Viata lui Grigore Alexandrescu (1810 1885)

Al treilea cantaret al ruinelor Targovistei, dupa Heliade si Carlova, este Grigore Alexandrescu, nascut in 1810. Copilaria si-o petrece in orasul natal, invatand greaca moderna cu dascali greci. Cunoaste bine greaca veche, putand recita pe dinafara peAnacreonsi scene intregi dinSofoclesiEuripide. Citise de asemenea cartile populare romanesti,AlexandriasiIstoria lui Arghir.Dupa moartea parintilor, poetul vine in 1830 la Bucuresti, fiind gazduit de un unchi, parintele Ieremia, intr-un beci aflat sub scara Mitropoliei.In 1831 este inscris la cursurile de limba si literatura franceza ale profesorului Vaillant. Aici este coleg cu C.A. Rosetti si Ion Ghica. Acesta din urma ne lasa interesante amintirile despre poetul targovistean intr-o scrisoare catre Vasile Alecsandri.Cerandu-i sa reciteEpistola lui Boileau catre Molire, Alexandrescu trezeste admiratia profesorului si colegilor printr-o perfecta cursivitate si dictiune.Imprietenit cu Ion Ghica, cunoaste in casa acestuia pe poetul Iancu Vacarescu, caruia-i recita toate poeziile dintr-o culegere intitulataPoezii alesedin ale lui D. Marelui logofat I. Vacarescu. Poetul a fost impresionat de poeziaEpistola D.I.V., autorul Primaverei amorului, pe care Gr. Alexandrescu i-o dedica de ziua numelui.Alexandrescu continua cursurile Colegiului Sf. Sava, locuind in acest timp la Heliade Radulescu, asa cum relateaza Ion Ghica.Primele poezii ale lui Alexandrescu au fost publicate in cursul anului 1830, in paginileCurierului romanesc. In curand apare primul volum de versuri al poetului, intitulatEliezer si Neftali(1832). Acest volum cuprinde talmaciri si poezii originale.In anii 1833-1835 Grigore Alexandrescu participa la activitateaSocietatii filarmonice. Contactul cu Campeanu, membru alSocietatii filarmonice, pe atunci maior in armata nationala, determina pe Alexandrescu sa se inroleze, la sfarsitul anului 1834, ca iuncar, apoi ca ofiter.Legatura cu membrii filarmonicii, care ii propuneau sa imbogateasca repertoriul teatral in limba romana, determina pe Alexandrescu sa traduca pieseleAlzirasiMeropade Voltaire.Poetul participa la adunarile societatii secrete care luase fiinta in cadrul filarmonicii si care urmarea rasturnarea regimului feudal al lui Alexandrescu Ghica. In aceste imprejurari s-a format constiinta de artist si de cetatean a lui Grigore Alexandrescu.Ca militar, poetul a trimis intai la djurstva, apoi la Focsani, pentru a controla pasapoartele si a tine socoteala turmelor de oi care trec granita. Impresiile culese aici ne sunt cunoscute dinEpistola D.I.C. (Ion Campeanu).In 1840 a fost arestat sub pretextul ca ar fi luat parte la actiunea revolutionara impotriva lui Al. Ghica si pentru poeziaAnul 1840. Doi ani mai tarziu. in 1842, ii apare la Iasi un volum de poezii. In acelasi an calatoreste cu I. Ghica la manastirile din Oltenia. Aceasta calatorie ii sugereaza temele poeziilor:Umbra lui Mircea. La Cozia, Rasaritul lunei. La TismanasiMormintele.La Dragasani. InMemorial de calatoriesunt descrise toate imprejurarile acestei excursii interesante si rodnice pentru activitatea poetului.Anul 1848 il gaseste pe Alexandrescu printre revolutionari, numele lui figurand printre redactoriiPoporului suveran, dar nu a jucat un rol important in timpul revolutiei.In timpul domniei lui Cuza, Alexandrescu detine postul de director in Ministerul Cultelor si Instructiunii Publice.Face parte in 1860 din Comisia centrala de la Focsani. Aici se imbolnaveste de o boala grea, care l-a tinut, asa cum se exprima I. Ghica aproape un sfert de secol, mort intre cei vii. Moare in noiembrie 1885.Sursa: Viorel Alecu, Alexsndru Piru, Vladimir Dogaru, Literatura romana Editura didactica si pedagogica Bucuresti 1969

Umbra lui Mircea. La Cozia, de Grigore Alexandrescu

Ale turnurilor umbre peste unde stau culcate:Catre tarmul dimpotriva se ntind, se prelungesc,S-ale valurilor mndre generatii spumegateZidul vechi al manastirei n cadenta l izbesc.

Dintr-o pestera, din rpa, noaptea iese, ma-mpresoara:De pe muche, de pe stnca, chipuri negre se cobor;Muschiul zidului se misca pntre iarba sa strecoaraO suflare, care trece ca prin vine un fior.

Este ceasul nalucirei; un mormnt se desvaleste,O fantoma-ncoronata din el iese o zarescIese vine catre tarmuri sta n preajma ei privesteRul napoi se trage muntii vrful si clatesc.

Ascultati! marea fantoma face semn da o poruncaOstiri, taberi fara numar mprejuru-i nviezGlasul ei se-ntinde, creste, repetat din stnca-n stnca,Transilvania l-aude, ungurii se narmez.

Oltule, care-ai fost martur vitejiilor trecute,Si puternici legioane p-a ta margine-ai privit,Virtuti mari, fapte cumplite ti snt tie cunoscute,Cine oar poate sa fie omul care te-a-ngrozit?

Este el, cum l arata sabia lui si armura,Cavaler de ai credintei, sau al Tibrului stapn,Traian, cinste a Romei ce se lupta cu natura,Urias e al Daciei, sau e Mircea cel Batrn?

Mircea! mi raspunde dealul; Mircea! Oltul repeteaza.Acest sunet, acest nume valurile-l priimesc,Unul altuia l spune; Dunarea se-nstiinteaza,S-ale ei spumate unde catre mare l pornesc.

Sarutare, umbra veche! priimeste-nchinaciuneDe la fiii Romniei care tu o ai cinstit:Noi venim mirare noastra la mormntu-ti a depune;Veacurile ce-nghit neamuri al tau nume l-au hranit.

Rvna-ti fu neobosita, ndelung-a ta silinta:Pna l-adnci batrnete pe romni mbarbatasi;nsa, vai! n-a iertat soarta sa-ncununi a ta dorinta,S-al tau nume mostenire libertatii sa l lasi.

Dar cu slabele-ti mijloace faptele-ti snt de mirare:Pricina, nu rezultatul, laude ti-a cstigat:ntreprinderea-ti fu dreapta, a fost nobila si mare,De aceea al tau nume va fi scump si nepatat.

n acel locas de piatra, drum ce duce la vecie,Unde tu te gndesti poate la norodul ce-ai iubit,Cta ai simtit placere cnd a lui Mihai sotieA venit sa-ti povesteasca fapte ce l-a stralucit!

Noi citim luptele voastre, cum privim vechea armuraCe un urias odata n razboaie a purtat;Greutatea ei ne-apasa, trece slaba-ne masura,Ne-ndoim dac-asa oameni ntru adevar au stat.

Au trecut vremile-acelea, vremi de fapte stralucite,nsa triste si amare; legi, naravuri se-ndulcesc:Prin stiinte si prin arte natiile nfratiten gndire si n pace drumul slavei l gasesc.

Caci razboiul e bici groaznec, care moartea l iubeste,Si ai lui sngerati dafini natiile i platesc;E a cerului urgie, este foc care topesteCrngurile nflorite, si padurile ce-l hranesc.

Dar a noaptei neagra manta peste dealuri se lateste,La apus se adun norii, se ntind ca un vesmnt;Peste unde si-n tarie ntunerecul domneste;Tot e groaza si tacere umbra intra n mormnt.

Lumea e n asteptare turnurile cele-nalteCa fantome de mari veacuri pe eroii lor jalesc;Si-ale valurilor mndre generatii spumegateZidul vechi al manastirei n cadenta l izbesc.Grigore Alexandrescu - Satira Duhului meuTrageti toti cte o carte: domnule, esti cu mine.Sezi, ma rog, mpotriva, si vezi de joaca bine!Dar ti-am spus, coconita, ca eu, din ntmplareNici bine, nici nebine nu pot sa fac cercare;Am cuvintele mele: aste jocuri placute,Cu voia dumitale, mi sunt necunoscute.Nebun cine te-o crede; vrei sa te rugam, poateAstazi chiar si copii stiu jocurile toate,Veacul nainteaza: Caro; vezi ca ti-e rndul;Dar ce facusi acolo, unde ti este gndul?Cnd eu am dat pe riga, bati cu alta mai mare?Astfel de nestiinta e lucru de mirare!

Asa-mi zicea deunazi, cu totul suparata,O dama ce la jocuri e foarte nvatata,Apoi soptind pe taina cu cteva vecine:Vedeti, zise, ce soarta, si ce pacat pe mine?Doua greseli ca asta, zau, sufletul mi-l scot,A! ce nenorocire! ma chere, ce idiot!

Vino acum de fata si stai la judecata,Tu care le faci astea, duh, fiinta ciudata,Ce vrei sa joci o rola n lumea trecatoare:De ce treaba-mi esti buna, putere gnditoare,Cnd nu pot la nimica sa ma ajut cu tine,Cnd nu te-ai deprins nca nici vistul sa-l joci bine?

Nu mai esti tu acela care-n copilarieStiai pe dinafara vestit- Alexandrie,Si viata ciudata a unui crai cuminte,Care lasa pe dracu fara ncaltaminte?Tu, care mai n urma, rznd de-acestea toate,De rost puteai a spune tragedii nsemnate,Meropa, Atalia si altele mai multe,Declamndu-le toate cui vrea sa te asculte?

Negresit mi vei zice, tin minte ce mi place,Dar cartile cu mine e greu sa se mpace.Mai lesne pot a spune hotiile urmateLa zece tribunaluri sub nume de dreptate,Mai lesne pot sa numar pe degetele meleCti sfinti avem pe luna si cte versuri rele,Dect sa bag de seama ce carte nu e data,A cui este mai mica si cine o sa bata.Cnd sunt n adunare, n-am alta multumireDect sa se deschida sujeturi de vorbire:Atunci sunt gata, slobod, ascult, si cu placereTusesc, zmbesc, ma leagan si-mi dau a mea parere.Frumos raspuns! Asculta: pe ct mie mi pare,De lume, de naravuri ai slaba ncercare.Trebuie sa stii jocul si dansul ce-ti lipseste,Si niste mici petreceri, ce se zic romnesteJocuri nevinovate. Nevinovate fie,Macar ca vini destule din ele pot sa fie;Trebuie sa faci pasuri si complimente bune,La vorbe serioase cnd altii se vor pune,Sa n-asculti, sa spui glume, sa scoti la jucarii,Si pn-a rde altii, sa rzi tu mai nti.

Vezi domnisoru-acela care toate le stie,Caruia vorba, duhul i sta n palarie,n chipul de-a o scoate cu gratii prefacute?Hainele de pe dnsul sunt la Paris cusute:Singur ne-ncredinteaza. Lorneta atrnataEste si mai straina, de-o forma minunata;Vrea s-o cumpere printul, dar ca un om cuminteDumnealui o tocmise ceva mai nainte.Cnd le-a spus astea toate, o ia la ochi, privesteChiar pe dama aceea cu care-atunci vorbeste;I-o da n nas, se pleaca, si n sfrsit o lasa,Zicndu-i: Ce lorneta! te-arata mai frumoasa!

Fiescine cunoaste ce cap tnarul are;Dar pentru ca da bine din mini si din picioare,Si trnteste la vorbe fara sa se gndeasca,Am vazut multa lume cu duh sa-l socoteasca;Iata de ce talente avem noi trebuinta.

Dar tu care uiti lesne, duh fara de stiinta,Socotesti ca poti oare, prin altfel de mijloace,Aratndu-te-n lume vreo figura-a face?Pretentia aceasta mi s-ar parea ciudata.

Cnd pe la nunte, baluri, ne ducem vreodata(Caci din nenorocire puternica naturaNe-a unit mpreuna c-o strnsa legatura),Rd vazndu-te singur, si ntr-un colt deoparte,Parc-ai fi mers acolo ca sa compui o carte,Iar nu ca sa te bucuri cu lumea dimpreuna.Daca vreo coconita, frumoasa, dulce, buna,Creznd ca ne prefacem, ne-ndeamna, ne pofteste,Ne ia la joc, greseala-i ndata si-o plateste;Rar sa se afle dama de mijloc asa tare,Ca sa n-o fac sa cada la cea dinti miscare.sta ti e talentul si darurile toate.

Ct pentru darul vorbei, ce crezi ca l ai, poate,E numai o parere: ti cer si iertaciune,Ca nici pentru prieteni minciuni nu voi a spune.Adevarat se-ntmpla sa zici pe la soroaceCte o vorba-doua, care la unii place;n cte rnduri nsa distractiile taleTe fac sa scoti cuvinte ce nu ar fi cu cale,Sa superi din greseala persoane nsemnate,Ba nca cteodata si dame delicate,Rznd de-acele doua, statornica perecheCare si petrece seara soptindu-si la ureche,De celelalte patru contese ideale,Umflate de pretentii si vrednice de jale,Pe care daca printul le ia la bal de mna,Nu mai vorbesc cu nimeni cte o saptamna.Astazi rzi de-o pedanta, mine de-o pretioasa;Zici de una ajunsa n vrsta cuvioasaCa atestatul vremii nu va sa-l priimeasca;Si de-alta ce iubeste de cinste sa vorbeasca,Ce lauda virtutea si-n veci ti-o pomeneste,Zici ca e virtuoasa ct stim noi evreieste.

Greselile acestea ti fac un urt nume.Tu stii ce se ntmpla cnd se aude-n lumeCa cinevasi s-apuca defecturi sa arate:Multi scot sub al lui nume minciuni nenumarate.S-a vorbit ntr-o casa de un fanfaron mare,Declamnd sentimente ce sigur nu le are,Care la tot ar pune suflarea omeneasca,Cnd cineva cu dnsul ar vrea sa o tocmeasca;S-a zis ceva de Iancu, de Stan, de Laurescu;Cine le-a scos acestea? Le-a scos Alexandrescu.Far-a zice nimica, singura ta zmbire,De te-i afla de fata, e o-nvinovatire.n zadar te porti bine si lauzi cteodata,Chiar lauda n gura-ti de satira e luata.

Asa, n loc sa critici greselile straine,n loc sa rzi de altii, mai bine rzi de tine;nvata dantul, vistul si multe de-alde alea;Iar de vrei sa faci versuri, ia pilda de la Pralea.