• METODA- DRUM SAU CALE DE URMAT ÎN ACTIVITATEA COMUNA A EDUCATORULUI ŞI EDUCAŢIILOR, PENTRU ÎNDEPLINIREA SCOPURILOR ÎNVÂŢAMÂNTULUI, ADICĂ PENTRU INFORMAREA ŞI FORMAREA EDUCAŢIILOR.

• METODA DE ÎNVĂŢĂMÂNT- REPREZINTĂ O ENTITATE MAI CUPRINZĂTOARE, ÎN TIMP CE PROCEDEUL ESTE FIE DOAR O PARTE ALCĂTUITOARE A METODEI, FIE UN ELEMENT DE SPRIJIN, FIE UN MODEL CONCRET DE VALORIFICARE A METODEI.

SISTEMUL METODELOR DE ÎNVĂŢĂMÂNT

I. METODE DE PREDARE-ASIMILARE

- tradiţionale: expunerea didactică, conversaţia didactică, demonstraţia, observaţia,lucrul cu manualul, exerciţiul.

- de dată mai recentă:algoritmizarea, modelarea, problematizarea, instruirea programată etc.

II. METODE DE EVALUARE

- de verificare:

- tradiţionale:verificare orală curentă, verificare scrisă curentă.

- de dată mai recentă:verificare la şfârşit de capitol.

- de apreciere:

- apreciere verbală şi apreciere din notă.

EXPUNEREA DIDACTICĂ

Metoda expunerii constă din prezentarea verbală monologată a unui volum de informaţie, de către educator către educaţi.

În funcţie de vârsta elevilor şi de experienţa lor de viaţă, poate îmbrăca mai multe variante: povestirea, explicaţia, prelegerea şcolară.

– Constă din prezentarea informaţiei sub formă descriptivă sau narativă, respectând ordonarea în timp sau în spaţiu a obiectelor, fenomenelor, evenimentelor.

– explicaţiile ocupă un loc secundar în raport cu prezentarea faptelor.

– Este forma de expunere în care ,, predomină argumentarea raţională”, făcându-şi loc deja problemele de lămurit, teoremele, regulile, legile ştiinţifice.

– explicaţia are şi ea la bază anumite raţiuni: elevul a acumulat o experienţă faptică suficientă, simţind nevoia să-i fie lămurită în amănunt; tendinţa dominantă a vârstei începe să fie aceea de cunoaştere a tabloului cauzal dinamic al lumii.

– Reprezintă forma de expunere în cadrul căreia informaţia este prezentată ca o succesiune de idei, teorii, interpretări de fapte separate, în scopul unificării lor într-un tot.

– Importanţa utilizării metodei expunerii în general reiese din faptul că, pe de o parte, scurtează timpul însuşirii de către elevi a culturii multimilenare a omenirii, ceea ce prin metode bazate pe descoperire ar fi mult mai dificil; pe de altă parte, ea constituie o ocazie permanentă pentru educatori de a oferi educatului un model de ordonare, închegare, argumentare, sistematizare a informaţiei di diverse domenii.

Conversaţia didactică

• Este motoda de învăţământ constând din valorificarea didactică a întrebărilor şi răspunsurilor.

• Este o metodă tot verbală, ca şi expunerea, dar mai activă decât aceasta.

Coversaţia euristică• Euristică este concepută pentru a conduce

la ,,descoperirea” a ceva nou pentru elev (gr. evriskein- a găsi, a descoperi).

• Se mai poate numi şi conversaţie socratică.• Se prezintă sub forma unor serii legate de întrebări şi

răspunsuri la finle cărora să rezulte ca o concluzie adevăru sau noutatea pentru elevul antrenat în procesul învăţării.

• Conversaţia euristică are şi o formulă specifică de desfăşurare. Întrebările şi răspunsurile se încheagă în serii compacte, fiecare nouă întrebare avându-şi punctul de plecare în răspunsul anterior.

Conversaţia examinatoare (catehetică)

• Are ca funcţie principală constatarea nivelului la care se află cunoştinţele elevului la un moment dat.

• Se deosebeşte de cea euristică, în sensul că nu mai este obligatorie constituirea în sisteme sau lanţuri sau serii ale întrebărilor şi răspunsurilor.

• Rolul ei de bază este acela de examinare a elevului.

• Condiţia necesară şi suficientă a conversaţiei didactice se concretizează în câteva cerinţe privind calităţile întrebărilor şi ale răspunsurilor.

CaliCalităţi ale întrebărilortăţi ale întrebărilor

– Să fie formulate corect, atât sub aspect gramatical, cât şi logic;

– Să fie precise;– Întrebarea să aibă concizie convenabilă şi să se refere la

un conţinut limitat;– Întrebările să fie de o varietate suficientă;– Întrebarea să fie asociată cu timpul de gândire;– Pe timpul formulării răspunsului, se intervine în caz de

greşeli mari ale elevului;– Mai întâi să se formuleze întrebarea şi să adreseze

întregii clase;– Nu sunt indicate întrebările voit eronate.

Calităţile răspunsuluiCalităţile răspunsului

– Să aibă întotdeauna corectitudinea gramaticală şi logică necesară;

– Răspunsul să acopere sfera întrebării;– Să vizeze conţinutul esenţial al întrebării;– Să aibă concizia cea mai convenabilă;– Răspunsul să fie prezentat într-o propoziţie sau frază

încheiată;– Să evite formulările fragmentare, sacadate.

Metoda demonstraţieiMetoda demonstraţiei

• Lat. ,,demonstro-demonstrare”-> a arăta, a înfăţişa.

• Este o metodă de predare-învăţare, în cadrul căreia mesajul de transmis către elev se cuprinde într-un obiect concret, o acţiune concretă sau substituitele lor.

• S-ar putea delimita 5 forme de demonstraţie relativ distincte, în funcţie de mijlocul pe care se bazează fiecare: demonstraţia cu obiecte de stare naturalădemonstraţia cu obiecte de stare naturală;; demonstraţia cu acţiunidemonstraţia cu acţiuni;; demonstraţia cu demonstraţia cu substitutele obiectelor, fenomenelor, acţiunilorsubstitutele obiectelor, fenomenelor, acţiunilor;; demonstraţia de tip combinatdemonstraţia de tip combinat;; demonstraţia cu demonstraţia cu mijloacele tehnice.mijloacele tehnice.

• Demonstraţia cu obiecteDemonstraţia cu obiecte– Caracteristica ei este aceea că sursa

principală a informaţiei elevului constă dintr-un obiect natural (roci, seminţe, plante, substanţe chimice).

– Avantajul acestei forme de demonstraţie este că imprimă o notă deosebit de convingătoare, dată fiind evidenţa faptelor constatate de elevi în acest fel.

• Demonstraţia cu acţiuniDemonstraţia cu acţiuni

– Când sursa cunoaşterii pentru elev este o acţiune pe care educatorul i-o arată, iar ţinta de realizat este transformarea acţiunii respective într-o deprindere, avem de a face cu demonstraţia cu acţiuni.

• Demonstraţia cu substituteDemonstraţia cu substitute– Substitutele sunt materialele confecţionate

sau preparate, putând sta adesea mai uşor la îndemâna educatorului.

– Substitutele se înfăţişează sub mai multe variante concrete: planşe, hărţi, fotografii, materiale tridimensionale: machete, corpuri geometrice.

• Demonstraţia combinatăDemonstraţia combinată– Există anumite combinaţii demonstrative:

» Demonstraţia prin experienţe -> reprezintă combinaţia dintre demonstraţia cu obiecte şi cea cu acţiuni;

» Demonstraţia prin desen didactic -> se concretizează în efectuarea desenului de către educator în faţa elevilor, aceştia desenând în paralel cu el. Scopul: însuşirea informaţiei elevului, formarea deprinderii lui de a reda grafic.

• Demonstraţia cu mijloace tehniceDemonstraţia cu mijloace tehnice

–Există şi o formă aparte de demonstraţie, care îşi datorează separarea de toate celelalte sprijinirii ei pe mijloacele tehnice: mijloacele audio, video, audio-vizuale;

Metoda observăriiMetoda observării

• Constă în urmărirea sistematică de către elev a obiectelor şi fenomenelor ce constituie conţinutul învăţării, în scopul surprinderii însuşirilor semnificative ale acestora;

• Observarea reprezintă una dintre metodele de învăţare prin cercetare şi descoperire.

Lucrul cu manualulLucrul cu manualul

• Metodă didactică în cadrul căreia învăţarea are ca sursă esenţială şi ca instrument de formare a elevului cartea şcolară sau alte surse similare.

• Lectura este o materie instrument de care fiecare se serveşte o viaţă întreagă;

Metoda exerciţiuluiMetoda exerciţiului

• Este executarea repetată şi conştientă a unei acţiuni în vederea însuşirii practice a unui model dat de acţiune sau îmbunătăţirii unei performanţe;

• Exerciţiul nu se limitează doar la formarea deprinderilor, ci vizează în acelaşi timp consolidarea unor cunoştinţe.

• Exerciţiile pot fi grupate în funcţie de cel puţin două criterii:– După formă;– După scopul şi complexitatea lor.

• După formă:» Orale » Scrise» Practice

• După complexitate şi scop:» Exerciţii de introducere într-un model dat sau

exerciţii introductive;» Exerciţii de însuşire sau consolidare a modelului

dat;» Exerciţii de legare a cunoştinţelor şi deprinderilor

mai vechi cu cele noi;» Exerciţii de creaţie sau euristice.

Problematizarea Problematizarea

• Este denumită şi predarea prin rezolvare de probleme/ predarea prin rezolvare productivă de probleme.

• O metodă didactică ce constă din punerea în faţa elevului a unor dificultăţi create în mod deliberat, în depăşirea cărora, prin efortul propriu, elevul învaţă ceva nou.

• Aplicarea problematizării nu este posibilă însă în orice împrejurări. Iată câteva condiţii strict obligatorii:

– Existenţa unui fond aperceptiv suficient al elevului;– Dozarea dificultăţilor;– Alegerea celui mai potrivit moment pentru problematizare;– Existenţa interesului de a rezolva problema;– Un efectiv nu prea mare în clasă;– Evitarea supraîncărcării.