tresare septembrie 2011
TRANSCRIPT
1 T
resare
gândul...
Foaie literară (online)
Numărul 9 (an III)/septembrie 2011 ISSN 1844 -6639
Coordonator: prof. Anca Sabo
2
Foaie literară (online)
Numărul 9 (an III)/septembrie 2011 ISSN 1844 -6639
Coordonator: prof. Anca Sabo
Contact: [email protected]
Tresare gândul…
Redacţia Jessica Boltya, X A Iulia Man, X A Dana Maria Crişan, VII C Maria Bîrle, VII C Teodora Lazar, VII C Florina Dan, VII A Flavia Filip, VII A Liliana Reszler, VIII C
Din cuprins
Un loc special Atelier Poezie Eseu Proză Alte gânduri
Colaboratori nr. 9, septembrie 2011: Preşcolari—Grădiniţa Biserica Albă, Regiunea Transcarpatia, Ucraina, director Olena Popovici Elevi— Şcoala Medie de Gradele I-III, Regiunea Transcarpatia, Ucraina, director Maria Migali
3
Aş putea începe cu ,,sunt băimăreancă”, așa că, nimeni nu-mi ştie
oraşul mai bine decât mine. Însă, totuș i, mintea mea nu e vreun fel de hartă
complexă cu toate străzile, unitățile de relief sau... clima. Eu ştiu că acum
plouă, chiar dacă la T.V. insistă că e soare, eu știu că mașina aceea vine din
dreapta, chiar dacă semnul zice că e interzis, eu ştiu că drumul meu pe jos până
la școală durează 8 minute, chiar dacă aplicaţia ,,Maps” spune că durează 15…
eu ştiu!
Însă există un loc ,,secret” şi special pe care numai un grup restrâns de
persoane îl cunoaște. Dacă vezi un elev grăbit pe stradă cu o chitară atârnândă
în spate sau cu o tușă vizibilă de roșu crimson pe obraz, știi în mod cert de
unde e... Liceul de Artă este singurul liceu din oraș în care, în timp ce înveți
Teorema lui Pitagora se aud sunete de pian sau de vioară. Tot aici nu există
niciun cm. de perete lipsit de... artă.
Noi nu avem nevoie de nicio uniformă puerilă care să ne reprezinte
școala, pentru ca noi suntem școala! Avem personalități vulcanice, însă și
sentimente profunde, pe care arta noastră le arată cel mai bine, iar, liceul acesta
nu doar că ne lasă să ne exteriorizăm, ci ne impune asta. Nimeni nu știe să
combine 2 culori la fel cum știm noi și nimeni nu cântă o partitură cu atâta
suflet și dedicare. Chimia și fizica nu reușesc niciodată să ne explice lumea...
pentru că lumea noastră e altfel.
Lumea noastră e doar arta şi odată cu ea avem totul.
Teodora Lazar, clasa a VIII– a C
Un loc special
4
?
Ghici ghicitoare, ghici,
Răspunsul se află-aici:
Am un gen ca la română
Am un stil ce-o să rămână.
Până-n veacuri nesfârşite,
Până-n veci de-aste trăite
Ale unui eu poetic
Ce are picior metric
Are rimă şi măsură
Are-un ritm şi-o temă dură
Ghici ghicitoare, ghici
Răspunsul se află-aici.
Momente trecătoare
Ramuri uitate de anii ce-au trecut, Vânturi ferdonate de paşii unui început, Balans lin al unei vieţi ce nu sfârşeşte Flacăra vie a unui om ce iubeşte. Noaptea e un pas spre o nouă zi, Stelele promit că va veni Lacul e-o oglindă a cerului de sus, În el se vede soarele l-apus Şi tot acolo se-oglindesc Zorii zilei ce nu se sfârşesc Iubirea ce nu se opreşte niciodată Stelele de altădată... Amintirile sunt vii în minţi rătăcitoare Momentele trec ca prin întâmplare, Codrul parcă tot întinereşte Prin timpul ce nu se mai sfârşeşte.
Lucrare colectivă, clasa a VIII-a C
A T E L I E R
5
Lucrări colective, clasa a VIII-a C
6
7
Hexagonul întrebărilor
Lucrare colectivă, clasa a VII-a C
8
Lucrare colectivă, clasa a VII-a C
9
Bogăţiile toamnei
Toamnă, ai venit la noi
Cu daruri şi bogăţii noi
Darurile-ţi sunt nepreţuite
Toate sunt binevenite.
Fructe dulci tu ne-ai dat
Recoltele ni le-ai udat,
Frunzele le-ai colorat
În jur totul pare animat.
Toamnă dragă, ai venit!
Bucurii ne-ai dăruit
Bogăţiile ni le-ai adus pe toate,
Acum avem de toate parte.
Crişan Dana, clasa a VII-a C
O toamnă de-o secundă
Spune-mi un cuvânt,
Sau, o vară ce rimează
Cu-a ta frază
Dintr-un gând.
Ce urmează?
Am o toamnă de-o secundă
Şi-un minut de agonie
Ce dureaz-o veşnicie
Şi se-afundă.
Ce-o sa fie?
Toamna mea de o clipită
Nu e veştedă şi tristă
Şi în vis persistă,
Oarecum răpită.
Mai rezistă?
Nu sunt lacrimi sau suspine
E doar toamna
Şi-asta-nseamnă
Clipe de roade pline.
Te îndeamnă?
Mai ai un moment
Şi visul se sfârşeşte:
Trei, doi... unu lipseşte.
A fost un accident,
Dar toamna tot trăieşte!
Lazar Teodora, clasa a VIII-a C
P O E Z I E
10
Cerasela Nicoară, clasa a VIII-a C
11
Impresii...toamna
Odata ce a venit toamna,
A revenit şi scoala
Acum elevii lasă în urmă distracţiile,
Înlocuindu-le cu lecţiile şi temele.
Dar cum să-ţi stea gândul la temă,
Când frunzele copacilor dansează în horă?
Formând covoraşe foşnitoare
Sub adierile minunatului nostru soare.
Şi să-ţi mai stea gândul la stilou,
Când toamna pictează un tablou?
Care nu se aseamănă cu slovele scrise
Uitând parcă cu totul de cuvinte.
Păsările zboară-n stoluri
Lăsând în codru numai ecouri,
Lăsând codru-n urma lor,
Cu jale multă şi cu dor.
Câmpurile sunt înlăcrimate…cu rouă
Asemănându-se cu o lume nouă.
Iar natura e plină de tristeţe
Tânjind după o lume de poveste.
Zoicaş Diana, clasa a VII-a A
Vraja unei toamne triste
E-o atmosferă tristă O seară inedită. În viaţă mai apare O atmosferă de jale. Este-un peisaj frumos, Cu un covor de frunze roş Un covor mare şi zdrenţuit Tot pământul e acoperit. Cad frunze ca-ntr-un ger aprins Iar tot, în jocul lor e prins. Soarele vesel a apus, Lumina slabă nu s-a stins. Încet, încet se înserează, Jocul se stinge, încetează. Lumina lunii e pe cer, Iar păsările-n zare pier. E noapte beznă şi tristeţe, Luna în apă se-oglindeşte, E mare, plină şi senină, Singurătatea n-o alină. În zare stele palide apar, Pe cer e-un foc mocnit,e jar. În apă toate se-oglindesc, E tot un peisaj ceresc. Sinistră, bezna s-a extins, Un vis nemărginit s-aprins, Un vis îndepărtat şi rece, Cum numa-n basme se petrece.
Domniţa Diana, clasa a VII-a A
12
D’ALE TOAMNEI…
Peste tot unde priveşti,
Parc-o carte tu citeşti.
Un sezon portocaliu pătat
Să-l iubeşti neîncetat.
Toate frunzele jos cad,
În maro s-au transformat.
Afară e grămadă deasă,
Ca o rochie de mireasă.
Vara nu mai este,
Elevii au trecut cu bine peste !
Şcoala-ncepe tot acum
Hai să fie-un an mai bun !
Kovacs Beatrix, clasa a X-a A
TOAMNA
Frumoasă doamnă
este toamna:
Covor colorat,
la picioare aşezat,
Tron de frunze ruginii
Şi miros de mere aurii .
Lumina arămie
Coboară peste lume
Cocorii îşi iau zborul
Vâslind spre înălţimi,
Iar vântul bate jalnic
In geamurile noastre.
E semn că toamna dragă,
S-a instalat din plin .
GIUREA CARLA,clasa a VII-a A
13
Beneficiul cărţii
Bine cărţile îţi fac,
Intesesul ţi-l îmbrac'!
Bine, doar de le citeşti
Le răsfoieşti şi le-ngrijeşti!
Iar eu, de bine sau de rău
O să le citesc mereu.
Tu în locul meu ce-ai face?
Eşti un om la patru ace?
Cărţile le-ai mai citi?
A citi e un obicei de zi cu zi!
Anamaria Stanciu, clasa a VII-a A
Cartea
Cartea este
O comoară.
Literele ei de aur
Exprimă trăiri şi sentimente.
Cititorule, primeşte-o!
Ţine-o aproape de tine!
Iubeşte-i ideile ţi conţinutul!
Este cea mai preţioasă avere!
E un dar spiritual!
Paula Simionca, clasa a VII-a A DE ZIUA ÎNVĂŢĂTORULUI
14
Îndemn Ce-ar fi în astă lume
Să trăim fără a spune
Vrute, sute, rele, bune
Şi tot ce se poate spune?
Să nu pot spune „Te iubesc!”
Să nu pot zice ce-mi doresc
Să plâng să râd, să mă distrez
Nimeni să nu ştie ce gândesc?
Gramatica s-a inventat
Tocmai pentru acest fapt:
Să poţi vorbi, comunica,
Să scrii corect şi făr-a vrea.
Deci, cetăţeni, luaţi aminte,
Băgaţi în a voastră minte:
Învăţaţi a scrie bine,
Ca să fiţi persoane fine!
Voicu Iulia, clasa a VIII– C
Gândul
Sunt un fluture venit din amintire
Cu aripi din nori
Pătate cu flori,
Un flutute venit să te inspire.
O fiinţă optimistă,
Zâmbitoare şi precisă,
Cu aură din soare
Şi antenee din stele căzătoare.
Tu nu mă ştii,
Dar sunt perfect,
Sunt şi deştet.
Ai vrea şi tu aşa să fii?
Diana Domniţa, clasa a VII-a A
Biblioteca
Bine zice cine zice:
Inveţi carte, ai şi parte!
Bine scrie cine scrie
Literele pe hârtie,
Înşirând vrute, nevrute!
Ortograme şi-alte texte,
Toate vin să ne înveţe!
Este cartea tuturor
Carte a copiilor,
Avuţia minţilor!
Paula Simionca, clasa a VII-a A
Biblioteca
Biblioteca-i o clădire mare
Iubitoare şi de oameni primitoare.
Bunici, tătici şi copii o vizitează
Lucruri noi şi interesante ei află.
Iubeşte foarte mult cărţile.
Oare are volume multe?
Toate cărţile le are:
Enciclopedii, poveşti, reviste, ziare.
Caută!
Educaţia nu suportă amânare!
Damaris Făt Zah, clasa a VII-a C Imagine: Cerasela Nicoară, clasa a VIII-a C
15
Profesorul
O mare parte a timpului, noi elevii ni-l petrecem în spaţiul ce îmbină cunoaşterea cu jocul,
înconjuraţi de dragostea şi grija unor oameni dedicaţi şi pasionaţi, numiţi profesori.
‘’Se ştie că un profesor bun este cel care te face ca lucrurile mai grele să ţi se pară uşoare’’
spunea Grigore Moisil, punctând tactul profesioanl şi dăruirea sufletească.
Dascălul este persoana care îţi modelează viaţa şi te ajută să creşti, să evoluezi, să te
dezvolţi. Tot profesorul, te poate ajuta să-ţi formezi o ţintă, un scop în viaţă. Profesorul este acela
care poate să te îndrume spre un anumit drum şi să te ajute să-ţi dai seama de ceea ce vrei.
Un profesor bun, ştie să-i atragă pe elevi spre materia pe care el o predă prin modul în care
acesta ştie să se apropie de sufletele şi minţile însetate de cunoaştere. O materie care ţi se pare greu
de înţeles sau care, pur şi simplu, nu-ţi place, se poate transforma în una dintre materiile tale
preferate, o dată ce ai întâlnit profesorul care prin valoarea umanităţii sale îţi însoţeşte paşii în
labirinturile aparent de nepătruns ale materiei.
Un profesor ideal ştie să comunice cu elevii de orice vârstă. Prin modul în care dialoghează
cu ‘’învăţăceii’’, profesorul poate preveni anumite probleme, conflicte. Modelul ideal de persoană
care ar trebui întâlnită cel mai des într-o societate, le este insuflată elevilor de către dascal, prin
modul în care acesta se comportă. De la un profesor înveţi mai mult decât strict materia pe care
acesta o predă.
Profesorul este acela care il poate ajuta pe elev să-şi descopere chemarea şi să-şi dezvolte
talentele.
Nu poate fi de neglijat nici faptul că
orice om de la care înveti ceva, îţi este
profesor.
Mulţumirea profesorului apare atunci
cand elevii pe care i-a pregatit atât de mult
timp, reuşesc să-şi ia viaţa în mâini şi să se
descurece fără sprijinul lui.
Andre Gide mărturisea că ‘’Un bun
profesor are această grijă statornică: îi
învaţă pe discipoli să se lipsească de el’’ . Dragi elevi, respectaţi-vă profesorii şi nu lăsaţi la o
parte nimic din ceea ce vă învaţă! Stimaţi profesori, vă mulţumim că existaţi!
Iulia Man, clasa a X-a A
E S E U
16
Cerul s-a întunecat la rasărit, iar
mingea de foc nu a mai aparut printre norii
negri care s-au îngramădit deasupra mării.
În departare, acolo unde cerul se unea
cândva cu marea, acum stăpâneşte o pânză
deasă care a spulberat tainele ascunse ale mării
şi, de acolo, se ridică cu putere nişte uriaşi
gata să înghită cerul. Apoi, plini de furie se
îndreptă spre mal nu ca să ne şoptească
poveşti aduse din adâncuri, ci parcă să înghită
micul paradis care nu de mult clocotea de
bucurie.
Marea cea mare şi nesfârşită, marea
cea caldă si îmbietoare, acum e tristă şi, în
acelaşi timp, furioasă. Vocea ei blândă şi
melodioasă a devenit acum tiranică şi
înfricoşătoare, vrând parcă să te-nspăimânte,
să te-nfioare, să te alunge fără milă.
Nu se mai aude cântecul marinarilor
adus de valurile spumoase şi de zborul frenetic
al pescăruşului, căci crivăţul suflă acum cu
putere răspândind atâta tristeţe şi amărăciune
încât cerul începe să plângă cu lacrimi mărunte
şi reci şi, cel mai nostalgic, încearcă să răzbată
un albatros mişcăndu-şi greoi aripile poleite de
povara grea a toamnei.
Freamătul zilei se lasă greu potolit si
abia spre asfinţit istovită de puteri, marea
încearcă să-şi înece suspinele şi gemetele în
adâncuri, şi se lasă amorţită de frigul nopţii
care o va cuprinde pâna în adâncuri.
Şut Lorena, clasa a VII-a B
Marea într-o zi de toamnă
Imagine: Gina Trifoi, clasa a VIII-a C
P R O Z Ă
17
Un basm de toamnă O adiere mâmgâie pământul amorţit. Soarele palid se joacă printre norii cenuşii şi parcă se
ascunde sfios după ei. Fenomene specifice unei schimbări care ne onorează în fiecare an...A venit
toamna!
Culorile parcă dau viaţă copacilor ameţiţi de vântul care le seacă mândria. Pe jos se aşterne
un covor ale cărui nuanţe alcătuiesc o armonie perfectă. Oaspeţii din fiecare an părăsesc, acum, ţara
nostră, căutând un loc mai bun. Castanele cad, pe rând, din copacii îmbătrâniţi, care nu ne mai
transmitnici un sentiment de viaţă. Florile, câmpiile înverzite, sunt doar o amintire a trecutului, iar
arborii cei mari, brazii, rămân neschimbaţi şi la fel de frumoşi ca până în momentul de faţă.
Efotul şi munca oamenilor sunt răsplătite prin roadele bogate care îmbogăţesc gospodăriile
lor. Fructele, legumele strălucesc de pe mesele agricultorilor mândri şi fericiţi.
Nori, ploaie, vânt sunt trei fenomene cu care va trebui să ne obişnuim de acum înainte.
Soarele, care strălucea sfidător de fiecare dată când se arăta, a rămas doar în povestea ce se va citi
anul viitor, a rămas într-un rând liber, gol, al unei cărţi groase şi profunde, numită an şi ceea ce
reprezintă el.
Este foarte greu să ne adaptăm unei noi clime, unor noi fenomene, ale naturii, unor
schimbări fireşti, care se repetă la nesfârşit, dar farmecul inexplicabil al acestui minunat anotimp,
toamna, ne face să o aşteptăm cu plăcere, veselie şi nerăbdare în fiecare an.
Toamna e un anotimp frumos, trebuie doar să ştim să o preţuim!
Flavia Filip, clasa a VII-a A
Toamna
Este toamnă! Dimineaţa, bruma albeşte iarba amorţită. Pomii din livada bunicii sclipesc în
lumina blândă a soarelui slăbit de putere.
Ziua este foarte scurtă, iar cerul este aproape tot timpul acoperit de nori plumburii, care
întunecă zarea spre seară. Ploile sunt tot mai dese, vântul poartă în zbor ultimele frunze ale
copacilor îngălbeniţi.
Liniştea cuprinde întreg pământul, aducând o noapte friguroasă.
Bianca Nedele, clasa a VIII-a C
18
Sfârşitul anotimpului călduros
Este ultima zi la mare. Toamna îşi strecoară deja braţele în peisaj, aruncând parcă vii culor,
făcându-l să pară paleta unui pictor.
Soarele se scufundă în apa învolburată a mării, unde albăstruie străbat cerul. Valurile
spumate îşi fac loc agitate pe ţărm, sculptând pietricelele puţin câte puţin. Acum nu se mai zăreşte
soarele, a coborât de tot, lăsând la iveală stelele argintii, presărate de zei pe cerul întunecat.
Vântul specific toamnei mă face să tresar, aşa că mă hotărăsc să intru în cameră. Vara a
luat sfărşit. Iulia Voicu, clasa a VIII-a C
Toamna
Toamna, după mine, este cel mai bogat anotimp şi cel mai frumos, chiar dacă sunt furtuni,
vijelii, ploi. Ea ne dă multe roade, precum: mere, prune, pere, nuci şi, bineînţeles, strugurii cu
boabele acelea mici, unele mari, mov-albăstrui şi nu numai.
Desigur că nici mie nu îmi place vremea rece, dar ce să faci? Nu poţi fi cu toate. Fiecare
anotimp îşi are farmecul său. E minunat să priveşti natura, toamna, fiindcă totul se schimbă.
Copacii îşi schimbă haina lor verde într-una colorată. Norii albi acum sunt gri, iar soarele nu prea
îşi mai arată existenţa. Ploile şi vânturile puternice vin parcă unele după altele.
Eu cred că acest anotimp, în ciuda unor neplăceri, este cel mai darnic dintre toate! Sincer,
îmi place! Damaris Făt Zah, clasa a VII-a C
Imagine: Radu Achim, clasa a VIII-a C
19
O ultimă suflare
Soarele palid al dimineţii răsare pe bolta
ceţoasă a cerului. Pădurea arămie părea poleită
de razele timide ale acestuia.
Frunze ruginii pluteau uşor în adierea
rece a vântului, îngropând sufletul unui anotimp
trecut. Crengile copacilor se legănau golaşe,
suspinând parcă şi căutând o urmă de viaţă.
Întregul pământ era acoperit de-un covor de
frunze arămii. Doar freamătele înfundate ale
codrului răsunau în surdină, făcând să tresară
pentru încă o dată copacii. Liniştea tainică
înăbuşi susurul cristalin al pârâului. Atmosfera
era încărcată de durerea şi povara din sufletul
naturii. Brazii falnici şi veşnic verzi vegheau în
zare, pregătiţi parcă de un război crâncen.
Vântul se-nteţi, şuierând printre ramurile lungi
şi groase ale stejarilor, dând naştere unui vârtej
de culori ruginii. Încă o tresărire...ultima. Nori
mari şi negri acoperiră cerul, aducând cu ei
liniştea mormântală a nopţii. Ultimele raze de
lumină se înecară în abisul negru.
Visele spulberate şi tainele ascunse ale
toamnei pluteau acum în negura fără de sfârşit,
aşteptând suflarea proaspătă a unei noi
primăveri. Lara Avram , clasa a VIII-a C
Frunza
Este toamnă... Copacii sunt aproape goi.
Doar câţiva mai au o frunză sau două. Mingea
solară ce pluteşte pe cerul arzând, începe să se
ascundă, după dealurile lipsite de viaţă.
Iată! O frunză se zbate între viaţă şi
moarte pe ramura unui copac, care dacă s-ar
putea mişca, ar prinde frunza şi ar ţine-o strâns
cu ramurile sale. Dar nu poate... Micuţa frunză
se chinuie să rămână acolo sus. Vântul nemilos
vrea din răsputeri să o dea jos.
Mă uit lung la ea, gândindu-mă ce să fac
ca să o salvez. Mă gândesc şi închid ochii
pentru o clipă. Îi deschid şi îmi dau seama că e
prea târziu pentru a o salva... Frunza a căzut.
Răzvan Avram, clasa a VII-a C
Impresie, apus de soare, toamna
Stau întinsă pe un covor de frunze
ruginii, fără să mă mai gândesc la altceva...
Soarele, parcă ia foc, iar pe cer, ce să mai
spun...
Dintr-o dată, o pasăre cu cioc de
cucuvea, veni către mine şi începe să cânte cu
glasul ei mierlos, un cântec de dragoste, parcă
scos din filme...Frunzele încă zboară prin aer,
încercând să-şi găsească locul, în lumea asta
mare...iarba creşte încontinuu, chiar dacă nu ne
dăm seama, iar eu stau şi mă gândesc cum ar fi
să...
În sfârşit, cerul se lasă şi vine mândra
crăiasă albă a cerului ce-şi întinde rochia, peste
tot negrul cerului.
N-aş putea descrie acea seară! Liliana Reszler, clasa a VIII-a C
20
Se spune că la marginea unei păduri de
brad s-a ratacit un altfel de copac. Acesta îşi
înfipsese rădăcinile în pământ acolo unde
soarele bătea mai tare, iar ploaia îi spala mai
usor crengile şi frunzele. Deşi era tânăr, avea o
coroană bogată care adapostea adesori la umbră
trecatorii. Acest copac îşi spunea castan.
Tatal său, castanul cel batran, îi
povestise nenumarate lucruri atât de frumoase
despre neamul său, lucuri pe care tânărul castan
abia aştepta să le afle şi să le vadă. El aflase că
se făcuse atât de mare şi frumos dintr-o castană
mică îngropată în pământ, că florile pe care
urma să le facă erau asemenea unor rochiţe roz-
albe una peste alta, cu margini de dantelă. Din
aceste flori frumoase vor ieşi alte castane care
vor da naştere la urmatoarea generaţie de
copaci. Era atât de nerabdător să vadă toate
aceste minunăţii...! El făcuse o promisiune:
fetiţele sale îi vor purta numele.
Trecură ani până când, într-o primăvară
caldă, cu ploi destule, înmuguri şi el, apoi
înfrunzi şi...ce să vezi? Într-o dimineaţă,
castanul fu trezit cu noaptea-n cap de nişte voci.
- Trezeşte-te, tăticule! Ne-ai aşteptat atât
de mult, şi-acuma dormi ?
Mare fu bucuria sa când văzu micile
floricele roz-albe, care se-ancoraseră de
crengile sale. Din acea dimineaţă, castanul nu
mai cuteza să-şi mişte crengile, să nu supere
somnul fetiţelor lui drage. Ele se jucau cât era
ziua de lungă, dansau alături de razele calde ale
soarelui, iar din când în când albinele le
aduceau veşti de departe.
Zilele treceau şi florile se făceau tot
mai frumoase. Într-o dimineaţă, acestea s-au
trezit mai vesele ca oricând. Dar când au vrut să
-şi îmbrace rochiţele dantelate, nu le-au mai
găsit nicăieri. S-au uitat în toate părţile şi, într-
un final, le-au văzut pe jos, rupte una câte una.
Castanul, văzându-le atât de supărate, le
-a îndemnat să-şi facă rochiţe noi, mai
frumoase. Ideea le-a surâs, dar nu ştiau de unde
vor lua materialele necesare. Sfătuindu-se între
ele, au văzut o frunză ce şedea întinsă la soare.
Aceasta le-a ajutat să-şi croiască rochiţe noi, dar
parcă tot nu erau mulţumite. Rochiţele roz-albe
erau atât de frumoase...
Fetiţele castanului s-au culcat mâhnite la
ideea că nu vor mai purta niciodată aceleaşi
haine spectaculoase.
Dar minune: a doua zi de dimineaţă, pe
noile rochiţe sclipeau aceleaşi frumoase pietre
preţioase ca şi pe primele. Albinele au ajutat şi
ele – au adus o sumedenie de ace pe care le-au
înfipt în rochite pe toate părţile, iar în varful
fiecărui ac sclipea un mărgăritar ce dădea
scântei atât de luminoase...!
Toată vara castanele s-au scăldat în razele
soarelui. Tatăl lor le iubea, pentru că erau
cuminţi şi harnice, le adormea cu şoaptele
vântului, le mângâia cu frunzele sale.
Povestea castanelor
21
Dar vara trecu, iar frunzele copacilor îngălbeneau, lăsându-se spre pământ una câte una. Şi
frunzele castanului se desprindeau încet, dogorite de atâta soare. Ştiind ce va urma, castanul stătu
de vorbă cu fetele sale şi le avertiză că va veni vremea când şi aceste rochiţe se vor rupe şi ele vor
fi nevoite să-şi facă altele, mai călduroase. Ascultătoare, fiicele castanului s-au pus pe treabă şi au
creat nişte rochiţe cafenii, minunate. La baza fiecăreia stătea câte un guleraş alb.
Bucurându-se de noile rochiţe, fetele castanului se învârteau şi răsuceau sub ultimele
raze ale soarelui. Agitându-se în mare hal, uneia dintre ele i-a alunecat piciorul şi-a căzut. Rând
pe rând au căzut şi surorile sale. Şi ce s-au speriat...! Ce urma să li se-ntâmple ? Dar firele de
iarbă le-au liniştit, spunându-le că nişte copii sigur vor veni după ele şi se vor juca împreună.
Şi într-una din zile chiar asta se întamplă. O droaie de copii alergau în jurul castanului şi culegeau
micile castane, punându-le în coşuri.
Când copiii au plecat, fiicele castanului i-au zâmbit pentru ultima oară, văzându-l cum se
pregateşte pentru somnul de iarnă. Clătinandu-şi frunzele, le saluta şi-şi închise ochii, gândindu-
se că anul care va veni va avea chiar şi mai multe castane pentru copii.
22
Sărbătoarea Castanelor
Sfârşit de septembrie... În aerul călduţ de toamnă, plutesc miresme îmbietoare de castane
coapte şi parfum dulce de struguri şi must.
E sărbătoarea oraşului nostru, a recoltelor bogate, a bogăţiilor locurilor, a veseliei şi a
frumuseţilor sufletelor acestor oameni. Dughene cu legume de toate culorile adună băimărenii la
târguieli. Din lăzi mere rumene, prune, pere şi struguri parcă ne zâmbesc încântându-ne cu
aromele şi culorile lor.
Sărbătorim cu bucurie anotimpul bogăţiilor câmpului, ale livezilor, dar şi bogăţia spirituală
a localnicilor, a oamenilor cu suflet mare ale acestor locuri.
Ioan Michiş, clasa a VII-a C
Castanele, sărbătoritele
Una dintre sărbătorile care ne bucură an de an, pe care, însă puțini o apreciază ș i o înțeleg
îndeajuns, este cea a castanelor.
Când frunzele încep a rugini, iar păsările călătoare îș i părăsesc cuiburile, undeva pe la
sfârș itul lui septembrie, aici, la Baia Mare, sărbătoarea este de abia la început. Sunt sigură că fie-
care dintre locuitorii acestui oraș au fost măcar o dată la "Sărbătoarea Castanelor". Dar totuși, nu
mulți știu cât de specială este. Deoarece ne aflăm într-o zonă depresionară, printr-o trecătoare a
Carpaților Occidentali, pătrunde la noi un curent cu influențe mediteranene.
Astfel, castanul comestibil nu crește decât în zona Baia Mare, devenind astfel un simbol al
orașului. Potrivit documentelor, prezența castanului comestibil a fost menționată pentru prima dată
într-un document pe data de 24 septembrie 1642: "…pentru poftă am trimis cadou castane, ca și
altă dată, pentru care principele ne mulțumește în scris." Însemnarea îi aparținea secretarului ora-
şului Baia Mare, care a trimis castane principelui Rakoczi I.
Astăzi, Sărbătoarea Castanelor ne încântă privirile cu o expoziție deosebită de obiecte orna-
mentale din flori: Expo-Flora, alături de concerte, evenimente culturale, tarabe, comercianți pentru
toate gusturile.
Din aceste motive, Sărbătoarea Castanelor nu ar trebui să reprezinte doar un mijloc de
distracție, o așa-zisă "sărbătoare a orașului", ci ar trebui ca prin prisma ei să ne aniversăm orașul,
să facem cunoscută istoria deosebită a acestuia ș i să fim mândri că suntem băimăreni.
Avram Lara, clasa a VIII-a C
23
Valoarea apei
Cum ar fi să nu avem parte de apă? Cum ar fi să nu ne putem scălda în apa limpede,
încălzită de soare, ca mai apoi să ne uscăm la umbră? Cum ar fi dacă nu ar ploua niciodată?
Imaginaţi-vă cum ar fi nopţile fără furtunile care ne sperie noaptea.
Dacă acest lucru oribil s-ar întâmpla şi nu am mai avea parte de bucuriile pe care ni le
oferă apa, cu siguranţă nici noi nu am exista. Dacă la un moment dat, din cauza consumului
necugetat de apă, ar fi o secetă cumplită, plantele pe care le iubim atât de mult s-ar ofili, lipsite de
seva vieţii, animalele s-ar stinge sub ochii noştri îngroziţi. Şi nu doar ele s-ar duce, şi noi ne-am
usca de pe picioare, căci nu ar fi posibilă viaţa pe Terra fără apă.
Iubiţi natura? Va place să vă petreceţi timpul în pădure? Dacă proviziile de apă s-ar
epuiza, acest lucru ar fi doar o amintire. Aveţi grijă de resursele pe care ni le oferă natura. Aveţi
grijă de apă! Nu toţi locuitorii planetei se bucură de acest privilegiu!
Îi compătimesc nespus de mult pe oamenii săraci care trăiesc în Africa. Ei trudesc zile
întregi pentru câţiva litri de apă, neştiind şi neputându-şi imagina că într-o altă parte a lumii,
zilnic, oamenii nerecunoscători irosesc apă în cantităţi mari pentru cele mai neînsemnate lucruri.
Noi suntem norocoşi că avem apa la dispoziţie fără niciun efort şi ar trebui să-i apreciem
adevărata valoare, pentru că este unul din elementele esenţiale ale existenţei vieţii pe pământ.
Nu aş putea să îmi imaginez cât de groaznică ar fi ziua în care apa nu va mai fi.
Iulia Voicu, clasa a VIII-a C
24
Preşcolari, Grădiniţa Biserica Albă, Ucraina
A L T E G Â N D U R I
25
Toamna
Toate anotimpurile au farmecul lor şi ne îmbogăţesc viaţa, dar toamna mi-a plăcut
dintotdeauna, pentru că începe şcoala. La 1 septembrie, copiii pleacă cu ghiozdanele grele în spate,
privind cum cad frunzele multicolore pe pământul reavăn.
Toamna călătoreşte prin toată ţara şi uite că a ajuns şi în satul nostru! Peste cer se aşterne un
şal mare de nori cenuşii care plutesc deasupra caselor, iar din ei cad şuvoaie de ploaie.
Toamna este fermecătoare prin ninsoarea de frunze multicolore: galbene-ruginii, verzi-aurii
şi puţin roşii, care se aştern pe pământul mare ca un covor colorat. Vântul de toamnă îndeamnă
frunzele la dans.
Pe dealuri, în pădure şi în livezile oamenilor, totul capătă o nuanţă ruginie. În pădure nu se
prea aude sunetul frumos al păsărilor, pentru că ele au plecat în ţările calde şi cu ele au luat
cântecele nemaipomenite. Dar, totuşi, pădurile nu au rămas pustii, deoarece copacii sunt înconjuraţi
de o mulţime de frunze uscate, care foşnesc în bătaia vântului sau sub picioarele vreunui trecător
nostalgic .
Toamna este un anotimp foarte bogat, deoarece în fiecare an, cu toate bunătăţile ei, ne
umple hambarele. Unele animale se pregătesc pentru iarnă, căutându-şi hrană pentru întreg
anotimpul ce va veni în curând.
Pe câmpii...peste tot se aude glasul oamenilor care vin dis-de-dimineaţă să-şi strângă
roadele toamnei. În ogrăzi mirosul viei ne îmbărbătează, dar peste puţină vreme, viile vor rămâne
pustii. Fructele din livezi parcă strigă să fie culese, fiindcă sunt pline de suc şi sunt foarte dulci.
Totul în jur este colorat şi mi-aş dori ca toamna să nu mai plece de la noi, dar totuşi de azi
pe mâine va veni iarna şi toamna va fi nevoită să plece până la anul viitor.
Cu toate că nopţile şi dimineţile sunt mai reci, zilele sunt încă scăldate de căldura scăzândă
a soarelui, dar nu pentru mult timp, deoarece cade ploaia de septembrie.
Îmi place mult acest anotimp, pentru că îmi colorează sufletul şi zilele cu nuanţele ei
formidabile.
Popşa Delia, clasa a XI-a
Scoala Medie de Gradele I-III, Biserica Albă, Ucraina
26
Preşcolari, Grădiniţa Biserica Albă, Ucraina
27
Toamna
Toamna, anotimpul covoarelor ruginii create de frunzele uscate ale copacilor, aduce în
fiecare suflet starea de melancolie, odată cu terminarea verii. După cum ştim, este sezonul
bogăţiilor naturii, iar odată cu venirea ei, culegem strugurii, roadele pomilor fructiferi şi multe alte
bunătăţi pe care ni le oferă natura.
Simbolurile toamnei sunt frunza ruginie a stejarului din faţa casei, începerea şcolii, bogăţia
din grădini şi livezi. Cel mai mult îmi place să văd frunzele ajunând pe pământ şi formând un
covor de aur, în care mi se afundă paşii. De când mă ştiu, toamna a fost şi este anotimpul meu
preferat, pentru că mereu mă regăsesc în freamătul ei, sunt inspirată de spiritul arămiu al timpului
şi pot să creez multe lucruri. Ador mirosul toamnei care pluteşte deasupra satului, mai ales
dimineaţa şi seara.
Încă înainte de terminarea verii, abia aştept să văd frunzele copacilor cum îşi schimbă
culorile, să mă plimb, să păşesc pe covoarele ruginii ale satului meu. Cel mai frumos tablou de
natură este cel al toamnei, mai ales când mă plimb pe lângă râul Tisa, care se află nu departe de
casa mea, parcă şi el are o culoare specială de toamnă, zărindu-i-se valurile care se sparg şi dacă
stai prin preajmă parcă renaşti cu forţe mai puternice.
Dimineţile de toamnă sunt magnifice când răsare soarele şi-mi bate în geam, când deschid
larg fereastra şi respir aerul rece. Mie nu-mi place frigul, dar aerul de toamnă este deosebit, este o
răcoare liniştitoare. Îmi place să privesc vântul ce mişcă în fortă copacii. E rece, dar e umed şi e un
vânt ce te potoleşte, de aceea ador dimineţile de calm şi linişte.
Soarele nu mai are puterea de altădată, dar reuşeşte să scalde în lumina aurie totul din jur,
frunzele galbene strălucesc în aer ca nişte monede de aur. Culorile toamnei încep de la galben până
la roşu înfocat, vântul tomnatic şi răcoros îndeamnă frunzele să se prindă în horă.
În păduri şi poiene nu se mai aude ciripitul păsărilor, care rând pe rând pleacă în ţările
calde. Toamna este zâna belşugului, căci pretutindeni câmpurile sunt pline de oameni ce adună
recoltele. În aer pluteşte o mireasmă de mere coapte şi gutui. Un alt lucru care îmi place toamna
este prima ei zi, adică ziua de 1 septembrie, când străzile şi curţile şcolii sunt pline de copii, gata
să deschidă cu o cheie fermecată uşa tainelor neştiute de ei până atunci, cea a învăţăturii.
În curând toamna începe să se simtă şi mai tare, deoarece copacii rămân goi, soarele se
ascunde tot mai des după norii plumburii, oamenii mânaţi de frig stau mai mult prin casă.
Pentru mine, toamna este cel mai frumos anotimp!
Laura Vlad, clasa a XI-a
Scoala Medie de Gradele I-III, Biserica Albă, Ucraina
28 Foaie literară (online)
Numărul 9 (an III)/septembrie 2011 ISSN 1844 -6639
Coordonator: prof. Anca Sabo
Contact: [email protected]
Tresare gândul…
Cop
erta
I: P
aula
Mur
eşan
, cla
sa a
X-a
A, L
iceu
l de
Artă
Bai
a M
are,
Mar
amur
eş, R
omân
ia
Cop
erta
IV: S
uzan
a D
an, S
coal
a m
edie
de
Gra
dele
I-II
I, B
iseric
a A
lbă,
Reg
iune
a Tr
ansc
arpa
tia, U
crai
na
Str. Petofi Sandor, nr. 2-4 Baia Mare Tel.: 0262-275.482 Fax.:0262-219.590