Preluarea companiei Mannesmann AG. de către operatorul britanic Vodafone Air Touch

În septembrie 1999, grupul Mannesmann anunţase că intenţiona să separe cele două componente ale sale - Mannesmann Engineering and Automotive şi Mannesmann Telecommunications – care vor constitui companii distincte, şi să realizeze până în 2001o ofertă publică de acţiuni pentru activităţile de inginerie şi componente de autovehicule.

Grupul spera astfel să profite de ascensiunea la bursă a firmelor de telecomunicaţii, prin înfiinţarea propriei filiale specializate în condiţiile în care marile monopoluri de stat, ca Deutsche Telekom, se deschideau competiţiei.

Grupul Mannesmann intenţiona ca, prin divizarea în două unităţi distincte, să poată accelera creşterea fiecăruia dintre cele două sectoare: Mannesmann Engineering and Automotive şi respectiv Mannesmann Telecommunications, şi a companiei ca întreg.

Însă analiştii au considerat că această mişcare deschidea calea unor posibile oferte din partea unor companii importante de telefonie mobilă, posibil din partea liderului pieţei britanice, Vodafone.

Oferta nu s-a lăsat aşteptată şi, aproape două luni mai târziu, Vodafone AirTouch, cel mai mare operator de telefonie mobilă al lumii, sprijinit de France Telecom, şi-a anunţat intenţia de a prelua Mannesmann cu scopul de a-şi consolida poziţia în Europa. Achiziţia urma să ducă la formarea uneia din cele mai mari firme din Europa şi totodată a celei mai mari firme de telecomunicaţii din lume.

Pregătiri de luptă

Cu puţină vreme în urmă, Mannesmann lansase o ofertă de achiziţionare a operatorului de telefonie mobilă Orange, un concurent direct al Vodafone, pentru

66

aproximativ 36 miliarde de dolari. Succesul operaţiunii Mannesmann ar fi fost o ameninţare directă pentru Vodafone pe piaţa europeană a telecomunicaţiilor, aşa că Vodafone nu a mai stat pe gânduri. Asta şi pentru că un alt mare operator, MCI Word Com, se anunţase interesat de operatorul german.

Cum era de aşteptat ca autorităţile antitrust din Marea Britanie să nu permită Vodafone să deţină un al doilea operator britanic de telefonie mobilă, France Telecom îşi exprimase dorinţa de a cumpăra Orange de la Vodafone, cu condiţia ca Vodafone să lanseze o ofertă pentru Mannesmann.

Consultanţii firmei Vodafone au luat în considerare două opţiuni: fie lansarea unei oferte pentru întreaga firmă Mannesmann, urmată de vânzarea Orange la un preţ prestabilit, ori încurajarea France Telecom în vederea lansării unei contra-oferte pentru Orange, care să determine retragerea ofertei Mannesmann.

Motivul unui atac anglo-francez asupra operatorului german consta în dorinţa companiei Vodafone de a deţine complet două dintre cele mai mari reţele de telefonie mobilă ale Europei continentale: reţeaua germană D2 (din care Vodafone deţinea 35%) operată de Mobilfunk, şi Omnitel (din care Vodafone deţinea 22%), şi entuziasmul France Telecom de a pătrunde pe piaţa în creştere a telecomunicaţiilor britanice.

Mannesmann a respins oferta amicală de preluare în valoare de 106 miliarde de dolari făcută de Vodafone, descriind-o ca “extrem de neatractivă financiar”, din moment ce Vodafone nu se oferea să plătească în numerar. În plus, Mannesmann era hotărâtă să nu accepte mai puţin de 250 euro/acţiune.

În plus, acţionarii Mannesmann nu aprobau stilul de acţiune al Vodafone. Directorul executiv al Mannesmann AG avertiza Vodafone AirTouch să nu lanseze o ofertă ostilă, care ar pune în pericol firmele mixte şi acordurile de cooperare dintre Mannesmann şi Vodafone, menţionând că principalii acţionari îşi oferiseră sprijinul în eventualitatea că Vodafone va face o ofertă ostilă.

Vodafone oferise 203 euro/acţiune, dar analiştii se aşteptau să revină cu o ofertă ostilă, de 240-250 euro/acţiune, chiar 270 euro/acţiune. O astfel de ofertă ostilă urma să reprezinte cea mai mare ofertă nesolicitată până la acea dată, întrecând recenta ofertă de 75 miliarde de dolari lansată de Pfizer Inc. pentru Warner-Lambert. Un preţ atât de mare putea afecta profiturile Vodafone, dar achiziţia Mannesmann era considerată o mişcare strategică, din moment ce Mannesmann deţinea o poziţie strategică în Europa, iar Vodafone risca să fie marginalizată.

Tabloul bătăliei

Ţinta: grupul german Mannesmann, cu activităţi în domeniul ingineriei şi al fabricaţiei de componente pentru autovehicule, dar şi un jucător important pe piaţa europeană a telecomunicaţiilor.

Invadatorul: Vodafone, cea mai mare companie de telecomunicaţii din lume, cu operaţiuni în ţări de pe patru continente.

Scopul: Vodafone intenţiona să achiziţioneze complet D2 şi Omnitel, două dintre cele mai mari reţele de telefonie mobilă ale Europei, consolidându-şi astfel poziţia pe piaţa europeană şi mondială a telecomunicaţiilor.

67

Factorul declanşator: anunţarea intenţiei Mannesmann de a achiziţiona operatorul britanic Orange.

Oferta: iniţial 103 miliarde de euro (106 miliarde de dolari), respectiv 203 euro (208,8 dolari) pe o acţiune Mannesmann, mărită ulterior la 266,4 euro pe acţiune; realizabilă prin schimb de acţiuni.

Consecinţele: una dintre puţinele şi totodată cea mai mare ofertă ostilă vizând o companie germană şi cea mai mare până la acea dată; posibil model pentru alte operaţiuni similare.

Perspectiva unei oferte ostile a adus preţul pe o acţiune Mannesmann la 201,5 euro la Bursa din Frankfurt. Acţionarii Vodafone rămâneau îngrijoraţi de faptul că ar putea plăti mult prea mult, prin urmare acţiunile firmei au scăzut la 293 pence la Bursa din Londra.

Părţile implicate în tranzacţie

Ţinta: Mannesmann AG

Mannesmann Aktiengesellschaft era o firmă internaţională cu sediul în Dusseldorf, Germania, care s-a transformat în anii ’90 dintr-o uzină producătoare de tubulaturi de oţel, componente auto şi echipamente de manipulare a materialelor în cel mai mare operator de telefonie mobilă al Europei. Creşterea rapidă a activităţilor de telecomunicaţii a făcut ca acestea să reprezinte partea cea mai valoroasă a companiei.

Acţiunile Mannesmann erau listate la Bursa din Frankfurt şi la alte burse de valori europene, incluzând bursele din Milano, Paris şi Viena. Certificatele de depozit americane (ADR) Mannesmann erau tranzacţionate pe piaţa extrabursieră (RASDAQ) din Statele Unite.

În anul 1996 consorţiul obţine dreptul de folosire al reţelei de telecomunicaţii feroviare al Deutsche Bahn, devenind cea mai mare ameninţare a monopolului Deutsche Telekom. În anul 1997 Mannesmann era recunoscut ca un mare producător de ţevi din oţel. Un membru al consiliului de administraţie, Klaus Ecsser, a convins organul de conducere al firmei să investească în reţelele de comunicaţii prin fibre optice. Această mişcare a dus la o serie de achiziţii, inclusiv achiziţionarea blocului majoritar de acţiuni al firmei italiene Omnitel Pronto Italia, al doilea mare operator telefonic din peninsulă. În august 1997 divizia de comunicaţii mobile avea deja 3 milioane de clienţi, depăşind divizia de telecomunicaţii mobile a Deutsche Telekom. În luna ianuarie 1998 piaţa germană a telecomunicaţiilor a fost liberalizată în totalitate, fiind deschisă concurenţei libere. În luna mai 1999 Mannesmann achiziţionează operatorul de telefonie digitală o_tel.o pentru suma de 1,2 miliarde de dolari. În luna iunie 1999 achiziţionează acţiuni pentru suma de 7,8 miliarde de dolari, în divizia de telefonie mobilă a firmei italiene Olivetti, pornit în războiul de preluare a Telecom Italia.

Principalele segmente de activitate:

68

Mannesmann Telecommunications. Mannesmann era unul dintre cei mai mari furnizori de telecomunicaţii din Europa, deţinând participaţii în D2 Mannesmann şi Mannesmann Arcor în Germania, Omnitel şi Infostrada în Italia, Cegetel în Franţa şi tele.ring în Austria.

D2 Mannesmann (din care Mannesmann deţinea 65,2% iar Vodafone AirTouch – restul de acţiuni) era cel mai mare operator de comunicaţii mobile al Germaniei, cu peste 8 milioane de utilizatori ai reţelei D2 Mannesmann.

Mannesmann Arcor (din care Mannesmann deţine 70,0%) oferea servicii de telefonie fixă în Germania. Reţeaua Arcor era legată la cea a companiei franceze de telecomunicaţii Cegetel şi la reţeaua companiei austriece tele.ring. Împreună cu o.tel.o, care era în întregime proprietatea sa, Arcor a implementat pe piaţa telefoniei fixe din Germania o strategie bazată pe două mărci: Arcor, ce oferea acces la Internet şi servicii online alături de reţeaua pe care o deţinea în întregime numită germany.net.

Omnitel (din care Mannesmann deţine 55,2%) era cel de al doilea mare operator de telecomunicaţii mobile din Italia, cu peste 9 milioane de abonaţi. Infostrada oferea servicii de telefonie fixă în Italia. Împreună cu Italia Online, furnizorul de servicii Internet pe care îl deţinea în întregime, Infostrada oferea acces la Internet şi servicii online în Italia.

Mannesmann Eurokom era un holding strategic de telecomunicaţii care gestiona activele internaţionale ale Mannesmann. Activele internaţionale ale Mannesmann includeau o cotă de 15% din operatorul francez de telecomunicaţii Cegetel. Mannesmann Engineering era un furnizor global în domeniile hidraulică, manipularea materialelor şi tehnologia materialelor plastice cu trei divizii principale: Mannesmann Rexroth (acţionări şi dispozitive de control), Mannesmann Dematic (flux de materiale şi logistică) şi Mannesmann Demag Krauss-Maffei (utilaje pentru fabricaţia de materiale plastice, compresoare, tehnologie de proces şi laser).Mannesmann Automotive era un dezvoltator de sisteme şi un partener al industriei globale de autovehicule, cu două divizii principale: Mannesmann VDO (sisteme de informare, sisteme de cabină şi sisteme audio şi de navigaţie) şi Mannesmann Sachs (componente şi sisteme în principal pentru şasiuri şi dispozitive de transmisie).Mannesmann Tubes era unul dintre cei mai mari producători de tubulaturi de oţel din lume.

În septembrie 1999, Mannesmann a anunţat că intenţionează să separe activităţile de fabricaţie din cadrul grupului. Spre sfârşitul lunii noiembrie 1999, Mannesmann a anunţat că va devansa lansarea ofertei publice iniţiale pentru activităţile de inginerie şi componente de autovehicule, astfel încât aceasta să aibă loc la jumătatea anului 2000.

În octombrie 1999, Mannesmann şi Orange au căzut de acord asupra condiţiilor ofertei de achiziţie iniţiată de Mannesmann pentru operatorul britanic de telefonie mobilă. O lună mai târziu, Mannesmann a lansat oferta necondiţionată pentru aproximativ 74.9% din acţiunile comune ale Orange, oferind 0,0965 acţiuni Mannesmann nou emise şi 6,40 lire sterline pentru o acţiune Orange cu o valoare nominală de 20 pence. În decembrie 1999, Comisia Europeană a aprobat achiziţionarea Orange de către Mannesmann, impunând grupului german să renunţe la cota de 17,5% deţinută de Orange la Connect Austria.

69

Pentru a achiziţiona Orange, Mannesmann a încheiat un acord de împrumut pentru 8 miliarde de lire sterline, din care 6,1 miliarde de lire urmau să fie folosite pentru plata acţiunilor Orange iar 1,9 miliarde pentru refinanţarea datoriilor Orange. Împrumutul devenea scadent în octombrie 2000.

În 1999, Mannesmann a realizat o serie de emisiuni obligatare, incluzând o emisiune de 43 de miliarde în euro-obligaţiuni pe zece ani, 41 miliarde constând în emisiuni de note pe trei ani cu dobândă variabilă şi 42 miliarde prin obligaţiuni convertibile pe cinci ani şi alte operaţiuni similare.

Pentru anul încheiat la 31 decembrie 1998, Mannesmann a raportat venituri operaţionale de 43.125 milioane de dolari şi un profit brut consolidat de 41.385 milioane, corespunzând unui volum de vânzări de 419.065 milioane (din care 44.643 milioane din telecomunicaţii). Pentru primele şase luni ale anului 1999, Mannesmann a raportat un profit brut consolidat de 4735 milioane, la vânzări totale de 49.741 milioane (din care 42.809 milioane din telecomunicaţii). La 11 noiembrie 1999, Mannesmann înregistra vânzări nete de 416.138 milioane (din care 45.761 milioane din telecomunicaţii) pentru primele nouă luni ale anului.

Oferatntul: Vodafone Air Touch

Vodafone AirTouch Public Limited Company, cu sediul în Newbury, Berkshire, Marea Britanie, era la data lansării ofertei de preluare a Mannesmann a doua companie ca mărime din Marea Britanie şi una dintre cele mai mari firme internaţionale de telecomunicaţii mobile, cu aproximativ 31,5 milioane de clienţi în 24 de ţări de pe cinci continente. Capitalul său social era de 7.800.000.000 dolari, divizat în 78.000.000.000 acţiuni comune cu o valoare nominală de 0,10 dolari/acţiune, plus un capital de 50.000 lire sterline, divizat în 50.000 acţiuni ''B'' cu o rată fixă cumulativă de 7% cu o valoare nominală de 1,00 liră/acţiune. Capitalizarea bursieră era de aproximativ 90 miliarde de lire sterline şi opera în peste 24 de ţări ale lumii prin intermediul a trei divizii:

Vodafone UK; Vodafone US & Asia Pacific; Vodafone Europa, Orientul Mijlociu şi Africa.

Acţiunile Vodafone erau listate la Bursa din Londra. Certificatele de depozit de tip american (ADR) Vodafone erau listate la New York Stock Exchange.

Vodafone şi-a început activitatea ca divizie a Racal Electronics Plc. la începutul anilor ’80. Cunoscută la data respectivă ca Racal Telecom, în decembrie 1982 compania a câştigat o licitaţie pentru construirea şi operarea celei de a doua mari reţele de telefonie celulară din Marea Britanie. Aceasta a fost lansată la 1 ianuarie 1985 sub denumirea Vodafone. Din 1986, Vodafone era lider pe piaţa telecomunicaţiilor mobile din Marea Britanie.

Prima cotare la bursa londoneză a avut loc în octombrie 1988, când 20% din totalul acţiunilor au fost listate la bursă. Tot din acest an, compania a început să îşi extindă operaţiunile prin achiziţii şi participând la consorţii pentru a obţine licenţe de operare a reţelelor de telefonie mobilă în diverse ţări europene.

70

În septembrie 1991, Vodafone a devenit complet independentă de Racal Electronics Plc. Anul 1993 a fost primul an de expansiune majoră la nivel internaţional, prin pătrunderea pe pieţele din Germania, Australia, Grecia, Africa de Sud şi Fiji. Până la sfârşitul anului 1988, Vodafone ajunsese să deruleze activităţi de telefonie mobilă în 12 ţări, exceptând Marea Britanie.

În 1996, Mannesmann a devenit partener indirect al Vodafone prin achiziţionarea unei cote de 10% (care ulterior s-a mărit la 15%) din grupul francez de telecomunicaţii Cegetel, deţinătorul a 80% din compania franceză SFR.

Anul 1997 a însemnat pentru Vodafone o reorganizare a operaţiunilor din Marea Britanie, în special distribuţia. A fost redus la trei numărul operatorilor deţinuţi în totalitate de firma britanică: Vodafone Corporate, Vodafone Retail şi Vodafone Connect. Restructurarea a avut ca efect raţionalizarea serviciilor pentru clienţi şi a tarifelor percepute pentru acestea. Vodafone a început să-şi creeze o imagine solidă pe piaţă. În acelaşi an au fost încheiate 100 de acorduri de roaming*). La sfârşitul anului compania avea 3,259 milioane de clienţi în Marea Britanie şi 5 milioane în restul lumii.

În 1998, Vodafone a lansat Planul de Distribuţie a Operaţiunilor pe Acţiuni Millennium**), din care fiecare angajat al firmei din Marea Britanie a primit opţiuni pe acţiuni la jumătate din nivelul salariului de bază. Tot în acelaşi an compania britanică achiziţionează reţeaua de telefonie mobilă GSM a Noii Zeelande.

Anul 1999 a adus companiei Vodafone cel mai mare succes de până atunci. Achiziţia firmei de telefonie mobilă AirTouch, liderul de pe piaţa americană, pentru 60 miliarde de dolari, a făcut din noul grup cea mai mare firmă de telefonie mobilă din lume. Începând cu 30 iunie 1999 compania a primit numele de Vodafone AirTouch. Poate cea mai importantă realizare din anul 1999 pentru firma anglo-americană a fost acordul încheiat cu celebra companie americană Bell Atlantic Corporation, care viza crearea unei noi companii de telefonie mobilă prin unirea activelor din operaţiile mobile a celor două mari corporaţii. La sfârşitul lunii noiembrie 1999, compania avea o capitalizare bursieră de 90 de miliarde de lire sterline, fiind cea de a doua companie din indicele londonez FTSE – 100 şi cea de-a treia în topul Euro Top 300, fiind clasată în topul primelor 25 de companii din lume.

După spusele directorului executiv Chris Gent, intenţia Vodafone a fost de a crea “un Microsoft al telefoniei mobile”. Printre participaţiile sale, AirTouch deţinea 38,4% din operatorul german Mannesmann Mobilfunk (D2) şi 17,8% din operatorul italian Omnitel Pronto Italia. La data respectivă, Mannesmann deţinea 65,2% din (D2) şi 37,5% din Omnitel. În plus, AirTouch deţinea 4,5% dintr-un consorţiu condus de Mannesmann deţinând 74,9% din Mannesmann Arcor, cea de a doua mare companie de telefonie fixă din Germania. Cota Mannesmann în cadrul consorţiului era de 94%.

În noiembrie 1999, Warburg Dillon Read a cumpărat 2.344.324 acţiuni Mannesmann în numele Vodafone AirTouch prin Bursa de Valori din Frankfurt, acţiuni care în decembrie acelaşi an reprezentau aproximativ 0,45% din capitalul social al Mannesmann (presupunând acceptarea ofertei Mannesmann pentru Orange).

*) Acordul de roaming se încheie între doi sau mai mulţi operatori de telefonie mobilă (în general din ţări diferite) şi prevede posibilitatea clienţilor de a avea acces la serviciile de telefonie mobilă pe teritoriul acoperit de firmele partenere.**) Millenium Share Option Scheme.

71

Pentru anul financiar încheiat la 31 martie 1999, Vodafone a raportat o cifră de afaceri de 9.185 milioane de lire sterline şi un profit brut de 3.046 milioane de lire sterline.

Derularea tranzacţiei

Pe data de 16 noiembrie 1999 compania Vodafone AirTouch a anunţat intenţia sa de a fuziona cu firma germană Mannesmann, prezentând raţiunile de ordin strategic şi comercial. Pe data de 18 noiembrie 1999 firma germană a răspuns negativ intenţiei companiei britanice, îndemnând-o să-şi retragă propunerea făcută. Continuând să creadă în logica unei fuziuni între cele două firme şi a avantajelor pe care acestea le-ar oferi deopotrivă acţionarilor celor două societăţi, compania britanică a decis să facă o ofertă publică de schimb, direct către acţionarii firmei germane.

Date esenţiale ale tranzacţiei

Ofertant: Vodafone AirTouch Plc.

Compania vizată: Mannesmann AG

Consultanţi financiari ai ofertanţilor:

Goldman Sachs & CO.Warburg Arburg Dillon Read LLC

Conform documentului de ofertă din 23 decembrie 1999, Vodafone AirTouch a făcut o ofertă de fuziune pentru toate acţiunile Mannesmann, oferind la schimb 53,7 acţiuni comune Vodafone AirTouch pentru o acţiune Mannesmann sau certificat de depozit (ADR) Mannesmann oferită.

Având în vedere preţul de închidere de 2,97 lire sterline pentru o acţiune comună Vodafone AirTouch din data de 22 decembrie 1999, valoarea celor 53,7 acţiuni comune Vodafone AirTouch era de 159,35 lire (255,92 dolari) pe acţiune.

Oferta evalua acţiunile Mannesmann la valoarea de 124 miliarde de euro (79 de miliarde de lire sterline), presupunând acceptarea totală din partea acţionarilor care urmau să deţină circa 47,2% din acţiunile grupului format. Sinergia aşteptată de noul grup se ridica la peste 500 de milioane de lire sterline în 2003 şi de 600 de milioane în 2004.

Iată pe scurt care sunt detaliile financiare ale companiei nou create:

EBITDA*) şi datorii nete EBITDA

Vodafone AirTouch

3,046 4,346 1,858 2,831

Mannesmann 916 1,298 652 971

*) Earnings Before Income Tax, Depreciation and Amortization – Profit înainte de deducerea impozitului pe profit şi a cheltuielilor cu amortizarea.

72

Vodafone- Mannesmann

3,962 5,644 2,510 3,802

Preţul oferit reprezenta o primă de 68,8% faţă de preţul de închidere al acţiunilor Mannesmann din 20 octombrie 1999 (după lansarea ofertei oficiale pentru achiziţionarea Orange) şi respectiv de 84% faţă de preţul acţiunilor înregistrat pe 21 octombrie.

Conducerea companiei Vodafone a depus documentele referitoare la ofertă la Comisia de Valori Mobiliare şi la Comisia cu atribuţii în domeniul preluărilor de firme din Germania. Vodafone a afirmat că se va supune condiţiilor Codului German privitor la preluări de firme, iar biroul executiv al Comisiei responsabile cu preluările de firme confirmase că termenii ofertei erau în concordanţă cu Codul German.

Oferta începea pe data de 24 decembrie 1999 şi expira la 7 februarie 2000, dacă perioada de ofertare nu era ulterior prelungită. Obligaţia de schimb era condiţionată, între altele, de obţinerea unui număr de acţiuni Mannesmann care, alături de celelalte acţiuni şi ADR Mannesmann deţinute de Vodafone, să reprezinte peste 50% din acţiunile cu drept de vot ale Mannesmann (Vodafone îşi rezerva dreptul de a renunţa la această condiţie), precum şi de aprobarea de către acţionarii Vodafone a rezoluţiilor necesare implementării ofertei.

Acţionarii Mannesmann urmau să deţină 47% din noua firmă, faţă de contribuţia de 36% a Mannesmann la totalul capitalizărilor bursiere din data de 21 octombrie 1999 (următoare anunţării ofertei pentru Orange).

Activităţile industriale ale Mannesmann urmau să fie încredinţate conducerii existente şi, în conformitate cu strategia Mannesmann, proprietatea asupra sectorului de inginerie şi autovehicule urma să fie transferată unor investitori din afară. Activităţile de telefonie fixă urmau să fie păstrate şi conduse de aceiaşi directori.

Justificarea ofertei

La o întâlnire a consiliului director al Vodafone, Chris Gent, directorul executiv al companiei, a expus motivele lansării ofertei de 106 miliarde de dolari pentru Mannesmann. El a evidenţiat că firma mărită va avea peste 42 milioane de utilizatori de telefoane mobile şi va controla patru dintre cele mai mari companii de telefonie mobilă din Europa independente faţă de fostele monopoluri de stat. Firma urma să deţină o poziţie privilegiată în cursa pentru oferirea de servicii de trafic de date şi voce la nivel mondial.

Întrucât oferta iniţială amicală de preluare fusese respinsă de conducerea Mannesmann, Vodafone s-a hotărât să îşi prezinte planurile direct investitorilor firmei germane. Deşi exista riscul ca estimatele economii de costuri, creşterea pe piaţa telecomunicaţiilor şi profiturile să nu se realizeze, Vodafone a susţinut că strategia pe care o propunea era mult mai bună decât cea a Mannesmann.

Astfel, discutând strategia Mannesmann, Chris Gent a evidenţiat că Mannesmann făcuse deja investiţii considerabile şi totuşi avea o prezenţă semnificativă în doar patru ţări. Apoi, prin achiziţionarea Orange, nivelul datoriilor sale crescuse şi era posibil ca agenţiile de rating să reacţioneze negativ, ceea ce ar fi îngreunat accesul Mannesmann la

73

piaţa de capital şi ar fi mărit costul împrumuturilor. Dezvoltarea în Europa va necesita resurse considerabile, pe care independenţa Mannesmann nu le va putea asigura, a susţinut el.

Chris Gent a arătat acţionarilor Mannesmann că activităţile pe care le desfăşuraseră împreună cele două companii, ca parteneri, constituiau una dintre garanţiile bunului mers al afacerilor în cadrul noii firme, care va fi unul dintre grupurile europene de telecomunicaţii de primă mărime, cu o prezenţă cu adevărat globală.

Succesul noii combinaţii se baza pe faptul că ambele firme aveau o viziune comună: ambele acordau prioritate oportunităţilor substanţiale pe care le prezentau telefonia mobilă, traficul de date şi Internetul; ambele erau active în dezvoltarea de produse şi crearea de parteneriate pentru aceste pieţe cu creştere rapidă. Dar, în timp ce Mannesmann îşi concentrase investiţiile în Europa, Vodafone AirTouch îşi stabilise o strategie globală.

Vodafone a început să facă investiţii strategice în sectorul telecomunicaţiilor mobile la nivel internaţional încă din 1990, de obicei cu ajutorul partenerilor locali. Dimensiunea globală, sublinia Chris Gent, oferea avantajele:

- prezenţă pe importanta piaţă a Statelor Unite, singura piaţă de telecomunicaţii mobile cu cea mai avansată economie a Internetului;

- servicii îmbunătăţite pentru clienţi;- acces la o bază globală de clienţi pentru partenerii de afaceri;- oportunitatea de a dezvolta o marcă globală;- economii de scară importante.

Referindu-se la oportunităţile pentru comunicaţiile mobile ale combinaţiei Vodafone – Mannesmann, directorul executiv al Vodafone menţiona:

- migrarea tot mai accentuată a traficului de voce de la telefonia fixă la cea mobilă va continua să reprezinte un factor de creştere pe toate pieţele;

- prezenţa lărgită pe pieţe, în special în Statele Unite şi Asia, considerate pieţe-cheie, va oferi un potenţial de creştere semnificativ;

- un aport tot mai important la realizarea obiectivelor de creştere îl va avea utilizarea telefoniei mobile pentru traficul de date şi acces la Internet.

Combinarea capacităţilor celor două firme era estimată să ducă la economii considerabile, care vor ajunge la aproximativ 1 miliard de lire în 2004. În acelaşi timp, Chris Gent a subliniat că fuziunea nu va determina concedieri.

Cadrul legislativ

Ofertele ostile erau o raritate în Germania, cu atât mai mult, cu cât venea din partea unui ofertant străin. Agresorii se fereau de puternicele sindicate locale ca şi de reglementările restrictive privind dreptul de vot al acţionarilor, menite să protejeze conducerea de acţionarii nemulţumiţi.

În plus, legislaţia germană impunea unui acţionar să deţină peste 75% din drepturile de vot pentru a exercita controlul asupra managementului unei companii.

Problema se complica şi mai mult deoarece statutul firmei Mannesmann, ca al multor altor firme germane, limita la 5% dreptul de vot pentru acţionari, indiferent care

74

era cota deţinută în cadrul companiei. Dar această reglementare îşi pierdea valabilitatea după 1 iunie 2000.

Oportunităţi

Miza bătăliei era supremaţia pe o piaţă europeană a telefoniei mobile care trecea printr-o perioadă de liberalizare rapidă şi dezvoltare explozivă. Vodafone, lider pe piaţa telefoniei fără fir din Statele Unite, dorea să obţină poziţia de care Mannesmann se bucura în Europa continentală. Cele două firme aveau deja legături strânse pe continent. Deţineau împreună Omnitel, cel de al doilea mare operator de telefonie mobilă al Italiei, şi firma germană Mobilfunk, cel de al treilea mare operator de telefonie mobilă al Europei. De asemenea, deţineau poziţii minoritare în cadrul firmei franceze SFR.

Intenţia Mannesmann de a separa activităţile din cadrul grupului era o confirmare a ascensiunii de care se bucura sectorul telecomunicaţiilor. În primele şase luni ale anului 1999, vânzările Mannesmann crescuseră cu 7% la 9,7 miliarde de euro, comparativ cu perioada similară a anului precedent. Contribuţia principală la această creştere a avut-o sectorul telecomunicaţiilor din cadrul Mannesmann, care de altfel a determinat întreaga creştere pe plan naţional, de 15%, în timp ce vânzările din sectorul industrial au atins nivelul anului trecut, de 3,1 miliarde de euro.

În plus, menţinerea unor relaţii bune de afaceri devenea tot mai puţin importantă în comparaţie cu obţinerea unor dividende substanţiale. Iar acţionarii se convingeau pe zi ce trece că masivele „fortăreţele” germane pot rămâne în picioare cu porţile închise, dar aceasta nu va crea valoare.

Ofensiva

La sfârşitul lunii noiembrie 1999, acţionarii principali ai Vodafone au aprobat lansarea unei oferte ostile în valoare de 124 miliarde de euro (128 miliarde de dolari) pentru firma germană Mannesmann, ceea ce însemna 240 euro/acţiune. În cazul în care oferta reuşea, acţionarii Mannesmann urmau să deţină 47% din noua firmă.

Vodafone urma să îşi lanseze oferta ostilă pentru Mannesmann în conformitate cu reglementările germane privind preluările de firme, ceea ce însemna că va avea posibilitatea de a prelungi oferta cu 14 zile peste data iniţială de închidere a ofertei, stabilită pentru 7 februarie 2000.

Tranzacţia urma să creeze o companie cu participaţii în telefonia mobilă din 15 ţări europene şi 30 milioane de clienţi. La nivel internaţional, grupul va avea 42 milioane de clienţi şi o valoare de piaţă de aproximativ 338 miliarde de euro, mult mai mult decât Nokia, la data respectivă numărul unu în Europa, cu 220 miliarde de dolari.

La 23 decembrie 1999, Vodafone AirTouch a lansat oficial oferta de 138 miliarde de dolari pentru Mannesmann, cea mai mare ofertă până la acea dată. Vodafone a oferit 53,7% din acţiunile sale pentru fiecare acţiune Mannesmann, evaluată la 266,4 euro. Acţiunile Mannesmann scăzuseră cu 1,30 euro, la 232,70 euro. Acţionarii Mannesmann urmau să deţină 47% din noua firmă.

Oferta pentru Mannesmann a fost lansată la mai puţin de un an de la fuziunea dintre Vodafone şi grupul american AirTouch, o tranzacţie în valoare de 34 miliarde de

75

lire (65 miliarde de dolari), şi la trei luni după crearea unei societăţi mixte cu Bell Atlantic în valoare de 70 miliarde de dolari, vizând operaţiunile din Statele Unite.

Documentaţia de ofertă urma să fie transmisă acţionarilor Mannesmann pe 24 decembrie 1999, iar acţionarii urmau să ia o decizie până pe 7 februarie 2000.

Un punct central al apelului Vodafone către acţionari era faptul că strategia vizând independenţa Mannesmann era considerată ca extravagantă. Vodafone argumenta că dezvoltarea în continuare în Europa va fi foarte costisitoare, iar diminuarea cotei acţionarilor părea inevitabilă dacă Mannesmann continua să rămână independentă.

La începutul lunii ianuarie 2000, Vodafone AirTouch a detaliat strategia sa privind oferirea de acces utilizatorilor la date şi Internet prin intermediul telefonului mobil. În implementarea acestei strategii, Vodafone se baza pe reuşita ofertei pentru Mannesmann. Vodafone a menţionat un prim pachet de servicii care va fi lansat în iulie 2000, incluzând sincronizarea aplicaţiilor pe calculator, poştă electronică şi două tipuri de sisteme de transmitere a mesajelor scurte (SMS).

De asemenea, pachetul urma să includă serviciul WAP (wireless application protocol), conţinând informaţii online de tipul: ştiri, previziuni meteorologice, carnete de adrese, programe de evenimente şi titluri de filme. Până la sfârşitul anului, Vodafone urma să adauge servicii GPS (global positioning system) şi aplicaţii de comerţ electronic prin intermediul telefonului mobil.

Pentru a livra aceste servicii, Vodafone încheise parteneriate cu Sun Microsystems, IBM, InfoSpace.com, Charles Schwab, Travelocity.com, Palm Computing, L.M. Ericsson şi Nokia. IBM urma să acţionze ca integrator de sistem, Sabre şi Charles Schwab ofereau aplicaţii, respectiv informaţii turistice şi de pe piaţa de capital. Pe partea de hardware, Palm Computing îşi adapta computerele portabile la noile aplicaţii pentru Internetul mobil, iar producătorii de terminale mobile Nokia şi Ericsson asigurau necesarul de telefoane mobile capabile să utilizeze WAP. Sun Microsystems şi alianţa Sun-Netscape urmau să ofere arhitectura terminal-terminal (end-to-end) şi tehnologia pentru platforma globală de Internet mobil a Vodafone.

La sfârşitul lunii ianuarie 2000, Vodafone şi-a sporit şansele de a achiziţiona Mannesmann prin cooptarea operatorului francez Vivendi în cadrul unei firme mixte deţinute în mod egal. Vivendi deţinea poziţia de control în Cégétel, cea de a doua mare companie de telefonie mobilă din Franţa. Acordul cu Vodafone însemna că jumătate din cele 15% din acţiuni deţinute de Mannesmann în Cégétel urmau să fie vândute firmei Vivendi, în cazul în care oferta Vodafone reuşea.

Acordul a determinat o creştere bruscă a preţului acţiunilor Mannesmann, întrucât investitorii au considerat că oferta ostilă ajunsă la 158 miliarde de euro (155 miliarde de dolari) avea tot mai mari şanse de reuşită. Crearea parteneriatului a dus la reluarea discuţiilor dintre Vodafone şi Mannesmann, în vederea ajungerii la un acord în ce priveşte procentul de acţiuni acceptate de acţionarii Mannesmann care ar oferi firmei britanice controlul asupra obiectivului ofertei sale de preluare. Acest aspect reprezenta un element de incertitudine, datorită lipsei de oferte ostile din Germania.

Cu o săptămână în urmă, Mannesmann şi Vivendi puseseră capăt discuţiilor, văzute ca o încercare a firmei germane de a atrage compania franceză de partea sa, în calitate de “cavaler alb”, în combaterea ofertei ostile lansate de Vodafone.

Acţiunile Mannesmann au ajuns la 272,53 euro, după ce urcaseră până la un maxim de 279 euro, reflectând speculaţiile conform cărora oferta Vodafone, care evalua o

76

acţiune Mannesmann la 304,75 euro, va obţine sprijinul majoritar al acţionarilor companiei germane.Apărarea

După cum era de aşteptat, la 26 noiembrie 1999 Consiliul Director al Mannesmann a respins oferta de preluare lansată de Vodafone AirTouch, motivând că era neatractivă pentru acţionari, din moment ce Mannesmann avea o poziţie strategică mai favorabilă decât Vodafone AirTouch.

Imediat au început declaraţiile publice în favoarea păstrării independenţei Mannesmann. Deşi directorul executiv Klaus Esser a promis că va „juca” curat, presa şi politicienii ţării capitalismului consensual au început atacul. „Preluările ostile distrug cultura firmelor ţintă şi cei care astfel de acţiuni în Germania subestimează virtuţile co-determinării” afirma însăşi cancelarul german Gerhard Schroeder. Iar Wolfang Clement, guvernatorul Renaniei de Nord, regiunea unde îşi avea sediul companiei Mannesmann, declara „Mannesmann nu va deveni o filială a unei firme londoneze”.

Mai mult, Esser a afirmat că oferta de preţ era “complet insuficientă”. El susţinea că oferta de preluare completă lansată de Vodafone subevalua considerabil compania, care se bucurase de o creştere uimitoare în ultimii ani. Esser era recunoscut ca un director care prefera strategia independenţei, faţă de o combinaţie care, se temea el, va sufoca creşterea. După ultimele evoluţii de la bursă, valoarea ofertei de schimb de acţiuni ajunsese la peste 253 euro/acţiune, respectiv la aproape 129 miliarde de euro (130,3 miliarde de dolari).

Nemulţumiţi erau acţionarii Mannesmann şi pentru că Vodafone nu era dispus să renunţe la poziţia majoritară în cadrul noii firme. Chris Gent afirmase că nu va ceda mai mult de 50% din acţiuni.

Un alt motiv de dezacord îl reprezenta intenţia Vodafone de a renunţa la telefonia fixă din cadrul Mannesmann, în timp ce firma germană argumenta că păstrarea tuturor activităţilor de telefonie ar oferi perspective îmbunătăţite de creştere.

Directorul executiv al Mannesmann, Klaus Esser, îşi baza apărarea pe planul de a extinde operaţiunile din domeniul telefoniei fixe şi mobile şi a afirmat că va dezvolta domeniul online în cadrul unei companii separate în vederea maximizării potenţialului de creştere al acestuia. Esser a anunţat de asemenea un plan de a colabora cu Deutsche Bank, cea mai mare bancă a Germaniei, în vederea creării unui parteneriat pan-European de operaţiuni bancare prin Internet.

Situaţia iniţială părea favorabilă companiei germane; o serie întreagă de elemente au jucat rolul unei strategii preventive de apărare a operatorului german:

1) Valoarea ridicată a grupului german şi refuzul ofertei de 129 miliarde euro, în speranţa obţinerii unei sume mai mari reprezenta o problemă chiar şi pentru o companie de talia Vodafone.

2) Orange, achiziţia Mannesmann reprezenta o problemă care ar fi dus la confruntarea cu legislaţia europeană anti-monopol, deoarece Vodafone era liderul pe piaţa britanică de telefonie mobilă, iar Orange era a treia ca mărime.

3) Existenţa regulii celor 5% în Germania. Introdusă în 1970 pentru a opri fluxul investiţiilor cu petrodolari, ea limita dreptul de vot ale unui

77

acţionar la 5%. Astfel, dacă Mannesmann apela la aplicarea aceastei reguli, Vodafone trebuie să-şi găsească aliaţi printre ceilalţi investitori.

4) Reglementările pieţei de capital germane care nu recunoşteau achiziţiile transnaţionale, fapt ce a determinat pe Daimler şi Chrysler să înfiinţeze o companie de produse petroliere pentru a putea cumpăra acţiuni Chrysler şi să încheie fuziunea lor.

5) O problemă o reprezentau şi acţionarii minoritari ai Mannesmann. În Marea Britanie, un raider care obţinuse acordul a 95% din acţionari poate prelua controlul împotriva voinţei celor 5% acţionari rămaşi. În Germania, acţionarii individuali pot bloca achiziţiile prin intentarea de procesae, ce pot dura ani de zile. Până când se încheie procesul, achizitorul nu poate utiliza fluxurile de numerarale firmei ţintă şi nici nu poate execita controlul asupra acesteia.

6) Pentru a demite echipa managerială, raiderul trebuie să aibă acordul a 75% din acţionarii firmei germane şi tot este pasibil de a fi dat în judecată de cei prejudiciaţi.

7) Sindicatele au creat întotdeauna probleme, mai ales în cazul Mannesmann, unde sindicatele ocupau 50% din locurile Comisiei de Supraveghere.

În noiembrie 1999, patru potenţiali “cavaleri albi” au abordat Mannesmann, dornici să ajute firma germană astfel încât să nu cadă în ghearele Vodafone: British Telecom şi Bell Atlantic îşi exprimaseră cel mai recent interesul, după MCI WorldCom şi SBC Communications. Se întrevedea chiar o legătură cu firma franceză Vivendi.

British Telecom dorea să îşi consolideze poziţia în Europa continentală. Compania rezultată prin fuziune urma să deţină o poziţie majoritară în cadrul gigantului francez de telefonie mobilă Cegetel. BT intenţiona de asemenea să încheie o alianţă cu AT&T în vederea dezvoltării de operaţiuni în domeniul telecomunicaţiilor fără fir la nivel global.

78

ALIANTA BRITISH TELECOM-AT&TÎn iunie 1993, BT anunţa achiziţia unui procent de 20% din acţiunile operatorului american

de mare distanţă MCI şi formarea unei firme mixte cu MCI, denumita Concert. Apoi, în primăvara lui 1996, se purtau negocieri legate de o eventuală fuziune între BT şi compania transnaţională britanică Cable&Wireless, dar aceste discuţii au eşuat în mai acelaşi an, în mare din cauză că nu s-a putut ajunge la o ăntelegere în ceea ce priveşte preţul.

Cu doar câteva luni mai târziu, în noiembrie 1996, BT anunţa că doreşte să achiziţioneze restul de 80% din MCI, în acord cu compania americană, şi că cele două companii vor da naştere uneia singure cu denumirea Concert. Însă, ca urmare a unei avertizări a firmei MCI în legătură cu profiturile recalculate şi a ofertei de preţ scăzute din partea BT, compania americană WorldCom a intrat în ecuaţie cu o oferta mult mai tentantă care a fost acceptată de către MCI în noiembrie 1997. Astfel, în prima jumatate a lui 1998, BT rămăsese practic fără un partener global. Această perioadă de incertitudine s-a sfârşit când, la 26 iulie 1998, BT şi operatorul american AT&T anunţau o nouă alianţă între cele două companii bazată pe o firmă mixtă, fără denumire la acel moment.

Compania globală de 10 mld. $ este prevăzută să servească complet nevoile de comunicare ale companiilor multinaţionale şi cererea pentru convorbiri internaţionale din partea indivizilor şi firmelor din întreaga lume. Ea combina activele şi operaţiunile transfrontieră ale celor două companii, inclusiv reţelele lor internaţionale deja existente, tot traficul lor international, toate produsele lor internaţionale pentru clienţii agenţi economici – incluzând un set în expansiune de servicii ale companiei Concert – şi conturile multinaţionale ale BT şi ATT în sectoare industriale selectate.

Mai departe, cele două companii vor crea o reţea globală bazată pe IP inteligent gestionată, pentru a fi implementată de către firma mixtă, “părinţii” săi şi partenerii lor. Această reţea, despre care se spune că va fi neegalată în capacitate şi acoperire, va susţine servicii precum comerţul electronic global, centre de convorbiri telefonice globale şi soluţii noi bazate pe Intranet pentru a susţine organizaţiile globale şi pe conducătorii lor în activitatea desfăşurată. Compania rezultată din alianţă va avea trei activităţi generatoare de profit: transmitere globală a vocii şi datelor, vânzări şi servicii globale, servicii de cărăuşie internaţională.

Sprijinind aceste activităţi, compania urma să gestioneze o reţea care cuprinde 237 de ţări şi teritorii cu 6000 de noduri în 52 de ţări, acoperind aproape 1000 de oraşe de pe glob.

De la anunţarea iniţială a alianţei dintre BT şi ATT, relaţiile dintre cele două au fost întărite prin efectuarea împreună a altor operaţiuni strategice pe piaţă internaţională:

Aprilie 1999 BT şi AT&T cumpără 30% din Japan Telecom pentru suma de 1,2 mld.₤.

August 1999 BT şi AT&T cumpără 33% din Rogers Cantel Mobile Communications din Canada, pentru 600 mil.₤.

Mai mult, BT îşi punea speranţe şi în licitaţiile naţionale pentru acordarea de licenţe de telefonie mobilă 3G, care urmau să deschidă calea spre câteva pieţe europene, o cale foarte costisitoare însă, iar acţionarii Mannesmann era posibil să nu fie încântaţi de un partener înglodat în datorii.

Bell Atlantic, partenerul Vodafone în Statele Unite, era îngrijorat de poziţia dominantă pe care ar avea-o Vodafone pe piaţa europeană după achiziţia Mannesmann. În septembrie 1999, Bell Atlantic Corp. şi Vodafone AirTouch Plc. anunţaseră încheierea unui acord definitiv pentru a înfiinţa o firmă mixtă specializată în comunicaţii fără fir, care urma să reprezinte un jucător marcant pe piaţa Statelor Unite. În plus, noua joint-venture urma să includă activităţile de telecomunicaţii fără fir ale GTE Corporation, în cazul în care se realiza fuziunea acesteia cu Bell Atlantic. Presupunând că ambele planuri reuşeau, Vodafone AirTouch urma să deţină 45% din noua firmă, iar Bell Atlantic – 55%. Dacă tranzacţia care viza GTE eşua, Vodafone urma să deţină 67%, iar Bell Atlantic – 33%, cu posibilitatea de a achiziţiona până la 50,5% din acţiuni. În orice caz, conform acordului încheiat între cele două firme, Bell Atlantic urma să deţină controlul managementului noii firme. Crearea acestei depindea, între altele, de aprobarea autorităţilor şi a acţionarilor Vodafone.

MCI WorldCom lansase deja o ofertă pentru Sprint, pentru care era hotărâtă să plătească între 115 şi 130 de miliarde de dolari, dar trebuia totodată să renunţe la câteva active pentru a se conforma cerinţelor autorităţilor americane.

SBC Communications, al doilea mare Baby Bell cu tendinţe expansioniste, avea investiţii în Franţa şi Elveţia şi era posibil să înceapă să opereze şi în Danemarca, Belgia şi Ungaria, în cazul în care fuziunea cu Ameritech Corp., în curs de finalizare în toamna anului 1999, avea succes. Astfel, noua firmă rezultată urma să înregistreze mai multe investiţii în Europa decât orice altă companie din afara Europei.

La data de 21 decembrie 1999, Uniunea Europeană a aprobat condiţionat achiziţionarea de către Mannesmann a operatorului britanic de telefonie mobilă Orange pentru 32 miliarde de dolari. Condiţia Comisiei Concurenţei a Uniunii Europene impunea Mannesmann să renunţe la cota pe care o deţinea în operatorul de telefonie mobilă Connect Austria. În mod ironic, combinaţia Vodafone – Mannesmann, în cazul în care se realiza, va trebui să renunţe la Orange pentru a satisface cerinţele autorităţilor antitrust.

La începutul lunii februarie 2000, Mannesmann a început să ia în considerare oferta de 161 miliarde de dolari şi părea să susţină cu mai puţină fermitate că acţionarii săi nu vor accepta decât o poziţie majoritară în cadrul noii firme. Chris Gent nu era dispus să cedeze mai mult de 50% din noua companie. După succesul alianţei Vodafone – Vivendi, care l-a surprins pe directorul executiv al Mannesmann, tot mai mulţi membrii ai

79

Consiliului Director ai firmei germane, printre care directorul executiv al celei mai mari firme de asigurări din Germania, Allianz, şi omologul său de la DaimlerChrysler, au început să facă presiuni în vederea ajungerii la un acord cu Vodafone. Se preconiza că perioada de considerare a ofertei se va prelungi până la 21 februarie – data limită permisă de reglementările germane.

Acţionarii aşteptau să vadă ce tactici defensive va mai folosi Esser. Acesta a considerat până în ultimul moment că pentru a învinge era suficientă prezentarea investitorilor rezultatele până la acea dată a echipei manegeriale şi a planurilor de viitor. El a mizat pe rezultatele excepţionale de până la acea dată şi pe o evaluare corectă a profiturilor viitoare. Într-adevăr, Mannesmann, a parcurs în ultimii zece ani drumul unei companii de succes, transformându-se dintr-o firmă de produse siderurgice într-un „rising star” în domeniul telecomunicaţiilor. Politica de expansiune a firmei a dus la creşterea continua a preţurilor acţiunilor pe piaţă, lucru absolut necesar pentru mobilizarea de fonduri de pe pieţele de capital.

Era evident că echipa managerială îşi făcuse datoria şi acţionarii nu aveau nici un motiv să o demită.

Însă creşterea acţiunilor la bursă arăta că tot mai mulţi investitori erau convinşi că oferta Vodafone va avea succes. Acţiunile Mannesmann au crescut la 292 euro, foarte aproape de preţul oferit de Vodafone, respectiv 321 euro/acţiune. Acţiunile Vodafone au crescut la 360,5 pence.

Deznodământul

În final, Mannesmann a renunţat să se opună ofertei de preluare lansate de Vodafone, deschizând astfel calea spre formarea celui mai mare operator de comunicaţii fără fir din Europa prin cea mai mare operaţiune de preluare (corporate buyout) din toate timpurile. După trei luni de împotrivire la oferta nesolicitată care promitea acţionarilor Mannesmann o cotă de 47,2% din noua firmă, directorii celor două companii au ajuns la un acord prin care acţionarii Mannesmann vor deţine 49,5% din noua firmă. Oferta evalua Mannesmann la 353 euro (350 dolari)/acţiune, respectiv un total de aproximativ 183 miliarde de dolari. „Acţionarul este rege” a declarat Esser când a fost de acord să recomande preluarea acţiunilor.

Şi chiar dacă nu obţinuse bani lichizi pentru investitorii Mannesmann, Esser reuşise totuşi să câştige câteva acţiuni în plus, iar obiectivul pe care şi-l stabilise, de 350 euro/acţiune, fusese chiar depăşit puţin, în ciuda faptului că Mannesmann va contribui cu numai 35% la totalul veniturilor operaţionale ale noii firme.

La data de 4 februarie 2000, Consiliul Director al Mannesmann a acceptat oferta de preluare în valoare de 198 miliarde de dolari lansată de Vodafone AirTouch şi a fost de acord să recomande oferta acţionarilor Mannesmann, care urmau să deţină 49,5% din noua firmă. Oferta revizuită era de 58,96 acţiuni Vodafone pentru o acţiune Mannesmann, ceea ce însemna 351 euro (350 dolari)/acţiune şi o valoare totală de 180 miliarde de dolari, excluzând datoriile de 17,8 miliarde de dolari.

În aprilie 2000, Comisia Europeană a aprobat achiziţionarea Mannesmann de către Vodafone, tranzacţie a cărei valoare ajunsese la 173 miliarde de dolari, cu câteva condiţii. După cum era de aşteptat, noua firmă a trebuit să vândă firma Orange, care nu

80

ducea lipsă de cumpărători interesaţi. Aproape imediat după anunţarea deciziei Comisiei, compania olandeză de telefonie mobilă KPN şi-a reiterat dorinţa de a achiziţiona Orange, iar France Telecom era, de asemenea, aşteptată să formuleze o ofertă. În plus, Vodafone a trebuit să îşi deschidă reţeaua de telefonie mobilă concurenţei pe o perioadă de trei ani.

În urma tranzacţiei Vodafone a reuşit să creeze un colos de 342 miliarde de dolari, care devenea leader pe piaţa telecomunicaţiilor în 24 de ţări şi pe piaţa mondială a telefoniei mobile cu mai mult de 10% din aceasta.

Iată cum arăta prezenţa pe piaţa mondială a noii companii.

Ţara Operator Proprietate Loc Clienţi direcţi (000)

Clienţi controlaţi

(000)

Marea Britanie

Vodafone 100,0 1 6,865 6,865

Germania D2 100,0 1 8,195 8,195

Italia Omnitel 76,8 2 6,857 8,929

France SFR 32,0 2 1,854 1,854

Olanda Libertel 70,0 2 1,355 1,935

Spania Airtel 21,7 2 863 0

Grecia Panafon 55,0 1 818 1,488

Portugalia Telecel 50,9 2 812 1,595

Suedia Europolitan 71,1 3 561 789

Belgia Proximus 25,0 1 451 0

Polonia Polkomtel 19,3 2 264 0

România Mobifon 10,0 1 53 0

Malta Vodafone Malta 80,0 - 24 30

Austria tele.ring 53,8 - 0 0

Ungaria Vodafone Hungary

50,1 - 0 0

TOTAL Europa 28,972 29,826

Orientul Mijlociu/Africa 916 244

Statele Unite 9,000 0

Asia şi Pacific 3,422 1,482

TOTAL 42,310 31,552

81

Sursa: Vodafone AirTouch Public Information, 30 septembrie 1999.

Bătălia Vodafone-Mannesmann a răsturnat prejudecăţile despre modul de a face afaceri în Europa continentală şi a evidenţiat contrastul dintre modelul anglo-saxon liber şi uneori chiar agresiv de preluare, şi cel german, stabil şi mai consensual.

Triumful Vodafone a fost cu atât mai semnificativ cu cât o preluare ostilă reuşită era o noutate în Germania. Până la începutul anului 1999, era de neconceput pentru orice ofertant, mai ales străin, acapararea celei mai mari companii germane (în termeni de capitalizare bursieră) împotriva dorinţei conducerii acesteia. Politicieni, lideri de sindicat şi acţionari s-ar fi grăbit să sară în ajutorul victimei. Dar introducerea monedei unice europene în ianuarie 1999, însoţită de fenomenele de globalizare şi privatizare, aveau să schimbe totul.

82