ultimele cuvinte ale lui iisus

2
Moartea, o misiune implinita Andrei Plesu, Ultimul dintre cele sapte cuvinte rostite de Iisus pe cruce (si relatat doar de Evanghelia dupa Ioan, la cap. 19, versetul 30) este: ,,Savirsitu-s-a!" Nu e vorba, fireste, despre consemnarea unui obstesc sfirsit, ci despre sentimentul Celui care moare ca misiunea care I-a fost incredintata a fost indeplinita. Care fusese aceasta misiune<</p> Sa duca Intruparea pina la capat, sa asume, pina la ultimul detaliu, conditia omeneasca. Era nevoie ca Dumnezeu sa se faca om, pentru ca omul sa capete sansa indumnezeirii. Usor de spus! Dar cum poate Dumnezeu sa se faca om Nu sa ,,se pre-faca", sa defileze august printre creaturile Sale, ca o metafora vie. Ci sa treaca, neprotejat, prin toata mizeria omenescului: sa fie haituit, ispitit, umilit, inspaimintat, chinuit, parasit si, in cele din urma, ucis. Sunt compatibile aceste experiente cu anvergura lui DumnezeuM Misiunea lui Iisus Hristos este sa demonstreze ca da. Dar, trebuie sa recunoastem, e o misiune imposibila. Atit de greu de imaginat si de indurat, incit, la un moment dat, Iisus insusi incearca sa o abandoneze ("Fa sa treaca de la Mine cupa aceasta..."). Ispitit, Mintuitorul este (in pustie, de demonul insusi). Haituit de potrivnici si abandonat de cei apropiati este. Umilit de autoritatile Ierusalimului este. Infricosat de precipitarea destinului sau tragic este (sudoarea de singe din gradina Ghetsimani). Torturat fizic este. Condamnat pe nedrept este. Pe cruce, nu e scutit nici de o criza a credintei (exprimata, cu patos, printr-un citat din Psalmi: "Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, de ce m-ai pararsit

Upload: andreajakel

Post on 30-Sep-2015

228 views

Category:

Documents


6 download

DESCRIPTION

articol

TRANSCRIPT

  • Moartea, o misiune implinita

    Andrei Plesu,

    Ultimul dintre cele sapte cuvinte rostite de Iisus pe cruce (si relatat doar de Evanghelia dupa Ioan, la cap. 19, versetul 30) este: ,,Savirsitu-s-a!" Nu e vorba, fireste, despre consemnarea unui obstesc sfirsit, ci despre sentimentul Celui care moare ca misiunea care I-a fost incredintata a fost indeplinita. Care fusese aceasta misiune

  • "). Pentru ca temeritatea de a fi coborit in trup omenesc sa fie consumata pina la capat, nu mai lipsea decit episodul ultim, episodul mortii. Abia dinaintea acestui episod, Iisus putea spune: misiunea Mea s-a incheiat! "Savirsitu-s-a!" Pasul urmator e al Tatalui si al Duhului: Invierea, Inaltarea si Apostolatul. Relele omenesti pot, astfel, in sfirsit, sa primeasca promisiunea si temeiul rascumpararii.

    Spun toate astea ca sa marturisesc ca, pentru mine, Sarbatoarea Pascala e un fel de a recapitula inventarul greu de dus al incercarilor prin care trecem de-a lungul unei vieti: provocarea, subrezenia, derapajul, suferinta, disperarea, dubiul, revolta, moartea. Cu un cuvint, depozitul de ,,patimiri" al destinului nostru, cu potentialul lui de "inviere", adica de "trecere peste", de valorificare si transfigurare. E o proba dura, un "memento" destramator, suportabil doar prin speranta. Ceea ce ni se mai spune, cred, este ca avem dreptul sa ne fie mila nu numai de "aproapele" de linga noi, ci si de "aproapele" din noi insine. Avem voie sa ne fie mila de noi, de vreme ce Calvarul hristic ne pune in situatia - unica, am impresia, in universul religiilor lumii - de a ne fi mila de Dumnezeu Insusi. E un gind tulburator, pe care Emil Cioran l-a rostit, contemplind citeva Rastigniri sculptate de George Apostu:

    ,,A fi credincios si a-ti fi mila de Dumnezeul tau - iata paradoxul patetic al crestinismului!"

    Stiu: Saptamina Patimilor culmineaza in bucurie si lumina. E, ca sa zicem asa, o poveste cu ,,happy end" si avem tot dreptul sa participam euforic la victoria asupra mortii si la perspectiva propriei noastre nemuriri. Dar, uneori, mi se pare ca, absorbiti in entuziasmul unei celebrari legitime, tindem sa pierdem din vedere ponderea aspra, dar edificatoare, a traversarii patimilor. Invierea nu trebuie, din punctul meu de vedere, sa oculteze, sau sa atenueze, parcursul chinuitor care o precede. De aceea, desi nu suspectez pe nimeni de rea credinta, sau superficialitate, ma descopar usor iritat de supra-abundenta de iepurasi, floricele, pasarele, fundite, ousoare de plastic plantate prin piete, briz-brizuri festive si chermeze populare.

    N-am nimic impotriva: sa ne bucuram! Dar sa nu lasam sa se stearga prea repede si prea usor cearcanul de suferinta al bucuriei noastre...