universitatea de medicinĂ Şi farmacie „gr. t. popa
TRANSCRIPT
UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE
„GR. T. POPA”
FACULTATEA DE MEDICINĂ DENTARĂ
REZUMATUL TEZEI DE DOCTORAT
ACTUALITĂŢI CLINICE ŞI TERAPEUTICE ÎN
INFECŢIILE CU VIRUSURI HEPATICE
Conducător ştiinţific:
Prof. univ. dr. Norina Consuela FORNA
Doctorand:
Dr. Laura Cossette CĂPRARU
IAŞI 2011
2
CUPRINS
INTRODUCERE
CAPITOLUL I:ETIOPATOGENIE– SUPERFAMILIA
ALFAHERPESVIRINAE
1.1 Virusul herpes simplex
1.1.1 Gingivo-stomatita herpetica
1.1.2 Kerato – conjunctivita herpetica
1.1.3 Herpesul genital
1.1.4 Herpesul neonatal
1.1.5 Hepatita herpetica
1.1.6 Meningita herpetica
1.1.7 Encefalita herpetica
1.2 Virusul varicelo – zosterian(VVZ)
1.2.1 Herpesul Zoster
CAPITOLUL II:ETIOPATOGENIE – SUPERFAMILIA
BETAHERPESVIRINAE
2.1 Virusul citomegalic (VCM)
2.2 Human herpes virus 6 (HHV 6)
2.3 Roseola infantum
2.4 Human herpes virus 7
CAPITOLUL III:ETIOPATOGENIE – SUPERFAMILIA
GAMAHERPESVIRINAE
3.1 Virusul Epstein Barr
3.2 Human herpes virus 8
CAPITOLUL IV:MANIFESTARI CLINICE SI DIAGNOSTIC –
ALFAHERPESVIRINAE
4.1 Herpes Simplex
4.1.1 Herpesul primar
4.1.2 Manifestari genitale ale herpesului
4.1.3a Varicela
4.1.3b Herpes Zoster
3
CAPITOLUL V: MANIFESTARI CLINICE SI DIAGNOSTIC –
BETAHERPESVIRINAE
5.1 Boala Citomegalica
5.1.1 Infectia citomegalica la nou – nascut
5.1.2 Infectia citomegalica la pacientii cu HIV
5.1.2.a Retinita
5.1.2.b Manifestarile neurologice CMV
5.1.2.c Pneumonia CMV
5.1.2.d Manifestarile digestive CMV
5.1.2.e Adrenalita CMV
5.1.3 Infectia citomegalica la pacientii imunodeprimati posttransplant
5.1.3.a Dupa transplante medulare
5.1.3.b Dupa transplante de organe solide
5.1.4 Infectia citomegalica la pacientii posttransfuzie
5.1.5 Diagnostic la laborator
5.2 Human herpes virus 6 (HHV 6) si Human herpes virus 7 (HHV 7)
CAPITOLUL VI:MANIFESTARI CLINICE SI DIAGNOSTIC-
GAMAHERPESVIRINAE
6.1 Mononucleoza infectioasa 6.1.1 Tabloul clinic
6.1.2 Forme clinice
6.1.3 Diagnostic
6.2 Human herpes virus 8 ( HHV 8)
CAPITOLUL VII :TERAPIA ANTIVIRALA – ALFAHERPESVIRINAE
7.1 Tratamentul si profilaxia infectiilor produse de herpesvirusuri
7.2 Tratament in infectiile cu virus herpes simplex 1 si 2
7.3 Tratament profilactic
7.4 Tratament in infectiile cu virus varicelozosterian
7.5 Tratament profilactic
CAPITOLUL VIII :TERAPIA ANTIVIRALA – BETAHERPESVIRINAE
8.1 Terapie in boala citomegalica
8.2 Terapie in retinita VCM
8.3 Tratament profilactic
8.4 Tratament in infectiile cu HHV 6
8.5 Tratament in infectiile cu HHV 7
4
CAPITOLUL IX :TERAPIA ANTIVIRALA – GAMAHERPESVIRINAE
9.1 Tratament mononucleoza infectioasa
9.2 Tratament profilactic
9.3 Tratament in infectiile cu HHv 8
9.4 Tratament profilactic
CONTRIBUTII PERSONALE
CAPITOLUL XI :BIBLIOGRAFIA
LUCRĂRI ŞTIINŢIFICE PUBLICATE
5
CONTRIBUTII PERSONALE
CAPITOLUL XII
METODOLOGIA CERCETĂRII
5.1. MOTIVAŢIA ALEGERII TEMEI.
În contextul actual internaţional, în care în medicină se pune accentul mai
ales pe profilaxia afecţiunilor patologice, am considerat necesară abordarea
unei teme de studiu care să contribuie la actualizarea unor aspecte
esenţiale în reducerea riscurilor asociate terapiei stomatologice la pacientii
cu afectiuni herpetice.
Orice act medico-chirurgical presupune asumarea riscului unui eventual
eşec. Chiar dacă, potrivit dictonului latin, "Errare humanum est", fiecare
om este dator să conştientizeze şi să îşi asume în mod responsabil
consecinţele faptelor sale.
Controversele în legătură cu definiţia, sistematizarea şi explicaţia unui eşec
medical , recunoaşterea factorilor implicaţi, distribuirea corectă a
procentului culpabilităţii dar şi criteriile de alegere a celui mai bun mijloc
de prevenire a unui eşec medical , sunt de actualitate constituind un
subiect de dispută ştiinţifică de mare interes pentru specialişti mai ales în
contextual actual , obsesiv al responsabilizării medico-legale.
Complexitatea abordării discuţiei despre binomul stare generala
afectata prin infectii herpetice –manifestari orale rezidă in aspectele
corelative stabilite intre fiecare entitatile clinica a patologiei
herpetice si manifestarile orale.
Deşi importanţa medicală şi biologică a virusurilor herpetice este
recunoscută de mult timp, reactualizarea unor noţiuni clinice este justificată
6
de cel puţin trei motive: ameliorarea şi accesibilitatea tehnicilor de biologie
moleculară, considerarea rolului patogen major al acestor virusuri în
condiţii de imunodepresie, posibilitatea de a controla aceste infecţii prin
chimioterapie specifică. Recunoaşterea manifestărilor orale de tip herpetic
rămâne în actualitate ca unul din primele demersuri în diagnosticul clinic
pre-spitalicesc, inclusiv în practica stomatologică.
5.2. SCOPUL ŞI OBIECTIVELE CERCETĂRII
Problematica patologiei virale si implicatiile in medicina dentara este o
realitate complexă care trebuie privită şi abordată din mai multe puncte de
vedere :
Etiologia multifactorială în care axul central este cunoaşterea
factorilor de risc
Imposibilitatea stabilirii unei graniţe IATROGENIE, EROARE,
GREŞEALĂ, versus MALPRAXIS fapt care nu trebuie să justifice însă
necunoaşterea sau mai grav minimalizarea aspectelor cunoscute care sunt
imperative în evitarea unui eşec .
Cunoaşterea şi perfecţionarea tuturor acestor aspecte trebuie grupate
generic în primul şi cel mai important pas al prevenirii unui eşec terapeutic.
Deşi metodele de prevenire sunt la îndemâna medicului practician, din
păcate acesta încă mai cade în greşeala omisivă de a neglija aspectele
multiple ale genezei unui eşec terapeutic .
Acesta se consideră apărat şi îşi justifică atitudinea sa prin explicaţia că
şansele de producere sunt minime , el minimalizând faptul că din păcate
un eşec se poate instala tocmai în situaţii care ar argumenta contrariul.
SCOPUL principal al cercetărilor noastre a fost să stabilim prin mijloace
clinice, paraclinice şi statistice , incidenţa şi prevalenţa factorii
predispozanti pentru evolutia severa, precum si evolutia sub tratament a
7
infectiilor herpetice.Al doilea scop al tezei noastre de doctorat este să
identificăm factorii de risc care concură la instalarea unui eşec
terapeutic in practica stomatologica in absenta corelarii manoperelor
terapeutice cu patologia generala virala.
Al treilea scop urmărit de noi constă în elaborarea- pe baza rezultatelor
cercetării , a unui algoritm de terapeutic de rezolvare a patologiei orale
la pacientii cu afectiuni generale virale.
OBIECTIVELE propuse de cercetarea noastră au urmărit următoarele
aspecte:
Stabilirea incidenţei şi prevalenţei cazurilor de infectii herpetice si
implicatiile in medicina dentara
Analiza unor aspecte clinice privind patologia herpetica
Analiza unor aspecte privind evaluarea paraclinica specifica in
medicina dentara la pacientii cu afectiuni herpetice
5.3. METODA STATISTICĂ
Deducţia statistică se efectuează în legătură cu o serie de probleme cum ar
fi:
estimarea valorilor medii şi a dispersiei repartiţiei de frecvenţă a unor
variabile (caracteristici) ale populaţiei pe baza valorilor obţinute dintr-o
selecţie aleatoare
decizia dacă două eşantioane extrase aleator din aceeaşi populaţie, cu
valori medii şi dispersii diferite, provin sau nu din aceeaşi populaţie, în
sensul că diferenţele sunt sau nu semnificative, respectiv dacă
diferenţele observate la cele două eşantioane sunt sau nu în limitele
8
care pot sau nu pot fi considerate întâmplătoare. Uneori datorită
selecţiei aleatoare (a şansei) este posibil ca anumite variabile
(caracteristici) să apară mai frecvent la una din cele două selecţii
Informaţii previzionale (prognoze), calcule de prognostic privind
supravieţuirea unei populaţii.
Gândirea statistică poate contribui la fiecare etapă. Diferenţa esenţială
dintre cercetarea medicală şi practica clinică este chiar scopul. În
fiecare cercetare medicală şi practică clinică, datele sunt culese de la
subiecţii individuali, dar în cercetarea medicală „ţinta” este să poată fi
făcute mai multe aplicaţii generale despre numeroase seturi de subiecţi
şi nu suntem interesaţi în particular de subiecţii care sunt studiaţi.
(Armitage , Berry 1994, Daniel 1992, Dugaciu , Moise , Doroftei 1998).
Consideraţiile generale, pur informative în ceeace reprezintă , din
punctul de vedere al informaticianului Crearea bazei de date şi
Utilizarea , interpretarea şi valoarea metodei statistice din cercetarea
noastră , au fost efectuate pe baza literaturii de strictă specialitate în
colaborare cu Laboratorul de Informatică şi Chimie Teoretică,
Universitatea “Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi.
O problemă de bază în domeniul cercetării medicale este stabilirea mărimii
eşantionului, adică a numărului de cazuri care trebuie luate în
cercetare.Numai un număr suficient de cazuri ne poate asigura că
eşantionul cercetat este reprezentativ, în sensul că rezultatele pot fi
concludente pentru întreaga colectivitate din care provin.
Desigur că în cadrul unui eşantion neomogen, chiar şi un număr mai mare
de cazuri cercetate poate să nu ducă la un rezultat just, dar acelaşi rezultat
negativ poate să ni-l dea şi un număr insuficient de cazuri omogene
cercetate. Alegerea unui număr optim de cazuri este important şi sub
aspectul eliminării sau reducerii erorilor. Pentru a stabili riguros mărimea
eşantionului în aşa fel ca acesta să fie reprezentativ, cu erori minime, este
necesară o cunoaştere prealabilă a distribuţiei colectivităţii după
caracteristica principală studiată. În cazul în care este necesară studierea
9
unui ansamblu de caracteristici, problema devine mai grea şi se impune
pentru simplificare a se alege doar acele caracteristici (sau acea
caracteristică) care sunt cele mai semnificative pentru studiu.
Putem utiliza informaţii despre exemple individuale pentru a trage
concluzii despre mai multe populaţii asemănătoare exemplelor individuale.
Punctul important aici este că subiectul studiat joacă rolul de reprezentant
pentru grupul de interes.Sunt două metode diferite de analiză care fac
dificilă alegerea metodei corecte pentru fiecare caz particular.
Înainte de a trece la metodele particulare de analiză este necesar să
reconsiderăm filosofia ce stă la baza tuturor metodelor de analiză.
Interpretarea rezultatelor analizei statistice nu este întotdeauna directă dar
este simplu când avem un scop clar (bine stabilit) şi când acesta este în
concordanţă cu principiile generale care stau la baza analizei.Într-adevăr,
dacă studiul este corect proiectat şi corect analizat, interpretarea rezultatelor
poate fi foarte simplă.
Variaţia statistică
Datele biologice arată variaţia pentru două caracteristici esenţiale. Dacă
aceeaşi caracteristică este măsurată la mai mulţi indivizi, valorile rezultate
pot prezenta variaţii considerabile. Aceasta poate fi numită variaţie
naturală.Dacă pentru unele caracteristici, de exemplu tensiunea arterială,
este măsurată în mod repetat la anumite intervale de timp, la o singură
persoană, rezultatele măsurătorilor vor prezenta de asemeni variaţii.
Acestea se pot datora fie faptului că persoana într-adevăr prezintă variaţii
ale caracteristicii fie datorită erorilor de măsurare. Aceste surse ale
variaţiilor fac destul de dificilă interpretarea datelor biologice.
Considerăm pentru exemplificare, problema comportării a două
medicamente. Dacă un medicament este dat la două grupuri unde subiecţii
sunt aleşi aleator, atunci diferenţele dintre media răspunsurilor poate fi
datorată variaţiilor aleatorii de la persoană la persoană şi erorilor de
măsurare. Dacă de fapt cele două grupuri sunt tratate cu medicamente
diferite întrebarea care se pune este aceea dacă diferenţele observate între
10
media răspunsurilor sunt datorate variaţiilor aleatorii sau poate fi atribuită
diferenţelor efectelor celor două medicamente. (Armitage , Berry 1994,
Daniel 1992, Dugaciu , Moise , Doroftei 1998).
Concluzia statistică se preocupă cu problema
distingerii dintre aleator şi posibilele efecte sistematice.
Există totuşi un specific al statisticii medicale, care implică o anumită
tehnică de studiu. În acest scop sunt şapte etape diferenţiate între ele în
ceea ce priveşte această tehnică şi trebuie să se ţină seama de ele în cadrul
oricărei cercetări:
fixarea obiectului, scopului şi premizelor studiului, pe baza unei
documentaţii cât mai complete
alegerea metodelor de cercetare şi prelucrare a informaţiilor
efectuarea cercetării
înregistrarea informaţiilor obţinute în cadrul cercetării; suporţii
de informaţie
prelucrarea informaţiilor obţinute în cadrul cercetării; codificarea
în vederea grupării statistice
prezentarea informaţiilor în vederea analizei; tabele statistice,
sistemul de indicatori statistici, prezentarea grafică
analiza şi sinteza studiului şi evaluarea, utilizându-se în speţă
analiza matematică (multifactorială, discriminantă, prin
segmentaţie, logistică, etc.).
După terminarea cercetării propriu-zise, urmează etapa de prelucrare,
constituită din următoarele momente mai importante, variabile bineînţeles
- de la caz la caz: colectarea materialului, verificarea cantitativă şi
calitativă, codificarea caracteristicilor - conform grupărilor necesare ,
pentru a obţine grupări omogene.
11
Verificarea cantitativă şi calitativă a informaţiilor obţinute din cercetare
constituie un moment important în posibilitatea de corectare a greşelilor. Ea
constă în verificarea logistică a datelor, confruntând de exemplu vârsta,
sexul cu diagnosticul de boală, pentru a putea descoperii anumite
incompatibilităţi.
Tot ceea ce a ieşit „dispersat” faţă de o valoare „medie” a coeficienţilor
respectivi, trebuie verificat din nou pentru a găsi eventualele erori survenite
fie în etapa de cercetare propriu-zisă fie cu ocazia înregistrării.
Codificarea generală şi codificarea medicală. În cazul unui material
voluminos, un număr mare de fişe, buletine, foi de observaţie, înainte de a
putea grupa informaţiile înregistrate este necesară codificarea lor. Aceasta
constă din notarea cu un „cifru” sau mai corect „ cod” a tuturor
caracteristicilor cantitative şi calitative ale fenomenului colectivităţii
cercetate. Codificarea generală şi medicală diferă doar prin natura
caracteristicilor, ultima utilizându-se în cazul codificării bolilor, deceselor,
intervenţiilor chirurgicale.
Gruparea constă în împărţirea materialului obţinut în cercetare după
caracteristici cantitative şi calitative, pentru a putea analiza în profunzime
colectivitatea sau fenomenul studiat.
Caracteristica care stă la baza grupării se numeşte caracteristică de grupare
. Ea poate fi cantitativă sau calitativă după cum poate fi exprimată fie
printr-o gamă întreagă, distribuţie de valori cantitative, numerice, fie prin
colectivităţi cercetate.
Împărţirea pe grupări cantitative şi calitative este arbitrară, deoarece
gruparea pe categorii omogene se efectuează întotdeauna după caracteristici
esenţiale, care exprimate chiar numeric, cantitativ trebuie să evidenţieze
întotdeauna calităţile esenţiale tipice ale acestor grupe de colectivităţi sau
fenomene, pentru a putea cunoaşte structura intimă , tendinţa fenomenului,
specificul problemei cercetate.
12
Prin clasificarea pe diferite caracteristici şi obţinerea de grupe omogene, se
asigură posibilitatea unei analize ştiinţifice a materialului obţinut prin
cercetare. Există însă o limită a scindării pe grupe după care colectivitatea
cercetată se divide atât de mult, încât sinteza cercetării nu mai devine
posibilă. Este necesar ca cercetătorul să aleagă în mod deliberat
caracteristicile de grupare şi variantele acestora.
Prin variantă sau variabilă se înţelege valoarea însuşirii concrete,
cantitative, numerice, sau calitative ale caracteristicilor de grupare. Cu
ajutorul variantelor se poate evidenţia „variabilitatea” caracteristicilor,
posibilitatea de a se manifesta în
cadrul unor limite prin mai multe valori, sau însuşiri concrete. Fiecărui
subiect „individ statistic” dintr-o colectivitate cercetată şi fiecărei
caracteristici de grupare îi corespunde o variantă de grupare, o anumită
valoare, nivel de însuşire calitativă.
Varianta se poate exprima prin valori absolute, relative, fracţii sau însuşiri
calitative exprimate codificat prin cifre sau litere. Valorile variantelor pot fi
nivele fixe sau intervale. În cazul unui şir mare de valori ale variantelor,
acestea se grupează pe intervale, având grijă ca gruparea să se efectueze
după caracteristicile esenţiale şi nu în mod mecanic. Pentru fiecare valoare
sau interval de valori ale variantelor corespunde un număr, o anumită
frecvenţă a cazurilor din colectivitatea cercetată.
Gruparea colectivităţii cercetate pe caracteristici după un şir de valori ale
variantelor, cu frecvenţele lor corespunzătoare, se numeşte serie statistică
de variaţie. Seria statistică de variaţie este reprezentată printr-o coloană
care cuprinde valorile variantelor şi a doua coloană cuprinde frecvenţele
corespunzătoare. Aceste serii statistice de variaţie pot fi: de spaţiu şi de
timp, când se grupează materialul cercetat, fie după ziua, luna, anul
apariţiei fenomenului, sau depistării lui, fie după nivelul, mărimea,
cantitatea la o anumită perioadă fixă. În primul caz avem o serie statistică
de variaţie dinamică de perioade, în al doilea caz o serie de variaţie
dinamică de momente.
13
În general, informaţiile ce se culeg sunt numai de la o parte din indivizi, nu
de la întreaga populaţie. Aceasta este o cercetare selectivă. Astfel de
indivizi formează eşantionul sau selecţia de lucru.
Dacă valorile studiate variază continuu, cum este cazul vârstei, greutăţii
etc., atunci când variabila poate lua toate valorile posibile într-un interval
dat, diferitele valori observate fiind foarte numeroase.
Distribuţia de frecvenţă este atunci foarte dispersată pentru a fi uşor de
analizat şi observat. De aceea, se poate face o reducere a numărului de
valori posibile, grupând mulţimea valorilor vecine. Se împarte domeniul de
variaţii posibile într-un număr de intervale sau clase în interiorul cărora se
grupează toate valorile care se regăsesc în intervalul corespunzător.
Grupând datele în clase, se remarcă asimilarea tuturor valorilor unei clase
la o valoare unică, aceea a punctului median (în acest mod, se face
reducerea la cazul unei variabile discontinue).Efectivul unei valori (sau al
unei clase) reprezintă frecvenţa sa absolută, adică numărul de apariţii ale
acestei valori (sau al acestei clase) în ansamblul distribuit. ( Spircu , Ţigan
1997, Tudorel ,Stancu 1995)
Dacă dorim să comparăm serii statistice comportând un număr diferit de
cazuri, este interesant să raportăm această frecvenţă absolută la numărul n
de cazuri, numit efectivul total care conţine seria studiată. Se defineşte la
fel frecvenţa relativă sau frecvenţa propriu-zisă a valorilor considerate.
Frecvenţa relativă se obţine raportând frecvenţa absolută la numărul de
indivizi.Suma frecvenţelor relative va fi egală cu 1, ceea ce reprezintă
mulţimea, adică 100 procente sau 100 cazuri ale distribuţiei.
Frecvenţa cumulată este numărul de indivizi cumulaţi până la o anumită
valoare a variabilei de studiu şi poate fi absolută şi relativă.
Plecând de la valoarea cea mai mică (prima din ordinea tabelului ), se
adună succesiv frecvenţele fiecărei valori (sau clase); prin urmare, pentru
fiecare valoare se consideră nu numai frecvenţa sa proprie, ci suma acestei
14
frecvenţe cu a tuturor valorilor inferioare. În acest mod se obţine o
distribuţie de frecvenţe numite cumulate.
Cu ajutorul indicatorilor statistici se poate efectua analiza cantitativă care
să permită evaluări şi comparaţii din punct de vedere a localizării şi a
împrăştierii datelor. Acestea exprimă numeric pe baza valorilor de studiu,
fie localizarea, fie variaţia datelor. ( Spircu , Ţigan 1997, Tudorel ,Stancu
1995)
Valorile medii sunt indicatori ai însuşirii calitative esenţiale ale
fenomenelor, colectivităţii studiate, măsura tendinţei centrale a repartiţiilor
de frecvenţe ale variabilei.
De interes deosebit este cunoaşterea comparativă a fenomenelor studiate
faţă de un etalon, valoarea medie. Fără cunoaşterea valorii medii,
comparaţia nu este posibilă decât în mod imperfect: comparaţia dintre două
sau mai multe fenomene pentru a constata diferenţa dintre ele, neputând
conclude dacă aceste fenomene sunt sau nu apropiate de o valoare etalon.
Valoarea medie are aceleaşi dimensiuni concrete cu ale variabilei a cărei
repartiţie de frecvenţă o caracterizează (sintetizează).
După Yule şi Kendall condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească o medie
ar fi:
să fie definită în mod precis
să fie expresia, sinteza tuturor observaţiilor efectuate
să posede proprietăţi simple, evidente, clare
să nu fie afectată prea mult de fluctuaţiile de selecţie
Valorile medii pot fi exprimate prin cifre absolute sau prin indici. De
exemplu, în cazul cunoaşterii tensiunii arteriale sistolice sau diastolice la un
grup de populaţie, valorile medii se exprimă prin cifre absolute (mmHg,
cm, Kg). ( Spircu , Ţigan 1997, Tudorel ,Stancu 1995)
În cazul mortalităţii sau morbidităţii generale sau specifice pe vârste sau
sexe, cauze de boală, valorile medii se exprimă prin cifre relative (la 100
sau 1000 cazuri).
15
Mediana este valoarea medie care se utilizează în serii mari de valori cu
nivele apropiate, deci colectivităţi omogene. Mediana împarte seria de
valori în două jumătăţi egale. ( Dugaciu , Moise , Doroftei 1998, Gremy
1990, Hazard 1997)
Mediana nu ţine seama de toate mărimile pe care le iau valorile variantei
respective în repartiţiile de frecvenţă şi nu se pretează la calcule algebrice,
aceasta fiind mai puţin influenţată de valorile extreme decât media şi este
mai stabilă şi la fluctuaţiile de selecţie.
Modul, modulul sau dominanta este o valoare medie corespunzătoare
frecvenţei maxime a unei serii de distribuţie. Calculul este simplu, luând
valoarea cu frecvenţa maximă drept valoare medie.
Quartilele reprezintă valoarea pentru care frecvenţele relative cumulate
ating 25%, 50% (mediana) respectiv 75%. Altfel spus, 25% dintre subiecţi
au vârsta până în 54 ani. Intervalul intercuartilic.
Cuartilele împart datele în patru clase de frecvenţe egale cu 25%. Sunt
necesare 3 valori Q1, Q2, Q3 care reprezintă cuartilele.
Eroarea standard ajută la determinarea intervalului de variaţie a mediei
pentru o anumită încredere (95%).
Deviaţia standard arată cât de depărtate sunt datele în jurul valorii medii.
Eroarea mediei aritmetice. Media aritmetică calculată de noi nu
reprezintă de cele mai multe ori decât o medie empirică şi nu una absolută,
deoarece noi nu cercetăm totalitatea colectivităţii ci doar un eşantion, o
parte mai mare sau mai mică din total. Din aceste motive s-ar putea ca
eşantionul cercetat să nu corespundă ca structură cu colectivitatea întreagă
sau dacă alegerea a fost bine făcută, să existe totuşi unele diferenţe.
Media calculată diferă mai mult sau mai puţin de media reală, numită şi
absolută, care ar fi fost obţinută în cazul cercetării totalităţii colectivităţii.
Media practică prezintă, deci o eroare faţă de această medie absolută.
16
Compararea mediilor aritmetice se face prin teste specifice pentru
serii cu distribuţii normale sau cu ajutorul testelor neparametrice
în cazul în care distribuţia nu este normală.
Testarea statistică stă la baza deducţiei statistice. Deciziile statistice se
bazează pe teoria probabilităţilor, pe bază de eşantion estimându-se situaţia
pe întreaga populaţie.
Când avem două sau mai multe eşantioane selectate în mod similar în
conformitate cu teoria selecţiei şi dorim să testăm dacă diferenţele sunt
sau nu semnificative (de exemplu rezultatele a două tipuri de
tratamente pe două loturi de bolnavi) în vederea deciziei, aplicăm o
serie de teste de semnificaţie.
Pornim de la ipoteza că diferenţele dintre eşantioanele selectate nu sunt
diferite semnificativ, diferenţele datorându-se fluctuaţiei de selecţie ale
aceleiaşi populaţii.
Această ipoteză o numim ipoteză nulă (H0), ipoteza alternativă ( de
acceptare a diferenţei semnificative) notându-se cu H1.
Nivel (prag) de semnificaţie este probabilitatea maximă cu cât putem risca
o eroare. În practică, un nivel de semnificaţie de 0,05 (5%) este suficient de
precis, probabilitatea (nivel de încredere) de 95% arătând că decizia este
justă.
În aceste cazuri afirmăm că ipoteza H0 a fost respinsă la un nivel (prag de
semnificaţie) de 0,05 deci că s-ar putea să greşim cu o probabilitate de 0,05
(5%) şi că putem avea încredere în decizia făcută cu o probabilitate de 95%
(nivel de încredere).
Prin extragerea a două eşantioane din aceeaşi colectivitate, mediile
aritmetice ale acesteia diferă. Această diferenţă poate fi însă
nesemnificativă, ceea ce poate fi demonstrat prin testul „t”, Fisher etc.
Testul Fisher de analiză a varianţei nu se poate utiliza decât în cazul
distribuţiilor normale de frecvenţă (care au aceeaşi deviaţie standard). În
17
caz contrar se utilizează cu bune rezultate testul neparametric Kruskal-
Wallis, bazat pe analiza rangurilor “atribuite”, similar cu testele Mann-
Whitney şi utilizându-se datele tabelare ale distribuţiei 2 (chi –pătrat).
Testul de comparare “U” Wilcoxon se utilizează pentru compararea a
două rezultate atunci când valorile comparate sunt serii de cifre relative sau
numărul de elemente diferă între seriile respective
Testul Mann-Whitney este un test neparametric, având o metodă mai
complexă de comparare a datelor, dând astfel mai multe informaţii despre
repartiţiile de frecvenţe a variabilelor. Se utilizează în special în testarea
diferenţei valorilor medii a două serii de valori, în cazul în care testul «t»
nu poate fi aplicat.
Există şi alte metode denumite neparametrice, sau teste de rang, acestea
necomparând media aritmetică în stabilirea diferenţelor semnificative la
două eşantioane selectate aleator. Ele recurg la compararea diferenţelor
valorilor mediane. Amintim ca exemple de teste neparametrice doar testul
coeficientului de contingenţă, corelaţia de rang a lui Spearman şi corelaţia
de rang a lui Kendall. ( Dugaciu , Moise , Doroftei 1998, Gremy 1990,
Hazard 1997)
În cadrul cercetărilor noastre am folosit pentru prelucrarea statistică a
datelor programul STATISTICA, dedicat cercetării medicale.
În cadrul studiului nostru am aplicat teste specifice diverselor tipuri
de date analizate : teste de compararea valorilor medii a unui
parametru, corespunzător mai multor loturi de date dintre care testul
ANOVA, Scheffé, Spjotvol/Stoline, teste specifice de corelaţie pentru
variabile cantitative cât şi pentru variabile calitative dintre care putem
menţiona Pearson, CHI – pătrat (2), Mantel-Haenszel, Fisher,
Spearman, Kendall sau Gamma.
18
În urma aplicării acestor teste am luat în discuţie principalii
parametrii de interes iar în funcţie de valorile acestora am stabilit
concluziile. Astfel p parametrul de referinţă calculat în cadrul testelor,
reprezintă nivelul de semnificaţie al testului, care s-a comparat cu p=0,05
corespunzător unei încrederi de 95%, acesta având valori semnificative
pentru pcalculat<0,05.
Teste neparametrice. Testul 2 (chi pătrat)
Testul 2 este un test neparametric utilizat pentru deducţiile statistice, în
cazul a două sau mai multe eşantioane extrase aleator dintr-o populaţie şi
care au o repartiţie de frecvenţe diferită între ele. Acest test compară două
sau mai multe repartiţii de frecvenţe, pentru două loturi provenite din
aceeaşi populaţie, deci cu o repartiţie de frecvenţă similară dar având totuşi
o caracteristică diferită. Se iau în considerare cifrele absolute, uşurând
astfel calculul mai laborios al mediei, dispersiei, momentelor. De asemenea
testul acesta se aplică numai în acele situaţii când evenimentele aşteptate se
exclud unul pe celălalt, în sensul că nu este posibil să se producă decât unul
dintre ele.
Statistica (2) poate fi calculată aplicând diverse formule (Mc Nemar,
Mantel-Haenszel, Yates) având în acest caz în vedere valorile frecvenţelor.
Pentru df=1 (grad de libertate) şi a unei încrederi de 95% avem Chi –
pătrat 2= 3.84. Dacă valoarea calculată este mai mare decât această
valoare înseamnă că există asociere şi expunerea are influenţă asupra
maladiei studiate.
Odată realizat tabelul de contingenţă (sau clasificare în cruce) putem
calcula raportul de şansă (Odds ratio – OR) şi raportul de risc sau riscul
relativ (Relativ risk – RR).
Raportul de şansă (OR) - şansele celor expuşi de a prezenta o anumită
caracteristică sunt de OR ori mai mari decât şansele celor neexpuşi.
19
Raportul de risc (RR) – riscul celor expuşi este de RR ori mai mare faţă de
cei neexpuşi.
Diferenţa riscurilor RD reprezintă procentul cu care este mai mare riscul
celor expuşi comparativ cu riscul celor neexpuşi. O diferenţă negativă
denotă faptul că expunerea este benefică.
Gradul de relaţie, asociere sau de dependenţă din tabelele de contingenţă
este dat de coeficientul de contingenţă, bazat pe testul 2
. Mărimea
coeficientului nu poate fi mai mare decât 1 şi cu cât coeficientul este mai
apropiat de 1 intensitatea gradului de dependenţă se apropie de valoarea
maximă. ( Dugaciu , Moise , Doroftei 1998, Gremy 1990, Hazard 1997).
Dacă vrem să cunoaştem legătura de dependenţă între seriile de
variabilitate a două sau mai multe fenomene, recurgem la calculul
corelaţiilor.
Coeficientul de corelaţie (Pearson) r reprezintă o măsură a puterii legăturii
dintre două, sau mai multe variabile. Acesta variază între -1 şi +1. O
valoare pozitivă indică o variaţie direct proporţională, iar o valoare negativă
indică o dependenţă invers proporţională. Pentru valori ale lui r apropiate
de 0 variabilele pot fi interpretate ca independente, considerându-se
semnificativ pentru valori r [-0,3 0,3]. Sensul regresiei şi al corelaţiei
constă în determinarea tipului legăturii cât şi formula matematică de
dependenţă între variabilele de interes. (Hazard 1997)
Valoarea lui r2 indică procentul cu care variabila independentă afectează
variabila dependentă.
20
REALIZAREA BAZEI DE DATE NECESARĂ STUDIULUI
Unul dintre domeniile în care informatica şi-a dovedit din plin utilitatea
este gestiunea unor cantităţi mari de informaţie prin intermediul bazelor de
date.
Pe parcursul studiului nostru a rezultat un volum mare de informaţii –
date – ce ulterior au fost prelucrate. Din acest motiv a fost necesară
realizarea unei aplicaţii care să permită stocarea şi manipularea
riguroasă a acestora.
Astfel am proiectat şi realizat o bază de date într-un program dedicat de
gestiune a bazelor de date Microsoft Visual FoxPro. Acest program
permite crearea bazei de date şi realizarea unei interfeţe prietenoase
necesară introducerii corecte a înregistrărilor în baza de date.
Avantajele organizării datelor în baze de date sunt numeroase, dintre
acestea putând specifica:
Independenţa datelor memorate de aplicaţie
Nivelul redus de redundanţă a datelor
Posibilitatea de a aplica restricţii de securitate a datelor şi
protecţia acestora faţă de accesul neautorizat
Integritatea datelor; pe tot parcursul funcţionării sistemului
este asigurată corectitudinea datelor
Uşurinţa în manevrare: posibilitatea ca utilizatorul să
folosească datele fără a cunoaşte întreaga structură a bazei de
date
Posibilitatea de regăsire a datelor şi extragerii din baza de
date a informaţiilor dorite într-o modalitate comodă şi rapidă
– prin stabilirea unor criterii de selectare a datelor
Datele pot fi accesate şi gestionate de mai mulţi utilizatori,
de pe calculatoare diferite, simultan
21
Asigură gestionarea datelor cu eficienţă maximă şi realizarea
unei interfeţe prietenoase pentru utilizatorii care nu sunt
informaticieni.
22
BIBLIOGRAFIE
1. Patrick Neligan ,, What is Sepsis ?,, Critical Care Medicine,
University of Pensylvania, 2002-2006
2. Vasile Luca, Carmen Mihaela Dorobăţ, Gheorghe Dorobăţ .Terapia
intensivă în bolile infecţioase severe.Tehnopres-Iaşi 2003 pag.178-
179
3. Harison L.C.Cambell I.L – Cytokines An expanding network of
immunoinflamatory hormones – Mol.Endocrinol,1988.1151
4. Carvalho AC, Freeman NJ. How coagulation defects alter outcome
in sepsis survival may depend on reversing procoagulant
conditions. J Crit Illness 1994;9:51–75.
5. Lorente JA, Garcia-Frade LJ, Landin L et al. Time course of
hemostatic abnormalities in sepsis and its relation to outcome.
CHEST 1993;103:1536–42.
6. Kidokoro A, Iba T, Fukunaga M et al. Alterations in coagulation
and fibrinolysis during sepsis. Shock 1996;5:223–8.
7. Iba T, Kidokoro A, Yagi Y. The role of the endothelium in changes
in procoagulant activity in sepsis. J Am Coll Surg 1998;187:321–9.
8. McGilvray ID, Rotstein OD. Role of coagulation system in the
local and systemic inflammatory response. World J Sur.
1998;22:179–86.
9. Levi M, ten Cate H. Disseminated intravascular coagulation. N Eng
J Med 1999;34
10. Vervloet MG, Thijs LG, Hack CE. Derangements of coagulation
and fibrinolysis in critically ill patients with sepsis and septic
shock. Semin Thromb Hemost 1998;24:33– 44.
11. Levi M, ten Cate H, van der Poll T, et al. Pathogenesis of
disseminated intravascular coagulation in sepsis. JAMA
1993;270:975-979.
12. Hesselvik JF, Malm J, Dählback B, et al. Protein C, protein S and
C4b-binding Protein in severe infection and septic shock. Thromb
Haemost 1991;65:126-129.
23
13. Levi M, van der Poll T, ten Cate H, et al. The cytokinemediated
imbalance between coagulant and anticoagulant mechanisms in
sepsis and endotoxaemia. Eur J Clin Invest 1997;27:3-9.
14. Bajzar L, Nesheim ME, Tracy PB. The profibrinolytic effect of
activated protein C in clots formed from plasma is TAFI
dependent. Blood 1996;88:2093-2100.
15. Marlar RA, Endros-Brooks J, Miller C. Serial studies of protein C
and its plasma inhibitor in patients with disseminated intravascular
coagulation. Blood 1985;66:59-63
16. Ogawa M ,From SIRS and CARS to LLIRS and LISIS –Clinical
Intensive Care vol.13,no.4-1 Dec 2002 pp.143-146
17. Oberholzer A , Oberholzer C., Moldawer LL- Sepsis syndromes
(MARS,CARS) –Department of Surgery, University of Florida
College of Medicine, Gainesville 32610- 0286, USA.
18. Zdokoro A, Iba T, Fukunaga M et al. Alterations in coagulation
and fibrinolysis during sepsis. Shock 1996;5:223–8.
19. Opal SM, DePalo VA. Anti-inflammatory cytokines. Chest
2000;117:1162-72.
20. McGilvray ID, Rotstein OD. Role of coagulation system in the
local and systemic inflammatory response. World J Sur.
1998;22:179–86.
21. Arkader R, Troster EJ, Lopes MR. Procalcitonin does discriminate
between sepsis and systemic inflammatory response
syndrome. Arch Dis Child. 2006;91:117-120.
22. Baue AE. Multiple organ failure, multiple organ dysfunction
syndrome, and systemic inflammatory response syndrome.Why no
magic bullets? Arch Surg. Jul 1997 ;132 (7) 703-7
23. Bone RC. Toward a theory regarding the pathogenesis of the
systemic inflammatory response syndrome: what we do and do not
know about cytokine regulation. Crit Care
Med. Jan 1996;24(1):163-72.
24. Bone RC. Systemic inflammatory response syndrome: a unifying
concept of systemic inflammation. In: Fein A, Abraham A, et al.
Sepsis and Multiorgan Failure. Philadelphia, Pa:. Lippencott,
24
Williams, & Wilkins;1997:1-10. Casey LC. Immunologic response
to infection and its role in septic shock. Crit Care
Clin. 2000;16:193-211.
25. Bone RC, Balk RA, Cerra FB. Definitions for sepsis and organ
failure and guidelines for the use of innovative therapies in sepsis.
The ACCP/SCCM Consensus Conference Committee. American
College of Chest Physicians/Society of Critical Care
Medicine. Chest. 1992;101:1644-1655. 26. Casey
LC. Immunologic response to infection and its role in septic
shock. Crit Care Clin. 2000;16:193-211.
26. Davies MG, Hagen PO. Systemic inflammatory response
syndrome. Br J Surg. Jul 1997;84(7):920-3534.
27. Dellinger RP. Inflammation and coagulation: implications for the
septic patient. CID. 2003;36:1259-1264.
28. Johnson GB, Brunn GJ, Platt JL. Cutting Edge: an endogenous
pathway to systemic inflammatory response syndrome (SIRS)-like
reactions through Toll-like receptor 4. J Immunol. 2004;172:20-24.
29. Koch T, Geiger S, Ragaller MJ. Monitoring of organ dysfunction in
sepsis/systemic inflammatory response syndrome: novel
strategies. J Am Soc Nephrol. 2001;12:S53-S59.
30. McGilvray ID, Rotstein OD. Role of the coagulation system in the
local and systemic inflammatory response. World J
Surg. Feb 1998;22(2):179-86
31. Muckart DJ, Bhagwanjee S. American College of Chest
Physicians/Society of Critical Care Medicine Consensus
Conference definitions of the systemic inflammatory response
syndrome and allied disorders in relation to critically injured
patients. Crit Care Med. Nov 1997;25(11):1789-95
32. Nystrom PO. The systemic inflammatory response syndrome:
definitions and etiology. J Antimicrob Chemo. 1998;41
(Supplement A):1-7.
33. Pittet D, Rangel-Fausto MS, Li N. Systemic inflammatory response
syndrome, sepsis, severe sepsis and septic shock: incidence,
25
morbidities and outcomes in surgical ICU patients. Int Care
Med. 1995;21:302-309.
34. Rangel-Fausto MS, Pittet D, Costigan M. The natural history of the
systemic inflammatory response syndrome (SIRS). A prospective
study. JAMA. 1995;273:117-123.
35. Selberg O, Hecker H, Martin M. Discrimination of sepsis and
systemic inflammatory response syndrome by determination of
circulating plasma concentration of procalcitonin, protein
complement 3a and interleukin-6. Crit Care Med. 2000;28:2793-
2798.
36. Talmor M, Hydo L, Barie PS. Relationship of systemic
inflammatory response syndrome to organ dysfunction, length of
stay, and mortality in critical surgical illness: effect of intensive
care unit resuscitation. Arch Surg. Jan 1999;134(1):81-752.
37. Pellegrini JD, De AK, Kodys K, Puyana JC, Furse RK, Miller-
Graziano C. Relationships between T lymphocyte apoptosis and
anergy following trauma. J Surg Res 2000; 88:200-6.
38. Haslett C, Savill J. Why is apoptosis important to clinicians? BMJ
2001;322: 1499-500.
39. Hotchkiss RS, Tinsley KW, Swanson PE, et al. Sepsis-induced
apoptosis causes progressive profound depletion of B and CD4+T
lymphocytes in humans. J Immunol 2001; 166:6952-63.
40. Oberholzer C, Oberholzer A, Clare- Salzler M, Moldawer LL.
Apoptosis in sepsis: a new target for therapeutic exploration.
FASEB J 2001;15:879-
41. Durack DT, Lukes AS, Bright DK. New criteria for diagnosis of
infective endocarditis: utilization of specific echocardiographic
findings: Duke Endocarditis Service. Am J Med. 1994;96:200–209.
42. Hoen B, Selton-Suty C, Danchin N, Weber M, Willemot JP,
Mathieu P, Floquet J, Canton P. Evaluation of the Duke criteria
versus the Beth Israel criteria for the diagnosis of infective
endocarditis. Clin Infect Dis. 1995;21:905–909.
43. Hoen B, Beguinot I, Rabaud C, Jaussaud R, Selton-Suty C, May T,
Canton P. The Duke criteria for diagnosing infective endocarditis
26
are specific: analysis of 100 patients with acute fever or fever of
unknown origin. Clin Infect Dis. 1996;23:298–302.
44. Sekeres MA, Abrutyn E, Berlin JA, Kaye D, Kinman JL,
Korzeniowski OM, Levison ME, Feldman ME, Feldman RS, Strom
BL. An assessment of the usefulness of the Duke criteria for
diagnosing active infective endocarditis. Clin Infect Dis.
1997;24:1185–119
45. Li J, Nettles RE, McCarty DE, Fowler V, Roe M, Ryan T, Sexton
DJ, Corey GR. Clarifications of the Duke criteria for infective
endocarditis. Paper presented at: Fourth International Symposium
on Modern Concepts in Endocarditis and Cardiovascular
Infections; May 22–24, 1997; Yverdon, Switzerland. Abstract 128.
46. Shapiro SM, Young E, De Guzman S, Ward J, Chiu CY, Ginzton
LE, Bayer AS. Transesophageal echocardiography in diagnosis of
infective endocarditis. Chest. 1994;105:377–382.
47. Daniel WG, Mugge A, Grote J, Hausmann D, Nikutta P, Laas J,
Lichtlen PR, Martin RP. Comparison of transthoracic and
transesophageal echocardiography for detection of abnormalities of
prosthetic and bioprosthetic valves in the mitral and aortic
positions. Am J Cardiol. 1993;71:210–215.
48. Daniel WG, Erbel R, Kasper W, Visser CA, Engberding R,
Sutherland GR, Grube E, Hanrath P, Maisch B, Dennig K, Scharth
M, Kremer P, Angermann C, Iliceto S, Curtius J, Mugge A. Safety
of transesophageal echocardiography: a multicenter survey of
10,419 examinations. Circulation. 1991;83:817–821.
49. Birmingham GD, Rahko PS, Ballantyne F III. Improved detection
of infective endocarditis with transesophageal echocardiography.
Am Heart J. 1992;123:774–781.
50. Nellessen U, Schnittger I, Appleton CP, Masuyama T, Bolger A,
Fischell TA, Tye T, Popp RL. Transesophageal two-dimensional
echocardiography and color Doppler flow velocity mapping in the
evaluation of cardiac valve prostheses. Circulation. 1988;78:848–
855.
27
51. Ali AS, Trivedi V, Lesch M. Culture-negative endocarditis: a
historical review and 1990s update. Prog Cardiovasc Dis.
1994;37:149–160.
52. Hoen B, Selton-Suty C, Lacassin F, Etienne J, Briancon S, Leport
C, Canton P. Infective endocarditis in patients with negative blood
cultures: analysis of 88 cases from a one-year nationwide survey in
France. Clin Infect Dis. 1995;20:501–506.
53. Tunkel AR, Kaye D. Endocarditis with negative blood cultures. N
Engl J Med. 1992;326:1215–1217.
54. DeCastro S, Magni G, Beni S, Cartoni D, Fiorelli M, Venditti M,
Schwartz SL, Fedele F, Pandian NG. Role of transthoracic and
transesophageal echocardiography in predicting embolic events in
patients with active infective endocarditis involving native cardiac
valves. Am J Cardiol. 1997;80:1030–1034.
55. Blumberg EA, Karalis DA, Chandrasekaran K, Wahl JM, Vilaro J,
Covalesky VA, Mintz GS. Endocarditis-associated paravalvular
abscesses: do clinical parameters predict the presence of abscess?
Chest. 1995;107:898–903.
56. Fernicola DJ, Roberts WC. Frequency of ring abscess and cuspal
infection in active infective endocarditis involving bioprosthetic
valves. Am J Cardiol. 1993;72:314–323.
57. Carpenter JL. Perivalvular extension of infection in patients with
infectious endocarditis. Rev Infect Dis. 1991;13:127–138.
58. Leung DY, Cranney GB, Hopkins AP, Walsh WF. Role of
transoesophageal echocardiography in the diagnosis and
management of aortic root abscesses. Br Heart J. 1994;72:175–181
59. Tsang TS, Barnes ME, Hayes SN, Freeman WK, Dearani JA,
Butler SL, et al. Clinical and echocardiographic characteristics of
significant pericardial effusions following cardiothoracic surgery
and outcomes of echo-guided pericardiocentesis for management:
Mayo Clinic experience, 1979-1998. Chest. Aug 1999;116(2):322-
31
60. Hoit BD. Pericardial disease and pericardial tamponade. Crit Care
Med. Aug 2007;35(8 Suppl):S355-6462.
28
61. Karia DH, Xing YQ, Kuvin JT, Nesser HJ, Pandian NG. Recent
role of imaging in the diagnosis of pericardial disease. Curr
Cardiol Rep. Jan 2002;4(1):33-40.
62. Imazio M, Bobbio M, Cecchi E, Demarie D, Demichelis B, Pomari
F, et al. Colchicine in addition to conventional therapy for acute
pericarditis: results of the COlchicine for acute PEricarditis
(COPE) trial. Circulation. Sep 27 2005;112(13):2012-6.
63. Allen KB, Faber LP, Warren WH. Pericardial effusion: subxiphoid
pericardiostomy versus percutaneous catheter drainage. Ann
Thorac Surg. Feb 1999;67(2):437-40
64. Artom G, Koren-Morag N, Spodick DH, Brucato A, Guindo J,
Bayes-de-Luna A, et al. Pretreatment with corticosteroids
attenuates the efficacy of colchicine in preventing recurrent
pericarditis: a multi-centre all-case analysis. Eur Heart
J. Apr 2005;26(7):723-7.
65. Bonnefoy E, Godon P, Kirkorian G, Fatemi M, Chevalier P,
Touboul P. Serum cardiac troponin I and ST-segment elevation in
patients with acute pericarditis. Eur Heart
J. May 2000;21(10):832-6.
66. Braunwald E, ed. Heart Disease: A Textbook of Cardiovascular
Medicine. Philadelphia: WB Saunders Company; 1997:1478-96.
67. Cheitlin MD, Alpert JS, Armstrong WF. ACC/AHA Guidelines for
the Clinical Application of Echocardiography. A report of the
American College of Cardiology/American Heart Association Task
Force on Practice Guidelines (Committee on Clinical Application
of Echocardiography). Developed in coll. Circulation. Mar
18 1997;95(6):1686-744.
68. Tsang TS, Oh JK, Seward JB. Diagnosis and management of
cardiac tamponade in the era of echocardiography. Clin
Cardiol. Jul 1999;22(7):446-52. Walensky P. Pericardial
diseases. In: Linhart JW, Joyner CR, eds. Diagnostic
Echocardiography. St. Louis, Mo: Mosby-Year Book; 1982:109.
29
69. Chong HH, Plotnick GD. Pericardial effusion and tamponade:
evaluation, imaging modalities, and management. Compr
Ther. Jul 1995;21(7):378-85.
70. Eisenberg MJ, de Romeral LM, Heidenreich PA. The diagnosis of
pericardial effusion and cardiac tamponade by 12-lead ECG. A
technology assessment. Chest. Aug 1996;110(2):318-24
71. Fagan SM, Chan KL. Pericardiocentesis: blind no more! şeditorial;
commentţ. Chest. Aug 1999;116(2):275-6.
72. Feigenbaum, H.Echocardiography 1994.5th ed.Philadelphia:Lea &
Febiger; 556-74
73. Flores RM, Jaklitsch MT, DeCamp MM Jr. Video-assisted thoracic
surgery pericardial resection for effusive disease. Chest Surg Clin
N Am. Nov 1998;8(4):835-51.
74. Guberman BA, Fowler NO, Engel PJ. Cardiac tamponade in
medical patients. Circulation. Sep 1981;64(3):633-40.
75. Pankuweit S, Ristic AD, Seferovic PM, Maisch B. Bacterial
pericarditis: diagnosis and management. Am J Cardiovasc
Drugs. 2005;5(2):103-12.
76. Ilan Y, Oren R, Ben-Chetrit E. Etiology, treatment, and prognosis
of large pericardial effusions. A study of 34
patients. Chest. Oct 1991;100(4):985-7.
77. Imazio M, Demichelis B, Parrini I, et al. Day-hospital treatment of
acute pericarditis: a management program for outpatient therapy. J
Am Coll Cardiol. Mar 17 2004;43(6):1042-6.
78. Kasper D, Branunwald E, Fauci A, et al. Harrison's Principles of
Internal Medicine. 16th ed. McGraw-Hill Professional; 2005:1414-
1420.
79. Kimberly RP. Treatment. Corticosteroids and anti-inflammatory
drugs. Rheum Dis Clin North Am. Apr 1988;14(1):203-21
80. Kocheril AG, Luttmann C, Sadaniantz A. Pneumococcal
pericarditis successfully treatedwith catheter drainage and
intravenous antibiotics. Cathet Cardiovasc
Diagn. Dec 1991;24(4):286-7.
30
81. Lange RA, Hillis LD. Clinical practice. Acute pericarditis. N Engl
J Med. Nov 18 2004;351(21):2195-202.
82. Little WC, Freeman GL.Pericardial disease.Circulation. Mar
28 2006;113(12):1622- 32
83. Maisch B. Pericardial diseases, with a focus on etiology,
pathogenesis, pathophysiology, new diagnostic imaging methods,
and treatment. Curr Opin Cardiol. May 1994;9(3):379-88
84. Mercé J, Sagristà-Sauleda J, Permanyer-Miralda G, Evangelista A,
Soler-Soler J. Correlation between clinical and Doppler
echocardiographic findings in patients with moderate and large
pericardial effusion: implications for the diagnosis of cardiac
tamponade. Am Heart J. Oct 1999;138(4 Pt 1):759-64.
85. Meyers DG, Bagin RG, Levene JF. Electrocardiographic changes
in pericardial effusion. Chest. Nov 1993;104(5):1422-6
86. Naqvi TZ, Huynh HK. A new window of opportunity in
echocardiography. J Am Soc Echocardiogr. May 2006;19(5):569-
77.
87. Nugue O, Millaire A, Porte H. Pericardioscopy in the etiologic
diagnosis of pericardial effusion in 141 consecutive
patients. Circulation. Oct 1 1996;94(7):1635-41
88. Pankuweit S, Ristic AD, Seferovic PM, Maisch B. Bacterial
pericarditis: diagnosis and management. Am J Cardiovasc
Drugs. 2005;5(2):103-12.
89. Spodick DH. Acute pericarditis: current concepts and
practice. JAMA. Mar 5 2003;289(9):1150-3.
90. Spodick DH. The technique of pericardiocentesis. When to perform
it and how to minimizecomplications. J Crit
Illn. Nov 1995;10(11):807-12.
91. Almirall J, Bolibar I, Balanzo X, Gonzalez Aspa J, Rajas O,
Rodriguez de Castro F, Huertas MC, Borderias L, Cabello FJ, et
al. Impact of initial antibiotic choice on mortality from
pneumococcal pneumonia. Eur Respir J. May 2006;27(5):1010-9
92. Balleste CR, Gonzalez G, Ramirez-Ronda CH, Saavedra S,
Alvarez L, Arroyo E, et al. Potentially serious infections in the
31
aging person: diagnosis, treatment and prevention. P R Health Sci
J. Mar 2004;23(1):19-24
93. Buising KL, Thursky KA, Black JF, MacGregor L, Street AC,
Kennedy MP, et al. A prospective comparison of severity scores
for identifying patients with severe community acquired
pneumonia: reconsidering what is meant by severe
pneumonia. Thorax. May 2006;61(5):419-24
94. Coope R. Diseases of the Chest. Edinburgh, UK: E&S
Livingstone; 1944.
95. Corley DE, Kirtland SH, Winterbauer RH, Hammar SP, Dail DH,
Bauermeister DE, et al. Reproducibility of the histologic diagnosis
of pneumonia among a panel of four pathologists: analysis of a
gold standard. Chest. Aug 1997;112(2):458-65.
96. Davydov L, Ebert SC, Restino M, Gardner M, Bedenkop G,
Uchida KM, et al. Prospective evaluation of the treatment and
outcome of community-acquired pneumonia according to the
Pneumonia Severity Index in VHA hospitals. Diagn Microbiol
Infect Dis. Apr 2006;54(4):267-75
97. Domínguez AA, Arango MV, Torres A. Treatment failure in
patients with ventilator-associated pneumonia. Semin Respir Crit
Care Med. Feb 2006;27(1):104-14
98. Feikin DR, Schuchat A, Kolczak M, Barrett NL, Harrison LH,
Lefkowitz L, et al. Mortality from invasive pneumococcal
pneumonia in the era of antibiotic resistance, 1995-1997. Am J
Public Health. Feb 2000;90(2):223-9.
99. Fine MJ, Smith MA, Carson CA, Mutha SS, Sankey SS, Weissfeld
LA, et al. Prognosis and outcomes of patients with community-
acquired pneumonia. A meta-analysis. JAMA. Jan
10 1996;275(2):134-41
100. Garibaldi RA. Epidemiology of community-acquired
respiratory tract infections in adults. Incidence, etiology, and
impact. Am J Med. Jun 28 1985;78(6B):32-7.
101. Hilf M, Yu VL, Sharp J, Zuravleff JJ, Korvick JA, Muder
RR. Antibiotic therapy for Pseudomonas aeruginosa bacteremia:
32
outcome correlations in a prospective study of 200 patients. Am J
Med. Nov 1989;87(5):540-6.
102. Kirtland SH, Corley DE, Winterbauer RH, Springmeyer
SC, Casey KR, Hampson NB, et al. The diagnosis of ventilator-
associated pneumonia: a comparison of histologic, microbiologic,
and clinical criteria. Chest. Aug 1997;112(2):445-57.
103. Kollef MH, Ward S. The influence of mini-BAL cultures
on patient outcomes: implications for the antibiotic management of
ventilator-associated pneumonia. Chest. Feb 1998;113(2):412-20.
104. Kollef MH, Micek ST. Methicillin-resistant
Staphylococcus aureus: a new community-acquired
pathogen?. Curr Opin Infect Dis. Apr 2006;19(2):161-8.
105. Lednicky JA, Rayner JO. Uncommon respiratory
pathogens. Curr Opin Pulm Med. May 2006;12(3):235-9
106. Lutfiyya MN, Henley E, Chang LF, Reyburn
SW. Diagnosis and treatment of community-acquired
pneumonia. Am Fam Physician. Feb 1 2006;73(3):442-50
107. Marrie TJ. Pneumococcal pneumonia: epidemiology and
clinical features. Semin Respir Infect. Sep 1999;14(3):227-36
108. Marrie TJ, Lau CY, Wheeler SL, Wong CJ, Vandervoort
MK, Feagan BG. A controlled trial of a critical pathway for
treatment of community-acquired pneumonia. CAPITAL Study
Investigators. Community-Acquired Pneumonia Intervention Trial
Assessing Levofloxacin. JAMA. Feb 9 2000;283(6):749-55.
109. Marshall DA, McGeer A, Gough J. Impact of antibiotic
administrative restrictions on trends in antibiotic resistance. Can J
Public Health. Mar-Apr 2006;97(2):126-31
110. Marshall DA, McGeer A, Gough J, Grootendorst P,
Buitendyk M, Simonyi S, et al. Impact of antibiotic administrative
restrictions on trends in antibiotic resistance. Can J Public
Health. Mar-Apr 2006;97(2):126-31.
111. Meduri GU, Johanson WG Jr. International Consensus
Conference: clinical investigation of ventilator-associated
33
pneumonia. Introduction. Chest. Nov 1992;102(5 Suppl 1):551S-
552S.
112. Miyashita N, Matsushima T, Oka M, Japanese Respiratory
Society. The JRS guidelines for the management of community-
acquired pneumonia in adults: an update and new
recommendations. Intern Med. 2006;45(7):419-28.
113. Mortensen EM, Restrepo MI, Anzueto A, Pugh J. The
impact of empiric antimicrobial therapy with a beta-lactam and
fluoroquinolone on mortality for patients hospitalized with severe
pneumonia. Crit Care. Dec 6 2005;10(1):R8.
114. Niederman MS, Bass JB Jr, Campbell GD, Fein AM,
Grossman RF, Mandell LA, et al. Guidelines for the initial
management of adults with community-acquired pneumonia:
diagnosis, assessment of severity, and initial antimicrobial therapy.
American Thoracic Society. Medical Section of the American Lung
Association. Am Rev Respir Dis. Nov 1993;148(5):1418-26.
115. Niederman MS. Community-acquired pneumonia: a North
American perspective. Chest. Mar 1998;113(3 Suppl):179S-182S.
116. Ortqvist A, Hedlund J, Kalin M. Streptococcus
pneumoniae:epidemiology, risk factors, and clinical features. Semin
Respir Crit Care Med. Dec 2005;26(6):563-74.
117. Read RC. Evidence-based medicine: empiric antibiotic
therapy in community-acquired pneumonia. J
Infect. Nov 1999;39(3):171-8.
118. Restrepo MI, Mortensen EM, Pugh JA, Anzueto A. COPD
is associated with increased mortality in patients with community-
acquired pneumonia. Eur Respir J. Aug 2006;28(2):346-51.
119. de Roux A, Cavalcanti M, Marcos MA, Garcia E, Ewig S,
Mensa J, et al. Impact of alcohol abuse in the etiology and severity
of community-acquired pneumonia. Chest. May 2006;129(5):1219-
25
120. Allewelt M, Schuler P, Bolcskei PL. Ampicillin plus
sulbactam vs clindamycin plus/- cephalosporin for the treatment of
34
aspiration pneumonia and primary lung abscess. Clin Microbiol
Infect. Feb 2004;10(2):163-70
121. Appelbaum PC, Spangler SK, Jacobs MR. Beta-lactamase
production and susceptibilities to amoxicillin, amoxicillin-
clavulanate, ticarcillin, ticarcillin-clavulanate, cefoxitin, imipenem,
and metronidazole of 320 non-Bacteroides fragilis Bacteroides
isolates and 129 fusobacteria from 28 U.S. Antimicrob Agents
Chemother. Aug 1990;34(8):1546-50.
122. Bartlett JG, Gorbach SL, Tally FP. Bacteriology and
treatment of primary lung abscess. Am Rev Respir
Dis. May 1974;109(5):510-8
123. Bartlett JG, Finegold SM. Anaerobic infections of the lung
and pleural space. Am Rev Respir Dis. Jul 1974;110(1):56-77
124. Finegold SM, George WL, Mulligan ME. Anaerobic
infections. Part II. Dis Mon. Nov 1985;31(11):1-97
125. Finegold SM, Rolfe RD. Susceptibility testing of anaerobic
bacteria. Diagn Microbiol Infect Dis. Mar 1983;1(1):33-40
126. Herth F, Ernst A, Becker HD. Endoscopic drainage of lung
abscesses: technique and outcome. Chest. Apr 2005;127(4):1378-
81.
127. Hirshberg B, Sklair-Levi M, Nir-Paz R. Factors predicting
mortality of patients with lung
abscess. Chest. Mar 1999;115(3):746-50
128. Mansharamani N, Balachandran D, Delaney D. Lung
abscess in adults: clinical comparison of immunocompromised to
non-immunocompromised patients. Respir
Med. Mar 2002;96(3):178-85.
129. Mansharamani NG, Koziel H. Chronic lung sepsis: lung
abscess, bronchiectasis, and empyema. Curr Opin Pulm
Med. May 2003;9(3):181-5.
130. Perlino CA. Metronidazole vs clindamycin treatment of
anaerobic pulmonary infection. Failure of metronidazole
therapy. Arch Intern Med. Oct 1981;141(11):1424-7
35
131. Pohlson EC, McNamara JJ, Char C. Lung abscess: a
changing pattern of the disease. Am J Surg. Jul 1985;150(1):97-
101.
132. Sanders CV, Hanna BJ, Lewis AC. Metronidazole in the
treatment of anaerobic infections. Am Rev Respir
Dis. Aug 1979;120(2):337-43.
133. Sosenko A, Glassroth J. Fiberoptic bronchoscopy in the
evaluation of lung abscesses. Chest. Apr 1985;87(4):489-94.
134. Stark DD, Federle MP, Goodman PC. Differentiating lung
abscess and empyema: radiography and computed
tomography. AJR Am J Roentgenol. Jul 1983;141(1):163-7.
135. Wali SO, Shugaeri A, Samman YS. Percutaneous drainage
of pyogenic lung abscess. Scand J Infect Dis. 2002;34(9):673-9.
136. Weissberg D. Percutaneous drainage of lung
abscess. Thorac Cardiovasc Surg. Feb 1984;87(2):308-
12Williford ME, Godwin JD. Computed tomography of lung
abscess and empyema. Radiol Clin North Am. Sep 1983;21(3):575-
83
137. Arnon R, Ruzal-Shapiro C, Salen E: Eikenella corrodens: a
rare pathogen in a polymicrobial hepatic abscess in an adolescent.
Clin Pediatr (Phila) 1999 Jul; 38(7): 429-32
138. D, Tyson GS, Branum MA: Hepatic abscess. Changes in
etiology, diagnosis, and management. Ann Surg 1990 Dec; 212(6):
655-62
139. Bleck TP, Greenlee JE. Mandell GL, et al. Principles and
Practice of Infectious Diseases. New York: Churchill
Livingstone; 2000:1028-1031.….
140. Johannsen EC, Sifri CD, Madoff LC: Pyogenic liver
abscesses. Infect Dis Clin North Am 2000 Sep; 14(3): 547-63, vii
141. Kar P, Kapoor S, Jain A: Pyogenic liver abscess: aetiology,
clinical manifestations and management. Trop Gastroenterol 1998
Oct-Dec; 19(4): 136-40 Gheorghe Dorobat , Carmen Mihaela
Dorobat.Urgente medicale in medicina dentara.Tehnopres-Iasi
2004
36
142. Chiotan M. – Boli infecţioase . Ed.Naţional -1999
143. Dimitriu St.M,Luca.V – Curs de boli infecţioase,IMF-Iaşi
1986.
144. Lederman ER, Crum NF: Pyogenic liver abscess with a
focus on Klebsiella pneumoniae as a primary pathogen: an
emerging disease with unique clinical characteristics. Am J
Gastroenterol 2005 Feb; 100(2): 322-31 Dragan M.Actualitati in
boli infectioase,Ed.Viata medicala romaneasca 1998
145. Duca E,Duca M . Microbiologie medicală, Ed. Didactică şi
Pedagogică 1979
146. Mogoş Ghe. Mică enciclopedie de boli interne –
Ed.ştiinţifică şi enciclopedică Bucureşti , 1986
147. Buiuc Dumitru , Microbiologie clinică, Ed. Didactică şi
pedagogică RA , Bucureşti 1998.
148. Pope IM, Poston CJ: Pyogenic liver abscess. Surgery of the
Liver and Biliary Tract 2000; 1135-1145.
149. Rahimian J, Wilson T, Oram V: Pyogenic liver abscess:
recent trends in etiology and mortality. Clin Infect Dis 2004 Dec 1;
39(11): 1654-9
150. Yang DM, Kim HN, Kang JH: Complications of pyogenic
hepatic abscess: computed tomography and clinical features. J
Comput Assist Tomogr 2004 May-Jun; 28(3): 311-7 Sands KE,
Bates DW, Lanken PN et al. Epidemiology of sepsis syndrome in 8
academic medical centers. JAMA 1997;278:234–40.
151. Angus DC. Epidemiology of severe sepsis in the United
States: analysis of incidence, outcome, and associated costs of care.
Crit Care Med 2001;29:1303–10.
152. Wheeler AP, Bernard GR. Treating patients with severe
sepsis. N Engl J Med 1999;340:207–14.
153. Tslotou AG, Sakorafas GH, Anagnostopoulos G, Bramis J.
Septic shock; current pathogenetic concepts from a clinical
perspective. Med Sci Monit. 2005 Mar;11(3):RA76-85.
37
154. Martin GS, Mannino DM, Eaton S, Moss M. The
epidemiology of sepsis in the United States from 1979 through
2000. N Engl J Med. 2003 Apr 17;348(16):1546-54
155. Brook I, Frazier EH: Microbiology of liver and spleen
abscesses. J Med Microbiol 1998 Dec; 47(12): 1075-80
156. Changchien CS, Tsai TL, Hu TH, et al: Sonographic
patterns of splenic abscess: an analysis of 34 proven cases. Abdom
Imaging 2002 Nov-Dec; 27(6): 739-45
157. Cheesbrough JS, Jones EW, Finch RG: The management of
splenic abscess. Q J Med 1985 Oct; 57(222): 653-7
158. Chiang IS, Lin TJ, Chiang IC, Tsai MS: Splenic abscesses:
review of 29 cases. Kaohsiung J Med Sci 2003 Oct; 19(10): 510-5
159. Phillips GS, Radosevich MD, Lipsett PA: Splenic abscess:
another look at an old disease. Arch Surg 1997 Dec; 132(12):
1331-5; discussion 1335-6
160. Thanos L, Dailiana T, Papaioannou G, et al: Percutaneous
CT-guided drainage of splenic abscess. AJR Am J Roentgenol
2002 Sep; 179(3): 629-32
161. Buxhofer V, Ruckser R, Kier P, et al: Successful treatment
of invasive mould infection affecting lung and brain in an adult
suffering from acute leukaemia. Eur J Haematol 2001 Aug; 67(2):
128-32
162. Chang L, Miller BL, McBride D: Brain lesions in patients
with AIDS: H-1 MR spectroscopy. Radiology 1995 Nov; 197(2):
525-31
163. Desprechins B, Stadnik T, Koerts G: Use of diffusion-
weighted MR imaging in differential diagnosis between
intracerebral necrotic tumors and cerebral abscesses. AJNR Am J
Neuroradiol 1999 Aug; 20(7): 1252-7
164. Enzmann DR, Britt RH, Placone R: Staging of human brain
abscess by computed tomography. Radiology 1983 Mar; 146(3):
703-8
165. Jones NS, Walker JL, Bassi S, et al: The intracranial
complications of rhinosinusitis: can they be prevented?
38
Laryngoscope 2002 Jan; 112(1): 59-63
166. Mishra AM, Gupta RK, Saksena S: Biological correlates of
diffusivity in brain abscess. Magn Reson Med 2005 Oct; 54(4):
878-85
167. Rozmanic V, Ahel V, Dessardo S, et al: Sonographic
detection of multiple brain abscesses in a newborn with IgA
deficiency. J Clin Ultrasound 2001 Oct; 29(8): 479-81
168. Strowitzki M, Schwerdtfeger K, Steudel WI: Ultrasound-
guided aspiration of brain abscesses through a single burr hole.
Minim Invasive Neurosurg 2001 Sep; 44(3): 135-40
169. Su TM, Lin YC, Lu CH, et al: Streptococcal brain abscess:
analysis of clinical features in 20 patients. Surg Neurol 2001 Sep;
56(3): 189-94
170. Teixeira J, Zimmerman RA, Haselgrove JC, et al: Diffusion
imaging in pediatric central nervous system infections.
Neuroradiology 2001 Dec; 43(12): 1031-9
171. Harris LF, Haws FP, Triplett JN Jr, Maccubbin
DA. Subdural empyema and epidural abscess: recent experience in
a community hospital. South Med J. Oct 1987;80(10):1254-8
172. Germiller JA, Monin DL, Sparano AM, Tom
LW. Intracranial complications of sinusitis in children and
adolescents and their outcomes. Arch Otolaryngol Head Neck
Surg. Sep 2006;132(9):969-76.
173. Woods CR Jr. Brain abscess and other intracranial
suppurative complications. Adv Pediatr Infect Dis. 1995;10:41-
79. 175.
174. Kraus M, Shelef I, Niv A, Kaplan DM. The vein of Labbe
masquerading as an epidural abscess. J Laryngol
Otol. Aug 2007;121(8):e12.
175. Brook I, Friedman EM. Intracranial complications of
sinusitis in children. A sequela of periapical abscess. Ann Otol
Rhinol Laryngol. Jan-Feb 1982;91(1 Pt 1):41-3.
39
176. Durand B, Poje C, Dias M. Sinusitis-associated epidural
abscess presenting as posterior scalp abscess--a case report. Int J
Pediatr Otorhinolaryngol. Mar 1 1998;43(2):147-51.
177. Gallagher RM, Gross CW, Phillips CD. Suppurative
intracranial complications of
sinusitis. Laryngoscope. Nov 1998;108(11 Pt 1):1635-42.
178. Gil-Carcedo LM, Izquierdo JM, Gonzalez M. Intracranial
complications of frontal sinusitis. A report of two cases. J Laryngol
Otol. Sep 1984;98(9):941-5.
179. Gower D, McGuirt WF. Intracranial complications of acute
and chronic infectious ear disease: a problem still with
us. Laryngoscope. Aug 1983;93(8):1028-33.
180. Angelescu Mircea ,Ghid practic de antibioticoterapie
,Editura medicala Bucuresti 1988
181. Anderson K.L. Is Bacterial Resistance to Antibiotics an
Appropriate Example of Evolutionary Change? CRSQ Vol. 41 No.
4 pp.318-326 March 2005.
182. Andersson, D.I. and B.R. Levin. 1999. The biological cost
of antibiotic resistance. Current Opinion in Microbiology 2:489-
493.
183. Alekshun M.N. and S.B. Levy. 1999. The mar regulon:
multiple resistance to antibiotics..End other toxic chemicals.
Trends in Microbiology 7:410-412.
184. Cirz RT, Chin JK, Andes DR, de Crécy-Lagard V, Craig
WA, Romesberg FE (2005). « Inhibition of mutation and combating
the evolution of antibiotic resistance". PLoS Biol. 3 (6): e176. doi :
10,137/journal .pbio.0030176.PMID 15869329.
185. De E., A. Baslé, M. Jaquinod, N. Saint, M.Malléa, G.
Molle and J.-M Pagès 2001. A new mechanism of antibiotic
resistance in Enterobacteriaceae induced by a structural
modification of the major porin. Molecular Microbiology 41:189-
198.20. .
186. Boyle-Vavra S, Daum RS (2007). "Community-acquired
methicillin-resistant Staphylococcus aureus: the role of Panton-
40
Valentine leukocidin". Lab. Invest. 87 (1): 3–9.
doi:1038/labinvest.3700501.PMID 17146447
187. Enright M., P. Zawadski, P. Pickerill and C.G. Dowson.
1998. Molecular evolution of rifampicin resistance in
Streptococcus pneumoniae. Microb Drug Resist 4:65-70.
188. Gale E.F., E. Cundliffe, P.E. Reynolds, M.H. Richmond
and M.J. Waring. 1981. The Molecular Basis of Antibiotic Action.
John Wiley & Sons, New York.
189. German-Fattal. Michelle. Bacterial Resistance; Changing
clinical practice. Editorial. Publ. Univ. de Pharmacie; Paris XI,
2005.
190. Gómez L.R. 1998. Evolution of bacterial resistance to
antibiotics during the last three decades. International
Microbiology 1:279- 284.
191. Gustafsson I., O. Cars, D.I. Andersson. 2003. Fitness of
antibiotic resistant Staphylococcus epidermidis assessed by
competition on the skin of human Volunteers. J Antimicrob
Chemother 52; 258-263.
192. Hans-Jörg L., F. Notka, M. Metze, et all 2000.
Antimicrobial Agents and Chemotherapy 44:1.865-1.868.
193. Heddle J. and A. Maxwell. 2002. Quinolonebinding pocket
of DNAgyrase: role of ryB. Antimicrobial Agents and
Chemotherapy 46:1.805-1.815.
194. Johnson G.B. 2000. The Living World. McGraw-Hill, New
York.18. Lenski R.E. 1998. Bacterial evolution and the cost of
antibiotic resistance. International Microbiology 1:265-270.
195. Nikaido R. 2003. Current Opinions Microb. 21.Mortlock
R.P 1984.Microorganisms as Model Systems for Study-ing
Evolution. Plenum Press, New York.
196. Okusu H., D. Ma and H. Nikaido. 1996. AcrAB efflux
pump plays a major role in the Antibiotic resistance phenotype of
Escherichia coli multiple-resistance (Mar) mutants.
41
197. Penrose E. 1998. Bacterial resistance to antibiotics - a case
of un-natural selection. Creation Research Society Quarterly 35:76-
83.
198. Streinu-Cercel Adrian ,Antibioticoterapia între uz şi abuz ,
Medfam 2006.
199. Snyder L. and W. Champness. 2003. Molecular Genetics of
Bacteria. ASM Press,Washington, DC.
200. Angus DC, Linde-Zwirble WT, Lidicker J, Clermont G,
Carcillo J, Pinsky MR. Epidemiology of severe sepsis in the United
States: analysis of incidence, autcome, And associated costs of
care. Crit Care Med 2001;29:1303-10.
201. Murphy SL. Deaths: final data for 1998. National vital
statistics report. Vol. 48. No.
202. Hyattsville, Md.: National Center for Health Statistics,
2000. (DHHS publication no. (PHS) 2000-1120 0-0487.)
203. Bone RC, Balk RA, Cerra FB, et al. Definitions for sepsis
and organ failure and guidelines for the use of innovative therapies
in sepsis. Chest 1992;101:1644-55.
204. Warren HS. Strategies for the treatment of sepsis. N Engl J
Med 1997;336:952-3.
205. Zeni F, Freeman BF, Natanson C. Antiinflammatory
therapies to treat sepsis and septic shock: a reassessment. Crit Care
Med 1997;25:1095-100.
206. Natanson C, Hoffman WD, Suffredini AF, Eichacker PQ,
Danner RL. Selected treatment strategies for septic shock based on
proposed mechanisms of pathogenesis. Ann Intern Med
1994;120:771-83.
207. Oberholzer A, Oberholzer C, Moldawer LL. Sepsis
syndromes: understanding the role of innate and acquired
immunity. Shock 2001;16:83-96.
208. Ertel W, Kremer J-P, Kenney J, et al Downregulation of
proinflammatory cytokine release in whole blood from septic
patients. Blood 1995;85:1341-7.
42
Elisabeta-Otilia Benea, Cristina Popescu, Gabriel- Adrian Popescu , Ghidul
Angelescu, Terapie antimicrobiană, Editura Medicală, Bucureşti 2005.
43
ARTICOLE PUBLICATE
1. Cossette Laura Capraru, Carmen Dorobat, Norina Consuela Forna
Aspecte de interferenta intre patologia virala si manifestarile orale
Revista medico-chirurgicală, vol. 114, nr.2 ,2010, pag. 381-385;
2. Cossette Laura Capraru, Carmen Dorobat, Norina Consuela Forna
Ringworm infections with oral eclat Proceedings of the Romanian
Academy, vol. 12, Issue 1 , 2010, pag. 61-64.