Teologul creştin ortodox român, de la Univ.Ovidius Constanţa, care în 2013, a dat replica Papei Francisc, cu privire la mântuirea omului, se află în ziarul Mesagerul Românesc 31 MAI - 6 IUNIE 2013/NR. 56, Pag. 4, NIHIL SINE DEO

 Îndumnezeirea firii omenești din persoana Mântuitorului este dată chiar în Întrupare,dar se arată și se afirmă treptat de-a lungul timpului, pe pământ. Dumnezeu coboară în lume și Se întrupează, rămânând în continuare Dumnezeu adevărat și făcându-Se om adevărat, întru toate asemenea nouă, afară de păcatul strămoșesc (Fil.2, 6-7) și omul care rupsese dialogul cu El, se ridică spre plenitudinea vieții dumnezeiești, devine “dumnezeu” după har, pentru ca unirea celor două firi: dumnezeiască și omenească, în ipotasul Logosu-lui, adică a Fiului întrupat, a fost hotărâtă încă din veci în sfatul lui Dumnezeu, căci acesta a fost scopul ultim pentru care lumea a fost creată din nimic. Prin întrupare, Fiul lui Dumnezeu a ridicat în om chipul dumnezeiesc la deplina lui actualitate, adică la deplina lui comuniune cu Dumnezeu. Deși împărăția lui Dumnezeu încă nu s-a arătat, ea există, de bună seamă. Să ne îndreptăm privirile spre Împărăția cerurilor cu o răbdătoare așteptare a deplinei biruințe asupra tuturor potrivnicilor ei. Satana va fi înfrânt de către Hristos: „Dumnezeul păcii îl va zdrobi curând pe satana sub picioarele voastre” (Romani16, 20). Hristos, Capul Bisericii,a învins, transmițând putere de biruință și mădularelor TrupuluiSău. Cu toate că a trecut mult timp, cât timp puterea și slava Lui se va arăta în mădulare-le Trupului Său, adică în noi, cei răscumpărați cu SângeleSău, nu trebuie să ne pierdem speranța, ci să repetăm zilnic:„că a Ta este împărăția...” Cu fiecare manifestare a Împărăție Sale ne convingem tot mai mult că există viața veșnică, că suntem născuți pentru veșnicie și că timpul nu se poate prelungi prea mult pentru noi. Înnoirea sufletului, aspirația către veșnicie, ne umple viața, ne descoperă noi taine. Nu ne mai înspăimântă amenințarea satanei, chiar și atunci când simțim că ne fuge pământul de sub picioare. Îndreptându-ne privirea către cer să nu încetăm a striga cu curaj:„Că a Ta este Împărăția”. Oricât de mari ne-ar fi pierderile, oricâtde neputincioși și de istoviți ne-am simțit vreodată, chiar când ni se va fi spulberat orice speranță,vom putea trece din biruință în biruință strigând: „Că a Ta este împărăția...”Când ne este neînchipuit de greu, când vrăjmașul ne împresoară din toate părțile cu forțe sporite, să ne pătrundem de înțelesul acelui adevăr vital, că „împreună cu Hristos”(Coloseni 3, 3) vom învinge „prin Acela care ne-a iubit” (Romani8, 37). Să luăm aminte la aceste spuse și să le aplicăm noi înșine în viață, să le ținem aproape de inimă. Voi putea oare să spun către Domnul, dintr-o inimă care este din fire răzvrătită și samavolnică, „a Ta este împărăția...”Voi fi în stare să mă supun Domnului pe deplin? Va putea inima mea să-L accepte ca pe un Stăpân și Îndrumător? Dacă va fi așa, puterea Lui îmi va rodi inima. Unde împărtășește El acolo este și slava Lui. Omul nu poate să se laude cu ale sale fiindcă știe că numai cu puterealui Dumnezeu săvârșește cele plăcute lui Dumnezeu și că toată slava și lauda I se cuvin doar Lui, Celui vrednic de toată închinăciunea, atotputernicului și iubitorului nostru Domn. Fie ca inima noastră să devină locaș al Împărăției și puterii Sale și să-I aducă slavă, cinste și închinăciune.Mihaela Filimon-ziarul Mesagerul Românesc

Întruparea și îndumnezeirea, pentru unii Sfinți Părinți, sunt noțiuni și realități care se implică reciproc în spiritualitatea creștină ortodoxă. Firea omenească a Mântuitorului Hristos a intrat într-un proces de îndumnezeire treptată, de la întrupare până la înviere, când s-a umplut deplin de energiile îndumnezeitoare ale Duhului Sfânt, dar numai după înviereaSa. Îndumnezeirea firii omenești, deși dată în întruparea Sa,este realizată și progresiv, de-a lungul întregii Sale viețuiri pământești, prin patimă, jertfa pe Cruce, înviere și înălțare.

Dumnezeu și cu semenii umani, căci prin întrupare are loc nu numai o refacere ontologică, ci și o creștere ontologică a chipului dumnezeiesc aflat în om. Altfel,Fiul lui Dumnezeu rămâne cu această calitate și atunci cândse întrupează, iubirea Sa filială față de Tatăl umplând umanitatea Sa. Dar prin umanitatea Sa,care astfel este și a noastră, se umple de iubire filială întreaga fire în mulțimea ipostasurilor sale, iar chipul nostru devine totmai mult chipul lui Hristos, adică după chipul Cuvântului întrupat,deci “făptura nouă”.(II Cor.5, 17).Prin Întrupare Mântuitorul Hristos “se face ontologic firea umană asumată” și anume o reface, cum spune același Sfânt Maxim- “în conformitate cu ea însăși”,căci “devenind om am păstrat liberul arbitru în impasibilitatea păcii cu natura”. Deci, Fiul lui Dumnezeu întrupându-Se a luat firea omului, cu cele trei facultăți ale sufletului: minte (rațiune),simțire și voie liberă. Dar în Hristos, există atât o voință și o lucrare divină, cât și o voință și o lucrare omenească care se supun voinței divine. Libertatea cu care este înzestrată firea omenească,deci și voința, este una din caracteristicile esențiale ale chipului dumnezeiesc din fiecare și se referă la sufletul omului, dar în strânsă legătură cu trupul. În ele se mișcă multe impulsuri, sub influența diferitelor împrejurări, dar principal este ca socotința și alegerea, să se conformeze rațiunii firii integrale. Persoana umană, mișcându-Se în conformitate cu firea din sine și din alții, se mișcă în conformitate cu voia lui Dumnezeu, prin puterea iubirii care izvorăște de la Dumnezeu Cel în Treime. De aici,rezultă că Dumnezeu a creat oamenii înzestrați cu o voință,care este ajutată de iubirea Lui, ca să se dezvolte în unitate între ei și cu El. Atunci când însă oamenii au fost mânați de unele impulsuri unilaterale din ei, sub atracția unor aspecte ale lumii, văzute unilateral, au ajuns la socotințe și alegeri contrare unității dintre ei și cu Dumnezeu. Prin întrupare a avut loc o reînnoire ontologică, precum și una morală, datorită: În primul rând, a restabilirii și a aprofundării cunoașterii lui Dumnezeu, prin redescoperirea rațiunilor divine așezate în lucruri, în făpturi, de către Logos, încă de la început și prin susținerea lumii, săvârșită prin înnoirea și îndumnezeirea firii umane din ipostasul Logosului întrupat. În al doilea rând are loc o refacere și o creșterea a conținutului cunoașterii lui Dumnezeu Cel în Treime și prin descoperirea directă a lui Dumnezeu în Cuvântul Întrupat: “Și Cuvântul trup S-a făcut și S-a sălășluit între noi și am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia -Născut din Tatăl, plin de har și de adevăr”(In. 1, 14). Mântuitorul Histos este persoana Care cuprinde în Sine totul, de la Dumnezeire, până la materia

îndumnezeită a cosmosului, prin firea omenească, legată organic cu ea prin Trupul Său. Și prin primirea Lui în ei, înșiși,oamenii își realizează aspirația lor de cuprindere a Totului și de îndumnezeire prin ei a cosmosului.

Doctor în teologie Păştin N Antoniu–Cătălin

i„Că a Ta este împărăția și puterea și slava în veci. Amin. (Matei 6, 13)sursa citată. Declaraţia Papei Francisc a stârnit numeroase controverse din partea specialiştilor în Dogmatică. Vaticanul a fost nevoit să ofere o explicaţie oficială în legătură cu această declaraţie, susţinând că ideea Papei se referea la caracterul universal al mântuirii, adresată inclusiv ateilor,dacă vin la credinţă, în Biserică.Un purtător de cuvânt al Vaticanului, Thomas Rosica, a explicat că“faptele bune” nu sunt o condiţie suficientă pentru mântuire. “Ateii nu se mântuiesc. Cei care cunosc Evanghelia nu pot fi mântuiţi dacă nu au credinţă şi dacă refuză să intre în Biserică şi să rămână în Biserică”, a subliniat Rosica.Mihaela Filimon

Papa Francisc a sugerat că şi ateii se pot mântui Nu contează că eşti ateu, atât timp cât faci bine în jurul tău. Acesta a fost mesajul pe care papa Francisc l-a transmis luni dimineaţă, credincioşilor, în cadrul unei slujbe la reşedinţa sa, informează The Independent.Pontiful a făcut acest comentariu pornind de la o poveste în care un catolic întreabă un preot dacă ateii se pot salva în ochii lui Iisus.„Chiar şi ei, oricine (se poate salva). Cu toţii avem datoria de a face fapte bune. Faceţi asta şi vom găsi un punct de întâlnire la mijlocul drumului”, a spus Francisc. Pontiful a continuat dialogul imaginar şi a dat răspunsul ateului, care îi spune preotului că nu crede în Dumnezeu. Chiar şi înaceste condiţii, a subliniat papa în predica lui, important este săfaci bine. Restul vine de la sine,chiar şi în faţa divinităţii. Prin aceste comentarii, papa Francisc a arătat încă o dată că, cel puţin la nivel discursiv, este un altfel de pontif faţă de predecesorul său, papa emerit Benedict al XVI-lea,care a demisionat în februarie,invocând vârsta şi problemele de sănătate. În timpul scurtului său pontificat, Benedict al XVI-lea a fost mult mai vehement împotriva necredincioşilor, dar şi împotriva noncatolicilor în general, lăsân d impresia că îi consideră pe toţi cei care au o altă credinţă decât cea pe care o promova el „credincioşi de rangul al doilea”, aminteşte Dumitru Ichim

Your Top Paper

Teologul creştin ortodox român, de la Univ.Ovidius Constanţa, care în 2013, a dat replica Papei Francisc, cu privire la mântuirea omului, se află în pag.4 a ziarului, Mesagerul Romanesc, nr.56, 2013.

Academia, 251 Kearny St., Suite 520, San Francisco, CA, 94108

Unsubscribe   Privacy   Policy    Terms   of   Service © 2018 Academia

IMMANENCE OF GOD INCARNATION

A BEGINNING AND A PREMISE OF THE REDEMPTION

AND DEIFICATION OF MAN

IMMANENCE OF GOD INCARNATIO A BEGINNING AND A PREMISE OF THE REDEMPTION

AND DEIFICATION OF MAN

The redemption and deification are for some from the Holy Fathers, notions and realities,

which reciprocally implicate in the orthodox christian spirituality. The human nature of the Redeemer

Jesus Christ got into a process of gradual deification which has lasted from the Incarnation till the

Resurrection, when it was completely filled with the deifying energies of the Holy Spirit, but only

after His Ressurection. The deification of the human nature, although given in His embodiment, is

progressively performed, along His fleshly Life through His Sufferings, Sacrifice on the Cross,

Ressurection and Ascension.18

From the theological point of view, the immanence of God is asserted and argued in

Orthodoxy through the presence of the divine grace- i.e. of the divine increate energies, which

sustains19 the whole Universe being as „linkbridge” over the „precipice” of the transcendence of God

towards His creation. In this meaning it is paradoxically asserted the transcendence but at the same

time the immanence of God. If the transcendence specially refers to His nature, about which man

actually knows nothing, the immanence is expressed both through the divine grace and through the

concrete reality of the Embodiment of jesus Christ like Son of God, from Whom we are taking the

Eucharistical Sacrifice(the Eucharis) till the end of the time.

The Divine Grace, which is given to us, exists in Its fullness within the humanity of the Person

of Jesus Christ, to which all the increate energy of His deity overflowed. The Divine Grace, which

comes from Jesus Christ, being undivided energy of the divine Being, unites the believer not only

with Our Lord and Savior and the Persons of the Holy Trinity but also between them. And our

ontological liaison with Our Redeemer Christ is carried out and strengthened through the Holy Spirit.

The deification of the human nature from the Person of Jesus Christ is given at the

Embodiment event, but is gradually disclosed along the time on the earth. God descended into the

world and embodied being and remaining true God and true man, resembling to us but without the

original sin (Philippians, 2, 6-7), and the man who had interrupted the dialogue with Him can rise to

the fullness of the divine life and has the possibility to become”God after the divine Grace”., because

the union of the two natures: the divine and the human in the hypostase of the Logos, i.e. of the

fleshed Son, was decided by God even from eternity, because this was the last purpose for which the

world was created from nothing19. Through His embodiment, the Son of God has risen within man

the divine image to its complete communion with God and fellow men 20, because through this

Incarnation has taken place not nor an ontological recovery but also a renewal and an ontological

growing-up of the divine image found in the human nature.

Also, the Son of God remains cu with this feature and capability even when He has

incarnated, His filial Love towards His Father fulfilling His Humanity. But through His Humanty, which

in fact resemblances to our humanity, is fulfilled by filial Love the complete nature contained in His

hypostases, and our image is more and more becoming the image of Jesus Christ, that means, after

the image of the incarnated Word, with other words “a new creature” (“Therefore if any man be in

Christ, he is a new creature: old things are passed away; behold, all things are become new” – 2

Corinthians 5,17)21 .

Through His Incarnation Our Savior Jesus Christ” becomes the human nature ontologically

assumed” and namely He restores it, as the same Maximus the Confessor says: ”according to its

essence”, because becoming man the free will was kept within the peace impassibility with nature”22.

As a conclusion: the Son of God becoming a man accepted and assumed the human nature

with its three main capabilities: mind (reason), feeling and free will. But in Jesus Christ there is both a

divine will and work and a human will and work, which were obeying to His divine will23.

The liberty, with which is endowed the human nature, also and the will, represents one of

the essential features of the divine image from everybody and it is referring to the human soul, but

found in a tight liaison with body. Within our human nature, there are many impulses, which operate

under the influence of different circumstancies, but the main fact is disclosed by our consideration,

intention and finally our choice, which have to comply with reason of the integral human nature.

The human person, acting according to the essence of his nature and of the other fellow

men, is acting alike the will of God, through the love power which springs from the Trinitarian God.

From here results that God has created the men endowed with a will, which is sustained and helped

by His Love with the unique and real purpose to develop a unity between them and with Him.

But when people were driven by some unilateral impulses from their sinful tendencies, being

under the attraction of some aspects of the world, unilaterally considered and perceived, they

reached thoughts and choices, which in fact represented the contrary towards the unity between

them and God24. Through the Embodiment has taken place an ontological as well as moral renewal,

due to:

- first of all a restoration and a thorough knowledge of God, through the rediscovery of the

divine reasons located by Logos in things, beings since the beginning and through the support of the

wolrd, carried out through the restoration and deification of the human nature from the Hypotase of

the Incarnated Logos.

- secondly took place a restoration and an increase of the content of the knowledge of the

Trinitarian God and through thye direct discovery of God in the Incarnated Word:

- “And the Word was made flesh, and dwelt among us, (and we beheld his glory, the glory as

of the only begotten of the Father,) full of grace and truth”. (The Gospel according to Saint John, 1,

14).

The Savior Jesus Christ is the Person Who holds in Himself from Divinity till the deified

material of the universe, through the human nature, organically linked with it through His Body. And

through His acceptance by the people, everybody performs his aspiration to contain the essence of

the universe and to deify through themselve

BIBLIOGRAPHIC NOTES

18 – Pr., Prof., Dr., Dumitru Radu, Iisus, Mântuitorul Lumii, în Îndrumări Misionare, Ed. I.B.M., Buc., p.331 (Reverend Professor Doctor Dumitru Radu Jesus Christ, Savior and Redeemer of the World, in the magazine “The Missionary Consultancies” ,Publishing House of the Romanian Orthodox Church Bible and Mission Institute, page331).19 – Sfântul Maxim Mărturisitorul, Răspunsuri către Talasie, 60 P.G. 90, col. 621 AB, p.101 (Saint Maximus the Confessor, Questions to Thalassius, 60 Patrologia Graeca, Migne Collection 90, col. 621 AB, page 101). 20 – Pr., Prof., Dr., Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, Ed., I.B.M., Buc., 1978, vol. I, p. 408.( Rev. Professor Doctor DUMITRU STANILOAE, THE ORTHODOX DOGMATIC THEOLOGY, Publishing House of the Romanian Orthodox Church Bible and Mission Institute, Bucharest, 1978, volume I, page 408). 21 – Pr., Prof., Dr., Dumitru Radu, Mântuirea - a doua creaţie, în revista “ Ortodoxia”, an XL (1986), nr. 2, p. 54 - 551 (Reverend Professor Doctor Dumitru Radu Jesus Christ, Savior and Redeemer of the World, in the magazine “Orthodoxy” ,year XL(1986), number 2, page 54 - 551).22 – Sfântul Maxim Mărturisitorul, Exposito in Orat. Domine, P.G., 90, 977 (Saint Maximus the Confessor, Exposito in Orat. Domine, 60 Patrologia Graeca, Migne Collection 90, page 977). 23 – Pr. Prof. Dumitru Radu, Hristologia Sfântului Maxim Mărturisitorul, in “Ortodoxia”, an XL(1988), NR. 3, P. 68. (Reverend Professor Doctor Dumitru Radu – The Hristology of the Saint Maximus the Confessor, in the magazine “Orthodoxy”year XL (1988), number 3, page 68. 24 – Pr., Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, Ed., I.B.M., Buc., 1978, vol. I, p. 68 - 69. (Rev. Professor Doctor DUMITRU STANILOAE, THE ORTHODOX DOGMATIC THEOLOGY, Publishing House of the Romanian Orthodox Church Bible and Mission Institute, Bucharest, 1978, volume I, page 68 - 69).

Theological, Ecumenical and Intercultural Researches Centre “Saint Ioan Cassian” within the “OVIDIUS” University of Constanta, RomaniaDoctor in orthodox theology: Antoniu – Cătălin Păştin