VERSURI SCRISE LA LUMINA ÎNTUNERICULUI (poeme 1997)

Felix Rian

“M-am intors si am privit toate asupririle care se fac sub soare; si iata, cei apasati varsau lacrimi si nu era nimeni sa-i mangaie. De partea asupritorilor lor era puterea, iar ei nu aveau pe cineva sa-i mangaie.”

ECLESIASTUL 4:1

“Copile drag de ce ai rătăcitPrin lumea de păcatDe-atata timp Eu te-am chemat să viiDar tu M-ai ignoratIubirea Mea va ţine până-n veciDar nu uita că-s dreptEu am să spunMereu te-am asteptatDar tu M-ai ocolit Vino acum nu amânaZiua de mâine nu se ştie dacă va mai fiÎncrede-te în Cel ce a promisCă vei fi mântuit.” (RAZE DE SPERANŢĂ)

PrefaţăAm scris aceste poeme in anul 1997, cand eram de varsta de 15 ani. Nu le public pentru ca ar avea o valoare deosebita ci pentru ca sunt inregistrarea a unei perioade din viata mea, 1996-1997 si pot spune si 1998, o perioada de tortura psihica intr-o camera de internat scolar, o lume in care mielul este mancat in fiecare zi, una dupa alta, saptamana dupa saptamana, an dupa an, luna dupa luna, o lume in care fraierii mor. In care cel slab trebuie sa sufere, sa indure si sa inghita orice fara sa zica nimic, iar in cazul in care ar zice ceva si ar spune ca nu e drept sa fie batjocorit si umilit toata ziua in fiecare zi, sa fie convins prin forta sa renunte si sa nu mai astepte dreptate, nu in camera 3. Am fost coleg de camera cu trei liceeni mai mari si mai tari ca mine, trei baieti fara Dumnezeu si fara inima, care m-au chinuit pe indelete cum ar chinui niste copii o gaza. Eu nu am putut spune nimanui – pur si simplu nu am putut - si dupa ce am scapat de ei ani de zile nu am putut spune nimanui. Scopul acestei prefete este de a lamuri cum de a aparut aceasta carte si sper sa intelegeti disperarea cu care am scris majoritatea dintre aceste poeme. Este adevarat ca nu mi-au facut foarte mult rau fizic, dar felul in care s-au purtat cu mine ani de-a randul in fiecare zi m-a ranit enorm, avand in vedere copilul care eram de 14 ani pana la adolescentul de saisprezece ani; nu cred ca exagerez spunand ca pentru mine camera 3 a fost Pitestiul meu, un Pitesti pe masura unui copil. Kierkegaard spunea ca anxietatea este un prim pas catre ceva mai bun in plan spiritual, insa in cazul meu suferinta si anxietatea pe care a adus-o acea suferinta au inceput de la o varsta a copilariei. Acest lucru arata cum criza spirituala a lumii moderne se adanceste odata cu trecerea timpului iar eu inclin sa cred ca drama omului modern este ateismul sau. Dedic fiecare rand din aceasta carte oricarei fiinte umane chinuita de alta fiinta umana cu o chemare la speranta si cu un sfat: spuneti ce vi se-ntampla, chiar de s-ar prabusi Pamantul. “Incepe cu tipete, dar nu trebuie niciodata sa se termine in tacere.” – (afis de asistenta sociala).

Felix Constantinescu4 martie 2010

Pastel

Oră. Sală de clasă.Curtea şcolii –Cer. Alburiu. Nori –Veselie. Joacă. Minge –Castani. Flori.Pariez că plouă.Sunt trist.

28-mai-1997 CFG

Important

Suflet. Lirism. Pietre de hotar.Poezie. Pădure.Divinitate. Pasiune.Divinitate.Cântec. Prietenie.Viaţa în doi. Iubire. Sentiment. Justiţie între oameni.

28-V-1997 [poem scris în camera de internat şcolar – camera 3]CFG

Vreau…[Psalm în camera 3]

De aici lumea mi se pare urâtă.

Vreau să iubescSă simt ce n-am mai simţit până acumIubesc iubireaIubesc prieteniaIubesc pasiunea.Nu urăsc nimic. {erased}Încep a iubi ura.

De aici lumea mi se pare urâtă.

Vreau să ştiuSă afluSă cunosc.Cocleală veche pe aramă.Muşchi pe oasele lor,Cei ce au fost,Dar sunt osândiţi la viaţă veşnică.

De aici lumea mi se pare urâtă.

Câteodată urăsc viaţa.De ce?... uneori viaţa e frumoasă

Dar nu acum..Am impresia că doar poezia astamă ţine în viaţă. Viaţa e urâtă.Viaţa e frumoasăViaţa e urâtăViaţa e frumoasă.Viaţa e moarte.De abia când voi muri mă voi naşte cu adevărat.Când voi fi ţărână, voi trăi.Voi părăsi temniţa cuZiduri grele de oase, carneşi sânge.De aici lumea mi se pare urâtă.Dar va avea milă Cel De Sus şide mine Nimeni nu poate fi osândit veşnic.

Triste ruine,Triste ogive.Triste suflete pierdute.

28-V-1997 [poem scris în camera de internat şcolar – camera 3]CFG

Vis

Lupi…Am visat lupi.Lupi mari,Lupi negri,Lupi de coşmar.Fuga… Ploua…Atunci, mi-am dorit să fiu lup...Liber;Atunci i-am înţelesŞi nu mi s-au mai părut înfricoşători.

H.., 14-iunie-1997CFG

Obsesia

Obsesie prelungă,Obsesie cu lupi,Obsesie ceţoasă,În suflet mă rupi.

Mi-l laşi pustiuŞi totuşi mi-l umpli;O, tu cel ce citeştiSper să înţelegi.

Oroarea ce-o am Faţă de ceva,Şi totuşi aş vreaSă fiu însumi aşa.

Elegia unei ploi dispărute

PlouăŞi-s singurAm rouăPe gânduri

În jur e noapteMi-i capul confuzVreau printre şoapteCu rouă să uzi.

Aş vrea să pleciAş vrea să te ţinÎn braţe acumaSă ne drăgostimCum ai iubit huma

Ploaie să ploiÎn capu-mi cu lupiCu rouă de gheaţăCu ochi de ciclopi

Dar tu te-ai dus ploaieTe-ai dus ca un norDa, tu ai plecatMie-mi va fi dor.

Ai lăsat roua... ca amintireMă uit în neştireE noapte adâncă,Asemenea ţieMă voi scufunda

Într-un bob de rouăRămas din anţărţPoate chiar douăDar n-am voie să intruŞi o ştiu prea bineNu e loc acolo pentruUnul ce îi câineNu e loc acolo pentruUnul ca mine.

Aşa că Doamne, te rog fă să plouă,să plouă,să plouă,Îngoapă-mă-n rouă.

CFGMiercuri, 18-VI-1997

Reabilitarea lui Bicilis

Voi, poeţilor, l-aţi chemat pe Zamolxe,Marele Zeu,De-atâtea ori şiNu v-aţi gândit la el;OmulIudaVânzătorul.Pe el l-aţi uitat.Dar totuşi… gândiţi-vă că poateDatorită trădării lui, voi existaţica oameni.

28-VI-1997[semnat] GR

Poezii, poezii

Poezii, poeziiTrebuie să scriu – ce?Poezii.Sper să scriu binesper să fiu bunsă dau din minesă scriu

gr Gelu Roman

Gerunziu

Picurând.Plouând.Fulgerând.Tunând.

Şiroind.

Smiorcăind.Plângând.Urând.Urlând.

Lovind.

Simţind.Gândind.Scriind.Palpitând

Gerunziind.

CFGVineri, 20-VI-1997

Sorrow

M-ai părăsitSunt singurMi-i boalăMi-i greu

Încerc să fiu bunDar văd că sunt răuNu mai pot trăiŞi să mor n-am voie

E-un coşmar că sunt om,E-un coşmar să fii o fiară crudă,gânditoare.

Mi-e ciudă pe mineMi-e ciudă pe oameniVăd cum moare clipa Şi eu nu mai trec.

Mi-e ciudă pe mineMi-e ciudă pe oameniVăd cum moare clipa Şi eu nu mai mor.

Tencuială putrezităaici clipa a stat din coasta cea rănităşuvoi de sânge ne-ntinat.

Poem într-un vers

Mi-i clipa pustie

Gânduri ude

Un banc de peştiÎmi sparge ochiulcu furie nebunăcum ai sparge o nucă de cocosLe aud dinţii pe retinăIntră în mineLe simt cozile fierbinţi cum mi se zbat prin creierfăcndu-mi ordine în gânduri.

H.., 28 - iunie - 1997GR

[Barajul]

Lac sărat, lac săratRoagă-te să fii iertatLac sărat, lac săratRoagă-te să fii iertat

Apă, multă apă Îl apasă acum, Apă neagră, receBate vechiul drum

Satul e pustiue rece şi umedGâlgâie a morţiuapa din fântână.

Colind cimitirulBeatDe apa neagrăCare mă înghiteCruci verzuiCruci albastreCruci negreCruci negrepământ roşupământ greu.

Iar sus sus de tot

Văd o cruce albăpe-un lăcaş creştin.

Biserică de lemnDe lemn de gorun.Biserică de piatrăDe piatră din munte.Biserică de oameni[De baci şi frăţâni]

Ai apă-n altarŞi peşti…Un somn solitarVeghează icoana[Sântului CuvântPe sfărmat Mormânt]pictată cu lacrimipictată cu gânduricu roşu de sângepe-un scut de barbar.

Unde-nainte stăteauMoşnegiiAcum odihnescRacii ursuzi şi mustăcioşiCe privesc tot înapoi

În locul unde demults-adunau fetele mari[rămăsără doar scoicileParcă salbe desprinse dinPărul lor]

Urc scările unde era corulRămas din BizanţCu bănci lungi de [mesteacănAcum cântă doar broaşte]Către Dumnezeu

Lac sărat, lac săratLacrimile te-au săpatLac sărat, lac săratAi făcut un păcatLac sărat, lac săratClopotele nu mai batLac sărat, lac săratDumnezeu te-a şi iertatLac sărat, lac sărat…

Felix25-VI-1997H..

Latină

Mă spargeţi...pentru voi,un arheolog e doar acelace vrea să găsească aur sau mesaje

Pt. voi nu contează aceiCe găsind ceva unelte şi un fost foc în vatră,reconstituie viaţa LOR, a celor ce au fost.

[Epistolă către prieten]

Două crenguţeCruce de lemnDouă crenguţe legateC-o joardă.Cruce de lemn legatăc-o joardă.

Când eram mici, făceam Cruci de lemn legate cu liană subţireşi le îngopam.Eram copii. Ne simţeam aproape.

Anul trecutam mai legat două crenguţe laolaltă în pădure Dar n-am mai simţit acelaşi lucru.Acum văd că nu mai sunt copil.Şi m-am îndepărtat de tine.

FelixMiercuri – 25- iunie-1997

Apusul beznei

Mă uit la linia orizontului camerei meleşi văd cum apune bezna

matinal amurg

văd soarele negrucum apune dupăun maldăr de cărţi

îl observ trimiţându-şiultimele razenegreîn umbra mea

Versuri scrise la lumina întunericului

[..]explorând necunoscutulşi găsescruine, ziduri goalerămăşiţe ale unuivechi eu, care amfost/ şi din care a mai rămas doarrâulMă-nghite beznaMă-nghite hăul.

3,30 am28-VI-1997Gelu Roman

Psalm 1997(sau ruga unei bătrâne evreice)

Moise ne-a spus: “Vă voi duce într-un loc de lapte şi miere.”Şi-am găsit praf, smoală şi sare.Am părăsit ţara Eghipetului, pentru că eram batjocoriţi şi nu-l iubeam pe Ra.Acum am mers încoace şi ce-am găsit: praf, smoală şi sare.Apoi a venit Babel, de-am fost robi, acum e Irod.Doamne, de ce ne-ai părăsit?Ştiu, îmi plec capul şi spun: SUNTEM PĂCĂTOŞI!Dar ei, Romanii, de ce nu sunt pedepsiţi?Poate că-mi vei răspunde: “Dar vor fi.”Toţi primesc ceea ce merită pentru păcatele lor.Dar eu te rog Doamne: “Iartă-i pe cei ce ne fac rău şiNe iartă-ne şi păcatele noastre şi să nu ne oropseşti.Eu nu cârtesc ci spun:<< Mărire Ţie, Dumnezeul nostru, Mărire Ţie>>Şi zic:<<Doamne miluieşte pe cei ce mă urăsc, mă zavistuiesc şi mă ocărăsc; aşişderea şi pe cei ce mă grăiesc de rău.>>Şi acum, Doamne, iată-mă în faţa Ta, rugându-Te:„Trimite-ne salvarea, trimite pe Mesia.”

28-V-1997CFG

Vedere expediată lui Hristos

Eu aduc întunericulMereu Tu aduci luminaSufletul mi-e îngropat însodă caustică Dar Mâna Ta atingePentru că Tu salveziDin moarte din întunericTu salveziPentru că Tu salveziDin moarte din întunericTu salveziCu supușenie, Scardanelli

CFG4-martie-2010, etc.