tran z burs iere

8/3/2019 Tran z Burs Iere

1/6

1

TEMA : TRANZACTIILE BURSIERE.

3.1.Definirea tranzactiei bursiere

Pentru a da definitia unei tranzactii bursiere putem sa analizam mai multe orientari;

- conceptia prohibitiva, care considera operatiuni de bursa contractele ce sunt incheiate in incinta bursei in

timpul sedintelor oficiale, de catre intermediarii autorizati- agentii de bursa -si in conformitate cu regulamentul si

uzantele bursiere;

- conceptia restrictiva largeste sfera de cuprindere a tranzactiilor de bursa, incluzand si operatiunile incheiate

in afara bursei, dar cu conditia ca acestea sa fie realizate intre membrii bursei si prin intermediul agentilor de bursa

recunoscuti;

- conceptia liberala defineste ca tranzactie bursiera orice afacere incheiata, fie in bursa, fie in afara acesteia, decatre persoane abilitate, cu conditia de a inregistra operatiunea la bursa.

In conditiile extinderii si diversificarii pietei bursiere in ultimele decenii, conceptia care tinde sa se impuna

este cea liberala. Vom intelege deci prin tranzactie bursiera - orice contract de vanzare-cumparare de titluri si alte

active financiare, incheiate pe piata secundara, indiferent daca este vorba de bursa propriu-zisa sau de pietele

interdealeri. In sens restrans, tranzactiile de bursa includ contractele incheiate in incinta buselor de valori, prin

intermediul agentilor de bursa si in conformitate cu regulamentul institutiei respective.

3.2. Tranzactii cu titluri financiare primare si derivate

In ceea ce priveste tranzactiile cu titluri financiare primare- actiuni, obligatiuni- se disting operatiunile

specifice pe pietele de tip american si cele de tip european.

In cazul pietelorde tip american tranzactiile pot fi;- pe bani gheata, atunci cand investitorii trebuie sa acopere integral, cu fonduri banesti, contravaloarea titlurilor

financiare cumparate;

- in marja, atunci cand investitorii primesc din partea societatii de bursa (brokerului) cu care lucreaza un credit

pentru incheierea si executarea contractului de bursa.

In ceea ce priveste momentul executarii contractului in principalele centre bursiere se practica urmatoareletipuri de tranzactii:

- cu lichidare imediata (cash delivery) cand executarea (predarea/ plata titlurilor) are loc chiar in ziua incheierii

contractului de bursa;

- cu lichidare normala, (regular settlement) care trebuie sa fie facuta intr-un anumit numar de zile de bursa din

momentul incheierii contractului (3-5 zile);

- cu lichidare pe baza de aranjament special- pentru a lichida contractul la o scadenta determinata, dar nu mai

tarziu de o data specificata.

- cu lichidare la emisiune, (when issued) utilizata pentru titlurile care poarta o data fixa de emisiune, dar inca

n-au fost emise.

La bursele europene se practica urmatoarele tipuri de tranzactii:- la vedere (au comptant), respectiv acelea in care executarea contractului are loc imediat (in cateve zile) de la

incheierea acestuia in bursa;

- la termen sau cu reglementare lunara ( a reglement mensuel), care se incheie la bursa la un moment dat,

urmand sa fie executat la o data fixa, numita ziua lichidarii, intr-una din lunile urmatoare;

- operatiunile conditionale (a prime) se executa la termen, dar spre deosebire de cele cu reglementare lunara,

permit cumparatorului sa aleaga intre doua posibilitati; executarea contractului sau abandonarea acestuia prin plata

unei prime catre vanzator.

Un rol deosebit pe pietele bursiere au capatat in ultimele doua decenii operatiunile cu titluri financiarederivate, respectiv contractele futures si cu optiuni pe instrumentele financiare (financial futures and options).

In esenta, operatiunea futures consta in asumarea prin contract de catre participanti, in general mari institutii

financiare, a obligatiei de a cumpara sau vinde o suma in valuta sau titluri financiare la o data viitoare, pretul fiind

stabilit in momentul incheierii contractului; obiectivul principal al contractului nu este primirea sau livrarea efectiva a

valutei sau hartiilor de valoare, ci obtinerea unei diferente favorabile la cursul de schimb ( daca s-au tranzactionat

valute) sau la dobanda ( in cazul titlurilor financiare), intre ziua incheierii contractului si scadenta acestuia.

In ceea ce priveste optiunile pe instrumentele financiare pot fi deosebite optiuni de cumparare ( call) si optiuni

de vanzare ( put).

La operatiunile cu optiuni pe valute cumparatorul unei optiuni call are dreptul, dar nu si obligatia, de a

cumpara la o anumita data, la un curs de exercitare stabilit, o anumita valuta, contra unei plati numita prima (pretul

optiunii). In mod similar, optiunea put da dreptul cumparatorului la vanzarea valutei respective. Elementul critic este

evolutia cursului valutar: in cazul cresterii acestuia ( peste marimea primei), cumparatorul de call va fi avantajat,vanzatorul ramanand in pierdere; in cazul scaderii cursului, cumparatorul de put va fi avantajat. Optiunea poate fi

valorificata direct, prin vanzarea ei ca titlu financiar sau prin exercitare, ceea ce duce la livrarea/plata efectiva a

valutei.


2/6

In cazul operatiunilor cu optiuni pentru contracte futures, cumparatorul optiunii are dreptul de a cumpara (call)

sau de a vinde (put) un anumit contract futures, pentru o data de exercitare, cu un anumit pret (prima). Daca pretul

contractului futures creste, valoare optiunilor call pe acel contract creste, in schimb scade valoarea optiunilor put. Si

invers, cand pretul futures scade, creste valoarea optiunilor put si scade valoarea optiunilor call. La exercitarea optiunii

vanzatorul acesteia plateste cumparatorului sau primeste de la acesta (in functie de evolutia pietei) o suma egala cu

diferenta dintre pretul curent al contractului futures si pretul de exercitare a optiunii.

In cazul optiunii pe indici de bursa, valoarea contractului asupra caruia poarta optiunea este determinata prin

inmultirea nivelului cotat al indicelui cu un multiplicator specificat de bursa. La exercitarea optiunii, diferenta dintre

nivelul cotat si valoarea curenta a indicelui este inmultita cu multiplicatorul respectiv pentru a se determina suma ce

trebuie platita catre sau de catre cumparatorul optiunii de catre/ catre vanzatorul acesteia.

3.3.Clasificarea tranzactiilor bursiere

Cea mai frecventa clasificare a tranzactiilor bursiere se efectueaza dupa scopul efectuarii lor. Din acest punct

de vedere deosebim:

1. Operatiuni speculative, prin care se urmareste obtinerea unui profit din diferenta de cursuri intre momentul

incheierii si momentul lichidarii operatiunii (executarii contractului ); el isi asuma in mod corespunzator, un risc

deoarece evolutia cursului bursier nu poate fi anticipat cu certitudine. Principiul director in aceste operatiuni este cel al

oricarei afaceri: cumpara mai ieftin decat vinzi ( buy low, sell high).

Astfel, de exemplu, in cazul contractelor futures sau la termen speculatorul la scadere (bear sau a la baisse)

mizeaza pe o scadere a cursului titlului pe care lucreaza. Ca atare, el va da un ordin de vanzare futures sau la termen,

luand o pozitie scurta (short); daca, pana la scadenta contractului cursul scade, el isi va acoperi pozitia printr-o

cumparare cu aceeasi scadenta, castigand diferenta dintre cele doua cursuri.Invers, speculatorul la crestere ( bull, a la hausse ) anticipeaza o crestere a cursului si da ordin de cumparare

futures sau la termen, luand o pozitie lunga in bursa (long). Daca pana la scadenta cursul creste, el va face o vanzare

pentru aceeasi scadenta, castigand diferenta de pret.

2. Operatiuni de arbitraj, prin care se urmareste obtinerea unui castig fara ca , practic, arbitrajorul sa-si

asume riscul pretului. De exemplu, se cumpara un titlu pe o piata, unde acesta se coteaza mai ieftin si se revinde

concomitent pe alta piata, unde titlul coteaza mai scump, incasand diferenta de pret.

O forma a operatiunii de arbitraj este spreadingul: un investitor cumpara titluri pentru scadenta t1 si face

concomitent o vanzare pentru scadenta t2, bazandu-se pe diferenta favorabila dintre cele doua cursuri.

3. Operatiuni de acoperire, prin care cel care le realizeaza doreste sase acopere impotriva riscului de pret

( pretul marfii, cursul valutar, cursul titlurilor) urmarind in principal conservarea valorii activelor sale in conditiile unei

piete instabile si nu obtinerea unui profit.

Aceste operatiuni sunt cunoscute sub denumirea de hedging si prezinta doua variante de baza. In hedgingul

vanzator, cel care vinde futures la bursa dispune de titlurile respective sau urmeaza sa le primeasca ferm pana la

scadenta contractului la termen; in cazul in care cursul titlurilor scade, el inregistreaza o pierdere la portofoliul sau de

titluri, dar castiga la bursa deoarece are o pozitie de debitor si piata a scazut. In cazul cand hedgingul este cumparator,

cel care cumpara futures la bursa are o obligatie ferma de predare a titlurilor la termen; daca pretul titlurilor creste, el

inregistreaza o pierdere, ca debitor al acestora, dar va castiga la bursa, unde are o pozitie de creditor si piata a crescut.

4. Operatiuni cu caracter tehnic, care sunt efectuate de agentii de bursa pentru a mentine echilibrul si

stabilitatea pietei. Cei care fac astfel de operatiuni joaca rolul de creatori de piata (market makers); ei vand titluri in

cont propriu atunci cand se manifesta o cerere neacoperita pe piata, respectiv cumpara cand oferta este excedentara.

Urmarind obtinerea unui profit din diferenta de preturi ei actioneaza implicit in sensul echilibrarii pietei.

3.4.Siteme de tranzactii

Momentul esential al tranzactiei bursiere este incheierea contractului, adica executarea ordinelor transmise de

clienti catre societatile de bursa. In practica internationala exista mai multe modalitati concrete de tranzactionare, dar

acestea pot fi incadrate in cateva modele de baza, definite in functie de natura pietei bursiere, precum si modul de

functionare a acesteia.

Dupa natura lor pietele bursiere se impart in doua mari categorii:

- piete de auctiune

- piete de negocieri.

Bursele de valori sunt, in forma lor pura, piete de auctiune, functia de concentrare a ordinelor de vanzare/

cumparare si de asigurare a lichiditatii pietei revenind agentilor de bursa care actioneaza ca intermediari de titluri

(brokeri); de aceea, bursa se mai numeste si piata de intermediere (agency market).

Pietele interdealeri (OTC) sunt prin definitie piete de negocieri, unde confruntarea cererii cu oferta siasigurarea lichiditatii se realizeaza prin concurenta unui mare numar de comercianti de titluri (dealeri), care tin piata

(market makers); de aceea aceste piete se mai numesc si piete de dealeri. Un exemplu il constituie sistemul NASDAQ

din SUA.

2


3/6

In raport cu aceste doua situatii, bursele de valori din diferite tari prezinta de regula combinatii specifice intre

modelul pietelor de auctiune si cel al pietelor de negocieri, intre activitatile de intermediere de titluri si cele de comert

cu titluri.

Dupa modul de functionare si organizare a pietelor bursiere, pot fi deosebite trei sisteme de tranzactii:

Pietele bursiere intermitente (call markets) reprezinta sistemul de tranzactii tipic pentru o piata de auctiuni.

In prezent el este utilizat cu precadere la bursele de mai mica anvergura si cu o orientare relativ conservatoare, cum

sunt cele din Austria, Belgia sau Israel; a fost utilizat si la bursa din Paris, pana la noile reglementari din 1988.

In esenta, o piata intermitenta opereaza cu oferte simultane de vanzare/cupmarare, ordinele fiind concentrate si

executate in acelasi timp: momentul cand titlul care face obiectul tranzactiei este chemat (de aici denumirea de

call ), adica anuntat spre licitare. Negocierea tilurilor se realizeaza de regula prin licitatie deschisa ( open outcry): piata

este strigata si agentii de bursa contacteaza direct, pe cale verbala. In cazul unor burse se utilizeaza insa si proceduracontractarii prin licitatie inchisa, in scris (written auction).

Functia de colectare a ordinelor si de prezentare a lor centralizata pe piata, ca si efectuarea negocierilor

propriu- zise si incheierea contractelor de bursa sunt in sarcina agentilor de bursa. Acestia centralizeaza in carnetele de

ordine (order books) toate ordinele primite, dar nu se fac cunoscute celorlalti participanti la negocierea din bursa decat

in momentul in care piata a fost chemata.

Negocierea dintre brokeri se desfasoara sub coordonarea unui functionar al bursei (seful de licitatii) a carui

sarcina este sa vegheze la stabilitatea unui pret reprezentativ, pret care asigura echilibrul in momentul respectiv, intre

cererea si oferta care se prezinta pe piata. In practica, se urmareste determinarea acelui pret care maximizeaza volumul

tranzactiilor. In acest scop, conducatorul licitatiei face propuneri de pret, in urma carora agentii de bursa isi fac

cunoscute ofertele de vanzare/cumparare; in cazul in care strigarile de cumparare depasesc ca volum pe cele de

vanzare, pretul este majorat, in cazul opus, redus, pana se ajunge la un curs care echilibreaza piata. Deci pe pietele call,

se formeaza la fiecare strigare un pret unic, numit cursul oficial al bursei si toate tranzactiile se incheie la pretulrespectiv.

Pentru fiecare titlu contractatea se face intr-un interval de timp limitat dupa strigare, apoi se trece la strigarea

altui titlu, urmata de contractari etc.; dupa epuizarea titlurilor cotate, se poate relua strigarea la acele valori pentru care,

intre timp, au fost colectate noi oferte de vanzare/ cumparare. Ca atare, piata functioneaza in pasi succesivi si nu in

mod continuu (de aici denumirea de piata intermitenta). Avantajul acestui sistem este ca asigura fixarea unui curs de

echilibru al pietei.

Pietele bursiere continue sunt tipice pentru pietele de negocieri, dar mecanismul lor se regaseste si in cazul

burselor de valori. Caracteristica definitorie a acestor piete este faptul ca ordinele de vanzare/ cumparare de titluri pot

fi plasate tot timpul cat piata este in functiune, iar contractarea are loc pe o baza continua.

In cazul pietelor de auctiuni cu functionare continua, colectarea ordinelor in bursa se face, in principiu, prin

societati de bursa, iar volumul mare al pietei, raspandirea titlurilor in masa de investitori, ca si activitatea unor societati

financiare puternice asigura atat lichiditatea, cat si continuitatea pietei.

O alta caracteristica a pietelor continue este faptul ca tranzactiile nu se incheie la un curs unic, ci la preturi

care se modifica in tot timpul sedintei de bursa in raport cu cererea si oferta de titluri ce se manifesta in fiecare

moment. In acest caz, bursa de valori nu va publica un curs oficial, ci de regula mai multe cursuri: cel de deschidere,

cursul maxim, cursul minim si cursul de inchidere.

Pietele bursiere mixte sunt sisteme de tranzactii in care se utilizeaza, concomitent sau succesiv, procedura

intermitenta si, respectiv, continua.

Astfel, pe anumite piete intermitente, dupa ce tranzactiile call s-au incheiat, se permite contractarea in sistemul

continuu pentru titlurile cu dever mare; este cazul Bursei de la Viena. In alta situatie, in sistemul call se permite

oricand reactivarea unui titlu (stigarea din nou ), dupa ce negocierile la chemarea oficiala au fost incheiate (Geneva).

Indiferent de natura tranzactiei si de sistemul tranzactional, realizarea efectiva a unei operatiuni bursierepresupune urmatoarele etape:

- initierea tranzactiei, prin stabilirea legaturii intre client si societatea de bursa si transmiterea de catre primul a

ordinului de vanzare/cumparare;

- perfectarea tranzactiei, respectiv negocierea si incheierea contractului de catre agentii de bursa;

- executarea contractului, adica indeplinirea obligatiilor si obtinerea drepturilor rezultate din tranzactie.

3.5. 1nitierea operatiunii; ordinele de bursa

Pentru efectuarea oricarei tranzactii bursiere vanzatorul/cumparatorul de titluri trebuie sa intre in legatura cu

un agent al pietei bursiere, care lucreaza fie in incinta bursei de valori, fie pe piata interdealeri (OTC). Desigur,

membrii bursei pot da direct ordinele brokerilor lor aflati in sala de negocieri; totodata, cei care vor sa efectueze

tranzactiile pe piata OTC se pot adresa direct unei firme care indeplineste rolul de market maker pe acesta piata.In mod tipic, insa, clientul se adreseaza unei societati de bursa (firma de brokeraj) care poate lucra in incinta

bursei - avand, de regula, calitatea de membru al bursei de valori - sau poate sa lucreze in afara bursei. Alegerea unui

broker care este membru al bursei prezinta o serie de avantaje pentru client, deoarece calitatea de membru ofera

garantii de seriozitate si profesionalism. Se poate lucra si cu o firma din afara bursei, dar aceasta, in executarea

3


4/6

operatiunii, va apela la un agent de bursa care este prezent in sala de negocieri. Ca o regula generala, firmele care

accepta efectuarea unei tranzactii se obliga sa o execute cu buna credinta, cu diligenta si grija care se asteapta in mod

normal de la un intermediar, precum si in conformitate cu regulile si uzantele bursei la care acesta lucreaza. In cazul

unui broker independent, clientul il va contacta personal sau telefonic pentru a-i transmite ordinul de

vanzare/cumparare; situatia este caracteristica pentru pietele bursiere mai putin dezvoltate. Daca brokerul este o

societate de bursa, clientul va contacta serviciul de tranzactii al acesteia, si va transmite ordinul sau brokerului de

titluri, urmand ca acesta sa-l trimita spre executare brokerilor din incinta.

Prima faza in procesul initierii unei tranzactii este deschiderea de catre firma broker a unui cont in favoarea

clientului, prin intermediul caruia se asigura reglementarea fianciara a operatiunii. Acesta poate fi un cont in numerar

sau cash, care - ca si un cont utilizabil prin cecuri - impune existenta unui disponibil care sa acopere nevoile de

finantare a operatiunii.Specific insa pentru tranzactiile bursiere este contul in marja care permite, in anumite limite, obtinerea

automata a unui imprumut din partea brokerului. Din punctul de vedere al clientului, acest tip de cont reprezinta un

mijloc de a cumpara titluri cu plata amanata; el permite clientului sa faca operatiuni pe datorie (cu credit acordat de

firma broker), cu o serie de avantaje, dar si cu riscuri pentru platile implicate. In schimb, toate titlurile cumparate in

marja raman, pana la plata creditului, la firma de brokeraj si sunt inregistrate in numele ei; totodata clientul trebuie sa

semneze un acord prin care ii da dreptul brokerului sa foloseasca titlurile respective ca garantie pentru imprumuturile

de refinantare pe care acesta le face.

Pentru toate tranzactiile pe care le executa, brokerul percepe un comision, care recompenseaza serviciile sale

(comisionul se adauga la pretul de cumparare si se scade din pretul de vanzare). Daca esta vorba de o firma de

brokeraj, acest comision se distribuie intre brokerii profesionisti ai firmei si firma insasi.

In cazul in care acorda credite in contul in marja, brokerul percepe si dobanda, prin adaugarea unei cote

procentuale la dobanda pietei (respectiv dobanda pe care acesta o plateste la refinantarea creditului acordat). In sfarsit,o taxa se percepe pentru actiunile vandute sau transferate unui tert, taxa fiind datorata de vanzator.

A doua faza a initierii tranzactiei bursiere este plasarea ordinului de catre client, prin legatura personala sau,

mai frecvent, telefonica cu brokerul. Ordinul de la clienti este de fapt o oferta ferma (in cazul vanzarii), respectiv o

comanda (in cazul cumpararii) avand ca obiect tranzactionarea unui anumit volum de titluri financiare, in anumite

conditii comerciale. Prin urmare, ordinul trebuie sa cuprinda o serie de elemente:

- sensul operatiunii (vanzare/cumparare)

- produsul bursier (specipificarea titlului financiar care face obiectul ordinului)

- cantitatea oferita sau comandata (numarul de contracte)

- tipul tranzactiei ( operatiune cash, futures etc.)

- scadenta (in cazul contractelor la termen).

Cea mai importanta indicatie este cea legata de pret, respectiv cursul la care se ofera sau se comanda produsul

bursier. Din acest punct de vedere, in practica s-au consacrat cateva tipuri de ordine:

Ordinul la piata este un ordin de vanzare/cumparare la cel mai bun pret oferit de piata. Ordinul la piata

poate fi executat oricand, atata timp cat piata functioneaza.

Practic un ordin de cumparare la piata impune obtinerea celui mai scazut pret existent in bursa la momentul

cand brokerul de incinta primeste instructiunea de executare a ordinului. Un ordin de vanzare la piata trebuie

executat la cel mai mare pret existent cand brokerul de incinta primeste ordinul. Daca brokerul nu reuseste sa execute

ordinul in conditiile respective, se spune ca a pierdut piata, iar firma de brokeraj este obligata sa -l despagubeasca pe

client pentru pierderile suferire de acesta din eroarea profesionala ( sau, eventual, frauda) brokerului sau de bursa; dar

astfel de situatii sunt rare.

Un ordin limita este cel in care clientul precizeaza pretul maxim pe care intelege sa-l plateasca in calitate de

cumparator, respectiv pretul minim pe care il accepta in calitate de vanzator. Acest ordin nu poate fi executat decat

daca piata ofera conditiile precizate prin ordin.Unui ordin cu limita de pret ii este asociata intotdeauna clauza la un pret mai bun; aceasta inseamna ca, daca

brokerul poate cumpara titlurile la un pret mai mic sau le poate vinde la un pret mai mare, el este obligat sa o faca

imediat. In caz contrar ei sunt raspunzatori pentru a fi pierdut piata.

Un ordin stop sau de limitare a pierderii actioneaza oarecum in sens contrar ordinului cu limita de pret. El

devine un ordin de vanzare/ cumparare la piata, atunci cand pretul titlului evolueaza in sens contrar asteptarii

clientului, respectiv creste/scade la nivelul specificat.

Astfel, un ordin stop de vanzare este plasat la un pret inferior nivelului curent al pietei pentru prezervarea

profitului obtinut la un titlu cumparat anterior cu un pret mai mic sau reducerea pierderii la anumite titluri detinute de

client.

Un ordin stop de cumparare este plasat la un nivel superior cursului curent al pietei, urmarindu-se reducerea

pierderii la o pozitie de vanzare luata anterior.

De exemplu un client vinde pe datorie actiuni la 28 anticipand o scadere in valoarea titlului; daca scaderease produce, el va inregistra un profit deoarece este debitor pe un titlu mai ieftin; daca, dimpotriva cursul titlului creste,

el poate pierde, cu atat mai mult cu cat piata merge mai sus. Pentru a se proteja impotriva sporirii cursului, el plaseaza

un ordin stop la , de exemplu 29. Daca pretul creste la acest nivel, ordinul devine automat la piata si brokerul este

4


5/6

obligat sa cumpere la cel mai bun pret. Pierderea suferita de client va fi astfel limitata la diferenta dintre cursul la care

se face tranzactia si cel la care s-a luat pozitia short.

In general, ordinelor de bursa le sunt asociate si alte instructiuni pentru brokeri:

- instructiunea la zi, inseamna ca ordinul este valabil numai pentru sedinta de bursa din ziua respectiva; daca

nu se specifica altfel, toate ordinele sunt considerate la zi.

- instructiunea bun pana la anulare sau ordin deschis inseamna ca ordinul ramane valabil pana cand

clientul il anuleaza sau pana cand tranzactia a fost executata; in acest sens, ordinul poate fi dat pe o saptamana, pentru

o luna sau pana la o anumita data, iar in cazul in care el nu a putut fi executat - la pretul stabilit de client - va fi anulat

de broker.

- instructiunea totul sau nimic exprima dorinta clientului de a cumpara/vinde un volum important de titluri la

un anumit curs si intr-o perioada precizata; ordinul este executat numai daca piata ofera atat conditiile de cantitate, catsi cele de pret.

- instructiunea executa sau anuleaza ordona cumpararea/ vanzarea imediata si completa a unui anumit volum

de titluri, ori renuntarea la executare.

- instructiunea la deschidere inseamna ca ordinul trebuie executat imediat ce bursa a fost deschisa ( de

exemplu in primele 30 secunde);

- instructiunea la inchidere inseamna ca ordinul trebuie sa fie executat imediat inaintea inchiderii sedintei de

bursa.

Trebuie de specificat faptul ca clientul are posibilitatea sa anuleze sau sa modifice ordinul sau oricand inainte

de executarea contractului.

Ordinele primite de la client de brokeri sunt inscrise intr-un formular special numit tichet de ordine; acelasi

formular se afla si in posesia agentului din incinta bursei, acesta notand in momentul executarii ordinului principalele

elemente ale tranzactiei incheiate.In executarea ordinelor de bursa, una din obligatiile esentiale ale brokerilor este respectarea regulilor de

prioritate.

Prin prioritate de pret se intelege faptul ca agentii de bursa trebuie sa execute ordinele de cumparare la preturi

mai mari inaintea celor date la preturi mai mici; similar, ordinele de vanzare la preturi mai mici vor fi executate

inaintea celor la preturi mai mari. Cu alte cuvinte, cumparatorii cu cele mai mari preturi si vanzatorii cu cele mai mici

preturi vor fi serviti primii.

In cazul ordinelor date la acelasi pret, se procedeaza conform urmatoarelor reguli: prioritatea in timp inseamna

ca primul ordin plasat va fi primul executat; prioritatea de volum - regula complementara la prioritatea in timp - arata

ca primul ordin executat va fi cel cu volumul cel mai mare. Executarea pro rata inseamna ca toate ordinele la acelasi

pret vor fi executate in raport cu volumul lor; aceasta regula se aplica atunci cand piata nu permite executarea integrala

a ordinelor, alocandu-se pentru fiecare o rata din volumul disponibil al pietei.

3.6. Negocierea contractului

Incheierea contractelor , deci executarea ordinelor de bursa, se face diferit pe diferite piete, in raport cu

sistemul de tranzactii adoptat, precum si cu procedura specifica fiecarei burse, asa cum aceasta este consacrata in

regulament.

In practica s-au consacrat mai multe modalitati de negociere:

Negocierea pe baza de carnet de ordine presupune centralizarea de catre agentii de bursa a ordinelor primite

de la clienti intr-un document numit carnet de ordine; el contine ordinele repartizate in raport cu gradul lor de

negociabilitate. Carnetul de ordine poate sa fie deschis pentru consultare de catre agentii de bursa terti sau inchis unde

numai pretul si volumul celor mai bune cotatii sunt anuntate in bursa.

Contractarea are, de regula, un caracter bilateral si se produce atunci cand un agent de bursa a raspuns

favorabil la oferta facuta de altul.Negocierea prin inscrierea pe tabla presupune prezentarea ordinelor astfel incat ele sa poata fi vazute de toti

agentii de bursa care participa la sedinta respectiva. Aceasta se realizeaza prin inscrierea pe un tabel electronic

(Toronto) sau cu creta (Hong Kong, Sydney) a primelor doua cele mai bune preturi de vanzare si cumparare.

Contractarea are loc atunci cand un agent de bursa tert accepta o cotatie inscrisa pe tabla.

Negocierea prin anuntarea publica a ordinelor se practica atat pe pietele intermitente, cat si pe cele continue;

acest din urma caz este ilustrat de bursele de la Zurich si Budapesta. Negocierile sunt deschise de un functionar al

bursei, care striga titlul ce urmeaza a fi negociat. Apoi agentii de bursa anunta cu voce tare preturile lor de vanzare sau

cumparare si cauta parteneri interesati. Contactarea are loc atunci cand un agent de bursa care a strigat cotatiile sale

primeste un raspuns afirmativ din partea altui agent de bursa.

Negocierea in groapa este o varianta a metodei descrise mai sus. Groapa este un spatiu semicircular,

foarte aglomerat, unde iau loc agentii de bursa si striga preturile de vanzare/cumparare, putand actiona in cont propriu

(dealeri) sau un contul unor terti (brokeri). Este una din metodele cele mai spectaculoase de negociere si se practicapentru titlurile sau produsele financiare care se bucura de un dever mare la bursa (in prezent este cazul contractelor

futures si optiunilor).

Negocierea pe blocuri de titluri are loc, de regula, in afara salii principale de negocieri a bursei, intr-un spatiu

special amenajat din incinta bursei. La NYSE formeaza asa-numita piata de sus. Blocurile de titluri sunt contracte de

5


6/6

volum mare (10 mii de actiuni sau mai multe) si, deoarece dimensiunea contractelor este atat de insemnata incat poate

influienta situatia pietei, negocierea lor este supusa unui regim special: in tranzactii se tine seama de informatiile

venite din sala de negocieri, dar contractarea blocurilor de titluri se realizeaza separat, urmand apoi ca tranzactia sa fie

raportata la bursa dupa ce aceasta a fost incheiata.

Negocierea electronica presupune utilizarea tehnologiei moderne in procesul de transmitere a ordinelor si de

prezentare a acestora in bursa. Electronizarea poate merge mai departe cuprinzand executarea ordinelor si lichidarea

contractelor. Unul din sistemele de tranzactii complet automatizat a fost instituit la Toronto in 1977 (Computer

Assisted Trading System).

3.7. Executarea contractului

Intalnirea - prin intermediul mecanismului bursier - a doua ordine de sens contrar (vanzare/cumparare),continand aceleasi conditii referitoare la scadenta, volum si pret, duce la perfectarea contractului. Aceasta genereaza in

sarcina partilor contractante obligatia de predare a titlurilor - pentru vanzator si de plata a pretului acestora - pentru

cumparator. Procesul prin care aceste obligatii interdependente sunt indeplinite se numeste executarea contractului sau

lichidarea tranzactiei. In principiu exista doua sisteme de lichidare a tranzactiilor: - prin lichidare directa sau prin

lichidare centralizata ( clearing).

Lichidarea directa (cash and carry) a fost utilizata mai ales in perioadele de inceput ale bursei de valori; ea

presupune transmiterea titlurilor de la societatea de bursa care a vandut la societatea de bursa care a cumparat si

transmiterea in sens invers a contravalorii titlurilor pentru fiecare din contractele care au fost incheiate in bursa.

Mecanismul lichidarii presupune urmatoarele faze principale:

- compararea documentelor privind contractul: brokerul vanzatorului il contacteaza dupa sedinta de bursa

(telefonic) pe brokerul cumparatorului si are loc verificarea inscrisurilor care atesta incheierea contractului;

- livrarea titlurilor are loc printr-un curier;- cand mesagerul preda titlurile, brokerul cumparatorului ii elibereaza un cec continand contravaloarea

acestora.

In conditiile deverului actual de la burse aceasta modalitate este, practic, inutilizabila: ea ar presupune

procesarea zilnica a unui numar mare de contracte care poate sa mearga de la cateva sute la cateva sute de milioane.

Lichidarea centralizata ( prin clearing) utilizeaza principiul compensarii obligatiilor de acelasi fel si de sens

contrar: vanzarile facute in bursa sunt compensate cu cumpararile, astfel incat participantilor la tranzactii le revine

obligatia de a regla soldurile astfel rezultate. Este vorba de doua activitati de compensatie: in primul rand, cea

referitoare la livrarea/ primirea titlurilor, participantul cu sold negativ trebuind sa faca livrarea, iar cel cu sold pozitiv

avand dreptul la primirea titlurilor; in al doilea rand, cea privind lichidarea baneasca, respectiv dreptul de incasare de

catre cel cu pozitie neta de vanzator si obligatia de plata din partea celui cu pozitie neta de cumparator. Primul sistem

de clearing a fost organizat in Germania ( Francfurt) in 1867.

Lichidarea centralizata presupune interventia a doua organisme specializate: casa de depozit, care functioneaza

ca antrepozit central pentru toate titlurile detinute de membrii sai, participantii la piata bursiera, si casa de clearing,

care efectueaza compensatiile si determina soldurile creditoare/debitoare ale membrilor sai referitoare la titluri si,

respectiv la fondurile banesti corespunzatoare.

Casa de depozit este organismul care asigura pastrarea centralizata a titlurilor membrilor sai; depozitarea se

poate face atat pentru titlurile materializate sub forma de certificate de actiuni, obligatiuni sau alte inscrisuri, cat si

pentru titlurile sub forma electronica, marcate intr-un sistem computerizat de conturi. Scopul crearii acestei institutii

este de a rationaliza procesul de pastrare si livrare a titlurilor, garantand securitatea acestora si permitand circulatia lor

operativa.

Casa de compensatie (clearing) joaca rolul central in mecanismul derularii, prestand pentru membrii sai

serviciile legate de lichidarea tranzactiei. Fiecare bursa de valori lucreaza cu o casa de compensatie, care poate fi

organizata ca un departament al bursei, ca o firma cu statut de filiala a bursei sau ca o organizatie independenta debursa; in unele cazuri bancile asigura serviciile de clearing pentru titluri.

Clearingul titlurilor poate avea loc in doua moduri:

- Prin procedura traditionala a livrarii/ primirii fizice a titlurilor. In acest caz, casa de compensatie da

instructiuni institutiei care pastreaza titlurile de a preda titlurile care fac obietul contractului de la detinator catre

cumparator. Acest proces de transfer presupune efectuarea formalitatilor privind inregistrarea noului proprietar al

titlurilor.

- Prin procedura reglementarii in contul electronic. In acest caz, depozitul de titluri imbraca forma unei

inregistrari in cont, iar transferul are loc prin creditarea/debitarea conturilor de titluri, fara existenta si circulatia unor

inscrisuri de tipul certificatelor de actiuni.

Clearingul banesc se face prin creditarea/debitarea conturilor deschise de casa de compensatie pentru

vanzatorii/cumparatorii de titluri. Practic casa de compensatie isi asuma toate obligatiile de a face plati membrilor sai,

in schimbul preluarii tuturor drepturilor acestora de a primi incasari rezultate din tranzactiile incheiate in bursa.Inreaga activitate de executare a contractului se realizeaza prin intermediul societatilor de bursa, neexistand o

relatie directa intre vanzatorii si cumparatorii de titluri.

6

tran z burs iere

Documents