81. Iuliu C. Săvescu, La Polul Nord1. Sinonimele contextuale ale cuvintelor: nemărginite -nesfârşite, interminabile; solitari - singuratici, izolaţi.2. Scrierea cuvântului paşii cu doi i se justifică astfel: primul i constituie desine1. de plural, iar ultimul reprezintă articolul hotărât enclitic.3. Expresii şi locuţiuni cu substantivul ochi; a scoate ochii cuiva, a-şi da ochii din cap, a nu avea ochi decât pentru..., a face cu ochiul, apune ochii pe cineva4. În strofa a doua, epitetul « munţii solitari » sugerează izolarea maiestuoasă a elementelor naturii. Metafora “îngălbeneşte luna plină”, cu efecte cromatice, sugerează apariţia astrului nocturn.5. Descrierea din textul dat contribuie la crearea imaginii ample a unui tablou feeric şi dezolant, în acelaşi timp, al spaţiului polar, dominat de alb. Se realizează prin imagini vizuale şi motorii, care au ca finalitate conturarea corespondenţelor între natură şi sentiment, specifice lirismului simbolist.6. Imagini auditive se întâlnesc în versurile: Iar din prăpăstiile-adânci se-aude-o stranie vibrare; Şi urşii albi, înduioşaţi, într-un oftat adânc şi greu.7. Apartenenţa poeziei la estetica simbolistă poate fi susţinută prin crearea unor corespondenţe între natură şi sentiment, cultivarea sugestiei, întrebuinţarea simbolurilor (Polul Nord, Polul Sud) şi a refrenului, care accentuează semnificaţiile poetice şi muzicalitatea (La Polul Nord, la Polul Sud; dintre munţii solitari; şi dorm adânc şi dorm mereu).8. În crearea tabloului de natură, prezentul verbelor indică aspectul etern, durativ al detaliilor care alcătuiesc descrierea. Poetul conturează o lume capabilă să îşi păstreze atributele, dominată veşnic de îngheţ şi moarte.9. În poezia lui Iuliu C. Săvescu, laitmotivul îndeplineşte o funcţie muzicală, accentuând simetria detaliilor şi potenţând starea de spirit obţinută pe baza principiului corespondenţelor. în fiecare strofă, laitmotivul se schimbă, introducând câte un nou atribut al acestei lumi îngheţate. Prima strofă notează coordonata spaţială, a doua detaliază imaginea singurătăţii formelor de relief, iar a treia realizează suprapunerea simbolică somn-moarte.