3

UNIVERSITATEA SPIRU HARET

Facultatea de Ştiinţe Juridice, Economice şi Administrative, Craiova

Disciplina: FISCALITATE

Conf. univ. dr. Antonescu Mihail

CONŢINUTUL TEMATIC AL CURSULUI

CAP. I SISTEMUL FISCAL

1.1. Conceptul de sistem fiscal, trăsăturile şi funcţiile acestuia

1.2. Impozitele şi taxele - componenta de bază a sistemului fiscal

1.2.1. Conţinutul, caracteristicile şi rolul impozitelor şi taxelor

1.2.2. Elementele tehnice ale impozitului

1.2.3. Structura impozitelor şi taxelor care compun sistemul fiscal

1.3. Metode şi tehnici de impunere, urmărire şi percepere a impozitelor şi taxelor

1.3.1. Metode şi tehnici de impunere

CAP. II. CREANŢELE FISCALE

2.1. Raportul juridic fiscal. Creanţele şi obligaţiile fiscale

2.2. Competenţa organului fiscal şi actele emise de organele fiscale

2.3. Înregistrarea fiscală şi evidenţa contabilă şi fiscală

2.4. Declaraţia fiscală

2.5. Stabilirea impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate

bugetului general consolidat

2.6. Inspecţia fiscală

2.6.1.Dispoziţii speciale privind verificarea persoanelor fizice supuse impozitului pe venit

2.7. Controlul antifraudă

2.8. Colectarea creanţelor fiscale

2.8.1. Plata

2.8.2. Compensarea

2.8.3. Restituiri de sume

2.8.4. Dobânzi, penalităţi de întârziere sau majorări de întârziere

2.8.5. Stingerea creanţelor fiscale prin executare silită

2.8.5.1. Executarea silită prin poprire

2.8.5.2. Executarea silită a bunurilor mobile

2.8.5.3. Executarea silită a bunurilor imobile

2.8.5.4. Executarea silită a altor bunuri

2.8.5.5. Valorificarea bunurilor

2.8.5.6. Stingerea creanţelor fiscale prin alte modalităţi

2.9. Cooperarea administrativă în domeniul fiscal

2.9.1. Schimbul de informaţii

2.9.2. Alte forme de cooperare administrativă

2.10 Asistenţa reciprocă în materie de recuperare a creanţelor legate de taxe, impozite, drepturi şi alte

măsuri

2.10.1. Schimbul de informaţii

2.10.2. Măsurile asigurătorii sau de recuperare

CAP. III. IMPOZITUL PE PROFIT, IMPOZITUL PE DIVIDENDE , IMPOZITUL PE

VENITURILE MICROÎNTREPRINDERILOR ŞI IMPOZITUL SPECIFIC

3.1. Impozitul pe profit

3.1.1. Plătitorii şi cotele impozitului pe profit

3.1.2. Baza de calcul a impozitului pe profit

3.1.3. Plata impozitului şi depunerea declaraţiilor fiscale

3.2. Impozitul pe dividende

3.3. Impozitul pe veniturile microîntreprinderilor

3.4. Impozitul specific

Aplicaţii practice

CAP. IV. IMPOZITUL PE VENIT

4.1. Sfera de aplicare a impozitului pe venit şi cotele de impozitare

4.2. Categorii de venituri impozabile

4

4.2.1. Venituri din activităţi independente

4.2.2. Venituri din salarii

4.2.3. Venituri din cedarea folosinţei bunurilor

4.2.4. Venituri din investiţii

4.2.5. Venituri din pensii

4.2.6. Venituri din activităţi agricole

4.2.7. Venituri din premii şi din jocuri de noroc

4.2.8. Venituri din transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal

4.2.9. Venituri din alte surse

4.3. Venitul net anual impozabil

4.3.1. Stabilirea venitului net anual impozabil

4.3.2. Declaraţii de venit estimat

4.3.3. Stabilirea plăţilor anticipate de impozit

4.3.4. Întocmirea şi depunerea declaraţiilor de venit

4.3.5. Stabilirea şi plata impozitului pe venitul net anual impozabil

4.4. Proprietatea comună şi asociaţiile fără personalitate juridică

4.5. Aspecte fiscale internaţionale

4.5.1. Impunerea veniturilor persoanelor fizice nerezidente

4.5.2. Creditul fiscal extern

Aplicaţii practice

CAPITOLUL V IMPOZITUL PE VENITURILE OBŢINUTE DIN ROMÂNIA DE NEREZIDENŢI

ŞI IMPOZITUL PE REPREZENTANŢELE FIRMELOR STRĂINE ÎNFIINŢATE ÎN ROMÂNIA

5.1. Impozitul pe veniturile obţinute din România de nerezidenţi

5.2. Impozitul pe reprezentanţe

CAP. VI. TAXA PE VALOAREA ADĂUGATĂ

6.1. Caracterizarea generală

6.2. Operaţiuni impozabile şi persoane impozabile

6.3. Locul operaţiunilor cuprinse în sfera de aplicare a taxei

6.4. Faptul generator şi exigibilitatea

6.5. Baza de impozitare

6.5.1. Baza de impozitare pentru livrări de bunuri şi prestări de servicii

efectuate în interiorul ţării

6.5.2. Baza de impozitare pentru achiziţiile intracomunitare

6.5.3. Baza de impozitare pentru import

6.5.4. Cursul de schimb valutar

6.6. Cotele de taxă pe valoarea adăugată

6.7. Perioada fiscală

6.8. Operaţiuni scutite de taxă

6.8.1. Scutiri pentru operaţiuni din interiorul ţării

6.8.2. Scutiri pentru importuri de bunuri şi pentru achiziţii intracomunitare

6.8.3. Scutiri pentru exporturi sau alte operaţiuni similare, pentru livrări

intracomunitare şi pentru transportul internaţional şi intracomunitar

6.8.4. Scutiri speciale legate de traficul internaţional de bunuri

6.8.5. Scutiri pentru intermediari

6.9. Dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată

6.9. 1. Sfera de aplicare a dreptului de deducere

6.9.2. Condiţii de exercitare a dreptului de deducere

6.9.3. Deducerea taxei pentru persoana impozabilă cu regim mixt şi persoana

parţial impozabilă

6.9.4. Dreptul de deducere exercitat prin decontul de taxă

6.10. Ajustarea taxei deductibile

6.10.1. Ajustarea taxei pentru operaţiunile privind livrarea unei construcţii,

a unei părţi a acesteia şi a terenului pe care este construită,

precum şi a oricărui alt teren

6.10.2. Ajustarea taxei pentru operaţiunile privind arendarea, concesionarea,

închirierea şi leasingul de bunuri imobile

6.10.3. Ajustarea taxei deductibile în cazul bunurilor de capital

5

6.11. Regimuri speciale

6.11.1. Regimul special de scutire pentru întreprinderile mici

6.11.2. Regimul special pentru agenţiile de turism

6.11.3. Regimuri speciale pentru bunurile second-hand, opere de artă,

obiecte de colecţie şi antichităţi

6.11.4. Regimul special pentru aurul de investiţii

6.11.5. Regimul special pentru persoanele impozabile nestabilite în Comunitate care prestează servicii

electronice persoanelor neimpozabile stabilite în Comunitate

6.11.6. Regimul special pentru serviciile electronice, de telecomunicaţii, de radiodifuziune sau

televiziune prestate de către persoane impozabile stabilite în Uniunea Europeană, dar într-un alt stat

membru decât statul membru de consum

6.11.7. Regimul special pentru agricultori

6.12. Plătitori ai taxei pe valoarea adăugată şi obligaţiile acestora

6.12.1. Persoana obligată la plata taxei pentru operaţiunile taxabile din România

6.12.2. Înregistrarea persoanelor impozabile în scopuri de TVA

6.12.3. Înregistrarea în scopuri de TVA a altor persoane care efectuează achiziţii intracomunitare

6.12.4. Facturarea

6.12.5. Măsuri de simplificare

6.12.6. Alte documente

6.12.7. Deconturile de taxă

6.12.8. Alte declaraţii

6.12.9. Declaraţia recapitulativă

Aplicaţii practice

CAPITOLUL VII Accizele

7.1. Caracterizare generală

7.2. Accize armonizate

7.2.1. Produsele supuse impozitării şi sfera de aplicare

7.2.1.1. Documentul administrativ electronic de însoţire

7.2.2. Scutiri de la plata accizelor armonizate

7.2.3. Exigibilitatea accizelor şi obligaţiile plătitorilor de accize

7.3. Alte produse accizabile

7.3.1. Produsele supuse impozitării şi sfera de aplicare

7.3.2. Scutiri de la plata accizelor

7.3.3. Exigibilitatea şi plata accizelor

7.4. Impozitul la ţiţeiul din producţia internă

Aplicaţii practice

CAPITOLUL VIII TAXELE VAMALE

8.1. Definirea, clasificarea şi funcţiile taxelor vamale

8.2. Sfera de aplicare şi plătitorii taxelor vamale

8.3. Baza de calcul a taxelor vamale şi cotele de impunere

8.4. Formarea şi stingerea obligaţiei vamale

CAPITOLUL IX IMPOZITELE ŞI TAXELE LOCALE

9.1. Impozitul şi taxa pe clădiri

9.2. Impozitul şi taxa pe teren

9.3. Impozitul pe mijloacele de transport

9.4. Taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelor şi a autorizaţiilor

9.5. Taxa pentru folosirea mijloacelor de reclamă şi publicitate

9.6. Impozitul pe spectacole

9.7. Alte taxe locale

9.8. Scutiri

9.10 Majorarea impozitelor şi taxelor locale de consiliile locale sau consiliile judeţene

Aplicaţii practice

CAPITOLUL X CONTRIBUŢII SOCIALE OBLIGATORII

REGLEMENTATE DE CODUL FISCAL

10.1 Contribuţiile de asigurări sociale datorate bugetului asigurărilor sociale de stat

10.1.1. Contribuabilii/Plătitorii de venit la sistemul public de pensii

10.1.2. Baza de calcul al contribuţiei de asigurări sociale în cazul persoanelor fizice care realizează

6

venituri din salarii sau asimilate salariilor

10.1.3. Stabilirea, plata şi declararea contribuţiilor de asigurări sociale în cazul persoanelor fizice şi

juridice care au calitatea de angajatori sau sunt asimilate acestora, precum şi în cazul persoanelor fizice

care realizează în România venituri din salarii sau asimilate salariilor de la angajatori din alte state

10.1.4. Baza de calcul al contribuţiei de asigurări sociale datorate de persoanele fizice care realizează

venituri din activităţi independente şi care determină venitul net anual în sistem real şi/sau pe baza

normelor anuale de venit

10.2. Contribuţiile de asigurări sociale de sănătate datorate bugetului Fondului naţional unic de asigurări

sociale de sănătate

10.2.1. Contribuabilii/Plătitorii de venit la sistemul de asigurări sociale de sănătate

10.2.2. Baza de calcul al contribuţiei de asigurări sociale de sănătate în cazul persoanelor fizice care

realizează venituri din salarii sau asimilate salariilor

10.2.3. Stabilirea, plata şi declararea contribuţiilor de asigurări sociale de sănătate în cazul veniturilor

din salarii şi asimilate salariilor

10.2.4. Baza de calcul al contribuţiei de asigurări sociale de sănătate datorate de persoanele fizice care

nu se încadrează în categoriile de persoane exceptate de la plata contribuţiei de asigurări sociale de

sănătate

10.2.7. Înregistrarea în evidenţa fiscală, declararea, stabilirea şi plata contribuţiei de asigurări sociale de

sănătate în cazul în care persoanele fizice nu realizează venituri şi nu se încadrează în categoriile de

persoane exceptate de la plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate sau în categoriile de persoane

pentru care plata contribuţiei se suportă din alte surse

10.3. Contribuţia asiguratorie pentru muncă

BIBLIOGRAFIE

CAPITOLUL I

SISTEMUL FISCAL

1.1. Conceptul de sistem fiscal, trăsăturile şi funcţiile acestuia

Termenul de fiscalitate este definit de Dicţionarul Explicativ al Limbii Române ca "sistem de

percepere a impozitelor şi taxelor prin fisc. Totalitatea obligaţiilor fiscale ale cuiva".

O altă noţiune des întâlnită în literatura de specialitate este cea de fisc definit ca "instituţie a statului

... investită cu dreptul de a aşeza, încasa şi urmări plata impozitelor şi taxelor datorate statului de către

contribuabili" (Lexiconul de finanţe, credit, contabilitate şi informatică financiar contabilă, 1981, vol.I).

În ceea ce priveşte conceptul de sistem fiscal, există cel puţin două abordări. O primă abordare

consideră sistemul fiscal ca fiind "totalitatea impozitelor şi taxelor provenite de la persoanele fizice şi

juridice care alimentează bugetele publice". Este o abordare caracterizată prin concizie şi expresivitate care

permite o analiză mai uşoară şi mai eficientă a modului în care este constituit şi funcţionează un sistem

fiscal.

Cea de-a doua abordare, mult mai complexă, încearcă să reunească ansamblul elementelor de natură

economică, tehnică şi administrativă referitoare la activitatea de impunere. Această abordare, presupune ca în

definirea sistemului fiscal să fie avute în vedere:

a) sistemul de impozite şi taxe, directe şi indirecte, care funcţionează în cadrul economiei.

b) metodele, tehnicile şi procedeele ce alcătuiesc mecanismul fiscal şi care permit aşezarea, urmărirea şi

încasarea veniturilor cuvenite statului;

c) aparatul fiscal care să reunească cele două elemente enumerate anterior, să le pună în mişcare

asigurând funcţionalitate mecanismului fiscal şi realizarea în ultimă instanţă a creanţelor fiscale.

Având în vedere aceste elemente care compun sistemul fiscal se pot identifica trei categorii de actori care

acţionează, fie ca parte activă, fie ca parte pasivă, în cadrul structurilor sistemului fiscal:

a) actori dotaţi cu putere de decizie politică în materie fiscală. Potrivit Constituţiei României, decizia

Parlamentului este în mod formal sursa de drept fiscal care se concretizează în dispoziţii (reglementări) ce

figurează fie în Legea Finanţelor Publice, fie în legile fiscale care reglementează diferite impozite şi taxe, fie

în legea anuală a bugetului de stat. În mod excepţional, când împrejurările o impun, competenţa legislativă în

materie fiscală poate fi delegată, pe termen limitat, puterii executive (Guvernului) sub rezerva aprobării

ulterioare de către Parlament a reglementărilor respective. De asemenea, la nivelul colectivităţilor publice

locale, anumite competenţe în materie fiscală au consiliile locale;

b) actori însărcinaţi cu deciziile administrative în domeniul fiscal cărora le revine sarcina punerii în

7

aplicare a deciziilor legislativului în domeniul fiscal şi responsabilitatea gestiunii finanţelor. Deşi formal,

Guvernul este însărcinat cu elaborarea proiectului bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat,

bugetelor fondurilor publice şi urmărirea execuţiei acestor bugete, în fapt, Ministerul Finanţelor Publice

îndeplineşte nemijlocit aceste atribuţii şi ia măsuri pentru asigurarea echilibrului bugetar şi înfăptuirea

politicii financiare a statului. La nivel local, asemenea responsabilităţi revin preşedinţilor consiliilor judeţene

şi primarilor care sunt sprijiniţi de organele de specialitate;

c) contribuabilii care formează un ansamblu foarte eterogen în cadrul căruia unele categorii dau dovadă

de un bun civism fiscal, adoptând o poziţie pasivă (de supunere la impozit) în timp ce altele sunt înclinate

spre un comportament antifiscal, de opunere la creşterea sau plata impozitului.

Orice sistem fiscal prezintă câteva caracteristici:

a) exclusivitatea aplicării, care presupune faptul că el se aplică într-un teritoriu geografic determinat,

fiind unicul colector de resurse fiscale pentru un buget sau un sistem de bugete (buget central şi bugete

locale);

b) autonomie tehnică în condiţiile în care este un sistem fiscal complet, adică conţine toate regulile de

aşezare, lichidare şi încasare a impozitelor necesare pentru punerea sa în aplicare;

c) suveranitate fiscală, în condiţiile în care a fost elaborat de organele proprii ale teritoriului în care se

aplică.

Sistemul fiscal îndeplineşte mai multe funcţii:

a) funcţia de instrument de mobilizare a resurselor financiare la dispoziţia statului, prin canalele fiscale

aflate în economie. Prin intermediul impozitelor şi taxelor statul îşi asigură resursele băneşti necesare

finanţării acţiunilor de a căror realizare depinde îndeplinirea funcţiilor şi sarcinilor sale;

b) funcţia stimulativă a sistemului fiscal care se manifestă prin intermediul facilităţilor acordate

investitorilor în scopul impulsionării dezvoltării activităţilor economice, stimulării investiţilor şi exportului,

creării de noi locuri de muncă, sporirii volumului de mărfuri şi servicii, etc.;

c) funcţia socială a sistemului fiscal. Prin intermediul facilităţilor fiscale pe care le conţine, sistemul fiscal

asigură o anumită protecţie socială a unor categorii de cetăţeni cu venituri mici sau sarcini sociale deosebite

şi încurajează agenţii economici să folosească forţă de muncă cu randament scăzut, să angajeze personal din

rândul şomerilor sau a tinerilor absolvenţi;

d) funcţia de control a sistemului fiscal. În condiţiile economiei de piaţă statul nu mai poate interveni în

activitatea agenţilor economici prin măsuri administrative ci numai prin anumite pârghii economice sau

financiare.

1.2. Impozitele şi taxele - componenta de bază a sistemului fiscal

1.2.1. Conţinutul, caracteristicile şi rolul impozitelor şi taxelor

Impozitul reprezintă prelevarea bănească obligatorie, generală şi definitivă, efectuată de stat din

veniturile sau averea persoanelor fizice şi/sau juridice în cuantumul şi la termenele prevăzute de lege, în

vederea acoperirii cheltuielilor publice şi intervenţiei statului în economie şi societate, fără obligaţia din

partea acestuia de a presta plătitorului un serviciu echivalent direct şi imediat.

Această definiţie pune în evidenţă câteva caracteristici fundamentale ale impozitului:

a) caracterul pecuniar, impozitul fiind, în general, o plată bănească, deşi, iniţial, au existat şi impozite în

natură, iar mai nou, în unele state există şi alte modalităţi de plată (prin titluri obligatare, spre exemplu);

b) caracterul forţat, fiind o prelevare impusă şi încasată prin puterea de constrângere, în numele

suveranităţii statului;

c) caracterul universal, impozitul fiind o sarcină impusă tuturor persoanelor fizice sau juridice care

realizează venit dintr-o anumită sursă sau posedă un anumit gen de avere;

d) caracterul definitiv, în sensul că sumele plătite cu titlul de impozit nu sunt restituibile; acestea

diferenţiază impozitul de împrumutul public care este rambursabil şi purtător de dobândă;

e) caracterul juridic, dreptul de a institui impozite aparţine statului, care îl exercită prin intermediul puterii

legislative (Parlamentul) şi uneori, şi în anumite condiţii, prin organele locale ale puterii de stat (consiliile

locale şi judeţene);

f) caracterul financiar, tradus prin aceea că impozitul, alături de alte surse, este predestinat acoperirii

cheltuielilor care se efectuează pentru satisfacerea intereselor generale, impozitele fiind, deci, de utilitate

publică.

g) lipsa contraprestaţiei directe şi imediate din partea statului, ceea ce le deosebeşte de taxe care implică

un raport de contraprestaţie directă.

Spre deosebire de impozite, taxele sunt plăţi efectuate de diferite persoane fizice şi/sau juridice pentru

serviciile specifice prestate plătitorului de către instituţiile sau autorităţile publice.

Taxele întrunesc o serie de atribute specifice impozitelor (obligativitatea, caracterul definitiv, dreptul de

8

urmărire în caz de neplată) dar, spre deosebire de acestea, ele presupun o contraprestaţie, fiind nemijlocit

legate de un anumit serviciu specific ce urmează a fi realizat de o instituţie publică, un organ al administraţiei

de stat sau un notar public.

Rolul impozitelor şi taxelor se manifestă în plan financiar, economic şi social şi este cu atât mai însemnat

cu cât partea din produsul intern brut redistribuită prin intermediul impozitelor este mai importantă.

În plan financiar impozitul joacă rolul de a procura partea covârşitoare a mijloacelor băneşti necesare

acoperirii cheltuielilor publice (circa 80-90%). Totodată, impozitul îndeplineşte funcţia de repartizare a

sarcinilor publice între contribuabili, fiind stabilit în funcţie de capacitatea contributivă a cetăţenilor şi nu în

raport de serviciile consumate.

În plan social, rolul impozitelor se concretizează prin funcţia de redistribuire a veniturilor şi averilor pe

care acestea o îndeplinesc.

În plan economic funcţia intervenţionistă a impozitelor se manifestă în trei direcţii:

- aceea de a stimula (natalitatea, investiţiile, asigurările şi exportul) prin exonerări, deduceri şi

restituiri de impozite, etc;

- aceea de a diminua, inhibă consumul de produse dăunătoare sănătăţii prin suprataxare;

- aceea de a proteja anumite ramuri, sectoare sau produse autohtone, prin intermediul taxelor

vamale.

1.2.2. Elementele tehnice ale impozitului

Elementele impozitului, frecvent întâlnite în teoria şi practica fiscală, sunt:

a) subiectul impozitului (contribuabilul) este persoana fizică sau juridică obligată prin lege la plata

acestuia;

b) suportatorul impozitului este persoana fizică sau juridică din ale cărui venituri se suportă, în mod

efectiv, impozitele. În cazul impozitelor directe, de regulă, subiectul şi suportatorul impozitului sunt, cel

puţin în intenţia legiuitorului, una şi aceeaşi persoană, ceea ce nu se întâmplă, de cele mai multe ori, la

impozitele indirecte (pe consum);

c) obiectul impunerii, denumit tradiţional materie impozabilă, constituie baza de calcul a impozitului,

fiind, în acelaşi timp elementul de distincţie al impozitelor între ele. La impozitele directe, obiectul impunerii

îl constituie venitul sau averea. În cazul impozitelor indirecte, obiectul impozabil îl reprezintă produsul sau

serviciul care face obiectul vânzării, bunul importat sau exportat, actul sau faptul generator, etc.;

d) sursa impozitului, indică din ce anume se plăteşte impozitul şi poate fi venitul sau averea.

La impozitele pe venit, sursa impozitului coincide în toate cazurile cu obiectul impunerii, ceea ce nu se

întâmplă, de regulă, la impozitele pe avere, care se suportă, cel mai adesea, din veniturile realizate de pe

urma averii respective;

e) unitatea de impunere este reprezentată de unitatea de măsură în care se exprimă mărimea obiectului

impozabil (unitatea monetară, în cazul impozitului pe venit, metru pătrat suprafaţa utilă la impozitul pe

clădiri, etc.);

f) cota impozitului reprezintă impozitul aferent unei unităţi de impunere. Aceasta poate fi o sumă fixă sau

o cotă procentuală (proporţională, progresivă sau regresivă), în raport de natura materiei impozabile şi/sau

capacitatea contributivă a subiectului impozabil.

În cazul cotelor proporţionale, cota rămâne neschimbată indiferent de venitul realizat, utilizat, economisit

şi investit de contribuabil. Impozitul proporţional creşte pe măsură ce creşte materia impozabilă dar

proporţia din materia impozabilă prelevată prin impozit rămâne aceeaşi. Cotele progresive cresc pe măsura

creşterii materiei impozabile în diverse ritmuri asigurând nu numai creşterea sarcinii fiscale odată cu materia

impozabilă, ci şi a proporţiei din materia impozabilă care este prelevată prin impozit, dinamica impozitului

devansând-o pe cea a materiei impozabile.

Progresivitatea impozitului poate fi aplicată în două maniere: progresivitate simplă (globală) şi

progresivitate compusă (pe tranşe de venit).

g) asieta sau modul de aşezare al impozitului cuprinde ansamblul măsurilor ce se iau de către organele

fiscale pentru identificarea subiecţilor impozabili, stabilirea mărimii materiei impozabile şi determinarea

cuantumului impozitului datorat statului;

h) termenul de plată indică data până la care subiectul impozabil trebuie să-şi achite obligaţia sa fiscală.

De remarcat faptul că, de cele mai multe ori, momentul în care se naşte obligaţia de plată (când se

înregistrează faptul generator al obligaţiei fiscale) nu coincide cu momentul exigibilităţii (când obligaţia

trebuie achitată).

1.2.3. Structura impozitelor şi taxelor care compun sistemul fiscal

Veniturile cuvenite bugetului de stat se grupează astfel:

I. Venituri curente

9

A. Venituri fiscale

A1. Impozit pe venit, profit şi câştiguri din capital

- Impozit pe venit, profit şi câştiguri din capital de la persoane juridice

- Impozit pe venit, profit şi câştiguri din capital de la persoane fizice

- Alte impozite pe venit, profit şi câştiguri din capital

A2. Impozite şi taxe pe bunuri şi servicii

- Taxa pe valoarea adăugată

- Alte impozite şi taxe generale pe bunuri şi servicii:

- Impozit pe ţiţeiul din producţia internă şi gazele

- Taxa de timbru social asupra valorii automobilelor noi din import

- Accize

- Taxe pe utilizarea bunurilor, autorizarea utilizării bunurilor sau pe desfăşurarea de activităţi

A3. Impozit pe comerţul exterior şi tranzacţiile internaţionale:

- Venituri încadrate în resursele proprii ale bugetului Uniunii Europene:

- taxe vamale (altele decât în sectorul agricol);

- taxe vamale legate de sectorul agricol;

- contribuţii în sectorul zahărului.

B. Contribuţii de asigurări:

- Contribuţiile angajatorilor

- Contribuţiile asiguraţilor

C. Venituri nefiscale

C1. Venituri din proprietate

- Venituri din proprietate

- Venituri din dobânzi

C2. Vânzări de bunuri şi servicii

- Venituri din prestări de servicii şi alte activităţi

- Venituri din taxe administrative, eliberări permise

- Amenzi, penalităţi şi confiscări

- Diverse venituri

II. Venituri din capital

- Venituri din valorificarea unor bunuri

III. Operaţiuni financiare

- Încasări din rambursarea împumuturilor acordate

Veniturile care se prevăd în bugetele proprii ale judeţelor:

A. Venituri proprii:

1. Impozit pe profit de la regiile autonome şi societăţile comerciale de sub

autoritatea consiliilor judeţene

2. Cote defalcate din impozitul pe venit

3. Alte impozite pe venit, profit şi câştiguri din capital

4. Taxe pe utilizarea bunurilor, autorizarea utilizării bunurilor sau pe

desfăşurarea de activităţi

5. Venituri din proprietate:

6. Venituri din prestări de servicii şi alte activităţi:

7. Amenzi, penalităţi şi confiscări:

8. Venituri din valorificarea unor bunuri:

B. Sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat

C. Donaţii şi sponsorizări

D. Subvenţii de la bugetul de stat şi de la alte administraţii

E. Operaţiuni financiare.

Veniturile care se prevăd în bugetele proprii ale comunelor, oraşelor, municipiilor,

sectoarelor municipiului Bucureşti şi al municipiului Bucureşti:

A. Venituri proprii:

1. Impozit pe profit de la regiile autonome şi societăţile comerciale de sub

autoritatea consiliilor locale

2. Cote defalcate din impozitul pe venit:

10

3. Alte impozite pe venit, profit şi câştiguri din capital:

4. Impozite şi taxe pe proprietate:

5. Alte impozite şi taxe generale pe bunuri şi servicii:

6. Taxe pe servicii specifice:

7. Taxe pe utilizarea bunurilor, autorizarea utilizării bunurilor sau pe

desfăşurarea de activităţi:

8. Alte impozite şi taxe fiscale:

9. Venituri din proprietate:

10. Venituri din dobânzi:

11. Venituri din prestări de servicii şi alte activităţi:

12. Venituri din taxe administrative, eliberări de permise:

13. Amenzi, penalităţi şi confiscări:

14. Diverse venituri:

15. Venituri din valorificarea unor bunuri:

B. Sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat

C. Donaţii şi sponsorizări

D. Subvenţii de la bugetul de stat şi de la alte administraţii

E. Operaţiuni financiare.

1.3. Metode şi tehnici de impunere, urmărire şi percepere a impozitelor şi taxelor

1.3.1. Metode şi tehnici de impunere

În practica fiscală din ţara noastră folosirea unor metode şi tehnici diferite în funcţie de statutul

juridic al contribuabililor, felul impozitelor şi taxelor, precum şi instrumentelor utilizate în cadrul acestui

proces, face ca impunerea să cuprindă în structura sa o serie de forme multiple variate.

Astfel, privită din punctul de vedere al modului de împărţire a responsabilităţilor între administraţia

fiscală şi contribuabili întâlnim fie autoimpunerea, fie o impunere administrativă.

Autoimpunerea se întâlneşte în cazul agenţilor economici cărora le revine sarcina autoevaluării

bazei de calcul, determinării cuantumului şi virării la termen a impozitelor, taxelor, contribuţiilor pe care le

datorează autorităţilor publice (cazul impozitului pe profit, taxei pa valoarea adăugată, accizelor datorate

pentru unele produse realizate în ţară). Organele fiscale au numai sarcina de a verifica ulterior determinarea

corectă a sumelor datorate şi respectarea termenelor de plată.

Impunerea administrativă este specifică impozitelor şi taxelor datorate de persoanele fizice şi

antrenează responsabilităţi suplimentare pentru organele fiscale care au sarcina de a depista sursele de

venituri şi contribuabilii plătitori, de a determina cuantumul sumelor datorate pe care le înscriu în evidenţele

fiscale şi le comunică contribuabililor prin înştiinţări de plată precum şi de a-i supraveghea şi îndruma pentru

a-şi achita la termen obligaţiile fiscale.

Atunci când evaluarea obiectului impozabil se face în funcţie de rezultatele anuale impunerea poate

fi provizorie, efectuată pe parcursul anului şi definitivă la sfârşitul anului, după cunoaşterea rezultatelor

finale.

Este, spre exemplu, cazul impozitului pentru unele venituri realizate de persoanele fizice (din

activităţi independente, din cedarea folosinţei bunurilor) pentru care în cursul anului se calculează un impozit

provizoriu, impunerea definitivă (finală) făcându-se la finele anului. La fel şi impozitul pe profit se

calculează, lunar, cumulat de la începutul anului în mod provizoriu urmând să se definitiveze prin recalculare

şi regularizare cu bugetul de stat pe baza bilanţului contabil anual.

În funcţie de elementele incluse în baza de calcul a impozitului, impunerea poate fi parţială sau

globală.

Impunerea parţială presupune impozitarea separată a veniturilor realizate de o persoană prin

intermediul mai multor plătitori de venituri şi din mai multe surse. Este sistemul de impozitare care s-a

aplicat şi la noi pentru veniturile realizate de persoanele fizice până la 1 ianuarie 2000. După această dată

impunerea parţială s-a menţinut numai pentru unele venituri realizate de persoanele fizice (din dividende, din

dobânzi, din tranzacţii cu titluri de valoare, din jocuri de noroc).

Impunerea globală presupune cumularea veniturilor realizate din diferite surse sau de la mai multe

unităţi şi aplicarea cotelor de impunere la această bază de impozitare cumulată. Acest sistem de impunere a

fost introdus şi la noi începând cu 1 ianuarie 2000, în procesul de globalizare fiind incluse veniturile din

salarii, din activităţi independente şi cele realizate din cedarea folosinţei bunurilor. Începând cu 1 ianuarie

2005 s-a renunţat la acest sistem de impunere.

Ţinând cont de modul în care se face evaluarea obiectului impozabil impunerea poate fi directă,

11

indirectă şi forfetară.

Impunerea directă se realizează prin obţinerea de informaţii necesare impunerii în mod direct de

către organele fiscale care sunt informate asupra naturii şi mărimii obiectului impozabil prin declaraţia de

impunere întocmită şi depusă de contribuabili (cazul impozitului pe clădiri şi terenuri, a taxei asupra

mijloacelor de transport). Exactitatea datelor înscrise în declaraţiile de impunere este verificată ulterior de

organele de control fiscal.

Impunerea indirectă are la bază informaţiile obţinute în mod indirect de la terţe persoane în

legătură cu desfăşurarea unor activităţi producătoare de venit sau realizarea veniturilor ce cad sub incidenţa

impunerii (cazul impozitului pe venitul din salarii, dividende, dobânzi, jocuri de noroc, etc.).

Impunerea forfetară presupune substituirea determinării exacte a materiei impozabile cu o valoare

atribuită (forfetă) în funcţie de care se stabileşte impozitul datorat. Este cazul normelor sau baremurilor de

venit utilizate pentru impozitarea activităţii de taximetrie, comerţ ambulant etc.

CAPITOLUL II. CREANŢELE FISCALE

2.1. Raportul juridic fiscal. Creanţele şi obligaţiile fiscale Raportul de drept procedural fiscal cuprinde drepturile şi obligaţiile ce revin părţilor, potrivit

normelor în vigoare, care apar în legătură cu administrarea creanţelor fiscale. În calitate de subiecte ale

raportului juridic fiscal apar statul, unităţile administrativ-teritoriale, contribuabilul, precum şi alte persoane

care dobândesc drepturi şi obligaţii în cadrul acestui raport.

Contribuabilul este orice persoană care, potrivit Codului fiscal, datorează impozite, taxe,

contribuţii şi alte sume bugetului general consolidat, iar statul este reprezentat de Ministerul Economiei şi

Finanţelor prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi unităţile sale teritoriale. Unităţile administrativ-

teritoriale sunt reprezentate de autorităţile administraţiei publice locale, precum şi de compartimentele de

specialitate ale acestora, în limita atribuţiilor delegate de către autorităţile respective. În relaţiile cu organul

fiscal contribuabilul poate fi reprezentat printr-un împuternicit. Conţinutul şi limitele reprezentării sunt cele

cuprinse în împuternicire sau stabilite de lege, după caz.

Creanţele fiscale reprezintă drepturi patrimoniale care, potrivit legii, rezultă din raporturile de drept

material fiscal. Din raporturile de drept material fiscal rezultă atât conţinutul, cât şi cuantumul creanţelor

fiscale, reprezentând drepturi determinate constând în:

a) dreptul la perceperea impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume care constituie venituri ale

bugetului general consolidat, dreptul la rambursarea taxei pe valoarea adăugată, dreptul la restituirea

impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume care constituie venituri ale bugetului general consolidat,

denumite creanţe fiscale principale;

b) dreptul la perceperea dobânzilor, penalităţilor de întârziere sau majorărilor de întârziere, în condiţiile

legii, denumite creanţe fiscale accesorii.

Totodată, prin noţiunea de obligaţii fiscale, se înţelege:

a) obligaţia de a declara bunurile şi veniturile impozabile sau, după caz, impozitele, taxele, contribuţiile şi

alte sume datorate bugetului general consolidat;

b) obligaţia de a calcula şi de a înregistra în evidenţele contabile şi fiscale impozitele, taxele, contribuţiile

şi alte sume datorate bugetului general consolidat;

c) obligaţia de a plăti la termenele legale impozitele, taxele, contribuţiile şi alte sume datorate bugetului

general consolidat;

d) obligaţia de a plăti dobânzi, penalităţi de întârziere sau majorări de întârziere aferente impozitelor,

taxelor, contribuţiilor şi altor sume datorate bugetului general consolidat, denumite obligaţii de plată

accesorii;

e) obligaţia de a calcula, de a reţine şi de a înregistra în evidenţele contabile şi de plată, la termenele

legale, impozitele şi contribuţiile care se realizează prin stopaj la sursă;

f) orice alte obligaţii care revin contribuabililor, persoane fizice sau juridice, în aplicarea legilor fiscale.

În raporturile de drept material fiscal, creditorii sunt persoanele titulare ale unor drepturi de creanţă fiscală,

iar debitorii sunt acele persoane care, potrivit legii, au obligaţia corelativă de plată a acestor drepturi.

Persoana fizică care desfăşoară o profesie liberă răspunde pentru obligaţiile fiscale datorate ca

urmare a exercitării profesiei cu bunurile din patrimoniul de afectaţiune. Dacă acestea nu sunt suficiente

pentru recuperarea creanţelor fiscale, pot fi urmărite şi celelalte bunuri ale debitorului.

Plătitor al obligaţiei fiscale este debitorul sau persoana care, în numele debitorului, conform legii,

are obligaţia de a plăti sau de a reţine şi de a plăti, după caz, impozite, taxe, contribuţii, amenzi şi alte sume

datorate bugetului general consolidat. Pentru contribuabilii care au sedii secundare, plătitor de obligaţii

12

fiscale este contribuabilul, cu excepţia impozitului pe venitul din salarii, pentru care plătitor de impozit este

sediul secundar obligat să se înregistreze fiscal ca plătitor de salarii şi de venituri asimilate salariilor.

Contribuabilii care au sedii secundare au obligaţia de a declara, în numele sediilor secundare înregistrate

fiscal, impozitul pe venitul din salarii datorat de acestea.

Răspund solidar cu debitorul următoarele persoane:

a) asociaţii din asocierile fără personalitate juridică, inclusiv membrii întreprinderilor familiale, pentru

obligaţiile fiscale datorate de acestea, alături de reprezentanţii legali care, cu rea-credinţă, au determinat

nedeclararea şi/sau neachitarea obligaţiilor fiscale la scadenţă;

b) terţii popriţi în limita sumelor sustrase indisponibilizării;

c) reprezentantul legal al contribuabilului care, cu rea-credinţă, declară băncii că nu deţine alte

disponibilităţi băneşti.

d) emitentul scrisorii de garanţie/poliţei de asigurare de garanţie ori instituţia care a confirmat scrisoarea

de garanţie/poliţa de asigurare de garanţie, în cazul în care nu a virat, potrivit legii, sumele de bani în

conturile de venituri bugetare la solicitarea organului fiscal.

Pentru obligaţiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil răspund solidar cu acesta

următoarele persoane:

a) persoanele fizice sau juridice care, anterior datei declarării insolvabilităţii, cu rea-credinţă, dobândesc în

orice mod active de la debitorii care îşi provoacă astfel insolvabilitatea;

b) administratorii, asociaţii, acţionarii şi orice alte persoane care au provocat insolvabilitatea persoanei

juridice debitoare prin înstrăinarea sau ascunderea cu rea-credinţă, sub orice formă, a bunurilor mobile şi

imobile proprietatea acesteia.

c) administratorii care, în perioada exercitării mandatului, cu rea-credinţă, nu şi-au îndeplinit obligaţia

legală de a cere instanţei competente deschiderea procedurii insolvenţei, pentru obligaţiile fiscale aferente

perioadei respective şi rămase neachitate la data declarării stării de insolvabilitate;

d) administratorii sau orice alte persoane care, cu rea-credinţă, au determinat nedeclararea şi/sau

neachitarea la scadenţă a obligaţiilor fiscale;

e) administratorii sau orice alte persoane care, cu rea-credinţă, au determinat restituirea sau rambursarea

unor sume de bani de la bugetul general consolidat fără ca acestea să fie cuvenite debitorului.

Pentru obligaţiile fiscale restante ale debitorului pentru care s-a solicitat deschiderea procedurii

insolvenţei răspund solidar cu acesta persoanele care au determinat cu rea-credinţă acumularea şi sustragerea

de la plata acestor obligaţii.

Persoana juridică răspunde solidar cu debitorul declarat insolvabil sau declarat insolvent dacă,

direct ori indirect, controlează, este controlată sau se află sub control comun cu debitorul şi dacă este

îndeplinită cel puţin una dintre următoarele condiţii:

a) dobândeşte, cu orice titlu, dreptul de proprietate asupra unor active corporale de la debitor, iar

valoarea contabilă a acestor active reprezintă cel puţin jumătate din valoarea contabilă a tuturor activelor

corporale ale dobânditorului;

b) are sau a avut raporturi comerciale contractuale cu clienţii şi/sau cu furnizorii, alţii decât cei de

utilităţi, care au avut sau au raporturi contractuale cu debitorul în proporţie de cel puţin jumătate din totalul

valoric al tranzacţiilor;

c) are sau a avut raporturi de muncă sau civile de prestări de servicii cu cel puţin jumătate dintre

angajaţii sau prestatorii de servicii ai debitorului.

Pentru stabilirea răspunderii solidare, organul fiscal va întocmi o decizie pentru fiecare persoană fizică

sau juridică în parte în care vor fi arătate motivele de fapt şi de drept pentru care este angajată răspunderea

persoanei în cauză. Înaintea emiterii deciziei, organul fiscal efectuează audierea persoanei. Persoana are

dreptul să îşi prezinte în scris punctul de vedere, în termen de 5 zile lucrătoare de la data audierii. Decizia de

atragere a răspunderii solidare emisă fără audierea persoanei căreia i s-a atras răspunderea este nulă.

Decizia aprobată devine titlu executoriu la data împlinirii termenului de plată şi va cuprinde, pe lângă alte

elemente, şi următoarele:

a) codul de identificare fiscală a persoanei răspunzătoare, obligată la plata obligaţiei debitorului

principal, precum şi orice alte date de identificare;

b) numele şi prenumele sau denumirea debitorului principal; codul de identificare fiscală; domiciliul sau

sediul acestuia, precum şi orice alte date de identificare;

c) cuantumul şi natura sumelor datorate;

d) termenul în care persoana răspunzătoare trebuie să plătească obligaţia debitorului principal;

e) temeiul legal şi motivele în fapt ale angajării răspunderii, inclusiv opinia organului fiscal motivată în

drept şi în fapt cu privire la punctul de vedere al persoanei.

13

Răspunderea va fi stabilită atât pentru obligaţia fiscală principală, cât şi pentru accesoriile acesteia.

Ori de câte ori actele normative care reglementează creanţe fiscale prevăd răspunderea solidară a două sau

mai multor persoane pentru aceeaşi creanţă fiscală, titlul de creanţă fiscală se emite pe numele fiecărei

persoane cu menţionarea şi a celorlalte persoane care răspund solidar pentru creanţa respectivă.

2.2. Competenţa organului fiscal şi actele emise de organele fiscale

Administrarea creanţelor fiscale datorate bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat,

bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi bugetului asigurărilor pentru şomaj se

realizează prin organul fiscal central, respectiv Agenţia Naţională de Administrare Fiscală. Organul fiscal

central realizează activităţi de administrare şi pentru alte creanţe datorate bugetului general consolidat,

potrivit competenţelor stabilite prin lege.

În cazul impozitului pe venit şi al contribuţiilor sociale, prin hotărâre a Guvernului se poate stabili

altă competenţă specială de administrare. Pentru administrarea impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor

sume datorate bugetului general consolidat, competenţa revine acelui organ fiscal în a cărui rază teritorială se

află domiciliul fiscal al contribuabilului sau al plătitorului de venit.

În cazul contribuabililor/plătitorilor nerezidenţi care desfăşoară activităţi pe teritoriul României

prin unul sau mai multe sedii permanente, competenţa revine organului fiscal central pe a cărui rază

teritorială se află situat sediul permanent desemnat potrivit Codului fiscal.

Competenţa de administrare a creanţelor fiscale datorate de marii contribuabili şi mijlocii, inclusiv

de sediile secundare ale acestora, prin ordin al preşedintelui A.N.A.F. se poate stabili competenţa de

administrare în sarcina altor organe fiscale, precum şi criteriile de selecţie şi listele contribuabililor care

dobândesc calitatea de contribuabil mare sau, după caz, contribuabil mijlociu.

În scopul administrării de către organul fiscal central a obligaţiilor fiscale datorate de un grup fiscal

unic, competenţa revine organului fiscal pentru administrarea reprezentantului grupului fiscal unic. Organul

fiscal desemnat este competent să administreze obligaţiile fiscale datorate de toţi membrii grupului.

În cazul persoanelor impozabile nestabilite în România care au dreptul să se înregistreze în

scopuri de TVA direct în România, precum şi în cazul contribuabilului nerezident care nu are pe teritoriul

României un sediu permanent, competenţa revine Administraţiei fiscale pentru contribuabili nerezidenţi din

cadrul Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Bucureşti..

În cazul sediilor secundare înregistrate fiscal competenţa teritorială pentru administrarea

impozitului pe venitul din salarii datorat de acestea revine organului fiscal competent pentru administrarea

obligaţiilor datorate de contribuabilul/plătitorul care le-a înfiinţat.

Competenţa pentru înregistrarea fiscală a sediilor secundare ca plătitoare de salarii şi venituri

asimilate salariilor revine organului fiscal în a cărui rază teritorială se află situate acestea.

Compartimentele de specialitate ale autorităţilor administraţiei publice locale sunt competente

pentru administrarea impozitelor, taxelor şi a altor sume datorate bugetelor locale ale unităţilor administrativ-

teritoriale sau, după caz, ale subdiviziunilor administrativ-teritoriale ale municipiilor.

În situaţia în care contribuabilul nu are un domiciliu fiscal cunoscut sau nu are domiciliu fiscal în

România, competenţa teritorială revine organului fiscal în raza căruia se face constatarea actului sau faptului

supus dispoziţiilor legale fiscale

Dacă două sau mai multe organe fiscale se declară deopotrivă competente sau necompetente,

pentru administrarea creanţelor fiscale există conflict de competenţă. În acest caz, organul fiscal care s-a

învestit primul sau care s-a declarat ultimul necompetent va continua procedura în derulare şi va solicita

organului competent să hotărască asupra conflictului. În situaţia în care există conflict de competenţă între

organul fiscal central şi o instituţie publică ce administrează creanţe fiscale, conflictul de competenţă se

soluţionează de către Comisia fiscală centrală.

În cazul în care se schimbă domiciliul fiscal competenţa teritorială trece la noul organ fiscal de la

data schimbării domiciliului fiscal. Aceste prevederi se aplică în mod corespunzător şi contribuabililor mari

şi mijlocii în cazul în care se modifică această calitate. În situaţia în care se află în curs de derulare o

procedură fiscală, cu excepţia procedurii de executare silită, organul fiscal care a început procedura este

competent să o finalizeze.

Persoana din cadrul organului fiscal implicată într-o procedură de administrare se află în conflict de

interese, dacă:

a) în cadrul procedurii respective acesta este contribuabil/plătitor, este soţ/soţie al/a

contribuabilului/plătitorului, este rudă sau afin până la gradul al treilea inclusiv a/al

contribuabilului/plătitorului, este reprezentant sau împuternicit al contribuabilului/plătitorului;

b) în cadrul procedurii respective poate dobândi un avantaj ori poate suporta un dezavantaj, direct sau

14

indirect;

c) există un conflict de orice natură între el, soţul/soţia, rudele sale sau afinii până la gradul al treilea

inclusiv şi una dintre părţi sau soţul/soţia, rudele părţii sau afinii până la gradul al treilea inclusiv;

d) în alte cazuri prevăzute de lege.

Persoana care ştie că se află în una dintre situaţiile de conflict de interese este obligată, de îndată ce a

luat la cunoştinţă de existenţa situaţiei, să înştiinţeze conducătorul ierarhic şi să se abţină de la efectuarea

oricărui act privind procedura de administrare în derulare.

Actul administrativ fiscal este actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislaţiei privind

stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor şi obligaţiilor fiscale. Actul administrativ fiscal se emite în

scris, pe suport hârtie sau în formă electronică.

Actul administrativ fiscal emis pe suport hârtie cuprinde următoarele elemente:

a) denumirea organului fiscal emitent;

b) data la care a fost emis şi data de la care îşi produce efectele;

c) datele de identificare a contribuabilului/plătitorului sau a persoanei împuternicite de contribuabil/

plătitor, după caz;

d) obiectul actului administrativ fiscal;

e) motivele de fapt;

f) temeiul de drept;

g) numele şi calitatea persoanelor împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii;

h) semnătura persoanelor împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii, precum şi ştampila organului

fiscal emitent;

i) posibilitatea de a fi contestat, termenul de depunere a contestaţiei şi organul fiscal la care se depune

contestaţia;

j) menţiuni privind audierea contribuabilului.

Actul administrativ fiscal emis în formă electronică cuprinde elementele prevăzute mai sus, cu

excepţia semnăturii persoanelor împuternicite ale organului fiscal, precum şi a ştampilei organului fiscal

emitent.

Actul administrativ fiscal emis de organele fiscale din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare

Fiscală în formă electronică se semnează cu semnătura electronică extinsă a Ministerului Finanţelor Publice,

bazată pe un certificat calificat.

Actul administrativ fiscal emis de compartimentele de specialitate ale autorităţilor administraţiei

publice locale în formă electronică se semnează cu semnătura electronică extinsă a autorităţii administraţiei

publice locale din care face parte organul fiscal emitent, bazată pe un certificat calificat.

Actul administrativ fiscal emis prin intermediul unui centru de imprimare masivă este valabil şi în

cazul în care nu poartă semnătura persoanelor împuternicite ale organului fiscal şi ştampila organului

emitent, dacă îndeplineşte cerinţele legale aplicabile în materie.

Prin ordin comun al ministrului administraţiei şi internelor şi al ministrului finanţelor publice se

stabilesc categoriile de acte administrative fiscale care pot fi emise prin intermediul unui centru de imprimare

masivă de către organele fiscale ale autorităţilor administraţiei publice locale, iar consiliile locale stabilesc,

prin hotărâre, dacă organele fiscale din cadrul autorităţii administraţiei publice locale respective pot emite

acte administrative fiscale în aceleaşi condiţii.

Actul administrativ fiscal trebuie comunicat contribuabilului căruia îi este destinat, iar în situaţia

contribuabilului/plătitorului fără domiciliu fiscal în România, care şi-a desemnat împuternicit, precum şi în

situaţia numirii unui curator fiscal, actul administrativ fiscal se comunică împuternicitului sau curatorului,

după caz.

Modalităţile de comunicare ale actului administrativ fiscal sunt:

- Actul administrativ fiscal emis în formă electronică se comunică prin mijloace electronice de

transmitere la distanţă ori de câte ori contribuabilul/plătitorul a optat pentru această modalitate de emitere şi

de comunicare.

- Actul administrativ fiscal emis pe suport hârtie se comunică fie prin poştă, cu scrisoare recomandată cu

confirmare de primire, fie prin remitere la domiciliul fiscal al contribuabilului/plătitorului ori

împuternicitului sau curatorului acestuia, fie prin remitere la sediul organului fiscal, iar actul administrativ

fiscal emis în formă electronică se comunică prin mijloace electronice de transmitere la distanţă.

Remiterea, sub semnătură, la domiciliul fiscal al contribuabilului/plătitorului ori împuternicitului sau

curatorului acestuia, se face prin angajaţii proprii ai organului fiscal. Dacă destinatarul refuză primirea

actului sau nu este găsit la domiciliul fiscal, se afişează pe uşa acestuia o înştiinţare. În situaţia în care

contribuabilul/plătitorul ori împuternicitul sau curatorul acestuia refuză primirea actului administrativ fiscal,

15

actul se consideră comunicat la data afişării înştiinţării. În situaţia în care contribuabilul/plătitorul ori

împuternicitul sau curatorul acestuia nu este găsit la domiciliul fiscal, contribuabilul/plătitorul ori

împuternicitul sau curatorul acestuia este în drept să se prezinte, în termen de maximum 15 zile de la data

afişării înştiinţării, la sediul organului fiscal emitent pentru a i se comunica actul administrativ fiscal. În

situaţia în care contribuabilul/plătitorul ori împuternicitul sau curatorul acestuia nu se prezintă în acest

termen, actul se consideră comunicat la împlinirea acestui termen.

Remiterea la sediul organului fiscal se face ori de câte ori contribuabilul/plătitorul sau împuternicitul ori

curatorul acestora se prezintă la sediul organului fiscal şi solicită acest lucru.

În cazul în care comunicarea actului administrativ fiscal emis pe suport hârtie nu a fost posibilă potrivit

metodelor de mai sus, aceasta se realizează prin publicitate .

Comunicarea prin publicitate se efectuează prin afişarea unui anunţ în care se menţionează că a fost emis

actul administrativ fiscal pe numele contribuabilului/plătitorului, după cum urmează:

a) în cazul actelor administrative fiscale emise de organul fiscal central prin afişarea anunţului,

concomitent, la sediul organului fiscal emitent şi pe pagina de internet a A.N.A.F.;

b) în cazul actelor administrative fiscale emise de organul fiscal local prin afişarea anunţului, concomitent,

la sediul organului fiscal emitent şi pe pagina de internet a autorităţii administraţiei publice locale respective.

Anunţul se menţine afişat cel puţin 60 de zile de la data publicării acestuia şi conţine următoarele

elemente:

a) numele şi prenumele sau denumirea contribuabilului/plătitorului;

b) domiciliul fiscal al contribuabilului/plătitorului;

c) denumirea, numărul şi data emiterii actului administrativ fiscal.

În cazul în care actul administrativ fiscal se comunică prin publicitate, acesta se consideră comunicat

în termen de 15 zile de la data afişării anunţului.

În termen de cel mult 10 zile lucrătoare de la data emiterii actului administrativ fiscal, organul fiscal

trebuie să iniţieze acţiunile pentru comunicarea actului.

Actul administrativ fiscal ce nu a fost comunicat conform celor de mai sus nu este opozabil

contribuabilului/plătitorului şi nu produce niciun efect juridic. Actul administrativ fiscal produce efecte din

momentul în care este comunicat contribuabilului sau la o dată ulterioară menţionată în actul administrativ

comunicat, potrivit legii.

Organul fiscal poate îndrepta erorile materiale din cuprinsul actului administrativ fiscal, din oficiu sau la

cererea contribuabilului/plătitorului.

Prin erori materiale se înţelege orice greşeli de redactare, omisiuni sau menţiuni greşite din actele

administrative fiscale, cu excepţia acelora care atrag nulitatea actului administrativ fiscal, potrivit legii, sau

care privesc fondul actului administrativ fiscal.

2.3. Înregistrarea fiscală şi evidenţa contabilă şi fiscală

Orice persoană sau entitate care este subiect într-un raport juridic fiscal se înregistrează fiscal,

primind un cod de identificare fiscală. Codul de identificare fiscală va fi:

a) pentru persoanele juridice, precum şi pentru asocieri şi alte entităţi fără personalitate juridică, cu

excepţia comercianţilor, codul de înregistrare fiscală atribuit de organul fiscal;

b) pentru comercianţi, persoane fizice şi juridice, precum şi pentru alte entităţi care se înregistrează

potrivit legii speciale la registrul comerţului, codul unic de înregistrare atribuit potrivit legii speciale;

c) pentru persoanele fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii

libere, cu excepţia comercianţilor, codul de înregistrare fiscală atribuit de organul fiscal;

d) pentru persoanele fizice, altele decât cele care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau

exercită profesii libere, codul numeric personal atribuit potrivit legii speciale;

e) pentru persoanele fizice care nu deţin cod numeric personal, numărul de identificare fiscală atribuit de

organul fiscal.

În scopul administrării impozitului pe venit, şi contribuţiilor sociale, în cazul persoanelor fizice

care sunt contribuabili potrivit dispoziţiilor din Codul fiscal privind impozitul pe venit, codul de identificare

fiscală este codul numeric personal.

În vederea atribuirii codului de identificare fiscală persoanele (entităţile) au obligaţia să

depună declaraţie de înregistrare fiscală. Au obligaţia să depună o declaraţie de înregistrare fiscală

şi persoanele fizice care au calitatea de angajator. Declaraţia de înregistrare fiscală se depune în

termen de 30 de zile de la:

a) data înfiinţării potrivit legii, în cazul persoanelor juridice, asocierilor şi altor entităţi fără

16

personalitate juridică; b) data stabilirii în România, în cazul persoanelor juridice străine care au locul exercitării conducerii

efective în România;

c) data începerii activităţii pentru persoanele fizice care desfăşoară activităţi economice în mod

independent sau exercită profesii libere, cu excepţia celor care se înregistrează, potrivit legii speciale, la

registrul comerţului;

d) data obţinerii primului venit sau dobândirii calităţii de angajator, după caz, în cazul persoanelor fizice,

altele decât cele de la lit. c);

e) data obţinerii primului venit, în cazul persoanelor fizice şi juridice nerezidente care nu au un sediu

permanent sau o reprezentanţă în România.

În cazul contribuabililor nerezidenţi care desfăşoară activităţi pe teritoriul României prin unul sau mai

multe sedii permanente, odată cu depunerea declaraţiei de înregistrare fiscală acesta are obligaţia să indice

sediul permanent desemnat să îndeplinească obligaţiile fiscale potrivit legii.

Contribuabilii au obligaţia de a declara organului fiscal competent din subordinea Agenţiei Naţionale de

Administrare Fiscală, în termen de 30 de zile, înfiinţarea de sedii secundare. Contribuabilii cu domiciliul

fiscal în România au obligaţia de a declara în termen de 30 de zile înfiinţarea de filiale şi sedii secundare în

străinătate.

Prin derogare de la prevederile Codului de procedură fiscală, contribuabilii au obligaţia înregistrării

fiscale a sediilor secundare cu minimum 5 angajaţi ca plătitori de impozit pe venitul din salarii, în termen de

30 zile de la data înfiinţării.1

Declaraţia de înregistrare fiscală se întocmeşte prin completarea unui formular pus la dispoziţie gratuit de

organul fiscal şi va fi însoţită de acte doveditoare ale informaţiilor cuprinse în aceasta. Declaraţia de

înregistrare fiscală va cuprinde: datele de identificare a contribuabilului, categoriile de obligaţii de plată

datorate, datele privind sediile secundare, datele de identificare a împuternicitului, datele privind situaţia

juridică a contribuabilului, precum şi alte informaţii necesare administrării creanţelor fiscale.

Pe baza declaraţiei de înregistrare fiscală, organul fiscal competent din subordinea Agenţiei Naţionale de

Administrare Fiscală eliberează certificatul de înregistrare fiscală, în termen de 10 zile de la data depunerii

declaraţiei. În certificatul de înregistrare fiscală se înscrie obligatoriu codul de identificare fiscală. Eliberarea

certificatelor de înregistrare fiscală nu este supusă taxelor de timbru.

Organul fiscal competent organizează evidenţa contribuabililor/plătitorilor de impozite, taxe, contribuţii şi

alte sume datorate la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul Fondului naţional unic de

asigurări sociale de sănătate, bugetul asigurărilor pentru şomaj, în cadrul registrului contribuabililor, care

conţine:

a) datele de identificare a contribuabilului;

b) categoriile de obligaţii fiscale de declarare, denumite vector fiscal;

c) alte informaţii necesare administrării creanţelor fiscale.

În vederea stabilirii stării de fapt fiscale şi a obligaţiilor fiscale de plată datorate, contribuabilii sunt

obligaţi să conducă evidenţe fiscale, potrivit actelor normative în vigoare.

Evidenţele contabile şi fiscale vor fi păstrate la domiciliul fiscal al contribuabilului sau la sediile

secundare, după caz..

2.4. Declaraţia fiscală

Declaraţiile fiscale sunt documente care se referă la:

a) impozitele, taxele şi contribuţiile datorate, în cazul în care obligaţia calculării impozitelor şi taxelor

revine plătitorului;

b) impozitele colectate prin stopaj la sursă, în cazul în care plătitorul are obligaţia de a calcula, de a reţine

şi de a vărsa impozite şi taxe;

c) bunurile şi veniturile impozabile, precum şi alte elemente ale bazei de impozitare, dacă legea prevede

declararea acestora;

d) orice informaţii în legătură cu impozitele, taxele, contribuţiile, bunurile şi veniturile impozabile, dacă

legea prevede declararea acestora.

Declaraţia fiscală se depune de către persoanele obligate potrivit Codului fiscal sau altor legi speciale, la

termenele stabilite de acestea. În cazul în care legea nu prevede, acest termen se stabileşte astfel:

a) prin ordin al ministrului finanţelor publice, în cazul declaraţiilor fiscale ce se depun la organul fiscal

central;

1 Art.32 alin.(7) din Legea nr.273/2006 privind finanţele publice locale.

17

b) prin ordin al ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice, cu avizul Ministerului Finanţelor

Publice, în cazul declaraţiilor fiscale ce se depun la organul fiscal local.

Obligaţia de a depune declaraţie fiscală se menţine şi în cazurile în care:

a) a fost efectuată plata obligaţiei fiscale;

b) obligaţia fiscală respectivă este scutită la plată, conform reglementărilor legale;

c) pentru obligaţia fiscală nu rezultă, în perioada de raportare, sume de plată, dar există obligaţia

declarativă, conform legii.

d) veniturile sunt obţinute în România de contribuabili nerezidenţi şi care potrivit convenţiilor de

evitare a dublei impuneri nu sunt impozabile în România.

În caz de inactivitate temporară sau în cazul obligaţiilor de declarare a unor venituri care, potrivit

legii, sunt scutite la plata impozitului pe venit, organul fiscal competent poate aproba, la cererea

contribuabilului, alte termene sau condiţii de depunere a declaraţiilor fiscale, în funcţie de necesităţile

administrării obligaţiilor fiscale. Asupra termenelor şi condiţiilor va decide organul fiscal potrivit

competenţelor aprobate prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

Contribuabilul/Plătitorul care are sedii secundare înregistrate fiscal ca plătitoare de salarii şi venituri

asimilate salariilor are obligaţia de a declara, în numele sediilor secundare, impozitul pe venitul din salarii

datorat de acestea, potrivit legii.

În cazul contribuabililor nerezidenţi care desfăşoară activităţi pe teritoriul României prin mai multe

sedii permanente, obligaţia de declarare în numele sediilor secundare se îndeplineşte prin sediul permanent

desemnat potrivit prevederilor din Codul fiscal.

Nedepunerea declaraţiei fiscale dă dreptul organului fiscal să procedeze la stabilirea din oficiu a

creanţelor fiscale prin decizie de impunere. Stabilirea din oficiu a obligaţiilor fiscale nu se poate face înainte

de împlinirea unui termen de 15 zile de la înştiinţarea contribuabilului privind depăşirea termenului legal de

depunere a declaraţiei fiscale. Declaraţiile fiscale pot fi corectate de către contribuabil, din proprie iniţiativă,

ori de câte ori se constată erori în declaraţia iniţială, prin depunerea unei declaraţii rectificative.

Contribuabilii pot opta pentru certificarea declaraţiilor fiscale, inclusiv a declaraţiilor fiscale

rectificative, anterior depunerii acestora la organul fiscal de către un consultant fiscal care a dobândit această

calitate potrivit reglementărilor legale cu privire la organizarea şi exercitarea activităţii de consultanţă fiscală

şi care este înscris ca membru activ în Registrul consultanţilor fiscali şi al societăţilor de consultanţă fiscală.

Documentele care se încheie ca urmare a certificării trebuie să cuprindă obligatoriu explicaţii cu privire la

cuantumul şi natura creanţei fiscale declarate, precum şi, după caz, cauzele care au generat rectificarea, iar în

cazul unei certificări cu rezerve, motivaţia acesteia.

Certificarea declaraţiilor fiscale de către un consultant fiscal reprezintă un criteriu de evaluare în

analiza de risc efectuată de organul fiscal în scopul selectării contribuabililor pentru inspecţia fiscală.

2.5. Stabilirea impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume

datorate bugetului general consolidat

Impozitele, taxele, contribuţiile şi alte sume datorate bugetului general consolidat se stabilesc prin

două modalităţi, astfel:

a) prin declaraţie de impunere, care este asimilată cu o decizie de impunere sub rezerva unei verificări

ulterioare;

b) prin decizie de impunere emisă de organul fiscal.

Decizia de impunere se emite de organul fiscal competent, ori de câte ori acesta stabileşte sau

modifică baza de impozitare ca urmare a unei verificări documentare, a unei inspecţii fiscale ori a unei

verificări a situaţiei fiscale personale, efectuate în condiţiile legii. Decizia de impunere se emite, dacă este

necesar, şi în cazul în care nu s-a emis decizie referitoare la baza de impunere. În situaţia în care legea nu

prevede obligaţia de calculare a impozitului, declaraţia fiscală este asimilată unei decizii referitoare la baza

de impunere. Decizia de impunere şi decizia referitoare la obligaţiile de plată accesorii constituie şi înştiinţări

de plată, de la data comunicării acestora, în condiţiile în care se stabilesc sume de plată.

Decizia de impunere trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute pentru orice act administrativ

fiscal.

Dreptul organului fiscal de a stabili obligaţii fiscale se prescrie în termen de 5 ani, cu excepţia

cazului în care legea dispune altfel. Termenul de prescripţie începe să curgă de la data de 1 iulie a anului

următor celui pentru care se datorează obligaţia fiscală, dacă legea nu dispune altfel.

Dreptul de a stabili obligaţii fiscale se prescrie în termen de 10 ani în cazul în care acestea rezultă din

săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală. Acest termen curge de la data săvârşirii faptei ce constituie

infracţiune sancţionată ca atare printr-o hotărâre judecătorească definitivă.

18

Dacă organul fiscal constată împlinirea termenului de prescripţie a dreptului de stabilire a obligaţiei

fiscale, va proceda la încetarea procedurii de emitere a titlului de creanţă fiscală.

2.6. Inspecţia fiscală

Obiectul inspecţiei fiscale îl constituie verificarea legalităţii şi conformităţii declaraţiilor fiscale,

corectitudinii şi exactităţii îndeplinirii obligaţiilor de către contribuabili, respectării prevederilor legislaţiei

fiscale şi contabile, verificarea sau stabilirea, după caz, a bazelor de impunere, stabilirea diferenţelor

obligaţiilor de plată.

Atribuţiile inspecţiei fiscale sunt următoarele:

a) constatarea şi investigarea tuturor actelor şi faptelor rezultând din activitatea contribuabilului supus

inspecţiei sau altor persoane privind legalitatea şi conformitatea declaraţiilor fiscale, corectitudinea şi

exactitatea îndeplinirii obligaţiilor fiscale, în vederea descoperirii de elemente noi relevante pentru aplicarea

legii fiscale;

b) analiza şi evaluarea informaţiilor fiscale, în vederea confruntării declaraţiilor fiscale cu informaţiile

proprii sau din alte surse;

c) sancţionarea, potrivit legii, faptelor constatate şi dispunerea de măsuri pentru prevenirea şi combaterea

abaterilor de la prevederile legislaţiei fiscale.

Inspecţia fiscală se exercită asupra tuturor persoanelor, indiferent de forma lor de organizare, care au

obligaţii de stabilire, reţinere şi plată a impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului

general consolidat.

Procedurile de control aplicate în realizarea inspecţiei fiscale sunt următoarele:

- controlul inopinat, care constă în activitatea de verificare faptică şi documentară, în principal, ca urmare

a unei sesizări cu privire la existenţa unor fapte de încălcare a legislaţiei fiscale, fără anunţarea în prealabil a

contribuabilului;

- controlul încrucişat, care constă în verificarea documentelor şi operaţiunilor impozabile ale

contribuabilului, în corelaţie cu cele deţinute de alte persoane; controlul încrucişat poate fi şi inopinat.

Metodele de control utilizate în realizarea inspecţiei fiscale sunt următoarele:

a) inspecţia prin sondaj care constă în activitatea de verificare selectivă a perioadelor impozabile,

documentelor şi operaţiunilor semnificative, care stau la baza modului de calcul, de evidenţiere şi de plată a

obligaţiilor fiscale;

b) inspecţia exhaustivă care constă în activitatea de verificare a tuturor perioadelor impozabile, precum şi

a documentelor şi operaţiunilor semnificative, care stau la baza modului de calcul, de evidenţiere şi de plată a

obligaţiilor fiscale;

c) inspecţia electronică, care constă în activitatea de verificare a contabilităţii şi a surselor acesteia,

prelucrate în mediu electronic, utilizând metode de analiză, evaluare şi testare asistate de instrumente

informatice specializate.

Inspecţia fiscală se efectuează în cadrul termenului de prescripţie a dreptului de a stabili obligaţii

fiscale. Selectarea perioadelor care vor fi supuse inspecţiei fiscale se efectuează de organul fiscal în funcţie

de riscul fiscal identificat, însă inspecţia fiscală se poate extinde şi asupra celorlalte perioade fiscale

neverificate.

Organul fiscal are obligaţia să înştiinţeze contribuabilul privind data de începere a inspecţiei fiscale,

obligaţiile fiscale şi perioadele ce urmează a fi supuse inspecţiei fiscale şi posibilitatea de a solicita amânarea

datei de începere a inspecţiei fiscale prin transmiterea unui aviz de inspecţie fiscală.

Avizul de inspecţie fiscală se comunică contribuabilului, în scris, înainte de începerea inspecţiei

fiscale cu 30 de zile pentru marii contribuabili şi cu 15 zile pentru ceilalţi contribuabili.

Avizul de inspecţie fiscală se comunică la începerea inspecţiei fiscale în următoarele situaţii:

a) în cazul efectuării unei inspecţii fiscale la un contribuabil aflat în procedura de insolvenţă;

b) în cazul în care, ca urmare a unui control inopinat, se impune începerea imediată a inspecţiei fiscale;

c) pentru extinderea inspecţiei fiscale la perioade, impozite, taxe şi contribuţii, altele decât cele cuprinse în

avizul de inspecţie fiscală;

d) în cazul refacerii inspecţiei fiscale ca urmare a unei decizii de soluţionare a contestaţiei;

e) în cazul unor cereri ale contribuabilului/plătitorului pentru a căror soluţionare, ca urmare a analizei de

risc, este necesară efectuarea inspecţiei fiscale.

Inspecţia fiscală se desfăşoară, de regulă, în spaţiile de lucru ale contribuabilului. Contribuabilul

trebuie să pună la dispoziţie un spaţiu adecvat, precum şi logistica necesară desfăşurării inspecţiei fiscale.

Inspecţia fiscală se efectuează o singură dată pentru fiecare impozit, taxă, contribuţie şi alte sume

datorate bugetului general consolidat şi pentru fiecare perioadă supusă impozitării. Dacă, de la data încheierii

19

inspecţiei fiscale şi până la data împlinirii termenului de prescripţie, apar date suplimentare necunoscute

inspectorilor fiscali la data efectuării verificărilor sau erori de calcul care influenţează rezultatele acestora,

conducătorul inspecţiei fiscale competent poate decide reverificarea unei anumite perioade.

Rezultatul inspecţiei fiscale va fi consemnat în scris într-un raport de inspecţie fiscală, în care se vor

prezenta constatările inspecţiei din punct de vedere faptic şi legal. Raportul întocmit va sta la baza emiterii

deciziei de impunere care va cuprinde şi diferenţe în plus sau în minus, după caz, faţă de creanţa fiscală

existentă la momentul începerii inspecţiei fiscale. În cazul în care baza de impunere nu se modifică, acest

fapt va fi stabilit printr-o decizie privind nemodificarea bazei de impunere.

Aceste decizii se comunică contribuabilului în termen de 30 zile lucrătoare zile de la data finalizării

raportului de inspecţie fiscală.

2.6.1.Dispoziţii speciale privind verificarea persoanelor fizice supuse impozitului pe venit

Organul fiscal are dreptul de a efectua o verificare fiscală prealabilă documentară a ansamblului situaţiei

fiscale personale a persoanelor fizice cu privire la impozitul pe venit. Verificarea constă în compararea între,

pe de o parte, veniturile declarate de contribuabili sau de plătitorii de venit şi, pe de altă parte, veniturile

estimate determinate în baza situaţiei fiscale personale a persoanei fizice.

Pentru verificarea situaţiei fiscale personale a persoanei fizice, organul fiscal central efectuează

următoarele activităţi preliminare:

a) analiza de risc pentru stabilirea riscului de neconformare la declararea veniturilor impozabile pentru un

grup de persoane fizice sau pentru cazuri punctuale, la solicitarea unor instituţii ori autorităţi publice. Riscul

de neconformare la declararea veniturilor impozabile aferent unei persoane fizice reprezintă diferenţa

semnificativă între veniturile estimate în cadrul analizei de risc şi veniturile declarate de persoana fizică

şi/sau de plătitori pentru aceeaşi perioadă impozabilă. Diferenţa este semnificativă dacă între veniturile

estimate în cadrul analizei de risc şi veniturile declarate de persoana fizică şi/sau de plătitori este o diferenţă

mai mare de 10% din veniturile declarate, dar nu mai puţin de 50.000 lei.

b) selectarea pe baza analizei de risc a persoanelor fizice care vor fi supuse verificării situaţiei fiscale

personale.

Prin situaţie fiscală personală se înţelege totalitatea drepturilor şi a obligaţiilor de natură patrimonială, a

fluxurilor de trezorerie şi a altor elemente de natură să determine starea de fapt fiscală reală a

contribuabilului pe perioada verificată.

Înaintea desfăşurării verificării situaţiei fiscale personale, organul fiscal are obligaţia să înştiinţeze, în

scris, persoana fizică supusă verificării în legătură cu acţiunea care urmează să se desfăşoare, prin

transmiterea unui aviz de verificare.

În situaţia în care organul fiscal constată diferenţe semnificative, acesta solicită contribuabilului

prezentarea, în termen de cel mult 60 de zile de la comunicarea avizului de verificare, sub sancţiunea

decăderii, de documente justificative sau alte clarificări relevante pentru situaţia sa fiscală. Termenul se poate

prelungi cu 30 de zile, o singură dată, la solicitarea justificată a contribuabilului, cu acordul organului fiscal.

Persoana supusă verificării are obligaţia de a depune o declaraţie de patrimoniu şi venituri la solicitarea

organului fiscal. În situaţia în care solicitarea are loc odată cu comunicarea avizului de verificare, declaraţia

se depune în termenul de 60 de zile; în situaţia în care solicitarea are loc pe perioada verificării, declaraţia se

depune în termen de 15 zile de la data comunicării solicitării.

Verificarea se desfăşoară la sediul organului fiscal sau, la cererea persoanei supuse verificării, la

domiciliul său sau la domiciliul/sediul persoanei care îi acordă asistenţă de specialitate sau juridică. Durata

efectuării verificării situaţiei fiscale personale este stabilită de organul fiscal central şi nu poate fi mai mare

de 365 de zile calculate de la data începerii verificării fiscale comunicata prin avizul de verificare.

Rezultatul verificării va fi consemnat într-un raport scris în care se vor prezenta constatările din

punct de vedere faptic şi legal. Raportul va sta la baza emiterii deciziei de impunere sau, după caz, a unei

decizii de încetare a procedurii de verificare, în cazul în care nu se ajustează baza impozabilă.

2.7. Controlul antifraudă

Controlul operativ şi inopinat care se efectuează de către inspectorii antifraudă, se poate efectua şi în

scopul realizării de operaţiuni de control tematic care reprezintă activitatea de verificare prin care se

urmăreşte constatarea, analizarea şi evaluarea unui risc fiscal specific uneia sau mai multor activităţi

economice determinate.

La începerea controlului operativ şi inopinat, inspectorul antifraudă este obligat să prezinte

contribuabilului legitimaţia de control şi ordinul de serviciu.

Ori de câte ori controlul operativ şi inopinat se efectuează la sediul social sau la sediile secundare ale

contribuabilului, acesta se consemnează în registrul unic de control.

20

La finalizarea controlului operativ şi inopinat se încheie procese-verbale de control/acte de control,

în condiţiile legii.

2.8. Colectarea creanţelor fiscale

Colectarea creanţelor fiscale constă în exercitarea acţiunilor care au ca scop stingerea creanţelor

fiscale. Colectarea creanţelor fiscale se face în temeiul unui titlu de creanţă sau al unui titlu executoriu, după

caz.

Creanţele fiscale sunt scadente la expirarea termenelor prevăzute de Codul fiscal sau de alte legi care le

reglementează.

Prin obligaţii fiscale restante se înţelege:

a) obligaţii fiscale pentru care s-a împlinit scadenţa sau termenul de plată;

b) diferenţele de obligaţii fiscale principale şi accesorii stabilite prin decizie de impunere, chiar dacă

pentru acestea nu s-a împlinit termenul de plată .

Nu sunt considerate obligaţii fiscale restante:

a) obligaţiile fiscale pentru care s-au acordat şi sunt în derulare înlesniri la plată, potrivit legii, dacă pentru

acestea nu s-a împlinit termenul de plată prevăzut în actul de acordare a înlesnirii sau rata de eşalonare este

achitată până la următorul termen de plată din graficul de eşalonare, precum şi celelalte obligaţii fiscale, care

sunt condiţii de menţinere a valabilităţii înlesnirilor la plată, dacă pentru acestea nu s-au împlinit termenele

suplimentare;

b) obligaţiile fiscale stabilite în acte administrative fiscale a căror executare este suspendată în condiţiile

Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare;

c) obligaţiile fiscale cu termene de plată viitoare stabilite în planul de reorganizare judiciară aprobat în

condiţiile legii;

d) obligaţiile fiscale care nu se sting pe toată perioada derulării procedurii insolvenţei sau reorganizării

judiciare, după caz;

e) creanţele fiscale înscrise în titlurile executorii ce au stat la baza sechestrului pentru care s-a realizat

valorificarea bunului cu plata în rate, în limita diferenţei de preţ ce a fost aprobată la plata în rate.

Nu se consideră că un contribuabil înregistrează obligaţii fiscale restante în situaţia în care suma

obligaţiilor fiscale datorate de contribuabil/plătitor este mai mică sau egală cu suma de rambursat/restituit

pentru care există cerere în curs de soluţionare. În cazul emiterii certificatului de atestare fiscală se face

menţiune în acest sens.

2.8.1. Plata Orice persoană poate efectua, pentru sine sau pentru altă persoană, plata unor obligaţii fiscale pentru

care s-a împlinit termenul de prescripţie a dreptului de a stabili obligaţii fiscale sau termenul de prescripţie a

dreptului de a cere executarea silită ori obligaţiile fiscale erau datorate de o persoană juridică care şi-a încetat

existenţa. Persoana care efectuează plata trebuie să depună la organul fiscal o declaraţie pe propria

răspundere cu privire la opţiunea efectuării unei asemenea plăţi.

Plăţile către organele fiscale se efectuează prin intermediul băncilor, trezoreriilor şi al altor instituţii

autorizate să deruleze operaţiuni de plată.

Debitorii vor efectua plata impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului

general consolidat într-un cont unic pentru obligaţii datorate bugetului de stat şi într-un cont unic pentru

celelalte obligaţii de plată datorate bugetelor asigurărilor sociale şi fondurilor sociale speciale.

Distribuirea sumelor din contul unic se face de organul fiscal competent, distinct pe fiecare buget

sau fond, după caz, proporţional cu obligaţiile datorate.

În cazul în care suma plătită nu acoperă obligaţiile fiscale datorate, distribuirea, în cadrul fiecărui

buget sau fond, pe tip de impozit, contribuţie sau altă sumă reprezentând creanţă fiscală se face mai întâi

pentru impozitele şi contribuţiile cu reţinere la sursă, apoi pentru celelalte obligaţii fiscale principale, şi la

final pentru obligaţiile fiscale accesorii aferente acestor obligaţii.

Ordinea stingerii datoriilor

Dacă un contribuabil datorează mai multe tipuri de impozite, taxe, contribuţii şi alte sume

reprezentând creanţe fiscale, iar suma plătită nu este suficientă pentru a stinge toate datoriile, atunci se sting

datoriile corelative acelui tip de creanţă fiscală principală pe care o stabileşte contribuabilul sau care este

distribuită de către organul fiscal competent din contul unic, după caz, stingerea efectuându-se, de drept, în

următoarea ordine:

a) toate obligaţiile fiscale principale, în ordinea vechimii, şi apoi obligaţiile fiscale accesorii, în ordinea

vechimii;

21

b) obligaţiile cu scadenţe viitoare, la solicitarea debitorului.

Vechimea obligaţiilor fiscale de plată se stabileşte astfel:

a) în funcţie de scadenţă, pentru obligaţiile fiscale principale;

b) în funcţie de data comunicării pentru diferenţele de obligaţii fiscale principale stabilite de

organul fiscal competent, precum şi pentru obligaţiile fiscale accesorii;

c) în funcţie de data depunerii la organul fiscal a declaraţiilor fiscale rectificative, pentru diferenţele

de obligaţii fiscale principale stabilite de contribuabil/plătitor, în cazul în care legea prevede obligaţia

acestuia de a calcula cuantumul obligaţiei fiscale;

d) în funcţie de data primirii, în condiţiile legii, a titlurilor executorii transmise de alte instituţii.

Pentru beneficiarii unei eşalonări la plată, ordinea de stingere este următoarea:

a) ratele de eşalonare şi/sau, după caz, obligaţiile fiscale de a căror plată depinde menţinerea valabilităţii

eşalonării la plată;

b) sumele datorate în contul următoarelor rate din graficul de plată, până la concurenţa cu suma eşalonată

la plată sau până la concurenţa cu suma achitată, după caz.

Pentru beneficiarii unei amânări la plată, ordinea de stingere este următoarea:

a) obligaţiile fiscale datorate, altele decât cele care fac obiectul amânării la plată;

b) obligaţiile fiscale amânate la plată.

Debitorul poate opta pentru a fi înştiinţat cu privire la modul în care a fost efectuată stingerea

obligaţiilor fiscale, prin depunerea unei cereri în acest sens la organul fiscal competent. În acest caz, organul

fiscal competent va comunica debitorului modul în care a fost efectuată stingerea datoriilor cu cel puţin 5 zile

înainte de următorul termen de plată a obligaţiilor fiscale.

2.8.2. Compensarea

Prin compensare se sting creanţele statului sau unităţilor administrativ-teritoriale ori subdiviziunilor

acestora reprezentând impozite, taxe, contribuţii şi alte sume datorate bugetului general consolidat cu

creanţele debitorului reprezentând sume de rambursat, de restituit sau de plată de la buget, până la

concurenţa celei mai mici sume, când ambele părţi dobândesc reciproc atât calitatea de creditor, cât şi pe cea

de debitor, cu condiţia ca respectivele creanţe să fie administrate de aceeaşi autoritate publică, inclusiv

unităţile subordonate acesteia.

Creanţele fiscale ale debitorului se compensează cu obligaţii datorate aceluiaşi buget, urmând ca din

diferenţa rămasă să fie compensate obligaţiile datorate altor bugete, în mod proporţional.

Creanţele fiscale rezultate din raporturi juridice vamale se compensează cu creanţele fiscale ale

debitorului reprezentând sume de restituit de aceeaşi natură. Eventualele diferenţe rămase se compensează cu

alte obligaţii fiscale ale debitorului.

Compensarea se face de organul fiscal competent la cererea debitorului sau din oficiu înainte de

restituirea ori rambursarea sumelor cuvenite acestuia, după caz. Organul fiscal poate efectua compensare din

oficiu ori de câte ori constată existenţa unor creanţe reciproce, cu excepţia sumelor negative din deconturile

de taxă pe valoarea adăugată fără opţiune de rambursare.

Organul competent va înştiinţa în scris debitorul despre măsura compensării luate în termen de 7

zile de la data efectuării operaţiunii.

Pentru debitorii care se află sub incidenţa legislaţiei privind insolvenţa şi care depun un decont cu

sumă negativă de taxă pe valoarea adăugată cu opţiune de rambursare după data deschiderii procedurii

insolvenţei, suma aprobată la rambursare se compensează cu obligaţiile fiscale născute după data deschiderii

procedurii insolvenţei.

Soldul sumei negative de taxă pe valoarea adăugată înscris în decontul de taxă pe valoarea adăugată

aferent perioadei fiscale anterioare datei deschiderii procedurii insolvenţei nu se preia în decontul de taxă

aferent perioadei fiscale în care s-a deschis procedura. În acest caz, debitorul este obligat să solicite

rambursarea taxei prin corectarea decontului perioadei fiscale anterioare, iar suma negativă de taxă pe

valoarea adăugată solicitată la rambursare se compensează cu obligaţiile fiscale ale debitorului născute

anterior deschiderii procedurii.

2.8.3 Restituiri de sume

La cererea debitorului, se pot restitui următoarele sume:

a) cele plătite fără existenţa unui titlu de creanţă;

b) cele plătite în plus faţă de obligaţia fiscală;

c) cele plătite ca urmare a unei erori de calcul;

d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale;

22

e) cele de rambursat de la bugetul de stat;

f) cele stabilite prin hotărâri ale organelor judiciare sau ale altor organe competente potrivit legii;

g) cele rămase după efectuarea distribuirii în cazul executării silite pornită de mai mulţi creditori;

h) cele rezultate din valorificarea bunurilor sechestrate sau din reţinerile prin poprire, după caz, în temeiul

hotărârii judecătoreşti prin care se dispune desfiinţarea executării silite.

Sumele încasate prin poprire, în plus faţă de creanţele fiscale pentru care s-a înfiinţat poprirea, se

restituie din oficiu de organul fiscal în termen de cel mult 5 zile lucrătoare de la data încasării.

Sumele de restituit reprezentând diferenţe de impozite rezultate din regularizarea anuală a

impozitului pe venit datorat de persoanele fizice se restituie din oficiu de organele fiscale competente, în

termen de cel mult 60 de zile de la data comunicării deciziei de impunere.

În cazul restituirii sumelor în valută confiscate, aceasta se realizează conform legii, în lei la cursul

de referinţă al pieţei valutare pentru euro, comunicat de Banca Naţională a României, de la data rămânerii

definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti prin care se dispune restituirea.

În cazul în care suma de rambursat sau de restituit este mai mică decât obligaţiile fiscale restante

ale debitorului, se va efectua compensarea până la concurenţa sumei de rambursat sau de restituit. În cazul în

care suma de rambursat sau de restituit este mai mare decât suma reprezentând obligaţii fiscale restante ale

debitorului, se va efectua compensarea până la concurenţa obligaţiilor fiscale restante, diferenţa rezultată

restituindu-se debitorului.

Taxa pe valoarea adăugată solicitată la rambursare prin deconturile cu sumă negativă de taxă pe

valoare adăugată cu opţiune de rambursare se rambursează de organul fiscal potrivit procedurii şi condiţiilor

aprobate prin ordin al preşedintelui A.N.A.F. Organul fiscal decide dacă efectuează inspecţia fiscală anterior

sau ulterior aprobării rambursării, în baza unei analize de risc.

Prin excepţie, în cazul decontului cu sumă negativă de taxă pe valoarea adăugată cu opţiune de

rambursare pentru care suma solicitată la rambursare este de până la 45.000 lei, organul fiscal rambursează

taxa cu efectuarea, ulterior, a inspecţiei fiscale. Aceste prevederi nu se aplică:

a) în cazul în care contribuabilul are înscrise în cazierul fiscal fapte care sunt sancţionate ca infracţiuni;

b) în cazul în care organul fiscal, pe baza informaţiilor deţinute, constată că există riscul unei rambursări

necuvenite.

În cazul inspecţiei fiscale anticipate, efectuate pentru soluţionarea deconturilor cu sumă negativă de

TVA, perioada supusă inspecţiei fiscale va cuprinde exclusiv perioadele fiscale în care s-au derulat

operaţiunile care au generat soldul sumei negative a taxei. În situaţia în care se constată indicii privind

nerespectarea legislaţiei fiscale ori stabilirea incorectă a obligaţiilor fiscale, prin operaţiuni care s-au

desfăşurat în afara perioadei supusă inspecţiei fiscale, inspecţia fiscală se extinde corespunzător

În situaţia în care plătitorul a reţinut la sursă un impozit pe venit în cuantum mai mare decât cel legal

datorat, restituirea acestuia se efectuează de către plătitor, la cererea contribuabilului depusă în termenul de

prescripţie a dreptului de a cere restituirea. Sumele restituite de către plătitor se regularizează de către acesta

cu obligaţiile fiscale de acelaşi tip datorate în perioada fiscală în care s-a efectuat restituirea.

În cazul contribuabililor nerezidenţi care depun certificatul de rezidenţă fiscală ulterior reţinerii la

sursă a impozitului de către plătitorul de venit, restituirea şi regularizarea se efectuează chiar dacă pentru

perioada fiscală în care creanţa fiscală restituită a fost datorată s-a ridicat rezerva verificării ulterioare ca

urmare a efectuării inspecţiei fiscale.

În situaţia în care plătitorul nu mai există, sau acesta se află în procedura insolvenţei, restituirea

impozitului pe venit reţinut la sursă în cuantum mai mare decât cel legal datorat se efectuează de către

organul fiscal competent pentru administrarea creanţelor fiscale ale contribuabilului solicitant, în baza cererii

de restituire depuse de contribuabil.

Pentru impozitul pe venit care se reţine la sursă şi care care se regularizează, plătitorul nu depune

declaraţie rectificativă.

Obligaţiile fiscale stabilite de organul fiscal central ca urmare a reconsiderării unei tranzacţii, potrivit

legii, se regularizează cu obligaţiile fiscale declarate/plătite de contribuabil/plătitor aferente respectivei

tranzacţii. În acest caz, sumele achitate în contul obligaţiilor fiscale declarate/plătite de contribuabil/plătitor

se consideră a reprezenta plăţi anticipate în contul obligaţiilor fiscale stabilite ca urmare a reconsiderării.

2.8.4. Dobânzi, penalităţi de întârziere sau majorări de întârziere

Pentru neachitarea la termenul de scadenţă de către debitor a obligaţiilor de plată, se datorează după

acest termen dobânzi şi penalităţi de întârziere. Nu se datorează dobânzi şi penalităţi de întârziere pentru

sumele datorate cu titlu de amenzi de orice fel, obligaţii fiscale accesorii stabilite potrivit legii, cheltuieli de

executare silită, cheltuieli judiciare, sumele confiscate, precum şi sumele reprezentând echivalentul în lei al

23

bunurilor şi sumelor confiscate care nu sunt găsite la locul faptei. Dobânzile şi penalităţile de întârziere se

fac venit la bugetul căruia îi aparţine creanţa principală.

Dobânzile reprezintă echivalentul prejudiciului creat titularului creanţei fiscale ca urmare a

neachitării de către debitor a obligaţiilor de plată la scadenţă şi se calculează pentru fiecare zi de întârziere,

începând cu ziua imediat următoare termenului de scadenţă şi până la data stingerii sumei datorate inclusiv.

Prin excepţie de la regula de mai sus, se datorează dobânzi de întârziere după cum urmează:

a) pentru impozitele, taxele şi contribuţiile stinse prin executare silită, până la data întocmirii procesului-

verbal de distribuire inclusiv. În cazul plăţii preţului în rate, dobânzile de întârziere se calculează până la data

întocmirii procesului-verbal de distribuire a avansului. Pentru suma rămasă de plată, dobânzile de întârziere

sunt datorate de către cumpărător;

b) pentru impozitele, taxele, contribuţiile şi alte sume datorate bugetului general consolidat de către

debitorul declarat insolvabil care nu are venituri şi bunuri urmăribile, până la data comunicării procesului-

verbal de insolvabilitate, urmând ca de la data trecerii obligaţiilor fiscale în evidenţa curentă să se datoreze

dobânzi.

Pentru diferenţele suplimentare de creanţe fiscale rezultate din corectarea declaraţiilor sau

modificarea unei decizii de impunere, dobânzile de întârziere se datorează începând cu ziua imediat

următoare scadenţei creanţei fiscale pentru care s-a stabilit diferenţa şi până la data stingerii acesteia inclusiv.

În situaţia în care diferenţele rezultate din corectarea declaraţiilor sau modificarea unei decizii de impunere

sunt negative în raport cu sumele stabilite iniţial, se datorează dobânzi de întârziere pentru suma datorată

după corectare ori modificare, începând cu ziua imediat următoare scadenţei şi până la data stingerii acesteia

inclusiv.

Nivelul dobânzii de întârziere este de 0,02% pentru fiecare zi de întârziere.

Pentru neachitarea la scadenţă a obligaţiilor fiscale reprezentând impozite ori contribuţii

sociale pentru care perioada fiscală este anuală, se datorează dobânzi după cum urmează:

a) în anul fiscal de impunere, pentru obligaţiile fiscale stabilite, potrivit legii, de organul fiscal central sau

de contribuabili, inclusiv cele reprezentând plăţi anticipate, dobânzile se calculează din ziua următoare

termenului de scadenţă şi până la data stingerii sau, după caz, până în ultima zi a anului fiscal de impunere,

inclusiv;

b) pentru sumele neachitate în anul de impunere potrivit lit. a), dobânzile se calculează începând cu prima

zi a anului fiscal următor până la data stingerii acestora, inclusiv;

c) în cazul în care obligaţia fiscală stabilită prin decizia de impunere anuală sau declaraţia de impunere

anuală, după caz, este mai mică decât cea stabilită prin deciziile de plăţi anticipate sau declaraţiile depuse în

cursul anului de impunere, dobânzile se recalculează, începând cu prima zi a anului fiscal următor celui de

impunere, la soldul neachitat în raport cu impozitul anual stabilit prin decizia de impunere anuală sau

declaraţia de impunere anuală, urmând a se face regularizarea dobânzilor în mod corespunzător;

d) pentru diferenţele de impozit rămase de achitat, conform deciziei de impunere anuală sau declaraţiei de

impunere anuală, dobânzile se datorează începând cu ziua următoare termenului de scadenţă prevăzut de

lege. În cazul impozitului pe venit, această regulă se aplică numai dacă declaraţia de venit a fost depusă până

la termenul prevăzut de lege. În situaţia în care declaraţia de venit nu a fost depusă până la termenul prevăzut

de lege, dobânda se datorează începând cu data de 1 ianuarie a anului următor celui de impunere.

Penalităţile de întârziere reprezintă sancţiunea pentru neîndeplinirea obligaţiilor de plată la

scadenţă şi se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de

scadenţă şi până la data stingerii sumei datorate inclusiv. Penalitatea de întârziere nu înlătură obligaţia de

plată a dobânzilor.

Nivelul penalităţii de întârziere este de 0,01% pentru fiecare zi de întârziere.

Nedecontarea de către unităţile bancare a sumelor cuvenite bugetului general consolidat, în termen

de 3 zile lucrătoare de la data debitării contului plătitorului, nu îl exonerează pe plătitor de obligaţia de plată

a sumelor respective şi atrage pentru acesta dobânzi şi penalităţi de întârziere la nivelul celor prevăzute legal,

după termenul de 3 zile. Pentru recuperarea sumelor datorate bugetului şi nedecontate de unităţile bancare,

precum şi a dobânzilor şi penalităţilor de întârziere, plătitorul se poate îndrepta împotriva unităţii bancare

respective.

În cazul creanţelor fiscale stinse prin compensare, dobânzile şi penalităţile de întârziere se datorează

până la data stingerii inclusiv.

În cazul contribuabililor pentru care s-a deschis procedura reorganizării judiciare şi a insolvenţei,

după caz, nu se mai datorează şi nu se mai calculează obligaţii fiscale accesorii pentru creanţele înscrise la

masa credală şi pentru cele rezultate din activitatea curentă, indiferent de data deschiderii acestei proceduri.

Pentru creanţele fiscale născute anterior sau ulterior datei înregistrării hotărârii de dizolvare a

24

contribuabilului la registrul comerţului, începând cu această dată nu se mai datorează şi nu se calculează

dobânzi şi penalităţi de întârziere .

În cazul în care prin hotărâre judecătorească irevocabilă a fost desfiinţat actul care a stat la baza

înregistrării dizolvării, se calculează dobânzi şi penalităţi de întârziere între data înregistrării la registrul

comerţului a actelor de dizolvare şi data rămânerii irevocabile a hotărârii de desfiinţare.

Nivelul dobânzii de întârziere este de 0,02% pentru fiecare zi de întârziere.

Organele fiscale ale ANAF pot acorda la cererea debitorilor eşalonări la plată pe o perioadă de cel

mult 5 ani, dacă sunt îndeplinite condiţiile de acordare a acestora. Pentru debitorii care nu constituie

niciun fel de garanţie eşalonarea se acordă pe cel mult 6 luni.

Pentru neachitarea la scadenţă a obligaţiilor fiscale reprezentând impozite pentru care perioada

fiscală este anuală, se datorează dobânzi după cum urmează:

a) în anul fiscal de impunere, pentru obligaţiile fiscale stabilite, potrivit legii, de organul fiscal central sau

de contribuabili, inclusiv cele reprezentând plăţi anticipate, dobânzile se calculează din ziua următoare

termenului de scadenţă şi până la data stingerii sau, după caz, până în ultima zi a anului fiscal de impunere,

inclusiv;

b) pentru sumele neachitate în anul de impunere potrivit lit. a), dobânzile se calculează începând cu prima

zi a anului fiscal următor până la data stingerii acestora, inclusiv;

c) în cazul în care obligaţia fiscală stabilită prin decizia de impunere anuală sau declaraţia de impunere

anuală, după caz, este mai mică decât cea stabilită prin deciziile de plăţi anticipate sau declaraţiile depuse în

cursul anului de impunere, dobânzile se recalculează, începând cu prima zi a anului fiscal următor celui de

impunere, la soldul neachitat în raport cu impozitul anual stabilit prin decizia de impunere anuală sau

declaraţia de impunere anuală, urmând a se face regularizarea dobânzilor în mod corespunzător;

d) pentru diferenţele de impozit rămase de achitat, conform deciziei de impunere anuală sau declaraţiei de

impunere anuală, dobânzile se datorează începând cu ziua următoare termenului de scadenţă prevăzut de

lege. În cazul impozitului pe venit, această regulă se aplică numai dacă declaraţia de venit a fost depusă până

la termenul prevăzut de lege. În situaţia în care declaraţia de venit nu a fost depusă până la termenul prevăzut

de lege, dobânda se datorează începând cu data de 1 ianuarie a anului următor celui de impunere.

Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă

începând cu a 46-a zi a depunerii cererii de restituire, respectiv a 6-a zi de la data încasării pentru sumele

încasate prin poprire, ori cu a 61-a zi a comunicării deciziei de impunere anuală în cazul persoanelor fizice.

Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor.

În cazul creanţelor contribuabilului rezultate din anularea unui act administrativ fiscal prin care au

fost stabilite obligaţii fiscale de plată şi care au fost stinse anterior anulării, contribuabilul este îndreptăţit la

dobândă începând cu ziua în care a operat stingerea creanţei fiscale individualizate în actul administrativ

anulat şi până în ziua restituirii sau compensării creanţei contribuabilului rezultate în urma anulării actului

administrativ fiscal. Această prevedere nu se aplică în situaţia în care contribuabilul a solicitat acordarea de

despăgubiri, în condiţiile legii contenciosului administrativ, precum şi în situaţia deciziei de impunere prin

care au fost stabilite din oficiu obligaţii fiscale, desfiinţată de organul fiscal.

Dobânda datorată este la nivelul dobânzii de întârziere şi se suportă din acelaşi buget din care se

restituie ori se rambursează, după caz, sumele solicitate de plătitori.

Pentru neachitarea la termenul de scadenţă de către debitor a obligaţiilor de plată datorate bugetelor

locale, se datorează după acest termen majorări de întârziere.

Nivelul majorării de întârziere este de 2% din cuantumul obligaţiilor fiscale principale neachitate în

termen, calculată pentru fiecare lună sau fracţiune de lună, începând cu ziua imediat următoare termenului de

scadenţă şi până la data stingerii sumei datorate inclusiv.

2.8. 5. Stingerea creanţelor fiscale prin executare silită

În cazul în care debitorul nu-şi plăteşte de bunăvoie obligaţiile fiscale datorate, organele fiscale

competente vor proceda la acţiuni de executare silită pentru stingerea acestora, cu excepţia cazului în care

există o cerere de restituire/rambursare în curs de soluţionare, iar cuantumul sumei solicitate este egal cu sau

mai mare decât creanţa fiscală datorată de debitor. Executarea silită a creanţelor fiscale se efectuează în

temeiul unui titlu executoriu emis de către organul de executare competent în a cărui rază teritorială îşi are

domiciliul fiscal debitorul sau al unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu.

Titlul de creanţă devine titlu executoriu la data la care creanţa fiscală este scadentă prin expirarea

termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege.

Titlul executoriu va conţine, pe lângă elementele prevăzute pentru actele administrative,

următoarele: cuantumul şi natura sumelor datorate şi neachitate, descrierea titlului de creanţă sau a

25

înscrisului care constituie titlu executoriu, precum şi temeiul legal al puterii executorii a titlului.

În cazul sancţiunilor contravenţionale, netransmiterea procesului verbal de contravenţie, în termen

de 90 de zile de la emiterea de către organele competente, conduce la anularea acestuia. Conducătorul

organului emitent al titlului executoriu are obligaţia emiterii deciziei de imputare a contravalorii

contravenţiei personalului care se face vinovat de întârziere.

În cazul în care titlurile executorii nu cuprind unul dintre următoarele elemente: numele şi

prenumele sau denumirea debitorului, codul numeric personal, codul unic de înregistrare, domiciliul sau

sediul, cuantumul sumei datorate, temeiul legal, semnătura organului care l-a emis şi dovada comunicării

acestora, organul de executare va restitui de îndată titlurile executorii organelor emitente.

În cazul în care titlul executoriu i-a fost transmis spre executare de către un alt organ, organul de

executare îi va confirma primirea, în termen de 30 de zile.

Instituţiile publice care nu au organe de executare proprii pot transmite titluri executorii privind

veniturile proprii, spre executare silită, organelor fiscale din subordinea Agenţia Naţională de Administrare

Fiscală, sumele astfel realizate se fac venit la bugetul de stat.

Executarea silită se poate întinde asupra veniturilor şi bunurilor proprietate a debitorului,

urmăribile potrivit legii, iar valorificarea acestora se efectuează numai în măsura necesară pentru realizarea

creanţelor fiscale şi a cheltuielilor de executare. Executarea silită a bunurilor proprietate a debitorului,

urmăribile potrivit legii, se efectuează, de regulă, în limita a 150% din valoarea creanţelor fiscale, inclusiv a

cheltuielilor de executare.

Bunurile urmăribile proprietate a debitorului sunt supuse sechestrării şi valorificării în următoarea

ordine:

a) bunurile mobile şi imobile care nu sunt direct folosite în activitatea ce constituie principala sursă

de venit;

b) bunuri care nu sunt nemijlocit predestinate pentru desfăşurarea activităţii care constituie

principala sursă de venit;

c) bunurile mobile şi imobile ce se află temporar în deţinerea altor persoane în baza contractelor de

arendă, de împrumut, de închiriere, de concesiune, de leasing şi altele;

d) ansamblu de bunuri dacă organul de executare apreciază că acestea pot fi vândute în condiţii mai

avantajoase;

e) maşini-unelte, utilaje, materii prime şi materiale şi alte bunuri mobile, precum şi bunuri imobile

ce servesc activităţii care constituie principala sursă de venit;

f) produse finite.

Executarea silită a creanţelor fiscale nu se perimează. Executarea silită se desfăşoară până la

stingerea creanţelor fiscale înscrise în titlul executoriu, inclusiv a dobânzilor, penalităţilor de întârziere sau

majorărilor de întârziere ori a altor sume datorate, precum şi a cheltuielilor de executare.

În toate actele de executare silită trebuie să se indice titlul executoriu şi să se arate natura şi

cuantumul debitului ce face obiectul executării. Prin excepţie, în toate actele de executare silită care privesc

poprirea bancară, cu excepţia înştiinţării debitorului privind înfiinţarea popririi, trebuie să se indice doar

cuantumul total al obligaţiilor fiscale ce fac obiectul popririi.

Executarea silită începe prin comunicarea somaţiei. Dacă în termen de 15 zile de la comunicarea

somaţiei nu se stinge debitul, se continuă măsurile de executare silită. Somaţia este însoţită de un exemplar al

titlului executoriu.

Înaintea valorificării bunurilor, acestea vor fi evaluate. Evaluarea se efectuează de organul de

executare prin experţi evaluatori proprii sau prin experţi evaluatori independenţi. Organul de executare va

actualiza preţul de evaluare ţinând cont de rata inflaţiei. Organul de executare poate proceda la o nouă

evaluare în situaţii cum sunt: când se constată modificări ale preţurilor de circulaţie pe piaţa liberă a

bunurilor, când valoarea bunului s-a modificat prin deteriorări sau prin amenajări.

2.8.5.1. Executarea silită prin poprire

Sunt supuse executării silite prin poprire orice sume urmăribile reprezentând venituri şi

disponibilităţi băneşti în lei şi în valută, titluri de valoare sau alte bunuri mobile necorporale, deţinute şi/sau

datorate, cu orice titlu, debitorului de către terţe persoane sau pe care aceştia le vor datora şi/sau deţine în

viitor în temeiul unor raporturi juridice existente. În cazul sumelor urmăribile reprezentând venituri şi

disponibilităţi în valută, băncile sunt autorizate să efectueze convertirea în lei a sumelor în valută, fără

consimţământul titularului de cont, la cursul de schimb afişat de acestea pentru ziua respectivă. Sumele ce

reprezintă venituri băneşti ale debitorului persoană fizică, realizate ca angajat, pensiile de orice fel, precum şi

ajutoarele sau indemnizaţiile cu destinaţie specială sunt supuse urmăririi la plătitorul venitului numai în

condiţiile prevăzute de Codul de procedură civilă.

26

Poprirea asupra veniturilor debitorilor persoane fizice sau persoane juridice se înfiinţează de către

organul de executare printr-o adresă care va fi trimisă prin scrisoare recomandată, cu dovada de primire,

terţului poprit, împreună cu o copie certificată de pe titlul executoriu. Totodată va fi înştiinţat şi debitorul

despre înfiinţarea popririi. Poprirea nu este supusă validării.

Pentru achitarea sumei datorate la data sesizării băncii, sumele existente, precum şi cele viitoare

provenite din încasările zilnice în conturile în lei şi în valută sunt indisponibilizate în limita sumei necesare

pentru realizarea obligaţiei ce se execută silit, astfel cum aceasta rezultă din adresa de înfiinţare a popririi.

Băncile au obligaţia să plătească sumele indisponibilizate în contul indicat de organul de executare silită în

termen de 3 zile de la indisponibilizare. Din momentul indisponibilizării, respectiv de la data şi ora primirii

adresei de înfiinţare a popririi asupra disponibilităţilor băneşti, băncile nu vor proceda la decontarea

documentelor de plată primite, respectiv la debitarea conturilor debitorilor, şi nu vor accepta alte plăţi din

conturile acestora până la achitarea integrală a obligaţiilor fiscale înscrise în adresa de înfiinţare a popririi, cu

excepţia:

a) sumelor necesare plăţii drepturilor salariale, inclusiv a impozitelor şi contribuţiilor aferente acestora,

reţinute la sursă, dacă, potrivit declaraţiei pe propria răspundere a debitorului sau reprezentantului său legal,

rezultă că debitorul nu deţine alte disponibilităţi băneşti;

b) sumelor necesare plăţii accizelor de către antrepozitarii autorizaţi. În acest caz, debitorul va prezenta

unităţii bancare odată cu dispoziţia de plată şi copia certificată, conform cu originalul, a autorizaţiei de

antrepozitar;

c) sumelor necesare plăţii accizelor, în numele antrepozitarilor autorizaţi, de către cumpărătorii de produse

energetice;

d) sumelor necesare plăţii impozitelor, taxelor şi contribuţiilor de care depinde menţinerea valabilităţii

înlesnirii. În acest caz, debitorul va prezenta unităţii bancare odată cu dispoziţia de plată şi copia certificată,

conform cu originalul, a documentului prin care s-a aprobat înlesnirea la plată.

În cazul în care executarea silită este suspendată ori încetează, potrivit legii, organul de executare

înştiinţează de îndată, în scris, băncile ori, după caz, terţul poprit pentru sistarea, temporară, totală sau

parţială a indisponibilizării conturilor şi reţinerilor.

În situaţia în care titlurile executorii nu pot fi onorate în aceeaşi zi, băncile vor urmări executarea

acestora din încasările zilnice realizate în contul debitorului.

2.8.5.2. Executarea silită a bunurilor mobile

Sunt supuse executării silite orice bunuri mobile ale debitorului, cu excepţiile prevăzute de lege.

În cazul debitorului persoană fizică nu pot fi supuse executării silite, fiind necesare vieţii şi muncii

debitorului, precum şi familiei sale:

a) bunurile mobile de orice fel care servesc la continuarea studiilor şi la formarea profesională, precum şi cele

strict necesare exercitării profesiei sau a altei ocupaţii cu caracter permanent, inclusiv cele necesare

desfăşurării activităţii agricole, cum sunt uneltele, seminţele, îngrăşămintele, furajele şi animalele de

producţie şi de lucru;

b) bunurile strict necesare uzului personal sau casnic al debitorului şi familiei sale, precum şi obiectele de cult

religios, dacă nu sunt mai multe de acelaşi fel;

c) alimentele necesare debitorului şi familiei sale pe timp de două luni, iar dacă debitorul se ocupă exclusiv cu

agricultura, alimentele strict necesare până la noua recoltă;

d) combustibilul necesar debitorului şi familiei sale pentru încălzit şi pentru prepararea hranei, socotit pentru

3 luni de iarnă;

e) obiectele necesare persoanelor cu handicap sau destinate îngrijirii persoanelor bolnave;

f) bunurile declarate neurmăribile prin alte dispoziţii legale.

Bunurile debitorului persoană fizică necesare desfăşurării activităţii în calitate de profesionist nu

sunt exceptate de la executare silită. Executarea silită a bunurilor mobile se face prin sechestrarea şi

valorificarea acestora, chiar dacă acestea se află la un terţ.

Bunurile nu se sechestrează dacă:

a) prin valorificarea acestora nu s-ar putea acoperi decât cel mult cheltuielile executării silite;

b) valoarea acestora este mai mică de 1% în cazul în care valoarea obligaţiilor de plată este peste 500.000

lei.

Sechestrul se instituie printr-un proces-verbal. Bunurile mobile sechestrate vor putea fi lăsate în

custodia debitorului, a creditorului sau a altei persoane desemnate de organul de executare sau de executorul

fiscal, după caz, ori vor fi ridicate şi depozitate de către acesta. Atunci când bunurile sunt lăsate în custodia

debitorului sau a altei persoane desemnate conform legii şi când se constată că există pericol de substituire

27

ori de degradare, executorul fiscal poate aplica sigiliul asupra bunurilor. În cazul în care bunurile sechestrate

constau în sume de bani în lei sau în valută, titluri de valoare, obiecte din metale preţioase, pietre preţioase,

obiecte de artă, colecţii de valoare, acestea se ridică şi se depun, cel târziu a doua zi lucrătoare, la unităţile

specializate. Cel care primeşte bunurile în custodie va semna procesul-verbal de sechestru. În cazul în care

custodele este o altă persoană decât debitorul sau creditorul, organul de executare îi va stabili acestuia o

remuneraţie ţinând seama de activitatea depusă.

La solicitarea debitorului, organul fiscal poate înlocui sechestrul asupra unui bun mobil cu

sechestrul asupra altui bun mobil sau imobil şi numai dacă bunul oferit în vederea sechestrării este liber de

orice sarcini.

2.8.5.3. Executarea silită a bunurilor imobile

Sunt supuse executării silite bunurile imobile proprietate a debitorului. În situaţia în care debitorul

deţine bunuri în proprietate comună cu alte persoane, executarea silită se întinde numai asupra bunurilor

atribuite debitorului în urma partajului judiciar, respectiv asupra sultei. Executarea silită imobiliară se întinde

de plin drept şi asupra bunurilor accesorii bunului imobil, prevăzute de Codul civil. Bunurile accesorii nu pot

fi urmărite decât o dată cu imobilul. În cazul debitorului persoană fizică nu poate fi supus executării silite

spaţiul minim locuit de debitor şi familia sa, stabilit în conformitate cu normele legale în vigoare, cu excepţia

cazurilor în care executarea silită se face pentru stingerea creanţelor fiscale rezultate din săvârşirea de

infracţiuni. Executorul fiscal care aplică sechestrul încheie proces-verbal de sechestru. În acest caz, procesul-

verbal de sechestru va cuprinde şi numărul cadastral, şi numărul de carte funciară, dacă acestea reies din

documentele prezentate de debitor.

Debitorului persoană juridică căruia i s-a aprobat suspendarea se sustrage ulterior de la executare

silită sau îşi provoacă insolvabilitatea, se vor aplica în mod corespunzător prevederile privind răspunderea

solidară.

2.8.5.4. Executarea silită a altor bunuri

Executarea silită a altor bunuri priveşte executarea silită a fructelor neculese şi a recoltelor prinse

de rădăcini, precum şi ansamblurile de bunuri mobile şi/sau imobile.

Executarea silită a fructelor neculese şi a recoltelor prinse de rădăcini, care sunt ale debitorului, se

efectuează în conformitate cu prevederile privind executarea silită a bunurilor imobile. Pentru executarea

silită a recoltelor şi a fructelor culese sunt aplicabile prevederile privind executarea bunurilor mobile.

Organul de executare va hotărî, după caz, valorificarea fructelor neculese sau a recoltelor aşa cum sunt prinse

de rădăcini sau după ce vor fi culese.

Bunurile mobile şi/sau imobile proprietate a debitorului pot fi valorificate individual şi/sau în

ansamblu dacă organul de executare apreciază că astfel acestea pot fi vândute în condiţii mai avantajoase.

Pentru executarea silită a acestor bunuri, organul de executare va proceda la sechestrarea acestora, urmând

procedurile aplicabile.

2.8.5.5. Valorificarea bunurilor

În cazul în care creanţa fiscală nu este stinsă în termen de 15 zile de la data încheierii procesului-

verbal de sechestru, se va proceda, fără efectuarea altei formalităţi, la valorificarea bunurilor sechestrate.

Valorificarea bunurilor sechestrate se realizează prin una din următoarele modalităţi:

- înţelegerea părţilor;

- vânzare în regim de consignaţie a bunurilor mobile;

- vânzare directă;

- vânzare la licitaţie, inclusiv prin mijloace electronice;

- alte modalităţi admise de lege, ca de exemplu, valorificarea bunurilor prin case de licitaţii, agenţii

imobiliare sau societăţi de brokeraj.

Bunurile perisabile sau supuse degradării vor fi vândute în regim de urgenţă.

Valorificarea bunurilor potrivit înţelegerii părţilor se realizează de debitorul însuşi, cu acordul

organului de executare, astfel încât să se asigure o recuperare corespunzătoare a creanţei fiscale. Debitorul

este obligat să prezinte în scris organului de executare propunerile ce i s-au făcut şi nivelul de acoperire a

creanţelor fiscale, indicând numele şi adresa potenţialului cumpărător, precum şi termenul în care acesta din

urmă va achita preţul propus. Preţul propus de cumpărător nu poate fi mai mic decât preţul de evaluare.

Valorificarea bunurilor prin vânzare directă se poate realiza în următoarele cazuri:

- pentru bunurile perisabile sau supuse degradării;

- înaintea începerii procedurii de valorificare prin licitaţie, dacă se recuperează integral creanţa fiscală;

- după finalizarea unei licitaţii, dacă bunul/bunurile sechestrate nu au fost vândute şi se oferă cel puţin

preţul de evaluare.

Vânzarea directă se realizează prin încheierea unui proces-verbal care constituie titlu de proprietate.

28

Pentru valorificarea bunurilor sechestrate prin vânzare la licitaţie organul de executare este obligat să

efectueze publicitatea vânzării cu cel puţin 10 zile înainte de data fixată pentru desfăşurarea licitaţiei.

Publicitatea vânzării se realizează prin afişarea anunţului la sediul organului de executare, al primăriei în a

cărei rază teritorială se află bunurile sechestrate, la sediul şi domiciliul debitorului, la locul vânzării, dacă

acesta este altul decât cel unde se află bunurile sechestrate, pe imobilul scos la vânzare, în cazul vânzării

bunurilor imobile, şi prin anunţuri într-un cotidian local şi în pagina de internet a organului fiscal, precum şi

prin alte modalităţi gratuite care asigură publicitatea vânzării.

Preţul de pornire a licitaţiei este preţul de evaluare pentru prima licitaţie, diminuat cu 25% pentru a

doua licitaţie şi cu 50% pentru a treia licitaţie. Licitaţia începe de la cel mai mare preţ din ofertele de

cumpărare scrise, dacă acesta este superior preţului de pornire a licitaţiei, iar în caz contrar va începe de la

acest din urmă preţ.

Adjudecarea se face în favoarea participantului care a oferit cel mai mare preţ, dar nu mai puţin decât

preţul de pornire. În cazul prezentării unui singur ofertant la licitaţie, comisia poate să îl declare adjudecatar

dacă acesta oferă cel puţin preţul de pornire a licitaţiei.

Taxa de participare reprezintă 10% din preţul de pornire a licitaţiei şi se plăteşte în lei la unitatea

teritorială a Trezoreriei Statului. În termen de 5 zile de la data întocmirii procesului-verbal de licitaţie,

organul fiscal va restitui taxa de participare participanţilor care au depus oferte de cumpărare şi care nu au

fost declaraţi adjudecatari, iar în cazul adjudecării, taxa se reţine în contul preţului. Taxa de participare nu se

restituie ofertanţilor care nu s-au prezentat la licitaţie, celui care a refuzat încheierea procesului-verbal de

adjudecare, precum şi adjudecatarului care nu a plătit preţul.

Pentru participarea la licitaţie, ofertanţii pot constitui şi garanţii sub forma scrisorii de garanţie

bancară.

În cazul vânzării la licitaţie a bunurilor imobile cumpărătorii pot solicita plata preţului în rate, în cel

mult 12 rate lunare, cu un avans de minimum 50% din preţul de adjudecare a bunului imobil şi cu plata unei

dobânzi sau majorări de întârziere. Organul de executare va stabili condiţiile şi termenele de plată a preţului

în rate. Cumpărătorul nu va putea înstrăina bunul imobil decât după plata preţului în întregime şi a dobânzii

sau majorării de întârziere stabilite.

În cazul vânzării bunurilor imobile, organul de executare va încheia procesul-verbal de adjudecare,

în termen de cel mult 5 zile de la plata în întregime a preţului sau a avansului, dacă bunul a fost vândut cu

plata în rate. Procesul-verbal de adjudecare constituie titlu de proprietate, transferul dreptului de proprietate

operând la data încheierii acestuia.

Dacă bunurile supuse executării silite nu au putut fi valorificate prin modalităţile prezentate mai sus,

se procedează astfel:

a) în cazul bunurilor imobile organul de executare silită menţine măsura de indisponibilizare, până la

împlinirea termenului de prescripţie; în cadrul acestui termen organul de executare silită poate relua oricând

procedura de valorificare şi poate, după caz, să ia măsura numirii, menţinerii ori schimbării

administratorului-sechestru;

b) în cazul bunurilor mobile, se consideră că acestea nu au valoare de piaţă şi se restituie debitorului; odată

cu restituirea bunului mobil organul fiscal ridică şi sechestrul; dispoziţiile art. 234 alin. (2) sunt aplicabile în

mod corespunzător.

Cheltuielile ocazionate cu efectuarea procedurii de executare silită sunt în sarcina debitorului.

2.8.5.6. Stingerea creanţelor fiscale prin alte modalităţi

Darea în plată

Creanţele fiscale administrate de organele fiscale ale Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, cu

excepţia celor cu reţinere la sursă şi a accesoriilor aferente acestora, a drepturilor vamale şi a altor creanţe

transmise spre colectare organului fiscal, precum şi creanţele bugetelor locale pot fi stinse, la cererea

debitorului, oricând, cu acordul creditorului fiscal, prin trecerea în proprietatea publică a statului sau, după

caz, a unităţii administrativ-teritoriale a bunurilor imobile reprezentând construcţie şi teren aferent, precum şi

terenuri fără construcţii, după caz, chiar dacă acestea sunt supuse executării silite. Organul fiscal va transmite

cererea, însoţită de propunerile sale, comisiei numite prin ordin al ministrului finanţelor publice sau, după

caz, prin hotărâre a autorităţii deliberative. Comisia va analiza cererea numai în condiţiile existenţei unor

solicitări de preluare în administrare a acestor bunuri şi va hotărî, prin decizie, asupra modului de soluţionare

a cererii, data stingerii fiind data emiterii deciziei.

În cazul admiterii cererii, comisia va dispune organului fiscal competent încheierea procesului-verbal

de trecere în proprietatea publică a bunului imobil şi stingerea creanţelor fiscale. Procesul-verbal de trecere

în proprietatea publică a bunului imobil constituie titlu de proprietate.

29

Insolvenţa

Debitorul ale cărui venituri sau bunuri urmăribile au o valoare mai mică decât obligaţiile fiscale de

plată sau care nu are venituri ori bunuri urmăribile este insolvabil, conducătorul organului de executare

dispunând scoaterea creanţei din evidenţa curentă şi trecerea ei într-o evidenţă separată.

Se consideră debitori care nu au venituri sau bunuri urmăribile şi următoarele categorii:

a) debitorii ce deţin în proprietate bunuri a căror valorificare acoperă cel mult cheltuielile estimate de

executare silită;

b) debitorii care deţin în proprietate bunuri a căror valoare se încadrează în limita pragului de 5.000 lei.

Executarea silită se întrerupe, organele fiscale având obligaţia ca cel puţin o dată pe an să efectueze

o investigaţie asupra stării acestor contribuabili. În cazurile în care se constată că debitorii au dobândit

venituri sau bunuri urmăribile, organele de executare vor lua măsurile necesare de trecere din evidenţa

separată în evidenţa curentă şi de executare silită. Dacă la sfârşitul perioadei de prescripţie nu se constată

dobândirea unor bunuri sau venituri urmăribile, organele de executare vor proceda la scăderea creanţelor

fiscale din evidenţa analitică pe plătitor. Scăderea se face şi în cursul perioadei de prescripţie în cazul

debitorilor, persoane fizice, decedaţi sau dispăruţi, pentru care nu există moştenitori care au acceptat

succesiunea.

Creanţele fiscale datorate de debitori, persoane juridice, radiaţi din registrele în care au fost

înregistraţi potrivit legii, se scad din evidenţa analitică pe plătitor după radiere, indiferent dacă s-a atras sau

nu răspunderea altor persoane pentru plata obligaţiilor fiscale, în condiţiile legii.

În vederea recuperării creanţelor fiscale de la debitorii care se află în stare de insolvenţă, Agenţia

Naţională de Administrare Fiscală şi unităţile sale subordonate, respectiv compartimentele de specialitate ale

autorităţilor administraţiei publice locale, vor declara lichidatorilor creanţele existente, la data declarării, în

evidenţa fiscală pe plătitor. Aceste prevederi se aplicã şi în vederea recuperãrii creanţelor fiscale de la

debitorii aflaţi în lichidare în condiţiile legii.

Cererile organelor fiscale privind începerea procedurii insolvenţei se vor înainta instanţelor

judecătoreşti şi sunt scutite de consemnarea vreunei cauţiuni.

În dosarele în care organul fiscal deţine cel puţin 50% din valoarea totală a creanţelor, acesta are

dreptul să verifice activitatea administratorului judiciar/lichidatorului şi să îi solicite prezentarea

documentelor referitoare la activitatea desfăşurată şi onorariile încasate.

Creanţele fiscale de la debitorii care se află în stare de insolvenţă, vor fi recuperate potrivit legii

speciale.2 Organele fiscale pot cere instanţelor judecătoreşti începerea procedurii insolvenţei

În situaţiile în care cheltuielile de executare sunt mai mari decât creanţele fiscale supuse executării

silite, conducătorul organului de executare poate aproba anularea debitelor respective.

Anularea creanţelor fiscale

Creanţele fiscale restante aflate în sold la data de 31 decembrie a anului, mai mici de 40 lei, se

anulează. Plafonul se aplică totalului creanţelor fiscale datorate şi neachitate de debitori.

Obligaţiile fiscale datorate de debitori, persoane fizice care desfăşoară activităţi economice în mod

independent sau profesii libere, precum şi asocieri şi alte entităţi fără personalitate juridică, radiaţi din

registrele în care au fost înregistraţi potrivit legii, se anulează după radiere, inclusiv în situaţia în care

obligaţiile au fost preluate de alţi debitori.

Creanţele fiscale restante administrate de organul fiscal se anulează şi în următoarele situaţii:

a) ulterior închiderii procedurii insolvenţei, în situaţia în care creanţele nu sunt admise la masa credală

potrivit legii, sub rezerva ca debitorul să nu fi fost condamnat pentru bancrută simplă sau frauduloasă ori să

nu i se fi stabilit răspunderea pentru efectuarea de plăţi ori transferuri frauduloase, inclusiv în cazul atragerii

răspunderii acestuia, potrivit legii;

b) ulterior închiderii procedurii de reorganizare judiciară, în situaţia în care creanţele fiscale nu sunt

acceptate în planul de reorganizare confirmat de judecătorul-sindic, sub rezerva ca debitorii să se conformeze

planului de reorganizare aprobat.

Pe toată perioada derulării procedurii insolvenţei sau reorganizării judiciare, după caz, creanţele

fiscale restante administrate de organul fiscal nu se sting.

Cazuri speciale de executare silită

Intră în categoria cazurilor speciale de executare silită toate creanţele bugetare stabilite prin hotărâri

judecătoreşti pronunţate în materie penală, provenite din săvârşirea de infracţiuni, astfel:

2 Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenţei

30

a) sumele reprezentând repararea prejudiciului material;

b) amenzi;

c) cheltuieli judiciare;

d) sume confiscate.

În cazul debitorului care datorează sume de natura celor de mai sus şi care este arestat preventiv sau

deţinut în penitenciar, comunicarea actelor de executare silită se realizează la sediul locului de deţinere.

În cazul debitorului care datorează sume de natura celor prevăzute mai sus şi pentru care s-a dispus

atragerea răspunderii potrivit prevederilor legislaţiei privind insolvenţa, coordonarea executării silite revine

organului de executare silită cazuri speciale în a cărui rază teritorială îşi are/şi-a avut domiciliul fiscal

debitorul insolvent.

Pentru aceste creanţe stabilite prin hotărâri judecătoreşti definitive pronunţate în materie penală, se aplică

măsurile de executare silită prevăzute de Codul de procedură fiscală, fără a se emite alt titlu executoriu de

către organul de executare.

Pentru creanţele prevăzute mai sus se aplică măsurile de executare silită prevăzute de Codul de procedură

fiscală, fără comunicarea somaţiei.

2.9. Cooperarea administrativă în domeniul fiscal

2.9.1. Schimbul de informaţii

România cooperează cu celelalte state membre ale Uniunii Europene în vederea realizării unui

schimb de informaţii relevant pentru administrarea şi aplicarea legilor interne ale statelor membre în privinţa

tuturor tipurilor de taxe şi impozite percepute de către stat, unităţile administrativ-teritoriale ori

subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor, ori în numele acestora. Nu intră sub incidenţa

schimbului de informaţii reglementat de Codul de procedură fiscală: taxa pe valoarea adăugată, taxele

vamale şi accizele, care fac obiectul unei alte legislaţii a Uniunii Europene privind cooperarea administrativă

dintre statele membre; contribuţiile obligatorii la sistemul de securitate socială plătibile statului sau

instituţiilor de securitate socială de drept public.

Cooperarea administrativă în domeniul fiscal nu afectează aplicarea în România a normelor

privind asistenţa reciprocă în materie penală şi nu aduce atingere îndeplinirii niciunei obligaţii a României în

temeiul altor instrumente juridice, inclusiv acorduri bilaterale sau multilaterale, în ceea ce priveşte

cooperarea administrativă extinsă. Autoritatea competentă din România pentru aplicarea acestor norme,

precum şi pentru contactele cu Comisia Europeană este Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, din

cadrul căreia Serviciul schimb internaţional de informaţii a fost desemnat ca birou central de legătură pentru

schimbul de informaţii privind cooperarea administrativă în domeniul fiscal între statele membre ale Uniunii

Europene.

Autoritatea solicitată din România furnizează informaţiile în cel mai scurt timp posibil, dar nu mai

mult de 6 luni de la data primirii cererii. În cazul în care autoritatea solicitată din România deţine deja

informaţiile cerute, transmiterea acestora se face în termen de două luni de la data primirii cererii.

Autoritatea solicitată din România confirmă autorităţii solicitante din alt stat membru, dacă este

posibil prin mijloace electronice, primirea unei cereri fără întârziere, dar nu mai mult de 7 zile lucrătoare de

la primire. În termen de o lună de la primirea cererii, autoritatea solicitată din România notifică autorităţii

solicitante din alt stat membru orice nereguli ale cererii, precum şi nevoia unor eventuale informaţii

suplimentare. Într-un astfel de caz, termenele se calculează din ziua următoare celei în care autoritatea

solicitată din România primeşte informaţiile suplimentare necesare.

În cazul în care autoritatea solicitată din România nu este în măsură să răspundă în termenul

stabilit, aceasta notifică autorităţii solicitante din alt stat membru fără întârziere, dar nu mai mult de 3 luni de

la primirea cererii, motivele nerespectării termenului şi data la care consideră că va fi în măsură să ofere un

răspuns. În cazul în care autoritatea solicitată din România nu se află în posesia informaţiilor solicitate şi nu

este în măsură să răspundă sau refuză să răspundă unei cereri de informaţii, aceasta notifică autorităţii

solicitante din alt stat membru motivele sale fără întârziere, dar nu mai mult de o lună de la data primirii

cererii.

Împreună cu Comisia Europeană şi celelalte state membre, autoritatea competentă din România

examinează şi evaluează cooperarea administrativă şi fac schimb de experienţă în scopul îmbunătăţirii

acestei cooperări şi, dacă este cazul, al elaborării unor norme în domeniile respective.

Alături de Comisia Europeană şi celelalte state membre, autoritatea competentă din România poate

elabora orientări cu privire la orice aspect considerat necesar pentru schimbul de bune practici şi schimbul de

experienţă.

Toate schimburile de informaţii se realizează cu respectarea Legii nr. 677/2001 pentru protecţia

31

persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date.

2.9.2. Alte forme de cooperare administrativă

Prezenţa în birourile administrative şi participarea la anchetele administrative:

Prin acord între autoritatea solicitantă din alt stat membru şi autoritatea solicitată din România şi

potrivit condiţiilor stabilite de aceasta din urmă, funcţionarii împuterniciţi de autoritatea solicitantă din alt

stat membru pot să fie prezenţi în birourile în care îşi desfăşoară activitatea autorităţile administrative ale

României şi/sau să fie prezenţi la anchetele administrative efectuate pe teritoriul României. În cazul în care

informaţiile solicitate sunt incluse în documente la care funcţionarii autorităţii solicitate din România au

acces, funcţionarii autorităţii solicitante din alt stat membru primesc copii ale acestor documente.

Cooperarea administrativă prin efectuarea de controale simultane:

În cazul în care România convine cu unul sau mai multe state membre să efectueze controale

simultane, fiecare pe teritoriul propriu, ale uneia ori mai multor persoane care prezintă un interes comun sau

complementar, pentru a face schimb cu informaţiile astfel obţinute, sunt aplicabile următoarele prevederi:

- autoritatea competentă din România identifică în mod independent persoanele pentru care

intenţionează să propună un control simultan. Ea notifică autorităţilor competente din celelalte state membre

implicate orice cazuri pentru care propune efectuarea unui control simultan şi indică motivele acestei alegeri,

precum şi perioada în care trebuie efectuate aceste controale;

- autoritatea competentă din România decide dacă doreşte să participe la controalele simultane şi

confirmă autorităţii competente care a propus controlul simultan acordul său sau îi comunică refuzul său

motivat;

- autoritatea competentă din România desemnează un reprezentant însărcinat cu supravegherea şi

coordonarea operaţiunii de control.

Notificări administrative:

La cererea autorităţii competente a unui stat membru, autoritatea competentă din România

comunică destinatarului toate actele şi deciziile emise de autorităţile administrative ale statului membru

solicitant şi care se referă la aplicarea pe teritoriul său a legislaţiei privind taxele şi impozitele care fac

obiectul cooperării administrative.

Autoritatea solicitată din România informează de îndată autoritatea solicitantă din alt stat membru

cu privire la răspunsul său la cererea respectivă şi îi comunică, în special, data la care actul sau decizia a fost

notificat(ă) destinatarului.

Autoritatea competentă din România poate transmite orice document, prin scrisoare recomandată

sau prin sisteme electronice de transmitere la distanţă, în mod direct unei persoane aflate pe teritoriul unui alt

stat membru.

2.10. Asistenţa reciprocă în materie de recuperare a creanţelor legate de taxe, impozite,

drepturi şi alte măsuri

Asistenţa în vederea recuperării în România a unor creanţe stabilite într-un alt stat membru al

Uniunii Europene, precum şi asistenţa în vederea recuperării într-un alt stat membru al Uniunii Europene a

creanţelor stabilite în România, se aplică următoarelor creanţe:

- tuturor taxelor, impozitelor şi drepturilor de orice fel prelevate de către un stat membru sau în numele

acestuia ori de către subdiviziunile sale teritoriale sau administrative, inclusiv autorităţi locale, sau în numele

acestora ori în numele Uniunii Europene;

- rambursărilor, intervenţiilor şi altor măsuri care fac parte din sistemul de finanţare integrală sau parţială a

Fondului European de Garantare Agricolă (FEGA) şi a Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurală

(FEADR), inclusiv sumelor care se percep în legătură cu aceste acţiuni;

- prelevărilor şi altor drepturi prevăzute în cadrul organizării comune a pieţei din sectorul zahărului;

- sancţiunilor administrative, amenzilor, taxelor şi suprataxelor în legătură cu creanţele pentru care se

poate solicita asistenţă reciprocă, care sunt stabilite de autorităţile administrative responsabile de perceperea

taxelor, impozitelor sau drepturilor în cauză sau de desfăşurarea de anchete administrative în privinţa

acestora ori care sunt confirmate de organismele administrative sau judiciare la cererea autorităţilor

administrative menţionate;

- taxelor pentru certificate şi alte documente similare emise în legătură cu procedurile administrative

privind taxele, impozitele şi drepturile;

- dobânzilor, majorărilor de întârziere, penalităţilor de întârziere şi costurilor în legătură cu creanţele

pentru care poate fi solicitată asistenţă reciprocă.

32

Asistenţa reciprocă în materie de recuperare a creanţelor nu se aplică:

- contribuţiilor obligatorii la sistemul de securitate socială care trebuie plătite fie statului membru sau unei

subdiviziuni a acestuia, fie instituţiilor de securitate socială de drept public;

- taxelor care nu sunt prevăzute mai sus;

- drepturilor de natură contractuală, cum ar fi sumele stabilite pentru utilităţi publice;

- sancţiunilor cu caracter penal impuse în cadrul unei proceduri penale sau altor sancţiuni cu caracter penal

care nu intră sub incidenţa prevederilor de mai sus.

Autorităţile competente din România pentru aplicarea prevederilor prezentului capitol sunt:

a) Agenţia Naţională de Administrare Fiscală;

c) Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură.

La nivelul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, în cadrul Direcţiei generale de

reglementare a colectării creanţelor bugetare - Serviciul de reglementare a recuperării creanţelor bugetare

prin colaborare interstatală, se organizează şi funcţionează Biroul central de legătură care este responsabil

pentru contactele cu alte state membre în domeniul asistenţei reciproce la recuperare, precum şi pentru

contactele cu Comisia Europeană.

Autorităţile competente din România pot desemna birouri de legătură care să fie responsabile de

contactele cu alte state membre în materie de asistenţă reciprocă în ceea ce priveşte unul sau mai multe tipuri

sau categorii specifice de taxe, impozite şi drepturi.

2.10.1. Schimbul de informaţii

La cererea autorităţii solicitante, autoritatea solicitată furnizează orice informaţii pe care le

apreciază că sunt relevante pentru autoritatea solicitantă, în vederea recuperării creanţelor sale. În scopul

furnizării acestor informaţii, autoritatea solicitată asigură realizarea oricăror anchete administrative necesare

pentru obţinerea acestora.

Autoritatea solicitată nu este obligată să furnizeze informaţii:

- pe care nu le-ar putea obţine în vederea recuperării creanţelor similare născute în statul membru

solicitat;

- care ar divulga un secret comercial, industrial sau profesional;

- a căror divulgare ar aduce atingere securităţii statului membru solicitat sau ar fi contrare ordinii

publice a acestuia.

Autoritatea solicitată nu poate refuza furnizarea de informaţii pentru simplul motiv că aceste

informaţii sunt deţinute de o bancă, de o altă instituţie financiară, de o persoană desemnată sau care

acţionează în calitate de agent ori de administrator sau că informaţiile respective se referă la participaţiile la

capitalul unei persoane. Autoritatea solicitată informează autoritatea solicitantă în legătură cu motivele de

refuz al unei cereri de informaţii.

În cazul în care urmează să se efectueze o rambursare/restituire de impozite, taxe sau drepturi, altele

decât taxa pe valoarea adăugată, către o persoană stabilită ori având domiciliul într-un alt stat membru, statul

membru din care urmează să se efectueze rambursarea/restituirea poate informa statul membru unde este

stabilită sau unde îşi are domiciliul persoana respectivă cu privire la rambursarea/restituirea ce urmează a se

efectua.

Prin acord între autoritatea solicitantă şi autoritatea solicitată şi în concordanţă cu procedurile

stabilite de autoritatea solicitată, funcţionarii autorizaţi de autoritatea solicitantă pot, în vederea promovării

asistenţei reciproce prevăzute de prezentul capitol:

- să fie prezenţi în birourile în care autorităţile administrative ale statului membru solicitat îşi desfăşoară

activitatea;

- să fie prezenţi la anchetele administrative efectuate pe teritoriul statului membru solicitat;

- să însoţească funcţionarii competenţi din statul membru solicitat în cursul procedurilor judiciare din

respectivul stat membru.

La cererea autorităţii solicitante, autoritatea solicitată notifică persoanei căreia îi sunt destinate toate

actele şi deciziile, inclusiv pe cele de natură judiciară, privind o creanţă sau recuperarea acesteia, emise de

statul membru solicitant.

Cererea de notificare este însoţită de un formular-tip care conţine cel puţin următoarele informaţii:

a) numele, adresa şi orice alte informaţii utile pentru identificarea destinatarului;

b) scopul notificării şi termenul în care aceasta ar trebui efectuată;

c) o descriere a documentelor anexate, a tipului de creanţă şi a valorii creanţei pentru care se formulează

cererea;

d) numele, adresa şi alte date de contact cu privire la biroul responsabil de documentele anexate şi, în

33

cazul în care este diferit, biroul de la care se pot obţine informaţii suplimentare privind documentele

notificate sau posibilităţile de a contesta obligaţia de plată.

Autoritatea solicitată informează de îndată autoritatea solicitantă în privinţa oricărei acţiuni

întreprinse în urma cererii de notificare, în special în legătură cu data notificării documentului către

destinatar.

2.10.2. Măsurile asigurătorii sau de recuperare

La cererea autorităţii solicitante, autoritatea solicitată recuperează creanţele care fac obiectul unui

titlu ce permite executarea în statul membru solicitant.

Autoritatea solicitantă nu poate formula o cerere de recuperare dacă şi atâta vreme cât creanţa

şi/sau titlul care permite executarea acesteia în statul membru solicitant sunt contestate în statul membru

respectiv.

Înainte ca autoritatea solicitantă să formuleze o cerere de recuperare se aplică procedurile de

recuperare adecvate disponibile în statul membru solicitant, cu următoarele excepţii:

- atunci când este evident că nu există active pentru recuperare în statul membru solicitant sau că astfel de

proceduri nu vor duce la plata integrală a creanţei şi că autoritatea solicitantă deţine informaţii specifice care

indică faptul că persoana în cauză are active în statul membru solicitat;

- atunci când aplicarea unor astfel de proceduri în statul membru solicitant ar cauza dificultăţi

disproporţionate.

Orice cerere de recuperare este însoţită de un titlu uniform care permite executarea în statul membru

solicitat. Acest titlu uniform reflectă conţinutul principal al titlului iniţial care permite executarea şi

constituie baza unică a măsurilor asigurătorii şi de recuperare luate în statul membru solicitat.

Titlul uniform care permite executarea conţine cel puţin următoarele informaţii:

- informaţii relevante pentru identificarea titlului iniţial care permite executarea, o descriere a creanţei,

inclusiv natura acesteia, perioada acoperită de creanţă, orice date relevante pentru procesul de executare şi

valoarea creanţei şi diferitele componente ale acesteia, precum creanţa principală şi creanţele fiscale

accesorii datorate;

- numele, adresa şi alte informaţii utile pentru identificarea debitorului;

- numele, adresa şi alte date de contact cu privire la biroul responsabil de evaluarea creanţei şi, în cazul în

care acesta este diferit, biroul de la care se pot obţine informaţii suplimentare privind creanţa sau

posibilităţile de a contesta obligaţia de plată.

În scopul recuperării creanţei în statul membru solicitat, orice creanţă pentru care a fost formulată o cerere

de recuperare este tratată ca şi când ar fi o creanţă a statului membru solicitat. Autoritatea solicitată utilizează

prerogativele conferite şi procedurile legale din statul membru solicitat aplicabile creanţelor cu privire la

aceleaşi taxe, impozite sau drepturi ori, în absenţa acestora, cu privire la taxe, impozite sau drepturi similare.

Dacă autoritatea solicitată consideră că pe teritoriul statului său nu se colectează taxe, impozite sau

drepturi identice ori similare, aceasta utilizează prerogativele conferite şi procedurile legale din statul

membru solicitat aplicabile creanţelor rezultate din impozitul pe venitul persoanelor fizice. Statul membru

solicitat recuperează creanţa în moneda sa naţională.

Un stat membru nu este obligat să acorde asistenţă dacă valoarea totală a creanţelor pentru care se solicită

asistenţă, este mai mică de 1.500 euro.

Începând cu data la care este primită cererea de recuperare, autoritatea solicitată percepe dobânzi pentru

plata cu întârziere, potrivit legislaţiei în vigoare în statul membru solicitat. În cazul României sunt aplicabile

prevederile Codului de procedură fiscală. Autoritatea solicitată poate, în cazul în care legislaţia în vigoare în

statul membru solicitat permite acest lucru, să acorde debitorului un termen de plată sau să acorde pentru

aceste creanţe eşalonarea la plată şi să perceapă dobândă în acest sens. Autoritatea solicitată informează

ulterior autoritatea solicitantă cu privire la orice astfel de decizie şi îi transferă autorităţii solicitante sumele

recuperate aferente creanţei, precum şi dobânzile.

Cererile de informaţii, cererile de notificare, cererile de recuperare sau cererile de măsuri asigurătorii se

transmit prin mijloace electronice, utilizându-se un formular-tip, cu excepţia cazurilor în care acest lucru nu

este posibil din motive tehnice. În măsura posibilului, aceste formulare se folosesc şi pentru comunicările

ulterioare cu privire la cerere.

Formularul-tip poate fi însoţit, dacă este cazul, de rapoarte, declaraţii şi orice alte documente sau de copii

certificate pentru conformitate sau extrase din acestea, care sunt, de asemenea, transmise pe cale electronică,

cu excepţia cazurilor în care acest lucru nu este posibil din motive tehnice.

În cazul în care comunicările nu se efectuează pe cale electronică sau prin intermediul formularelor-tip,

acest lucru nu va afecta valabilitatea informaţiilor obţinute sau a măsurilor luate pentru executarea cererii de

asistenţă.

34

CAPITOLUL III.

IMPOZITUL PE PROFIT, IMPOZITUL PE DIVIDENDE, IMPOZITUL PE

VENITURILE MICROÎNTREPRINDERILOR ŞI IMPOZITUL SPECIFIC

3.1. Impozitul pe profit

În cadrul procesului de reformă fiscală din România, componentă esenţială a reformei economice şi

sociale, un rol deosebit îi revine impozitului pe profit, atât prin prisma contribuţiei sale în formarea

veniturilor bugetului public, cât şi prin puternica influenţă pe care o deţine asupra activităţii economico-

sociale generatoare de profit şi asupra structurii de ansamblu a economiei naţionale.

În ceea ce priveşte impozitul pe profit3, Codul fiscal aduce o serie de îmbunătăţiri în comparaţie cu

prevederile legislaţiei anterioare. O modificare importantă este adusă regimului deductibilităţii fiscale a

provizioanelor constituite pentru clienţi incerţi. Totodată, preluând tratamentul existent şi în alte ţări din

Uniunea Europeană, Codul fiscal a introdus şi distincţia între amortizarea contabilă şi cea fiscală, eliminând

condiţionarea deducerii fiscale a cheltuielilor cu amortizarea de înregistrarea acestora în contabilitate.

3.1.1. Plătitorii şi cotele impozitului pe profit

În categoria plătitorilor impozitului pe profit, care conform legii poartă denumirea de contribuabili,

fac parte următoarele categorii de persoane juridice şi fizice:

a) persoanele juridice române, pentru profitul impozabil obţinut din orice sursă, atât din

România, cât şi din străinătate; în cazul persoanelor juridice române care deţin participaţii în capitalul altor

societăţi comerciale şi care întocmesc situaţii financiare consolidate, calculul şi plata impozitului pe profit se

fac la nivelul fiecărei persoane juridice din grup.

b) persoanele juridice străine care desfăşoară activitate prin intermediul unui sediu/mai multor

sedii permanente în România, pentru profitul impozabil atribuibil sediului permanent, respectiv profitul

impozabil la nivelul sediului permanent desemnat să îndeplinească obligaţiile fiscale;

Sediul permanent este un loc prin care se desfăşoară integral sau parţial activitatea unui nerezident,

fie direct, fie printr-un agent dependent; un sediu permanent presupune un loc de conducere, sucursală, birou,

fabrică, magazin, atelier, precum şi o mină, un puţ de ţiţei sau gaze, o carieră sau alte locuri de extracţie a

resurselor naturale; un sediu permanent presupune un şantier de construcţii, un proiect de construcţie,

ansamblu sau montaj sau activităţi de supervizare legate de acestea, numai dacă şantierul, proiectul sau

activităţile durează mai mult de 6 luni.

c) persoanele juridice străine care au locul de exercitare a conducerii efective în România, pentru profitul impozabil obţinut din orice sursă, atât din România, cât şi din străinătate;

d) persoanele juridice străine care realizează venituri din transferul proprietăţilor imobiliare

situate în România sau al oricăror drepturi legate de aceste proprietăţi, inclusiv închirierea sau cedarea

folosinţei bunurilor proprietăţii imobiliare situate în România, veniturile din exploatarea resurselor naturale

situate în România, precum şi veniturile din vânzarea-cesionarea titlurilor de participare deţinute la o

persoană juridică română, asupra profitului impozabil aferent acestor venituri;

e) persoanele juridice cu sediul social în România, înfiinţate potrivit legislaţiei europene, pentru

profitul impozabil obţinut din orice sursă, atât din România, cât şi din străinătate.

În conformitate cu legislaţia în vigoare, următoarele categorii de persoane sunt scutite de la plata

impozitului pe profit:

a) Trezoreria statului;

b) instituţiile publice, înfiinţate potrivit legii, cu excepţia activităţilor economice desfăşurate de acestea;

c) persoanele juridice române care plătesc impozitul pe veniturile microîntreprinderilor;

d) fundaţiile române constituite ca urmare a unui legat4;

e) Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar, constituit potrivit legii;

f) Fondul de compensare a investitorilor, înfiinţat potrivit legii;

g) Banca Naţională a României;

h) Fondul de garantare a pensiilor private.

3 reglementat prin Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.

4 Fundaţia constituită ca urmare a unui legat, în conformitate cu Ordonanţa Guvernului nr.26/2000 cu privire la asociaţii

şi fundaţii, cu modificările şi completările ulterioare, este subiectul de drept înfiinţat de una sau mai multe persoane

care, pe baza unui act juridic pentru cauză de moarte (testament), constituie un patrimoniu afectat în mod permanent şi

irevocabil realizării unui scop de interes general sau, după caz, comunitar.

35

i) Academia Română, precum şi fundaţiile înfiinţate de Academia Română în calitate de fondator unic, cu

excepţia activităţilor economice desfăşurate de acestea;

j) Fondul de garantare a asiguraţilor, constituit potrivit legii;

k) entitatea transparentă fiscal cu personalitate juridică.

l) asociaţiile de proprietari constituite ca persoane juridice şi asociaţiile de locatari recunoscute ca asociaţii

de proprietari, cu excepţia celor care obţin venituri din exploatarea proprietăţii comune, potrivit legii.

Persoana juridică străină care desfăşoară activitatea prin intermediul mai multor sedii permanente în

România are obligaţia să stabilească unul dintre aceste sedii ca sediu permanent desemnat pentru îndeplinirea

obligaţiilor care îi revin potrivit Codului fiscal. La nivelul sediului permanent desemnat se cumulează

veniturile, respectiv cheltuielile sediilor permanente aparţinând aceleiaşi persoane juridice străine.

Profitul impozabil al persoanei juridice străine care îşi desfăşoară activitatea prin intermediul mai

multor sedii permanente se determină la nivelul sediului permanent desemnat, în următoarele condiţii:

- numai veniturile ce sunt atribuibile fiecărui sediu permanent se transmit spre a fi cumulate de sediul

permanent desemnat pentru a îndeplini obligaţiile fiscale;

- numai cheltuielile efectuate în scopul obţinerii veniturilor fiecărui sediu permanent se transmit spre a fi

cumulate de sediul permanent desemnat pentru a îndeplini obligaţiile fiscale.

Profitul impozabil la nivelul sediului permanent desemnat se determină pe baza veniturilor şi

cheltuielilor înregistrate de fiecare sediu permanent aparţinând aceleiaşi persoane juridice străine şi prin

utilizarea regulilor preţurilor de transfer la stabilirea preţului de piaţă al unui transfer făcut între persoana

juridică străină şi sediul său permanent. Atunci când sediul permanent nu deţine o factură pentru cheltuielile

alocate lui de către sediul său principal, celelalte documente justificative trebuie să includă dovezi privind

suportarea efectivă a costurilor şi alocarea rezonabilă a acestor costuri către sediul permanent utilizând

regulile preţurilor de transfer.

Sediul permanent desemnat în România calculează, declară şi plăteşte obligaţiile ce revin potrivit

Codului fiscal pe baza veniturilor şi cheltuielilor înregistrate de toate sediile permanente care aparţin

aceleiaşi persoane juridice străine.

Impozitul pe profit, care este un impozit direct datorat de contribuabili se calculează prin aplicarea cotei

procentuale de 16% asupra profitului impozabil, cu excepţia contribuabililor care desfăşoară activităţi de

natura barurilor de noapte, cluburilor de noapte, discotecilor, cazinourilor, inclusiv persoanele juridice care

realizează aceste venituri în baza unui contract de asociere, la care cota de impozit pe profit datorat este de

5% din veniturile realizate atunci când impozitul pe profitul datorat este mai mic decât 5% din veniturile

obţinute din aceste activităţi.

3.1.2. Baza de calcul a impozitului pe profit

În vederea impozitării profitului, trebuie pornit de la realitatea că nu în toate cazurile principiile

contabile sunt convergente în totalitate cu principiile impunerii fiscale. Tocmai din acest motiv trebuie făcută

o distincţie între profitul contabil şi profitul fiscal (impozabil).

Conform reglementărilor în vigoare, profitul contabil se determină ca diferenţă între totalul

veniturilor realizate şi totalul cheltuielilor efectuate în cursul exerciţiului financiar.

Baza de calcul a impozitului pe profit o reprezintă însă profitul fiscal, determinat ca diferenţă între

veniturile realizate din orice sursă şi cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri, dintr-un an fiscal,

din care se scad veniturile neimpozabile şi la care se adaugă cheltuielile nedeductibile.

Veniturile reprezintă sumele sau valorile încasate ori de încasat şi includ:

- venituri din exploatare, respectiv venituri din vânzări de produse, mărfuri, servicii prestate, lucrări

executate şi din alte activităţi, din producţia stocată, din producţia de imobilizări, din subvenţii de exploatare,

precum şi orice alte venituri sau câştiguri din exploatare;

- venituri financiare, respectiv venituri din participaţii, din alte imobilizări financiare, din creanţe

imobilizate, din titluri de plasament, diferenţe de curs valutar, dobânzi, sconturi obţinute, creanţe imobilizate

şi alte venituri financiare;

- venituri excepţionale care cuprind: veniturile încasate din operaţiuni de gestiune, din operaţiuni de capital şi

alte venituri excepţionale.

Cheltuielile reprezintă sumele sau valorile plătite ori de plătit, după natura lor, care sunt aferente

realizării veniturilor, aşa cum sunt înregistrate în contabilitatea contribuabilului pe cele trei domenii de

activitate:

- cheltuieli de exploatare, respectiv cheltuieli cu materii prime, materialele şi mărfurile, cheltuieli cu lucrări

şi servicii executate de terţi, cheltuieli de personal, cheltuieli cu impozitele, taxele şi vărsămintele asimilate,

cheltuieli cu amortizarea capitalului imobilizat, alte cheltuieli de exploatare;

36

- cheltuielile financiare, respectiv cheltuieli privind titlurile de plasament cedate, cheltuieli din diferenţe de

curs valutar, cheltuieli cu dobânzile, pierderi din creanţe legate legate de participaţii, alte cheltuieli

financiare;

- cheltuielile excepţionale, respectiv cheltuieli privind operaţiunile de capital şi cele din operaţiunile de

gestiune.

În mod schematic, modelul de calcul al profitului contabil poate fi redat astfel:

Pc = (Ve + Vf + Vex) - (Ce + Cf + Cex)

în care:

Pc = profitul contabil;

Ve = venituri din exploatare;

Vf = venituri financiare;

Vex = venituri excepţionale;

Ce = cheltuieli din exploatare;

Cf = cheltuieli financiare;

Cex = cheltuieli excepţionale.

La calculul profitului impozabil limitele cheltuielilor deductibile prevăzute de legislaţia în vigoare

se aplică anual sau trimestrial, în funcţie de modul de declarare şi de plată al impozitului pe profit, astfel

încât la finele anului acestea să se încadreze în prevederile legii.

Profitul impozabil sau profitul fiscal se determină deci, în funcţie de profitul contabil, veniturile

neimpozabile şi cheltuielile nedeductibile, astfel:

Pi = Pc - Vn + Cn

unde: Pi = profit impozabil;

Cn = cheltuieli nedeductibile;

Vn = venituri neimpozabile.

Veniturile neimpozabile luate în calculul profitului impozabil sunt:

- dividendele primite de la o persoană juridică română;

- dividendele primite de la o persoană juridică străină plătitoare de impozit pe profit sau a unui impozit

similar impozitului pe profit, situată într-un stat terţ cu care România are încheiată o convenţie de evitare a

dublei impuneri, dacă persoana juridică română care primeşte dividendele deţine, la persoana juridică

română sau la persoana juridică străină din statul terţ, la data înregistrării acestora potrivit reglementărilor

contabile, pe o perioadă neîntreruptă de 1 an, minimum 10% din capitalul social al persoanei juridice care

distribuie dividende;

- valoarea titlurilor de participare noi sau sumele reprezentând majorarea valorii nominale a titlurilor de

participare existente, înregistrate ca urmare a încorporării rezervelor, beneficiilor sau primelor de emisiune la

persoanele juridice la care se deţin titluri de participare. Acestea sunt impozabile la data cesionării,

transmiterii cu titlu gratuit, retragerii capitalului social sau lichidării persoanei juridice la care se deţin

titlurile de participare, cu excepţia celor aferente titlurilor de participare pentru care sunt îndeplinite

condiţiile privind procentul de deţinere minimă din capitalul social al celeilalte persoane juridice;

- veniturile din evaluarea/reevaluarea/vânzarea/cesionarea titlurilor de participare deţinute la o persoană

juridică română sau la o persoană juridică străină situată într-un stat cu care România are încheiată o

convenţie de evitare a dublei impuneri, dacă la data vânzării/cesionării inclusiv contribuabilul deţine pe o

perioadă neîntreruptă de 1 an minimum 10% din capitalul social al persoanei juridice la care are titlurile de

participare. Nu intră sub incidenţa acestor prevederi veniturile din vânzarea/cesionarea titlurilor de

participare deţinute la o persoană juridică română de o persoană juridică rezidentă într-un stat cu care

România nu are încheiată convenţie de evitare a dublei impuneri;

- veniturile din anularea cheltuielilor pentru care nu s-a acordat deducere, veniturile din reducerea sau

anularea provizioanelor pentru care nu s-a acordat deducere, veniturile din restituirea ori anularea unor

dobânzi şi/sau penalităţi de întârziere pentru care nu s-a acordat deducere, precum şi veniturile reprezentând

anularea rezervei înregistrate ca urmare a participării în natură la capitalul altor persoane juridice sau ca

urmare a majorării capitalului social la persoana juridică la care se deţin titlurile de participare;

- veniturile neimpozabile, prevăzute expres în acorduri şi memorandumuri aprobate prin acte normative;

- veniturile din impozitul pe profit amânat determinat şi înregistrat de către contribuabilii care aplică

reglementările contabile conforme cu Standardele internaţionale de raportare financiară;

- veniturile reprezentând creşteri de valoare rezultate din reevaluarea mijloacelor fixe, terenurilor,

imobilizărilor necorporale, după caz, care compensează cheltuielile cu descreşterile anterioare aferente

aceleiaşi imobilizări;

37

- veniturile reprezentând modificarea valorii juste a investiţiilor imobiliare/activelor biologice, ca urmare a

evaluării ulterioare utilizând modelul bazat pe valoarea justă de către contribuabilii care aplică reglementările

contabile conforme cu Standardele internaţionale de raportare financiară. Aceste sume sunt impozabile

concomitent cu deducerea amortizării fiscale, respectiv la momentul scăderii din gestiune a acestor investiţii

imobiliare/active biologice, după caz.

- veniturile din lichidarea unei alte persoane juridice române sau unei persoane juridice străine situate într-

un stat cu care România are încheiată o convenţie de evitare a dublei impuneri, dacă la data începerii

operaţiunii de lichidare, potrivit legii, contribuabilul deţine pe o perioadă neîntreruptă de un an minimum

10% din capitalul social al persoanei juridice supuse operaţiunii de lichidare;

- sumele colectate, potrivit legii, pentru îndeplinirea responsabilităţilor de finanţare a gestionării

deşeurilor;

- veniturile aferente titlurilor de plată obţinute de persoanele îndreptăţite, potrivit legii, titulari iniţiali aflaţi

în evidenţa Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor sau moştenitorii legali ai acestora;

- despăgubirile primite în baza hotărârilor Curţii Europene a Drepturilor Omului;

- veniturile înregistrate printr-un sediu permanent dintr-un stat străin, în condiţiile în care se aplică

prevederile convenţiei de evitare a dublei impuneri încheiate între România şi statul străin respectiv, iar

convenţia respectivă prevede ca metodă de evitare a dublei impuneri metoda scutirii;

- sumele primite ca urmare a restituirii cotei-părţi din aporturile acţionarilor/asociaţilor, cu ocazia reducerii

capitalului social, potrivit legii.

Începând cu data aderării României la Uniunea Europeană sunt, de asemenea, neimpozabile şi:

- dividendele distribuite unei persoane juridice române, societate-mamă, de o filială a sa situată într-un stat

membru, inclusiv cele distribuite sediului său permanent situat într-un alt stat membru decât cel al filialei,

dacă persoana juridică română întruneşte cumulativ următoarele condiţii:

1. plăteşte impozit pe profit, fără posibilitatea unei opţiuni sau exceptări;

2. deţine minimum 10% din capitalul social al persoanei juridice situate într-un alt stat membru, care

distribuie dividendele;

3. la data înregistrării venitului din dividende deţine participaţia minimă prevăzută la pct. 2, pe o perioadă

neîntreruptă de cel puţin 1 an;

4. are una dintre următoarele forme de organizare: societate în nume colectiv, societate în comandită

simplă, societate pe acţiuni, societate în comandită pe acţiuni, societate cu răspundere limitată.

- dividendele distribuite unor persoane juridice străine din state membre, societăţi-mamă, de filialele

acestora situate în alte state membre, prin intermediul sediilor permanente din România, dacă persoana

juridică străină întruneşte, cumulativ, următoarele condiţii:

1. are una dintre formele de organizare prevăzute în legislaţia statelor membre;

2. în conformitate cu legislaţia fiscală a statului membru, este considerată a fi rezident al statului membru

respectiv şi, în temeiul unei convenţii privind evitarea dublei impuneri încheiate cu un stat terţ, nu se

consideră că are sediul fiscal în afara Uniunii Europene;

3. plăteşte, în conformitate cu legislaţia fiscală a unui stat membru, fără posibilitatea unei opţiuni sau

exceptări, impozit pe profit sau un impozit similar acestuia;

4. deţine minimum 10% din capitalul social al persoanei juridice situate într-un alt stat membru, care

distribuie dividendele;

5. la data înregistrării venitului din dividende de către sediul permanent din România, persoana juridică

străină deţine participaţia minimă prevăzută la pct. 4, pe o perioadă neîntreruptă de cel puţin 1 an.

În ceea ce priveşte cheltuielile, menţionăm că la determinarea profitului impozabil, acestea sunt

deductibile numai dacă sunt efectuate în scopul desfăşurării activităţii economice, inclusiv cele reglementate

prin acte normative în vigoare, precum şi taxele de înscriere, cotizaţiile şi contribuţiile datorate către

camerele de comerţ şi industrie, organizaţiile patronale şi organizaţiile sindicale.

Sunt cheltuieli efectuate în scopul realizării de venituri impozabile şi următoarele:

a) cheltuielile de reclamă şi publicitate efectuate în scopul popularizării firmei, produselor sau serviciilor,

precum şi costurile asociate producerii materialelor necesare pentru difuzarea mesajelor publicitare. Se

includ în categoria cheltuielilor de reclamă şi publicitate şi bunurile care se acordă în cadrul unor campanii

publicitare ca mostre, pentru încercarea produselor şi demonstraţii la punctele de vânzare, precum şi alte

bunuri şi servicii acordate cu scopul stimulării vânzărilor;

b) cheltuielile de transport şi de cazare în ţară şi în străinătate şi pentru alte persoane fizice în condiţiile în

care cheltuielile respective sunt efectuate în legătură cu lucrări executate sau servicii prestate de acestea în

scopul desfăşurării activităţii economice a contribuabilului;

c) cheltuielile pentru marketing, studiul pieţei, promovarea pe pieţele existente sau noi, participarea la

38

târguri şi expoziţii, la misiuni de afaceri, editarea de materiale informative proprii;

d) cheltuielile de cercetare, precum şi cheltuielile de dezvoltare care nu îndeplinesc condiţiile de a fi

recunoscute ca imobilizări necorporale din punct de vedere contabil;

e) cheltuielile pentru perfecţionarea managementului, a sistemelor informatice, introducerea, întreţinerea şi

perfecţionarea sistemelor de management al calităţii, obţinerea atestării conform cu standardele de calitate;

f) cheltuielile pentru protejarea mediului şi conservarea resurselor;

g) cheltuielile efectuate cu editarea publicaţiilor care sunt înregistrate ca retururi în perioada de

determinare a profitului impozabil pe baza documentelor justificative şi în limita cotelor prevăzute în

contractele de distribuţie;

h) cheltuielile generate de taxa pe valoarea adăugată ca urmare a aplicării prevederilor titlului VII "Taxa

pe valoarea adăugată" din Codul fiscal, în situaţia în care taxa pe valoarea adăugată este aferentă unor bunuri

sau servicii achiziţionate în scopul desfăşurării activităţii economice, de exemplu: aplicare pro rată, efectuare

de ajustări, taxa pe valoarea adăugată plătită într-un stat membru al UE;

i) cheltuielile reprezentând valoarea creanţelor înstrăinate;

j) cheltuielile reprezentând dobânzi penalizatoare, penalităţi şi daune-interese, stabilite în cadrul

contractelor încheiate, în derularea activităţii economice, cu persoane rezidente/nerezidente, pe măsura

înregistrării lor;

k) cheltuielile privind serviciile care vizează eficientizarea, optimizarea, restructurarea operaţională şi/sau

financiară a activităţii contribuabilului;

l) cheltuielile rezultate din deprecierea titlurilor de participare şi a obligaţiunilor, înregistrate potrivit

reglementărilor contabile aplicabile, dacă la data evaluării/reevaluării nu sunt îndeplinite condiţiile privind

deţinerea capitalului social (10% din capitalul social al persoanei juridice la care are titlurile de participare pe

o perioadă neîntreruptă de un an minimum).

m) cheltuielile generate de evaluarea ulterioară şi executarea instrumentelor financiare derivate,

înregistrate potrivit reglementărilor contabile.

Cheltuielile reglementate prin acte normative în vigoare deductibile la calculul rezultatului fiscal,

sunt:

a) cheltuielile efectuate pentru securitate şi sănătate în muncă, potrivit legii;

b) cheltuielile cu primele de asigurare pentru asigurarea de riscuri profesionale efectuate potrivit legislaţiei

specifice;

c) cheltuielile înregistrate ca urmare a restituirii subvenţiilor primite, potrivit legii, de la Guvern, agenţii

guvernamentale şi alte instituţii naţionale şi internaţionale.

Cheltuielile cu salariile şi cele asimilate salariilor astfel cum sunt definite potrivit titlului IV

"Impozitul pe venit" din Codul fiscal, sunt cheltuieli deductibile pentru determinarea rezultatului fiscal,

indiferent de regimul fiscal aplicabil acestora la nivelul persoanei fizice.

Anumite categorii de cheltuieli sunt deductibile la calculul profitului impozabil numai în

anumite condiţii şi limite, astfel:

a) cheltuielile de protocol în limita unei cote de 2% aplicată asupra diferenţei rezultate dintre totalul

veniturilor impozabile şi totalul cheltuielilor aferente veniturilor impozabile, altele decât cheltuielile de

protocol şi cheltuielile cu impozitul pe profit. În cadrul cheltuielilor de protocol se includ şi cheltuielile

înregistrate cu taxa pe valoarea adăugată colectată potrivit prevederilor titlului VII, pentru cadourile oferite

de contribuabil, cu valoare mai mare de 100 lei;

b) suma cheltuielilor cu indemnizaţia de deplasare acordată salariaţilor pentru deplasări în România şi în

străinătate, în limita a de 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru instituţiile publice;

c) cheltuielile sociale, în limita unei cote de până la 5%, aplicată asupra valorii cheltuielilor cu salariile

personalului. Intră sub incidenţa acestei limite cu prioritate ajutoarele pentru naştere, ajutoarele pentru

înmormântare, ajutoarele pentru boli grave sau incurabile şi protezele, precum şi cheltuielile pentru

funcţionarea corespunzătoare a unor activităţi sau unităţi aflate în administrarea contribuabililor: grădiniţe,

creşe, servicii de sănătate acordate în cazul bolilor profesionale şi ale accidentelor de muncă până la

internarea într-o unitate sanitară, muzee, biblioteci, cantine, baze sportive, cluburi, cămine de nefamilişti,

precum şi pentru şcolile pe care le au sub patronaj. În cadrul acestei limite pot fi deduse şi cheltuielile

reprezentând: cadouri în bani sau în natură oferite copiilor minori ai salariaţilor, cadouri în bani sau în natură

acordate salariatelor, costul prestaţiilor pentru tratament şi odihnă, inclusiv transportul, pentru salariaţii

proprii şi pentru membrii de familie ai acestora, ajutoare pentru salariaţii care au suferit pierderi în

gospodărie şi contribuţia la fondurile de intervenţie ale asociaţiei profesionale a minerilor, ajutorarea copiilor

din şcoli şi centre de plasament;

d) scăzămintele, perisabilităţile, pierderile rezultate din manipulare/depozitare, potrivit legii;

39

e) cheltuielile reprezentând tichetele de masă şi vouchere de vacanţă acordate de angajatori, potrivit legii;

f) cheltuielile cu provizioane şi rezerve, astfel: rezerva legală în limita cotei de 5% din profitul contabil

până ce aceasta atinge 1/5 din capitalul social, provizioane pentru garanţii de bună execuţie acordate

clienţilor, provizioane pentru clienţii neîncasaţi într-o perioadă mai mare de 270 de zile, etc.;

g) cheltuielile cu dobânzile şi alte costuri echivalente dobânzii din punct de vedere economic.

h) amortizarea fiscală; regimul de amortizare pentru un mijloc fix amortizabil se determină conform

următoarelor reguli:

- în cazul construcţiilor, se aplică metoda de amortizare liniară;

- în cazul echipamentelor tehnologice, respectiv al maşinilor, uneltelor şi instalaţiilor, precum şi pentru

computere şi echipamente periferice ale acestora, contribuabilul poate opta pentru metoda de amortizare

liniară, degresivă sau accelerată;

- în cazul oricărui alt mijloc fix amortizabil, contribuabilul poate opta pentru metoda de amortizare liniară

sau degresivă.

Cheltuielile aferente achiziţionării de brevete, drepturi de autor, licenţe, mărci de comerţ sau

fabrică şi alte valori similare, precum şi cheltuielile de dezvoltare care din punct de vedere contabil

reprezintă imobilizări necorporale se recuperează prin intermediul deducerilor de amortizare liniară pe

perioada contractului sau pe durata de utilizare, după caz. Cheltuielile aferente achiziţionării sau producerii

programelor informatice se recuperează prin intermediul deducerilor de amortizare liniară pe o perioadă de 3

ani. Pentru brevetele de invenţie se poate utiliza şi metoda de amortizare degresivă sau accelerată.

i) cheltuielile pentru funcţionarea, întreţinerea şi repararea locuinţelor de serviciu situate în localitatea

unde se află sediul social sau unde societatea are sedii secundare, deductibile în limita corespunzătoare

suprafeţelor construite prevăzute de legea locuinţei, care se majorează din punct de vedere fiscal cu 10%.

Diferenţa nedeductibilă trebuie recuperată de la beneficiari, respectiv chiriaşi/locatari;

j) cheltuielile de funcţionare, întreţinere şi reparaţii aferente unui sediu aflat în locuinţa proprietate

personală a unei persoane fizice, folosită şi în scop personal, deductibile în limita corespunzătoare

suprafeţelor puse la dispoziţia societăţii în baza contractelor încheiate între părţi, în acest scop;

k) 50% din cheltuielile aferente vehiculelor rutiere motorizate care nu sunt utilizate exclusiv în scopul

activităţii economice, cu o masă totală maximă autorizată care să nu depăşească 3.500 kg şi care să nu aibă

mai mult de 9 scaune de pasageri, incluzând şi scaunul şoferului, aflate în proprietatea sau în folosinţa

contribuabilului;

l) cheltuielile de funcţionare, întreţinere şi reparaţii, aferente autoturismelor folosite de persoanele cu

funcţii de conducere şi de administrare ale persoanei juridice, deductibile limitat la un singur autoturism

aferent fiecărei persoane cu astfel de atribuţii

m) pierderile tehnologice care sunt cuprinse în norma de consum proprie necesară pentru fabricarea unui

produs sau prestarea unui serviciu;

n) cheltuielile reprezentând cantităţile de energie electrică consumate la nivelul normei proprii de consum

tehnologic sau, în lipsa acesteia, la nivelul normei aprobate de către Autoritatea Naţională de Reglementare

în Domeniul Energiei, care include şi consumul propriu comercial, pentru contribuabilii din domeniul

distribuţiei energiei electrice.

o) cheltuielile reprezentând valoarea creanţelor înstrăinate, potrivit legii, în limita unui plafon de 30% din

valoarea creanţelor înstrăinate.

În sfera cheltuielilor nedeductibile la calculul profitului impozabil, sunt incluse următoarele

elemente:

a) cheltuielile proprii ale contribuabilului cu impozitul pe profit datorat, inclusiv cele reprezentând

diferenţe din anii precedenţi sau din anul curent, precum şi impozitele pe profit sau pe venit plătite în

străinătate. Sunt nedeductibile şi cheltuielile cu impozitele nereţinute la sursă în numele persoanelor fizice şi

juridice nerezidente, pentru veniturile realizate din România, precum şi cheltuielile cu impozitul pe profit

amânat;

b) dobânzile/majorările de întârziere, amenzile, confiscările şi penalităţile de întârziere datorate către

autorităţile române/străine, potrivit prevederilor legale.

c) cheltuielile privind bunurile de natura stocurilor sau a mijloacelor fixe amortizabile constatate lipsă din

gestiune ori degradate, neimputabile, precum şi taxa pe valoarea adăugată aferentă, dacă aceasta este datorată

potrivit legii. Aceste cheltuieli sunt deductibile în următoarele situaţii/condiţii:

1. bunurile/mijloacele fixe amortizabile distruse ca urmare a unor calamităţi naturale sau a altor cauze de

forţă majoră, în condiţiile stabilite prin norme;

2. bunurile/mijloacele fixe amortizabile pentru care au fost încheiate contracte de asigurare;

3. bunurile/mijloacele fixe amortizabile degradate calitativ, dacă se face dovada distrugerii;

40

4. alimentele destinate consumului uman, cu data-limită de consum aproape de expirare, altele decât cele

aflate în situaţiile/condiţiile prevăzute la pct. 1 şi 2, dacă transferul acestora este efectuat potrivit prevederilor

legale privind diminuarea risipei alimentare;

5. subprodusele de origine animală, nedestinate consumului uman, altele decât cele aflate în

situaţiile/condiţiile prevăzute la pct. 1-3, dacă eliminarea acestora este efectuată potrivit prevederilor legale

privind diminuarea risipei alimentare;

6. produsele agroalimentare, devenite improprii consumului uman sau animal, dacă direcţionarea/dirijarea

vizează transformarea acestora în compost/biogaz sau neutralizarea acestora, potrivit prevederilor legale

privind diminuarea risipei alimentare;

7. alte bunuri decât cele aflate în situaţiile/condiţiile prevăzute la pct. 1-6, dacă termenul de

valabilitate/expirare este depăşit, potrivit legii;

d) cheltuielile făcute în favoarea acţionarilor sau asociaţilor, altele decât cele generate de plăţi pentru

bunurile livrate sau serviciile prestate contribuabilului, la preţul de piaţă pentru aceste bunuri sau servicii;

e) cheltuielile aferente veniturilor neimpozabile, cu excepţia veniturilor prin care se recuperează

cheltuielile pentru care nu s-a acordat deducere ;

f) cheltuielile cu serviciile de management, consultanţă, asistenţă sau alte prestări de servicii, prestate de o

persoană situată într-un stat cu care România nu are încheiat un instrument juridic în baza căruia să se

realizeze schimbul de informaţii;

g) cheltuielile cu primele de asigurare care nu privesc activele şi riscurile asociate activităţii

contribuabilului, cu excepţia celor care privesc bunurile reprezentând garanţie bancară pentru creditele

utilizate în desfăşurarea activităţii pentru care este autorizat contribuabilul sau utilizate în cadrul unor

contracte de închiriere sau de leasing, potrivit clauzelor contractuale;

h) pierderile înregistrate la scoaterea din evidenţă a creanţelor pentru partea neacoperită de provizion,

precum şi cele înregistrate în alte cazuri decât următoarele:

1. punerea în aplicare a unui plan de reorganizare confirmat printr-o sentinţă judecătorească, în

conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2014;

2. procedura de faliment a debitorilor a fost închisă pe baza hotărârii judecătoreşti;

3. debitorul a decedat şi creanţa nu poate fi recuperată de la moştenitori;

4. debitorul este dizolvat, în cazul societăţii cu răspundere limitată cu asociat unic, sau lichidat, fără

succesor;

5. debitorul înregistrează dificultăţi financiare majore care îi afectează întreg patrimoniul;

6. au fost încheiate contracte de asigurare;

i) cheltuielile de sponsorizare şi/sau mecenat şi cheltuielile privind bursele private, efectuate potrivit legii;

contribuabilii care efectuează sponsorizări şi/sau acte de mecenat, potrivit prevederilor Legii nr. 32/1994

privind sponsorizarea, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Legii bibliotecilor nr. 334/2002,

republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cei care acordă burse private, potrivit legii,

scad sumele aferente din impozitul pe profit datorat la nivelul valorii minime dintre următoarele:

1. valoarea calculată prin aplicarea a 0,5% la cifra de afaceri; pentru situaţiile în care reglementările

contabile aplicabile nu definesc indicatorul cifra de afaceri, această limită se determină potrivit normelor;

2. valoarea reprezentând 20% din impozitul pe profit datorat.

Sumele reprezentând cheltuili cu sponsorizarea şi/sau acte de mecenat care nu sunt scăzute din

impozitul pe profit se reportează în următorii 7 ani consecutivi. Recuperarea acestor sume se va efectua în

ordinea înregistrării acestora, în aceleaşi condiţii, la fiecare termen de plată a impozitului pe profit.

j) cheltuielile înregistrate în evidenţa contabilă, care au la bază un document emis de un contribuabil

inactiv al cărui certificat de înregistrare fiscală a fost suspendat în baza ordinului preşedintelui Agenţiei

Naţionale de Administrare Fiscală, cu excepţia celor reprezentând achiziţii de bunuri efectuate în cadrul

procedurii de executare silită şi/sau a achiziţiilor de bunuri/servicii de la persoane impozabile aflate în

procedura falimentului potrivit Legii nr. 85/2014;

q) cheltuielile cu taxele, contribuţiile şi cotizaţiile către organizaţiile neguvernamentale sau asociaţiile

profesionale care au legătură cu activitatea desfăşurată de contribuabili şi care depăşesc echivalentul în lei a

4.000 euro anual.

l) cheltuielile din reevaluarea imobilizărilor necorporale/mijloacelor fixe, în cazul în care, ca urmare a

efectuării unei reevaluări efectuate potrivit reglementărilor contabile aplicabile, se înregistrează o descreştere

a valorii acestora;

m) cheltuielile reprezentând modificarea valorii juste a investiţiilor imobiliare, în cazul în care, ca urmare

a evaluării ulterioare utilizând modelul bazat pe valoarea justă de către contribuabilii care aplică

reglementările contabile conforme cu Standardele internaţionale de raportare financiară, se înregistrează o

41

descreştere a valorii acestora;

n) cheltuielile reprezentând deprecierea/amortizarea mijloacelor fixe, înregistrate de către contribuabilii

care aplică reglementările contabile conforme cu Standardele internaţionale de raportare financiară, la

momentul transferului din categoria activelor imobilizate deţinute în vederea vânzării în categoria activelor

imobilizate deţinute pentru activitatea proprie;

o) cheltuielile din evaluarea activelor biologice în cazul în care, ca urmare a efectuării unei evaluări

utilizând modelul bazat pe valoarea justă de către contribuabilii care aplică reglementările contabile

conforme cu Standardele internaţionale de raportare financiară, se înregistrează o descreştere a valorii

acestora;

p) cheltuielile cu dobânzile, stabilite în conformitate cu reglementările contabile conforme cu Standardele

internaţionale de raportare financiară, în cazul în care mijloacele fixe/imobilizările necorporale/stocurile sunt

achiziţionate în baza unor contracte cu plată amânată, pentru contribuabilii care nu aplică regulile privind

limitarea deductibilităţii dobânzii şi a altor costuri echivalente dobânzii din punct de vedere economic; q) cheltuielile înregistrate în evidenţa contabilă, indiferent de natura lor, dovedite ulterior ca fiind legate de

fapte de corupţie, potrivit legii;

r) cheltuielile cu beneficiile acordate salariaţilor în instrumente de capitaluri cu decontare în acţiuni.

Acestea reprezintă elemente similare cheltuielilor la momentul acordării efective a beneficiilor, dacă acestea

sunt impozitate conform titlului IV;

s) cheltuielile cu beneficiile acordate salariaţilor în instrumente de capitaluri cu decontare în numerar la

momentul acordării efective a beneficiilor, dacă acestea nu sunt impozitate conform titlului IV;

ş) veniturile din evaluarea/reevaluarea titlurilor de participare deţinute la o persoană juridică română sau la

o persoană juridică străină situată într-un stat cu care România are încheiată o convenţie de evitare a dublei

impuneri, dacă la data evaluării/reevaluării inclusiv contribuabilul deţine pe o perioadă neîntreruptă de un an

minimum 10% din capitalul social al persoanei juridice la care are titlurile de participare.

Prin aplicarea cotei legale la profitul impozabil (fiscal), determinat după metodologia prezentată mai

sus, se determină impozitul pe profit, iar prin deducerea sa din profitul contabil se determină profitul net

supus repartizării.

Deci, Pn = Pc - Ip

în care:

Pn = profitul net (sau rezultatul net al exerciţiului);

Pc = profitul contabil;

Ip = impozitul pe profit.

Reguli privind limitarea deductibilităţii dobânzii şi a altor costuri echivalente dobânzii din punct de

vedere economic:

Potrivit acestor reguli, contribuabilul are dreptul de a deduce, într-o perioadă fiscală, costurile

excedentare ale îndatorării până la plafonul deductibil reprezentat de echivalentul în lei al sumei de

200.000 euro calculat la cursul de schimb comunicat de Banca Naţională a României valabil pentru ultima zi

a trimestrului/anului fiscal, după caz.

Costurile excedentare ale îndatorării care depăşesc plafonul deductibil sunt deduse limitat în perioada

fiscală în care sunt suportate, până la nivelul a 10% din baza de calcul stabilită ca diferenţa dintre veniturile

şi cheltuielile înregistrate conform reglementărilor contabile aplicabile, în perioada fiscală de referinţă, din

care se scad veniturile neimpozabile şi la care se adaugă cheltuielile cu impozitul pe profit, costurile

excedentare ale îndatorării, precum şi sumele deductibile reprezentând amortizarea fiscală.

În condiţiile în care baza de calcul are o valoare negativă sau egală cu zero, costurile excedentare ale

îndatorării sunt nedeductibile în perioada fiscală de referinţă şi se reportează fără limită de timp, în anii

fiscali următori în aceleaşi condiţii de deducere.

Se exclud din domeniul de aplicare al acestor prevederi, costurile excedentare ale îndatorării rezultate din

împrumuturi utilizate pentru finanţarea unui proiect de infrastructură publică pe termen lung care are scopul

de a furniza, de a îmbunătăţi, de a opera şi/sau de a menţine un activ de mari dimensiuni, considerat a fi de

interes public general, dacă operatorii de proiect sunt înregistraţi în Uniunea Europeană, iar costurile

îndatorării, activele utilizate în scopul proiectului şi veniturile înregistrate de operatorii de proiect provin

din/sunt în Uniunea Europeană. Excluderea ia în considerare atât veniturile din dobânzi şi alte venituri

echivalente din punct de vedere economic dobânzilor, cât şi cheltuielile reprezentând dobânzi şi alte costuri

echivalente dobânzii din punct de vedere economic, aferente unor proiecte de infrastructură publică pe

termen lung.

Pentru contribuabilii care intră sub incidenţa acestor prevederi, valoarea fiscală a activelor nu include

costuri de dobândă şi alte costuri echivalente dobânzii din punct de vedere economic.

42

Prin excepţie de la prevederile de mai sus, în cazul în care contribuabilul este o entitate independentă,

în sensul că nu face parte dintr-un grup consolidat în scopuri de contabilitate financiară, şi nu are nicio

întreprindere asociată şi niciun sediu permanent, acesta deduce integral costurile excedentare ale îndatorării,

în perioada fiscală în care acestea sunt suportate.

3.1.3. Plata impozitului şi depunerea declaraţiilor fiscale

Plata şi declararea impozitului se face astfel:

- societăţile comerciale bancare române şi sucursalele din România ale băncilor străine au obligaţia de a

plăti impozit pe profit anual, cu plăţi anticipate efectuate trimestrial, actualizate cu indicele de inflaţie

estimat cu ocazia elaborării bugetului anului pentru care se efectuează plăţile anticipate (decembrie faţă de

luna decembrie a anului anterior). Termenul până la care se efectuează plata impozitului anual este termenul

de depunere a declaraţiei privind impozitul pe profit,respectiv până la data de 25 martie inclusiv a anului

următor ;

- organizaţiile nonprofit, contribuabilii care obţin venituri majoritare din cultura cerealelor, plantelor

tehnice şi cartofului, pomicultură şi viticultură au obligaţia de a declara şi plăti impozitul pe profit anual,

până la data de 25 februarie inclusiv a anului următor celui pentru care se calculează impozitul;

- ceilalţi contribuabilii au obligaţia de a declara şi plăti impozitul pe profit trimestrial până la data de 25

inclusiv a primei luni următoare trimestrului pentru care se calculează impozitul. Contribuabilii au obligaţia

să depună o declaraţie anuală de impozit pe profit, până la data de 25 martie inclusiv a anului următor.

Sistemul plăţilor anticipate constă în declararea şi efectuarea trimestrială de plăţi anticipate, în contul

impozitului pe profit anual, în sumă de o pătrime din impozitul pe profit datorat pentru anul precedent, până

la data de 25 inclusiv a lunii următoare trimestrului pentru care se efectuează plata. Impozitul pe profit

pentru anul precedent, pe baza căruia se determină plăţile anticipate, este impozitul pe profit datorat conform

declaraţiei privind impozitul pe profit pentru anul precedent, actualizat cu indicele preţurilor de consum.

Societăţile comerciale bancare nou-înfiinţate, înfiinţate în cursul anului precedent sau care la

sfârşitul anului fiscal precedent înregistrează pierdere fiscală efectuează plăţi anticipate în contul impozitului

pe profit la nivelul sumei rezultate din aplicarea cotei de impozit asupra profitului contabil al perioadei

pentru care se efectuează plata anticipată.

Persoanele juridice care se dizolvă cu lichidare în cursul anului fiscal au obligaţia să depună

declaraţia anuală de impozit pe profit şi să plătească impozitul până la data depunerii situaţiilor financiare la

organul fiscal competent din subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. Persoanele juridice

care, în cursul anului fiscal, se dizolvă fără lichidare au obligaţia să depună declaraţia anuală de impozit pe

profit şi să plătească impozitul până la închiderea perioadei impozabile.

Impozitul pe profit constituie venit al bugetului de stat. Prin excepţie, impozitul pe profit,

dobânzile/majorările de întârziere şi amenzile datorate de regiile autonome din subordinea consiliilor locale

şi a consiliilor judeţene, precum şi cele datorate de societăţile comerciale în care consiliile locale şi/sau

judeţene sunt acţionari majoritari, care realizează proiecte cu asistenţă financiară din partea Uniunii

Europene sau a altor organisme internaţionale, în baza unor acorduri/contracte de împrumut ratificate,

respectiv aprobate prin acte normative, sunt venituri ale bugetelor locale respective până la sfârşitul anului

fiscal în care se încheie proiectul care face obiectul acordului/contractului de împrumut.

Anul fiscal este anul calendaristic. Când un contribuabil se înfiinţează sau încetează să mai existe

în cursul unui an fiscal, perioada impozabilă este perioada din anul calendaristic pentru care contribuabilul a

existat.

Prin excepţie, contribuabilii care au optat pentru un exerciţiu financiar diferit de anul calendaristic

pot opta ca anul fiscal să corespundă exerciţiului financiar. Primul an fiscal modificat include şi perioada

anterioară din anul calendaristic cuprinsă între 1 ianuarie şi ziua anterioară primei zi a anului fiscal

modificat, acesta reprezentând un singur an fiscal. Contribuabilii comunică organelor fiscale teritoriale

modificarea anului fiscal, cu cel puţin 30 de zile calendaristice înainte de începutul anului fiscal modificat.

Pentru primul an fiscal modificat, aceşti contribuabili aplică şi următoarele reguli de declarare şi

plată a impozitului pe profit:

a) contribuabilii care declară şi plătesc impozitul pe profit trimestrial şi pentru care anul fiscal modificat

începe în a doua, respectiv în a treia lună a trimestrului calendaristic, prima lună, respectiv primele două luni

ale trimestrului calendaristic respectiv, vor constitui un trimestru, pentru care contribuabilul are obligaţia

declarării şi plăţii impozitului pe profit, până la data de 25 inclusiv a primei luni următoare încheierii

trimestrului calendaristic respectiv. Aceste prevederi se aplică şi în cazul în care anul fiscal modificat începe

în a doua, respectiv în a treia lună a trimestrului IV al anului calendaristic;

b) contribuabilii care declară şi plătesc impozitul pe profit anual, cu plăţi anticipate efectuate trimestrial,

pentru anul fiscal modificat continuă efectuarea plăţilor anticipate la nivelul celor stabilite înainte de

43

modificare; în cazul în care anul fiscal modificat începe în a doua, respectiv în a treia lună a trimestrului

calendaristic, prima lună, respectiv primele două luni ale trimestrului calendaristic respectiv, vor constitui un

trimestru pentru care contribuabilul are obligaţia declarării şi efectuării plăţilor anticipate, în sumă de 1/12

din impozitul pe profit datorat pentru anul precedent, pentru fiecare lună a trimestrului, până la data de 25

inclusiv a primei luni următoare încheierii trimestrului calendaristic respectiv. Aceste prevederi se aplică şi

în cazul în care anul fiscal modificat începe în a doua, respectiv în a treia lună a trimestrului IV al anului

calendaristic.

În cazul lichidării unui contribuabil într-un an fiscal, perioada impozabilă încetează o dată cu data

radierii din registrul unde a fost înregistrată înfiinţarea acestuia.

Pierderea anuală, stabilită prin declaraţia de impozit pe profit, se recuperează din profiturile

impozabile obţinute în următorii 7 ani consecutivi. Recuperarea pierderilor se va efectua în ordinea

înregistrării acestora, la fiecare termen de plată a impozitului pe profit, potrivit prevederilor legale în vigoare

din anul înregistrării acestora.

Pierderea fiscală înregistrată de contribuabilii care îşi încetează existenţa prin divizare sau fuziune

se recuperează de către contribuabilii nou-înfiinţaţi sau de către cei care preiau patrimoniul societăţii

absorbite, după caz, proporţional cu activele şi pasivele transferate persoanelor juridice beneficiare, potrivit

proiectului de fuziune/divizare. Pierderea fiscală înregistrată de contribuabilii care nu îşi încetează existenţa

ca efect al unei operaţiuni de desprindere a unei părţi din patrimoniul acestora, transferată ca întreg, se

recuperează de aceşti contribuabili şi de cei care preiau parţial patrimoniul societăţii cedente, după caz,

proporţional cu activele şi pasivele transferate persoanelor juridice beneficiare, potrivit proiectului de

divizare, respectiv cu cele menţinute de persoana juridică cedentă.

Contribuabilii care au fost plătitori de impozit pe veniturile microîntreprinderilor şi care anterior au

realizat pierdere fiscală recuperează pierderea de la data la care au revenit la plata impozitului pe profit.

Această pierdere se recuperează pe perioada cuprinsă între data înregistrării pierderii fiscale şi limita celor 7

ani.

3.2. Impozitul pe dividende

O persoană juridică română care plăteşte dividende către o persoană juridică română are obligaţia

să reţină şi să verse impozitul pe dividende reţinut către bugetul de stat. Prin dividend se înţelege distribuirea

în bani sau în natură, în favoarea asociaţilor sau acţionarilor, din profitul stabilit pe baza bilanţului contabil

anual şi a contului de profit şi pierdere, proporţional cu cota de participare la capitalul social precum şi

sumele primite ca urmare a deţinerii de titluri de participare la fondurile închise de investiţii.

Impozitul pe dividende se stabileşte prin aplicarea unei cote de impozit de 5% asupra dividendului

brut plătit către o persoană juridică română.

Subiectul impunerii în cazul impozitului pe dividende este beneficiarul dividendelor, dar plătitorul

nu este subiectul impunerii, ci o altă persoană. Astfel, dividendele fiind supuse impozitării prin procedeul

stopajului la sursă, obligaţia calculării, reţinerii şi virării impozitului pe dividende revine societăţii

comerciale distribuitoare a dividendelor.

Impozitul care trebuie reţinut se plăteşte la bugetul de stat până la data de 25 inclusiv a lunii

următoare celei în care se plăteşte dividendul. În cazul în care dividendele distribuite nu au fost plătite până

la sfârşitul anului în care s-au aprobat situaţiile financiare anuale, impozitul pe dividende se plăteşte până la

data de 25 ianuarie a anului următor, respectiv până la data de 25 a primei luni a anului fiscal modificat,

următor anului în care s-au aprobat situaţiile financiare anuale..

Regulile descrise anterior nu se aplică în cazul dividendelor plătite de o persoană juridică română

unei alte persoane juridice române, dacă beneficiarul dividendelor deţine minimum 10% din titlurile de

participare ale acestuia la data plăţii dividendelor, pe o perioadă neîntreruptă de un an împlinit până la data

plăţii acestora inclusiv.

În cazul persoanelor fizice, dividendele intră sub incidenţa impozitului pe venit, veniturile sub

formă de dividende distribuite impunându-se cu o cotă de 5% din suma acestora, impozitul astfel reţinut fiind

impozit final.

Comparativ cu alte ţări vest-europene, nivelul cotei de impunere este destul de redus, urmărindu-se

pe această cale stimularea privatizării.

3.3. Impozitul pe veniturile microîntreprinderilor

Microîntreprinderea este o persoană juridică română care îndeplineşte cumulativ următoarele

condiţii, la data de 31 decembrie a anului fiscal precedent:

44

- a realizat venituri care nu au depăşit echivalentul în lei a 1.000.000 euro. Cursul de schimb pentru

determinarea echivalentului în euro este cel valabil la închiderea exerciţiului financiar în care s-au înregistrat

veniturile;

- capitalul social al acesteia este deţinut de persoane, altele decât statul şi unităţile administrativ-teritoriale;

- nu se află în dizolvare, urmată de lichidare, înregistrată în registrul comerţului sau la instanţele

judecătoreşti, potrivit legii.

Prevederile referitoare la îndeplinirea condiţiilor pentru încadrarea în categoria microîntreprinderilor se

aplică şi persoanelor juridice române care intră sub incidenţa Legii nr. 170/2016 privind impozitul specific

unor activităţi. Prevederile acestui impozit prevalează faţă de prevederile Legii nr. 170/2016.

Nu intră sub incidenţa prezentului titlu următoarele persoane juridice române:

a) Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar, constituit potrivit legii;

b) Fondul de compensare a investitorilor, înfiinţat potrivit legii;

c) Fondul de garantare a pensiilor private, înfiinţat potrivit legii;

d) Fondul de garantare a asiguraţilor, constituit potrivit legii;

e) entitatea transparentă fiscal cu personalitate juridică.

Impozitul pe veniturile microîntreprinderilor este obligatoriu. Microîntreprinderile plătitoare de

impozit pe profit sunt obligate la plata impozitului pe venit începând cu anul fiscal următor, dacă îndeplinesc

condiţiile prevăzute mai sus.

O persoană juridică română care este nou-înfiinţată este obligată să plătească impozit pe veniturile

microîntreprinderilor începând cu primul an fiscal, dacă condiţia referitoare la deţinerea capitalului social

este îndeplinită la data înregistrării la registrul comerţului.

Cotele de impozitare pe veniturile microîntreprinderilor sunt:

a) 1% pentru microîntreprinderile care au unul sau mai mulţi salariaţi;

b) 3%, pentru microîntreprinderile care nu au salariaţi.

Prin excepţie, pentru persoanele juridice române nou-înfiinţate, care au cel puţin un salariat şi sunt

constituite pe o durată mai mare de 48 de luni, iar acţionarii/asociaţii lor nu au deţinut titluri de participare la

alte persoane juridice, cota de impozitare este 1% pentru primele 24 de luni de la data înregistrării persoanei

juridice române. Cota de impozitare se aplică până la sfârşitul trimestrului în care se încheie perioada de 24

de luni.

Condiţia privitoare la salariat se consideră îndeplinită dacă angajarea se efectuează în termen de 60

de zile inclusiv de la data înregistrării persoanei juridice respective.

În cazul în care persoana juridică română nou-înfiinţată nu mai are niciun salariat în primele 24 de

luni, aceasta aplică cota de 3% începând cu trimestrul în care s-a efectuat modificarea. Pentru persoana

juridică cu un singur salariat, al cărui raport de muncă încetează, condiţia referitoare la numărul de salariaţi

se consideră îndeplinită dacă în cursul trimestrului respectiv este angajat un nou salariat.

În cazul în care, în cursul anului fiscal, numărul de salariaţi se modifică, cotele de impozitare se

aplică în mod corespunzător, începând cu trimestrul în care s-a efectuat modificarea. Pentru

microîntreprinderile care au un salariat, al cărui raport de muncă încetează, condiţia referitoare la numărul de

salariaţi se consideră îndeplinită dacă în cursul aceluiaşi trimestru este angajat un nou salariat.

Pentru microîntreprinderile care nu au niciun salariat sau au unul, în situaţia în care numărul acestora

se modifică, în scopul menţinerii/modificării cotelor de impozitare, noii salariaţi trebuie angajaţi cu contract

individual de muncă pe durată nedeterminată sau pe durată determinată pe o perioadă de cel puţin 12 luni.

Baza impozabilă a impozitului pe veniturile microîntreprinderilor o constituie veniturile din orice

sursă, din care se scad:

a) veniturile aferente costurilor stocurilor de produse;

b) veniturile aferente costurilor serviciilor în curs de execuţie;

c) veniturile din producţia de imobilizări corporale şi necorporale;

d) veniturile din subvenţii;

e) veniturile din provizioane, ajustări pentru depreciere sau pentru pierdere de valoare, care au fost

cheltuieli nedeductibile la calculul profitului impozabil sau au fost constituite în perioada în care persoana

juridică română era supusă impozitului pe veniturile microîntreprinderilor;

f) veniturile rezultate din restituirea sau anularea unor dobânzi şi/sau penalităţi de întârziere, care au fost

cheltuieli nedeductibile la calculul profitului impozabil;

g) veniturile realizate din despăgubiri, de la societăţile de asigurare/reasigurare, pentru pagubele produse

bunurilor de natura stocurilor sau a activelor corporale proprii;

h) veniturile din diferenţe de curs valutar;

i) veniturile financiare înregistrate ca urmare a decontării creanţelor şi datoriilor în lei în funcţie de un curs

45

valutar diferit de cel la care au fost înregistrate iniţial;

j) valoarea reducerilor comerciale acordate ulterior facturării;

k) veniturile aferente titlurilor de plată obţinute de persoanele îndreptăţite, potrivit legii, titulari iniţiali

aflaţi în evidenţa Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor sau moştenitorii legali ai acestora;

l) despăgubirile primite în baza hotărârilor Curţii Europene a Drepturilor Omului;

m) veniturile obţinute dintr-un stat străin cu care România are încheiată convenţie de evitare a dublei

impuneri, dacă acestea au fost impozitate în statul străin.

Pentru determinarea impozitului pe veniturile microîntreprinderilor, la baza impozabilă se adaugă

următoarele:

a) valoarea reducerilor comerciale primite ulterior facturării;

b) în trimestrul IV, diferenţa favorabilă dintre veniturile din diferenţe de curs valutar/veniturile financiare

înregistrate ca urmare a decontării creanţelor şi datoriilor în lei în funcţie de un curs valutar diferit de cel la

care au fost înregistrate iniţial şi cheltuielile din diferenţe de curs valutar/cheltuielile financiare aferente,

înregistrate cumulat de la începutul anului;

c) rezervele, cu excepţia celor reprezentând facilităţi fiscale, reduse sau anulate, reprezentând rezerva

legală, rezerve din reevaluarea mijloacelor fixe, inclusiv a terenurilor, care au fost deduse la calculul

profitului impozabil şi nu au fost impozitate în perioada în care microîntreprinderile au fost şi plătitoare de

impozit pe profit, indiferent dacă reducerea sau anularea este datorată modificării destinaţiei rezervei,

distribuirii acesteia către participanţi sub orice formă, lichidării, divizării, fuziunii contribuabilului sau

oricărui altui motiv;

d) rezervele reprezentând facilităţi fiscale, constituite în perioada în care microîntreprinderile au fost şi

plătitoare de impozit pe profit, care sunt utilizate pentru majorarea capitalului social, pentru distribuire către

participanţi sub orice formă, pentru acoperirea pierderilor sau pentru oricare alt motiv. În situaţia în care

rezervele fiscale sunt menţinute până la lichidare, acestea nu sunt luate în calcul pentru determinarea bazei

impozabile ca urmare a lichidării.

În cazul în care o microîntreprindere achiziţionează case de marcat, valoarea de achiziţie a acestora

se deduce din baza impozabilă, în conformitate cu documentul justificativ, în trimestrul în care au fost puse

în funcţiune, potrivit legii.

Dacă în cursul unui an fiscal o microîntreprindere realizează venituri mai mari de 1.000.000 euro, aceasta

datorează impozit pe profit, începând cu trimestrul în care s-a depăşit această limită. Plafonul se verifică pe

baza veniturilor înregistrate cumulat de la începutul anului fiscal. Cursul de schimb pentru determinarea

echivalentului în euro este cel valabil la închiderea exerciţiului financiar precedent. Calculul şi plata

impozitului pe profit de către microîntreprinderile care se încadrează în aceste prevederi se efectuează luând

în considerare veniturile şi cheltuielile realizate începând cu trimestrul respectiv. Microîntreprinderile care

intră sub incidenţa acestor prevederi comunică organelor fiscale teritoriale ieşirea din sistemul de impunere

pe veniturile microîntreprinderilor, în cursul anului respectiv.

În cazul în care, în cursul anului fiscal, una dintre condiţiile cumulative impuse nu mai este

îndeplinită, microîntreprinderea comunică organelor fiscale teritoriale ieşirea din sistemul de impunere pe

veniturile microîntreprinderilor, potrivit prevederilor Codului de procedură fiscală, până la data de 31 martie

inclusiv a anului fiscal respectiv.

Anul fiscal al unei microîntreprinderi este anul calendaristic. În cazul unei persoane juridice care se

înfiinţează sau îşi încetează existenţa, anul fiscal este perioada din anul calendaristic în care persoana juridică

a existat.

Calculul şi plata impozitului pe venitul microîntreprinderilor se efectuează trimestrial, până la data

de 25 inclusiv a lunii următoare trimestrului pentru care se calculează impozitul.

Microîntreprinderile au obligaţia de a depune, până la termenul de plată a impozitului, declaraţia de

impozit pe venit.

3.1. Impozitul specific

Impozitul specific a fost introdus la 1 ianuarie 2017 de Legea nr.170 din 07.10.2016 privind

impozitul specific unor activităţi.

Intră sub incidenţa acestui impozitu persoanele juridice române care desfăşoară activităţi

corespunzătoare următoarelor coduril CAEN: 5510 - "Hoteluri şi alte facilităţi de cazare similare", 5520 -

"Facilităţi de cazare pentru vacanţe şi perioade de scurtă durată", 5530 - "Parcuri pentru rulote, campinguri şi

tabere", 5590 - "Alte servicii de cazare", 5610 - "Restaurante", 5621 - "Activităţi de alimentaţie (catering)

pentru evenimente", 5629 - "Alte servicii de alimentaţie n.c.a.", 5630 - "Baruri şi alte activităţi de servire a

băuturilor".

46

Sunt obligate la plata impozitului specific unor activităţi persoanele juridice române care la data de

31 decembrie a anului precedent au îndeplinit, cumulativ, următoarele condiţii:

a) aveau înscrisă în actele constitutive, potrivit legii, ca activitate principală sau secundară, una dintre

activităţile corespunzătoare codurilor CAEN prevăzute mai sus;

b) nu se află în lichidare, potrivit legii.

Contribuabilii care se înfiinţează în cursul anului, inclusiv contribuabilii nou-înfiinţaţi ca efect al

unor operaţiuni de reorganizare efectuate potrivit legii, şi care au înscrisă în actele constitutive, ca activitate

principală sau secundară, una dintre activităţile corespunzătoare codurilor CAEN prevăzute mai sus plătesc

impozitul specific, începând cu anul următor înfiinţării, dacă sunt îndeplinite cele două condiţiile de mai sus.

Contribuabilii care au mai multe unităţi determină impozitul specific anual prin însumarea

impozitului specific aferent fiecărei unităţi, calculat conform formulei corespunzătoare codului CAEN

respectiv.

Contribuabilii care desfăşoară mai multe activităţi cu codurile CAEN prevăzute de lege, cu excepţia

celor care desfăşoară activităţi prin intermediul unui complex hotelier, determină impozitul specific prin

însumarea impozitului stabilit potrivit art. 6, pentru fiecare activitate desfăşurată.

În situaţia în care intervin modificări datorate începerii/încetării unei activităţi corespunzătoare

codurilor CAEN sau intervine modificarea suprafeţelor aferente desfăşurării fiecărei activităţi, începând cu

semestrul următor acestor modificări, contribuabilii recalculează, în mod corespunzător, impozitul specific

aferent perioadei rămase din an/perioadei din anul calendaristic pentru care contribuabilul a existat, prin

împărţirea impozitului specific anual la 365 de zile calendaristice şi înmulţirea cu numărul de zile aferent

perioadei rămase din an/perioadei din anul calendaristic pentru care contribuabilul a existat.

În situaţia în care se înfiinţează o nouă unitate cu activităţi corespunzătoare codurilor CAEN

prevăzute de lege, începând cu semestrul următor, contribuabilii recalculează, în mod corespunzător,

impozitul specific aferent perioadei rămase din an.

În situaţia în care un sat, o comună sau o staţiune turistică de interes local dobândeşte statutul de

staţiune turistica de interes naţional, contribuabilii stabiliţi în aria de administrare a acesteia vor plăti

impozitul specific la nivelul stabilit pentru sate/comune/staţiuni de interes local pentru încă 3 ani de la

dobândirea statutului de staţiune turistică de interes naţional.

Pentru contribuabilii care încetează să existe în cursul anului, impozitul specific se recalculează în

mod corespunzător, prin împărţirea impozitului specific anual la 365 de zile calendaristice şi înmulţirea cu

numărul de zile aferent perioadei fiscale corespunzătoare fiecărui contribuabil, luând în considerare, dacă

este cazul, şi modificarea impozitului specific în cursul anului.

În cazul retragerii definitive de către autorităţile competente a autorizaţiei de

funcţionare/certificatului de clasificare pentru toate activităţile prevăzute în anexele corespunzătoare

codurilor CAEN, persoanele juridice române sunt obligate la plata impozitului pe profit începând cu

trimestrul următor retragerii autorizaţiei de funcţionare/certificatului de clasificare.

În cazul în care, în cursul unui an, un contribuabil intră în inactivitate temporară înscrisă în registrul

comerţului sau în registrul ţinut de instanţele judecătoreşti competente, după caz, acesta rămâne în sistemul

de impunere reglementat de această lege şi nu mai datorează impozitul specific începând cu semestrul

următor. În cazul în care perioada de inactivitate încetează în cursul anului, contribuabilul datorează

impozitul specific începând cu semestrul următor celui în care încetează perioada de inactivitate.

Declararea şi plata impozitului specific se efectuează semestrial, până la data de 25 inclusiv a lunii

următoare, iar suma de plată reprezintă o jumătate din impozitul specific anual.

Contribuabilii care au fost plătitori de impozit specific în anul precedent şi nu mai îndeplinesc

condiţiile pentru plata impozitului specific, în anul următor, aplică sistemul de declarare şi plată a

impozitului pe profit prevăzut de Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare.

Contribuabilii care au fost plătitori de impozit specific unor activităţi şi care anterior au realizat

pierdere fiscală recuperează pierderea din profiturile impozabile obţinute în următorii 7 ani consecutivi, de la

data la care au revenit la sistemul de impozitare reglementat de titlul II Impozitul pe profit din Legea nr.

227/2015, cu modificările şi completările ulterioare. Pierderea fiscală se recuperează în perioada cuprinsă

între data înregistrării pierderii fiscale şi limita celor 7 ani.

Contribuabilii care, în cursul anului, realizează venituri şi din alte activităţi în afara celor

corespunzătoare codurilor CAEN prevăzute mai sus, precum şi contribuabilii care desfăşoară activităţi prin

intermediul unui complex hotelier şi realizează venituri din desfăşurarea altor activităţi, aplică sistemul de

declarare şi plată a impozitului pe profit prevăzut de Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările

ulterioare. Veniturile din alte activităţi luate în calcul sunt cele înregistrate până la data de 31 decembrie a

anului respectiv, inclusiv.

47

Persoanele juridice române plătitoare de impozit pe profit comunică organelor fiscale teritoriale

aplicarea impozitului specific anual, până la data de 31 martie inclusiv a anului pentru care se plăteşte

impozitul specific.

În cazul în care, la data de 31 decembrie inclusiv, condiţiile de mai sus nu mai sunt îndeplinite,

contribuabilii comunică organelor fiscale teritoriale ieşirea din acest sistem de impunere, până la data de 31

martie inclusiv a anului următor.

Persoanele juridice plătitoare de impozit specific au obligaţia să întocmească registrul de evidenţă

fiscală în care înscriu elementele care sunt luate în calcul la stabilirea impozitului, cum ar fi: tipurile de

activităţi desfăşurate, coeficienţii şi variabilele utilizate pentru fiecare activitate care intră sub incidenţa

impozitului specific, numărul de unităţi, suprafeţele de desfăşurare a activităţilor, precum şi amortizarea

fiscală.

Formula de calcul al impozitului specific anual pentru contribuabilii care au înscrisă ca activitate

principală sau secundară activitatea cu codul CAEN: 5610 - "Restaurante", 5621 - "Activităţi de alimentaţie

(catering) pentru evenimente", 5629 - "Alte servicii de alimentaţie"

Impozit specific anual/unitate = k * (x + y * q) * z,

unde:

k - 1400, valoarea impozitului standard (lei);

x - variabilă în funcţie de rangul localităţii;

y - variabilă în funcţie de suprafaţa utilă comercială/de servire/de desfăşurare a activităţii;

z - coeficient de sezonalitate;

q = 0,9 şi reprezintă coeficient de ajustare pentru spaţiu tehnic unitate-locaţie de desfăşurare a activităţilor.

Formula de calcul al impozitului specific anual pentru contribuabilii care au înscrisă ca activitate principală

sau secundară activitatea cu codul CAEN: 5630 - "Baruri şi alte activităţi de servire a băuturilor"

Impozit specific anual/unitate - k * (x + y * q) * z,

unde:

k - 900, valoarea impozitului standard;

x - variabilă în funcţie de rangul localităţii;

y - variabilă în funcţie de suprafaţa utilă comercială/de servire/de desfăşurare a activităţii;

z - coeficient de sezonalitate;

q - 0,9 şi reprezintă coeficient de ajustare pentru spaţiu tehnic unitate = locaţie de desfăşurare a activităţilor.

Formula de calcul al impozitului specific anual pentru contribuabilii care au înscrisă ca activitate principală

sau secundară activitatea cu codul CAEN: 5510 - "Hoteluri şi alte facilităţi de cazare", 5520 - "Facilităţi de

cazare pentru vacanţe şi perioade de scurtă durată", 5530 - "Parcuri pentru rulote, campinguri şi tabere",

5590 - "Alte servicii de cazare"

Impozit specific anual/unitate = k * nr. locuri de cazare, unde:

Impozit specific standard - k - LEI/loc cazare/an

Aplicaţii practice:

1. O societate comercială supusă impozitului pe profit realizează în primul semestru al exerciţiului financiar

N venituri totale în sumă de 5 mil. lei, din care 4 mil. lei sunt venituri realizate din activitatea unui bar de

noapte. Suma totală a cheltuielilor deductibile efectuate de agentul economic este de 3,5 mil. lei. Determinaţi

cuantumul impozitului pe profit aferent semestrului I. Ştiind că agentul economic a constituit şi plătit la

sfârşitul primului trimestru al exerciţiului financiar N impozit pe profit în sumă de 400.000 lei determinaţi

cât este cuantumul impozitului pe profit de plată aferent trimestrului II.

Rezolvare:

Venituri totale = 5 mil. lei

Cheltuieli deductibile = 3,5 mil. lei

Ponderea cheltuielilor deductibile = 3,5/5 x 100 = 70%

Venituri din activitatea barului de noapte = 4 mil. lei

Cheltuieli deductibile aferente = 4 mil. lei x 70% = 2,8 mil. lei

Profit impozabil aferent = 4 mil lei – 2,8 mil. lei = 1,2 mil. lei

Impozit pe profit datorat = 1,2 mil x 16% = 192.000 lei

48

4 mil x 5% = 200.000 lei

Deoarece impozitul pe profit datorat pentru activitatea barului de noapte este mai mic de 5% din veniturile

respective, impozitul datorat pentru această activitate este de 200.000 lei.

Profit impozabil aferent celorlalte activităţi:

(5 mil. – 3.5 mil.) - (4 mil. – 2.8 mil.) = 300.000 lei

Impozit pe profit = 300.000 x 16% = 48.000 lei

Total impozit sem. I = 48.000 lei + 200.000 lei = 248.000 lei

Impozit de plată aferent trim.II = 248.000 lei – 400.000 lei = -152.000 lei

Răspuns: –152.000 lei

2. O societate comercială realizează următoarele venituri şi cheltuieli aferente trimestrului I al exerciţiului

financiar N:

- venituri din vânzarea mărfurilor: 5 mil. lei;

- venituri din prestări servicii: 2 mil. lei;

- venituri din dividende primite de la o societate comercială română: 100.000 lei;

- cheltuieli cu mărfurile vândute: 3 mil. lei;

- cheltuieli cu serviciile de la terţi: 1 mil. lei;

- cheltuieli de protocol: 100.000 lei;

- cheltuieli salariale: 200.000 lei;

- cheltuieli cu amenzile datorate autorităţilor române: 300.000 lei;

- cheltuieli cu tichetele de masă: 80.000 lei.

Determinaţi impozitul pe profit datorat de societatea comercială.

Rezolvare:

Calculul cheltuielilor nedeductibile:

1. Cheltuieli de protocol = [total venituri - (total cheltuieli - cheltuieli de protocol) - venituri neimpozabile] x

2% = (7,1 mil. – 4,58 mil. – 100.000) x 2% = 2,42 mil. x 2% = 48.400 lei

Cheltuieli nedeductibile = 100.000 lei – 48.400 lei = 51.600 lei

2. Cheltuieli cu amenzile = 300.000 lei

3. Cheltuieli cu tichete de masă = 80.000 lei

Profit impozabil = venituri totale - cheltuieli totale - venituri neimpozabile + cheltuieli nedeductibile = (5

mil. + 2 mil. + 100.000) - (3 mil. + 1 mil. + 100.000 + 200.000 + 300.000 + 80.000) – 100.000 + (51.600 +

300.000) = 7,1 mil. – 4,68 mil. – 100.000 + 351.600 = 2.671.600 lei

Impozit pe profit = 2.671.600 x 16% = 427.456 lei

Răspuns: 427.456 lei

3. O societate comercială a realizat cumulat de la începutul anului pe primele şase luni ale exerciţiului

financiar N venituri totale impozabile în valoare de 4 mil. lei, din care cifra de afaceri reprezintă 3,8 mil. lei

şi cheltuieli totale în valoare de 3 mil. lei, din care 60.000 lei cheltuieli cu impozitul pe profit. Separat de

aceste cheltuieli, în luna mai, societatea a acordat o sponsorizare în valoare de 25.000 lei.

Determinaţi care este suma impozitului pe profit pe care societatea trebuie s-o plătească la 25 iulie,

ştiind că impozitul pe profit constituit pentru primul trimestru a fost plătit la termenul legal.

Rezolvare:

Profit impozabil = 4 mil.- 3 mil. + (60.000 + 25.000) = 1.085.000 lei

Impozitul pe profit = 1.085.000 x 16% = 173.600 lei

Condiţiile de deducere:

0,5% din cifra de afaceri = 3,8 mil. x 0,5% = 19.000 lei

20% din impozitul pe profit = 173.600 x 20% = 34.720 lei

Suma de scăzut din impozitul pe profit este 19.000 lei

Impozit pe profit de plată pe semestrul I=173.600 lei – 19.000 lei = 154.600 lei.

Răspuns: 154.600 lei

4. La 30 iunie, o societate comercială plătitoare de impozit pe profit 16% prezintă următoarea situaţie

financiară:

Total venituri impozabile = 70.000 lei

Total cheltuieli = 60.000 lei, din care:

- cheltuieli de protocol = 1200 lei

49

- cheltuieli cu impozitul pe profit aferent trim. I = 1000 lei

- cheltuieli reprezentând majorări de întârziere şi penalităţi = 200 lei

Să se determine limita maximă de deductibilitate a cheltuielilor de protocol admisă la nivelul trim. II.

Rezolvare:

Cheltuieli de protocol deductibile = [70.000 - (60.000 - 1000 - 1200)] x 2% = 12.200 x 2% = 244 lei.

Răspuns: 244 lei

5. O organizaţie non-profit realizează următoarele venituri în exerciţiul financiar N:

- venituri din cotizaţiile membrilor = 50.000 lei;

- venituri din donaţii şi sponsorizări = 150.000 lei;

- venituri din finanţări nerambursabile de la Uniunea Europeană = 300.000 lei;

- venituri din activităţi comerciale = 100.000 lei.

Corespunzător acestor venituri ea realizează următoarele cheltuieli:

- cheltuieli aferente activităţii non-profit = 480.000 lei;

- cheltuieli aferente activităţii comerciale = 70.000 lei.

Determinaţi impozitul pe profit datorat de această organizaţie non-profit pentru activităţile

desfăşurate în cursul anului, dacă cursul de schimb este de 4,65 lei/Euro.

Rezolvare:

Venit neimpozabil = 50.000 + 150.000 + 300.000 = 500.000 lei

Plafon maxim de scutire din activităţi economice:

15.000 euro x 4,65 lei/euro = 69.750 lei

10% x 500.000 lei = 50.000 lei Venituri neimpozabile din activităţi comerciale = 50.000 lei

Venituri neimpozabile totale = 500.000 lei + 50.000 lei = 550.000 lei

Venituri impozabile = 600.000 – 550.000 = 50.000 lei

Raportul dintre cheltuielile pentru activităţi comerciale şi venituri comerciale = 000.100

000.70 = 0,7

Cheltuieli pentru venituri impozabile = 50.000 x 0,7 = 35.000 lei

Profit impozabil = 50.000 – 35.000 = 15.000 lei

Impozit pe profit = 15.000 lei x 16% = 2.400 lei

Răspuns: 2.400 lei.

6. La data de 31 decembrie a exerciţiului financiar N, o societate comercială plătitoare de impozit pe profit

(16%) a înregistrat următorii indicatori economico – financiari:

Capitalul social subscris şi vărsat ...................................1.000 lei

Venituri totale impozabile .............................................70.000 lei

Cheltuieli totale deductibile fiscal .................................60.000 lei.

Să se constituie rezerva legală conform limitei maxime admise de legislaţia în vigoare, în condiţiile în care

AGA a hotărât constituirea integrală a rezervei legale. Societatea se află în primul an de activitate.

Rezolvare:

Rezerva legală maximă = 1/5 x 1.000 lei = 200 lei.

Rezerva care poate fi constituită este de 5% din profitul brut = (70.000 – 60.000) x 5% = 500 lei.

Rezerva legal constituită = 200 lei

Răspuns: 200 lei.

7. O societate care desfăşoară activităţi de natura barurilor de noapte, cluburilor de noapte, discotecilor,

cazinourilor sau pariurilor sportive, la data de 31 decembrie a exerciţiului financiar N, a înregistrat următorii

indicatori economico – financiari:

Venituri totale impozabile ......................................................10.000 lei

Cheltuieli totale deductibile .....................................................6.000 lei.

Să se calculeze impozitul pe profit aferent exerciţiului N.

Rezolvare:

5% din venituri = 10.000 x 5% = 500 lei

Impozit pe profit = (10.000 – 6.000) x 16% = 640 lei

Impozit de plată = 640 lei

Răspuns: 640 lei.

50

8. La data de 31 martie a exerciţiului financiar N, o societate comercială plătitoare de impozit pe profit 16%

a înregistrat următorii indicatori economico - financiari:

Venituri totale = 14.000 lei, din care:

- dividende primite de la o persoană juridică română = 2.000 lei

Cheltuieli totale = 10.000 lei, din care:

- majorări şi penalităţi de întârziere = 100 lei

Să se determine impozitul pe profit datorat aferent trim. I.

Rezolvare:

Profit impozabil = venituri totale - cheltuieli totale - venituri neimpozabile + cheltuieli nedeductibile = =

14.000 – 10.000 – 2.000 + 100 = 2.100

Impozit pe profit = 2.100 x 16% = 336 lei

Răspuns: 336 lei.

9. La data de 30 iunie a exerciţiului financiar N, o societate comercială plătitoare de impozit pe profit 16% şi

a înregistrat următorii indicatori economico - financiari:

Total venituri impozabile = 10.000 lei

Total cheltuieli = 7.000 lei, din care:

- cheltuieli de protocol (băuturi alcoolice şi produse din tutun) = 200 lei

- cheltuieli cu impozitul pe profit trim. I = 340 lei

Să se determine impozitul pe profit cumulat la 30 iunie, din care impozitul pe profit aferent trim.II.

Rezolvare:

Cheltuieli de protocol deductibile = [10.000 - (7.000 - 200 - 340)] x 2% = 70,80 lei

Impozit pe profit cumulat = (10.000 – 7.000 + 340 + 200 – 70,80) x 16% = 3.469,20 x 16% = 555 lei

Impozit pe profit trim. II = 555 - 340 = 215 lei

Răspuns : Impozit cumulat = 555 lei, impozit trim II = 215 lei.

10. Un agent economic obţine în exerciţiul financiar N un profit impozabil dintr-un bar de noapte în

valoare de 1.000 lei. Însă veniturile din barul de noapte sunt de 9.000 lei.

Se va determina impozitul pe profit datorat, explicându-se rezultatul obţinut.

Rezolvare:

Profit impozabil aferent barului de noapte = 1.000 lei

Venituri din activitatea barului de noapte = 9.000 lei

9.000 lei x 5% = 450 lei

1.000 lei x 16% = 160 lei

În cazul în care impozitul pe profit datorat pentru activitatea barului de noapte este mai mic decât 5% din

veniturile respective, agentul economic este obligat la plata unui impozit de 5% aplicat acestor venituri

realizate.

Rezultă că impozitul pe profit datorat este 450 lei.

Răspuns: 450 lei.

11. O societate achiziţionează, pe data de 15 iunie a exerciţiului financiar N, un utilaj. Valoarea fiscală 5.600

lei, durata normala de utilizare 5 ani.

În condiţiile aplicării metodei de amortizare accelerată, care este mărimea amortizării, în anul N+1,

de funcţionare? La calculul amortizării accelerate se va utiliza cota maximă de amortizare admisă.

Rezolvare:

Pentru primul an de funcţionare, amortizarea este de 5.600 x 50% = 2.800 lei

Pentru următorii 4 ani, amortizarea este de 2.800/4 = 700 lei

Răspuns : primul an de funcţionare amortizarea este de 2.800 lei, pentru următorii 4 ani de 700 lei.

12. La data de 1 martie, o societate achiziţionează o clădire pentru extinderea activităţii. Valoarea fiscală

2.000.000 lei, durata normală de utilizare 40 ani.

Să se calculeze amortizarea pentru primul an de funcţionare.

Rezolvare:

Pentru clădiri este obligatorie aplicarea metodei liniare de amnortizare.

Amortizarea lunară = 2.000.000 lei : (40x12) = 4.166,66 lei

51

Amortizare în primul an de funcţionare = 4.166,66 x 9 = 37.500 lei

Răspuns : 37.500 lei.

13. Se achiziţionează un utilaj, conform facturii, în sumă de 14.875 lei, din care TVA 2.375 lei. Cheltuielile

de transport facturate sunt de 595 lei, din care TVA 95 lei. Durata normală de utilizare 4 ani.

Să se determine amortizarea lunară în condiţiile în care contribuabilul aplică regimul de amortizare

accelerată.

Rezolvare :

Valoarea de intrare = 14.875 – 2.375 = 12.500 lei

Amortizarea în primul an = 12.500 x 50% = 6.250 lei

Amortizarea lunară pentru următorii 3 ani = valoarea rămasă/(3x12) = 12.500 - 6.250 : 36 = 173,61 lei

Răspuns: 173,61 lei.

14. O societate comercială a înregistrat în luna martie venituri totale de 20.000 lei, din care 3.000 lei

reprezintă veniturile din producţia de imobilizări necorporale, iar 1.000 lei veniturile realizate din

despăgubiri de la societăţile de asigurare pentru pagubele produse la activele corporale proprii. În luna

februarie a aceluiaşi an, firma a achiziţionat o casă de marcat în valoare de 900 lei.

Ştiind că la data de 31 decembrie a anului anterior, societatea comercială a îndeplinit condiţiile

pentru a fi considerată microîntreprindere, stabiliţi impozitul datorat aferent trimestrului I al anului fiscal

următor, ştiind că societatea nu are salariaţi.

Rezolvare:

Venituri totale = 20.000 lei, din care 4.000 lei venituri care se scad din baza de impozitare a impozitului pe

venit.

Presupunem că societatea a pus în funcţiune casa de marcat în luna martie.

Baza de impozitare = 20.000 – 4.000 - 900 = 15.100 lei

Impozitul pe venit datorat pentru trim. I al anului fiscal următor = 15.100 lei x 3 % = 453 lei.

Răspuns: 453 lei.

15. Pentru primele 6 luni ale exerciţiului financiar N se cunosc următoarele date despre o microîntreprindere

plătitoare de impozit pe venit:

Venituri totale Din care: Cheltuieli

totale

deductibile

lei

Venituri din

despăgubiri

Venituri din

dividende

lei lei lei

Ianuarie 90.000 - - 75.000

Februarie 120.000 40.000 - 70.000

Martie 110.000 - - 90.000

Aprilie 720.000 - 110.000 490.000

Mai 825.000 - - 505.000

Iunie 830.000 - - 510.000

TOTAL 2.695.000 40.000 110.000 1.740.000

Determinaţi impozitul pe venit pe trimestrul I şi impozitul ce trebuie plătit pentru trimestrul II . Cursul de

schimb la 31 decembrie a exerciţiului financiar N este 4,3197, iar societatea nu are salariaţi.

Rezolvare:

1. Baza impozabilă = Venituri totale – venituri neimpozabile = (90.000 + 120.000 + 110.000) – 40.000 =

320.000 – 40.000 = 280.000

Impozit pe venit = 280.000 x 3% = 8.400 lei

2. Deoarece în luna iunie se depăşeşte plafonul de 2.159.850 lei echivalentul a 500.000 euro, începând cu

trimestrul II se datorează impozit pe profit.

Profit impozabil trimestrul II = Venituri totale – venituri neimpozabile –

52

- cheltuieli deductibile = 2.375.000 – 110.000 – 1.505.000 = 760.000 lei

Impozit pe profit = 760.000 x 16% = 121.600 lei

CAPITOLUL IV. IMPOZITUL PE VENIT

4.1. Sfera de aplicare a impozitului pe venit şi cotele de impozitare

Reforma fiscală, componentă esenţială a reformei economice impusă de aplicarea în ţara noastră a

principiilor economiei de piaţă, presupune adaptarea cu supleţe a modalităţilor de impunere în funcţie de

cerinţele echităţii fiscale, de principiile de politică financiară, precum şi de obiectivele de politică economică

şi socială.

Prezentul Cod fiscal aduce însă o serie de îmbunătăţiri în comparaţie cu prevederile legislaţiei

precedente. Spre exemplu, potrivit Codului fiscal, pe lângă persoanele fizice române cu domiciliul în

România sunt consideraţi rezidenţi din punct de vedere fiscal în România şi cetăţenii străini sau cetăţenii

români cu domiciliul în străinătate. Toate aceste persoane pot fi subiect al impozitului pe venit. Principala

consecinţă a acestei modificări este impozitarea în România a venitului realizat de persoanele fizice străine şi

a persoanelor fizice române fără domiciliu în România care devin rezidente.

Aplicarea impozitului pe venit reprezintă o serie de avantaje pentru stat, prin aceea că asigură un

număr de contribuabili mult mai mare, dar şi mai apropriat de numărul real al acestora, prevede o serie de

modalităţi de sancţionare a contribuabililor care se sustrag de la plata obligaţiilor şi realizează totodată un

nivel corespunzător al gradului de încasare al veniturilor bugetului de stat din această sursă.

Sunt considerate, conform legii, subiect al impozitului pe venit persoanele fizice rezidente

denumite contribuabili, şi anume:

- persoanele fizice rezidente;

- persoanele fizice nerezidente care desfăşoară o activitate independentă prin intermediul unui sediu

permanent în România;

- persoanele fizice nerezidente care desfăşoară activităţi dependente în România;

- persoanele fizice nerezidente care obţin alte categorii de venituri.

Persoanele fizice nerezidente care îndeplinesc condiţiile de rezidenţă vor fi supuse impozitului pe

venit pentru veniturile obţinute din orice sursă, atât din România, cât şi din afara României, începând cu data

de la care acestea devin rezidenţi în România. Fac excepţie persoanele fizice care dovedesc că sunt rezidenţi

ai unor state cu care România are încheiate convenţii de evitare a dublei impuneri, cărora le sunt aplicabile

prevederile convenţiilor.

Potrivit Codului fiscal, pe lângă persoanele fizice române cu domiciliul în România sunt

consideraţi rezidenţi din punct de vedere fiscal în România şi cetăţenii străini sau cetăţenii români cu

domiciliul în străinătate. Toate aceste persoane pot fi subiect al impozitului pe venit.

În sfera de aplicare a impozitului pe venit sunt cuprinse următoarele categorii de venituri

impozabile:

1. venituri din activităţi independente;

2. venituri din salarii;

3. venituri din cedarea folosinţei bunurilor;

4. venituri din investiţii;

5. venituri din pensii;

6. venituri din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură ;

7. veniturile din premii şi din jocuri de noroc;

8. venituri din transferul proprietăţilor imobiliare;

9. venituri din alte surse.

Persoanele fizice cu handicap grav sau accentuat sunt scutite de la plata impozitului pe venit pentru

veniturile realizate din: activităţi independente, din salarii şi asimilate salariilor, din pensii, din activităţi

agricole, silvicultură şi piscicultură.

De asemenea, sunt scutite de la plata impozitului pe venit, persoanele fizice, pentru veniturile

realizate din venituri din salarii şi asimilate salariilor, ca urmare a desfăşurării activităţii de creare de

programe pentru calculator, activităţii de cercetare-dezvoltare aplicativă şi/sau de dezvoltare tehnologică, ori

ca urmare a desfăşurării activităţii pe bază de contract individual de muncă încheiat pe o perioadă de 12 luni,

cu persoane juridice române care desfăşoară activităţi sezoniere dintre cele prevăzute la art. 1 al Legii nr.

53

170/2016 privind impozitul specific unor activităţi, în cursul unui an.

Sunt considerate venituri neimpozabile potrivit legii, următoarele categorii de venituri:

a) ajutoarele, indemnizaţiile şi alte forme de sprijin cu destinaţie specială, primite de la bugetul de stat,

bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, bugetele locale şi din alte fonduri publice

sau colectate public, inclusiv cele din fonduri externe nerambursabile, precum şi cele de aceeaşi natură

primite de la organizaţii neguvernamentale, potrivit statutelor proprii, sau de la alte persoane;

b) indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă acordate persoanelor fizice, altele decât cele

care obţin venituri din salarii şi asimilate salariilor;

c) indemnizaţiile pentru: risc maternal, maternitate, creşterea copilului şi îngrijirea copilului bolnav,

potrivit legii;

d) recompense acordate conform legii din fonduri publice;

e) veniturile realizate din valorificarea, prin centrele de colectare, a bunurilor mobile sub forma deşeurilor

care fac obiectul programelor naţionale finanţate din bugetul de stat sau din alte fonduri publice;

f) veniturile de orice fel, în bani sau în natură, primite la predarea deşeurilor din patrimoniul personal;

g) sumele încasate din asigurări de orice fel reprezentând despăgubiri, sume asigurate, precum şi orice alte

drepturi, cu excepţia câştigurilor primite de la societăţile de asigurări ca urmare a contractului de asigurare

încheiat între părţi, cu ocazia tragerilor de amortizare;

h) despăgubirile în bani sau în natură primite de către o persoană fizică ca urmare a unui prejudiciu

material suferit de aceasta, inclusiv despăgubirile reprezentând daunele morale;

i) sumele primite ca urmare a exproprierii pentru cauză de utilitate publică;

j) sumele primite drept despăgubiri pentru pagube suportate ca urmare a calamităţilor naturale, precum şi

pentru cazurile de invaliditate sau deces;

k) pensiile pentru invalizii de război, orfanii, văduvele/văduvii de război, pensiile acordate în cazurile de

invaliditate sau de deces pentru personalul participant la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului

român, pensiile acordate în cazurile de invaliditate sau de deces, survenite în timpul sau din cauza

serviciului, personalului încadrat în instituţiile publice de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională,

sumele fixe pentru îngrijirea pensionarilor care au fost încadraţi în gradul I de invaliditate, precum şi

pensiile, altele decât pensiile plătite din fonduri constituite prin contribuţii obligatorii la un sistem de

asigurări sociale, inclusiv cele din fonduri de pensii facultative şi cele finanţate de la bugetul de stat;

l) sumele sau bunurile primite sub formă de sponsorizare sau mecenat;

m) veniturile primite ca urmare a transferului dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile şi mobile

din patrimoniul personal, altele decât câştigurile din transferul titlurilor de valoare şi/sau aurului financiar,

precum şi altele decât cele din transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal;

n) drepturile în bani şi în natură primite de:

- militarii în termen, soldaţii şi gradaţii profesionişti care urmează modulul instruirii individuale, elevii,

studenţii şi cursanţii instituţiilor de învăţământ din sectorul de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă

naţională;

- personalul militar, militarii în termen, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul

administraţiei penitenciare, rezerviştii, pe timpul concentrării sau mobilizării;

o) bursele primite de persoanele care urmează orice formă de şcolarizare sau perfecţionare în cadru

instituţionalizat;

o^1) bursele, premiile şi alte drepturi sub formă de cazare, masă, transport, echipamente de lucru/protecţie

şi altele asemenea primite de elevi pe parcursul învăţământului profesional şi tehnic, potrivit reglementărilor

legale din domeniul educaţiei naţionale;

p) sumele sau bunurile, inclusiv titluri de valoare şi aur financiar, primite cu titlu de moştenire ori donaţie;

q) veniturile primite de membrii misiunilor diplomatice şi ai posturilor consulare pentru activităţile

desfăşurate în România în calitatea lor oficială, în condiţii de reciprocitate, în virtutea regulilor generale ale

dreptului internaţional sau a prevederilor unor acorduri speciale la care România este parte;

r) veniturile nete în valută primite de membrii misiunilor diplomatice, oficiilor consulare şi institutelor

culturale ale României amplasate în străinătate, precum şi veniturile în valută primite de personalul încadrat

în instituţiile publice de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, trimis în misiune permanentă în

străinătate;

s) veniturile primite de oficialii organismelor şi organizaţiilor internaţionale din activităţile desfăşurate în

România în calitatea lor oficială, cu condiţia ca poziţia acestora de oficial să fie confirmată de Ministerul

Afacerilor Externe;

ş) veniturile primite de cetăţeni străini pentru activitatea de consultanţă desfăşurată în România, în

conformitate cu acordurile de finanţare nerambursabilă încheiate de România cu alte state, cu organisme

54

internaţionale şi organizaţii neguvernamentale;

t) veniturile primite de cetăţeni străini pentru activităţi desfăşurate în România, în calitate de corespondenţi

de presă, cu condiţia reciprocităţii acordate cetăţenilor români pentru venituri din astfel de activităţi şi cu

condiţia ca poziţia acestor persoane să fie confirmată de Ministerul Afacerilor Externe;

ţ) sumele reprezentând diferenţa de dobândă subvenţionată pentru creditele primite în conformitate cu

legislaţia în vigoare;

u) subvenţiile primite pentru achiziţionarea de bunuri, dacă subvenţiile sunt acordate în conformitate cu

legislaţia în vigoare;

v) veniturile reprezentând avantaje în bani şi/sau în natură, stabilite potrivit legii, primite de persoanele cu

handicap, veteranii de război, invalizii, orfanii şi văduvele de război, accidentaţii de război în afara

serviciului ordonat, persoanele persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6

martie 1945, cele deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, persoanele care au efectuat stagiul

militar în detaşamentele de muncă din cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950 -

1961 şi soţiile celor decedaţi, urmaşii eroilor-martiri, răniţii şi luptătorii pentru victoria Revoluţiei Române

din Decembrie 1989 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987, precum

şi persoanele persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până

la 6 martie 1945 din motive etnice;

w) premiile obţinute de sportivii medaliaţi la campionatele mondiale, europene şi la jocurile

olimpice/paralimpice. Nu sunt venituri impozabile premiile, primele şi indemnizaţiile sportive acordate

sportivilor, antrenorilor, tehnicienilor şi altor specialişti, prevăzuţi în legislaţia în materie, în vederea

realizării obiectivelor de înaltă performanţă: clasarea pe locurile 1 - 6 la campionatele europene,

campionatele mondiale şi jocurile olimpice/paralimpice, precum şi calificarea şi participarea la turneele

finale ale campionatelor mondiale şi europene, prima grupă valorică, precum şi la jocurile

olimpice/paralimpice, în cazul jocurilor sportive. De asemenea, nu sunt venituri impozabile primele şi

indemnizaţiile sportive acordate sportivilor, antrenorilor, tehnicienilor şi altor specialişti, prevăzuţi de

legislaţia în materie, în vederea pregătirii şi participării la competiţiile internaţionale oficiale ale loturilor

reprezentative ale României. Au acelaşi regim fiscal primele acordate sportivilor, antrenorilor, tehnicienilor

şi altor specialişti, prevăzuţi în legislaţia în materie, din sumele încasate de cluburi ca urmare a calificării şi

participării la competiţii intercluburi oficiale europene sau mondiale;

x) premiile şi alte drepturi sub formă de cazare, masă, transport şi altele asemenea, obţinute de elevi şi

studenţi în cadrul competiţiilor interne şi internaţionale, inclusiv elevi şi studenţi nerezidenţi în cadrul

competiţiilor desfăşurate în România;

y) prima de stat acordată pentru economisirea şi creditarea în sistem colectiv pentru domeniul locativ, în

conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi

adecvarea capitalului;

z) alte venituri care nu sunt impozabile, astfel cum sunt precizate la fiecare categorie de venit.

Cota de impozit pentru determinarea impozitului pe veniturile din activităţi independente, salarii,

cedarea folosinţei bunurilor, pensii, activităţi agricole, premii şi alte surse este de 10% aplicată asupra

venitului impozabil corespunzător fiecărei surse din categoria respectivă.

Perioada impozabilă este anul fiscal care corespunde anului calendaristic. Prin excepţie, perioada

impozabilă este inferioară anului calendaristic, în situaţia în care decesul contribuabilului survine în cursul

anului.

4.2. Categorii de venituri impozabile

4.2.1. Venituri din activităţi independente

Veniturile din activităţi independente cuprind veniturile din activităţi de producţie, comerţ, prestări

de servicii, veniturile din profesii liberale şi veniturile din drepturi de proprietate intelectuală, realizate în

mod individual şi/sau într-o formă de asociere, inclusiv din activităţi adiacente.

Activităţile care generează venituri din activităţi independente sunt, cu titlu de exemplu:

- activităţi de producţie;

- activităţi de cumpărare efectuate în scopul revânzării;

- organizarea de spectacole culturale, sportive, distractive şi altele asemenea;

- activităţi al căror scop este facilitarea încheierii de tranzacţii comerciale printr-un intermediar, cum

ar fi: contract de comision, de mandat, de reprezentare, de agent de asigurare şi alte asemenea contracte

încheiate în conformitate cu prevederile Codului comercial, indiferent de perioada pentru care a fost încheiat

contractul;

- vânzarea în regim de consignaţie a bunurilor cumpărate în scopul revânzării sau produse pentru a fi

55

comercializate;

- activităţi de editare, imprimerie, multiplicare, indiferent de tehnica folosită, şi altele asemenea;

- transport de bunuri şi de persoane;

- activităţi de prestări de servicii.

Constituie venituri din profesii liberale veniturile obţinute din exercitarea profesiilor medicale, de

avocat, notar, auditor financiar, consultant fiscal, expert contabil, contabil autorizat, consultant de plasament

în valori mobiliare, arhitect sau a altor profesii reglementate, desfăşurate în mod independent, în condiţiile

legii.

Veniturile obţinute de avocaţii stagiari în baza contractelor de colaborare precum şi avocaţii

salarizaţi în interiorul profesiei sunt considerate venituri din activităţi independente.

Veniturile din valorificarea sub orice formă a drepturilor de proprietate intelectuală provin din

brevete de invenţie, desene şi modele, mostre, mărci de fabrică şi de comerţ, procedee tehnice, know-how,

din drepturi de autor şi drepturi conexe dreptului de autor şi altele asemenea.

Persoanele fizice care realizează venituri din cedarea folosinţei bunurilor din derularea unui număr

mai mare de 5 contracte de închiriere la sfârşitul anului fiscal, începând cu anul fiscal următor califică aceste

venituri în categoria venituri din activităţi independente şi le supun regulilor de stabilire a venitului net anual

pentru această categorie, determinat pe baza contabilităţii în partidă simplă.

Reguli de stabilire a venitului net din activităţi independente.

a) Stabilirea venitului net din activităţi independente pe baza contabilităţii în partidă simplă

Venitul net din activităţi independente se determină ca diferenţă între venitul brut şi cheltuielile

aferente realizării venitului, deductibile, pe baza datelor din contabilitatea în partidă simplă.

Venitul brut cuprinde sumele încasate şi echivalentul în lei al veniturilor în natură din desfăşurarea

activităţii, veniturile sub formă de dobânzi din creanţe comerciale sau din alte creanţe utilizate în legătură cu

o activitate independentă, câştigurile din transferul activelor din patrimoniul afacerii, utilizate într-o

activitate independentă, exclusiv contravaloarea bunurilor rămase după încetarea definitivă a activităţii,

veniturile din angajamentul de a nu desfăşura o activitate independentă sau de a nu concura cu o altă

persoană, veniturile din anularea sau scutirea unor datorii de plată apărute în legătură cu o activitate

independentă, veniturile înregistrate de casele de marcat cu memorie fiscală, instalate ca aparate de taxat pe

autovehiculele de transport persoane sau bunuri în regim de taxi.

Pentru a putea fi deduse, cheltuielile aferente veniturilor trebuie să îndeplinească următoarele

condiţii:

a) să fie efectuate în cadrul activităţilor desfăşurate în scopul realizării venitului, justificate prin

documente;

b) să fie cuprinse în cheltuielile exerciţiului financiar al anului în cursul căruia au fost plătite;

c) să respecte regulile privind amortizarea;

d) să respecte regulile privind deducerea cheltuielilor reprezentând investiţii în mijloace fixe pentru

cabinetele medicale;

e) cheltuielile cu primele de asigurare să fie efectuate pentru:

1. active corporale sau necorporale din patrimoniul afacerii;

2. activele ce servesc ca garanţie bancară pentru creditele utilizate în desfăşurarea activităţii pentru care

este autorizat contribuabilul;

3. bunurile utilizate în cadrul unor contracte de închiriere sau de leasing, potrivit clauzelor contractuale;

4. asigurarea de risc profesional;

f) să fie efectuate pentru salariaţi pe perioada delegării şi detaşării în altă localitate, în ţară şi în

străinătate, în interesul serviciului, reprezentând indemnizaţiile plătite acestora, precum şi cheltuielile de

transport şi cazare,

g) să reprezinte contribuţii de asigurări sociale plătite la sistemele proprii de asigurări sociale şi/sau

contribuţii profesionale obligatorii plătite, potrivit legii, organizaţiilor profesionale din care fac parte

contribuabilii;

h) să fie efectuate în scopul desfăşurării activităţii şi reglementate prin acte normative în vigoare;

i) în cazul activelor neamortizabile cheltuielile sunt deductibile la momentul înstrăinării şi reprezintă

preţul de cumpărare sau valoarea stabilită prin expertiză tehnică la data dobândirii, după caz.

Anumite cheltuieli au deductibilitate limitată, şi anume:

a) cheltuielile de sponsorizare şi mecenat, în limita unei cote de 5% din baza de calcul determinată ca

diferenţă dintre venitul brut şi cheltuielile deductibile, altele decât cheltuielile de sponsorizare, mecenat,

cheltuielile de protocol şi cotizaţiile plătite la asociaţiile profesionale;

56

b) cheltuielile de protocol, în limita unei cote de 2% din baza de calcul determinată conform literei a);

c) cheltuielile sociale, în limita sumei obţinute prin aplicarea unei cote de până la 5% la fondul de salarii

realizat anual;

d) scăzămintele, perisabilităţile, pierderile rezultate din manipulare/depozitare, potrivit legislaţiei în

materie, inclusiv cheltuielile cu bunuri cu termen depăşit de valabilitate potrivit legii;

e) cheltuielile reprezentând tichetele de masă, vouchere de vacanţă acordate de angajatori, potrivit legii;

f) contribuţiile efectuate în numele angajaţilor la scheme facultative de pensii facultative, precum şi cele

la schemele de pensii facultative calificate astfel în conformitate cu legislaţia privind pensiile facultative de

către Autoritatea de Supraveghere Financiară, efectuate către entităţi autorizate, stabilite în state membre ale

Uniunii Europene sau aparţinând Spaţiului Economic European, în limita echivalentului în lei a 400 euro

anual pentru o persoană;

g) prima de asigurare voluntară de sănătate, în limita echivalentului în lei a 400 euro anual pentru o

persoană;

h) cheltuielile efectuate pentru activitatea independentă, cât şi în scopul personal al contribuabilului sau

asociaţilor sunt deductibile numai pentru partea de cheltuială care este aferentă activităţii independente;

i) cheltuielile de funcţionare, întreţinere şi reparaţii, aferente autoturismelor folosite de contribuabil sau

membru asociat sunt deductibile limitat potrivit alin. (7) lit. k) la cel mult un singur autoturism aferent

fiecărei persoane;

j) cheltuielile reprezentând contribuţii sociale obligatorii pentru salariaţi, inclusiv cele pentru asigurarea

de accidente de muncă şi boli profesionale;

k) cheltuielile reprezentând contribuţia de asigurări sociale datorată de contribuabil potrivit prevederilor

titlului V - Contribuţii sociale obligatorii, indiferent dacă activitatea se desfăşoară individual şi/sau într-o

formă de asociere. Deducerea cheltuielilor respective se efectuează de organul fiscal competent la

recalcularea venitului net anual/pierderii nete anuale.

l) cheltuieli pentru asigurarea securităţii şi sănătăţii în muncă, potrivit legii

m) dobânzi aferente împrumuturilor de la persoane fizice şi juridice, altele decât instituţiile care

desfăşoară activitatea de creditare cu titlu profesional, utilizate în desfăşurarea activităţii, pe baza

contractului încheiat între părţi, în limita nivelului dobânzii de referinţă a Băncii Naţionale a României pentru împrumuturile în lei, în vigoare la data restituirii împrumutului, şi, respectiv, nivelul ratei dobânzii

pentru împrumuturile în valută;

n) cheltuielile efectuate de utilizator, reprezentând chiria - rata de leasing - în cazul contractelor de

leasing operaţional, respectiv cheltuielile cu amortizarea şi dobânzile pentru contractele de leasing financiar,

stabilite în conformitate cu prevederile privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing;

o) cotizaţii plătite la asociaţiile profesionale în limita a 4.000 euro anual;

p) cheltuielile reprezentând contribuţiile profesionale obligatorii datorate organizaţiilor profesionale din

care fac parte contribuabilii, în limita a 5% din venitul brut realizat.

Nu sunt cheltuieli deductibile următoarele:

a) sumele sau bunurile utilizate de contribuabil pentru uzul personal sau al familiei sale;

b) cheltuielile corespunzătoare veniturilor neimpozabile ale căror surse se află pe teritoriul României sau

în străinătate;

c) impozitul pe venit datorat, inclusiv impozitul pe venitul realizat în străinătate;

d) cheltuielile cu primele de asigurare, altele decăt cele deductibile integral sau limitat;

e) donaţii de orice fel;

f) amenzile, confiscările, dobânzile, penalităţile de întârziere şi penalităţile datorate autorităţilor române şi

străine, potrivit prevederilor legale, altele decât cele plătite conform clauzelor din contractele comerciale;

g) ratele aferente creditelor angajate;

h) cheltuielile de achiziţionare sau de fabricare a bunurilor şi a drepturilor amortizabile din Registrul-

inventar;

i) cheltuielile privind bunurile constatate lipsă din gestiune sau degradate şi neimputabile, dacă inventarul

nu este acoperit de o poliţă de asigurare;

j) impozitul pe venit suportat de plătitorul venitului în contul beneficiarilor de venit;

k) 50% din cheltuielile aferente vehiculelor rutiere motorizate care nu sunt utilizate exclusiv în scopul

desfăşurării activităţii şi a căror masă totală maximă autorizată nu depăşeşte 3.500 kg şi nu au mai mult de 9

scaune de pasageri, incluzând şi scaunul şoferului, aflate în proprietate sau în folosinţă. Aceste cheltuieli sunt

integral deductibile pentru situaţiile în care vehiculele respective se înscriu în oricare dintre următoarele

categorii:

1. vehiculele utilizate exclusiv pentru servicii de urgenţă, servicii de pază şi protecţie şi servicii de

57

curierat;

2. vehiculele utilizate de agenţii de vânzări şi de achiziţii;

3. vehiculele utilizate pentru transportul de persoane cu plată, inclusiv pentru serviciile de taximetrie;

4. vehiculele utilizate pentru prestarea de servicii cu plată, inclusiv pentru închirierea către alte persoane

sau pentru instruire de către şcolile de şoferi;

5. vehiculele utilizate ca mărfuri în scop comercial.

Cheltuielile care intră sub incidenţa acestor prevederi nu includ cheltuielile privind amortizarea.

În cazul vehiculelor rutiere motorizate, aflate în proprietate sau în folosinţă, care nu fac obiectul limitării

deducerii cheltuielilor se vor aplica regulile generale de deducere.

l) alte sume prevăzute prin legislaţia în vigoare.

Contribuabilii pentru care determinarea venitului anual se efectuează în sistem real au obligaţia să

completeze Registrul de evidenţă fiscală, în vederea stabilirii venitului net anual.

b) Stabilirea venitului net anual din activităţi independente pe baza normelor de venit

Pentru persoanele fizice autorizate care realizează venituri din activităţi independente şi desfăşoară

activităţi cuprinse în nomenclatorul stabilit prin ordin al ministrului Finanţelor Publice, individual, fără

angajaţi, venitul net se poate determina pe bază de norme anuale de venit.

La stabilirea normelor de venit se vor avea în vedere următoarele criterii:

- vadul comercial şi clientela;

- vârsta contribuabililor;

- timpul afectat desfăşurării activităţii;

- gradul de handicap sau de invaliditate a contribuabilului;

- activitatea se desfăşoară într-un spaţiu proprietate a contribuabilului sau închiriat;

- realizarea de lucrări, prestarea de servicii şi obţinerea de produse cu material propriu sau al clientului;

- folosirea de maşini, dispozitive şi scule, acţionate manual sau de forţă motrice;

- caracterul sezonier al unor activităţi;

- durata concediului legal de odihnă;

- desfăşurarea activităţii cu salariaţi;

- contribuţia fiecărui asociat în cazul activităţii desfăşurate în cadrul unei asocieri;

- informaţiile cuprinse în declaraţia informativă depusă în scop de TVA;

- alte criterii specifice.

Direcţiile generale regionale ale finanţelor publice teritoriale au obligaţia de a stabili şi publica

anual normele de venit în cursul trimestrului IV al anului anterior celui în care urmează a se aplica.

La stabilirea normelor anuale de venit, plafonul de venit determinat prin înmulţirea cu 12 a

salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată reprezintă venitul net anual înainte de aplicarea

criteriilor.

În cazul în care un contribuabil desfăşoară o activitate independentă pe perioade mai mici decât

anul calendaristic, norma de venit aferentă acelei activităţi se corectează astfel încât să reflecte perioada de

an calendaristic în care a fost desfăşurată activitatea respectivă.

Dacă un contribuabil desfăşoară două sau mai multe activităţi desemnate, venitul net din aceste

activităţi se stabileşte prin însumarea nivelului normelor de venit corespunzătoare fiecărei activităţi.

În cazul în care un contribuabil desfăşoară o activitate impusă pe bază de norme de venit şi o altă

activitate care nu este prevăzută în nomenclator, atunci venitul net din activităţile independente desfăşurate

de contribuabil se determină pe baza contabilităţii în partidă simplă.

Contribuabilii care desfăşoară activităţi pentru care venitul net se determină pe bază de norme de

venit au obligaţia să completeze numai partea referitoare la venituri din Registrul de evidenţă fiscală şi nu au

obligaţii privind evidenţa contabilă..

Contribuabilii pentru care venitul net se determină pe bază de norme de venit şi care în anul fiscal

anterior au înregistrat un venit brut anual mai mare decât echivalentul în lei al sumei de 100.000 euro,

începând cu anul fiscal următor, au obligaţia determinării venitului net anual în sistem real. Această categorie

de contribuabili are obligaţia să completeze corespunzător şi să depună declaraţia privind venitul

estimat/norma de venit până la data de 31 ianuarie inclusiv. Cursul de schimb valutar utilizat pentru

determinarea echivalentului în lei al sumei de 100.000 euro este cursul de schimb mediu anual comunicat de

Banca Naţională a României, la sfârşitul anului fiscal.

c) Stabilirea venitului net anual din drepturile de proprietate intelectuală

58

Venitul net din drepturile de proprietate intelectuală, inclusiv din crearea unor lucrări de artă

monumentală, se stabileşte prin scăderea din venitul brut a cheltuielilor determinate prin aplicarea cotei de

40% asupra venitului brut.

În cazul exploatării de către moştenitori a drepturilor de proprietate intelectuală, precum şi în cazul

remuneraţiei reprezentând dreptul de suită şi al remuneraţiei compensatorii pentru copia privată, venitul net

se determină prin scăderea din venitul brut a sumelor ce revin organismelor de gestiune colectivă sau altor

plătitori de asemenea venituri, potrivit legii, fără aplicarea cotei forfetare de cheltuieli.

Vnitul net din drepturi de proprietate intelectuală se determină ca diferenţă între venitul brut şi

comisionul cuvenit organismelor de gestiune colectivă sau altor plătitori care, conform legii, au atribuţii de

colectare şi de repartizare a veniturilor între titularii de drepturi, în următoarele situaţii:

a) venituri din drepturi de proprietate intelectuală transmise prin succesiune;

b) venituri din exercitarea dreptului de suită;

c) venituri reprezentând remuneraţia compensatorie pentru copia privată.

Dreptul de suită este dreptul acordat de lege autorului unei opere de artă plastică de a primi o cotă

de 5% din preţul de revânzare al operei respective, dacă revânzarea se face prin licitaţie sau prin intermediul

unui agent comisionar ori de către un comerciant. Licitatorii, agenţii comisionari şi comercianţii au obligaţia

să reţină şi să plătească autorului suma corespunzătoare cotei de 5% din preţul de vânzare.

Remuneraţia compensatorie pentru copia privată este o sumă stabilită printr-o dispoziţie expresă a

legii drept compensaţie pecuniară pentru prejudiciile cauzate titularilor de drepturi prin

reproducerea/copierea de către diverse persoane, în scop personal, a unor opere protejate, cum ar fi creaţii şi

prestaţii cuprinse într-o fixare comercială. Această remuneraţie este plătită de fabricanţii ori importatorii de

aparate ce permit reproducerea acestor opere sau de suporturi utilizabile pentru reproducerea operelor.

Remuneraţia este de 5% din preţul de vânzare sau din valoarea înscrisă în documentele vamale pentru aceste

aparate ori suporturi.

Pentru determinarea venitului net din drepturi de proprietate intelectuală, contribuabilii pot completa

numai partea referitoare la venituri din Registrul de evidenţă fiscală sau îşi îndeplinesc obligaţiile declarative

direct pe baza documentelor emise de plătitorul de venit. Contribuabilii care îşi îndeplinesc obligaţiile

declarative direct pe baza documentelor emise de plătitorul de venit au obligaţia să arhiveze şi să păstreze

documentele justificative cel puţin în limita termenului de prescripţie prevăzut de lege şi nu au obligaţii

privind evidenţa contabilă.

d) Opţiunea de a stabili venitul net anual, utilizându-se datele din contabilitatea în partidă

simplă

Contribuabilii care obţin venituri din activităţi independente, impuşi pe bază de norme de venit,

precum şi cei care obţin venituri din drepturi de proprietate intelectuală au dreptul să opteze pentru

determinarea venitului net în sistem real.

Opţiunea de a determina venitul net pe baza datelor din contabilitatea în partidă simplă este

obligatorie pentru contribuabil pe o perioadă de 2 ani fiscali consecutivi şi se consideră reînnoită pentru o

nouă perioadă dacă nu se depune o declaraţie privind venitul estimat/norma de venit de către contribuabil.

Declaraţia privind venitul estimat/norma de venit cu opţiunea privind determinarea venitului net

anual în sistem real opţiune pentru stabilirea venitului net în sistem real se depune la organul fiscal

competent până la data de 31 ianuarie inclusiv a anului următor expirării perioadei de 2 ani, în cazul

contribuabililor care au desfăşurat activitate şi în anul precedent, respectiv în termen de 30 de zile de la

începerea activităţii, în cazul contribuabililor care încep activitatea în cursul anului fiscal.

Pentru veniturile din drepturi de proprietate intelectuală, plătitorii veniturilor, persoane juridice sau

alte entităţi care au obligaţia de a conduce evidenţă contabilă au şi obligaţiile de a calcula, de a reţine şi de a

plăti impozitul corespunzător sumelor plătite prin reţinere la sursă, reprezentând plăţi anticipate, din

veniturile plătite. Impozitul care trebuie reţinut se stabileşte prin aplicarea cotei de impunere de 7% la

venitul brut şi se plăteşte la bugetul de stat până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care a fost

plătit venitul.

Plătitorii de venituri din drepturi de proprietate intelectuală nu au obligaţia calculării, reţinerii la

sursă şi plăţii impozitului reprezentând plată anticipată din veniturile plătite dacă efectuează plăţi către

asocierile fără personalitate juridică, precum şi către entităţi cu personalitate juridică, care organizează şi

conduc contabilitate proprie, potrivit legii, pentru care plata impozitului pe venit se face de către fiecare

asociat, pentru venitul său propriu.

Contribuabilii care realizează venituri din drepturi de proprietate intelectuală pot opta pentru

stabilirea impozitului pe venit ca impozit final. Opţiunea de impunere a venitului brut se exercită în scris în

momentul încheierii fiecărui raport juridic/contract şi este aplicabilă veniturilor realizate ca urmare a

59

activităţii desfăşurate pe baza acestuia. Impozitul pe venit se calculează prin reţinere la sursă la momentul

plăţii veniturilor de către plătitorii veniturilor, persoane juridice sau alte entităţi care au obligaţia de a

conduce evidenţă contabilă, prin aplicarea cotei de 10% asupra venitului brut din care se deduce cota

forfetară de cheltuieli, după caz, şi contribuţiile sociale obligatorii reţinute la sursă. Impozitul astfel calculat

şi reţinut reprezintă impozit final şi se plăteşte la bugetul de stat până la data de 25 inclusiv a lunii următoare

celei în care a fost reţinut.

Contribuabilii care realizează venituri din activităţi independente au obligaţia să efectueze plăţi

anticipate în contul impozitului anual datorat la bugetul de stat, cu excepţia veniturilor pentru care plata

anticipată se efectuează prin reţinere la sursă sau pentru care impozitul este final.

Organul fiscal are obligaţia recalculării venitului net anual/pierderii nete anuale,

determinat/determinată în sistem real, pe baza datelor din contabilitate, stabilit/stabilită potrivit Declaraţiei

privind venitul realizat, prin deducerea din venitul net anual a contribuţiei de asigurări sociale obligatorii

datorate.

4.2.2. Venituri din salarii

Sunt considerate venituri din salarii toate veniturile în bani şi/sau în natură obţinute de o persoană

fizică ce desfăşoară o activitate în baza unui contract individual de muncă sau a unui statut special prevăzut

de lege, indiferent de perioada la care se referă, de denumirea veniturilor ori de forma sub care ele se acordă,

inclusiv indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă.

În vederea impunerii, sunt asimilate salariilor:

a) indemnizaţiile din activităţi desfăşurate ca urmare a unei funcţii de demnitate publică, stabilite potrivit

legii;

b) indemnizaţiile din activităţi desfăşurate ca urmare a unei funcţii alese în cadrul persoanelor juridice fără

scop lucrativ;

c) solda lunară acordată potrivit legii;

d) sumele din profitul net cuvenite administratorilor societăţilor, potrivit legii sau actului constitutiv, după

caz, precum şi participarea la profitul unităţii pentru managerii cu contract de management;

e) sume reprezentând participarea salariaţilor la profit;

f) remuneraţia obţinută de directorii cu contract de mandat şi de membrii directoratului de la societăţile

administrate în sistem dualist şi ai consiliului de supraveghere, precum şi drepturile cuvenite managerilor, în

baza contractului de management prevăzut de lege;

g) remuneraţia primită de preşedintele asociaţiei de proprietari sau de alte persoane, în baza contractului

de mandat, potrivit Legii nr. 230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de

proprietari;

h) sumele primite de membrii fondatori ai societăţilor constituite prin subscripţie publică;

i) sumele primite de membrii comisiei de cenzori sau comitetului de audit, după caz, precum şi sumele

primite pentru participarea în consilii, comisii, comitete şi altele asemenea;

j) sumele primite de reprezentanţii în organisme tripartite;

k) indemnizaţiile şi orice alte sume de aceeaşi natură, altele decât cele acordate pentru acoperirea

cheltuielilor de transport şi cazare, primite de salariaţi, potrivit legii, pe perioada delegării/detaşării, după

caz, în altă localitate, în ţară şi în străinătate, în interesul serviciului, pentru partea care depăşeşte plafonul

neimpozabil stabilit astfel:

(i) în ţară, 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru indemnizaţie, prin hotărâre a Guvernului pentru personalul

autorităţilor şi instituţiilor publice;

(ii) străinătate, 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru diurnă prin hotărâre a Guvernului pentru personalul

român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar;

l) indemnizaţiile şi orice alte sume de aceeaşi natură, altele decât cele acordate pentru acoperirea

cheltuielilor de transport şi cazare, primite de salariaţii care au stabilite raporturi de muncă cu angajatori

nerezidenţi, pe perioada delegării/detaşării, după caz, în România, în interesul serviciului, pentru partea care

depăşeşte plafonul neimpozabil stabilit la nivelul legal pentru diurna acordată personalului român trimis în

străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, prin hotărâre a Guvernului, corespunzător

ţării de rezidenţă a angajatorului nerezident de care ar beneficia personalul din instituţiile publice din

România dacă s-ar deplasa în ţara respectivă;

m) indemnizaţiile şi orice alte sume de aceeaşi natură, altele decât cele acordate pentru acoperirea

cheltuielilor de transport şi cazare primite pe perioada deplasării, în altă localitate, în ţară şi în străinătate, în

interesul desfăşurării activităţii, astfel cum este prevăzut în raportul juridic, de către administratorii stabiliţi

potrivit actului constitutiv, contractului de administrare/mandat, de către directorii care îşi desfăşoară

60

activitatea în baza contractului de mandat potrivit legii, de către membrii directoratului de la societăţile

administrate în sistem dualist şi ai consiliului de supraveghere, potrivit legii, precum şi de către manageri, în

baza contractului de management prevăzut de lege, pentru partea care depăşeşte plafonul neimpozabil stabilit

astfel:

(i) în ţară, 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru indemnizaţie, prin hotărâre a Guvernului pentru personalul

autorităţilor şi instituţiilor publice;

(ii) în străinătate, 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru diurnă prin hotărâre a Guvernului pentru personalul

român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar;

n) indemnizaţiile şi orice alte sume de aceeaşi natură, altele decât cele acordate pentru acoperirea

cheltuielilor de transport şi cazare, primite pe perioada deplasării în România, în interesul desfăşurării

activităţii, de către administratori sau directori, care au raporturi juridice stabilite cu entităţi nerezidente,

astfel cum este prevăzut în raporturile juridice respective, pentru partea care depăşeşte plafonul neimpozabil

stabilit la nivelul legal pentru diurna acordată personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea

unor misiuni cu caracter temporar, prin hotărâre a Guvernului, corespunzător ţării de rezidenţă a entităţii

nerezidente de care ar beneficia personalul din instituţiile publice din România dacă s-ar deplasa în ţara

respectivă;

o) remuneraţia administratorilor societăţilor, companiilor/societăţilor naţionale şi regiilor autonome,

desemnaţi/numiţi în condiţiile legii, precum şi sumele primite de reprezentanţii în adunarea generală a

acţionarilor şi în consiliul de administraţie;

p) sume reprezentând salarii/solde, diferenţe de salarii/solde, dobânzi acordate în legătură cu acestea,

precum şi actualizarea lor cu indicele de inflaţie, stabilite în baza unor hotărâri judecătoreşti rămase

definitive şi irevocabile/hotărâri judecătoreşti definitive şi executorii;

q) indemnizaţiile lunare plătite conform legii de angajatori pe perioada de neconcurenţă, stabilite conform

contractului individual de muncă;

r) remuneraţia brută primită pentru activitatea prestată de zilieri, potrivit legii;

s) veniturile obţinute de către persoanele fizice care desfăşoară activităţi în cadrul misiunilor diplomatice,

oficiilor consulare şi institutelor culturale româneşti din străinătate, în conformitate cu prevederile art. 5 alin.

(1) din cap. IV secţiunea a 3-a al anexei nr. IV la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului

plătit din fonduri publice;

ş) orice alte sume sau avantaje în bani ori în natură.

În veniturile salariale nu se includ şi nu sunt, deci, impozabile, următoarele categorii de venituri:

a) ajutoarele de înmormântare, ajutoarele pentru pierderi produse în gospodăriile proprii ca urmare a

calamităţilor naturale, ajutoarele pentru bolile grave şi incurabile, ajutoarele pentru naştere, veniturile

reprezentând cadouri pentru copiii minori ai salariaţilor, cadourile oferite salariatelor, contravaloarea

transportului la şi de la locul de muncă al salariatului, costul prestaţiilor pentru tratament şi odihnă, inclusiv

transportul pentru salariaţii proprii şi membrii de familie ai acestora, acordate de angajator pentru salariaţii

proprii sau alte persoane, astfel cum este prevăzut în contractul de muncă.

Cadourile oferite de angajatori în beneficiul copiilor minori ai angajaţilor, cu ocazia Paştelui, zilei de 1

iunie, Crăciunului şi a sărbătorilor similare ale altor culte religioase, precum şi cadourile oferite angajatelor

cu ocazia zilei de 8 martie sunt neimpozabile, în măsura în care valoarea cadoului oferit fiecărei persoane, cu

orice ocazie din cele de mai sus, nu depăşeşte 150 lei.

Nu sunt incluse în veniturile salariale şi nu sunt impozabile nici veniturile de natura celor prevăzute mai

sus, realizate de persoane fizice, dacă aceste venituri sunt primite în baza unor legi speciale şi finanţate din

buget;

b) drepturile de hrană acordate de angajatori angajaţilor, în conformitate cu legislaţia în vigoare;

c) hrană acordată de angajatori angajaţilor, în cazul în care potrivit legislaţiei în materie este interzisă

introducerea alimentelor în incinta unităţii;

d) contravaloarea folosinţei locuinţei de serviciu sau a locuinţei din incinta unităţii, potrivit repartiţiei de

serviciu, numirii conform legii sau specificităţii activităţii prin cadrul normativ specific domeniului de

activitate, compensarea chiriei pentru personalul din sectorul de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă

naţională, precum şi compensarea diferenţei de chirie, suportată de persoana fizică, conform legilor speciale;

e) cazarea şi contravaloarea chiriei pentru locuinţele puse la dispoziţia oficialităţilor publice, a angajaţilor

consulari şi diplomatici care lucrează în afara ţării, în conformitate cu legislaţia în vigoare;

f) contravaloarea echipamentelor tehnice, a echipamentului individual de protecţie şi de lucru, a

alimentaţiei de protecţie, a medicamentelor şi materialelor igienico-sanitare, a altor drepturi de protecţie a

muncii, precum şi a uniformelor obligatorii şi a drepturilor de echipament, ce se acordă potrivit legislaţiei în

vigoare;

61

g) contravaloarea cheltuielilor de deplasare pentru transportul între localitatea în care angajaţii îşi au

domiciliul şi localitatea unde se află locul de muncă al acestora, la nivelul unui abonament lunar, pentru

situaţiile în care nu se asigură locuinţă sau nu se suportă contravaloarea chiriei;

h) indemnizaţiile şi orice alte sume de aceeaşi natură, primite de salariaţi, pe perioada delegării şi detaşării

în altă localitate, în ţară şi în străinătate, în interesul serviciului, în limita a de 2,5 ori nivelul legal stabilit

prin hotărâre a Guvernului pentru personalul din instituţiile publice, precum şi cele primite pentru acoperirea

cheltuielilor de transport şi cazare;

i) indemnizaţiile şi orice alte sume de aceeaşi natură primite de salariaţii care au stabilite raporturi de

muncă cu angajatori nerezidenţi, pe perioada delegării/detaşării, după caz, în România, în interesul

serviciului, în limitele prevăzute de actele normative speciale aplicabile acestora, precum şi cele primite

pentru acoperirea cheltuielilor de transport şi cazare;

j) indemnizaţiile şi orice alte sume de aceeaşi natură, primite pe perioada deplasării, în altă localitate, în

ţară şi în străinătate, în interesul desfăşurării activităţii, astfel cum este prevăzut în raportul juridic, de către

administratorii stabiliţi potrivit actului constitutiv, contractului de administrare/mandat, de către directorii

care îşi desfăşoară activitatea în baza contractului de mandat potrivit legii, de către membrii directoratului de

la societăţile administrate în sistem dualist şi ai consiliului de supraveghere, potrivit legii, şi de către

manageri, în baza contractului de management prevăzut de lege, în limita plafonului neimpozabil, precum şi

cele primite pentru acoperirea cheltuielilor de transport şi cazare. Plafonul zilnic neimpozabil se acordă

numai dacă durata deplasării este mai mare de 12 ore, considerându-se fiecare 24 de ore câte o zi de

deplasare în interesul desfăşurării activităţii;

k) indemnizaţiile şi orice alte sume de aceeaşi natură, primite pe perioada deplasării în România, în

interesul desfăşurării activităţii, de către administratori sau directori, care au raporturi juridice stabilite cu

entităţi nerezidente, astfel cum este prevăzut în raporturile juridice respective, în limita plafonului

neimpozabil, precum şi cele primite pentru acoperirea cheltuielilor de transport şi cazare.

Plafonul zilnic neimpozabil se acordă numai dacă durata deplasării este mai mare de 12 ore, considerându-

se fiecare 24 de ore câte o zi de deplasare în interesul desfăşurării activităţii;

l) indemnizaţiile şi orice alte sume de aceeaşi natură primite de persoanele fizice care desfăşoară o

activitate în baza unui statut special prevăzut de lege pe perioada deplasării, respectiv delegării sau detaşării,

în altă localitate, în ţară şi în străinătate, în limitele prevăzute de actele normative speciale aplicabile

acestora, precum şi cele primite pentru acoperirea cheltuielilor de transport şi cazare;

m) sumele primite, potrivit dispoziţiilor legale, pentru acoperirea cheltuielilor de mutare în interesul

serviciului;

n) indemnizaţiile de instalare ce se acordă o singură dată, la încadrarea într-o unitate situată într-o altă

localitate decât cea de domiciliu, în primul an de activitate după absolvirea studiilor, în limita unui salariu de

bază la angajare, precum şi indemnizaţiile de instalare şi mutare acordate personalului din instituţiile publice;

o) sumele sau avantajele primite de persoane fizice din activităţi dependente desfăşurate într-un stat străin,

indiferent de tratamentul fiscal din statul respectiv, inclusiv din activităţi dependente desfăşurate la bordul

navelor şi aeronavelor operate în trafic internaţional.. Fac excepţie veniturile salariale plătite de către sau

în numele unui angajator care este rezident în România ori are sediul permanent în România, care sunt

impozabile în România numai în situaţia în care România are drept de impunere;

p) cheltuielile efectuate de angajatori/plătitori pentru pregătirea profesională şi perfecţionarea angajaţilor,

administratorilor stabiliţi potrivit actului constitutiv, contractului de administrare/mandat şi directorilor care

îşi desfăşoară activitatea în baza contractului de mandat potrivit legii, astfel cum este prevăzut în raporturile

juridice respective, pregătire legată de activitatea desfăşurată de persoanele respective pentru

angajator/plătitor;

q) costul abonamentelor telefonice şi al convorbirilor telefonice, inclusiv cartelele telefonice, efectuate în

vederea îndeplinirii sarcinilor de serviciu;

r) avantajele sub forma dreptului la stock options plan, la momentul acordării şi la momentul exercitării

acestora;

s) diferenţa favorabilă dintre dobânda preferenţială stabilită prin negociere şi dobânda practicată pe piaţă,

pentru credite şi depozite;

ş) contribuţiile la un fond de pensii facultative şi cele reprezentând contribuţii la scheme de pensii

facultative, calificate astfel în conformitate cu legislaţia privind pensiile facultative de către Autoritatea de

Supraveghere Financiară, administrate de către entităţi autorizate stabilite în state membre ale Uniunii

Europene sau aparţinând Spaţiului Economic European, suportate de angajator pentru angajaţii proprii, în

limita a 400 euro anual pentru fiecare persoană;

t) primele de asigurare voluntară de sănătate, precum şi serviciile medicale furnizate sub formă de

62

abonament, suportate de angajator pentru angajaţii proprii, în limita a 400 euro anual pentru fiecare persoană;

ţ) avantajele sub forma utilizării în scop personal a vehiculelor pentru care cheltuielile sunt deductibile în

cota de 50% .

Persoanele fizice rezidente române, cu domiciliul în România şi persoanele fizice care îndeplinesc

condiţiile de rezidenţă, au dreptul la deducerea din venitul lunar din salarii a unei sume sub formă de

deducere personală, acordată pentru fiecare lună a perioadei impozabile numai pentru veniturile din salarii la

locul unde se află funcţia de bază.

Deducerea personală nu se acordă personalului trimis în misiune permanentă în străinătate, potrivit

legii.

Deducerea personală se acordă pentru persoanele fizice care au un venit lunar brut de până la 1.950

lei inclusiv, astfel:

- pentru contribuabilii care nu au persoane în întreţinere - 510 lei;

- pentru contribuabilii care au o persoană în întreţinere - 670 lei;

- pentru contribuabilii care au două persoane în întreţinere – 830 lei;

- pentru contribuabilii care au trei persoane în întreţinere - 990 lei;

- pentru contribuabilii care au patru sau mai multe persoane în întreţinere – 1.310 lei.

Pentru contribuabilii care realizează venituri brute lunare din salarii cuprinse între 1.951 lei şi 3.600

lei, inclusiv, deducerile personale sunt degresive faţă de cele de mai sus şi se stabilesc prin ordin al

ministrului finanţelor publice. Pentru contribuabilii care realizează venituri brute lunare din salarii de peste

3.600 lei nu se acordă deducerea personală.

Persoana în întreţinere poate fi soţia/soţul, copiii sau alţi membri de familie, rudele contribuabilului

sau ale soţului/soţiei acestuia până la gradul al doilea inclusiv, ale cărei venituri, impozabile şi neimpozabile,

nu depăşesc 510 lei lunar. În cazul în care o persoană este întreţinută de mai mulţi contribuabili, suma

reprezentând deducerea personală se atribuie unui singur contribuabil, conform înţelegerii între părţi. De

asemenea, copiii minori, în vârstă de până la 18 ani împliniţi, ai contribuabilului sunt consideraţi întreţinuţi.

Pentru copiii minori ai contribuabililor, suma reprezentând deducerea personală se atribuie fiecărui

contribuabil în întreţinerea căruia/cărora se află aceştia.

Suma reprezentând deducerea personală se acordă pentru persoanele aflate în întreţinerea

contribuabilului, pentru acea perioadă impozabilă din anul fiscal în care acestea au fost întreţinute. Perioada

se rotunjeşte la luni întregi în favoarea contribuabilului.

Nu sunt considerate persoane aflate în întreţinere persoanele fizice care deţin terenuri agricole şi

silvice în suprafaţă de peste 10.000 m.p. în zonele colinare şi de şes şi de peste 20.000 m.p. în zonele

montane.

Beneficiarii de venituri din salarii datorează un impozit lunar, final, care se calculează şi se reţine la

sursă de către plătitorii de venituri.

Impozitul lunar se determină astfel:

a) la locul unde se află funcţia de bază, prin aplicarea cotei de 10% asupra bazei de calcul determinate ca

diferenţă între venitul net din salarii, calculat prin deducerea din venitul brut a contribuţiilor obligatorii

aferente unei luni, datorate potrivit legii în România sau în conformitate cu instrumentele juridice

internaţionale la care România este parte, precum şi, după caz, a contribuţiei individuale la bugetul de stat

datorată potrivit legii, şi următoarele:

- deducerea personală acordată pentru luna respectivă;

- cotizaţia sindicală plătită în luna respectivă;

- contribuţiile la schemele facultative de pensii facultative, în conformitate cu legislaţia în materie, la

schemele de pensii facultative calificate astfel în conformitate cu legislaţia privind pensiile facultative de

către Autoritatea de Supraveghere Financiară, efectuate către entităţi autorizate, stabilite în state membre ale

Uniunii Europene sau aparţinând Spaţiului Economic European, astfel încât la nivelul anului să nu se

depăşească echivalentul în lei a 400 euro;

- primele de asigurare voluntară de sănătate suportate de angajaţi, precum şi serviciile medicale furnizate

sub forma de abonament, astfel încât la nivelul anului să nu se depăşească echivalentul în lei al sumei de 400

euro.

b) pentru veniturile obţinute în celelalte cazuri, prin aplicarea cotei de 10% asupra bazei de calcul

determinate ca diferenţă între venitul brut şi contribuţiile obligatorii aferente unei luni, datorate potrivit legii

în România sau în conformitate cu instrumentele juridice internaţionale la care România este parte, precum

şi, după caz, a contribuţiei individuale la bugetul de stat datorate potrivit legii, pe fiecare loc de realizare a

acestora.

63

În cazul veniturilor din salarii şi/sau al diferenţelor de venituri din salarii stabilite pentru perioade

anterioare, impozitul se calculează şi se reţine la data efectuării plăţii, în conformitate cu reglementările

legale în vigoare privind veniturile realizate în afara funcţiei de bază la data plăţii, şi se virează până la data

de 25 a lunii următoare celei în care s-au plătit.

În cazul veniturilor reprezentând salarii/solde, diferenţe de salarii/solde, dobânzi acordate în legătură

cu acestea, precum şi actualizarea lor cu indicele de inflaţie, stabilite în baza unor hotărâri judecătoreşti

rămase definitive şi irevocabile/hotărâri judecătoreşti definitive şi executorii, impozitul se calculează şi se

reţine la data efectuării plăţii, în conformitate cu reglementările legale în vigoare la data plăţii pentru

veniturile realizate în afara funcţiei de bază, şi se virează până la data de 25 a lunii următoare celei în care au

fost plătite.

Plătitorul este obligat să determine valoarea totală a impozitului anual pe veniturile din salarii,

pentru fiecare contribuabil.

Contribuabilii pot dispune asupra destinaţiei unei sume reprezentând până la 2% din impozitul

stabilit, pentru sponsorizarea entităţilor nonprofit care se înfiinţează şi funcţionează potrivit legii, unităţilor

de cult, precum şi pentru acordarea de burse private. Obligaţia calculării, reţinerii şi virării acestei sume

revine organului fiscal competent.

Plătitorii de salarii şi de venituri asimilate salariilor au obligaţia de a calcula şi de a reţine impozitul

aferent veniturilor fiecărei luni la data efectuării plăţii acestor venituri, precum şi de a-l vira la bugetul de stat

până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se plătesc aceste venituri. Prin excepţie,

impozitul aferent veniturilor fiecărei luni, calculat şi reţinut la data efectuării plăţii acestor venituri, se

virează, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare trimestrului pentru care se datorează, de către următorii

plătitori de venituri din salarii şi venituri asimilate salariilor:

a) asociaţii, fundaţii sau alte entităţi fără scop patrimonial, persoane juridice;

b) persoanele juridice plătitoare de impozit pe profit care, în anul anterior, au înregistrat venituri totale de

până la 100.000 euro şi au avut un număr mediu de până la 3 salariaţi exclusiv;

c) persoanele juridice plătitoare de impozit pe veniturile microîntreprinderilor care, în anul anterior, au

avut un număr mediu de până la 3 salariaţi exclusiv;

d) persoanele fizice autorizate şi întreprinderile individuale, precum şi persoanele fizice care exercită

profesii libere şi asocierile fără personalitate juridică constituite între persoane fizice, persoanele fizice care

deţin capacitatea de a încheia contracte individuale de muncă în calitate de angajator, care au, potrivit legii,

personal angajat pe bază de contract individual de muncă.

Plătitorii de venituri din salarii au obligaţia să completeze şi să depună declaraţia privind calcularea

şi reţinerea impozitului pentru fiecare beneficiar de venit până în ultima zi a lunii februarie a anului următor.

Plătitorul de venituri este obligat să elibereze contribuabilului, la cererea acestuia, un document care să

cuprindă cel puţin informaţii privind: datele de identificare ale contribuabilului, venitul realizat în cursul

anului, deducerile personale acordate, impozitul calculat şi reţinut.

4.2.3. Venituri din cedarea folosinţei bunurilor

Veniturile din cedarea folosinţei bunurilor sunt veniturile, în bani şi/sau în natură, provenind din

cedarea folosinţei bunurilor mobile şi imobile, obţinute de către proprietar, uzufructuar sau alt deţinător

legal.

În această categorie de venit se cuprind veniturile din închirieri şi subînchirieri de bunuri mobile şi

imobile, precum şi veniturile din arendarea bunurilor agricole, din patrimoniul personal.

Veniturile obţinute din închirieri şi subînchirieri de bunuri imobile sunt cele din cedarea folosinţei

locuinţei, caselor de vacanţă, garajelor, terenurilor şi altele asemenea, a căror folosinţă este cedată în baza

unor contracte de închiriere/subînchiriere, uzufruct, arendare şi altele asemenea, inclusiv a unor părţi din

acestea, utilizate în scop de reclamă, afişaj şi publicitate.

Veniturile din cedarea folosinţei bunurilor se stabilesc pe baza chiriei sau arendei prevăzute în

contractul încheiat între părţi, în formă scrisă, şi înregistrat la organul fiscal în raza căruia îşi are domiciliul

fiscal contribuabilul proprietar al bunurilor în termen de 15 zile de la data încheierii acestuia.

Obligaţia de a înregistra la organul fiscal contractul de cedarea folosinţei bunurilor în formă scrisă

revine proprietarului, uzufructuarului sau altui deţinător legal, după caz.

Persoanele fizice care realizează venituri din cedarea folosinţei bunurilor din derularea unui număr

mai mare de 5 contracte de închiriere la sfârşitul anului fiscal, începând cu anul fiscal următor califică aceste

venituri în categoria venituri din activităţi independente şi le supun regulilor de stabilire a venitului net

pentru această categorie.

Sunt considerate venituri din cedarea folosinţei bunurilor şi veniturile obţinute de către proprietar din

64

închirierea camerelor situate în locuinţe proprietate personală, având o capacitate de cazare în scop turistic

cuprinsă între una şi 5 camere inclusiv.

În categoria venituri din cedarea folosinţei bunurilor se cuprind şi cele realizate de contribuabilii care

obţin venituri din închirierea în scop turistic a unui număr mai mare de 5 camere de închiriat, situate în

locuinţe proprietate personală. De la data producerii evenimentului, respectiv de la data depăşirii numărului

de 5 camere de închiriat, şi până la sfârşitul anului fiscal, determinarea venitului net se realizează în sistem

real potrivit regulilor de stabilire prevăzute în categoria venituri din activităţi independente.

Veniturile obţinute din închirierea în scop turistic a camerelor situate în locuinţe proprietate

personală, având o capacitate de cazare mai mare de 5 camere de închiriat, sunt calificate ca venituri din

activităţi independente pentru care venitul net anual se determină pe bază de normă de venit sau în sistem

real. Normele anuale de venit se determină de direcţiile generale regionale ale finanţelor publice, pe baza

unor criterii stabilite prin ordin comun al ministrului economiei, comerţului şi turismului şi al ministrului

finanţelor publice şi a propunerilor Ministerului Economiei, Comerţului şi Turismului. Ministerul

Economiei, Comerţului şi Turismului propune nivelul normelor anuale de venit şi le transmite Ministerului

Finanţelor Publice în cursul trimestrului IV, dar nu mai târziu de data de 30 noiembrie a anului anterior celui

în care urmează a se aplica normele anuale de venit.

Organul fiscal competent stabileşte impozitul anual datorat pe baza declaraţiei privind venitul

estimat/norma de venit. Plata impozitului se efectuează în cursul anului către bugetul de stat în două rate

egale astfel: 50% din impozit până la data de 25 iulie inclusiv şi 50% din impozit până la data 25 noiembrie

inclusiv. Pentru declaraţiile privind venitul estimat/norma de venit depuse în luna noiembrie sau decembrie,

impozitul anual datorat se stabileşte prin decizie de impunere anuală, pe baza declaraţiei privind venitul

estimat/norma de venit şi se plăteşte în termen de cel mult 60 de zile de la data comunicării deciziei de

impunere.

Venitul brut din cedarea folosinţei bunurilor din patrimoniul personal, altele decât veniturile din

arendarea bunurilor agricole, reprezintă totalitatea sumelor în bani şi/sau echivalentul în lei al veniturilor în

natură stabilite potrivit contractului încheiat între părţi, pentru fiecare an fiscal, indiferent de momentul

încasării acestora. Venitul brut se majorează cu valoarea cheltuielilor ce cad, conform dispoziţiilor legale, în

sarcina proprietarului, uzufructuarului sau a altui deţinător legal, dacă sunt efectuate de cealaltă parte

contractantă.

Venitul net din cedarea folosinţei bunurilor se stabileşte prin deducerea din venitul brut a

cheltuielilor determinate prin aplicarea cotei de 40% asupra venitului brut.

În cazul veniturilor obţinute din arendarea bunurilor agricole din patrimoniul personal, venitul brut

se stabileşte pe baza raportului juridic/contractului încheiat între părţi şi reprezintă totalitatea sumelor în bani

încasate şi/sau echivalentul în lei al veniturilor în natură primite.

În cazul în care arenda se exprimă în natură, evaluarea în lei se va face pe baza preţurilor medii ale

produselor agricole, stabilite prin hotărâri ale consiliilor judeţene şi, respectiv, ale Consiliului General al

Municipiului Bucureşti, ca urmare a propunerilor direcţiilor teritoriale de specialitate ale Ministerului

Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, hotărâri ce trebuie emise înainte de începerea anului fiscal.

Aceste hotărâri se transmit în cadrul aceluiaşi termen direcţiilor generale generale regionale ale finanţelor

publice, pentru a fi comunicate unităţilor fiscale din subordine.

În cazul în care preţurile medii ale produselor agricole au fost modificate în cursul anului fiscal de

realizare a venitului, noile preţuri pentru evaluarea în lei a veniturilor din arendă exprimate în natură, pentru

determinarea bazei impozabile, se aplică începând cu data de 1 a lunii următoare comunicării acestora către

direcţiile generale regionale ale finanţelor publice.

Venitul net din arendă se stabileşte la fiecare plată prin deducerea din venitul brut a cheltuielilor

determinate prin aplicarea cotei de 40% asupra venitului brut.

Impozitul pe veniturile din arendă se calculează prin reţinere la sursă de către plătitorii de venit la

momentul plăţii venitului, prin aplicarea cotei de 10% asupra venitului net, impozitul fiind final şi se virează

la bugetul de stat până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care a fost reţinut.

Contribuabilii pot opta pentru determinarea venitului net din cedarea folosinţei bunurilor în sistem

real, pe baza datelor din contabilitate. Contribuabilii care obţin venituri din cedarea folosinţei bunurilor şi nu

determină venitul net din cedarea folosinţei bunurilor în sistem real, pe baza datelor din contabilitate, nu au

obligaţii de completare a Registrului de evidenţă fiscală şi de conducere a evidenţei contabile.

Opţiunea se exercită pentru fiecare an fiscal, prin completarea declaraţiei privind venitul

estimat/norma de venit pentru anul în curs şi depunerea formularului la organul fiscal competent până la data

de 31 ianuarie inclusiv. În cazul în care contribuabilii încep să realizeze în cursul anului, după data de 31

ianuarie inclusiv opţiunea se exercită în termen de 30 zile de la data producerii evenimentului.

65

În cursul anului fiscal contribuabilii sunt obligaţi să efectueze plăţi anticipate cu titlu de impozit

către bugetul de stat, în contul impozitului anual datorat, în două rate egale, astfel: 50% din impozit până la

data de 25 iulie inclusiv şi 50% din impozit până la data 25 noiembrie inclusiv.

Contribuabilii au obligaţia de a depune declaraţia privind venitul realizat la organul fiscal competent

pentru fiecare an fiscal, până la data de 25 mai inclusiv a anului următor celui de realizare a venitului.

Impozitul anual datorat se calculează de organul fiscal competent, pe baza declaraţiei privind venitul

realizat, prin aplicarea cotei de 10% asupra asupra venitului net anual determinat în sistem real pe baza

datelor din contabilitatea în partidă simplă, impozitul fiind final.

În conformitate cu legislaţia în materie5, sunt prevăzute obligaţiile ce-i revin proprietarului, printre

care şi cele referitoare la întreţinerea şi repararea locuinţei închiriate, ca de exemplu:

- să ia măsuri pentru repararea şi menţinerea în stare de siguranţă în exploatare şi de funcţionalitate a

clădirii pe toată durata închirierii locuinţei;

- să întreţină în bune condiţii elementele structurii de rezistenţă a clădirii, elementele de construcţie

exterioare ale clădirii (acoperiş, faţadă, împrejmuiri, pavimente), curţile şi grădinile, precum şi spaţiile

comune din interiorul clădirii (casa scării, casa ascensorului, holuri, coridoare, subsoluri, scări exterioare);

- să întreţină în bune condiţii instalaţiile comune proprii clădirii (ascensor, hidrofor, instalaţii de

alimentare cu apă, de canalizare, instalaţii de încălzire centrală şi de preparare a apei calde, instalaţii electrice

şi de gaze, centrale termice, crematorii, instalaţii de colectare a deşeurilor, instalaţii de antenă colectivă,

telefonice etc.).

În cazul neîndeplinirii de către proprietar a obligaţiilor care îi revin cu privire la întreţinerea şi

repararea locuinţei închiriate, lucrările pot fi executate de către chiriaşi în contul proprietarului, reţinând

contravaloarea acestora din chirie. În aceste condiţii, venitul brut din chirii se stabileşte prin majorarea sumei

încasate (reprezentând chiria) cu contravaloarea cheltuielilor de întreţinere şi reparare efectuate de chiriaşi în

contul proprietarului. Sumele plătite de chiriaşi reprezentând cheltuieli cu întreţinerea către administraţia

blocului, respectiv consumul de utilităţi nu majorează venitul brut.

Contribuabilii care realizează venituri din cedarea folosinţei bunurilor pe parcursul unui an, cu

excepţia veniturilor din arendare, datorează plăţi anticipate în contul impozitului pe venit către bugetul de

stat.

4.2.4. Venituri din investiţii

Veniturile din investiţii cuprind:

a) dividende;

b) venituri impozabile din dobânzi;

c) câştiguri din transferul titlurilor de valoare şi orice alte operaţiuni cu instrumente financiare, inclusiv

instrumente financiare derivate;

d) câştiguri din transferul aurului financiar;

e) venituri din lichidarea unei persoane juridice.

Reprezintă titlu de valoare orice valori mobiliare, titluri de participare la un fond deschis de

investiţii sau alt instrument financiar calificat astfel de către Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare,

precum şi părţile sociale.

Nu sunt venituri impozabile următoarele:

a) veniturile realizate din deţinerea şi transferul instrumentelor financiare care atestă datoria publică a

statului, precum şi a unităţilor administrativ-teritoriale, inclusiv din operaţiunile de tip repo şi reverse/repo cu

aceste instrumente, indiferent de piaţa/locul de tranzacţionare unde are loc operaţiunea;

b) venituri repartizate membrilor caselor de ajutor reciproc în funcţie de fondul social deţinut;

c) veniturile realizate la prima tranzacţionare a acţiunilor emise de Fondul Proprietatea de către persoanele

fizice cărora le-au fost emise aceste acţiuni, în condiţiile legii privind reforma în domeniile proprietăţii şi

justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente. Acelaşi regim fiscal se aplică şi veniturilor realizate la prima

tranzacţionare a acţiunilor emise de Fondul Proprietatea, de către moştenitorii titlurilor de conversie sau

acţiunilor dobândite înainte de prima tranzacţionare;

d) veniturile aferente titlurilor de plată obţinute de persoanele îndreptăţite potrivit legii, titularii iniţiali

aflaţi în evidenţa Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor sau moştenitorii acestora.

Prin noţiunea de dividend se înţelege orice distribuire făcută de o persoană juridică, în bani şi/sau în

natură, drept consecinţă a deţinerii unor titluri de participare la acea persoană juridică, exceptând

următoarele:

5 Legea locuinţei nr.114/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare

66

a) o distribuire de titluri de participare noi sau majorarea valorii nominale a titlurilor de participare

existente, ca urmare a unei operaţiuni de majorare a capitalului social;

b) o distribuire efectuată în legătură cu dobândirea/răscumpărarea titlurilor de participare proprii de către

persoana juridică;

c) o distribuire în bani sau în natură, efectuată în legătură cu lichidarea unei persoane juridice;

d) o distribuire în bani sau în natură, efectuată cu ocazia reducerii capitalului social;

e) o distribuire de prime de emisiune, proporţional cu partea ce îi revine fiecărui participant;

f) o distribuire de titluri de participare în legătură cu operaţiuni de reorganizare.

Se consideră dividende din punct de vedere fiscal şi se supun aceluiaşi regim fiscal ca veniturile din

dividende:

- câştigurile obţinute de persoanele fizice din deţinerea de titluri de participare, definite de legislaţia în

materie, la organisme de plasament colectiv;

- veniturile în bani şi în natură distribuite de societăţile agricole, cu personalitate juridică, constituite

potrivit legislaţiei în materie, unui participant la societatea respectivă drept consecinţă a deţinerii părţilor

sociale;

Câştigul sau pierderea rezultat/rezultată din transferul titlurilor de valoare, altele decât

instrumentele financiare derivate, reprezintă diferenţa pozitivă/negativă realizată între valoarea de

înstrăinare/preţul de vânzare şi valoarea lor fiscală, după caz, pe tipuri de titluri de valori, care include

costurile aferente tranzacţiei şi costuri legate de transferul de proprietate aferente împrumutului de valori

mobiliare, dovedite cu documente justificative.

În cazul tranzacţiilor cu acţiuni primite de persoanele fizice, cu titlu gratuit, în cadrul Programului

de privatizare în masă, câştigul/pierderea se determină ca diferenţă pozitivă/negativă realizată între preţul de

vânzare şi valoarea fiscală, reprezentată de valoarea nominală a acestora.

În cazul tranzacţiilor cu acţiuni dobândite la preţ preferenţial sau gratuit, în cadrul sistemului stock

options plan, câştigul se determină ca diferenţă între preţul de vânzare şi preţul de cumpărare preferenţial,

diminuat cu costurile aferente.

În cazul transferului dreptului de proprietate asupra valorilor mobiliare, câştigul/pierderea se

determină ca diferenţă pozitivă/negativă între preţul de vânzare şi valoarea fiscală, reprezentată de preţul de

cumpărare.

În cazul transferului dreptului de proprietate asupra titlurilor de participare la organismele de

plasament colectiv câştigul/pierderea se determină ca diferenţă pozitivă/negativă între preţul de

vânzare/răscumpărare şi valoarea fiscală, reprezentată de preţul de cumpărare/subscriere/emisiune care

include şi cheltuielile de tranzacţionare/subscriere.

Câştigul/pierderea din operaţiuni cu aur financiar reprezintă diferenţa pozitivă/negativă dintre

preţul de vânzare şi valoarea fiscală, care include şi costurile aferente tranzacţiei.

Câştigul/pierderea din transferul titlurilor de valoare dobândite prin schimb, inclusiv cu ocazia

reorganizărilor, se determină la înstrăinarea ulterioară a acestora, ca fiind diferenţa pozitivă/negativă dintre

preţul de vânzare şi valoarea fiscală.

În cazul operaţiunilor reglementate potrivit legii pentru excluderea/retragerea persoanelor fizice

asociaţi/acţionari, câştigul/pierderea se determină ca diferenţa între valoarea reprezentând drepturile cuvenite

asociatului/acţionarului cu luarea în calcul a datoriilor societăţii şi valoare fiscală a titlurilor de valoare

transferate.

Pentru titlurile de valoare dobândite în urma unei succesiuni, preţul de cumpărare/valoarea fiscală

la momentul transferului ulterior o reprezintă preţul de achiziţie plătit de deţinătorul defunct dovedit cu

documente justificative, al cărui moştenitor este persoana care dobândeşte titlurile de valoare în cauză, la

care se adaugă cheltuielile aferente întocmirii actelor de succesiune.

Venitul impozabil realizat din lichidarea unei persoane juridice reprezintă excedentul distribuţiilor

în bani sau în natură peste aportul la capitalul social al persoanei fizice beneficiare.

Veniturile sub formă de dividende, inclusiv sume primite ca urmare a deţinerii de titluri de

participare la organisme de plasament colectiv, se impun cu o cotă de 5% din suma acestora, impozitul fiind

final. Obligaţia calculării şi reţinerii impozitului pe veniturile sub formă de dividende revine persoanelor

juridice o dată cu plata dividendelor/sumelor către acţionari/asociaţi/investitori. Termenul de virare a

impozitului este până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care se face plata. În cazul

dividendelor/câştigurilor obţinute ca urmare a deţinerii de titluri de participare, distribuite, dar care nu au fost

plătite acţionarilor/asociaţilor/investitorilor până la sfârşitul anului în care s-au aprobat situaţiile financiare

anuale, impozitul pe dividende/câştig se plăteşte până la data de 25 ianuarie inclusiv a anului următor.

Veniturile sub formă de dobânzi pentru: depozitele la termen constituite, instrumentele de

67

economisire dobândite, contractele civile încheiate, cota de impozit fiind 10% din suma acestora. Pentru

veniturile sub formă de dobânzi, impozitul se calculează şi se reţine de către plătitorii de astfel de venituri la

momentul înregistrării în contul curent sau în contul de depozit al titularului, respectiv la momentul

răscumpărării, în cazul unor instrumente de economisire. În situaţia sumelor primite sub formă de dobândă

pentru împrumuturile acordate pe baza contractelor civile, calculul impozitului datorat se efectuează la

momentul plăţii dobânzii. Virarea impozitului pentru veniturile din dobânzi se face lunar, până la data de 25

inclusiv a lunii următoare înregistrării/răscumpărării, în cazul unor instrumente de economisire, respectiv la

momentul plăţii dobânzii, pentru venituri de această natură, pe baza contractelor civile.

Veniturile sub formă de dobânzi pentru depozitele la vedere/conturi curente, precum şi cele la

depozitele clienţilor, constituite în baza legislaţiei privind economisirea şi creditarea în sistem colectiv pentru

domeniul locativ, se impun cu o cotă de 10% din suma acestora, impozitul fiind final, indiferent de data

constituirii raportului juridic. Impozitul se calculează şi se reţine de către plătitorii de astfel de venituri la

momentul înregistrării în contul curent sau în contul de depozit al titularului. Plata impozitului se face lunar,

până la data de 25 inclusiv a lunii următoare înregistrării în cont. Veniturile sub forma dobânzilor plătite de societatea emitentă a valorilor mobiliare împrumutate, pe

parcursul perioadei de împrumut înaintea restituirii acestora, se impun cu o cotă de 10% din suma acestora,

impozitul fiind final. Calculul şi reţinerea impozitului se efectuează de plătitorul de venit la data la care

acestea sunt plătite. Termenul de plată al impozitului este până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei

în care au fost plătite contribuabilului îndreptăţit.

Venitul impozabil obţinut din lichidarea unei persoane juridice de către acţionari/asociaţi persoane

fizice sau din reducerea capitalului social, potrivit legii, care nu reprezintă distribuţii în bani sau în natură ca

urmare a restituirii cotei-părţi din aporturi, se impun cu o cotă de 10%, impozitul fiind final. Obligaţia

calculării, reţinerii şi virării impozitului revine persoanei juridice. Impozitul calculat şi reţinut la sursă se

virează până la data depunerii situaţiei financiare finale la oficiul registrului comerţului, întocmită de

lichidatori, respectiv până la data de 25 a lunii următoare celei în care a fost distribuit venitul reprezentând

reducerea capitalului social.

4.2.5. Venituri din pensii

Veniturile din pensii reprezintă sume primite ca pensii de la fondurile înfiinţate din contribuţiile

sociale obligatorii, făcute către un sistem de asigurări sociale, inclusiv cele din fonduri de pensii facultative

şi cele finanţate de la bugetul de stat, diferenţe de venituri din pensii, precum şi sume reprezentând

actualizarea acestora cu indicele de inflaţie. Drepturile primite în conformitate cu prevederile Legii nr.

411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, republicată, şi ale Legii nr. 204/2006 privind

pensiile facultative, reprezintă venituri din pensii.

Venitul impozabil lunar din pensii se stabileşte prin deducerea din venitul din pensie a sumei

neimpozabile lunare de 2.000 lei.

Impozitul pe venitul din pensii se calculează prin aplicarea cotei de impunere de 10% asupra

venitului impozabil lunar din pensii. Impozitul calculat se reţine la data efectuării plăţii pensiei şi se virează

la bugetul de stat până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se face plata pensiei,

impozitul reţinut fiind impozit final. Drepturile de pensie restante se defalchează pe lunile la care se referă,

în vederea calculării impozitului datorat, reţinerii şi virării acestuia.

Veniturile din pensiile de urmaş vor fi individualizate în funcţie de numărul acestora, iar

impozitarea se va face în raport cu drepturile cuvenite fiecărui urmaş.

În cazul veniturilor din pensii şi/sau al diferenţelor de venituri din pensii, sumelor reprezentând

actualizarea acestora cu indicele de inflaţie, stabilite în baza hotărârilor judecătoreşti rămase definitive şi

irevocabile/hotărârilor judecătoreşti definitive şi executorii, impozitul se calculează separat faţă de impozitul

aferent drepturilor lunii curente, prin aplicarea cotei de 10% asupra venitului impozabil, impozitul reţinut

fiind impozit final. Venitul impozabil din pensii se stabileşte prin deducerea din suma totală a contribuţiei

individuale de asigurări sociale de sănătate, datorată potrivit legii, şi a sumei neimpozabile lunare, stabilită

potrivit legislaţiei în vigoare la data plăţii. Impozitul se reţine la data efectuării plăţii, în conformitate cu

reglementările legale în vigoare la data plăţii veniturilor respective. Impozitul astfel reţinut se plăteşte până

la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care s-au plătit veniturile.

4.2.6. Venituri din activităţi agricole

Veniturile din activităţi agricole cuprind veniturile obţinute, individual sau într-o formă de asociere,

fără personalitate juridică, din:

a) cultivarea produselor agricole vegetale;

68

b) exploatarea pepinierelor viticole, pomicole, arbuştilor fructiferi şi altele asemenea;

c) creşterea şi exploatarea animalelor, inclusiv din valorificarea produselor de origine animală, în stare

naturală.

Veniturile obţinute din valorificarea produselor obţinute din activităţi agricole în altă modalitate

decât în stare naturală reprezintă venituri din activităţi independente şi se supun regulilor de impunere proprii

categoriei respective.

Veniturile din silvicultură şi piscicultură reprezintă veniturile obţinute din recoltarea şi valorificarea

produselor specifice fondului forestier naţional, respectiv a produselor lemnoase şi nelemnoase, precum şi

cele obţinute din exploatarea amenajărilor piscicole. Venitul net anual se determină în sistem real, pe baza

datelor din contabilitate, contribuabilii având obligaţia de a completa Registrul de evidenţă fiscală.

Nu sunt venituri impozabile veniturile obţinute de persoanele fizice din valorificarea în stare naturală

a produselor culese sau capturate din flora şi fauna sălbatică, precum şi veniturile obţinute din exploatarea

păşunilor şi fâneţelor naturale.

Venitul dintr-o activitate agricolă se stabileşte pe bază de norme de venit. Normele de venit se

stabilesc pe unitatea de suprafaţă (ha)/cap de animal/familie de albine.

Pentru perioada impozabilă din anul fiscal 2013 cuprinsă între 1 februarie 2013 şi până la sfârşitul

anului fiscal, normele de venit au fost stabilite prin lege. Începând cu anul fiscal 2014, normele de venit se

propun de către entităţile publice mandatate de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, pe baza

metodologiei stabilite prin hotărâre a Guvernului, se aprobă şi se publică de către direcţiile generale ale

finanţelor publice teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice, până cel târziu la data de 15 februarie a

anului pentru care se aplică aceste norme de venit.

Veniturile din activităţi agricole pentru care nu au fost stabilite norme de venit sunt venituri

impozabile, venitul net anual fiind determinat în sistem real, pe baza datelor din contabilitatea în partidă

simplă.

Impozitul pe venitul din activităţi agricole se calculează de organul fiscal competent prin aplicarea

unei cotei de 10% asupra venitului anual din activităţi agricole stabilit pe baza normei anuale de venit,

impozitul fiind final.

Contribuabilul care desfăşoară o activitate agricolă pentru care venitul se determină pe bază de

normă de venit are obligaţia de a depune anual o declaraţie la organul fiscal competent, până la data de 25

mai inclusiv a anului fiscal, pentru anul în curs. În cazul în care activitatea se desfăşoară în cadrul unei

asocieri fără personalitate juridică, obligaţia depunerii declaraţiei la organul fiscal competent revine

asociatului care răspunde pentru îndeplinirea obligaţiilor asociaţiei faţă de autorităţile publice în cadrul

aceluiaşi termen. Anexa declaraţiei depusă de asociatul desemnat va cuprinde şi cota de distribuire ce revine

fiecărui membru asociat din venitul impozabil calculat la nivelul asocierii.

Declaraţia prevăzută mai sus nu se depune pentru veniturile neimpozabile.

Plata impozitului anual stabilit conform deciziei de impunere anuale se efectuează către bugetul de

stat în două rate egale, astfel:

a) 50% din impozit până la data de 25 octombrie inclusiv;

b) 50% din impozit până la data de 15 decembrie inclusiv.

Contribuabilii care realizează venituri din activităţi agricole impuse în sistem real, precum şi din

silvicultură şi piscicultură, sunt obligaţi să efectueze în cursul anului plăţi anticipate cu titlu de impozit.

Plăţile anticipate se efectuează în 4 rate egale, până la data de 25 inclusiv a ultimei luni din fiecare trimestru.

Impozitul anual datorat se stabileşte de organul fiscal pe baza declaraţiei privind venitul anual realizat, care

se depune la organul fiscal competent, până la data de 25 mai inclusiv a anului următor celui de realizare a

venitului.

Contribuabilii care obţin venituri determinate pe baza normei anuale de venit nu au obligaţii de

completare a Registrului de evidenţă fiscală şi de conducere a evidenţei contabile.

În cadrul anului fiscal curent pentru veniturile realizate de persoanele fizice, individual sau într-o

formă de asociere, în cazul în care s-au înregistrat pierderi ca urmare a unor fenomene meteorologice

nefavorabile care pot fi asimilate dezastrelor naturale precum îngheţul, grindina, poleiul, inundaţiile, ploaia

abundentă, seceta, precum şi a celor produse de animalele sălbatice, care afectează peste 30% din suprafeţele

destinate producţiei agricole vegetale/animale deţinute, norma de venit se reduce proporţional cu pierderea

respectivă.

Constatarea pagubelor şi evaluarea pierderilor se face la cererea persoanelor fizice/asocierilor fără

personalitate juridică, care desfăşoară activităţi agricole pentru care venitul anual se stabileşte pe bază de

norme de venit de o comisie numită prin ordin al prefectului judeţului/municipiului Bucureşti, la propunerea

directorului executiv al direcţiei agricole judeţene/municipiului Bucureşti, comisie formată pe plan local

69

dintr-un reprezentant al primăriei, un specialist al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, un

reprezentant al direcţiei agricole judeţene/municipiului Bucureşti şi un reprezentant al direcţiei generale

regionale a finanţelor publice din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

4.2.7. Venituri din premii şi din jocuri de noroc

Veniturile din premii cuprind veniturile din concursuri organizate la gale, simpozioane, festivaluri,

concursuri naţionale sau internaţionale, concursuri pe meserii sau profesii, venituri sub formă de premii în

bani şi/sau în natură acordate sportivilor, antrenorilor, tehnicienilor şi altor specialişti prevăzuţi în legislaţia

în materie, pentru rezultatele obţinute la competiţii sportive interne şi internaţionale, altele decât cele

obţinute la campionatele mondiale, europene, jocuri olimpice şi alte competiţii internaţionale.

Veniturile din jocuri de noroc cuprind toate sumele încasate, bunurile şi serviciile primite, ca

urmare a participării la jocuri de noroc, indiferent de denumirea venitului sau de forma în care se acordă,

inclusiv cele de tip jack-pot.

Nu sunt venituri impozabile materialele publicitare, pliantele, mostrele, punctele bonus acordate cu

scopul stimulării vânzărilor.

Venitul net din premii este diferenţa dintre venitul din premii şi suma reprezentând venit

neimpozabil de 600 lei, inclusiv.

Venitul sub formă de premii dintr-un singur concurs se impune, prin reţinere la sursă, cu cotei de

10% aplicată asupra venitului net.

Veniturile din jocuri de noroc se impun prin reţinere la sursă. Impozitul datorat se determină la

fiecare plată, prin aplicarea unui barem de impunere asupra fiecărui venit brut primit de un participant de la

un organizator sau plătitor de venituri din jocuri de noroc: __________________________________________________________

| Tranşe de venit brut | Impozit |

| - lei - | - lei - | |__________________________|_______________________________|

| până la 66.750, inclusiv | 1% |

|__________________________|_______________________________| | peste 66.750 - 445.000, | 667,5 + 16% pentru ceea ce |

| inclusiv | depăşeşte suma de 66.750 lei |

|__________________________|_______________________________| | peste 445.000 | 61.187,5 + 25% pentru ceea ce |

| | depăşeşte suma de 445.000 lei |

|__________________________|_______________________________|

Obligaţia calculării, reţinerii şi plăţii impozitului revine organizatorilor/plătitorilor de venituri.

Impozitul calculat şi reţinut în momentul plăţii este impozit final şi se virează la bugetul de stat până la data

de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care a fost reţinut.

4.2.8. Venituri din transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal

La transferul dreptului de proprietate şi al dezmembrămintelor acestuia, prin acte juridice între vii

asupra construcţiilor de orice fel şi a terenurilor aferente acestora, precum şi asupra terenurilor de orice fel

fără construcţii, contribuabilii datorează un impozit care se calculează diferenţiat în funcţie de data

dobândirii.

Nu se datorează impozit în următoarele cazuri:

a) la dobândirea dreptului de proprietate asupra terenurilor şi construcţiilor de orice fel, prin reconstituirea

dreptului de proprietate în temeiul legilor speciale;

b) la dobândirea dreptului de proprietate cu titlul de donaţie între rude şi afini până la gradul al III-lea

inclusiv, precum şi între soţi;

c) în cazul actelor de desfiinţare cu efect retroactiv pentru actele de transfer al dreptului de proprietate

asupra proprietăţilor imobiliare.

d) constatarea în condiţiile art. 13 din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată,

cu modificările şi completările ulterioare.

e) în cazul transferului dreptului de proprietate imobiliară din patrimoniul personal, în condiţiile

prevederilor Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor

asumate prin credite, pentru o singură operaţiune de dare în plată.

Pentru transmisiunea dreptului de proprietate şi a dezmembrămintelor acestuia cu titlul de moştenire

nu se datorează impozit dacă succesiunea este dezbătută şi finalizată în termen de 2 ani de la data decesului

autorului succesiunii. În cazul nefinalizării procedurii succesorale în termenul prevăzut mai sus, moştenitorii

datorează un impozit de 1% calculat la valoarea masei succesorale.

70

Înstrăinarea ulterioară a proprietăţilor imobiliare dobândite în aceste condiţii va fi supusă impozitării,

cu excepţia transmiterii dreptului de proprietate prin donaţie între rude ori afini până la gradul al III-lea

inclusiv, precum şi între soţi.

Contribuabilul este persoana fizică căreia îi revine obligaţia de plată a impozitului.

În cazul transferului dreptului de proprietate sau al dezmembrămintelor acestuia prin acte juridice

între vii, contribuabil este cel din patrimoniul căruia se transferă dreptul de proprietate sau

dezmembrămintele acestuia: vânzătorul, credirentierul, transmiţătorul în cazul contractului de întreţinere, al

actului de dare în plată, al contractului de tranzacţie etc., cu excepţia transferului prin donaţie.

În contractele de schimb imobiliar calitatea de contribuabil o au toţi copermutanţii, coschimbaşii, cu

excepţia schimbului unui bun imobil, proprietate imobiliară, cu un bun mobil, situaţie în care calitatea de

contribuabil o are numai proprietarul bunului imobil.

În cazul transferului dreptului de proprietate prin donaţie, calitatea de contribuabil revine

donatarului.

Contribuabil este şi persoana fizică din patrimoniul căreia se transferă dreptul de proprietate sau

dezmembrăminte ale acestuia cu titlu de aport la capitalul social.

În cazul transferului dreptului de proprietate pentru cauză de moarte, prin succesiune legală sau

testamentară, calitatea de contribuabil revine moştenitorilor legali sau testamentari, precum şi legatarilor cu

titlu particular.

Impozitul se calculează prin aplicarea cotei de 3% asupra venitului impozabil. Venitul impozabil se

stabileşte prin deducerea din valoarea tranzacţiei a sumei neimpozabile de 450.000 lei.

Data de la care începe să curgă termenul este data dobândirii, iar calculul termenului se face în

condiţiile dreptului comun.

Impozitul se calculează la valoarea declarată de părţi în actul prin care se transferă dreptul de

proprietate sau dezmembrămintele sale.

Pentru construcţiile neterminate, la înstrăinarea acestora, valoarea se va stabili pe baza unui raport de

expertiză, care va cuprinde valoarea construcţiei neterminate la care se adaugă valoarea terenului aferent

declarată de părţi, dar nu mai puţin decât valoarea stabilită pentru teren prin expertizele camerei notarilor

publici.

La schimb imobiliar, impozitul se calculează la valoarea fiecăreia din proprietăţile imobiliare

transmise. În cazul schimbului unui bun imobil, proprietate imobiliară, cu un bun mobil, impozitul se

calculează la valoarea bunului imobil, calitatea de contribuabil fiind a persoanei fizice care transmite

proprietatea imobiliară.

Impozitul se calculează şi se încasează de notarul public înainte de autentificarea actului sau, după

caz, întocmirea încheierii de finalizare a succesiunii. Impozitul calculat şi încasat se plăteşte până la data de

25 inclusiv a lunii următoare celei în care a fost încasat. În cazul în care transferul dreptului de proprietate

sau al dezmembrămintelor acestuia se realizează prin hotărâre judecătorească sau prin altă procedură,

impozitul se calculează şi se încasează de către organul fiscal competent, pe baza deciziei de impunere în

termen de 60 de zile de la data comunicării deciziei.

În cazul transferului prin executare silită impozitul datorat de contribuabilul din patrimoniul căruia a

fost transferată proprietatea imobiliară se calculează şi se încasează de către organul fiscal competent, pe

baza deciziei de impunere în termen de 60 de zile de la data comunicării deciziei.

Notarii publici au obligaţia să depună semestrial, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare

semestrului în care a avut loc autentificarea actelor privind transferul proprietăţilor imobiliare din

patrimoniul personal, la organul fiscal teritorial o declaraţie informativă privind transferurile de proprietăţi

imobiliare, cuprinzând următoarele elemente pentru fiecare tranzacţie:

a) părţile contractante;

b) valoarea înscrisă în documentul de transfer;

c) impozitul pe venitul din transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal;

d) taxele notariale aferente transferului.

Impozitul calculat, reţinut şi virat de notari se distribuie de direcţiile generale ale finanţelor publice, astfel:

a) o cotă de 50% se face venit la bugetul consolidat;

b) o cotă de 50% se face venit la bugetul unităţilor administrativ-teritoriale pe teritoriul cărora se află

bunurile imobile ce au făcut obiectul înstrăinării.

4.2.9. Venituri din alte surse

În această categorie se includ, însă nu sunt limitate, următoarele venituri: a) prime de asigurări

suportate de o persoană fizică independentă sau de orice altă entitate, în cadrul unei activităţi pentru o

persoană fizică în legătură cu care suportatorul nu are o relaţie generatoare de venituri din salarii;

71

b) câştiguri primite de la societăţile de asigurări, ca urmare a contractului de asigurare încheiat între părţi

cu ocazia tragerilor de amortizare;

c) venituri primite de persoanele fizice pensionari, sub forma diferenţelor de preţ pentru anumite bunuri,

servicii şi alte drepturi, foşti salariaţi, potrivit clauzelor contractului de muncă sau în baza unor legi speciale;

d) venituri primite de persoanele fizice reprezentând onorarii din activitatea de arbitraj comercial;

e) venituri obţinute de persoana fizică în baza contractului de administrare încheiat potrivit prevederilor

Legii nr. 46/2008 - Codul silvic, cu modificările şi completările ulterioare. Fac excepţie veniturile realizate

din exploatarea şi valorificarea masei lemnoase, definite potrivit legislaţiei în materie, din pădurile pe care

contribuabilii le au în proprietate, în volum de maximum 20 mc/an, care sunt neimpozabile;

f) veniturile distribuite persoanelor fizice membrii formelor asociative de proprietate - persoane juridice,

prevăzute la art. 26 din Legea nr. 1/2000, cu modificările şi completările ulterioare, altele decât veniturile

neimpozabile realizate din:

1. exploatarea şi valorificarea masei lemnoase, definite potrivit legislaţiei în materie, din pădurile pe care

le au în proprietate, în volum de maximum 20 mc/an, pentru fiecare membru asociat;

2. exploatarea masei lemnoase, definite potrivit legislaţiei în materie, din pădurile pe care le au în

proprietate, în volum de maximum 20 mc/an, acordată fiecărui membru asociat.

g) veniturile realizate de contribuabilii care nu sunt înregistraţi fiscal potrivit legislaţiei în materie şi

care desfăşoară activităţi de producţie, comerţ, prestări de servicii, profesii liberale, din drepturi de

proprietate intelectuală, precum şi venituri din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură, fără a avea

caracter de continuitate şi pentru care nu sunt aplicabile prevederile cap. II "Venituri din activităţi

independente" şi cap. VII "Venituri din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură" din titlul IV al Codului

fiscal;

h) bunurile şi/sau serviciile primite de un participant la persoana juridică, acordate/furnizate de către

persoana juridică în folosul personal al acestuia;

i) suma plătită unui participant la o persoană juridică, în folosul personal al acestuia, pentru bunurile sau

serviciile achiziţionate de la acesta, peste preţul pieţei pentru astfel de bunuri ori servicii;

j) distribuirea de titluri de participare efectuată de o persoană juridică unui participant la persoana juridică,

drept consecinţă a deţinerii unor titluri de participare la acea persoană juridică;

k) dobânda penalizatoare plătită în condiţiile nerespectării termenului de plată a dividendelor distribuite

participanţilor;

l) veniturile obţinute de cedent ca urmare a cesiunii de creanţă, respectiv de cesionar din realizarea

venitului din creanţa respectivă, inclusiv în cazul drepturilor de creanţe salariale obţinute în baza unor

hotărâri judecătoreşti rămase definitive şi irevocabile/hotărâri judecătoreşti definitive şi executorii, din

patrimoniul personal.

m) veniturile, cu excepţia celor obţinute ca urmare a unor contracte încheiate în baza Legii nr.53/2003 -

Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sau în baza raporturilor de serviciu

încheiate în baza Legii nr.188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi

completările ulterioare, obţinute de către operatorii statistici din activitatea de colectare a datelor de la

populaţie şi de la persoanele juridice cuprinse în cercetările statistice efectuate în vederea producerii de

statistici oficiale.

n) indemnizaţiile pentru limită de vârstă acordate în condiţiile Legii nr.357/2015 pentru completarea Legii

nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor;

o) indemnizaţiile lunare acordate persoanelor care au avut calitatea de şef al statului român, potrivit

prevederilor Legii nr.406/2001 privind acordarea unor drepturi persoanelor care au avut calitatea de şef al

statului român.

Impozitul pe venit se calculează prin reţinere la sursă la momentul plăţii veniturilor de către plătitorii

de venituri, prin aplicarea unei cotei de 10% asupra venitului brut. Impozitul calculat şi reţinut reprezintă

impozit final şi se virează la bugetul de stat până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care a fost

reţinut.

4.3. Venitul net anual impozabil

4.3.1. Stabilirea venitului net anual impozabil

Venitul net anual impozabil se stabileşte pe fiecare sursă pentru veniturile din activităţi

independente, din cedarea folosinţei bunurilor şi din activităţi agricole prin deducerea din venitul net anual a

pierderilor fiscale reportate. Veniturile din aceste categorii ce se realizează într-o fracţiune de an sau în

perioade diferite ce reprezintă fracţiuni ale aceluiaşi an, se consideră venit anual.

72

Pierderea fiscală anuală înregistrată pe fiecare sursă din activităţi independente, cedarea folosinţei

bunurilor şi din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură se reportează şi se compensează cu venituri

obţinute din aceeaşi sursă de venit din următorii 7 ani fiscali consecutivi. Pierderile provenind din străinătate

se reportează şi se compensează cu veniturile de aceeaşi natură şi sursă, realizate în străinătate, pe fiecare

ţară, înregistrate în următorii 7 ani fiscali consecutivi.

Regulile de reportare a pierderilor sunt următoarele:

a) reportul se efectuează cronologic, în funcţie de vechimea pierderii, în următorii 5 ani consecutivi;

b) dreptul la report este personal şi netransmisibil;

c) pierderea reportată, necompensată după expirarea perioadei prevăzute la lit. a), reprezintă pierdere

definitivă a contribuabilului.

4.3.2. Declaraţii de venit estimat

Contribuabilii, precum şi asociaţiile fără personalitate juridică, care încep o activitate în cursul

anului fiscal sunt obligaţi să depună la organul fiscal competent o declaraţie referitoare la veniturile şi

cheltuielile estimate a se realiza pentru anul fiscal, în termen de 30 de zile de la data producerii

evenimentului. Fac excepţie de la prevederile prezentului alineat contribuabilii care realizează venituri pentru

care impozitul se percepe prin reţinere la sursă.

Contribuabilii care obţin venituri din cedarea folosinţei bunurilor din patrimoniul personal, altele

decât veniturile din arendare pentru care impunerea este finală, au obligaţia să depună o declaraţie privind

venitul estimat, în termen de 30 de zile de la încheierea contractului între părţi. Declaraţia privind venitul

estimat se depune o dată cu înregistrarea la organul fiscal a contractului încheiat între părţi. Contribuabilii

care obţin venituri din arendarea bunurilor agricole din patrimoniul personal au obligaţia înregistrării

contractului încheiat între părţi, precum şi a modificărilor survenite ulterior, în termen de 30 de zile de la

încheierea/producerea modificării acestuia, la organul fiscal competent.

Contribuabilii care, în anul anterior, au realizat pierderi şi cei care au realizat venituri pe perioade

mai mici decât anul fiscal, precum şi cei care, din motive obiective, estimează că vor realiza venituri care

diferă cu cel puţin 20% faţă de anul fiscal anterior depun, o dată cu declaraţia privind venitul realizat, şi

declaraţia estimativă de venit.

Contribuabilii care determină venitul net pe bază de norme de venit, precum şi cei pentru care

cheltuielile se determină în sistem forfetar şi au optat pentru determinarea venitului net în sistem real, depun,

o dată cu cererea de opţiuni, şi declaraţia de venit estimat.

4.3.3. Stabilirea plăţilor anticipate de impozit

Contribuabilii care realizează venituri din activităţi independente, din cedarea folosinţei bunurilor,

cu excepţia veniturilor din arendare, precum şi venituri din activităţi agricole impuse în sistem real, precum

şi din silvicultură şi piscicultură sunt obligaţi să efectueze în cursul anului plăţi anticipate cu titlu de impozit,

exceptându-se cazul veniturilor pentru care plăţile anticipate se stabilesc prin reţinere la sursă.

Nu se datorează plăţi anticipate în cazul contribuabililor, persoane fizice cu handicap grav sau

accentuat care realizează venituri din activităţi independente, din activităţi agricole, silvicultură şi

piscicultură, prevăzute la cap II şi VII, scutite de impozit pe venit.

Plăţile anticipate se stabilesc de organul fiscal competent, pe fiecare sursă de venit, luându-se ca

bază de calcul venitul anual estimat sau venitul net realizat în anul precedent, după caz, prin emiterea unei

decizii care se comunică contribuabililor potrivit legii. În cazul impunerilor efectuate după expirarea

termenelor de plată contribuabilii au obligaţia efectuării plăţilor anticipate la nivelul sumei datorate pentru

ultimul termen de plată al anului precedent. Diferenţa dintre impozitul anual calculat asupra venitului net

realizat în anul precedent şi suma reprezentând plăţi anticipate datorate de contribuabil la nivelul trimestrului

IV din anul anterior se repartizează pe termenele de plată următoare din cadrul anului fiscal. Pentru

declaraţiile de venit estimativ, depuse în luna decembrie, nu se mai stabilesc plăţi anticipate, venitul net

aferent perioadei până la sfârşitul anului urmând să fie supus impozitării, pe baza deciziei de impunere emise

pe baza declaraţiei de venit. Plăţile anticipate pentru veniturile din cedarea folosinţei bunurilor, cu excepţia

veniturilor din arendă, se stabilesc de organul fiscal astfel:

a) pe baza contractului încheiat între părţi; sau

b) pe baza veniturilor determinate potrivit datelor din contabilitatea în partidă simplă, potrivit opţiunii.

Plăţile anticipate se efectuează în 4 rate egale, până la data de 25 inclusiv a ultimei luni din fiecare

trimestru, iar plata impozitului anual se efectuează potrivit deciziei de impunere.

73

Nu se datorează plăţi anticipate în cazul contribuabililor care realizează venituri din arendare şi

care au optat pentru determinarea venitului net în sistem real, plata impozitului anual efectuându-se potrivit

deciziei de impunere emise pe baza declaraţiei privind venitul realizat

Pentru stabilirea plăţilor anticipate, organul fiscal va lua ca bază de calcul venitul anual estimat, în

toate situaţiile în care a fost depusă o declaraţie privind venitul net estimat pentru anul curent sau venitul din

declaraţia de venit pentru anul fiscal precedent, după caz. La stabilirea plăţilor anticipate se utilizează cota de

impozit de 16%.

Contribuabilii care realizează venituri din activităţi independente şi/sau din activităţi agricole impuse

în sistem real, silvicultură şi piscicultură şi care în cursul anului fiscal îşi încetează activitatea, precum şi cei

care intră în suspendare temporară a activităţii, potrivit legislaţiei în materie, au obligaţia de a depune la

organul fiscal competent declaraţia privind venitul estimat, însoţită de documente justificative, în termen de

30 de zile de la data producerii evenimentului, în vederea recalculării plăţilor anticipate.

4.3.4. Întocmirea şi depunerea declaraţiilor de venit

Contribuabilii care realizează, individual sau într-o formă de asociere, venituri din activităţi

independente, venituri din cedarea folosinţei bunurilor, venituri din activităţi agricole silvicultură şi

piscicultură, determinate în sistem real au obligaţia de a depune o declaraţie privind venitul realizat la

organul fiscal competent, pentru fiecare an fiscal, până la data de 25 mai inclusiv a anului următor celui de

realizare a venitului. Declaraţia privind venitul realizat se completează pentru fiecare sursă şi categorie de

venit. Pentru veniturile realizate într-o formă de asociere, venitul declarat va fi venitul net/pierderea

distribuită din asociere.

Nu se depun declaraţii privind venitul realizat, pentru următoarele categorii de venituri:

a) venituri nete determinate pe bază de norme de venit, cu excepţia contribuabililor care au depus

declaraţii de venit estimativ în luna decembrie şi pentru care nu s-au stabilit plăţi anticipate, conform legii;

b) venituri sub formă de salarii şi venituri asimilate salariilor, pentru care informaţiile sunt cuprinse în

declaraţia informativă privind calculul şi reţinerea impozitului pe fiecare beneficiar de venit;

c) venituri din investiţii, din premii şi din jocuri de noroc, a căror impunere este finală;

d) venituri din pensii;

e) venituri din activităţi agricole a căror impunere este finală;

f) venituri din transferul proprietăţilor imobiliare;

g) venituri din alte surse;

h) veniturile cu regim de impunere la sursă a căror impunere este finală;

i) venituri din cedarea folosinţei bunurilor a căror impunere este finală, cu excepţia contribuabililor care au

depus declaraţii privind venitul estimat/norma de venit în luna decembrie şi pentru care nu s-au stabilit plăţi

anticipate;

k) venituri din transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal.

4.3.5. Stabilirea şi plata impozitului pe venitul net anual impozabil Impozitul pe venitul net anual impozabil datorat este calculat de organul fiscal competent, pe baza

declaraţiei de venit, prin aplicarea cotei de 10% asupra venitului net anual impozabil din anul fiscal

respectiv.

Contribuabilii pot dispune asupra destinaţiei unei sume, reprezentând până la 2% din impozitul

datorat pe venitul net anual impozabil, câştigul net anual impozabil, pentru susţinerea entităţilor nonprofit

care se înfiinţează şi funcţionează în condiţiile legii, unităţilor de cult, precum şi pentru acordarea de burse

private, conform legii.

Organul fiscal competent are obligaţia calculării, reţinerii şi virării sumei reprezentând până la 2%

din impozitul datorat pe:

a) venitul net anual impozabil;

b) câştigul net anual din transferul titlurilor de valoare;

c) venituri din activităţi independente/activităţi agricole, impuşi pe bază de normă de venit, şi/sau din

cedarea folosinţei bunurilor, care nu au obligaţia depunerii declaraţiei privind venitul realizat.

Organul fiscal stabileşte impozitul anual datorat şi emite o decizie de impunere, în intervalul şi în

forma stabilite prin ordin al ministrului finanţelor publice.

Diferenţele de impozit rămase de achitat conform deciziei de impunere anuală se plătesc în termen

de cel mult 60 de zile de la data comunicării deciziei de impunere, perioadă pentru care nu se calculează şi

nu se datorează sumele stabilite potrivit reglementărilor în materie, privind colectarea creanţelor bugetare.

În cazul în care în perioada de prescripţie a obligaţiilor fiscale organele de inspecţie fiscală constată

74

nedepunerea declaraţiei de venit, termenul scadent al obligaţiei de plată stabilite în urma verificărilor este

termenul-limită prevăzut pentru emiterea deciziilor anuale de impunere stabilit prin ordin al preşedintelui

Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

4.4. Proprietatea comună şi asociaţiile fără personalitate juridică

Venitul net obţinut din exploatarea bunurilor şi drepturilor de orice fel, deţinute în comun, este

considerat ca fiind obţinut de proprietari, uzufructuari sau de alţi deţinători legali, înscrişi într-un document

oficial, şi se atribuie proporţional cu cotele-părţi pe care aceştia le deţin în acea proprietate sau în mod egal,

în situaţia în care acestea nu se cunosc.

În cadrul fiecărei asocieri fără personalitate juridică, constituită potrivit legii, asociaţii au obligaţia să

încheie contracte de asociere în formă scrisă, la începerea activităţii, care să cuprindă inclusiv date referitoare

la:

a) părţile contractante;

b) obiectul de activitate şi sediul asociaţiei;

c) contribuţia asociaţilor în bunuri şi drepturi;

d) cota procentuală de participare a fiecărui asociat la veniturile sau pierderile din cadrul asocierii

corespunzătoare contribuţiei fiecăruia;

e) desemnarea asociatului care să răspundă pentru îndeplinirea obligaţiilor asociaţiei faţă de autorităţile

publice;

f) condiţiile de încetare a asocierii.

Contribuţiile asociaţilor conform contractului de asociere nu sunt considerate venituri pentru

asociaţie. Contractul de asociere se înregistrează la organul fiscal competent, în termen de 30 zile de la data

încheierii acestuia. Organul fiscal are dreptul să refuze înregistrarea contractelor, în cazul în care acestea nu

cuprind datele solicitate conform prezentului alineat.

În cazul în care între membrii asociaţi există legături de rudenie până la gradul al patrulea inclusiv,

părţile sunt obligate să facă dovada că participă la realizarea venitului cu bunuri sau drepturi asupra cărora au

drept de proprietate. Pot fi membri asociaţi şi persoanele fizice care au dobândit capacitate de exerciţiu

restrânsă.

Asocierile, cu excepţia celor care realizează venituri din activităţi agricole impuse pe baza normelor

de venit, prin asociatul desemnat, au obligaţia să depună la organul fiscal competent, până la data de 15

martie a anului următor, declaraţii anuale de venit, care vor cuprinde şi distribuţia venitului net/pierderii pe

asociaţi.

O copie de pe declaraţie se transmite de către asociatul desemnat fiecărui asociat. Pe baza acestei

copii asociaţii vor cuprinde venitul net/pierderea ce le revine din activitatea asociaţiei în declaraţia privind

venitul realizat.

Venitul/pierderea anual/anuală, realizate în cadrul asocierii, se distribuie asociaţilor proporţional cu

cota procentuală de participare corespunzătoare contribuţiei, conform contractului de asociere.

Obligaţia înregistrării veniturilor şi cheltuielilor aferente activităţilor desfăşurate în cadrul asocierilor

cu o persoană juridică, contribuabil potrivit titlului II Impozit pe profit, titlului III Impozit pe veniturile

microîntreprinderilor sau Legii nr.170/2016 privind Impozitul specific, revine persoanei juridice.

4.5. Aspecte fiscale internaţionale

4.5.1. Impunerea veniturilor persoanelor fizice nerezidente

a) Impunerea veniturilor persoanelor fizice nerezidente din activităţi independente

Persoanele fizice nerezidente, care desfăşoară o activitate independentă, prin intermediul unui sediu

permanent în România, sunt impozitate la venitul net anual impozabil din activitatea independentă, ce este

atribuibil sediului permanent, care se determină ca diferenţă între venitul brut şi cheltuielile deductibile

aferente realizării venitului, în următoarele condiţii:

- în veniturile impozabile se includ numai veniturile ce sunt atribuibile sediului permanent;

- în cheltuielile deductibile se includ numai cheltuielile aferente realizării acestor venituri.

b) Impunerea veniturilor persoanelor fizice nerezidente din activităţi dependente

Veniturile din activităţi dependente obţinute ca urmare a desfăşurării activităţii în România de

persoane fizice rezidente ale unor state cu care România nu are încheiate convenţii de evitare a dublei

impuneri şi plătite de angajatori rezidenţi sau nerezidenţi se impozitează în România din prima zi de

desfăşurare a activităţii. De asemenea, se impun din prima zi de desfăşurare a activităţii dependente în

România şi veniturile obţinute de persoanele fizice care nu fac dovada rezidenţei într-un stat cu care

România are încheiată convenţie de evitare a dublei impuneri.

75

Dacă persoana fizică face dovada rezidenţei într-un stat cu care România are încheiată convenţie de

evitare a dublei impuneri, veniturile din activităţi dependente se impun dacă persoana fizică este prezentă în

România una sau mai multe perioade de timp ce depăşesc în total 183 de zile în orice perioadă de 12 luni

consecutive care se încheie în anul calendaristic în cauză sau în perioada şi condiţiile menţionate în

convenţia de evitare a dublei impuneri încheiată de România cu statul străin. Dacă persoanele fizice sunt

prezente în România o perioadă mai mică de 183 de zile în orice perioadă de 12 luni consecutive care se

încheie în anul calendaristic în cauză sau în perioada şi condiţiile menţionate în convenţia de evitare a dublei

impuneri încheiată de România cu statul străin, veniturile obţinute se impun în România dacă este îndeplinită

cel puţin una dintre următoarele condiţii:

- salariul este plătit de un angajator care este rezident sau în numele acestuia;

- salariul este suportat de un sediu permanent pe care angajatorul nerezident îl are în România (veniturile

salariale reprezintă cheltuiala deductibilă a unui sediu permanent în România).

c) Alte venituri ale persoanelor fizice nerezidente

Persoanele fizice nerezidente, care obţin alte venituri decât cele menţionate anterior, datorează

impozit potrivit reglementărilor în vigoare.

Veniturile supuse impunerii se determină pe fiecare sursă, potrivit regulilor specifice fiecărei

categorii de venit, impozitul fiind final.

Cu excepţia plăţii impozitului pe venit prin reţinere la sursă, contribuabilii persoane fizice

nerezidente, care realizează venituri din România, au obligaţia să declare şi să plătească impozitul

corespunzător fiecărei surse de venit, direct sau printr-un reprezentant fiscal.

d) Venituri obţinute din străinătate a căror impunere în România este finală

Persoanele fizice rezidente române cu domiciliul în România, realizatoare de venituri din

străinătate de natura celor a căror impunere în România este finală, datorează impozit în România pentru

aceste venituri.

Pentru veniturile obţinute din străinătate de natura celor obţinute din România şi neimpozabile în

conformitate cu prevederile prezentului titlu se aplică acelaşi tratament fiscal ca şi pentru cele obţinute din

România.

Contribuabilii care obţin venituri din străinătate au obligaţia să le declare, potrivit declaraţiei

specifice, până la data de 25 mai a anului următor celui de realizare a venitului.

Persoana fizică rezidentă într-un stat membru al Uniunii Europene sau într-un stat din Spaţiul

Economic European beneficiază de aceleaşi deduceri ca şi persoana fizică rezidentă la stabilirea bazei de

calcul pentru veniturile impozabile obţinute din România. Baza de calcul se determină după regulile proprii

fiecărei categorii de venit, în funcţie de natura acestuia. Deducerile se acordă în limita stabilită prin legislaţia

română în vigoare pentru persoana fizică rezidentă, dacă persoana fizică rezidentă într-un stat membru al

Uniunii Europene sau într-un stat din Spaţiul Economic European prezintă documente justificative şi dacă

acestea nu sunt deduse în statul de rezidenţă al persoanei fizice. Aceste prevederi nu se aplică persoanelor

fizice rezidente într-un stat din Spaţiul Economic European, altul decât un stat membru al Uniunii Europene,

cu care România nu are încheiat un instrument juridic în baza căruia să se realizeze schimbul de informaţii.

4.5.2. Creditul fiscal extern

Contribuabilii persoane fizice rezidente care realizează un venit şi care, potrivit convenţiei de

evitare a dublei impuneri încheiate de România cu un alt stat, pot fi impuse în celălalt stat, iar respectiva

convenţie prevede ca metodă de evitare a dublei impuneri metoda scutirii, respectivul venit va fi scutit de

impozit în România. Acest venit se declară în România, dar este scutit de impozit dacă se anexează

documentul justificativ eliberat de autoritatea competentă a statului străin, care atestă impozitul plătit în

străinătate.

Creditul fiscal/Scutirea se acordă dacă sunt îndeplinite, cumulativ, următoarele condiţii:

a) se aplică prevederile convenţiei de evitare a dublei impuneri încheiate între România şi statul străin în

care s-a plătit impozitul;

b) impozitul plătit în străinătate, pentru venitul obţinut în străinătate, a fost efectiv plătit în mod direct de

persoana fizică sau de reprezentantul său legal ori prin reţinere la sursă de către plătitorul venitului. Plata

impozitului în străinătate se dovedeşte printr-un document justificativ eliberat de autoritatea competentă a

statului străin respectiv.

c) venitul pentru care se acordă credit fiscal/scutire face parte din una dintre categoriile de venituri supuse

impozitului pe venit.

Creditul fiscal se acordă la nivelul impozitului plătit în străinătate, aferent venitului din sursa din

străinătate, dar nu poate fi mai mare decât partea de impozit pe venit datorat în România, aferentă venitului

76

impozabil din străinătate. În situaţia în care contribuabilul în cauză obţine venituri din străinătate din mai

multe state, creditul fiscal admis a fi dedus din impozitul datorat în România se va calcula, potrivit procedurii

de mai sus, pentru fiecare ţară şi pe fiecare natură de venit.

În vederea calculului creditului fiscal, sumele în valută se transformă la cursul de schimb mediu

anual al pieţei valutare, comunicat de Banca Naţională a României, din anul de realizare a venitului.

Veniturile din străinătate realizate de persoanele fizice rezidente, precum şi impozitul aferent, exprimate în

unităţi monetare proprii statului respectiv, dar care nu sunt cotate de Banca Naţională a României, se vor

transforma astfel:

a) din moneda statului de sursă într-o valută de circulaţie internaţională, cum ar fi dolari S.U.A. sau euro,

folosindu-se cursul de schimb din ţara de sursă;

b) din valuta de circulaţie internaţională în lei, folosindu-se cursul de schimb mediu anual al acesteia,

comunicat de Banca Naţională a României, din anul de realizare a venitului respectiv.

Aplicaţii practice:

1. O salariată a unei societăţi comerciale obţine la locul de muncă de bază următoarele venituri, în luna

martie a exerciţiului financiar N:

- salariu de bază = 1.200 lei;

- spor de vechime = 15%;

- un cadou cu ocazia zilei de 8 martie în valoare de 250 lei.

Salariata are în întreţinere un copil minor şi pe mama sa care nu obţine venituri şi este proprietara unui teren

agricol în suprafaţă de 5.000 mp. Determinaţi venitul net din salarii, impozitul pe salarii aferent lunii martie,

şi salariul net pe care îl primeşte angajata.

Rezolvare:

Venitul din salarii = 1.200 lei + 1.200 lei x 15% + (250 - 150) =

= 1.200 lei + 180 lei + 100 lei = 1.480 lei

Cadourile primite cu ocazia zilei de 8 martie sunt neimpozabile până la limita de 150 lei.

Venitul net = Venitul brut - contribuţii obligatorii

Venitul net = 1.480 - (0,5% x 1.480 + 5,5% x 1.480 + 10,5% x 1.480) =

= 1.480 - (7 + 81 + 155) = 1.480 – 243 = 1.237 lei

Venit bază de calcul = 1.237 - 830 (deducerea personală) = 407 lei

Impozitul datorat = 407 lei x 10% = 41 lei

Salariul net = 1.480 – 243 – 41 = 1.196 lei.

2. O persoană fizică obţine la locul de muncă de bază un venit net lunar de 1.450 lei şi la un loc de

muncă unde are un contract individual de muncă cu timp parţial obţine un venit net lunar de 350 lei.

Persoana fizică lucrează la locul de muncă de bază în perioada ianuarie – septembrie, iar la celălalt

loc de muncă în perioada februarie – iunie. În venitul net nu sunt incluse contribuţiile sociale

obligatorii.

Ştiind că persoana fizică are în întreţinere o persoană şi deducerea personală lunară aferentă

este de 670 lei, determinaţi:

a) impozitul lunar pe veniturile din salarii plătit de persoana fizică;

b) impozitul total plătit în cursul anului pentru veniturile din salarii;

c) venitul net anual impozabil aferent veniturilor din salarii. Rezolvare:

a) - la funcţia de bază:

Venit bază de calcul = venitul net - deducerea personală = 1.450 - 670 = 780 lei

Impozit lunar = 780 lei x 10% = 78 lei

- la al doilea loc de muncă:

Impozit lunar = 350 x 10% = 35 lei

Total impozit = 78 + 35 = 113 lei

b) Impozit total = 78 x 9 luni + 35 x 5 luni = 702 + 175 = 877 lei

c) Venit net impozabil =780 x 9 luni + 350 x 5 luni =7.020 + 1.750 =8.770 lei

3. O persoană fizică desfăşoară activităţi de servicii de sonorizare muzicală şi optează pentru impunerea în

sistem real. Ea estimează că în exerciţiul financiar N va realiza următoarele venituri:

- venituri din prestarea serviciilor de sonorizare: 70.000 lei;

77

- venituri din dobânzi aferente disponibilităţilor din conturile la vedere:500 lei;

- venituri din sponsorizări: 3.000 lei.

În aceeaşi perioadă, ea estimează că va realiza următoarele cheltuieli:

- cheltuieli cu achiziţionarea de materiale consumabile şi obiecte de inventar: 20.000 lei;

- cheltuieli cu chiria spaţiului unde îşi are sediul: 12.000 lei;

- cheltuieli cu salariile: 18.000 lei;

- cheltuieli privind amenzile datorate autorităţilor române: 1500 lei;

- cheltuieli de protocol: 1000 lei.

La 01 iunie, persoana fizică contractează un împrumut în sumă de 300.000 lei, rambursabil integral peste 12

luni, de la o altă persoană fizică, la o rată a dobânzii de 20% pe an. Rata dobânzii de referinţă stabilită de

BNR este de 15% pe an.

Determinaţi impozitul plătit sub formă de plăţi anticipate în contul impozitului pe venit în cursul anului la

scadenţele legale.

Rezolvare:

În venitul brut nu intră veniturile din sponsorizări.

Venit brut = 70.000 + 500 = 70.500 lei

Cheltuieli de protocol deductibile = (70.500 - 50.000 ) x 2% = 410 lei

Cheltuieli deductibile = 20.000 + 12.000 + 18.000 + 410 = 50.410 lei

Cheltuielile privind amenzile nu sunt deductibile.

Venit net estimat = venit brut - cheltuieli deductibile =70.500 - 50.410 = 20.090 lei

Impozit anual (plăţi anticipate) = 20.090 x 10% = 2.009 lei plătibil în 4 tranşe egale până la data de 15 a

ultimei luni din fiecare trimestru.

Răspuns: 2.009 lei.

4. O persoană fizică română obţine în exerciţiul financiar N următoarele venituri:

- venituri impozabile din salarii obţinute în România în sumă de 5.000 lei;

- venituri impozabile din salarii obţinute într-o altă ţară în sumă de 10.000 lei (echivalent calculat la cursul de

schimb BNR). Pentru acest venit, persoana a plătit în străinătate un impozit de 3.300 lei.

Determinaţi creditul fiscal acordat de autorităţile române pentru venitul obţinut din străinătate, precum şi

impozitul pe venit plătit în România şi în străinătate.

Rezolvare:

Nu sunt incluse în veniturile salariale şi nu sunt impozabile, în înţelesul impozitului pe venit sumele sau

avantajele primite de persoane fizice din activităţi dependente desfăşurate într-un stat străin, indiferent de

tratamentul fiscal din statul respectiv. Veniturile din salarii care nu sunt impozabile în România nu fac

obiectul creditului fiscal extern.

Impozit plătit în străinătate: 3.300 lei

Impozitul datorat în România pentru veniturile din salarii obţinute din România = 5.000 lei x 10% = 500 lei.

5. O persoană fizică nerezidentă în România realizează în cursul exerciţiului financiar N venituri din dobânzi

la depozitele la termen constituite în luna septembrie în sumă de 3000 lei, venituri din premii în sumă de

8.500 lei şi venituri din servicii de consultanţă prestate în cadrul unor acorduri de finanţare gratuită încheiate

între Guvernul României şi Guvernul ţării de rezidenţă a persoanei în valoare de 10.000 lei. Între cele două

ţări nu există încheiată convenţie pentru evitarea dublei impuneri internaţionale.

Determinaţi impozitul pe venit plătit de persoana fizică nerezidentă în România.

Rezolvare:

Veniturile persoanelor fizice străine care desfăşoară în România activităţi de consultanţă în cadrul unor

acorduri de finanţare gratuită încheiate de Guvernul României cu alte guverne sunt scutite de impozitul pe

veniturile obţinute din România de nerezidenţi.

Impozit aferent veniturilor din premii: (8.500 - 600) x 16% = 7.900 x 16% = 1.264

Veniturile din dobânzi pentru depozitele la termen, certificatele de depozit şi alte instrumente de economisire

se impun cu cota de 16% .

Impozit pe dobânzi: 16% x 3.000 = 480 lei

Impozit pe venit plătit în România = 1.264 + 480 = 1.744 lei

Răspuns: 1.744 lei.

6. O persoană angajată cu contract individual de muncă obţine în luna august a exerciţiului financiar N un

venit brut de 1.900 lei. Ştiind că angajatul are o persoană în întreţinere, să se calculeze impozitul pe salariu.

78

Rezolvare:

Venit lunar brut = 1.900 lei

Deducerea personală = 670 lei

Contribuţii obligatorii lunare reţinute pe statul de salariu:

CAS = 25 % x 1.900 = 475 lei

CASS = 10% x 1.900 = 190 lei

665 lei

Venitul net = 1.900 lei - 665 lei = 1.235 lei

Venit bază de calcul = 1.235 lei - 670 lei = 565 lei

Impozitul pe venitul din salarii = 565 lei x 10 % = 56 lei.

Răspuns: 56 lei.

7. Persoană angajată cu contract individual de muncă:

- venit lunar brut = 2.400 lei

- deducere personală (are o persoană în întreţinere) = 670 lei

- cotizaţia sindicală = 10 lei

- contribuţii la schemele facultative de pensii = 30 lei (contribuţia la nivelul anului nu poate depăşi

echivalentul în lei a 400 euro).

Să se calculeze impozitul pe salariu.

Rezolvare:

Venit lunar brut = 2.400 lei

Deducerea personală = 670 lei

Cotizaţia sindicală = 10 lei

Contrib. scheme facultative de pensii ocupaţionale = 30 lei

Contribuţii obligatorii lunare reţinute pe statul de salariu:

CAS = 25 % x 2.400 = 600 lei

CASS = 10% x 2.400 = 240 lei

840 lei

Venitul net = 2.400 lei - 840 lei = 1.560 lei

Venit bază de calcul = 1.560 lei - 670 lei - 10 lei - 30 lei = 850 lei

Impozitul pe venitul din salarii = 850 lei x 10 % = 85 lei.

Răspuns: 85 lei.

CAPITOLUL V. IMPOZITUL PE VENITURILE OBŢINUTE DIN ROMÂNIA DE

NEREZIDENŢI ŞI IMPOZITUL PE REPREZENTANŢELE FIRMELOR STRĂINE

ÎNFIINŢATE ÎN ROMÂNIA

5.1. Impozitul pe veniturile obţinute din România de nerezidenţi

Nerezidenţii care obţin venituri impozabile din România au obligaţia de a plăti impozit pe aceste

venituri. Veniturile impozabile obţinute din România, indiferent dacă veniturile sunt primite în România sau

în străinătate, sunt:

a) dividende de la un rezident;

b) dobânzi de la un rezident;

c) dobânzi de la un nerezident care are un sediu permanent în România, dacă dobânda este o cheltuială a

sediului permanent/a sediului permanent desemnat;

d) redevenţe de la un rezident;

e) redevenţe de la un nerezident care are un sediu permanent în România, dacă redevenţa este o cheltuială a

sediului permanent/a sediului permanent desemnat;

f) comisioane de la un rezident;

g) comisioane de la un nerezident care are un sediu permanent în România, dacă comisionul este o

cheltuială a sediului permanent/a sediului permanent desemnat;

h) venituri din activităţi sportive şi de divertisment desfăşurate în România, indiferent dacă veniturile sunt

primite de către persoanele care participă efectiv la asemenea activităţi sau de către alte persoane;

79

i) venituri reprezentând remuneraţii primite de nerezidenţi ce au calitatea de administrator, fondator sau

membru al consiliului de administraţie al unei persoane juridice române;

k) venituri din servicii prestate în România, de orice natură şi în afara României de natura serviciilor de

management, de consultanţă în orice domeniu, de marketing, de asistenţă tehnică, de cercetare şi proiectare

în orice domeniu, de reclamă şi publicitate indiferent de forma în care sunt realizate şi celor prestate de

avocaţi, ingineri, arhitecţi, notari publici, contabili, auditori; nu reprezintă venituri impozabile în România

veniturile din transportul internaţional şi prestările de servicii accesorii acestui transport;

l) venituri din profesii independente desfăşurate în România - doctor, avocat, inginer, dentist, arhitect,

auditor şi alte profesii similare -, în cazul când sunt obţinute în alte condiţii decât prin intermediul unui sediu

permanent sau într-o perioadă ori în mai multe perioade care nu depăşesc în total 183 de zile pe parcursul

oricărui interval de 12 luni consecutive care se încheie în anul calendaristic vizat;

m) venituri din premii acordate la concursuri organizate în România;

n) venituri obţinute la jocurile de noroc practicate în România, de la fiecare joc de noroc, obţinute de la

acelaşi organizator într-o singură zi de joc;

o) venituri realizate de nerezidenţi din lichidare sau dizolvare fără lichidare a unei persoane juridice

române. Venitul brut realizat din lichidare sau dizolvare fără lichidare a unei persoane juridice române

reprezintă suma excedentului distribuţiilor în bani sau în natură care depăşeşte aportul la capitalul social al

persoanei fizice/juridice beneficiare;

p) venituri realizate din transferul masei patrimoniale fiduciare de la fiduciar la beneficiarul nerezident în

cadrul operaţiunii de fiducie.

Următoarele venituri impozabile obţinute din România sunt impozitate potrivit prevederilor privind

impozitul pe profit, respectiv impozitul pe venit, după caz:

a) veniturile unui nerezident, care sunt atribuibile unui sediu permanent/sediu permanent desemnat în

România;

b) veniturile unei persoane juridice străine obţinute din transferul proprietăţilor imobiliare situate în România

sau a oricăror drepturi legate de aceste proprietăţi, inclusiv închirierea sau cedarea folosinţei bunurilor

proprietăţii imobiliare situate în România, veniturile din exploatarea resurselor naturale situate în România,

precum şi veniturile din vânzarea-cesionarea titlurilor de participare deţinute la o persoană juridică română;

c) venituri obţinute din România de persoana juridică rezidentă într-un stat cu care România are încheiată

o convenţie de evitare a dublei impuneri din activităţi desfăşurate de artişti şi sportivi;

d) venituri ale unei persoane fizice nerezidente, obţinute dintr-o activitate dependentă desfăşurată în

România;

e) venituri primite de persoane fizice nerezidente care acţionează în calitatea lor de administrator, fondator

sau membru al consiliului de administraţie al unei persoane juridice române;

f) veniturile din pensii, în măsura în care pensia lunară depăşeşte plafonul neimpozabil;

g) veniturile unei persoane fizice nerezidente obţinute din închirierea sau din altă formă de cedare a

dreptului de folosinţă a unei proprietăţi imobiliare situate în România, din transferul proprietăţilor imobiliare

situate în România, din transferul titlurilor de participare deţinute la o persoană juridică română şi din

transferul titlurilor de valoare emise de rezidenţi români;

h) venituri obţinute din România de persoane fizice rezidente într-un stat cu care România are încheiată o

convenţie de evitare a dublei impuneri în calitate de artişti sau sportivi.

Pentru veniturile obţinute de nerezidenţi din România, plătitorii de venituri au obligaţia calculării şi

reţinerii impozitelor datorate prin stopaj la sursă şi virării lor la bugetul de stat până la data de 25 inclusiv a

lunii următoare celei în care sunt plătite veniturile. Impozitul se calculează, se reţine şi se varsă în lei la

bugetul de stat la cursul de schimb al pieţei valutare comunicat de Banca Naţională a României, valabil în

ziua reţinerii impozitului pentru nerezidenţi. În cazul dividendelor distribuite, dar care nu au fost plătite

acţionarilor sau asociaţilor până la sfârşitul anului în care s-au aprobat situaţiile financiare anuale, impozitul

pe dividende se declară şi se plăteşte până la data de 25 ianuarie a anului următor.

Impozitul datorat se calculează prin aplicarea următoarelor cote asupra veniturilor brute:

a) 1% pentru veniturile obţinute din jocuri de noroc;

b) 5% pentru veniturile din dividende;

c) 50% dacă veniturile sunt plătite într-un stat cu care România nu are încheiat un instrument juridic în

baza căruia să se realizeze schimbul de informaţii şi numai în situaţia în care veniturile sunt plătite ca urmare

a unor tranzacţii calificate ca fiind artificiale.

d) 16% în cazul oricăror alte venituri impozabile obţinute din România.

Pentru veniturile sub formă de dobânzi la depozitele la vedere/conturi curente, la depozitele la

termen, certificate de depozit şi alte instrumente de economisire la bănci şi la alte instituţii de credit

80

autorizate şi situate în România, impozitul se calculează şi se reţine de către plătitorii de astfel de venituri la

momentul înregistrării în contul de depozit al titularului, respectiv la momentul răscumpărării, în cazul

certificatelor de depozit şi al instrumentelor de economisire. Virarea impozitului pentru veniturile din

dobânzi se face lunar, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare înregistrării/răscumpărării.

Sunt scutite de impozitul pe veniturile obţinute din România de nerezidenţi următoarele venituri:

a) dobânda aferentă instrumentelor de datorie publică în lei şi în valută, veniturile obţinute din tranzacţiile

cu instrumente financiare derivate utilizate pentru realizarea operaţiunilor de administrare a riscurilor

asociate obligaţiilor de natura datoriei publice guvernamentale şi veniturile obţinute din tranzacţionarea

valorilor mobiliare emise de către Banca Naţională a României;

b) dobânda la instrumente/titluri de creanţă emise de societăţile române, constituite potrivit Legii nr.

31/1990, republicată, dacă instrumentele/titlurile de creanţă sunt emise în baza unui prospect aprobat de

autoritatea de reglementare competentă şi dobânda este plătită unei persoane care nu este o persoană afiliată

a emitentului instrumentelor/titlurilor de creanţă respective;

c) premiile unei persoane fizice nerezidente obţinute din România, ca urmare a participării la festivalurile

naţionale şi internaţionale artistice, culturale şi sportive finanţate din fonduri publice;

d) premiile acordate elevilor şi studenţilor nerezidenţi la concursurile finanţate de la bugetul de stat sau

bugetele consiliilor locale;

e) veniturile persoanelor juridice străine care desfăşoară în România activităţi de consultanţă în cadrul

unor acorduri de finanţare gratuită, încheiate de Guvernul României/autorităţi publice cu alte

guverne/autorităţi publice sau organizaţii internaţionale guvernamentale sau neguvernamentale;

f) dividendele plătite de o întreprindere, care este persoană juridică română sau persoană juridică cu sediul

social în România, înfiinţată potrivit legislaţiei europene, unei persoane juridice rezidente ori unui sediu

permanent al unei întreprinderi dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene, dacă persoana juridică străină

beneficiară a dividendelor întruneşte cumulativ următoarele condiţii: are forma de organizare reglementată

de ţara statului membru respectiv, în conformitate cu legislaţia fiscală a statului respectiv nu se consideră că

este rezident în scopul impunerii în afara Uniunii Europene, plăteşte impozit pe profi sau un impozit similar

şi deţine minimum 10% din capitalul social al întreprinderii persoană juridică română pe o perioadă perioadă

neîntreruptă de cel puţin un an, care se încheie la data plăţii dividendului

g) veniturile din dobânzi şi redevenţe la întreprinderi asociate;

h) dobânzile şi/sau dividendele plătite către fonduri de pensii, astfel cum sunt ele definite în legislaţia

statului membru al Uniunii Europene sau în unul dintre statele Asociaţiei Europene a Liberului Schimb;

i) veniturile obţinute de persoane fizice nerezidente ca urmare a participării în alt stat la un joc de noroc,

ale cărui fonduri de câştiguri provin şi din România.

Dacă un contribuabil este rezident al unei ţări cu care România a încheiat o convenţie pentru evitarea

dublei impuneri cu privire la impozitele pe venit şi capital, cota de impozit care se aplică venitului impozabil

obţinut de către acel contribuabil din România nu poate depăşi cota de impozit, prevăzută în convenţie, care

se aplică asupra acelui venit. În situaţia în care cotele de impozitare din legislaţia internă sunt mai favorabile

decât cele din convenţiile de evitare a dublei impuneri se aplică cotele de impozitare mai favorabile.

În cazul când în România s-au făcut reţineri de impozit ce depăşesc prevederile din convenţiile de

evitare a dublei impuneri, suma impozitului reţinut în plus poate fi restituită la cererea beneficiarului de

venit, respectiv a persoanei nerezidente. Cererea de restituire a impozitului plătit în plus se depune la

plătitorul de venit rezident român şi va fi verificată de organul fiscal teritorial al Ministerului Finanţelor

Publice în a cărui rază teritorială se află sediul sau domiciliul plătitorului de venit rezident român.

Restituirea impozitului către persoana nerezidentă se va face prin intermediul rezidentului român

plătitor al venitului. Restituirea nu este condiţionată de situaţia obligaţiilor fiscale ale contribuabilului

rezident român, plătitor al venitului către nerezident, obligat potrivit legii să facă stopajul la sursă.

În situaţia în care pentru acelaşi venit sunt cote diferite de impunere în legislaţia internă, legislaţia

comunitară sau în convenţiile de evitare a dublei impuneri se aplică cota de impozit mai favorabilă.

Pentru aplicarea prevederilor convenţiei de evitare a dublei impuneri şi a legislaţiei Uniunii

Europene nerezidentul are obligaţia de a prezenta plătitorului de venit, în momentul realizării venitului,

certificatul de rezidenţă fiscală eliberat de către autoritatea competentă din statul său de rezidenţă, precum

şi, după caz, o declaraţie pe propria răspundere în care se indică îndeplinirea condiţiei de beneficiar în

situaţia aplicării legislaţiei Uniunii Europene. În cazul în care aceste documente nu se prezintă în acest

termen, se aplică cotele de impozit prezentate mai sus. În momentul prezentării acestor documente se aplică

prevederile convenţiei de evitare a dublei impuneri şi se face regularizarea impozitului în cadrul termenului

legal de prescripţie, în condiţiile în care certificatul de rezidenţă fiscală menţionează că beneficiarul

venitului a avut, în termenul de prescripţie, rezidenţa fiscală în statul contractant cu care este încheiată

81

convenţia de evitare a dublei impuneri, pentru toată perioada în care s-au realizat veniturile din România.

Certificatul de rezidenţă fiscală prezentat în cursul anului pentru care se fac plăţile este valabil şi în primele

60 de zile calendaristice din anul următor, cu excepţia situaţiei în care se schimbă condiţiile de rezidenţă.

Plătitorii de venituri care au obligaţia să reţină la sursă impozitul pentru veniturile obţinute de

contribuabili din România trebuie să depună o declaraţie informativă privind impozitul reţinut şi plătit pe

fiecare beneficiar de venit, la autoritatea fiscală competentă până în ultima zi a lunii februarie inclusiv a

anului următor celui pentru care s-a plătit impozitul.

Plătitorii de venituri sub forma dobânzilor au obligaţia să depună o declaraţie informativă referitoare

la plăţile de astfel de venituri făcute către persoane fizice rezidente în statele membre ale Uniunii Europene,

până în ultima zi a lunii februarie inclusiv a anului curent, pentru anul precedent.

Plătitorii de venituri care au obligaţia să reţină impozit din veniturile obţinute de contribuabili din

România trebuie să furnizeze contribuabilului informaţii în scris despre natura şi suma veniturilor

impozabile, precum şi impozitul reţinut în numele contribuabilului. Informaţiile se transmit fiecărui

contribuabil până la data depunerii declaraţiei informative.

Orice nerezident poate depune o cerere la organul fiscal teritorial în raza căruia plătitorul de venit

este înregistrat ca plătitor de impozite şi taxe pentru a i se elibera certificatul de atestare a impozitului plătit.

5.2. Impozitul pe reprezentanţe

Reprezentanţa unei/unor persoane juridice străine, autorizată să funcţioneze în România, potrivit

legii, are obligaţia de a plăti un impozit anual.

Impozitul pe reprezentanţă pentru un an fiscal este egal cu echivalentul în lei al sumei de 18.000 lei,

stabilită pentru un an fiscal, la cursul de schimb al pieţei valutare comunicat de Banca Naţională a României,

valabil în ziua în care se efectuează plata impozitului către bugetul de stat.

În cazul reprezentanţei unei/unor persoane juridice străine, care se înfiinţează sau desfiinţează în

cursul unui an fiscal, impozitul datorat pentru acest an se calculează proporţional cu numărul de luni de

existenţă a reprezentanţei în anul fiscal respectiv.

Reprezentanţa unei/unor persoane juridice străine are obligaţia să declare şi să plătească impozitul pe

reprezentanţă la bugetul de stat până în ultima zi a lunii februarie inclusiv a anului de impunere.

Reprezentanţa unei/unor persoane juridice străine înfiinţată în România în cursul unei luni din anul de

impunere are obligaţia să calculeze, să depună declaraţia fiscală la organul fiscal competent şi să plătească

impozitul pentru anul de impunere, în termen de 30 de zile de la data la care aceasta a fost înfiinţată.

Impozitul se calculează începând cu data de 1 a lunii în care aceasta a fost înfiinţată până la sfârşitul anului

respectiv.

Reprezentanţa unei/unor persoane juridice străine desfiinţată din România în cursul anului de impunere

are obligaţia să recalculeze impozitul pe reprezentanţă şi să depună declaraţia fiscală la organul fiscal

competent în termen de 30 de zile de la data la care aceasta a fost desfiinţată. Reprezentanţa recalculează

impozitul anual pentru perioada de activitate de la începutul anului până la data de 1 a lunii următoare celei

în care se desfiinţează.

Reprezentanţele sunt obligate să conducă evidenţa contabilă prevăzută de legislaţia în vigoare din

România.

CAPITOLUL VI. TAXA PE VALOAREA ADĂUGATĂ

6.1. Caracterizarea generală

Taxa pe valoarea adăugată este un impozit indirect ce are la bază ideea conform căreia cheltuielile

de consum sunt un element revelator a puterii contributive a unei persoane fizice sau juridice. Este un

impozit de tip sintetic care afectează ansamblul cheltuielilor făcute de un contribuabil şi vizează toate fazele

circuitului economic, respectiv producţia, serviciile şi distribuţia, inclusiv vânzările către consumatorii finali.

Faţă de alte forme de impunere a consumului, taxa pe valoarea adăugată prezintă anumite

caracteristici şi avantaje:

a) are un caracter universal, deoarece se aplică asupra tuturor bunurilor şi serviciilor din economie,

rezultate atât din activitatea curentă de exploatare, cât şi din activitatea de fructificare a capitalurilor

disponibile;

82

b) deşi impozitul este multistadial, el are un caracter neutru, întrucât vizează numai valoarea

adăugată în fiecare stadiu ceea ce face ca mărimea prelevării fiscale să nu fie influenţată de lungimea

circuitului economic;

c) este un impozit transparent, fiind menţionat distinct în facturi, ceea ce permite exercitarea

dreptului de deducere, degrevarea de impozit a bunurilor destinate investiţiilor şi simplificarea mecanismului

prin care exporturile sunt detaxate, asigurând buna funcţionare a unei pieţe concurenţiale;

d) prin faptul că o fracţiune a impozitului este plătită în fiecare stadiu al circuitului economic, se

asigură alimentarea mai ritmică, mai rapidă (avantaj semnificativ în condiţiile deprecierii monetare) şi

relativ stabilă (prin impunerea bunurilor şi serviciilor de uz curent) a bugetului cu resurse financiare;

e) percepându-se în mai multe stadii, incită mai puţin la fraudă fiscală decât impozitul unistadial;

de altfel, mecanismul deducerilor şi plăţilor fracţionate face ca vânzătorii şi cumpărătorii să aibă interese

divergente (sub aspect fiscal) ceea ce face să subziste o formă de autocontrol fiscal şi descurajează vânzările

pe credit accelerând decontările.

De la introducerea sa şi până în prezent, aşezarea acestui impozit a cunoscut numeroase modificări

şi adaptări în încercarea de a spori productivitatea şi echitatea sa şi de a face noi paşi în direcţia armonizării

practicii fiscale de la noi cu cea a Uniunii Europene.

Cadrul legal actual6 a introdus noi măsuri de perfecţionare, îndeosebi în sensul extinderii sferei de

aplicare, eliminării facilităţilor fiscale distorsionante şi reducerii întârzierilor la rambursare, în vederea

armonizării legislaţiei noastre cu prevederile Directivei a VI- a Consiliului Comunităţii Economice

Europene cu privire la impozitare.

6.2. Operaţiuni impozabile şi persoane impozabile

Din punct de vedere al taxei, sunt operaţiuni impozabile în România cele care îndeplinesc

cumulativ următoarele condiţii:

- operaţiunile care constituie sau sunt asimilate cu o livrare de bunuri sau o prestare de servicii, în sfera

taxei, efectuate cu plată;

- locul de livrare a bunurilor sau de prestare a serviciilor este considerat a fi în România;

- livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor este realizată de o persoană impozabilă;

- livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor să rezulte din una dintre activităţile producătorilor

comercianţilor sau prestatorilor de servicii, inclusiv activităţile extractive, agricole şi activităţile profesiilor

libere sau asimilate acestora. De asemenea, constituie activitate economică exploatarea bunurilor corporale

sau necorporale în scopul obţinerii de venituri cu caracter de continuitate.

Operaţiunile impozabile pot fi:

a) operaţiuni taxabile;

b) operaţiuni scutite de taxă cu drept de deducere, pentru care nu se datorează taxa, dar este permisă

deducerea taxei datorate sau achitate pentru achiziţii;

c) operaţiuni scutite de taxă fără drept de deducere, pentru care nu se datorează taxa şi nu este permisă

deducerea taxei datorate sau achitate pentru achiziţii.;

d) importuri şi achiziţii intracomunitare, scutite de taxă;

e) operaţiuni prevăzute la lit. a) - c), care sunt scutite fără drept de deducere, fiind efectuate de

întreprinderile mici care aplică regimul special de scutire, pentru care nu se datorează taxa şi nu este permisă

deducerea taxei datorate sau achitate pentru achiziţii.

f) operaţiuni pentru care se aplică regimul special pentru agricultori

Livrarea de bunuri reprezintă transferul dreptului de a dispune de bunuri ca şi un proprietar.

Următoarele operaţiuni sunt considerate, de asemenea, livrări de bunuri:

- predarea efectivă a bunurilor către o altă persoană, ca urmare a unui contract care prevede că plata se

efectuează în rate sau a oricărui alt tip de contract care prevede că proprietatea este atribuită cel mai târziu în

momentul plăţii ultimei sume scadente, cu excepţia contractelor de leasing;

- transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor, în urma executării silite;

- trecerea în domeniul public a unor bunuri din patrimoniul persoanelor impozabile, în condiţiile prevăzute

de legislaţia referitoare la proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, în schimbul unei despăgubiri.

Bunurile de capital reprezintă toate activele corporale fixe, precum şi operaţiunile de construcţie,

transformare sau modernizare a activelor corporale fixe, exclusiv reparaţiile sau lucrările de întreţinere a

acestor active, chiar în condiţiile în care astfel de operaţiuni sunt realizate de beneficiarul unui contract de

6 Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, M.Of nr.927/2003, cu modificările şi completările ulterioare

83

închiriere, leasing sau orice alt contract prin care activele fixe corporale se pun la dispoziţia unei alte

persoane.

Constituie livrare de bunuri efectuată cu plată şi orice distribuire de bunuri din activele unei

persoane impozabile către asociaţii sau acţionarii săi, inclusiv o distribuire de bunuri legată de lichidarea sau

de dizolvarea fără lichidare a persoanei impozabile, dacă taxa aferentă bunurilor respective sau părţilor lor

componente a fost dedusă total sau parţial;

În cazul a două sau mai multe transferuri succesive ale dreptului de proprietate asupra unui bun,

fiecare transfer este considerat o livrare separată a bunului, chiar dacă bunul este transportat direct

beneficiarului final.

Nu constituie livrare de bunuri: bunurile acordate gratuit din rezerva de stat ca ajutoare umanitare

externe sau interne; acordarea în mod gratuit de bunuri în scop de reclamă sau în scopul stimulării vânzărilor

sau, mai general, în scopuri legate de desfăşurarea activităţii economice; acordarea de bunuri de mică

valoare, în mod gratuit, în cadrul acţiunilor de sponsorizare, de mecenat, de protocol/reprezentare.

Livrarea intracomunitară reprezintă o livrare de bunuri, expediate sau transportate dintr-un stat

membru în alt stat membru al comunităţii europene de către furnizor sau de persoana către care se efectuează

livrarea ori de altă persoană în contul acestora.

Este asimilat cu livrarea intracomunitară cu plată transferul de către o persoană impozabilă de

bunuri aparţinând activităţii sale economice din România într-un alt stat membru, cu excepţia

nontransferurilor. Transferul reprezintă expedierea sau transportul oricăror bunuri mobile corporale din

România către alt stat membru, de persoana impozabilă sau de altă persoană în contul său, pentru a fi

utilizate în scopul desfăşurării activităţii sale economice.

Nontransferul reprezintă expedierea sau transportul unui bun din România în alt stat membru, de

persoana impozabilă sau de altă persoană în contul său, pentru a fi utilizat în scopul uneia din următoarele

operaţiuni:

livrarea bunului respectiv, realizată de persoana impozabilă pe teritoriul statului membru de destinaţie a

bunului expediat sau transportat;

livrarea bunului respectiv, realizată de persoana impozabilă pe teritoriul statului membru de destinaţie a

bunului expediat sau transportat, urmat de instalare sau asamblare efectuate de către furnizor sau de altă

persoană în numele acestuia;

livrarea bunului respectiv, realizată de persoana impozabilă la bordul navelor, aeronavelor sau trenurilor,

pe parcursul transportului de persoane efectuat în teritoriul Comunităţii, dacă:

livrarea de gaz printr-un sistem de gaze naturale situat pe teritoriul Comunităţii sau prin orice reţea

conectată la un astfel de sistem, livrarea de electricitate, livrarea de energie termică sau agent frigorific

prin intermediul reţelelor de încălzire sau de răcire;

prestarea de servicii în beneficiul persoanei impozabile, care implică evaluarea bunurilor mobile

corporale sau lucrări asupra bunurilor corporale efectuate în statul membru în care se termină expedierea

sau transportul bunului, cu condiţia ca bunurile, după prelucrare, să fie reexpediate persoanei impozabile

din România de la care fuseseră expediate sau transportate iniţial;

utilizarea temporară a bunului respectiv pe teritoriul statului membru de destinaţie a bunului expediat sau

transportat, în scopul prestării de servicii în statul membru de destinaţie, de către persoana impozabilă

stabilită în România;

utilizarea temporară a bunului respectiv, pentru o perioadă care nu depăşeşte 24 de luni, pe teritoriul unui

alt stat membru, în condiţiile în care importul aceluiaşi bun dintr-un stat terţ, în vederea utilizării

temporare, ar beneficia de regimul vamal de admitere temporară cu scutire integrală de drepturi de

import;

livrarea scutite realizate de o persoana impozabilă: livrările intracomunitare scutite, livrările la export

scutite şi livrările scutite destinate navelor, aeronavelor, misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare,

precum şi organizaţiilor internaţionale şi forţelor NATO.

În cazul în care nu mai este îndeplinită una din condiţiile privind nontranserul, expedierea sau

transportul bunului respectiv este considerat ca un transfer din România în alt stat membru. În acest caz,

transferul se consideră efectuat în momentul în care condiţia nu mai este îndeplinită.

Se consideră prestare de servicii orice operaţiune care nu constituie livrare de bunuri.

O persoană impozabilă, care acţionează în nume propriu, dar în contul altei persoane, ca intermediar

în prestarea de servicii, se consideră că a primit şi a prestat ea însăşi aceste servicii.

Prestările de servicii cuprind operaţiuni cum sunt:

- închirierea de bunuri sau transmiterea folosinţei bunurilor în cadrul unui contract de leasing;

84

- transferul şi/sau transmiterea folosinţei drepturilor de autor, brevetelor, licenţelor, mărcilor

comerciale şi a altor drepturi similare;

- angajamentul de a nu desfăşura o activitate economică, de a nu concura cu altă persoană sau de a

tolera o acţiune ori o situaţie;

- prestările de servicii efectuate pe baza unui ordin emis de/sau în numele unei autorităţi publice sau

potrivit legii;

- servicii de intermediere efectuate de persoane care acţionează în numele şi în contul altei persoane,

atunci când intervin într-o livrare de bunuri sau o prestare de servicii.

Sunt asimilate prestărilor de servicii efectuate cu plată următoarele:

a) utilizarea bunurilor, altele decât bunurile de capital, care fac parte din activele folosite în cadrul

activităţii economice a persoanei impozabile în folosul propriu sau de către personalul acesteia ori pentru a fi

puse la dispoziţie în vederea utilizării în mod gratuit altor persoane, pentru alte scopuri decât desfăşurarea

activităţii sale economice, dacă taxa pentru bunurile respective a fost dedusă total sau parţial, cu excepţia

bunurilor a căror achiziţie face obiectul limitării la 50% a dreptului de deducere;

b) serviciile prestate în mod gratuit de către o persoană impozabilă pentru uzul propriu sau al

personalului acesteia ori pentru uzul altor persoane, pentru alte scopuri decât desfăşurarea activităţii sale

economice.

Nu constituie prestare de servicii efectuată cu plată:

- utilizarea bunurilor rezultate din activitatea economică a persoanei impozabile, ca parte a unei

prestări de servicii efectuată în mod gratuit, în cadrul acţiunilor de sponsorizare, mecenat sau protocol,

precum şi pentru alte destinaţii prevăzute de lege;

- serviciile care fac parte din activitatea economică a persoanei impozabile, prestate în mod gratuit în

scop de reclamă sau în scopul stimulării vânzărilor;

- servicii prestate în mod gratuit în cadrul perioadei de garanţie de către persoana care a efectuat

iniţial livrarea de bunuri sau prestarea de servicii.

Este, de asemenea, operaţiune impozabilă şi importul de bunuri efectuat în România de orice

persoană, dacă locul importului este considerat în România.

Importul de bunuri reprezintă:

- intrarea pe teritoriul Comunităţii de bunuri care nu se află în liberă circulaţie în înţelesul art. 24 din

Tratatul de înfiinţare a Comunităţii Europene;

- pe lângă operaţiunile prevăzute mai sus, intrarea în Comunitate a bunurilor care se află în liberă

circulaţie, provenite dintr-un teritoriu terţ, care face parte din teritoriul vamal al Comunităţii.

Sunt, de asemenea, operaţiuni impozabile şi următoarele achiziţii intracomunitare de bunuri

efectuate cu plată, pentru care locul este considerat a fi în România:

- o achiziţie intracomunitară de bunuri, altele decât mijloace de transport noi sau produse accizabile,

efectuată de o persoană impozabilă ce acţionează ca atare sau de o persoană juridică neimpozabilă, care

urmează unei livrări intracomunitare efectuate în afara României de către o persoană impozabilă ce

acţionează ca atare şi care nu este considerată întreprindere mică în statul său membru; sunt exceptate

livrările de bunuri care fac obiectul unei instalări sau al unui montaj pentru care locul livrării este considerat

locul unde se efectuează instalarea sau montajul, precum şi vânzările la distanţă pentru care locul livrării este

considerat a fi în România;

- o achiziţie intracomunitară de mijloace de transport noi, efectuată de orice persoană;

- o achiziţie intracomunitară de produse accizabile, efectuată de o persoană impozabilă, care

acţionează ca atare, sau de o persoană juridică neimpozabilă.

Nu sunt considerate operaţiuni impozabile în România: achiziţiile intracomunitare de bunuri a căror livrare

în România ar fi scutită; achiziţia intracomunitară de bunuri, efectuată în cadrul unei operaţiuni triunghiulare

de o persoană impozabilă, denumită cumpărător revânzător, care este înregistrată în scopuri de TVA în alt

stat membru; achiziţiile intracomunitare de bunuri second-hand, opere de artă, obiecte de colecţie şi

antichităţi, atunci când vânzătorul este o persoană impozabilă revânzătoare, care acţionează în această

calitate, iar bunurile au fost taxate în statul membru de unde sunt furnizate, conform regimului special pentru

intermediarii persoane impozabile, sau vânzătorul este organizator de vânzări prin licitaţie publică, care

acţionează în această calitate, iar bunurile au fost taxate în statul membru furnizor, conform regimului

special; achiziţia intracomunitară de bunuri care urmează unei livrări de bunuri aflate în regim vamal

suspensiv sau sub o procedură de tranzit intern, dacă pe teritoriul României se încheie aceste regimuri sau

această procedură pentru respectivele bunuri.

De asemenea, nu sunt considerate operaţiuni impozabile în România achiziţiile intracomunitare de

bunuri care îndeplinesc următoarele condiţii:

85

- sunt efectuate de o persoană impozabilă care efectuează numai livrări de bunuri sau prestări de servicii

pentru care taxa nu este deductibilă sau de o persoană juridică neimpozabilă;

- valoarea totală a acestor achiziţii intracomunitare nu depăşeşte pe parcursul anului calendaristic curent

sau nu a depăşit pe parcursul anului calendaristic anterior plafonul de 10.000 euro, al cărui echivalent în lei

se determină pe baza cursului valutar de schimb comunicat de Banca Naţională a României la data aderării şi

se rotunjeşte la cifra miilor. Plafonul pentru achiziţii intracomunitare este constituit din valoarea totală,

exclusiv taxa pe valoarea adăugată, datorată sau achitată în statul membru din care se expediază sau se

transportă bunurile, a achiziţiilor intracomunitare de bunuri, altele decât mijloace de transport noi sau bunuri

supuse accizelor.

Pentru aceste operaţiuni, persoanele impozabile şi persoanele juridice neimpozabile au dreptul să

opteze pentru regimul general de impozitare, opţiunea fiind obligatorie pentru cel puţin doi ani

calendaristici.

Achiziţia intracomunitară de bunuri reprezintă obţinerea dreptului de a dispune, ca şi un proprietar,

de bunuri mobile corporale expediate sau transportate la destinaţia indicată de cumpărător, de către furnizor,

de către cumpărător sau de către altă persoană, în contul furnizorului sau al cumpărătorului, către un stat

membru, altul decât cel de plecare a transportului sau de expediere a bunurilor.

Operaţiunile impozabile pot fi:

a) operaţiuni taxabile;

b) operaţiuni scutite de taxă cu drept de deducere, pentru care nu se datorează taxa, dar este permisă

deducerea taxei datorate sau achitate pentru achiziţii;

c) operaţiuni scutite de taxă fără drept de deducere, pentru care nu se datorează taxa şi nu este permisă

deducerea taxei datorate sau achitate pentru achiziţii.;

d) importuri şi achiziţii intracomunitare, scutite de taxă;

e) operaţiuni prevăzute la lit. a) - c), care sunt scutite fără drept de deducere, fiind efectuate de

întreprinderile mici care aplică regimul special de scutire, pentru care nu se datorează taxa şi nu este permisă

deducerea taxei datorate sau achitate pentru achiziţii.

6.3. Locul operaţiunilor cuprinse în sfera de aplicare a taxei

Ca regulă generală, locul livrării de bunuri se consideră a fi:

a) locul unde se găsesc bunurile în momentul când începe expedierea sau transportul, în cazul

bunurilor care sunt expediate sau transportate de furnizor, de cumpărător sau de un terţ,

b) locul unde se efectuează instalarea sau montajul, de către furnizor sau de către altă persoană în

numele furnizorului, în cazul bunurilor care fac obiectul unei instalări sau unui montaj;

c) locul unde se găsesc bunurile atunci când sunt puse la dispoziţia cumpărătorului, în cazul

bunurilor care nu sunt expediate sau transportate;

d) locul de plecare a transportului de pasageri, în cazul în care livrările de bunuri sunt efectuate la

bordul unui vapor, avion sau tren, pentru partea din transportul de pasageri efectuată în interiorul

Comunităţii;

e) în cazul livrării de gaz prin intermediul unui sistem de gaze naturale situat pe teritoriul

Comunităţii sau prin orice reţea conectată la un astfel de sistem, al livrării de energie electrică ori al livrării

de energie termică sau agent frigorific prin intermediul reţelelor de încălzire ori de răcire către un comerciant

persoană impozabilă, locul livrării se consideră a fi locul în care acel comerciant persoană impozabilă îşi are

sediul activităţii economice sau un sediu fix pentru care se livrează bunurile .

f) în cazul livrării de gaz printr-un sistem de gaze naturale situat pe teritoriul Comunităţii sau prin

orice reţea conectată la un astfel de sistem, al livrării de energie electrică ori al livrării de energie termică sau

agent frigorific prin intermediul reţelelor de încălzire ori de răcire, în situaţia în care unei astfel de livrări nu i

se aplică lit. e), locul livrării reprezintă locul în care cumpărătorul utilizează şi consumă efectiv bunurile.

Vânzarea la distanţă reprezintă o livrare de bunuri care sunt expediate sau transportate dintr-un stat

membru în alt stat membru de către furnizor sau de altă persoană în numele acestuia.

În cazul unei vânzări la distanţă care se efectuează dintr-un stat membru spre România, locul livrării

se consideră în România dacă: livrarea este efectuată către un cumpărător persoană impozabilă sau persoană

juridică neimpozabilă pentru care achiziţia intracomunitară nu este considerată operaţiune impozabilă, sau

livrarea se efectuează către orice altă persoană neimpozabilă şi dacă sunt îndeplinite una din următoarele

condiţii:

- valoarea totală a vânzărilor la distanţă al căror transport sau expediere în România se realizează de

către un furnizor, în anul calendaristic în care are loc o anumită vânzare la distanţă, inclusiv valoarea

86

respectivei vânzări la distanţă, sau în anul calendaristic precedent, depăşeşte plafonul pentru vânzări la

distanţă de 35.000 euro, al cărui echivalent în lei se stabileşte pe baza cursului valutar de schimb comunicat

de Banca Naţională a României la data aderării şi se rotunjeşte la cifra miilor;

- furnizorul a optat în statul membru din care se transportă bunurile pentru considerarea vânzărilor

sale la distanţă, care presupun transportul bunurilor din acel stat membru în România, ca având loc în

România.

Locul livrării este întotdeauna în România, în cazul vânzărilor la distanţă de produse accizabile,

efectuate dintr-un stat membru către persoane neimpozabile din România, altele decât persoanele juridice

neimpozabile, fără să se aplice plafonul de 35.000 euro.

În cazul vânzărilor la distanţă de produse accizabile efectuate din România către persoane

neimpozabile din alt stat membru, altele decât persoanele juridice neimpozabile, locul livrării este

întotdeauna în celălalt stat membru.

Regula privind vânzările la distanţă efectuate din România către un alt stat membru sau din alt stat

membru către România, nu se aplică pentru livrarea:

- de mijloace de transport noi;

- de bunuri instalate sau asamblate de furnizor sau de altă persoană în numele acestuia;

- de bunuri taxate în statul membru de plecare, conform regimului special pentru bunuri second-hand,

opere de artă, obiecte de colecţie şi antichităţi;

- de gaz printr-un sistem de gaze naturale situat pe teritoriul Comunităţii sau prin orice reţea conectată la

un astfel de sistem, de energie electrică, de energie termică sau agent frigorific prin intermediul reţelelor de

încălzire ori de răcire;

- de produse accizabile, livrate către persoane juridice neimpozabile şi persoane impozabile.

Ca regulă generală, locul de prestare a serviciilor către o persoană impozabilă care acţionează ca

atare este locul unde respectiva persoană care primeşte serviciile îşi are stabilit sediul activităţii sale

economice. Dacă serviciile sunt furnizate către un sediu fix al persoanei impozabile, aflat în alt loc decât cel

în care persoana îşi are sediul activităţii sale economice, locul de prestare a serviciilor este locul unde se află

respectivul sediu fix al persoanei care primeşte serviciile. În absenţa unui astfel de loc sau sediu fix, locul de

prestare a serviciilor este locul unde persoana impozabilă care primeşte aceste servicii îşi are domiciliul

stabil sau reşedinţa obişnuită.

Serviciile care sunt prestate de prestatori stabiliţi în România către beneficiari persoane impozabile

care sunt stabiliţi pe teritoriul Comunităţii, se numesc prestări de servicii intracomunitare. Serviciile primite

în România de către persoană impozabilă stabilită în România de la o persoană impozabilă stabilită în alt stat

membru se numesc achiziţii intracomunitară de servicii.

Ca regulă generală, locul de prestare a serviciilor către o persoană neimpozabilă este locul unde

prestatorul îşi are stabilit sediul activităţii sale economice. Dacă serviciile sunt prestate de la un sediu fix al

prestatorului, aflat în alt loc decât locul în care persoana impozabilă şi-a stabilit sediul activităţii economice,

locul de prestare a serviciilor este locul unde se află respectivul sediu fix. În absenţa unui astfel de loc sau

sediu fix, locul de prestare a serviciilor este locul unde prestatorul îşi are domiciliul stabil sau reşedinţa

obişnuită.

Regulile de mai sus se aplică numai în situaţia în care serviciile nu se pot încadra în niciuna din

următoarele excepţii:

a) pentru prestările de servicii efectuate în legătură cu bunurile imobile, inclusiv serviciile prestate de

experţi şi agenţi imobiliari, de cazare în sectorul hotelier sau în sectoare cu funcţie similară, precum tabere de

vacanţă sau locuri amenajate pentru camping, de acordare de drepturi de utilizare a bunurilor imobile, pentru

servicii de pregătire şi coordonare a lucrărilor de construcţii, precum serviciile prestate de arhitecţi şi de

societăţile care asigură supravegherea pe şantier, locul prestării este locul unde sunt situate bunurile imobile;

b) în cazul serviciilor de transport de călători, locul prestării este locul unde se efectuează transportul, în

funcţie de distanţele parcurse;

c) pentru serviciile de restaurant şi catering, cu excepţia celor prestate efectiv la bordul navelor, al

aeronavelor sau al trenurilor pe parcursul unei părţi a unei operaţiuni de transport de călători efectuate în

cadrul Comunităţii, locul prestării este locul unde sunt efectiv prestate serviciile;

d) în cazul închirierii pe termen scurt a unui mijloc de transport, locul prestării este locul unde mijlocul de

transport este pus efectiv la dispoziţia clientului. Prin termen scurt se înţelege posesia sau utilizarea continuă

a mijlocului de transport pe o perioadă de maximum 30 de zile şi, în cazul ambarcaţiunilor maritime, pe o

perioadă de maximum 90 de zile;

e) pentru serviciile de restaurant şi catering furnizate efectiv la bordul navelor, al aeronavelor sau al

trenurilor în timpul unei părţi a unei operaţiuni de transport de călători efectuată în Comunitate, locul

87

prestării este locul de plecare a transportului de călători. Parte a unei operaţiuni de transport de călători

efectuată în Comunitate înseamnă acea parte a operaţiunii efectuate, fără escală în afara Comunităţii, între

punctul de plecare şi punctul de sosire a transportului de călători. Punctul de plecare a unui transport de

călători înseamnă primul punct stabilit pentru îmbarcarea călătorilor în interiorul Comunităţii, dacă este

cazul, după o oprire în afara Comunităţii. Punctul de sosire a unui transport de călători înseamnă ultimul

punct stabilit pentru debarcarea în interiorul Comunităţii a călătorilor care s-au îmbarcat în Comunitate, dacă

este cazul înaintea unei opriri în afara Comunităţii. În cazul unei călătorii dus-întors, traseul de retur este

considerat o operaţiune de transport separată.

f) în cazul serviciilor prestate de un intermediar care acţionează în numele şi în contul altei persoane şi

beneficiarul este o persoană neimpozabilă, locul prestării este locul în care este efectuată operaţiunea

principală;

g) în cazul serviciilor de transport de bunuri, altul decât transportul intracomunitar de bunuri, către

persoane neimpozabile, locul prestării este locul unde are loc transportul, proporţional cu distanţele

parcurse;

h) pentru serviciile de transport intracomunitar de bunuri prestate către persoane neimpozabile, locul

prestării este locul de plecare a unui transport intracomunitar de bunuri. Prin transport intracomunitar de

bunuri se înţelege orice transport de bunuri ale cărui loc de plecare şi loc de sosire sunt situate pe teritoriile a

două state membre diferite. Loc de plecare înseamnă locul unde începe efectiv transportul de bunuri,

indiferent de distanţele parcurse pentru a ajunge la locul unde se găsesc bunurile, iar loc de sosire înseamnă

locul unde se încheie efectiv transportul de bunuri;

i) în cazul serviciilor constând în activităţi accesorii transportului, precum încărcarea, descărcarea,

manipularea şi servicii similare acestora, lucrări asupra bunurilor mobile corporale şi evaluări ale bunurilor

mobile corporale, prestate către persoane neimpozabile, locul prestării este locul în care se prestează efectiv

serviciile;

j) în cazul următoarelor servicii, locul prestării este locul unde beneficiarul este stabilit sau îşi are

domiciliul stabil sau reşedinţa obişnuită, dacă respectivul beneficiar este o persoană neimpozabilă care este

stabilită sau îşi are domiciliul stabil sau reşedinţa obişnuită în afara Comunităţii:

1. închirierea bunurilor mobile corporale, cu excepţia tuturor mijloacelor de transport;

2. operaţiunile de leasing având ca obiect utilizarea bunurilor mobile corporale, cu excepţia tuturor

mijloacelor de transport;

3. transferul şi/sau cesiunea drepturilor de autor, brevetelor, licenţelor, mărcilor comerciale şi a altor

drepturi similare;

4. serviciile de publicitate;

5. serviciile consultanţilor, inginerilor, juriştilor şi avocaţilor, contabililor şi experţilor contabili, ale

birourilor de studii şi alte servicii similare, precum şi prelucrarea de date şi furnizarea de informaţii;

6. operaţiunile de natură financiar-bancară şi de asigurări, inclusiv reasigurări, cu excepţia închirierii de

seifuri;

7. punerea la dispoziţie de personal;

8. acordarea accesului la un sistem de gaze naturale situat pe teritoriul Comunităţii sau la o reţea conectată

la un astfel de sistem, la reţeaua de energie electrică ori la reţelele de încălzire sau de răcire, transportul şi

distribuţia prin intermediul acestor sisteme ori reţele, precum şi alte prestări de servicii legate direct de

acestea;

9. obligaţia de a se abţine de la realizarea sau exercitarea, total sau parţial, a unei activităţi economice sau

a unui drept prevăzut mai sus.

k) în cazul serviciilor principale şi auxiliare legate de activităţi culturale, artistice, sportive, ştiinţifice,

educaţionale, de divertisment sau de activităţi similare, cum ar fi târgurile şi expoziţiile, inclusiv în cazul

serviciilor prestate de organizatorii acestor activităţi, prestate către persoane neimpozabile, locul prestării

este locul în care activităţile se desfăşoară efectiv;

l) în cazul închirierii unui mijloc de transport unei persoane neimpozabile, cu excepţia închirierii pe

termen scurt, locul prestării este locul în care clientul este stabilit, îşi are domiciliul stabil sau reşedinţa

obişnuită. Prin închiriere se înţeleg inclusiv serviciile de leasing de mijloace de transport. Prin excepţie, locul

de închiriere a unei ambarcaţiuni de agrement unei persoane neimpozabile, cu excepţia închirierii pe termen

scurt, este locul unde ambarcaţiunea de agrement este pusă efectiv la dispoziţia clientului, în cazul în care

serviciul respectiv este prestat efectiv de către prestator din locul în care este situat sediul activităţii sale

economice sau sediul său fix. Prin termen scurt se înţelege deţinerea sau utilizarea continuă a mijlocului de

transport pe o perioadă de maximum 30 de zile şi, în cazul ambarcaţiunilor maritime, pe o perioadă de

maximum 90 de zile.

88

m) pentru serviciile constând în activităţi accesorii transportului, precum încărcarea, descărcarea,

manipularea şi servicii similare acestora, servicii constând în lucrări asupra bunurilor mobile corporale şi

evaluări ale bunurilor mobile corporale, servicii de transport de bunuri efectuate în România, când aceste

servicii sunt prestate către o persoană impozabilă nestabilită pe teritoriul Comunităţii, dacă utilizarea şi

exploatarea efectivă a serviciilor au loc în România, locul prestării este în România;

n) pentru serviciile legate de acordarea accesului la evenimente culturale, artistice, sportive, ştiinţifice,

educaţionale, de divertisment sau alte evenimente similare, cum ar fi târgurile şi expoziţiile, precum şi pentru

serviciile auxiliare legate de acordarea acestui acces, prestate unei persoane impozabile, locul prestării este

locul în care evenimentele se desfăşoară efectiv.

o) pentru serviciile de transport de bunuri efectuate în afara Comunităţii, când aceste servicii sunt prestate

către o persoană impozabilă stabilită în România, locul prestării se consideră a fi în afara Comunităţi, dacă

utilizarea şi exploatarea efectivă a serviciilor au loc în afara Comunităţii. Serviciile de transport de bunuri

efectuate în afara Comunităţii sunt serviciile de transport al cărui punct de plecare şi punct de sosire se află în

afara Comunităţii, acestea fiind considerate efectiv utilizate şi exploatate în afara Comunităţii.

p) locul unde beneficiarul este stabilit, îşi are domiciliul stabil sau reşedinţa obişnuită, în cazul

următoarelor servicii prestate către o persoană neimpozabilă:

1. serviciile de telecomunicaţii;

2. serviciile de radiodifuziune şi televiziune;

3. serviciile furnizate pe cale electronică.

6.4 Faptul generator şi exigibilitatea Faptul generator reprezintă faptul prin care sunt realizate condiţiile legale necesare pentru

exigibilitatea taxei.

Exigibilitatea taxei reprezintă data la care autoritatea fiscală devine îndreptăţită, în baza legii, să

solicite plata de către persoanele obligate la plata taxei, chiar dacă plata acestei taxe poate fi amânată.

Exigibilitatea plăţii taxei reprezintă data la care o persoană are obligaţia de a plăti taxa la bugetul

statului. Această dată determină şi momentul de la care se datorează majorări de întârziere pentru neplata

taxei.

Ca regulă generală, faptul generator pentru livrări de bunuri şi prestări de servicii intervine la data

livrării bunurilor sau la data prestării serviciilor, cu excepţiile următoare: pentru livrările de bunuri în baza

unui contract de consignaţie sau în cazul operaţiunilor similare, cum ar fi stocurile la dispoziţia clientului,

livrările de bunuri în vederea testării sau a verificării conformităţii, se consideră că bunurile sunt livrate la

data la care consignatarul sau, după caz, beneficiarul devine proprietar al bunurilor.

În cazul operaţiunilor de închiriere, leasing, concesionare şi arendare de bunuri, faptul generator

intervine la data specificată în contract pentru efectuarea plăţii.

În cazul livrărilor de bunuri şi/sau al prestărilor de servicii care se efectuează continuu, dând loc la

decontări sau plăţi succesive, cum sunt: livrările de gaze naturale, de apă, serviciile telefonice, livrările de

energie electrică şi altele asemenea, faptul generator intervine în ultima zi a perioadei specificate în contract

pentru plata bunurilor livrate sau a serviciilor prestate, dar perioada nu poate depăşi un an.

Ca regulă generală, exigibilitatea taxei intervine la data la care are loc faptul generator.

Prin derogare de la regula generală, exigibilitatea taxei intervine:

- la data emiterii unei facturi, înainte de data la care intervine faptul generator;

- la data la care se încasează avansul, pentru plăţile în avans efectuate înainte de data la care intervine

faptul generator;

- la data extragerii numerarului, pentru livrările de bunuri sau prestările de servicii realizate prin maşini

automate de vânzare, de jocuri sau alte maşini similare.

În cazul persoanelor impozabile care optează pentru aplicarea sistemului TVA la încasare,

exigibilitatea taxei intervine la data încasării contravalorii integrale sau parţiale a livrării de bunuri ori a

prestării de servicii. Sunt eligibile pentru aplicarea sistemului TVA la încasare:

a) persoanele impozabile înregistrate normal în scopuri de TVA care au sediul activităţii economice în

România, a căror cifră de afaceri în anul calendaristic precedent nu a depăşit plafonul de 2.250.000 lei.

Persoana impozabilă care în anul precedent nu a aplicat sistemul TVA la încasare, dar a cărei cifră de afaceri

pentru anul respectiv este inferioară plafonului de 2.250.000 lei, şi care optează pentru aplicarea sistemului

TVA la încasare aplică sistemul TVA la încasare începând cu prima zi a celei de-a doua perioade fiscale din

anul următor celui în care nu a depăşit plafonul, cu condiţia ca la data exercitării opţiunii să nu fi depăşit

plafonul pentru anul în curs. Cifra de afaceri pentru calculul plafonului de 2.250.000 lei este constituită din

valoarea totală a livrărilor de bunuri şi a prestărilor de servicii taxabile şi/sau scutite de TVA, precum şi a

89

operaţiunilor rezultate din activităţi economice pentru care locul livrării/prestării se consideră ca fiind în

străinătate, realizate în cursul anului calendaristic;

b) persoanele impozabile, care au sediul activităţii economice în România care se înregistrează normal în

scopuri de TVA în cursul anului şi care optează pentru aplicarea sistemului TVA la încasare, începând cu

data înregistrării în scopuri de TVA.

Nu sunt eligibile pentru aplicarea sistemului TVA la încasare:

a) persoanele impozabile care fac parte dintr-un grup fiscal unic;

b) persoanele impozabile care nu sunt stabilite în România;

c) persoanele impozabile care în anul precedent au depăşit plafonul de 2.250.000 lei;

d) persoanele impozabile care se înregistrează normal în scopuri de TVA în cursul anului şi care au depăşit

plafonul de 2.250.000 lei în anul precedent sau în anul calendaristic în curs, calculat în funcţie de

operaţiunile realizate în perioada în care respectiva persoană a avut un cod valabil de TVA.

Persoana impozabilă care optează pentru aplicarea sistemului TVA la încasare este obligată să aplice

sistemul respectiv cel puţin până la sfârşitul anului calendaristic în care a optat pentru aplicarea sistemului,

cu excepţia situaţiei în care în cursul aceluiaşi an cifra de afaceri depăşeşte plafonul de 2.250.000 lei, caz în

care sistemul se aplică până la sfârşitul perioadei fiscale următoare celei în care plafonul a fost depăşit. Dacă

în primul an de aplicare a sistemului TVA la încasare persoana impozabilă nu depăşeşte plafonul de

2.250.000 lei, poate aplica sistemul TVA la încasare până la sfârşitul perioadei fiscale următoare celei în care

plafonul de 2.250.000 lei, calculat pentru fiecare an calendaristic în parte, a fost depăşit pe parcursul unui an

calendaristic. Orice persoană impozabilă care a optat pentru aplicarea sistemului TVA la încasare şi care nu

depăşeşte în cursul unui an plafonul de 2.250.000 lei poate renunţa la aplicarea sistemului respectiv oricând

în cursul anului, prin depunerea unei notificări la organul fiscal între data de 1 şi 25 ale lunii, cu excepţia

primului an în care a optat pentru aplicarea sistemului. Radierea persoanei respective din Registrul

persoanelor care aplică sistemul TVA la încasare se operează de organele fiscale competente începând cu

prima zi a perioadei fiscale următoare celei în care a fost depusă notificarea.

Persoanele impozabile care optează pentru aplicarea sistemul TVA la încasare aplică sistemul

respectiv numai pentru operaţiuni pentru care locul livrării sau locul prestării se consideră a fi în România,

dar nu aplică sistemul respectiv pentru următoarele operaţiuni care intră sub incidenţa regulilor generale

privind exigibilitatea TVA:

a) livrările de bunuri/prestările de servicii pentru care beneficiarul este persoana obligată la plata taxei;

b) livrările de bunuri/prestările de servicii care sunt scutite de TVA;

c) operaţiunile supuse regimurilor speciale;

d) livrările de bunuri/prestările de servicii pentru care beneficiarul este o persoană afiliată

furnizorului/prestatorului.

În cazul unei livrări intracomunitare de bunuri scutite de taxă, exigibilitatea taxei intervine intervine

la data emiterii facturii sau, după caz, la emiterea autofacturii ori în cea de-a 15-a zi a lunii următoare celei în

care a intervenit faptul generator, dacă nu a fost emisă nicio factură/autofactură până la data respectivă.

În cazul unei achiziţii intracomunitare de bunuri, faptul generator intervine la data la care ar interveni

faptul generator pentru livrări de bunuri similare, în statul membru în care se face achiziţia, iar exigibilitatea

taxei intervine la data emiterii facturii sau, după caz, la emiterea autofacturii ori în cea de-a 15-a zi a lunii

următoare celei în care a intervenit faptul generator, dacă nu a fost emisă nicio factură/autofactură până la

data respectivă.

În cazul unui import de bunuri supuse taxelor vamale, taxelor agricole sau altor taxe comunitare

similare, stabilite ca urmare a unei politici comune, faptul generator şi exigibilitatea taxei pe valoarea

adăugată intervin la data la care intervin faptul generator şi exigibilitatea acestor taxe comunitare. Dacă

aceste bunuri nu sunt supuse taxelor comunitare, faptul generator şi exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată

intervin la data la care ar interveni faptul generator şi exigibilitatea acelor taxe comunitare dacă bunurile

importate ar fi fost supuse unor astfel de taxe.

În cazul unui import de bunuri plasate într-un regim vamal special, faptul generator şi exigibilitatea

taxei intervin la data la care acestea încetează a mai fi plasate într-un astfel de regim.

6.5. Baza de impozitare

6.5.1. Baza de impozitare pentru livrări de bunuri şi prestări de servicii efectuate în interiorul ţării

În funcţie de felul operaţiunii supuse taxării, baza de impozitare se constituie astfel:

90

- pentru livrări de bunuri şi prestări de servicii, din tot ceea ce constituie contrapartida obţinută sau

care urmează a fi obţinută de furnizor ori prestator din partea cumpărătorului, beneficiarului sau a unui terţ,

inclusiv subvenţiile direct legate de preţul acestor operaţiuni;

- pentru bunurile din patrimoniul persoanelor impozabile trecute în domeniul public, în condiţiile

prevăzute de legislaţia referitoare la proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, compensaţia acordată

potrivit legii;

- pentru bunurile preluate de persoana impozabilă care sunt asimilate livrărilor de bunuri efectuate cu

plată, pentru bunurile distribuite către asociaţi sau acţionari considerate cu plată, pentru transferul de bunuri

aparţinând activităţii sale economice din România într-un alt stat membru, precum şi pentru achiziţiile

intracomunitare considerate ca fiind cu plată, preţul de cumpărare al bunurilor respective sau al unor bunuri

similare ori, în absenţa unor astfel de preţuri de cumpărare, preţul de cost, stabilit la data livrării.

- pentru operaţiunile asimilate prestărilor de servicii efectuate cu plată, suma cheltuielilor efectuate

de persoana impozabilă pentru realizarea prestării de servicii;

- pentru livrarea de bunuri sau prestarea de servicii pentru care beneficiarul este o persoană afiliată

furnizorului/prestatorului, baza de impozitare este considerată valoarea de piaţă în următoarele situaţii:

1. atunci când contrapartida este mai mică decât valoarea de piaţă, iar beneficiarul livrării sau al prestării

nu are drept complet de deducere;

2. atunci când contrapartida este mai mică decât valoarea de piaţă, iar furnizorul sau prestatorul nu are un

drept complet de deducere şi livrarea sau prestarea este scutită;

3. atunci când contrapartida este mai mare decât valoarea de piaţă, iar furnizorul sau prestatorul nu are

drept complet de deducere.

În baza de impozitare se cuprind şi următoarele:

- impozitele şi taxele (cu excepţia taxei pe valoarea adăugată) datorate de o persoană impozabilă în

legătură cu o livrare de bunuri sau o prestare de servicii, dacă nu sunt incluse în preţul bunurilor livrate ori al

serviciilor prestate, ci sunt recuperate de la clienţi prin refacturare;

- cheltuielile accesorii, cum sunt: comisioanele, cheltuielile de ambalare, transport şi asigurare,

solicitate de către furnizor/prestator cumpărătorului sau beneficiarului.

Baza de impozitare se reduce în următoarele situaţii:

- în cazul desfiinţării totale sau parţiale a contractului pentru livrarea de bunuri sau prestarea de servicii,

înainte de efectuarea acestora, dar pentru care au fost emise facturi în avans;

- în cazul refuzurilor totale sau parţiale privind cantitatea, calitatea ori preţurile bunurilor livrate sau ale

serviciilor prestate, în condiţiile desfiinţării totale ori parţiale a contractului pentru livrarea sau prestarea în

cauză, declarată printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, sau în urma unui arbitraj, ori în

cazul în care există un acord scris între părţi;

- în cazul în care rabaturile, remizele, risturnele şi celelalte reduceri de preţ sunt acordate după livrarea

bunurilor sau prestarea serviciilor;

- în cazul în care contravaloarea bunurilor livrate sau a serviciilor prestate nu se poate încasa din cauza

falimentului beneficiarului; ajustarea este permisă începând cu data pronunţării hotărârii judecătoreşti de

închidere a procedurii insolvenţei, hotărâre rămasă definitivă şi irevocabilă;

- în cazul în care cumpărătorii returnează ambalajele în care s-a expediat marfa, pentru ambalajele care

circulă prin facturare.

6.5.2. Baza de impozitare pentru achiziţiile intracomunitare

Pentru achiziţiile intracomunitare de bunuri baza de impozitare se stabileşte pe baza aceloraşi

elemente utilizate pentru determinarea bazei de impozitare în cazul livrării aceloraşi bunuri în interiorul ţării.

Baza de impozitare cuprinde şi accizele plătite sau datorate în alt stat membru decât România de

persoana care efectuează achiziţia intracomunitară, pentru bunurile achiziţionate. În cazul în care accizele

sunt rambursate persoanei care efectuează achiziţia intracomunitară în statul membru în care a început

expedierea sau transportul bunurilor, baza de impozitare a achiziţiei intracomunitare efectuate în România se

reduce corespunzător.

Se cuprind în baza impozabilă a bunurilor achiziţionate intracomunitar şi cheltuielile de transport

numai dacă transportul este în sarcina vânzătorului sau pentru partea din transport care este în sarcina

vânzătorului.

6.5.3. Baza de impozitare pentru import

91

Baza de impozitare pentru importul de bunuri este valoarea în vamă a bunurilor la care se adaugă

orice taxe, impozite, comisioane şi alte taxe datorate în afara României, precum şi cele datorate ca urmare a

importului bunurilor în România, cu excepţia taxei pe valoarea adăugată care urmează a fi percepută.

Baza de impozitare cuprinde cheltuielile accesorii, precum comisioanele şi cheltuielile de ambalare,

transport şi asigurare, care intervin până la primul loc de destinaţie a bunurilor în România, în măsura în care

aceste cheltuieli nu au fost cuprinse în baza de impozitare, precum şi cele care decurg din transportul către alt

loc de destinaţie din Comunitate, în cazul în care locul respectiv este cunoscut la momentul la care intervine

faptul generator. Primul loc de destinaţie a bunurilor îl reprezintă destinaţia indicată în documentul de

transport sau în orice alt document în baza căruia bunurile sunt importate în România ori, în absenţa unei

astfel de menţiuni, primul loc de descărcare a bunurilor în România.

6.5.4. Cursul de schimb valutar

Dacă elementele folosite la stabilirea bazei de impozitare a unui import de bunuri se exprimă în

valută, cursul de schimb valutar se stabileşte conform prevederilor comunitare care reglementează calculul

valorii în vamă.

Dacă elementele folosite pentru stabilirea bazei de impozitare a unei operaţiuni, alta decât importul

de bunuri, se exprimă în valută, cursul de schimb care se aplică este ultimul curs de schimb comunicat de

Banca Naţională a României sau ultimul curs de schimb publicat de Banca Centrală Europeană ori cursul de

schimb utilizat de banca prin care se efectuează decontările, valabil la data la care intervine exigibilitatea

taxei pentru operaţiunea în cauză. În cazul operaţiunilor supuse sistemului TVA la încasare, cursul de schimb

este cel valabil la data la care ar fi intervenit exigibilitatea taxei pentru operaţiunea în cauză dacă nu ar fi fost

supusă sistemului TVA la încasare. În situaţia în care se utilizează cursul de schimb publicat de Banca

Centrală Europeană, conversia între monede, altele decât moneda euro, se realizează prin intermediul

cursului de schimb al monedei euro pentru fiecare dintre monede. În contractele încheiate între părţi trebuie

menţionat dacă pentru decontări va fi utilizat cursul de schimb al unei bănci comerciale, în caz contrar

aplicându-se cursul de schimb comunicat de Banca Naţională a României sau cursul de schimb publicat de

Banca Centrală Europeană..

În cazul emiterii de facturi înainte de livrarea de bunuri sau prestarea de servicii ori de încasarea unui

avans, cursul de schimb valutar utilizat pentru determinarea bazei de impozitare a taxei pe valoarea adăugată

la data emiterii acestor facturi va rămâne neschimbat la data definitivării operaţiunii, respectiv la data

regularizării operaţiunii. În cazul încasării de avansuri pentru care factura este emisă ulterior încasării

avansului, cursul de schimb valutar utilizat pentru determinarea bazei de impozitare a taxei pe valoarea

adăugată la data încasării avansurilor va rămâne neschimbat la data definitivării operaţiunii, respectiv atunci

când se fac regularizările avansurilor încasate.

6.6. Cotele de taxă pe valoarea adăugată

Cota standard se aplică asupra bazei de impozitare pentru operaţiunile impozabile care nu sunt

scutite de taxă sau care nu sunt supuse cotelor reduse, iar nivelul acesteia este:

a) 20% începând cu data de 1 ianuarie 2016 şi până la data de 31 decembrie 2016;

b) 19% începând cu data de 1 ianuarie 2017.

Cota redusă de 9% şi se aplică asupra bazei de impozitare pentru următoarele operaţiuni:

- livrarea de proteze şi accesorii ale acestora, cu excepţia protezelor dentare;

- livrarea de produse ortopedice;

- livrarea de medicamente de uz uman şi veterinar;

- cazarea în cadrul sectorului hotelier sau al sectoarelor cu funcţie similară, inclusiv închirierea terenurilor

amenajate pentru camping;

- livrarea următoarelor bunuri: alimente, inclusiv băuturi, cu excepţia băuturilor alcoolice, destinate

consumului uman şi animal, animale şi păsări vii din specii domestice, seminţe, plante şi ingrediente utilizate

în prepararea alimentelor, produse utilizate pentru a completa sau înlocui alimentele. Prin normele

metodologice se stabilesc codurile NC din anexa I la Regulamentul (CEE) nr. 2.658/87 al Consiliului din 23

iulie 1987 privind Nomenclatura tarifară şi statistică şi Tariful Vamal Comun, astfel cum a fost modificată

prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1.101/2014 al Comisiei din 16 octombrie 2014,

corespunzătoare acestor bunuri;

- serviciile de restaurant şi de catering, cu excepţia băuturilor alcoolice, altele decât berea care se

încadrează la codul NC 22 03 00 10;

- livrarea apei potabile şi a apei pentru irigaţii în agricultură.

92

- livrarea de îngrăşăminte şi de pesticide utilizate în agricultură, seminţe şi alte produse agricole destinate

însămânţării sau plantării, precum şi prestările de servicii de tipul celor specifice utilizate în sectorul agricol,

prevăzute prin ordin comun al ministrului finanţelor publice şi al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale.

Cota redusă de 5% se aplică asupra bazei de impozitare pentru livrarea locuinţelor ca parte a politicii

sociale, inclusiv a terenului pe care sunt construite. Terenul pe care este construită locuinţa include şi

amprenta la sol a locuinţei. Prin locuinţă livrată ca parte a politicii sociale se înţelege:

a) manuale şcolare, cărţi, ziare şi reviste, cu excepţia celor destinate exclusiv sau în principal publicităţii;

b) serviciile constând în permiterea accesului la castele, muzee, case memoriale, monumente istorice,

monumente de arhitectură şi arheologice, grădini zoologice şi botanice, târguri, expoziţii şi evenimente

culturale, evenimente sportive, cinematografe, altele decât cele scutite;

c) livrarea de clădiri, inclusiv a terenului pe care sunt construite, destinate a fi utilizate drept cămine de

bătrâni şi de pensionari;

d) livrarea de clădiri, inclusiv a terenului pe care sunt construite, destinate a fi utilizate drept case de copii

şi centre de recuperare şi reabilitare pentru minori cu handicap;

e) livrarea de clădiri, inclusiv a terenului pe care sunt construite, către primării în vederea atribuirii de

către acestea cu chirie subvenţionată unor persoane sau familii a căror situaţie economică nu le permite

accesul la o locuinţă în proprietate sau închirierea unei locuinţe în condiţiile pieţei;

f) livrarea de locuinţe care au o suprafaţă utilă de maximum 120 mp, exclusiv anexele gospodăreşti, a

căror valoare, inclusiv a terenului pe care sunt construite, nu depăşeşte suma de 450.000 lei, exclusiv taxa pe

valoarea adăugată, achiziţionate de orice persoană necăsătorită sau familie. Cota redusă se aplică numai în

cazul locuinţelor care în momentul vânzării pot fi locuite ca atare şi dacă terenul pe care este construită

locuinţa nu depăşeşte suprafaţa de 250 mp, inclusiv amprenta la sol a locuinţei, în cazul caselor de locuit

individuale. În cazul imobilelor care au mai mult de două locuinţe, cota indiviză a terenului aferent fiecărei

locuinţe nu poate depăşi suprafaţa de 250 mp, inclusiv amprenta la sol aferentă fiecărei locuinţe. Orice

persoană necăsătorită sau familie poate achiziţiona o singură locuinţă cu cota redusă de 5%, respectiv:

1. în cazul persoanelor necăsătorite, să nu fi deţinut şi să nu deţină nicio locuinţă în proprietate pe care au

achiziţionat-o cu cota de 5%;

2. în cazul familiilor, soţul sau soţia să nu fi deţinut şi să nu deţină, fiecare sau împreună, nicio locuinţă în

proprietate pe care a/au achiziţionat-o cu cota de 5%.

Cota aplicabilă pentru importul de bunuri este cota aplicabilă pe teritoriul României pentru livrarea

aceluiaşi bun.

Cota aplicabilă pentru achiziţii intracomunitare de bunuri este cota aplicată pe teritoriul României

pentru livrarea aceluiaşi bun şi care este în vigoare la data la care intervine exigibilitatea taxei.

În cazul operaţiunilor supuse sistemului TVA la încasare, cota aplicabilă este cea în vigoare la data

la care intervine faptul generator, cu excepţia situaţiilor în care este emisă o factură sau este încasat un avans,

înainte de data livrării/prestării, pentru care se aplică cota în vigoare la data la care a fost emisă factura ori la

data la care a fost încasat avansul.

Taxa se determină prin aplicarea cotei standard sau a cotei reduse asupra bazei de impozitare

determinate potrivit legii.

Atunci când preţul de vânzare include şi taxa, se aplică procedeul sutei mărite pentru determinarea

sumei taxei, respectiv 20 x 100/120 în cazul cotei standard şi 9 x 100/109 sau 5 x 100/105 în cazul cotei

reduse. De regulă preţul include taxa în cazul livrărilor de bunuri şi/sau prestărilor de servicii direct către

populaţie pentru care nu este necesară emiterea unei facturi, precum şi în orice situaţie în care prin natura

operaţiunii sau conform prevederilor contractuale preţul include şi taxa.

6.7. Perioada fiscală

Ca regulă generală, perioada fiscală este luna calendaristică. Pentru persoana impozabilă care în

cursul anului calendaristic precedent a realizat o cifră de afaceri din operaţiuni taxabile şi/sau scutite cu drept

de deducere care nu a depăşit plafonul de 100.000 euro, perioada fiscală este trimestrul calendaristic, cu

excepţia situaţiei în care persoana impozabilă a efectuat în cursul anului calendaristic precedent una sau mai

multe achiziţii intracomunitare de bunuri.

Echivalentul în lei al plafonului de 100.000 de euro se determină pe baza cursului de schimb

comunicat de Banca Naţională a României valabil pentru 31 decembrie al anului precedent.

Persoana impozabilă care se înregistrează în cursul anului în scopuri de TVA trebuie să declare, cu

ocazia înregistrării, cifra de afaceri pe care preconizează să o realizeze în perioada rămasă până la sfârşitul

anului calendaristic. Dacă cifra de afaceri estimată nu depăşeşte plafonul de 100.000 de euro, recalculat

93

corespunzător numărului de luni rămase până la sfârşitul anului calendaristic, persoana impozabilă va depune

deconturi trimestriale în anul înregistrării.

Dacă cifra de afaceri efectiv obţinută în anul înregistrării, recalculată în baza activităţii

corespunzătoare unui an calendaristic întreg, depăşeşte plafonul, în anul următor perioada fiscală va fi luna

calendaristică. Dacă cifra de afaceri efectivă nu depăşeşte plafonul, persoana impozabilă va utiliza trimestrul

calendaristic ca perioadă fiscală, cu excepţia situaţiei în care persoana impozabilă a efectuat în cursul anului

calendaristic precedent una sau mai multe achiziţii intracomunitare de bunuri.

Persoana impozabilă care are obligaţia depunerii deconturilor trimestriale trebuie să depună la

organele fiscale competente, până la data de 25 ianuarie inclusiv, o notificare în care să menţioneze cifra de

afaceri din anul precedent şi o menţiune referitoare la faptul că nu a efectuat achiziţii intracomunitare de

bunuri în anul precedent.

Pentru persoana impozabilă care utilizează trimestrul calendaristic ca perioadă fiscală şi care

efectuează o achiziţie intracomunitară de bunuri taxabilă în România, perioada fiscală devine luna

calendaristică începând cu:

a) prima lună a unui trimestru calendaristic, dacă exigibilitatea taxei aferente achiziţiei

intracomunitare de bunuri intervine în această primă lună a respectivului trimestru;

b) a treia lună a trimestrului calendaristic, dacă exigibilitatea taxei aferente achiziţiei intracomunitare

de bunuri intervine în a doua lună a respectivului trimestru. Primele două luni ale trimestrului respectiv vor

constitui o perioadă fiscală distinctă, pentru care persoana impozabilă va avea obligaţia depunerii unui

decont de taxă;

c) prima lună a trimestrului calendaristic următor, dacă exigibilitatea taxei aferente achiziţiei

intracomunitare de bunuri intervine în a treia lună a unui trimestru calendaristic.

6.8. Operaţiuni scutite de taxă

6.8.1. Scutiri pentru operaţiuni din interiorul ţării

Sunt scutite de taxă, fără drept de deducere, următoarele operaţiuni de interes general:

a) spitalizarea, îngrijirile medicale şi operaţiunile strâns legate de acestea, desfăşurate de unităţi

autorizate pentru astfel de activităţi, indiferent de forma de organizare, precum: spitale, sanatorii, centre de

sănătate rurale sau urbane, dispensare, cabinete şi laboratoare medicale, centre de îngrijire medicală şi de

diagnostic, baze de tratament şi recuperare, staţii de salvare şi alte unităţi autorizate să desfăşoare astfel de

activităţi. Operaţiunile care sunt strâns legate de spitalizare, îngrijirile medicale, includ: livrarea de

medicamente, bandaje, proteze şi accesorii ale acestora, produse ortopedice şi alte bunuri similare către

pacienţi în perioada tratamentului, precum şi furnizarea de hrană şi cazare către pacienţi în timpul spitalizării

şi îngrijirii medicale. Nu se aplică scutirea pentru furnizarea de medicamente, bandaje, proteze medicale şi

accesorii ale acestora, produse ortopedice şi alte bunuri similare, care nu este efectuată în cadrul

tratamentului medical sau spitalizării, cum ar fi cele efectuate de farmacii, chiar şi în situaţia în care acestea

sunt situate în incinta unui spital sau a unei clinici şi/sau sunt conduse de către acestea.

b) prestările de servicii efectuate în cadrul profesiunii lor de către stomatologi şi tehnicieni dentari,

precum şi livrarea de proteze dentare efectuată de stomatologi şi de tehnicieni dentari;

c) prestările de îngrijire şi supraveghere efectuate de personal medical şi paramedical, conform

prevederilor legale aplicabile în materie;

Sunt scutite de taxă şi următoarele operaţiuni specifice:

a) prestările următoarelor servicii de natură financiar-bancară:

1. acordarea şi negocierea de credite, precum şi administrarea creditelor de către persoana care le acordă;

2. negocierea garanţiilor de credit ori a altor garanţii sau orice operaţiuni cu astfel de garanţii, precum şi

administrarea garanţiilor de credit de către persoana care acordă creditul;

3. tranzacţii, inclusiv negocierea, privind conturile de depozit sau conturile curente, plăţi, viramente,

creanţe, cecuri şi alte instrumente negociabile, exceptând recuperarea creanţelor;

4. tranzacţii, inclusiv negocierea, privind valuta, bancnotele şi monedele utilizate ca mijloc legal de plată,

cu excepţia obiectelor de colecţie, şi anume monede de aur, argint sau din alt metal ori bancnote care nu sunt

utilizate în mod normal ca mijloc legal de plată sau monede de interes numismatic;

5. tranzacţii, inclusiv negocierea, dar exceptând administrarea sau păstrarea în siguranţă, cu acţiuni, părţi

sociale în societăţi comerciale sau asociaţii, obligaţiuni garantate şi alte instrumente financiare, cu excepţia

documentelor care stabilesc drepturi asupra bunurilor;

6. administrarea de fonduri speciale de investiţii;

94

6.8.2. Scutiri pentru importuri de bunuri şi pentru achiziţii intracomunitare

Sunt scutite de taxă cu drept de deducere, următoarele operaţiuni:

a) importul şi achiziţia intracomunitară de bunuri a căror livrare în România este în orice situaţie scutită de

taxă în interiorul ţării;

b) achiziţia intracomunitară de bunuri al căror import în România este în orice situaţie scutit de taxă;

c) importul definitiv de bunuri care îndeplinesc condiţiile pentru scutire prevăzute de Directivele Europene.

d) importul, în regim diplomatic sau consular, al bunurilor scutite de taxe vamale;

e) importul de bunuri efectuat în România de organismele internaţionale recunoscute ca atare de autorităţile

publice din România, precum şi de către membrii acestora, în limitele şi în conformitate cu condiţiile

stabilite în convenţiile de înfiinţare a acestor organizaţii sau prin acorduri de sediu;

e^1) importul de bunuri de către Comunitatea Europeană, Comunitatea Europeană a Energiei Atomice,

Banca Centrală Europeană, Banca Europeană de Investiţii sau de către organismele instituite de Comunităţi

cărora li se aplică Protocolul din 8 aprilie 1965 privind privilegiile şi imunităţile Comunităţilor Europene, în

limitele şi în condiţiile stabilite de protocolul respectiv şi de acordurile de punere în aplicare a respectivului

protocol sau de acordurile de sediu, în măsura în care nu conduc la denaturarea concurenţei.

f) importul de bunuri efectuat în România de către forţele armate ale statelor străine membre NATO,

pentru uzul acestora sau al personalului civil însoţitor ori pentru aprovizionarea popotelor sau cantinelor, în

cazul în care aceste forţe iau parte la efortul comun de apărare;

g) reimportul de bunuri în România, efectuat de persoana care a exportat bunurile în afara Comunităţii,

dacă bunurile se află în aceeaşi stare în care se aflau la momentul exportului şi dacă importul respectiv

beneficiază de scutire de taxe vamale;

h) reimportul de bunuri în România, efectuat de persoana care a exportat bunurile în afara Comunităţii,

pentru a fi supuse unor reparaţii, transformări, adaptări, asamblări sau altor lucrări asupra bunurilor mobile

corporale, cu condiţia ca această scutire să fie limitată la valoarea bunurilor în momentul exportului acestora

în afara Comunităţii;

i) importul, efectuat în porturi de către întreprinderi de pescuit maritim, de produse piscicole pescuite,

neprelucrate sau după ce au fost conservate în vederea comercializării, dar înainte de livrare;

j) importul de gaz prin intermediul unui sistem de gaze naturale sau prin orice reţea conectată la un astfel

de sistem ori importul de gaz introdus de pe o navă care transportă gaz într-un sistem de gaze naturale sau

într-o reţea de conducte cu alimentare din amonte, importul de energie electrică, importul de energie termică

ori agent frigorific prin intermediul reţelelor de încălzire sau de răcire;

k importul în România de bunuri care au fost transportate dintr-un teritoriu terţ sau o ţară terţă, atunci când

livrarea acestor bunuri de către importator constituie o livrare intracomunitară scutită;

l) importul de aur efectuat de Banca Naţională a României.

m) achiziţia intracomunitară de bunuri atunci când persoana care achiziţionează bunurile în orice situaţie

ar avea dreptul la rambursarea integrală a taxei care s-ar datora.

6.8.3. Scutiri pentru exporturi sau alte operaţiuni similare, pentru livrări intracomunitare şi

pentru transportul internaţional şi intracomunitar

Sunt scutite de taxă, cu drept de deducere:

a) livrările de bunuri expediate sau transportate în afara Comunităţii de către furnizor sau de altă persoană

în contul său;

b) livrările de bunuri expediate sau transportate în afara Comunităţii de către cumpărătorul care nu este

stabilit în România sau de altă persoană în contul său. Este scutită, de asemenea, şi livrarea de bunuri care

sunt transportate în bagajul personal al călătorilor care nu sunt stabiliţi în Comunitate, dacă sunt îndeplinite

următoarele condiţii:

- călătorul nu este stabilit în Comunitate, respectiv adresa sau domiciliul permanent nu este în interiorul

Comunităţii;

- bunurile sunt transportate în afara Comunităţii înainte de sfârşitul celei de-a treia luni ce urmează lunii în

care are loc livrarea;

- valoarea totală a livrării, plus TVA, este mai mare decât echivalentul în lei a 175 euro, stabilit anual prin

aplicarea cursului de schimb obţinut în prima zi lucrătoare din luna octombrie şi valabil de la data de 1

ianuarie a anului următor;

- dovada exportului se va face prin factură sau alt document care ţine locul acesteia, purtând avizul

biroului vamal la ieşirea din Comunitate.

Nu sunt scutite de taxă bunurile transportate de cumpărătorul însuşi şi care sunt folosite la echiparea

95

ori alimentarea ambarcaţiunilor şi a avioanelor de agrement sau a oricărui alt mijloc de transport de uz privat.

c) prestările de servicii, inclusiv transportul şi serviciile accesorii transportului, altele decât cele scutite în

interiorul ţării, legate direct de exportul de bunuri sau de bunurile care beneficiază de scutirile speciale legate

de traficul internaţional de bunuri;

d) prestările de servicii, inclusiv transportul şi serviciile accesorii transportului, altele decât cele scutite în

interiorul ţării, dacă acestea sunt direct legate de importul de bunuri şi valoarea acestora este inclusă în baza

de impozitare;

e) prestările de servicii efectuate în România asupra bunurilor mobile achiziţionate sau importate în

vederea prelucrării în România şi care ulterior sunt transportate în afara Comunităţii de către prestatorul

serviciilor sau de către client, dacă acesta nu este stabilit în România, ori de altă persoană în numele oricăruia

dintre aceştia;

f) transportul intracomunitar de bunuri, efectuat din şi în insulele care formează regiunile autonome Azore

şi Madeira, precum şi serviciile accesorii acestuia;

g) transportul internaţional de persoane;

h) în cazul navelor atribuite navigaţiei în largul mării şi care sunt utilizate pentru transportul de

călători/bunuri cu plată sau pentru activităţi comerciale, industriale sau de pescuit, precum şi în cazul navelor

utilizate pentru salvare ori asistenţă pe mare sau pentru pescuitul de coastă, următoarele operaţiuni:

1. livrarea, modificarea, repararea, întreţinerea, navlosirea, leasingul şi închirierea de nave, precum şi

livrarea, leasingul, închirierea, repararea şi întreţinerea de echipamente încorporate sau utilizate pe nave,

inclusiv echipamente de pescuit;

2. livrarea de carburanţi şi provizii destinate a fi utilizate pe nave, inclusiv pentru navele de război

încadrate în Nomenclatura Combinată (NC) cod 8906 10 00 care părăsesc ţara şi se îndreaptă spre porturi

străine unde vor fi ancorate, cu excepţia proviziilor în cazul navelor folosite pentru pescuitul de coastă;

3. prestările de servicii, altele decât cele prevăzute la pct. 1, efectuate pentru nevoile directe ale navelor

şi/sau pentru încărcătura acestora;

i) în cazul aeronavelor utilizate de companiile aeriene, în principal pentru transportul internaţional de

persoane şi/sau de mărfuri, efectuat cu plată;

j) livrările de bunuri şi prestările de servicii în favoarea misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare, a

personalului acestora, precum şi a cetăţenilor străini cu statut diplomatic sau consular în România ori într-un

alt stat membru, în condiţii de reciprocitate;

k) livrările de bunuri şi prestările de servicii în favoarea organismelor internaţionale recunoscute ca atare

de autorităţile publice din România, precum şi a membrilor acestora, în limitele şi în conformitate cu

condiţiile precizate în convenţiile de înfiinţare a acestor organisme sau prin acorduri de sediu;

l) livrările de bunuri netransportate în afara României şi/sau prestările de servicii efectuate în România,

destinate uzului oficial al forţelor armate ale statelor străine membre NATO sau al personalului civil care

însoţeşte forţele armate ori aprovizionării popotelor sau cantinelor, dacă forţele iau parte la efortul de apărare

comun;

m) livrările de bunuri sau prestarea serviciilor într-un alt stat membru decât România, în scopul utilizării

de către forţele armate ale oricărui stat membru NATO, altul decât statul membru de destinaţie, sau de către

personalul civil care le însoţeşte sau pentru aprovizionarea popotelor ori cantinelor, dacă aceste forţe iau

parte la efortul de apărare comun;

n) livrările de aur către Banca Naţională a României;

o) livrările de bunuri către organismele recunoscute care transportă sau expediază aceste bunuri în afara

Comunităţii, ca parte a activităţilor umanitare, caritabile sau de instruire.

p) livrările intracomunitare de bunuri către o persoană care îi comunică furnizorului un cod valabil de

înregistrare în scopuri de TVA, atribuit de autorităţile fiscale din alt stat membru, cu excepţia:

- livrărilor intracomunitare efectuate de o întreprindere mică, altele decât livrările intracomunitare de

mijloace de transport noi;

- livrărilor intracomunitare care au fost supuse regimului special pentru bunurile second-hand, opere de

artă, obiecte de colecţie şi antichităţi;

q) livrările intracomunitare de mijloace de transport noi către un cumpărător care nu îi comunică

furnizorului un cod valabil de înregistrare în scopuri de TVA;

r) livrările intracomunitare de produse accizabile către o persoană impozabilă sau către o persoană juridică

neimpozabilă care nu îi comunică furnizorului un cod valabil de înregistrare în scopuri de TVA, cu excepţia:

1. livrărilor intracomunitare efectuate de o întreprindere mică;

2. livrărilor intracomunitare supuse regimului special privind bunurile second-hand, opere de artă, obiecte

de colecţie şi antichităţi;

96

s) transferuri de bunuri asimilate livrărilor intracomunitare de bunuri, cu excepţia livrărilor

intracomunitare supuse regimului special privind bunurile second-hand, opere de artă, obiecte de colecţie şi

antichităţi.

ş) livrările de bunuri şi prestările de servicii către Comunitatea Europeană, Comunitatea Europeană a

Energiei Atomice, Banca Centrală Europeană, Banca Europeană de Investiţii sau către organismele cărora li

se aplică Protocolul din 8 aprilie 1965 privind privilegiile şi imunităţile Comunităţilor Europene, în limitele

şi în condiţiile stabilite de protocolul respectiv şi de acordurile de punere în aplicare ale respectivului

protocol sau de acordurile de sediu, în măsura în care nu conduc la denaturarea concurenţei.

6.8.4. Scutiri speciale legate de traficul internaţional de bunuri

Sunt scutite de taxă, cu drept de deducere, următoarele operaţiuni:

a) livrarea de bunuri care urmează să fie:

1. plasate în regim vamal de admitere temporară, cu exonerare totală de la plata drepturilor de import;

2. prezentate autorităţilor vamale în vederea vămuirii şi, după caz, plasate în depozit necesar cu caracter

temporar;

3. introduse într-o zonă liberă sau într-un antrepozit liber;

4. plasate în regim de antrepozit vamal;

5. plasate în regim de perfecţionare activă, cu suspendare de la plata drepturilor de import;

6. plasate în regim de tranzit vamal extern;

7. admise în apele teritoriale:

- pentru a fi încorporate pe platforme de forare sau de producţie, în scopul construirii, reparării,

întreţinerii, modificării sau reutilării acestor platforme ori pentru conectarea acestor platforme de forare sau

de producţie la continent;

- pentru alimentarea cu carburanţi şi aprovizionarea platformelor de forare sau de producţie;

8. plasate în regim de antrepozit de TVA.

b) livrarea de bunuri efectuată în locaţiile de mai sus, precum şi livrarea de bunuri care se află în

unul dintre regimurile sau situaţiile de mai sus;

c) prestările de servicii aferente livrărilor de bunuri prevăzute mai sus sau efectuate în locaţiile de

mai sus, pentru bunurile aflate în regimurile sau situaţiile respective;

d) livrările de bunuri care încă se află în regim vamal de tranzit intern, precum şi prestările de

servicii aferente acestor livrări, altele decât cele prestate prin intermediari.

e) importul de bunuri care urmează să fie plasate în regim de antrepozit de TVA.

6.8.5. Scutiri pentru intermediari

Sunt scutite de taxă, cu drept de deducere, serviciile prestate de intermediarii care acţionează în

numele şi în contul altei persoane, în cazul în care aceste servicii sunt prestate în legătură cu operaţiunile

scutite cu drept de deducere, cu mici excepţii prevăzute de lege.

6.9. Dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată

6.9. 1. Sfera de aplicare a dreptului de deducere

Dreptul de deducere ia naştere la momentul exigibilităţii taxei.

Dreptul de deducere a TVA aferente achiziţiilor efectuate de o persoană impozabilă de la o persoană

impozabilă care aplică sistemul TVA la încasare este amânat până la data la care taxa a fost plătită

furnizorului/prestatorului său.

Dreptul de deducere a TVA aferente achiziţiilor efectuate de o persoană impozabilă care aplică

sistemul TVA la încasare este amânat până în momentul în care taxa a fost plătită furnizorului/prestatorului

său, chiar dacă o parte din operaţiunile realizate de persoana impozabilă sunt excluse de la aplicarea

sistemului TVA la încasare.

Orice persoană impozabilă are dreptul să deducă taxa aferentă achiziţiilor, dacă acestea sunt

destinate utilizării în folosul următoarelor operaţiuni:

- operaţiuni taxabile;

- operaţiuni rezultate din activităţi economice pentru care locul livrării/prestării se consideră ca fiind în

străinătate, dacă taxa ar fi deductibilă, în cazul în care aceste operaţiuni ar fi fost realizate în România;

- operaţiuni scutite de taxă, cu drept de deducere;

- prestările de servicii de natură financiar-bancară, precum şi operaţiunile de asigurare şi/sau de

reasigurare, în cazul în care cumpărătorul ori clientul este stabilit în afara Comunităţii sau în cazul în care

97

aceste operaţiuni sunt în legătură directă cu bunuri care vor fi exportate într-un stat din afara Comunităţii,

precum şi în cazul operaţiunilor efectuate de intermediari care acţionează în numele şi în contul altei

persoane, atunci când aceştia intervin în derularea unor astfel de operaţiuni;

- transferul de active sau părţi ale acestora către o persoană impozabilă efectuat ca urmare avânzării,

divizării, fuziunii sau ca aport în natură la capitalul social, precum şi prestările de servicii legate de aceste

operaţiuni, dacă taxa s-ar fi aplicat transferului respectiv.

Orice persoană impozabilă are dreptul să deducă taxa aferentă achiziţiilor, înainte de înregistrarea

acesteia în scopuri de TVA, din momentul în care această persoană intenţionează să desfăşoare o activitate

economică, cu condiţia să nu se depăşească perioada de prescripţie ori în cel mult un an de la data primirii

facturii de corecţie.

Nu sunt deductibile:

- taxa aferentă sumelor achitate în numele şi în contul clientului şi care apoi se decontează acestuia,

precum şi taxa aferentă sumelor încasate în numele şi în contul altei persoane, care nu sunt incluse în baza de

impozitare a livrărilor/prestărilor;

- taxa datorată sau achitată pentru achiziţiile de băuturi alcoolice şi produse din tutun, cu excepţia cazurilor

în care aceste bunuri sunt destinate revânzării sau pentru a fi utilizate pentru prestări de servicii.

Organele fiscale competente au dreptul de a refuza deducerea TVA dacă, după administrarea

mijloacelor de probă prevăzute de lege, pot demonstra dincolo de orice îndoială că persoana impozabilă ştia

sau ar fi trebuit să ştie că operaţiunea invocată pentru a justifica dreptul de deducere era implicată într-o

fraudă privind taxa pe valoarea adăugată care a intervenit în amonte sau în aval în lanţul de livrări/prestări.

Se limitează la 50% dreptul de deducere a taxei aferente cumpărării, achiziţiei intracomunitare,

importului, închirierii sau leasingului de vehicule rutiere motorizate şi a taxei aferente cheltuielilor legate de

vehiculele aflate în proprietatea sau în folosinţa persoanei impozabile, în cazul în care vehiculele nu sunt

utilizate exclusiv în scopul activităţii economice. Această restricţie nu se aplică vehiculelor rutiere

motorizate având o masă totală maximă autorizată care depăşeşte 3.500 kg sau mai mult de 9 scaune,

inclusiv scaunul şoferului, precum şi următoarelor categorii de vehicule rutiere motorizate:

a) vehiculele utilizate exclusiv pentru servicii de urgenţă, servicii de pază şi protecţie şi servicii de

curierat;

b) vehiculele utilizate de agenţii de vânzări şi de achiziţii;

c) vehiculele utilizate pentru transportul de persoane cu plată, inclusiv pentru serviciile de taximetrie;

d) vehiculele utilizate pentru prestarea de servicii cu plată, inclusiv pentru instruire de către şcolile de

şoferi;

e) vehiculele utilizate pentru închiriere sau a căror folosinţă este transmisă în cadrul unui contract de

leasing financiar ori operaţional;

f) vehiculele utilizate ca mărfuri în scop comercial.

6.9.2. Condiţii de exercitare a dreptului de deducere

Pentru exercitarea dreptului de deducere a taxei, persoana impozabilă trebuie să îndeplinească

următoarele condiţii:

- pentru taxa datorată sau achitată, aferentă bunurilor care i-au fost ori urmează să îi fie livrate sau

serviciilor care i-au fost ori urmează să îi fie prestate în beneficiul său, să deţină o factură care să cuprindă

informaţiile prevăzute de lege, precum şi dovada plăţii în cazul achiziţiilor efectuate de către persoanele

impozabile obligate la aplicarea sistemului TVA la încasare, respectiv de către persoanele impozabile care

achiziţionează bunuri/servicii de la persoane impozabile care au aplicat sistemul TVA la încasare;

- pentru taxa aferentă bunurilor care i-au fost ori urmează să îi fie livrate sau serviciilor care i-au fost ori

urmează să îi fie prestate în beneficiul său, să deţină o factură care să cuprindă informaţiile prevăzute de lege,

sau o autofactură în caul când persoana impozabilă nu a primit factura emisă de furnizor sau prestator;

- pentru taxa achitată sau datorată pentru importul de bunuri, să deţină declaraţia vamală de import sau

actul constatator emis de organele vamale, care să menţioneze persoana impozabilă ca importator al

bunurilor din punct de vedere al taxei, precum şi documente care să ateste plata taxei de către importator sau

de către altă persoană în contul său, respectiv suma taxei datorate;

- pentru taxa aferentă unei achiziţii intracomunitare de bunuri, să deţină o factură sau autofactură şi să

înregistreze taxa ca taxă colectată în decontul aferent perioadei fiscale în care ia naştere exigibilitatea;

- taxa aferentă unui transfer de bunuri dintr-un stat membru în România, operaţiune asimilată cu o achiziţie

intracomunitară de bunuri, să deţină autofactura emisă în statul membru din care bunurile au fost transportate

ori expediate, sau autofactura emisă în România, şi să înregistreze această taxă ca taxă colectată în decontul

aferent perioadei fiscale în care ia naştere exigibilitatea taxei.

98

6.9.3. Deducerea taxei pentru persoana impozabilă cu regim mixt şi persoana parţial impozabilă

Persoana impozabilă care realizează sau urmează să realizeze atât operaţiuni care dau drept de

deducere, cât şi operaţiuni care nu dau drept de deducere este denumită în continuare persoană impozabilă

cu regim mixt.

Achiziţiile destinate exclusiv realizării de operaţiuni care permit exercitarea dreptului de deducere,

inclusiv de investiţii destinate realizării de astfel de operaţiuni, se înscriu într-o coloană distinctă din jurnalul

pentru cumpărări, iar taxa deductibilă aferentă acestora se deduce integral.

Achiziţiile destinate exclusiv realizării de operaţiuni care nu dau drept de deducere, precum şi de

investiţii care sunt destinate realizării de astfel de operaţiuni se înscriu într-o coloană distinctă din jurnalul

pentru cumpărări pentru aceste operaţiuni, iar taxa deductibilă aferentă acestora nu se deduce.

Achiziţiile pentru care nu se cunoaşte destinaţia, respectiv dacă vor fi utilizate pentru realizarea de

operaţiuni care dau drept de deducere sau pentru operaţiuni care nu dau drept de deducere, ori pentru care nu

se poate determina proporţia în care sunt sau vor fi utilizate pentru operaţiuni care dau drept de deducere şi

operaţiuni care nu dau drept de deducere se evidenţiază într-o coloană distinctă din jurnalul pentru

cumpărări, iar taxa deductibilă aferentă acestor achiziţii se deduce pe bază de pro-rata.

Pro-rata se determină ca raport între:

a) suma totală, fără taxă, dar cuprinzând subvenţiile legate direct de preţ, a operaţiunilor constând în livrări

de bunuri şi prestări de servicii care permit exercitarea dreptului de deducere, la numărător; şi

b) suma totală, fără taxă, a operaţiunilor prevăzute la lit. a) şi a operaţiunilor constând în livrări de bunuri

şi prestări de servicii care nu permit exercitarea dreptului de deducere, la numitor. Se includ sumele primite

de la bugetul statului sau bugetele locale, acordate în scopul finanţării operaţiunilor scutite fără drept de

deducere sau operaţiunilor care nu se află în sfera de aplicare a taxei.

Pro-rata definitivă se determină anual, iar calculul acesteia include toate operaţiunile pentru care

exigibilitatea taxei ia naştere în timpul anului calendaristic respectiv. Pro-rata definitivă se determină

procentual şi se rotunjeşte până la cifra unităţilor imediat următoare.

Pro-rata aplicabilă provizoriu pentru un an este pro-rata definitivă determinată pentru anul

precedent. În cazul persoanelor impozabile pentru care ponderea operaţiunilor cu drept de deducere în totalul

operaţiunilor se modifică în anul curent faţă de anul precedent, se determină o pro-rata estimată pe baza

operaţiunilor prevăzute a fi realizate în anul calendaristic curent.

Taxa de dedus într-un an calendaristic se determină provizoriu prin înmulţirea valorii taxei

deductibile aferentă achiziţiilor pentru care nu se cunoaşte destinaţia, pentru fiecare perioadă fiscală din acel

an calendaristic cu pro-rata provizorie, determinată pentru anul respectiv.

Taxa de dedus pentru un an calendaristic se calculează definitiv prin înmulţirea sumei totale a taxei

deductibile din anul calendaristic respectiv cu pro-rata definitivă, determinată pentru anul respectiv.

La sfârşitul anului, persoanele impozabile cu regim mixt trebuie să ajusteze taxa dedusă provizoriu

astfel:

- din taxa de dedus determinată definitiv se scade taxa dedusă într-un an determinată provizoriu;

- rezultatul diferenţei, în plus sau în minus după caz, se înscrie în rândul de regularizări din decontul de

taxă, aferent ultimei perioade fiscale a anului, sau în decontul de taxă aferent ultimei perioade fiscale a

persoanei impozabile, în cazul anulării înregistrării acesteia.

La decontul de taxă, în care s-a efectuat ajustarea, se anexează un document care prezintă metoda de

calcul al pro-rata definitivă.

În situaţii speciale, Ministerul Economiei şi Finanţelor poate, la solicitarea justificată a persoanelor

impozabile: să aprobe aplicarea unei pro-rata speciale sau să autorizeze persoana impozabilă să stabilească o

pro-rata specială pentru fiecare sector al activităţii sale economice, cu condiţia ţinerii de evidenţe contabile

distincte pentru fiecare sector.

6.9.4. Dreptul de deducere exercitat prin decontul de taxă

Orice persoană impozabilă înregistrată în scopuri de TVA are dreptul să scadă din valoarea totală a

taxei colectate, pentru o perioadă fiscală, valoarea totală a taxei pentru care, în aceeaşi perioadă, a luat

naştere şi poate fi exercitat dreptul de deducere.

În situaţia în care nu sunt îndeplinite condiţiile şi formalităţile de exercitare a dreptului de deducere

în perioada fiscală de declarare sau în cazul în care nu s-au primit documentele de justificare, persoana

impozabilă îşi poate exercita dreptul de deducere prin decontul perioadei fiscale în care sunt îndeplinite

aceste condiţii şi formalităţi sau printr-un decont ulterior, dar nu pentru mai mult de 5 ani consecutivi,

începând cu data de 1 ianuarie a anului care urmează celui în care a luat naştere dreptul de deducere.

99

În situaţia în care taxa aferentă achiziţiilor efectuate de o persoană impozabilă înregistrată în scopuri

de TVA, care este deductibilă într-o perioadă fiscală, este mai mare decât taxa colectată pentru operaţiuni

taxabile, rezultă un excedent în perioada de raportare, denumit sumă negativă a taxei.

După determinarea taxei de plată sau a sumei negative a taxei pentru operaţiunile din perioada

fiscală de raportare, persoanele impozabile trebuie să efectueze regularizările prin decontul de taxă.

Suma negativă a taxei, cumulată, se determină prin adăugarea la suma negativă a taxei, rezultată în

perioada fiscală de raportare, a soldului sumei negative a taxei, reportat din decontul perioadei fiscale

precedente, dacă nu s-a solicitat a fi rambursat.

Taxa de plată cumulată se determină în perioada fiscală de raportare prin adăugarea la taxa de plată

din perioada fiscală de raportare a sumelor neachitate la bugetul de stat din soldul taxei de plată al perioadei

fiscale anterioare, până la data depunerii decontului de taxă.

Dacă taxa de plată cumulată este mai mare decât suma negativă a taxei cumulată, rezultă un sold de

taxă de plată în perioada fiscală de raportare. Dacă suma negativă a taxei cumulată este mai mare decât taxa

de plată cumulată, rezultă un sold al sumei negative a taxei în perioada fiscală de raportare.

Persoanele impozabile pot solicita rambursarea soldului sumei negative a taxei din perioada fiscală

de raportare, prin bifarea casetei corespunzătoare din decontul de taxă din perioada fiscală de raportare, sau

pot reporta soldul sumei negative în decontul perioadei fiscale următoare; decontul are şi rol de cerere de

rambursare. Dacă persoana impozabilă solicită rambursarea soldului sumei negative, acesta nu se reportează

în perioada fiscală următoare. Nu poate fi solicitată rambursarea soldului sumei negative a taxei din perioada

fiscală de raportare, mai mic de 5.000 lei inclusiv, acesta fiind reportat obligatoriu în decontul perioadei

fiscale următoare.

În cazul persoanelor impozabile care sunt absorbite de altă persoană impozabilă, soldul sumei

negative a taxei pe valoarea adăugată pentru care nu s-a solicitat rambursarea este preluat în decontul de taxă

al persoanei care a preluat activitatea.

În situaţia în care două sau mai multe persoane impozabile fuzionează, persoana impozabilă care

preia activitatea celorlalte preia şi soldul taxei de plată către bugetul de stat, precum şi soldul sumei negative

a taxei, pentru care nu s-a solicitat rambursarea din deconturile persoanelor care s-au lichidat cu ocazia

fuziunii.

6.10. Ajustarea taxei deductibile

6.10.1. Ajustarea taxei pentru operaţiunile privind livrarea unei construcţii, a unei părţi a acesteia

şi a terenului pe care este construită, precum şi a oricărui alt teren

În următoarele situaţii, persoanele impozabile au obligaţia să ajusteze taxa deductibilă, respectiv taxa

nedeductibilă pe ani calendaristici întregi, pe o perioadă limitată de 5 ani:

persoana impozabilă a avut dreptul la deducerea integrală sau parţială a taxei aferente unei

construcţii sau unei părţi din aceasta, terenului pe care este situată sau oricărui alt teren care nu este

construibil, iar la sau după data aderării, nu optează pentru taxarea acestor operaţiuni;

persoana impozabilă a avut dreptul la deducerea integrală sau parţială a taxei aferente, însă la

sau după data aderării nu optează pentru taxarea operaţiunilor respective, iar valoarea fiecărei transformări

sau modernizări efectuate după data aderării nu depăşeşte 20% din valoarea construcţiei, exclusiv valoarea

terenului, după transformare sau modernizare;

persoana impozabilă nu a avut dreptul la deducerea integrală sau parţială a taxei aferente, însă,

la sau după data aderării, optează pentru taxarea acestor operaţiuni;

persoana impozabilă nu a avut dreptul la deducerea integrală sau parţială a taxei aferente,

optează pentru taxarea operaţiunilor la sau după data aderării, iar valoarea fiecărei transformări sau

modernizări efectuate după data aderării nu depăşeşte 20% din valoarea construcţiei, exclusiv valoarea

terenului, după transformare sau modernizare.

Vor ajusta atât taxa dedusă, cât şi taxa nededusă înainte şi după data aderării, pe o perioadă de 20

ani, metoda de ajustare fiind pe ani calendaristici întregi, următoarele persoane impozabile:

persoana impozabilă care a avut dreptul la deducerea integrală sau parţială a taxei aferente, nu

optează pentru taxarea acestor operaţiuni, la sau după data aderării, iar valoarea fiecărei transformări sau

modernizări efectuate după data aderării depăşeşte 20% din valoarea construcţiei, exclusiv valoarea

terenului, după transformare sau modernizare;

persoana impozabilă care nu a avut dreptul la deducerea integrală sau parţială a taxei aferente,

dar optează pentru taxarea operaţiunilor la sau după data aderării, iar valoarea fiecărei transformări sau

100

modernizări efectuate după data aderării depăşeşte 20% din valoarea construcţiei, exclusiv valoarea

terenului, după transformare sau modernizare.

6.10.2. Ajustarea taxei pentru operaţiunile privind arendarea, concesionarea, închirierea şi

leasingul de bunuri imobile

Ajustarea taxei deduse:

În următoarele situaţii, persoanele impozabile au obligaţia să ajusteze taxa dedusă pentru bunurile

imobile achiziţionate, construite sau modernizate în ultimii 5 ani, proporţional cu partea din fiecare bun

imobil care va fi utilizată pentru realizarea operaţiunilor privind arendarea, concesionarea, închirierea şi

leasingul de bunuri imobile

şi proporţional cu numărul de luni în care bunul va fi utilizat în regim de taxare:

persoana impozabilă a avut dreptul la deducerea integrală sau parţială a taxei însă, la sau după

data aderării, nu optează pentru taxare sau anulează opţiunea de taxare a oricăreia dintre aceste operaţiuni;

persoana impozabilă a avut dreptul la deducerea integrală sau parţială a taxei aferente, dar nu

optează pentru taxare sau anulează opţiunea de taxare, la sau după data aderării, pentru bunurile imobile

transformate sau modernizate după data aderării, iar valoarea fiecărei transformări sau modernizări efectuate

după data aderării nu depăşeşte 20% din valoarea bunului imobil sau a părţii acestuia, exclusiv valoarea

terenului, după transformare sau modernizare.

Ajustarea se face pe o perioadă de 5 ani, metoda de ajustare fiind aplicată lunar. Taxa nedeductibilă

obţinută prin ajustare se înregistrează din punct de vedere contabil pe cheltuieli, precum şi în jurnalul pentru

cumpărări şi se preia corespunzător în decontul de taxă pe valoarea adăugată pentru perioada fiscală în care

persoana impozabilă începe aplicarea regimului de scutire.

Persoana impozabilă care a avut dreptul la deducerea integrală sau parţială a taxei aferente, dar nu

optează pentru taxarea operaţiunilor sau anulează opţiunea de taxare, la sau după data aderării, iar valoarea

fiecărei transformări sau modernizări efectuate după data aderării depăşeşte 20% din valoarea bunului imobil

sau a părţii acestuia, exclusiv valoarea terenului, după transformare sau modernizare, va proceda la ajustarea

taxei deduse pe o perioadă de 20 ani, metoda de ajustare fiind pe ani calendaristici întregi.

Ajustarea taxei nededuse:

În următoarele situaţii, persoanele impozabile pot deduce din taxa nededusă aferentă bunurilor

imobile achiziţionate, construite sau modernizate în ultimii 5 ani, proporţional cu partea din fiecare bun

imobil care va fi utilizată pentru realizarea acestor operaţiuni şi proporţional cu numărul de luni în care bunul

va fi utilizat în regim de taxă:

persoana impozabilă nu a avut dreptul la deducerea integrală sau parţială a taxei însă, la sau

după data aderării, optează pentru taxarea oricăreia dintre aceste operaţiuni;

persoana impozabilă nu a avut dreptul la deducerea integrală sau parţială a taxei aferente, dar

optează pentru taxarea operaţiunilor, la sau după data aderării, pentru bunurile imobile transformate sau

modernizate după data aderării, iar valoarea fiecărei transformări sau modernizări efectuate după data

aderării nu depăşeşte 20% din valoarea bunului imobil sau a părţii acestuia, exclusiv valoarea terenului, după

transformare sau modernizare.

Ajustarea se face pe o perioadă de 5 ani, metoda de ajustare fiind aplicată lunar. Taxa dedusă se

înregistrează din punct de vedere contabil prin diminuarea cheltuielilor, precum şi în jurnalul pentru

cumpărări şi se preia corespunzător în decontul de taxă pe valoarea adăugată pentru perioada fiscală în care

persoana impozabilă începe aplicarea regimului de taxare.

Persoana impozabilă care nu a avut dreptul la deducerea integrală sau parţială a taxei aferente, dar

optează pentru taxarea operaţiunilor, la sau după data aderării, iar valoarea fiecărei transformări sau

modernizări efectuate după data aderării depăşeşte 20% din valoarea bunului imobil sau a părţii acestuia,

exclusiv valoarea terenului, după transformare sau modernizare, va proceda la ajustarea taxei deduse pe o

perioadă de 20 ani, metoda de ajustare fiind pe ani calendaristici întregi.

6.10.3. Ajustarea taxei deductibile în cazul bunurilor de capital

Taxa deductibilă aferentă bunurilor de capital se ajustează numai în condiţiile în care nu se aplică

regulile privind livrarea către sine sau prestarea către sine.

Pentru bunurile de capital imobile perioada de ajustare este de 20 de ani, iar pentru celelalte bunuri

de capital achiziţionate sau fabricate perioada este de 5 ani şi începe să curgă de la data de 01 ianuarie a

anului în care intervine obligaţia de ajustare a taxei deduse.

Nu sunt considerate bunuri de capital activele corporale fixe amortizabile a căror durată normală de

utilizare stabilită pentru amortizarea fiscală este mai mică de 5 ani.

101

Ajustarea taxei deductibile pentru bunurile de capital se efectuează în următoarele situaţii:

a) dacă bunul este folosit de persoana impozabilă, integral sau parţial, pentru alte scopuri decât

activităţile economice, cu excepţia bunurilor a căror achiziţie face obiectul limitării la 50% a dreptului de

deducere.

Ajustarea se efectuează în cadrul perioadei de ajustare de 5 ani ori de 20 de ani, pentru o cincime

sau, după caz, o douăzecime din taxa dedusă iniţial, pentru fiecare an în care apare o modificare a destinaţiei

de utilizare. Ajustarea se efectuează în perioada fiscală în care intervine evenimentul care generează obligaţia

de ajustare sau, după caz, în ultima perioadă fiscală a fiecărui an. Prin excepţie, în cazul trecerii persoanei

impozabile de la regimul normal de taxare la regimul de scutire pentru întreprinderile mici, precum şi în

cazul livrării bunului de capital în regim de scutire, ajustarea deducerii se face o singură dată pentru întreaga

perioadă de ajustare rămasă, incluzând anul în care apare modificarea destinaţiei de utilizare;.

b) În cazurile în care apar modificări ale elementelor folosite la calculul taxei deduse, ajustarea se

efectuează în cadrul perioadei de ajustare, pentru o cincime sau o douăzecime din taxa dedusă iniţial pentru

fiecare an în care apar modificări ale elementelor taxei deduse.

c) În cazul unei livrări de bunuri sau oricărei alte operaţiuni pentru care taxa trebuie colectată, taxa

dedusă iniţial integral sau parţial trebuie ajustată. Ajustarea se efectuează în cadrul perioadei de ajustare,

pentru o cincime sau, după caz, o douăzecime din taxa nededusă iniţial, pentru fiecare an în care apare o

modificare a destinaţiei de utilizare. Ajustarea se efectuează în perioada fiscală în care intervine evenimentul

care generează ajustare sau, după caz, în ultima perioadă fiscală a fiecărui an. Prin excepţie, în cazul trecerii

persoanei impozabile de la regimul de scutire pentru întreprinderile mici la regimul normal de taxare, precum

şi în cazul livrării bunului de capital în regim de taxare, ajustarea deducerii se face o singură dată pentru

întreaga perioadă de ajustare rămasă, incluzând anul în care apare modificarea destinaţiei de utilizare.

d) În situaţia în care bunul de capital îşi încetează existenţa ca urmare a casării înainte de expirarea

duratei normale de funcţionare sau după expirarea duratei normale de funcţionare, dar în cursul perioadei de

ajustare, ajustarea taxei deductibile se efectuează o singură dată pentru întreaga perioadă de ajustare rămasă,

incluzând anul în care apare obligaţia ajustării, şi este de până la o cincime sau, după caz, o douăzecime pe

an, din valoarea taxei deduse iniţial.

e) Dacă furnizorul a ajustat baza de impozitare pentru bunurile de capital pentru care a fost

emisă o factură şi, ulterior, operaţiunea este anulată total sau parţial înainte de livrarea bunurilor, în

cazul refuzurilor totale sau parţiale privind cantitatea, calitatea ori preţurile bunurilor livrate, sau în

cazul în care rabaturile, remizele, risturnele şi celelalte reduceri de preţ au fost acordate după livrarea

bunurilor, beneficiarul ajustează baza de impozitare pe baza facturii emisă de furnizorNu se

efectuează ajustarea taxei deductibile aferente bunurilor de capital, în situaţia în care suma care ar

rezulta ca urmare a ajustării este mai mică de 1.000 lei.

În vederea ajustării taxei deductibile aferente bunurilor de capital, persoanele impozabile sunt

obligate să ţină un Registru al bunurilor de capital, în care să evidenţieze pentru fiecare bun de capital,

următoarele informaţii:

- data achiziţiei, fabricării, construirii sau transformării/modernizării;

- valoarea (baza de impozitare) a bunului de capital;

- taxa deductibilă aferentă bunului de capital;

- taxa dedusă;

- ajustările efectuate.

6.11. Regimuri speciale

6.11.1. Regimul special de scutire pentru întreprinderile mici

Persoana impozabilă stabilită în România, a cărei cifră de afaceri anuală, declarată sau realizată, este

inferioară plafonului de 65.000 euro, al cărui echivalent în lei se stabileşte la cursul de schimb la data

aderării, respectiv 220.000 lei, poate solicita scutirea de taxă. Cifra de afaceri este constituită din valoarea

totală a livrărilor de bunuri şi a prestărilor de servicii care ar fi taxabile dacă nu ar fi desfăşurate de o mică

întreprindere, efectuate de persoana impozabilă în cursul unui an calendaristic, incluzând şi operaţiunile

scutite cu drept de deducere şi pe cele scutite fără drept de deducere, dacă acestea nu sunt accesorii activităţii

principale. În cifra de afaceri care serveşte drept referinţă nu se cuprind livrările de active fixe corporale sau

necorporale.

Persoana impozabilă care îndeplineşte condiţiile pentru aplicarea regimului special de scutire poate

opta oricând pentru aplicarea regimului normal de taxă.

102

O persoană impozabilă nou-înfiinţată poate beneficia de aplicarea regimului special de scutire, dacă

la momentul începerii activităţii economice declară o cifră de afaceri anuală estimată sub plafonul de scutire

şi nu optează pentru aplicarea regimului normal de taxare.

Persoana impozabilă care aplică regimul special de scutire:

- nu are dreptul la deducerea taxei aferente achiziţiilor;

- nu are voie să menţioneze taxa pe factură sau alt document.

6.11.2. Regimul special pentru agenţiile de turism

În cazul în care livrările de bunuri şi prestările de servicii efectuate în beneficiul direct al clientului

sunt realizate în afara Comunităţii, serviciul unic al agenţiei de turism este considerat serviciu prestat de un

intermediar şi este scutit de taxă. În cazul în care livrările de bunuri şi prestările de servicii efectuate în

beneficiul direct al clientului sunt realizate atât în interiorul, cât şi în afara Comunităţii, se consideră ca fiind

scutită de taxă numai partea serviciului unic prestat de agenţia de turism aferentă operaţiunilor realizate în

afara Comunităţii.

6.11.3. Regimuri speciale pentru bunurile second-hand, opere de artă, obiecte de colecţie şi

antichităţi

Persoana impozabilă revânzătoare va aplica regimul special pentru livrările de bunuri second-hand,

opere de artă, obiecte de colecţie şi antichităţi, altele decât operele de artă livrate de autorii sau succesorii de

drept ai acestora, pentru care există obligaţia colectării taxei, bunuri pe care le-a achiziţionat din interiorul

Comunităţii, de la unul dintre următorii furnizori:

a) o persoană neimpozabilă;

b) o persoană impozabilă, în măsura în care livrarea efectuată de respectiva persoană impozabilă este

scutită de taxă;

c) o întreprindere mică, în măsura în care achiziţia respectivă se referă la bunuri de capital;

d) o persoană impozabilă revânzătoare, în măsura în care livrarea de către aceasta a fost supusă taxei în

regim special.

Pentru orice livrare de bunuri second-hand, opere de artă, obiecte de colecţie sau antichităţi,

efectuată în regim special, se aplică aceleaşi reguli de scutiri ca şi pentru exporturi şi livrări intracomunitare.

6.11.4. Regimul special pentru aurul de investiţii

Sunt scutite de taxă următoarele operaţiuni:

a) livrările, achiziţiile intracomunitare şi importul de aur de investiţii, inclusiv investiţiile în hârtii de

valoare;

b) serviciile de intermediere în livrarea de aur de investiţii, prestate de agenţi care acţionează în numele şi

pe seama unui mandant.

Persoana impozabilă care produce aurul de investiţii sau transformă orice aur în aur de investiţii, care

livrează în mod curent aur în scopuri industriale poate opta pentru regimul normal de taxă pentru livrările de

aur de investiţii către altă persoană impozabilă, care în mod normal ar fi scutite.

Intermediarul care prestează servicii de intermediere în livrarea de aur, în numele şi în contul unui

mandant, poate opta pentru taxare, dacă mandantul şi-a exercitat opţiunea pentru aplicarea regimului normal

de taxă.

Opţiunile se exercită printr-o notificare transmisă organului fiscal competent şi este irevocabilă.

6.11.5. Regimul special pentru persoanele impozabile nestabilite în Comunitate care prestează

servicii electronice, de telecomunicaţii, de radiodifuziune şi televiziune persoanelor neimpozabile

stabilite în Comunitate.

În cazul în care o persoană impozabilă nestabilită optează pentru regimul special şi alege România ca

stat membru de înregistrare, la data începerii operaţiunilor taxabile, persoana respectivă trebuie să depună în

format electronic o declaraţie de începere a activităţii la organul fiscal competent. La primirea declaraţiei de

începere a activităţii organul fiscal competent va înregistra persoana nestabilită cu un cod de înregistrare

special în scopuri de TVA şi va comunica acest cod persoanei respective prin mijloace electronice.

În termen de 20 de zile de la sfârşitul fiecărui trimestru calendaristic, persoana impozabilă nestabilită trebuie

să depună la organul fiscal competent, prin mijloace electronice, o declaraţie specială de TVA, potrivit

modelului stabilit de Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 815/2012 al Comisiei din 13 septembrie

2012 de stabilire a normelor detaliate de aplicare a Regulamentului (UE) nr. 904/2010 al Consiliului în ceea

ce priveşte regimurile speciale pentru persoanele impozabile nestabilite care prestează servicii de

103

telecomunicaţii, servicii de radiodifuziune şi de televiziune sau servicii electronice către persoane

neimpozabile, indiferent dacă au fost sau nu prestate servicii electronice, de telecomunicaţii, de

radiodifuziune sau televiziune în perioada fiscală de raportare.

Declaraţia specială de TVA se întocmeşte în euro. In cazul în care prestările de servicii s-au efectuat

în alte monede se va folosi, la completarea decontului, rata de schimb în vigoare în ultima zi a perioadei

fiscale de raportare. Ratele de schimb utilizate sunt cele publicate de Banca Centrală Europeană pentru ziua

respectivă sau cele din ziua următoare, dacă nu sunt publicate în acea zi.

Persoana impozabilă nestabilită care utilizează regimul special nu poate deduce TVA prin declaraţia

specială de taxă, dar va putea exercita acest drept prin rambursarea aferente importurilor şi achiziţiilor de

bunuri/servicii efectuate în România, chiar dacă o persoană impozabilă stabilită în România nu ar avea

dreptul la o compensaţie similară în ceea ce priveşte taxa sau un alt impozit similar, în condiţiile prevăzute

de legislaţia ţării în care îşi are sediul persoana impozabilă nestabilită.

6.11.6. Regimul special pentru serviciile electronice, de telecomunicaţii, de radiodifuziune sau

televiziune prestate de către persoane impozabile stabilite în Uniunea Europeană, dar într-un alt stat membru

decât statul membru de consum

Persoana impozabilă nestabilită în statul membru de consum înseamnă o persoană impozabilă care

are sediul activităţii economice sau un sediu fix pe teritoriul Uniunii Europene, dar nu are sediul activităţii

economice şi nu dispune de un sediu fix pe teritoriul statului membru de consum.

Statul membru de consum înseamnă statul membru în care are loc prestarea de servicii electronice,

de telecomunicaţii, de radiodifuziune sau televiziune.

Orice persoană impozabilă care are sediul activităţii economice în România sau, în cazul în care nu

are sediul activităţii economice în Uniunea Europeană, dispune de un sediu fix în România poate utiliza un

regim special pentru toate serviciile electronice, de telecomunicaţii, de radiodifuziune sau televiziune

prestate către persoane neimpozabile care sunt stabilite, au domiciliul stabil sau reşedinţa obişnuită în statele

membre de consum, dacă persoana impozabilă nu este stabilită în aceste state membre. Regimul special

poate fi utilizat şi de către orice persoană impozabilă care nu are sediul activităţii economice în Uniunea

Europeană, dar dispune de mai multe sedii fixe în Uniunea Europeană, în cazul în care are un sediu fix în

România şi alege România ca stat membru de înregistrare.

În cazul în care România este statul membru de înregistrare, persoana impozabilă respectivă trebuie

să depună în format electronic o declaraţie de începere a activităţii sale supuse regimului special la organul

fiscal competent. Persoana impozabilă trebuie să notifice, prin mijloace electronice, organul fiscal

competent, în caz de încetare a activităţii sau în caz de modificări ulterioare, care o exclud de la regimul

special.

Pentru operaţiunile impozabile efectuate în condiţiile acestui regim special, persoana impozabilă

utilizează doar codul de înregistrare în scopuri de TVA alocat de statul membru de înregistrare.

În termen de 20 de zile de la sfârşitul fiecărui trimestru calendaristic, persoana impozabilă trebuie să

depună la organul fiscal competent, prin mijloace electronice, o declaraţie specială de TVA, potrivit

modelului stabilit de Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 815/2012 al Comisiei din 13 septembrie

2012 de stabilire a normelor detaliate de aplicare a Regulamentului (UE) nr. 904/2010 al Consiliului în ceea

ce priveşte regimurile speciale pentru persoanele impozabile nestabilite care prestează servicii de

telecomunicaţii, servicii de radiodifuziune şi de televiziune sau servicii electronice către persoane

neimpozabile, indiferent dacă au fost sau nu prestate servicii electronice, de telecomunicaţii, de

radiodifuziune sau televiziune în perioada fiscală de raportare.

Declaraţia specială de TVA se întocmeşte în euro. În cazul în care prestările de servicii se plătesc în

alte monede se va folosi, la completarea declaraţiei, rata de schimb în vigoare în ultima zi a perioadei fiscale

de raportare. Ratele de schimb utilizate sunt cele publicate de Banca Centrală Europeană pentru ziua

respectivă sau cele din ziua următoare, dacă nu sunt publicate în acea zi.

Persoana impozabilă trebuie să achite suma totală a taxei datorate în statele membre de consum într-

un cont special, în euro, indicat de organul fiscal competent, până la data la care are obligaţia depunerii

declaraţiei speciale.

În situaţia în care România este stat membru de consum, persoana impozabilă nestabilită în România

care utilizează prezentul regim special beneficiază de rambursarea taxei aferente importurilor şi achiziţiilor

de bunuri/servicii efectuate în România pentru realizarea activităţilor sale impozabile supuse acestui regim.

În cazul în care persoana impozabilă nestabilită în România şi beneficiară a prezentului regim special

desfăşoară, de asemenea, în România activităţi care nu sunt supuse acestui regim şi pentru care există

obligaţia înregistrării în scopuri de TVA, respectiva persoană îşi deduce TVA pentru activităţile sale

impozabile supuse prezentului regim prin decontul de taxă.

104

6.11.7. Regimul special pentru agricultori

Regimul special pentru agricultori se aplică pentru următoarele activităţi desfăşurate de un agricultor:

activităţile de producţie a produselor agricole, inclusiv activităţile de transformare a produselor agricole prin

alte metode decât cele industriale, serviciile agricole prestate de un agricultor care utilizează munca manuală

proprie şi/sau echipamentele specifice.

Agricultorul reprezintă persoana fizică, persoana fizică autorizată, întreprinderea individuală sau

întreprinderea familială, cu sediul activităţii economice în România, care realizează activităţile supuse

regimului special pentru agricultori şi care nu realizează alte activităţi economice sau realizează şi alte

activităţi economice a căror cifră de afaceri anuală este inferioară plafonului de scutire de taxa pe valoarea

adăugată.

Agricultorul care aplică acest regim special depune la organul fiscal o notificare privind aplicarea

regimului special. Agenţia Naţională de Administrare Fiscală organizează Registrul agricultorilor care aplică

regimul special. Registrul este public şi se afişează pe site-ul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

Înscrierea în Registrul agricultorilor care aplică regimul special se face de către organul fiscal, pe baza

notificărilor depuse de agricultorii care aplică regimul special, până la data de 1 a lunii următoare celei în

care a fost depusă notificarea.

Agricultorul care aplică regimul special este scutit de următoarele obligaţii:

a) ţinerea evidenţelor în scopuri de TVA;

b) depunerea decontului de taxă;

c) orice alte obligaţii care revin persoanelor impozabile înregistrate sau care ar trebui să se înregistreze în

scopuri de TVA.

Agricultorul are obligaţia să emită factură care să conţină toate informaţiile obligatorii, o menţiune cu

privire la aplicarea regimului special pentru agricultori, precum şi procentul de compensare în cotă forfetară

şi valoarea compensaţiei în cotă forfetară care i se cuvine.

Procentul de compensare în cotă forfetară reprezintă procentul care se aplică în scopul de a permite

agricultorilor să beneficieze de compensaţia în cotă forfetară pentru taxa aferentă achiziţiilor.

Compensaţia în cotă forfetară reprezintă suma rezultată prin aplicarea procentului de compensare în cotă

forfetară asupra preţului/tarifului, exclusiv taxa, aferent livrărilor de produse agricole şi prestărilor de servicii

agricole, efectuate de un agricultor.

Procentul de compensare în cotă forfetară este 1% pentru anul 2017, 4% pentru anul 2018 şi 8%

începând cu anul 2019.

Agricultorul care aplică regimul special:

a) nu are obligaţia de a colecta TVA pentru livrările de produse agricole rezultate din activităţile agricole

şi pentru serviciile agricole de mai sus;

b) nu are dreptul să deducă taxa achitată sau datorată pentru achiziţiile sale în cadrul activităţii efectuate

în regimul special;

c) nu aplică regimul special de scutire pentru întreprinderile mici pentru operaţiunile efectuate în regimul

special, operaţiunile respective nefiind cuprinse în cifra de afaceri care serveşte drept referinţă pentru

aplicarea regimului special de scutire pentru întreprinderile mici.

Persoana impozabilă stabilită în România sau persoana impozabilă nestabilită în România, dar

înregistrată în scopuri de TVA, care achiziţionează bunuri/servicii de la agricultorii care figurează în

Registrul agricultorilor care aplică regimul special, va ţine o evidenţă separată pentru toate achiziţiile

efectuate în cadrul regimului special pentru agricultori.

Nu sunt considerate operaţiuni impozabile în România achiziţiile intracomunitare de bunuri efectuate de

agricultorii care aplică regimul special, dacă valoarea totală a acestor achiziţii intracomunitare nu depăşeşte

pe parcursul anului calendaristic curent sau nu a depăşit pe parcursul anului calendaristic anterior plafonul de

10.000 euro, al cărui echivalent în lei este stabilit prin normele metodologice. Agricultorii eligibili pentru

această excepţie au dreptul să opteze pentru regimul general al achiziţiilor intracomunitare, iar opţiunea se

aplică pentru cel puţin 2 ani calendaristici.

În situaţia în care agricultorul care aplică regimul special realizează livrări intracomunitare cu produse

agricole, prestări de servicii intracomunitare, achiziţii intracomunitare de bunuri, achiziţii de servicii

intracomunitare, acesta are următoarele obligaţii:

a) să se înregistreze în scopuri de TVA pentru aceste activităţi/servicii;

b) să depună decontul special de taxă, pentru achiziţiile intracomunitare de bunuri şi achiziţiile de

servicii intracomunitare pe care le efectuează;

c) să depună declaraţia recapitulativă pentru operaţiunile pe care le efectuează.

105

În situaţia în care o persoană impozabilă realizează atât activităţi pentru care aplică regimul special, cât şi

alte activităţi economice pentru care nu se poate aplica regimul special pentru agricultori, poate aplica

regimul special de scutire pentru întreprinderile mici pentru activităţile pentru care nu se aplică regimul

special pentru agricultori.

Persoana impozabilă care se înregistrează în scopuri de TVA prin opţiune sau ca urmare a depăşirii

plafonului de scutire din alte activităţi economice, nu mai poate aplica regimul special pentru agricultori de

la data înregistrării în scopuri de TVA sau de la data la care ar fi fost înregistrată dacă avea obligaţia de a

solicita înregistrarea şi nu solicită sau solicită cu întârziere înregistrarea în scopuri de TVA.

Agricultorul care aplică regimul special poate opta oricând pentru aplicarea regimului normal de taxă

prin depunerea la organul fiscal a unei notificări în acest sens, caz în care organul fiscal competent operează

radierea agricultorului din Registrul agricultorilor care aplică regimul special până la data de 1 a lunii

următoare celei în care a fost depusă notificarea. După exercitarea opţiunii de aplicare a regimului normal de

taxă, agricultorul nu mai poate aplica din nou regimul special pentru o perioadă de cel puţin 2 ani de la data

înregistrării în scopuri de TVA.

Persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA, cărora agricultorul care aplică regimul special le

livrează produsele agricole sau le prestează serviciile agricole prevăzute pentru acest regim special, au

dreptul la deducerea compensaţiei în cotă forfetară achitată agricultorului care aplică regimul special, în

aceleaşi limite şi condiţii aplicabile pentru deducerea TVA.

Persoanele impozabile nestabilite în România şi neînregistrate în scopuri de TVA au dreptul la restituirea

compensaţiei în cotă forfetară, achitată agricultorului care aplică regimul special, în aceleaşi limite şi condiţii

aplicabile persoanelor impozabile înregistrate în scopuri de TVA.

6.12. Plătitori ai taxei pe valoarea adăugată şi obligaţiile acestora

6.12.1. Persoana obligată la plata taxei.

Pentru operaţiunile taxabile din România următoarele persoane sunt obligate la plata taxei, dacă aceasta

este datorată:

persoana impozabilă care efectuează livrări de bunuri sau prestări de servicii taxabile, cu excepţia

cazurilor pentru care clientul este obligat la plata taxei;

orice persoană impozabilă, inclusiv de către persoana juridică neimpozabilă înregistrată în scopuri de

TVA, care este beneficiar al serviciilor care au locul prestării în România şi care sunt furnizate de către o

persoană impozabilă care nu este stabilită pe teritoriul României sau nu este considerată a fi stabilită pentru

respectivele prestări de servicii pe teritoriul României, chiar dacă este înregistrată în scopuri de TVA în

România;

persoana înregistrată în scopuri de TVA, căreia i se livrează gaze naturale sau energie electrică prin

sistemul de distribuţie, dacă aceste livrări sunt realizate de o persoană impozabilă care nu este stabilită în

România, chiar dacă este înregistrată în scopuri de TVA în România;

persoana impozabilă sau persoana juridică neimpozabilă, înregistrată în scopuri de TVA în România,

care este beneficiarul unei livrări ulterioare efectuate în cadrul unei operaţiuni triunghiulare, în următoarele

condiţii cumulative:

1. cumpărătorul revânzător al bunurilor să nu fie stabilit în România, să fie înregistrat în scopuri de TVA

în alt stat membru şi să fi efectuat o achiziţie intracomunitară a acestor bunuri în România;

2. bunurile aferente achiziţiei intracomunitare, să fi fost transportate de furnizor sau de cumpărătorul

revânzător ori de altă persoană, în contul furnizorului sau al cumpărătorului revânzător, dintr-un stat

membru, altul decât statul în care cumpărătorul revânzător este înregistrat în scopuri de TVA, direct către

beneficiarul livrării;

3. cumpărătorul revânzător să îl desemneze pe beneficiarul livrării ulterioare ca persoană obligată la plata

taxei pentru livrarea respectivă;

persoana din cauza căreia bunurile sau serviciile legate de traficul international de bunuri nu mai

beneficiază de scutirea de taxă;

persoana impozabilă acţionând ca atare sau persoana juridică neimpozabilă, stabilită în România sau

nestabilită în România, dar înregistrată prin reprezentant fiscal, care este beneficiar al unor livrări de bunuri

sau prestări de servicii realizate de o persoană impozabilă care nu este stabilită în România şi care nu este

înregistrată în scopuri de TVA în România, pentru care locul livrării sau prestării este considerat a fi în

România;

Atunci când persoana obligată la plata taxei este o persoană impozabilă stabilită în Comunitate, dar

nu în România, respectiva persoană poate să desemneze un reprezentant fiscal ca persoană obligată la plata

taxei;

106

Atunci când persoana obligată la plata taxei este o persoană impozabilă care nu este stabilită în

Comunitate, respectiva persoană este obligată să desemneze un reprezentant fiscal ca persoană obligată la

plata taxei.

Desemnarea reprezentantului fiscal se face pe bază de cerere depusă de persoana impozabilă

nestabilită în România la organul fiscal la care reprezentantul propus este înregistrat ca plătitor de impozite şi

taxe.

Nu se admite decât un singur reprezentant fiscal pentru ansamblul operaţiunilor desfăşurate în

România de persoana impozabilă nestabilită în România.

orice persoană care înscrie în mod eronat taxa pe o factură sau în orice alt document care serveşte

ca factură este obligată la plata acesteia, iar beneficiarul nu va avea dreptul să deducă această taxa. În acest

caz, beneficiarul poate solicita furnizorului sau prestatorului corectarea facturii întocmite în mod eronat, prin

emiterea unei facturi cu semnul minus şi a unei facturi noi corecte. Dacă furnizorul sau prestatorul este în

imposibilitate de a corecta factura datorită declanşării procedurii de lichidare, faliment, radiere sau alte

situaţii similare, beneficiarul poate solicita rambursarea de la buget a sumei taxei achitată şi nedatorată dacă

face dovada că a plătit această taxă furnizorului precum şi a faptului că furnizorul a plătit taxa respectivă la

bugetul statului;

persoana care efectuează o achiziţie intracomunitară de bunuri taxabilă este obligată la plata taxei;

importatorul, pentru importul de bunuri supus taxării;

Importatorul în scopul taxei poate fi:

- cumpărătorul către care se expediază bunurile la data la care taxa devine exigibilă la import sau, în

absenţa acestui cumpărător, proprietarul bunurilor la această dată;

- furnizorul bunurilor, pentru livrările de bunuri care sunt instalate sau asamblate în interiorul României de

către furnizor ori în numele acestuia;

- proprietarul bunurilor, pentru bunurile importate în vederea efectuării de operaţiuni de închiriere sau

leasing în România;

persoana care reimportă în România bunurile exportate în afara Comunităţii;

proprietarul bunurilor sau persoana impozabilă înregistrată în scopuri de TVA, care importă bunuri

în România:

1. în regim de consignaţie sau stocuri la dispoziţia clientului, pentru verificarea conformităţii ori pentru

testare, cu condiţia ca bunurile respective să fie cumpărate de persoana impozabilă respectivă sau dacă

persoana impozabilă nu le achiziţionează pentru a fi reexportate de către aceasta în afara Comunităţii;

2. în vederea reparării, transformării, modificării sau prelucrării acestor bunuri, cu condiţia ca bunurile

rezultate ca urmare a acestor operaţiuni să fie reexportate în afara Comunităţii sau achiziţionate de către

persoana impozabilă respectivă.

Orice persoană care nu este importator în scopul taxei, dar deţine o declaraţie vamală de import în

care este menţionată ca importator al bunurilor, nu are dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată

aferentă importului respectiv decât în situaţia în care va aplica structura de comisionar, respectiv va refactura

valoarea bunurilor importate şi taxa pe valoarea adăugată aferentă către persoana care ar fi avut calitatea de

importator.

6.12.2. Înregistrarea persoanelor impozabile în scopuri de TVA

Persoana impozabilă care este stabilită în România şi realizează sau intenţionează să realizeze o

activitate economică ce implică operaţiuni taxabile şi/sau scutite de taxa pe valoarea adăugată cu drept de

deducere trebuie să solicite înregistrarea în scopuri de TVA la organul fiscal, astfel:

- înainte de realizarea unor astfel de operaţiuni, dacă declară că va realiza o cifră de afaceri care atinge sau

depăşeşte plafonul de scutire, sau dacă declară că urmează să realizeze o cifră de afaceri inferioară plafonului

de scutire, dar optează pentru aplicarea regimului normal de taxă;

- dacă în cursul unui an calendaristic atinge sau depăşeşte plafonul de scutire, în termen de 10 zile de la

sfârşitul lunii în care a atins sau depăşit acest plafon;

- dacă cifra de afaceri realizată în cursul unui an calendaristic este inferioară plafonului de scutire, dar

optează pentru aplicarea regimului normal de taxă;

- dacă efectuează operaţiuni scutite de taxă (arendarea, concesionarea, închireierea, leasingul de bunuri

imobile şi livrarea de construcţii şi terenuri) şi optează pentru taxarea acestora.

Sunt obligate să solicite înregistrarea şi persoana impozabilă care efectuează operaţiuni în afara

României care dau drept de deducere a taxei, sau efectuează în România operaţiuni scutite de taxă dar

optează pentru taxarea acestora, potrivit legii.

Organele fiscale anulează înregistrarea unei persoane în scopuri normale de TVA, în următoarele

107

situaţii:

a) dacă este declarată inactivă, de la data declarării ca inactivă;

b) dacă asociaţii/administratorii persoanei impozabile sau persoana impozabilă însăşi au înscrise

infracţiuni şi/sau fapte în cazierul fiscal, de la data comunicării deciziei de anulare de către organele fiscale

competente;

c) dacă nu a depus pe parcursul unui semestru calendaristic niciun decont de taxă, dar nu este în situaţia

prevăzută la lit. a) sau b), din prima zi a celei de-a doua luni următoare respectivului semestru calendaristic.

Aceste prevederi se aplică numai în cazul persoanelor pentru care perioada fiscală este luna sau trimestrul;

d) dacă în deconturile de taxă depuse pentru 6 luni consecutive în cursul unui semestru calendaristic, în

cazul persoanelor care au perioada fiscală luna calendaristică, şi pentru două perioade fiscale consecutive în

cursul unui semestru calendaristic, în cazul persoanelor impozabile care au perioada fiscală trimestrul

calendaristic, nu au fost evidenţiate achiziţii de bunuri/servicii şi nici livrări de bunuri/prestări de servicii,

realizate în cursul acestor perioade de raportare, din prima zi a celei de-a doua luni următoare respectivului

semestru calendaristic;

e) dacă persoana impozabilă nu era obligată şi nici nu avea dreptul să solicite înregistrarea în scopuri

normale de TVA;

f) în situaţia persoanelor impozabile care solicită scoaterea din evidenţa persoanelor înregistrate în scopuri

de TVA în vederea aplicării regimului special de scutire.

g) dacă persoana impozabilă, societate cu sediul activităţii economice în România, înfiinţată în baza Legii

nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, supusă înmatriculării la registrul

comerţului, prezintă risc fiscal ridicat potrivit criteriilor de evaluare stabilite prin ordin al

preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrarea Fiscală.

Persoana impozabilă nestabilită în România, care şi-a desemnat un reprezentant fiscal, va comunica

denumirea/numele, adresa şi codul de înregistrare în scopuri de TVA, reprezentantului său fiscal, clienţilor şi

furnizorilor săi, pentru operaţiunile efectuate sau de care a beneficiat în România.

Persoana înregistrată va anunţa în scris organul fiscal cu privire la producerea oricăruia dintre

evenimentele de mai jos în termen de 15 zile de la:

- modificarea informaţiilor declarate în cererea de înregistrare sau furnizate prin altă metodă organului

fiscal sau care apar în certificatul de înregistrare;

- încetarea activităţii sale economice.

6.12.3. Înregistrarea în scopuri de TVA a altor persoane care efectuează achiziţii intracomunitare

sau pentru servicii

Persoana impozabilă care nu este înregistrată şi nu are obligaţia să se înregistreze, şi persoana

juridică neimpozabilă care intenţionează să efectueze o achiziţie intracomunitară de bunuri în România au

obligaţia să solicite înregistrarea în scopuri de TVA înaintea efectuării achiziţiei intracomunitare, în cazul în

care valoarea achiziţiei intracomunitare respective depăşeşte plafonul de 10.000 euro pentru achiziţii

intracomunitare în anul calendaristic în care are loc achiziţia intracomunitară. Aceste persoane pot solicita

prin opţiune înregistrarea în scopuri de TVA pentru achiziţii intracomunitare chiar dacă nu depăşesc acest

plafon. Nu sunt obligate să solicite înregistrarea persoanele care efectuează achiziţii intracomunitare de

mijloace noi de transport şi de produse accizabile.

Persoana impozabilă care are sediul activităţii economice în România, neînregistrată şi care nu are

obligaţia să se înregistreze normal în scopuri de TVA şi care nu este deja înregistrată pentru achiziţii

intracomunitare de bunuri, dacă prestează servicii care au locul în alt stat membru, pentru care beneficiarul

serviciului este persoana obligată la plata taxei, conform echivalentului din legislaţia altui stat membru, este

obligată să solicite înregistrarea în scopuri de TVA înainte de prestarea serviciului.

Persoana impozabilă care aplică regimul special pentru agricultori, care nu este deja înregistrată

pentru alte achiziţii ori servicii intracomunitare, dacă efectuează livrări intracomunitare de bunuri pentru care

este obligatorie aplicarea regimului special pentru agricultori, este obligată să solicite înregistrarea în scopuri

de TVA înainte de livrarea bunurilor.

Persoana înregistrată în scopuri de TVA numai pentru servicii intracomunitare poate solicita

anularea înregistrării sale oricând după expirarea anului calendaristic în care a fost înregistrată.

6.12.4. Facturarea

Persoana impozabilă trebuie să emită o factură către fiecare beneficiar, în următoarele situaţii:

a) pentru livrările de bunuri sau prestările de servicii efectuate;

b) pentru fiecare vânzare la distanţă pe care a efectuat-o;

108

c) pentru livrările intracomunitare de bunuri scutite de taxă;

d) pentru orice avans încasat în legătură cu una dintre operaţiunile menţionate mai sus.

Persoana impozabilă nu are obligaţia emiterii de facturi pentru operaţiunile din interiorul ţării scutite

fără drept de deducere a taxei.

Persoana înregistrată normal în scopuri de TVA trebuie să autofactureze fiecare livrare de bunuri sau

prestare de servicii către sine.

Persoana impozabilă trebuie să emită o autofactură pentru fiecare transfer efectuat în alt stat membru

şi pentru fiecare operaţiune asimilată unei achiziţii intracomunitare de bunuri efectuate în România.

Persoana impozabilă este scutită de obligaţia emiterii facturii pentru operaţiunile prevăzute de lege.

Persoana impozabilă are obligaţia de a emite o factură cel târziu până în cea de-a 15-a zi a lunii

următoare celei în care ia naştere faptul generator al taxei, cu excepţia cazului în care factura a fost deja

emisă. De asemenea, persoana impozabilă trebuie să emită o factură pentru suma avansurilor încasate în

legătură cu o livrare de bunuri/prestare de servicii cel târziu până în cea de-a 15-a zi a lunii următoare celei în

care a încasat avansurile, cu excepţia cazului în care factura a fost deja emisă.

Sumele indicate pe factură se pot exprima în orice monedă cu condiţia ca valoarea TVA colectată să

fie exprimată în lei. În situaţia în care valoarea taxei colectate este exprimată într-o altă monedă, aceasta va fi

convertită în lei.

Corectarea informaţiilor înscrise în facturi sau în alte documente care ţin loc de factură se efectuează

astfel:

- în cazul în care documentul nu a fost transmis către beneficiar, acesta se anulează şi se emite un nou

document;

- în cazul în care documentul a fost transmis beneficiarului:

- fie se emite un nou document care trebuie să cuprindă, pe de o parte, informaţiile din documentul iniţial,

numărul şi data documentului corectat, valorile cu semnul minus, iar pe de altă parte, informaţiile şi valorile

corecte;

- fie se emite un nou document conţinând informaţiile şi valorile corecte şi concomitent se emite un

document cu valorile cu semnul minus în care se înscriu numărul şi data documentului corectat.

6.12.5. Măsuri de simplificare

Pentru următoarele bunuri şi servicii, furnizorii şi beneficiarii sunt obligaţi să aplice măsurile de

simplificare, respectiv:

a) livrarea următoarelor categorii de bunuri:

1. livrarea de deşeuri feroase şi neferoase, de rebuturi feroase şi neferoase, inclusiv livrarea de produse

semifinite rezultate din prelucrarea, fabricarea sau topirea acestora;

1. livrarea de deşeuri feroase şi neferoase, de rebuturi feroase şi neferoase, inclusiv livrarea de produse

semifinite rezultate din prelucrarea, fabricarea sau topirea acestora;

2. livrarea de reziduuri şi alte materiale reciclabile alcătuite din metale feroase şi neferoase, aliajele

acestora, zgură, cenuşă şi reziduuri industriale ce conţin metale sau aliajele lor;

3. livrarea de deşeuri de materiale reciclabile şi materiale reciclabile uzate constând în hârtie, carton,

material textil, cabluri, cauciuc, plastic, cioburi de sticlă şi sticlă;

4. livrarea materialelor prevăzute la pct. 1 - 3 după prelucrarea/transformarea acestora prin operaţiuni de

curăţare, polizare, selecţie, tăiere, fragmentare, presare sau turnare în lingouri, inclusiv a lingourilor de

metale neferoase pentru obţinerea cărora s-au adăugat alte elemente de aliere;

b) livrarea de masă lemnoasă şi materiale lemnoase;

c) livrarea de cereale şi plante tehnice, inclusiv seminţe oleaginoase şi sfeclă de zahăr, care nu sunt în

principiu destinate ca atare consumatorilor finali;

d) transferul de certificate de emisii de gaze cu efect de seră;

e) livrarea de energie electrică către un comerciant persoană impozabilă, stabilit în România;

f) transferul de certificate verzi, astfel cum sunt definite la art. 2 lit. h) din Legea nr. 220/2008 pentru

stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie;

g) construcţiile, părţile de construcţie şi terenurile de orice fel, pentru a căror livrare se aplică regimul de

taxare prin efectul legii sau prin opţiune;

h) livrările de aur de investiţii efectuate de persoane impozabile care şi-au exercitat opţiunea de taxare şi

livrările de materii prime sau semifabricate din aur cu titlul mai mare sau egal cu 325 la mie, către

cumpărători persoane impozabile;

i) furnizările de telefoane mobile, şi anume dispozitive fabricate sau adaptate pentru utilizarea în

conexiune cu o reţea autorizată şi care funcţionează pe anumite frecvenţe, fie că au sau nu vreo altă utilizare;

109

j) furnizările de dispozitive cu circuite integrate, cum ar fi microprocesoare şi unităţi centrale de procesare,

înainte de integrarea lor în produse destinate utilizatorului final;

k) furnizările de console de jocuri, tablete PC şi laptopuri..

Condiţia obligatorie pentru aplicarea acestor măsuri este ca atât furnizorul, cât şi beneficiarul să fie

plătitori de TVA.

Pe facturile emise, furnizorii/prestatorii sunt obligaţi să înscrie menţiunea „taxare inversă”, fără să

înscrie taxa aferentă. Pe facturile primite de la furnizori, beneficiarii vor înscrie taxa aferentă, pe care o

evidenţiază atât ca taxă colectată, cât şi ca taxă deductibilă în decontul de taxă. Pentru operaţiunile supuse

măsurilor de simplificare nu se face plata taxei între furnizor şi beneficiar.

În situaţia în care furnizorul/prestatorul nu a menţionat <<taxare inversă>> în facturile emise,

beneficiarul este obligat să aplice taxare inversă, să nu facă plata taxei către furnizor/prestator, să înscrie din

proprie iniţiativă menţiunea <<taxare inversă>> în factură.

6.12.6. Alte documente

În cazul livrărilor în vederea testării sau pentru verificarea conformităţii, a stocurilor în regim de

consignaţie sau a stocurilor puse la dispoziţie clientului, la data punerii la dispoziţie sau a expedierii

bunurilor, persoana impozabilă va emite către destinatarul bunurilor un document care cuprinde următoarele

informaţii:

- un număr de ordine secvenţial şi data emiterii documentului;

- denumirea/numele şi adresa părţilor;

- data punerii la dispoziţie sau a expedierii bunurilor;

- denumirea şi cantitatea bunurilor.

În momentul returnării parţiale sau integrale a bunurilor, persoana impozabilă trebuie să emită un

document către destinatarul bunurilor, care trebuie să cuprindă aceleaşi informaţii, cu excepţia datei punerii

la dispoziţie sau a expedierii bunurilor, care este înlocuită de data primirii bunurilor.

În cazul în care persoana impozabilă care pune la dispoziţie bunurile sau le expediază destinatarului

nu este stabilită în România, persoana impozabilă care este destinatarul bunurilor în România va fi cea care

va emite documentul respectiv. Persoana impozabilă care primeşte bunurile în România, va emite, de

asemenea, un document, în momentul returnării parţiale sau integrale a bunurilor.

Transferul parţial sau integral de active se va evidenţia într-un document întocmit de părţile

implicate în operaţiune, fiecare parte primind un exemplar al acestuia. Acest document trebuie să conţină

următoarele informaţii:

- un număr de ordine secvenţial şi data emiterii documentului;

- data transferului;

- denumirea/numele, adresa şi codul de înregistrare în scopuri de TVA al ambelor părţi, după caz;

- o descriere exactă a operaţiunii;

- valoarea transferului.

6.12.7. Deconturile de taxă

Persoanele înregistrate normal în scopuri de TVA, trebuie să depună la organele fiscale competente,

pentru fiecare perioadă fiscală, un decont de taxă, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care

se încheie perioada fiscală respectivă.

Decontul de taxă va cuprinde suma taxei deductibile pentru care ia naştere dreptul de deducere în

perioada fiscală de raportare şi, după caz, suma taxei pentru care se exercită dreptul de deducere, suma taxei

colectate a cărei exigibilitate ia naştere în perioada fiscală de raportare şi, după caz, suma taxei colectate care

nu a fost înscrisă în decontul perioadei fiscale în care a luat naştere exigibilitatea taxei, precum şi alte

informaţii prevăzute în modelul de decont.

Datele înscrise incorect într-un decont de taxă se pot corecta prin decontul unei perioade fiscale

ulterioare şi se vor înscrie la rândurile de regularizări.

Persoanele neînregistrate normal în scopuri de TVA, trebuie să depună la organele fiscale un decont

special de taxă pentru achiziţiile intracomunitare de bunuri taxabile în România.

Persoanele care nu sunt înregistrate şi care nu trebuie să se înregistreze, trebuie să depună la organele

fiscale competente un decont special de taxă privind achiziţiile intracomunitare de mijloace de transport noi

şi de produse accizabile.

De asemenea, se depune decontul special de taxă de către beneficiarii obligaţi la plata taxei pentru

serviciile sau bunurile achiziţionate.

110

Decontul special de taxă pe valoarea adăugată se depune până la data de 25 inclusiv a lunii

următoare celei în care ia naştere exigibilitatea operaţiunilor.

6.12.8. Alte declaraţii

Persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA, a căror cifră de afaceri, realizată la finele unui

an calendaristic este inferioară sumei de 220.000 lei trebuie să comunice printr-o notificare scrisă organelor

fiscale de care aparţin, până la data de 25 februarie inclusiv a anului următor, următoarele informaţii:

- suma totală a livrărilor de bunuri şi a prestărilor de servicii precum şi suma taxei, către persoane

înregistrate în scopuri de TVA;

- suma totală a livrărilor de bunuri şi a prestărilor de servicii şi suma taxei aferente, către persoane care nu

sunt înregistrate în scopuri de TVA.

Notă: conform prevederilor Art.VI din O.U.G. nr.84/16.11.2016, depunerea acestei notificări se suspendă

până la data de 31 decembrie 2019.

Persoanele impozabile neînregistrate în scopuri de TVA, a căror cifră de afaceri, dar excluzând

veniturile obţinute din vânzarea de bilete de transport internaţional rutier de persoane, realizată la finele unui

an calendaristic, este inferioară sumei de 220.000 de lei trebuie să comunice, printr-o notificare scrisă

organelor fiscale, până la data de 25 februarie inclusiv a anului următor, următoarele informaţii:

- suma totală a livrărilor de bunuri şi a prestărilor de servicii către persoane înregistrate în scopuri de

TVA;

- suma totală a livrărilor de bunuri şi a prestărilor de servicii către persoane care nu sunt înregistrate în

scopuri de TVA;

- suma totală şi taxa aferentă a achiziţiilor de la persoane înregistrate în scopuri de TVA;

- suma totală a achiziţiilor de la persoane care nu sunt înregistrate în scopuri de TVA.

Notă: conform prevederilor Art.VI din O.U.G. nr.84/16.11.2016, depunerea acestei notificări se suspendă

până la data de 31 decembrie 2019.

Persoanele impozabile al căror cod de înregistrare în scopuri de TVA a fost anulat din oficiu de

organul fiscal trebuie să depună o declaraţie privind taxa colectată care trebuie plătită, până la data de 25

inclusiv a lunii următoare celei în care a intervenit exigibilitatea taxei pentru livrări de bunuri/prestări de

servicii efectuate şi/sau pentru achiziţii de bunuri şi/sau servicii pentru care sunt persoane obligate la plata

taxei, efectuate în perioada în care persoana impozabilă nu are un cod valabil de TVA.

Persoana impozabilă care optează să aplice sistemul TVA la încasare trebuie să depună la organele

fiscale până la data de 25 ianuarie inclusiv, o notificare din care să rezulte că cifra de afaceri din anul

calendaristic precedent nu depăşeşte plafonul de 2.250.000 lei.

6.12.9. Declaraţia recapitulativă

Fiecare persoană impozabilă înregistrată în scopuri de TVA, trebuie să întocmească şi să depună la

organele fiscale, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare unei luni calendaristice o declaraţie

recapitulativă, care va cuprinde următoarele informaţii:

- suma totală a livrărilor intracomunitare de bunuri scutite de la plata taxei, pe fiecare cumpărător, pentru

care exigibilitatea taxei a luat naştere în trimestrul calendaristic respectiv;

- suma totală a livrărilor de bunuri efectuate în cadrul unei operaţiuni triunghiulare, efectuate în statul

membru de sosire a bunurilor expediate sau transportate, pe fiecare beneficiar al livrării ulterioare care are

desemnat un cod T, şi pentru care exigibilitatea taxei a luat naştere în trimestrul calendaristic respectiv;

- suma totală a livrărilor intracomunitare de bunuri supuse regimului special pentru agricultori;

- suma totală a prestărilor de servicii intracomunitare pe fiecare prestator în parte;

- suma totală a achiziţiilor intracomunitare de bunuri, pe fiecare furnizor, pentru care exigibilitatea taxei a

intervenit în trimestrul calendaristic respectiv;

- suma totală a achiziţiilor de bunuri efectuate în cadrul unei operaţiuni triunghiulare, pentru care

furnizorul a desemnat persoana impozabilă beneficiară drept persoană obligată la plata taxei;

- valoarea ajustărilor de TVA.

Declaraţiile recapitulative se depun numai pentru perioadele în care ia naştere exigibilitatea taxei

pentru astfel de operaţiuni.

Aplicaţii practice:

1. O societate comercială plătitoare de TVA realizează în luna mai a exerciţiului financiar N următoarele

operaţiuni:

- achiziţionează 1.000 kg deşeuri metale neferoase la preţul de 1.5 lei/kg fără TVA de la o persoană

111

plătitoare de TVA;

- achiziţionează 2.000 kg fructe la preţ de 2 lei/kg fără TVA;

- livrează 1.500 kg fructe la preţul de 2.5 lei/kg fără TVA.

Determinaţi TVA de plată sau de recuperat aferent lunii mai.

Rezolvare:

TVA deductibilă:

1.000 kg. x 1,5 lei/kg. x 19% = 285 lei

2.000 kg. x 2 lei/kg. x 9% = 360 lei

Total = 645 lei

TVA colectată = 1.500 kg. x 2,5 lei/kg. x 9% = 338 lei

Deşeurile de metale neferoase sunt supuse taxării inverse, TVA -ul deductibil aferent facturii de achiziţie se

preia ca TVA colectat în decontul de TVA.

TVA colectat = 338 + 285 = 623 lei.

Rezultă TVA de recuperat = 645 – 623 = 22 lei

2. O persoană juridică plătitoare de TVA ce activează în domeniul producţiei de mobilier realizează în luna

iunie a exerciţiului financiar N următoarele operaţiuni:

- achiziţii de material lemnos utilizat ca materie primă 85.000 lei preţ fără TVA;

- achiziţii de materiale consumabile în valoare de 25.000 lei, preţ fără TVA;

- înregistrează facturi pentru cazarea personalului trimis în delegaţie în valoare de 2.500 lei fără TVA;

- achiziţionează produse alcoolice şi din tutun destinate activităţii de protocol în valoare de 1.500 lei fără

TVA;

- livrează produse finite (mobilier) în valoare de 145.000 lei, preţ cu TVA.

Determinaţi TVA aferent lunii iunie. Ştiind că la sfârşitul lunii mai societatea raportase TVA de recuperat în

valoare de 250 lei, determinaţi care este valoarea TVA pe care societatea o datorează către bugetul statului la

sfârşitul lunii iunie.

Rezolvare:

Pentru produsele alcoolice şi din tutun destinate activităţii de protocol nu se deduce TVA.

TVA deductibilă = 85.000 x 19% + 25.000 x 19% + 2500 x 9% =

= 16.150 + 4.750 + 225 = 21.125 lei

TVA colectat aferent vânzărilor = 145.000 x 19/119 = 23.151 lei.

Deoarece materialul lemnos este supus taxării inverse, TVA-ul aferent se înregistrează şi ca TVA colectat.

TVA colectat total = 23.151 + 16.150 = 39.301 lei.

Rezultă TVA de plată = 39.301 – 21.125 = 18.176 lei.

TVA datorat la sfârşitul lunii iunie = 18.176 - 250 = 17.926 lei

Răspuns: 17.926 lei.

3. În luna iulie a exerciţiului financiar N o persoană juridică plătitoare de TVA realizează operaţiunile:

- livrări de bunuri pe piaţa internă în valoare de 22.000 lei, fără TVA;

- prestări de servicii pe piaţa internă scutite cu drept de deducere, în valoare de 11.000 lei;

- prestări de servicii pe piaţa internă scutite fără drept de deducere, în valoare de 18.000 lei;

- achiziţii de mărfuri în valoare de 10.000 lei fără TVA, destinate în întregime operaţiunilor cu drept de

deducere;

- achiziţii de materiale consumabile şi servicii în valoare de 19.000 lei fără TVA, din care 70% sunt destinate

activităţilor cu drept de deducere şi 30% activităţilor fără drept de deducere.

Determinaţi TVA de plată în luna iulie.

Rezolvare:

TVA colectat = 22.000 x 19% = 4.180 lei

TVA deductibil = 10.000 x 19% + 19.000 x 70% x 19% = 1.900 + 2.527 = 4.427 lei

rezultă TVA de recuperat = 4.427 – 4.180 = 247 lei.

Răspuns: 247 lei

4. În luna august a exerciţiului financiar N o societate plătitoare de TVA realizează următoarele operaţiuni:

- livrări de bunuri la export în valoare de 40.000 lei;

- livrări de bunuri pe piaţa internă în valoare de 25.000 lei fără TVA;

- prestări de servicii pe piaţa internă scutite fără drept de deducere în valoare de 20.000 lei;

- achiziţii de materii prime şi materiale consumabile de pe piaţa internă în valoare de 60.000 lei fără TVA,

112

destinate realizării activităţilor firmei;

- achiziţii de prestări de servicii de la terţi în valoare de 56.000 lei, preţ cu TVA.

Determinaţi TVA de plată către bugetul statului în luna august.

Rezolvare:

Veniturile obţinute din operaţiuni care dau drept de deducere

Pro-rata = inclusiv subvenţiile legate de preţul acestora

Numărătorul + veniturile din operaţiuni care nu dau drept de deducere

Pro-rata = 000.20000.25000.40

000.25000.40

=

000.85

000.65= 0,7647

TVA colectat = 25.000 x 19% = 4.750 lei

TVA deductibil= ( 60.000 x 19% + 56.000 x 19/119) x 0,7647 = (11.400+8.941) x 0,7647 = 15.555 lei

Rezultă TVA de recuperat = 15.555 – 4.750 = 10.805 lei

Răspuns: 10.805 lei

5. O societate comercială importă 5.000 produse la un preţ de 100 euro/produs. Separat de preţul produselor,

factura externă mai conţine cheltuieli de transport în valoare de 1.500 euro şi cheltuieli de ambalare a

produselor în valoare de 700 euro.

Ştiind că pentru aceste produse taxa vamală este de 10%, comisionul vamal 0,05% iar cota de TVA 19%,

determinaţi valoarea TVA ce trebuie plătită în vamă, dacă nivelul cursului de schimb este de 4,45 lei/euro.

Rezolvare:

Valoarea în vamă = 5.000 x 100 + 1.500 + 700 = 502.200 euro

TVA = (502.200 + 502.200 x 10% + 502.200 x 0,05%) x 4,45 x 19% =

= (502.220 + 50.220 + 251) x 4,45 x 19% = 467.300 lei

Răspuns: 467.300 lei

6. O societate comercială achiziţionează un mijloc fix pentru care plăteşte un avans de 30% din valoare în

luna iulie a exerciţiului financiar N, urmând ca restul de 70% să fie achitat în luna septembrie, atunci când

mijlocul fix îi este livrat.

Dacă valoarea totală a mijlocului fix este de 50.000 lei, preţ fără TVA, determinaţi TVA-ul deductibil aferent

lunii iulie.

Rezolvare:

TVA deductibil = 50.000 lei x 30% x 19% = 2.850 lei.

Răspuns: 2.850 lei

7. O societate comercială A produce o cantitate de 2.000 sticle de vin spumos a 0,75 l/sticlă la un preţ de

producţie de 8 lei/sticlă. Societatea A vinde către societatea B cele 2.000 de sticle în luna aprilie 2016.

Valoarea accizei specifice pentru vinul spumos este de 50 lei/hl. produs.

Determinaţi valoarea accizei şi a TVA aferente lunii aprilie pe care trebuie să le declare societatea B la

administraţia financiară.

Rezolvare:

A = K x Q

unde:

A = cuantumul accizei

K = acciza unitară

Q = cantitatea (în hl)

Valoarea accizei = 2.000 x 0,75 x 50 = 15 x 50 = 750 lei.

100

TVA = (2.000 x 8 + 750) x 19% = 3.182 lei.

Răspuns: 3.182 lei

113

8. La inventarierea de la sfârşitul exerciţiului financiar se constată lipsa unui mijloc fix în valoare de 2.000

lei care a fost amortizat în proporţie de 30%.

Să se calculeze TVA care se impută persoanei vinovate.

Rezolvare:

Valoare amortizare = 2.000 lei x 30% = 600 lei

Valoarea rămasă neamortizată = 2.000 lei - 600 lei = 1.400 lei

TVA aferentă valorii care se impută = 1.400 lei x 19% = 266lei.

Răspuns: 266 lei.

9. Un furnizor acordă clientului său în momentul facturării mărfurilor o reducere comercială.

Să se determine TVA aferentă mărfurilor vândute de către furnizor, cunoscând următoarele date :

- preţ de vânzare = 2.000 lei

- rabat 10% acordat mărfurilor vândute.

Rezolvare:

TVA aferentă mărfurilor vândute = (2.000 lei – 2.000 x 10%) x 19% = 342 lei

Răspuns: 342 lei.

10. Se importă produse finite spre a fi comercializate.

Să se calculeze TVA datorată în vamă, în condiţiile în care se cunosc următoarele date:

- valoarea în vamă a mărfurilor = 4.000 lei

- taxele vamale 10%, iar comisionul vamal 0,5%.

Rezolvare:

Valoarea în vamă = 4.000 lei

Taxele vamale = 4.000 lei x 10% = 400 lei

Comisionul vamal = 4.000 lei x 0,5% = 20 lei

Baza de impozitare pentru TVA = 4.000 lei + 400 lei + 20 lei = 4.420 lei

TVA datorată în vamă = 4.420 lei x 19% = 840 lei.

Răspuns: 840 lei.

11. Să se determine pro-rata cunoscând următoarele date:

- venituri din operaţiuni care dau drept de deducere 13.685 lei, din care TVA 2.649 lei.

- venituri din operaţiuni care nu dau drept de deducere 5.750 lei.

Rezolvare:

Venituri din operaţiuni care dau drept de deducere = 13.685 – 2.648 = 11.037

Pro-rata = 67,0750.5500.11

500.11

12. La data de 31 martie a exerciţiului financiar N, din evidenţele contabile s-au centralizat următoarele

date:

- TVA de rambursat (recuperat) din decontul lunii precedente = 323 lei

- TVA colectată = 746 lei

- TVA deductibilă = 285 lei

Societatea obţine venituri din operaţiuni care dau drept de deducere.

Să se calculeze TVA care rezultă din regularizarea datelor la sfârşitul lunii.

Rezolvare:

746 lei - 285 lei - 323 lei = 138 lei TVA de plată.

Răspuns: 138 lei.

CAPITOLUL VII. ACCIZELE

7.1. Caracterizare generală

Ca şi taxa pe valoarea adăugată, accizele reprezintă o formă de impozitare a consumului, fiind deci

incluse în categoria impozitelor indirecte. Ele prezintă însă unele caracteristici care le diferenţiază de taxa pe

valoarea adăugată:

114

a) sunt impozite analitice care vizează în principal două categorii de mărfuri: unele constituie

articole de lux (confecţii din blănuri naturale, articole de cristal, bijuterii din metale preţioase, etc.); altele

sunt produse care se consumă în cantităţi mari şi nu pot fi înlocuite de cumpărători cu altele, ceea ce asigură

productivitate impozitului (cafea, produse din tutun, băuturi alcoolice, carburanţi, etc.);

b) obiectivele urmărite prin instituirea accizelor nu sunt numai de natură financiară (procurarea de

resurse bugetare) ci şi de natură socială (inhibarea consumului unor produse dăunătoare sănătăţii),

economică (protecţia producţiei indigene împotriva concurenţei produselor de import), ecologică (protecţia

faunei, limitarea poluării mediului) sau de altă natură;

c) spre deosebire de TVA, accizele se datorează de către producători şi importatori într-o singură

fază a circuitului economic, cotele de impunere fiind unice atât pentru produsele realizate în ţară, cât şi

pentru cele din import;

d) accizele preced taxa pe valoarea adăugată, fiind deci incluse în baza de impozitare a acesteia,

ceea ce conduce la dubla impunere economică a produselor în cauză.

Ca urmare a aderării României la Uniunea Europeană, reglementările referitoare la accize transpun

prevederile directivelor Uniunii Europene referitoare la accize.

Codul fiscal a preluat majoritatea prevederilor legislaţiei anterioare, însă a adus şi o serie de

modificări. Astfel, produsele accizabile sunt separate în două categorii: produse supuse accizelor armonizate

şi alte produse accizabile. Totodată, Codul fiscal introduce pentru prima dată noţiunea de "antrepozit fiscal".

Producerea, depozitarea precum şi transformarea produselor accizabile va fi posibilă numai în cadrul

acestora.

7.2. Accize armonizate

7.2.1. Produsele supuse impozitării şi sfera de aplicare

Accizele armonizate sunt taxe speciale de consum care se datorează bugetului de stat pentru

anumite produse provenite din producţia internă sau din import. Produsele accizabile sunt grupate în

următoarele categorii de produse:

a) alcool şi băuturi alcoolice;

b) tutun prelucrat;

c) produse energetice şi energie electrică.

Legea defineşte fiecare din aceste categorii de produse, impozitarea fiind diferenţiată în raport de

caracteristicile fiecărei subgrupe şi fiecărui produs, unitatea de măsură în care se exprimă, capacitatea de

producţie a contribuabililor, destinaţia produselor accizabile, etc.

Sumele datorate bugetului de stat drept accize se calculează în lei după cum urmează:

Sumele datorate bugetului de stat drept accize se calculează în lei după cum urmează:

a) pentru bere:

A = C x K x Q,

unde:

A = cuantumul accizei;

C = numărul de grade Plato;

K = acciza unitară, în funcţie de producţia anuală;

Q = cantitatea în hectolitri de bere sau cantitatea în hectolitri de bază de bere din amestecul cu băuturi

nealcoolice.

Gradul Plato reprezintă greutatea de zaharuri exprimată în grame, conţinută în 100 g de extract primar.

Prin extract primar se înţelege soluţia măsurată la origine la temperatura de 20°/4° C aferentă berii, respectiv

a bazei de bere din amestecul cu băuturi nealcoolice.

Concentraţia zaharometrică exprimată în grade Plato, în funcţie de care se calculează şi se virează la

bugetul de stat accizele, este cea înscrisă în specificaţia tehnică elaborată pe baza standardului în vigoare

pentru fiecare sortiment de bere. În cazul produselor rezultate prin amestecul de bază de bere cu băuturi

nealcoolice concentraţia zaharometrică exprimată în grade Plato în funcţie de care se calculează şi se virează

la bugetul de stat accizele este cea aferentă bazei de bere din amestecul cu băuturi nealcoolice.

Concentraţia zaharometrică exprimată în grade Plato trebuie să fie aceeaşi cu cea înscrisă pe etichetele de

comercializare a sortimentelor de bere. În cazul amestecurilor de bere, pe eticheta de comercializare se va

menţiona şi concentraţia zaharometrică exprimată în grade Plato aferentă bazei de bere din amestec cu

băuturi nealcoolice.

Abaterea admisă pentru concentraţia zaharometrică exprimată în grade Plato între cea înscrisă pe etichetă

şi cea determinată în bere, respectiv baza de bere din amestecul cu băuturi nealcoolice este de 0,5 grade

Plato;

115

b) pentru vinuri spumoase, băuturi fermentate spumoase şi produse intermediare:

A = K x Q,

unde:

A = cuantumul accizei;

K = acciza unitară;

Q = cantitatea în hectolitri;

c) pentru alcool etilic:

A = C x K x Q/100,

unde:

A = cuantumul accizei;

C = concentraţia alcoolică exprimată în procente de volum;

K = acciza specifică, în funcţie de producţia anuală realizată;

Q = cantitatea în hectolitri;

d) pentru ţigarete:

Total acciză = A1 + A2,

în care:

A1 = acciza specifică;

A2 = acciza ad valorem;

A1 = K1 x Q1;

A2 = K2 x PA x Q2,

unde:

K1 = nivelul accizei specifice;

K2 = procentul legal care se aplică asupra preţului de vânzare cu amănuntul declarat;

PA = preţul de vânzare cu amănuntul declarat;

Q1 = cantitatea exprimată în unităţi de 1.000 buc. ţigarete;

Q2 = numărul de pachete de ţigarete aferente lui Q1;

e) pentru ţigări şi ţigări de foi:

A = Q x K,

unde:

A = cuantumul accizei;

Q = cantitatea exprimată în unităţi de 1.000 buc. ţigări;

K = acciza unitară;

f) pentru tutun de fumat fin tăiat, destinat rulării în ţigarete şi pentru alte tutunuri de fumat:

A = Q x K,

unde:

A = cuantumul accizei;

Q = cantitatea în kg;

K = acciza unitară;

g) pentru produse energetice:

A = Q x K,

unde:

A = cuantumul accizei;

Q = cantitatea exprimată în tone, 1.000 litri sau gigajouli;

K = acciza unitară.

Pentru gazul natural, determinarea conţinutului de energie furnizată se face în conformitate cu

Regulamentul de măsurare a cantităţilor de gaze naturale tranzacţionate angro, aprobat prin decizia

preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei;

h) pentru electricitate:

A = Q x K,

unde:

116

A = cuantumul accizei;

Q = cantitatea de energie electrică activă exprimată în MWh;

K = acciza unitară.

Începând cu 01 ianuarie 2016, nivelul accizelor armonizate aplicabil începând cu data de 1 ianuarie a

fiecărui an, respectiv 1 aprilie a fiecărui an pentru ţigarete, este nivelul actualizat anual calculat astfel: nivelul

accizelor armonizate prevăzut în Codul fiscal se actualizează anual cu creşterea preţurilor de consum, din

ultimele 12 luni, calculată în luna septembrie a anului anterior celui de aplicare, faţă de perioada octombrie

2013 - septembrie 2014, comunicată oficial de Institutul Naţional de Statistică până la data de 15 octombrie.

Nivelul accizelor actualizat se publică pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice până cel mai târziu pe data

de 20 octombrie a fiecărui an. După această actualizare nivelul accizelor armonizate exprimate în lei se

rotunjeşte la nivel de două zecimale, prin reducere, atunci când a treia zecimală este mai mică decât 5 şi prin

majorare atunci când a treia zecimală este mai mare sau egală cu 5.

Pentru motorina utilizată drept carburant pentru motor în scopul efectuării transportului rutier

de mărfuri în cont propriu sau pentru alte persoane, cu autovehicule ori ansambluri de vehicule articulate

destinate exclusiv transportului rutier de mărfuri şi cu o greutate brută maximă autorizată de cel puţin 7,5

tone, precum şi în scopul efectuării transportul de persoane, regulat sau ocazional, cu excepţia transportului

public local de persoane, cu un autovehicul din categoria M2 ori M3, definit în Directiva 2007/46/CE a

Parlamentului European şi a Consiliului din 5 septembrie 2007, nivelul standard prevăzut prin lege este

supus unui nivel al accizelor diferenţiat, stabilit prin diminuarea cu 189,52 lei/1.000 litri, respectiv cu 224,30

lei/tonă.

Această reducere se realizează prin restituirea sumelor reprezentând diferenţa dintre nivelul standard

al accizelor şi nivelul accizelor diferenţiat către operatorii economici licenţiaţi în Uniunea Europeană.

Nivelul accizelor diferenţiat se actualizează anual cu creşterea preţurilor de consum conform aceloraşi reguli

prevăzute la actualizarea anuală a nivelului accizelor armonizate.

Pentru ţigarete, acciza datorată este egală cu suma dintre acciza specifică şi acciza ad valorem.

Acciza specifică exprimată în lei/1.000 de ţigarete se determină anual, pe baza preţului mediu

ponderat de vânzare cu amănuntul, a procentului legal aferent accizei ad valorem şi a accizei totale al cărei

nivel este prevăzut prin lege.

Acciza ad valorem se calculează prin aplicarea procentului legal de 14% asupra preţului de vânzare

cu amănuntul al ţigaretelor eliberate pentru consum. Nivelul accizelor pentru ţigarete se actualizează anual, începând cu data de 1 aprilie, conform

aceloraşi reguli prevăzute la actualizarea anuală a nivelului accizelor armonizate Acciza datorată nu poate fi mai mică decât nivelul accizei minime exprimate în lei/1.000 de ţigarete

care este de 97% din nivelul accizei totale prevăzut prin lege.

7.2.1.1. Documentul administrativ electronic de însoţire

Deplasarea intracomunitară de produse accizabile este considerată ca având loc în regim suspensiv

de accize doar dacă este acoperită de un document administrativ electronic. În acest sens, expeditorul din

România înaintează un proiect de document administrativ electronic la autorităţile competente, prin

intermediul sistemului informatizat. Autorităţile competente efectuează o verificare electronică a datelor din

proiectul de document administrativ electronic. În cazul în care datele sunt corecte, autoritatea competentă

atribuie documentului un cod de referinţă administrativ unic şi îl comunică expeditorului. În caz contrar,

expeditorul este informat fără întârziere.

Autoritatea competentă transmite fără întârziere documentul administrativ electronic autorităţii

competente din statul membru de destinaţie, care la rândul ei îl transmite destinatarului, în cazul în care

acesta este un antrepozitar autorizat sau un destinatar înregistrat. Dacă produsele accizabile sunt destinate

unui antrepozitar autorizat din România, autoritatea competentă înaintează documentul administrativ

electronic direct acestui destinatar.

Atunci când expeditorul este din România, acesta furnizează persoanei care însoţeşte produsele

accizabile un exemplar tipărit al documentului administrativ electronic.

Atunci când produsele accizabile sunt deplasate în regim suspensiv de accize de la un expeditor din

alt stat membru la un destinatar din România, deplasarea produselor este însoţită de un exemplar tipărit al

documentului administrativ electronic sau de orice alt document comercial care menţionează codul de

referinţă administrativ unic, identificabil în mod clar.

117

7.2.2. Scutiri de la plata accizelor armonizate

Produsele accizabile sunt scutite de plata accizelor, atunci când sunt destinate pentru:

- livrarea în contextul relaţiilor consulare sau diplomatice;

- organizaţiile internaţionale recunoscute ca atare de către autorităţile publice ale României, în

limitele şi în condiţiile stabilite prin convenţiile internaţionale, care pun bazele acestor organizaţii, sau prin

acorduri încheiate la nivel statal sau guvernamental;

- forţele armate aparţinând oricărui stat-parte la Tratatul Atlanticului de Nord, cu excepţia Forţelor

Armate ale României, precum şi pentru personalul civil care le însoţeşte sau pentru aprovizionarea popotelor

ori cantinelor acestora;

- consumul aflat sub incidenţa unui acord încheiat cu ţări nemembre sau organizaţii internaţionale, cu

condiţia ca un astfel de acord să fie permis ori autorizat cu privire la scutirea de taxă pe valoarea adăugată;

Scutirea de la plata accizelor se acordă direct beneficiarului atunci când produsele accizabile sunt

achiziţionate de la un antrepozit fiscal sau de la un expeditor înregistrat şi numai dacă sunt însoţite de un

certificat de scutire.

Sunt scutite de la plata accizelor şi produsele accizabile furnizate de magazinele duty-free,

transportate în bagajul personal al călătorilor care se deplasează pe cale aeriană sau maritimă către un

teritoriu terţ ori către o ţară terţă.

De asemenea, sunt scutite de la plata accizelor şi produsele furnizate la bordul unei aeronave sau al

unei nave pe parcursul călătoriei pe cale aeriană ori maritimă către un teritoriu terţ sau către o ţară terţă.

Sunt scutite de la plata accizelor alcoolul etilic şi alte produse alcoolice atunci când sunt:

a) complet denaturate, conform prescripţiilor legale;

b) denaturate şi utilizate pentru producerea de produse care nu sunt destinate consumului uman;

c) utilizate pentru producerea oţetului alimentar;

d) utilizate pentru producerea de medicamente;

e) utilizate pentru producerea de arome alimentare ce au o concentraţie ce nu depăşeşte 1,2% în volum,

destinate preparării de alimente sau băuturi nealcoolice;

f) utilizate în scop medical în spitale şi farmacii;

g) utilizate direct sau ca element al produselor semifabricate pentru producerea de alimente cu sau fără

cremă, cu condiţia ca în fiecare caz concentraţia de alcool să nu depăşească 8,5 litri de alcool pur la 100 kg

de produs ce intră în compoziţia ciocolatei şi 5 litri de alcool pur la 100 kg de produs ce intră în compoziţia

altor produse;

h) utilizate în procese de fabricaţie, cu condiţia ca produsul finit să nu conţină alcool;

i) utilizate ca eşantioane pentru analiză sau ca teste necesare pentru producţie ori în scopuri ştiinţifice.

Următoarele produse energetice şi energie electrică sunt scutite de la plata accizelor:

a) produsele energetice livrate în vederea utilizării drept combustibil pentru aviaţie, alta decât aviaţia

turistică în scop privat.

b) produsele energetice livrate în vederea utilizării drept combustibil pentru navigaţia în apele comunitare

şi pentru navigaţia pe căile navigabile interioare, inclusiv pentru pescuit, altele decât pentru navigaţia

ambarcaţiunilor de agrement private.

c) produsele energetice şi energia electrică utilizate pentru producţia de energie electrică, precum şi

energia electrică utilizată pentru menţinerea capacităţii de a produce energie electrică;

d) produsele energetice şi energia electrică utilizate pentru producţia combinată de energie electrică şi

energie termică;

e) produsele energetice - gazul natural, cărbunele şi combustibilii solizi - folosite de gospodării şi/sau de

organizaţii de caritate;

f) combustibilii pentru motor utilizaţi în domeniul producţiei, dezvoltării, testării şi mentenanţei

aeronavelor şi vapoarelor;

g) combustibilii pentru motor utilizaţi pentru operaţiunile de dragare în cursurile de apă navigabile şi în

porturi;

h) produsele energetice injectate în furnale sau în alte agregate industriale în scop de reducere chimică, ca

aditiv la cocsul utilizat drept combustibil principal;

i) produsele energetice care intră în România dintr-o ţară terţă, conţinute în rezervorul standard al unui

autovehicul cu motor, destinate utilizării drept combustibil pentru acel autovehicul, precum şi în containere

speciale şi destinate utilizării pentru operarea, în timpul transportului, a sistemelor ce echipează acele

containere;

j) orice produs energetic care este scos de la rezerva de stat sau rezerva de mobilizare, fiind acordat gratuit

în scop de ajutor umanitar;

118

k) orice produs energetic utilizat drept combustibil pentru încălzire de către spitale, sanatorii, aziluri de

bătrâni, orfelinate şi de alte instituţii de asistenţă socială, instituţii de învăţământ şi lăcaşuri de cult;

l) energia electrică produsă din surse regenerabile de energie;

m) energia electrică obţinută de acumulatori electrici, grupurile electrogene mobile, instalaţiile electrice

amplasate pe vehicule de orice fel, sursele staţionare de energie electrică în curent continuu, instalaţiile

energetice amplasate în marea teritorială care nu sunt racordate la reţeaua electrică şi sursele electrice cu o

putere activă instalată sub 250 kW.

7.2.3. Exigibilitatea accizelor şi obligaţiile plătitorilor de accize

Pentru orice produs accizabil, acciza devine exigibilă la data când produsul este eliberat pentru

consum în România.

În cazul distrugerii totale sau al pierderii iremediabile a produselor accizabile, în cursul transportului

acestora în alt stat membru decât cel în care au fost eliberate pentru consum, dintr-un motiv legat de natura

produselor, ca urmare a unui caz fortuit ori de forţă majoră sau ca o consecinţă a autorizării de către

autorităţile competente din statul membru în cauză, accizele nu sunt exigibile în acel stat membru, dacă sunt

îndeplinite următoarele condiţii:

- să se prezinte imediat autorităţii vamale teritoriale dovezi suficiente despre evenimentul produs, precum

şi informaţii precise cu privire la cantitatea de produs care nu este disponibilă pentru a fi folosită în România,

de către expeditor, transportator sau primitor;

- să fie dovedite prin procese-verbale privind înregistrarea distrugerii totale sau a pierderii iremediabile.

În cazul unui produs accizabil scutit de accize, acciza devine exigibilă la data la care produsul este

utilizat în orice scop care nu este în conformitate cu scutirea.

În cazul unui produs energetic pentru care acciza nu a fost anterior exigibilă, acciza devine

exigibilă la data la care produsul energetic este oferit spre vânzare sau la care este utilizat drept combustibil

pentru motor sau pentru încălzire.

În cazul unui produs accizabil pentru care acciza nu a fost anterior exigibilă şi care este depozitat

într-un antrepozit fiscal pentru care se revocă sau se anulează autorizaţia, acciza devine exigibilă la data

revocării sau anulării autorizaţiei.

Accizele sunt venituri la bugetul de stat. Termenul de plată al accizelor pentru produsele eliberate pentru

consum este până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care acciza devine exigibilă.

În cazul importului unui produs accizabil, care nu este plasat într-un regim suspensiv sau într-un

regim vamal de import cu exceptarea de la plata tuturor sumelor aferente drepturilor de import, momentul

plăţii accizelor este momentul înregistrării declaraţiei vamale de import.

Orice plătitor de accize are obligaţia de a depune lunar la autoritatea competentă o declaraţie de

accize, indiferent dacă se datorează sau nu plata accizei pentru luna respectivă.

Pentru produsele accizabile care sunt transportate sau sunt deţinute în afara antrepozitului fiscal,

originea trebuie să fie dovedită folosindu-se o factură.

În cazul produselor accizabile, cu excepţia situaţiei în care produsele circulă în regim suspensiv de

accize, la transportul acestora de la antrepozitul fiscal către alte locuri proprii de depozitare ale

antrepozitarului autorizat, se va utiliza avizul de însoţire, în care se va înscrie şi valoarea accizei aferente

cantităţilor de produse accizabile transferate.

Transportul produselor accizabile de la locul de recepţie deţinut de destinatarul înregistrat către alte

locuri proprii ale acestuia va fi însoţit de avizul de însoţire a mărfii în care se va înscrie <<accize

percepute>>.

Mişcarea produselor accizabile în regim suspensiv de accize este însoţită întotdeauna de documentul

administrativ electronic tipărit.

Pe parcursul circulaţiei intracomunitare a produselor achiziţionate în România, pentru care acciza a

fost plătită în statul membru de expediere, documentele care vor însoţi transportul sunt factura şi documentul

de însoţire pentru produsele accizabile destinate a fi utilizate în scop comercial sau un alt document

comercial care să conţină aceleaşi informaţii din documentul de însoţire.

Lunar, până la data de 15 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, antrepozitarii autorizaţi pentru

producţie sunt obligaţi să depună la autoritatea fiscală o situaţie, care să conţină informaţii cu privire la

stocul de materii prime şi produse finite la începutul lunii, achiziţiile de materii prime, cantitatea fabricată în

cursul lunii, stocul de produse finite şi materii prime la sfârşitul lunii de raportare şi cantitatea de produse

livrate.

Antrepozitarul autorizat, destinatarul înregistrat şi expeditorul înregistrat au obligaţia depunerii la

autoritatea competentă a unei garanţii care să asigure plata accizelor care pot deveni exigibile. În situaţia în

119

care antrepozitarul autorizat, destinatarul înregistrat şi expeditorul înregistrat înregistrează obligaţii fiscale

restante cu mai mult de 30 de zile, garanţia se extinde şi asupra acestora de drept şi fără nicio altă

formalitate.

În toate situaţiile, inclusiv în cazul ţigaretelor, valoarea accizelor care constituie baza de calcul

pentru stabilirea garanţiei se determină prin aplicarea cotelor de acciză în vigoare la momentul constituirii

garanţiei.

Garanţiile constituite de către antrepozitarii autorizaţi se depun la autoritatea fiscală teritorială în

termen de 30 zile de la data când devine valabilă autorizaţia. Autoritatea fiscală teritorială, în termen de 5

zile lucrătoare, va transmite originalul documentului care atestă constituirea garanţiei la organul fiscal la care

este înregistrat antrepozitarul autorizat ca plătitor de impozite, taxe şi alte contribuţii, iar o copie a

documentului va fi transmisă la autoritatea fiscală care a emis autorizaţia.

Nivelul garanţiei se analizează anual de către autoritatea fiscală teritorială, în vederea actualizării în

funcţie de schimbările intervenite în volumul afacerii, în activitatea antrepozitarului/operatorului înregistrat

sau în nivelul accizei datorate. În vederea actualizării nivelului garanţiei, antrepozitarul autorizat/destinatarul

înregistrat/expeditorul înregistrat trebuie să depună anual, până la data de 15 ianuarie inclusiv a anului

următor, la autoritatea vamală teritorială, o declaraţie privind informaţiile necesare analizei. Cuantumul

garanţiei stabilite prin actualizare se va comunica antrepozitarului autorizat/destinatarului

înregistrat/expeditorului înregistrat prin decizie emisă de autoritatea vamală teritorială, care va face parte

integrantă din autorizaţia de antrepozit fiscal. O copie a deciziei se transmite şi autorităţii fiscale centrale.

Termenul de constituire a garanţiei astfel stabilită va fi de cel mult 30 de zile de la data comunicării.

Antrepozitarii autorizaţi sau importatorii au responsabilitatea marcării următoarelor produse

accizabile:

a) tutun prelucrat;

b) băuturi fermentate, altele decât bere şi vinuri, produse intermediare şi alcool etilic, cu unele excepţii.

Responsabilitatea marcării produselor accizabile revine antrepozitarilor autorizaţi, destinatarilor

înregistraţi, expeditorilor înregistraţi sau importatorilor autorizaţi .

Produsele accizabile marcate cu timbre sau banderole deteriorate vor fi considerate ca nemarcate.

Decontările între agenţii economici, furnizori de produse accizabile, şi agenţii economici,

cumpărători ai acestor produse, se vor face integral prin unităţi bancare, cu anumite excepţii.

Livrarea produselor energetice din antrepozitele fiscale de producţie se efectuează numai în

momentul în care cumpărătorul prezintă documentul de plată care să ateste virarea la bugetul de stat a valorii

accizelor aferente cantităţii ce urmează a fi facturată.

7.3. Scutiri de la plata accizelor

7.3.1. Scutiri generale

Produsele accizabile sunt scutite de plata accizelor dacă sunt destinate utilizării:

a) în contextul relaţiilor diplomatice sau consulare;

b) de către organizaţiile internaţionale recunoscute ca atare de autorităţile publice din România şi de către

membrii acestor organizaţii, în limitele şi în condiţiile stabilite prin convenţiile internaţionale privind

instituirea acestor organizaţii sau prin acordurile de sediu;

c) de către forţele armate ale oricărui stat parte la Tratatul Atlanticului de Nord, altul decât România,

pentru uzul forţelor armate în cauză, pentru personalul civil însoţitor sau pentru aprovizionarea popotelor ori

a cantinelor acestora;

d) pentru consum în cadrul unui acord încheiat cu ţări terţe sau cu organizaţii internaţionale, cu condiţia ca

acordul în cauză să fie permis ori autorizat în ceea ce priveşte scutirea de la plata taxei pe valoarea adăugată.

Produsele accizabile care se deplasează în regim suspensiv de accize către un beneficiar al

scutirilor sunt însoţite de certificat de scutire.

7.3.2. Scutiri speciale

Sunt scutite de la plata accizelor:

- produsele accizabile furnizate de magazinele duty-free, transportate în bagajul personal al călătorilor

care se deplasează pe cale aeriană sau maritimă către un teritoriu terţ ori către o ţară terţă;

- produsele furnizate la bordul unei aeronave sau al unei nave pe parcursul călătoriei pe cale aeriană ori

maritimă către un teritoriu terţ sau către o ţară terţă.

Regimul de scutire de la plata accizelor se aplică şi produselor accizabile furnizate de magazinele duty-

free autorizate în România situate în afara incintei aeroporturilor sau porturilor, transportate în bagajul

personal al călătorilor către un teritoriu terţ ori către o ţară terţă.

120

Călător către un teritoriu terţ sau către o ţară terţă înseamnă orice călător care deţine un document de

transport pentru călătorie pe cale aeriană sau maritimă ori un alt document care face dovada destinaţiei finale

situate pe un teritoriu terţ sau o ţară terţă.

7.3.3. Scutiri pentru alcool etilic şi alte produse alcoolice

Sunt scutite de la plata accizelor alcoolul etilic şi alte produse alcoolice, atunci când sunt:

a) complet denaturate;

b) denaturate şi utilizate pentru producerea de produse care nu sunt destinate consumului uman;

c) utilizate pentru producerea oţetului;

d) utilizate pentru producerea de medicamente;

e) utilizate pentru producerea de arome alimentare destinate preparării de alimente sau băuturi nealcoolice

ce au o concentraţie ce nu depăşeşte 1,2% în volum;

f) utilizate în scop medical în spitale şi farmacii;

g) utilizate direct sau ca element al produselor semifabricate pentru producerea de alimente cu ori fără

cremă, cu condiţia ca în fiecare caz concentraţia de alcool să nu depăşească 8,5 litri de alcool pur la 100 kg

de produs ce intră în compoziţia ciocolatei şi 5 litri de alcool pur la 100 kg de produs ce intră în compoziţia

altor produse;

h) utilizate în procese de fabricaţie, cu condiţia ca produsul finit să nu conţină alcool;

i) utilizate ca eşantioane pentru analiză sau ca teste necesare pentru producţie ori în scopuri ştiinţifice.

Transformarea/utilizarea alcoolului etilic şi a produselor alcoolice în scopurile prevăzute mai sus poate

avea loc în afara antrepozitului, cu condiţia ca accizele aferente să fi fost percepute.

Denaturarea alcoolului etilic în afara unui antrepozit fiscal, precum şi utilizarea alcoolului etilic şi altor

produse alcoolice prevăzute mai sus în alte scopuri decât cele pentru care a fost acordată scutirea sunt

interzise.

Este scutit de la plata accizelor tutunul prelucrat, atunci când este destinat în exclusivitate testelor

ştiinţifice şi celor privind calitatea produselor.

Sunt de asemenea scutite de la plata accizelor:

a) produsele energetice livrate în vederea utilizării drept combustibil pentru aviaţie, alta decât aviaţia

turistică în scop privat;

b) produsele energetice livrate în vederea utilizării drept combustibil pentru navigaţia în apele comunitare

şi pentru navigaţia pe căile navigabile interioare, inclusiv pentru pescuit, altele decât pentru navigaţia

ambarcaţiunilor de agrement private. De asemenea, este scutită de la plata accizelor şi energia electrică

produsă la bordul navelor.;

c) produsele energetice şi energia electrică utilizate pentru producţia de energie electrică, precum şi

energia electrică utilizată pentru menţinerea capacităţii de a produce energie electrică;

d) produsele energetice şi energia electrică utilizate pentru producţia combinată de energie electrică şi

energie termică;

e) produsele energetice - gazul natural, cărbunele şi combustibilii solizi - folosite de gospodării şi/sau de

organizaţii de caritate;

f) combustibilii pentru motor utilizaţi în domeniul producţiei, dezvoltării, testării şi mentenanţei

aeronavelor şi navelor;

g) combustibilii pentru motor utilizaţi pentru operaţiunile de dragare în cursurile de apă navigabile şi în

porturi;

h) produsele energetice injectate în furnale sau în alte agregate industriale în scop de reducere chimică, ca

aditiv la cocsul utilizat drept combustibil principal;

i) produsele energetice care intră în România dintr-un stat membru sau dintr-o ţară terţă, conţinute în

rezervorul standard al unui autovehicul cu motor, destinate utilizării drept combustibil pentru acel

autovehicul, precum şi în containere speciale şi destinate utilizării pentru operarea, în timpul transportului, a

sistemelor ce echipează acele containere;

j) orice produs energetic care este scos de la rezerva de stat sau rezerva de mobilizare, fiind acordat gratuit

în scop de ajutor umanitar;

k) orice produs energetic utilizat drept combustibil pentru încălzire de către spitale, sanatorii, aziluri de

bătrâni, orfelinate şi de alte instituţii de asistenţă socială, instituţii de învăţământ şi lăcaşuri de cult;

l) energia electrică produsă din surse regenerabile de energie;

m) energia electrică obţinută de acumulatori electrici, grupurile electrogene mobile, instalaţiile electrice

amplasate pe vehicule de orice fel, sursele staţionare de energie electrică în curent continuu, instalaţiile

energetice amplasate în marea teritorială care nu sunt racordate la reţeaua electrică şi sursele electrice cu o

121

putere activă instalată sub 250 kW.

.

Aplicaţii practice:

1. Un agent economic importă 10.000 sticle alcool etilic concentraţie 50% de 0,5 l/sticlă, la preţ extern

de 100 euro/sticlă. Separat, factura externă precizează valoarea transportului pe parcurs extern la un

nivel de 2.000 euro.

Cursul de schimb este 4,50 lei/euro.

Determinaţi valoarea accizei care trebuie plătită în vamă ştiind că acciza este în cuantum de 3.300 lei/hl.

Rezolvare:

unde:

Q A = cuantumul accizei

A = C x K x ------ C = concentraţia alcoolică exprimată în

100 procente de volum

K = cuantumul accizei

Q = cantitatea (în hl)

50 10.000 x 0,5 l

Valoarea accizei = ------- x 3.300 lei x -------------------- = 0,5 x 3.300 x 50 hl = 82.500 lei

100 100

Răspuns: 82.500 lei

2. O societate comercială produce 2.000 pachete de ţigarete cu 20 de ţigarete în pachet. Acciza totală pentru

ţigarete este de 430 lei /1000 ţigarete. Dacă preţul maxim de vânzare cu amănuntul al unui pachet este de

14.10 lei, iar acciza minimă este de 97% din acciza totală, cât este acciza datorată la bugetul de stat pentru

producţia realizată, dacă acciza specifică a fost stabilită la nivelul de 330 lei/1.000 ţigarete?

Rezolvare:

Total acciză datorată = A1 + A2 unde:

în care: K1 = acciza specifică exprimată în lei/1.000 ţigarete (se

stabileşte prin ordin al MFP)

A1 = acciza specifică K2 = procentul accizei ad valorem care se aplică asupra

preţului cu amănuntul (14% şi este stabilit prin lege)

A2 = acciza ad valorem

A1 = K1 x Q1 PA = preţul maxim de vânzare cu amănuntul

A2 = K2 x PA x Q2 Q1 = cantitatea exprimată în mii ţigarete

Q2 = numărul de pachete de ţigarete aferente lui Q1

2.000 x 20

A1= K1 x Q1 = 330 x ------------------ = 330 x 40 = 13.200 lei

1.000

14

A2= K2 x PA x Q2 = ------ x 14,10 x 2.000 = 330 x 40 = 3.948 lei

100

Acciza datorată = A1 + A2 = 13.200 + 3.948 = 17.148 lei

Răspuns: 17.148 lei

3. În anul fiscal N, la finele lunii martie, un agent economic producător de bere a înregistrat o producţie de

10.000 hl, concentraţia alcoolică a băuturii fiind de 4,5%.

Stabiliţi accizele datorate de producător, cunoscând faptul că valoarea accizei la 1hl/1 grad Plato este de 3,3

lei.

Rezolvare:

A = C x K x Q

A = cuantumul accizei

122

C = numărul de grade Plato (este înscrisă în specificaţia tehnică a fiecărui sortiment de bere )

Q = cantitatea (în hl)

K = acciza unitară

C = 4,5

K = 3,3 lei

Q = 10.000

A = 4,5 x 3,3 x 10.000 = 148.500 lei

Răspuns: 148.500 lei.

CAPITOLUL VIII. TAXELE VAMALE

8.1. Definirea, clasificarea şi funcţiile taxelor vamale Taxele vamale sunt impozite analitice utilizate de stat pentru impunerea selectivă a mărfurilor ce

trec graniţele vamale ale statului respectiv, cu scopul de a procura venituri fiscale dar şi de a proteja

economia naţională de concurenţa străină. Totodată ele reprezintă un mijloc de stimulare a exportului şi de

lărgire a cooperării economice cu alte state ale lumii.

Rezultă deci, că taxele vamale reprezintă un instrument de politică comercială, de natură fiscală,

constituind o sursă de venit pentru bugetul statului cu un impact direct asupra preţului produselor care fac

obiectul comerţului exterior.

Taxele vamale pot fi percepute de către stat asupra importului, exportului sau tranzitului de

mărfuri.

Taxele vamale de export se întâlnesc sporadic, deoarece statele sunt interesate în încurajarea

exportului de mărfuri care reprezintă principalul mijloc de procurare a resurselor valutare. Atunci când se

percep totuşi, astfel de taxe, ele au fie un scop fiscal, fie unul economic. Ţările ce deţin monopolul natural

asupra unor resurse minerale sau materii prime, taxează exportul acestora pentru a determina prelucrarea lor

în ţară, în timp ce ţările ce deţin monopolul tehnologic (de fabricaţie) la unele produse, taxează importul

acestora.

Taxele vamale de tranzit se întâlnesc asupra mărfurilor ce fac obiectul comerţului exterior, cu

ocazia trecerii lor pe teritoriul unei terţe ţări. Se practică şi ele tot mai rar, întrucât statele încurajează

tranzitul de mărfuri pentru a realiza încasări în valută sub forma tarifelor pentru folosirea căilor ferate, taxe

pentru utilizarea drumurilor publice, etc. Se au, totodată, în vedere anumite avantaje indirecte, care nu au

caracter fiscal, decurgând din utilizarea reţelei hoteliere, vânzări de bunuri către străini, activităţi de

antrepozitare, activităţi desfăşurate în zone libere etc.

Taxele vamale de import sunt cele mai răspândite şi se plătesc de importator, în momentul în care

mărfurile trec frontiera ţării importatoare. În raport de obiectivul urmărit, ele pot să aibă caracter fiscal sau

protecţionist.

Taxele vamale cu caracter fiscal pur sunt cele care vizează mărfuri din import care nu sunt

realizate şi în ţara importatoare, deci nu poate fi vorba de a proteja producţia naţională.

Cel mai adesea, însă, pe lângă rolul lor financiar, taxele vamale au un important rol economic

(protecţionist).

În raport cu gradul de protecţie a pieţei naţionale, taxele vamale sunt:

- liberale, în care nivelul preţului extern al unui produs se va majora cu o taxă care să permită

însă ca preţul intern al produsului importat să fie totuşi mai mic decât preţul de producţie intern

al produsului respectiv;

- egalizatoare, în care taxa vamală va determina un preţ unic pentru produsele importate şi cele

de producţie internă;

- restrictive, în care taxa vamală va determina ca nivelul preţului intern al produsului importat să

fie mai mare decât preţul unui produs similar de producţie internă;

- prohibitive, în care taxa vamală determină creşterea exagerată a preţului intern al produsului

importat, încât prezenţa sa pe un anumit teritoriu vamal devine lipsită de interes.

Fiind incluse în preţul mărfurilor importate, taxele vamale se suportă, ca şi taxele de consumaţie, de

consumatorul final.

Funcţiile taxelor vamale:

- taxele vamale sunt instituite în primul rând cu scopul de a contribui la formarea veniturilor

statului. Resursele bugetare provenite din taxele vamale pot fi mai mari sau mai mici, de la o perioadă la alta,

123

în funcţie de necesităţile concrete al bugetului ori de politica vamală promovată de stat în raport cu terţii sau

cu agenţii economici importatori;

- taxele vamale reprezintă un instrument de coordonare statală a activităţii de comerţ exterior.

Aceasta este, poate, cea mai importantă funcţie, întrucât prin intermediul resorturilor de politică vamală pot

fi încurajate anumite importuri, descurajate altele, se favorizează exportul, se pot promova sau nu relaţiile

comerciale cu anumite pieţe (naţionale sau regionale), pot fi protejate anumite activităţi ale agenţilor

economici interni împotriva concurenţei partenerilor din exterior, de natură să împiedice dezvoltarea unui

sector al producţiei;

- taxele vamale pot reprezenta un instrument de negociere politică în relaţiile internaţionale. Astfel,

se pot obţine avantaje de ordin politic din partea unui stat în schimbul unor măsuri de liberalizare a

comerţului cu statul respectiv prin intermediul tarifului vamal.

Procesul de aderare a ţării noastre la Uniunea Europeană a inclus şi revizuirea reglementărilor în

domeniul politicii comerciale şi crearea unui nou cadru legislativ în domeniul vamal7.

8.2. Sfera de aplicare şi plătitorii taxelor vamale În calitate de plătitori ai taxelor vamale apar agenţii economici autorizaţi persoane juridice şi

persoane fizice, române şi străine, care introduc sau scot din ţară bunuri ce intră sub incidenţa codului vamal.

Sfera de aplicare a taxelor vamale este influenţată de regimul vamal stabilit de autoritatea vamală

la introducerea sau scoaterea din ţară a mărfurilor prezentate în vamă.

Regimul vamal cuprinde totalitatea normelor ce se aplică în cadrul procedurii de vămuire, în

funcţie de scopul operaţiunii comerciale şi de destinaţia mărfii. Regimurile vamale sunt economice sau

suspensive.

Din categoria regimurilor vamale definitive fac parte: importul, exportul, introducerea şi scoaterea

din ţară de bunuri aparţinând călătorilor sau altor persoane fizice, necomercianţi.

Regimurile vamale suspensive sunt: tranzitul, antrepozitul, perfecţionarea activă, transformarea sub

control vamal, admiterea temporară. Aceste regimuri se acordă numai de autoritatea vamală prin eliberarea

unei autorizaţii care precizează condiţiile de derulare a regimului.

Mărfurile destinate a fi plasate sub regim vamal fac obiectul unei declaraţii vamale corespunzătoare

acelui regim, care se depune la biroul sau punctul vamal împreună cu documentele prevăzute de

reglementările vamale, în vederea acceptării regimului vamal solicitat.

Având în vedere interesul pentru dezvoltarea exportului, ţara noastră aplică numai taxe vamale

de import.

Importul constă în intrarea în ţară a mărfurilor străine şi introducerea acestora în circuitul

economic. La importul mărfurilor, autoritatea vamală realizează procedura de vămuire şi de încasare a

datoriei vamale aferente drepturilor de import (taxe vamale, TVA, accize şi orice alte sume care se cuvin

statului).

Fac obiectul taxelor vamale bunurile, mărfurile, prestările de servicii etc. importate, cu excepţia

celor pentru care legea prevede în mod expres exceptări, scutiri, reduceri sau suspendări de la plata taxelor

vamale.

Începând cu data aderării ţării noastre la Uniunea Europeană, în relaţiile dintre statele membre,

precum şi cu teritoriile care fac parte din Uniunea Vamală Europeană, sunt interzise taxe vamale la import şi

la export şi orice taxă cu efect echivalent.8

În cazuri temeinic justificate, Guvernul poate aproba exceptări sau reduceri cu caracter temporar,

de la plata taxelor vamale pentru unele categorii de mărfuri, cu indicarea precisă a codului tarifar al acestora

şi fără discriminări faţă de importatorii sau beneficiarii lor.

În ceea ce priveşte suspendarea plăţii taxelor vamale ea intervine în cazul mărfurilor pentru care au

fost stabilite regimuri vamale suspensive, care sunt operaţiuni de import-export cu titlul temporar.

Regimul vamal suspensiv se acordă de autoritatea vamală, la cererea scrisă a titularului operaţiunii

comerciale, prin emiterea unei autorizaţii prin care se fixează condiţiile de derulare a regimului.

Odată cu declaraţia vamală pentru mărfurile supuse unui regim vamal suspensiv, titularul

operaţiunii este obligat să depună la biroul vamal şi o garanţie care să asigure plata taxelor vamale şi a altor

drepturi de import ce ar putea fi datorate.

7 Legea nr.86/2006 privind codul vamal al României, publicată în M.Of. nr.350/2006; HG nr.707/2006 pentru aprobarea

Regulamentului de aplicare a Codului vamal al României, publicată în M.Of. nr.520/2006 8 Legea nr.157/2005 pentru ratificarea Tratatului privind aderarea Republicii Bulgaria şi a României la Uniunea

Europeană, M.Of. nr.465/01.06.2005

124

8.3. Baza de calcul a taxelor vamale şi cotele de impunere Determinarea sumelor datorate bugetului de stat cu titlul de taxe vamale presupune cunoaşterea a

două elemente: baza de calcul a taxelor vamale şi cotele de impunere.

Baza de calcul a taxelor vamale o reprezintă valoarea în vamă a mărfurilor importate. Acestea se

determină şi se declară de către importatori, direct sau prin reprezentanţii autorizaţi ai acestora, care sunt

obligaţi să depună la biroul vamal, împreună cu celelalte documente necesare vămuirii, o declaraţie pentru

valoarea în vamă, însoţită de facturi sau alte documente de plată a mărfii şi a cheltuielilor pe parcurs extern

aferente acesteia.

Valoarea în vamă se determină pornind de la preţul extern în valută efectiv plătit sau de plătit,

conform facturii externe la care se adaugă, în măsura în care au fost efectuate, dar nu au fost cuprinse în

preţul mărfii, următoarele:

a) cheltuieli de transport al mărfurilor importate până la frontiera română (portul sau locul de import care

se află la frontieră);

b) cheltuieli de încărcare, de descărcare şi de manipulare, conexe transportului mărfurilor importate,

aferente parcursului extern;

c) costul asigurării pe parcursul extern.

Deci, valoarea în vamă reprezintă preţul plătit efectiv sau de plătit în moneda de facturare,

respectiv plata totală efectuată de către cumpărător vânzătorului pentru mărfurile importate, care fac obiectul

unor tranzacţii comerciale.

În situaţia în care determinarea definitivă a valorii în vamă nu se poate efectua imediat,

importatorul are dreptul de a ridica mărfurile din vamă, la cerere, cu condiţia să constituie o garanţie

bănească sau bancară, acceptată de autoritatea vamală. Dacă în termen de 30 de zile de la ridicarea mărfii,

importatorul nu prezintă documente concludente privind determinarea valorii în vamă, autoritatea vamală

procedează la executarea garanţiei, operaţiunea de vămuire fiind considerată încheiată.

Începând cu data aderării la Uniunea Europeană, la stabilirea taxelor vamale se aplică tariful vamal

comun al comunităţii europene.9

Mărfurile şi bunurile pentru care nu sunt îndeplinite condiţiile de vămuire la import se păstrează în

depozitele comisionarilor în vamă la dispoziţia titularilor timp de 120 de zile. Dacă nu sunt ridicate din vamă

în acest interval de timp ele se valorifică de către organele vamale, în care scop biroul vamal declară bilunar

organelor financiare locale mărfurile ce urmează a fi valorificate, iar acestea au obligaţia să le preia în termen

de 30 de zile şi să le valorifice.

8.4 Formarea şi stingerea obligaţiei vamale În cazul mărfurilor importate pentru care legea prevede drepturi de import, precum şi în cazul

plasării mărfurilor într-un regim de admitere temporară cu exonerarea parţială de drepturi de import, datoria

vamală ia naştere în momentul înregistrării declaraţiei vamale.

Debitorul datoriei vamale este considerat titularul declaraţiei vamale acceptate şi înregistrate de

autoritatea vamală.

Datoria vamală ia naştere şi în următoarele cazuri:

- neexecutarea unei obligaţii care rezultă din păstrarea mărfurilor în depozit temporar necesar,

pentru care se datorează drepturi de import;

- neîndeplinirea uneia dintre condiţiile stabilite prin regimul vamal sub care au fost plasate;

- utilizarea mărfurilor în alte scopuri decât cele stabilite pentru a beneficia de scutiri, exceptări sau

reduceri de taxe vamale.

Cuantumul drepturilor de import se stabileşte pe baza elementelor de taxare din momentul naşterii

datoriei vamale.

Pentru asigurarea plăţii datoriei vamale, autoritatea vamală are dreptul să ceară constituirea unei

garanţii vamale. Garanţia vamală se depune de către debitorul vamal sau cu acordul autorităţii vamale, de

către o terţă persoană. Garanţia poate fi constituită printr-un depozit bănesc sau printr-o scrisoare de garanţie

bancară, emisă de o bancă agreată de autoritatea vamală. Garanţia se realizează prin depunerea sumei în lei

sau prin remiterea unor instrumente de decontare şi titluri de valoare, acceptate de autoritatea vamală.

Stingerea datoriei vamale se poate realiza prin:

- plata sau achitarea acesteia;

9 Legea nr.157/2005 pentru ratificarea Tratatului privind aderarea Republicii Bulgaria şi a României la Uniunea

Europeană, M.Of. nr.465/01.06.2005

125

- renunţarea la încasare, atunci când se constată că este nedatorată;

- anularea, ca o consecinţă a anulării declaraţiei vamale;

- împlinirea termenului de prescripţie extinctivă;

- insolvabilitatea debitorului, constatată pe cale judecătorească;

- confiscarea definitivă a mărfurilor;

- distrugerea mărfurilor din dispoziţia autorităţii vamale sau abandonarea acestora în favoarea

statului, înainte de acordarea liberului de vamă;

- distrugerea sau pierderea mărfurilor, datorită forţei majore sau cazului fortuit, înainte de

acordarea liberului de vamă;

- scăderea cantitativă a mărfurilor, datorită unor factori naturali, pentru partea corespunzătoare

procentului de scădere, numai dacă aceasta s-a produs înainte de acordarea liberului de vamă.

Plata taxelor vamale constituie, de altfel, condiţia obligatorie pentru acordarea liberului de vamă la

import.

Termenul de prescripţie a dreptului de a cere plata taxelor vamale este de 5 ani şi curge de la data

acceptării şi înregistrării declaraţiei vamale de import.

CAPITOLUL IX.

IMPOZITELE ŞI TAXELE LOCALE

9.1. Impozitul şi taxa pe clădiri

Impozitul pe clădiri este instituit asupra clădirilor situate în România, aflate în proprietatea

persoanelor fizice şi juridice. Pentru clădirile proprietate publică sau privată a statului ori a unităţilor

administrativ-teritoriale, concesionate, închiriate, date în administrare ori în folosinţă, după caz, se datorează

taxa pe clădiri, care reprezintă sarcina fiscală a concesionarilor, locatarilor, titularilor dreptului de

administrare sau de folosinţă, după caz, în condiţii similare impozitului pe clădiri.

Potrivit Codului fiscal sunt exceptate de la plata impozitului sau a taxei pe clădiri, următoarele:

a) clădirile aflate în proprietatea publică sau privată a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale, cu

excepţia încăperilor folosite pentru activităţi economice sau agrement, altele decât cele desfăşurate în relaţie

cu persoane juridice de drept public;

b) clădirile aflate în domeniul privat al statului concesionate, închiriate, date în administrare ori în

folosinţă, după caz, instituţiilor publice cu finanţare de la bugetul de stat, utilizate pentru activitatea proprie a

acestora;

c) clădirile aflate în proprietatea fundaţiilor înfiinţate prin testament constituite, conform legii, cu scopul

de a întreţine, dezvolta şi ajuta instituţii de cultură naţională, precum şi de a susţine acţiuni cu caracter

umanitar, social şi cultural;

d) clădirile care, prin destinaţie, constituie lăcaşuri de cult, aparţinând cultelor religioase recunoscute

oficial, asociaţiilor religioase şi componentelor locale ale acestora, precum şi casele parohiale, cu excepţia

încăperilor folosite pentru activităţi economice;

e) clădirile funerare din cimitire şi crematorii;

f) clădirile utilizate de unităţile şi instituţiile de învăţământ de stat, confesional sau particular, autorizate să

funcţioneze provizoriu ori acreditate, cu excepţia încăperilor care sunt folosite pentru activităţi economice

care generează alte venituri decât cele din taxele de şcolarizare, servirea meselor pentru preşcolari, elevi sau

studenţi şi cazarea acestora, precum şi clădirile utilizate de către creşe, astfel cum sunt definite şi

funcţionează potrivit Legii nr. 263/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea creşelor, cu

modificările şi completările ulterioare;

g) clădirile unei instituţii sau unităţi care funcţionează sub coordonarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării

Ştiinţifice sau a Ministerului Tineretului şi Sportului, precum şi clădirile federaţiilor sportive naţionale, cu

excepţia încăperilor care sunt folosite pentru activităţi economice;

h) clădirile unităţilor sanitare publice, cu excepţia încăperilor folosite pentru activităţi economice;

i) clădirile din parcurile industriale, parcurile ştiinţifice şi tehnologice, precum şi cele utilizate de

incubatoarele de afaceri, cu respectarea legislaţiei în materia ajutorului de stat;

j) clădirile care sunt afectate activităţilor hidrotehnice, hidrometrice, hidrometeorologice, oceanografice,

de îmbunătăţiri funciare şi de intervenţii la apărarea împotriva inundaţiilor, precum şi clădirile din porturi şi

cele afectate canalelor navigabile şi staţiilor de pompare aferente canalelor, cu excepţia încăperilor care sunt

folosite pentru activităţi economice;

k) clădirile care, prin natura lor, fac corp comun cu poduri, viaducte, apeducte, diguri, baraje şi tuneluri şi

126

care sunt utilizate pentru exploatarea acestor construcţii, cu excepţia încăperilor care sunt folosite pentru alte

activităţi economice;

l) clădirile aferente infrastructurii feroviare publice sau infrastructurii metroului;

m) clădirile Academiei Române şi ale fundaţiilor proprii înfiinţate de Academia Română, în calitate de

fondator unic, cu excepţia încăperilor care sunt folosite pentru activităţi economice;

n) clădirile aferente capacităţilor de producţie care sunt în sectorul pentru apărare cu respectarea legislaţiei

în materia ajutorului de stat;

o) clădirile care sunt utilizate ca sere, solare, răsadniţe, ciupercării, silozuri pentru furaje, silozuri şi/sau

pătule pentru depozitarea şi conservarea cerealelor, cu excepţia încăperilor care sunt folosite pentru alte

activităţi economice;

p) clădirea folosită ca domiciliu şi/sau alte clădiri aflate în proprietatea sau coproprietatea persoanelor

prevăzute la art. 2 lit. a), c) - e) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 82/2006 pentru recunoaşterea

meritelor personalului armatei participant la acţiuni militare şi acordarea unor drepturi acestuia şi urmaşilor

celui decedat, aprobată cu modificări prin Legea nr. 111/2007, cu modificările şi completările ulterioare;

q) clădirile aflate în domeniul public al statului şi în administrarea Regiei Autonome "Administraţia

Patrimoniului Protocolului de Stat", cu excepţia încăperilor care sunt folosite pentru activităţi economice;

r) clădirile aflate în proprietatea sau coproprietatea veteranilor de război, a văduvelor de război şi a

văduvelor nerecăsătorite ale veteranilor de război;

s) clădirea folosită ca domiciliu aflată în proprietatea sau coproprietatea persoanelor prevăzute la art. 1 al

Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de

dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în

prizonieri, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, şi a persoanelor fizice prevăzute la art. 1 din

Ordonanţa Guvernului nr.105/1999;

t) clădirea folosită ca domiciliu aflată în proprietatea sau coproprietatea persoanelor cu handicap grav sau

accentuat şi a persoanelor încadrate în gradul I de invaliditate, respectiv a reprezentanţilor legali ai minorilor

cu handicap grav sau accentuat şi ai minorilor încadraţi în gradul I de invaliditate;

u) clădirile aflate în proprietatea organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România,

cu statut de utilitate publică, precum şi cele închiriate, concesionate sau primite în administrare ori în

folosinţă de acestea de la o instituţie sau o autoritate publică, cu excepţia încăperilor care sunt folosite pentru

activităţi economice;

v) clădirile destinate serviciului de apostilă şi supralegalizare, cele destinate depozitării şi administrării

arhivei, precum şi clădirile afectate funcţionării Centrului Naţional de Administrare a Registrelor Naţionale

Notariale;

w) clădirile deţinute sau utilizate de către întreprinderile sociale de inserţie.

x) clădirile clasate ca monumente istorice, de arhitectură sau arheologice, indiferent de titularul dreptului

de proprietate sau de administrare, care au faţada stradală şi/sau principală renovată sau reabilitată conform

legii, cu excepţia încăperilor care sunt folosite pentru activităţi economice.

Impozitul pe clădirile aflate în proprietatea persoanelor fizice şi juridice care sunt utilizate pentru

prestarea de servicii turistice cu caracter sezonier, pe o durată de cel mult 6 luni în cursul unui an

calendaristic, se reduce cu 50%. Reducerea se aplică în anul fiscal următor celui în care este îndeplinită

această condiţie.

Impozitul pe clădiri este datorat pentru întregul an fiscal de persoana care are în proprietate clădirea la data

de 31 decembrie a anului fiscal anterior.

În cazul dobândirii sau construirii unei clădiri în cursul anului, proprietarul acesteia are obligaţia să

depună o declaraţie la organul fiscal local în a cărui rază teritorială de competenţă se află clădirea, în termen

de 30 de zile de la data dobândirii şi datorează impozit pe clădiri începând cu data de 1 ianuarie a anului

următor.

Declararea clădirilor în vederea impunerii şi înscrierea acestora în evidenţele autorităţilor

administraţiei publice locale reprezintă o obligaţie legală a contribuabililor care deţin în proprietate aceste

imobile, chiar dacă ele au fost executate fără autorizaţie de construire.

În cazul în care dreptul de proprietate asupra unei clădiri este transmis în cursul unui an fiscal,

impozitul va fi datorat de persoana care deţine dreptul de proprietate asupra clădirii la data de 31 decembrie a

anului fiscal anterior anului în care se înstrăinează.

Depunerea declaraţiilor fiscale reprezintă o obligaţie şi în cazul persoanelor care beneficiază de

scutiri sau reduceri de la plata impozitului sau a taxei pe clădiri.

Baza de calcul a impozitului pe clădiri o reprezintă valoarea impozabilă care diferă în funcţie de

proprietarul clădirii, persoană fizică ori juridică.

127

În cazul persoanelor fizice, impozitul pe clădirile rezidenţiale şi clădirile-anexă se calculează

prin aplicarea unei cote cuprinse între 0,08% - 0,2% la valoarea impozabilă a clădirii.

Valoarea impozabilă a unei clădiri se determină prin înmultirea suprafetei construite desfăsurate a

clădirii, exprimată în metri pătraţi, cu valoarea corespunzătoare stabilită în functie de tipul clădirii si dotarea

cu instalatii de apă, canalizare, electrice si de încălzire.

Valoarea impozabilă se ajustează prin înmulţirea acesteia cu un coeficient stabilit în funcţie de

rangul localităţii (sunt stabilite 6 ranguri de localităţi) şi zona în care este amplasată clădirea (sunt stabilite 4

zone în cadrul localităţii). Coeficienţii standard de corecţie se reduc cu 0,10 în cazul unui apartament

amplasat într-un bloc cu mai mult de 3 niveluri şi 8 apartamente.

Valoarea impozabilă a clădirii, astfel stabilită, se reduce în funcţie de anul terminării acesteia, după

cum urmează:

a) cu 50%, pentru clădirea care are o vechime de peste 100 de ani la data de 1 ianuarie a anului fiscal de

referinţă;

b) cu 30%, pentru clădirea care are o vechime cuprinsă între 50 de ani şi 100 de ani inclusiv, la data de 1

ianuarie a anului fiscal de referinţă;

c) cu 10%, pentru clădirea care are o vechime cuprinsă între 30 de ani şi 50 de ani inclusiv, la data de 1

ianuarie a anului fiscal de referinţă.

În cazul clădirii la care au fost executate lucrări de reconstruire, consolidare, modernizare,

modificare sau extindere, din punct de vedere fiscal, anul terminării se actualizează, astfel că acesta se

consideră ca fiind cel în care a fost efectuată recepţia la terminarea lucrărilor.

Valoarea impozabilă a clădirii, exprimată în lei, se determină prin înmulţirea suprafeţei construite

desfăşurate a acesteia, exprimate în metri pătraţi, cu valoarea impozabilă corespunzătoare, exprimată în

lei/mp, din tabelul următor: ________________________________________________________________________________________ | Tipul clădirii | Valoarea impozabilă |

| | - lei/m2 - |

| |____________________________|

| | Cu instalaţii| Fără |

| | de apă, | instalaţii |

| | canalizare, | de apă, |

| | electrice şi | canalizare, |

| | încălzire | electrice |

| | (condiţii | sau |

| | cumulative) | încălzire |

|_________________________________________________|______________|_____________|

| A. Clădire cu cadre din beton armat sau cu | 1.000 | 600 |

| pereţi exteriori din cărămidă arsă sau din | | |

| orice alte materiale rezultate în urma unui | | |

| tratament termic şi/sau chimic | | |

|_________________________________________________|______________|_____________|

| B. Clădire cu pereţii exteriori din lemn, din | 300 | 200 |

| piatră naturală, din cărămidă nearsă, din | | |

| vălătuci sau din orice alte materiale nesupuse | | |

| unui tratament termic şi/sau chimic | | |

|_________________________________________________|______________|_____________|

| C. Clădire-anexă cu cadre din beton armat sau | 200 | 175 |

| cu pereţi exteriori din cărămidă arsă sau din | | |

| orice alte materiale rezultate în urma unui | | |

| tratament termic şi/sau chimic | | |

|_________________________________________________|______________|_____________|

| D. Clădire-anexă cu pereţii exteriori din lemn, | 125 | 75 |

| din piatră naturală, din cărămidă nearsă, din | | |

| vălătuci sau din orice alte materiale nesupuse | | |

| unui tratament termic şi/sau chimic | | |

|_________________________________________________|______________|_____________|

| E. În cazul contribuabilului care deţine la | 75% din suma | 75% din suma|

| aceeaşi adresă încăperi amplasate la subsol, | care s-ar | care s-ar |

| demisol şi/sau la mansardă, utilizate ca | aplica | aplica |

| locuinţă, în oricare dintre tipurile de clădiri | clădirii | clădirii |

| prevăzute la lit. A - D | | |

|_________________________________________________|______________|_____________|

| F. În cazul contribuabilului care deţine la | 50% din suma | 50% din suma|

| aceeaşi adresă încăperi amplasate la subsol, la | care s-ar | care s-ar |

| demisol şi/sau la mansardă, utilizate în alte | aplica | aplica |

| scopuri decât cel de locuinţă, în oricare dintre| clădirii | clădirii |

| tipurile de clădiri prevăzute la lit. A - D | | |

|_________________________________________________|______________|_____________|

128

Coeficienţii de corecţie sunt următorii: __________________________________________________________

| Zona în cadrul | Rangul localităţii |

| localităţii | |

|________________|_________________________________________|

| | 0 | I | II | III | IV | V |

|________________|______|______|______|______|______|______|

| A | 2,60 | 2,50 | 2,40 | 2,30 | 1,10 | 1,05 |

|________________|______|______|______|______|______|______|

| B | 2,50 | 2,40 | 2,30 | 2,20 | 1,05 | 1,00 |

|________________|______|______|______|______|______|______|

| C | 2,40 | 2,30 | 2,20 | 2,10 | 1,00 | 0,95 |

|________________|______|______|______|______|______|______|

| D | 2,30 | 2,20 | 2,10 | 2,00 | 0,95 | 0,90 |

|________________|______|______|______|______|______|______|

În cazul unui apartament amplasat într-un bloc cu mai mult de 3 niveluri şi 8 apartamente,

coeficientul de corecţie se reduce cu 0,10.

Suprafaţa construită desfăşurată a unei clădiri se determină prin însumarea suprafeţelor secţiunilor

tuturor nivelurilor clădirii, inclusiv ale balcoanelor, logiilor sau ale celor situate la subsol sau la mansardă,

exceptând suprafeţele podurilor care nu sunt utilizate ca locuinţă şi suprafeţele scărilor şi teraselor

neacoperite. Dacă dimensiunile exterioare ale unei clădiri nu pot fi efectiv măsurate pe conturul exterior,

atunci suprafaţa construită desfăşurată a clădirii se determină prin înmulţirea suprafeţei utile a clădirii cu un

coeficient de transformare de 1,4.

Pentru clădirile nerezidenţiale aflate în proprietatea persoanelor fizice, impozitul pe clădiri se

calculează prin aplicarea unei cote cuprinse între 0,2 - 1,3% asupra valorii care poate fi:

a) valoarea rezultată dintr-un raport de evaluare întocmit de un evaluator autorizat în ultimii 5 ani anteriori

anului de referinţă, depus la organul fiscal local până la primul termen de plată din anul de referinţă;

b) valoarea finală a lucrărilor de construcţii, în cazul clădirilor noi, construite în ultimii 5 ani anteriori

anului de referinţă;

c) valoarea clădirilor care rezultă din actul prin care se transferă dreptul de proprietate, în cazul clădirilor

dobândite în ultimii 5 ani anteriori anului de referinţă.

Cota impozitului pe clădiri se stabileşte prin hotărâre a consiliului local. La nivelul municipiului

Bucureşti, această atribuţie revine Consiliului General al Municipiului Bucureşti.

Pentru clădirile nerezidenţiale aflate în proprietatea persoanelor fizice, utilizate pentru activităţi din

domeniul agricol, impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea unei cote de 0,4% asupra valorii

impozabile a clădirii.

În cazul clădirilor cu destinaţie mixtă aflate în proprietatea persoanelor fizice, impozitul se

calculează prin însumarea impozitului calculat pentru suprafaţa folosită în scop rezidenţial cu impozitul

determinat pentru suprafaţa folosită în scop nerezidenţial.

În cazul în care la adresa clădirii este înregistrat un domiciliu fiscal la care nu se desfăşoară nicio

activitate economică, impozitul se calculează ca în cazul clădirilor rezidenţiale.

Dacă suprafeţele folosite în scop rezidenţial şi cele folosite în scop nerezidenţial nu pot fi evidenţiate

distinct, se aplică următoarele reguli:

a) în cazul în care la adresa clădirii este înregistrat un domiciliu fiscal la care nu se desfăşoară nicio

activitate economică, impozitul se calculează ca în cazul clădirilor rezidenţiale;

b) în cazul în care la adresa clădirii este înregistrat un domiciliu fiscal la care se desfăşoară activitatea

economică, iar cheltuielile cu utilităţile sunt înregistrate în sarcina persoanei care desfăşoară activitatea

economică, impozitul pe clădiri se calculează ca în cazul clădirilor nerezidenţiale.

În cazul persoanelor juridice, impozitul/taxa pe clădiri pe clădirile rezidenţiale se calculează prin

aplicarea unei cote de impozitare cuprinse între 0,08% - 0,2% asupra valorii impozabile a clădirii..

Pentru clădirile nerezidenţiale aflate în proprietatea sau deţinute de persoanele juridice,

impozitul/taxa pe clădiri se calculează prin aplicarea unei cote cuprinse între 0,2% - 1,3%, inclusiv, asupra

valorii impozabile a clădirii.

Pentru clădirile nerezidenţiale aflate în proprietatea sau deţinute de persoanele juridice, utilizate

pentru activităţi din domeniul agricol, impozitul/taxa pe clădiri se calculează prin aplicarea unei cote de 0,4%

asupra valorii impozabile a clădirii.

În cazul clădirilor cu destinaţie mixtă aflate în proprietatea persoanelor juridice, impozitul se

determină prin însumarea impozitului calculat pentru suprafaţa folosită în scop rezidenţial, cu impozitul

calculat pentru suprafaţa folosită în scop nerezidenţial.

Pentru stabilirea impozitului/taxei pe clădiri, valoarea impozabilă a clădirilor aflate în proprietatea

129

persoanelor juridice este valoarea de la 31 decembrie a anului anterior celui pentru care se datorează

impozitul/taxa şi poate fi:

a) ultima valoare impozabilă înregistrată în evidenţele organului fiscal;

b) valoarea rezultată dintr-un raport de evaluare întocmit de un evaluator autorizat în conformitate cu

standardele de evaluare a bunurilor aflate în vigoare la data evaluării;

c) valoarea finală a lucrărilor de construcţii, în cazul clădirilor noi, construite în cursul anului fiscal

anterior;

d) valoarea clădirilor care rezultă din actul prin care se transferă dreptul de proprietate, în cazul clădirilor

dobândite în cursul anului fiscal anterior;

e) în cazul clădirilor care sunt finanţate în baza unui contract de leasing financiar, valoarea rezultată dintr-

un raport de evaluare întocmit de un evaluator autorizat în conformitate cu standardele de evaluare a

bunurilor aflate în vigoare la data evaluării;

f) în cazul clădirilor pentru care se datorează taxa pe clădiri, valoarea înscrisă în contabilitatea

proprietarului clădirii şi comunicată concesionarului, locatarului, titularului dreptului de administrare sau de

folosinţă, după caz.

Valoarea impozabilă a clădirii se actualizează o dată la 3 ani pe baza unui raport de evaluare a

clădirii întocmit de un evaluator autorizat în conformitate cu standardele de evaluare a bunurilor aflate în

vigoare la data evaluării, depus la organul fiscal local până la primul termen de plată din anul de referinţă. În

cazul în care proprietarul clădirii nu a actualizat valoarea impozabilă a clădirii în ultimii 3 ani anteriori anului

de referinţă, cota impozitului/taxei pe clădiri este 5%.

În cazul în care proprietarul clădirii pentru care se datorează taxa pe clădiri nu a actualizat valoarea

impozabilă în ultimii 3 ani anteriori anului de referinţă, diferenţa de taxă va fi datorată de proprietarul

clădirii.

Impozitul pe clădiri este datorat pentru întregul an fiscal de persoana care are în proprietate clădirea

la data de 31 decembrie a anului fiscal anterior.

În cazul dobândirii sau construirii unei clădiri în cursul anului, proprietarul acesteia are obligaţia să

depună o declaraţie la organul fiscal local în a cărui rază teritorială de competenţă se află clădirea, în termen

de 30 de zile de la data dobândirii şi datorează impozit pe clădiri începând cu data de 1 ianuarie a anului

următor.

Pentru clădirile nou-construite, data dobândirii clădirii se consideră:

a) pentru clădirile executate integral înainte de expirarea termenului prevăzut în autorizaţia de construire,

data întocmirii procesului-verbal de recepţie, dar nu mai târziu de 15 zile de la data terminării efective a

lucrărilor;

b) pentru clădirile executate integral la termenul prevăzut în autorizaţia de construire, data din aceasta, cu

obligativitatea întocmirii procesului-verbal de recepţie în termenul prevăzut de lege;

c) pentru clădirile ale căror lucrări de construcţii nu au fost finalizate la termenul prevăzut în autorizaţia de

construire şi pentru care nu s-a solicitat prelungirea valabilităţii autorizaţiei, la data expirării acestui termen

şi numai pentru suprafaţa construită desfăşurată care are elementele structurale de bază ale unei clădiri, în

speţă pereţi şi acoperiş. Procesul-verbal de recepţie se întocmeşte la data expirării termenului prevăzut în

autorizaţia de construire, consemnându-se stadiul lucrărilor, precum şi suprafaţa construită desfăşurată în

raport cu care se stabileşte impozitul pe clădiri.

În cazul în care dreptul de proprietate asupra unei clădiri este transmis în cursul unui an fiscal,

impozitul va fi datorat de persoana care deţine dreptul de proprietate asupra clădirii la data de 31 decembrie a

anului fiscal anterior anului în care se înstrăinează.

În cazul extinderii, îmbunătăţirii, desfiinţării parţiale sau al altor modificări aduse unei clădiri

existente, inclusiv schimbarea integrală sau parţială a folosinţei, care determină creşterea sau diminuarea

valorii impozabile a clădirii cu mai mult de 25%, proprietarul are obligaţia să depună o nouă declaraţie de

impunere la organul fiscal local în a cărui rază teritorială de competenţă se află clădirea, în termen de 30 de

zile de la data modificării respective, şi datorează impozitul pe clădiri determinat în noile condiţii începând

cu data de 1 ianuarie a anului următor.

În cazul desfiinţării unei clădiri, proprietarul are obligaţia să depună o nouă declaraţie de impunere la

organul fiscal local în a cărui rază teritorială de competenţă se află clădirea, în termen de 30 de zile de la data

demolării sau distrugerii şi încetează să datoreze impozitul începând cu data de 1 ianuarie a anului următor,

inclusiv în cazul clădirilor pentru care nu s-a eliberat autorizaţie de desfiinţare.

În cazul clădirilor la care se constată diferenţe între suprafeţele înscrise în actele de proprietate şi

situaţia reală rezultată din măsurătorile executate în condiţiile Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare,

pentru determinarea sarcinii fiscale se au în vedere suprafeţele care corespund situaţiei reale, dovedite prin

130

lucrări de cadastru. Datele rezultate din lucrările de cadastru se înscriu în evidenţele fiscale, în registrul

agricol, precum şi în cartea funciară, iar impozitul se calculează conform noii situaţii începând cu data de 1

ianuarie a anului următor celui în care se înregistrează la organul fiscal local lucrarea de cadastru, ca anexă la

declaraţia fiscală.

În cazul unei clădiri care face obiectul unui contract de leasing financiar, pe întreaga durată a

acestuia se aplică următoarele reguli:

a) impozitul pe clădiri se datorează de locatar, începând cu data de 1 ianuarie a anului următor celui în care

a fost încheiat contractul;

b) în cazul încetării contractului de leasing, impozitul pe clădiri se datorează de locator, începând cu data

de 1 ianuarie a anului următor încheierii procesului-verbal de predare a bunului sau a altor documente

similare care atestă intrarea bunului în posesia locatorului ca urmare a rezilierii contractului de leasing;

c) atât locatorul, cât şi locatarul au obligaţia depunerii declaraţiei fiscale la organul fiscal local în a cărui

rază de competenţă se află clădirea, în termen de 30 de zile de la data finalizării contractului de leasing sau a

încheierii procesului-verbal de predare a bunului sau a altor documente similare care atestă intrarea bunului

în posesia locatorului ca urmare a rezilierii contractului de leasing însoţită de o copie a acestor documente.

În cazul clădirilor pentru care se datorează taxa pe clădiri, în temeiul unui contract de concesiune,

închiriere, administrare ori folosinţă care se referă la perioade mai mari de o lună, titularul dreptului de

concesiune, închiriere, administrare ori folosinţă are obligaţia depunerii unei declaraţii la organul fiscal local

până la data de 25 inclusiv a lunii următoare intrării în vigoare a contractului.

În cazul clădirilor pentru care se datorează taxa pe clădiri, în temeiul unor contracte de concesiune,

închiriere, administrare ori folosinţă care se referă la perioade mai mici de o lună, persoana de drept public

care transmite dreptul de concesiune, închiriere, administrare ori folosinţă are obligaţia să depună o

declaraţie la organul fiscal local, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare intrării în vigoare a

contractelor, la care anexează o situaţie centralizatoare a acestor contracte.

În cazul unei situaţii care determină modificarea taxei pe clădiri datorate, persoana care datorează

taxa pe clădiri are obligaţia să depună o declaraţie la organul fiscal local în a cărui rază teritorială de

competenţă se află clădirea, până la data de 25 a lunii următoare celei în care s-a înregistrat situaţia

respectivă.

Depunerea declaraţiilor fiscale reprezintă o obligaţie şi în cazul persoanelor care beneficiază de

scutiri sau reduceri de la plata impozitului sau a taxei pe clădiri.

Impozitul pe clădiri se plăteşte anual, în două rate egale, până la data de 31 martie şi 30 septembrie,

inclusiv.

Pentru plata cu anticipaţie a impozitului datorat pentru tot anul, până la data de 31 martie a anului

respectiv, se acordă o bonificaţie de până la 10% stabilită prin hotărâre a consiliului local.

Impozitul anual pe clădiri, datorat aceluiaşi buget local de către contribuabili, persoane fizice sau

juridice, de până la 50 lei inclusiv, se plăteşte integral până la primul termen de plată. În cazul în care

contribuabilul deţine în proprietate mai multe clădiri amplasate pe raza aceleiaşi unităţi administrativ-

teritoriale, suma de 50 lei se referă la impozitul pe clădiri cumulat.

În cazul contractelor de concesiune, închiriere, administrare sau folosinţă, care se referă la perioade

mai mari de o lună, taxa pe clădiri se plăteşte lunar, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare fiecărei luni

din perioada de valabilitate a contractului, de către concesionar, locatar, titularul dreptului de administrare

sau de folosinţă.

În cazul contractelor care se referă la perioade mai mici de o lună, persoana juridică de drept public

care transmite dreptul de concesiune, închiriere, administrare sau folosinţă colectează taxa pe clădiri de la

concesionari, locatari, titularii dreptului de administrare sau de folosinţă şi o varsă lunar, până la data de 25

inclusiv a lunii următoare fiecărei luni din perioada de valabilitate a contractului.

9.2 Impozitul şi taxa pe teren

Impozitul pe teren este un impozit anual, datorat de contribuabilii care deţin în proprietate terenuri

situate în comune, oraşe, municipii, în intravilanul sau extravilanul acestora. Impozitul pe teren se plăteşte la

bugetul local al unităţii administrativ-teritoriale în raza căreia este situat terenul.

În cazul terenului care este deţinut în comun de două sau mai multe persoane, fiecare proprietar

datorează impozit pentru partea din teren aflată în proprietatea sa. În cazul în care nu se pot stabili părţile

individuale ale proprietarilor în comun, fiecare proprietar în comun datorează o parte egală din impozitul

pentru terenul respectiv.

În cazul terenurilor proprietate publică şi privată a statului ori a unităţilor administrativ-teritoriale,

concesionate, închiriate, date în administrare sau în folosinţă persoanelor fizice sau persoanelor juridice, se

131

datorează taxa pe teren, care reprezintă sarcina fiscală a concesionarilor, locatarilor ori titularilor dreptului

de administrare sau de folosinţă, după caz.

În cazul în care terenul este închiriat, concesionat sau arendat în baza unui contract de închiriere, de

concesiune ori de arendare, după caz, impozitul pe teren se datorează de proprietarul său, cu excepţia

terenurilor proprietate publică şi privată a statului ori a unităţilor administrativ - teritoriale.

Pe perioada în care pentru un teren se plăteşte taxa pe teren, nu se datorează impozitul pe teren.

Nu se datorează impozit/taxă pe teren pentru:

a) terenurile aflate în proprietatea publică sau privată a statului ori a unităţilor administrativ-teritoriale, cu

excepţia suprafeţelor folosite pentru activităţi economice sau agrement;

b) terenurile aflate în domeniul privat al statului concesionate, închiriate, date în administrare ori în

folosinţă, după caz, instituţiilor publice cu finanţare de la bugetul de stat, utilizate pentru activitatea proprie a

acestora;

c) terenurile fundaţiilor înfiinţate prin testament cu scopul de a întreţine, dezvolta şi ajuta instituţii de

cultură naţională, precum şi de a susţine acţiuni cu caracter umanitar, social şi cultural;

d) terenurile aparţinând cultelor religioase recunoscute oficial şi asociaţiilor religioase, precum şi

componentelor locale ale acestora, cu excepţia suprafeţelor care sunt folosite pentru activităţi economice;

e) terenurile aparţinând cimitirelor şi crematoriilor;

f) terenurile utilizate de unităţile şi instituţiile de învăţământ de stat, confesional sau particular, autorizate

să funcţioneze provizoriu ori acreditate, cu excepţia suprafeţelor care sunt folosite pentru activităţi

economice care generează alte venituri decât cele din taxele de şcolarizare, servirea meselor pentru

preşcolari, elevi sau studenţi şi cazarea acestora, precum şi clădirile utilizate de către creşe;

g) terenurile unităţilor sanitare publice, cu excepţia suprafeţelor folosite pentru activităţi economice;

h) terenurile legate de sistemele hidrotehnice, terenurile de navigaţie, terenurile aferente infrastructurii

portuare, canalelor navigabile, inclusiv ecluzele şi staţiile de pompare aferente acestora, precum şi terenurile

aferente lucrărilor de îmbunătăţiri funciare, pe baza avizului privind categoria de folosinţă a terenului, emis

de oficiile de cadastru şi publicitate imobiliară;

i) terenurile folosite pentru activităţile de apărare împotriva inundaţiilor, gospodărirea apelor,

hidrometeorologie, cele care contribuie la exploatarea resurselor de apă, cele folosite ca zone de protecţie

definite în lege, precum şi terenurile utilizate pentru exploatările din subsol, încadrate astfel printr-o hotărâre

a consiliului local, în măsura în care nu afectează folosirea suprafeţei solului;

j) terenurile degradate sau poluate, incluse în perimetrul de ameliorare, pentru perioada cât durează

ameliorarea acestora;

k) terenurile care prin natura lor şi nu prin destinaţia dată sunt improprii pentru agricultură sau silvicultură;

l) terenurile ocupate de autostrăzi, drumuri europene, drumuri naţionale, drumuri principale administrate

de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A., zonele de siguranţă a

acestora, precum şi terenurile ocupate de piste şi terenurile din jurul pistelor reprezentând zone de siguranţă;

m) terenurile pe care sunt amplasate elementele infrastructurii feroviare publice, precum şi cele ale

metroului;

n) terenurile din parcurile industriale, parcurile ştiinţifice şi tehnologice, precum şi cele utilizate de

incubatoarele de afaceri, cu respectarea legislaţiei în materia ajutorului de stat;

o) terenurile aferente capacităţilor de producţie care sunt în sectorul pentru apărare cu respectarea

legislaţiei în materia ajutorului de stat;

p) terenurile Academiei Române şi ale fundaţiilor proprii înfiinţate de Academia Română, în calitate de

fondator unic, cu excepţia terenurilor care sunt folosite pentru activităţi economice;

q) terenurile instituţiilor sau unităţilor care funcţionează sub coordonarea Ministerului Educaţiei şi

Cercetării Ştiinţifice sau a Ministerului Tineretului şi Sportului, cu excepţia terenurilor care sunt folosite

pentru activităţi economice;

r) terenurile aflate în proprietatea sau coproprietatea veteranilor de război, a văduvelor de război şi a

văduvelor nerecăsătorite ale veteranilor de război;

s) terenul aferent clădirii de domiciliu, aflat în proprietatea sau coproprietatea persoanelor prevăzute la art.

1 din Decretul-lege nr. 118/1990, şi a persoanelor fizice prevăzute la art. 1 din Ordonanţa Guvernului

nr.105/1999;

t) terenul aferent clădirii de domiciliu, aflat în proprietatea sau coproprietatea persoanelor cu handicap

grav sau accentuat şi a persoanelor încadrate în gradul I de invaliditate, respectiv a reprezentanţilor legali ai

minorilor cu handicap grav sau accentuat şi ai minorilor încadraţi în gradul I de invaliditate;

u) terenurile aflate în proprietatea sau coproprietatea persoanelor prevăzute la art. 2 lit. a), c) - e) din

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 82/2006, cu modificările şi completările ulterioare;

132

v) terenurile destinate serviciului de apostilă şi supralegalizare, cele destinate depozitării şi administrării

arhivei, precum şi terenurile afectate funcţionării Centrului Naţional de Administrare a Registrelor Naţionale

Notariale;

w) suprafeţele de fond forestier, altele decât cele proprietate publică, pentru care nu se reglementează

procesul de producţie lemnoasă, cele certificate, precum şi cele cu arborete cu vârsta de până la 20 de ani;

x) terenurile deţinute sau utilizate de către întreprinderile sociale de inserţie;

y) terenurile aflate în proprietatea organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din

România, cu statut de utilitate publică, precum şi cele închiriate, concesionate sau primite în administrare ori

în folosinţă de acestea de la o instituţie sau o autoritate publică, cu excepţia terenurilor care sunt folosite

pentru activităţi economice.

z) suprafeţele construite ale terenurilor aferente clădirilor clasate ca monumente istorice, de arhitectură

sau arheologice, prevăzute la art. 456 alin. (1) lit. x), indiferent de titularul dreptului de proprietate sau de

administrare, cu excepţia terenurilor care sunt folosite pentru activităţi economice.

Impozitul pe terenurile aflate în proprietatea persoanelor fizice şi juridice care sunt utilizate pentru

prestarea de servicii turistice cu caracter sezonier, pe o durată de cel mult 6 luni în cursul unui an

calendaristic, se reduce cu 50% . Reducerea se aplică în anul fiscal următor celui în care este îndeplinită

această condiţie.

Impozitul pe teren se stabileşte luând în calcul numărul de metri pătraţi de teren, rangul localităţii

în care este amplasat terenul şi zona şi/sau categoria de folosinţă a terenului, conform încadrării făcute de

consiliul local.

În cazul unui teren amplasat în intravilan, înregistrat în registrul agricol la categoria de folosinţă

terenuri cu construcţii, impozitul pe teren se stabileşte prin înmulţirea suprafeţei terenului, exprimată în

hectare, cu impozitul stabilit în lei pe hectar, diferenţiat în funcţie de rangul localităţii şi zona în cadrul

localităţii. ______________________________________________________________________________ |Zona | Nivelurile impozitului/taxei, pe ranguri de localităţi |

|din cadrul | - lei/ha - |

|localităţii| |

|___________|__________________________________________________________________|

| | O | I | II | III | IV | V |

|___________|__________|___________|___________|___________|_________|_________|

| A |8282-20706| 6878-17194| 6042-15106| 5236-13090| 711-1788| 569-1422|

|___________|__________|___________|___________|___________|_________|_________|

| B |6878-17194| 5199-12998| 4215-10538| 3558-8894 | 569-1422| 427-1068|

|___________|__________|___________|___________|___________|_________|_________|

| C |5199-12998| 3558-8894 | 2668-6670 | 1690-4226 | 427-1068| 284-710 |

|___________|__________|___________|___________|___________|_________|_________|

| D |3558-8894 | 1690-4226 | 1410-3526 |984-2439 | 278-696 | 142-356 |

|___________|__________|___________|___________|___________|_________|_________|

În cazul unui teren amplasat în intravilan, înregistrat în registrul agricol la altă categorie de folosinţă

decât cea de terenuri cu construcţii, impozitul/taxa pe teren se stabileşte astfel:

a) se înmulţeşte suprafaţa terenului, exprimată în hectare, cu suma corespunzătoare din tabelul următor: |______________________________________________________________________________|

|Nr. | \ Zona | A | B | C | D |

|crt.| \ | | | | |

| | Categoria de folosinţă \ | | | | |

|____|___________________________\_________________|______|______|______|______|

| 1.| Teren arabil | 28 | 21 | 19 | 15 |

|____|_____________________________________________|______|______|______|______|

| 2.| Păşune | 21 | 19 | 15 | 13 |

|____|_____________________________________________|______|______|______|______|

| 3.| Fâneaţă | 21 | 19 | 15 | 13 |

|____|_____________________________________________|______|______|______|______|

| 4.| Vie | 46 | 35 | 28 | 19 |

|____|_____________________________________________|______|______|______|______|

| 5.| Livadă | 53 | 46 | 35 | 28 |

|____|_____________________________________________|______|______|______|______|

| 6.| Pădure sau alt teren cu vegetaţie | 28 | 21 | 19 | 15 |

| | forestieră | | | | |

|____|_____________________________________________|______|______|______|______|

| 7.| Teren cu ape | 15 | 13 | 8 | x |

|____|_____________________________________________|______|______|______|______|

| 8.| Drumuri şi căi ferate | x | x | x | x |

|____|_____________________________________________|______|______|______|______|

| 9.| Teren neproductiv | x | x | x | x |

|____|_____________________________________________|______|______|______|______|

133

b) rezultatul astfel obţinut se înmulţeşte cu coeficientul de corecţie prevăzut în următorul tabel: __________________________________ | Rangul localităţii | Coeficientul de corecţie |

|____________________|__________________________|

| O | 8,00 |

|____________________|__________________________|

| I | 5,00 |

|____________________|__________________________|

| II | 4,00 |

|____________________|__________________________|

| III | 3,00 |

|____________________|__________________________|

| IV | 1,10 |

|____________________|__________________________|

| V | 1,00 |

|____________________|__________________________|

În cazul contribuabililor persoane juridice, pentru terenul amplasat în intravilan, înregistrat în

registrul agricol la altă categorie de folosinţă decât cea de terenuri cu construcţii, impozitul pe teren se

calculează conform prevederilor de mai sus, numai dacă îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiţii:

a) au prevăzut în statut, ca obiect de activitate, agricultură;

b) au înregistrate în evidenţa contabilă venituri şi cheltuieli din desfăşurarea obiectului de activitate.

În caz contrar, impozitul pe terenul situat în intravilanul unităţii administrativ-teritoriale, datorat de

contribuabilii persoane juridice, se stabileşte prin înmulţirea suprafeţei terenului, exprimată în hectare, cu

impozitul stabilit în lei pe hectar.

Impozitul pe terenul amplasat în extravilan se stabileşte astfel:

a) se înmulţeşte suprafaţa terenului, exprimată în ha, cu suma corespunzătoare prevăzută în următorul

tabel; ___________________________________________________________________________

|Nr. | Categoria de folosinţă | Impozit |

|crt.| | (lei) |

|____|____________________________________________________________|_________|

| 1 | Teren cu construcţii | 22 - 31 |

|____|____________________________________________________________|_________|

| 2 | Teren arabil | 42 - 50 |

|____|____________________________________________________________|_________|

| 3 | Păşune | 20 - 28 |

|____|____________________________________________________________|_________|

| 4 | Fâneaţă | 20 - 28 |

|____|____________________________________________________________|_________|

| 5 | Vie pe rod, alta decât cea prevăzută la nr. crt. 5.1 | 48 - 55 |

|____|____________________________________________________________|_________|

| 5.1| Vie până la intrarea pe rod | 0 |

|____|____________________________________________________________|_________|

| 6 | Livadă pe rod, alta decât cea prevăzută la nr. crt. 6.1 | 48 - 56 |

|____|____________________________________________________________|_________|

| 6.1| Livadă până la intrarea pe rod | 0 |

|____|____________________________________________________________|_________|

| 7 | Pădure sau alt teren cu vegetaţie forestieră, cu excepţia | 8 - 16 |

| | celui prevăzut la nr. crt. 7.1 | |

|____|____________________________________________________________|_________|

| 7.1| Pădure în vârstă de până la 20 de ani şi pădure cu rol de | 0 |

| | protecţie | |

|____|____________________________________________________________|_________|

| 8 | Teren cu apă, altul decât cel cu amenajări piscicole | 1 - 6 |

|____|____________________________________________________________|_________|

| 8.1| Teren cu amenajări piscicole | 26 - 34 |

|____|____________________________________________________________|_________|

| 9 | Drumuri şi căi ferate | 0 |

|____|____________________________________________________________|_________|

| 10 | Teren neproductiv | 0 |

|____|____________________________________________________________|_________|

b) suma obţinută se înmulţeşte cu coeficientul de corecţie corespunzător prevăzut mai jos: __________________________________________________________

| Zona în cadrul | Rangul localităţii |

| localităţii | |

|________________|_________________________________________|

| | 0 | I | II | III | IV | V |

|________________|______|______|______|______|______|______|

| A | 2,60 | 2,50 | 2,40 | 2,30 | 1,10 | 1,05 |

|________________|______|______|______|______|______|______|

| B | 2,50 | 2,40 | 2,30 | 2,20 | 1,05 | 1,00 |

|________________|______|______|______|______|______|______|

134

| C | 2,40 | 2,30 | 2,20 | 2,10 | 1,00 | 0,95 |

|________________|______|______|______|______|______|______|

| D | 2,30 | 2,20 | 2,10 | 2,00 | 0,95 | 0,90 |

|________________|______|______|______|______|______|______|

Impozitul pe teren este datorat pentru întregul an fiscal de persoana care are în proprietate terenul la

data de 31 decembrie a anului fiscal anterior.

În cazul dobândirii unui teren în cursul anului, proprietarul acestuia are obligaţia să depună o nouă

declaraţie de impunere la organul fiscal local în a cărui rază teritorială de competenţă se află terenul, în

termen de 30 de zile de la data dobândirii, şi datorează impozit pe teren începând cu data de 1 ianuarie a

anului următor.

În cazul în care dreptul de proprietate asupra unui teren este transmis în cursul unui an fiscal,

impozitul este datorat de persoana care deţine dreptul de proprietate asupra terenului la data de 31 decembrie

a anului fiscal anterior anului în care se înstrăinează.

Dacă încadrarea terenului în funcţie de rangul localităţii şi zonă se modifică în cursul unui an sau în

cursul anului intervine un eveniment care conduce la modificarea impozitului pe teren, impozitul se

calculează conform noii situaţii începând cu data de 1 ianuarie a anului următor.

În cazul modificării categoriei de folosinţă a terenului, proprietarul acestuia are obligaţia să depună o

nouă declaraţie de impunere la organul fiscal local în a cărui rază teritorială de competenţă se află terenul, în

termen de 30 de zile de la data modificării folosinţei, şi datorează impozitul pe teren conform noii situaţii

începând cu data de 1 ianuarie a anului următor.

În cazul terenurilor la care se constată diferenţe între suprafeţele înscrise în actele de proprietate şi

situaţia reală rezultată din măsurătorile executate în condiţiile legii cadastrului, pentru determinarea sarcinii

fiscale se au în vedere suprafeţele care corespund situaţiei reale, dovedite prin lucrări de cadastru. Datele

rezultate din lucrările de cadastru se înscriu în evidenţele fiscale, în registrul agricol, precum şi în cartea

funciară, iar impozitul se calculează conform noii situaţii începând cu data de 1 ianuarie a anului următor

celui în care se înregistrează la organul fiscal local lucrarea respectivă, ca anexă la declaraţia fiscală.

În cazul unei situaţii care determină modificarea taxei pe teren datorate, persoana care datorează taxa

pe teren are obligaţia să depună o declaraţie la organul fiscal local în a cărui rază teritorială de competenţă se

află terenul, până la data de 25 a lunii următoare celei în care s-a înregistrat situaţia respectivă.

Depunerea declaraţiilor fiscale reprezintă o obligaţie şi în cazul persoanelor care beneficiază de

scutiri sau reduceri de la plata impozitului sau a taxei pe teren.

Impozitul pe teren se plăteşte anual, în două rate egale, până la datele de 31 martie şi 30

septembrie, inclusiv.

Pentru plata cu anticipaţie a impozitului pe teren, datorat pentru întregul an, până la data de 31

martie a anului respectiv, se acordă o bonificaţie de până la 10%, stabilită prin hotărâre a consiliului local.

Impozitul anual pe teren, datorat aceluiaşi buget local de către contribuabili, persoane fizice sau

juridice, de până la 50 lei inclusiv, se plăteşte integral până la primul termen de plată. În cazul în care

contribuabilul deţine în proprietate mai multe terenuri amplasate pe raza aceleiaşi unităţi administrativ-

teritoriale, suma de 50 lei se referă la impozitul pe teren cumulat.

9.3. Impozitul pe mijloacele de transport

Orice persoană care are în proprietate un mijloc de transport care trebuie înmatriculat/înregistrat în

România datorează un impozit anual pentru mijlocul de transport. Impozitul se plăteşte la bugetul local al

unităţii administrativ-teritoriale unde persoana îşi are domiciliul, sediul sau punctul de lucru, după caz.

În cazul unui mijloc de transport care face obiectul unui contract de leasing financiar, pe întreaga

durată a acestuia, impozitul pe mijlocul de transport se datorează de locatar. În cazul în care contractul

încetează înainte de scadenţă, impozitul este datorat de locator.

Impozitul pe mijloacele de transport nu se aplică pentru:

a) mijloacele de transport aflate în proprietatea sau coproprietatea veteranilor de război, văduvelor de

război sau văduvelor nerecăsătorite ale veteranilor de război, pentru un singur mijloc de transport, la alegerea

contribuabilului;

b) mijloacele de transport aflate în proprietatea sau coproprietatea persoanelor cu handicap grav sau

accentuat, cele pentru transportul persoanelor cu handicap sau invaliditate, aflate în proprietatea sau

coproprietatea reprezentanţilor legali ai minorilor cu handicap grav sau accentuat şi ai minorilor încadraţi în

gradul I de invaliditate, pentru un singur mijloc de transport, la alegerea contribuabilului;

c) mijloacele de transport aflate în proprietatea sau coproprietatea persoanelor prevăzute la art. 1 din

Decretul-lege nr. 118/1990, pentru un singur mijloc de transport, la alegerea contribuabilului;

135

d) mijloacele de transport aflate în proprietatea sau coproprietatea persoanelor prevăzute la art. 3 alin. (1)

lit. b) şi art. 4 alin. (1) din Legea nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare, pentru un singur

mijloc de transport, la alegerea contribuabilului;

e) navele fluviale de pasageri, bărcile şi luntrele folosite pentru transportul persoanelor fizice cu domiciliul

în Delta Dunării, Insula Mare a Brăilei şi Insula Balta Ialomiţei;

f) mijloacele de transport ale instituţiilor publice;

g) mijloacele de transport ale persoanelor juridice, care sunt utilizate pentru servicii de transport public de

pasageri în regim urban sau suburban, inclusiv transportul de pasageri în afara unei localităţi, dacă tariful de

transport este stabilit în condiţii de transport public;

h) vehiculele istorice definite conform prevederilor legale în vigoare;

i) mijloacele de transport folosite exclusiv pentru transportul stupilor în pastoral;

j) mijloacele de transport folosite exclusiv pentru intervenţii în situaţii de urgenţă;

k) mijloacele de transport ale instituţiilor sau unităţilor care funcţionează sub coordonarea Ministerului

Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice sau a Ministerului Tineretului şi Sportului;

l) mijloacele de transport ale fundaţiilor înfiinţate prin testament constituite conform legii, cu scopul de a

întreţine, dezvolta şi ajuta instituţii de cultură naţională, precum şi de a susţine acţiuni cu caracter umanitar,

social şi cultural;

m) mijloacele de transport ale organizaţiilor care au ca unică activitate acordarea gratuită de servicii

sociale în unităţi specializate care asigură găzduire, îngrijire socială şi medicală, asistenţă, ocrotire, activităţi

de recuperare, reabilitare şi reinserţie socială pentru copil, familie, persoane cu handicap, persoane vârstnice,

precum şi pentru alte persoane aflate în dificultate, în condiţiile legii;

n) autovehiculele acţionate electric;

o) autovehiculele second-hand înregistrate ca stoc de marfă şi care nu sunt utilizate în folosul propriu al

operatorului economic, comerciant auto sau societate de leasing;

p) mijloacele de transport deţinute de către organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale.

Impozitul pe mijloacele de transport se calculează în funcţie de tipul mijlocului de transport.

În cazul oricăruia dintre următoarele autovehicule, impozitul pe mijlocul de transport se calculează

în funcţie de capacitatea cilindrică a acestuia, prin înmulţirea fiecărei grupe de 200 cm3 sau fracţiune din

aceasta cu suma corespunzătoare din tabelul următor: ______________________________________________________________________________

|Nr. | Mijloace de transport cu tracţiune mecanică | Lei/200 cm3 |

|crt.| | sau fracţiune|

| | | din aceasta |

|____|__________________________________________________________|______________|

| I. Vehicule înmatriculate (lei/200 cm3 sau fracţiune din aceasta) |

|______________________________________________________________________________|

| 1 | Motociclete, tricicluri, cvadricicluri şi autoturisme cu | 8 |

| | capacitatea cilindrică de până la 1.600 cm3, inclusiv | |

|____|__________________________________________________________|______________|

| 2 | Motociclete, tricicluri şi cvadricicluri cu capacitatea | 9 |

| | cilindrică de peste 1.600 cm3 | |

|____|__________________________________________________________|______________|

| 3 | Autoturisme cu capacitatea cilindrică între 1.601 cm3 şi | 18 |

| | 2.000 cm3 inclusiv | |

|____|__________________________________________________________|______________|

| 4 | Autoturisme cu capacitatea cilindrică între 2.001 cm3 şi | 72 |

| | 2.600 cm3 inclusiv | |

|____|__________________________________________________________|______________|

| 5 | Autoturisme cu capacitatea cilindrică între 2.601 cm3 şi | 144 |

| | 3.000 cm3 inclusiv | |

|____|__________________________________________________________|______________|

| 6 | Autoturisme cu capacitatea cilindrică de peste 3.001 cm3 | 290 |

| | | |

|____|__________________________________________________________|______________|

| 7 | Autobuze, autocare, microbuze | 24 |

|____|__________________________________________________________|______________|

| 8 | Alte vehicule cu tracţiune mecanică cu masa totală maximă| 30 |

| | autorizată de până la 12 tone, inclusiv | |

|____|__________________________________________________________|______________|

| 9 | Tractoare înmatriculate | 18 |

|____|__________________________________________________________|______________|

| II. Vehicule înregistrate |

|______________________________________________________________________________|

| 1 | Vehicule cu capacitate cilindrică | lei/200 cm3 |

|____|__________________________________________________________|______________|

| 1.1| Vehicule înregistrate cu capacitate cilindrică | 2 - 4 |

| | < 4.800 cm3 | |

|____|__________________________________________________________|______________|

136

| 1.2| Vehicule înregistrate cu capacitate cilindrică | 4 - 6 |

| | > 4.800 cm3 | |

|____|__________________________________________________________|______________|

| 2 | Vehicule fără capacitate cilindrică evidenţiată | 50 - 150 |

| | | lei/an |

|____|__________________________________________________________|______________|

În cazul mijloacelor de transport hibride, impozitul se reduce cu minimum 50%, conform hotărârii

consiliului local.

În cazul unui ataş, impozitul pe mijlocul de transport este de 50% din impozitul pentru motocicletele

respective.

În cazul unui autovehicul de transport marfă cu masa totală egală sau mai mare de 12 tone,

precum şi pentru combinaţii de autovehicule, un autovehicul articulat sau tren rutier, de transport de marfă cu

masa totală maximă autorizată egală sau mai mare de 12 tone, impozitul pe mijlocul de transport este stabilit

în sumă fixă anuală pe autovehicul, diferenţiată în raport de masa maximă autorizată, numărul de axe şi

sistemul de suspensie.

În cazul unei remorci, a unei semiremorci sau rulote care nu face parte dintr-o combinaţie de

autovehicule, impozitul este stabilit în sume fixe în funcţie de tonaj.

În cazul mijloacelor de transport pe apă, impozitul pe mijlocul de transport este stabilit în sumă

fixă anuală, diferenţiată în funcţie de tipul mijlocului de transport, puterea motorului sau capacitatea de

încărcare.

Impozitul pe mijlocul de transport este datorat pentru întregul an fiscal de persoana care deţine

dreptul de proprietate asupra unui mijloc de transport înmatriculat sau înregistrat în România la data de 31

decembrie a anului fiscal anterior.

În cazul dobândirii unui mijloc de transport, proprietarul acestuia are obligaţia să depună o declaraţie

la organul fiscal local în a cărui rază teritorială de competenţă are domiciliul, sediul sau punctul de lucru,

după caz, în termen de 30 de zile de la data dobândirii şi datorează impozit pe mijloacele de transport

începând cu data de 1 ianuarie a anului următor înmatriculării sau înregistrării mijlocului de transport.

În cazul în care mijlocul de transport este dobândit în alt stat decât România, proprietarul acestuia

are obligaţia să depună o declaraţie la organul fiscal local în a cărui rază teritorială de competenţă are

domiciliul, sediul sau punctul de lucru, după caz, şi datorează impozit pe mijloacele de transport începând cu

data de 1 ianuarie a anului următor înmatriculării sau înregistrării acestuia în România.

În cazul radierii din circulaţie a unui mijloc de transport, proprietarul are obligaţia să depună o

declaraţie la organul fiscal în a cărui rază teritorială de competenţă îşi are domiciliul, sediul sau punctul de

lucru, după caz, în termen de 30 de zile de la data radierii, şi încetează să datoreze impozitul începând cu

data de 1 ianuarie a anului următor.

În cazul oricărei situaţii care conduce la modificarea impozitului pe mijloacele de transport, inclusiv

schimbarea domiciliului, sediului sau punctului de lucru, contribuabilul are obligaţia depunerii declaraţiei

fiscale cu privire la mijlocul de transport la organul fiscal local pe a cărei rază teritorială îşi are

domiciliul/sediul/punctul de lucru, în termen de 30 de zile, inclusiv, de la modificarea survenită, şi datorează

impozitul pe mijloacele de transport stabilit în noile condiţii începând cu data de 1 ianuarie a anului următor.

În cazul unui mijloc de transport care face obiectul unui contract de leasing financiar, pe întreaga

durată a acestuia se aplică următoarele reguli:

a) impozitul pe mijloacele de transport se datorează de locatar începând cu data de 1 ianuarie a anului

următor încheierii contractului de leasing financiar, până la sfârşitul anului în cursul căruia încetează

contractul de leasing financiar;

b) locatarul are obligaţia depunerii declaraţiei fiscale la organul fiscal local în a cărui rază de competenţă

se înregistrează mijlocul de transport, în termen de 30 de zile de la data procesului-verbal de predare-primire

a bunului sau a altor documente similare care atestă intrarea bunului în posesia locatarului, însoţită de o

copie a acestor documente;

c) la încetarea contractului de leasing, atât locatarul, cât şi locatorul au obligaţia depunerii declaraţiei

fiscale la consiliul local competent, în termen de 30 de zile de la data încheierii procesului-verbal de predare-

primire a bunului sau a altor documente similare care atestă intrarea bunului în posesia locatorului, însoţită

de o copie a acestor documente.

Depunerea declaraţiilor fiscale reprezintă o obligaţie şi în cazul persoanelor care beneficiază de

scutiri sau reduceri de la plata impozitului pe mijloacele de transport.

Impozitul pe mijlocul de transport se plăteşte anual, în două rate egale, la aceleaşi termene ca şi

impozitul pe teren şi impozitul pe clădiri.

137

Pentru plata cu anticipaţie a impozitul pe mijlocul de transport, datorat pentru întregul an de către

contribuabili, până la data de 31 martie a anului respectiv, se acordă o bonificaţie de până la 10%, stabilită

prin hotărâre a consiliului local.

Impozitul anual pe mijlocul de transport, datorat aceluiaşi buget local de către contribuabili,

persoane fizice şi juridice, de până la 50 lei inclusiv, se plăteşte integral până la primul termen de plată. În

cazul în care contribuabilul deţine în proprietate mai multe mijloace de transport, pentru care impozitul este

datorat bugetului local al aceleiaşi unităţi administrativ-teritoriale, suma de 50 lei se referă la impozitul pe

mijlocul de transport cumulat al acestora.

9.4. Taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelor şi a autorizaţiilor

Taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelor şi a autorizaţiilor se plăteşte de persoana obligată

să obţină aceste documente.

9.5. Taxa pentru folosirea mijloacelor de reclamă şi publicitate

Taxa pentru serviciile de reclamă şi publicitate se datorează de persoana care beneficiază de

servicii de reclamă şi publicitate în România în baza unui contract sau a unui alt fel de înţelegere încheiată cu

altă persoană, cu excepţia serviciilor de reclamă şi publicitate realizate prin mijloacele de informare în masă

scrise şi audiovizuale. Taxa pentru folosirea mijloacelor de reclamă si publicitate include:

a) taxa pentru serviciile de reclamă si publicitate, cota se stabileşte de consiliul local, fiind cuprinsă

între 1% şi 3%;

b) taxa pentru afisaj în scop de reclamă si publicitate, care se datorează de persoana care utilizează un

panou, afişaj sau structură de afişaj pentru reclamă şi publicitate într-un loc public, se plăteşte anual în două

rate egale, până la 31 martie şi 30 septembrie inclusiv. Taxa pentru afişaj şi publicitate de până la 50 lei

inclusiv, se plăteşte integral până la primul termen de plată.

Taxa pentru afişajul în scop de reclamă şi publicitate se plăteşte anual, în două rate egale, până la

datele de 31 martie şi 30 septembrie inclusiv. Taxa pentru afişajul în scop de reclamă şi publicitate, datorată

aceluiaşi buget local de către contribuabili, persoane fizice şi juridice, de până la 50 lei inclusiv, se plăteşte

integral până la primul termen de plată.

Persoanele care datorează taxa pentru afişaj în scop de reclamă şi publicitate sunt obligate să

depună o declaraţie la compartimentul de specialitate al autorităţii administraţiei publice locale în termen de

30 de zile de la data amplasării structurii de afişaj.

9.6. Impozitul pe spectacole

Impozitul pe spectacole este datorat de persoana care organizează o manifestare artistică, o

competiţie sportivă sau altă activitate distractivă în România. Cota de impozit se determină după cum

urmează:

a) în cazul unui spectacol de teatru, ca de exemplu o piesă de teatru, balet, operă, operetă, concert

filarmonic sau altă manifestare muzicală, prezentarea unui film la cinematograf, un spectacol de circ sau

orice competiţie sportivă internă sau internaţională, cota de impozit este egală cu 2%;

b) în cazul oricărei alte manifestări artistice, cota de impozit este egală cu 5%.

Impozitul pe spectacole nu se aplică spectacolelor organizate în scopuri umanitare.

Impozitul pe spectacole se plăteşte lunar până la data de 10, inclusiv, a lunii următoare celei în care

a avut loc spectacolul.

9.7. Alte taxe locale

Taxele speciale se încasează numai de la persoanele fizice şi juridice care se folosesc de

serviciile publice locale pentru care s-au instituit taxele respective. Consiliile locale pot institui taxe

pentru utilizarea temporară a locurilor publice şi pentru vizitarea muzeelor, caselor memoriale,

monumentelor istorice de arhitectură şi arheologice şi altele asemenea.

Consiliile locale pot institui taxe pentru deţinerea sau utilizarea echipamentelor şi utilajelor

destinate obţinerii de venituri care folosesc infrastructura publică locală, pe raza localităţii unde acestea sunt

utilizate, precum şi taxe pentru activităţile cu impact asupra mediului înconjurător.

Consiliile locale, Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi consiliile locale ale sectoarelor

municipiului Bucureşti, după caz, pot institui taxa pentru reabilitare termică a blocurilor de locuinţe şi

locuinţelor unifamiliale, pentru care s-au alocat sume aferente cotei de contribuţie a proprietarilor, în

condiţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 18/2009 privind creşterea performanţei energetice a

blocurilor de locuinţe.

Taxa pentru îndeplinirea procedurii de divorţ pe cale administrativă este în cuantum de 500 lei şi

138

poate fi majorată prin hotărâre a consiliului local, fără ca majorarea să poată depăşi 50% din această valoare.

Taxa se face venit la bugetul local.

Pentru eliberarea de copii heliografice de pe planuri cadastrale sau de pe alte asemenea planuri,

deţinute de consiliile locale, consiliul local stabileşte o taxă de până la 32 lei, inclusiv.

În cazul persoanelor fizice şi juridice care încheie contracte de fiducie, impozitele şi taxele locale

aferente masei patrimoniale fiduciare transferate în cadrul operaţiunii de fiducie sunt plătite de către fiduciar

la bugetele locale ale unităţilor administrativ-teritoriale unde sunt înregistrate bunurile care fac obiectul

operaţiunii de fiducie, începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care a fost încheiat contractul de

fiducie.

9.8. Scutiri

Autorităţile deliberative pot acorda reduceri sau scutiri de la plata taxelor instituite de consiliie locale,

următoarelor persoane fizice sau juridice:

a) veteranii de război, văduvele de război şi văduvele nerecăsătorite ale veteranilor de război;

b) persoanele fizice prevăzute la art. 1 din Decretul-lege nr. 118/1990;

c) instituţiile sau unităţile care funcţionează sub coordonarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării

Ştiinţifice sau a Ministerului Tineretului şi Sportului, cu excepţia incintelor folosite pentru activităţi

economice;

d) fundaţiile înfiinţate prin testament, constituite conform legii, cu scopul de a întreţine, dezvolta şi ajuta

instituţii de cultură naţională, precum şi de a susţine acţiuni cu caracter umanitar, social şi cultural;

e) organizaţiile care au ca unică activitate acordarea gratuită de servicii sociale în unităţi specializate care

asigură găzduire, îngrijire socială şi medicală, asistenţă, ocrotire, activităţi de recuperare, reabilitare şi

reinserţie socială pentru copil, familie, persoane cu handicap, persoane vârstnice, precum şi pentru alte

persoane aflate în dificultate, în condiţiile legii.

Scutiri şi facilităţi pentru persoanele fizice

Impozitul pe clădiri, impozitul pe teren, impozitul pe mijloacele de transport, taxa pentru eliberarea

certificatelor, avizelor şi autorizaţiilor, precum şi alte taxe stabilite de consiliile locale nu se aplică pentru:

a) veteranii de război;

b) persoanele fizice persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945,

precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri.

Persoanele care au dobândit titlul de luptător pentru Victoria Revoluţiei din Decembrie 1989 şi

urmaşii eroilor-martiri ai Revoluţiei din Decembrie 1989, nu datorează:

a) impozitul pe clădiri pentru locuinţa situată la adresa de domiciliu;

b) impozitul pe teren aferent clădirii prevăzute la lit. a);

c) taxa asupra mijloacelor de transport aferentă unui singur autoturism tip hycomat sau a unui

mototriciclu.

Impozitul pe clădiri şi impozitul pe teren nu se aplică văduvelor de război şi văduvelor veteranilor

de război care nu s-au recăsătorit.

Impozitul pe clădiri, impozitul pe teren, taxa pentru eliberarea unei autorizaţii pentru desfăşurarea

unei activităţi economice nu se datorează de către persoanele cu handicap grav sau accentuat şi persoanele

încadrate în gradul I de invaliditate.

Impozitul pe clădiri nu se datorează pentru clădirea unei persoane fizice, dacă:

a) clădirea este o locuinţă nouă, realizată în condiţiile Legii locuinţei nr. 114/1996, republicată, cu

modificările şi completările ulterioare; sau

b) clădirea este realizată pe bază de credite, în conformitate cu Ordonanţa Guvernului nr. 19/1994 privind

stimularea investiţiilor pentru realizarea unor lucrări publice şi construcţii de locuinţe, aprobată cu modificări

prin Legea nr. 82/1995, cu modificările şi completările ulterioare.

Scutirile de impozit se aplică pentru o clădire timp de 10 ani de la data dobândirii acesteia. În cazul

înstrăinării clădirii, scutirea de impozit nu se aplică noului proprietar al acesteia.

În cazul unei clădiri, al unui teren sau al unui mijloc de transport deţinut în comun de o persoană

fizică prevăzută mai sus, scutirea fiscală se aplică integral pentru proprietăţile deţinute în comun de soţi.

Scutirea de la plata impozitului pe clădiri se aplică doar clădirii folosite ca domiciliu de persoanele

fizice respective.

Scutirea de la plata impozitului pe teren se aplică doar terenului aferent clădirii utilizate ca

domiciliu de persoanele fizice respective.

139

Scutirea de la plata taxei asupra mijloacelor de transport se aplică doar pentru un singur mijloc de

transport, la alegerea persoanelor fizice îndreptăţite.

Scutirea de la plata impozitului se aplică unei persoane începând cu prima zi a lunii următoare celei

în care persoana depune cererea însoţită de documentele justificative în vederea scutirii.

Persoanele fizice şi/sau juridice române care reabilitează sau modernizează termic clădirile de

locuit pe care le deţin în proprietate, pe bază de credit, sunt scutite de impozitul pentru aceste clădiri pe

perioada de rambursare a creditului obţinut pentru reabilitarea termică, precum şi de taxele pentru eliberarea

autorizaţiei de construire pentru lucrările de reabilitare termică.

Impozitele prevăzute mai sus se redus cu 50% pentru persoanele care domiciliază sau lucrează în

unele localităţi din Munţii Apuseni şi în Rezervaţia Biosferei "Delta Dunării".

Nu se datorează taxa asupra succesiunii dacă încheierea procedurii succesorale a fost făcută în

termen de un an de la data decesului autorului bunurilor.

Taxele de timbru referitoare la autentificarea actelor între vii, translative ale dreptului de

proprietate şi ale altor drepturi reale ce au ca obiect terenuri fără construcţii, situate în intravilan sau

extravilan, se reduc la jumătate.

Taxele de timbru referitoare la autentificarea actelor între vii, translative ale dreptului de

proprietate şi ale altor drepturi reale ce au ca obiect terenuri fără construcţii, din extravilan, se reduc la

jumătate.

Scutiri şi facilităţi pentru persoanele juridice

Impozitul pe clădiri, impozitul pe teren, impozitul pe mijloacele de transport, taxa pentru eliberarea

certificatelor, avizelor şi autorizaţiilor, precum şi alte taxe locale stabilite de consiliile locale, nu se aplică:

a) oricărei instituţii sau unităţi care funcţionează sub coordonarea Ministerului Educaţiei, Cercetării şi

Tineretului, cu excepţia incintelor folosite pentru activităţi economice;

b) fundaţiilor testamentare constituite conform legii, cu scopul de a întreţine, dezvolta şi ajuta instituţii de

cultură naţională, precum şi de a susţine acţiuni cu caracter umanitar, social şi cultural;

c) organizaţiilor care au ca unică activitate acordarea gratuită de servicii sociale în unităţi specializate care

asigură găzduire, îngrijire socială şi medicală, asistenţă, ocrotire, activităţi de recuperare, reabilitare şi

reinserţie socială pentru copil, familie, persoane cu handicap, persoane vârstnice, precum şi pentru alte

persoane aflate în dificultate, în condiţiile legii.

Impozitul pe clădiri şi impozitul pe terenurile acestora se reduc cu 50% pentru acele imobile situate

pe litoralul Mării Negre deţinute de persoane juridice şi care sunt utilizate pentru prestarea de servicii

turistice pe o durată de minimum 6 luni în cursul unui an calendaristic.

Impozitul pe clădiri se reduce cu 50% pentru clădirile nou construite deţinute de cooperaţiile de

consum sau meşteşugăreşti, dar numai pentru primii 5 ani de la data achiziţiei clădirii.

Nu se datorează impozit pe teren pentru terenurile forestiere administrate de Regia Naţională a

Pădurilor - Romsilva, cu excepţia celor folosite în scop economic.

Elementele infrastructurii feroviare publice, inclusiv terenurile pe care sunt amplasate, precum şi

terenurile destinate acestui scop, sunt scutite de la plata impozitului pe clădiri, a impozitului pe teren şi a

taxei pentru eliberarea autorizaţiei de construire.

Scutiri şi facilităţi stabilite de consiliile locale

Consiliul local poate acorda scutire de la plata impozitului pe clădiri sau o reducere a acestuia

pentru o clădire folosită ca domiciliu de persoana fizică ce datorează acest impozit.

Consiliul local poate acorda scutire de la plata impozitului pe teren sau o reducere a acestuia pentru

terenul aferent clădirii folosite ca domiciliu al persoanei fizice care datorează acest impozit.

Consiliul local poate acorda scutire de la plata impozitului pe clădiri şi a impozitului pe teren sau o

reducere a acestora pentru persoanele ale căror venituri lunare sunt mai mici decât salariul minim brut pe ţară

ori constau în exclusivitate din indemnizaţie de şomaj sau ajutor social.

În cazul unei calamităţi naturale, consiliul local poate acorda scutire de la plata impozitului pe

clădiri, a impozitului pe teren, precum şi a taxei pentru eliberarea certificatului de urbanism şi autorizaţiei de

construire sau o reducere a acestora.

Consiliul local poate acorda scutire de la plata impozitului pe teren pentru proprietarii de terenuri

degradate sau poluate neincluse în perimetrul de ameliorare, la solicitarea acestora, cu avizul favorabil al

Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi al Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice. Avizul

Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi al Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice se

solicită după depunerea documentelor justificative de către proprietarii terenurilor şi are ca scop identificarea

140

terenurilor degradate sau poluate neincluse în perimetrul de ameliorare, precum şi delimitarea acestora.

Scutirea de la plata impozitului pe teren se aplică persoanei respective cu începere de la data de întâi a lunii

următoare celei în care au fost obţinute avizele favorabile.

Scutirea de la plata impozitelor sau reducerile acestora se aplică persoanei respective cu începere

de la data de întâi a lunii următoare celei în care persoana depune documentele justificative în vederea

scutirii sau reducerii.

Începând cu anul fiscal 2008, consiliul local poate acorda scutiri de la plata impozitului pe clădiri şi

a impozitului pe teren, datorată de către persoanele juridice în condiţiile elaborării unor scheme de ajutor de

stat având ca obiectiv dezvoltarea regională şi în condiţiile îndeplinirii dispoziţiilor prevăzute de legile

speciale.

9.9 Majorarea impozitelor şi taxelor locale de consiliile locale sau consiliile judeţene Autoritatea deliberativă a administraţiei publice locale, la propunerea autorităţii executive, poate

stabili cote adiţionale la impozitele şi taxele locale, în funcţie de următoarele criterii: economice, sociale,

geografice, precum şi de necesităţile bugetare locale. Cotele adiţionale nu pot fi mai mari de 50% faţă de

nivelurile maxime stabilite, iar criteriile se hotărăsc de către autoritatea deliberativă a administraţiei publice

locale.

Pentru terenul agricol nelucrat timp de 2 ani consecutiv, consiliul local poate majora impozitul pe

teren cu până la 500%, începând cu al treilea an, în condiţiile stabilite prin hotărâre a consiliului local.

Consiliul local poate majora impozitul pe clădiri şi impozitul pe teren cu până la 500% pentru

clădirile şi terenurile neîngrijite, situate în intravilan.

Clădirile şi terenurile care intră sub incidenţa acestor prevederi se stabilesc prin hotărâre a consiliului

local conform elementelor de identificare potrivit nomenclaturii stradale. Hotărârile consiliului local au

caracter individual.

Aplicaţii practice:

1. O persoană fizică deţine ca locuinţă de domiciliu un apartament în mediul urban, într-un bloc cu 4 etaje şi

15 apartamente, construit în anul 1940, cu o suprafaţă desfăşurată de 80 mp. Valoarea impozabilă a clădirii

este de 1090 lei/mp, iar coeficientul de corecţie pozitivă determinat pe baza rangului localităţii şi zonei din

cadrul localităţii este de 2,20. La subsol, persoana fizică deţine un beci cu o suprafaţă desfăşurată de 15 mp

cu destinaţia de depozit.

Determinaţi impozitul anual pe clădiri ce trebuie plătit de persoana fizică.

Rezolvare:

Deoarece apartamentul este situat într-un bloc cu mai mult de 3 niveluri şi 8 apartamente, coeficientul de

corecţie se reduce cu 0,10. Blocul fiind construit înainte de 1 ianuarie 1951, valoarea impozabilă se reduce

cu 30%.

Valoarea impozabilă apartament = (80 m2 x 1090 lei/ m

2 x 2,10 x 70%) = 128.184 lei

Impozitul pe locuinţă apartament = 128.184 x 0,1% = 128 lei.

Valoarea impozabilă pentru beci = 15 m2 x 1090 lei/ m

2 x 2,1 x 70% = 24.034 lei

Impozitul pentru beci = 24.034 x 0,1% x 50% = 12 lei (impozitul pentru subsol utilizat în alte scopuri decât

cel de locuinţă reprezintă 50% din cel care s-ar aplica clădirii.)

Total impozit = 128 + 12 = 140 lei.

Răspuns: 140 lei.

2. O persoană fizică deţine o casă în Bucureşti cu valoarea impozabilă în sumă de 200.000 lei. Începând cu

luna martie 2017 închiriază casa unei societăţi comerciale pentru a o folosi ca spaţiu de depozitare. Cota de

impozit stabilită de consiliul local este de 0,2%.

Determinaţi taxa pe clădiri lunară ce trebuie plătită de persoana fizică la termenele legale.

Rezolvare:

Locatarul trebuie să depună la organul fiscal local, până la data de 25 aprilie 2017, o declaraţie în vederea

stabilirii taxei pe clădiri, însoţită de o copie a contractului de închiriere în care este menţionată valoarea

clădirii.

Taxa pe clădiri datorată lunar = valoarea clădirii/12 luni x cota taxei = 200.000/12 x 0,2% = 33 lei

Răspuns: 33 lei.

3. O societate comercială are înregistrată în contabilitate o clădire folosită ca depozit cu o valoare de inventar

de 80.000 lei, amortizată integral. Cota de impozit stabilită prin hotărâre a Consiliului Local este de 0,5%.

141

Determinaţi impozitul pe clădiri ce trebuie plătit de respectiva societate comercială, dacă valoarea stabilită de

un evaluator autorizat este de 250.000 lei.

Rezolvare: Impozit pe clădire = 250.000 lei x 0,5% = 1250 lei

Răspuns: 1250 lei.

4. O persoană fizică deţine la data de 31 decembrie a exerciţiului financiar N un autoturism cu o capacitate

cilindrică de 2480 cm3. Valoarea taxei asupra mijloacelor de transport este de 72 lei/200 cm

3.

Determinaţi cuantumul taxei asupra mijloacelor de transport de plată către bugetul local.

Rezolvare:

Taxa = 2.480 cm3 : 200 x 72 lei = 13 x 72 = 936 lei.

Răspuns: 936 lei.

5. La data de 31 decembrie a exerciţiului financiar N, o persoană fizică deţine în proprietate un autoturism

înmatriculat în România, cu o capacitate cilindrică de 1.495 cm3. Calculaţi taxa asupra mijlocului de

transport datorată de proprietar, ştiind că valoarea taxei în lei/200 cm3 sau fracţiune a fost stabilită de către

Consiliul Local la 8 lei/cm3 sau fracţiune de capacitate, iar în luna august îl donează unui ONG.

Rezolvare:

1495 cm3 : 200 cm

3 = 7,48 rezultă 8 fracţiuni a 200 cm

3

8 fracţiuni a 200 cm3 x 8 lei/ cm

3 = 64 lei

Taxa se datorează pentru tot anul fiscal şi nu se mai datorează începând cu 01 ianuarie a anului următor celui

în care a fost înstrăinată.

Răspuns: 64 lei.

CAPITOLUL X

Contribuţii sociale obligatorii

reglementate de Codul fiscal

Contribuţiile sociale reglementate de Codul fiscal sunt următoarele:

a) contribuţiile de asigurări sociale, datorate bugetului asigurărilor sociale de stat;

b) contribuţia de asigurări sociale de sănătate, datorată bugetului Fondului naţional unic de asigurări

sociale de sănătate;

c) contribuţia asiguratorie pentru muncă, datorată bugetului general consolidat.

10.1 Contribuţiile de asigurări sociale datorate bugetului asigurărilor sociale de stat

10.1.1. Contribuabilii/Plătitorii de venit la sistemul public de pensii Următoarele persoane au calitatea de contribuabili/plătitori de venit la sistemul public de pensii, cu

respectarea legislaţiei europene aplicabile în domeniul securităţii sociale, precum şi a acordurilor privind

sistemele de securitate socială la care România este parte, după caz:

a) cetăţenii români, cetăţenii altor state sau apatrizii, pe perioada în care au, conform legii, domiciliul ori

reşedinţa în România;

b) cetăţenii români, cetăţenii altor state şi apatrizii care nu au domiciliul sau reşedinţa în România, în

condiţiile prevăzute de legislaţia europeană aplicabilă în domeniul securităţii sociale, precum şi de acordurile

privind sistemele de securitate socială la care România este parte;

c) persoanele fizice şi juridice care au calitatea de angajatori sau sunt asimilate acestora, atât pe perioada

în care persoanele fizice care realizează venituri din salarii ori asimilate salariilor desfăşoară activitate, cât şi

pe perioada în care acestea beneficiază de concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate;

d) Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, prin agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă

judeţene şi a municipiului Bucureşti, pentru persoanele care beneficiază de indemnizaţie de şomaj sau, după

caz, de alte drepturi de protecţie socială ori de indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate care se acordă din

bugetul asigurărilor pentru şomaj, potrivit legii, şi pentru care dispoziţiile legale prevăd plata de contribuţii

de asigurări sociale datorate bugetului asigurărilor sociale de stat din bugetul asigurărilor pentru şomaj;

e) Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, prin casele de asigurări de sănătate subordonate, pentru

persoanele prevăzute la art. 1 alin. (2), art. 23 alin. (2) şi la art. 32 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.

158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate;

f) unităţile trimiţătoare, pentru personalul român trimis în misiune permanentă în străinătate, inclusiv

pentru categoriile de personal trimise în misiune temporară sau permanentă în străinătate prevăzute prin

142

hotărâre a Guvernului, pentru soţul/soţia care însoţeşte personalul trimis în misiune permanentă în străinătate

şi căruia/căreia i se suspendă raporturile de muncă sau raporturile de serviciu şi pentru membrii Corpului

diplomatic şi consular al României, cărora li se suspendă raporturile de muncă, ca urmare a participării la

cursuri ori alte forme de pregătire în străinătate, pe o durată care depăşeşte 90 de zile calendaristice.

Contribuabilii/Plătitorii de venit la sistemul public de pensii datorează contribuţii de asigurări sociale

pentru următoarele categorii de venituri:

a) venituri din salarii sau asimilate salariilor;

b) venituri din activităţi independente;

c) indemnizaţii de şomaj;

d) indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate.

Se datorează contribuţii de asigurări sociale pentru aceste venituri şi în cazul în care acestea sunt

realizate de persoanele fizice cu handicap grav sau accentuat.

Cotele de contribuţii de asigurări sociale sunt următoarele:

a) 25% datorată de către persoanele fizice care au calitatea de angajaţi sau pentru care există obligaţia

plăţii contribuţiei de asigurări sociale, potrivit prezentei legi;

b) 4% datorată în cazul condiţiilor deosebite de muncă, de către persoanele fizice şi juridice care au

calitatea de angajatori sau sunt asimilate acestora;

c) 8% datorată în cazul condiţiilor speciale de muncă, de către persoanele fizice şi juridice care au

calitatea de angajatori sau sunt asimilate acestora.

10.1.2. Baza de calcul al contribuţiei de asigurări sociale în cazul persoanelor fizice care

realizează venituri din salarii sau asimilate salariilor Baza lunară de calcul al contribuţiei de asigurări sociale, în cazul persoanelor fizice care

realizează venituri din salarii sau asimilate salariilor, o reprezintă câştigul brut realizat din salarii şi venituri

asimilate salariilor, în ţară şi în alte state, cu respectarea prevederilor legislaţiei europene aplicabile în

domeniul securităţii sociale, precum şi a acordurilor privind sistemele de securitate socială la care România

este parte, care include:

a) veniturile din salarii, în bani şi/sau în natură, obţinute în baza unui contract individual de muncă, a unui

raport de serviciu sau a unui statut special prevăzut de lege. În situaţia personalului român trimis în misiune

permanentă în străinătate, veniturile asupra cărora se datorează contribuţia sunt reprezentate de câştigul

salarial brut lunar în lei;

b) indemnizaţiile din activităţi desfăşurate ca urmare a unei funcţii de demnitate publică, stabilite potrivit

legii;

c) indemnizaţiile din activităţi desfăşurate ca urmare a unei funcţii alese în cadrul persoanelor juridice fără

scop patrimonial;

d) remuneraţia administratorilor societăţilor, companiilor/societăţilor naţionale şi regiilor autonome,

desemnaţi/numiţi în condiţiile legii, precum şi sumele primite de reprezentanţii în adunarea generală a

acţionarilor şi în consiliul de administraţie;

e) remuneraţia obţinută de directorii cu contract de mandat şi de membrii directoratului de la societăţile

administrate în sistem dualist şi ai consiliului de supraveghere, potrivit legii, precum şi drepturile cuvenite

managerilor, în baza contractului de management prevăzut de lege;

f) sumele primite de membrii comisiei de cenzori sau comitetului de audit, după caz, precum şi sumele

primite pentru participarea în consilii, comisii, comitete şi altele asemenea;

g) sumele din profitul net cuvenite administratorilor societăţilor, potrivit legii sau actului constitutiv, după

caz, precum şi participarea la profitul unităţii pentru managerii cu contract de management, potrivit legii;

h) sumele reprezentând participarea salariaţilor la profit, potrivit legii;

i) sume reprezentând salarii/diferenţe de salarii, stabilite în baza unor hotărâri judecătoreşti rămase

definitive şi irevocabile/hotărâri judecătoreşti definitive şi executorii;

j) indemnizaţiile şi orice alte sume de aceeaşi natură, altele decât cele acordate pentru acoperirea

cheltuielilor de transport şi cazare, primite de salariaţi, potrivit legii, pe perioada delegării/detaşării, după

caz, în altă localitate, în ţară şi în străinătate, în interesul serviciului, pentru partea care depăşeşte plafonul

neimpozabil stabilit astfel:

(i) în ţară, 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru indemnizaţie, prin hotărâre a Guvernului pentru personalul

autorităţilor şi instituţiilor publice;

(ii) în străinătate, 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru diurnă prin hotărâre a Guvernului pentru personalul

român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar;

k) indemnizaţiile şi orice alte sume de aceeaşi natură, altele decât cele acordate pentru acoperirea

143

cheltuielilor de transport şi cazare, primite de salariaţii care au stabilite raporturi de muncă cu angajatori din

străinătate, pe perioada delegării/detaşării, după caz, în România, în interesul serviciului, pentru partea care

depăşeşte plafonul neimpozabil stabilit la nivelul legal pentru diurna acordată personalului român trimis în

străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, prin hotărâre a Guvernului, corespunzător

ţării de rezidenţă a angajatorului, de care ar beneficia personalul din instituţiile publice din România dacă s-

ar deplasa în ţara respectivă, cu respectarea prevederilor legislaţiei europene aplicabile în domeniul

securităţii sociale, precum şi a acordurilor privind sistemele de securitate socială la care România este parte;

l) indemnizaţiile şi orice alte sume de aceeaşi natură, altele decât cele acordate pentru acoperirea

cheltuielilor de transport şi cazare, primite pe perioada deplasării, în altă localitate, în ţară şi în străinătate, în

interesul desfăşurării activităţii, astfel cum este prevăzut în raportul juridic, de către administratorii stabiliţi

potrivit actului constitutiv, contractului de administrare/mandat, de către directorii care îşi desfăşoară

activitatea în baza contractului de mandat potrivit legii, de către membrii directoratului de la societăţile

administrate în sistem dualist şi ai consiliului de supraveghere, potrivit legii, precum şi de către manageri, în

baza contractului de management prevăzut de lege, pentru partea care depăşeşte plafonul neimpozabil stabilit

astfel:

(i) în ţară, 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru indemnizaţie, prin hotărâre a Guvernului pentru personalul

autorităţilor şi instituţiilor publice;

(ii) în străinătate, 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru diurnă prin hotărâre a Guvernului pentru personalul

român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar;

m) indemnizaţiile şi orice alte sume de aceeaşi natură, altele decât cele acordate pentru acoperirea

cheltuielilor de transport şi cazare, primite pe perioada deplasării în România, în interesul desfăşurării

activităţii, de către administratori sau directori, care au raporturi juridice stabilite cu entităţi din străinătate,

astfel cum este prevăzut în raporturile juridice respective, pentru partea care depăşeşte plafonul neimpozabil

stabilit la nivelul legal pentru diurna acordată personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea

unor misiuni cu caracter temporar, prin hotărâre a Guvernului, corespunzător ţării de rezidenţă a entităţii, de

care ar beneficia personalul din instituţiile publice din România dacă s-ar deplasa în ţara respectivă;

n) remuneraţia primită de preşedintele asociaţiei de proprietari sau de alte persoane, în baza contractului

de mandat;

o) indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate suportate de angajator sau din Fondul naţional unic de

asigurări sociale de sănătate, primite pe perioada în care persoanele fizice care realizează venituri din salarii

sau asimilate salariilor beneficiază de concedii medicale şi de indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate,

pentru care baza lunară de calcul al contribuţiei de asigurări sociale este suma reprezentând 35% din câştigul

salarial mediu brut corespunzător numărului zilelor lucrătoare din concediul medical;

p) sumele primite de reprezentanţii în organisme tripartite;

q) veniturile reprezentând plăţi compensatorii suportate de angajator potrivit contractului colectiv sau

individual de muncă.

Baza de calcul al contribuţiei de asigurări sociale datorate de angajatori sau persoane asimilate

acestora o reprezintă suma câştigurilor brute realizate de persoanele fizice care obţin venituri din salarii sau

asimilate salariilor asupra cărora se datorează contribuţia, pentru activitatea desfăşurată în condiţii deosebite,

speciale sau în alte condiţii de muncă. Se exceptează de la plata contribuţiilor de asigurări sociale

următoarele venituri:

a) prestaţiile suportate din bugetul asigurărilor sociale de stat, potrivit legii;

b) veniturile din salarii şi asimilate salariilor realizate de persoanele fizice asigurate în sisteme proprii de

asigurări sociale, precum şi de către persoanele care au calitatea de pensionari ai acestor sisteme, care nu au

obligaţia asigurării în sistemul public de pensii, potrivit legii.

c) veniturile acordate, potrivit legii, personalului militar în activitate, poliţiştilor şi funcţionarilor publici

cu statut special care îşi desfăşoară activitatea în instituţiile din sectorul de apărare, ordine publică şi

securitate naţională, pentru care se datorează contribuţie individuală la bugetul de stat potrivit Legii nr.

223/2015 privind pensiile militare de stat.

d) ajutoarele/sumele acordate potrivit legii, în cazul decesului personalului din cadrul instituţiilor publice

de apărare, ordine publică şi securitate naţională, decedat ca urmare a participării la acţiuni militare, şi

indemnizaţiile lunare de invaliditate acordate personalului ca urmare a participării la acţiuni militare.

Nu se cuprind în baza lunară de calcul al contribuţiilor de asigurări sociale următoarele:

a) sumele primite de membrii fondatori ai societăţilor comerciale constituite prin subscripţie publică;

b) ajutoarele de înmormântare, ajutoarele pentru bolile grave şi incurabile, ajutoarele pentru dispozitive

medicale, ajutoarele pentru naştere, ajutoarele pentru pierderi produse în gospodăriile proprii ca urmare a

calamităţilor naturale, veniturile reprezentând cadouri în bani şi/sau în natură oferite salariaţilor, cele oferite

144

pentru copiii minori ai acestora, inclusiv tichetele cadou, contravaloarea transportului la şi de la locul de

muncă al salariatului, acordate de angajator pentru salariaţii proprii sau alte persoane, precum şi

contravaloarea serviciilor turistice şi/sau de tratament, inclusiv transportul, pe perioada concediului, acordate

de angajator pentru salariaţii proprii şi membrii de familie ai acestora, astfel cum este prevăzut în contractul

de muncă.

Cadourile în bani şi în natură oferite de angajatori angajaţilor, cele oferite în beneficiul copiilor minori ai

acestora, inclusiv tichetele cadou, cu ocazia Paştelui, zilei de 1 iunie, Crăciunului şi a sărbătorilor similare

ale altor culte religioase, precum şi cadourile în bani şi în natură oferite angajatelor cu ocazia zilei de 8

martie nu sunt cuprinse în baza lunară de calcul, în măsura în care valoarea acestora pentru fiecare persoană

în parte, cu fiecare ocazie din cele de mai sus, nu depăşeşte 150 lei.

Nu sunt incluse în baza lunară de calcul al contribuţiilor veniturile de natura celor prevăzute mai sus,

realizate de persoane fizice, dacă aceste venituri sunt primite în baza unor legi speciale şi finanţate din buget;

c) contravaloarea folosinţei locuinţei de serviciu, potrivit repartiţiei de serviciu, numirii conform legii sau

specificităţii activităţii prin cadrul normativ specific domeniului de activitate, precum şi compensarea

diferenţei de chirie, suportată de persoana fizică, conform legilor speciale;

d) cazarea şi contravaloarea chiriei pentru locuinţele puse la dispoziţia persoanelor cu rol de reprezentare a

interesului public, a angajaţilor consulari şi diplomatici care lucrează în afara ţării, în conformitate cu

legislaţia în vigoare;

e) contravaloarea echipamentelor tehnice, a echipamentului individual de protecţie şi de lucru, a

alimentaţiei de protecţie, a medicamentelor şi materialelor igienico-sanitare, a altor drepturi privind sănătatea

şi securitatea în muncă, precum şi a uniformelor obligatorii şi a drepturilor de echipament, ce se acordă

potrivit legislaţiei în vigoare;

f) contravaloarea cheltuielilor de deplasare pentru transportul între localitatea în care angajaţii îşi au

reşedinţa şi localitatea unde se află locul de muncă al acestora, pentru situaţiile în care nu se asigură locuinţă

sau nu se suportă contravaloarea chiriei, conform legii;

g) indemnizaţiile şi orice alte sume de aceeaşi natură, primite de salariaţi, potrivit legii, pe perioada

delegării/detaşării, după caz, în altă localitate, în ţară şi în străinătate, în interesul serviciului, în limita

plafonului neimpozabil de 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru indemnizaţie, respectiv în limita plafonului

neimpozabil de 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru diurnă, plafoane stabilite prin hotărâre a Guvernului,

precum şi cele primite pentru acoperirea cheltuielilor de transport şi cazare;

h) indemnizaţiile şi orice alte sume de aceeaşi natură, primite de salariaţii care au stabilite raporturi de

muncă cu angajatori din străinătate, pe perioada delegării/detaşării, după caz, în România, în interesul

serviciului, în limita plafonului neimpozabil stabilit prin hotărâre a Guvernului, precum şi cele primite pentru

acoperirea cheltuielilor de transport şi cazare;

i) indemnizaţiile şi orice alte sume de aceeaşi natură, primite pe perioada deplasării, în altă localitate, în

ţară şi în străinătate, în interesul desfăşurării activităţii, astfel cum este prevăzut în raportul juridic, de către

administratorii stabiliţi potrivit actului constitutiv, contractului de administrare/mandat, de către directorii

care îşi desfăşoară activitatea în baza contractului de mandat potrivit legii, de către membrii directoratului de

la societăţile administrate în sistem dualist şi ai consiliului de supraveghere, potrivit legii, şi de către

manageri, în baza contractului de management prevăzut de lege, în limita plafonului neimpozabil stabilit prin

hotărâre a Guvernului, precum şi cele primite pentru acoperirea cheltuielilor de transport şi cazare. Plafonul

zilnic neimpozabil se acordă numai dacă durata deplasării este mai mare de 12 ore, considerându-se fiecare

24 de ore câte o zi de deplasare în interesul desfăşurării activităţii;

j) indemnizaţiile şi orice alte sume de aceeaşi natură, primite pe perioada deplasării în România, în

interesul desfăşurării activităţii, de către administratori sau directori, care au raporturi juridice stabilite cu

entităţi din străinătate, astfel cum este prevăzut în raporturile juridice respective, în limita plafonului

neimpozabil stabilit prin hotărâre a Guvernului, precum şi cele primite pentru acoperirea cheltuielilor de

transport şi cazare.

Plafonul zilnic neimpozabil se acordă numai dacă durata deplasării este mai mare de 12 ore, considerându-

se fiecare 24 de ore câte o zi de deplasare în interesul desfăşurării activităţii;

k) indemnizaţiile şi orice alte sume de aceeaşi natură primite de persoanele fizice care desfăşoară o

activitate în baza unui statut special prevăzut de lege pe perioada deplasării, respectiv delegării şi detaşării, în

altă localitate, în ţară şi în alte state, în limitele prevăzute de actele normative speciale aplicabile acestora,

precum şi cele primite pentru acoperirea cheltuielilor de transport şi cazare;

l) sumele primite, potrivit dispoziţiilor legale, pentru acoperirea cheltuielilor de mutare în interesul

serviciului;

m) indemnizaţiile de instalare ce se acordă o singură dată, la încadrarea într-o unitate situată într-o altă

145

localitate decât cea de domiciliu, în primul an de activitate după absolvirea studiilor, în limita unui salariu de

bază la angajare, precum şi indemnizaţiile de instalare şi mutare acordate, potrivit legilor speciale,

personalului din instituţiile publice, potrivit legii;

n) cheltuielile efectuate de angajatori/plătitori pentru pregătirea profesională şi perfecţionarea angajaţilor,

administratorilor stabiliţi potrivit actului constitutiv, contractului de administrare/mandat şi directorilor care

îşi desfăşoară activitatea în baza contractului de mandat potrivit legii, astfel cum este prevăzut în raporturile

juridice respective, pregătire legată de activitatea desfăşurată de persoanele respective pentru

angajator/plătitor;

o) costul abonamentelor telefonice şi al convorbirilor telefonice, inclusiv cartelele telefonice, efectuate în

vederea îndeplinirii sarcinilor de serviciu;

p) avantajele sub forma dreptului la stock options plan, la momentul acordării şi la momentul exercitării

acestuia;

q) diferenţa favorabilă dintre dobânda preferenţială stabilită prin negociere şi dobânda practicată pe piaţă,

pentru credite şi depozite;

r) tichetele de masă, voucherele de vacanţă, tichetele cadou şi tichetele de creşă, acordate potrivit legii;

s) următoarele avantaje primite în legătură cu o activitate dependentă:

1. utilizarea în scop personal a vehiculelor pentru care cheltuielile sunt deductibile în cota de 50%;

2. cazarea în unităţi proprii;

3. hrana şi drepturile de hrană acordate potrivit legii;

4. hrana acordată de angajatori angajaţilor, în cazul în care potrivit legislaţiei în materie este interzisă

introducerea alimentelor în incinta unităţii;

5. permisele de călătorie pe orice mijloc de transport, acordate în interes de serviciu;

6. contribuţiile la un fond de pensii facultative potrivit Legii nr. 204/2006 şi cele reprezentând contribuţii

la scheme de pensii facultative, calificate astfel în conformitate cu legislaţia privind pensiile facultative de

către Autoritatea de Supraveghere Financiară, administrate de către entităţi autorizate stabilite în state

membre ale Uniunii Europene sau aparţinând Spaţiului Economic European, precum şi primele de asigurare

voluntară de sănătate conform Legii nr. 95/2006, suportate de angajator pentru angajaţii proprii, astfel încât

la nivelul anului să nu se depăşească limitele pentru veniturile neimpozabile, precum şi primele aferente

asigurărilor de risc profesional;

ş) veniturile acordate la momentul disponibilizării, venitul lunar de completare sau plăţile compensatorii,

suportate din bugetul asigurărilor de şomaj, potrivit actelor normative care reglementează aceste domenii.

t) remuneraţia brută primită pentru activitatea prestată de zilieri, potrivit legii;

ţ) veniturile obţinute de către persoanele fizice care desfăşoară activităţi în cadrul misiunilor diplomatice,

oficiilor consulare şi institutelor culturale româneşti din străinătate, în conformitate cu prevederile pct. 5 alin.

(1) din cap. IV lit. B al anexei nr. V la Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările şi completările ulterioare.

10.1.3. Stabilirea, plata şi declararea contribuţiilor de asigurări sociale în cazul persoanelor fizice

şi juridice care au calitatea de angajatori sau sunt asimilate acestora, precum şi în cazul

persoanelor fizice care realizează în România venituri din salarii sau asimilate salariilor de la

angajatori din alte state Persoanele fizice şi juridice care au calitatea de angajatori sau sunt asimilate acestora, au obligaţia

de a calcula şi de a reţine la sursă contribuţia de asigurări sociale datorată de către persoanele fizice care

obţin venituri din salarii sau asimilate salariilor.

Contribuţiile de asigurări sociale calculate şi reţinute se plătesc la bugetul asigurărilor sociale de stat

până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se plătesc veniturile sau până la data de 25

inclusiv a lunii următoare trimestrului pentru care se datorează, după caz, împreună cu contribuţia

angajatorului ori a persoanelor asimilate angajatorului datorată potrivit legii.

Prin excepţie, persoanele fizice care realizează în România venituri din salarii sau asimilate salariilor

de la angajatori care nu au sediu social, sediu permanent sau reprezentanţă în România şi care datorează

contribuţiile sociale obligatorii pentru salariaţii lor, potrivit prevederilor legislaţiei europene aplicabile în

domeniul securităţii sociale, precum şi a acordurilor privind sistemele de securitate socială la care România

este parte, au obligaţia de a calcula contribuţiile individuale şi pe cele ale angajatorului, precum şi de a le

plăti lunar, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se plătesc veniturile, numai dacă

există un acord încheiat în acest sens cu angajatorul.

Calculul contribuţiilor de asigurări sociale se realizează prin aplicarea cotelor corespunzătoare

asupra bazelor de calcul, în care nu se includ veniturile exceptate.

146

Contribuţia de asigurări sociale datorată de către persoanele fizice care obţin venituri din salarii sau

asimilate salariilor, în baza unui contract individual de muncă cu normă întreagă sau cu timp parţial nu poate

fi mai mică decât nivelul contribuţiei de asigurări sociale calculate prin aplicarea cotei de 25% asupra

salariului de bază minim brut pe ţară în vigoare în luna pentru care se datorează contribuţia de asigurări

sociale, corespunzător numărului zilelor lucrătoare din lună în care contractul a fost activ. Aceste prevederi

nu se aplică în cazul persoanelor fizice aflate în una dintre următoarele situaţii:

a) sunt elevi sau studenţi, cu vârsta până la 26 de ani, aflaţi într-o formă de şcolarizare;

b) sunt ucenici, potrivit legii, în vârstă de până la 18 de ani;

c) sunt persoane cu dizabilităţi sau alte categorii de persoane cărora prin lege li se recunoaşte

posibilitatea de a lucra mai puţin de 8 ore pe zi;

d) au calitatea de pensionari pentru limită de vârstă în sistemul public de pensii, cu excepţia

pensionarilor pentru limită de vârstă care beneficiază de pensii de serviciu în baza unor legi/statute speciale,

precum şi a celor care cumulează pensia pentru limită de vârstă din sistemul public de pensii cu pensia

stabilită în unul dintre sistemele de pensii neintegrate sistemului public de pensii;

e) realizează în cursul aceleiaşi luni venituri din salarii sau asimilate salariilor în baza a două sau mai

multe contracte individuale de muncă, iar baza lunară de calcul cumulată aferentă acestora este cel puţin

egală cu salariul de bază minim brut pe ţară.

Persoanele fizice şi juridice care au calitatea de angajatori sau sunt asimilate acestora, precum şi

persoanele fizice care realizează în România venituri din salarii sau asimilate salariilor de la angajatori din

state care nu intră sub incidenţa legislaţiei europene aplicabile în domeniul securităţii sociale, precum şi a

acordurilor privind sistemele de securitate socială la care România este parte, sunt obligate să depună lunar,

până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se plătesc veniturile, Declaraţia privind

obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate.

Prin excepţie, declaraţia se depune trimestrial, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare

trimestrului, de către următorii plătitori de venituri din salarii şi asimilate salariilor:

a) asociaţii, fundaţii sau alte entităţi fără scop patrimonial, persoane juridice;

b) persoanele juridice plătitoare de impozit pe profit care, în anul anterior, au înregistrat venituri totale de

până la 100.000 euro şi au avut un număr mediu de până la 3 salariaţi exclusiv;

c) persoanele juridice plătitoare de impozit pe veniturile microîntreprinderilor care, în anul anterior, au

avut un număr mediu de până la 3 salariaţi exclusiv;

d) persoanele fizice autorizate şi întreprinderile individuale, precum şi persoanele fizice care exercită

profesii liberale şi asocierile fără personalitate juridică constituite între persoane fizice, persoanele fizice care

deţin capacitatea de a încheia contracte individuale de muncă în calitate de angajator, care au, potrivit legii,

personal angajat pe bază de contract individual de muncă.

Depunerea trimestrială a declaraţiei constă în completarea şi depunerea a câte unei declaraţii pentru

fiecare lună din trimestru.

10.1.4. Baza de calcul al contribuţiei de asigurări sociale datorate de persoanele fizice

care realizează venituri din activităţi independente şi care determină venitul net anual în

sistem real şi/sau pe baza normelor anuale de venit

Baza lunară de calcul al contribuţiei de asigurări sociale în cazul persoanelor care realizează venituri din

activităţi independente o reprezintă venitul ales de contribuabil, care nu poate fi mai mic decât nivelul

salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată aprobat prin hotărâre a Guvernului, în vigoare în luna

pentru care se datorează contribuţia.

Persoanele fizice care realizează venituri din activităţi independente, din una sau mai multe surse de venit,

datorează contribuţia de asigurări sociale dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii, după caz:

a) venitul net realizat în anul precedent, exclusiv cheltuielile reprezentând contribuţia de asigurări sociale,

raportat la numărul lunilor de activitate din cursul anului, este cel puţin egal cu nivelul salariului de bază

minim brut pe ţară în vigoare în luna ianuarie a anului pentru care se stabileşte contribuţia;

b) venitul net lunar estimat a se realiza este cel puţin egal cu nivelul salariului de bază minim brut pe ţară

în vigoare în luna în care îşi încep activitatea sau nivelul salariului de bază minim brut pe ţară în vigoare în

luna ianuarie a anului pentru care se stabileşte contribuţia, în cazul celor care trec de la determinarea

venitului net anual pe baza normelor anuale de venit la stabilirea venitului net anual în partidă simplă;

c) valoarea lunară a normelor de venit, obţinută prin raportarea normelor anuale de venit la numărul

lunilor de activitate din cursul anului după aplicarea corecţiilor, este cel puţin egală cu nivelul salariului de

147

bază minim brut pe ţară în vigoare în luna ianuarie a anului pentru care se stabileşte contribuţia, în cazul

contribuabililor care în anul fiscal în curs desfăşoară activităţi impuse pe bază de norme de venit;

d) venitul net lunar realizat în anul precedent, rămas după scăderea din venitul brut a cheltuielii

deductibile de 40%, raportat la numărul lunilor de activitate din cursul anului, este cel puţin egal cu nivelul

salariului de bază minim brut pe ţară în vigoare în luna ianuarie a anului pentru care se stabileşte contribuţia,

în cazul contribuabililor care realizează venituri din drepturi de proprietate intelectuală.

Persoanele fizice obligate să se asigure în sistemul public de pensii, trebuie să depună anual la

organul fiscal competent, până la data de 31 ianuarie inclusiv a anului pentru care se stabileşte contribuţia de

asigurări sociale, declaraţia privind venitul asupra căruia datorează contribuţia, ca urmare a îndeplinirii

condiţiilor.

În cazul contribuabililor care încep o activitate în cursul anului fiscal, declaraţia se depune în termen

de 30 de zile de la data producerii evenimentului.

Persoanele fizice care în anul fiscal precedent au realizat venituri cumulate din activităţi

independente sub nivelul plafonului minim nu au obligaţia depunerii declaraţiei şi nu datorează contribuţia

de asigurări sociale pentru anul în curs. Aceste persoane pot opta pentru depunerea declaraţiei şi pentru plata

contribuţiei de asigurări sociale pentru anul în curs, în aceleaşi condiţii prevăzute pentru persoanele care

realizează venituri lunare peste nivelul salariului de bază minim brut pe ţară. Opţiunea este obligatorie pentru

întregul an fiscal, cu excepţia situaţiei în care intervine unul dintre următoarele evenimente: se încadrează în

categoria persoanelor exceptate de la plata contribuţiei, intră în suspendare temporară a activităţii potrivit

legislaţiei în materie, precum şi cele care îşi încetează activitatea. În aceste situaţii se depune la organul

fiscal, în termen de 30 de zile de la data la care a intervenit evenimentul, o declaraţie în vederea stopării

obligaţiilor de plată reprezentând contribuţia de asigurări sociale.

Persoanele fizice asigurate în sisteme proprii de asigurări sociale, care nu au obligaţia asigurării în

sistemul public de pensii potrivit legii, precum şi persoanele care au calitatea de pensionari nu datorează

contribuţia de asigurări sociale pentru veniturile din activităţi independente.

10.2. Contribuţiile de asigurări sociale de sănătate datorate bugetului Fondului naţional unic

de asigurări sociale de sănătate

10.2.1. Contribuabilii/Plătitorii de venit la sistemul de asigurări sociale de sănătate

Următoarele persoane au calitatea de contribuabili/plătitori de venit la sistemul de asigurări sociale

de sănătate, cu respectarea prevederilor legislaţiei europene aplicabile în domeniul securităţii sociale, precum

şi ale acordurilor privind sistemele de securitate socială la care România este parte, după caz:

a) cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în România;

b) cetăţenii străini şi apatrizii care au solicitat şi au obţinut prelungirea dreptului de şedere temporară ori

au domiciliul în România;

c) cetăţenii statelor membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi ai Confederaţiei

Elveţiene care nu deţin o asigurare încheiată pe teritoriul altui stat membru care produce efecte pe teritoriul

României, care au solicitat şi au obţinut dreptul de a sta în România pentru o perioadă de peste 3 luni;

d) persoanele din statele membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi Confederaţia

Elveţiană care îndeplinesc condiţiile de lucrător frontalier şi desfăşoară o activitate salariată sau

independentă în România şi care rezidă în alt stat membru în care se întorc de regulă zilnic ori cel puţin o

dată pe săptămână;

e) persoanele fizice şi juridice care au calitatea de angajatori sau sunt asimilate acestora;

Persoanele care deţin o asigurare pentru boală şi maternitate în sistemul de securitate socială din alt stat

membru al Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi Confederaţiei Elveţiene sau în statele cu care

România are încheiate acorduri bilaterale de securitate socială cu prevederi pentru asigurarea de boală-

maternitate, în temeiul legislaţiei interne a statelor respective, care produce efecte pe teritoriul României, şi

fac dovada valabilităţii asigurării, nu au calitatea de contribuabil la sistemul de asigurări sociale de sănătate.

Următoarele categorii de persoane fizice sunt exceptate de la plata contribuţiei de asigurări sociale de

sănătate:

a) copiii până la vârsta de 18 ani, tinerii de la 18 ani până la vârsta de 26 de ani, dacă sunt elevi, inclusiv

absolvenţii de liceu, până la începerea anului universitar, dar nu mai mult de 3 luni de la terminarea studiilor,

ucenicii sau studenţii, precum şi persoanele care urmează modulul instruirii individuale, pe baza cererii lor,

pentru a deveni soldaţi sau gradaţi profesionişti. Dacă realizează venituri din salarii sau asimilate salariilor

sau venituri lunare cumulate din activităţi independente, activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură peste

valoarea salariului de bază minim brut pe ţară, pentru aceste venituri datorează contribuţie;

148

b) tinerii cu vârsta de până la 26 de ani care provin din sistemul de protecţie a copilului. Dacă realizează

venituri din salarii sau asimilate salariilor sau venituri lunare cumulate din activităţi independente, activităţi

agricole, silvicultură şi piscicultură peste valoarea salariului de bază minim brut pe ţară, pentru aceste

venituri datorează contribuţie;

c) soţul, soţia şi părinţii fără venituri proprii, aflaţi în întreţinerea unei persoane asigurate;

d) persoanele ale căror drepturi sunt stabilite prin Decretul-lege nr. 118/1990, prin Legea nr. 51/1993, prin

Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999, prin Legea nr. 44/1994, prin Legea nr. 309/2002, precum şi persoanele

prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b) pct. 1 din Legea recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din

Decembrie 1989 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987 nr.

341/2004, pentru drepturile băneşti acordate de aceste legi;

e) persoanele cu handicap, pentru veniturile obţinute în baza Legii nr. 448/2006;

f) bolnavii cu afecţiuni incluse în programele naţionale de sănătate stabilite de Ministerul Sănătăţii, până la

vindecarea respectivei afecţiuni;

g) femeile însărcinate şi lăuzele;

h) persoanele fizice care au calitatea de pensionari, pentru veniturile din pensii;

i) persoanele care se află în concediu medical pentru incapacitate temporară de muncă, acordat în urma

unui accident de muncă sau a unei boli profesionale, pentru indemnizaţia pentru incapacitate temporară de

muncă ca urmare a unui accident de muncă sau a unei boli profesionale;

j) persoanele care beneficiază de indemnizaţie de şomaj sau, după caz, de alte drepturi de protecţie socială

care se acordă din bugetul asigurărilor pentru şomaj, potrivit legii, pentru aceste drepturile băneşti;

k) persoanele care se află în concediu de acomodare, în concediu pentru creşterea copilului, pentru

drepturile băneşti acordate de aceste legi;

l) persoanele fizice care beneficiază de ajutor social, pentru aceste drepturi băneşti;

m) persoanele care execută o pedeapsă privativă de libertate sau se află în arest preventiv în unităţile

penitenciare, persoanele reţinute, arestate sau deţinute care se află în centrele de reţinere şi arestare

preventivă organizate în subordinea Ministerului Afacerilor Interne, precum şi persoanele care se află în

executarea unei măsuri educative ori de siguranţă privative de libertate, respectiv persoanele care se află în

perioada de amânare sau de întrerupere a executării pedepsei privative de libertate;

n) străinii aflaţi în centrele de cazare în vederea returnării ori expulzării, precum şi pentru cei care sunt

victime ale traficului de persoane, care se află în timpul procedurilor necesare stabilirii identităţii şi sunt

cazaţi în centrele special amenajate potrivit legii;

o) personalul monahal al cultelor recunoscute, aflat în evidenţa Secretariatului de Stat pentru Culte;

p) persoanele cetăţeni români, care sunt victime ale traficului de persoane, pentru o perioadă de cel mult

12 luni.

Persoanele fizice aflate în situaţiile prevăzute la lit. c)-p) sunt exceptate de la plata contribuţiei de

asigurări sociale de sănătate pe perioada şi, după caz, pentru drepturile băneşti primite, dacă nu realizează

venituri asupra cărora se datorează contribuţia sau dacă nivelul lunar cumulat al acestora este sub valoarea

salariului de bază minim brut pe ţară. În cazul realizării de venituri asupra cărora se datorează contribuţia

peste nivelul salariului de bază minim brut pe ţară, lunar, pentru acestea se datorează contribuţia de asigurări

sociale de sănătate.

Categorii de venituri supuse contribuţiilor de asigurări sociale de sănătate: - veniturile din salarii şi asimilate salariilor realizate din România şi din afara României, cu respectarea

legislaţiei europene aplicabile în domeniul securităţii sociale, precum şi a acordurilor privind sistemele de

securitate socială la care România este parte, pentru care există obligaţia declarării în România.

- venituri anuale cumulate cel puţin egale cu 12 salarii de bază minime brute pe ţară din una sau mai

multe surse de venituri din următoarele categorii:

a) venituri din activităţi independente;

b) venituri din asocierea cu o persoană juridică;

c) venituri din cedarea folosinţei bunurilor;

d) venituri din investiţii;

e) venituri din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură;

f) venituri din alte surse.

Pentru aceste venituri se datorează contribuţii de asigurări sociale de sănătate şi în cazul în care

acestea sunt realizate de persoanele fizice cu handicap grav sau accentuat.

Cota de contribuţie de asigurări sociale de sănătate este de 10% şi se datorează de către persoanele

fizice care au calitatea de angajaţi sau pentru care există obligaţia plăţii contribuţiei de asigurări sociale de

sănătate.

149

10.2.2. Baza de calcul al contribuţiei de asigurări sociale de sănătate în cazul persoanelor fizice

care realizează venituri din salarii sau asimilate salariilor Baza lunară de calcul al contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, în cazul persoanelor fizice care

realizează venituri din salarii sau asimilate salariilor, în ţară şi în străinătate, cu respectarea prevederilor

legislaţiei europene aplicabile în domeniul securităţii sociale, precum şi a acordurilor privind sistemele de

securitate socială la care România este parte, o reprezintă câştigul brut care include:

a) veniturile din salarii, în bani şi/sau în natură, obţinute în baza unui contract individual de muncă, a unui

raport de serviciu sau a unui statut special prevăzut de lege. În situaţia personalului român trimis în misiune

permanentă în străinătate, veniturile din salarii cuprind salariile de bază sau, după caz, soldele funcţiilor de

bază corespunzătoare funcţiilor în care persoanele respective sunt încadrate în ţară, la care se adaugă, după

caz, sporurile şi adaosurile care se acordă potrivit legii;

b) indemnizaţiile din activităţi desfăşurate ca urmare a unei funcţii de demnitate publică;

c) indemnizaţiile din activităţi desfăşurate ca urmare a unei funcţii alese în cadrul persoanelor juridice fără

scop patrimonial;

d) solda lunară acordată potrivit legii;

e) remuneraţia administratorilor societăţilor, companiilor/societăţilor naţionale şi regiilor autonome,

desemnaţi/numiţi în condiţiile legii, precum şi sumele primite de reprezentanţii în adunarea generală a

acţionarilor şi în consiliul de administraţie;

f) remuneraţia obţinută de directorii cu contract de mandat şi de membrii directoratului de la societăţile

administrate în sistem dualist şi ai consiliului de supraveghere, precum şi drepturile cuvenite managerilor, în

baza contractului de management prevăzut de lege;

g) sumele primite de membrii comisiei de cenzori sau comitetului de audit, după caz, precum şi sumele

primite pentru participarea în consilii, comisii, comitete şi altele asemenea;

h) sumele primite de reprezentanţii în organisme tripartite;

i) sumele din profitul net cuvenite administratorilor societăţilor, potrivit legii sau actului constitutiv, după

caz, precum şi participarea la profitul unităţii pentru managerii cu contract de management, potrivit legii;

j) sumele reprezentând participarea salariaţilor la profit;

k) sume reprezentând salarii/solde, diferenţe de salarii/solde, stabilite în baza unor hotărâri judecătoreşti

rămase definitive şi irevocabile/hotărâri judecătoreşti definitive şi executorii;

l) indemnizaţiile lunare plătite conform legii de angajatori pe perioada de neconcurenţă, stabilite conform

contractului individual de muncă;

m) indemnizaţiile şi orice alte sume de aceeaşi natură, altele decât cele acordate pentru acoperirea

cheltuielilor de transport şi cazare, primite de salariaţi, potrivit legii, pe perioada delegării/detaşării, după

caz, în altă localitate, în ţară şi în străinătate, în interesul serviciului, pentru partea care depăşeşte plafonul

neimpozabil stabilit astfel:

(i) în ţară, 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru indemnizaţie, prin hotărâre a Guvernului pentru personalul

autorităţilor şi instituţiilor publice;

(ii) în străinătate, 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru diurnă prin hotărâre a Guvernului pentru personalul

român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar;

n) indemnizaţiile şi orice alte sume de aceeaşi natură, altele decât cele acordate pentru acoperirea

cheltuielilor de transport şi cazare, primite de salariaţii care au stabilite raporturi de muncă cu angajatori din

străinătate, pe perioada delegării/detaşării, după caz, în România, în interesul serviciului, pentru partea care

depăşeşte plafonul neimpozabil stabilit la nivelul legal pentru diurna acordată personalului român trimis în

străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, prin hotărâre a Guvernului, corespunzător

ţării de rezidenţă a angajatorului, de care ar beneficia personalul din instituţiile publice din România dacă s-

ar deplasa în ţara respectivă, cu respectarea prevederilor legislaţiei europene aplicabile în domeniul

securităţii sociale, precum şi a acordurilor privind sistemele de securitate socială la care România este parte;

o) indemnizaţiile şi orice alte sume de aceeaşi natură, altele decât cele acordate pentru acoperirea

cheltuielilor de transport şi cazare primite pe perioada deplasării, în altă localitate, în ţară şi în străinătate, în

interesul desfăşurării activităţii, astfel cum este prevăzut în raportul juridic, de către administratorii stabiliţi

potrivit actului constitutiv, contractului de administrare/mandat, de către directorii care îşi desfăşoară

activitatea în baza contractului de mandat potrivit legii, de către membrii directoratului de la societăţile

administrate în sistem dualist şi ai consiliului de supraveghere, potrivit legii, precum şi de către manageri, în

baza contractului de management prevăzut de lege, pentru partea care depăşeşte plafonul neimpozabil stabilit

astfel:

(i) în ţară, 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru indemnizaţie, prin hotărâre a Guvernului pentru personalul

150

autorităţilor şi instituţiilor publice;

(ii) în străinătate, 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru diurnă prin hotărâre a Guvernului pentru personalul

român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar;

p) indemnizaţiile şi orice alte sume de aceeaşi natură, altele decât cele acordate pentru acoperirea

cheltuielilor de transport şi cazare, primite pe perioada deplasării în România, în interesul desfăşurării

activităţii, de către administratori sau directori, care au raporturi juridice stabilite cu entităţi din străinătate,

astfel cum este prevăzut în raporturile juridice respective, pentru partea care depăşeşte plafonul neimpozabil

stabilit la nivelul legal pentru diurna acordată personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea

unor misiuni cu caracter temporar, prin hotărâre a Guvernului, corespunzător ţării de rezidenţă a entităţii, de

care ar beneficia personalul din instituţiile publice din România dacă s-ar deplasa în ţara respectivă;

q) remuneraţia primită de preşedintele asociaţiei de proprietari sau de alte persoane, în baza contractului

de mandat, potrivit legii, privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari;

r) ajutoarele şi plăţile compensatorii care se acordă, conform legii, personalului militar, poliţiştilor şi

funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, la trecerea în rezervă sau

direct în retragere, respectiv la încetarea raporturilor de serviciu, care îndeplinesc condiţiile pentru

pensionare, din domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi securităţii naţionale;

s) ajutoarele şi plăţile compensatorii care se acordă, conform legii, personalului militar, poliţiştilor şi

funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, la trecerea în rezervă sau

direct în retragere, respectiv la încetarea raporturilor de serviciu, care nu îndeplinesc condiţiile pentru

pensionare, din domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi securităţii naţionale;

ş) veniturile reprezentând plăţi compensatorii suportate de angajator potrivit contractului colectiv sau

individual de muncă.

În baza lunară de calcul al contribuţiei de asigurări sociale de sănătate nu se cuprind sumele

neimpozabile sau exceptate.

10.2.3. Stabilirea, plata şi declararea contribuţiilor de asigurări sociale de sănătate în cazul

veniturilor din salarii şi asimilate salariilor Persoanele fizice şi juridice care au calitatea de angajatori sau sunt asimilate acestora au obligaţia de

a calcula şi de a reţine la sursă contribuţia de asigurări sociale de sănătate datorată de către persoanele fizice

care obţin venituri din salarii sau asimilate salariilor. Aceste prevederi se aplică şi în cazul persoanelor fizice

care realizează în România venituri din salarii sau asimilate salariilor de la angajatori din state care nu intră

sub incidenţa legislaţiei europene aplicabile în domeniul securităţii sociale şi a acordurilor privind sistemele

de securitate socială la care România este parte.

Contribuţia de asigurări sociale de sănătate calculată şi reţinută se plăteşte, până la data de 25

inclusiv a lunii următoare celei pentru care se plătesc veniturile sau până la data de 25 inclusiv a lunii

următoare trimestrului pentru care se datorează, după caz.

Prin excepţie, persoanele fizice care îşi desfăşoară activitatea în România şi obţin venituri sub formă

de salarii de la angajatori care nu au sediu social, sediu permanent sau reprezentanţă în România şi care

datorează contribuţia de asigurări sociale de sănătate în România, potrivit prevederilor legislaţiei europene

aplicabile în domeniul securităţii sociale, precum şi a acordurilor privind sistemele de securitate socială la

care România este parte, au obligaţia de a calcula contribuţia de asigurări sociale de sănătate, precum şi de a

o plăti lunar, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se plătesc veniturile, numai dacă

există un acord încheiat în acest sens cu angajatorul.

Calculul contribuţiilor de asigurări sociale de sănătate se realizează prin aplicarea cotei de

contribuţie asupra bazei lunare de calcul.

Persoanele fizice şi juridice care au calitatea de angajatori sau persoanele asimilate acestora, precum

şi persoanele care realizează în România venituri din salarii sau asimilate salariilor de la angajatori din state

care nu intră sub incidenţa legislaţiei europene aplicabile în domeniul securităţii sociale, precum şi a

acordurilor privind sistemele de securitate socială la care România este parte sunt obligate să depună lunar,

până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se plătesc veniturile, Declaraţia privind

obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate.

10.2.4. Baza de calcul al contribuţiei de asigurări sociale de sănătate datorate de persoanele

fizice care nu se încadrează în categoriile de persoane exceptate de la plata contribuţiei de

asigurări sociale de sănătate

Baza lunară de calcul este salariul de bază minim brut pe ţară în vigoare în luna pentru care se datorează.

151

Veniturile anuale cumulate care se iau în calcul la verificarea plafonului de cel puţin 12 salarii de bază

minime brute pe ţară sunt cele realizate din una sau mai multe surse de venituri, din următoarele categorii de

venituri:

a) venitul net din activităţi independente;

b) venitul brut din asocieri cu persoane juridice;

c) venitul net sau norma de venit, după caz, pentru veniturile din cedarea folosinţei bunurilor;

d) venitul/câştigul din investiţii;

e) venitul net sau norma de venit, după caz, pentru veniturile din activităţi agricole, silvicultură şi

piscicultură;

f) venitul brut/venitul impozabil din alte surse.

Încadrarea în plafonul anual se efectuează prin însumarea veniturilor anuale realizate în anul fiscal

precedent.

Persoanele fizice obligate la plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, depun anual la organul

fiscal competent, până la data de 31 ianuarie inclusiv a anului pentru care se stabileşte contribuţia de

asigurări sociale de sănătate, declaraţia cu privire la încadrarea veniturilor realizate în plafonul lunar.

În cazul contribuabililor care încep să desfăşoare activitate sau încep să realizeze venituri în cursul anului

fiscal, iar venitul lunar estimat a se realiza, din una sau mai multe surse de venit din cele menţionate mai sus,

este cel puţin egal cu nivelul salariului de bază minim brut pe ţară în vigoare în luna în care se estimează

veniturile, declaraţia se depune în termen de 30 de zile de la data producerii evenimentului.

Persoanele fizice care realizează venituri anuale sub nivelul a 12 salarii de bază minim brute pe ţară pot

opta pentru depunerea declaraţiei şi pentru plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate pentru anul în

curs, în aceleaşi condiţii prevăzute pentru persoanele care realizează venituri anuale peste nivelul a 12 salarii

de bază minime brute pe ţară. Opţiunea este obligatorie pentru întregul an fiscal, cu excepţia situaţiei în care

intervine unul dintre următoarele evenimente: intră în suspendare temporară a activităţii potrivit legislaţiei în

materie, precum şi cele care îşi încetează activitatea. În aceste situaţii se depune la organul fiscal, în termen

de 30 de zile de la data la care a intervenit evenimentul, o declaraţie în vederea stopării obligaţiilor de plată

reprezentând contribuţia de asigurări sociale.

10.2.5. Declararea, stabilirea şi plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate în cazul în care

persoanele fizice nu realizează venituri şi nu se încadrează în categoriile de persoane exceptate de

la plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate sau în categoriile de persoane pentru care

plata contribuţiei se suportă din alte surse

În vederea stabilirii contribuţiei de asigurări sociale de sănătate persoanele fizice care nu realizează

venituri şi nu se încadrează în categoriile de persoane exceptate de la plata contribuţiei de asigurări sociale de

sănătate depun o declaraţie la organul fiscal competent.

Contribuţia de asigurări sociale de sănătate se datorează astfel:

- lunar, prin aplicarea cotei de contribuţie asupra bazei de calcul reprezentând valoarea salariului de

bază minim brut pe ţară, şi au obligaţia să plătească contribuţia de asigurări sociale de sănătate pe o perioadă

de cel puţin 12 luni consecutive, începând cu luna în care se depune declaraţia; plata contribuţiei se

efectuează lunar până la data de 25 inclusiv a fiecărei luni, începând cu luna următoare depunerii declaraţiei,

pe toată perioada declarată.

- la data la care accesează serviciile acordate de sistemul public de asigurări sociale de sănătate potrivit

legii, prin depunerea declaraţiei, aplicând cota de contribuţie asupra bazei de calcul reprezentând valoarea a

de 7 ori salariul de bază minim brut pe ţară; plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate se efectuează la

data depunerii declaraţiei

Persoanele care încep să realizeze venituri sau se încadrează în categoriile de persoane exceptate de

la plata contribuţiei ori cu plata contribuţiei suportată din alte surse vor depune la organul fiscal, în termen de

15 zile de la data la care a intervenit evenimentul, o cerere de încetare a calităţii de persoană fizică fără

venituri, în vederea stopării obligaţiilor de plată reprezentând contribuţia de asigurări sociale de sănătate.

10.2.6. Contribuţia asiguratorie pentru muncă

Cota contribuţiei asiguratorie pentru muncă este de 2,25%.

Contribuţia asiguratorie pentru muncă se datorează pentru veniturile din salarii şi asimilate salariilor

acordate de către:

152

a) persoanele fizice şi juridice care au calitatea de angajatori sau sunt asimilate acestora, pentru

cetăţenii români, cetăţeni ai altor state sau apatrizii, pe perioada în care au, conform legii, domiciliul sau

reşedinţa în România, cu respectarea prevederilor legislaţiei europene aplicabile în domeniul securităţii

sociale, precum şi a acordurilor privind sistemele de securitate socială la care România este parte; Aceste

persoane au obligaţia de a calcula contribuţia asiguratorie pentru muncă şi de a o plăti la bugetul de stat, într-

un cont distinct, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se plătesc veniturile sau până

la data de 25 inclusiv a lunii următoare trimestrului pentru care se plătesc veniturile, după caz.

b) persoanele fizice cetăţeni români, cetăţenii altor state sau apatrizii, pe perioada în care au,

conform legii, domiciliul sau reşedinţa în România, şi care realizează în România venituri din salarii sau

asimilate salariilor de la angajatori din state care nu intră sub incidenţa legislaţiei europene aplicabile în

domeniul securităţii sociale, precum şi a acordurilor privind sistemele de securitate socială la care România

este parte. Aceste persoane efectuează plata contribuţiei până la data de 25 a lunii următoare celei pentru care

se plătesc veniturile.

Prin excepţie, persoanele fizice care îşi desfăşoară activitatea în România şi obţin venituri sub formă

de salarii de la angajatori care nu au sediu social, sediu permanent sau reprezentanţă în România şi care

datorează contribuţiile sociale obligatorii pentru salariaţii lor, potrivit instrumentelor juridice internaţionale

la care România este parte, au obligaţia de a calcula contribuţia asiguratorie pentru muncă, precum şi de a o

plăti lunar, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se plătesc veniturile, numai dacă

există un acord încheiat în acest sens cu angajatorul.

Baza lunară de calcul al contribuţiei asiguratorii pentru muncă o reprezintă suma câştigurilor brute

realizate din salarii şi venituri asimilate salariilor, în ţară şi în străinătate, cu respectarea prevederilor

legislaţiei europene aplicabile în domeniul securităţii sociale, precum şi a acordurilor privind sistemele de

securitate socială la care România este parte.

Contribuţia asiguratorie pentru muncă se plăteşte la bugetul de stat, într-un cont distinct, până la data

de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se plătesc veniturile sau până la data de 25 inclusiv a lunii

următoare trimestrului pentru care se plătesc veniturile, după caz. Prin excepţie, persoanele fizice care îşi

desfăşoară activitatea în România şi obţin venituri sub formă de salarii de la angajatori care nu au sediu

social, sediu permanent sau reprezentanţă în România şi care datorează contribuţiile sociale obligatorii

pentru salariaţii lor, potrivit instrumentelor juridice internaţionale la care România este parte, au obligaţia de

a calcula contribuţia asiguratorie pentru muncă, precum şi de a o plăti lunar, până la data de 25 inclusiv a

lunii următoare celei pentru care se plătesc veniturile, numai dacă există un acord încheiat în acest sens cu

angajatorul.

Din contribuţia asiguratorie pentru muncă încasată la bugetul de stat se distribuie lunar, până la

sfârşitul lunii în curs, o cotă de:

a) 15%, care se face venit la Fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale;

b) 20%, care se face venit la Bugetul asigurărilor pentru şomaj;

c) 5%, care se face venit la Sistemul de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale;

d) 40%, care se face venit la bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate pentru

plata concediilor medicale;

e) 20%, care se face venit la bugetul de stat într-un cont distinct.

În cazul în care au fost acordate sume pentru perioade anterioare, reprezentând salarii sau diferenţe

de salarii, stabilite prin lege sau în baza unor hotărâri judecătoreşti rămase definitive şi irevocabile/hotărâri

judecătoreşti definitive şi executorii, precum şi în cazul în care prin astfel de hotărâri s-a dispus reîncadrarea

în muncă a unor persoane, sumele respective se defalcă pe lunile la care se referă şi se aplică prevederile

legale în vigoare în acea perioadă. Contribuţia datorată potrivit legii se calculează şi se plăteşte până la data

de 25 a lunii următoare celei în care au fost plătite aceste sume, iar declararea se face până la data de 25 a

lunii următoare celei în care au fost plătite aceste sume, prin depunerea declaraţiilor rectificative pentru

lunile cărora le sunt aferente sumele respective.

BIBLIOGRAFIE

1. Alexandru Felicia, Fiscalitate şi preţuri în economia de piaţă, Ed. Economică, Bucureşti, 2003

2. Bălănescu R. şi colaboratorii, Sistemul de impozit, Ed. Economică, Bucureşti, 1994

3. Călin Magdalena, Vintilă Georgeta, Vintilă Nicoleta, Fiscalitate, Ed. Economică, Bucureşti, 2002

4. Corduneanu Carmen, Sistemul fiscal în ştiinţa finanţelor, Ed. CODECS, Bucureşti, 1998

5. Iulian Văcărel şi colectivul, Finanţe publice, ediţia a V-a, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2006

153

6. Juravle Vasile, Ţâţu Lucian, Fiscalitate aplicată în economie, Ed. Rolcris, Bucureşti, 2001

7. Juravle Vasile, Ţâţu Lucian, Metode şi tehnici fiscale – lucrări aplicative, studii de caz, grile, Ed.

Rolcris, Bucureşti, 2000

8. Legea nr.207/2015 privind Codul de procedură fiscală, republicată în M.Of. nr.547/23.07.2015, cu

modificările şi completările ulterioare

9. Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal, M.Of nr.688/10.09.2015, cu modificările şi completările

ulterioare

10. H.G. nr.1/2016 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr.227/2015 privind Codul

fiscal, M.Of. nr.22/13.01.2016, cu modificările şi completările ulterioare

11. Legea nr.157/2005 pentru ratificarea Tratatului privind aderarea Republicii Bulgaria şi a României la

Uniunea Europeană, M.Of. nr.465/01.06.2005

12. Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenţei, M.Of. nr.359/21.04.2006, cu modificările şi

completările ulterioare

13. Legea nr.86/2006 privind codul vamal al României, publicată în M.Of. nr.350/2006, cu modificările şi

completările ulterioare

14. HG nr.707/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Codului vamal al României, publicată în

M.Of. nr.520/2006, cu modificările şi completările ulterioare

15. Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, M.Of. nr.618/18.07.2006, cu modificările şi

completările ulterioare

16. Legea nr. 2/2018 Legea bugetului de stat pe anul 2018, M.Of. nr.4/03.01. 2018

17. Legea nr. 3/2018 Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2018, M.Of. nr.5/03.01. 2018.