xercitii meditative pentru zilele saptamanii date de

Rudolf SteinerPublicat în 10/06/2013 de Oana Muntean · Lasă un comentariu

Omul trebuie să-şi îndrepte atenţia şi băgarea de seamă

asupra anumitor procese sufleteşti pe care, de obicei, le

lasă să se desfăşoare fără a le urmări cu grijă şi atenţie.

Sunt opt asemenea procese.

Cel mai bine este, fireşte, să te ocupi pentru un timp numai

cu un singur exerciţiu, de pildă timp de opt sau

patrusprezece zile, apoi de al doilea, ş.a.m.d., pentru ca

apoi să reîncepi cu primul. Exerciţiul al optulea însă, e

recomandat să se facă zilnic. Dobândeşti treptat o justă

cunoaştere de sine şi totodată îţi dai seama de progresele

făcute. Mai târziu poţi, începând cu sâmbăta, să te ocupi

zilnic cu încă un exerciţiu pe lângă al optulea, timp de

aproximativ cinci minute, aşa încât aceeaşi zi să-şi aibă

acelaşi exerciţiu. Astfel sâmbăta – exerciţiul pentru gândire,

dumineca ‒ hotărârile, lunea ‒ vorbirea, marţea ‒ acţiunea,

miercurea ‒ faptele etc.

 

LUNI – “cuvântul just”

Vorbirea. Numai ceea ce are sens şi importanţă trebuie să

iasă de pe buzele celui care tinde spre o dezvoltare

superioară. Orice vorbire numai de dragul de a vorbi ‒ de

pildă pentru a omorî timpul ‒ este dăunătoare în acest

sens.

Să fie evitat felul obişnuit de conversaţie în care se spun de

toate alandala. Nu trebuie însă să te înstrăinezi de

contactul cu semenii. Tocmai prin contact cu ceilalţi trebuie

să se dezvolte vorbirea, încetul cu încetul, înspre

semnificativ. Spui şi răspunzi fiecăruia, bine judecat şi

cumpănit în toate sensurile. Nu vorbeşti niciodată fără rost

dar bucură-te să poţi tăcea. Nu vorbi prea mult, şi totuşi nu

fi zgârcit la vorbă. Ascultă mai întâi în linişte, apoi

prelucrează.

 

MARŢI – “fapta justă”

Acţiunile exterioare. Acestea să nu-i tulbure pe semenii

noştii. Când eşti îndemnat să acţionezi din lăuntru

(conştiinţa), cumpăneşte cu grijă cum ai putea să

corespunzi în mod optim ocaziei spre binele general, spre

fericirea durabilă a semenilor, pentru veşnic.

Când acţionezi din tine însuţi ‒ din proprie iniţiativă ‒,

cântăreşte în prealabil cît mai temeinic urmările modului

tău de a acţiona.

 

MIERCURI –  “punctul de vedere just”

Ordonarea vieţii. Trăieşte conform cu natura şi cu spiritul,

nu te consuma în nimicurile exterioare ale vieţii. Evită tot

ceea ce poate aduce nelinişte şi grabă în viaţă.

Nu te pripi, dar nici leneş să nu fii. Viaţa este un mijloc

pentru a putea lucra, pentru a te dezvolta superior, şi

acţionează în consecinţă.

 

JOI –  “strădania justă”

Strădania omenească. Fii cu luare aminte să nu faci nimic

din ceea ce stă dincolo de puterile tale, dar nici să nu

neglijezi ceva din ceea ce e cuprins în limita acestor puteri.

Priveşte dincolo de cotidian, de momentan, şi pune-ţi ţeluri

(idealuri) ce stau în legătură cu îndatoririle cele mai înalte

ale unui om, ca de pildă: să vrei să te dezvolţi în sensul

exerciţiilor indicate, pentru a putea apoi să-i sfătuieşti şi să-

i ajuţi cît mai bine pe semeni, chiar dacă nu în viitorul

foarte apropiat.

 

VINERI –  “memoria justă”

Străduinţa de a învăţa cât mai multe de la viaţă.

Nimic nu trece pe lângă noi fără să ne ofere prilejul de a

strânge experienţe folositoare pentru viaţă. Dacă am făcut

ceva incorect sau imperfect, aceasta va fi un imbold ca pe

viitor să facem lucruri asemănătoare în mod just sau

desăvârşit.

Dacă-i vezi pe ceilalţi cum acţionează, observă-i într-un

scop asemănător (dar nu-i privi fără dragoste). Şi nu

întreprinde nimic fără a-ţi îndrepta privirea înapoi spre

experienţe care-ţi pot fi de ajutor la hotărârile şi în acţiunile

tale.

Dacă eşti cu luare aminte, poţi învăţa de la fiecare om,

chiar şi de la copii.

 

SÂMBĂTĂ –  “gândul just“

Atenţie la reprezentări (gânduri). Nutreşte numai gânduri

importante. Învaţă treptat să distingi în gândurile tale

esenţialul de neesenţial, veşnicul de trecător, adevărul de

simpla părere.

Când îi asculţi pe semeni încearcă să aduci în lăuntrul tău o

deplină tăcere şi să renunţi, atât pe planul gândirii cât şi al

sentimentelor, la orice aprobare, dar mai ales la orice

judecată dezaprobatoare (critică, respingere).

 

DUMINICĂ –  “judecată justă“

Chiar şi la cele mai neînsemnate acţiuni să te decizi numai

pornind de la o cumpănire bine întemeiată. Orice acţiune

negândită, orice faptă nesemnificativă să fie ţinute departe

de suflet. Pentru toate să ai mereu temeiuri bine chibzuite.

Abţine-te neapărat de la acţiuni spre care nu te împinge un

motiv important.

Dacă eşti convins de justeţea unei hotărâri luate, să te ţii

de ea cu fermitate lăuntrică.

Rezumatul zilei – “contemplaţia justă”

Priveşte din când în când în interiorul tău, măcar pentru

cinci minute zilnic, la aceeaşi oră. Cufundă-te în lăuntrul

tău, sfătuieşte-te cu grijă cu tine însuţi, verifică-ţi şi

formează-ţi principiile de viaţă, recapitulează în gând cele

ce ştii sau cele ce nu ştii, cântăreşte-ţi îndatoririle, reflectă

la conţinutul adevăratului scop al vieţii, fii sincer

nemulţumit în legătură cu greşelile şi imperfecţiunile tale,

cu un cuvânt: încearcă să descoperi esenţialul, statornicul,

şi să-ţi propui în mod serios ţeluri corespunzătoare, legate

bunăoară de virtuţile care se cer dobândite. (Să nu cazi în

greşeala de a crede că ai făcut ceva bine, ci să năzuieşti

mereu tot mai sus, urmând cele mai înalte modele).

Respira! Fii prezent!Publicat în 25/03/2013 de Oana Muntean · Lasă un comentariu

Știi cum de multe ori un lucru foarte simplu, aparent banal,

rezolvă multe probleme aparent de nerezolvat? Sau cel

puțin care nu par să se rezolve fără eforturi sau proceduri

extracomplicate?

Da, și eu! Sunt momente în care:

sunt agitată, cu motiv sau, de cele mai multe ori, fără

motiv,

sunt nervoasă, cu sau fără motiv,

am o stare de parcă plutesc, de parcă sunt în afara mea

și parcă tot ceea ce fac nu are nicio eficacitate, parcă nu

se leagă nimic,

am o stare generală proastă,

îmi lipsește curajul sau determinarea să fac ceva,

nu am chef de nimic,

am o stare de oboseală sau toropeală din care nu mă

scoate nimic,

Și pentru toate acestea și nu numai, există

un truc excelent care se realizează în câteva secunde

și cu efecte imediate.

 

Respiră! Și revino în tine! Fii prezent în corpul tău!

Fii aici și acum!

 

Eu îmi imaginez că inspir și intru complet în corp, ca

și cum ar fi un costum și intru cu totul în el. Chiar

mișc puțin degetele de la picioare ca să conștientizez

că am intrat până în vârful degetelor, complet. Că

sunt prezentă în mine la modul cel mai propriu.

 

În acest moment, parcă mă trezesc și îmi trece oricare

dintre stările enumerate mai sus. În unele cazuri efectul

este de lungă durată. În unele cazuri, efectele sunt de

durată mai scurtă. Depinde și de situație. Dar efectele sunt

imediate și revigorante.

Entuziasmul, teama, agitația, oboseala, dar și orice emoție

trăită la extrem, te scot din tine și îți dau stări neplăcute.

A reveni în tine înseamnă să reiei controlul asupra ta și

asupra vieții tale, să fii tu și să te poți bucura de tine

și de viața ta și să poți da vieții direcția dorită de tine,

în cunoștință de cauză, nu pe pilot automat.

 

Sau, cum spune un prieten de-ai mei antroposof:

„Tot mai des suntem preocupați de gânduri, proiecte,

amintiri, frământări, situații. Însă având în noi mereu

activități de acest gen suntem cumva adormiți și parcă trec

orele, zilele, săptămânile fără să înțelegem cum. Pentru că

da, a nu fi prezent înseamnă a dormi cu ochii deschiși, fiind

prea ocupat și stresat cu lucruri neesențiale, până uiți de

tine. Este foarte important ca uneori să te oprești din goana

asta de la un gând la altul, de la o situație la alta, pentru a-

ți acorda un moment de liniște în care să oprești totul. Să

respiri și să te bucuri de clipa prezentă, de frumosul din jur,

de o floare, de un nor, de fapt, de tine însuți. 

Faptul că trăim într-o cultură tot mai agitată și stresantă

este cauzat de faptul că din ce în ce mai rar ne amintim să

ne oprim din goana pentru a trăi, pentru a fi, pentru a ne

bucura. Dar atât de simplu este să spunem uneori stop,

pentru a câștiga viața, prezentul, frumosul din jurul nostru.”

Sebastian Stănculescu, www.sebastianstanculescu.ro

cceptarea de sine sau curajul de a fi tu insutiPublicat în 18/03/2013 de Oana Muntean · 2 comentarii

Acceptarea în general și acceptarea de sine în particular,

reprezintă primul pas către schimbarea de

sine. Acceptarea de sine este un concept filosofic,

spiritual și psihologic important și foarte bine definit. Nu

cred că există sistem spiritual care să nu conțină în miezul

lui și acest concept. Drept pentru care se regăsește în toate

scrierile de gen sau se pot găsi diferite texte pe net cu

diferite abordări ale acestei acceptări.

Și eu am ajuns să cred că este foarte important să

ajungi să te accepți pe tine așa cum ești, cum ai fost

și cum ai putea deveni.

 

Însă este foarte interesant de observat când te minți singur

că te accepți așa cum ești. Mai ales când te afli pe un drum

de căutare spirituală și ești înconjurat de alții asemenea,

există o presupunere implicită că trebuie să fii om bun și

elevat imediat, înainte să ai timp să îți rezolvi partea de

umbră și astfel nu îți poți permite să mai ai părți negative.

Dacă nu le-ai rezolvat repede, la început, începi să te

manifești conform așteptărilor.

Și astfel, în timp, în loc să treci printr-un proces de scoatere

a mizeriilor la suprafață și de curățenie generală, începi să

disimulezi, chiar să te autoamăgești, să crezi că datorită

unor cursuri de spiritualitate pe care le-ai făcut, unor cărți

de spiritualitate pe care le-ai citit etc. te-ai purificat de

multe și ești mama și tata zenului.

Dar viața are grijă să te pună față în față cu rufele tale

spirituale murdare și te obligă să le cureți. Și la un moment

dat va trebui să ajungi să recunoști că ai părți negative care

trebuie adresate, vindecate și transformate.

Cel mai des auzeam că este învinovățit orgoliul pentru

rezistența la autoacceptare. Dar cât timp am luat de bună

această variantă nu am rezolvat nimic. Și asta pentru că

este fals. Orgoliul nu are nicio treabă cu acceptarea de

sine, deși pare intuitiv să fie așa. Nu ne putem autoaccepta

complet de FRICĂ. Frica de ce vor crede și cum vor

reacționa ceilalți dacă ne vor vedea adevăratele culori, frica

de a ne arăta vulnerabili. Frica de a-i pierde pe cei dragi.

Frica de a nu mai aparține.

Be nice to yourself. It’s hard to be happy when someone’s

mean to you all the time.Anonim

Ceea ce se traduce prin atașamentul de ceilalți.

Acel atașament negativ, distructiv, prin care nu

suportăm să pierdem ceva sau pe cineva.

Astfel, dacă depunem eforturi să ne detașăm și să

renunțăm la aceste atașamente negative, vom putea

deveni liberi să fim ceea ce suntem, să avem și defecte, să

fim oameni și umani. Și atunci, aproape de la sine, se

realizează un proces de vindecare prin care ajungem să ne

putem accepta așa cum suntem.

Cel puțin pentru mine acesta a fost cursul lucrurilor și așa

am ajuns să mă accept tot mai mult și să mă arăt celorlalți

ca atare. Eu altă cale nu știu și mi-ar plăcea să îmi

împărtășești din experiența ta.

Și este un sentiment extraordinar și eliberator să fii ceea

ce ești!

Chiar dacă și acesta este un proces continuu.

Și odată ce poți fi ceea ce ești la momentul respectiv, poți

începe să devii ceea ce poți fi!

 

Viața este ceea ce ni se întâmplă în timp ce suntem ocupați

să ne facem planuri, spunea o vorbă de duh.

Viața este ceea ce ni se întâmplă în timp ce noi suntem

ocupați să ne imaginăm o altă realitate, aș adăuga.

Diferența dintre realitatea exterioară și cea interioară este

cea care ne provoacă de multe ori suferințe. Cu atât mai

mult cu cât această diferență este mai mare.

În momentul în care suntem prea prinși de ceea ce am

vrea noi să se întâmple în ciuda a ceea ce este, începe

lupta interioară.

Cu cât mai repede învățăm să ne uităm și în afară să

vedem ce mai este acolo și să observăm discrepanțele, cu

atât mai repede ne putem întoarce în noi să corectăm

acele concepții de viață care nu sunt corecte.

A observa realitatea cu onestitate, cu inima și cu

mintea deschise, este un prim pas și un exercițiu de

contemplare foarte util și pe care e bine să-l reluăm cu

regularitate.

A accepta realitatea cu tot ce are ea să ne ofere, a accepta

viitorul și ceea ce urmează să ni se întâmple cu încredere

este atitudinea sănătoasă pe care trebuie să o căutăm.

Trebuie să avem încredere că viața noastră este creată și

îndrumată de îngeri și ființe superioare care au grijă ca

destinul nostru să se desfășoare așa cum l-am intenționat

înainte de întruparea pe acest Pământ, în această viață.

Și să avem încredere că pentru tot ce ni se va așterne în

cale vom primi și tot ajutorulnecesar să le trăim și să

învățăm din ele, să creștem și să ne maturizăm ca suflete

și, în final, să devenim versiuni mai bune de Oameni.

Să așteptăm ceea ce are viața să ne ofere cu curiozitate.

Am observat că atunci când îmi este teamă sau frică de

ceea ce se poate întâmpla, dacă aleg să iau o atitudine de

curiozitate, mi se atenuează sau dispare frica.

„Ia să vedem ce se va întâmpla!” este de mii de ori mai

bună decât „Vai, dacă mi se întâmplă ceva rău!”

Această atitudine ajută și la o deschidere către viitor și

către experiențe noi. Mai ales că de cele mai multe ori,

frica este doar un rezultat al proiecțiilor negative ale minții

noastre. Din punct de vedere evolutiv, mintea noastră a

fost determinată să vadă și să presupună scenariile

negative, posibilele amenințări. Și aceasta este o atitudine

necesară pentru supraviețuire. Doar că acum noi trăim în

niște ecosisteme sigure, suntem practic în afara lanțului

trofic, și amenințările nu mai sunt ceea ce au fost, iar

mintea noastră va trebui să recupereze terenul pierdut și

să înceapă să gândească întâi pozitiv.

 

Să avem încredere și să privim realitatea în față și să avem

flexibilitatea să o trăim așa cum ne este așternută!