File din jurnalul unei foste prostituate adolescentine

18 martie

Când mi-a căzut pentru prima dată caietul ăsta în mână n-am știut cu adevărat ce să fac cu el. L-am privit, răsfoit, rupt și, din nou, privit. Dar, într-un final, m-a lovit ideea. Dacă aș scrie în el o parte din amintirile care mă macină în interior ca un vierme? Unii spun că ce ți s-a întâmplat în copilărie, apoi în adolescență te marchează pe viață. N-am crezut niciodată în asemenea lucruri...până acum.

21 martie

Te deschid din nou, Dragul meu Jurnal, ca să-ți spun începutul. La vârsta pe care o am acum nu aș putea fi numită o adolescentă. Poate doar o altă femeie care are în prezent un fel de job și care, din lipsă de ocupație, scrie într-un caiet. Ironic!

Îmi amintesc acea noapte de parcă ar fi fost ieri. Adierea caldă de august mă înviora după berile băute cu câțiva prieteni lângă baraj. Cam asta am făcut toată vara. Plecam de acasă cutreierând orașul în lung și în lat ca în căutarea unei comori și mă opream cu așa-numiții mei amici pe unde apucam, ne îmbătam și cam atât. Am pățit de câteva ori să nu ajung cu zilele acasă, dar asta e cu totul altă poveste și nu e nevoie să irosim paginile și cerneala pe așa ceva.

Revenind la acea seară. Deși băusem eram, ciudat, dar adevărat, destul de lucidă, încât să-mi dau seama ce se petrece. Prietenul X m-a luat dintr-o dată de mână, replicându-mi că vrea să-mi arate ceva. Drept urmare, naiva de mine, l-am urmat. Dar nu a fost ”ceva” ce mi-a arătat, ci a fost un ”cineva”...

25 martie

M-am oprit brusc, recunosc. Nu din cauză că am fost chemată într-un anume loc, ci doar pentru că șiroaie de lacrimi începuseră să cadă pe obrajii mei. De felul meu, nu am fost niciodată slabă, dar niciodată să nu spui niciodată.

Acel ”cineva” era un bărbat înalt care-mi aducea aminte de ruși. Ochii lui albaștri, pătrunzători luceau la lumina felinarelor de pe stradă. Într-un fel, îmi plăceau, dar îmi era și frică. Spiritul său semăna cu cel al unui lup fioros din povești, dar, totodată, seducător. Am rămas ca o stană de piatră în fața lui, neștiind ce să fac. Dacă eram hipnotizată? Ăsta ar fi un plauzibil răspuns și nu doar o minciună înfundată.

N-am avut parte de politicoasele salutări. De fapt, tot ce-mi amintesc de atunci e mirosul unei substanțe lipite mai mult de nasul meu, iar, apoi, totul a devenit...negru.

26 martie

Negrul nu e o simplă nonculoare. E ceva complex. E gaura spre un alter ego de care habar n-aveai. De obicei, nu „filozofesc” la 11 noaptea, dar am rămas în cui cu povestea. Întrebarea cu siguranță e ”Ce a urmat?”. Voi spune pe scurt că multe seri nedormite într-o cameră de motel de unde ieșeau și intrau oameni. Dar nu erau persoane îngrijorate de starea mea de sănătate, ci abuzau de ea și, practic...de mine. Droguri peste droguri, băuturi fine, dar tari stăteau într-un colț al mesei, în timp ce îmi făceam ”treaba”,

după cum spunea acel tânăr blond rus care m-a adus în acest stadiu, dar, mai ales, în acel loc. Loc de mulțumiri nu există pentru o persoană care a abuzat de mine.

Ar fi trebuit să fiu catalogată drept ”prostituata adolescentă”. Vârsta mea de 16 ani se dusese pe apa sâmbetei din cauza necugetării mele. Educație? Da, am avut, dar nu am profitat de ea la maximum. Din momentul în care am ajuns la liceu, notele mele s-au tot dus în jos, petreceam timpul cu ciudați și nu dădeam pe acasă. Parcă și acum o aud pe mama care tot îmi spunea să am grijă ce și, mai ales, cu cine fac. Atâtea sfaturi de viață mi-a dat, încât îmi este, pur și simplu, rușine de mine. Faptul că am scăpat din închisoarea aia unde mă ținea rusul a fost doar un amănunt. Dar ce s-a întâmplat m-a marcat cu adevărat pe viață...

5 aprilie

Am întrerupt din nou rândurile sub deviza ”Lăsați-mă să respir pentru că mi-e rușine de mine”. Dar se pare că pauza a durat cam mult. Dragul meu Jurnal, ceea ce a urmat a fost nu chiar ciudat, dar adevărat. Zilele treceau, iar eu cerșeam, literalmente, îndurare de la brutele care tăbărau peste mine. Toți până la unul...acel unu, care nu a profitat de mine, ci m-a îndrumat să-mi privesc imaginea din oglindă. Atunci când m-am observat, am decis că trebuie să ies din acel loc, iar el a hotărât să mă ajute.

8 aprilie

N-am crezut niciodată, dar chiar niciodată în dragoste la prima vedere până nu m-a trăsnit în cap! M-am îndrăgostit de tânărul brunet care m-a făcut să realizez multe lucruri și pe care le voi înșira cu cea mai mare atenție:

1. Viața, așa cum e ea, merită trăită, dar cu anumite reguli (care pot fi într-o oarecare măsură încălcate) și, să spunem, limite.

2. Oricâtă educație poți avea (în cazul meu a început bine, dar s-a terminat prost, ajungând să fiu o copilă cu nici zece clase! Dovedite, mă refer), trebuie să lucrezi într-un mod cinstit.

3. Nu poți avea încredere în oricine. Mai bine în tine sau în nimeni. Oricine poate profita de tine, dacă demonstrează invidie și ură.

4. Am lăsat destrăbălarea.Cu alte cuvinte, după ce am ieșit, cu ajutorul lui, mi-am urmat talentul. Am

început să pictez. De mică îmi plăcea să fac asta, dar niciodată nu am avut curajul să-mi arăt meșteșugurile. Poate sună ciudat, dar eram într-un fel modestă și încă sunt.

Acum, când mă uit din nou în oglindă, văd altceva. Văd o femeie care nu-și poate renega trecutul, dar poate să-l uite și să-l țină ascuns într-un colț din mintea sa. Dar mai văd și o femeie care, prin forțe proprii și prin voință, a ajuns să fie o pictoriță de succes. Am devenit ceea ce sunt.

10 aprilie

E adevărat că am sărit peste unele momente, dar în acele vremuri, bucăți din memoria mea erau frânte, făcute bucăți. Am trecut și peste asta. Ar trebui să te închid, Dragă Jurnalule, pentru o vreme cât să creez și altceva decât o amintire...

Iolanda Grecu, class a XI-a