4. Transportul animalelor

Prin transport se asigură deplasarea animalelor, destinate sacrificării,dintr-un loc în altul şi implică: pregătirea mijloacelor de transport şi aanimalelor; încărcarea, supravegherea şi asistenţa acordată animalelor;descărcarea şi recepţia animalelor.La transportul animalelor ne interesează: durata transportului; temperature mediului ambiant; densitatea de încărcare; felul mijloacelor de transport;conduita conducătorului auto în timpul transportului.Condiţiile de transport influenţează: indicii fiziologici ai animalului;calitatea comercială a animalelor destinate tăierii; starea de sănătate aanimalelor; eficienţa operaţiilor de pregătire a carcaselor; calitatea cărnii dinpunct de vedere funcţional şi al caracteristicilor senzoriale; preţul de cost şide desfacere.Transportul animalelor se poate realiza pe jos, pe căi terestre, navale şiaeriene.

a) Transportul pe jos

Este puţin utilizat în ţările dezvoltate, datorită risculuide îmbolnăvire, accidentelor şi pierderilor în greutate. Se aplică ocazional laspeciile uşor deplasabile (bovine, ovine) în situaţii deosebite, distanţe mici(<10 km) sau absenţa căilor şi mijloacelor de comunicaţie adecvate (şosele,căi ferate, porturi sau aeroporturi). Transportul animalelor pe jos necesitărespectarea unor principii, referitoare la traseul accesibil; controlul sanitar-veterinar;efectivul de animale ce trebuie transportat; condiţiile meteorologice; însoţitorii deanimale; documentele de transport;supravegherea comportamentul animalelor în timpul transportului; asigurareacondiţiilor de adăpare, hrănire şi îngrijire.

B)Transportul animalelor pe calea ferată

Pentru tăiere prezintă avantajele:nu este condiţionat de condiţiile meteorologice şi prezintă siguranţă în timpulrealizării; oferă capacitate mare de transport şi viteză relativ ridicată; asigurăcondiţii confortabile de transport: spaţii, posibilităţi de hrănire, adăpare şi deîngrijire; cost relativ redus .Transportul pe calea ferată implică: stabilirea necesarului de vagoaneîn funcţie de specie, categorie, număr de animale; curăţirea mecanică şidezinfecţia vagoanelor cu soluţii de formol 2%; aerisirea vagoanelor şiasigurarea aşternutului curat din paie, rumeguş sau talaş; montareajgheaburilor şi despărţiturilor în vagoane şi depozitarea inventarului necesar pe timpul transportului; aducerea animalelor şi vagonului la locul deîmbarcare; îmbarcarea animalelor cu ajutorul rampelor fixe sau mobile subsupravegherea medicului veterinar; dispunerea corectă a animalelor pespecii şi respectarea suprafeţei indicată pe cap de animal, în funcţie despecie, categorie de greutate şi sezon (1 - 2,70 m2, pentru bovine; 0,3 - 1,2m2, pentru porcine; 0,75 - 1,0 m2, pentru ovine şi 0,03 - 0,1 m2, pentrupăsări); asigurarea necesarului de nutreţuri (8 - 10 kg fân pentru bovine şi 2kg pentru ovine şi caprine, iar pentru păsări 0,1 - 0,2 kg/cap/zi) şi condiţii deadăpare; asigurarea personalului de însoţire şi a ventilaţiei pentru animalelemari; asigurarea unui transport adecvat fără acostări violente, accelerări şiopriri bruşte; descărcarea animalelor ajunse la destinaţie în maxim 2 ore dela sosire prin intermediul rampei; pregătirea vagoanelor pentru un noutransport.

c)Transportul animalelor destinate tăierii cu autovehicule

Este untransport modern, rapid, confortabil şi eficient, diminuează stresul detransport prin simplificarea manipulării animalelor, transportul durează puţin,eliminându-se necesitatea hrănirii şi adăpării şi determină reducereapierderilor în greutate. Mijloacele de transport auto sunt reprezentate deremorci tractate mecanic, autocamioane obişnuite, autovehicule specializate şiclimatizate. Mijloacele specializate trebuie să prezinte o bună suspensie, omare stabilitate, să confere animalelor confort şi siguranţă în transport. Eletrebuie să fie prevăzute cu boxe sau containere igienizate, dezinfectate, cuaşternut de nisip, rumeguş sau paie.

d)Transportul pe calea apei

Principalele specii de animale pentrusacrificare transportate pe calea apei sunt ovinele, bovinele şi porcinele, înmăsură mai mică. Transportul pe calea apei se realizează cu navespecializate şi prezintă avantajele unor capacităţi mari de transport pentruanimale şi unui confort relativ bun în timpul transportului.Navele pentru transportul animalelor trebuie să aibă:

- o capacitate care să asigure spaţiul regulamentar primirii la bord şidesfăşurării activităţii zilnice până la destinaţie.

- trebuie să fie asigurateurmătoarele suprafeţe pentru fiecare animal: oi, capre (0,75 - 1) m2; bovine şicabaline 3 m2; porcine (1 - 2) m2;

- amenajări speciale pentru hrănire, adăpare, mişcare şi odihnă;

- o viteza corespunzătoare necesară asigurării unei durate optime deparcurgere a distanţelor stabilite pe diferite relaţii;

- spaţii suficiente pentru depozitarea nutreţului pe toată durata călătorie;

- un sistem de ventilaţie corespunzător care să elimine în permanent aerul viciat;

- un sistem de drenaj eficient pentru asigurarea curăţeniei tancurilor

- o instalaţie de păstrare şi distribuire a apei care să asigure adăpareadupă un program bine stabilit pe durata călătoriei. În general, navelemoderne trebuie să asigure condiţii de prevenire a maladiilor contagioase şia vătămării animalelor şi de efectuare a dezinfecţiilor pe timpul transportului.

La exploatarea navei animaliere se disting următoarele faze:

- întocmirea planului de capacitate al animalelor- care cuprinde:descrierea detaliată a locurilor amenajate pentru primirea animalelor,ventilaţia şi volumul net al spaţiilor închise, iluminatul, depozitarea şi modulde distribuire a furajelor şi a apei, instalaţia de drenaj, sistemul de combaterea incendiului şi informaţii asupra stabilităţii navei, având animalele îmbarcate;

- îmbarcarea animalelor -pentru îmbarcare în porturi trebuie să existe ţarcuri mari, apropiate de locul de încărcare, prevăzute cu sursă de apăpotabilă pentru adăpare şi cu iesle pentru hrănire şi platforme speciale. Laintrarea în aceste ţarcuri există platforme speciale cu paie îmbibate cusubstanţe dezinfectante pe care calcă animalele înainte de a intra în locul deafluire. Îmbarcarea animalelor se execută în diferite moduri, în funcţie despecie şi categorie şi de dotarea navei. Cel mai utilizat mod de îmbarcareeste urcarea la bord cu propriile lor picioare pe rampe de lemn, prevăzute cuşipci împotriva alunecării şi cu parapete metalice pe laturi. Pe aceste rampeanimalele sunt mânate cu pocnituri de bici şi cu strigăte specifice.Aceastametodă asigură o viteză foarte mare de operare. Animalele domestice maipot fi îmbarcate şi cu ajutorul boxelor cu pereţi rabatabili şi fără capace caresunt manipulate cu vinciul, dar această metodă este mai costisitoare şi mailentă. La bordul navei, animalele sunt dirijate pe căi libere sprecompartimentul stabilit. Animalele îmbarcate trebuie să fie perfect sănătoase,odihnite şi însoţite de acte doveditoare, certificat de origine şi de sănătate;

- supravegherea animalelor pe timpul navigaţiei-ingrijitorii de animalevor vor avea grijă ca fiecare ţarc să primească numărul precis de animale şi săevite aglomerările; vor respecta întocmai programul de hrănire, de adăpare şide efectuarea curăţeniei (hrana se distribuie de 2 - 3 ori pe zi, iar apa se dăla discreţie); vor asigura primenirea aerului viciat şi temperatura din ţarcuri;

-debarcarea animalelor - implică: verificarea documentelor la soireaanimalelor la destinaţie şi a stării animalelor de către medicul veterinar destat. Animalele vor fi descărcate fie direct în mijloacele auto sau în vagoanede cale ferată, fie vor fi adunate în incinte amenajate în porturi, după care vor fi trimise la destinaţia finală. După fiecare transport de animale va trebui săse facă curăţenia generală a navei şi dezinfecţia riguroasă acompartimentelor. Operaţia se executa în afara portului. Curăţenia comport acţiune mecanică de îndepărtare a resturilor de hrană şi de gunoaie şi ocurăţenie sanitară care constă din spălarea cu jet de apă la presiunea de 6atmosfere la temperatura de 80oC cu adaos de detergent şi de carbonat desodiu. Dezinfecţia se va face cu clorura de var, formol şi alte substanţeactive, a tuturor părţilor cu care au fost în contact animalele. După curăţeniagenerală şi după dezinfecţie, nava devine aptă pentru un nou voiaj.

e)Transportul pe calea aerului

Acest sistem de transport este mai puţinutilizat pentru deplasarea animalelor destinate sacrificării, datorită preţuluiridicat. Transportul aerian determină stres la animale datorită variaţiilor de temperatură şi presiune, pierderea echilibrului în timpul manevrelor de zbor brutale, resimţindgolurile de aer. În baza Convenţiei Europene, privind protecţia animalelor, întransportul internaţional se cere ca acestea să fie plasate în containere sauboxe adecvate bine ancorate în cala avionului. În avion trebuie să existeposibilitatea de sacrificare a animalelor în caz de necesitate.Efectele transportului asupra animalelor, calităţii cărnii şi eficienţeieconomice sunt complexe. Transportul prin natura sa este un evenimentnefamiliar şi ameninţător la viaţa animalului. El implică o serie de manipulărişi situaţii de privare de liberate care sunt stresante şi pot conduce la pericole,rănire sau chiar la moartea animalului. Transportul corespunde cu omodificare în apartenenţă unde responsabilitatea pentru bunăstareaanimalului poate fi compromisă (Tarrant şi Grandin, 2000). Fazio şi Ferlazzo(2003) şi Von Holleben ş.a., (2003) consideră reacţia animalelor la stres cafiind dependentă de durata şi intensitatea acestor stresori (distanţa detransport, încărcarea şi descărcarea, condiţiile de mediu care includ: căldura,frigul, umiditatea, zgomot, mişcarea şi regruparea socială). Tadich, ş.a.(2000) şi Bradshaw, ş.a. (1996 a, b) au constatat o creşterea a unor indicatori ai sângelui (concentraţia de cortizol, glucoză şi de ß-endorfină,activitatea creatinkinazei) în timpul transportului de la fermă la abator şi laasomare. Răspunsurile fiziologice ale animalelor la condiţiile neprielnice, caşi acelea pe care ele le întâlnesc în timpul manipulării şi transportului vor afecta constituenţii anatomici şi fiziologici ai animalului.Încărcarea şi pornirea autovehiculului provoacă creşterea bătăilor inimii,concentraţiilor de cortizol şi prolactină, pe când osmolalitatea şi hematocritulscad la oi . Condiţiile de transport influenţeazăbunăstarea vitelor în timpul transportului. Ele afectează frecvenţa incidentelor la transportul vitelor imobilizate, vătămări ale carcasei, pun în pericol atâtcalitatea carcasei, cât şi calitatea cărnii. că Stresul din timpul transportului produce efecte negative asupra calităţii cărnii.Taurii, vacile şi viţeii reacţionează diferit la transport, schemele de transporttrebuie să fie adaptate la necesităţile diferite ale animalelor.Pentru a diminua efectele negative ale transportului se impuneorganizarea corespunzătoare a transportului, asigurarea unor condiţiiadecvate în timpul transportului (microclimat, igienă, hrănire, adăpare) şisupravegherea animalelor. În timpul transportului şi odihnei animalele pierdîn greutate. Animalele pierd circa 0,2% pe oră din greutatea lor vie datorităîncetării furajării, dar acestea pierderi sunt, în general, foarte variabile. Pentruvite, pierderile în greutate în 48 de ore variază între 1 - 8%. Aproximativjumătate din pierderi în greutatea la animalele vii sunt pierderi din greutateacarcasei.Reducerea pierderilor poate fi realizată prin terapie cu electroliţi.

4.1 Documentele de transport

Documentele care însoţesc loturile de animale ce setransportă la abatoare sunt următoarele:foaie de transport ,bilet de adeverirea proprietăţii şi sănătăţii animalelor, certificat sanitar veterinar eliberat demedicul veterinar de circumscripţie.Animalele care se expediază la sacrificare se marchează după cumurmează: bovinele adulte, mânzaţii şi viţeii prin tăierea părului cu foarfeceleşi imprimareaseriei animaluluipe crupa stângă şi acalităţii, în cifre romane,pe crupa dreaptă; ovinele şi caprinele se marchează pe cap cu vopsea, cuurmătoarele culori în funcţie de calitate: verde pentru calitatea I şi albastrăpentru calitatea a II-a; porcinele se marchează cu vopsea, după structura degreutate: între 81 - 89 kg cu vopsea albastră, între 90 - 100 kg cu vopseagalbenă, între 101 - 130 kg nu se marchează şi peste 130 kg se marcheazăcu vopsea roşie.

5. Pregătirea animalelor pentru tăiere

Pregătirea animalelor pentru tăiere constă în:

- asigurarea regimului deodihnă

- examenul sanitar veterinar

- igienizarea şi cântărirea animalelor vii

- regimul de odihnă

Animalele vii după recepţie în ţarcurile de receptive şi triere sunt dirijate în grajduri sau padocuri pentru odihnă. Regimul deodihnă este de 12 ore vara şi 6 ore iarna pentru bovine sau 1-2 zile pentru porcineşi ovine se impune pentru fiecare specie, în scopul refacerii echilibruluifiziologic perturbat, mai ales, din cauza transportului şi pentru a reduceconţinutul intestinal. În această perioadă se elimină furajarea şi se reduceacumularea de deşeuri în grajduri şi padocuri pentru animale. Animalele suntadăpate pentru a minimaliza pierderile în greutate. Regimul de odihnă are oinfluenţă deosebită asupra igienei cărnii, deoarece animalele obositesângerează incomplet, carnea se alterează mai uşor.

6. Examenul sanitar - veterinar

La examenul sanitar-veterinar se urmaresc doua momente: -la receptive -cu cat mai putin timp inainte de taierea propriu-zisa; maxim cu 3 ore inainte astfel incat sa putem surprinde eventualul comportament modificat al animalului, care sa ne ajute in depistarea unor entitati morbide. Acest moment se poate face pe culoarele de aductiune catre sala de taiere.Acest examen sanitar-veterinar se deruleaza dupa o metodologie simpla, utila si rapida avand in vedere aprecieri cu privire la sensibilitatea si atitudinea animalului, modul cum reactioneaza la diferiti stimuli (zgomote, lovituri, acestea determinand reactii caracteristice speciei).In momentul in care se constata devieri de comportament, se executa un examen sanitar-veterinar aprofundat. Pentru aceasta, unitatea trebuie sa asigure conditii minime (camera pentru personalul sanitar-veterinar) si instrumentar: termometru, crotalii, mucarnita si o lumina naturala de minim 220 lucsi.Dupa primul control sanitar-veterinar, adica cel de la receptie, animalele sunt introduse in padocuri iar pe tablitele respective se noteaza numarul animalelor, provenienta si data sosirii. Animalele suspecte sunt introduse in boxe separate, izolate iar pe tablitele respective se mentioneaza „animale suspecte”.In aceste locuri, animalele se examineaza aprofundat, luandu-se decizia de taiere. Acest examen sanitar-veterinar trebuie sa determine daca animalul sufera de o boala transmisibila omului sau altor animale sau exprima simptome pentru aparitia unei astfel de boli.Examinarea inainte de taiere clasifica animalel dupa cum urmeaza:1. animale sanatoase care se vor taia pe fluxul tehnologic2. animale respinse la taiere3. animale care se taie in sala sau abatorul sanitar sau in partide separate la sfarsitul zilei.Respingerea de la taiere poate fi datorata unor cauze fiziologice: animalel gestante, animale mai mici de 8 zile de la parturitie, animale mai mici de 21 de zile sau chiar daca a trecut aceasta perioada si plaga ombilicala nu este cicatrizata, animale obosite, vierii mai mari de 6 luni (ar trebui castrati cu o perioada suficienta de timp inainte de taiere pentru ca plaga sa fie cicatrizata). Cauzele patologice sunt dictate de animalele suspecte de antrax, carbune emfizematos, turbare, morva, anemie infectioasa; categorii de boli neinfectioase: boli chirurgicale, interne, parazitare; aceste animale nu trebuie sa fie taiate in sala obisnuita ci in sala sanitara. Tot aici se taie animalele pozitive la tuberculinare, cu masuri de protectie pentru personal si igienizarea spatiilor si utilajelor.

Competenta asistentei veterinare in aprobarea taierilor:

Medicul veterinar decide taierea; exista situatii in care asistenta veterinara poate aproba taierea animalelor: a celor clinic sanatoase si cu temperatura normala, a animalelor cu fracturi, alte plagi chirurgicale, arsuri, dar care sa nu aiba febra si la care aceste tipuri de leziuni sa nu fie mai recente de 12 ore. Poate aproba taierea femelelor cu prolaps vaginal dar fara sa existe necroze in zona respectiva, cu meteorism acut, animale in pericol de asfixie mecanica sau ori de cate ori netaierea animalelor in timp util ar duce la moartea acestora.

6.1 Igienizarea animalelor.

La bovine, igienizarea constă în curăţireamecanică şi spălarea animalelor cu apă cu temperatura <20oC vara şi de 20 -30oC iarna. La porcine, igienizarea animalelor se face prin duşare intensă. Înafară de scopul igienic, spălarea/duşarea contribuie la:

-activarea circulaţieisanguine ceea ce permite o sângerarea mai eficientă;

-întărirea stratuluisubcutanat cu efecte pozitive asupra jupuirii.

Se poate realiza şi o dezinfecţiea a pielii animalelor vii prin folosirea unei soluţii de cloramină 2%, cu condiţiaca animalele să fie ţinute în continuare în spaţii aerisite pentru 20 - 45minute, în funcţie de anotimp. Apa clorinată (50 - 200 mg Cl-/kg), apaozonată şi oxigenată prin electroliză asigură o bună decontaminare a pielii înceea ce priveşteEscherichia coli, bacterie patogenă deosebit depericuloasă care provoacă boli grave gastro-intestinale.

6.2 Cântărirea animalelor

Inainte de sacrificare se face în scopul stabilirii cuacurateţe a randamentului de tăiere şi aprecierii din punct de vedereeconomic a rezultatelor tăierii.

Operaţiunile de recepţie a animalelor vii pentru carne se referă la aprecierea calitativă şi cantitativă, adică atestarea datelor privind numărul animalelor, greutatea acestora, calitatea înscrisă în acte etc.

Calitatea unui animal pentru carne, respectiv a carcasei pe care o furnizează, se apreciază în funcţie de preferinţele cumpărătorului, fapt pentru care acesta devine obiectivul principal urmărit în unităţile zootehnice. Aprecierea calităţii se poate face în viu şi după sacrificare. Aprecierea calităţii animalelor "în viu" este un rezultat al factorilor intrinseci (rasă, sex, vârstă) şi a factorilor extrinseci (sistemul de creştere şi alimentaţie). Acţiunea conjugată a acestor factori trebuie corelată cu preferinţele solicitate de consumator. Se ţine seama de:

- vârstă, considerându-se că pe măsura înaintării în vârstă creşte randamentul la tăiere, dar nu şi calitatea cărnii;

- greutatea corporală, ca element component de apreciere, este corelat cu vârsta şi rasa animalului (greutatea corporală se determină după un post aferent animalului sau după efectuarea scăzământului legal);- conformaţia corporală, care depinde de specie, rasă, tip productiv şi vârstă (în acest caz se ţine seama de profilul şi aspectul corpului animalului, precum şi a principalelor regiuni corporale de carne);- starea de îngrăşare care reprezintă un indiciu de calitate superioară.

Certificările pe care le poate atesta calitatea (enunţate anterior) pot fi determinate atât prin aprecieri generale cât şi măsurători, cântăriri, dar şi prin metode fizice (greutatea specifică a cărnii în raport cu apa, explorarea regiunilor corporale cu raze sau ultrasunete etc.), chimice (compoziţia chimică a diferitelor ţesuturi, a sângelui etc.).

Totodată în aplicarea sistemului de stabilire a calităţii animalului pe baza cantităţii şi calităţii cărnii după tăiere, presupune respectarea unor cerinţe şi anume:

- alegerea şi expedierea animalelor pe baza graficului de livrare între producătorul agricol şi beneficiar;- livrarea animalelor în condiţii normale de furajare şi a unui transport rapid;- limitarea repaosului animalelor înainte de tăiere la minimum 6 ore şi la maximum 12 ore. - individualizarea animalelor cu numărul matricol, înscris pe bonul de transport;- sacrificarea, care se face în prezenţa delegatului vânzătorului ( respectiv a unităţii predătoare ), iar greutatea animalului se stabileşte prin cântărirea cărnii calde, imediat după tăiere.

Totodată având în vedere diferenţierile între tehnologiile de obţinere a animalelor, încadrarea corectă pe calităţi trebuie să ţină seama de aprecierea organoleptică (după ochi), combinată cu rezultatele obţinute după sacrificarea animalelor şi determinarea randamentului la tăiere şi a calităţii carcasei.

Ca atare, recepţionarea animalelor trebuie să se facă respectând anumite condiţii ce influenţează rezultatele obţinute, şi anume:

- respectarea intervalului de timp de la ultima hrănire şi adăpare, pentru a nu exista diferenţe peste limitele admise;- funcţionarea corespunzătoare a aparatelor destinate cântăririi animalelor;- respectarea cu rigurozitate a prevederilor standardelor în vigoare cu privire la încadrarea animalelor pe calităţi;- desfăşurarea într-un timp cât mai scurt a operaţiilor de cântărire şi preluare;- asigurarea mijloacelor de transport corespunzătoare pentru deplasarea aniumalelor la bazele de predare;- întocmirea corectă a documentelor de evidenţă care însoţesc animalele pe timpul

transportului, pentru a evita orice situaţie ce ar produce perturbări şi întârzieri în transportarea animalelor.