trans realities ii

1

CORP-ARTĂ-SOCIETATE / CORPS-ART-SOCIÉTÉ / BODY-ART-SOCIETYT R A n S - R E A L I T I E S

6

Layout: Romana & Bogdan Mateiaş

Curatori: Petru LUCACI, Alain OUDIN

Editura: UNArte

ISBN: 978-606-8296-21-0

Corpul ca proiect cultural contemporan. Provocări teoretice, replici artistice

Cod CNCSIS: ID_1539

PN II - IDEI - PCE 2008

Tipul proiectului: Proiecte de cercetare exploratorie

Director proiect: conf. univ. dr. Petru LUCACI

Membrii echipei: prof. univ. dr. Marilena Preda SâNC, prof. univ. dr. Laurenţiu DAMIAN, dr. Laura GRÜNBERG, asist. univ. drd. Romana Mateiaş, asist. univ. drd. Bogdan Mateiaş

7

CORP-ARTĂ-SOCIETATE / CORPS-ART-SOCIÉTÉ / BODY-ART-SOCIETY

T R A n S - R E A L I T I E S

10

LE CORPS

il est arrivé assez souvent que des visiteurs m’interpellent: vos artistes sont très narcissiques car celui-ci et celui-là n’arrêtent pas de se représenter. Ma réponse a été invariablement que c’est d’abord une facilité de modèle qui les y amène… alors qu’en revanche c’est sans doute un besoin profond et même fondamental que de se sentir concerné par le corps humain; le corps en général, avant le sien propre. et il est aussi naturel pour un artiste de commencer ou de poursuivre un travail de représentation humaine par des auto-portraits, que pour un amateur d’art, a fortiori un galeriste de s’intéresser thématiquement au corps.

Dans la grande Histoire de la Représentation, l’image de l’homme – et ce qui en est le plus visible et le plus mobile c’est-à-dire sa main – est-elle venue avant les animaux que cette main s’évertuait à transformer en subsistance? Peut-être certains savants savent-ils? en revanche, il est sûr que l’image de la main est née vraisemblablement avant le portrait au sens de la figuration plus ou moins complète d’un corps… un autre corps que celui du regardant! et cette „première” image de la main est sûrement apparue avant celle de l’auto-portrait „total” – en résumé voir ses propres yeux – qui dépend d’un miroir… par exemple un plan d’eau calme?

Dans ce registre et avant l’ouverture de

alainOUDIN

11

la galerie, j’ai été marqué par quelques évènements dont voilà deux souvenirs:

J’avais fait connaissance d’anne-Marie Drouin - fille de René, galériste à Paris des années 50, associé du fameux Léo Castelli. Dans son rez-de-chaussée assez sombre de la rue de l’Université, trônaient les très impressionnantes idoles ithyphalliques (en érection) de Pierre Bettencourt. eté 1970, elle m’avait emmené à Verderonne chez Caroline Corre participer à un happening processionnel: La Fête en Blanc avec divers jeunes artistes Miralda, Xifra, Dorothée Selz, Joan Rabascall, et 22 mariées. Dans mon souvenir, j’y associais Hermann Nitsch, artiste actionniste viennois!

Orlan - Le baiser de l’artiste Paris, FiaC 30 octobre 1977

J’ai été l’un des visiteurs de la Foire internationale d’art Contemporain à donner 5 francs à Orlan pour un baiser de l’artiste… ce qui passait avec humour pour une prostitution ‘légère’ et revendiquée pour la bonne cause féminine et artistique; du moins c’est comme cela que je l’ai compris. Chaque fois, cris et hurlements, photos; pour moi, comme pour les autres! C’est un appel à témoins : la preuve en sont les flashs perçus pendant le baiser; j’aimerais récupérer une photo… je me reconnaitrais de dos!

a la fin des années 70, début des années 80, la galerie s’est transformée plusieurs soirs par semaine en théâtre d’art corporel [à savoir

le corps de l’artiste au centre de l’œuvre] avec Marie Chamant nous y avons organisé 3 cycles de performances – plus d’une trentaine d’artistes – avec notamment Veuve angine, aline Ribière, Jean-Pierre Céalis, Joël Ducorroy, Franck Na, Mowgly Spex, Gilbert Descossy, et bien d’autres… qu’ils m’excusent de les omettre…. les créations chorégraphiques de Karine Saporta, Marie-Christine Gheorghiu, et Charlotte Delaporte… des créations musicales vocales… enfin plusieurs danseurs Buto dont Min tanaka et plus tard Saï y sont intervenus; Min dans une exposition de Marie Chamant… ce fut sidérant!

Je pourrais tenter une fable de l’humanité au travers des œuvres auxquels je me suis attaché depuis plus de trente ans de galerie, avec des artistes qui enfonçaient plus ou moins des tabous, et ne trouvaient pas si facilement à montrer leur travail: ainsi entre notre origine-naissance-création sur laquelle nous n’avons aucun pouvoir – d’ailleurs on dit que les bébés naissent dans les choux ou qu’ils sont apportés par les cigognes… belles fables – et notre fin-mort-vanité sur laquelle en revanche existe – et existera de plus en plus – une certaine capacité pour chacun à intervenir, s’intercale la liberté, liberté d’une vie conformiste… ou ouverte à diverses transgressions, personnelles ou interpersonnelles (ces dernières liées au „pouvoir”, à l’assujettissement librement consenti d’un dominé à un dominant): la libération sexuelle des années 60, la

12

revendication des femmes à contrôler les naissances, la reconnaissance du transgenre et des homosexualités comme des transgressions sadomasochistes ou fétichistes forment la toile de fond de cette réunion d’œuvres. il faut rappeler qu’en même temps, la dictature – politique et/ou sociale – a violemment réprimé toute prise de liberté, jusqu’à l’enlèvement-disparition, et souvent l’exil des pays d’europe de l’est ou d’amérique, mais aussi par exemple du Japon où les artistes débutants étaient considérés comme des rebuts sociaux!

Origine-naissance-création

Cette thématique réunit Foetusiades, 1965, livre d’artiste de thierry Agullo (1945-80) pour ses vingt ans;

Les œufs peints de ‘gouttes de sang’ depuis 1966 par Henri Ughetto (1941-2011);

Mon fils, mon bébé, mon point de vue 1971, revendication critique féministe de thierry agullo;

Deux mille photographies du sexe d’une femme 1969-74 par Henri Maccheroni (1927);

Autoportrait 1976 xérographies-couleurs de Amal Abdenour (1931) femme d’origine palestinienne qui a obtenu pour ce travail, de rester de nuit, seule dans un laboratoire Rank-Xérox;

Les enveloppes fœtales de ressourcement 1982 et Bijou 1989 sexe féminin de Marie

Chamant (1944)

enfin, en guise de conclusion de cette première partie, il y a dans l’énoncé de l’Origine du monde de Courbet, une grande prétention (biblique) de l’humanité à s’approprier et assujettir la nature… d’où résulterait le gâchis et l’insouciance écologiques actuels. en revanche l’artiste japonais Masayoshi Yamada (1949) propose dans la mise en scène de ses Fœtus 1977-83 un rapprochement animiste d’un troublant pré-humain et de la nature-végétation.

Interrogation-transgression-pouvoir; la connaissance de soi et de ses limites: se mettre à nu au propre comme au figuré, ce qui n’est pas si évident que ca… ainsi cette réunion d’œuvres donne à la galerie une aura sulfureuse et positivement défoulatoire! Féminin-masculin, la complémentarité ou l’ambivalence de „l’androgynie originelle” et le transgenre ont occupé dès les années 40, Molinier (1900-1976), Pierre Bourgeade (1927-2009) et tous les artistes de l’art corporel dans les années 70 dont Michel Journiac (1939-1998) avec son Saint-Vierge et ensuite dans les années 1970-80 Ion Grigorescu (1945) Christian Paraschiv (1953) et thierry Cauwet (1958) Henri Ughetto et Félix-André (01.06.1947)

Maman on manque d’amour – Narcisse 1982 proposition d’un équipement de ressourcement par Marie Chamant;

Les travestissements de Pierre Molinier et de

13

thierry agullo des années 50 aux années 70

Les performances de thierry Cauwet, nato (1944), Jean-Louis Costes (1954) Sophie /Marie L (1968)

Fin-mort-vanité

La volonté depuis 1956 de Pierre Molinier de décider de sa mort: son suicide interviendra en 1976, après son Masque crâne 1970-76; Les origines du monde d’Henri Maccheroni, Le Père Lachaise de Philippe Duval (1959), Opéra d’Haléwyl de thierry Cauwet, qui se terminent en raccourci de Vanités années 70-80 avec Les écorchés années 90 de Dominique Digeon (1959) et Le tombeau de Michel Journiac 1998, son portrait mortuaire par J-L. Mouléne.

en conclusion, contrairement aux contes qui se terminent par une absence d’histoire car ils se marièrent et eurent beaucoup d’enfants, l’œuvre et la vie de ces artistes sont des témoignages, peu banals ni quelconques, dont on se souviendra grâce à la curiosité et l’inquiétude qu’ils suscitent à l’exemple des artistes qui ont fondé l’art corporel qui a trouvé ses fondements comme mouvement de l’art moderne et contemporain dans les œuvres de Claude CaHUN alias de Lucy Schwob (1894-1954) femme française homosexuelle d’une grande famille juive intellectuelle de Nantes dont le travail d’autoportraits travestis-déguisés commence en 1911, puis dans ceux de MaN-RaY (1898-1976) américain, d’origine juive d’europe

centrale ayant vécu en France la majeure partie de sa vie, et de Marcel DUCHaMP connus l’un et l’autre à partir de 1920, pour leurs autoportraits, l’un tonsuré ou l’autre à moitié rasé; œuvres prolongés enfin par Bellmer provenant d’allemagne dés 1933, puis par Pierre Molinier qui prendra leur relais au moins à partir de 1948, 1948 par référence à son tableau représentant un couple ; en réalité un double autoportrait: homme et femme, jusqu’à son suicide en 1976. [montage de Molinier travesti des années 50-70, autour de son tableau Les Amants à la fleur 1948]

Cette sélection d’œuvres et d’artistes [Man Ray, Molinier, Bourgeade, Marie L, Marie Morel, Paraschiv] a trouvé une validation internationale en 2003 par le choix qu’en a fait Peter Weibel (HG.) pour contribuer à son exposition PHaNtOM DeR LUSt Visionen des Masochismus (Visions du masochisme / hommage à Sacher Masoch) à la Neue Galerie de Grätz – autriche, dans le cadre de l’année européenne de la culture 2003.

14

CORPUL

S-a întâmplat foarte des ca vizitatorii să mă interpeleze: artiştii dumneavoastră sunt foarte narcisişti, fiindcă acesta şi acela nu se opresc din a se reprezenta. Răspunsul meu a fost invariabil că mai întâi o uşurinţă de a-şi fi model este cea care îi conduce la asta… în schimb există fără îndoială la artiști o nevoie profundă și chiar fundamentală de a se preocupa de corpul omenesc; corpul în general, înaintea corpului lor propriu. şi este la fel de natural pentru un artist să înceapă sau să continue o muncă de reprezentare omenească prin autoportrete, cât pentru un amator de artă, a fortiori un galerist, să se intereseze tematic de corp.

În marea istorie a Reprezentării, imaginea omului – și ceea ce este cel mai vizibil și mai mobil din ea, adică mâna – a venit oare înaintea animalelor pe care această mână se străduia să le transforme în subzistanţă? Poate anumiţi savanţi știu? În schimb, e sigur că imaginea mâinii s-a născut după toate aparenţele înaintea portretului, în sensul figuraţiei mai mult sau mai puţin complete a unui corp… un alt corp decât cel al celui care privește! şi această „primă” imagine a mâinii a apărut în mod sigur înaintea celei a autoportretului „total” – în rezumat a vedea cu propriii ochi – care depinde de o oglindă… de exemplu un plan de apă liniștită?

În acest registru și înaintea deschiderii

15

galeriei, am fost marcat de câteva evenimente dintre care iată două amintiri:

O cunoscusem pe anne-Marie Drouin – fiică a lui René, galerist la Paris în anii ’50, asociat al faimosului Léo Castelli. La parterul său destul de întunecat din strada Universităţii, tronau foarte impresionanţii idoli ihtifalici (în erecţie) ai lui Pierre Bettencourt. În 1970, ea m-a dus la Verderonne la Caroline Corre pentru a participa la un happening procesional: Sărbătoarea în Alb, cu diverși artiști tineri, Miralda, Xifra, Doroteea Selz, Joan Rabascall și 22 de mirese. În amintirea mea, îl asociam cu asta pe Hermann Nitsch, artist acţionist vienez!

Orlan – Sărutul artistei, Paris, FiaC, 30 octombrie 1977

am fost unul dintre vizitatorii târgului internaţional de artă Contemporană care i-au dat 5 franci lui Orlan pentru un sărut al artistei… ceea ce trecea cu umor drept o prostituţie „ușoară” și era revendicată pentru buna cauză feminină și artistică; cel puţin așa am înţeles eu acest lucru. De fiecare dată, strigăte și urlete, fotografii; pentru min,e ca și pentru ceilalţi! e un recurs la martori: dovada sunt flash-urile percepute în timpul sărutului: mi-ar place să recuperez o fotografie… m-aș recunoaște din spate!

La sfârșitul anilor ’70, începutul anilor ’80, galeria s-a transformat mai multe seri pe săptămână în teatru de artă corporală [adică corpul artistului în centrul operei]. Cu

Marie Chamant am organizat trei cicluri de performanţe – peste treizeci de artiști – mai ales cu Veuve angine, aline Ribière, Jean-Pierre Céalis, Joël Ducorroy, Franck Na, Mowgly Spex, Gilbert Descossy și mulţi alţii… să mă scuze că îi omit… creaţiile coregrafice ale Karinei Saporta, Marie-Christine Gheorghiu și Charlotte Delaporte… creaţii muzicale vocale… în sfârșit mai mulţi dansatori Buto dintre care Min tanaka și mai târziu Saï au intervenit; Min într-o expoziţie a Mariei Chamant… a fost siderant!

aș putea încerca o fabulă a omenirii prin operele de care m-am legat de mai bine de treizeci de ani de când sunt galerist, cu artiști care spărgeau mai mult sau mai puţin tabu-uri, și nu găseau atât de ușor să-și arate munca: astfel între originea-nașterea-creaţia noastră asupra căreia nu avem nici o putere – de altfel se spune că bebeluşii se nasc în verze sau că sunt aduşi de berze… fabule frumoase – și sfârşitul-moartea-vanitatea noastră asupra cărora există în schimb – și va exista din ce în ce mai mult – o anumită capacitate pentru fiecare de a interveni, se intercalează libertatea, libertatea unei vieţi conformiste… sau deschisă la diverse transgresiuni, personale sau interpersonale (acestea din urmă legate de „putere”, de supunerea liber consimţită a unui dominat faţă de un dominant): eliberarea sexuală a anilor ’60, revendicarea femeilor de a controla nașterile, recunoașterea transgenului și a homosexualităţilor ca niște transgresiuni sado-masochiste sau fetișiste formează pânza

16

de fond a acestei reuniri de opere. trebuie să amintim că, în același timp, dictatura – politică și/sau socială – a reprimat în mod violent orice asumare de libertate, până la răpire-dispariţie, și adesea exilul din ţările din europa de est sau din america, dar și prin exemplul Japoniei unde artiștii debutanţi erau consideraţi drept niște rebuturi sociale!

Origine-naştere-creaţie

această tematică reunește Foetusiade, 1965, carte de artist a lui thierry Agullo (1945-80) la cei douăzeci de ani ai săi;

Ouăle pictate cu „picături de sânge” din 1966 de către Henri Ughetto (1941-2011);

Fiul meu, bebeluşul meu, punctul meu de vedere, 1971, revendicare critică feministă de thierry agullo;

Două mii de fotografii ale sexului unei femei 1969-74 de Henri Maccheroni (1927);

Autoportret 1976 xerografii în culori de Amal Abdenour (1931), femeie de origine palestiniană care a obţinut pentru această lucrare faptul de a rămâne noaptea, singură, într-un laborator Rank-Xerox;

Învelişurile foetale ale întoarcerii la surse 1982 și Bijuterie 1989 sex feminin de Marie Chamant (1944);

În sfârșit, ca și concluzie a acestei prime părţi, există în enunţul Originii lumii de Courbet o mare pretenţie (biblică) a umanităţii de a-și însuși și de a supune natura… de unde ar rezulta confuzia și

nepăsarea ecologică actuale. În schimb, artistul japonez Masayoshi Yamada (1949) propune în punerea în scenă a Foetuşilor săi 1977-83 o apropiere animistă de un pre-uman tulburător și de natura-vegetaţie.

Interogaţie-transgresiune-putere; cunoaștere de sine și a limitelor sale: să te dezgoleşti la propriu și la figurat, lucru care nu e chiar atât de evident… astfel această reunire de opere îi dă galeriei o aură sulfuroasă și defulatoare în mod pozitiv! Feminin-masculin, complementaritatea sau ambivalenţa „androginiei originale” și transgenul i-au ocupat încă din anii 40 pe Molinier (1900-1976), Pierre Bourgeade (1927-2009) și pe toţi artiștii artei corporale în anii 70, printre care Michel Journiac (1939-1998) cu Saint-Vierge al său și apoi în anii 1970-80 pe Ion Grigorescu (1945), Christian Paraschiv (1953) și thierry Cauwet (1958), Henri Ughetto și Félix-André (1950);

Mamă ne lipseşte iubirea – Narcis 1982 propunere a unui echipament de întoarcere la surse de Marie Chamant;

travestirile lui Pierre Molinier și thierry agullo din anii ’50 în anii ’70;

Performanţele lui thierry Cauwet, nato (1944), Jean-Louis Costes (1954), Sophie / Marie L (1968).

Sfârşit-moarte-vanitate

Voinţa lui Pierre Molinier din 1956 de a-și hotărî moartea: sinuciderea sa va interveni în

17

1976, după Masca craniu (1970-76); Originile lumii de Henri Macheroni, Père Lachaise de Philippe Duval (1959), Opera din Haléwyl de thierry Cauwet, care termină în racursiu Vanităţi din anii ’70-’80 cu Ecorşeurile anilor ’90 de Dominique Digeon (1959) și Mormântul lui Michel Journiac 1998, portretul său mortuar făcut de Moulène, expoziţia Corp pentru spaţiu semnată Christian Paraschiv.

În concluzie, contrar poveștilor care se termină printr-o absenţă a istoriei, căci ei s-au căsătorit şi au avut mulţi copii, opera și viaţa acestor artiști sunt niște mărturii, deloc banale sau oarecare, de care ne vom aminti datorită curiozităţii și neliniștii pe care ei o suscită. exemplul artei corporale și-a găsit fundamentele, ca mișcare a artei moderne și contemporane, în operele lui Claude CaHUN, alias Lucy Schwob (1894-1954), franţuzoaică homosexuală provenind dintr-o mare familie de intelectuali evrei din Nantes, a cărei operă de autoportrete travesti-deghizate începe în 1911, apoi în cele ale lui MaN-RaY (1898-1976), american de origine evreiască din europa centrală, care și-a petrecut cea mai mare parte a vieţii în Franţa, ca și în cea a lui Marcel DUCHaMP, cunoscuţi fiind amîndoi, începînd cu 1920, pentru autoportretele lor, unul cu jumătate ras în cap, celălalt cu tonsură. aceste opere au fost apoi prelungite de Hans Bellmer, venit în Franţa din Germania în 1933, apoi de Pierre Molinier care îi va continua începînd cel puţin cu 1948 – anul 1948 constituind o referinţă la tabloul său reprezentînd un cuplu: în realitate, un dublu

autoportret, bărbat și femeie – și pînă la sinuciderea lui din 1976 (vezi montajul lui Molinier travestit din anii ’50-’70, în legătură cu tabloul Amanţii în floare 1948).

această selecţie de opere și de artiști (Man Ray, Molinier, Marie L, Marie Morel, Paraschiv) a fost validată internaţional în 2003 prin selecţia pe care a făcut-o Peter Weibl pentru expoziţia sa PHaNtOM DeR LUSt. Visionen des Masochismus (Fantome ale plăcerii. Viziuni ale masochismului / omagiu lui Sahcer Masoch) la Neue Galerie din Graz, austria, în cadrul Anului European al Culturii 2003.

18

THE BODY

Visitors have often told me: your artists are very narcissistic because they cannot stop self-representing. My answer was invariably that a certain ease of being one’s model leads to that... However, there undoubtedly is a profound and even fundamental need within artists to concern themselves with the human body; the body in general before their own body. Considering that artists commence and continue works of human representation in self-portraits, it is equally natural for art lovers and all the more for gallery owners to take interest in the theme of the body.

While going through the great history of representation, one wonders whether or not the image of man – and what is most visible and mobile from it, namely the hand – came before the image of the animals which this hand was toiling to transform into nourishment. Perhaps some scholars have the answer... However, according to pictorial evidence, the image of the hand was certainly created before the portrait as full or partial representation of a body which is different from that of the viewer. this “first” image of the hand certainly appeared before the complete “self-portrait” – briefly stated, seeing with one’s own eyes – which depended on a mirror or for instance a calm/flat surface of water.

that being said, several events had, before

19

opening the gallery, a significant impact on me. i will mention two of these:

i met anne-Marie Drouin – daughter of René Drouin who was a gallery owner in the 50s and associate of the notorious Léo Castelli. in the dim light which filled the ground floor of her house, the very impressive ithyphallic (erect) idols made by Pierre Bettencourt were dominating the room. in 1970 she took me to see Caroline Corre in Verderonne for participating in a processional happening: the White Celebration featuring various young artists such as Miralda, Xifra, Doroteea Selz, Joan Rabascall and 22 brides. My memory associated this event with Hermann Nitsch, one of the Vienna actionists!

Orlan – The Artist’s Kiss, Paris, FiaC, October 30, 1977

i was one of the visitors to the international Contemporary art Fair who paid Orlan 5 francs for a kiss... which was humorously interpreted as “light” prostitution and put to work in the service of feminism and the arts; at least this is how i saw it. each kiss was accompanied by shouts and screams and photographs; in my case and in the case of all others! it is an appeal to witnesses: as a proof, camera flashes were seen during the kiss: i would love to recover a photograph... i would recognize myself even from behind!

at the end of the 70s, beginning of the 80s, the gallery was transformed for several evenings of the week in a body art theater

[that is, the work revolved around the body of the artist]. i organized three cycles of performance with Marie Chamant – featuring over 30 artists – including especially Veuve angine, aline Ribière, Jean-Pierre Céalis, Joël Ducorroy, Franck Na, Mowgly Spex, Gilbert Descossy and many others – i apologize for not listing all the participants. i would also like to mention the choreographic productions of Karine Saporta, Marie-Christine Gheorghiu and Charlotte Delaporte, some vocal, musical pieces and finally several Buto dancers from among which i would single out Min tanaka and later Saï; in one of Marie Chamant’s shows, Min was simply arresting!

if i were to sum up my activity as a gallery owner which spread over more than 30 years, i could construct an allegory of humanity with the works to which i felt emotionally attached and with the artists who were more or less breaking taboos and who could not easily find a place to show their creations. therefore, in the time spanning between our origin-birth-creation on which we do not hold any control – actually the nice stories of babies being born in cabbages or brought by storks are significant here – and our end-death-transitoriness on which we can increasingly intervene, freedom takes over as the choice for a conforming life or for openness to personal or interpersonal transgressions (the latter relates to power relations in which a dominated individual willingly submits to dominating one). the sexual revolution of the 60s, women’s

20

pro-choice movement, the perception of transgender or homosexual practices as sadomasochistic or fetishistic transgressions ultimately form the thematic framework of this collection of works. We must also remember that political and/or social dictatorship has violently repressed any acts of freedom, sometimes leading to the kidnapping-disappearance of individuals and often exile in the case of eastern-european or South-american countries. Forms of repression are also encountered in Japan where emerging artists are considered social marginals!

Origin-Birth-Creation

this theme includes Foetusiade, 1965, Thierry Agullo’s (1945-80) artist book made when he was 20 years old;

Blood Drop Painted Eggs, 1966, by Henri Ughetto (1941-2011);

My Son, My Baby, My Point of View, 1971, thierry agullo’s feminist critical approach;

Two Thousand Photographs of a Woman’s Sex, 1969-74 by Henri Maccheroni (1927);

Self-portrait 1976, color xerographies by Amal Abdenour (1931), the images a Palestinian woman whose benefit of participating in this project was to be alone in a Rank-Xerox lab during the night;

The Foetal Layers of the Return to Origin 1982 and Jewel 1989, images of the female sex by Marie Chamant (b. 1944);

Finally, as a conclusion to this first part, in the statement of the Origin of the World by Courbet there is a great (biblical) claim of humanity for appropriating and taming nature. this view may have led to the current ecological confusion and carelessness. However, the Japanese artist Masayoshi Yamada (1949) proposes in the mise-en-scene of his Foetuses 1977-83 an animistic connection to a pre-human condition and to the nature-vegetation.

Interrogation-Transgression-Power

this section relates to self-knowledge and the tacking of limits. it is about exposing one’s nakedness both figuratively and actually, in a more or less conspicuous manner. this collection of works thus conveys upon the gallery a positive fiery and outpouring aura. The feminine-masculine as complementary terms or as a reference to the ambivalence of the original androgyny and of the transgender has preoccupied ever since the 40s such artists like Molinier (1900-1976), Pierre Bourgeade (1927-2009), and all artists concerned with the theme of the body in the 70s such as Michel Journiac (1939-1998) with his Saint-Vierge and afterwards during1970-80 Ion Grigorescu (1945), Christian Paraschiv (1953) and thierry Cauwet (1958), Henri Ughetto and Félix-André (1950);

Mum, we miss love – Narcissus 1982: a proposal by Marie Chamant of an equipment for going back to the sources;

21

the travesties of Pierre Mollinier and thierry agullo from the 50s and 70s;

the performances of thierry Cauwet, nato (1944), Jean-Louis Costes (1954), Sophie / Marie L (1968).

End-Death-Transitoriness

i would like to mention here the following: Pierre Molinier’s Skull Mask (1970-76) reflecting his decision taken in 1956 to commit suicide in 1976; Henri Macheroni’s Origins of the World, Philippe Duval’s Père Lachaise (1959), thierry Cauwet’s Opera of Haléwyl, completing the Vanities of the 70s-80s, Dominique Digeon’s Ecorches of the 90s (1995), and The Tomb of Michel Journiac 1998, in fact his death portrait done by Moulène, the exhibition Body for space by Christian Paraschiv.

to conclude, contrary to the fairy-tales which end in the absence of history, as they have married and had many children, the work and life of these artists stand as unusual and original testimonies that will stay with us for ever due to their anxiety and inquisitiveness. the artists who formed the body art trend found their predecessors within the modern and contemporary art in the works of Claude CaHUN, alias Lucy Schwob (1894-1954), a French homosexual woman from an important Jewish intellectual family from Nantes, whose travesty-disguised self-portraits started in 1911, then in the works by Man RaY (1898-1976), an Jewish american whose family

came from Central europe and who lived the most part of his life in France, then in the work of Marcel DUCHaMP; finally, we can add the work of Hans Bellmer, coming from Germany to Paris in 1933, and the work of Pierre Molinier who will continue this line – starting from 1948, with a painting representing a couple, in fact, a double self-portrait, man and woman – until his suicide in 1976.

this selection of works and artists (Man Ray, Molinier, Bourgeade, Marie L, Marie Morel, Paraschiv) was internationally validated in 2003, when Peter Weibl chose them for his exhibition PHaNtON DeR LUSt. Visionen des Masochismus (Phantoms of Lust. Visions of Masochism / Homage to Sacher Masoch) that took place in Graz, austria, during the european Year of Culture 2003.

22

amal ABDENOURmarcel AGULLOpierre BOURGEADEmarie MORELthierry CAUWETmarie CHaMaNtjean-louis COSteSdominique DiGeONphilippe DUVaLandré FéLiXhenri UGHettOion GRIGORESCUhenri MaCCHeRONipierre MOLINIERjean-luc MOULENEchristian PaRaSCHiVman RaYmasayoshi YaMaDa

22

24

amalABDENOURAutoportrait I / Autoportret I / Self portrait Ixérographie / xerografie / xerography, 1976Autoportrait II / Autoportret II / Self portrait IIxérographie / xerografie / xerography, 1976

26

marcelAGULLOMon fils, Mon bébé, Mon point de vue / Băiatul meu, Bebeluşul meu, Punctul meu de vedere / My boys, My baby, My point of viewcollage / colaj / collage, 1971

26

28

pierreBOURGEADE

photographie et manuscrit / fotografie şi manuscris / photography and manuscript, 2002

30

pierreBOURGEADE

marieMOREL

photographie et manuscrit / fotografie şi manuscris / photography and manuscript, 2002

32

thierryCAUWETSérie Halewyl / Seria Halewyl / Halewyl seriephotographie couleurs / fotografie color / color photography, 1983Cycle Creole / Ciclul Creole / Creole cyclemixmédia / tehnică mixtă / mixed media

36 marieCHaMaNtNarcisse Espace bleu aux miroirs / Narcis Spaţiul albastru cu oglinzi / Narcisus Blue space with mirrorsperformance, 2002Ressourcement / Întoarcere la surse / Return to the rootsperformance, 1982 Enveloppe de ressourcement / Înveliş pentru întoarcere la surse / Wratting for return to the roots performance, 1981Enveloppe de ressourcement espace argenté et rose / Înveliş pentru întoarcere la surse spaţiu argintat şi roz / Wratting for return to the roots silver and rose space performance, 1982

40

jean-louisCOSTESPréparation / Pregătire / PreparationGalerie Oudin / Galeria Oudin / Oudin Galerry, 2010Mourir d’amour / A muri din dragoste / Dying because of lovedessin couleurs / desen colorat / color drawing, 2010Bien dans ma merde / Bine în rahatul meu / Good in my shitdessin couleurs / desen colorat / color drawing, 2010

42

dominiqueDIGEOND’aprés Les Soeurs’ d’Estrée / După Surorile d’Estrée / After the d’Estrée Sistersmixmédia / tehnică mixtă / mixed media, 1999D’aprés Durer à la fleur de paniculemixmédia / tehnică mixtă / mixed media, 1999

44

philippeDUVaLLe cimetière du Père Lachaise ou L’origine et la fin / Cimitirul lui Pere Lachaise sau Originea şi sfârşitul / The cemetery of Pere Lachaise or The origin and the end photographies superposées sous silicone / fotografie sub silicon / photographies under silicone, 1996Marianne Bleue / Marianne albastră / Blue Marianne2006

48

andréFéLiXCarte à jouer autoportrait / Carte de joc autoportret / Playing card self portraitphotomontage / fotomontaj / photomontage, 1998

50

andréFéLiX

henriUGHettOLa parturiente / Femeie însărcinată / Pregnant womenphotomontage et dentelles / fotomontaj şi dantelă / photomontage and lace, 1992

photomontage / fotomontaj / photomontage, 1992

54

ionGRIGORESCUBalcon / Balcon / Balconyphotographie / fotografie / photographyNuit II / Noapte II / Night IIphotographie / fotografie / photographyObscurité / Întuneric / Darknessphotographie / fotografie / photography

58

henriMaCCHeRONiCrâne-Vanité / Craniu-Vanitate / Skull-Vanityphotographie cernée à l’encre / fotografie / photography, 1999Egypte, série Deux mille photographies du sexe d’une femme / Egipt, seria Două mii de fotografii ale sexului unei femei / Egypt, Two thousand photos of a woman sex seriephotographie / fotografie / photography, 1969-1972Vanité / Vanitate / Vanityphotographie / fotografie / photography, 2002

60

henriMaCCHeRONi

pierreBOURGEADEVanité / Vanitate / Vanitycollage et manuscrit / colaj şi manuscris / collage and manuscript, 2000

62

pierreMOLINIERSérie Fille magique / Seria Fata Magică / Magique woman seriephotographie / fotografie / photography, 1956; années 50 / anii 50 / 1950sCrâne-masque / Craniu-mască / Skull-maskphotographie / fotografie / photography, années 70-76 / anii 70-76 / 1970-76

64

jean-lucMOULENELe tombeau de Michel Journiac / Mormântul lui Michel Journiac / The grave of Michel Journicphotographie / fotografie / photography, 1998

66

christianPaRaSCHiVNomos1998 Le dos / Spatele / The backperformance, 2002

70

manRaYLa Prière / Rugăciunea / Prayerphotographie / fotografie / photography, 1930Autoportait avec moustache à moitié rasèe/ Autoportret cu mustaţa pe jumatate rasă / Self portrait with mustache beard half shaved offphotographie / fotografie / photography

72

masayoshiYaMaDaPas de regrets / Fără regrete / No regretsmixmédia / tehnică mixtă / mixed media, 1980-1982

76

CORP – ARTĂ – SOCIETATE

Corpul, corpul nostru, corpul uman, pare să fie obsesia generală a sensibilităţii actuale, fie ea a artiștilor, a gînditorilor, a comercianţilor sau a oamenilor de pe stradă. Ne mișcăm, acţionăm, evoluăm într-o societate preocupată hipnotic de aparenţele și materialităţile diverse ale corporalului, ale condiţiei noastre întrupate. O veritabilă inflaţie a discursului despre corp ne întîmpină în numeroase discipline teoretice și o exaltare a corporalităţii în diferitele practici sociale. În era tehnicităţii dezlănţuite, corpul e un experiment și o investiţie, e un capital social și un domeniu de exploatare. În epoca individualismului suveran, corpul este un proiect personal și cultural în permanentă evoluţie, în permanentă metamorfoză.

şi totuși, paradoxal, în această societate pragmatică și somatică în care trăim, corpul uman este deopotrivă adulat, exaltat, fantasmat, dar și atacat, distrus, dezagregat. Obiectivat și reificat, modificat prin diferite manipulări știinţifice și externalizat prin diferite prelungiri tehnologice, corpul este deopotrivă fetișizat și instrumentalizat. O nouă ontologie a corpului ca determinaţie esenţială și suficientă a fiinţei umane se dezvoltă constant. trăim într-o lume în care anxietăţile personale dar și tensiunile sociale sau problemele politice sunt transferate din ce în ce mai mult asupra laturii somatice a făpturii umane. Ne identificăm și ne

magdaCâRNECI

77

reducem din ce în ce mai mult doar la corp. Discursuri tot mai sofisticate și în același timp mai brutale despre aspiraţiile și proiecţiile corporale ale omului se înmulţesc și în diferitele practici artistice.

expoziţia „Corp – artă – Societate” este o radiografie concentrată a acestei stări de spirit actuale. ea reprezintă o selecţie dintr-un proiect de cercetare mai amplu, intitulat „Corpul ca proiect cultural contemporan. Provocări teoretice, replici artistice”1, care a adus împreună artiști vizuali, sociologi, coregrafi, antropologi, psihologi, literaţi, muzicieni, biologi etc în cadrul unui dialog multi și trans-disciplinar despre corporalitatea individului și a societăţii.

Fotografie, video, sculptură-obiect sunt genurile principale în care se ilustrează artiștii prezenţi în această expoziţie – alexandru antik, Cătălin Bădărău, irina Broboană, Carmen Dobre, iosif Király, Petru Lucaci, Bogdan Mateiaș, Romana Mateiaș, Valeriu Mladin, Marilena Preda Sânc – mulţi din ei nume sonore ale artelor vizuale contemporane din România.

De la experiment fotografic cu propriul nud la manipulări în Photoshop ale corporalităţii altora, de la bio-performance cu propriul corp la modelări (prin combinaţii de membre) ale unei corporalităţi umane paradoxale, de la

1 Proiect condus de pictorul Petru Lucaci și derulat la Universitatea Naţională de arte din București între 2009 și 2011.

radiografieri și scanări ale carcasei umane la transformarea estetică a unor culturi de piele umană in vitro etc, iată tot atîtea modalităţi diferite de a ataca și provoca viziunea comună despre condiţia noastră întrupată, transgresabilă și totuși ireductibilă.

artiștii își iau corpul în serios, un serios adeseori tragic uneori derizoriu, îl folosesc ca materie primă și ca instrument provocator de cunoaștere dar și de transgresare a unor blocaje și limite senzoriale, emoţionale sau cognitive, fie ele personale sau colective. Cînd atîtea mitologii, ierarhii, valori și criterii ale înţelegerii lumii par să fie căzute definitiv în desuetudine, corpul, corpul nostru suferitor și iremediabil prezent, ca lege absolută a existenţei noastre terestre, rămîne o unealtă inconturnabilă pentru a cunoaște și a poseda lumea. Corpul este limita absolută în raport cu care se joacă în eternitate libertatea și evoluţia noastră ca indivizi și ca specie.

În acest timp al domniei cantităţii și materialităţii invadatoare și despiritualizante, de care vorbea filosoful francez René Guénon, nu individul, nu persoana umană, ci corpul său pare să fie azi în prim plan și să absoarbă toată atenţia. Dicotomia suflet-corp pare că s-a rezolvat prin absorbţia fără rest a fantasmei spirituale în pură materialitate. Dar dacă sacrul a fost transferat de la divin la corporalitate, atunci de la corp vor trebui artiștii să pornească din nou ca să redescopere o nouă cale a împlinirii de sine și a depășirii de sine.

78

CORPS – ART – SOCIÉTÉ

Le corps, notre corps, le corps humain, semble être l’obsession générale de la sensibilité actuelle, soit-elle des artistes, des penseurs, des commerçants ou des gens de la rue. Nous nous mouvons, nous agissons, nous évoluons dans une société préoccupée hypnotiquement des apparences et des matérialités diverses du corporel, de notre condition qui a pris corps. Une véritable inflation du discours sur le corps nous accueille dans les nombreuses disciplines théoriques et une exaltation de la corporalité dans les différentes pratiques sociales. À l’époque de la technicité déchaînée, le corps est une expérimentation et un investissement, c’est un capital social et un domaine d’exploitation. au temps de l’individualisme souverain, le corps est un projet personnel et culturel en permanente évolution, en permanente métamorphose.

et pourtant, paradoxalement, dans cette société pragmatique et somatique où nous vivons, le corps humain est à la fois adulé, exalté, phantasmé, mais aussi attaqué, détruit, désagrégé. Objectivé et réifié, modifié par toutes sortes d’interventions scientifiques et externalisé par de divers prolongements technologiques, le corps est à la fois fétichisé et instrumentalisé. Une nouvelle ontologie du corps en tant que détermination essentielle et suffisante de l’être humain se développe constamment. Nous vivons dans un monde

où les anxiétés personnelles mais aussi les tensions sociales ou les problèmes politiques sont transférés de plus en plus sur le côté somatique de l’être humain. Nous nous identifions et nous nous réduisons de plus en plus seulement au corps. Des discours de plus en plus sophistiqués et en même temps plus brutaux sur les aspirations et sur les projections corporelles de l’homme se multiplient dans les différentes pratiques artistiques.

L’exposition „Corps – art – Société” est une radiographie concentrée de cet état d’esprit actuel. elle représente une sélection d’un projet de recherche plus ample, intitulé „Le corps en tant que projet culturel contemporain. Provocations théoriques, répliques artistiques”1, qui a réuni des artistes visuels, des sociologues, des chorégraphes, des psychologues, des gens de lettres, des musiciens, des biologistes etc. dans le cadre d’un dialogue multi et transdisciplinaire sur la corporalité de l’individu et de la société.

Photographie, vidéo, sculpture-objet sont les genres principaux dans lesquels s’illustrent les artistes roumains présents dans cette exposition – alexandru antik, Cătălin Bădărău, Carmen Dobre, ion Grigorescu, iosif Kiraly, Petru Lucaci, Bogdan Mateiaș, Romana Mateiaș, Valeriu Mladin, Christian Paraschiv,

1 Projet dirigé par le peintre Petru Lu-caci et déroulé à l’Université Nationale d’arts de Bucarest entre 2009 et 2011.

79

Marilena Preda Sânc – beaucoup d’entre eux étant des noms sonores des arts visuels contemporains de Roumanie.

De l’expérimentation photographique avec le propre nu aux manipulations en Photoshop de la corporalité des autres, de la bio-performance avec le propre corps aux modelages (par des combinaisons de membres) d’une corporalité humaine paradoxale, de radiographies et scannages de la carcasse humaine à la transformation esthétique de cultures de peau humaine in vitro etc., voilà autant de modalités différentes d’attaquer et de provoquer la vision commune sur notre condition incarnée, transgressable et pourtant irréductible.

Les artistes prennent leur corps au sérieux, un sérieux parfois tragique parfois dérisoire, ils l’emploient comme matière première et comme instrument provocateur de connaissance, mais aussi c omme outil de transgression de blocages et de limites sensoriels, émotionnels ou cognitifs, soient-ils personnels ou collectifs. Lorsque tant de mythologies, d’hiérarchies, de valeurs et de critères de la compréhension du monde semblent être tombés pour toujours en désuétude, le corps, notre corps souffrant et irrémédiablement présent, en tant que loi absolue de notre existence terrestre, reste un élément incontournable pour connaître et posséder le monde, il est la limite absolue par rapport auquel se joue en éternité notre liberté et notre évolution en tant qu’individus

et en tant qu’espèce.

À l’époque de la domination de la quantité et de la matérialité envahissantes et non spirituelles dont parlait le philosophe René Guénon, ce n’est pas l’individu, ce n’est pas la personne humaine, mais son corps qui semble être aujourd’hui au premier plan. La dichotomie âme-corps s’est résolue par l’absorption sans reste du phantasme spirituel en pure matérialité. Si le sacré a été transféré du divin à la corporalité, c’est alors à partir du corps que les artistes devront se mettre en route pour redécouvrir une nouvelle voie du dépassement du corporel et de réalisation de soi.

80

BODY – ART – SOCIETY

The body, our body, the human body, appears to be a general obsession of current sensitivities, may these belong to artists, thinkers, merchants or simply to people on the street. We move, act and evolve in a society hypnotically concerned with the appearances and the various material guises of the body. a genuine outpour of discourses centered on the body spring from numerous theoretical fields. Conversely, we are faced with an exaltation of corporeality in various social practices. in the age of rampant technological progress, the body turns into an experiment, an investment, an asset for generating social capital and a locus of exploitation. in the age of reigning individualism, the body is a personal and cultural project undergoing continuous evolution and metamorphosis.

However, in our pragmatic and somatic society the body is paradoxically venerated, glorified, fantasized upon but also attacked, destroyed, dismantled, objectified and reified, altered by means of various scientific manipulations and externalized through technological extensions. the body is simultaneously fetishized and instrumentalized. a new ontology of the body as essential and sufficient determination of the human being is under continuous development. We live in a world in which personal anxieties and social tensions

or political turmoil are progressively transferred to the somatic side of humans. We increasingly identify with our bodies and reduce ourselves to them. increasingly sophisticated but brutal discourses on man’s bodily yearnings and projections also multiply in the field of the various artistic practices.

the exhibition “Body – art – Society” is a concentrated cross-section of this current state of mind. it represents a selection drawn from a wider research project entitled “the Body as a Contemporary Cultural Project. theoretical Challenges, artists’ Reactions”1 which engaged visual artists, sociologists, choreographers, anthropologists, psychologists, literary experts, musicians, biologists etc. in a multi- and trans-disciplinary dialogue on the corporeality of individuals and society.

Photography, video, sculpture-object are the main media used by the artists featured in this exhibition – alexandru antik, Cătălin Bădărău, Carmen Dobre, ion Grigorescu, iosif Kiraly, Petru Lucaci, Bogdan Mateiaș, Romana Mateiaș, Valeriu Mladin, Christian Paraschiv, Marilena Preda Sânc – many of them being well-known practitioners of contemporary visual arts in Romania.

From photographic experiments featuring one’s own naked body to digital manipulation

1 Project supervised by the painter Petru Lucaci and developed with the National University of arts, between 2009 and 2011.

81

of the corporeality of others, from bio-performance revolving around one’s body to constructions (through combinations of members) of paradoxical bodily representations, from x-rays and scans of the body to the aesthetic transformation of human skin cultures in vitro etc., these are some of the various approaches to attacking and challenging the commonplace views on our embodied condition which we can infringe upon but never overcome.

these artists take the body seriously, often employing a tragic tone and occasionally slipping into irony. they use the body as raw matter and as instrument for the acquisition of knowledge but also for overcoming the sensory, emotional or cognitive blockages and limits of the individual or collective subject. in an age in which so many mythologies, hierarchies, values and criteria for understanding the world seem to have become obsolete for good, the body, our suffering and irremediably present body, as absolute law of our earthly existence, remains an unsurpassed tool for understanding and possessing the world. it is the absolute limit in relation to which we have always measured our freedom and evolution as individuals and as a species.

in a time when quantities and invasive and profane materiality reign, according to the French philosopher René Guénon, it is not the individual, the human person, but the body that is in the center stage position. the soul-

body dichotomy has been solved through the full absorption of the spiritual phantasm by pure matter. if the sacred was transferred from the divine to the body, then it is from the body that artists need to begin again and to discover a new way to accomplish themselves and to transcend themselves.

82

alexandru aNtiKcătălin BĂDĂRĂUirina BROBOANĂcarmen DOBREiosif KiRÁLYpetru LUCACIbogdan MateiaŞromana MateiaŞvaleriu MLADINmarilena PREDA SâNC

82

84

alexandruaNtiKCORPUS TRANSIT 2.videoinstalaţie / vidéo installation / videoinstallation, 1999Abandonarea pielii / Abandon de la peau / The abandonment of skinperformance, 1996Articulation Errorvideoinstalaţie / vidéo installation / videoinstallation, 2008

88

cătălinBĂDĂRĂUDuplicitate / Duplicité / Duplicityrăşină / résine / resin, 2008Denunţul / Dénonciation / Denunciation răşină / résine / resin, 2008

92

irinaBROBOaNĂInvidia / Envie / Envyinstalaţie / installation / installation, 2010Invidia / Envie / Envyfotografie / photographie / photography, 2010

96

carmenDOBREFurfotografie digitală / photographie numérique / digital photography, 2010-2011

100

iosifKiRÁLYMooving bodyfotografie / photographie / photography, 1987Jocuri erotice II / Joeux érotiques II / Erotic Games IIfotografie / photographie / photography, 1992Jocuri erotice IV / Joeux érotiques IV / Erotic Games IVfotografie / photographie / photography, 1992

104

petruLUCACINegrul terapeutic / Noir therapeutic / Black therapyfotografie digitală / photographie numérique / digital photography, 2009-2011

108

bogdanMateiaŞAmintirile noastre-Spaţiul nostru / Nos souvenirs-Notre espace / Our Memories-Our Spacemedia environment, 2008

112

romanaMateiaŞIdentitate dinamică / Identité dynamique / Dinamic identityinstalaţie / installation / installation, 2011

116

valeriuMLADINFeţe / Visages / Faces fotografie / photographie / photography, 2010Feţe / Visages / Faces video, 2010

120

marilenaPREDA SâNCDIVAvideo, 2008

124

alain OUDIN – LE CORPSalain OUDIN – CORPULalain OUDIN – THE BODYamal ABDENOURmarcel AGULLOpierre BOURGEADEpierre BOURGEADE marie MORELthierry CAUWETmarie CHaMaNtjean-louis COSteSdominique DiGeONphilippe DUVaLandré FéLiXandré FéLiX henri UGHettOion GRIGORESCUhenri MaCCHeRONihenri MaCCHeRONi pierre BOURGeaDepierre MOLINIERjean-luc MOULENEchristian PaRaSCHiVman RaYmasayoshi YaMaDa

10141824262830323640424448505458606264667072

Cuprins / Contenu / Summary

125

magda CâRNECI – CORP – ARTĂ – SOCIETATEmagda CâRNECI – CORPS – ART – SOCIÉTÉmagda CâRNECI – BODY – ART – SOCIETYalexandru aNtiKcătălin BĂDĂRĂUirina BROBOaNĂcarmen DOBREiosif KiRÁLYpetru LUCACIbogdan MateiaŞromana MateiaŞvaleriu MLADINmarilena PREDA SâNC

76788084889296

100104108112116120

130

editura UNarte Bucureşti 2011ISBN 978-606-8296-21-0

trans realities ii

Documents