wordpress.com · web viewhristos, de asemenea, a suferit o dată pentru păcate, el, cel...

25
SĂMÂNŢA BUNĂ Miercuri, 1 Iulie 2015 Iosif tot mai trăiește și chiar el cârmuiește Geneza 45.26 Cârmuitorul Fiii lui Iacov aduceau un mesaj de bucurie tatălui lor: Iosif trăia și cârmuia. Înălțarea lui Iosif nu era una obișnuită. Întâmplările prin care a trecut Iosif până la acel moment, dovedesc pe deplin că mâna lui Dumnezeu conducea toate lucrurile. Totodată, feluritele împrejurări prin care a trecut Iosif, sunt pentru noi o imagine a drumului de suferință și slavă a Mântuitorului.Iosif a fost scos din groapa și temnița, în care îl aruncaseră invidia fraților săi și judecata nedreaptă a unui păgân, și a fost făcut cârmuitor peste toată țara Egiptului. Nu numai atât, ci Iosif a ajuns vasul binecuvântării pentru Israel, sprijinul vieții lui și a întregului pământ. Îl vedem pe Domnul Isus ca Om adus de mâna omenească la locul morții, apoi înviat prin mâna lui Dumnezeu și înălțat în cinste și slavă. „Bărbați israeliți, ascultați cuvintele acestea! Pe Isus din Nazaret, Om adeverit de Dumnezeu înaintea voastră prin minunile, semnele și lucrările pline de putere, pe care le-a făcut Dumnezeu prin El în mijlocul vostru, după cum bine știți; … voi L-ați răstignit și L- ați omorât prin mâna celor fărădelege. Dar Dumnezeu L-a înviat, dezlegându-i legăturile morții, pentru că nu era cu putință să fie ținut de ea“ (Faptele Apostolilor 2.22-24). Acesta este Cârmuitorul credincioșilor! SĂMÂNŢA BUNĂ Joi, 2 Iulie 2015 ți-am pus înainte viața și moartea, binecuvântarea și blestemul. Alege viața, ca să trăiești, tu și sămânța ta.Deuteronom 30.19 Ia-L pe cuvânt!

Upload: others

Post on 24-Jan-2021

0 views

Category:

Documents


0 download

TRANSCRIPT

Page 1: WordPress.com · Web viewHristos, de asemenea, a suferit o dată pentru păcate, El, Cel Neprihănit, pentru cei nelegiuiți, ca să ne aducă la Dumnezeu …1 Petru 3.18 Să ne amintim

SĂMÂNŢA BUNĂ

Miercuri, 1 Iulie 2015… Iosif tot mai trăiește și chiar el cârmuiește …

Geneza 45.26Cârmuitorul

Fiii lui Iacov aduceau un mesaj de bucurie tatălui lor: Iosif trăia și cârmuia. Înălțarea lui Iosif nu era una obișnuită. Întâmplările prin care a trecut Iosif până la acel moment, dovedesc pe deplin că mâna lui Dumnezeu conducea toate lucrurile. Totodată, feluritele împrejurări prin care a trecut Iosif, sunt pentru noi o imagine a drumului de suferință și slavă a Mântuitorului.Iosif a fost scos din groapa și temnița, în care îl aruncaseră invidia fraților săi și judecata nedreaptă a unui păgân, și a fost făcut cârmuitor peste toată țara Egiptului. Nu numai atât, ci Iosif a ajuns vasul binecuvântării pentru Israel, sprijinul vieții lui și a întregului pământ. Îl vedem pe Domnul Isus ca Om adus de mâna omenească la locul morții, apoi înviat prin mâna lui Dumnezeu și înălțat în cinste și slavă. „Bărbați israeliți, ascultați cuvintele acestea! Pe Isus din Nazaret, Om adeverit de Dumnezeu înaintea voastră prin minunile, semnele și lucrările pline de putere, pe care le-a făcut Dumnezeu prin El în mijlocul vostru, după cum bine știți; … voi L-ați răstignit și L-ați omorât prin mâna celor fărădelege. Dar Dumnezeu L-a înviat, dezlegându-i legăturile morții, pentru că nu era cu putință să fie ținut de ea“ (Faptele Apostolilor 2.22-24). Acesta este Cârmuitorul credincioșilor!

SĂMÂNŢA BUNĂJoi, 2 Iulie 2015

… ți-am pus înainte viața și moartea, binecuvântarea și blestemul. Alege viața, ca să trăiești, tu și sămânța

ta.Deuteronom 30.19Ia-L pe cuvânt!

Mai erau doar câteva săptămâni până când Adi urma să dea bacalaureatul. El și alți doi colegi de școală făcuseră câteva năzbâtii așa de rele, încât au fost exmatriculați de la școală fără diploma de bacalaureat.Părinții lui au fost foarte supărați. Au avut câteva certuri dure. După o astfel de ceartă, Adi a spus: „Acum sunt destul de mare, n-am nevoie să mă las mult timp tutelat de voi!“. El a părăsit casa părintească, cu intenția de a nu mai reveni niciodată acasă. Dar deja după câteva luni i-a părut rău. A venit iarăși acasă și i-a rugat pe părinți să-l ierte. Ei l-au luat în brațe, l-au iertat și niciodată nu au mai amintit de acel lucru.Apoi a început războiul. Tânărul a ajuns pe front și în timpul unei bătălii a fost grav rănit. Tatăl său l-a putut vizita după ce a fost adus în lazaretul din patria sa. De la medicul șef a aflat că mai exista

Page 2: WordPress.com · Web viewHristos, de asemenea, a suferit o dată pentru păcate, El, Cel Neprihănit, pentru cei nelegiuiți, ca să ne aducă la Dumnezeu …1 Petru 3.18 Să ne amintim

puțină speranță pentru fiul său. Cu inima grea, tatăl s-a apropiat de patul fiului său rănit. „O, tată, mi-e așa de teamă să mor! Nu sunt pregătit. Spune-mi, pot să mai fiu mântuit? Tu știi, ai vorbit adesea despre aceasta, dar eu nu am ascultat cu atenție. Mai există speranță pentru mine?“

SĂMÂNŢA BUNĂVineri, 3 Iulie 2015

Și credința este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredințare despre lucrurile care

nu se văd.Evrei 11.1Ia-L pe cuvânt!

Plin de teamă de moarte, Adi îl privea pe tatăl său. „Adi“, îl întrebă tatăl, „simți vina ta înaintea lui Dumnezeu?“. – „O, da, am dus o viață rea, mai ales ca soldat!“ – „Deci dorești ca vina ta să fie iertată?“ – „Da… da… Mai există pentru mine salvare – mai pot găsi siguranța mântuirii înainte de a muri…?“ – „Sigur că da, Adi“, l-a asigurat tata. – „Dar cum pot să cred…?“ – „Îți mai amintești de timpul tău de școală, Adi? Când ai fost exmatriculat de la școală, eu te-am certat și tu ai plecat de acasă.“ Adi dădu din cap. „Când ai venit înapoi, care a fost răspunsul meu?“ – „Tu ai spus: «Te iert din inimă», m-ai luat în brațele tale și mi-ai dat un sărut. N-am uitat niciodată acest lucru.“ – „M-ai crezut?“ – „Desigur. Nu m-am îndoit nicio clipă de cuvintele tale.“ – „Ai fost după aceea iarăși fericit?“ – „Da, sigur.“ – „Vezi, Adi, aceasta este ceea ce trebuie să faci acum. Spune-i Domnului Isus că ești un păcătos pierdut, care a meritat pe drept judecata veșnică. Recunoaște înaintea Lui multele tale păcate și că îți pare rău că ai trecut până acum nepăsător pe lângă iubirea Lui. Roagă-L să te ierte, așa cum m-ai rugat pe mine odinioară să te iert. Cuvântul Său spune: «Căci Tu ești bun, Doamne, gata să ierți și plin de îndurare cu toți cei ce Te cheam㻓 (Psalmul 86.5).

SĂMÂNŢA BUNĂ

Sâmbătă, 4 Iulie 2015… Iată, Eu fac toate lucrurile noi …Apocalipsa 21.5Ia-L pe cuvânt!

Tânărul închise pentru un timp ochii. Tatăl se rezemă pe scaunul lui, căci îl podidiră lacrimile. Deodată, Adi spuse:

– Tată, nu trebuie să mai plângi, eu sunt fericit. Domnul Isus mi-a iertat multele mele păcate. Știu. Cred Cuvântul Său așa cum am crezut și cuvintele tale. Pace, laudă și mulțumire umplu acum inima mea.

Page 3: WordPress.com · Web viewHristos, de asemenea, a suferit o dată pentru păcate, El, Cel Neprihănit, pentru cei nelegiuiți, ca să ne aducă la Dumnezeu …1 Petru 3.18 Să ne amintim

Ceva mai târziu veni medicul pentru a vedea starea lui Adi. El îi luă pulsul și rămase surprins.

– Ce se întâmplă, prietenul meu? se miră el. Arăți deodată mult mai bine, ce s-a întâmplat?

– Da, domnule doctor, tata mi-a explicat cum pot deveni mântuit și cum pot ajunge la viața veșnică. Am recunoscut în fața Domnului Isus păcatele mele, El le-a iertat, acum sunt un copil al lui Dumnezeu, iar slava veșnică este acum ținta mea. Aceasta v-o doresc din inimă și dumneavoastră, domnule doctor!

Trebuie să-L iei pe Dumnezeu pe cuvânt!

Dând din cap, medicul merse mai departe. Adi se însănătoși pentru a trăi mai departe pentru Domnul Isus spre bucuria părinților săi.

SĂMÂNŢA BUNĂ

Duminică, 5 Iulie 2015Isus a luat pâinile, a mulțumit lui Dumnezeu, le-a împărțit ucenicilor, iar ucenicii le-au împărțit celor ce ședeau jos …

Ioan 6.11Sursa și Susținătorul vieții

Pășind pe urmele Mântuitorului observăm că nimic nu era la voia întâmplării, El știind de la început cum vor decurge toate lucrurile. Într-o zi, o mare mulțime venea spre Isus. În această situație, Domnul i-a pus o întrebare lui Filip, deși știa foarte bine ce va face. Nu avea nevoie de sfatul ucenicului, însă acesta avea nevoie să fie pus la încercare. Filip a rămas blocat în fața mărimii problemei. Din nefericire, Filip L-a lăsat afară din socotelile sale. Deseori procedăm și noi la fel. Ne zbatem, alergăm în stânga și în dreapta, ca să rezolvăm anumite probleme uitând că Sursa rezolvării tuturor întrebărilor noastre este Hristos. Pentru El nu există niciun lucru imposibil. Nu există limite pentru dărnicia, înțelepciunea, harul, îndurarea și puterea Sa.În împrejurarea despre care vorbim, erau aproape cinci mii de persoane care trebuiau hrănite și aveau în apropiere doar cinci pâini de orz și doi pești. Toți specialiștii în nutriție din lume ar fi spus într-un glas: Este imposibil să hrănești o mulțime așa mare cu câteva pâini și câțiva pești. Ceea ce este imposibil la oameni este posibil la Cel care este Sursa și Susținătorul vieții, și care a binevoit să vină în lumea noastră murdară de păcate și să ne arate o altă viață: viața veșnică.

Page 4: WordPress.com · Web viewHristos, de asemenea, a suferit o dată pentru păcate, El, Cel Neprihănit, pentru cei nelegiuiți, ca să ne aducă la Dumnezeu …1 Petru 3.18 Să ne amintim

SĂMÂNŢA BUNĂLuni, 6 Iulie 2015

Învață pe copil calea pe care trebuie s-o rmeze …Proverbe 22.6

Primii pedagogi

O familie tânără s-a mutat într-o casă nouă și au avut mult de lucru cu aranjarea grădinii. Cei doi și-au propus să planteze mai mulți arbuști ornamentali și alte plante care să formeze un gard viu. Pe când mama pregătea solul, fetița lor de câțiva anișori se juca singură în curte. Fetița a rugat-o pe mama ei să se joace cu ea, dar aceasta a refuzat-o pe motiv că are așa de mult de lucru cu plantele. Într-o dimineață, fetița plictisită privea cum mama își consuma toată energia pentru îngrijirea plantelor, apoi zise: „Mami, mă iubești și pe mine ca pe flori?“.Probabil că florile, ca și alte activități casnice au împiedicat-o pe mamă să se ocupe de fetița ei. Probabil, mama ar fi fost mulțumită dacă fetița s-ar fi uitat la desenele animate de la televizor sau dacă și-ar fi găsit o altă prietenă de joacă. Cazul acesta nu este singular. Marea majoritate a părinților nu au timp pentru copiii lor. Acesta este marele motiv pentru care mulți copii cresc fără a fi îndrumați de dragostea părintească pe calea vieții. Rezultatele le vedem cu prisosință în jurul nostru. De aceea vrem să atenționăm pe fiecare familie în parte despre marele pericol al lipsei de preocupare de copii. Ascultați-vă cu răbdare copiii! Părinții trebuie să fie primii pedagogi ai copiilor.

SĂMÂNŢA BUNĂMarţi, 7 Iulie 2015El [Dumnezeu] ne-a mântuit, nu pentru faptele făcute de

noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui …Tit 3.5Oferta lui Dumnezeu pentru toți

Ce oferă El?

Eliberare de păcat,

viață veșnică,

o legătură fericită cu El.

 

Cât costă?

Niciun ban, nicio faptă bună,

Page 5: WordPress.com · Web viewHristos, de asemenea, a suferit o dată pentru păcate, El, Cel Neprihănit, pentru cei nelegiuiți, ca să ne aducă la Dumnezeu …1 Petru 3.18 Să ne amintim

ci o mărturisire a păcatelor

și credință în Isus Hristos.

 

Pentru cine este valabilă?

Pentru toți oamenii,

pentru buni și răi,

fără excepție și bariere.

 

Cât timp este valabilă?

Astăzi și acum,

prelungirea termenului nu este garantată.

SĂMÂNŢA BUNĂMiercuri, 8 Iulie 2015

… Vreau să mă duc să-l văd …Geneza 45.28Dorința de a-L vedea pe Isus

Auzind relatările fiilor săi, în inima lui Iacov, credința s-a înflăcărat. Dar și dragostea a izbucnit în dorul de a-l vedea pe Iosif: „Vreau să mă duc să-l văd înainte de moarte“.

Niște greci au dorit să-L vadă pe Isus (Ioan 12.20,21). Însă Domnul știa bine că pentru a avea o singură ființă umană cu El în slavă, pentru ca grânarul lui Dumnezeu să fie umplut potrivit planurilor harului, El, Fiul lui Dumnezeu, trebuia să moară. „Adevărat, adevărat vă spun că dacă grăuntele de grâu care a căzut pe pământ nu moare, rămâne singur; dar dacă moare, aduce mult rod“ (Ioan 12.24). Nu exista nicio altă cale prin care sufletele vinovate să vină la Dumnezeu. Nu era nicio legătură între viața naturală a omului și Dumnezeu.

A-L sluji pe Isus înseamnă a-L urma; și unde Se ducea El acolo urma să fie și slujitorul Său. Rezultatele asocierii inimii cu Isus aici, pe pământ, arătate prin a-L urma, trec dincolo de lumea aceasta, în gloria cerească și veșnică a lui Hristos.

Page 6: WordPress.com · Web viewHristos, de asemenea, a suferit o dată pentru păcate, El, Cel Neprihănit, pentru cei nelegiuiți, ca să ne aducă la Dumnezeu …1 Petru 3.18 Să ne amintim

Iacov și-a văzut fiul, pe Iosif, care nu trecuse prin moarte. Dar Salvatorul lumii – Domnul și Mântuitorul nostru – a trecut prin moarte și toți care Îl urmează prin credință, Îl vor vedea aici, în viețile lor, și dincolo în slavă unde S-a dus să le pregătească un loc.

SĂMÂNŢA BUNĂJoi, 9 Iulie 2015Căci pentru orice lucru este o vreme …Eclesiastul 8.6În sfârșit… concediu

Concediul – timpul cel mai frumos al anului! În sfârșit ne putem relaxa și petrece un timp frumos, plimbându-ne, făcând baie și plajă. Ce minunat, în sfârșit departe de casă și de lucrurile zilnice! Savurăm din plin paradisul vacanței. Nicio agitație, niciun stres, nicio programare! Suntem liberi! Câteva zile de odihnă și recreere trebuie savurate în lumea minunată a munților, la ștrandurile însorite sau în alte locuri de vacanță lăudate.Griji, probleme și tot ce este neplăcut au rămas în urmă. Acum ne deconectăm. Fiecare în felul său: camping, hoteluri și case de vacanță există pe gustul fiecăruia. Poți să ai totul, pentru portmonee mici și mari, căci concediul costă ceva.Unii petrec împreună cu familia lor. Alții vor să aibă parte de un eveniment deosebit, să fie liberi și neconstrânși. Vechile tabuuri sunt desființate. Este permis ce este la modă, ce îți place. Ca om liber, nimeni nu poate să-ți dea indicații.Mulți au acceptat ofertele ademenitoare, au golit paharul amețitor al vacanței și au păstrat gustul amar (păcatul). Plata păcatului este moartea (Romani 6.23)!

SĂMÂNŢA BUNĂVineri, 10 Iulie 2015Cine, în adevăr, poate să mănânce și să se bucure fără El?

Eclesiastul 2.25În sfârșit… concediu

V-ați gândit vreodată că Dumnezeu vă vede întotdeauna, chiar și în concediu? V-ați gândit că atât timp cât nu vă împăcați cu El, puteți într-adevăr să găsiți relaxare și întărire pentru trup și duh, dar sufletul dumneavoastră rămâne mai departe atrofiat? Concediul nu vă eliberează de păcat, de vină și de urmările acestora. Concediul nu este medicina atotvindecătoare a dezgustului, fricii, depresiei etc. Trecutul dumneavoastră este împovărat și nu vă lasă să ajungeți la odihnă – Dumnezeu vrea să vă dea odihnă. Căutați pace și siguranță? Dumnezeu vi le dăruiește – fără plată! În cazul în care căutați nu numai o distracție de suprafață, ci o viață fericită și împlinită, numai Dumnezeu v-o poate da. Vreți să trăiți mai departe în chip necugetat? Nu vreți să vă îngrijiți de țelul călătoriei vieții dumneavoastră? În această călătorie se merge ori spre fericirea veșnică, ori spre pierzarea

Page 7: WordPress.com · Web viewHristos, de asemenea, a suferit o dată pentru păcate, El, Cel Neprihănit, pentru cei nelegiuiți, ca să ne aducă la Dumnezeu …1 Petru 3.18 Să ne amintim

veșnică! Dumnezeu Însuși vă arată calea dreaptă și vrea să vă dăruiască odihnă statornică și viață veșnică.Căutați în concediu momente de liniște și citiți în Cuvântul adevărului (Iacov 1.18), Cartea cărților, Biblia. Aici găsiți răspunsul unic și valabil la toate întrebările dumneavoastră.

SĂMÂNŢA BUNĂ

Sâmbătă, 11 Iulie 2015Veniți la Mine, toți cei trudiți și împovărați, și Eu vă voi da

odihnă.Matei 11.28În sfârșit… concediu

Apoi Dumnezeu vă arată că dumneavoastră sunteți în ochii Lui un om păcătos, pe care trebuie să-l condamne (Romani 3.23-26). Dar El dorește așa de mult să vă grațieze. El poate și vrea aceasta dacă dumneavoastră vă recunoașteți păcatele înaintea Salvatorului trimis de El. Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Și-a dat viața pe crucea de la Golgota pentru păcătoși. El a plătit pentru dumneavoastră. „Veniți la Mine“, spune Domnul Isus, „toți cei trudiți și împovărați, și Eu vă voi da odihnă“ (Matei 11.28).Cunoașteți o ofertă mai bună? Dumnezeul cel mare și sfânt vrea să vă dea odihnă, odihnă adevărată, odihnă din interior spre exterior. Nu o oarecare distragere trecătoare, ci odihnă și pace pentru conștiința împovărată.Pentru aceasta L-a dat pe Fiul Său, Isus Hristos, în această lume; pentru aceasta Isus Hristos a fost atârnat pe cruce; pentru aceasta a suferit și a murit El.Vreți să deveniți un altul, un om nou? Viața este adeseori aspră, însoțită de osteneală și muncă, frică și necaz. Fiecare om năzuiește spre liniște, odihnă și întărire.Pentru a primi această viață veșnică, fericită, trebuie să-L acceptați conștient în credință ca Salvatorul și Domnul dumneavoastră. Faceți aceasta astăzi, acum în concediu! Atunci primiți iertare și pace cu Dumnezeu și o bucurie de nedescris vă va umple inima!

SĂMÂNŢA BUNĂ

Duminică, 12 Iulie 2015S-au suit într-o corabie … Se întuneca-se, și Isus tot nu

venise la ei. Sufla un vânt puternic și marea era întărâtată.Ioan 6.17,18

Nu vă temeţi! Să admirăm cu ce grijă este scris Cuvântul lui Dumnezeu! În puține cuvinte ne înfățișează scene de o exactitate desăvârșită. Înțelepții și pricepuții acestei lumi nu pot să vadă această frumusețe, ci doar aceia care merg pe urmele Mântuitorului. Versetele de astăzi ne vorbesc în mod simbolic de

Page 8: WordPress.com · Web viewHristos, de asemenea, a suferit o dată pentru păcate, El, Cel Neprihănit, pentru cei nelegiuiți, ca să ne aducă la Dumnezeu …1 Petru 3.18 Să ne amintim

seara zilei în care Hristos era pe pământ. Noaptea simbolizează starea în care se mișcă lumea fără Dumnezeu; marea agitată reprezintă puterea lui Satan care se ridică împotriva ucenicilor. Însă Domnul nu i-a lăsat singuri pe ucenicii Săi. După ce ucenicii au parcurs singuri circa treizeci de stadii luptând-u-se cu valurile, Învățătorul a apărut în corabie. Oare au înțeles ucenicii că nu pot conduce corabia la mal fără Acela care dirijează tot universul? Fiecare dintre noi putem să înțelegem această lecție simplă pentru viața noastră: nu putem să ne descurcăm singuri în furtunile vieții.Gloria și atotputernicia Mântuitorului pot fi văzute și în această umblare pe ape. Harul și purtarea de grijă față de ucenici, ca și față de noi, se arată în cuvintele Domnului: „Eu sunt, nu vă temeți!“. Hristos aduce liniște în suflete. Ce privilegiu minunat să te încrezi în El!

SĂMÂNŢA BUNĂLuni, 13 Iulie 2015

Pleacă-Ți urechea la cuvintele mele, Doamne! Ascultă suspinele mele …! Dimineața eu îmi îndrept rugăciunea

spre Tine și aștept.Psalmul 5.1,3Rugăciune și așteptare La cutremurul din ianuarie 2010 din Haiti, s-au dărâmat multe clădiri. O femeie în vârstă de aproape 70 de ani aflată sub dărâmături a fost salvată de echipele de salvare. Femeia a declarat că s-a rugat și a așteptat să fie scoasă de sub moloz. „Am vorbit doar cu Dumnezeu“, le-a mărturisit femeia salvatorilor.După mărturisirea ei, se pare că această femeie a urmat exemplul psalmistului: rugăciune și așteptare. Și noi suntem îndemnați, ca în orice vreme să aducem cererile noastre la cunoștința lui Dumnezeu prin rugăciuni și cereri cu mulțumiri, cu credința că El ne ascultă. Rugăciunea este activitatea primordială în viața unui creștin, dar nu numai atunci când se află în situații nefavorabile ca în exemplul de astăzi. Nimic nu este atât de semnificativ ca rugăciunea. Cererile pe care le facem în rugăciune nu sunt menite să-i dea lui Dumnezeu informații de care are nevoie. El cunoaște nevoile noastre mai înainte ca noi să ne rugăm. Ne rugăm, ca să ne descărcăm inimile noastre împovărate și pentru că Dumnezeu vrea să lucreze prin rugăciunile noastre.

SĂMÂNŢA BUNĂ

Marţi, 14 Iulie 2015Dar Dumnezeu Își arată dragostea față de noi prin faptul

că, pe când eram noi încă păcătoși, Hristos a murit pentru noi.Romani 5.8

Evanghelia – numai o poveste?

Page 9: WordPress.com · Web viewHristos, de asemenea, a suferit o dată pentru păcate, El, Cel Neprihănit, pentru cei nelegiuiți, ca să ne aducă la Dumnezeu …1 Petru 3.18 Să ne amintim

Flavius citea în Biblie descrierea morții Mântuitorului. „Această lectură nu este pentru tine, acolo sunt numai povești“, îi zise tatăl său. „Tată, aici este vorba despre Unul care a fost lovit și pironit pe cruce; aceasta trebuie să fie o poveste adevărată! A fost oare un om rău?“ – „Nu te ocupa cu așa ceva; dă-mi mie cartea, încetează cu întrebările și du-te la joacă!“Băiatul a fost adânc mișcat de cele citite, iar tatăl a devenit indispus. A încercat să uite cât mai repede această conversație. După un timp, Flavius a fost cuprins de o febră mare care l-a pus la pat. În starea lui febrilă repeta mereu: „De ce L-au omorât?“. Tatăl explică medicului: „Aceasta este povestea pe care a citit-o înainte de a se îmbolnăvi“. În timp ce tatăl veghea la căpătâiul băiatului, și-a amintit că mințise atunci când a spus că Evanghelia ar fi numai o poveste. Tatăl s-a simțit vinovat, a simțit că este un păcătos pierdut. Când copilul a deschis ochii, tatăl îi zise încet: „Flavius, să știi că povestea pe care ai citit-o este adevărată“. – „Dar de ce L-au omorât pe Isus Hristos?“ Mișcat, tatăl luă copilul în brațe și zise: „El a murit pentru mine și pentru tine, ca să fim salvați“

SĂMÂNŢA BUNĂ

Miercuri, 15 Iulie 2015Israel a zis lui Iosif: „Acum pot să mor, fiindcă ți-am văzut

fața …“.Geneza 46.30Să ascultăm cuvintele Salvatorului!

Pentru a ajunge la Iosif, Israel a trebuit să plece din locul tuturor afecțiunilor sale naturale. Astfel, Israel a intrat într-o țară nouă, ținutul Gosen, și acolo s-a întâlnit cu fiul său Iosif.Să ne aducem aminte de acei samariteni fericiți care L-au auzit pe Salvatorul lumii (Ioan 4). O femeie neluată în seamă L-a întâlnit pe Mântuitorul la fântâna lui Iacov. În urma convorbirii ei îndelungate cu Mântuitorul, femeia a mers în cetate spunând: „Mi-a spus tot ce am făcut“. Samaritenii au crezut cuvintele femeii, dar când au venit la Isus, au zis: „Acum nu mai credem din pricina spuselor tale, ci din pricină că L-am auzit noi înșine și știm că Acesta este în adevăr Hristosul, Mântuitorul lumii“ (Ioan 4.42). Domnul a rămas cu ei două zile. Ce oameni fericiți! Samaritenii, ca și noi toți, aveau nevoie de un Mântuitor. Și pe acest Mântuitor L-au găsit în Persoana lui Isus. El era Mântuitor pentru toți, așa cum Iosif fusese în vremea aceea salvatorul lumii de atunci și a familiei tatălui său. Hristos a venit pe pământ, ca lumea să fie mântuită prin El. Nu putem încă să-L vedem decât prin credință, dar putem să ascultăm cuvintele Sale.

SĂMÂNŢA BUNĂJoi, 16 Iulie 2015

Page 10: WordPress.com · Web viewHristos, de asemenea, a suferit o dată pentru păcate, El, Cel Neprihănit, pentru cei nelegiuiți, ca să ne aducă la Dumnezeu …1 Petru 3.18 Să ne amintim

Mulți din cei ce auziseră cuvântarea, au crezut; și numărul bărbaților credincioși s-a ridicat aproape la cinci

mii.Faptele Apostolilor 4.4Ascultare și credință

Nimeni nu poate împiedica acțiunea Cuvântului lui Dumnezeu; cei care îl vestesc pot fi puși în temniță, dar nu pot fi restrânse efectele Cuvântului. Trei mii de suflete au fost convertite la prima cuvântare a lui Petru; puțin după aceea, numărul a crescut cu aproape două mii. Și în peste douăzeci de veacuri, care s-au scurs de la aceste prime cuvântări, un număr incalculabil de oameni s-au adăugat la acești cinci mii, în ciuda împotrivirii neschimbate a diavolului.

Mai întâi trebuie să auzi și apoi să crezi pentru a fi mântuit. Domnul a spus: „Adevărat, adevărat vă spun că cine ascultă cuvintele Mele și crede în Cel ce M-a trimis are viața veșnică“ (Ioan 5.24). Toți cei care aud Cuvântul lui Dumnezeu, fie și numai o dată, sunt răspunzători să creadă.Au credință toți cititorii, care aud Cuvântul lui Dumnezeu prin aceste rânduri? Ce lucru îngrozitor va fi, în nenorocirea veșnică, de a-și aminti că l-au auzit, fără să fi crezut în mesajul de har pe care îl aducea! Cel care se va afla în acest caz va spune veșnic: „Sunt aici din vina mea, n-am vrut să cred“.Să dea Dumnezeu ca aceasta să nu fie partea nici unuia dintre cititorii acestor rânduri! Toți sunt chemați la viața veșnică prin ascultarea de Mântuitorul.

SĂMÂNŢA BUNĂ

Vineri, 17 Iulie 2015… umblă pe căile alese de inima ta și plăcute ochilor tăi;

dar să știi că pentru toate acestea te va chema Dumnezeu la judecată.Eclesiastul 11.9

Omul de pe scară

Războiul se terminase. Mulți nu mai erau printre cetățenii acelui oraș. Cei care rămăseseră în viață, în loc să-i mulțumească lui Dumnezeu, s-au gândit să organizeze o mare petrecere pe o câmpie de la marginea orașului. Muzica și veselia își spuneau cuvântul. Cum în astfel de ocazii nu lipsește alcoolul, mintea unora s-a înfierbântat mai mult. Au pus pe unul dintre ei pe o scară ca și cum ar fi mort și în sunetele fanfarei au organizat un fel de marș funebru. Totul s-a desfășurat ca un dispreț față de moarte și, în final, față de Cel ce a pus anumite hotare vieții oamenilor.

După ce parada s-a terminat, cei patru bărbați, care purtau scara cu prietenul lor prefăcut mort, au făcut o pauză. Însă în timpul acelei parade

Page 11: WordPress.com · Web viewHristos, de asemenea, a suferit o dată pentru păcate, El, Cel Neprihănit, pentru cei nelegiuiți, ca să ne aducă la Dumnezeu …1 Petru 3.18 Să ne amintim

nefericite, omul de pe scară a murit în urma unui infarct. Muzica și veselia generală au închis urechile celor care puteau să-i vină în ajutor.

Principiul biblic, care se poate aplica și la această întâmplare, sună așa: „Dumnezeu nu Se lasă să fie batjocorit. Ce seamănă omul, aceea va și secera“ (Galateni 6.7). Cel mai înțelept lucru este să luăm seama la căile noastre, la vorbele și atitudinile noastre și să ne smerim în fața lui Dumnezeu.

SĂMÂNŢA BUNĂ

Sâmbătă, 18 Iulie 2015Lăudați pe Domnul! … De la răsăritul soarelui până la

apusul lui, fie Numele Domnului lăudat.Psalmul 113.1,3Apusul soarelui

De curând am privit un apus de soare. Mingea uriașă, roșie se lăsa tot mai jos, până când în sfârșit a atins orizontul. Priveam foarte captivat. Apoi dispăru pe jumătate, câteva clipe mai târziu se mai vedea doar o dâră de lumină foarte subțire și apoi nimic. Lumina serii pălea văzând cu ochii: piesa de teatru a naturii se încheiase, dar în liniște L-am preamărit pe Dumnezeul nostru mare, care a făcut totul așa de minunat.

Când la noi vine noaptea și totul doarme, nu primește Dumnezeu nicio laudă până a doua zi de la acest pământ? Ba da! Știți că atunci când la noi este noapte, pe partea cealaltă a pământului este ziuă. Atunci copiii lui Dumnezeu care trăiesc acolo Îl laudă, astfel că Dumnezeul nostru primește toată ziua și toată noaptea laudă de pe acest pământ.

Îl lauzi și tu din toată inima pentru dragostea Lui cea mare – dimineața, seara și poate chiar și între ele?

„Căci de la răsăritul soarelui până la asfințit, Numele Meu este mare între neamuri și pretutindeni se arde tămâie în cinstea Numelui Meu …; căci mare este Numele Meu între neamuri, zice Domnul oștirilor“ (Maleahi 1.11).

SĂMÂNŢA BUNĂ

Duminică, 19 Iulie 2015Eu Te-am proslăvit pe pământ, am sfârșit lucrarea, pe care

Mi-ai dat-o s-o fac.Ioan 17.4Ascultare desăvârșită

Page 12: WordPress.com · Web viewHristos, de asemenea, a suferit o dată pentru păcate, El, Cel Neprihănit, pentru cei nelegiuiți, ca să ne aducă la Dumnezeu …1 Petru 3.18 Să ne amintim

Trăsătura desăvârșită a unei făpturi este ascultarea. Deși era Dumnezeu peste toate, Creatorul Atotputernic și Susținătorul întregului univers, Domnul Isus, nu a făcut niciodată vreun pas în lipsa unei porunci divine. Când diavolul L-a ispitit, El a acționat în conformitate cu autoritatea Cuvântului dumnezeiesc. El n-a făcut minuni pentru a Se slăvi, a venit în Templul Său doar atunci când a fost trimis de Dumnezeu și așteaptă timpul hotărât de Dumnezeu în care să primească împărățiile acestei lumi. Ascultarea Sa a fost desăvârșită și neîntreruptă, de la iesle până la cruce. Prin ea, Domnul a fost plăcut în fața lui Dumnezeu.

Urmărind drumul Mântuitorului pe acest pământ, Îl putem vedea pe singurul Om care a umblat în ascultare de voia lui Dumnezeu. Gândiți-vă că timp de treizeci și trei de ani, cât a durat umblarea Domnului pe pământ, nu a făcut nici măcar un singur lucru, ca să-Și slujească Lui Însuși, să Se cruțe pe Sine sau să Se înalțe înaintea oamenilor, ci în fiecare clipă a vieții Sale a făcut ceea ce a dorit Dumnezeu. Pe urmele acestui Mântuitor glorificat, au mers milioane de creștini și, pe urmele Lui, suntem chemați să mergem și noi învățând ascultarea Domnului.

SĂMÂNŢA BUNĂ

Luni, 20 Iulie 2015… Isus Hristos, care S-a dat pe Sine Însuși ca preț de

răscumpărare pentru toți …1 Timotei 2.5,6Eu vreau să merg pentru tine

Auschwitz, sfârșitul lunii iulie 1941. La apelul de seară, în blocul 14 lipsea un deținut. Reușise să fugă. Conducătorul lagărului, Fritsch, spumega de mânie, amenințând să pună în practică urmările acelui fapt: 10 bărbați trebuiau să fie duși drept pedeapsă în buncărul de înfometare – aceasta însemna moarte: chinul înfometării încet, îngrozitor.

Fritsch strigă arbitrar numerele a zece deținuți. Bărbații au pășit în față, unii cu fruntea sus, alții tremurând și plângând. Printre ei era și Franz Gajownizek, un tânăr polonez, pe care îl aștepta acasă o soție tânără și doi copii mici. Se împletici venind în față, și plin de disperare și teamă strigă numele soției lui Helena și a celor doi copii ai săi.

Orb și surd de mânie, Fritsch se făcu că nu vede și nu aude nimic. Adjutantul său, Palisch, care se vânduse lui Fritsch cu trup și suflet, răcni cu glasul ca de gheață al unui călău o nouă poruncă: „Papucii jos! Pentru a merge la moarte, nu mai ai nevoie de papuci“. Și pocnetul papucilor de lemn aruncați se amestecă cu geamătul condamnaților la moarte.

Page 13: WordPress.com · Web viewHristos, de asemenea, a suferit o dată pentru păcate, El, Cel Neprihănit, pentru cei nelegiuiți, ca să ne aducă la Dumnezeu …1 Petru 3.18 Să ne amintim

SĂMÂNŢA BUNĂ

Marţi, 21 Iulie 2015… Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit și S-a dat pe Sine

Însuși pentru mine.Galateni 2.20Eu vreau să merg pentru tine

Deodată se întâmplă ceva de neînțeles. Din blocul încremenit de teamă și groază de unde au venit deținuții se desprinse un al unsprezecelea și se alătură celor zece bărbați strigați în față. Cu glas hotărât se adresă conducătorului de lagăr, Fritsch: „Vreau să mor pentru cel de acolo“. – „Ce? Vrei în buncăr? Pentru cine?“ – „Pentru cel de acolo, el are soție și copii. Pe mine nu mă așteaptă nicio familie acasă.“ Tăcere îndelungată. Apoi Fritsch spuse: „Din partea mea, du-te!“.

Pe lista celor zece, Palisch tăie cu grijă cu o linie un număr și îl înlocui cu un altul: 16670, numărul lui Maximilian Kolbe, în vârstă de 47 de ani.

Comandantul îi zori. Gajownizek nici măcar nu mai reuși să-i mulțumească salvatorului. Se uită doar scurt în ochii acestuia. Și în timp ce ca în vis se întoarse în bloc, ceilalți erau mânați la buncărul morții, al zecelea și ultimul fiind Maximilian Kolbe.

Unul din temniceri le strigă batjocoritor în urmă: „Vă veți ofili ca lalelele!“. Apoi, peste prăpastia neagră se închise poarta grea de fier.

Îi aștepta umezeala și celulele întunecoase fără puțuri de lumină și fără vreun pat de scânduri. Celula îi primi pe noii veniți, iar prin zidurile umede pătrundeau până la ei strigătele de disperare ale condamnaților care se aflau aici pe jumătate morți de sete și de foame.

(Se continuă joi)

SĂMÂNŢA BUNĂ

Miercuri, 22 Iulie 2015Nu mai era pâine în toată țara, căci foametea era foarte

mare; țara Egiptului și țara Canaanului tânjeau din pricina foametei.Geneza 47.13

Foametea

Belșugul s-a terminat în țară și foametea a început să vină așa cum spusese Iosif (Geneza 41.27). Când poporul a strigat la faraon să le dea pâine, acesta

Page 14: WordPress.com · Web viewHristos, de asemenea, a suferit o dată pentru păcate, El, Cel Neprihănit, pentru cei nelegiuiți, ca să ne aducă la Dumnezeu …1 Petru 3.18 Să ne amintim

a spus: „Duceți-vă la Iosif și faceți ce vă va spune el“.Mântuitorul putea spune: „Dacă însetează cineva, să vină la Mine și să bea“ (Ioan 7.37). În ce constă această foame, această sete? Ea constă din împrejurări exterioare, așa cum a fost în Egipt și Canaan, dar cel mai adesea, Dumnezeu permite ca ea să fie în inima omului. Așa a fost cazul fiului risipitor. După ce a cheltuit banii primiți de la tatăl său, a început să ducă lipsă. Foamea a început să-și arate colții și a durat până ce tânărul și-a venit în fire și a făcut lungul drum care l-a dus la casa părintească. Așa lucrează Dumnezeu în suflete, ca să le aducă la El. Dumnezeu îi face pe oameni să simtă golul care-i înconjoară, deșertăciunea vieții lor, ca să-i conducă la ascultarea de glasul Mântuitorului, care spune: „Veniți la Mine!“.Hristos este unicul izvor de binecuvântare, care poate stâmpăra setea și foamea sufletului. Să ascultăm cu grăbire îndemnul de a merge la Isus și de a face ce ne spune El.

SĂMÂNŢA BUNĂ

Joi, 23 Iulie 2015Nu este mai mare dragoste decât să-și dea cineva viața

pentru prietenii săi.Ioan 15.13Eu vreau să merg pentru tine

Încet se făcu liniște în catacombe. Liniște deplină. Apoi se întâmplă ceva neobișnuit. Păzitorilor, insensibili la toate manifestările chinului omenesc, nu le veni să le creadă urechilor: candidații la moarte începură să cânte. Din alte celule răspundeau glasuri slabe. Cei închiși au găsit în neputința lor un mângâietor. Maximilian Kolbe i-a ajutat să suporte moartea oribilă, înceată.

Aproape paisprezece zile și nopți au trecut. Numai patru supraviețuitori mai erau în buncăr, printre ei și Maximilian Kolbe. El singur mai era conștient, când în 14 august 1941, supraveghetorul le-a dat injecția cu fenol.

De atunci au trecut decenii. Acel polonez Gajownizek a îmbătrânit. Odată a fost întrebat: „Cum trăiești astăzi?“. Și el a spus: „Este ca și cum m-am născut încă o dată. Această dragoste și dăruire, acest curaj al altuia, care a luat locul meu, au ars nestins în inima mea“. Isus Hristos spune: „Nu este mai mare dragoste decât să-și dea cineva viața pentru prietenii săi“ (Ioan 15.13).

Aceasta este situația noastră. Din cauza păcatelor noastre multe, suntem condamnați și nu avem nimic de așteptat decât moartea și iadul. Așa spune Biblia și ea este adevărată, chiar dacă mulți ar vrea să nu fie adevărată. Diagnosticul lui Dumnezeu pentru creaturile care s-au îndepărtat de El este foarte clar.

Page 15: WordPress.com · Web viewHristos, de asemenea, a suferit o dată pentru păcate, El, Cel Neprihănit, pentru cei nelegiuiți, ca să ne aducă la Dumnezeu …1 Petru 3.18 Să ne amintim

SĂMÂNŢA BUNĂ

Vineri, 24 Iulie 2015Dumnezeu … n-a cruțat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat

pentru noi toți …Romani 8.32Eu vreau să merg pentru tine

Cine se vede astfel, știe dintr-o dată care este starea lui. El simte că este un condamnat pe drept și dorește să devină liber, liber de toată vina păcatelor. Tocmai atunci pășește cineva lângă un astfel de om pentru a-i spune ceva de neînțeles: „Eu sunt gata să merg în locul tău. Eu vreau să merg pentru tine. Eu vreau să iau asupra mea judecata și moartea. Eu, Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, port pedeapsa ta, ca tu să fii liber. De aceea am mers la crucea de la Golgota, pentru ca tu să primești viață, viață veșnică“.

Cine înțelege în credință această ofertă a Domnului Isus, acela înțelege la ce se referă Biblia prin expresia: „Naștere din nou“. Noi am venit pe lume ca păcătoși prin nașterea naturală, dar păcatul ne-a stricat și mai mult și a adus nenumărate fructe ale răutății – în gânduri, cuvinte și lucrări. „Fiindcă plata păcatului este moartea, dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viața veșnică în Isus Hristos, Domnul nostru“ (Romani 6.23).

Acest dar de har al lui Dumnezeu este ceea ce dă sens și speranță vieții noastre: și anume, să fii născut din nou pentru viața cu Dumnezeu. Nașterea din nou este o experiență fericită prin care știu că Mântuitorul meu a mers pentru mine în judecată și moarte, ca eu să pot trece din moarte la viață.

SĂMÂNŢA BUNĂ

Sâmbătă, 25 Iulie 2015… știu în cine am crezut. Și sunt încredințat că El are putere să păzească ce i-am încredințat …2 Timotei 1.12Siguranţă

De curând am citit două întâmplări, care arată încrederea simplă, copilărească a unor persoane.Poate la citirea lor vei zâmbi, așa cum am făcut și eu la început când le-am citit, dar dacă meditezi la ele, vei recunoaște în ele un adevăr adânc.O fată povestea prietenei ei: „L-am primit pe Domnul Isus în inima mea!“. Prietena ei spuse: „Da? Și acum ce faci când diavolul bate la ușa inimii tale?“. Prima se gândi o clipă și răspunse: „Oh, atunci Îl trimit pe Domnul Isus la ușă. Când diavolul Îl vede, spune: «Scuze, a fost adresa greșit㻓.Prin versetul „Cine are pe Fiul are viața“, un tânăr a primit siguranța mântuirii. Într-o zi a fost întrebat: „Cum te comporți când

Page 16: WordPress.com · Web viewHristos, de asemenea, a suferit o dată pentru păcate, El, Cel Neprihănit, pentru cei nelegiuiți, ca să ne aducă la Dumnezeu …1 Petru 3.18 Să ne amintim

diavolul vrea să te facă nesigur și îți spune: «Nici măcar nu ești mântuit, totul este doar o imaginație»“. Atunci tânărul a răspuns: „Atunci deschid Biblia, îi arăt ispititorului versetul din 1 Ioan 5.12 și îi spun: Aici scrie: citește!“.Da, diavolul vrea să ne facă nesiguri pe noi care credem în Domnul Isus și să ne pună la încercare. Siguranța noastră se bazează pe Domnul Isus și Cuvântul Său!

SĂMÂNŢA BUNĂ

Duminică, 26 Iulie 2015Hristos, de asemenea, a suferit o dată pentru păcate, El, Cel Neprihănit, pentru cei nelegiuiți, ca să ne aducă la

Dumnezeu …1 Petru 3.18Să ne amintim

Domnul Isus Hristos, devenit Om, a renunțat în întregime la voința Sa și a făcut doar ceea ce plăcea Tatălui Său. De la iesle la cruce, El a fost condus în toate de voia și gloria lui Dumnezeu. Isus a fost singurul Om desăvârșit, fără pată, care a călcat vreodată pe acest pământ mânjit de păcat. El a fost Cel Drept, care a murit pentru cei nedrepți, păcătoși, pentru a ne aduce la Dumnezeu.Hristos a părăsit strălucirea cerurilor și a venit pentru noi jos, în această lume întunecată și plină de păcat. A coborât în adâncimile întunecate ale morții. El a suferit părăsirea de către Dumnezeu, care a produs o durere mai adâncă pentru sufletul Său decât i-ar fi putut provoca toți oamenii și demonii împreună. Toate acestea le-a făcut pentru noi, păcătoșii, și totuși cât de puțin ne gândim la ele! Împietrirea inimii noastre în prezența tainei profunde a suferințelor Domnului este o dovadă izbitoare a stării noastre de păcat.Să ne amintim ce a făcut Domnul și Mântuitorul nostru și aceasta să ne umilească în țărână înaintea Lui! Să cugetăm la dragostea, harul și mila Domnului și să mergem pe urmele Sale!

SĂMÂNŢA BUNĂ

Luni, 27 Iulie 2015Voi erați morți în greșelile și în păcatele voastre în care

trăiați odinioară, după mersul lumii acesteia …Efeseni 2.1,2

De la necredință la credință

Tatăl meu a fost alcoolic. Colegii mei de școală făceau glume pe seama lui, pentru că era bețivanul orașului. Ei nu știau cât mă dureau acele glume. Chiar dacă râdeam de ele, înăuntrul meu plângeam. Uneori intram în grajd și

Page 17: WordPress.com · Web viewHristos, de asemenea, a suferit o dată pentru păcate, El, Cel Neprihănit, pentru cei nelegiuiți, ca să ne aducă la Dumnezeu …1 Petru 3.18 Să ne amintim

o găseam pe mama întinsă pe fân lângă vaci, lovită atât de brutal de tata, încât nu se putea ridica de jos. Mama a plecat de două ori de acasă din cauza violenței tatălui meu. Când veneau la noi prietenii mei și ai fraților mei, ne luam toate măsurile de prevedere, pentru ca alcoolismul tatălui să nu ne pună în situații jenante înaintea lor. Îl duceam în grajd și-l închideam acolo. Nu cred să fi urât vreodată vreun om așa cum l-am urât pe tata. Uneori, înfuriat la culme, îl băteam și nu am fost departe să-l omor în bătaie.Din cauza lipsei de respect a tatălui față de mama și de mine, nu știam că Dumnezeu, sau altcineva, mă poate considera o ființă demnă de iubit, valoroasă și capabilă. Mă străduiam mai mult decât toți ceilalți să îmi îndeplinesc sarcinile gospodărești, să am rezultate bune la școală. Cu toate acestea, mă gândeam că nu voi reuși prea mult în viață. Însă, la colegiu, un profesor mi-a spus că am două calități: capacitatea de a strânge și prezenta dovezi convingătoare pentru a dovedi un lucru și hotărârea de a duce la bun sfârșit ceea ce mi-am propus.

SĂMÂNŢA BUNĂ

Marţi, 28 Iulie 2015Dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare …, măcar că

eram morți în greșelile noastre, ne-a adus la viață împreună cu Hristos …Efeseni 2.4,5

De la necredință la credință

Un profesor m-a sfătuit să mă fac avocat. Respectul lui, care mi-a lipsit în copilărie, a fost prima rază de speranță și mintea mea a început să-și imagineze viitorul, mergând mult mai departe decât la o carieră de om al legii. Mândru de puterea mea intelectuală, am hotărât că tema mea de sfârșit de an să fie respingerea rațională a creștinismului. Aceasta a fost o reacție după o întâlnire cu un grup de creștini care vesteau evanghelia. După ce mi-am început lucrarea, am întâlnit câțiva studenți creștini. Timp de mai bine de un an am discutat cu ei în contradictoriu. Cu toată împotrivirea mea, analizarea dovezilor m-au obligat să-mi dau seama că nu am motive pentru respingerea creștinismului.După o luptă lungă și grea, am capitulat. Am recunoscut că am greșit, că sunt un păcătos, care are nevoie de iertarea divină. I-am cerut Mântuitorului să ia viața mea în mâinile Lui și să mă facă asemenea prietenilor mei creștini. Viața mea cea nouă cerea să-i iert și pe dușmani. Așa am mers la tata. Dumnezeu a înlocuit ura cu compasiunea. Așa am trecut de la necredință la credință.

SĂMÂNŢA BUNĂ

Miercuri, 29 Iulie 2015

Page 18: WordPress.com · Web viewHristos, de asemenea, a suferit o dată pentru păcate, El, Cel Neprihănit, pentru cei nelegiuiți, ca să ne aducă la Dumnezeu …1 Petru 3.18 Să ne amintim

Iosif a zis poporului: „V-am cumpărat azi cu pământurile voastre, pentru faraon …“.Geneza 47.23

Absoluta supremație

Este foarte instructiv de urmărit conducerea lui Dumnezeu la fiecare pas pe calea lui Iosif. Toate l-au pregătit în vederea folosirii slavei sale pentru binele poporului, al fraților săi, al tatălui său, care putea vedea împlinirea acelui vis din copilăria lui Iosif.

În toate acestea, Iosif este un remarcabil exemplu ilustrativ al lui Hristos, care este preamărit. Pentru mântuirea de sub puterea păcatului, nimic nu este mai important decât să știm că Hristos este pe locul puterii supreme și să ne supunem Lui. Sunt forțe uriașe în ceruri – îngeri, autorități și puteri; sunt forțe uriașe în lume – regi și toți cei ce reprezintă autoritățile; sunt forțe uriașe în lumea de sub pământ – diavolul și îngerii lui; dar Domnul Isus este așezat într-un loc de absolută supremație față de „orice putere, de orice dregătorie și de orice nume care se poate numi, nu numai în veacul acesta, ci și în cel viitor“ (Efeseni 1.21). Prin lucrarea Fiului, Tatăl ceresc este glorificat și poporul Său este binecuvântat.

Facem și noi parte din acel popor binecuvântat, care a fost cumpărat cu prețul nespus de mare al sângelui lui Hristos? Binecuvântarea noastră veșnică depinde de recunoașterea lui Isus ca Mântuitor al nostru personal.

SĂMÂNŢA BUNĂ

Joi, 30 Iulie 2015… Legea a fost dată prin Moise, dar harul și adevărul au

venit prin Isus Hristos.Ioan 1.17Ce a găsit un rabin

În marea bibliotecă a unui rabin se găsea Noul Testament, pe care însă nu l-a deschis niciodată. Într-o zi însă ajunse în mâinile sale un manifest al unui profesor universitar care era creștin. În manifest se condamna discriminarea evreilor și a oricăror naționalități. Acest manifest a stârnit curiozitatea rabinului de a deschide Noul Testament care se afla în biblioteca sa de peste 30 de ani.

Mai târziu, rabinul a publicat într-o revistă din Austria următoarele rânduri: „Până acum eu am crezut că Noul Testament este o carte cu neadevăruri, o carte a fanatismului creștin. După ce am citit cartea, m-am convins că ea conține o mare lumină. Mie mi-a fost frică de spini și la citirea cărții am găsit trandafiri. Dragostea divină a întâmpinat ura mea; am găsit iertare în loc de

Page 19: WordPress.com · Web viewHristos, de asemenea, a suferit o dată pentru păcate, El, Cel Neprihănit, pentru cei nelegiuiți, ca să ne aducă la Dumnezeu …1 Petru 3.18 Să ne amintim

judecată; am găsit perle în loc de pietre; libertate în loc de sclavie, smerenie în loc de mândrie, iertare în locul dușmăniei, în locul morții am găsit viața, mântuirea sufletului și toate bogățiile cerești…“.

Cititorule! Probabil, și în biblioteca ta stă neatins Noul Testament. Vestea Bună a mântuirii prin credința în Isus Hristos așteaptă de multă vreme la ușa inimii tale. Deschide chiar astăzi inima ta față de bunătatea Mântuitorului!

SĂMÂNŢA BUNĂ

Vineri, 31 Iulie 2015Zilele mele aleargă mai iuți decât un alergător …, trec ca

și corăbiile cele iuți, ca vulturul care se repede asupra prăzii.Iov 9.25,26

Asigură-te!

Viața omului este ca un „abur, care se arată puțintel, și apoi piere“ (Iacov 4.14) sau „doar o suflare“ (Iov 7.7). Nu sunt oare acestea cuvinte grăitoare despre trecerea rapidă a vieții noastre? Poate omul să adauge un cot sau o palmă la lungimea vieții sale? Mulți oameni încheie o asigurare pe viață, dar aceasta nu-i altceva decât o asigurare în caz de moarte. La ce folosește o asigurare pe viață, dacă totuși trebuie să mori? Cu cât îmbătrânim, parcă cu atât mai mult simțim că vine clipa când vom ajunge la poarta veșniciei.

Dar clipa de față încă ne mai aparține. De aceea să o folosim pentru a ne pregăti să-L întâlnim pe Dumnezeu! Cum poate un păcătos să se pregătească să-L întâlnească pe un Dumnezeu ai cărui ochi nu pot vedea răul? Poate Dumnezeu să treacă cu vederea un păcat? Mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu că a pregătit o cale. Calea aceasta este Însuși Fiul Său. El a murit pentru omul păcătos, și cine crede în Fiul are viața. Prin pocăință găsim iertarea păcatelor, odihnă, pace veșnică. Folosește-te de ziua aceasta și vino la Mântuitorul! Ziua de mâine nu-ți aparține. Asigură-te astăzi pentru veșnicie!