşi i ; insuşi cum­părător i i le au lua t inapoi pre ţu l sângelui vându t ; pământur i le , ce ei câş t igaseră pe

*) v. Nic. Densuşianu. Rev. I. Horea, pag. 495-

158 _

*) Loe. cit. p. 454.

(SFÎRŞIT)

acea în tuneca tă c a l e ; incăt ei re rnaseră pe drumur i , şi a r ă t a ţ i cu degetul de că t ră to tă lumea.

Chiar şi lor li se deş t ep tă oda tă cugetul ; şi ei se bă teau cu 'pumnii in cap, judecându-se pre s ine insuşi şi osîndindu-se pre sine în­suşi şi osîndindu-se cu aces te c u v i n t e :

— „Aşa ni se cuvine, ticăloşilor de noi, pen t ru că am v â n d u t sângele nos t ru că t r ă nemeşi t i r a n i ; in t re zmeii intr ' inşi i ! cum n ' am lăsa t noi pre Horea , să-i facă to t m a c ! "

Dinaintea măre ţe i umbre a lui Horea an­să, şi as tăz i se închină chiar şi duşmani i

, Iui, când / incep a se lumină d r e p t ; *) şi d e a tunci toţ i mântui tor i i nemurilor ' robite se u i tă la m ă r e ţ a u m b r ă a l u i ; se inva ţă de-la faptele l u i ; se însufleţesc dela mor t ea l u i ; se ho tă resce ca şi dinsul ; mor ca şi e l ; şi s u n t mări ţ i şi r esbuna ţ i ca şi el ....

Aces t a es te cea mai d rep tă jer tfă adusă pe altariul închinării lui Horea .

C U P R I N S U L :

Puiul de leu . . . ' 4 Hori torul 7 P recupe ţu l 10 Biciul sorţel 15 Pribegia . . . . . . . . . . 23 Cuvîntul da t 26 Horea invia t . '•' 29 Apostolul • . . . . 34 Ciocnire 37 Nouri aduna ţ i ^ • .40 Faceţ i aceas t a . . . . . . . . 44 Pragul morţe î 48 Cerşitorul de la Mestecăn . . . . 54 Crişanu prins . . . . . . . . . 61 Căpitanul Pană-Albă 66 Focurile culmilor 71 Lovirea Devei 75 Voin ţa lui Horea 83 Horea prins 85 H o r e a i m p ă r a t 9 3 B r u t u s 107 Biruinţa uneltirilor 116 Iuda 132 H o r e a incoronat 142 Mântui toru l , , . 152