toxicomanii

Universitatea din Bucuresti

Facultatea de Psihologie si Stiintele Educatiei

TOXICODEPENDENŢII ÎN CONTEXTUL FAMILIAL

By Cordonasu Catalina :P

În asistarea şi recuperarea persoanelor consumatoare şi dependente de droguri, un mare

accent este pus pe familia din care provin acestea, ea fiind considerată o resursă foarte

importantă. Relaţiile familiale pot fi surse de suport şi încurajare pentru individul aflat în

procesul de schimbare. Uneori însă, dinamica relaţiilor din sistemul familial pot să nu susţină

efortul acestora de a reduce şi opri consumul de droguri ba chiar pot face individul să recadă. In

unele cazuri, toxicomania este intretinuta de un mod de relationare disfunctional dintre membrii

familiei (comunicarea paradoxala, aliantele intergenerationale). Astfel, este foarte important ca

terapeutul să cunoască şi să identifice caracteristicile sistemului familial al clientului său

(granite, climat afectiv, tip de comunicare) şi să îi ajute pe membrii familiei să înţeleagă mai bine

stadiile schimbării şi cum anume îl pot ajuta pe acesta în procesul de recuperare.

Astfel, în continuare voi vorbi despre relaţii şi scenarii-capcana în familia toxicomanului:

dinamica scenariilor-capcană, ataşamentul intergeneraţional, „cripta şi fantoma” în scenariul de

viaţă al toxicomanului, miturile familiale urmând ca la sfârşit să extragem un tablou cât mai

general asupra caracteristicilor familiei cu toxicomani.

Relaţiile capcană din sistemul familial au fost evidenţiate de numeroşi cercetători în

încercarea lor de a surprinde climatul relaţional din anumite tipuri de familii.

Gregory Bateson şi echipa lui de la Palo Alto au elaborat celebra teorie a „dublei

legături” studiind familii cu schizofreni, observând că în acest tip de familie se manifesta cu o

mare frecvenţă, comunicarea paradoxală. Acest tip de comunicare implică un dublu mesaj care

stă la baza multor conflicte familiale. Astfel, mai târziu poate apărea simptomul, la unul din

membrii familiei (de obicei copiii) acesta fiind conceput ca o modalitate de adaptare la contextul

de viaţă. În acest sens, toxicomania este vazută ca o încercare a toxicomanului de a se adapta la

mediul său de viaţă şi de a demasca adevăratele probleme ale familiei, de a o aduce împreună, în

încercarea de a-şi rezolva conflictele.



Bert Hellinger, iniţiatorul „constelaţiilor familiale” este de părere că relaţiile-capcană din

familie ţin de un anume inconştient familial, astfel, modul în care reacţionează un individ, într-o

anumită situaţie, depinde de istoria propriei sale familii. Un rol important îl au dramele şi

secretele familiei care pot determina destabilizări în sistemul familial.

Ivan B. Nagy, Maria Torok şi Nicolas Abraham vorbesc despre fenomene ale

inconştientului colectiv: loialitatea familială şi „cripta şi fantoma” care pot genera ceea ce se

numeşte patologia de transmisie transgeneraţională, în acest caz, toxicomania.

Studiind istoria familială a toxicomanilor, aceşti psihoterapeuţi au lansat ipoteza că

toxicomania poate fi consecinţa unui doliu nerealizat de către părinţi în legătură cu familia

de origine sau a toxicomanului, fie că este vorba despre o expatriere, emigrare sau pierdere a

unei persoane dragi. Astfel s-a format ceea ce apoi au numit „cripta şi fantoma” unde,

toxicomanul ramâne purtător al fantomei iar toxicomania apare ca o tentativă nereuşită de

vindecare a criptei.

Această problemă a doliului este reflectată şi de faptul că, vârsta medie de la care un

toxicoman începe să consume este de 19 ani, vârstă aproape de adolescenţă marcată de

numeroase schimbări ce pot genera probleme printre care şi cea a separării pe care toxicomanul

nu ii face fata.

Toxicomanul joacă un rol de sacrificiu în familia sa, el fiind cel care pune familia faţa în

faţă cu secretele sale. „Tot comportamentul său poate fi o soluţie imaginară la o problemă

parentală” (Nachin, apud P. Hachet).

În cazul „criptei şi fantomei” autorii vorbesc despre două fenomene: demetaforizarea şi

obiectivarea. În acest sens, în privinţa toxicomaniei, demetaforizarea presupune punerea

substanţei in corp, drogul substituind astfel obiectul pierdut iar obiectivarea constă în nevoia

zilnică de drog.

Un exemplu de manifestare a criptei la una din pacientele lui P. Hachet: Christinelle care

a început să ia heroină când a atins vârsta la care mama sa a pierdut o sarcină, vârstă care

corespunde cu vârsta bunicii sale în momentul în care şi-a pierdut tânărul soţ.



Scenarii capcană în familia toxicomanului:

Este lansată ipoteza conform căreia episodul toxicoman este corelat cu nevoia de

creştere a individului. Toxicomania în sine se manifestă însă ca deturnare de la creştere şi apare

în urma comunicării defectuoase dintre membrii familiei şi a incapacităţii acestor persoane de a-

şi comunica propriile nevoi şi de a le asculta pe ale celorlalţi, impunând propriile modele de

acţiune, mai ales în cazul relaţiei părinţi-copii. Deturnarea de la creştere satisface aparent nevoia

de creştere a individului care se bucură de libertatea de decizie şi acţiune. Astfel putem vorbi

despre triunghiul nevoia de creştere-asumarea creşterii -deturnarea de la creştere. Asumarea

creşterii presupune acceptarea scenariului prescris de familie care poate fi de tipul: „Trebuie să

fii la fel de bun ca mine!” sau „Trebuie să fii performant!”, în cazul unei familii cu statut în

societate şi în care este prezent mitul familiei ideale. Mitul familiei ideale descris de Ferreira se

referă la faptul că părinţii proiectează în copil, propriul lor Ideal al Eului, ceea ce ar dori să fie,

impunând astfel un scenariu pe care copilul poate să nu şi-l asume.

Neintegrarea sau neacceptarea scenariilor prescrise de familia toxicomanului îl împinge

pe acesta să intre în contrascenariu, un scenariu propriu (consumul de droguri ) care va

determina de fapt o deturnare de la creştere sau, să intre în scenarii polare: să accepte scenariul

familiei datorită unei presiuni foarte mari, dar în acelaşi timp să intre şi în contrascenariu pentru

a-şi satisface aparent nevoia de creştere. Intrarea în contrascenariu presupune un fenomen de

autoexcludere. În cazurile în care mitul familiei ideale este lezat, de multe ori, familia

marginalizează toxicomanul dorind chiar să excludă acest „corp străin” ca să-şi protejeze

imaginea de familie ideală. În cazul mai favorabil, toxicomanul este acceptat şi apare aşa numita

„indigestie” familială. În acest caz rolul terapeutului este foarte important mai ales în ceea ce

priveşte comunicarea dintre părinţi-toxicoman pentru a evita o posibilă recădere din cauza

comunicarii paradoxale.

În funcţie de structura familiei, dinamica scenariilor polare este diferită: în familiile cu

mai mulţi copiii, ei sunt „repartizaţi” în polaritate unui scenariu, unul va satisface aşteptările

părinţilor fiind un copil bun, un model iar celălalt va fi cel renegat, abandonat sau „ţapul

ispăşitor” care va scoate la iveală un scenariu-umbră al familiei.



În familiile cu un singur copil, riscul de disociere este mare tocmai pentru că el poate

intra concomitent în două scenarii. (Caz 1: Unui tânăr cu părinţii cu studii superioare şi statut

social foarte bun, tatăl cu un post de conducere, mama pensionată pe caz de boală, dar cu studii

superioare, îi este prescris scenariul „Trebuie să fii la fel de performat ca mine!” Soluţia acestuia

este de a intra în două scenarii polare: intră la o facultate în urma unui examen foarte greu, deci

îşi asuma scenariul familial pentru a păstra mitul familiei ideale dar intră şi în contrascenariu, se

apucă de droguri...”Pe stradă şi cu prietenii mei sunt altcineva”, satisfacându-şi aparent nevoia de

creştere).

Ataşamentul intergeneraţional-aspect al relaţiilor capcană din familia toxicomanului

Cecchin identifică un pattern specific al familiei cu un toxicoman şi anume o relaţie

foarte puternică între mamă (cineva care are rolul mamei) şi toxicoman, relaţie care rezistă

şi atunci când acesta părăseşte familia. De asemenea, observă faptul că mamele dependenţilor de

heroină sunt foarte permisibile şi îngăduitoare ajutându-şi de multe ori copilul să facă rost de

droguri, furnizându-i banii necesari. Acest tip de relaţie este unul nociv deoarece în acest fel

mamele prelungesc maturizarea şi dependenţa emoţională a toxicomanului dar şi pentru că

mama devine aliat al acestuia în raport cu tatăl, este „salvatorul”

Selvini Palazzoli descrie un tip de ataşament intergeneraţional dintre toxicomani cu

părinţii sau cu bunicii prin termenii Imbroglio Relaţional şi Instigare. Imbroglio relaţional

presupune existenţa unei relaţii privilegiate între un părinte şi copil, relaţie care nu e autentică

dar care întăreşte ataşamentul intergeneraţional. Prin acest mod de comportament părintele nu

face altceva decât să-şi vizeze partenerul conjugal (instigarea).

Cloe Madanes, J. Dukes şi Henry Harbin au realizat o cercetare pornind de la ipoteza că

heroinomanii formează cu părinţii lor alianţe ce trec dincolo de graniţele transgeneraţionale

determinând inversiuni ierarhice in familie. Astfel, un parinte fomează alianţă cu toxicomanul,

protejându-l si renunţând la poziţia sa de părinte iar toxicomanul devine intermediar între cei doi

părinţi, ierarhia familială fiind inversată. Cercetarea a fost realizată pe 3 loturi: un lot cu 18

heroinomani din clase sociale defavorizate, un lot de 9 familii cu schizofreni şi un alt lot format

din 9 familii cu grad de adaptare şi integrare socială (grup de control) cărora li s-au administrat:

Testul Rorschach, Testul proverbelor şi testul Ierarhiei Familiale (modalitatea în care fiecare



membru percepe ierarhia familială). Cercetarea a evidenţiat faptul că, în cazul familiilor cu

schizofreni şi toxicomani sunt mai frecvente inversiunile ierarhice şi ataşamentele

intergeneraţionale (care din păcate menţin consumul de droguri) dar nu exista diferenţe

semnificative în ceea ce priveşte predispoziţia pentru inversiunile ierarhice, intre cele 3 loturi.

Caracteristici ale familiei toxicomanului

-nu există roluri clare în sistemul familial

-în familiile în care consumatorul de drog este adolescent, există o relaţie de dependenţă între

acesta şi părintele de sex opus.

-consumul de droguri are rolul de a menţine familia unită

-conflictele profunde din familie sunt evitate cu ajutorul consumului de droguri

-atunci când există 2 parteneri care consumă drog, părinţii unuia îl acuză pe celălalt deşi relaţia

lor a debutat înainte de consumul de droguri

-Stanton a observat că în familiile cu un fiu consumator de drog, tatăl este de obicei slab şi

ineficient, relaţia tată-fiu fiind de cele mai multe ori absentă.

-Toxicomanul are rolul paradoxal de a ajuta familia să-şi menţină stabilitatea.

-tip de comunicare disfunctional

Bibliografie selectiva:

Mitrofan, Iolanda, coord., Terapia toxicodependentei -posibilitati si limite, Ed. Alma

Mater, 2011, Bucuresti.

Mitrofan, Iolanda, Psihoterapie- Repere teoretice, metodologice si aplicative, Ed. SPER,

2008, Bucuresti.

Mihai, Luminita, 14 pasi in lumea drogurilor, 2005, Bucuresti

toxicomanii

Documents