Umor matematic

David Hilbert vorbind despre un elev al său spunea: "El a devenit poet. Pentru matematică avea puţină imaginaţie".

Într-o noapte Blaise Pascal avea o groaznică durere de dinţi. A întrebuinţat totul pentru potolirea durerilor, dar în zadar. Atunci s-a ocupat de studiul cicloidei, descoperindu-i o serie de proprietăţi, ca să constate în final că durerea de dinţi a dispărut.

Marele matematician rus A. A. Marcov, fiind întrebat ce este matematica, a răspuns: "Matematica este ceea cu ce se ocupă Gauss, Cebâşev, Leapunov şi eu".

Vorbind despre feciorul său, David Hilbert spunea: "Aptitudinile matematice el le-a moştenit de la mamă-sa, iar restul de la mine".

În timpul uneia dintre prelegerile sale, David Hilbert spunea:– Fiecare om posedă un anumit orizont. Când se îngustează şi devine infinit de mic, el se transformă în punct şi atunci omul zice: "Acesta este punctul meu de vedere".

Odată Hilbert, împreună cu soţia sa, a organizat un dineu. După sosirea unui oaspete, doamna Hilbert şi-a chemat soţul într-o parte şi i-a spus:

– David, du-te, te rog, şi-ţi schimbă cravata.Hilbert dispăruse. Se scurseră o oră, dar el tot nu-şi făcea apariţia. Stăpâna casei, îngrijorată, se porni în căutarea soţului. Privind şi în dormitor, descoperi, spre mirarea ei că Hilbert dormea în pat. Trezindu-se, el şi-a amintit că după ce şi-a scos cravata, continua, după inerţie, să se dezbrace mai departe şi, după ce s-a îmbrăcat în pijama, s-a culcat în pat.

Odată Isaac Newton a vrut să-şi fiarbă un ou de găină, fără a întrerupe lucrul. Îşi lua un cronometru pentru a fierbe oul numai în timp de trei minute. Era, însă, preocupat de problema sa matematică, pe care încerca s-o rezolve în acel moment. Când îşi aduse aminte, mare-i fu mirarea: a pus ceasul la fiert, iar în mână ţinea oul ca să numere minutele.

Marele fizician Josiah Gibbs, fiind un om foarte retras, nu scotea, de obicei, nici o vorbă la consiliile ştiinţifice ale universităţii unde el preda. La una din şedinţele în cadrul căreia se discuta întrebarea cărui obiect trebuie rezervat mai mult spaţiu în noul program de studiu: matematicii sau limbilor străine, Gibbs n-a răbdat şi a luat cuvântul:

– Matematica este tot limbaj, – a spus el.

Lui Albert Einstein îi plăceau foarte mult filmele lui Charles Chaplin, nutrind o simpatie deosebită faţă de personajele create de acest cineast.

Într-o scrisoare adresată lui Charles Chaplin citim: "Filmul dumneavoastră "Goana după aur" e pe înţelesul tuturor. Veţi ajunge numaidecât om mare. Einstein".Răspunsul a fost dat cu promptitudine: "M-aţi cucerit şi mai mult. "Teoria relativităţii", pe care aţi elaborat-o, nu o înţelege nimeni, dar dumneavoastră aţi devenit, totuşi, om mare. Chaplin".

Carl Gauss se distingea încă din şcoală prin agerimea minţii sale. Odată învăţătorul său îi zise:– Carl, aş vrea să-ţi dau două întrebări. Dacă la prima o să răspunzi corect, apoi la a doua poţi să nu mai răspunzi. Aşadar, câte ace are bradul şcolii noastre, împodobit de Anul Nou?– 65786 de ace, domnule învăţător, – a răspuns imediat Gauss.– Bine, dar cum ai aflat acest lucru? – îl întrebă învăţătorul.

– Această întrebare de acum este cea de a doua, – remarcă cu promptitudine elevul.

Printre numeroasele lecţii despre aplicaţiile matematicii, citite de către Cebâşev, se remarcă şi prelegerea lui la Paris, dedicată teoriei matematicii în confecţionarea îmbrăcămintei. La ea s-au prezentat cei mai buni croitori şi modelieri, diferiţi experţi în ale eleganţei. Cebâşev şi-a început lecţia cu renumita frază matematică:

– Admitem, pentru simplitate, că omul are corp de formă sferică.După aceste cuvinte vorbele lui sunau în gol, deoarece publicul şocat a părăsit sala.

Niels Bohr avea de asupra uşii sale de la vilă bătută o potcoavă care, chipurile, aduce conform unei credinţe populare, noroc.

– Poate oare un savant atât de remarcabil ca dumneavoastră să creadă că potcoava suspendată deasupra uşii într-adevăr aduce noroc? – întreabă unul din vizitatorii săi.– Nu, răspunse Bohr, – desigur că nu cred. Aceasta-i o veritabilă superstiţie. Dar ştiţi se spune, că ea aduce noroc chiar şi celor care nu cred în aceasta.

Despre Jean d'Alembert se zice că atunci când de fiecare dată demonstra studenţilor propria teoremă, spunea: "Şi acum, domnilor, vom trece la teorema al cărei nume am onoarea să-l port".

Despre matematicianul francez Pierre de Maupertuis (de altfel, favoritul lui Napoleon Bonaparte), se spune că, după o masă copioasă şi bine stropită cu băuturi, se aşează într-un fotoliu şi declară, căscând: "Acum aş vrea să rezolv o problemă frumoasă, dar să nu fie prea dificilă!"

Deducţia logică

Cică în coşul unui aerostat luat de vânt şi ce pierdea din înălţime se aflau Sherlock Holmes şi doctorul Watson. Călătorii lui, în momentul când pierduseră orice orientare, au zărit un om.

– Domnule, spuneţi-mi, vă rog, măcar aproximativ, unde ne aflăm? – întrebă Holmes.– De ce aproximativ, domnule? Vă pot spune precis. Vă aflaţi în coşul aerostatului.În acest moment o rafală de vânt zmunci aerostatul în sus.– Să-l ia naiba de matematician, – bolmoji Holmes.– Sunt uimit, ca de obicei, – spuse Watson, – cum de aţi aflat că omul acesta este un matematician?– Păi, faptul este evident, – zice Holmes, – răspunsul lui este pe cât de exact, pe atât şi de inutil.

Noţiunea de evident

Un profesor de matematică, formulând în timpul lecţiei o teoremă, a spus:– Demonstraţia ei este evidentă.– Dar de ce este evidentă? – întrebă un student cu acest prilej.Profesorul se gândi niţel şi apoi ieşi din sală. Întorcându-se peste vreo 20 de minute el anunţă:– Teorema într-adevăr este evidentă.După aceasta el îşi continuă imperturbabil prelegerea sa.

Cât priveşte cuvântul "evident" el poate fi interpretat în diferite modalităţi. Iată doar câteva dintre ele.1. Când profesorul A spune că o afirmaţie este evidentă, aceasta înseamnă că-i cunoscută auditoriului încă 2 săptămâni în urmă.2. Când profesorul B spune că o afirmaţie este evidentă, atunci aceasta înseamnă că, venind acasă şi gândindu-vă asupra ei, veţi înţelege de ce ea este evidentă.

3. Când profesorul C spune că o afirmaţie este evidentă, aceasta înseamnă că, dedicându-vă întreaga viaţă, ce v-a mai rămas, meditaţiilor asupra sensului celor spuse, posibil, veţi înţelege cândva că afirmaţia este justă.

Marele compozitor german Ludwig van Beethoven aşa şi nu a mai reuşit nici odată să se familiarizeze cu toate operaţiile aritmetice. Înmulţirea şi împărţirea au fost pentru el o taină nedescoperită. De exemplu, pentru a înmulţi 12 la 60, genialul compozitor îl aduna pe 12 de 60 de ori la rând.

Este drept că matematicienii nu s-au lăsat "îndatoraţi" faţă de arta muzicii. Astfel, pentru marele matematician austriac Georg Vega, muzica era într-atât de străină încât el spunea:– Nu există nici muzică bună, nici muzică rea. Există doar numai zgomot mult şi zgomot puţin.

Gottfried Leibniz era credincios în felul său. Pentru el posibilitatea de a scrie toate numerele cu ajutorul simbolurilor "0" şi "1", adică cu ajutorul sistemului binar, constituie demonstraţia matematică a creaţiei lumii din nimic, Dumnezeu fiind 1, iar nimicul 0.

Un aspirant prea sâcâitor l-a adus pe conducătorul său ştiinţific, David Hilbert, într-o stare încât acesta să-i spună: "Duceţi-vă şi elaboraţi construirea unui poligon regulat cu 65 537 (= 216+1) de laturi". Aspirantul s-a retras, ca să revină după 20 de ani de activitate cu construcţia în cauză (actualmente ea se păstrează în arhivele din Gottingen).

Odată matematicianul francez Joseph Louis Lagrange se afla la un concert. Văzându-l foarte concentrat, cineva l-a întrebat, pentru ce îi place muzica?

– Îmi place, – răspunde acesta, – fiindcă mă izolează. Ascult primele trei măsuri; la a patra nu mai deosebesc nimic; mă las atunci furat de gândurile mele; nimic nu mă mai întrerupe atunci; în felul acesta am rezolvat nu o singură problemă dificilă.

Academia franceză a respins în mai multe rânduri lucrările lui Galois motivând că ele sunt de neînţeles "din cauza dorinţei exagerate a autorului de a se exprima prea concis". Mai târziu această instituţie a apreciat că lucrările lui Galios dispun de "o minunată claritate şi precizie".

Matematicianul german Felix Klein, ce se ocupa de chestiunile ce ţin de instruirea matematică, a organizat înainte de Primul Război Mondial o comisie internaţională pentru reorganizarea predării. Luând cunoştinţă de gimnaziile nemţeşti, el a asistat şi la câteva lecţii. La una dintre ele, atunci când s-a pomenit de Kopernik, Klein a întrebat: "Când a trăit Kopernik?"

În continuare discuţia a decurs astfel:Klein: Dacă nu ştiţi anii naşterii şi ai morţii să-mi spuneţi măcar, în ce secol a trăit el?Tăcere mormântală.Klein: Spuneţi, a trăit înainte de era noastră sau nu?Clasa (cu fermă convingere): Desigur înainte de era noastră.Klein remarcă: Şcoala trebuia să obţină ca elevii să răspundă la această întrebare cel puţin fără a face uz de cuvântul "desigur".

Matematicianul neamţ Moritz Pasch explica existenţa unui număr impunător de oameni care nu înţeleg matematica, prin faptul că gândirea matematică, prin însăşi esenţa ei, este opusă naturii omului.