CORIE FLORENTINATEORIA SI PRACTICA TEXTULUI,ANUL 1 LITERATURA SI HERMENEUTICA

Vasile Lovinescu “Creanga si creanga de aur”, Editura Cartea romaneasca, 1989

Strict formal, „Creanga de aur” este un roman istoric, de mai mică întindere, încadrabil

lânga „Zodia Cancerului” sau „Nunta domniţei Ruxandra”. În fondul său, se constituie ca

roman filosofic pigmentat cu o tragică poveste de dragoste.

Tema romanului este regresia în timpul şi spaţiul primordial. Această temă se manifestă în

cele trei motive fundamentale : iubirea, călătoria iniţiatică şi religia (sacrul).

Valoarea literara a basmului cult “Povestea lui Harap-Alb” de Ion Creanga este data atat

de evolutia firului narativ,cat si de constructia unei tipologii exemplare.

Harap-Alb este protagonistul eponim al basmului care se incadreaza intr-o tipologie

inedita,conturata pe baza unor trasaturi definitorii.In jurul lui graviteaza intreaga

actiune,tanarul fiind prezent in toate momentele subiectului.

Titlul neobisnuit al basmului evidentiaza dubla personalitate a eroului reprezentata

printr-o identitate reala de tanar print si una aparenta de sluga a spanului.Experienta dura

traita de Harap-Alb sugereaza traversarea unei stari de initiere,de la inocenta pana la

maturizarea spirituala a celui ce va deveni imparat.

Ion Creanga a modificat radical personalitatea eroului din basmul traditional,umanizandu-l.

Iubitor de viata si oameni,bun si correct,Harap-Alb,desi print,se comporta asemenea unui

om obisnuit si ajuta in drumul sau pe fiintele grotesti din calea carora fug toti de groaza.El li

se adreseaza ca unor oameni obisnuiti,fiind astfel caracterizat in mod indirect si prin

limbaj.Purtandu-I recunostinta,toti cei pe care ii ajuta ii devin tovarasi credinciosi,il sprijina in

confruntarile cu Imparatul Ros si cu fiica acestuia,o mare farmazoana.

Desi este actantul principal al unei lumi fabuloase in care stapaneste miraculosul,Harap-

Alb nu detine puteri supranaturale,fiind caracterizat prin insusiri specific umane:istetime,

darzenie, mila, prietenie, vitejie, perseverenta, ciuda.Asemenea unui taran humulestean

loveste calul bubos,care vine la tava cu jaratec,cu capastrul in cap.Refuzul tatalui sau il

raneste si il face sa se ascunda in gradina palatului si sa planga cu amaraciune.Prin capacitatea

de a depasi multiplele probe la care este supus,tanarul dobandeste o serie de calitati

phihomorale necesare unui imparat.

Personaj-neofit al unui bildungsroman cu subiect fabulos,Harap-Alb isi redobandeste in

final conditia sociala de print,se casatoreste cu fata Imparatului Ros care a invatat sa-l

pretuiasca si ocupa tronul batranului sau unchi.

CORIE FLORENTINATEORIA SI PRACTICA TEXTULUI,ANUL 1 LITERATURA SI HERMENEUTICA

Cadrul basmului: o lume căzută în haos, regentată virtual de două principii,

subordonate unul altuia: Împăratul Verde şi Craiul, fratele mai mare şi cel mai mic. Legătura

dintre cele două este slăbită din cauza dezordinii din afară. Obiectul questei lui Harap-Alb

va fi restaurarea organicităţii lumii.

Harap-Alb-ul macrocosmic, letargic, redus la o stare vegetativă, toropit de dezordinea

ciclică, va fi “asanat” de Harap-Alb-ul microcosmic, prin realizarea lui iniţiatică majoră.

Omul e regentul şi centrul planului de existenţă în care se află şi vicisitudinile, realizările lui

pozitive şi negative se răsfrâng asupra naturii.

Sfânta Duminică apare ca cerşetoare, pentru că genul uman decăzut nu poate avea

legătură cu Arhanghelul solar decât prin aspectele umile ale acestuia, singurele puncte de

tangenţă posibilă. În esoterismul musulman se spune că Polul spiritual al epocii se arată

printre oameni ca cerşetor sau ca negustor ambulant.

Sfânta îl învaţă să ceară de la tatăl său “calul, armele şi hainele cu care a fost el mire”,

ceea ce arată că la întemeierea unei civilizaţii tradiţionale există o hierogamie, iar reînnoirea

ei se face printr-o altă hierogamie.

Spânul îşi murmură secretul: “Chima Răului, / Pe malul pârâului.” Ceea ce trebuie să

însemne: “Schema Răului / Pe malul pârăului.” Spânul se desemnează pe sine însuşi: “sunt

schema, sunt figura răului pe faţa apelor, care le înveninează fiinţa.” Dar şi “sunt pocitura,

schimonositura răului, urâciunea pustiirii, oglindită pe faţa apelor, adică asupra întregii creaţii.

El nu este Răul, ci schema, Arhetipul Răului, deci Principium Individuationis, principiul

extremei distinctivităţi, al Egoismului Radical, care dă rigoare Manifestării. “În tradiţiile

occidentale, acest Principium Individuationis care împinge şi pe atom să vrea să fie numai şi

numai el însuşi, în mod exclusiv, este desemnat ca Lucifer, Steaua căzută.” (p. 296)

Într-un sens imediat, Spânul e Dragonul, Păzitorul Pragului, pentru că îl găsim la cele

două capete, la cele două porţi ale traiectoriei iniţiatice a eroului: prima oară la gura fântânii,

când acesta primeşte numele sacru de Harap-Alb. A doua oară la capătul superior, când suferă

din partea Spânului a doua moarte, care-l face să treacă de la Micile Mistere peste pragul

Marilor Mistere.

Aspectul pozitiv al Spânului este dovedit prin faptul că el îl scoate pe Harap-Alb din

pădurea fără speranţă, ale cărei desişuri le cunoştea ca în palmă.

“Totalul acesta de fapte ne face să presupunem că “Harap-Alb” a putut fi numele

necesar al Şefului Suprem al unei ierarhii iniţiatice, care, în momente istorice binecuvântate,

s-a manifestat şi în exterior, în istorie, aşa cum ne este ea accesibilă; în mod obişnuit numele

CORIE FLORENTINATEORIA SI PRACTICA TEXTULUI,ANUL 1 LITERATURA SI HERMENEUTICA

şi entitatea sunt ocultate de-a lungul veacurilor. Se poate ca taina funcţiei lor să fi fost

încredinţată sub formă simbolică unor basme, în genul aceluia pe care îl studiem acum.

Veşmântul de mit învăluie ceea ce nu trebuie ştiut; puerilităţile aparente exorcizează

indiscreţiile. Se transmite neînţeles de-a lungul veacurilor un fel de testament criptat, până

când, la ora hotărâtă de destin, “Piatra din Vârful Unghiului” va fi scoasă din şanţ şi aşezată

acolo unde trebuie.” (p. 307)

Etapa ultimă a realizării iniţiatice a lui Harap-Alb pe plan cosmologic, adică împlinirea

Micilor Mistere, este simbolizată de cucerirea fetei Împăratului Roş.

Trăsătura definitorie a Spânului, tendinţa nepotolită de compactare, de egocentrism, de

mers retrograd ca a constelaţiei pe care o însumează, e pusă în evidenţă de Creangă, când

Spânul porunceşte lui Harap-Alb să nu-şi ridice ochii de la el, să stea strâns îndărătul

scaunului său. Dar această compactare este şi o disciplină de concentrare.

Realizarea lui Harap-Alb e aşa de totală, încât nu lasă nimic rezidual îndărătul ei,

realizare asemănătoare numai cu aceea a lui Enoh şi Ilie, urcaţi cu tot cu trup la cer. “Avem

indicate riguros în Harap-Alb, în Theosis-ul lui, o precipitare a posibilităţilor inferioare într-

un caput mortuum şi cristalizarea posibilităţilor superioare, în Excelsis. La mijloc,

individualitatea a dispărut, rămâne ca termen mediu un hieroglif cu aparenţă de om.” (p. 180)