un inger cu aripi frante

8/14/2019 Un Inger Cu Aripi Frante

http://slidepdf.com/reader/full/un-inger-cu-aripi-frante 1/13

Un inger cu aripi frante.....

sâmbătă, 11 iulie 2009

. Kinetoterapia lăuzei

Programul kinetoterapeutic postpartum îşi propune refacerea estetică a organismuluifemeii, în special a musculaturii ce menţine un aliniament postural corect, refacerea perineului (dacă acesta a avut de suferit) şi refacerea dezechilibrelor musculare de dupăsarcină. Efectul psihic benefic este dat de faptul că femeia ştie că poate beneficia de orefacere uşoară şi completă după naştere (1).Lehuzele ce vor beneficia de kinetoterapie vor fi împărţite în două grupe:• Lehuze care nu prezintă afectări anatomofuncţionale şi au testul muscular 3 sau maimare;• Lehuze cu diferite afecţiuni, care vor beneficia de programe recuperatoriiindividualizate.Pentru prima categorie programul kinetic este împărţit în două perioade, a lehuziei propriu-zise (10 zile) şi lehuziei tardive (30 de zile).

Obiectivele sunt:profilaxia trombozelor şi¬refacerea muşchilor diafragmei pelvine.¬

Programul kinetic în lehuzia propriu-zisă :

Ziua 1: exerciţii de respiraţie diafragmatică, apoi costală inferioară, medie şi superioară,apoi lehuza execută contracţia musculaturii abdominale şi perineale, pe toată durataexecuţiei bazinul fiind menţinut în poziţie delordozată;ziua 2: programul din ziua 1 + exerciţii de membre superioare şi inferioare executate lentşi alternativ;ziua 3: programul din ziua 2 + masaj ale membrelor inferioare la care se adaugă însuşireatehnicii de oprire a jetului urinar în timpul micţiunii;ziua 4: programul din ziua 3 + răsuciri de trunchi şi exerciţii pentru gât şi coloană,executate din poziţia şezând;ziua 5: programul din ziua 4, cu accent pe exerciţii destinate muşchilor perineali,executate din decubit dorsal, cu genunchii flectaţi şi tălpile pe sol;ziua 6: programul din ziua 5 + exerciţii pentru muşchii abdominali, coloana vertebrală(din decubit dorsal, şezând, ortostatism);în ziua a 7-a se reiau exerciţiile anterioare, cu accent pe cele de aliniere a coloaneivertebrale (1).

În lehuzia tardivă este indicat un program kinetic ce cuprinde variante de mers şialergare, exerciţii pentru aliniamentul postural, muşchii abdominali, cei ai diafragmei

http://uningercuaripilerupte.blogspot.com/

http://uningercuaripilerupte.blogspot.com/2009/07/kinetoterapia-lauzei.html


http://uningercuaripilerupte.blogspot.com/2009/07/kinetoterapia-lauzei.html



uro-genitale, exerciţii pentru muşchii spatelui, braţelor şi picioarelor, combinate cuexerciţii de relaxare musculară. Se poate relua practicarea unui sport



Kinetoterapia lăuzei cu perineotomie (epiziotomie)

În scopul evitării ruperii perineului, sfincterului anal şi a rectului, se poate efectua încursul perioadei de expulzie a fătului o perineotomie oblică (secţionarea oblică aţesuturilor perineale). Cel mai frecvent se efectuează în dreapta, iar dintre muşchiiregiunii sunt lezaţi ridicătorii anali. Operaţia are caracter profilactic, vindecarea făcându-se fără consecinţe funcţionale, spre deosebire de o ruptură cu margini anfractuoase amusculaturii perineale.Operaţia este indicată în caz de disgravidie, travaliu prelungit, diferite boli asociatesarcinii, afecţiuni fetale (3).

Obiective:ameliorarea durerilor;¬îmbunătăţirea respiraţiei;¬profilaxia trombozelor;¬îmbunătăţirea respiraţiei;¬refacerea musculaturii pelvi-oerineale;¬obţinerea unui aliniament postural corect;¬îmbunătăţirea rezistenţei la efort.¬

Pentru recuperarea postoperatorie lăuza va urma un program kinetic ce va ţine cont deurmătoarele indicaţii metodice:- şedinţa de kinetoterapie începe cu efectuarea unui masaj stimulant;

- nu se lucrează pe fond dureros;- exerciţiile se execută înainte de masă sau la două ore postprandial;- se întrerup exerciţiile dacă apar oboseală, dispnee, metroragie;- se evită exerciţiile cu îngreuiere;- în primele trei zile se execută exerciţii de conştientizare a contracţiei muşchilor pelvi- perineali iar din a 4-a zi se încep exerciţiile Kegel;- se vor alterna efortul şi relaxarea, programul încheiindu-se cu o şedinţă de relaxare.


http://uningercuaripilerupte.blogspot.com/2009/07/kinetoterapia-lauzei-cu-perineotomie.html


http://uningercuaripilerupte.blogspot.com/2009/07/kinetoterapia-lauzei-cu-perineotomie.html



Program kinetic pentru lăuza cu epiziotomie

Prima zi: lăuza stă în pat cu picioarele apropiate, se fac evaluările şi testul tusei. Dacă programul kinetic nu prezintă contraindicaţii se fac exerciţii de reeducare a respiraţiei din

decubit dorsal, cu genunchii flectaţi şi din poziţie delordozată. Se mai poate face masaj, presopunctură. Se pot efectua şi exerciţii uşoare, în următoarea ordine: exerciţii deîncălzire, exerciţii de respiraţie abdominală, exerciţii de respiraţie toracică, exerciţii derespiraţie completă. Se încearcă adoptarea decubitului ventral, acesta favorizândeliminarea lohiilor. Trecerea din decubitul dorsal în decubitul lateral se va face astfel: plecând din decubit dorsal, se flectează membrul inferior opus direcţiei rostogolirii şimembrul superior homolateral se adduce peste trunchi, cu cotul flectat şi palma sprijinită pe saltea în dreptul toracelui; apoi se schimbă poziţia în decubit lateral prin adducţiacoapsei flectate şi împingere în braţe. Urmează trecerea din decubit dorsal în decubitventral: prin rostogolire, se trece din decubit dorsal în decubit lateral, se extinde membrulinferior şi apoi se ajunge în decubit ventral.

A doua zi: se efectuează programul din prima zi, adăugându-se apoi exerciţii de activarea circulaţiei, exerciţiu de înclinare laterală din decubit dorsal cu genunchii îndoiţi,exerciţiu pentru prevenirea aplatizării bolţii plantare, tehnica de relaxare Macagno,exerciţiu de conştientizare a diferenţei dintre starea de contracţie şi cea de relaxare amusculaturii pelviperineale, exerciţiu de respiraţie.Se învaţă ridicarea în şezut la marginea patului: din decubit dorsal cu membrelesuperioare abduse şi flectate din cot, cu genunchii flectaţi şi tălpile aşezate pe pat seîndreaptă mâna corespunzătoare direcţiei în care care se efectuează mişcarea de ridicarespre şoldul contralateral concomitent cu înclinarea genunchilor spre direcţia de ridicare.Apoi pacienta se ridică apucând marginea patului şi împingând în mâini, simultan cucoborârea gambelor şi rotaţia pe şoldul dinspre marginea patului, astfel încât şezutul să

fie adus spre marginea patului. Membrul inferior opus este addus astfel încât să îlîncrucişeze pe celălalt.Ridicarea în ortostatism: se porneşte din aşezat pe un şold cu membrul inferior addus peste celălalt, ridicarea efectuându-se prin împingere în braţe.În această zi femeia se ridică, merge puţin cu paşi mici, se îngrijeşte de igiena personală.Se pot în cerca metode de relaxare (Schultze sau Jacobson).A treia zi: se efectuează programul din ziua precedentă la care se adaugă gimnasticaBurger, un exerciţiu de încălzire cu distensie perineală indirectă, exerciţiile Kegel dindecubit lateral şi decubit ventral, exerciţii uşoare de streching, un exerciţiu de tonifiere amusculaturii abdominale, un exerciţiu de tonifiere a musculaturii posturale.A patra zi: se face programul din ziua precedentă la care se adaugă exerciţii pentrumuşchii adductori ai şoldului, exerciţii de autocontrol postural, exerciţii pentru tonifiereatricepsului sural şi pentru prevenirea platfusului, exerciţii pentru tonifierea musculaturii pelviperineale executate din decubit dorsal, decubit lateral, decubit ventral, un exerciţiudestinat asuplizării coloanei vertebrale, conştientizarea posturii corecte şi mers pe jos 400m., ca antrenament la efort.A cincea zi: se adaugă la exerciţiile din ziua precedentă un exerciţiu de distensie perineală combinat cu educarea respiraţiei, exerciţii Kegel pentru reeducarea planşeului pelviperineal, un exerciţiu pentru tonifierea muşchilor abdominali superiori, un exerciţiu



pentru tonifierea muşchilor extensori cervicali şi dorsali, exerciţii pentru muşchii fesieri,exerciţii pentru muşchii lanţului triplei extensii, conştientizarea aliniamentului posturalcorect iar ca antrenament la efort – 500 m. mers plus urcarea şi coborârea unui etaj.A şasea zi: programul din ziua precedentă, plus: exerciţi Kegel pentru musculatura pelviperineală, un exerciţiu pentru adductorii scapulei şi pentru musculatura extensoare

cervico-dorsală, un exerciţiu pentru asuplizarea muşchilor trunchiului, a tricepsului sural,tibialului anterior, musculaturii plantare, iar ca antrenament de efort - mers de voie. Seface o evaluare finală a aliniamentului posturali şi o testare a muşchilor perineali (3).

Indicaţii metodice:din a doua¬ zi, odată cu efectuarea primilor paşi de către lăuză, creşte progresiv durata

de timp în care aceasta adoptă poziţii înalte (sedestatism, ortostatism – plimbări);adoptarea poziţiei aşezat se face treptat, devenind uzuală atunci când ajunge să fie

comodă.¬



Kinetoterapia lehuzei cu simfizioloză (relaxarea dureroasă a simfizelorpelviene)

În timpul gravidităţii este secretat un hormon placentar- relaxina.Datorită lui şi în mai mică măsură hormonilor corticosuprarenalieni, are loc o imbibiţieapoasă la la nivelul tuturor articulaţiilor şi mai ales la nivelul articulaţiilor bazinului(simfiza pubiană, articulaţia sacroiliacă, însoţită de relaxarea acestora. Această laxitatearticulară permite o uşoară mărire a diametrelor obstetricale în cursul naşterii.Atunci când modificările morfofuncţionale produse la nivelul simfizelor pelviene sunt pronunţate, are loc relaxarea dureroasă a acestora, datorită ramolirii (înmuierii)cartilagiilor.La producerea acestui fenome intervine şi hipocalcemia (este puisat calciul dinorganismul matern). Din acest motiv un important rol profilactic îl are aportul de calciuadecvat perioadei gravidităţii şi suplimentarea cu vitaminele C şi D.Simfizioloza se manifestă clinic prin dureri la nivelul articulaţiilor bazinului, musculaturiilombare, feselor, coapselor, plicilor inghinale, şi prin mobilitatea redusă la nivelul


http://uningercuaripilerupte.blogspot.com/2009/07/kinetoterapia-lehuzei-cu-simfizioloza.html







membrelor inferioare. Durerile sunt exacerbate în cursul mersului.Această simptomatologie devine manifestă fie în trimestrul III de sarcină fie în lăuzaimediată sau propriu-zisă. Dacă afecţiunea apare în cursul gravidităţii evoluează spreagravare. În caz că apare în timpul lăuziei evoluţia este spre vindecare, proces care serealizează în mai multe săptămâni.

Examinatorul constată distanţarea anormală a oaselor pubiene.Provocarea durerilor se mai poate face prin lovirea trohanterilor sau prin îndepărtareacrestelor iliace. La stabilirea diagnosticuliui poate contribui şi semnul lui Boudin: pacienta adoptă poziţia stand depărtat iar examinatorul introduce indexul în vagin, cu faţa palmară pe marginea inferioară a simfizei pubiene; în timpul mersului pe loc se percepefrecarea oaselor pubiene, uneori putându-se percepe chiar cracmente.Diagnosticul diferenţial vizează în special iminenţa de naştere prematură, nevralgiasciatică sau lombo-abdominală.Conduita terapeutică constă în purtarea centurii trohanteriene sau chiar a unui bandajgipsat, profilaxia osteomalaciei, precum şi instituirea unui program kinetic adecvat (3).

Obiectivele programului kinetic:reeducarea respiraţiei, cu accent pe respiraţia costală şi pe cea diafragmatică;¬îmbunătăţirea cirulaţiei sangvine;¬tonifierea musculaturii pelviperineale şi lombare;¬redobândirea mobilităţii coxo-femurale normale şi reeducarea mersului.¬



Kinetoterapia lehuzei după operaţia cezariană

Se vor efectua exerciţii uşoare, mobilizarea fiind precoce. Execuţia va fi lentă şi cuamplitudine mare. La apariţia durerii, exerciţiile se vor opri, la fel şi la apariţia oboselii.

Obiective:ameliorarea durerii;¬tonifierea musculaturii abdomenului şi implicit a presei abdominale şi a digestiei;¬tonifierea musculaturii planşeului pelviperineal;¬profilaxia aderenţelor abdominale;¬reducerea ţesutului adipos;¬îmbunătăţirea stării psihice.¬


http://uningercuaripilerupte.blogspot.com/2009/07/kinetoterapia-lehuzei-dupa-operatia.html


http://uningercuaripilerupte.blogspot.com/2009/07/kinetoterapia-lehuzei-dupa-operatia.html



Indicaţii metodice:1. Vor fi utilizate contracţii izometrice urmate de relaxări, precum şi exerciţii libere;2. Se poate asocia masajul;3. Se va face gimnastică respiratorie, cu acţiune selectivă asupra inspiraţiei şi expiraţiei,dar şi asupra raportului celor două faze;

4. Este recomandată gimnastica abdominală, ce va cuprinde exerciţii de “membreinferioare pe trunchi”, “cap pe trunchi”, “trunchi pe membrele inferioare”, dar numaidupă vindecarea completă a cicatricei operatorii;5. Se recomandă exerciţii adresate diafragmului, trunchiului şi membrelor inferioare, şimai ales reeducarea pelviperineală prin exerciţii Kegel. Reeducarea planşeului pelviperineal se poate face şi printr-o serie de exerciţii executate prin tuşeu vaginal(kinetoterapeutul va purta mănuşi chirurgicale şi este obligatoriu acordul pacientei):a) se pun în tensiune muşchii diafragmei urogenitale prin apăsare în jos şi îndărăt;întindrea cu putere în jos a acestei musculaturi (strech reflexul) determină un reflexmiotatic de întindere (contracţia reflexă a muşchilor planşeului pelvin); b) pacienta fiind în poziţie ginecologică, se introduc profund indexul şi mediusul în

vagin, îndepărtându-le apoi: se fac contracţii împotriva rezistenţei timp de 6 sec, cu pauzede 12 sec, 3 serii a câte 20 de repetări. Concomitent se fac şi exerciţii respiratorii.6. Relaxare Jacobson;7. Masajul, realizat prin efleuraj, fricţiune, frământat, tapotament, vibraţii. Efleurajul şivibraţia, efectuate în regiunea plăgii cicatriceale, deasupra pansamentului, amelioreazădurerea.

Program kinetic al lăuzei după operaţia cezariană

Ziua 1 - mişcări din articulaţiile membrelor, pentru activarea circulaţiei;

Ziua 2 - exerciţiile din ziua 1 plus:- exerciţii Kegel executate dintr-o poziţie comodă;- exerciţii de încălzire, executate din decubit dorsal;- exerciţii de respiraţie toracică.În cursul acestei zile lăuza se ridică din pat şi face câţiva paşi.Ziua 3 - exerciţiile din ziua 2 plus:- exerciţii de respiraţie abdominală;- exerciţii de respiraţie completă.Ziua 4 - exerciţiile din ziua 3 plus:- exerciţii de încălzire din poziţiile: decubit dorsal, decubit lateral şi din sedestatism lamarginea patului- exerciţii pentru musculatura abductoare a şoldului, executate din decubit lateral, cugenunchii flectaţi;- din sedestatism la marginea patului, cu genunchii uşor flectaţi, se execută exerciţii pentru muşchii plantari.Ziua 5 - exerciţiile din ziua 4 plus:- exerciţii de încălzire efectuate din ortostatism;- exerciţii de stretching efectuate din decubit lateral;- exerciţii de reeducare a planşeului pelviperineal;



- autocontrol postural.Ziua 6 – în această zi are loc externarea, dar lăuza continuă exerciţiile precedente fie ladomiciliu fie, mai bine, la sala de kinetoterapie (3).Din experienţa noastră rezultatele obţinute prin kinetoterapia practicată la domiciliu suntcomparabile din punct de vedere al calitaţii recuperării cu cele obţinute la sala de fitness

(5).



Bazele Kinetoterapiei

Obiective:Studiind acest capitol un kinetoterapeut trebuie:· să cunoască structura si funcŃiile aparatelor si sistemelor organismului uman;· să înŃeleagă relatiile morfo-functionale si mecanismele care generează si sustincapacitatea de miscare ca factor de relationare cu mediul;· să fie în măsură să formuleze o explicatie si o descriere coerentă, stiintifică si în detaliua oricărui act motric.

Continut:1.1. Bazele anatomice si biomecanice ale kinetoterapiei1.1.1.Anatomia aparatului locomotor 1.1.2. Biomecanica aparatului locomotor 1.1.3. Anatomia sistemului nervos central1.1.4. Anatomia organelor interne1.2. Bazele fiziologice ale kinetoterapiei1.2.1.Fiziologia generală1.2.2.Fiziologia efortului1.3. NoŃiuni de kinetologie1.3.1. NoŃiuni. Terminologie

1.3.2. Bazele generale ale miscăriiCuvinte cheie: anatomie, fiziologie, biomecanică, kinetologie.1.1. Bazele anatomice si biomecanice ale kinetoterapiei1.1.1. Anatomia aparatului locomotor Referitor la acŃiunile unui singur muschi se vizează:- actiunea sa principală si acŃiunile secundare;- dacă e uni-, bi- sau pluriarticular cu posibilitatea de a fi într-una din articulatii muschimotori


http://uningercuaripilerupte.blogspot.com/2009/07/bazele-kinetoterapiei.html


http://uningercuaripilerupte.blogspot.com/2009/07/bazele-kinetoterapiei.html



principali, iar în alte articulatii muschi motori secundari;- actiunea dinamică a muschiului cu posibilitatea inversării punctului fix (se specificăcontractia dinamică cu punct fix pe unul din oasele articulare si ce anume actiune serealizează prin aceastăcontracŃie);

- vizualizarea actiunii muschiului în lungul axului de miscare (Ex: dorim să stabilim dacămuschiul este flexor sau extensor; se priveste articulatia/articulatiile respectivă în lungulaxului transversal - dinlateral în acest caz; se stabileste punctul fix si implicit segmentul liber; se scurteazămuschiul si se stabileste sensul de deplasare a segmentului liber).Ca metode de abordare sintetico-analitice recomandăm întocmirea schemei de actiune amuschiului o dată în varianta descriptivă si apoi în varianta superschematică (segmentereprezentate prin drepte, segmentul fix, axe articulare prin vectori, punctul fix si direcŃiade scurtare). Pe baza schematizării se oferă posibilitatea realizării pârghieiosteomusculare cu analiza elementelor acestei pârghii. Aceastăanaliză va permite deducerea clară a motivelor pentru care un muschi este mai „bun”

flexor, extensor,abductor etc, într-o anumită articulatie decât un alt muschi cu aceeasi actiune sau de ce unmuschi este motor principal si nu secundar precum si a particularitătilor biofunctionale cediferentiază muschii motori principali de cei secundari cu aceeasi actiune; se permiteastfel o ierarhizare chiar în cadrul muschilor motori principali sau secundari cu aceeasiactiune.Odată cu asimilarea actiunilor musculare apare evidentă notiunea de muschi sau grupemuscular agoniste sau antagoniste, dar se subliniază aspectul conform căruia doi muschiantagonisti pot actiona sinergic în realizarea unei anumite acŃiuni, acest sinergism fiinddat de finalitatea acŃiunii pentru care cei doi muschi antagonisti acŃionează, fapt usor evidentiabil în cazul activitătii statice. În cazul muschilor cu incidente variabile fată de

axele de miscare există posibilitatea ca doi muschi să actioneze în acelasi sens într-un plan, dar să fie antagonisti în ceea ce priveste cuplurile de miscări executate într-un alt plan de acesti doi muschi (Ex: ambii muschi sunt flexori dar unul este adductor, iar altulabductor). Urmează apoiactiunea statică a muschiului ce se realizează prin contractia izometrică a acestuia siimportanta acestei actiuni: Ce se realizează? Ce stabilizează? Ce postură fixează? Când seîntâmplă?Finalitatea acestui tip de abordare, după parcurgerea tuturor articulatiilor si a muschilor motori, este de a se avea o imagine de ansamblu clară asupra posibilitătilor de realizare amiscărilor în articulatii, a muschilor motori principali si secundari, a posibilitătii supliniriiactiunii muschilor efectori principali de către muschii secundari, a rolului acestor muschiîn dinamică, locomoŃie, statică si postură cu sansa elaborării prin modelele schematicearătate mai sus, a lanturilor cinematice, a implicării musculoarticulare în realizarea poziziilor, miscărilor, exercitiilor, etc.Ca modalitate de asimilare recomandăm studierea pe segmente (nu topografică): oaselece formează suprafetele articulare, articulatiile dintre oase si muschii ce actionează înacea articulatie.1.1.1.1. Osteologie – situarea osului, tipul său, orientarea lui, elemente descriptiveinsistându-se pe suprafetele articulare si pe elementele articulare ce servesc ca insertie de



origine sau terminatie pentru muschi, raporturile vasculo-nervoase importante întraumatisme.1.1.1.2. Miologie – regiunea din care face parte muschiul, insertia de origine, direcŃiafibrelor musculare fată de principalele axe de miscare, articulatia sau articulatiile pestecare trece, insertia terminală, actiunile muschiului rezultate din direcŃia sa faŃă de axe

cu întocmirea schemei de actiune si analiza pârghiei, inervatia muschilor (nerv, plex,neuromer). Se specifică raporturile cele mai importante.Sugerăm abordarea duală: o dată cu regiunea din care face parte si apoi prin prismaacŃiunilor sale(Ex: muschiul adductor mare ca muschi al regiunii mediale a coapsei apoi ca extensor principal, adductor principal, flexor secundar, rotator etc).AcŃiunea muschilor se interpretează nu numai ca miscare de rotatie în jurul axelor, fiindimportant si momentul în care intervine contracŃia statică sau dinamică cu punctul fix peunul din oase (segmente) în locomotie, statică, postură, precum si finalitatea acesteimiscări (Ex: contractia dinamică a gluteului mijlociu si mic cu punct fix pe femur

realizează abductia pelvisului, adică înclinarea sa de parteamembrului de sprijin cu importantă în mers si deducerea posibilitătilor de suplinire aacestei miscări prin actiunea altor muschi abductori ai coapsei: poate tensorul? poatefasciculele superioare ale gluteului mare?).În abordarea regională a musculaturii un plus de înŃelegere si gândire analitică aduce prezentarea tabelară a muschilor incluzându-se în aceste tabele denumirea musculară,regiunea din care fac parte, originea, terminaŃia, acŃiunile muschilor si inervaŃia.1.1.1.3. Artrologie – cuprinde denumirea articulatiei si ce oase sunt articulate. Tipularticulatiei din punct de vedere functional (sinartroze, amfiartroze sau diartroze precum sidupă tesutul de legătură în cazul sinartrozelor).Diartrozele – vor fi clasificate după numărul gradului de libertate si după forma

suprafetei articulare (trohleară, trohoidă, condiliană, selară, sferoidală). Urmeazădescrierea suprafeŃelor articulare, a mijloacelor de unire, congruenŃă si alunecare.SubîmpărŃirea funcŃională a unor articulatii unitare ca morfologie si localizare este unelement important pentru abordarea prin prisma miscărilor.1.1.1.4. Angiologie si nervi – considerăm utilă cunoasterea arterelor si venelor ce nutrescmuschii si articulatiile, iar în ceea ce priveste inervatia este esentială cunoastereaorganizării sistemului nervos periferic: plexurile (cervical, brahial, lombar si sacral - subaspectul modului de constituire), a ramurilor colaterale si terminale cu teritoriu motor si senzitiv mergându-se retrograd de la unmuschi la neuromerele de origine a nervilor. Astfel se pot identifica si nivelul medular al posibilei leziuni si se pot explica modificările particulare din parezele periferice sieventualele variante de suplinire a muschilor paralizali cunoscându-se muschii sinergici.Utilă este cunoasterea circulatiei limfatice cunoscându-se principalele grupe de ganglionilimfatici si traiectul drenajului limfatic al membrelor, trunchiului, regiunii cervicale si acapului.1.1.2. Biomecanica aparatului locomotor 1.1.2.1. Principiile mecanicii newtonienePrincipiul inerŃiei (Kepler): un corp îsi mentine starea de repaus sau de miscare rectilinieuniformă atâta timp cât asupra lui nu actionează alte corpuri care să-i schimbe această



stare.Dificultatea de a misca un obiect depinde atât de masa obiectului, cât si de viteza pe caredorim să o atingem. Produsul acestor doi parametri reprezintă cantitatea de miscare sauimpulsul (p). Formulavariatiei impulsului este p = m x v, unde m = masa corpului, v = variatia vitezei, respectiv

vfinală –vinitială)Forta este cauza modificării stării de repaus sau miscare a unui corp. După efecteleinduse, putem vorbi despre forte statice sau dinamice.A doua lege a lui Newton sau principiul fundamental al dinamicii: dacă o fortă (F)actionează asupra unui corp, ea imprimă acestuia o acceleratie (a), a cărei mărime este proportională cu forta, având aceeasi directie si acelasi sens (F = m x a). Unitatea demăsură este Newtonul (N); un newton este egal cumărimea fortei care aplicată unui corp cu masa de 1 kg îi imprimă acestuia o acceleraŃiede 1 m/s2. În kinetologie se foloseste si unitatea de măsură pentru fortă de kilogram fortă(1 kgf = 9,81 N).Forta este egală cu variatia impulsului raportată la intervalul de timp.Rezultă deci că miscarea corpului depinde nu numai de forŃa aplicată asupra lui, ci si de

durata de aplicare a acestei forŃe. Impulsuleste mărimea fizică ce arată efectul fortei aplicate în timp (p = F x t).Principiul acŃiunii si reacŃiunii: dacă un corp actionează asupra altui corp cu o fortă,numită actiune, cel de-al doilea corp actionează asupra primului cu o fortă egală în modulsi opusă ca sens, numită reactiune (Ex: dacă facem o săritură am exercitat o fortă -actiuneasupra solului-, iar acesta va răspunde cuo reactiune).1.1.2.2. Caracteristicile unei foteForta este un vector si are: mărime, directie, sens, punct de aplicatie. O fortă estereprezentată printr-o săgeată care indică directia si sensul ei de actiune si câteodată simărimea ei. Ca orice vectori, fortele pot fi compuse sau descompuse. Dacă două sau mai

multe forte actionează simultan asupra unui punct material, efectul lor asupra acelui punct este acelasi cu al unei forte unice, numite rezultanta lor.Descompunerea unei forte se realizează invers compunerii sale. Este întotdeauna posibilsă înlocuim o fortă prin două componente care produc acelasi efect.Asupra oricărui sistem pot actiona forte externe (din exteriorul sistemului) si forte interne(din interiorul sistemului).Fortele externe - sunt fortele ce actionează asupra unui sistem din exteriorul sistemului;

cele de care se tine cont în activitatea fizică sunt: gravitatia, reactia solului, forta defrecare, rezistenta mediului, forta de inertie.

Forte interne - sunt fortele ce actionează asupra unui sistem din interiorul său; cele decare se tine cont în activitatea fizică sunt: forta de contact articular, fortele tendoanelor sia ligamentelor, forta musculară, presiunea intraabdominală, forta elastică.1.1.2.3. Pârghii În fizică, pârghia este o bară rigidă, care se poate roti în jurul unui punctde sprijin (S) si asupra căreia actionează: forta care trebuie învinsă (fortă rezistentă - R) siforta cu ajutorul căreia este învinsă forta rezistentă (forta activă - F). Muschii actioneazăca forte active în cadrul aparatului locomotor, producând miscările prin deplasareaoaselor pe care se inseră. Astfel, muschii si oasele alcătuiesc în biomecanică lanturimobile, care se comportă ca sisteme complexe de pârghii. Pârghiile osoase, biologice,sunt formate de două oase vecine, articulate mobil si legate printr-un muschi. La o



pârghie, se disting trei elemente:11- punctul de sprijin (S) sau fulcrum-ul (F) reprezintă axa biomecanică a miscării;- forta de rezistenŃă (R) este dată de greutatea corpului sau a segmentului care sedeplasează si la care se

poate adăuga greutatea sarcinii de mobilizat;- forta activă (F) este dată de muschiul care realizează miscarea.Dreptele perpendiculare pe vectorii forŃă si rezistenŃă si care trec prin punctul de sprijin- fulcrum(S) reprezintă distanŃele directe si se numesc brate (ale fortelor respective). Din punct devedere mecanic, o pârghie este în echilibru când: F x a = R x b , unde F = – forta activă. a= bratul fortei, R = rezistenta, b = bratul rezistentei.Pârghiile au rolul de a transmite miscarea, mărind eficienta ei (adică amplificarea fortei,vitezei sau deplasării, eventual schimbarea directiei miscării sau contrabalansarea ei).Fig. 1. Elementele unei pârghiiPârghiile de gradul I – pârghii de echilibru; Fsi R sunt aplicate de o parte si de alta a axei

de rotatie si actionează în acelasi sens. (Ex: capul în echilibru pe coloana vertebrală)Pârghiile de gradul II – pârghii de fortă; F si R sunt aplicate de aceeasi parte a axei derotatie; Feste aplicată la mai mare distantă fată de axa de rotatie decât R; F si R actionează în sensuri opuse; în general, toate miscările în care părŃile distale sunt fixateîn exterior folosesc avantajele pârghiilor de gradul II: (Ex: ridicarea pe vârfuri din stând).Pârghiile de gradul III – pârghii de viteză; F si R sunt aplicate de aceeasi parte a axei derotatie; F este aplicată mai aproape fată de axa de rotatie decât R; F si R actionează însensuri opuse (Ex: flexia ncotului).1.1.2.4. Statica articularăImportante si esentiale probleme de statică sunt la nivelul coloanei vertebrale,genunchiului, piciorului, iar în general la nivelul tuturor articulatiilor portante.

La nivelul coloanei vertebrale se doresc cunoscute: tipurile de tinută, echilibru intrinsec siextrinsec, rolul componentelor musculare în functia statică dar si dinamică a coloaneivertebrale si evidentierea rolului discurilor intervertebrale si a ligamentelor anterioare si posterioare a coloanei vertebrale. Se impune cunoasterea axelor biomecanice detransmitere a fortelor, care pot diferi de axeleanatomice. La nivelul genunchiului se ridică problemele legate de modul de repartitie agreutătii pe cele 2 glene tibiale, de presiunile si contrapresiunile exercitate asupra platoului tibial si asupra condililor femurali, interes prezentând si pârghiile formate lanivelul genunchiului si „închise” de ligamentelecolaterale.Stabilitatea articulatiei talo-crurale trebuie înteleasă prin rolul diferit ce revin în realizareaacesteia,pe de o parte morfologiei structurilor osoase, iar pe de altă parte ligamentelor articulare. La nivelul piciorului, statica poate fi aprofundată cunoscând modul de formaresi structura boltii plantare, stâlpii si arcurile acesteia, modul în care arcurile suntsustinute, precum si modul de distributie a greutătii la nivelul piciorului, făcându-se apoidistinctia din punct de vedere static si dinamic dintre antepicior si postpicior.1.1.2.5. Biodinamica articulară survine ca un corolar după parcurgerea în ordine acapitolelor osoase, articulatii, muschi si contine: miscările posibile prin structuraarticulatiei, definirea axelor de miscare pe unde trec ele si eventualele repere anatomice,



definirea miscărilor la modul general si tinându-F Rab F Fulcrumse cont de segmentele articulare ce se deplasează, amplitudinea miscării - conditionată în principal de forma suprafeŃei articulare.Analiza biomecanică a mersuluiDesi obisnuită pentru om, această miscare este foarte complexă, realizându-se cu un

randament maxim si cu un consum energetic minim. Mersul, ca „bipedalism alternativ“,este o miscare ciclică, realizată prin ducerea succesivă a unui picior înaintea celuilalt,fiecare dintre cele 2 membre inferioare având pe rând functia de propulsor si de suport(există un sprijin permanent al corpului pe sol, fie prin intermediul unui picior - perioadasprijinului unilateral – fie cu ambele picioare- perioada sprijinului bilateral). În timpulsprijinului unilateral, un picior susŃine greutatea corpului si este numit picior de sprijin, iar celălalt se numeste picior oscilant sau pendulant. În mersul normal, pentru un membru, 60% din durata unui ciclude mers este reprezentată de sprijin si 40% de balans.Momentul în care piciorul oscilant se află în dreptul celui de sprijin se numeste momentulverticalei si el împarte pasul în: pas posterior si pas anterior.

Unitatea funcŃională în mers este reprezentată de pasul dublu (ciclu de pasi) –totalitateamiscărilor efectuate între două sprijiniri succesive ale aceluiasi picior; el este alcătuit din2 pasi simpli. Lungimea pasului dublu se măsoară de la călcâiul primului pas la vârfulcelui de al doilea pas, iar cea a pasuluisimplu de la călcâiul piciorului de contact cu solul la vârful piciorului de impulsie. Numărul de pasi executati pe unitatea de timp (minut) se numeste cadentă (frecventă).Kinematica mersului este în strânsă corelaŃie cu consumul energetic; acesta determinăaparitia oboselii în mers, fiind în raport de proporŃionalitate directă cu amplitudineamiscărilor centrului de greutate pe verticală si pe orizontală.Miscările determinante ale mersului sunt: rotaŃia pelvisului, înclinarea pelvisului, flexiagenunchiului, miscarea piciorului, deplasarea laterală a pelvisului. Desigur că în mers se

produc si alte miscări, ale trunchiului, capului, balansul braŃelor, dar acestea nudetermină kinematica mersului, ci doar o urmează.În functie de momentele de sprijin si balans se disting 4 faze ale mersului (în fiecare dinele analizându-se situatia unghiurilor articulare în care se află ambele membreinferioare):- Faza 1: faza de amortizare compusă din contactul initial (atacul cu talonul) si încărcareatine până la momentul verticalei.- Faza 2: momentul verticalei piciorului de sprijin sau sprijinul median; durează foarte putin; centrul de greutate are poziŃia cea mai înaltă si se deplasează usor spre piciorul desprijin.- Faza 3: desprinderea de pe sol a piciorului sau faza de impulsie; durează până laridicarea piciorului de pe sol; centrul de greutate este la nivelul cel mai coborât; spresfârsitul fazei, datorită impulsului dat de piciorul de sprijin, corpul este împins spreînainte si în sus, iar membrul de sprijin va deveni picior oscilant.- Faza 4: oscilatia sau balansarea; cunoscută si sub denumirea de al doilea sprijinunilateral este subîmpărtită în oscilatia iniială (posterioară), oscilatia de mijloc si ceaterminală (anterioară).Kinetica mersului - studiază fortele musculare care realizeazămiscările corpului necesare acestei activităti.

un inger cu aripi frante

Documents