IZVOARE ÎN DEŞERT

1 August

Daţi-vă pe voi înşivă lui Dumnezeu, ca vii, din morţi cum eraţi. (Romani 6:13)

Într-o noapte m-am dus să ascult o predică despre consacrare. Nimic special nu m-a atins din mesaj, dar când predicatorul a îngenuncheat ca să se roage, a spus: „O, Doamne, Tu ştii că putem avea încredere în Omul care Şi-a dat viaţa pentru noi“. Acesta a fost mesajul meu. După ce m-am ridicat de pe genunchi şi mergeam în jos pe stradă ca să prind trenul, am meditat adânc la tot ce ar fi putut însemna consacrarea aceea pentru viaţa mea. Mă temeam, gândindu-mă la preţul pe care trebuia să-l plătesc, şi deodată, în ciuda zgomotului provocat de traficul străzii, mi-a venit acest mesaj: „Poţi avea încredere în Omul care Şi-a dat viaţa pentru tine“. M-am urcat în tren, şi-n timp ce călătoream spre casă, m-am gândit la toate schimbările, sacrificiile şi dezamăgirile pe care consacrarea le-ar fi putut aduce în viaţa mea – şi eram încă înfricoşat.

Când am ajuns acasă, m-am dus direct în camera mea, am căzut în genunchi şi am văzut toată viaţa mea derulându-se în faţa ochilor mei. Eram creştin, un slujitor în biserică şi un supraveghetor la şcoala duminicală, dar nu mi-am predat niciodată complet viaţa lui Dumnezeu printr-un act hotărât de voinţă. Dar când m-am gândit la planurile mele „preţioase“ care puteau fi zădărnicite, la speranţele mele iubite pe care ar fi trebuit să le părăsesc, şi la profesia mea aleasă pe care s-ar putea să fiu nevoit s-o abandonez – m-am temut.

Nu m-am gândit deloc la lucrurile mult mai bune pe care le avea Dumnezeu pentru mine, aşa că sufletul meu fugea de El. Şi atunci, pentru ultima oară, cu o forţă rapidă a puterii de convingere a fiinţei mele lăuntrice, acel mesaj cercetător a venit din nou: „Copilul Meu, poţi avea încredere în Omul care Şi-a dat viaţa pentru tine. Dacă nu poţi avea încredere în El, atunci în cine să ai încredere?“ În sfârşit acest mesaj m-a liniştit, căci dintr-o străfulgerare am realizat că Omul care m-a iubit atât de mult încât Şi-a dat viaţa pentru mine putea fi de absolută încredere pentru tot ce priveşte viaţa pe care a salvat-o.

Dragă prietene, poţi avea încredere în Omul care Şi-a dat viaţa pentru tine. Poţi avea încredere în El ca să-ţi zădărnicească fiecare plan care trebuie oprit şi să le împlinească pe cele care sunt spre gloria Sa măreaţă şi spre binele tău suprem. Poţi avea încredere în El să te călăuzească pe cea mai bună cale din lumea aceasta pentru tine. J. H. M.

Aşa cum sunt , dragostea Ta necunoscută ,A rupt fiecare bar ieră ,Ca să fiu acum a l Tău, da , NUMAI a l Tău,

O, Mie l a l lu i Dumnezeu, v in!

V ia ţa nu este o epavă ce t rebu ie sa lvată d in lume, c i o invest i ţ ie ce t rebu ie fo los i tă în lume.

2 August

Voi preface toţi munţii mei în drumuri. (Isaia 49:11)

Dumnezeu va face ca obstacolele noastre să servească scopurilor Lui. Toţi avem munţi în vieţile noastre, şi de multe ori aceştia sunt oameni sau lucruri care ameninţă să blocheze progresul vieţii noastre spirituale. Obstacolele pot fi neadevăruri spuse despre noi; o ocupaţie dificilă; „un ţepuş în carne“ (2 Corinteni 12:7); sau crucea noastră zilnică. Şi deseori ne rugăm pentru îndepărtarea lor, căci tindem să gândim că numai dacă acestea ar fi îndepărtate, am trăi o viaţă mai tandră, mai curată şi mai sfântă.

„O, nepricepuţilor şi zăbavnici cu inima…!“ (Luca 24:25). Acestea sunt tocmai condiţiile necesare succesului, şi au fost puse în vieţile noastre ca mijloace de producere a darurilor şi a calităţilor pentru care ne-am rugat atât de mult timp. Ani de zile ne rugăm pentru răbdare, şi când ceva începe să ne încerce peste puterile noastre, fugim de lucrul acela. Încercăm să-l evităm, îl vedem ca pe un obstacol de netrecut în calea scopului dorit, şi credem că dacă ar fi îndepărtat, am experimenta imediat eliberarea şi victoria.

Nu este adevărat! Am vedea doar sfârşitul ispitei de a fi nerăbdători. Asta nu este răbdare! Singura cale prin care se poate ajunge la adevărata răbdare este tocmai prin îndurarea acestor încercări care par atât de insuportabile în ziua de azi.

Nu mai fugi, ci supune-te! Cere prin credinţă să fii părtaş răbdării Domnului Isus şi înfruntă-ţi încercările prin El. Nu este nimic în viaţa ta care să te întristeze sau să te preocupe astfel încât să nu poţi să te supui celui mai înalt scop. Adu-ţi aminte că ele sunt munţii lui Dumnezeu. El îi pune acolo pentru un scop, şi ştim că El Îşi va ţine întotdeauna promisiunea.

„Dumnezeu îi ştie drumul, El îi cunoaşte locuinţa. Căci El vede până la marginile pământului, zăreşte totul sub ceruri“ (Iov 28:23-24). Deci când ajungem la poalele munţilor, vom găsi calea. din Hristos în Isaia, de F. B. Meyer

Scopul încercărilor noastre nu este doar de a ne testa valoarea, ci şi de a o creşte, la fel cum stejarul semeţ este testat prin furtuni şi, în acelaşi timp, întărit prin ele.

3 August

Fiţi oameni, întăriţi-vă!(1 Corinteni 16:13)

Nu te ruga niciodată pentru o viaţă mai uşoară – roagă-te să fii mai puternic! Nu te ruga niciodată pentru lucrări pe măsura puterilor tale – roagă-te pentru putere pe măsura lucrărilor tale. Şi atunci a-ţi face treaba nu va fi un miracol – tu vei fi un miracol. Phillips Brooks

Trebuie să ne amintim că Hristos n-o să ne conducă spre măreţie printr-o viaţă uşoară şi comodă. O viaţă uşoară nu ne ridică, ci ne trage-n jos. Cerul este întotdeauna deasupra noastră, şi noi trebuie să privim în continuu spre el.

Unii oameni evită întotdeauna lucrurile care costă, sau lucrurile care necesită dăruire de sine, cumpătare şi sacrificiu de sine. Însă numai munca grea şi dificultăţile ne conduc în final spre glorie, căci gloria nu se poate găsi păşind pe cărarea acoperită cu muşchi, aşternută pentru noi prin livadă. Ci se găseşte trimiţându-ne să ne pavăm singuri calea cu propriile noastre mâini.

Eşti tu gata să te sacrifici ca să atingi piscurile glorioase pe care Dumnezeu le-a pregătit pentru tine? selectat

Întăreşte- te!Nu suntem a ic i să ne jucăm, să v i săm, să ho inăr im;Avem de munc i t d in greu, avem de r id icat greutăţ i .Nu ev i ta lupta ; în f runt -o .

Este daru l lu i Dumnezeu.

Întăreşte- te!Nu mai spune că z i le le sunt re le – C ine- i de v ină?Nu-ţ i încruc işa mâin i le , ca la în f rângere – Ruş ine!R id ică - te în p ic ioare, vorbeşte , cu tot cura ju l ,

În Numele lu i Dumnezeu .

Întăreşte- te!Nu contează cât de mul t s -a în tăr i t rău l ,Cât de apr igă e lupta , cât de lungă e z iua,Nu-ţ i p ierde cura ju l , luptă -n cont inuare!

Mâine v ine cântarea. Maltb ie D. Babcock

4 August

Şi Isus a ridicat ochii în sus, şi a zis: „Tată, Îţi mulţumesc că M-ai ascultat“.

(Ioan 11:41)

Întâmplările din acest pasaj par stranii şi neobişnuite. Lazăr era încă în mormânt, însă rugăciunea de mulţumire a Domnului Isus a precedat miracolul învierii lui din morţi. Se pare că mulţumirea ar trebui înălţată după ce marea minune a fost împlinită şi Lazăr a fost readus la viaţă. Dar Domnul Isus a mulţumit pentru ceea ce urma să primească. Recunoştinţa Lui s-a arătat înainte să sosească binecuvântarea, într-o expresie a siguranţei că într-adevăr era pe drum. Imnul victoriei a fost cântat înainte să se fi dat bătălia. Semănătorul fredona cântecul recoltei – a fost mulţumire înaintea minunii!

Cine s-ar gândi vreodată să cânte imnul victoriei când armata abia iese pe câmpul de bătaie? Şi unde auzim vreodată un cântec de recunoştinţă şi mulţumire pentru un răspuns care încă n-a fost primit?

Însă în acest pasaj din Scriptură, nu este nimic straniu, forţat, sau iraţional în secvenţa laudei înainte de minune a Stăpânului. Lauda este de fapt cea mai vitală pregătire pentru facerea minunilor. Minunile se fac prin puterea spirituală, şi puterea noastră spirituală este întotdeauna proporţională cu credinţa noastră.

John Henry JowettLauda schimbă lucrurile

Nimic nu-I face mai mare plăcere lui Dumnezeu decât lauda ca parte a vieţii noastre de rugăciune, şi nimic nu binecuvântează mai mult pe cineva care se roagă ca lauda pe care o oferă. Am primit odată o mare binecuvântare din aceasta când eram în China. Tocmai primisem nişte veşti rele de acasă, şi umbre adânci de întuneric păreau să-mi acopere sufletul. M-am rugat, dar întunericul a rămas. M-am forţat să îndur, dar umbrele s-au adâncit şi mai mult. Apoi deodată într-o zi, când am intrat în casa unui misionar aflată într-o staţiune din interiorul ţării, am văzut aceste cuvinte pe perete: „Încearcă să mulţumeşti“. Şi aşa am făcut, şi într-o clipă orice umbră a dispărut şi nu s-a mai întors niciodată. Da, psalmistul avea dreptate: „Frumos este să lăudăm pe Domnul“ (Psalmul 92:1). Henry W. Frost

5 August

Harul Meu îţi este de ajuns.(2 Corinteni 12:9)

„Dumnezeu a găsit cu cale“ (1 Corinteni 1:21) să ia pe cel mai tânăr copil al meu din această lume, în împrejurări care mi-au provocat încercări severe şi durere. Şi pe când mă întorceam acasă de la cimitirul bisericii, după ce tocmai depusesem trupul micuţului meu în mormânt, am simţit un imbold de a vorbi oamenilor mei despre semnificaţia încercărilor.

Am găsit că versetul „Harul Meu îţi este de ajuns“ era textul lecţiei de la şcoala duminicală de săptămâna viitoare, aşa că l-am ales ca mesaj al Stăpânului meu pentru congregaţie, şi ca mesaj al Lui pentru mine. Însă pe când încercam să scriu predica, am descoperit cu toată sinceritatea că nu puteam spune că aceste cuvinte erau adevărate în viaţa mea. Aşa că am îngenuncheat şi am cerut Domnului să facă harul Său suficient pentru mine. Pe când pledam în acest sens, am deschis ochii şi am văzut exact acest verset înrămat, atârnând pe perete. Mama mi-l dăruise cu câteva zile în urmă, pe când eram încă în staţiunea de vacanţă unde copilul nostru a fost luat de la noi. Am rugat pe cineva să-l atârne pe perete acasă în timpul absenţei mele, dar încă nu-i remarcasem cuvintele. Acum când m-am uitat şi mi-am şters ochii, cuvintele mi-au întâlnit privirea: „Harul Meu îţi este de ajuns“.

Cuvântul „este“ era colorat în verde fosforescent, în timp ce cuvintele „Meu“ şi „îţi“ erau colorate altfel. Într-o clipă, un mesaj a strălucit direct în sufletul meu, venind ca o mustrare pentru că m-am rugat astfel: „Doamne, fă ca harul Tău să fie suficient pentru mine“. Răspunsul Lui a fost un glas aproape audibil care spunea: „Cum îndrăzneşti să ceri ceva care există? Nu pot să fac harul Meu mai suficient decât l-am făcut deja. Ridică-te şi crede, şi vei vedea că este într-adevăr în viaţa ta“.

Domnul o spune în modul cel mai simplu: „Harul Meu îţi este [nu îţi va fi sau ţi-ar putea fi de ajuns“. Cuvintele „Meu“, „este“ şi „îţi“ au fost din acel moment gravate pentru totdeauna în inima mea. Şi plin de mulţumire, m-am străduit să trăiesc potrivit cu acest adevăr din acea zi şi până în acest moment.

Lecţia profundă pe care am primit-o prin această experienţă, şi pe care caut s-o transmit şi altora, este aceasta: Nu schimba niciodată faptele împlinite ale lui Dumnezeu în speranţe sau rugăciuni, ci pur şi simplu acceptă-le ca realităţi, şi le vei găsi pline de putere îndată ce vei crede în ele. H. W. Webb Peploe

E l sporeşte haru l când pover i le c resc ,E l t r imi te mai mul tă putere când munc i le se măresc ;La necazur i mai mu l te , adaugă îndurăr i le Lu i ,La încercăr i mai mul te , înmulţeşte pacea Lu i .

Când n i se epu izează stocu l de rez is tenţă,Când ne p ierdem puterea îna inte de jumătatea z i le i ,Când a jungem la capătu l resurse lor noastre acumulate ,Dăru i rea depl ină a Tată lu i nost ru ab ia începe.

Dragostea Lu i e ne l imi tată , haru l Lu i e nemăsurat ,Puterea Lu i nu are hotare cunoscute de om;Căc i d in infin i te le Lu i bogăţ i i în I susE l dăru ieş te ş i dăru ieş te ş i dăru ieş te d in nou.

Annie Johnson F l in t

6 August

Scoală-te, crivăţule! Vino, vântule de miazăzi! Suflaţi peste grădina mea, ca să picure

mirosurile din ea.(Cântarea cântărilor 4:16)

Să examinăm puţin semnificaţia acestei rugăciuni. Este înrădăcinată în faptul că aşa cum miresmele plăcute pot sta ascunse într-o plantă aromată, anumite daruri pot sta nefolosite sau necultivate în inima unui creştin. Multe seminţe de practicare a credinţei pot fi plantate, dar de la unele aerul nu este niciodată umplut de aroma unor dorinţe sfinte sau a unor fapte evlavioase. Aceleaşi vânturi suflă şi peste scaiete şi peste planta aromată, dar numai una dintre ele emană un parfum bogat.

Câteodată Dumnezeu lasă să sufle vânturi aprige de încercări peste copiii Săi pentru a le dezvolta darurile. Aşa cum o torţă arde şi mai tare când e vânturată încoace şi-ncolo, şi aşa cum ienupărul miroase cel mai frumos când este aruncat în foc, tot aşa cele mai mari calităţi ale unui creştin răsar deseori sub vânturile puternice ale suferinţei şi ale împotrivirii. Inimile lovite emană de multe ori parfumul pe care Dumnezeu adoră să-l miroasă.

Am avut o cut iuţă , o cut iuţă preţ ioasăA dragoste i omeneşt i – par fumul meu de mare preţ ;O ţ ineam înch isă în s t răfundul in imi i meleŞ i nu prea- i r id icam capacu l , ca nu cumva să se

r is ipeascăPar fumul e i în aer . În t r -o z i un s t ran iuŞ i adânc necaz a ven i t cu o greutate zdrob i toare ş i s -a

abătutAsupra nepreţu i te i mele comor i , du lce ş i rară ,Ş i a spar t cut iuţa în bucăţ i . În t reaga mea in imăS-a tu lburat de spaimă ş i durere la această p ierdere ,Dar pe când p lângeam, ia tă o minuneA haru lu i d iv in . Dragostea mea omenească a fos t

sch imbată

În cea cerească, ş i revărsată în râur i tămădui toareÎn a l te in imi zdrob i te , în t imp ce încet ş i c la rUn g las deasupra mea îmi şoptea: „Cop i lu l Meu,Cu mângâ ierea cu care eşt i mângâiat ,De acum îna inte , merg i ş i mângâie pe a l ţ i i ,Ş i ve i cunoaşte b inecuvântata părtăş ie cu Mine,A Căru i in imă zdrob i tă de dragoste a v indecat lumea“.

7 August

După ce s-au rugat ei, s-a cutremurat locul unde erau adunaţi;toţi s-au umplut de Duhul Sfânt, şi vesteau Cuvântul lui Dumnezeu cu îndrăzneală. Apostoli i mărturiseau cu multă putere despre învierea Domnului Isus. (Fapte 4:31,33)

Christmas Evans, un predicator galez de pe la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea, a scris odată următoarea însemnare în jurnalul său.

„Într-o după-amiază de duminică mergeam pe cal la o întâlnire. Deodată, pe când mergeam pe un drum foarte singuratic, m-am simţit condamnat că am o inimă rece. Am descălecat, mi-am priponit calul de un copac, şi am găsit un loc retras. Apoi, plimbându-mă încoace şi-ncolo în agonie, mi-am revăzut toată viaţa. Am aşteptat înaintea lui Dumnezeu zdrobit şi mâhnit trei ore. În cele din urmă, am simţit dulcea Lui dragoste iertătoare venind peste mine, şi am primit o proaspătă umplere cu Duhul Său cel Sfânt.

Pe când apunea soarele, m-am întors la drum, mi-am găsit calul şi am călărit mai departe la întâlnire. În următoarea zi am predicat cu o nouă putere unei mari mulţimi adunate pe un deal şi s-a produs o trezire care în cele din urmă s-a răspândit printre toţi galezii“.

Aceasta explică marea întrebare a celor născuţi din nou – parola bisericii primordiale – „Aţi primit voi Duhul Sfânt când aţi crezut?“ (Fapte 19:2).

O, v iaţa p l ină de Duhu l ; es te ş i a ta , es te ş i a ta?Este to t sufletu l tău p l in de Duhul d iv in?Ca ş i cop i l a l Împăratu lu i , a coborât E l peste t ine?Împărăţeşte E l în sufletu l tău , as t fe l încât toţ i oameni i să

vadăBinecuvântata imagine a scumpulu i Sa lvator reflectată în

t ine?

A măturat E l sufletu l tău ca va lur i le măr i i?Se od ihneşte Duhul lu i Dumnezeu z i ln ic peste t ine?Î ţ i îndu lceşte E l v iaţa , te păzeşte de gr i j i ?Te că lăuzeşte ş i te b inecuvântează E l ca răspuns la

rugăc iune?Este bucur ia ta să fi i condus de Domnul pretut indeni?

Este E l lângă t ine ceas de ceas , s tă E l la dreapta ta?Te îmbracă E l cu putere , a ven i t E l ca să rămână?Te învaţă E l să ş t i i că toate lucrur i le pot fi făcutePr in haru l ş i puterea Ce lu i Cruc ificat?Î ţ i măr tur iseşte E l despre F iu l g lor ificat?Te-a pur ificat E l cu foc de sus?Are E l în tâ ietate în gândur i le ta le , a re E l toată dragostea

ta?Este s lu jba Lu i a legerea ta , ş i je r t fa ta , p lăcută?Este a face vo ia Sa băutura ş i mâncarea ta?Alerg i tu la chemarea Sa cu p ic ioare p l ine de bucur ie ş i

de râvnă?

Te-a e l iberat E l de eu l tău ş i de toată lăcomia ta?Te grăbeşt i tu să - l mângâ i pe f rate le tău în nevoie?Ca ostaş a l lu i Hr is tos , durează puterea ta?Este năde jdea ta în Domnul veşn ică ş i s igură?Eşt i tu răbdător ş i b lând, eş t i tu iub i tor ş i curat?

O, v iaţa p l ină de Duhu l poate fi a ta , poate fi a ta ,G lor ia Şech ine i poate st ră luc i veşn ic în sufletu l tău;Ţ ie ţ i s -a dat să t ră ieşt i cu toate fur tun i le poto l i te ,Ţ ie ţ i s -a dat să fi i umplut cu b inecuvântatu l Duh Sfânt a l lu i Dumnezeu;Ţ ie ţ i s -a dat , da, ţ ie , pentru că aşa a vrut Domnul tău .

8 August

Dumnezeule, Tu eşti Împăratul meu:Porunceşte izbăvirea lui Iacov!

(Psalmul 44:4)

Nu există nici un vrăjmaş al creşterii tale în har, sau al lucrării tale creştine, care să nu fi fost inclus în biruinţa Mântuitorului tău. Adu-ţi aminte că „Domnul a zis lui Iosua: «Nu te teme de ei, pentru că … îi voi da bătuţi pe toţi înaintea [ta]»“ (Iosua 11:6). Aminteşte-ţi de asemenea că dacă te

împotriveşti vrăjmaşului „el va fugi de la [tine]“ (Iacov 4:7). Şi adu-ţi aminte ce a spus Iosua poporului: „Nu vă temeţi şi nu vă înspăimântaţi, ci întăriţi-vă şi îmbărbătaţi-vă“ (Iosua 10:25). Domnul este cu voi, „bărbaţi voinici“ (Iosua 1:14), şi sunteţi puternici pentru că sunteţi una cu Cel Atotputernic. Deci, revendicaţi victoria!

De fiecare dată când vrăjmaşii tăi năvălesc asupra ta, revendică-ţi victoria! Când inima şi trupul tău te lasă, priveşte-n sus şi revendică-ţi VICTORIA! Fii sigur că-ţi revendici partea ta din victoria pe care Domnul Isus a câştigat-o, pentru că a câştigat-o nu numai pentru El Însuşi, ci şi pentru noi toţi. Aminteşte-ţi că tu erai în El când a câştigat-o – aşa că, revendică-ţi victoria!

Socoteşte victoria lui Hristos ca fiind a ta şi adună prada de război. Nici uriaşii, „copiii lui Anac“ (Numeri 13:33), nici cetăţile fortificate nu trebuie să te intimideze sau să te înfrângă. Tu faci parte din armata cuceritoare. Revendică-ţi partea din victoria Salvatorului. din Iosua, de F. B. Meyer

Noi suntem copii ai Împăratului. De aceea, care din aceste lucruri Îl onorează cel mai mult pe Suveranul nostru divin: să nu ne revendicăm drepturile sau chiar să ne îndoim că ne revin, sau să ne susţinem privilegiile ca şi copii ai Familiei Regale şi să ne cerem drepturile care însoţesc moştenirea noastră?

9 August

Ferice de cei ce-şi pun tăria în Tine …Când străbat aceştia Valea Plângerii, o prefac într-un loc plin de izvoare. (Psalmul 84:5-6)

Mângâierea nu ni se dă când suntem fără griji şi plini de bucurie. Trebuie să străbatem adâncimile emoţiilor ca să experimentăm mângâierea – unul din cele mai preţioase daruri ale lui Dumnezeu. Şi apoi trebuie să fim pregătiţi să conlucrăm cu El.

Când umbrele nopţii – de care avem nevoie – se adună peste grădina sufletelor noastre, când frunzele se închid şi florile nu mai reflectă lumina soarelui în petalele lor strânse, şi când noi experimentăm cel mai gros întuneric, trebuie să ne amintim că nu vom fi niciodată în lipsă şi că picăturile de mângâiere din roua cerească vor cădea numai după apusul soarelui.

Am fost p r in va lea p lânger i i ,Va lea necazu lu i ş i a durer i i ;

Dar „Dumnezeul o r icăre i mângâ ier i“ a fos t cu mine,Gata să mă încura jeze ş i să mă susţ ină.

Aşa cum pământu l a re nevoie de nor i ş i de soare ,

Sufletu l nost ru are nevoie ş i de necaz ş i de bucur ie ;Aşa că deseor i E l ne pune în cuptor ,

Ca să d is t rugă zgura d in aur .

Când ne conduce pr in va lea necazur i lo r ,Urmăr im mâna Lu i ato tputern ică;

Pentru că încercăr i le ş i necazur i le pe care E l n i le t r imi te ,Fac parte d in lecţ i i l e Lu i în har .

Deseor i fug im de curăţ i re ş i de tă iere,U i tând că Grăd inaru l ş t ie

Că cu cât e mai adâncă tă ierea ş i curăţ i rea ,Cu atât va creşte mai bogat c io rch inele .

E l ş t ie b ine că sufer inţa e necesară;E l a re în vedere un p lan înţe lept ,

Ş i în va lea întunecoasă E l şopteşte :„Curând ve i în ţe lege ce am făcut“ .

Când că lă tor im pr in va lea umbr i tă a v ieţ i i ,Ţâşnesc mereu izvoare proaspete d in dragostea Lu i ;

Ş i învăţăm că necazur i le ş i p ierder i le noastre ,Sunt b inecuvântăr i care in i ţ ia l par nenoroc i r i .

Aşa că Î l vom urma or iunde ne va duce,F ie cărarea întunecată sau luminoasă;

Pentru că am văzut că Dumnezeul nost ru ne poate da mângâ iere ;

Dumnezeul nost ru ne poate da cântăr i în noapte .

10 August

Deci, când a auzit că Lazăr este bolnav, a mai zăbovit două zile în locul în care era. (Ioan 11:6)

Această istorie miraculoasă începe cu următoarea declaraţie: „Isus iubea pe Marta, şi pe sora ei, şi pe Lazăr“ (v. 5). Este ca şi cum Dumnezeu ne-ar învăţa că în centrul şi la temelia tuturor lucrărilor Lui cu noi, indiferent cât de întunecate şi de misterioase ar fi acestea, trebuie să îndrăznim să credem şi să afirmăm cu tărie că stă dragostea Lui infinită, nemeritată şi neschimbată. Şi totuşi dragostea îngăduie să apară şi durerea.

Maria şi Marta nu s-au îndoit nici o clipă că Domnul Isus va înlătura repede orice obstacol ca să-l salveze pe fratele lor de la moarte, şi totuşi, „când a auzit că Lazăr este bolnav, a mai zăbovit două zile în locul în care era“.

Ce cuvânt uimitor: „şi totuşi“! Domnul Isus s-a abţinut să meargă nu pentru că nu-i iubea, ci pentru că îi iubea. Numai dragostea Lui a fost cea care l-a oprit să alerge imediat spre casa lor iubită, dar copleşită de durere. Orice altceva mai puţin decât dragostea infinită ar fi alergat de îndată ca să uşureze acele inimi preaiubite şi necăjite, în efortul de a pune capăt durerii lor, de a avea binecuvântarea ştergerii şi opririi lacrimilor lor, şi de a face ca necazul şi durerea lor să fugă. Numai puterea dragostei divine putea să reţină spontaneitatea inimii sensibile a Mântuitorului până când îngerul durerii îşi va fi sfârşit lucrarea.

Cine poate estima cât de mult datorăm noi suferinţei şi durerii? Dacă n-ar fi ele, am avea o capacitate foarte mică pentru multe din marile virtuţi ale vieţii creştine. Unde ar fi credinţa noastră, dacă n-ar fi încercările care s-o testeze; sau răbdarea, fără nimic de îndurat sau de experimentat şi fără necazurile care s-o dezvolte? selectat

Iub i t ! a tunc i d rumul nu va fi în tunecat ;Pentru că Ce l pe care Î l cunoaştem este mereu aproape,Doved ind atât de c la r in imi lor noastre

Că suntem iub i ţ i .

Iub i ţ i , când ceru l nost ru e înnoratŞ i z i le le de necaz ne apasă dureros;Totuş i ne vom încrede în E l tot mai mul t ,

Pentru că suntem iub i ţ i .

T impul , care a fectează toate lucrur i le de jos , Nu poate sch imba n ic iodată dragostea pe care ne-o arată

E l ;In ima lu i Hr is tos se va revărsa cu dragoste ,

Ş i no i suntem iub i ţ i .

11 August

Căci chiar dacă smochinul nu va înflori, viţa nu va da nici un rod, rodul măslinului va lipsi, şi câmpiile nu vor da hrană, oile vor pieri din staule, şi nu vor mai fi boi în grajduri, eu tot mă voi bucura în Domnul, mă voi bucura în Dumnezeul mântuirii mele! (Habacuc 3:17-18)

Te rog să observi ce situaţie dezastruoasă este descrisă în acest pasaj şi să notezi ce plină de curaj este credinţa exprimată aici. Este ca şi cum scriitorul ar spune de fapt: „Chiar dacă sunt forţat să trec prin această condiţie extremă de a nu şti unde să găsesc ceva de mâncare şi deşi casa mea este goală şi câmpurile mele nu dau nici un rod şi văd evidenţa ciumei divine acolo unde am văzut odată roadele belşugului lui Dumnezeu, «eu tot mă voi bucura în Domnul»“.

Cred că aceste cuvinte sunt vrednice să fie scrise pentru totdeauna în piatră cu un diamant. O, prin harul lui Dumnezeu, fie ca ele să fie adânc săpate pe tăbliţa inimii noastre! Deşi versetul de mai sus este foarte concis, el implică sau exprimă următoarele gânduri ale scriitorului: că în timpul necazului lui va fugi la Dumnezeu, că-şi va păstra stăpânirea de sine spirituală în cele mai grele împrejurări; şi că în mijlocul tuturor acestora el se va desfăta cu o sfântă bucurie în Dumnezeu şi va avea o fericită nădejde în El.

Încredere eroică! Credinţă glorioasă! Dragoste de neînvins! Philip Doddridge

Aseară am auz i t un pr ihor cântând în p loa ie ,Ş i răpă i tu l s t rop i lo r de p loa ie dădeau un re f ren du lce ,Făcând ş i mai p lăcută muz ica ace le i păsăr i .

Aşa că , m-am gând i t , când v ine necazu l , aşa cum v ine e l ,De ce m-aş opr i d in cântat? Ch iar d inco lo de dea lS-ar putea ca soare le să sca lde încă lumea verde.

Cel care în f runtă necazu l cu o in imă vese lăFace povara mai uşoară . Dacă va cădea o lacr imă,Ş i mai du lce va fi cadenţa cântăr i i pe care o auz im.

Ţ i -am învăţat lecţ ia , pasăre cu ar ip i pătate ,Ascu l tând cântecu l tău cu tonu l lu i de pr imăvară –Când nor i i de fur tună întunecă to tu l , es te T IMPUL să cânt . Eben Eugene Rexford

12 August

El ne-a dat făgăduinţele Lui nespus de mari şi scumpe.(2 Petru 1:4)

Când un constructor de nave face un vapor, face aceasta numai ca să-l ţină pe eşafodaj? Nu, el îl construieşte ca să navigheze pe mări şi oceane şi

să înfrunte furtunile. De fapt, dacă el nu ţine seama de vânturile puternice şi de uragane în timp ce-l construieşte, este un constructor nepriceput.

În acelaşi fel, când Dumnezeu te-a făcut credincios, El a vrut să te testeze. Şi când ţi-a dat promisiuni şi ţi-a cerut să crezi în ele, El a făcut promisiuni pentru vremuri de furtună şi pentru valuri mari. Crezi că unele din promisiunile Sale sunt contrafăcute, aşa cum o vestă de salvare care arată bine în magazin nu ţi-e de nici un folos în mare?

Am văzut cu toţii săbii care sunt frumoase, dar nu sunt bune pentru război, sau pantofi făcuţi ca obiecte decorative, dar în care nu poţi umbla. Însă pantofii lui Dumnezeu sunt făcuţi din fier şi alamă, şi putem umbla tot drumul până la cer în ei, fără ca ei să se uzeze vreodată. Şi putem înota de o mie de ori în Atlantic cu vesta Lui de salvare, fără teama că ne vom scufunda. Cuvântul promisiunii Lui este făcut să fie încercat şi testat.

Nimic nu-I displace mai mult Domnului Hristos decât să-i vadă pe cei din poporul Său că-L mărturisesc public şi apoi nu se folosesc de El. Lui Îi place să ne folosim de El, pentru că binecuvântările legământului Său nu sunt menite doar să ne uităm la ele, ci să ni le însuşim. Domnul nostru Isus ne-a fost dat ca să ne fie de folos acum. Te foloseşti tu de El aşa cum trebuie?

Preaiubitule, mă rog ca tu să nu tratezi promisiunile lui Dumnezeu ca ceva de expus la muzeu, ci mai degrabă să le foloseşti în fiecare zi ca un izvor de mângâiere. Şi când treci printr-o vreme de nevoie, încrede-te în Domnul.

Charles H. Spurgeon Merg i în adâncu l promis iun i i lu i DumnezeuŞi cere or i ce vo ieş t i ;B inecuvântarea lu i Dumnezeu nu- ţ i va l ips i ,Cuvântu l Lu i E l î l va împ l in i cu s iguranţă .

Cum ar putea Dumnezeu să spună nu la ceva ce a promis?

13 August

Când se umplu norii de ploaie, o varsă pe pământ.

(Eclesiastul 11:3)

Dacă credem mesajul acestui verset, atunci de ce ne înspăimântă norii care întunecă cerul nostru? Este adevărat că pentru o vreme norii negri ascund soarele, dar el nu s-a stins şi în curând va străluci din nou. Între timp norii aceia sunt plini cu ploaie, şi cu cât sunt mai negri, cu atât e mai probabil că vor aduce ploi îmbelşugate.

Cum am putea avea ploaie fără nori? Necazurile noastre ne-au adus întotdeauna binecuvântări, şi întotdeauna ne vor aduce, pentru că ele sunt carele negre ale harului luminos şi glorios al lui Dumnezeu. Nu după mult

timp norii se vor goli, şi fiecare lăstar va fi mai fericit datorită ploilor. Dumnezeul nostru ne poate uda cu întristare, dar apoi El ne va înviora cu îndurarea Lui. Scrisorile de dragoste ale Domnului nostru vin la noi adesea în plicuri negre. Cărucioarele Lui pot hurui zgomotos pe cer, dar ele sunt pline de binefaceri. Şi nuiaua Lui face flori plăcute şi fructe hrănitoare. Deci să nu ne facem griji din pricina norilor. Ci mai degrabă să cântăm pentru că florile de mai ne sunt aduse prin norii şi ploile de aprilie.

O, Doamne, „norii sunt praful picioarelor [Tale]“! (Naum 1:3). Ajută-ne să ne amintim cât de aproape eşti Tu de noi în timpul zilelor întunecate şi înnorate! Dragostea Te priveşte şi se bucură. Credinţa vede norii golindu-se şi făcând dealurile din toate părţile să salte de bucurie. Charles H. Spurgeon

Ceea ce pare atât de întunecat veder i i ta le s labePoate fi o umbră, văzută b ineCe face o st ră luc i re să lumineze de două or i mai mul t .

Fu lgeru l care a lov i t copacu l tău – ca să nu te mai Adăpostească – lasă înt inderea a lbast ră a ceru lu iSă st ră lucească aco lo unde n-a s t ră luc i t n ic iodată.

St r igătu l smuls d in durerea duhulu i tăuPoate să răsune pe o câmpie îndepărtată ,Ş i să aducă pe un rătăc i t d in nou acasă.

Întinderea albastră a cerului este mult mai mare decât norii întunecoşi.

14 August

N-ai avea nici o putere asupra Mea, dacă nu ţi-ar fi fost dată de sus.

(Ioan 19:11)

Nimic care nu face parte din voia lui Dumnezeu nu este îngăduit să vină în viaţa cuiva care crede şi ascultă de El. Acest adevăr ar trebui să fie suficient ca să facă din viaţa noastră o viaţă de mulţumire şi bucurie neîncetată, pentru că voia lui Dumnezeu este lucrul cel mai plin de speranţă, cel mai plăcut şi cel mai glorios din lume. Este lucrarea continuă a atotputerniciei Lui pentru binele nostru, pe care n-o poate împiedica nimic, dacă rămânem dedicaţi şi în credinţă.

Cineva care trecea prin apa adâncă a necazului scria unui prieten:

Nu este glorios să ştii că indiferent cât de nedrept poate fi un lucru, chiar dacă pare să fi venit de la Satan însuşi, când ajunge la

noi este deja voia lui Dumnezeu pentru noi şi în ultimă instanţă aceasta va lucra spre binele nostru?

„De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu“ (Romani 8:28). Gândiţi-vă la ce a spus Domnul Hristos chiar când era trădat: „Nu voi bea paharul pe care Mi l-a dat Tatăl să-l beau?“ (Ioan 18:11).

Vom trăi vieţi fascinante dacă trăim în centrul voii lui Dumnezeu. Toate atacurile pe care Satan le aruncă asupra noastră prin păcatele altora nu numai că n-au putere să ne facă rău, dar sunt transformate în binecuvântări pe parcursul drumului. Hannah Whitall Smith

Eu stau în centru l cercu lu iVo i i lu i Dumnezeu:

Aco lo nu pot ven i cauze secundare ,Toate t rebu ie să v ină d in mâna Lu i dragă.

Totu l e b ine! Pentru că Tată l meuEste Ce l care mi -a p lănu i t v ia ţa .

Trebu ie să t rec pr in va lur i le necazu lu i?Atunc i ş t iu că va fi foarte b ine;

Deş i nu pot să spun mot ivu l ,Pot să mă-ncred, ş i ast fe l sunt b inecuvântat .

Dumnezeu este dragoste , ş i Dumnezeu este cred inc ios .Aşa că mă od ihnesc în t r -o pace per fectă .

Cu umbră ş i cu soare ,Cu bucur ie ş i cu durere ,

Doamne, mă-ncred în T ine! Amândouă sunt necesare ,Ca să depr indă pe fiecare cop i l încăpăţânat a l Tău,

Că p ierderea pământească, dacă o vom cunoaşte ,Deseor i înseamnă câşt igu l nost ru ceresc .

I. G. W.

15 August

În Împărăţia lui Dumnezeu trebuie să intrăm prin multe necazuri.(Fapte 14:22)

Cele mai bune lucruri din viaţă sunt rezultatul rănilor pe care le-ai primit. Grâul trebuie să fie zdrobit înainte să devină pâine, şi tămâia trebuie să fie arsă în foc înainte să-şi emane parfumul. Pământul trebuie să fie brăzdat cu

un plug ascuţit înainte să poată primi sămânţa. Şi o inimă zdrobită este ceea ce-I place lui Dumnezeu.

Da, cele mai dulci bucurii ale vieţii sunt roadele necazului. Natura umană se pare că trebuie să sufere ca să faci din ea o binecuvântare pentru lume.

Lângă uşa căsuţe i mele creşteCea mai minunată , cea mai g ingaşă floare care înfloreşte,

Un t randafir să lbat ic .

În d imineaţa p l ină de rouă sau când se aprop ie amurgul ,Cel mai rar par fum curge d in e l ,

D in acest c iudat t randafir să lbat ic .

Dar când s t rop i i de p loa ie cad asupra lu i ,Ah, a tunc i , emanaţ i i l e lu i sunt ş i ma i p lăcute,

La p ic ioare le mele.Deseor i cu o g ingăş ie p l ină de iub i re ,Î i presez uşor f runze le moi ş i verz i ,

Cu o du lce mângâiere.

Un par fum încă ş i mai minunat curgeCând degete le mele se aprop ie mai mul t

Ş i s t r ivesc t randafiru l .

Dragă Doamne, aşa să fie v ia ţa mea:Par fumul e i să curgă tot mai du lce ,

Când bat vântur i putern ice .

Ş i de va fi vo ia Ta b inecuvântatăSă umpl i sufletu l meu cu o durere zdrob i toare,

Apasă ş i mai tare.

Ş i -n t imp ce curge par fumu- i mur ibundVoi şopt i cu g lasu l s t ins : „E l iubeşte ş i cunoaşte

Trandafiru l Lu i zdrob i t“ .

Dacă aspiri să fii un om al mângâierii, dacă vrei să împărtăşeşti darul preoţesc al compasiunii, dacă doreşti să treci dincolo de a dărui o mângâiere banală unei inimi ispitite, şi dacă tânjeşti să treci prin schimbările zilnice ale vieţii cu acel tact care nu produce niciodată durere, atunci trebuie să fii pregătit să plăteşti preţul pentru o educaţie scumpă – pentru că la fel ca Domnul Hristos, tu trebuie să suferi. Frederick William Robertson

16 August

Îmi pusesem nădejdea în Domnul.(Psalmul 40:1)

A aştepta este mult mai greu decât a umbla, pentru că aşteptarea necesită răbdare, şi răbdarea este o virtute rară. Noi ne bucurăm să ştim că Dumnezeu construieşte garduri în jurul poporului Său, când privim gardul sub aspectul protecţiei. Dar când îl vedem crescând tot mai înalt până când nu mai putem să vedem peste el, ne întrebăm dacă vom mai ieşi vreodată din mica noastră sferă de influenţă şi slujire, în care ne simţim închişi. Uneori ne este greu să înţelegem de ce nu avem un domeniu mai larg de slujire, şi devine dificil pentru noi „să luminăm colţul“ în care ne aflăm. Dar Dumnezeu are un scop în toate întârzierile Lui. „Domnul întăreşte paşii omului, când Îi place calea lui“ (Psalmul 37:23).

Lângă acest verset, pe marginea Bibliei lui, George Mueller a făcut această observaţie: „Şi opririle de asemenea“. Este o tristă greşeală ca cineva să treacă de gardurile lui Dumnezeu. Este un principiu vital al călăuzirii Domnului ca un creştin să nu plece niciodată din locul în care este sigur că l-a aşezat Dumnezeu, până nu se mişcă „stâlpul de nor“ (Exod 13:21). din Vremurile Şcolii Duminicale

Odată ce am învăţat să aşteptăm îndrumarea Domnului în toate, vom cunoaşte puterea care găseşte punctul ei cel mai înalt într-o umblare lină şi constantă. Mulţi dintre noi nu avem această putere pe care o dorim atât de mult, dar Dumnezeu dă putere deplină pentru orice lucrare pe care ne cheamă s-o facem. Aşteptarea – să rămâi credincios cârmuirii Lui – acesta este secretul puterii. Şi orice lucru care nu se potriveşte cu ascultarea de El este o pierdere de timp şi de energie. Veghează şi aşteaptă călăuzirea Lui. Samuel Dickey Gordon

Trebuie viaţa considerată un eşec de cineva constrâns să stea pe loc, forţat la inactivitate şi obligat să urmărească valurile mari şi tumultoase ale vieţii de pe ţărm? Nu – victoria se câştigă atunci stând pe loc şi aşteptând în tăcere. Însă lucrul acesta este de o mie de ori mai greu de făcut decât în trecut, când alergai cu capul înainte în treburile vieţii. E nevoie de mult mai mult curaj să stai şi să aştepţi şi totuşi să nu te descurajezi sau să-ţi pierzi speranţa, să te supui voii lui Dumnezeu, să renunţi la oportunităţile de a lucra şi să laşi onorurile pentru alţii, şi să fii tăcut, încrezător, şi bucuros în timp ce mulţimea ocupată îşi continuă fericită drumul.

Cea mai minunată viaţă este: „să rămâneţi în picioare, după ce veţi fi biruit totul“ (Efeseni 6:13). J. R. Miller

17 August

Am încredere în Dumnezeu că se va întâmpla aşa cum mi s-a spus.

(Fapte 27:25)

Cu un număr de ani în urmă am fost în America cu căpitanul unui vapor cu aburi care era un creştin foarte devotat. După ce ne-am îndepărtat de coasta Terra-Nova, mi-a spus: „Ultima oară când am fost cu vaporul aici, adică acum cinci săptămâni, s-a întâmplat ceva care a revoluţionat întreaga mea viaţă creştină. Eram pe punte de douăzeci şi patru de ore în cap când George Mueller din Bristol, Anglia, care era un pasager la bord, a venit la mine şi mi-a spus: «Căpitane, sunt nevoit să-ţi spun că trebuie să fiu în Quebec sâmbătă după-amiază». «Imposibil!», am răspuns eu. «Foarte bine», a răspuns Mueller, «dacă vaporul tău nu mă poate duce, Dumnezeu va găsi o altă cale, pentru că eu n-am pierdut nici un angajament în cincizeci şi şapte de ani. Hai să coborâm în camera hărţilor ca să ne rugăm».

M-am uitat la acest om al lui Dumnezeu şi m-am gândit în sinea mea: «Din ce azil de nebuni a scăpat?» Nu întâlnisem niciodată un om ca acesta. «Domnule Mueller», am spus, «realizaţi cât de densă este ceaţa?» «Nu», a replicat el. «Ochii mei nu se uită la ceaţa densă, ci la Dumnezeul cel viu, care controlează toate împrejurările din viaţa mea».

Atunci el a îngenuncheat şi a rostit una din cele mai simple rugăciuni pe care le-am auzit vreodată. După ce a terminat, am început să mă rog, dar el mi-a pus mâna pe umăr şi mi-a spus să nu mă rog. El a spus: «Mai întâi că tu nu crezi că Dumnezeu va răspunde, şi al doilea, EU CRED CĂ A RĂSPUNS. Ca urmare, nu mai este nevoie să te rogi pentru asta».

În timp ce mă uitam la el, a spus: «Căpitane, Îl cunosc pe Domnul meu de cincizeci şi şapte de ani, şi n-a existat nici o singură zi în care să nu reuşesc să obţin o audienţă la Împăratul. Ridică-te, căpitane, şi deschide uşa, şi vei vedea că ceaţa a dispărut». M-am ridicat, şi într-adevăr ceaţa dispăruse. Şi sâmbătă după-amiază George Mueller era în Quebec la adunarea lui“. selectat

Dacă dragostea noastră ar fi mai s implă ,L -am crede pe Dumnezeu pe Cuvânt ;

Ş i v iaţa noastră ar fi numai soare ,În bunătatea Domnulu i nost ru .

18 August

Aşa a călăuzit Domnul singur pe poporul Său.(Deuteronom 32:12)

Muntele era abrupt , dar încura ja ţ i pe drumDe o p lăcută conversaţ ie , urcam gândindu-neCă aşa va fi până vom a junge pe înă l ţ imi ;Dar deodată o t recătoare îngustă ş i în tor tocheată

A apărut , ş i a tunc i Stăpânul a spus: „Copi lu l Meu,A ic i ve i merge ce l mai s igur numai cu Mine“ .

Am t remurat , însă încrederea profundă d in in ima mea a răspuns :

„Aşa să fie , Doamne“. E l a luat mâna mea s labă În a Lu i , acceptând ast fe l dor inţa mea de a- I încred inţa

Lu iTotu l , ş i de a găs i totu l în E l .Un moment lung ş i în tunecat ,Ş i n -am mai văzut n ic i un pr ie ten, decât pe I sus s ingur .

Dar o ! cu atâta tandreţe m-a condus E l mai depar teŞ i în sus , ş i mi -a vorb i t cu aşa cuv inte de îmbărbătare ,Cu aşa şoapte ta in ice a le dragoste i Lu i minunate ,Încât curând I -am spus to t necazu l ş i f r i ca mea,Ş i m-am spr i j in i t cu încredere de braţu l Său putern ic .Ş i a tunc i am văzut paş i i mei g răb indu-se ,Ş i o lumină de nespus a luminatDrumul den ivelat , o lumină cum nu poate fi văzutăDecât în aprop iata companie a lu i Dumnezeu.

Încă puţ in , ş i ne vom întâ ln i d in nouCu ce i drag i care au p lecat ; dar în mi j locu l bucur ie i

f renet iceA sa lutăr i lor , aşa cum nu putem cunoaşte a ic i ,Ş i a cântecelor vese le , ş i a îmbrăţ i şăr i lor cereşt i ,Ş i a amint i r i lo r drag i care rev inDin v ia ţa acum trecută , c red că o amint i reMai dragă ş i mai s fântă decât toate ce le la l te , se va iv i ,Ş i no i care ne-am adunat pe st răz i le de aur ,Vom simţi deseor i nevoia să vorbim cu o iubire pl ină de

recunoşt inţăDe acea z i în tunecată când I sus ne-a chemat să urcămO pantă abruptă ş i îngustă , spr i j in indu-ne numai pe E l .

Nu este nici un munte semeţ fără o vale adâncă, şi nu există naştere fără dureri. Daniel Crawford

19 August

Ca nişte întristaţi, şi totdeauna suntem veseli.(2 Corinteni 6:10)

Întristarea era frumoasă, dar frumuseţea ei era frumuseţea lunii când străluceşte printre ramurile stufoase ale copacilor din pădure. Lumina ei blândă a făcut mici ochiuri de ape argintii ici şi colo pe muşchiul verde şi moale de pe pământul pădurii. Şi când întristarea a cântat, cântecul ei era ca şi chemările joase şi dulci ale privighetorii, şi în ochii ei era privirea care nu aşteaptă a cuiva care a încetat să mai caute bucuria viitoare. Ea putea să plângă într-o compasiune tandră cu cei ce plâng, dar să se bucure cu cei ce se bucură era un lucru necunoscut pentru ea.

Bucuria era şi ea frumoasă, dar frumuseţea ei era frumuseţea radiantă a unei dimineţi de vară. Ochii ei păstrau încă râsul fericit al copilăriei, şi părul ei strălucea de sărutările soarelui. Când cânta, glasul ei se înălţa ca glasul unei ciocârlii, şi paşii ei erau ca marşul unui învingător care n-a cunoscut niciodată înfrângerea. Ea putea să se bucure cu oricine se bucura, dar să plângă cu cei ce plâng era un lucru necunoscut pentru ea.

Întristarea a spus cu mare dor: „Noi nu vom putea niciodată să fim unite, ca să fim una“. „Nu, niciodată“, a răspuns Bucuria, cu ochii umezi în timp ce vorbea, „deoarece cărarea mea trece prin pajiştile luminate de soare, cei mai frumoşi trandafiri înfloresc când sosesc eu, şi păsările cântătoare aşteaptă venirea mea ca să cânte cele mai vesele melodii ale lor“.

„Da, şi cărarea mea“, a spus Întristarea, întorcându-se încet, „trece prin pădurea întunecoasă, şi florile lunii, care se deschid numai noaptea, vor umple braţele mele. Însă cel mai dulce dintre toate cântecele pământeşti – cântecul de dragoste al nopţii – va fi al meu. Aşa că rămâi cu bine, dragă Bucurie, rămâi cu bine“.

Însă chiar când vorbea Întristarea, ea şi Bucuria au devenit conştiente că cineva stătea lângă ele. În ciuda luminii slabe, au simţit o Prezenţă regească, şi deodată o mare şi sfântă teamă le-a copleşit. Atunci s-au lăsat pe genunchii lor înaintea Lui.

„Eu Îl văd ca Rege al Bucuriei“, a şoptit Întristarea, „pentru că pe capul Lui sunt multe cununi, şi semnele cuielor din mâinile şi picioarele Lui sunt cicatricile unei mari victorii. Şi înaintea Lui toată întristarea mea se topeşte într-o dragoste şi într-o bucurie nepieritoare. Acum mă dăruiesc Lui pentru totdeauna“.

„Nu, Întristare“, a spus Bucuria încet, „pentru că eu Îl văd ca Rege al Întristării, şi cununa de pe capul Lui este o cunună de spini, şi semnele cuielor din mâinile şi picioarele Lui sunt cicatricile unei agonii teribile. Şi eu mă dăruiesc Lui pentru totdeauna, pentru că întristarea cu El trebuie să fie mai dulce decât orice bucurie pe care am cunoscut-o vreodată“.

„Atunci suntem una în El“, au strigat ele cu bucurie, „pentru că nimeni în afară de El nu ar putea uni Bucuria şi Întristarea“. Deci au mers mână-n mână în lume, urmându-L pe El prin furtuni şi soare, prin frigul aspru al iernii şi prin bucuria şi căldura verii, şi ca să fie „ca nişte întristaţi, şi totdeauna suntem veseli“.

Ş i -a pus Înt r is tarea mâna pe umăru l tău ,Ş i umblă cu t ine în tăcere pe drumul v ie ţ i i ,

În t imp ce Bucur ia , compania ta minunată de a l tădată , s -a răc i t ,

Ş i e tot mai departe de t ine z i de z i?Nu fug i de compania În t r is tăr i i ,

Ea este mesageru l lu i Dumnezeu pentru t ine ;Ş i Î i ve i mul ţumi în măreţu l Său mâine –

Căc i ceea ce nu ş t i acum, ve i vedea atunc i ;Ea este îngeru l lu i Dumnezeu, înveşmântat în vă lur i le

nopţ i i ,Cu care „vom umbla pr in cred inţă“ ş i „nu pr in vedere“ . [2 Corinteni

5:7]

20 August

Iacov însă a rămas singur. Atunci un om s-a luptat cu el până în revărsatul zorilor. (Geneza 32:24)

În acest pasaj, Dumnezeu Se luptă cu Iacov mai mult decât se luptă Iacov cu Dumnezeu. „Omul“ la care se face referire aici este Fiul Omului – Îngerul Legământului. Era Dumnezeu în formă umană, care exercita presiuni asupra lui Iacov ca să stoarcă din el vechea lui viaţă. Şi în revărsatul zorilor Dumnezeu a învins, pentru că „i s-a scrântit încheietura coapsei lui Iacov“ (v. 25). Când Iacov „a căzut“ din vechea lui viaţă, a căzut în braţele lui Dumnezeu, agăţându-se de El, dar în acelaşi timp luptându-se până a primit binecuvântarea. Binecuvântarea lui a fost o nouă viaţă, aşa că s-a ridicat de la viaţa pământească la cea cerească, de la uman la divin, şi de la natural la supranatural. Începând cu acea dimineaţă, el era un om slab şi zdrobit din punct de vedere omenesc, dar Dumnezeu era acolo. Şi glasul ceresc al Domnului a proclamat: „Numele tău nu va mai fi Iacov, ci te vei chema Israel (Cel ce luptă cu Dumnezeu); căci ai luptat cu Dumnezeu şi cu oameni, şi ai fost biruitor“ (v. 28).

Preaiubitule, aceasta ar trebui să fie o scenă tipică în viaţa oricărui om care a fost transformat. Dacă Dumnezeu ne-a chemat la cele mai înalte şi mai bune lucruri ale Sale, fiecare din noi vom avea un moment de criză, când toate resursele noastre vor cădea şi când ne confruntăm fie cu ruina fie cu ceva mai bun decât am visat vreodată. Dar înainte să putem primi binecuvântarea, trebuie să ne bazăm pe ajutorul infinit al lui Dumnezeu. Trebuie să vrem să-i dăm drumul, predându-ne Lui complet, şi punând capăt înţelepciunii, puterii şi neprihănirii noastre. Trebuie să fim „răstigniţi împreună cu Hristos“ (Gal. 2:20) şi totuşi să trăim prin El. Dumnezeu ştie cum să ne conducă spre punctul de criză, şi ştie cum să ne treacă prin ea.

Te conduce Dumnezeu în felul acesta? Este aceasta semnificaţia încercării tale misterioase, a împrejurărilor tale dificile, a situaţiei tale

imposibile, sau a acelui loc de încercare peste care parcă nu poţi să treci fără El? Dar ai tu suficient din El ca să câştigi victoria?

Atunci întoarce-te la Dumnezeul la Iacov! Aruncă-te cu toată neputinţa ta la picioarele Lui. Mori în braţele Lui pline de dragoste faţă de puterea şi înţelepciunea ta, şi ridică-te ca şi Iacov prin puterea şi suficienţa Lui. Nu există nici o ieşire din situaţia ta dificilă şi îngustă decât pe sus. Trebuie să câştigi eliberarea, ridicându-te mai sus, intrând într-o nouă experienţă cu Dumnezeu. Şi fie ca aceasta să te introducă în tot ceea ce înseamnă revelaţia „Puternicului lui Iacov“ (Isaia 60:16)! Nu există nici o cale de ieşire în afară de Dumnezeu.

La p ic ioare le Ta le cad,Mă dăru iesc Ţ ie în TOTUL,SĂ SUFĂR, SĂ TRĂIESC SAU SĂ MORPentru Domnul meu ce l răs t ign i t .

21 August

El m-a scos la loc larg, şi m-a scăpat, pentru că mă iubeşte.

(Psalmul 18:19)

Ce este acest „loc larg“? Ce ar putea fi decât Dumnezeu Însuşi – Fiinţa infinită prin care toate celelalte fiinţe îşi găsesc sursa şi sfârşitul vieţii lor? Dumnezeu este într-adevăr un „loc larg“. Şi David a fost dus acolo prin umilinţă, degradare şi un simţ al nevredniciei. Madame Guyon

V-am purtat pe aripi de vultur şi v-am adus aici la Mine. Exod 19:4

Temându-mă să mă lansez pe va lu l „depl ine i predăr i“ ,L -am înt rebat pe Domnul încotro vor duce ape le e iMica mea barcă: „Spre măr i fur tunoase, mă tem?“

„Spre Mine“ , a spus E l .

Stăteam p lângând lângă un mormânt desch is ,În amărăc iunea sufletu lu i meu am st r igat la Dumnezeu:„Unde duce această ca le a durer i i pe care păşesc?“

„Spre Mine“ , a spus E l .

Luptând pentru suflete , am iub i t lucrarea foarte mul t ;Apoi au ven i t dezamăgi r i le ; nu puteam să spunDe ce , până când E l a spus : „Eu sunt totu l pentru t ine ;

La Mine te chem“.

Urmăr indu- i pe ero i i mei – pe ace ia pe care î i iubesc ce l mai mul t

I -am văzut căzând; n -au putut face faţă testu lu i ,Ch iar pr in aceasta Domnul , pr int re lacr imi nu puţ ine ,

La E l m-a adus .

La E l? N ic i o l imbă pământească nu poate spuneFer ic i rea pe care o am, de când locu iesc în in ima Lu i ;Lucrur i le care mă fermecau odată nu mai înseamnă n imic ;

La E l am fost adus . s

electat

22 August

Ceilalţi să se aşeze unii pe scânduri, iar alţii pe frânturi de corabie, şi aşa s-a făcut că au ajuns toţi teferi la uscat.(Fapte 27:44)

Povestea miraculoasă a călătoriei lui Pavel la Roma, cu încercările şi biruinţele ei, este un exemplu minunat de lumină şi întuneric în călătoria credinţei unei vieţi umane. Şi cea mai remarcabilă parte a călătoriei o reprezintă locurile dificile şi strâmte care se împletesc cu extraordinara providenţă şi intervenţie a lui Dumnezeu.

Există o concepţie greşită foarte răspândită care susţine că umblarea în credinţă a creştinului este presărată cu flori şi că atunci când intervine Dumnezeu în vieţile oamenilor Săi, El face aceasta într-un fel atât de minunat ca să ne ridice întotdeauna şi să ne scoată din împrejurările noastre dificile. În realitate, însă, experienţa reală este exact inversă. Şi mesajul Bibliei este unul în care alternează încercările cu biruinţele în viaţa unui „nor aşa de mare de martori“ (Evrei 12:1), a fiecăruia de la Abel până la ultimul martir.

Pavel, mai mult decât oricine altcineva, este un exemplu de cât de mult poate să sufere un copil de Dumnezeu fără să fie înfrânt sau zdrobit în duh. Din cauza mărturiei lui pe care a dat-o în Damasc, a fost urmărit de persecutori ca să fie omorât şi a fost forţat să fugă ca să-şi scape viaţa. Totuşi nu vedem nici un car ceresc, în mijlocul fulgerelor de foc, care să coboare şi să-l salveze pe sfântul apostol din mâna vrăjmaşilor săi. Dumnezeu însă a lucrat o cale simplă de scăpare pentru Pavel: „Într-o noapte, ucenicii l-au luat şi l-au coborât prin zid, dându-l jos într-o coşniţă“ (Fapte 9:25). Da, a fost într-o coşniţă de haine vechi, ca un maldăr de lenjerie murdară sau de articole de băcănie. Slujitorul Domnului Isus Hristos a fost coborât de la o fereastră prin zidul Damascului, şi într-un mod umil a scăpat de ura duşmanilor săi.

Mai târziu îl găsim stând luni de zile în temniţe singuratice, vorbind despre „vegheri“ şi „posturi“ (2 Cor. 6:5), despre prietenii care l-au părăsit şi despre bătăile brutale şi umilitoare. Şi chiar după ce Dumnezeu i-a promis că-l va elibera, îl vedem părăsit zile întregi, aruncat încoace şi încolo de valurile unei mări furtunoase şi silit să protejeze un navigator trădător. Şi în sfârşit, când vine eliberarea lui, nu vine printr-o corabie cerească navighând din ceruri ca să salveze acest ilustru prizonier. Şi de asemenea nu este nici un înger care să vină umblând pe ape şi să potolească marea înfuriată. Nu este nici un semn supranatural al măreţiei eminente, pentru că un om trebuie să apuce o bucată de catarg ca să supravieţuiască, altul un lemn plutitor, altul un mic fragment din corabia avariată, şi altul este nevoit să înoate ca să-şi scape viaţa.

În această povestire, găsim modelul lui Dumnezeu şi pentru vieţile noastre. Ea se doreşte a fi o veste bună pentru cei care trăiesc în această lume cotidiană în împrejurări obişnuite şi care se confruntă cu mii de situaţii obişnuite, care trebuie să fie rezolvate prin mijloace cu totul obişnuite.

Promisiunile lui Dumnezeu şi providenţa Lui nu ne ridică din lumea bunului simţ şi a încercărilor de fiecare zi, pentru că tocmai prin aceste lucruri este desăvârşită credinţa noastră. Şi tocmai în această lume Îi place lui Dumnezeu să împletească firele aurii ale dragostei Sale cu firele răsucite şi întortocheate ale experienţelor noastre comune de fiecare zi.

din Locuri grele pe calea credinţei

23 August

Prin credinţă Avraam … a ascultat şi a plecat fără să ştie unde se duce. (Evrei 11:8)

Aceasta este credinţa fără vedere. A vedea nu este credinţă, ci raţiune. Odată, când traversam Atlanticul cu vaporul, am observat exact acest principiu al credinţei. N-am văzut nici o cale marcată pe apă, nu puteam să văd nici măcar ţărmul. Totuşi, în fiecare zi, marcam înaintarea noastră pe o hartă ca şi cum am fi urmărit o linie uriaşă trasată cu creta pe apă. Şi când am văzut pământul pe partea cealaltă a Atlanticului, ştiam exact unde eram, ca şi cum am fi fost capabili să-l vedem de la trei mii de mile distanţă.

Cum a fost întocmit traseul nostru cu atâta precizie? În fiecare zi, căpitanul nostru îşi lua instrumentele, privea spre cer, şi determina traseul după soare. El naviga folosind luminile cereşti, nu pe cele pământeşti.

Credinţa autentică de asemenea priveşte în sus şi navighează, folosindu-L pe măreţul Fiu al lui Dumnezeu. Nu călătoreşte niciodată uitându-se la linia ţărmului, la farurile pământeşti, sau la trecătorile de pe drum. Şi paşii credinţei ne conduc deseori la incertitudine totală sau chiar în întuneric şi dezastru, dar Domnul va deschide calea şi de multe ori face cele mai întunecate ore de la miezul nopţii la fel de strălucitoare ca zorii zilei.

Hai să mergem înainte astăzi, fără să ştim sau să vedem, ci încrezându-ne. din Zilele cerului pe Pământ

Foarte mulţi dintre noi vrem să vedem drumul nostru printr-o nouă sforţare înainte ca măcar să fi pornit. Imaginează-ţi ce ar fi dacă am putea să ne vedem drumul de la început până la sfârşit. Cum ne-am mai dezvolta darurile spirituale? Credinţa, nădejdea şi dragostea nu pot fi culese din pom, ca merele coapte. Adu-ţi aminte că după cuvintele: „La început“ (Geneza 1:1) vine cuvântul „Dumnezeu“. Este primul nostru pas în credinţă care întoarce cheia în broasca uşii puterii Lui. Este adevărat că Dumnezeu îi ajută pe cei care se ajută singuri, dar El îi ajută şi pe cei neajutoraţi. Deci indiferent de împrejurările tale, tu poţi să depinzi de El oricând.

A nădăjdui în Dumnezeu ne aduce la capătul călătoriei noastre mult mai repede decât picioarele noastre.

Multe oportunităţi se pierd când noi stăm şi ne gândim după ce El a spus: „Mergi!“

24 August

Am de toate şi sunt în belşug.(Fil ipeni 4:18)

În una din cărţile mele despre grădinărit este un capitol cu un titlu foarte interesant: „Flori care cresc la umbră“. Se ocupă cu acele zone ale unei grădini care nu prind niciodată lumina directă a soarelui, şi enumeră felurile de flori care nu numai că se dezvoltă în colţurile întunecoase, dar efectiv le place acolo şi înfloresc acolo.Există asemănări aici cu lumea spirituală. Sunt creştini care par să înflorească atunci când împrejurările lor materiale devin foarte aspre şi severe. Ei cresc în întuneric şi în umbră. Dacă lucrul acesta nu ar fi adevărat, cum am putea explica unele din experienţele apostolului Pavel? Când a scris versetul de mai sus, el era prizonier la Roma. Misiunea principală a vieţii lui părea să fi fost distrusă. Dar tocmai în acest întuneric persistent au început florile să-şi arate feţele în strălucirea unei glorii fascinante. Pavel poate că le-a mai văzut şi înainte, crescând de-a lungul drumului deschis, dar cu siguranţă niciodată în această putere şi frumuseţe incomparabilă în care se arătau acum. Şi cuvintele promisiunilor şi-au deschis comorile pentru el într-un fel pe care nu-l mai experimentase niciodată înainte.Printre acele comori erau lucruri aşa de minunate cum ar fi harul, dragostea, bucuria şi pacea lui Hristos, şi se pare că ele aveau nevoie de întuneric ca să scoată la iveală taina lor şi gloria lor interioară. Temniţa întunecoasă şi sordidă devenise căminul adevărului revelat al lui Dumnezeu, şi Pavel a început să realizeze ca niciodată înainte dimensiunea şi bogăţia moştenirii lui spirituale.N-am cunoscut noi toţi bărbaţi şi femei care au început să-şi poarte puterea şi speranţele ca pe o haină regală de îndată ce

au fost nevoiţi să îndure o perioadă de întuneric şi singurătate? Oameni ca aceştia pot fi puşi în închisoare de către lume, dar comoara lor va fi închisă împreună cu ei, pentru că adevărata comoară nu poate fi închisă în afara vieţii lor. Condiţia lor materială poate arăta ca un pustiu, dar „pustia şi ţara fără apă se vor bucura; pustietatea se va veseli şi va înflori ca trandafirul“ (Isaia 35:1). John Henry Jowett

Fiecare floare, chiar cea mai frumoasă, are umbra ei dedesubtul ei când stă în lumina soarelui.

Unde este multă lumină, este şi multă umbră.

25 August

Înainte de venirea credinţei, noi eram sub pază …, închişi pentru credinţa care trebuia să fie descoperită.

(Galateni 3:23)

Dumnezeu, în vremurile trecute, a făcut ca oamenii să fie ţinuţi sub paza legii Lui, astfel încât să înveţe calea cu mult mai excelentă a credinţei. Pentru că tocmai prin lege ei puteau să vadă standardul sfinţeniei lui Dumnezeu şi prin aceasta să realizeze totala lor neputinţă. Apoi ei vor învăţa bucuroşi calea credinţei Lui.Dumnezeu încă ne mai face să fim „închişi pentru credinţa care trebuie să fie“ învăţată. Natura noastră, împrejurările, încercările şi dezamăgirile, toate au rolul de a ne ţine supuşi şi „închişi“ până când vom vedea că singura cale de ieşire este calea credinţei Lui. Moise a încercat să elibereze pe poporul său folosind efortul propriu, influenţa lui personală, şi chiar violenţa. Aşa că Dumnezeu l-a „închis“ pentru patruzeci de ani în pustiu înainte ca el să fie pregătit pentru lucrarea Sa.Pavel şi Sila au fost chemaţi de Dumnezeu să predice Evanghelia în Europa. În Filipi „le-au dat multe lovituri, i-au aruncat în temniţă, şi … temnicerul … le-a băgat picioarele în butuci“ (Fapte 16:23-24). Au fost „închişi“ pentru credinţă. Ei s-au încrezut în Dumnezeu şi Îi cântau cântări de laudă în cele mai întunecate ceasuri ale lor, şi Dumnezeu le-a adus eliberarea şi salvarea.Apostolul Ioan a fost şi el „închis“ pentru credinţă, când a fost exilat în Insula Patmos. Şi dacă n-ar fi fost trimis niciodată acolo, n-ar fi văzut niciodată acele viziuni glorioase ale lui Dumnezeu. Dragă cititorule, eşti cumva în vreun necaz teribil? Ai experimentat o dezamăgire, sau o durere mare, sau o pierdere inexprimabilă? Eşti într-o situaţie dificilă? Bucură-te! Ai fost „închis“ pentru credinţă. Acceptă problemele tale aşa cum se cuvine şi încredinţează-le lui Dumnezeu. Laudă-L, pentru că „toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu“ (Rom. 8:28) şi pentru că El face „asemenea lucruri pentru cei ce se încred în El“ (Isaia 64:4). Dumnezeu îţi va trimite binecuvântări şi ajutor, şi îţi va descoperi adevăruri cu care nu te-ai fi întâlnit

niciodată altfel.Şi mulţi alţii vor primi şi ei descoperiri şi binecuvântări pentru că tu ai fost „închis“ ca să înveţi calea credinţei. C. H. P.

Lucrurile mari se fac când omul şi munţii se întâlnesc,Nu se fac plimbându-te pe stradă.

26 August

Nu este în mine.(Iov 28:14)

Mi-amintesc că am spus într-o vară: „Ceea ce-mi trebuie de fapt este o excursie la ocean“. Aşa că m-am dus la plajă, dar oceanul părea să spună: „Nu este în mine!“ Oceanul n-a făcut pentru mine ceea ce credeam că va face. Atunci am spus: „Poate că munţii îmi vor da odihna de care am nevoie“. M-am dus în munţi, şi când m-am trezit în prima dimineaţă, am privit magnificul munte pe care am tânjit atât de mult să-l văd. Dar priveliştea nu m-a satisfăcut, şi muntele a spus: „Nu este în mine!“

Ceea ce-mi trebuia de fapt era adâncul ocean al dragostei lui Dumnezeu şi munţii înalţi ai adevărului Lui în mine. Înţelepciunea Lui avea adâncimi şi înălţimi pe care nici oceanul nici munţii nu le puteau cuprinde şi care nu puteau fi comparate cu bijuteriile, cu aurul sau cu pietrele preţioase. Hristos este înţelepciunea şi El este nevoia noastră cea mai profundă. Neliniştea noastră interioară poate fi potolită numai de revelaţia prieteniei şi a dragostei Lui eterne faţă de noi. Margaret Bottome

In ima mea este aco lo !Unde, pe cu lmi eterne, locu ieş te Prea iub i tu l meuPr int re cr in i ş i narc i se ga lbene;Îmbrăcat în s t ră luc i rea Tronu lu i Mare ş i A lb ,Învesel i t de zâmbetu l Ce lu i ce s tă pe t ron,Cu g lor ia ce-mpodobeşte tot păru l Său bogatŞ i - I face ch ipu l nemur i tor ş i mai f rumos –ACOLO ESTE COMOARA MEA ş i in ima mea este aco lo .

In ima mea este aco lo !Cu Cel care a făcut v iaţa pe pământ atât de minunată ,Atât de bună s -o t ră ieş t i , ş i totuş i să mor i după p lanu l

Său ;Atât de b lând, atât de măreţ , atât de bun ş i atât de

v i teaz ,Mereu gata să ier te , atât de putern ic să sa lveze.Duhul Său pur , minunat face cerur i le mai f rumoase,Ş i aco lo se îna l ţă rugăc iunea mea p l ină de dor –ACOLO ESTE COMOARA MEA ş i in ima mea este aco lo .

Poemul favorit al regretatului Charles E. Cowman

Nu poţi să te aştepţi niciodată să ţii un vultur în pădure. Poţi să aduni cele mai frumoase păsări în jurul lui, să faci un cuib pentru el pe cel mai înalt pin, şi să chemi alte păsări să-i aducă cele mai alese delicatese, el le va refuza pe toate. Îşi va întinde aripile mândre şi, cu ochii aţintiţi spre o stâncă alpină, se va ridica în zbor spre palatele lui ancestrale din stâncă, unde furtunile şi căderile de apă îşi cântă muzica lor naturală.Sufletul nostru doreşte fierbinte să se înalţe în zbor ca un vultur şi va găsi odihnă numai pe Stânca Veacurilor. Palatele lui ancestrale sunt palatele cerului, făcute din stânca atributelor lui Dumnezeu. Şi durata zborului său maiestuos este eternitatea! „Doamne, TU ai fost locul nostru de adăpost din neam în neam“ (Psalmul 90:1). J. R. Macduff

„Casa mea e Dumnezeu Însuş i“ ; Hr i s tos m-a dus aco lo .M-am aşezat în b raţe le Lu i putern ice ;E l m-a r id icat ş i , la adăpost de or ice per ico l ,M-a purtat „pe unde n-a că lcat n ic i un p ic io r decât a l

Lu i“ ,În ce l mai s fânt Cămin cu Dumnezeu ,Ş i m-a făcut să locu iesc în E l , bucurându-mă aco lo .O, Loc Sfânt! O , Cămin d iv in ş i minunat!Ş i no i , ce i mic i a i lu i Dumnezeu, rămânem aco lo .

„Casa mea e Dumnezeu Însuş i“ ; n -a fost aşa de la început!

Am mers pe un drum lung , lung , noapte ş i z i ,Ş i am căutat să găsesc în mine însumi o ca le .N imic d in ce am făcut sau am s imţ i t nu m-a putut aduce

aproape.E for tur i le mele au eşuat , ş i e ram p l in de teamă,Ş i a tunc i am aflat că Hr i s tos era s ingura ca le ,Că t rebu ie să v in la E l ş i să rămân în E l ,Ş i Dumnezeu mi -a spus aşa.

Ş i acum „Casa mea e Dumnezeu“, ş i m-am adăpost i t aco lo ,

Dumnezeu face fa ţă încercăr i lor d in v iaţa mea pământească,

Dumnezeu mă încon joară ş i mă apără de fur tun i ş i de lupte ,

Dumnezeu ia povara gr i j i lo r mele z i ln ice .O, Loc Minunat! O, Cămin d iv in ş i minunat !Ş i eu , ce l mic a l lu i Dumnezeu, sunt ascuns în s iguranţă

aco lo .Doamne, acum că eu locu iesc în T ine ş i Tu în mine,

Fă-mă mort fa ţă de tot ce e st ră in de T ine;Ca atunc i când mă od ihnesc în Căminu l meu nespus de

minunat ,Sufletu l meu să vadă întotdeauna ş i numaiPe Dumnezeul meu în or i ce lucru ş i în o r ice loc ;Casa mea e Dumnezeu. autor necunoscut

27 August

El l-a luat la o parte din norod.(Marcu 7:33)

Pavel a făcut faţă nu numai testelor care au venit când era activ în slujba lui pentru Hristos, ci şi testelor singurătăţii în timpul captivităţii. Noi putem să fim în stare să facem faţă tensiunii celei mai intense munci, chiar dacă este cuplată cu o severă suferinţă, şi totuşi să ne prăbuşim complet dacă suntem puşi deoparte de la orice activitate sau lucrare creştină. Lucrul acesta ar fi adevărat mai ales dacă am fi forţaţi să îndurăm un regim de carceră într-o celulă de închisoare. Chiar şi cea mai maiestuoasă pasăre, care se înalţă în zbor mai sus decât toate celelalte şi suportă cele mai lungi zboruri, s-ar cufunda în disperare dacă ar fi pusă într-o colivie, unde ar fi forţată să lovească neputincioasă cu aripile în zăbrelele închisorii ei. Ai văzut vreodată un vultur magnific forţat să lâncezească într-o colivie mică? Cu capul plecat şi aripile lăsate, e un tablou trist al durerii inactivităţii.Să-l vezi pe Pavel în închisoare înseamnă să vezi o altă faţă a vieţii. Ai observat cum s-a purtat? Părea că se uită peste vârful zidului închisorii lui şi peste capetele vrăjmaşilor lui. Uită-te chiar cum şi-a semnat numele pe epistolele lui – nu ca prizonier al lui Festus, nici al cezarului, şi nici ca o victimă a Sanhedrinului, ci ca un „întemniţat pentru Domnul“ (Efeseni 4:1). În toate acestea, el a văzut numai mâna lui Dumnezeu la lucru. Pentru el, închisoarea a devenit un palat, cu coridoarele lui răsunând de strigăte triumfătoare de laudă şi bucurie.Forţat de lucrarea misionară pe care a iubit-o atât de mult, Pavel şi-a construit un nou amvon – o nouă platformă a mărturiei. Şi din locul robiei lui au apărut unele din cele mai încurajatoare şi mai folositoare predici despre libertatea creştină. Ce mesaje preţioase de lumină au ieşit din umbrele întunecate ale captivităţii lui.Gândeşte-te de asemenea la acea listă lungă de sfinţi care au călcat pe urmele lui Pavel şi au fost întemniţaţi pentru credinţa lor. Timp de doisprezece ani lungi, glasul lui John Bunyan a fost redus la tăcere într-o închisoare engleză din Bedford. Totuşi, acolo a scris el cea mai mare operă a vieţii lui, Călătoria creştinului – citită de mai mulţi oameni decât orice altă carte cu excepţia Bibliei. El a spus odată: „Eram acasă în închisoare, şi marea mea bucurie m-a făcut să stau şi să scriu şi să scriu“. Şi întunericul lungii lui captivităţi a devenit un vis minunat care să lumineze calea a

milioane de călători osteniţi.Doamna Guyon, o sfântă de origine franceză blândă şi plină de viaţă, a îndurat o perioadă foarte lungă de timp în spatele zidurilor închisorii. Şi precum sunetele unor păsări închise în colivie ale căror cântece sunt mai frumoase ca rezultat al încarcerării lor, muzica sufletului ei a călătorit departe de zidurile temniţei ei, înlăturând tristeţea din multe inimi descurajate.

O, ce mângâiere cerească a făcut Dumnezeu să curgă din locurile singurătăţii!

S. C. ReesLuat la o parte de I sus ,

Să s imt at ingerea mâin i i Sa le ;Să mă od ihnesc o vreme la umbra

Stânc i i în t r -o ţară obos i toare .

Luat la o parte de I sus ,În s ingurătatea mohorâtă ş i t r i s tă ,

Unde n ic i o a l tă mângâiere nu poate a junge la mine,Decât g lasu l Lu i a tât de drag in imi i mele .

Luat la o parte de I sus ,Ca să fiu s ingur doar cu E l ,

Ca să aud tonur i le dragoste i Lu i minunateÎn mi j locu l tăcer i i ş i a umbre lor în tunecate .

Luat la o parte de I sus ,Vo i rez is ta în locur i le pust i i ,

Când vo i auz i cum n-am mai auz i t n ic iodată,Ş i Î l vo i vedea „ fa ţă către faţă“?

28 August

Acolo l-a pus la încercare.(Exod 15:25)

Am vizitat odată camera de testare a unui laminor mare de oţel. Eram înconjurat de instrumente şi echipamente care testau piesele de oţel la limită şi măsurau limita lor de rezistenţă. Unele piese au fost răsucite până s-au rupt, şi atunci au fost etichetate cu nivelul de presiune la care puteau rezista. Unele au fost întinse până la limita lor de rezistenţă, cu nivelul lor de putere de asemenea notat. Altele au fost comprimate până la limita lor de compresiune şi măsurate. Datorită testării, directorul laminorului ştia exact ce presiune şi ce tensiune putea suporta fiecare piesă de oţel dacă era folosită la contruirea unei nave, a unei clădiri sau a unui pod.De multe ori aşa

se întâmplă şi cu copiii lui Dumnezeu. El nu vrea să fim ca nişte vaze fragile de sticlă sau de porţelan. El vrea să fim ca aceste piese rezistente de oţel, capabili să suportăm presiunea de răsucire şi de compresiune la maximum fără să ne prăbuşim.Dumnezeu nu vrea să fim ca plantele de seră, care sunt adăpostite de vremea aspră, ci ca stejarii bătuţi de furtună; nu ca dunele de nisip care sunt mânate încolo şi încoace de orice rafală de vânt, ci ca munţii de granit care înfruntă furtunile cele mai puternice. Însă pentru a realiza aceasta, El trebuie să ne ia în camera Lui de testare prin suferinţă. Şi mulţi dintre noi n-au nevoie de nici un alt argument decât experienţele noastre pentru a dovedi că suferinţa este într-adevăr camera lui Dumnezeu de testare a credinţei. J. H. M.

Este foarte uşor pentru noi să vorbim şi să teoretizăm despre credinţă, dar Dumnezeu deseori ne pune în creuzetul necazurilor ca să testeze puritatea aurului nostru şi să separe zgura de metal. Ce fericiţi suntem dacă uraganele care bat asupra mării agitate a vieţii noastre au efectul de a-L face pe Domnul Isus mai preţios pentru noi! Este mai bine să supravieţuieşti furtunii cu Hristos decât să navighezi pe ape liniştite fără El. J. R. Macduff

Şi dacă Dumnezeu nu reuşeşte să maturizeze viaţa ta fără suferinţă?

29 August

Ducându-Şi crucea.(Ioan 19:17)

„Crucea schimbată“ este un poem care vorbeşte despre o femeie obosită care credea că crucea pe care trebuie ea s-o poarte este cu siguranţă mai grea decât crucile altor oameni, aşa că vroia să poată alege crucea altui om. Când s-a dus să se culce, a visat că a fost dusă într-un loc unde erau multe cruci diferite din care putea să aleagă. Erau de diferite forme şi mărimi, dar cea mai frumoasă dintre ele era acoperită cu aur şi pietre scumpe. „Pe aceasta aş putea s-o port cu uşurinţă“, a spus ea. Aşa că a ridicat-o, dar trupul ei slăbit s-a clătinat sub greutatea crucii. Pietrele scumpe şi aurul erau frumoase, însă erau mult prea grele pentru ea ca să le care. Următoarea cruce pe care a observat-o era foarte frumoasă, cu flori frumoase împletite în jurul formei ei sculptate. Cu siguranţă aceasta era pentru ea. A ridicat-o, dar dedesubtul florilor erau nişte spini mari care i-au sfredelit şi i-au rupt pielea.În sfârşit a ajuns la o cruce simplă fără pietre scumpe, fără sculpturi, şi doar cu câteva cuvinte de dragoste înscrise pe ea. Când a ridicat-o, s-a dovedit a fi mai bună decât toate celelalte, şi cel mai uşor de cărat. Şi când s-a uitat la ea, a observat că era scăldată într-o lumină care cădea din cer. Atunci a recunoscut-o că era vechea ei cruce. A găsit-o încă o dată, şi era cea mai bună dintre toate, şi cea mai uşoară pentru ea. Vezi, Dumnezeu ştie cel mai bine ce cruce trebuie să porţi, şi noi nu ştim niciodată cât de grea poate fi crucea altcuiva. Invidiem pe cineva care este

bogat, cu o cruce de aur împodobită cu pietre scumpe, dar nu ştim cât de grea este. Ne uităm la cineva a cărui viaţă pare atât de uşoară şi care poartă o cruce acoperită cu flori. Dar dacă am putea efectiv să încercăm toate crucile care credem noi că sunt mai uşoare decât a noastră, n-am găsi niciodată una mai bună şi mai potrivită pentru noi decât a noastră. din Licăriri prin ferestrele vieţii

Dacă tu , cu nerăbdare , renunţ i la c rucea ta ,N-o ve i mai găs i d in nou în lumea aceasta;N ic i în a l ta , căc i a ic i ş i numai a ic iÎ ţ i este dat să sufer i pentru Dumnezeu.În lumea cea la l tă o să poţ i mai desăvârş i tSă-L iubeşt i ş i să- I s lu jeş t i , să -L lauz i ,Să te aprop i i to t mai mul t de E l cu p lăcere .Dar a tunc i no i nu vom mai fi chemaţ iSă sufer im, care este meni rea noastră a ic i .Nu poţ i să sufer i , dec i , o oră sau două?Dacă E l te -ar chema astăz i de la c rucea ta ,Spunând: „S-a isprăv i t – acea cruce grea a taDe care te -a i rugat să fi i e l iberat“ ,Nu crez i că un sent iment de regretTe-ar cop leş i? A i spune:„Aşa curând? Lasă-mă să mă întorc ş i să mai sufăr o

vremeCu mai mul tă răbdare . Încă nu L -am lăudat pe

Dumnezeu“.Dec i or icând va ven i , acea chemare pe care toţ i o

aş teptăm,Ne va părea curând, prea curând. Să luăm aminte în v ia ţăCă Dumnezeu poate fi g lor ificat în no i acum. Predica lui Ugo Bassi într-un spital

30 August

Cei ce coborâseră pe mare în corăbii, şi făceau negoţ pe apele cele mari, aceia au văzut lucrările Domnului şi minunile Lui în mijlocul adâncului.(Psalmul 107:23-24)

Omul care nu a învăţat că orice vânt care bate poate fi folosit pentru a ne călăuzi spre cer cu siguranţă nu stăpâneşte arta navigării şi este doar un novice. De fapt, singurul lucru care nu ajută pe nimeni este liniştea de moarte. Orice vânt, fie el de la nord, de la sud, de la est sau de la vest ne poate ajuta să ajungem în portul binecuvântat. Deci caută doar aceasta: să stai bine pe mare – şi atunci să nu te temi de vânturile puternice.

Rugăciunea noastră să fie ca cea a unui englez bătrân: „O, Doamne, du-ne spre apele adânci ale mării, pentru că suntem atât de aproape de ţărm încât chiar şi o mică briză de la cel rău ar putea sfărâma corabia noastră de stânci. Din nou, Doamne, du-ne spre apele adânci ale mării, acolo unde va fi suficient loc să câştigăm o victorie glorioasă“. Mark Guy Pearse

Adu-ţi aminte că credinţa noastră este întotdeauna la înălţimea ei maximă când suntem în mijlocul încercării, şi încrederea în carne nu va suporta niciodată testarea. Credinţa pe vreme frumoasă nu este deloc credinţă. Charles H. Spurgeon

31 August

Ferice de cei ce n-au văzut, şi au crezut.(Ioan 20:29)

Ce important este pentru Dumnezeu să ne îndrepte mereu spre lucrurile care nu se văd, pentru că suntem atât de uşor prinşi în cursă de lucrurile pe care le putem vedea! Dacă Petru avea de gând să umble pe apă, trebuia să umble, dar dacă avea de gând să înoate până la Domnul Isus, trebuia să înoate. Nu putea să le facă pe amândouă. Dacă o pasăre are de gând să zboare, trebuie să stea departe de garduri şi de copaci, încrezându-se în forţa aripilor sale. Şi dacă încearcă să stea la mică distanţă de pământ, nu va zbura niciodată foarte bine.Dumnezeu a trebuit să-l aducă pe Avraam la capătul puterilor lui şi să-i arate că nu poate face nimic cu trupul lui. El a trebuit să-şi considere trupul „aproape mort“ (Evrei 11:12) şi apoi să se încreadă în Dumnezeu ca să facă toată lucrarea. Când şi-a luat ochii de la el însuşi şi s-a încrezut numai în Dumnezeu, a devenit „deplin încredinţat că Dumnezeu ce făgăduieşte poate să şi împlinească“ (Rom. 4:21).Aceasta ne învaţă Dumnezeu, şi El trebuie să ţină rezultatele care ne încurajează departe de noi, până învăţăm să ne încredem în El fără ele. Atunci Lui Îi place să facă la fel de real pentru noi Cuvântul Lui în actualitate precum este în credinţa noastră. A. B. Simpson

Nu cer ca E l să-mi demonstreze căCuvântu l Lu i e adevărat ,

Ş i că îna inte să pot c redeE l t rebu ie să mă lase să văd.

Îmi e deajuns să ş t iuCă e adevărat pentru că E l spune că este ;

Mă vo i baza pe Cuvântu l Lu i nesch imbătorŞ i mă vo i încrede până vo i putea să în ţe leg.

E. M. Winter