Votca (din rusă Водка, Vodka, în trad. „apșoară”) este una din cele mai cunoscute băuturi alcoolice distilate. Este un lichid transparent ce conține apă și etanol purificat prin distilare — uneori distilare multiplă — de la o substanță fermentată din cartofi, cereale (de obicei grâu sau secară) sau sirop de sfeclă de zahăr, plus o cantitate nesemnificativă de alte substanțe, precum arome sau impurități.

Votca are de obicei un conținut alcoolic de la 35% până la 50% alcool pe volum. Votca clasică rusească, lituaniană și poloneză are 40%. Această măsură poate fi atribuită standardelor Rusiei pentru producția votcii introduse în 1894 de Alexandru al III-lea. Conform muzeului de votcă din Moscova, Dmitri Mendeleev, renumit chimist rus, a descoperit că procentajul perfect este de 38%[1]. Totuși, de când de pe vremea lui băuturile alcoolice erau taxate pe bază de tărie, procentajul a fost rotunjit la 40, pentru a face mai simplă calcularea taxei. La tării mai mici decât 38–40, votca băută simplu (fără gheață, sau neamestecată cu alte lichide) are gust apos; la tării mai ridicate, gustul acesteia dă senzație de ardere. Unele guverne stabilesc ca și conținutul minim de alcool la băuturi să se numească „votca”. Spre exemplu, Uniunea Europeană stabilește un minim de 37,5% de alcool pe volum[2].

Deși votca este tradițional băută simplu în Europa de Est și în țările din „centura de votcă”, popularitatea ei prin alte părți se datorează folosirii acesteia în cocktailuri precum Bloody Mary, votca martini și altele.

„Votca” este forma romanizată a cuvântului „Водка”, transliterat „vodka”. Termenul este un diminutiv de la cuvântul rusesc pentru apă („вода”, pronunțat „vo'da”).[4][5] Termenul poate fi găsit în documente de la Voievodatul Sandomierz din Polonia datând din 1405 și 1537. În aceste timpuri, cuvântul se referea la medicamente și cosmetice [6] . Un număr de liste farmaceutice ruse conțineau expresia „votcă de lichior diluat” (водка хлебного вина) și „votcă de lichior pe jumătate diluat” (водка полу хлебного вина)[7]. Cum alcoolul a fost folosit ca bază pentru medicamente, aceasta presupune că termenul vodka poate fi un substantiv derivat de la verbul vodit’, razvodit’ (водить, разводить), „a dilua cu apă”.

Lichiorul diluat este o băutură alcoolică distilată din alcool făcut din grâne (spre deosebire de cel din struguri) și de aici „votca din lichior diluat” ar fi diluarea cu apă a unui alcool din grâne distilat. Pe când cuvântul poate fi găsit în manuscripte și în lubok (лубок, poze cu text explicând acțiunea - un predecesor rusesc al benzilor desenate), a început să apară în dicționarele rusești abia la mijlocul secolului al XIX-lea.

O altă conexiune posibilă dintre „votcă” și „apă” este numele băuturii alcoolice medievale aqua vitae (în latină, „apa vieții”), care este reflectat în poloneză ca „okowit”, ucraineană ca „оковита”, sau belarusă ca „акавіта”. Un alt termen slav/baltic arhaic pentru băuturi tari a fost „vița verde” (rusă: zeleno vino[8], lituaniană: žalias vynas).

Istoria vodcii Nimeni nu poate spune cu siguranță unde s-a făcut prima oară vodcă. Rușii, polonezii, ba chiar și ucrainienii sau scandinavii își dispută paternitatea acestei băuturi. Cert e că numele vine de la

diminutivul cuvântului slav voda (apă) și e inspirat de latinescul aqua vitae, numele generic al băuturilor alcoolice tari în Evul Mediu.Dar hai să cădem de acord cu legendele și să zicem că rușii au fost primii care au produs vodcă. Ironic e că ei au aflat de alcoolul distilat de la ambasadorii genovezi, care în 1386 i-au adus la Moscova marelui duce Dmitri Donskoi un strop de aqua vitae. Nobilul a reținut că darul era folosit pe post de medicament și a început să se trateze zilnic cu licoarea bine gradată. Boje moj, hâc!În 988, Vladimir I, marele duce al Kievului a decis că e timpul să-și convertească supușii la una dintre marile religii monoteiste care stăpâneau pe atunci lumea. I-a chemat întâi pe rabini, dar nu i-a plăcut că evreii nu aveau (pe atunci) propria lor țară. Când a auzit de la imami că Islamul interzice alcoolul, ducele a fost și mai nefericit. Abia când preoții i-au spus că vinul e la mare cinste în ceremoniile creștine s-a hotărât înălțimea sa. Și uite așa, stimulați de tulburelul de împărtășanie, au pornit-o slavii pe calea cea dreaptă.Legenda spune că în 1430, călugărul Isidor de la mânăstirea moscovită Chudov a inventat prima rețetă de vodcă rusească. Pe atunci cunoscută drept “vin de pâine” (datorită grâului din care era distilată), noua băutură a devenit rapid un monopol imperial, doar țarul și boierii cu permise speciale putând să o producă. Ivan al-IV-lea cel Groaznic a profitat de setea rușilor și a deschis în 1533 primul kabak (cârciuma țarului). Kabak-urile erau singurele locuri de unde oamenii de rând puteau să-și cumpere tăria.Timp de secole țarii au continuat să controleze producția de vodcă. La un moment, taxele pe această băutură însemnau cam 40% din totalul veniturilor statului. De abia în secolul XIX monopolul guvernamental a fost înlăturat, iar băutura de venit accesibilă tuturor. Pentru a face o vodcă și mai bună, rușii l-au pus la treabă pe însuși Mendeleev, descoperitorul tabelului elementelor chimice. Savantul a studiat băutura și a descoperit că ea e cel mai bine asimilată de organism când are o tărie de 38%. Liderii țării, care taxau vodca în funcție de conținutul de alcool, au rotunjit cifra la 40% (pentru a ușura calculele) și au impus-o în 1894 drept noul standard al băuturii naționale rusești.

Imediat ce au venit la putere, bolșevicii au naționalizat distileriile. Vechii maeștrii ai vodcii au fost obligați să fugă din țară și să ducă secretul băuturii în Europa de Vest. Numele unora dintre ei, ca de exemplu Smirnoff, sunt celebre și azi.

Deși inițial au interzis-o, comuniștii au reluat repede producția de vodcă. Cererea internă imensă a scăzut însă semificativ calitatea băuturii. Mai mult, în anii “80, încercând să combată alcoolismul, Gorbaciov a trasnformat multe distilerii în fabrici de sucuri. Perestroika alcoolică, la fel ca și orice altă prohibiție, a eșuat însă.

După căderea comunismului, în Rusia au reapărut producătorii de vodcă de foarte bună calitate, care în prezent se luptă să recucerească lumea.

Războiul vodcii

La începutul anilor 2000, Diageo a lansat Ciroc, o băutură distilată exclusiv din struguri care era prezentată drept vodcă. Producătorii tradiționali (Rusia și Polonia în special) au încercat imediat să obțină o decizie a UE prin care doar alcoolul obținut din cereale, cartofi sau melasă de sfeclă de zahăr să poată fi numit legal “vodcă”. “Cum nici francezii nu ar accepta șampanie de prune sau scoțienii, whisky de caise, nici noi nu vrem vodcă de struguri”, argumenta un euro-parlamentar din Polonia.

Momentan, s-a căzut la pace grație compromisului propus de Horst Schnellhardt, conform căruia vodca produsă din alte ingrediente decât cele tradiționale trebuie să menționeze acest lucru pe etichetă.Cum se face vodka Vodka e se produce foarte ușor. Fermentat, distilat, turnat în pahare. Nu tu alchimie complexă, nu tu învechire în butoaie alese. Vodca n-are timp pentru fasoane, sute de milioane de însetați o așteaptă în fiecare zi ca pe apă.

Fiind prin definiție un alcool neutru, fără gust și fără culoare, vodca poate fi distilată aproape din orice ingredient care poate fermenta. La început, se obținea din cartofi. În prezent, cele mai bune vodci se distilează din grâu (în Rusia) și secară (în Polonia). Pentru cei cu fițe, francezii distilează vodcă din struguri, în timp ce tăriile mai populare se fac din melasă și sfeclă de zahăr.

În prima etapă, legumele sau cerealele sunt puse într-o cuvă asemănătoare unei mașini de spălat. Prin rotire, echipamentul zdrobește ingredientele; “piure”-ului i se adaugă malț care va grăbi transformarea amidonului în zahăr.

Următorul pas e sterilizarea decoctului, prin fierbere și adăugarea de acid lactic. Această substanță crește aciditatea și ușurează fermentarea, ucigând bacteriile nedorite. Odată sterilizat, decoctul inoculat cu drojdie e pus la fermentat în tancuri închise, între două și patru zile.

Când zahărul s-a transformat în alcool etilic, începe distilarea. În general, vodca se distilează de mai multe ori – produsele premium pot trece chiar și prin cinci distilări.

Distilarea

Puține “vodcării” mai folosesc alambicul simplu; acesta, deși produce un alcool care păstrează din aroma ingredientelor folosite, nu e atât de eficient, iar distilatul nu are tăria necesară, trebuind rectificat (redistilat).

Majoritatea marilor producători se bazează pe alambicuri tip coloană de distilare, compuse din camere de vaporizare suprapuse. Decoctul fierbinte este “plimbat” în

continuu prin aceste camere, până când vaporii de alcool se condensează în vârful coloanei de distilare. Alcoolul neutru rezultat nu are nici gust, nici culoare, dar se laudă cu o tărie de 95-100%.

Ată etapă importantă pentru viitoarea vodcă este filtrarea, care poate avea loc are loc atât în timpul distilării cât și după aceasta. În general se folosește cărbunele, dar producătorii mai extravaganți recurg la argint, cristale de cuarț sau orice altceva dă bine la marketing.

În final, alcoolul pur este combinat cu apă până își coboară tăria la 40%. Acum, vodca e gata să ajungă în pahare singură sau în cele mai surprinzătoare combinații, deși ceva ne spune că nu va rămâne mult acolo.

Cum se obtine votca?

Votca poate fi distilata din orice planta bogata în amidon sau zahar; în prezent majoritatea producatorilor de votca folosesc cereale precum porumb, grâu, secara sau sorg. Cele din secara si grâusunt considerate superioare. Votca mai este facuta si din cartofi, sfecla de zahar, boabe de soia sau struguri de vita-de-vie. În câteva tari din centrul Europei, precum Polonia, o parte din votca este produsa doar prin fermentatia unei solutii din cristale de zahar si drojdie. În Uniunea Europeana sunt vorbe de standardizare a votcii, dar tarile din „Centura de votca” insista ca doar bauturile alcoolice facute din grâne, cartofi si sfecla de zahar sa fie comercializate ca „votca”, urmarind metodele traditionale de productie.O proprietate comuna a votcii produse în S.U.A. Si Europa este uzul extensiv al filtrarii înainte de procesul de adaugiri, cum ar fi adaugarea aromei. Filtrarea este facuta atât în timpul distilarii, cât si dupa, în dependenta de producator. Acest lucru se datoreaza legilor Europei si Statelor Unite care nu permit ca votca sa aiba aroma, caracter, culoare sau gust distinctiv. Totusi, acesta nu este cazul tarilor ce produc votca în stil traditional, multi distilatori preferând sa foloseasca distilare precisa dar filtrare minima, astfel conservând aromele unice ale produselor lor.„Maestrul distilarii” este persoana în sarcina cu distilarea votcii si care dirijeaza filtrarea. Prin numeroase etape de distilare, gustul votcii este îmbunatatit si claritatea accentuata. Distilarea repetata a acesteia îi mareste nivelul de etanol cu mult peste limita legala. Depinzând de metoda folosita si de tehnica maestrului distilarii, votca filtrata la final va avea pâna la 95-96% etanol. Astfel, ea este diluata cu apa potabila înainte de îmbuteliere.Acest fel de distilare e ceea ce separa votca pe baza de secara (spre exemplu) de whiskey de secara; pe când whiskey-ul este în general distilat numai pâna la continutul alcoolic final, votca este distilata pâna când este aproape alcool pur si apoi diluata cu apa pentru a-i da continutul alcoolic final si aroma unica, depinzând de sursa apei.Pe lânga continutul alcoolic, votca mai poate fi clasificata în doua mari categorii: pura si aromata. Din ultima se pot separa tincturi amare, precum iubileinaia rusa (votca aniversara) si Pertovka (votca piperata). Pe când majoritatea marcilor de votci nu sunt aromate, cele aromate sunt produse în zone traditionale în care votca este consumata intens, câteodata dupa recete facute acasa pentru a accentua gustul sau pentru scopuri medicinale.

Aromele includ ardei iute, ghimbir, arome de fructe, vanilie, ciocolata (fara îndulcitor) si scortisoara. Ucrainenii produc o votca comerciala ce include sunatoare. Polonezii si belarusii adauga frunze de la planta locala, Iarba dulce, pentru a produce votca Zubrówka (poloneza) si Zubrovka (belarusa) cu un gust usor dulce si culoare ambra-deschisa.În Ucraina si Rusia, votca aromata cu miere si piper (numita Pertovka, în rusa, Z pertsem în ucrainiana) este de asemenea foarte populara. În Polonia, o votca faimoasa continând miere se numeste krupnik. Aceasta traditie de a aroma este predominanta si în tarile nordice, unde votca asezonata cu ierburi, fructe si condimente este bautura perfecta pentru festivitatile de sezon estival. În Suedia exista 40 varietati de votca asezonata cu ierburi (kryddat brännvin). În Polonia exista o categorie separata, nalewka, pentru bauturile alcoolice pe baza de votca cu fructe, radacini, flori, sau extracte din ierburi, care sunt adesea facute în conditii casnice sau produse de distilerii comerciale mici. Continutul lor alcoolic variaza între 15% si 75%.Polonezii fac o bautura alcoolica rafinata (în poloneza: spirytus rektyfikowany) foarte pura — 95%. Teoretic, este o forma de votca si este vânduta în chioscuri de lichior, nu în farmacii. În mod similar, piata germana ofera varietati de votca germana, ungara, poloneza si ucraineana cu 90%–95% alcool. O votca bulgara, Balkan 176°, contine 88% alcool.Datorita punctului de înghetare scazut al alcoolului, votca poate fi depozitata în gheata sau congelator fara cristalizarea particulelor de apa. În tarile unde nivelurile alcoolului sunt în general mici (în S.U.A. spre exemplu, datorita faptului ca taxele variaza dupa procentajul alcoolului), unii maresc procentajul alcoolului printr-o forma de distilare înghetata. Aceasta se face prin plasarea votcii într-un vas deschis (bol, farfurie etc.) în congelator si dupa ce a atins o temperatura mai mica decât cea la care îngheata apa (0° C), se adauga cuburi de gheata la care apa libera din votca se va cristaliza, lasând în urma o concentratie mai mare de alcool.

Din adâncurile Kremlinului ruşii au reuşit să scoată şi să răspândească în toată lumea votca, această băutură fără gust, fără culoare, tare de îţi arde gura şi stomacul şi totuşi preferată de multe milioane de oameni.

Aproape toţi dintre noi când spunem votcă, ne gândim la Rusia. De fapt,  lucrurile nu stau chiar aşa, având în vedere că în Europa de Est există o adevărată “Centură a Votcii” (vodka belt) care include Europa de Est şi Ţările Nordice. Pentru o băutură atât de răspândită şi de cunoscută, votca are o compoziţie destul de simplă, conţinând doar apă şi etanol şi în unele cazuri impurităţi sau arome. Votca se produce din oricare din următoarele substanţe fermentate: grâu, secară, cereale, cartofi sau melasă de sfeclă de zahăr. De obicei, conţinutul de alcool variază de la 35º la 50º vol dar tipurile standard de votcă din Rusia, Lituania şi Polonia au 40º vol. În mod istoric ,standardul concentraţiei de alcool din votcă provin din standardele de calitate stabilite de către ţarul Alexandru al III-lea în 1894. Pe de altă parte, Muzeul Votcii din Moscova arată că chimistul Dmitri Mendeleev a stabilit concentraţia ideală de alcool la 38%, dar pentru că în acea perioadă băuturile alcoolice erau taxate în funcţie de concentraţia alcoolică, acest procent a fost rotunjit la 40% pentru a simplifica socotelile fiscale. Pentru ca o astfel de băutură să fie considerată votcă, guvernele au stabilit un conţinut minim de alcool, care în Uniunea Europeană este de 37,5% vol. (votca europeană).

Ca etimologie, cuvântul votca este o formă diminutivă a cuvântului slav voda (apă) – interpretat ca “mica apă”. Cuvântul “votca” a fost consemnat prima dată în documentele oficiale ale

voievodatului Sandomierz din Polonia, în 1405. O altă posibilă origine a denumirii de votcă provine de la denumirea europeană aqua vita, care în poloneză era pronunţată okowita.

Enciclopedia Britannica arată că votca îşi are originile în Rusia secolului al XIV-lea, dar originile sale exacte nu pot fi determinate şi se consideră că băutura provine din marile zone cerealiere care astăzi acoperă Polonia, vestul Rusiei, Belarus, Lituania şi Ucraina. Votca are de asemenea o lungă tradiţie şi în ţările scandinave. Se crede că vreme de mai multe secole această băutură avea o concentraţie mică de alcool, de circa 14°, deoarece aceasta este concentraţia maximă de alcool ce se poate obţine prin fermentaţie naturală. Procesul de distilare a fost inventat în secolul VIII.

Potrivit unei legende, în jurul anului 1430 un călugăr pe nume Isidor (ah, călugării aştia!) de la mănăstirea Chudov din interiorul Kremlinului a inventat o reţetă pentru prima votcă rusească. Acest călugăr avea cunoştinţe de distilare a alcoolului şi obţinea o băutură de calitate mai bună. O lungă perioadă de timp această băutură a fost produsă doar în Marele Ducat al Moscovei şi din această cauză băutura a fost asociată cu Rusia multă vreme. În 1851 ţarina Elisabeta a emis un decret prin care regulariza distileriile. Taxele pe votcă au devenit un element important al finanţelor Rusiei Ţariste, reprezentând până la 40% din veniturile statului la un moment dat. Până în anii 1860, datorită politicii guvernului de a promova consumul de votcă produsă de stat, aceasta devenise băutura preferată pentru mulţi ruşi. În 1863 monopolul de stat asupra producţiei de votcă a fost anulat iar preţurile au scăzut drastic, băutura devenind accesibilă până şi pentru populaţia cu venituri mici. Până în 1911 votca a ajuns să reprezinte 89% din consumul total de alcool din Rusia iar această situaţie s-a perpetuat până în ziua de astăzi (în 2001 votca reprezenta 70% din consumul total de alcool din Rusia).

Pe plan mondial, până în 1950 votca era consumată rar în afara Europei, dar până în 1975 vânzările de votcă în SUA le-au depăşit pe cele de whisky – băutura naţională a americanilor şi cea care avusese supremaţia pe piaţă până atunci.

Votca poate fi produsă din orice materie pe bază de plante bogate în amidon sau zahăr, dar cea mai multă se produce din sorg, porumb, secară sau grâu. Dintre soiurile de votcă făcute din cereale, cele din secară şi grâu sunt considerate soiuri superioare. Alte soiuri de votcă se produc din cartofi, melasă, boabe de soia, struguri, orez, sfeclă de zahăr, dar şi din produse secundare ale rafinării uleiului sau ale procesării pulpei lemnoase. În unele ţări din Europa Centrală, cum ar fi Polonia, votca se produce pur şi simplu fermentând un amestec de zahăr şi drojdie (am mai explicat procesul aici, Stiati ca exista pe lumea asta o asemenea bautura, numita samagon (sau samogon)? Este  vodka facuta de rusi acasa, nu industrial. De obicei bautura este mai curata si mai buna la gust decat ceea ce se gaseste in comert, asta daca este facuta din ingrediente naturale si nu din tot soiul de aditivi si chimicale. Procesul de distilare este acelasi ca la tuica romaneasca, in alambic sau cazan. Ingredientele sunt apa curata, zahar si drojdie. Un “lot de fiertura” de samagon ar trebui sa contina cam 40 de litri de apa, 6 kilograme de zahar, preferabil zahar brun, nealbit industrial, si cam jumatate de kilogram de drojdie. Apa trebuie sa fie calduta, cam la 30 de grade Celsius. Toate astea se amesteca intr-un vas si se lasa la fermentat intr-un mediu calduros cam 10 zile. Aveti grija sa nu acoperiti ermetic vasul de fermentare pentru ca gazele de fermentare sa aiba pe unde iesi si sa nu explodeze vasul. Pentru gusturi diferite puteti amesteca in ingrediente, inainte de fermentare, si cateva fructe parfumate, capsuni, fragi sau mure. Dupa

cele 10 zile de fermentare, amestecul poate fi pus la fiert intr-un alambic, la foc mic. Dureaza cam 2-3 ore sa obtineti circa 3 litri de alcool.

Alambicul este un dispozitiv pentru distilat alcoolul, format dintr-un vas de fierbere, de obicei din cupru, care poate fi inchis ermetic si care are un orificiu in partea de sus unde se conecteaza refrigeratorul. Refrigeratorul este pur si simplu o teava metalica, de obicei tot din cupru, in forma de spirala, care este conectat la vasul de fierbere si este introdus intr-un vas cu apa rece. Vaporii de alcool din vasul de fierbere trec prin refrigerator si din cauza diferentei de temperatura se condenseaza si se transforma in lichid.

Atentie: alambicurile artizanale pentru distilat alcool sunt periculoase datorita combinatiei vapori de alcool & flacara deschisa.

când am vorbit despre samagon).

O particularitate a votcii produse în SUA şi în Europa este filtrarea foarte intensă a băuturii înainte de a o procesa mai departe, prin adăugarea de arome spre exemplu. Votca se filtrează în distilerii, prin filtre de cărbune sau alte materiale. Această operaţiune se face deoarece legislaţiile în domeniu din SUA şi din Europa spun că votca nu trebuie să aibe vreo aromă distinctivă, caracter, culoare sau gust. Cu toate acestea, producătorii din ţările cu tradiţie preferă să se concentreze pe o distilare foarte bună şi mai puţin pe filtrare, păstrând astfel caracterul distinct al produselor lor.

În timpul unei distilări corecte de votcă, “capetele” (fruntea) şi “coada” sunt date deoparte, deoarece acestea conţin compuşi aromaţi cum ar fi acetatul de etil sau lactoză etilică (fruntea) sau ulei de fuzel (coada), care afectează gustul normal al băuturii. Prin mai multe runde de distilare (“fierberi”) gustul şi culoarea votcii sunt îmbunătăţite. Aceste distilări repetate cresc concentraţia de etanol peste limita acceptată de majoritatea consumatorilor, putând ajunge până la 95-96% vol. Acest nivel de distilare face diferenţa între votca pe bază de secară şi whisky; în timp ce whiskyul este distilat o singură dată, votca este distilată până ce aproape că devine alcool pur.

Pe lângă concentraţia alcoolică, soiurile de votcă se mai împart în două categorii: votca simplă şi votca aromatizată. Din această ultimă categorie se disting tincturile amare (Yubileynaya – votca aniversară) şi Pertsovka (votca cu piper). În statele din Vodka Belt se folosesc diferite substanţe şi ierburi pentru aromatizarea votcii iar în SUA se pare că a fost lansată inclusiv votca cu aromă de bacon.

Distilarea si filtrarea vodcii O proprietate comună a vodcii produsa în Statele Unite şi Europa este folosirea pe scară largă de filtre înainte de orice procesare suplimentară, cum ar fi adăugarea de aromatici. Filtrarea este, uneori, făcuta în timpul distilarii, precum şi după aceea, în cazul în care vodca este filtrata prin cărbune şi alte mijloace. Aceasta se datorează faptului că legislatia din SUA şi legislaţia europeană vodcii nu trebuie să aibă nicio aroma distinctiva, caracteristica, culoare sau miros. Cu toate acestea, acest lucru nu este valabil pentru tarile cu traditie in productia de vodcă, multe distilerii din aceste ţări preferă să folosească

o distilare precisa, dar cu minim de filtrare, astfel pastrand aromele si caracteristicile unice produselor lor.

Stapanul distileriei este persoana responsabilă cu distilarea vodcii şi supravegherea filtrarii. Când este facuta în mod corect, o mare parte a filtrarii, "capatul" şi "coada"sunt separate în procesul de distilare prin eliminare. Aceste porţiuni din distilat conţin compuşi de aromă, cum ar fi acetat de etil şi lactat de etil (capetele), precum şi uleiuri de fuzel (cozile), care modifica gustul curat de vodcă. Prin intermediul numeroaselor runde de distilare sau utilizarea a unei fractionari, deja, gustul de vodca este mai bun şi claritatea este îmbunătăţita. În unele distilerii ,cum ar fi romul, unele capete şi cozi nu sunt eliminate, pentru a da bauturii o aroma unica şi un simt patrunzator.

Repetarea distilarii vodcii va face ca etanolul sa fie cu mult mai mare decât nivelul legal admis. În funcţie de metoda de distilare şi tehnica distileriei, la final filtrată şi distilata vodca poate atinge 95-96% etanol. Ca atare, majoritatea vodcii este diluata cu apă, înainte

de îmbuteliere. Vodca este distilată până când este aproape in totalitate alcool pur şi apoi indoita cu apă, pentru a obtine in final un alcool conţinanad o aromă unica, în funcţie de sursa de apa.

Producerea vodcii Vodca poate fi distilata din orice amidon.Astazi majoritatea vodcii este produsa din cereale, cum ar fi porumb, secară sau de grâu. Printre vodcile din cereale, grâu şi secară sunt considerate superioare. Unele vodci sunt produse din cartofi, melasa, soia, struguri, ridichii dulci şi, uneori, chiar din produselor înrudite cu uleiuri de rafinare sau din prelucrarea lemnului. În unele ţări central-europene precum Polonia, unele vodci sunt produse din fermentarea unei soluţii de cristale de zahăr şi drojdie de bere. În Uniunea Europeană se vorbeşte despre standardizarea vodcii, iar tarile din centura vodcii insistă ca numai băuturi spirtoase produse din cereale, cartofi şi sfeclă de zahăr melasă să li se permită să fie marcte ca "vodka", care urmaresc metodele tradiţionale de producţie

istoricul

Originile vodcii sunt învãluite în mister. Mai multe naţiuni printre care ruşi, polonezi, ucraineni, finlandezi, revendicã paternitatea bãuturii. Şi Rusia, şi Polonia se laudã cu o tradiţie îndelungatã de preparare a celui mai râvnit alcool tare din nordul şi estul Europei. Oricum, numele vine de la diminutivul cuvântului slav “voda” care înseamnã apã, inspirat de latinescul “aqua vitae”, prin care se desemnau în Evul Mediu toate bãuturile tari.

Deci se presupune cã tipul de alcool provine de la popoarele slave care au ocupat nord-estul Europei. Aici temperaturile scãzute au fãcut dificil comerţul cu vin şi bere, deoarece îngheţau în lunile de iarnã. La început, prin secolul al XII-lea, vodca era folositã ca anestezic şi dezinfectant, fiind distilatã din secarã. Abia douã secole mai târziu se descoperã efectele otrãvitoare ale

excesului. De la 1300 se produce şi în scop de consum. Se credea cã bãutura avea un spirit al ei, de aceea se întrebuinţa la ceremonii religioase. Din mânã în mânã trecea un vas care uneori conţinea mai bine de 4 litri de vodca, iar cei ce nu consumau erau consideraţi necredincioşi.

Pe mãsurã ce îi creşte popularitatea, vodca nu se mai distileazã din secarã, ci din cartofi. Cartoful era mult mai comun şi mai uşor de prelucrat decât cerealele. Dar pe mãsurã ce vodca începe sã îşi piardã statutul de produs de casã, nu se mai foloseşte nici cartoful. Astãzi cele mai multe mãrci de vodca au în compoziţie secara, grâul, orzul, şi cel mai des, porumbul.

Estul şi nordul Europei luau foarte în serios problema alcoolului. În 988 prinţul kievean Vladimir se decide sã abandoneze calea pãgânã şi sã treacã la monoteism. Refuzã iudaismul pentru cã evreii nu controlau niciun teritoriu. Refuzã islamismul pentru cã era interzis alcoolul. Când aflã însã cã la creştini chiar se cere consumul în timpul riturilor, argumentul se pare cã e suficient ca sã aleagã creştinismul…Sã fi produs ruşii primii bãutura? Poate, dar ei aflã de ea de la negustorii genovezi, care îi aduc marelui duce Dmitri Donskoi nişte aqua vitae la Moscova, pentru a se trata. Legenda spune cã în 1430 cãlugãrul Isidor de la mãnãstirea Chudov a inventat prima reţetã de vodcã ruseascã, cunoscutã sub denumirea de “vin de pâine”, pentru cã era distilatã din grâu. Bãutura cade sub monopol imperial, putând fi produsã doar de cãtre ţar şi boieri. Ivan cel Groaznic deschide în 1533 primul kabak (cârciuma ţarului), singurul loc de unde omul de rând putea sã-şi procure tãria. Secole întregi ţarii controleazã producţia, taxele umplând cam 40% din visteria statului. Accesul tuturor de bãuturã dateazã din secolul al XIX-lea.

Bolşevicii naţionalizeazã distileriile, ceea ce îi determinã pe vechii producãtori sã fugã în vest, cel mai faimos fiind Smirnoff, care îşi revitalizeazã afacerea în Paris. Comuniştii reiau repede producţia datoritã cererii immense, dar calitatea bãuturii scade. Gorbaciov încearcã sã aplice perestroika şi în domeniul alcoolului, dar şi aceastã prohibiţie eşueazã. Istoricii ruşi avanseazã chiar şi secolul al IX-lea ca început al producţiei de vodcã, dar de distilare nu poate fi vorba decât cel puţin douã secole mai târziu, când se încearcã distilarea în Khynovsk.

Am putea spune cã tehnicile de distilare au evoluat între secolele XII-XV, când mierea începe sã se foloseascã pentru a îmbunãtãţi gustul bãuturii. În secolul al XVIII-lea se profitã de proprietãţile cãrbunelui de a filtra amestecul pentru a scãpa de ingredientele nedorite, dar spirtuoasa trebuia sã fie diluatã înainte de filtrare. Distilarea se îmbunãtãţeşte odatã cu introducerea diverselor ierburi şi mirodenii. În ciuda altor varietãţi de vodka pe care ruşii ajung sã le cunoascã, multã vreme tot cea bazatã pe secarã deţine cea mai mare apreciere.

Dar şi polonezii au o tradiţie a lor. Încã din secolul al VIII-lea se descoperã alcoolul tare când îngheaţã vinul iarna, dar soluţia se foloseşte doar la tratamente. Asta se petrece pânã în secoul al XV-lea, când se produce gorzalka, vin alcoolizat, ca rezultat al distilãrii spirtului din vin. Istoricii polonezi susţin cã vodca a fost prima data produsã în 1405 în Polonia şi abia dupã aceea a ajuns şi în Rusia. Pânã în secolul al XVI-lea regele Obracht al Poloniei permite comercializarea alcoolului. Mai târziu, în 1572, limiteazã producţia, percepând o taxã de 10%. Abia în secolul al XVII-lea însã vodca devine bãuturã naţionalã, iar tehnicile de distilare avanseazã. În orice caz, originile şi istoria exacta a vodcii sunt departe de a fi certe, existând indicii cum cã ar putea proveni chiar din Persia.

Este vorba despre un prototip realizat în secolul al XI-lea de cãtre un medic persan, Ar-Razi, care obţine lichidul pentru scopuri medicale. În Europa apar distilerii în Franţa în 1334, în Anglia în 1485, în Suedia în 1490 şi în Germania în 1520. Vodca ajunge repede şi în Suedia. Ruşii o exportã primii, în 1505, iar în curând aceasta nu mai rãmâne doar un medicament. Au fost tentative de bana producţia, dar pânã la urmã s-a decis sã se profite totuşi de taxele pe bãuturã.

În secolul al XIV-lea ambasadorul Angliei la Moscova este primul care clasificã vodca drept bãuturã naţionalã ruseascã. Ruşii o recunosc ceva mai târziu. Este din secolul al XIX-lea o parte importantã a culturii ruse, soldaţii care luptau împotriva lui napoleon ajutând în mare mãsurã la rãspândirea popularitãţii sale. Din 1894 monopolul statal este absolutizat, data fiind rata mare a intoxicaţiei cu alcool. Tot acum “voda” devine “vodca” şi se generalizeazã regulile de producţie la toate distileriile. Acelaşi secol este martorul ascensiunii Poloniei ca producãtor.

Vodka este probabil cea mai populara bãuturã tare din lume. Concentraţia de alcool variazã între 35% si 50%. Vodca clasicã, ruseascã, lituanianã sau polonezã are 40% concentraţie, ceea ce este în acord cu standardele ruseşti pentru producerea bãuturii, introduse în 1894 de Alexandru al III-lea. Chimistul Dmitri Mendeleev a stabilit cã proporţia optimã de tãrie pentru vodcã este de 38% alcool.

Deşi vodca simplã este foarte popularã doar în Europa de Est si de Nord, produsul este folosit la nivel mondial pentru prepararea cocktailurilor. Nu existã clasificãri uniforme ale vodcii. În Polonia vodca este etichetatã conform gradului de puritate: standard (zwykly), premium (wyborowy) şi deluxe (luksusowy). În Rusia vodca etichetatã drept osobaya este în genere un produs de calitate care poate fi exportat, în vreme ce krepkaya denotã o bãuturã de cel puţin 56% alcool.

Originile votcii nu pot fi stabilite cu exactitate, dar se crede că aceasta provine din regiunile cerealiere din Polonia, Belarus, Lituania, Ucraina și Rusia europeană. Are de asemenea rădăcini vechi în Scandinavia. De multe secole, băuturile conțineau ceva alcool. S-a estimat că 14% era cantitatea maximă, deoarece la atâta se putea ajunge prin fermentație naturală.

Rusia[modificare | modificare sursă]

Inițial, băutura nu era numită votcă — se folosea termenul „lichior diluat” (хлебное вино; hlebnoe vino). Până spre mijlocul secolului al XVIII-lea, conținutul de alcool a rămas relativ scăzut, nedepășind 40% alcool pe volum. Era comercializată mai mult prin cârciume și costa scump. În același timp, cuvântul „votca” era deja în folosință, dar se referea la tincturi din ierburi (similare cu absintul), conținând până la 75% alcool pe volum, și făcut în scopuri medicinale.

Prima utilizare scrisă a cuvântului „votcă” a fost descoperită într-un document oficial rus, decretul Împărătesei Elizabeta din 8 iunie 1751, care reglementează posesiunea asupra distileriilor de votcă. Taxele votcii deveniseră un element-cheie ale finanțelor guvernamentale în Rusia Țaristă, aprovizionând atunci 40% din beneficiile statului.[9]Până în anii 1860, datorită politicii guvernului de promovare a consumului de votcă produsă de stat, a devenit băutura preferată printre mulți ruși. În 1863, monopolul guvernului asupra votcii a fost revocat, făcând prețurile acesteia să scadă, făcând-o valabilă și pentru cetățenii cu venit mic. Până în 1911, votca

reprezenta 89% din toate băuturile alcoolice consumate în Rusia. Acest nivel a scăzut de-a lungul secolului al XX-lea, dar a rămas considerabil. Cele mai recente estimate o ridică la nivelul de 70% (în 2001). Astăzi, câteva sortimente populare sunt (printre altele) Stolicinaia, Eristoff, Smirnoff și Borissov.[10]

Polonia[modificare | modificare sursă]

În Polonia, votca (poloneză: wódka) este produsă de la începuturile Evului Mediu. Prin aceste timpuri, tăriile erau folosite mai ales pe post de medicamente. Stefan Falimierz afirma, în eseul său din 1534 despre ierburi, că votca poate fi folosită pentru „sporirea fertilității și trezirea libidoului”. Prin anii 1400 a devenit o băutură populară în Polonia — mulți autori polonezi scriind despre despre ea; Wódka lub gorzała (1614), scrisă de Jerzy Potański, conține informații valoroase asupra producției de votcă. Jakub Kazimierz Haur, în cartea sa, Skład albo skarbiec znakomitych sekretów ekonomiej ziemiańskiej (rom. O comoară cu secrete excelente despre economia feudului boierimii, Cracovia, 1693), a dat rețete detaliate pentru producerea votcii din secară.

Câteva mărci de votcă poloneze datează cu secole în urmă. Cele mai notabile sunt Żubrówka, din secolul al XVI-lea, Goldwasser, din începutul sec. al XVII-lea și Starka vodka, tot din sec. al XVI-lea. Pe la mijlocul secolului al XVII-lea, szlachta (nobilimii) i-a fost acordat un monopol pentru fabricarea și vinderea votcii în teritoriile acestora. Acest privilegiu a fost o sursă de profituri substanțiale. Una din cele mai faimoase distilerii ale aristocrației a fost fondată de Prințesa Lubomirska, condusă mai târziu de nepotul ei, contele Alfred Wojciech Potocki. Muzeul The Vodka Industry, acum organizat la distileria contelui Potocki, are un document original ce atestă existența distileriei în 1784. Astăzi operează sub numele de „Polmos Łańcut”.

Producția la scară largă a votcii a început în Polonia la sfârșitul secolului al XVI-lea, inițial la Cracovia, când băuturile alcoolice au început să fie exportate spre Silezia, cu ceva timp înainte de 1550. Orașele sileziene cumpărau votcă și din Poznań, un oraș care în 1580 avea 498 de distilerii active. Ulterior, însă, Gdańsk a depășit acest oraș în domeniul comercializării votcii. În secolele XVII și XVIII, votca poloneză a fost recunoscută în Olanda, Danemarca, Anglia, Rusia, Germania, Ungaria, România, Ucraina și bazinul Mării Negre.[11]

Primele metode de producție erau primitive. Băutura era de obicei scăzută în alcool, iar distilarea trebuia repetată de câteva ori (un proces de distilare format din 3 etape era obișnuit). Prima distilare era numită „brantówka”, a doua — „szumówka”, iar a treia — „okowita” (de la „aqua vitae”), care conținea în general 70%–80% alcool pe volum. Apoi băutura era diluată cu apă, rezultând o votcă simplă (30%-35%), sau una mai tare, dacă diluarea fusese efectuată folosind un alambic. Metodele exacte de producție au fost descrise în 1786 de Paweł Biretowski, iar în 1774 de Jan Chryzostom Simon.[12]

Sfârșitul secolului al XVIII-lea a marcat începutul industriei votcii în Polonia (partea estică a Poloniei era pe atunci parte a Imperiului Rus). Votcile produse de nobilime și cler deveniseră un produs în masă. Prima distilerie industrială a fost fondată în 1782 în Liov de Jan Baczewski. El a fost ulterior urmat de Jakub Haberfeld, care în 1804 a pus bazele unei fabrici la Oświęcim, și de

Hartwig Kantorowicz (1823) la Poznań. Implementarea unei noi tehnologii în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, care a permis producerea votcii limpezi, a contribuit la succesul lor. Prima distilerie purificatoare a fost fondată în 1871. În 1925, producția de votcă limpede a fost făcută printr-un monopol al guvernului polonez.[12]

După cel de-al Doilea Război Mondial, toate distileriile au fost preluate de către guvernul comunist al Poloniei. În timpul anilor 1980, vânzării de votcă i-au fost fixate norme. După victoria mișcării solidaritare, toate distileriile au fost privatizate, ducând la o explozie de mărci.

Ucraina[modificare | modificare sursă]

Horilca (în ucraineană горілка, transliterat gorilka, în graiul maramureșean horinca) este termenul ucrainean pentru „votcă”. Horilca poate fi folosit în sens general în limba ucraineană, adică să înseamne whiskey sau alte băuturi alcoolice tari. Printre oamenii de origine slavă, termenul de horilcă este folosit pentru a sublinia originea ucraineană a votcii. Spre exemplu, în romanul istoric al lui Nikolai Gogol, Taras Bulba, el scria: „și adu-ne multă horilcă, dar nu de aceea rafinată, cu stafide, sau cu alte astfel de chestii — adu-ne o horilcă de cel mai pur tip, dă-ne acea băutură demonică care ne face fericiți, jucăuși și sălbatici!”[13]

O pertsivka sau horilka z pertsem (votcă piperată) este o votcă cu ardei iuți puși în sticlă, transformând horilca într-un fel de bitter. Horilca este adesea amestecată cu miere, mentă, sau chiar lapte [14] , cel din urmă nefiind tipic pentru votci de alte origini. Unii consumatori susțin că horilca este considerată mai tare și mai condimentată decât votca rusească.[15]

Astăzi[modificare | modificare sursă]

O selecţie de votcă dintr-un hypermarket

Votca este una dintre cele mai populare băuturi alcoolice din lume. Înainte de anii 1950, era rar consumată în afara Europei. Până în 1975, vânzările ei în S.U.A. le-au eclipsat pe cele ale bourbonului sau ale whiskey-urilor, anterior cele mai populare tării și native acelei țări. În a doua jumătate a secolului al XX-lea, votca și-a datorat popularitatea în mare parte reputației sale de băutură alcoolică ce „te lasă fără suflare” - cum ar spune unii -, nerămânând niciun miros de tărie detectabil în respirație, iar aroma ei neutră permițându-i să fie combinată cu o largă varietate de băuturi, deseori înlocuind alte tării (mai ales ginul) în cocktail-urile tradiționale precum Martini.

Conform cărții The Penguin Book of Spirits and Liqueurs (rom. Cartea pinguinului pentru tării și lichior), „nivelul ei scăzut de alcool format prin fermentare și, astfel, de impurități datorate fermentării — care aromatizează tăriile, dar care pot contribui la efecte secundare după consum în exces — conduc la ea [votca] ca fiind considerată printre cele mai «sigure» băuturi alcoolice, deși nu în context de putere a intoxicației, care, depizând de tărie, poate fi considerabilă.”[16]

Autorul culinar rus William Pokhlebkin a compilat istoria producției de votcă din Rusia pe timpul anilor 1970 ca o parte din cazul sovietic într-o dispută de tranzacție; aceasta a fost mai târziu publicat ca A History of Vodka. Pokhlebkin a declarat că, în timp ce au fost o mulțime de publicații despre istoria consumării și distribuției votcii, nu s-a scris nimic despre producerea propriu-zisă. Printre afirmațiile lui s-a numărat și faptul că termenul „votcă” a fost folosit oral mai devreme de mijlocul secolului al XVIII-lea, dar cuvântul nu a apărut pe hârtie decât în anii 1860.

Producere[modificare | modificare sursă]

Votca poate fi distilată din orice plantă bogată în amidon sau zahăr; în prezent majoritatea producătorilor de votcă folosesc cereale precum porumb, grâu, secară sau sorg. Cele din secară și grâu sunt considerate superioare. Votca mai este făcută și din cartofi, sfeclă de zahăr, boabe de soia sau struguri de viță-de-vie.

În câteva țări din centrul Europei, precum Polonia, o parte din votcă este produsă doar prin fermentația unei soluții din cristale de zahăr și drojdie. În Uniunea Europeană sunt vorbe de standardizare a votcii, dar țările din „Centura de votcă” insistă ca doar băuturile alcoolice făcute din grâne, cartofi și sfeclă de zahăr să fie comercializate ca „votcă”, urmărind metodele tradiționale de producție)[17][18].

Distilare și filtrare[modificare | modificare sursă]

O proprietate comună a votcii produse în S.U.A. și Europa este uzul extensiv al filtrării înainte de procesul de adăugiri, cum ar fi adăugarea aromei. Filtrarea este făcută atât în timpul distilării, cât și după, în dependență de producător. Acest lucru se datorează legilor Europei și Statelor Unite care nu permit ca votca să aibă aromă, caracter, culoare sau gust distinctiv. Totuși, acesta nu este cazul țărilor ce produc votca în stil tradițional, mulți distilatori preferând să folosească distilare precisă dar filtrare minimă, astfel conservând aromele unice ale produselor lor.

„Maestrul distilării” este persoana în sarcină cu distilarea votcii și care dirijează filtrarea. Prin numeroase etape de distilare, gustul votcii este îmbunătățit și claritatea accentuată. Distilarea repetată a acesteia îi mărește nivelul de etanol cu mult peste limita legală. Depinzând de metoda folosită și de tehnica maestrului distilării, votca filtrată la final va avea până la 95-96% etanol. Astfel, ea este diluată cu apă potabilă înainte de îmbuteliere.

Acest fel de distilare e ceea ce separă votca pe bază de secară (spre exemplu) de whiskey de secară; pe când whiskey-ul este în general distilat numai până la conținutul alcoolic final, votca este distilată până când este aproape alcool pur și apoi diluată cu apă pentru a-i da conținutul alcoolic final și aroma unică, depinzând de sursa apei[19].

Aromatizare[modificare | modificare sursă]

Pe lângă conținutul alcoolic, votca mai poate fi clasificată în două mari categorii: pură și aromată. Din ultima se pot separa tincturi amare, precum iubileinaia rusă (votcă aniversară) și Perțovka (votcă piperată). Pe când majoritatea mărcilor de votci nu sunt aromate, cele aromate sunt produse în zone tradiționale în care votca este consumată intens, câteodată după recete făcute acasă pentru a accentua gustul sau pentru scopuri medicinale. Aromele includ ardei iute, ghimbir, arome de fructe, vanilie, ciocolată (fără îndulcitor) și scorțișoară. Ucrainenii produc o votcă comercială ce include sunătoare. Polonezii și belarușii adaugă frunze de la planta locală, Iarba dulce, pentru a produce votcă Żubrówka (poloneză) și Zubrovka (belarusă) cu un gust ușor dulce și culoare ambră-deschisă.

În Ucraina și Rusia, votca aromată cu miere și piper (numită Perțovka, în rusă, Z pertsem în ucrainiană) este de asemenea foarte populară. În Polonia, o votcă faimoasă conținând miere se numește krupnik. Această tradiție de a aroma este predominantă și în țările nordice, unde votca asezonată cu ierburi, fructe și condimente este băutura perfectă pentru festivitățile de sezon estival. În Suedia există 40 varietăți de votcă asezonată cu ierburi (kryddat brännvin). În Polonia există o categorie separată, nalewka, pentru băuturile alcoolice pe bază de votcă cu fructe, rădăcini, flori, sau extracte din ierburi, care sunt adesea făcute în condiții casnice sau produse de distilerii comerciale mici. Conținutul lor alcoolic variază între 15% și 75%.

Maşină de îmbuteliat votcă din Rusia

Polonezii fac o băutură alcoolică rafinată (în poloneză: spirytus rektyfikowany) foarte pură — 95%. Teoretic, este o formă de votcă și este vândută în chioșcuri de lichior, nu în farmacii. În mod similar, piața germană oferă varietăți de votcă germană, ungară, poloneză și ucraineană cu 90%–95% alcool. O votcă bulgară, Balkan 176°, conține 88% alcool.

Alte procese[modificare | modificare sursă]

Datorită punctului de înghețare scăzut al alcoolului, votca poate fi depozitată în gheață sau congelator fără cristalizarea particulelor de apă. În țările unde nivelurile alcoolului sunt în general mici (în S.U.A. spre exemplu, datorită faptului că taxele variază după procentajul alcoolului), unii măresc procentajul alcoolului printr-o formă de distilare înghețată. Aceasta se face prin plasarea votcii într-un vas deschis (bol, farfurie etc.) în congelator și după ce a atins o

temperatură mai mică decât cea la care îngheață apa (0° C), se adaugă cuburi de gheață la care apa liberă din votcă se va cristaliza, lăsând în urmă o concentrație mai mare de alcool.

Votca în Uniunea Europeană[modificare | modificare sursă]

Succesul recent al votcii pe bază de struguri din S.U.A. a îndemnat producătorii de votcă din țările din Centura de votcă, anume Finlanda, Lituania, Polonia și Suedia, să facă campanie pentru ca legislația Uniunii Europene să categorisească numai băuturile alcoolice din grâne sau cartofi, și nu cele produse din orice alcool etilic (spre exemplu, din mere sau struguri)[17][18]. Această propunere a provocat critica din partea țărilor Europei de Sud, care distilează deseori tescovina rămasă de la producerea vinului, în băutură alcoolică (deși tescovina de calitate superioară este distilată de obicei într-o varietate de brandy, iar cea de calitate inferioară este de regulă transformată într-o băutură alcoolică cu gust neutru). Atunci, orice votcă care nu e făcută din grâne sau cartofi va trebui să publice produsele folosite în producerea sa. Această regulă a fost adoptată de Parlamentul European pe 19 iunie 2007 [20] .

Sănătate[modificare | modificare sursă]

O sticlă de votcă suedeză

Votca consumată în cantități mari, ca și oricare băutură alcoolică, poate cauza deshidratare, iritații digestive și alte simptome asociate cu mahmureala. Acestea sunt efectele etanolului, chiar dacă se găsește într-o măsură mai slabă ca metanolul, absent în vodca pură. Consumul de cantități exagerate poate chiar provoca moartea.

În unele țări votca de pe piața neagră este vast răspândită datorită faptului că poate fi produsă ușor și evitate taxele. Însă intoxicația severă, orbirea sau moartea pot avea loc din cauza substituțiilor industriale pentru etanol, foarte periculoase, ce sunt adăugate de furnizorul pieței negre, descoperire făcută de BBC[21]. În martie 2007, BBC News UK a realizat un documentar pentru a găsi cauza îngălbenirii severe a pielii printre consumatorii a unei astfel de votci[22]. Cauza s-a găsit a fi un dezinfectant industrial (Extrasept) adăugat votcii de către distileriile ilegale deoarece are conținut mare de alcool și prețul de achiziție mic. Mortalitatea crește din cauza naturii cronice a cirozei care cauzează această îngălbenire.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

Caută „Votcă” în Wikţionar, dicţionarul liber.

Begg, Desmond. The Vodka Companion: A Connoisseur's Guide (rom.: Comapanionul votcă: Ghidul unui cunoscător). Data publicării: 1998.

Pokhlebkin, William şi Clarke, Renfrey (traducător). A History of Vodka (rom.: Istoria votcii). Delos, Gilbert. Vodkas of the World (rom.: votcile lumii). Lingwood, William şi Ian Wisniewski. Vodka: Discovering, Exploring, Enjoying (rom.: Votca:

Descoperă, cercetează, savurează). Price, Pamela Vandyke. The Penguin Book of Spirits and Liqueurs. Penguin Books, 1980. Capitolul

8 este dedicat votcii. Broom, Dave. Complete Book of Spirits and Cocktails (rom.: Cartea completă de Tării şi

Cocktailuri). Faith, Nicholas şi Ian Wisniewski. Classic Vodka. Rogala, Jan. Gorzałka czyli historia i zasady wypalania mocnych trunków.