Conf. Univ. Dr. OCTAVIAN POP

DROGUL ŞI TOXICOMANIA

Capitolul I. CONSIDERAŢII TEORETICE PRIVIND

TOXICOMANIA DROGURILE SI CLASIFICAREA

LOR...........................................................................................................4

1.1 SCURTE CONSIDERAŢII TEORETICE PRIVIND

TOXICOMANIA............................................................................................4

1.2. NOŢIUNI GENERALE DESPRE DROGURI Şl

CLASIFICAREA DROGURILORLOR.......................................................6

Capitolul II. CAUZELE CONSUMULUI DE DROGURI 15

21.CONSIDERAŢII GENERALE……………………………...15

22.TRAFICUL DE STUPEFIANTE…………………………...16

2.3 MIJLOACELE DE INFORMARE ÎN MASĂ……………....17

2.4. IGNORANŢA AUTORITĂŢILOR………………………....18

2.5.ORGANIZAŢIILE CRIMINALE…………………………....19

26.ALTE CAUZE ALE CONSUMULUI SI

TRAFICULUI ILICIT DE DROGURI……………………………

………………………..….24

27.CONCLUZII………………………………………………….25

Capitolul III CAUZALITATEA TOXICOMANIEI 26

3.1.CONSIDERAŢII GENERALE…………………………...….26

3.2.DEPENDENTA……………………………………………….27

3.21.DEPENDENTA PSIHICA……………………………....27

3.22.DEPENDENTA FIZICA………………………………..28

1

3.2.3.TIPURI DE DEPENDENTA………………………….....29

3.3.TOLERANŢA………………………………………………..33

3.3.1 TOLERANŢA DOBÂNDITĂ…………………………..34

3.3.2. TOLERANTA NATURALĂ…………………………..34

Capitolul IV. TOXICOMANIA - FACTOR CRIMINOGEN 35

41.TOXICOMANIA Şl DEGRADAREA UMANĂ…………..35

42.TOXICOMANIA Şl CRIMINALITATEA………………….38

43.TOXICOMANIA Şl

ACTELE DE TERORISM INTERNAŢIONAL……………….44

Capitolul V. ALCOOLISMUL - FACTOR CRIMINOGEN….59

61.INTRODUCERE................................................................................................................

5

62.FELURILE ALCOOLISMULUI................................................................................................................

6

63.CAUZELE ALCOOLISMULUI................................................................................................................

6

64.EFECTELE ALCOOLISMULUI.................................................................................................................

6

65.ALCOOLISMUL, NARCOMANIILE Şl

TULBURĂRILE DE COMPORTAMENT

71

66.ALCOOLISMUL Şl COMPORTAMENTUL DEVIANT................................................................................................................

7

6.61.ALCOOLISMUL Şl CONDUITELE ANTISOCIALE

2

6.62.ALCOOLISMUL Şl COMPORTAMENTUL AGRESIV

6.7. ALCOOLISMUL Şl CRIMINALITATEA.......................

6.8. PREVENIREA Şl CONTROLUL ALCOOLISMULUI...

CONCLUZII............................................................................

Capitolul I. CONSIDERAŢII TEORETICE PRIVIND TOXICOMANIA.

DROGURILE SI CLASIFICAREA LOR.

1.1 .SCURTE CONSIDERAŢII TEORETICE PRIVIND

TOXICOMANIA

Printre numeroşii factori care se înscriu în etiologia criminalităţii, un rol

deosebit îl are toxicomania. Criminologia studiază toxicomania, care include

consumul de stupefiante şi alcoolismul, din punct de vedere al rolului criminogen

al acestui fenomen.

Studiind cauzele care duc la apariţia toxicomaniei şi modul în care

consumul de droguri şi alcoolismul îl afectează pe individ împingându-l spre

„trecerea la act", criminologia îşi realizează funcţiile sale, descriptivă şi explicativă,

iar prin prevederea evoluţiei criminalităţii datorate toxicomaniei şi prin propunerea

unor măsuri de prevenire şi control a criminalităţii, îşi îndeplineşte şi rolul său

anticipativ şi profilactic.

Autoadministrarea mai mult sau mai puţin îndelungată a unui drog, de

către o persoană duce în mod inevitabil la toxicomanie. Prima consecinţă

marcantă a consumului de droguri o constituie starea de dependenţă fizică şi

uneori şi psihică a persoanei consumatoare faţă de acel drog.

În literatura de specialitate se arată că termenul de toxicoman „nu defineşte

o anumită stare provocată individului de consumul unui anumit drog şi de lupta lui

pentru a-l obţine prin mijloace frauduloase". Dimpotrivă, se consideră că"

toxicomania este o consecinţă şi simptom al unei serii întregi de deranjamente ,

tulburări nevrotice, psihiatrice sau psihopatice". Organizaţia Mondială a Sănătăţii

3

defineşte toxicomania ca fiind o pasiune sau dependenţă de o stare de intoxicaţie

periodică sau cronică, stare ce a fost provocată de consumul îndelungat al unui

drog. Aşa cum s-a subliniat în literatura de specialitate, în cazul toxicomanului

înclinaţia de a consuma droguri conduce la o stare de subordonare a acestuia fată de

un drog care îi condiţionează comportamentul, existenţa, relaţiile familiale şi

sociale. Astfel pentru mulţi dintre consumatori, drogul devine singura raţiune a

vieţii şi pentru a-l procura sunt capabili de orice.

După cum se cunoaşte din practica medicală, toxicomania prezintă drept

caracteristici principale necesitatea imperioasă de a continua consumul de

droguri, tendinţa de a mări doza, o dependenţă fizică şi câteodată psihică faţa de

drog, efecte nocive pentru individ şi societate.

Faţă de folosirea unui drog în mod repetat creşte şi toleranţa

organismului. Cu cât un drog este folosit mai mult cu atât creşte şi capacitatea

de absorbţie a organismului. Aşa se ajunge la situaţia ca un toxicoman să-şi

administreze o cantitate de drog care luată de o persoană neintoxicată i-ar fi

fatală. Întreruperea administrării drogului sau amânarea acesteia peste limitele

suportabile de către organism duce la sindromul de sevraj care are pentru

organism consecinţe extrem de neplăcute, iar pentru a fi înlăturate,

toxicomanul trebuie să recurgă la o nouă administrare.

Nesatisfacerea obiceiului de a lua droguri se manifestă printr-o suferinţă

fizică şi mentală, printr-un complex de simptome caracteristice care constituie

şi elementele cele mai sigure de identificare a unui toxicoman.

Din punct de vedere juridic, în legislaţia noastră toxicomanul este

persoana care se află în stare de dependenţă fizică şi sau psihică cauzată de

consumul de droguri, constatată de una din unităţile sanitare abilitate în acest

sens de Ministerul Sănătăţii şi Familiei.

Dependenţa psihică sau psihodependenţa, constă în starea mentală

particulară a toxicomanului ce se manifestă printr-o dorinţă imperioasă şi

irezistibilă de a continua utilizarea drogului pentru a înlătura disconfortul

4

psihic. Psihodependenţa se recunoaşte după atitudinea subiecţilor toxicomani

care continuă să folosească drogul deşi sunt conştienţi că le dăunează

sănătăţii, situaţiei lor familiale şi sociale.

Deşi aparent, consumul de stupefiante sau alcool nu prezintă pericol

decât pentru cel care apelează la asemenea practici distrugându-i sănătatea

fizică şi mentală, trebuie avut în vedre faptul că toxicomanului i se modifică

personalitatea, devenind un individ cu o agresivitate ieşită din comun, labil

din punct de vedere psihic, gata oricând să săvârşească orice act abominabil

numai pentru a-şi dobândi porţia de morfină sau de a aspira fumul de opui sau

marijuana.

Ca orice fenomen, toxicomania nu apare din senin. El are la bază cauze

de ordin economico-social cum ar fi accentuarea crizei sociale şi morale din

ţările industrializate, cu tot ansamblul ei de consecinţe grave: şomaj, inflaţie,

nesiguranţa zilei de mâine, înstrăinarea umană generată de inechitate,

inegalitate şi injustiţie socială, goana febrilă după câştiguri fabuloase cu orice

preţ. Alte cauze complementare vizează propaganda violenţei şi tentaţiilor

necontrolate pe micul şi marele ecran, stimularea instinctelor primare prin

diferite moduri, atitudinea de mai multe ori îngăduitoare a autorităţilor unor

state în privinţa traficului şi consumului de droguri, neajunsurile şi ineficienţa

metodelor folosite în educaţia copilului, a tineretului în general, existenţa unor

puternice organizaţii criminale interesate în traficul de droguri.

O altă serie de cauze ale toxicomanie ţin de personalitatea individului,

cum ar fi curiozitatea, carenţele de educaţie, lipsa de voinţă, deficienţe de

natură psihologică, etc. Cercetarea indică motive multiple care pot duce la

consumul de droguri, împărţite în trei grupe principale(aşa zisul triunghi al

dependenţei):personalitatea celui afectat; însuşirile şi posibilităţile de

procurare a drogurilor; mediul social (familia, cercul de prieteni dar şi

societatea). Dependenţa de droguri se număra printre grupurile principale de

5

risc SIDA iar prostituţia este văzută ca o posibilitate uşoară de procurare a

banilor necesari pentru droguri.

Cunoaşterea tuturor acestor cauze este necesară pentru realizarea

ansamblului de măsuri menite să ducă la prevenirea şi controlul acestui flagel

social.

1.2. NOŢIUNI GENERALE DESPRE DROGURI ŞI CLASIFICAREA

DROGURILOR

În sensul larg al cuvântului, prin ,,drog”, se înţelege orice substanţă

utilizată în terapeutică, datorită unor proprietăţi curative, dar al cărui efect

este, uneori, incert şi nociv pentru organismul uman. Totodată , vorbirea

curentă desemnează prin ,,droguri” produsele şi substanţele stupefiante sau

toxice, definite ca atare şi prohibite de legislaţiile naţionale şi internaţionale.

În sens strict farmaceutic, drogul este materia primă de origine vegetală,

animală sau minerală ce serveşte la prepararea unor medicamente. Tot în acest

sens farmaceutic, ,,stupefiantele”, sunt definite ca substanţe ce inhibă centrii

nervoşi, provocând o stare de inerţie fizică şi psihică. La rândul ei Organizaţia

Mondială a Sănătăţii include în categoria drogurilor orice substanţă chimică

absorbită de organism care generează schimbări în starea emoţională, în

comportamentul şi funcţionarea acestuia.

În concluzie ,,drogul” poate fi definit astfel:

Drogul este substanţa solidă, lichidă sau gazoasă care, introdusă în

organism, modifică imaginea asupra propriei persoane şi asupra realităţii

înconjurătoare.

CLASIFICAREA DROGURILOR

1). În conformitate cu prevederile Legii 143/2000, privind traficul şi

6

consumul ilicit de droguri, acestea se împart astfel:

- droguri de mare risc, prevăzute în tabelele I şi II, anexe la

prezenta lege

- droguri de risc, prevăzute în tabelul III,

- precursori (substanţe ce stau la baza producerii

drogurilor), prevăzuţi în tabelul IV

- inhalaţi chimici toxici

2). După modul de obţinere, drogurile se clasifică în:

-naturale (opiumul, morfina , cocaina , cannabisul)

-semisintetice (heroina, Isd-ul, codeina)

-sintetice (anfetaminele, metadona, mialgin)

3). După modul de acţiune a drogurilor aspra sistemului nervos central:

-stimulente (cocaina, anfetamina)

-depresive ( morfina , opiumul)

-perturbatoare (psilocina, cannabisul, mescalina)

4). După efectul acţiunii:

- stupefiante (morfina , cocaina , THC-ul)

- halucinogene ( psilocina , LSD-ul)

Macul şi substanţele chimice extrase din acesta

Cultivarea macului are loc pe suprafeţe întinse în Orientul apropiat,

mijlociu şi îndepărtat. După perioada de înflorire a plantei, se formează o capsulă

rotundă sau ovală, care conţine seminţele plantei. După aproximativ 10 zile,

aceste capsule sunt crestate şi o sevă albă, lăptoasă începe să curgă. După uscare,

aceasta devine maronie şi se solidifică precum cauciucul. Din opiul crud astfel

extras se formează adesea bucăţi rotunde aşa-zise "pâini". Culoarea sa alternează

între maron şi negru. Opiul crud astfel preparat poate fi mâncat, băut, injectat sau

7

fumat.

Opiul conţine aproximativ 40 de substanţe active, aşa-zişii alcaloizi Cel

mai important alcaloid este morfina. Morfina este extrasă direct din macul de

opiu sau în timpul fabricării opiului crud. Pe piaţa ilegală a drogului, morfina

apare şi sub forma morfinei - bază. în această formă, ea nu poate fi consumată.

Heroina: se extrage prin transformarea morfinei - extrasă din opiu crud -

prin adăugarea de diferite substanţe chimice, în cadrul unui proces chimic relativ

simplu. Pentru acest proces sunt necesare doar cunoştinţele de bază din chimie. Cu

cât puritatea heroinei este mai mare, cu atât cunoştinţele şi experienţa fiecărui

chimist trebuie să fie mai bune.

Chiar dacă chimistul trebuie să folosească anumite substanţe şi să treacă

prin anumite procedee în vederea obţinerii heroinei, îi rămân diverse ppsibilităţi

individuale de producere a heroinei. Acest fapt are ca rezultat apariţia pe piaţa

drogurilor a heroinei sub diferite forme, care depind de:

-forma substanţelor de care depinde producerea drogului (bucăţi,

granulat, pulberiform;

-chimicalele şi amestecurile, care determină o culoare diferită;

-compoziţia chimică diferită.

Aditivi - "mijloace de diluţie"

Pe piaţă apare foarte rar heroina pură. Deja în laborator i se adaugă heroinei

aditivi, de la care autorul poate promite anumite rezultate. Aşa s-a descoperit

folosirea ca aditiv, în cazul heroinei, a stricninei. Această substanţă, folosită la

noi ca otravă pentru şobolani, are efecte excitante folosită în cantităţi mici. Prin

aceasta se doreşte, ca consumatorul să poată percepe mai bine trăirile din perioada

în care îşi face drogul efectul. Consumatorul de heroină nu-şi doreşte să fie luat de

val sau să adoarmă, ci el speră să aibă o stare plăcută, de ameţeală.

Acelaşi efect îl are şi cofeina amestecată cu heroina.

Exceptând aceste amestecuri, produse în special în laborator, traficantul

8

foloseşte aşa-zisele "mijloace de diluţie", cum ar fi: glucoza, lactoza, acid citric

sau substanţe farmaceutice (de ex.: paracetamol).

Atunci când traficantul nu are la dispoziţie aceste substanţe, sunt folosite

fără scrupule substanţe deosebit de periculoase. Printre altele au fost identificaţi

detergenţi, insecticide, var.

Heroină:

Forme:

• pulbere albă sau maro-bej (la "heroină de Hong-Kong",

apare şi sub formă granulată, ca la ceaiurile instant).

Efecte:

• efect liniştitor, adormitor şi puternic calmant. Neliniştea

şi frica sunt micşorate.

• la anumite persoane, heroina - chiar şi în cantităţi

minime - determină nelinişte, spaimă şi stări proaste;

• pe timpul în care drogul îşi face efectul, omul se

simte liber şi fericit, încrederea în sine este mărită, chiar

supraevaluată. Datorită acestui fapt, sunt posibile evaluări

greşite ale situaţiilor;

• simţurile nu mai dau ascultare.

Dependenţă:

• Puternică dependenţă psihică şi fizică, chiar şi după puţin timp. Nu

are importanţă, dacă heroina este inhalată ("hailing" sau"blowing") dacă se

injectează sau dacă este trasă pe nas. Aceasta înseamnă că inhalarea şi

absorbţia heroinei determină dependenţă.

Pericole:

• Performanţele devin mai slabe şi apar dificultăţi de concentrare;

• Dacă nu se mai ia drogul, apar aşa-zisele fenomene

9

secundare. Din cadrul lor fac parte: neliniştea, nervozitatea,

insomnia, frisoanele, transpiraţia, stările de vomă, crampele,

durerile puternice;

• Dependentul devine arţăgos, agresiv, egocentric. Dorinţa de

viaţă se restrânge şi în final, dependentul trăieşte

doar pentru a se oga;

• Dispare sentimentul de răspundere socială;

• Datorită dependentei puternice, drogatul nu are scrupule

alegerea mijloacelor necesare obţinerii heroinei;

• În cazul consumului de durată, apar idei demenţiale, stări

»ihice labile, scăderea iniţiativei, ^ micşorarea

încrederii în sine, aranjamente stomacale şi intestinale, în

final apare o scădere fizică totală;

Riscuri:

• La seringi nesterilizate apare pericolul infectării

(tumori, hepatită, SIDA, boli venerice);

• La supradoză: paralizie a aparatului respirator şi/sau slăbire

a inimii, care pot fi mortale;

• Heroina este oferită sub formă de amestec cu alte

substanţe. De aceea cumpărătorul nu poate fi

niciodată sigur de substanţele de amestec folosite de

traficant. Câteodată nu sunt folosite în loc substanţe de

diluare. Atunci heroina este pură şi se poate ajunge la

supradozare cu efecte mortale.

Cannabis

Forme:

10

• Marijuana: bucăţi uscate şi măcinate, conţinând răşină

de cânepă indiană (Cannabis)

• Haşiş: răşină secretată de plantă; adesea apare sub

na unor bucăţi presate, a căror culoare poate varia de la

verde, la roşu Tiaro, până la negru (de aici provin şi

denumirile: turc verde, libanez u, afgan negru etc.)

• Câteodată apare sub formă de pulbere.

• Ulei de haşiş: lichid verde-închis sau maron-închis, chiar

negru, uleios şi lipicios.

Efecte:

• Toate percepţiile devin mai intense, în special percepţia orilor şi

sunetelor;

• Gândirea este influenţată;

• Halucinaţii.

Dependenţă:

• Pericol de dependenţă psihică;

• Apar simptome de: nervozitate, iritabilitate şi insomnie.

Pericole:

• Disponibilitate sporită pentru risc;

• Activitatea fizică lasă de dorit;

• Eficienţă scăzută, coborâre pe scara socială;

Impotenţă;

• La doze mai mari apar unele stări de spaimă;

• Capacitatea de judecată scade şi apar dificultăţi de

concentrare şi o eficienţă scăzută în cazul unui consum de

durată;

• Modificarea percepţiei realităţii;

11

• Există pericolul formării, dezvoltării sau apariţiei unor

boli psihice latente;

• Slăbire a sistemului imunitar;

• Conform unor cercetări mai noi, pot apare probleme

morale, sterilitate şi pot fi atacaţi cromozomii.

Riscuri deosebite:

• Prin percepţii eronate sunt posibile acţiuni greşite, chiar Dă

trecerea efectului drogului, deoarece faza de eliminare a THC -ului corp durează

mai multe zile;

• Posibilitatea unui "flash-back" (vezi şi LSD);

• Prin abuz de Cannabis există pericolul ca pragul de

insensibilitate faţă de alte droguri mai puternice să coboare;

• Sunt posibile depresii şi tendinţe spre sinucidere.

Cocaina/crack:

Forme: cocaină: pulbere albă, pufoasă, cristalină crack: bucăţi alb-gălbui,

tari;

Efecte:

Cocaină:

♣Stimulent;

♣Anesteziază senzaţiile de frig, foame, sete, oboseală;

♣Trăire intensă a sentimentelor;

♣ Senzaţia de putere supraomenească, logoree, nevoie de iscare,

comportament supramotoriu.

Crack:

12

♣Apariţie bruscă a ameţelii

♣Euforică puternică.

Dependenţă:

Cocaină:

♣ Dependenţă psihică foarte puternică;

♣ Se poate dezvolta după o perioadă scurtă.

Crack:

♣Dependenţă psihică puternică, posibilă chiar după prima doză.

Pericole:

Cocaină:

♣Depăşirea inhibiţiilor;

♣Stări de frică, înclinaţie spre acţiuni agresive şi de

sinucidere;

♣După un scurt efect energizant este posibil un delir cu

dereglarea conştiinţei;

Impotenţă;

♣Consumul de durată duce mai întâi la insomnii, lipsă de

poftă de mâncare, iar apoi la: boli psihice, depresii puternice, halucinaţii,”mania

urmăritului".

♣Stadiul final: decădere fizică totală care poate sfârşi prin deces.

Crack: la fel ca la cocaină, dar evident mai puternic

♣Stări de infatiguitate şi de confuzie:

Riscuri:

Cocaină:

♣Au fost înregistrate mai multe cazuri în care

consumatorilor ii s-a oferit în loc de cocaină pură, un amestec de cocaină - heroină

("speed ball"). Astfel, fără a şti, consumatorul de cocaină devine n scurt timp

13

dependent de heroină;

♣La supradoză: paralizie a sistemului respirator şi/ sau

slăbirea inimii, ce poate fi mortală;

♣Necesitatea de a sporii foarte repede doza;

♣Afectarea foarte puternică a creierului, aşa-zisa "paraliza"

înmuiere a creierului) care poate duce la idiotism.

Crack:

♣Stări de sfârşeală, în caz de consum continuu;

♣a vaselor de sânge şi atacuri de cord;

♣Hipertensiune, pericol de sângerări cerebrale şi apoplexii;

Afecţiuni ale plămânilor;

♣paranoide sau schizofrenice.

Ecstasy si alte droguri sintetice:

Forme:

♣De obicei se prezintă sub formă de tablete:

♣Eventual sub formă de pulbere în capsule gelatinoase

au în hârtii;

Efecte:

♣Diverse, adesea şi imprevizibile;

♣După substanţa conţinută sau după doza folosită, poate fi

energizant, euforic şi/sau halucinogen.

Dependenţă:

♣Pericolul unei dependente psihice puternice.

Pericole:

♣Euforia poate aluneca spre deprimare, "mania urmăriţilor"

depresii grave şi de durată;

14

♣Eliminarea drogurilor de inhibiţie;

♣Aprecierea greşită a situaţiilor, pierderea contactului cu

calitatea;

Impotenţă;

♣Psihoze sau percepţie vizuală şt auditivă eronată şi

stări de excitaţie;

♣Afectare gravă a ficatului;

♣Crampe şi apariţia paraliziilor;

♣Pericol de supraîncălzire şi de deshidratare, de exemplu i

timpul dansului prelungit.

Riscuri deosebite:

♣Drogul cel mai des oferit este Ecstasy. Are efect

energizant şi euforizant şi de aceea este văzut ca un "drog de

împrospătare". Pentru a alunga proasta dispoziţie şi a ridica nivelul de

performanţă, se recurge tot mai des la drog. Chiar dacă la un consum mai

îndelungat efectele dorite apar din ce în ce mai rar şi durează din ce în ce lai

puţin, există senzaţia că nu se va mai putea renunţa la acest drog;

♣Puritatea şi compoziţ ia drogului sunt (aproape)

recunoscute;

♣Durata şi intensitatea ameţelii, precum şi efectele

secundare şi pericolele sunt incalculabile;

♣Prin experimentări apar noi legături chimice (droguri

de designer) care pot provoca tulburări grave sănătăţii.

DROGURI SINTETICE

LSD

Forme:

♦Substanţa este diluată într-o anumită concentraţie şi apoi

este picurată pe diferite suporturi (bucăţi de zahăr, sugativă, bucăţi de

15

pâslă, desene pe hârtie);

Efecte:

♦Halucinogen puternic, deformări ale percepţiei, sunetele

sunt "simţite", culorile sunt "gustate";

♦Modificări ale conştientei şi a orientării, putere

de imaginaţie sporită;

♦Intensificare a sentimentelor (pozitive şi negative);

Dependenţă:

♦Pericol de dependentă psihică

Pericole:

♦Euforia poate aluneca spre depresii;

♦Stări de spaimă, "mania urmăritului", pot fi declanşate boli

psihice;

♦Acţiuni greşite (încercări de suicid);

♦Impotenţă;

♦În caz de consum constant pot apărea modificări

cromozomiale;

♦Chiar şi după săptămâni şi luni de la ultimul consum

pot apărea imagini de coşmar (fantasme) şi stări în care simţul realităţii se

pierde;

♦Consumul cronic modifică personalitatea;

♦Traume psihice în urma abuzului.

Erori "bluestar":

♦Nu este posibil - aşa cum se afirmă în mod greşit în

16

unele fiţuici - de a prelua LSD-ul prin piele.

Riscuri deosebite:

♦Deoarece în timpul în care LSD-ul îşi face efectul,

stările psihice deja existente cresc în intensitate, în cazul unor depresii se

poate ajunge la aşa- zisul "horror - trip". S-au putut observa astfel de stări

de frică deosebit de intense, care pot dura ore întregi;

♦în trecut au apărut adesea cazuri în care consumatorilor

li s-au dat substanţe care nu aveau nimic de-a face cu LSD-ul. Urmările au

fost otrăviri din cele mai grave;

♦La săptămâni sau luni după ultimul consum de LSD

poate apărea aşa-zisul "flash-back". îşi pot face simţită apariţia stările de

frică, "mania urmăritului" şi halucinaţiile. Deoarece persoanele care trăiesc

aceste senzaţii în mod direct, cred că au de-a face cu primele semne ale unei

boli psihice, se poate ajunge la un comportament greşit (sinucidere).

Deoarece "flash-back"-ul apare fără preaviz, poate să înceapă în momente

inoportune (conducerea autoturismului), ceea ce poate determina situaţii

deosebit de grave.

Capitolul II. CAUZELE CONSUMULUI DE DROGURI

2.1 CONSIDERAŢII GENERALE

Motivele pentru care oamenii se îndreaptă spre narcotice sunt dintre

cele mai diverse. Uneori, începutul poate fi făcut prin prescrierea în scopuri

terapeutice a unui somnifer sau a unei substanţe psihotrope. Dar pentru

majoritatea toxicomanilor, la început a fost vorba de căutarea unei plăceri sau

dorinţa de a se identifica cu un grup în care drogul era ridicat la rangul de zeu.

17

Presiunea grupului, curiozitatea, ignoranţa, alienarea, modificarea

structurilor sociale, cu urbanizarea şi şomajul sunt toţi atâtea factori care pot

declanşa ireparabilul.

Fiinţa umană este fragilă. Pentru un individ care se simte izolat în

familie, într-un grup sau în comunitate, drogul poate constitui un refugiu

temporar sau tragic. Dacă se modifică structurile sociale care au constituit

sprijinul unor membrii ai societăţii, unii dintre ei pot fi incapabili să se

adapteze şi vor căuta un liman, fie şi în droguri. Exodul către lumea

oraşelor, în căutarea unei vieţi mai bune şi mai uşoare sfârşeşte uneori în

fărădelegea drogurilor. Lipsa unui loc de muncă, lipsa unei educaţii

adecvate, distrugerea celulei familiale sau diverse probleme personale pot

împinge o fiinţă slabă spre consumul de droguri.

Lumea interlopă, cu strălucirea ei înşelătoare (automobile luxoase,

femei superbe, bijuterii, sfidarea autorităţilor şi a legilor) constituie un

exemplu. Cel incapabil să adapteze lumea reală la aspiraţiile sale îşi

creează, drogându-se o lume de vis în care speră să-şi împlinească

destinul. Euforia, efectul „agreabil" al drogurilor corespund unei prime

etape. Când drogul continua să fie luat plăcerea scade şi individul va fi ;

constrâns să consume doze din ce în ce mai mari, în speranţa obţinerii

aceluiaşi efect. Este începutul toleranţei. Administrarea regulată şi repetată te

droguri adaptează organismul atât de bine încât privarea de drog devine )

suferinţă cu simptome dureroase, grave şi uneori mortale. A apărut, în iazul

acesta, dependenţa de narcotice. Individul va decădea, va încerca să facă cu

orice preţ de dozele necesare, va fi capabil să săvârşească fărădelegi de

orice fel, devenind o jucărie în mâinile traficanţilor şi sfârşind adesea, după

degradarea totală la morgă sau intr-un caz fericit va fi primit >au trimis într-un

centru de tratament şi reeducare, unde refacerea şi desprinderea de droguri

sunt nu numai costisitoare dar şi extrem de îndelungate.

Fără îndoială, fenomenul nu a apărut peste noapte. Multe din

18

drogurile care înspăimântă astăzi lumea sunt consumate de foarte multă

vreme. Consumul lor era însă limitat la mici comunităţi, în cadrul unui

anume perimetru geografic sau cultural. Odată cu dezvoltarea comerţului şi a

comunicaţiilor, drogurile şi utilizarea lor s-au răspândit depăşind lesne

rentierele. Uneori s-au comis regretabile erori, din aceeaşi sete de profit are,

în deceniile din urmă a alimentat traficul cu stupefiante: la mijlocul

secolului al XIX „războaiele opiului" vizau să deschidă pieţele chineze în aţa

opiului provenit din India stăpânită de englezi; flagelul s-a răspândit ca m

incendiu într-o pădure uscată dar decenii mai târziu, „răzbunarea" avea să fie

mai cumplită.

2.2. TRAFICUL DE STUPEFIANTE

Traficul ilicit reprezintă factorul cel mai grav care favorizează

toxicomania. Atât cererea cât şi oferta ilicită de narcotice sunt încurajate de

existenţa unor grupări criminale de traficanţi, formate din elemente

responsabile care nu sunt preocupate de răul ce îl provoacă, ci numai de

obţinerea de mari câştiguri cu orice preţ. Este limpede că dacă aceste

bande de criminali nu ar exista, consumul de droguri ar putea fi considerat

limitat.

Atât timp cât aceste grupări există, pericolul toxicomaniei se menţine,

^u toate măsurile întreprinse pe plan regional, naţional sau internaţional,

situaţia nu a fost niciodată mai complexă şi gravă ca în prezent.

Este lesne de înţeles că dacă cererea ilicită de droguri nu va fi

redusă, în acelaşi timp în toată lumea diminuarea ofertei într-o regiune sau alta

nu va avea efectele scontate, deoarece consumatorii şi traficanţii de

stupefiante se vor îndrepta imediat şi inevitabil către alte surse de

aprovizionare1.

Traficul de droguri este foarte bine organizat şi sofisticat. Reţelele

19

drogurilor ilegale sunt adesea utilizate şi pentru transportul armelor ilegale.

Organizaţiile implicate obţin mari sume de bani pe care îi folosesc pentru a

corupe, intimida şi destabiliza guverne2.

Uriaşele beneficii realizate cu uşurinţă de traficanţi, miliardele de

dolari obţinuţi din traficul de droguri şi reciclaţi anual de organizaţiile

criminale din întreaga lume continuă să servească pe mai departe la

mărirea ratei profiturilor acestora dar şi la sprijinirea terorismului

internaţional, cauza morţii multor victime nevinovate şi producerea unor

incalculabile pierderi materiale3.

Comerţul ilicit cu droguri este, probabil, cea mai înfloritoare

„industrie,,din lume şi, fără îndoială, cea mai profitabilă. Comerţul global cu

droguri se indică la 500 miliarde de dolari pe an, ceea ce reprezintă mai

mult decât toată valuta în circulaţie în Statele Unite ale Americii. Piaţa

americană, care absoarbe cea mai mare parte a drogurilor, aduce traficanţilor un

venit anual pe cel puţin 100 miliarde de dolari la vânzarea cu amănuntul,

adică la vânzarea clandestină pe stradă. Comerţul cu droguri a creat o specie

a miliardarilor din umbră care sunt la fel de vicleni în afaceri pe cât sunt de

vicioşi.

Cu toate eforturile naţionale şi internaţionale traficul de stupefiante

continuă. Mafia drogurilor nu este interesată de consecinţele grave ale

răspândirii şi ale abuzului de droguri. Orice cale chiar şi cea a crimei este

folosită pentru continuarea traficului de droguri, pentru acumularea

miliardelor de dolari smulse de la cei stăpâniţi de viciu4.

2.3 MIJLOACELE DE INFORMARE ÎN MASĂ

Un rol stimulator deosebit în propagarea drogurilor revine mijloacelor

te informare în masă (presă , radio, publicaţii etc.); onorarii substanţiale au

20

determinat conducerile diferitelor organe de presă să declanşeze o

campanie publicitară în legătură cu medicamentele ce conţineau heroină şi

cocaină.

Între anii 1890-1920, în numeroase state capitaliste reclamele pentru

droguri deţineau supremaţia absolută în presa scrisă, uneori comercianţii de

stupefiante dispunând de mai mult de o 1/3 din spaţiul unor publicaţii pentru

a-şi insera anunţurile lor. Datorită acestor reclame deşănţate, firmele legate

de producţia de băuturi spirtoase şi stupefiante au reuşit să determine populaţia

să facă o legătură directă între bunăstarea şi sănătatea omului şi consumul de

droguri sau alcool. După ce medicii au incriminat tot mai mult abuzul de opiu,

morfină, heroină, haşiş şi cocaină şi au avertizat asupra pericolelor pe care

această practică le degajă pentru om, tot mai numeroase asociaţii şi grupări

sociale ca şi cercuri influente ale opiniei publice au cerut şi obţinut

încetarea campaniei publicitare în favoarea acestor droguri. Concomitent,

majoritatea statelor occidentale au limitat sau pe alocuri chiar interzis

comerţul cu droguri la începutul deceniului al doilea al secolului nostru5.

Interzicerea vânzării de narcotice a reprezentat, totodată, şi un

succes al campaniei mondiale pentru prescrierea substanţelor euforice sau care

determinau stări de dependenţă fizică ori psihică la toxicomani. Mult mai

regretabil este faptul că imediat, în multe oraşe ale lumii s-au constituit

grupuri de declasaţi, a căror principală preocupare o reprezenta

satisfacerea cererilor ilegale de narcotice. Astfel, în SUA criminalii notorii

din bande locale s-au constituit într-un aşa numit „sindicat federal" al

crimei, care, în perioada „prohibiţiei" (anii 20 ) se ocupa intens de eludarea

legii, asigurând satisfacerea ilegală a cererilor crescânde de alcool şi

narcotice.

Surprinde în mod neplăcut că se continuă şi în prezent o campanie

publicitară, mai puţin stridentă, este adevărat, dar cu nimic mai puţin

periculoasă decât cea din trecut. Statele Unite ale Americii au fost

21

confruntate o perioadă îndelungată cu o vastă acţiune, mediatizată în

special în presa scrisă, care viza legalizarea consumului de marijuana.

Partizanii acestei acţiuni pretind că marijuana nu este cu nimic mai

dăunătoare decât tutunul sau alcoolul şi că legile americane sunt

„discriminatorii şi violează drepturile constituţionale" ale consumatorilor de

cannabis. Chiar şi clasificarea ce se face adesea substanţelor toxice de către

presă, in special occidentală, în „droguri uşoare,, sau „droguri tari" ori „dure"

este de natură să deruteze largi cercuri de neiniţiaţi şi să determine să

„probeze" pe cele „uşoare" care ar fi, chipurile, nu foarte nocive, din moment

ce sunt astfel categorisite.

2.4. IGNORANŢA AUTQRITÂŢILQR

O altă cauză a consumului şi traficului ilicit de stupefiante o

reprezintă uşurinţa cu care autorităţile acordă găzduire şi tolerează pe

teritoriul statelor pe care au putere de decizie, tot soiul de „refugiaţi", în

majoritate nefiind altceva decât escroci, impostori, reprezentanţi ai lumii

interlope, care odată ajunşi în noile „patrii" îşi reiau vechile îndeletniciri6.

Pe linia cauzelor abuzului şi traficului de stupefiante, în anumite

perioade, se înscrie şi întârzierea cu care numeroase state ale lumii au

elaborat acte normative conţinând prevederi clare referitoare la măsurile de

ordin punitiv, medical sau educaţional ce trebuie adoptate împotriva

consumatorilor sau a contrabandiştilor de droguri. Legislaţiile naţionale nu au

ţinut pasul cu evoluţia, în general pozitivă, a elaborării acordurilor

internaţionale în materie de droguri.

În Statele Unite ale Americii autorităţile nu au reuşit întotdeauna să

desfăşoare acţiuni ferme, eficace, pentru eradicarea flagelului drogurilor. Au

fost perioade când produsele de cannabis greşit considerate ca fiind lipsite de

nocivitate, puteau fi consumate de oricine şi oricând, în aceeaşi categorie

22

intra obiceiul de a mastica sau fuma frunze sau pastă de frunze coca.

Urmarea, potrivit statisticilor oficiale, în anul 1986 au fost recenzate în SUA

30 milioane de persoane consumatoare permanente de marijuana si alte 60

milioane care cu diverse ocazii au „gustat din ea". Majoritatea zdrobitoare o

reprezentau tinerii.

2.5.QRGANIZAŢIILE CRIMINALE

Una dintre cele mai importante cauze a cotelor extrem de ridicate la

care s-a ajuns în privinţa toxicomaniei o constituie existenţa grupărilor

criminale ale traficanţilor de stupefiante. Mărimea exorbitantă a câştigurilor

realizate de aceste organizaţii din propagarea „beţiei albe" face ca

eradicarea consumului şi traficului de stupefiante să fie un proces lung şi

costisitor datorită faptului că marii traficanţi de pretutindeni, cei care

organizează şi conduc această adevărată „ industrie a crimei „ , cei care

hotărăsc preţurile de achiziţie şi desfacere al „morţii albe" rămân aproape

întotdeauna în umbră de cele mai multe ori pozând în persoane onorabile cu

impresionante conturi în bănci, dirijând afacerile înregistrate „corect „ în

economie, comerţ, finanţe. Ei reuşesc să corupă persoane influente sau

oficialităţi din unele ţări.

Forma superioară de organizare a grupurilor de infractori se numeşte

"MAFIE". Acest termen a apărut în Italia şi s-a extins în multe ţări ale lumii.

Principalii beneficiari ai comerţului cu stupefiante sunt organizaţiile

criminale ale Mafiei italiene, ale Mafiei americane si alte grupări de tip

mafiot sau de contrabandişti din SUA, Japonia, Franţa, Germania, Marea

Britanie, Australia, din Asia de sud – est, din Orientul apropiat si Mijlociu iar

mai recent şi din Africa.

Principalele ţări unde există grupuri de infractori sub denumirea de

23

MAFIE" sunt:

Italia: - Cosa Nostra Siciliana:

-Camorra

-'Ndrangheta

-Sfânta Coroană Unită

Franţa: - Mafia siciliana Camorra

Anglia : - Mafia italiană

-Triada chineză

-Mafia Roşie {rusă)

-Grupurile criminale jamaicane

S.U.A : - Cosa Nostra

-Mafia Siciliana

-Camorra Napolitană

-'Ndrangheta Columbiană

-Sfânta Coroană Unită

-Triade chinezeşti

-Boryukudan din Japonia

Australia:

- 'Ndrangheta din Calabria

- Familiile cu bazele în Griffith (un district agricol la vest je Sidney)

Brazilia

- Escadroanele Morţii

-Mafia italiană

24

-Bicheiros

Canada:

- Triada chineză

-Mafia italiană

-Cartelurile columbiene

Columbia:

- "La Costena" (de-a lungul Atlanticului)

-Antioquia şi Cauca Valley (din zonele centrale şi estice)

-Cartelul Medellin

-Cartelul Caii

-Coast Cartel

-Asse del Caffe

-Norte del Văile

-Ibaque

-Santander

-Orgota

Japonia:

- Yacuza (joc de cărţi japonez)

- Boryokudan "familia"

Mexic:

- Cartelul din Golf

25

-Cartelul Pacificului

-Cartelul Tijuana

Rusia:

- Mafia cecenă

-Georgienii

-Armenii

-Mafia caucaziană

Mafia italiană este o organizaţie de inspiraţie calabreză - siciliana , care şi-

a semnalat existenţa încă de la începutul sec. Al XX - lea , urmărind să obţină mari

sume de bani prin jaf şi ameninţări , iar atunci când mijloacele de intimidare nu

erau suficiente se recurgea cu uşurinţă la crimă. Tot mai mult, prostituţia, jocurile de

noroc, răpirile de persoane în scop de contrabandă cu alcool, ţigări şi mai ales, cu

stupefiante au devenit preocupări de prim ordin ale organizaţiilor mafiote.

Pe măsură ce creştea cererea de narcotice pe piaţa ilicită, Mafia italiană se

implica tot mai mult în această afacere certată cu legea. De la trafic de droguri

Mafia a trecut curând la producerea lor în laboratoarele clandestine situate pe

teritoriul Siciliei ca şi în alte localităţi din Italia şi Franţa, în Sicilia în anii 70,

Mafia încasa din comerţul cu droguri 20.000 de miliarde de lire italiene, în timp ce ,

prin comparaţie, bugetul regiunii nu depăşea 4.500 de miliarde de lire anual.

În mai 1982, s-a deschis la Palermo unul dintre cele mai mari procese

intentate Mafiei, pe banca acuzării aflându-se 20 de persoane pentru contrabandă

cu stupefiante şi asasinarea unor magistraţi şi poliţişti.

O jumătate de veac mai târziu, în februarie 1986, tot la Palermo, a început

„procesul secolului" împotriva a 474 de membrii ai diverselor „familii" ale

Mafiei siciliene, ceea ce reprezintă cel mai de seamă succes în lupta dură şi

26

îndelungată a organelor statului italian împotriva acestui sindicat al crimei".

Actul de acuzare este impresionant : 40 volume cu î.607 pagini şi dezvăluie

cele mai sângeroase crime, traficuri de toate genurile, începând cu cel mai

înfloritor dintre toate, cel de stupefiante care aducea anual Mafiei între 6 şi 10

miliarde de dolari.

Un anumit rol în succesele organelor poliţieneşti italiene în lupta :ontra

Mafiei l-a avut cooperarea cu alte state, îndeosebi cu SUA. Procurorul general

al acestui stat, aflat într-o vizită oficială în Italia, pentru a coordona acţiunile

celor două state în combaterea traficului de stupefiante, a declarat presei că

Mafia siciliana este responsabilă de introducerea a aproximativ 80% din

cantitatea totală de heroină în SUA.

Varianta americană a Mafiei italiene , aşa numita „Cosa Mostra"

reprezintă un fenomen unic al crimei organizate, începutul datează din 1901,

când mafiotul sicilian Don Vincenzo Cascioferro a descins la New York. El a

organizat acolo un clan mafiot şi a asigurat o legătură strânsă intre filiera

locală şi ramura siciliana. Din rândul acestei puternice Organizaţii criminale a

făcut parte sângerosul Al Capone, care a făcut carieră în perioada prohibiţiei şi

faimosul Charlie Lucky Luciano. Acesta din urmă, originar tot din Sicilia , a

devenit cel mai puternic şi mai temut „naş" pe care l-a avut „Cosa Nostra".

Trista reputaţie i se trage şi din modul ingenios în care a reuşit să organizeze

traficul de stupefiante între bătrânul continent şi America. El a ajuns să

dirijeze personal întregul comerţ clandestin cu stupefiante pe continentul nord

american în perioada interbelică, realizând venituri considerabile în contul

Mafiei americane.

În SUA acţionează în contrabanda cu droguri şi alte grupări de tip

mafiot. „Capitala drogurilor" s-a mutat de la New York la Miami - renumita

staţiune balneoclimaterică din Florida. Loc de odihnă şi recreare pentru foarte

mulţi americani şi numeroşi turişti străini, Miami a devenit o oază a crimei,

violenţei şi traficului de stupefiante, în statisticile organelor americane de

27

poliţie, acest oraş ocupă un loc fruntaş în SUA la capitolele care

caracterizează starea infracţională: furturi, spargeri, jafuri, violuri, omucideri,

etc. Potrivit estimărilor poliţiei antidrog, beneficiul anual realizat de traficanţii

şi plasatorii de narcotice numai la Miami se ridică la 12 miliarde de dolari . se

afirmă chiar că peste jumătate din fondurile centralizate de cele 250 de bănci

din Miami provin din contrabanda cu cocaină.

în unele regiuni din SUA, din cauza concurenţei apărute între

distribuitorii de droguri ai Mafiei şi bandele de gangsteri care au preluat

asemenea activităţi pe cont propriu, se desfăşoară adevărate bătălii care

amintesc de cruntele confruntări dintre contrabandiştii anilor 30.

Afacerile excesiv de rentabile ale comerţului ilicit de narcotice

determină în ultima perioadă e timp angrenarea în acest "sindicat de criminali1

nu numai a grupărilor mafiote dar şi a noi şi noi traficanţi din rândurile

diferitelor categorii sociale. Printre aceşti noi traficanţi pot fi întâlniţi

şomeri albi şi negri, femei în vârstă, bancheri, oameni de afaceri afectaţi de

dificultăţi financiare datorate crizei economice mondiale şi tentaţi ă procure

foarte mulţi bani în foarte scurt timp.

Grupările criminale de traficanţi ce operează în SUA dispun de

numeroase dotări (nave şi aeronave grele de transport, aerodromuri

secrete, fabrici şi laboratoare clandestine, staţii sofisticate de comunicare la

distanţă, armament uşor şi greu ultraperfecţionat), de sume fantastice

manipulate prin intermediul unor bănci controlate de contrabandişti, de o

armată de gangsteri înarmată până în dinţi care ascultă orbeşte de

căpetenii, gata oricând să ucidă cu sânge rece şi de o întinsă reţea de

distribuitori, recrutată adesea chiar din rândul consumatorilor de droguri,

într-o proporţie ce se apropie de 60%.

În Japonia, în jurul anilor70 a izbucnit patima consumului de droguri,

n principal prin abuzul de amfetamine şi metaamfetamine în rândul tinerilor

lin aşezările urbane şi rurale. Responsabilitatea acestei stări de lucru o iveau

28

gangsterii din Mafia japoneză înregimentată în gruparea „ YAKUZA" puternic

implicată în traficul de droguri din care obţineau profituri enorme.

Puternice, active, deosebit de periculoase sunt grupările de traficanţi le

droguri din America Latină. Explicaţia constă în veniturile fabuloase pe are le

realizează aceşti criminali din traficul de narcotice , în principal cu cocaină şi

marijuana.

În anii 80 agenţiile de presă au vorbit foarte mult despre „ cartelele

cocainei de la Medellin" care ar asigura 80% din traficul ilicit de stupefiante

spre SUA. Această organizaţie criminală controlează atât viaţa economică ;cât

şi mai ales viaţa politică a oraşului. Corupţia şi asasinatul sunt ceva) obişnuit

în oraşul Medellin. Numai în 1987 au căzut victime bandelor de asasini

profesionişti 360 de poliţişti şi 120 de judecători.

în afara cartelului de la Medellin alte 14 „familii „ mafiote deţineau în

inii 80 supremaţia şi controlul asupra traficului de droguri din Columbia.

acest stat sud - american este un exemplu tipic de manifestare a violenţei

drogului la nivel social -politic7.

Şi Berlinul, fosta capitală a defunctei Germanii socialiste se anunţă

ieja ca un nou pol al crimei organizate din Europa, fiind, după cum arată în

comunicat al Agenţiei France Presse, o placă turnantă pentru mafia din bsta

URSS şi ţările din est

Aşa cum reiese din unele dezvăluiri oficiale, astăzi, în Berlin, noua

mafie dispune de mai multe miliarde de mărci având ca sursă: prostituţia,

traficul de maşini furate, ţigări şi droguri1.

2.6. ALTE CAUZE ALE CONSUMULUI SI TRAFICULUI ILICIT DE

DROGURI

Un rol deosebit de negativ in abuzul de stupefiante la cotele 1 Ion Suceavă, Petre Olani, Paradis Iluzoriu, Ed. Militară. Bucureşti, 1989, p. 183 Jenică Dragau. Aproape totul despre droguri, Ed Militară, Bucureşti 1994, p. 197

29

cunoscute astăzi, cu consecinţe neiertătoare, la avut apariţia drogurilor

rafinate, care produc efecte deosebit de nocive în doze foarte mici. In plus,

procurarea si administrarea noilor produse se dovedea deosebit de

lesnicioasa.

O influenta in răspândirea toxicomaniei au avut-o si unele din marile

conflagraţii din secolul al XIX - lea si al XX-lea. După războiul de secesiune

(1861-1865) mulţi foşti militari continuau viciul deprins in armata si foloseau

opiul sau derivate ale acestuia crezând ca astfel îşi vor alina rănile, durerile si

suferinţele provocate de război. Dependenta de droguri astfel instalata a

devenit cunoscuta ca „boala soldaţilor" sau „boala serviciului militar". In

timpul primului război mondial, cu o uşurinţă condamnabilă, se distribuia

morfina soldaţilor din tranşee ai Alianţei, pentru eliminarea stărilor

depresive. Astfel, odată cu întoarcerea militarilor de pe front, s-a înregistrat un

val sporit de morfinomanie in tari ca Anglia, Franţa, Austria, SUA si altele.

Un alt factor favorizant al consumului de stupefiante si substanţe

psihotrope, chiar daca nu in mod direct, îl reprezintă unele imperfecţiuni ale

acordurilor internaţionale in materie, neajunsurile in cooperarea dintre state si

ONU, opţiunea unor guverne de a adera la tratatele multilaterale deja

existente chiar in condiţiile in care acestea prezintă neajunsuri.

Un rol negativ asupra cooperării internaţionale privind combaterea

traficului de stupefiante îl exercita conflictele militare regionale si

disensiunile dintre state. Situaţia se agravează atunci când in asemenea

incidente sunt angajate tari mari producătoare de droguri, ori când acestea sunt

vizate de contrabandişti pentru traficul de tranzit2.

În ultimele decenii, o influenta mare in propagarea drogurilor prin

nedoritul exemplu personal, l-au avut artişti si artiste, regizori de filme,

2 Ion Suceavă, Petre Olani, Paradis Iluzoriu, Ed. Militară. Bucureşti, 1989, p. 190

30

solişti de muzica uşoara, rock, şi nu in ultimul rând numeroşi sportivi. Este de

notorietate publica faptul ca Elvis Presley se droga, la fel ca si John Lennon,

Brian Jones, un membru al celebrei formaţii Rolling Stones, Billie Holliday,

cântăreaţa americana de culoare decedata dintr-o supradoza.

Muzica si vedetele rock-ului si pop-ului au contribuit in mod efectiv la

proliferarea consumului de droguri prin intermediul denumirilor pe care

artiştii le dădeau melodiilor si prin care făceau referire indirecta la consumul de

stupefiante. Celebra Whoopi Goldberg, cea mai bine plătită actriţă a anului

1993, a declarat la o conferinţa de presa ca prin anii 1970 se droga. Cheyenne,

fiica lui Marlon Brando, care se droga de la vârsta de 18 ani a fost pusa sub

acuzaţie pentru asasinarea logodnicului ei , fiul unui bogat om de afaceri.

În lumea sportului, o bine cunoscuta figura a fotbalului american

Lawrence Taylor a recunoscut in autobiografia sa ca se droghează.

Săptămânalul american „Sports Ilustratted" la prezentat in paginile sale pe un

alt jucător de fotbal american - Charles Thompson reţinut de politia

americana pentru vânzarea la coltul străzii a unor doze de cocaina.

Tot in domeniul sportului Federaţia de Fotbal Columbiana a

suspendat in toamna anului1989 Campionatul Profesionist de Fotbal ca

urmare a asasinării unui arbitru de către mafia cartelurilor de traficanţi. De

asemenea aceeaşi federaţie a interzis participarea la Campionatul Mondial Italia

90 a lui Guerro, Anrique, Estrada si Fredy Princo, toţi valoroşi jucători

columbieni, bănuiţi de a participa intens ta traficul de droguri, ca si la

spălarea banilor murdari obţinuţi din aceasta activitate.

Chiar si inegalabilul Maradona, doar suspectat de a cocheta cu

cocaina, la data de 17.03.1991,după meciul Napoli - Bari, la controlul anti -

doping a fost depistat pozitiv, organismul sau prezentând urme de

cocaină10.

31

2.7. CONCLUZII

Acestea sunt unele dintre cauzele extrem de diverse care determina

consumul si traficul ilicit de droguri. De cele mai multe ori nu un singur

motiv sta la baza declanşării viciului toxicomaniei, întreţinându-l si

agravându-l ci mai multe luate la un loc.

Oferta ilicita de droguri, controlata si finanţată de traficanţi, ridică

probleme de la o zona geografica la alta. Producţia actuala de opiu,

cocaina si cannabis este extrem de excedentara in raport cu cerinţele

modeste de astfel de produse pentru necesităţile medicale, ştiinţifice si

industriale.

De cele mai multe ori, cultivatorii de plante din care se extrag

opiaceele, cocaina, marijuana si haşişul trăiesc in regiuni greu accesibile si

poseda terenuri slab productive. In asemenea condiţii, pentru aceasta

categorie de oameni, culturile ilicite reprezintă principala sursa de existenta

pentru ei si familiile lor, mai ales pentru cei care trăiesc in tari slab

dezvoltate. Datorita acestor circumstanţe procesul de prevenire a culturilor

ilicite va fi dificil si de durată.

CAP. III CAUZALITATEA TOXICOMANIEI

3.1 CONSIDERAŢII GENERALE

La întrebarea „cheie" de ce un om ajunge dependent fata de un drog iar

concomitent fata de mai multe substanţe sau produse cu proprietăţi

toxicomanogene, de-a lungul anilor „vina „a fost aruncata rând pe rând

asupra cauzelor psihologice, factorului economic, deci a condiţiei precare de

existenta ori asupra celui social, asupra uşurinţei si iresponsabilităţii cu care se

oferă drogurile naivilor de către traficanţi, şi unii şi alţii făcând parte dintr-o

32

lume pusa sub semnul neîmplinirii. Problema este insa mult mai complexa si

presupune o subordonare multidisciplinara.

Unii cercetători afirma ca toate aceste „vinovaţii" sunt de fapt, doar

condiţii favorizante ale principalei cauze : agentul toxicomanogen, adică

drogul propriu-zis. Alţi cercetători considera culpabila de inducerea

dependentei numai personalitatea toxicomanului, situat în mijlocul tuturor

acestor circumstanţe.

Cert este ca in lumina ultimelor cercetări întreprinse in scopul stabilirii

de ce unii oameni fac apel la droguri de care, ulterior, nu se mai pot

disocia, iar alţii nu-i solicita favorurile, ori daca recurg la aceasta soluţie

disperata si desconsiderata, reuşesc, totuşi sa scape din ghearele sale,

continuându-si existenta de oameni normali. Sub aspectul

comportamentului socio-cultural, apariţia dependentei incumba mai multe

cauze sociale, economice, culturale si psihologice.

Printre motivaţiile de natura psihologica ce stau la baza apariţiei

toxicomaniei pot fi enumerate :

- curiozitatea adolescentina-care este o stare de spirit sănătoasă

când doreşte sa descopere lumea cu propriile sale simţuri, dar atunci când se

îndreaptă spre"cunoaşterea lumii prin intermediul drogurilor se poate dovedii cu

adevărat dăunătoare;

- şomajul, factor de natura economica, atunci când este grefat pe un

teren familial minat: neînţelegerile dintre membrii acesteia, despărţirea,

divorţul părinţilor, care creează la copii adevărate psihoze, are o incidenţa

mare asupra etiologici dependentei.

Nu trebuie neglijat nici rolul prozelitismului in materie de droguri care,

de asemenea, prezintă un pericol extraordinar.

Referitor la etiologia toxicomaniei, s-a constatat ca toţi consumatorii

manifesta anumite tipuri de instabilităţi emoţionale. Veritabilii toxicomani

sunt cvasineputincioşi in marea de relaţii fireşti, semnificative, cu alte

33

persoane, fiind pur si simplu fiinţe care nu au puterea si curajul necesar sa

înfrunte evenimentele, nu toate fericite, pe care viata le aşează in calea lor.

Concluzionând, se poate spune ca influenţa mediului, curiozitatea,

necunoaşterea pericolelor datorate drogului, urbanizarea, şomajul,

alienarea, lipsa unor capacităţi intelectuale sunt tot atâţia factori

determinatori, dar cheia enigmei se afla tot in structura personalităţii

fiecărui drogat.

3.2.DEPENDENTA

Căutând acel element comun care sa caracterizeze întru totul abuzul de

droguri, s-a stabilit ca acesta este starea de dependenta13 fizica ori psihica

/fizica si psihica in mod concomitent

Dependenta este o forma de consum voluntar, abuziv, periodic sau

cronic a substanţelor dependogene, fără a avea la baza o motivaţie

medicală, spre deosebire de farmaco-dependentele aşa-zise clasice,

legitime, care sunt prin originea lor întotdeauna terapeutice, fn cazul

dependentei legitime, dezintegrarea personalităţii consumatorului este

efectul si nu cauza consumului de droguri.

Din punct de vedere farmacologic, conform definiţiei date de

Organizaţia Mondiala a Sănătăţii, prin dependenta trebuie sa se înţeleagă

„starea psihica sau fizica ce rezulta din interacţiunea unui organism cu un

medicament caracterizata prin modificări de comportament si alte reacţii,

însoţite întotdeauna de nevoie de a lua substanţa in mod continuu sau

periodic pentru a nu-i simţi efectele sale psihice si uneori pentru a evita

suferinţele. Starea de dependenta este însoţită sau nu de TOLERANTA".

3.2.1. DEPENDENTA PSIHICA

34

Dependenţa psihică sau psihologică poate fi dedusa cu uşurinţa din

definiţia generală, constând intr-o stare psihica, particulara, manifestata prin

dorinţa imperioasa si irezistibila a subiectului de a continua utilizarea drogului

si de a înlătura disconfortul psihic. Se întâlneşte in toate cazurile de

dependenţă, cu anumite particularităţi, cum este normal, pentru fiecare drog in

parte, putând fi însoţită ori nu de dependenta fizica si toleranta.

Psihodependenţa se recunoaşte in primul rând după atitudinea

consumatorilor care continuă să folosească drogul, deşi sunt in deplina

cunoştinţa ca acest lucru le dăunează sănătăţii, situaţiei familiale si sociale si

le impune numeroase eforturi de natura materiala pentru obţinerea lui.

3.2.2. DEPENDENTA FIZICĂ

Dependenta fizica sau adicţia, este tot rezultatul administrării

îndelungate a unui drog15. Ea se manifesta de îndată la reducerea marcata a

dozelor, la întreruperea completa a administrării sau la amânarea acesteia

peste limitele suportabile ale organismului, situaţii ce vor genera o serie de

tulburări fizice care, în ansamblul lor, îmbracă aspectul sindromului specific

toxicomanilor cunoscut sub numele de sindrom de abstinenta (SEVRAJ).

Sevrajul in ceea ce priveşte anumite droguri, este nespus de greu de suportat

de organism si, in aceasta situaţie, pentru a-i înlătura efectele neplăcute,

consumatorul recurge la o noua administrare.

Modul de manifestare a dependentei fizice, respectiv al sindromului

de sevraj, diferă si el, în funcţie de drog atât in ceea ce priveşte natura

simptoamelor, cât si intensitatea acestora. Astfel, ea este moderata sau poate

sa lipsească la formele de dependenta cerute de celelalte droguri.

Riscul farmaco-dependenţei la un individ, rezultă întotdeauna din

acţiunea conjugata a trei factori:

•Particularităţile personale ale subiecţilor;

35

•Natura mediului socio-cultural general si imediat;

•Proprietăţile farmacologice ale substanţei in cauză, in corelaţie

cu cantitatea consumată, frecvenţa utilizării si modul de

utilizare(ingerare, inhalare, fumare, injectare sub cutanata

sau intravenoasa).

Se poate vorbi si despre o dependenta naturală, deci care nu a fost

dobândită in mod voit sau accidental pe parcursul vieţii individului. Aceasta

dependenta survine odată cu naşterea copilului, în cazul in care mama sa este

toxicomana.

De asemenea trebuie menţionată dependenţa încrucişată ori, altfel

spus, capacitatea unui anumit drog de a putea preveni apariţia sindromului de

abstinenţa, respectiv de a suprima manifestările ce caracterizează dependenţa

fizică. Acest tip de dependenta poate fi parţiala sau completă. Astfel, putem

exemplifica METADONA, un drog ce are, din acest punct de vedere,

spectrul cel mai larg de acţiune ca "suplinitor", pe când, de exemplu, un

alt analgetic-narcotic nu reuşeşte sa suprime in totalitate manifestările

abstinentei in cazul morfinei.

Aceasta deosebita calitate a metadonei o recomanda din plin in

procesul de dezintoxicare a consumatorilor.

Trebuie de asemenea explicata si noţiunea de potenţial dependogen care

înseamnă capacitatea unui drog de a putea induce dependenta.

3.2.3. TIPURI DE DEPENDENTA

Dependenta de tip morfinic

Prototipul acestui tip de dependenta este caracteristica tuturor ceelor.

Opiaceele se pot consuma in diferite modalităţi: fumat, ingerat, *at, in băuturi si alte

produse.

36

Dependenta de tip morfinic poate fi concomitent psihica si fizica, tita si

de toleranta. Opiaceele acţionează in mod deosebit asupra smului nervos

central si in anumite doze exercita asupra acestuia te euforizante, in timp ce

dozele mai ridicate dau consumatorului o 3 de somnolenta, mai mult sau mai

puţin profunda, însoţită de vise. endenta psihica instalata in legătura cu efectele

euforizante este mica si se traduce nemijlocit prin dorinţa irezistibila de a

reutiliza iul.

Treptat, insa, organismul devine tolerant, astfel încât efectele rice

sunt abia perceptibile la dozele obişnuite. Toleranta care se roita este

apreciabila si se cunosc cazuri de tolerare între trei - cinci ne de morfina, deci,

dozele uzuale la morfinomanii la care nu s-a dezvoltat toleranta este de ordinul

zecilor de grame.

Paralel cu dependenta psihica şi toleranţa, se instalează si

dependenţa fizică, întregind tabloul simptomatic. Aceasta se manifesta pregnant

la întreruperea administrării drogului prin instalarea sindromului abstinenta.

Sevrajul morfinic este greu de suportat de organism si drept are, alături de

dependenta psihica, dependenta fizica devine cea de-a a cauza majora care va

determina subiectul la reluarea consumului de droguri.

Sindromul de abstinenta la opiacee apare la câteva ore de la ultima

administrare, manifestându-se pe termen scurt prin deprimare, tremurături cutare,

dureri, slăbiciune fizica, insomnie, agitaţie, greaţa, crampe musculare si

abdominale, creşterea tensiunii, accelerarea respiraţiei, confuzie, apatie,

slăbire, sterilitate, edem pulmonar, colaps. Manifestările neuropsihice sunt

accentuate si duc la instalarea unei psihoze grave.

Gradele de intensitate ale dependentei si tolerantei cat si timpul necesar

instalării acestora sunt determinate de natura opiaceului, de dozele utilizate

si calea de administrare, fapt pentru care acest tip de toxicomanie se poate

clasifica in : foarte severă, severă şi moderată.

37

Dependenta de tip cannabis 3

Apare in organism prin consumul produselor pe baza de cannabis, şi se

caracterizează prin dependenta psihica si toleranta, fără a fi prezenta

dependenta fizica, aceasta survenind doar in cazurile de consum masiv.

Acţiunea exercitata de răşina de cannabis asupra psihicului cuprinde

mai multe etape:

•Etapa de excitaţie euforica, atunci când individul percepe în

organismul sau o stare de beatitudine fizica si psihica, însoţită uneori

de o stare de veselie;

•În faza imediat următoare vor apărea halucinaţiile, corpul este

perceput anormal, parca deformat. Obiectele din jur îşi schimba

formele, depliindu-si contururile ca intr-un vis fantastic, mâinile

si picioarele par grele, capul umflat, memoria este tot mai slaba,

pupilele sunt dilatate, iar sensibilitatea la lumina devine din ce in ce

mai accentuata;

•Faza a treia este o faza dificila, de revenire a subiectului de pe

tărâmul ireal pe cel de toate zilele, real, pe măsură ce efectele

drogului se disipează, dispar. Regăsirea este însoţită de somnolenta,

o apatie extrema în care individul meditează asupra trăirilor avute

sub imperiul drogului.

•În ultima faza organismul manifesta o mare nevoie de somn.

Somnul este agitat, însoţit de delir, coşmaruri, o stare de rău

general, dedezorientare, ce poate persista zile sau chiar săptămâni

de la utilizare. Consumul repetat duce la instalarea dependentei

psihice caracterizata , ca si in cazul altor tipuri de droguri, prin

tendinţa nestăpânită de le utiliza. În paralel, starea de obişnuinţă

determina pe consumator sa mărească dozele si nr. administrării

3 Jenică Dragan. Aproape totul despre droguri, Ed, Militară, Bucureşti, 1994, p. 113;

38

acestora. Consumul cronic este cunoscut şi sub numele de

cannabinism, fiind dăunător pentru organism, întrucât afectează

funcţiile creierului si ale altor organe vitale cum ar fi plămânii,

laringele, glandele endocrine, aparatul de reproducere. Scade

totodată eficienta sistemului imunitar faţă de unele infecţii si boli.

Este greşit a crede ca preparatele de tip cannabis fac parte din

categoria drogurilor uşoare, inofensive pentru organism.

Dependenta de tip cocainic (cocainomanie)

Acest tip de dependenta se caracterizează la rândul sau prin

dependenta psihica puternica, ce se instalează rapid, cat si prin toleranta.

Dependenta fizica in cazul consumului de cocaina este mai puţin

accentuata sau uneori poate lipsi in totalitate.

Cocaina da naştere la o serie de tulburări psihice. Astfel, in

organismul toxicomanului îşi face loc euforia si un sentiment de putere

fizica deosebita. Activitatea mentala se accentuează, apare o exaltare,

logoree, agitaţie. Senzaţiile de foame, oboseala si somn sunt înlăturate.

Aceasta faza, numita COCADA, durează 1-2 zile, după care îşi face

apariţia cea de-a doua etapa, caracterizata printr-o stare de depreciere

generala. Apare depresia, suspiciunea, insomnia, halucinaţii vizuale,

senzaţii tactile aberante, delir, agresivitate. Pentru a înlătura aceasta stare de

rău si din dorinţa de a resimţi starea euforica iniţiala, consumatorul face apel la

o noua doza de cocaina.

Consumul repetat induce dependenta psihica si instalează toleranţa, in

special fata de efectele sale euforice. Creşterea dozelor accentuează

intoxicaţia cronica a organismului ce se manifesta prin tulburări psihice

grave cu tendinţe de suicid sau de agresivitate fata de cei din jur. Moartea

poate surveni in urma complicaţiilor cardiace si pulmonare, a bolilor

39

infecţioase contractate ca urmare a slăbirii sistemului imunitar al

organismului.

Cocainomanii pot fi remarcaţi cu uşurinţa in societate după aspectul

cartiiagiului nazal, care este inflamat, erodat sau perforat atunci când

drogul este prizat, prin leziunile si abcesele prezente la locul injectării, prin

paloarea accentuata a fetei, pupile dilatate, tremurul nestăpânit al

extremităţilor, stării de slăbiciune avansata din cauza lipsei poftei de

mâncare.

Dependenta de tip amfetaminic 19

Are ca principale caracteristici dependenţa psihică şi toleranţa.

Dependenta apare doar în cazuri rare şi cu un grad de manifestare minor.

Amfetamina ca şi toate drogurile de tip amfetaminic care generează

dependenţă, face parte din categoria stimulentelor cu efecte directe asupra

sistemului nervos central. Impulsionarea activităţii mentale constă în

inducerea unei stări generale de bună dispoziţie, dispariţia senzaţiilor de

oboseală şi de foame, stimularea activităţii motorii. Amfetaminele sunt

consumate prin ingerare sau prin injectare, singure sau asociate cu alte droguri.

Dependenta psihică apare rapid şi este întreţinută de dorinţa intensă de a

retrăi starea euforică.

Toleranţa se instalează curând şi este accentuată. Consumatorii cronici

pot suporta cantităţi de 10 până la 50 de ori mai mari decât un om normal. Ea

nu se instalează însă în mod egal pentru toate efectele. Astfel, este apreciabilă

pentru starea euforică apărută la doze din ce în ce mai mari, dar cu efecte

negative asupra inimii, aşa încât afecţiunile cardiace sunt printre

complicaţiile cele mai severe ale intoxicaţiilor cronice afetaminice.

Consumul repetat conduce la intoxicarea progresivă a organismului, ale

40

cărei manifestări se caracterizează prin iritabilitate, agitaţie, stare de

panică, tulburări de vorbire, tremurături, accelerarea pulsului şi bătăilor

inimii, dureri de cap violente.

La numai câteva săptămâni de consum se dezvolta manifestări

asemănătoare celor din schizofrenie, însoţită de halucinaţii auditive,

vizuale, tactile. Apare deseori o senzaţie de panică, cu tentativă de

sinucidere. Agresivitatea este crescută, determinând săvârşirea de acţiuni grave,

atitudine ce caracterizează adesea consumatorii de amfetamina. Pentru

combaterea stării de rău general, indusă de amfetamina, aceasta este asociată

de toxicomani cu heroină sau barbiturice pentru a reduce agitaţia şi

hiperexcitabilitatea. Dar, acest fapt conduce la politoxicomanie plus

dependentă, creată de ambele droguri şi având efecte mult mai dezastruoase

asupra organismului.

Dependenta de tip solvent

Este creată de substanţe din categoria solvenţilor care sunt produse

chimice volatile la temperatura ambiantă şi ai căror vapori, odată inhalaţi,

produc efecte analoge alcoolului şi anestezicelor.

Vaporii solvenţilor inhalaţi trec prin plămâni şi ajung cu rapiditate în

creier, încetinind ritmul respirator. Inhalările repetate pot duce la pierderea

simţului de orientare, a controlului sau chiar a cunoştinţei.

Efectele vaporilor de solvenţi se manifestă imediat şi pot dispărea între

câteva minute şi jumătate de oră dacă se renunţă la inhalare, subiecţii însă vor

resimţi dureri de cap timp îndelungat, nu se pot concentra, sunt apatici, obosiţi.

Un consum repetat de solvenţi pe o perioadă îndelungată de timp poate

leza moderat, dar definitiv, funcţiile cerebrale, în principal controlul asupra

mişcărilor.

Se dezvoltă, totodată, şi o toleranţă a organismului însă de dată

41

dependenţa psihică nu constituie o problemă notabilă. Solvenţii sunt

consideraţi şi ei o cale de acces către consumul drogurilor puternice.

Dependenta de tip KHAT

Acest tip de dependenţă se aseamănă, în general, cu cea creată de

amfetamine şi se referă la dependenţa survenită în urma consumării plantei Khat

şi alcaloizilor săi: cătina şi catinona.

Trebuie menţionat că în cazul politoxicomaniei, toxicomanii pot trece

de la un drog la altul atunci când drogul utilizat cu predilecţie este dificil de

procurat, în alte cazuri, consumatorii iau mai multe droguri simultan pentru a

obţine satisfacţii mai mari sau pentru a înlătura efectele neplăcute ale uneia

dintre substanţe. Astfel se asociază frecvent cocaina cu heroina, amfetamina

cu barbituricele, mai rar cu haşiş, opice şi alcool.

O altă cale de instalare a politoxicomaniei este trecerea succesivă de

la droguri mai uşoare la droguri mai puternice. Astfel, consumatorii învederaţi

de haşiş apelează la L.S.D., abandonându-l după un timp pentru cocaină sau

amfetamina, care, în final, sunt înlocuit cu heroină.

Uneori în practică se face confuzie între dependenţă şi abstinenţă.

Abstinenţa poate fi definită ca fiind o abţinere de la anumite acte fiziologice

ori unele deprinderi.

Abstinenta poate fi: alimentară, alcoolică, sexuală şi faţă de droguri.

Aşadar abstinenţa constă în oprirea din proprie iniţiativă de la consumul de

droguri până la declanşarea sindromului de abstinenţă.

În ceea ce priveşte dependenţa, experţii sunt de acord asupra

anumitor caracteristici comune tuturor tipurilor de dependenţă. Acestea ar

putea fi următoarele:

-substanţa sau activitatea care declanşează dependenţa provoacă

42

senzaţii de plăcere şi schimbări în emoţii sau dispoziţii;

-odată instalată toleranţa fizică pentru o substanţă sau activitate,

trebuie crescută doza pentru a obţine acelaşi efect;

- reducând drogul, apar simptomele dependenţei, care sunt dureroase;

- aproape separat de toleranţa fizică apare şi o dependenţă psihică,

asociată cu plăcerea, care este independentă de nevoia de a evita durerea

produsă de simptomul dependenţei;

-dependenta provoacă în creier schimbări chimice, anatomice,

psihologice, de comportament;

-primul contact cu substanţa poate să fixeze în creier efectele care vor

încuraja persoana să repete experienţa.

- dependenţa poate genera repetate probleme legate de

comportament, ia foarte mult timp şi energie şi este sancţionată de

comunitate.

3.3. TOLERANŢA

În activitatea practică se face adesea confuzie între dependenţa fizică

şi psihică şi toleranţă întrucât primele două apar concomitent cu aceasta din

urmă.

Fenomenul de TOLERANŢĂ se explică prin sensibilitatea redusă

sau chiar absentă a unui organism uman la unele acţiuni ale substanţelor

farmacologice asupra lui. Toleranţa poate fi, la rândul său, de două feluri:

dobândită şi naturală.

3.3.1 TOLERANTA DOBÂNDITĂ

Toleranţa dobândită sau obişnuinţa apare în cursul vieţii individului şi

constă în manifestarea treptată a efectelor substanţei administrate repetat,

pe o anumită perioadă de timp, astfel încât, pentru a se obţine acelaşi efect,

43

se impune creşterea progresivă a dozei. Acest tip de toleranţă este întâlnit

la substanţele cu sau fără potenţial dependogen şi se caracterizează prin

reversibilitate (după un anumit interval de timp de la întreruperea definitivă

a administrării, organismul îşi restabileşte sensibilitatea sa iniţială).

Cea de-a doua caracteristică este specificitatea, deoarece toleranţa

dobândită nu este o proprietate generală pentru toate substanţele, ci numai

pentru unele dintre acestea.

Tot o caracteristică a toleranţei dobândite este şi creşterea pragului de

suportabilitate a dozelor de ordin toxic ori letal. Ca urmare a utilizării de

către consumator de cantităţi progresiv crescânde dintr-o anumita

substanţă, organismul se va adapta la efectele toxice ale acesteia, astfel încât

dozele mari vor fi suportate aparent fără dificultate.

Toxicomanii, în general, pot suporta, la o singură administrare,

cantităţi de drog incomparabil mai mari decât subiecţii normali, asupra

cărora, în mod obişnuit, acest lucru provoacă fenomenul grav al intoxicaţiei

acute sau chiar moartea.

1.3.2. TOLERANTA NATURALĂ

Toleranţa naturala sau înnăscută este acea stare congenitală

întâlnită îndeosebi la unele specii de animale. Un exemplu curent de acest fel

este iepurele, care, în comparaţie cu omul, poate la o singură

administrare să suporte cantităţi mult mai mari de atropină.

Există totodată şi o anume toleranţă încrucişată care poate fi definită ca

o parţialitate a toleranţei dobândite, în fapt, este capacitatea unui subiect,

deja tolerant faţă de o anumită substanţă, de a suporta doze mari dintr-o altă

substanţă pe care nu a mai utilizat-o anterior. Acest fenomen este întâlnit la

substanţe înrudite din punct de chimic ori farmacologic.

44

Capitolul IV. TOXICOMANIA - FACTOR CRIMINOGEN

4.l. TOXICOMANIA Şl DEGRADAREA UMANĂ

În ultima vreme tot mai mulţi specialişti - medici, sociologi - şi diverse

organisme, asociaţii, instituţii, studiază asiduu modul în care drogurile

acţionează asupra fiinţei umane, luată în totalitate, sau asupra unor organe ale

45

acesteia. Trebuie precizat că, având structuri chimice diferite, fiecare

categorie de drog se repercutează într-un mod specific asupra fizicului şi

psihicului uman . Cu toate acestea există trăsături comune tuturor

drogurilor.

Toxicomania este cuvântul care presupune obişnuinţa morbidă a

unor oameni de a folosi doze repetate şi crescânde de substanţe toxice între

care stupefiantele ocupă un loc central. Categoria de toxicomani cuprinde

pe morfinomani, opiomani, heroinomani, cocainomani, pe consumatorii de

haşiş şi marijuana, precum şi cei ce folosesc substanţe psihotrope în abuz, de

regulă fără prescripţie medicală.

Opiul brut din care se obţine heroina conţine substanţe utile şi

alcaloizi de mare valoare în industria farmaceutică. Este utilizat în medicină în

doze mici ca somnifer, calmant, analgezic etc. Dintre alcaloizii opiului face

parte şi morfina. Această substanţă a fost utilizată pe scară largă ca

medicament având o puternică acţiune analgezică, fiind un deprimant al

centrului tusei şi al celui respirator. Aceste întrebuinţări au dus la creşterea

popularităţii morfinei şi, implicit, a substanţelor opiacee.

Efectele consumului de opiu depind de mărimea dozelor şi de

periodicitatea lor, de starea generală de sănătate a opiomanului, de vârsta şi de

temperamentul său. Organismul cere în permanentă ca dozele să crească din

punct de vedere cantitativ, O doză puternică poate duce rapid la somn, apoi la

comă şi deces. După 12 ore de la administrarea dozei opiomanul poate

sucomba. Utilizarea cu regularitate a opiului duce la necesitatea sporirii

dozelor şi la dependenta care îl transformă pe consumator în toxicoman.

Opiomania descompune psihic şi mental pe individ, deteriorează memoria,

diminuează apetitul şi înrăutăţeşte funcţiile ficatului. In toate cazurile de

toxicomanie se constată o pierdere evidentă a voinţei şi capacităţii de decizie.

Sistemul nervos central poate fi grav afectat de consumul morfinei, în

doze toxice acţiunea depresivă a morfinei asupra respiraţiei este foarte

46

gravă. Efectul toxic al morfinei diferă după modul de administrare - injecţii

subcutanate sau administrări bucale

Mult mai toxică decât morfina, heroina produce degenerescente

grave hepatice sau miocardice. Ea provoacă aceleaşi efecte ca şi opiul şi

morfina, dar de o factură mult mai pronunţată. Cercetările efectuate au

demonstrat că înalta puritate a heroinei pusă în vânzare pe pieţele ilicite face

ca o persoană care fumează zilnic doar 3-5 ţigarete cu adaos de heroină să

devină toxicomană după numai 3 zile.

Toxicomanii aflaţi sub influenţa opiaceelor au un aer somnolent,

apatic, puţin comunicativ, lăsând impresia că nu-i interesează nimic din

lumea înconjurătoare. Când se apropie momentul următoarei injecţii sau

doze, opiomanul acuză dureri musculare, lăcrimare, transpiraţie. El devine

agitat, nervos, uşor iritabil.

In ceea ce priveşte cocaina, aceasta este consumată de obicei de

toxicomani prin injecţii sau prize nazale, cu scopul producerii unei stări

trecătoare de excitaţie psihică şi euforie. Consumat în cantităţi mari şi

vreme îndelungată, drogul provoacă grave tulburări organice şi psihice.

Consumatorii acestui drog susţin că le produce o stare de stimulare

mentală şi fizică, euforie, mulţumire de sine, confort organic şi psihic,

creându-li-se impresia că pot realiza orice dorinţă indiferent de dificultate.

Oamenii de ştiinţă au relevat că, la câteva minute după ce substanţa

activă a ajuns în circuitul sanguin prin injectare intravenoasă, iar la prizare

prin mucoasa nazală, aceasta inundă porţiuni cu un rol important din creier:

scoarţa cerebrală, care este răspunzătoare de memorie şi raţiune,

hipotalamusul, care controlează simţurile, apetitul şi somnul, precum şi

creierul mic, răspunzător de activităţile motorii. Drogul, afirmă specialiştii,

dezlănţuie în creier o adevărată furtună nervoasă, intervenind în

transmiterea impulsurilor între neuroni. Aceasta are ca rezultat o excitaţie

continuă a unor porţiuni întregi ale creierului.

47

Cercetătorii sunt de părere că cocaina produce o stare de euforie de

scurtă durată (1-2 ore) şi frânează apetitul. Drogatul debitează idei

aberante, dă frâu liber imaginaţiei. După doze mari sau la consum de

durată cocaina provoacă stări psihotice şi reacţii paranoice. Starea

temporar euforică a cocainomanului se transformă cu timpul într-una

depresiv-profundă. El este stăpânit de teamă şi are halucinaţii vizuale,

auditive şi tactile.

Efectele psihice şi fizice nesimţite de cocainomani sunt multiple.

Drogaţii cu cocaină sunt, de regulă, hiperexcitaţi, au o logoree specifică,

făcând afirmaţii necontrolate apoi uită cu o uşurinţă surprinzătoare tot ce au

făcut sau au vorbit. Sub influenţa cocainei, toxicomanii recurg adesea la

acţiuni nesăbuite, cum ar fi cele criminale, sau practică inversiuni sau

perversiuni sexuale.

în faza de intoxicaţie avansată, cocainomanii devin suspicioşi şi

neîncrezători. Majoritatea au halucinaţii; unii au relatat că sub influenţa

drogului au simţit puternice furnicături pe corp.

Când efectele cocainei încep să se diminueze, consumatorul se

simte neliniştit, incapabil de a se concentra, este arţăgos, deprimat, obosit şi

are o tendinţă morbidă spre lenevire. Este un lucru obişnuit ca starea

depresivă să se amplifice în asemenea măsură încât cocainomanul să-şi piardă

dorinţa de a mai trăi, să comită acte ori tentative de sinucidere. Unii drogaţi au

descris această stare ca pe o senzaţie de sinucidere. Alţii ca pe o senzaţie de

"moarte iminentă" In acest stadiu apar frecvent manifestări paranoice, când

toxicomanul nu mai este răspunzător de actele şi faptele sale, când este

convins că este urmărit de autorităţi şi persecutat de societate. Pentru a

combate aceste stări, cocainomanul va suplimenta dozele de cocaină. Se

creează astfel un cerc vicios de stări euforice şi depresive şi se instalează

implacabil acea dependenţa psihică temeinică şi iremediabilă.

Consecinţele abuzului de cocaină, independent de modul de

48

administrare, "sunt de-a dreptul catastrofice" subliniază experţii O.M.S,

determinând o creştere a cazurilor de hipertensiune, alte maladii, a crizelor de

comportament şi, in extremis, moartea.

Halucinogenele din cannabis produc numeroase efecte negative în plan

fiziologic, dar specialiştii le consideră totuşi minore în comparaţie cu efectele

asupra sistemului nervos central. Consumat vreme îndelungată cannabisui

duce la toxicomanii grave, cu halucinaţii şi delir furios, uneori chiar ia

demenţă.

în urma cercetărilor s-a constatat că principala substanţă activă din

cannbis (tetrahidrocanabinolul) provoacă grave tulburări psihice,

diminuează rezistenta organismului uman la boii, produce incidente sau

accidente nefaste în sistemul de reproducere şi cel endocrin, afectează grav

personalitatea omului.

Substanţele psihotrope stimulante - produc, de cele mai multe ori

efecte secundare dezagreabile mai cu seamă atunci când sunt consumate în

exces. Stimulentele sunt compuşi care acţionează asupra sistemului nervos

central, accelerându-i activităţile. Ele pot fi naturale, ca epinefrina sau

adrenalina ori sintetice respectiv, amfetamina sau feumetrazina. Efectele

toxice ale amfetaminelor constau din: exaltarea imaginaţiei, tremur,

dilatarea pupilelor, anxietate, delir, stare de panică, irascibilitate, idei

paranoide. Dintre efectele secundare, în cazul administrării

intravenoase se pot menţiona: malnutriţie, avitaminoză, deficienţe

respiratorii, neplăceri gastrointestinale acute şi, cel mai periculos,

incapacitate mentală. S-a sugerat posibilitatea apariţiei unor leziuni

ireversibile ale creierului.

Halucinogenele (LSD-ul, feniciciidina, mescaiina) afectează sistemul

nervos central, producând alterarea percepţiilor, schimbări emoţionale

intense şi diverse, dereglări ale personalităţii, deteriorarea

discernământului.

49

Cel mai periculos halucinogen este LSD-ul. Pe plan psihic drogatul

cu LSD trăieşte halucinaţii vii şi o confuzie a simţurilor numită sivestezie.

Consumatorul pierde capacitatea de a sesiza pericolele şi de a judeca în mod

corect, Controlul obişnuit al emoţiilor se reduce sau dispare. Drogatul poate

avea senzaţii mergând de a extaz până ia groază, uneori simţind două

sentimente puternice, opuse, la o singură drogare. De aceea este foarte greu,

chiar imposibil, să se prevadă ce reacţii va avea subiectul la un moment dat.

Printre observaţiile relevante asupra toxicomanilor sunt şi cele care

se referă la eforturile lor, uneori extraordinare de a-şi păstra anonimatul, în

societate ei sunt fie stigmatizaţi, fie pasibili de sancţiuni legale, fapt care îi

determină să adopte o gamă variată de comportamente pentru a-şi

disimula viciul atât faţă de autorităţi cât şi faţă de propriile familii, în unele

locuri, toxicomanii sunt ţinta oprobiului familiei şi societăţii, putându-se

vedea pur şi simplu, excluşi din colectivităţi.

Toxicomanii îşi ascund viciile faţă de autorităţi, deoarece, prinşi, vor

suporta consecinţele legale. Cu cât pedepsele şi represiunea sunt mai severe,

cu atât practicile narcomanilor sunt ţinute în cel mai mare secret.

Drogaţii îşi conspiră practicile şi faţă de ceilalţi toxicomani, dar, mai

ales, faţă de traficanţi; ei sunt de acord să nu divulge nimic despre aceştia

autorităţilor. Răfuielile şi pedepsele aplicate între ei de traficanţii şi

toxicomanii din lumea interlopă sunt adesea mai severe, chiar draconice faţă

de cele aplicate de organele antidrog, în anumite ţări, traficanţii pot dispune

asasinarea unui rival sau numai presupus rival minor pentru suma derizorie de

...10 dolari.

De cele mai multe ori toxicomanul trebuie să fie discret şi în relaţiile

cu companionii săi din lumea drogurilor, să nu spună unde îşi păstrează

rezerva de bani sau de droguri şi câteodată nici chiar unde locuieşte.

Toate acestea marchează profund psihicul şi întregul comportament al

toxicomanului.

50

4.2. TOXICOMANIA Şl CRIMINALITATEA

Una dintre consecinţele cete mai grave ale abuzului de droguri,

dincolo de degradarea morală şi fizică a toxicomanilor sau de pierderi

generale ale societăţii, este creşterea valului de criminalitate.

Un studiu efectuat printre consumatorii de heroină din Miami, Florida

- ai cărui rezultate au fost publicate în volumul "Crime and Human Nature"

scris de doi reputaţi profesori de la Universitatea Harvard - dezvăluie rata

ridicată a criminalităţii datorate acestui drog. Astfel 239 bărbaţi heroinomani au

comis, fiecare, în medie câte 337 crime, aproape jumătate dintre acestea

fiind legate, în mod direct, de vânzarea de droguri (prin crime autorii

înţeleg agresiuni, violenţă, furturi, răpiri, violuri, omoruri, ameninţări, şantaje

s.a.).

Un grup de 117 femei toxicomane au comis, la rândul lor, tot într-un

an de zile, fiecare câte 320 delicte, în aproape jumătate din cazuri fiind

vorba de prostituţie. Potrivit studiilor efectuate, cifre asemănătoare au fost

constatate şi în Philadelphia, Phoenix, Washington D.C. şi Sân Antonio: 26

crime pe lună sau 312 pe an, comise de fiecare toxicoman, cele mai multe în

legătură cu vânzarea drogurilor sau cu prostituţia.

Datorită mulţimii de traficanţi intermediari care şi-au ales ca „profesie"

vânzarea prafurilor morţii, preţul unui gram de cocaină, potrivit revistei

"U.S. News and World Report" din 27 iunie 1988, este cuprins între 80 şi

120 dolari. Dar un toxicoman cheltuieşte pentru doza zilnică (după cum se

afirmă în volumul Miths That Căuşe Crime) între 20 şi 100 dolari.

Pentru a-şi procura banii necesari evadării cotidiene din realitate,

pătimaşii drogurilor ajung la crime şi prostituţie. "Costul" în crime: se

estimează că jumătate din numărul jafurilor şi hoţiilor din New York sunt

comise de toxicomani25.

Pe plan internaţional, studiile întreprinse în ultimii ani, atestă

51

convingător că drogul este principalul vinovat de creşterea criminalităţii pe

toate planurile, ca şi a altor acte antisociale, în Italia, de exemplu, 70% din

furturile pe stradă, 88% din spargerile de maşini, 68% din furturile din

apartamente, 74% din spargerile de birouri şi bănci se datorează flagelului

stupefiantelor.

La Amsterdam, criminalitatea legată de droguri reprezintă circa 90%

din totalul actelor delictuoase şi provoacă într-un an daune materiale de

aproape 2 miliarde de guldeni, adică tot atât cât bugetul acestui oraş

olandez de 1 760 000 locuitori. Dat fiind preţul ridicat al stupefiantelor,

pentru a-şi procura banii, toxicomanii devastează magazine, fură

automobile sau jefuiesc trecătorii. Se apreciază că fiecare al treilea locuitor

din Amsterdam a fost atacat sau jefuit de traficanţii de droguri sau de

toxicomani, între care nu rareori se găsesc tineri de 12-14 ani sau

numeroase prostituate.

În Spania, într-un singur an, au fost operate 11.000 arestări din

rândul delincvenţilor la legea stupefiantelor, poliţia spaniolă apreciind că

75% dintre delictele împotriva proprietăţii şi dintre omucideri se datorează

narcomaniei. în anul respectiv, au fost jefuite 5.000 de farmacii şi s-au

falsificat 32.000 de reţete medicale pentru a se procura stupefiantele.

Toxicomania a determinat creşterea criminalităţii, înregistrându-se o gamă

largă de delicte (spargeri de bănci, devalizări de farmacii, furturi de reţete

medicale, de autoturisme, falsificări de bancnote etc.) şi în Germania.

Ministrul de interne din această ţară afirma: "fiecare toxicoman care nu este

milionar, mai devreme sau mai târziu devine delincvent". Tot în această ţară

narcomania a generat creşterea prostituţiei şi a perversiunilor sexuale

practicate de bărbaţi şi femei, a sporit numărul sinucigaşilor.

Consumul de droguri constituie principala cauză a actelor antisociale, inclusiv

a majorităţii crimelor comise în marile metropole şi aglomerările urbane din

S.U.A.. Anchetele efectuate în acest sens au relevat că 79% din crimele înregistrate la

52

New York sunt săvârşite sub influenţa drogurilor. La Washington ponderea se ridică

la 77%, la Chicago la 73% iar la Miami procentul se apropie de cifra maximă.

La Washington, nu cu mult timp în urmă s-a depăşit recordul în ceea ce

priveşte cazurile de omucidere, 60% fiind victimele unui violent război al drogurilor.

Dintr-o statistică avansată de poliţia new-yorkeză opiniei publice reiese că

în 1990, în marea metropolă americană au fost ucise 2.000 de persoane, cu 25%

mai mult decât în anul precedent, majoritatea omorurilor fiind săvârşite pe fondul

consumului de droguri. De altfel, specialistul american Arnold Weshton susţine

că americanii, deşi reprezintă 2% din populaţia mondială, consumă 60% din

drogurile produse pe întreaga planetă.

Procurorul general al SUA a afirmat că deţine dovezi de necontestat despre

relaţia dintre abuzul de droguri şi starea infracţională. La infractori, consumul de

stupefiante depăşeşte cu mult media calculată pentru ansamblul populaţiei,

unde se pare că se stabilizează, în timp ce la delincvenţi, dimpotrivă, pare că se

măreşte,

În sociologia juridică se aprecia că aproximativ 20% din infracţiunile

înregistrate în S.U.A. erau săvârşite de consumatorii de droguri. Dar studiul efectuat

de către Departamentul justiţiei din această ţară arată cu claritate că cifrele privind

proporţia consumatorilor de droguri în totalul populaţiei infractoare sunt cu mult

superioare cifrei de 20%. Un studiu efectuat asupra a 2.000 de persoane arestate

pentru infracţiuni fără tangenţă cu drogurile, cât şi printre cei ce au săvârşit astfel

de fapte penale, a relevat că procentajul mediu abţinut este de 70%.

Într-un alt studiu, efectuat de Institutul de Justiţie al statului New York,

se arată că majoritatea persoanelor reţinute de poliţie pentru comiterea unor

infracţiuni prezentau urme de stupefiante în organism. Astfel, din 261 de bărbaţi

arestaţi, 75% consumaseră droguri, iar în cadrul unui număr de 103 femei, proporţia

era de 76%.

În Europa, mai precis în Germania, după oraşe şi locuri de distracţie,

drogurile au pătruns şi în închisori, începând cu anul 1983 în penitenciarele vest-

53

germane s-au consemnat, an de an, peste 1.000 cazuri de consum de droguri,

introduse de către deţinuţii trimişi la lucrări, de vizitatori, prin trimiteri poştale

ca şi prin alte mijloace nedeterminate.

Alte studii, din Anglia, arată că în capitala acestei ţări, între 15,06.1989-

15.06.1990 au fost săvârşite 716.000 infracţiuni, numărul atacurilor cu mână

armată sporind cu 14%. Din cele 105.800 persoane arestate de politia

metropolitană, numărul celor arestaţi sub acuzaţie de trafic de droguri a crescut cu

9%, fiind de 2.500 persoane27.

Cercetările ştiinţifice din ultimele decenii au demonstrat că

toxicomanii, în marea lor majoritate, mai devreme sau mai târziu, îngroaşă rândurile

bolnavilor psihic irecuperabili, sau că din rândul lor sunt recrutaţi criminalii cei mai

feroce.

Studiind vreme îndelungată urmările abuzului de narcotice, scriitorul

american Thomas Plate a conchis că "drogul prezintă pragul delincventei", că de

fapt "drogul este anticamera criminalităţii". Numai după ce s-a dovedit că

majoritatea celor mai sângeroase crime sau a celor mai înfiorătoare acte de

vandalism, violuri, furturi s-au comis ca urmare sau sub influenţa consumului de

droguri, s-a declanşat treptat o campanie de condamnare a "violenţei albe", au

început măsurile represive împotriva traficanţilor de droguri.

Din studii relativ recente efectuate de specialiştii italieni şi din

exemplele furnizate de aceştia se desprind concluzii revelatoare asupra puterii pe

care "pulberea albă" o are asupra psihicului uman, cu implicaţii dintre cele mai

negative îndeosebi în planul comportamentului social.

La Roma, un tânăr boxer silit să abandoneze sportul preferat din cauza

abuzului de droguri a fost ucis cu bestialitate (prin lovituri în ţeastă cu o rangă

metalică, până când craniul s-a făcut ţăndări) de către prietenul său, cocainoman,

deoarece refuzase să-şi mai împartă doza cu el.

Un alt caz este cel al unei tinere de 22 de ani, Andrea Salvatore, care şi-a

omorât ambele bunici - maternă şi paternă - întrucât refuzaseră să-i dea bani

54

pentru a-şi procura heroină.

Un alt drogat a asasinat un şofer de taxi pentru a obţine banii necesari

drogului, un altul a încercat să-şi înjunghie mama în timpul unei crize de

abstinenţă, într-un orăşel italian un tată este sugrumat în somn de fiul său toxicoman.

Alfonso di Nola, un antropolog italian, aprecia că "abuzul de cocaină la

subiecţi cu psihic labil şi înclinaţii spre sadism şi omucidere, determină activarea

acestor predispoziţii".

Extrem de relevant în ceea ce priveşte legătura de cauzalitate dintre

consumul şi traficul de droguri şi criminalitate este cazul Charles Manşon – şeful

unei bande de criminali din S.U.A.. Acest caz a stârnit un puternic val de indignare

în S.U.A.

Începând de la vârsta de 13 ani, Manşon a trecut printr-o sumedenie de case

de corecţie şi închisori. După cum a mărturisit aici a reuşit să

se"perfecţioneze" în furtul de automobile, în tot soiul de escrocherii şi

găinării, în 1967 când a devenit, în sfârşit liber a descoperit în California o

lume cu totul nouă pentru eJ; pe hippies (California nu este doar locul de

baştină al mişcării hippies, apărută în anii 60, ci şi mediul în care aceasta

a luat formele cele mai aberante şi exuberante).

Hippies se căfăuzeau după lozinca "fac tot ce doresc, când doresc" si se

comportau în acest spirit. Contestau orice autoritate - statală, socială,

familială, şcolară -şi duceau o viaţă nomadă sau seminomadă, cel mai

adesea în compania drogurilor. Se întreţineau din furturi, escrocherii, trafic de

stupefiante, dar nu evitau să recurgă nici la pistoale şi cuţite. Manşon a înţeles că în

California, în acest mediu viciat îşi va putea desfăşura în voie vocaţia sa criminală.

Nu după mult timp a întemeiat o "familie" formată din 10 persoane. Curând s-a

dovedit că această bandă era o anomalie chiar şi printre hippies care acceptă şi

practicile cele mai nefireşti.

Cunoscând practica hipnotismului şi tainele magiei negre, Manşon a reuşit

să-i influenţeze mult pe membrii grupului încât aceştia îl divinizau şi, în egală

55

măsură, se temeau de el, încât nu făceau nici o mişcare fără încuviinţarea lui.

Manşon s-a folosit de acest lucru în ducerea la îndeplinire a planurilor criminale.

Astfel, s-au săvârşit numeroase asasinate pe care presa le-a denumit "omoruri

rituale" ordonate de "profetul" Manşon cu scopul de "a elibera sufletele

victimelor". Unele cadavre au fost îngropate în deşert, altele lăsate în locul unde s-a

produs masacrul.

Arestarea bandei lui Manşon a pus capăt şirului de asasinate comise în mod

atât de bestial. Dar în momentul intervenţiei poliţiei pe lista celor "condamnaţi" la

moarte de Manşon mai figurau 11 persoane.

Specific modului de operare a bandei lui Manşon era faptul că de fiecare

dată la locul crimelor, banda lăsa semne evidente ori inscripţii de natură să

îndrepte bănuielile asupra unor extremişti negri. Scopul său era să provoace un

"măcel de proporţii" între albi şi negri, la care el şi adepţii săi să poată asista de fa

distanţă.

La cercetarea cazului s-a ajuns la concluzia că modul oribil în care erau

săvârşite crimele s-a datorat consumului frecvent de marijuana şi altor droguri dar

mai ales faptului că, înaintea crimelor, membrii bandei luau doze de LSD - drog

care duce la demenţă. Stupefiantele au transformat în monştri pe membrii bandei

lui Manşon, aceştia trăind tot timpul sub influenţa lor imbecilizantă28.

Deşi în România nu s-a ajuns la asemenea proporţii în ceea ce priveşte

săvârşirea de infracţiuni, totuşi influenţa stupefiantelor asupra comportamentului

individului a început să se facă simţită şi în ţara noastră, mai ales în rândul tinerilor.

Astfel, în Bucureşti, profesorul de matematică Nicolescu Valentin este

bătut pe scările liceului "Tudor Vladimirescu" de patru indivizi necunoscuţi sub

privirile a peste o sută de martori asistenţi (părinţi şi elevi). Se presupune că a fost

doar o formă de protest a celor din clasa a Xll-a care nu vor să susţină examenul de

bacalaureat la matematică.

Alexandru Ciucă de la Şcoala nr. 30 îşi înjunghie un coleg cu

briceagul pe motiv că este terorizat. Fiind cunoscut ca "lider" în conflictele cu alţi

56

copii, Ciucă n-a fost reclamat de nici unul dintre colegi pentru comportament

violent.

Trei copii între 13-15 ani au jefuit o colegă sub ameninţarea unui cuţit.

Un elev de 15 ani de la Şcoala nr. 141, pentru a scăpa de ore anunţă telefonic

existenţa unei bombe în clădirea şcolii.

în urma reclamaţiilor făcute de locatarii din strada Ştefan cel Mare bl. 19

privind scandalurile petrecute în ap. 120, un profesor şi patru elevi de la liceul

"Aurel Vlaicu" au fost surprinşi de către poliţiştii Secţiei 4 în timp ce-şi injectau

droguri.

în Bacău, un licean, ajutat de câţiva prieteni, îl atacă cu o sabie ninja pe

profesorul de istorie chiar în timpul orei.

în Tîrgu-Jiu, folosiţi de persoane din afara şcolii, mai mulţi elevi devin

distribuitori de droguri.

Acestea sunt doar câteva exemple dar statisticile aproximează ia 10%

numărul elevilor din totalul minorilor reţinuţi pentru comiterea de infracţiuni.

Aceste "cazuri izolate" s-au adunat astfel încât acum societatea este pusă în faţa

unui fenomen din ce în ce mai greu de controlat.

Violenţa tinerilor nu se manifestă numai în cadrul instituţiilor de

învăţământ, ea revărsându-se în stradă, în cartiere, peste tot unde poate lua o

formă organizată - găşti sau bande - cu lideri care provin de obicei din familii cu

o situaţie materială bună sau din categoria celor "şcoliţi" în locurile de detenţie.

Violenţa, consumul de droguri şi alcool se determină reciproc şi sunt

motivate prin curiozitate, justiţiarism sau nevoia de distracţie şi defulare.

în cazul folosirii drogurilor (naturale sau sintetice) se afirmă că este vorba

de o crimă fără victime, deoarece sunt afectaţi doar consumatorii, în realitate,

toxicomanul nu este singura fiinţă care suferă, consecinţele răsfrângându-se, direct

sau indirect, asupra familiei, prietenilor, colegilor.

Faptul că stupefiantele au ajuns să fie consumate de elevi şi de studenţi nu

mai impresionează decât atunci când se ajunge la dezintoxicare. Mai mult,

57

comunicarea dintre tânărul toxicoman şi profesor, medic sau părinţi lipseşte,

aceştia din urmă refuzând să accepte că propriul copil este implicat în

consumul de droguri şi marcat de asocierea dintre degradarea fizică şi cea psihica.

Motivele pentru care tinerii acceptă un astfel de mod de viaţă poartă de

cele mai multe ori amprente de ordin psihologic: frica de problemele zilnice, de

sentimentul singurătăţii şi inutilităţii, lipsa respectului şi a încrederii în sine,

sau chiar complexele legate de viaţa sexuală.

Recuperarea şi integrarea în societate a toxicomanilor, în general, este

foarte greu de realizat. Un număr restrâns de specialişti încearcă imposibilul în

lupta cu "moartea albă", dar lipsa spaţiilor şi a dotărilor necesare, alături de

neimplicarea efectivă a societăţii civile rămân adevăratele probleme

irecuzabile29.

4.3. TOXICOMANIA Şl ACTELE DE TERORISM

INTERNAŢIONAL

Studiile efectuate în privinţa toxicomaniei relevă faptul că drogul "face casă

bună" cu actele de terorism internaţional. S-a demonstrat că majoritatea

covârşitoare a celor mai odioase acte de terorism sunt săvârşite de criminali

aflaţi sub influenţa stupefiantelor. Deosebit de revelatoare în acest sens este

declaraţia teroristului german Peter Jurgen Boock, membru activ al fostei grupări

teroriste "Bader-Meinhof arestat şi condamnat în prezent. Acesta a declarat în

închisoare, unui reporter al săptămânalului german "Der Spiegel" că a fost un

statornic consumator de droguri încă de fa vârsta de 16 ani, apoi la 18 ani a aderat

la gruparea teroristă sus amintită. Cele mai mari doze de droguri le-a utilizat în

anul când banda teroristă din care făcea parte a comis cele mai multe şi cele mai

grave acte criminale, în acea perioadă îşi injecta drogurile de 4-8 ori pe zi. El nu era

nevoit să suporte nici un fel de cheltuieli, deoarece stupefiantele îi erau puse

la dispoziţie gratis de conducerea bandei; cumpărarea lor se făcea din sumele

58

obţinute în urma jefuirii unor bănci sau a altor instituţii de credit.

Comunitatea umană a aflat cu stupoare, teamă şi indignare despre

legătura între flagelul stupefiantelor şi fenomenul terorismului internaţional. La

Bogota, în iulie 1992, a avut loc un atentat terorist, realizat prin detonarea unei

mari cantităţi de materiale explozive, aflate într-un camion, de către traficanţii

columbieni care urmăresc intimidarea populaţiei şi a autorităţilor.

Atentatele teroriste continuă la Medellin. O explozie de o amploare

incredibilă are loc la 29.06.1990, ca urmare a detonării unei cantităţi de exploziv

aflată într-un automobil-capcană.

În Italia, Mafia cea bogată a devenit şi mai bogată prin traficarea

drogurilor. Prezenţă sumbră şi ameninţătoare în societatea contemporană italiană,

organizaţia mafiotă este, în ultimă instanţă, tot o organizaţie teroristă.

Trebuie menţionate şi strânsele legături dintre neofasciştii italieni sau vest-

germani şi traficanţii de droguri din Bolivia ori Peru. Ele au devenit de notorietate

publică îndeosebi după arestarea "măcelarului" din Lyon - Klaus Bărbie - asupra

căruia mass-media a făcut numeroase dezvăluiri, nu puţine dintre ele având tangenţă

cu lumea subterană a drogului,

Teroriştii din întreaga lume, pentru a-şi procura armamentul, muniţia,

materialele explozive, ca şi pentru a-şi asigura sprijinul logistic, nu pregetă să

finanţeze transporturile ilegale de stupefiante ori să le efectueze chiar ei. La rândul

lor, traficanţii pun la dispoziţia primilor sume extraordinare de bani în vederea

garantării securităţii căilor de comunicaţie şi mijloacelor folosite pentru

transportarea drogurilor. Aşa a acţionat Rodriguez Gacha, zis "Mexicanul"

membru al Cartelului din Medellin, care, în 1980, contra unei sume considerabile

de bani, şî-a recăpătat protecţia extrem de eficace a F.A.R.C. (Forţele Armate

Revoluţionare Columbiene). Din momentul respectiv, acest acord a Columbia pe

primul ioc în lume în ceea ce priveşte violenţa datorită drogurilor, întrucât

confruntările armate dintre autorităţile statale, mafia drogurilor şi gruparea

antiguvernamentală menţionată au făcut zeci de mii de victime.

59

Într-un clasament al violenţei, Columbia este urmată imediat de Peru. Şi în

această ţară, în ultimii ani, zeci de mii de persoane şi-au pierdut viaţa, tot datorită

acţiunilor întreprinse de grupările teroriste în comun cu cele ale traficanţilor de

droguri31.

CAPITOLUL V. ALCOOLISMUL – FACTOR CRIMINOGEN

5.1 INTRODUCERE

În cadrul toxicomaniei, ca factor criminogen, pe lângă consumul de

droguri, trebuie inclus şi alcoolismul. Spre deosebire de consumul de droguri,

care în România nu a căpătat o amploare deosebită în comparaţie cu situaţia

existentă în alte state ale lumii, alcoolismul a cunoscut o răspândire demnă de a

fi luată în consideraţie din timpuri care se pierd în negura istoriei.

Alcoolismul e una din cele mai mari primejdii care pândeşte civilizaţia

modernă. El este cauză de degenerare fizica şi psihică şi consecutiv de dezagregare

socială.

„Alcoolismul dă naştere la nebuni, criminali, provoacă epilepsia, omoară

în fiecare an mii de oameni, face din om o bestie feroce, din femeie o martiră, din un

degenerat, distruge numeroase căsnicii." (Prof. Dr. M. Minovici).36

Istoria alcoolismului poate fi considerată la fel de veche ca aceea a

umanităţii, alcoolul, fiind împletit organic, în toate locurile şi epocile istoriei, cu

condiţiile de viaţă şi nivelul de civilizaţie.

Alcoolismul considerat ca „expresia relelor fizice, morale şi

intelectuale" este o boală ce dăinuie din cele mai vechi timpuri ca rezultat al

excesului de băuturi alcoolice. Dezvoltarea dinamică a omenirii, cu succesiunea

etapelor evolutive de culegător şi a celei de agricultor a determinat teoretic şi

apariţia obiceiului de a produce şi consuma băuturi alcoolice. Răspândirea

alcoolismului s-a făcut în strânsă legătură cu condiţjile de viaţă ale oamenilor

60

în România, băuturile alcoolice sunt cunoscute din cele mai vechi timpuri,

fiind scrierile lui Herodot despre obişnuinţa geţilor şi sciţilor de a bea vin. Aceştia

erau caracterizaţi de grecii antici astfel: "o superbă naţiune ariană, la care femeile

beau mai mult decât bărbaţii", iar despre sciţi afirmau că sunt „un popor viteaz,

dar mari băutori".

Datorită consecinţelor grave induse de excesele etanolice asupra

populaţiei, Burebista, regele dacilor a ordonat, la un moment dat distrugerea

viilor, în pofida acestor măsuri, viţa de vie nu a dispărut.

În Evul Mediu se consumau mult vinurile şi în general băuturile

alcoolice în care se introduceau diferite extrase din plante. Alcoolul ca produs de

distilare a fost obţinut mai târziu, deşi distilaţia era cunoscută la greci.

Chiar dacă băuturile alcoolice sunt cunoscute din vremuri străvechi, dacă

ceremonialele sacre din antichitatea romană se făceau de obicei sub semnul băuturii

, mulţi scriitori din cele mai îndepărtate vremuri au scris nenumărate lucrări despre

pericolul excesului de alcool şi s-au elaborat legi menite să frâneze abuzurile.

Necesitatea apariţiei acestor legi s-a datorat consecinţelor grave ale excesului de

băuturi alcoolice asupra sănătăţii individului şi a colectivităţii, asupra dezvoltării

economico-sociale.

Dintre măsurile cele mai drastice luate în scopul prohibiţiei

consumului de băuturi alcoolice în lume, merită amintite trei mari legislaţii: cea

elaborată de regele Suediei ia sfârşitul secolului a! XlX-lea, prin care se interzicea

cu desăvârşire consumul alcoolului; legea elaborată în Rusia între anii 1914-1916 şi

cea elaborată în Statele Unite ale Americii între 1928-1933. Aceste măsuri nu au

dat practic nici un rezultat, dimpotrivă, alcoolismul a luat o extindere mai mare,

datorită traficului ilicit de băuturi spirtoase, aducător de mari câştiguri financiare.

La noi în ţară .pentru reducerea consumului excesiv de alcool s-au folosit,

de asemenea, multe măsuri de ordin administrativ şi fiscal precum: scumpirea

băuturilor şi limitarea programului de funcţionarea localurilor în cadrul cărora se

pun în vânzare şi se consumă băuturi alcoolice. Abuzul de băuturi era sancţionat prin

61

lege .

În 1885 Legea sanitară ordona ca pe lângă Laboratoarele Facultăţii de

medicină din Bucureşti să ia fiinţă un laborator de chimie specială pentru

controlul alimentelor şi băuturilor.

În 1893 s-a legiferat ca numai alcoolul etilic pur, perfect rafinat, poate fi

întrebuinţat pentru prepararea băuturilor alcoolice fiind elaborate în acest sens şi

norme tehnice. Spre deosebire de legislaţii le severe, de prohibiţie totală a

consumului de alcool aplicate în SUA, Suedia, Rusia, la sfârşitul secolului trecut

şi începutul secolului nostru, Liga română contra alcoolismului nu milita

pentru întârzierea folosirii moderate a băuturilor, ci împotriva abuzurilor. S-au

creat societăţi de temperanţă şi aziluri pentru corijarea alcoolicilor, reuşindu-se

într-o oarecare măsură reducerea abuzurilor.

La laşi în 1897 din iniţiativa lui D.Senopol s-a creat Liga română contra

alcoolismului, iar în 1900 Mina Minovici are iniţiativa creării secţiei Bucureşti.

Activitatea lor s-a concretizat prin popularizarea unor scrieri despre

periculozitatea alcoolului şi crearea bibliotecii antialcoolice,

În mai 1890 apare revista Antialcoolul editată de secţia laşi -Bucureşti

a Ligii antialcoolice. Revista era condusă de profesorul de medicină legală Mina

Minovici.

Motto-ul revistei, cu certă şi actuală semnificaţie şi astăzi era

reprezentat de cuvintele omului de ştiinţă Ch.Darwin: "Din observaţiile noastre,

ale tatălui şi bunicului meu, care datează de mai mult de un secol rezultă că nu

există o cauză de suferinţă, de boală şi de mizerie mai puternică decât

alcoolismul."

Dezvoltarea reţelei psihiatrice din Moldova cu includerea

problematicii complexe a alcoolismului reprezintă o etapă evolutivă în asistenţa

alcoolismului, semnificativul fiind conferinţele din seria tematică intitulată

Alcoolismul-implicaţii bio-psiho-sociale» ce a debutat în 1976.

62

Din a doua jumătate a secolului XIX alcoolismul şi efectele sale asupra

organismului uman a început să constituie o preocupare pentru cercetători. Primele

studii asupra alcoolismului au evidenţiat importanţa tarelor ereditare, în această

perioadă, dominată de teoria degenerescentei, alcoolismul apare ca un viciu, ca un

defect moral ce constituie apanajul degeneraţiilor.

În 1852, Magnus Huss denumeşte alcoolul ca factor de

degenerescentă iar Gustav von Burge scrie clasica lucrare "Problema

alcoolismului." Ulterior Magnau, Lasegue, Garnier au făcut descrieri magistrale

ale afecţiunilor subacute, acute şi cronice cauzate de alcool.

În 1924, Kroon insistă asupra rolului eredităţii iar Perrsch consideră

dispoziţia (înclinarea) alcoolică drept un caracter ereditar dominant. Alţi

cercetători au descris o notă crescută a frecvenţei alcoolismului şi psihopatiilor

la descendenţii alcoolicilor comparativ cu populaţia generală.

Alţi autori insistă asupra frecvenţei crescute a alcoolicilor proveniţi din

familii dizarmonice, asupra rolului factorilor psihici, descriind aspecte clinice şi

clasifică tulburările psihice cauzate de etilism,

Numeroase studii statistice, efectuate pe loturi cu structuri

populaţionale diferite ca naţionalitate, religie, set şi cultură, evidenţiază alcoolici

cu comportament schizofrenic, oligofrenic sau epileptic. Raportul între formele

delirante ale alcoolismului şi schizofreniei au fost cercetate în numeroase studii.

Traumatismele craniene au fost considerate printre factorii etiologici ai

alcoolismului.

La începutul secolului XX odată cu apariţia şi dezvoltarea curentului

psihanalist are loc o deplasare a interesului spre cercetarea personalităţii

alcoolicului, a familiei şi a mediului său social.

Amploarea exactă a alcoolismului este practic necunoscută, deşi

problema a fost abordată în numeroase studii epidemiologice, datele

statistice oferind valori diferite de la o ţară la alta, diferenţe datorate unor

particularităţi socio-culturale şi antropologice.

63

Statisticile arată o creştere a consumului de alcool cu peste 30% în ultimii

ani. Alcoolul este implicat în aproximativ 2/3 din situaţiile perturbatorii prin

violenţă ale relaţiilor sociale şi în 1/3 din cazurile de maltratare a copiilor prin

perturbarea ambientului familial. Implicaţiile negative ale intoxicaţiei etilice se

extind pe un palier larg, alcoolul fiind întâlnit drept cauză în peste 40% din

agresiunile sexuale şi violuri, în 50% din accidentele de trafic, în 52% din

decesele prin incendii, 67% din decesele prin înec, 68% din tâlhării şi omucideri.37

5.2. FELURILE ALCOOLISMULUI

Toxicomania include consumul de droguri şi alcoolismul până în prezent,

în România nu există o stare infracţională aparte determinată de consumul de

droguri.

Alcoolismul însă, este un factor criminogen important, producând

tulburări mentale cu efecte în planul comportamentului infracţional. Starea

alcoolică, ca factor criminogen, este influenţată în mod direct de

temperamentul psihotic sau nevrotic. Pot fi descrise două stări fundamentale

de alcoolism:

► acut - poate fi evidenţiat atât într-o formă uşoară cât şi

într-o formă gravă.

► uşoară - este însoţită de o diminuare a atenţiei şi o lungire a

timpului de reacţie, cauzând nu numai considerabil de infracţiuni

neintenţionate, comise din imprudenţă şi neglijenţă. Astfel, cele mai multe

cazuri de accidente de circulaţie, dar şi unele accidente de muncă se

datorează alcoolului.

► beţia gravă - provoacă o stare tipică de confuzie mentală, exagerează

nevoile sexuale şi conduce la o stare de delir şi agresivitate căreia i se atribuie o

parte importantă a infracţiunilor săvârşite cu violenţă.

► alcoolismul cronic - modifică mentalitatea fundamentală a individului

64

şi dezvoltă agresivitatea şi impulsivitatea. Este însoţit de o pierdere a

sensurilor eticii şi moralei. Determină furtul, abuzul de încredere,

abandonul de familie. Provoacă gelozia şi săvârşirea unor infracţiuni cu

violentă având această bază38.

În literatura de specialitate alcoolismul a fost definit ca „formă de

folosire a băuturilor alcoolice care cauzează un prejudiciu individului, societăţii

sau amândurora" folosindu-se drept criterii de diferenţiere doi factori comuni

tuturor varietăţilor sale şi anume: "interdependenţa" şi "alterările patologice"

ce decurg din aceasta. Identificarea stadiilor alcoolismului este posibilă numai

prin luarea în considerare a "gradului vulnerabilităţii fiziologice şi patologice a

organismului faţă de alcool".

Plecând de la aceste principii au fost descrise cinci variante mai importante

ale alcoolismului:

Prima variantă se caracterizează prin dependenţa psihologică faţă de alcool,

aceasta ameliorând disconfortul fizic şi afectiv. Este un consum solidar şi nu

comportă „starea de necesitate" şi nici "imposibilitatea de abţinere".

A doua variantă nu comportă dependenta fizică si psihologică şi se

particularizează prin consum excesiv de băuturi alcoolice cu instalarea unor stări

de denutriţie şi frecvente complicaţii somatice: gastrite, ciroze, polinevrite. Starea

generală este influenţată subiectul dezvoltând rar o simptomatologie de sevraj.

A treia variantă-este o formă gravă de alcoolism, caracterizată prin stare de

necesitate cu dependenţă fizică, pierderea controlului faţă de alcool, cu

dezvoltarea simptomatologiei de sevraj. Are consecinţe negative pentru starea

sănătăţii individului, asupra familiei şi societăţii.

A patra variantă este asemănătoare cu a treia variantă, pierderea controlului

faţă de alcool fiind înlocuită cu „imposibilitatea de abţinere" la consumul de alcool.

A cincea variantă sau "alcoolismul periodic" se caracterizează prin excese

alcoolice mari, spaţiile la intervale diferite.

Au fost identificate, de către unii autori, trei faze importante în

65

evoluţia alcoolismului:

-faza simptomatică

-faza critică sau crucială -faza cronică

Aceste faze comportă variaţii mari în raport de durata alcoolizării, factorii

individuali şi de mediu. Astfel, faza simptomatică se divide în două sus faze: una

prealcooiică cu două stadii: beţia ocazională şi stadiul de beţie permanentă sau

continuă cu o creştere a toleranţei organismului faţă de alcool. A doua subfază

(prodomica) se caracterizează prin utilizarea alcoolului ca drog, cu creşterea

apetitului pentru acesta şi instalarea sentimentului de culpabilitate.

în faza critică sau crucială apare pierderea controlului faţă de alcool şi

crearea unui sistem de raţionamente care să justifice propriul comportament

faţă de alcool şi rezistenţa împotriva presiunilor sociale ce se exercită asupra sa în

legătură cu acest comportament. Se observă perturbarea structurilor de

personalitate cu apariţia ideilor de grandoare şi exacerbarea agresivităţii în

alternanţă cu episoade de culpabilitate şi ispăşire urmate de abstinenţa totală.

Are loc o modificare treptată a raporturilor interpersonale cu tendinţa de izolare

sau evadare din mediul familial, părăsirea serviciului, neglijarea alimentaţiei şi

refuzul spitalizării.

Faza cronică - debutează prin beţii prelungite cu diminuarea treptată a

funcţiilor intelectuale, crescându-se presiunile apariţiei psihozelor şi instalarea

unui tremur continuu. Apare necesitatea unui sentiment de „religiozitate pentru

alcool" când orice sistem raţional de gândire se diminuează sau dispare şi

alcoolicul se recunoaşte ca învins.

Studiile au evidenţiat existenţa a două mari varietăţi ale alcoolismului cronic

şi anume: alcoolismul simplu şi alcoolismul toxicomanie. Alcoolismul simplu se

delimitează de cel toxicomanie prin capacitatea de abţinere de a bea sub influenţa

presiunilor sociale, cu excepţia personalităţii labile la care intoxicaţia etilică simplă

constituie deseori faza de debut a alcoolismului toxicomanie.

Imposibilitatea de abţinere de a mai bea, care înglobează în dinamica

66

evoluţiei sale pierderea controlului cantitativ şi apoi a celui situaţional, precum şi

imposibilitatea de a sista băutura fără manifestarea simptomelor de sevraj,

constituie, mai ales pentru autorii europeni, criteriul fundamental al alcoolismului

veritabil sau toxicomanie. Evoluţia alcoolismului toxicomanie decurge dintr-o

"dependenţă psihologică" manifestată prin înclinarea patologică pentru alcool

motivată de unele trăiri instinctiv -emoţionale, urmată de „dependenta fizică" ce

apare de obicei mai tardiv caracterizându-se printr-o simptomatologie de servaj.

Corelaţiile dintre fenomenele de dependenţă şi tulburările metabolismului celular

justifică, în concepţia unor autori, înglobarea alcoolismului cronic în grupul

toxicomanilor. Alcoolismul cronic, în concepţia acestor autori, reprezintă o

toxicomanie particulară specială ce nu poate fi asimilabilă întru totul cu celelalte

toxicomanii39.

5.3. CAUZELE ALCOOLISMULUI

Factorii care determină apariţia alcoolismului la individ sunt numeroşi. In

etiologia alcoolismului se înscriu atât factori de ordin social, economic, cultural cât

şi factori care ţin de personalitatea individului, în literatura de specialitate

vorbindu-se despre o „personalitate alcoolică".

Dintre toţi aceşti factori cei sociali şi economici deţin rolul

predominant în determinismul etiologic al alcoolismului. Dezvoltarea socio-

economică, civică şi religioasă în strânsă dependenţă cu gradul de acceptare

socială a consumului de alcool influenţează determinant producţiile viticole şi

implicit comercializarea băuturilor alcoolice. Influenta acestor factori asupra

producţiei de băuturi alcoolice este determinată în apariţia şi dezvoltarea

alcoolismului cronic, fapt ilustrat şi prin compararea ratei alcoolismului din doua

ţări vecine, cu producţii viticole mari în Franţa şi Italia, în Franţa, gradul crescut de

apărare socială a consumului excesiv de băuturi alcoolice explică rata ridicată a

alcoolului consumat pe cap de locuitor, spre deosebire de Italia unde există un grad

67

scăzut de acceptare a beţiei din partea societăţii. Acest fapt se reflectă şi în

consumul relativ scăzut de alcool, aproximativ jumătate din cantitatea înregistrată

în Franţa, situaţie ce explică existenţa în Italia a unui număr de alcoolici de

aproximativ cinci ori mai mic.

Studii epidemiologice prin cercetarea modificării pattern-urilor

comportamentale arată o creştere a frecventei psihopatologice generale în grupurile

socio-culturale care au suferit fenomene de migrare. Fenomenul psihopatologic al

migraţiei este influenţat de doi factori: calitatea structurii psihice a persoanelor

care emigrează şi de condiţiile integrării socio-profesionale pe care le găseşte

emigrantul. Cercetările privind frecventa alcoolismului la emigranţi din S.U.A. care

au crescut în cartiere izolate etnic tind să demonstreze prezenţa unei rate de

alcoolism identică cu cea din ţările lor natale. E dificil să se aprecieze gradul de

implicare a factorilor socio-culturali în interdependenţa cu influenţa fondului

genetic sau a particularităţilor psihologice.

Elementele demografice ale epidemiologie! alcoolismului sunt axate cu

precădere asupra prevalentei acestei tulburări în funcţie de sex, vârstă şi statut

marital. Cercetările privind corelarea sexului cu morbiditatea psihiatrică

consemnează un indice crescut al bolilor psihice la femei, explicat printr-o

diminuare a rezistenţei Ia factori frustranţi şi psihotraumatizanţi ca şi prin

particularităţi psihologice. Se consideră pentru alcoolism o morbiditate de circa 7 oh

mai mare la bărbaţi, dar statisticile şi studiile recente arată o creştere a frecvenţei

psihosindroamelor alcoolice la sexul feminin, ca un răsunet al schimbării statutului

social al femeilor cu independenţă ce o implică şi creşterea exigenţelor socio-

familiale ce favorizează apariţia anxietăţii şi depresiei în condiţii de suprasolicitare.

Alcoolismul, ca orice boală psihică are un punct de maximă incidenţă într-o

anumită etapă de existenţă, situată la bărbaţi între 35-39 de ani, iar la femei între 21-

29 ani, cu tendinţe semnificative de scădere şi uniformizare în etapele următoare de

viaţă.

La vârsta de 50-60 ani se constată o scădere globală a ratei marilor băutori la

68

ambele sexe, rata de abstinenţă la populaţia de peste 65 ani fiind de circa 50%. în

contrast cu adolescenţii, alcoolicii vârstnici beau zilnic, însinguraţi şi consumă mai

puţin alcool într-un episod, aproximativ 2/3 din aceştia având o bogată patobiografie

legată de alcool.

Structura familiei joacă de asemenea un rol important în alcoolism. S-a

constatat ca în cazul familiilor dezorganizate, în foarte multe cazuri unul din soţi,

chiar ambii prezintă înclinaţii spre consumul excesiv de alcool. Aşa cum alcoolismul

poate fi determinat de existenţa unor disfuncţionalităţi ale relaţiilor dintre membrii

familiei, la fel legăturile, relaţiile stabilite în interiorul familiei pot fi afectate de

alcoolism. Alcoolismul este generator al conflictului conjugal determinat în

timp creşterea intensităţii conjugopatiei ducând la momente de criză biologică şi

relaţională.

Factorii culturali modelează comportamentul şi răspunsurile într-o situaţie,

ale membrilor unei comunităţi, dar cultura în sine este greu de definit, în acest

context, cultura poate fi considerată ca modalitate de înţelegere a societăţii în

prescrierea şi determinarea comportamentului individual în relaţie cu alcoolul:

dacă bea sau nu, unde, cât de mult, cât de des, modul de comportare după ce a

consumat băuturi alcoolice.

Aceasta nu implică lipsa dintr-o societate a atitudinilor culturale

contradictorii privitoare ia alcool, incluzând şi abstinenţa.

Din punct de vedere economic, tendinţele consumului de alcool au fost

apreciate şi explicate în termenii economici ai pieţii: venitul şi preţul.

Se remarcă tendinţa legislaţiilor de a considera de secole, alcoolul ca un

produs cu potenţial periculos, atitudine exprimată prin instituirea unor restricţii

legislative ce reglementează comercializarea sa.

Deşi veniturile populaţiei teoretic au crescut, creşterea consumului de alcool

nu este legată numai de aceasta, deoarece în acelaşi timp se înregistrează şi o

creştere a preţurilor băuturilor alcoolice.

Factorii economici şi culturali nu acţionează independent ;motivele pentru

69

care oamenii beau sunt multiple şi complexe. Creşterea veniturilor în ţările

europene în ultimii ani nu a afectat în mod egal toate grupele sociale; cel mai

mult au beneficiat de această creştere tinerii şi femeile. Studii despre factorii

sociali şi culturali, identifică în rândurile acestora grupul "noilor consumatori de

băuturi alcoolice" .Raportul dintre numărul alcoolicilor de sex masculin şi sex

feminin tinde să se egalizeze în ultimii ani. Acesta se poate explica prin

schimbarea poziţiei sociale a femeii. Prin creşterea independenţei financiare se

ajunge la un înalt grad de independenţă socială cu diminuarea restricţiilor sociale

în ceea ce priveşte consumul în public a! băuturilor alcoolice, fie de către femei sau

în grupuri mixte.

Numărul marilor băutori, indiferent de sex, înregistrează o scădere între 50

şi 60 ani, situaţie care în parte poate fi explicată prin scăderea posibilităţilor

financiare şi prin decesul prematur al acestora.

Este certă prezenţa la cei care consumă băuturi alcoolice în mod abuziv şi

constant a unui mare număr de dificultăţi sociale. Vârsta, sexul şi poziţia socială

sunt în relaţie cu tulburările sociale determinate de ingestia de alcool, în raport de

modul de consum. Din acest punct de vedere, tinerii şi persoanele cu nivel social

şi economic scăzut sunt definite de diverşi autori ca "grupări cu risc crescut".

Bărbaţii sunt implicaţi într-un număr mai mare de conflicte sociale decât femeile.

Este dificil de a preciza cantitatea de alcool ce ar determina

problemele sociale, acest lucru depinzând de numeroşi factori, spre deosebire de

posibilitatea precizării cantităţii de alcool ce poate determina efecte somatice.

Alţi factori care joacă un roi important în detrimentul alcoolismului sunt

cei de ordin psihologic. Unul dintre aceştia î! reprezintă personalitatea individului.

Studiile psihologice care vizează alcoolismul utilizează în această privinţă

conceptul de personalitate alcoolică. Actualmente se tinde spre înlocuirea acestui

termen prin alte noţiuni: personalitate prealcoolică şi personalitate clinic alcoolică.

Personalitatea prealcoolică defineşte particularităţile structurale comune

ia persoanele predispuse să devină alcoolice, deşi se constată frecvent şi folosirea

70

sa improprie în tendinţa de definire a caracteristicilor de personalitate ale

alcoolicilor aflaţi în asistenţă medicală.

Noţiunea de personalitate prealcoolică nu încearcă, aşa cum s-ar crede,

repetarea structurilor patologice şi nici a tulburărilor psihice manifestate

anterior alcooli-zării, ci tentează identificarea unei constelaţii de trăsături de

personalitate cu o evoluţie comună la majoritatea alcoolicilor, ce ar favoriza

alcoolismul aparent primar. Cercetările clinice urmăresc punerea în evidenţă a

unor trăsături comune precoce ce ar constitui "factorii psihopatologici de risc"

la personalitate. Studiile evidenţiază, prin aplicarea unor teste de

personalitate o creştere a scorurilor la scalele "psihopatie" şi "manie" indicând

astfel o diferenţă între „viitorii alcoolici" şi nonalcoolici. Deşi aceste studii reuşesc

particularizarea unor trăsături specifice precum impulsivitatea, încrederea

exagerată şi scăderea autocontrolului, totuşi nu se poate contura un model de

personalitate prealcoolică, stările nevrotice şi tendinţele depresive ce apar fiind mai

mult consecinţe ale alcoolismului decât factori de risc ai alcoolismului.

Asocierea alcoolismului cu o structură particulară de personalitate arată

rolul acesteia în detrimentul alcoolismului.

Studiul personalităţii premorbide premergătoare alcoolismului

evidenţiază existenţa unui set precursor de trăsături ce favorizează apariţia

alcoolismului, dintre acestea pe prim plan situându-se tulburările de

comportament, impulsivitatea şi ostilitatea, un rol important jucând etnicitatea

şi istoricul familiei.

Sociopatia este inclusă în formele generalizate de tulburare de

personalitate ce sunt asociate în mod repetat şi retrospectiv cu alcoolismul. La

personalităţile labile, alcoolismul prezintă un nevrotism crescut, exprimat prin

anxietate, tendinţe histrionice, ostilitate şi imaturitate sexuală, simptome pe

care cercetările consideră a preceda şi dispune la alcoolism.

În mod frecvent etilismul cronic duce la impulsivitate, autodepreciere,

anxietate şi depresie - trăsături care se atribuie de obicei personalităţii

71

prealcoolice.

Studiul etiologiei plurifactoriale a personalităţii alcoolice include şi

cercetarea factorilor ereditari şi sociologici. Cercetările privind ereditatea

alcoolismului comportă studii familiale şi investigaţii pe gemeni şi

adopţiune. Importanţa geneticii în ceea ce priveşte vulnerabilitatea la alcool este

sprijinită de probele oferite de familie, gemeni şi studiile de adopţie. Importanţa

factorilor genetici în alcoolism este stabilită de natura familială a acestor cercetări,

de concordanţa semnificativ mai mare a gemenilor identici, faţă de cei fraterni şi

de existenţa unui risc de patru ori mai mare pentru copiii alcoolicilor, chiar şi-n

situaţiile când sunt adoptaţi imediat după naştere. Se pare că există o relaţie directă

între creşterea ratei riscului pentru alcool, numărul de rude alcoolice şi intimitatea

relaţiei genetice.

Dacă alcoolismul este influenţat genetic, riscul gemenilor identici ai unui

alcoolic trebuie să fie semnificativ mai mare decât al gemenilor fratelui, fapt

demonstrat şi de concordanţa de peste 60% pentru gemenii identici ai unui

alcoolic şi de un risc de numai 3% pentru fraterni. Numeroase cercetări au

demonstrat existenţa fa copiii adoptaţi de alcoolici a unui număr mare decât la

loturile de control, în situaţia copiilor de nealcoolici crescuţi de alcoolici riscul este

minim40.

5.4. EFECTELE ALCOOLISMULUI

în accepţiunea sa actuală alcoolismul este considerat mai curând ca expresia

comportamentală a unei dezordini psiho-socio-biologice de determinism

multifactorial complex decât o boală în înţelesul medical al noţiunii.

Aşadar, deşi unii autori considerau că alcoolismul în sine nu e o boală,

alcoolismul prin acţiunea sa asupra organismului dă naştere la o serie de boli de

natură psihică ori fizică.

în cazul alcoolismului cronic, spre exemplu, se disting o serie de tulburări

72

psihopatologice, în cazul afcoolizării cronice se distinge o perioadă iniţială, un stadiu

de consumare controlată şi o consumaţie de mare risc sau excesivă. O parte

dintre consumatorii excesivi, avertizaţi de riscul la care se supun diminuează

consumul, spre deosebire de alţii care nu reuşesc sau au mari dificultăţi pentru a

realiza acest lucru, ei devenind astfel alcoolodependenţi psihologici.

Alcoolodependenţa psihologică este o stare caracterizată prin dorinţa intensă

de a reînnoi porţia de etanol fără să apară un sindrom de sevraj în caz de sistare a

dozei. Alcoolodependenţa psihologică este considerată ca

o boală a membranei neuronale, consecinţă în previzibilă a alcoolismului cronic.

Alcoolodependenţa psihologică este descrisă în special de clinicieni;

observată numai la specia umană, ce reuneşte sub această denumire

comportamente surprinzătoare, variate şi imprevizibile.

Studiile clinice şi datele de observaţie medicală definesc

alcoolodependenţa drept o impulsiune sau necesitate inaccesibilă

autocontrolului, de a bea fără control sau de a se opri din băut la un moment

dat sau de a se lipsi de alcool câteva zile.

Alcoolodependenţa este rezultatul interacţiunii dintre subiect şi alcool într-

un anumit context sociocultural cu determinism multifactorial. Unii autori

descriind alcoolismul ca o boală, postulează alcoolodependenţa ca o lipsă de control

sau incapacitate de abstinenţă însoţită de modificări bio-compartamentale.

Alcoolismul cronic induce frecvent modificări ale psihismului, în

special în sfera afectivă. Dintre aceste modificări pot fi menţionate:

Regresia afectivă - constă în diminuarea până la dispariţie a interesului

pentru familie, copii şi microgrupul social, deseori notându-se şi cazuri de abandon

socio-familial, în contradicţie cu afirmarea deseori spectaculară a unor sentimente

afective intense.

Labilitatea afectivă, superficială şi excesivă ce apare deseori în timpul

73

sau după stările de intoxicaţie etilică acută şi care relevă stereotipul conduitei

psihologice a alcoolicului, este exprimată prin atitudini de culpabilitate şi iertare

ce contrastează cu momente de indiferenţă şi de perturbare progresivă a climatului

familial.

Descrisă deseori în termeni de "denigrare a alcoolismului" sau „rea-

credinţă", nerecunoaşterea intoxicării frecvent întâlnită la alcoolici constă în

minimalizarea sau banalizarea gravităţii intoxicaţiei determinate de opacitatea

ansamblului unei vieţi psihice mărginite.

Aproximativ 1/3 din alcoolicii primari prezintă în cursul evoluţiei bolii un

episod depresiv, inclus separe de însăşi intoxicaţia alcoolică, cu o tendinţă

spontană la dispariţie completă în primele 10-14 zile ale sevrajului total. Stările

depresive comportă în general un caracter reactiv şi se manifestă prin

hipoamnezie, iritabilitate, inaccesibilitate, diminuarea elanului vital şi

pierderea interesului pentru anturaj. Se pare că un rol important îl joacă factorii

psihogeni legaţi de tulburarea climatului familial, dificultăţile de inserţie socio-

profesionale şi accentuarea procesului degradativ.

Gelozia patologică, simptom caracteristic, este regăsită la

aproximativ 50% dintre alcoolici şi determină numeroase acte agresive cu ocazia

episoadelor de intoxicaţie alcoolică acută sau patologică41.

Alcoolismul are o influenţă deosebită şi asupra bolilor sistemului nervos.

Creierul este unul dintre organele care suferă foarte mult din cauza acţiunii

vătămătoare a alcoolului, în toate ţările unde se consumă abuziv alcool s-a

observat şi o creştere a alienaţiei mintale, unii autori afirmând ca a treia parte din

numărul total al alienaţilor se datorează beţiei iar autorităţile medicale acuză

alcoolismul ca fiind una din cauzele principale ale alienaţilor mintale.

Este recunoscut că pretutindeni, progresul unei mase sociale aduce cu sine

pe lângă efectele pozitive o serie de cauze care predispun la psihoze. Lupta

pentru existenţă devine din ce în ce mai grea, nevrozele şi celelalte tulburări psihice

se amplifică şi se transmit prin ereditate, educaţie morală şi fizică rămasă în urmă

74

în raport cu noile cerinţe ale societăţii în dezvoltare şi, nu în ultimul rând, printr-o

serie de flagele sociale printre care se numără şi alcoolismul. Acesta face să

crească într-un mod teribil numărul „candidaţilor" la alienaţia mintală42.

între bolile psihice şi alcoolismul, în special cel cronic, există o strânsă

legătură. Descriind relaţia alcoolism - psihoză, diferiţi autori consideră că

aproximativ 25% din psihoze maniaco-depresive sunt însoţite de alcoolism.

Cercetările clinice şi date biologice recente permit o apropiere între aceste

afecţiuni, modificările neuro-bio-chimice observate în depresiile primare fiind

asemănătoare cu modificările determinate de intoxicaţia etilică cronică.

în psihozele maniaco-depresive s-au constatat deseori consumuri abuzive

de băuturi alcoolice. S-a arătat deseori că depresia este o trăsătură sau un

simptom asociat alcoolismului. Cercetările au evidenţiat la aproximativ 25% din

persoanele de sex feminin diagnosticate cu etilism cronic existenţa unei tulburări

afective primare.

Consumul cronic de băuturi alcoolice este urmat în timp de

incapacitatea reţinerii de la alcool, cu ştergerea afectivităţii şi pierderea progresivă

a sistemului critic, dependenţa de alcool devenind tot mai accentuată.

S-au constatat la marea majoritate a persoanelor dizarmonice prezenţa

conduitelor alcoolice dominante, cu multiple implicaţii antisociale şi delictuale. A

fost evidenţiată, în cazul consumurilor mari de alcool o dezinhibiţie a

impulsivităţii, excesul de alcool facilitând conduitele agresive.

Se semnalează creşterea frecvenţei asocierii alcoolului cu consumul de

droguri, alcoolul intervenind ca o completare sau continuare a toxicomanilor

după oprirea drogurilor43.

Alcoolismul mai este de asemenea şi cauză a sărăciei, imoralităţii,

ignorantei şi crimei.

în privinţa sărăciei, experienţa ne arată că oamenii care consumă alcool în mod

abuziv ajung, mai devreme sau mai târziu săraci. Majoritatea vagabonzilor şi

cerşetorilor sunt beţivi, în cazul acestora, ori sărăcia este cauza alcoolismului, ori

75

alcoolismul este cauza sărăciei. Deşi sunt săraci, mulţi indivizi consumă alcool în

exces, alocând o parte importantă din veniturile lor reduse acestui viciu. S-a

constatat ca în aşezările umane unde numărul localurilor în cadrul cărora se

consumă băuturi alcoolice este redus şi gradul de sărăcie al populaţiei este mai mic.

Imoralitatea determinată de alcoolism îşi face simţită existenţa mai ales în

cadru! familiilor unde unul din membri este consumator de alcool. EI este izolat de

ceilalţi membri ai familiei, un număr mare de divorţuri având drept cauză

alcoolismul unuia din soţi Desigur, există şi familii care oficial nu sunt desfiinţate

prin divorţul soţilor dar care sunt dezorganizate în fapt. în majoritatea cazurilor

femeile sunt cele care solicită divorţul, fie din cauza maltratărilor la care sunt

supuse, fie din cauza nesiguranţei în care le este pusă viaţa din cauza faptului că

soţul este alcoolic şi se dedă la diferite acte de violenţă.

Toate acestea au efecte extrem de negative şi asupra copiilor care există în

cadrul familiilor de alcoolici. Fie datorită modelului pe care îl reprezintă

părintele, fie datorită ignoranţei acestuia pentru creşterea şi educarea

corespunzătoare a copilului, acesta din urmă ajunge în final să săvârşească fapte

antisociale44.

O altă cauză a alcoolismului este şi mortalitatea precoce. Acesta este un

fenomen frecvent în familiile alcoolicilor. Heredo-alcoolicii sunt indivizi într-o

stare permanentă de rezistenţă scăzută la boli45. Bolile îşi găsesc un teren propice

pentru dezvoltarea lor la asemenea persoane şi se manifestă în forme mult mai grave

decât în cazul persoanelor nonalcoolice.

5.5. ALCOOLISMUL, NARCOMANIILE Şl TULBURĂRILE DE

COMPORTAMENT

în cadrul tulburărilor de comportament de determinare mixtă, cu o

componentă psihopatologică şi una sociopatică, se plasează, printre alte conduite,

şi cefe de tip narcomanic (alcoolismul şi dependenta faţă de droguri).

76

Acest tip de comportament deviant apare în cursul stărilor de anemie cu

scăderea coeziunii grupului comunitar-uman şi el reprezintă o formă simbolică

colectivă de refugiu social, reprezentând forme severe de dezorganizare

psihosocială a grupurilor comunitare, ele scoţând din

circuitul social, profesional, şcolar sau familial numeroşi indivizi.

Concomitent, acest comportament se caracterizează prin tendinţa de imitaţie

(„toxicomania-modă") şi prozelitism. Comportamentul deviant din acest cadru a

fost descris prin: viată dezordonată, conduite antisociale de tip sociopatic şi

infracţional (şantaj, furt, agresivitate), vagabondaj, prostituţie, proxenetism,

toate legate de dependenţa faţă de drog şi modalităţile de a le procura,

Pentru a înţelege conduitele reactive din cadrul narcomanilor trebuie să se

cunoască personalitatea toxicomanului din punct de vedere al structurii acesteia

şi al trăsăturilor ei particulare în cadrul mai larg al personalităţii dizarmonice.

Astfel, observaţia clinică a autorilor clasici a adus la concluzia că majoritatea

toxicomanilor ar fi psihopaţi.

În practică s-au întâlnit două situaţii caracteristice: fie că narcomania se

grefează la o personalitate dizarmonică sau psihopatică, narcofilia reprezentând

imaturitate afectivă şi volatilă, impulsivitate, instabilitate, agresivitate, insuficienţa

capacităţii de stăpânire a pornirilor instinctiv-emoţionale, insuficienţa

sentimentului moral sociale, fie că narcomania, respectiv cea etilică, poate

determina o psihopatizare a personalităţii. Se observă aceeaşi permanentă căutare,

aceeaşi superficială inserţie socială, aceeaşi instabilitate cu tendinţă la schimbări

atât la personalităţile dizarmonice (psihopate) cât şi la toxicomani. Se apreciază

că, indiferent dacă este vorba despre o dizarmonie a personalităţii, de un defect de

organizare psihică, de o carenţă afectivă, neîmplinire sau imaturitate afectivă,

din multiple trăsături ale toxicomanului se desprind necesitatea şi tendinţa lui de

schimbare. Personalitatea acestuia suferă o modificare în sensul dilatării imaginii

de sine, cu trăirea convingerii supraaprecierii propriei sale persoane, cu

posibilitatea pe care acesta o are de a evada şi a trăi - chiar efemer - o existenţă

77

inedită, considerându-se privilegiat în comparaţie cu ceilalţi deoarece numai el

ar putea trăi această stare, socotind că el are un destin deosebit: trăsăturile

egofilice se accentuează, se estompează investiţiile afective asupra celor din jur,

reducându-se valoarea relaţiilor interpersonaie, care capătă un caracter formal

şi neautentic. Deşi narcomanul este frecvent în contradicţie şi ostil faţă de anturaj,

tendinţele sale agresive faţă de acesta ne se manifestă totdeauna direct prin acţiune

şi expresivă, ci se convertesc în "fantezia de putere himerică" a bolnavului.

Atunci când ambianţa încearcă să se opună pulsurilor sale spre drog,

toxicomanul recurge la o suită de apărări şi denigrări, opunându-se pierderii lumii

sale paradisiace, deoarece această lume neautentică, himerică produsă de drog a

devenit pentru el - prin slăbirea şi ştergerea egăturilor afective cu lumea - unica

motivaţie a existenţei, unica sa raţiune de a fi.

Conduitele reactive din cadrul narcomanilor cu caracter agresiv şi

antisocial au o motivaţie complexă în care domină latura patologică, cea socio-

psihologică fiind cu atât mai redusă cu cât personalitatea începe să se degradeze.

Situaţiile de frustrare care le declanşează sunt de ordin socio-psihologic. Mobilul

apare evident legat de necesitatea procurării drogului. Frustrarea se traduce prin

sevraj social-juridic (deosebit de sevrajul terapeutic care se obţine în

condiţiile spitalizării pentru dezintoxicare).

Implicaţiile sociale ale acestor conduite apar odată cu accentuarea

trăsăturilor de asocialitate şi amoralitate ale personalităţii respective care dispune

de un real potenţial antisocial, mergând de la sustragerea de la obligaţiile sociale şi

familiale până la compromis şi şantaj, furt şi acte de heteroagresiune. în plus,

efectul însăţi al substanţei toxice, a drogării, poartă o potenţialitate antisocială.

Nu trebuie trecute cu vederea nici posibilităţile unor conduite reactive agresive

paroxistice autodistructive, în stările de sevraj.

Investigările psihologice se adaugă constatărilor clinice sus

menţionate. Testele de personalitate scot în evidenţă trăsături de personalitate

asemănătoare cu cele obişnuite în psihopatii, demonstrând încă o dată că

78

narcomania ar fi o manifestare secundară a unei profunde anomalii a sistemului

pulsional, care stă la baza personalităţii psihopatice46.

5.6. ALCOOLISMUL Şl COMPORTAMENTUL DEVIANT

5.6.1. ALCOOLISMUL Şl CONDUITELE ANTISOCIALE

Cercetările efectuate în vederea cunoaşterii motivaţiei în

comportamentul deviant au scos la iveală faptul că alcoolismul ocupă primul

loc, la tineri, în determinarea conduitelor deviante cu conţinut antisocial

(13,9%) şi care în acelaşi timp, reprezintă riscul cronicizării comportamentului

deviant în perioada maturizării.

în ultimii ani se constată în toate ţările lumii cu consum foarte sporit de

băuturi alcoolice. Datele cifrice, rezultatele unor investigări făcute de O.M.S. arată

că 49% dintre persoanele care au comis infracţiuni, au fost sub influenţa

băuturilor alcoolice, iar dintre aceştia 40% au fost tineri sub vârsta de 30 ani.

Acest consum crescut, porneşte de la motivaţia subiectivă

individuală, care îşi găseşte în epoca contemporană un conţinut comun ca şi în

cazul consumului de psihotrope şi pe care mulţi sociologi îl explică şi ca pe o

reacţie "a şocului viitorului". Unii cercetători au observat că motivaţia,

începând cu cea mai simplistă de a consuma alcool şi la necaz şi la bucurie, până la

formele ei complexe, aceea de a rezolva stări conflictuale de orice natură ar fi

ele, începând de la mediul familial, profesional sau în orice minigrup, determină

pe plan psihologic sentimentul de insuficientă şi îngustarea personalităţii,

conturând sindromul de inspurtabilitate, fază în care motivaţia ajunge a fi

considerată un act curativ, trecând uşor apoi graniţa spre dependenţă, spre

toxicomanie. Aceiaşi cercetători subliniază că, în recidivism, peste 98% au comis

79

noi acte antisociale sub influenta alcoolului.

Gravitatea conduitelor antisociale comise sub influenţa alcoolismului acut

creşte mai ales în situaţiile în care se asociază unor tulburări de fond preexistente:

stări psihopatoide, epilepsie, psihopatii, deficit intelectual47.

5.6.2. ALCOOLISMUL Şl COMPORTAMENTUL AGRESIV

în cadrul cercetării cauzelor comportamentului agresiv s-a constata că

printre circumstanţele bio-psiho-patologice de declanşare a heterodistrucţiei

se numără şi intoxicaţia etilică acută în proporţie de aproximativ 45%, ia care s-a

remarcat beţia premeditată în 2,4% din cazuri.

Majoritatea indivizilor care au un comportament agresiv determinat de

alcoolism sunt de sex masculin, în proporţie de peste 90% iar în ce priveşte vârsta

acestora, pe primul loc se află grupa de vârstă 25-45 de ani (58,6%) urmată de cea

dintre 18 şi 25 de ani (29%).

Aşadar, alcoolismul reprezintă un pericol social prin potenţialul său

agresiv, constatat în special în cazul formei cronice.

Alcoolul rămâne în primul rând recunoscut ca toxicul care se asociază

şi chiar declanşează comportamente agresive, fie în sensul heterodistrucţiei, fie în

sensul autodistrucţiei. Relaţia dintre alcoolism şi comportamentul deviant

antisocial este complexă cu toate că alcoolul poate fi considerat în multe cazuri,

poate chiar în marea lor majoritate, ca declanşatorul unor reacţii impulsive şi în

orice caz un dezinhibator selectiv al unor tendinţe agresive potenţiale. El poate fi

considerat şi recunoscut de către individ ca un mijloc de a învinge inhibiţiile care-l

împiedică să se manifeste agresiv.

Factorii de condiţionare ai actului de agresivitate sunt numeroşi dar între

aceştia intoxicaţia etilică acută demonstrează cel mai ridicat procent; 44% în

omucidere şi 57% în celelalte forme de comportament heterodistinctiv, ceea

ce sugerează necesitatea intensificării măsurilor de profilaxie - psihologică) igiena

80

mintală) şi socială (măsuri restrictive) pentru evitarea abuzului de băuturi

alcoolice, alături de măsuri cu caracter educativ, în special în rândul tineretului.

Alcoolismul poate constitui prin el însuşi un factor determinant de prim

ordin, în cadrul comportamentului deviant, şi nu numai un factor de condiţionare

pe fondul unei personalităţi vulnerabile. Indivizi care dispun de o personalitate în

mod corect structurată, în situaţia consumului de alcool vor manifesta un

comportament agresiv, în multe cazuri, în aceeaşi măsură în care o fac şi cei a căror

personalitate este labilă.

Reacţia comportamentală în cazul formei acute a alcoolismului are o

motivaţia a cărei explicare presupune cunoaşterea particularităţilor conduitelor

deviante în aceste stări de beţie. Explicarea reacţiilor implică deci cunoaşterea

motivaţiilor care au un caracter complex şi în cadrul cărora se poate vorbi de

intervenţia unor stări conflictuale în sens de frustrare, legate de conţinutul

sociopsihologic al motivaţiei.

Conţinutul antisocial al acestor reacţii, rezultă din diversele forme de

agresivitate, frecvent traduse în agresiuni sexuale sau sexualitatea aberantă

(perversiuni). Dacă etilismul acut ocazional este invocat deseori ca motivare a

furtului accidental, în psihopatiile sexuale, el nu constituie decât o modalitate de

uşurare a trecerii la actul agresiv, modalitate cunoscută şi căutată, în vederea

realizării dorinţei imperioase de satisfacere a acestor porniri,

în tentativele de omucidere şi în omucidere, ca forme specifice ale

comportamentului deviant heterodistructiv, adesea intoxicaţia etilică acută se

prezintă sub forme grave, avansate. Motivaţia reacţiilor comportamentale

deviante poate fi sistematizată în:

-motivaţia specifică - de natură narcomanică propriu-zisă, tradusă în

plan psihopatologic prin predispoziţia narcofilică, în primul rând ca

o

trăsătură a personalităţii dizarmonice.

-motivaţie nespecifică - de natură psihologică, când este vorba de

81

subiecţi care caută o compensare a inferiorităţii pe care o resimt prin

intermediul consumului de alcool această metodă devenind desprindere,

individul căutând astfel uşurarea conduitelor distructive sau de bravare.

Tot motivaţia nespecifică este şi cea de natură sociopatică, când

desprinderea este indusă de condiţiile inadecvate de microclimat social, anturajul

necorespunzător, care întreţine un cerc vicios. Revenirea în cadrul acestui

anturaj necorespunzător, după o întrerupere temporară a consumului de alcool în

care s-a realizat o reechilibrare (instabilă), va aduce la reluarea vechilor

deprinderi cu o intensitate crescută,

Motivaţia de ordin biogen (sexual, instinctual) din faza iniţială se

combină, într-o etapă următoare , cu cea de ordin psihopatogen (în sexualitatea

aberantă) şi cu formele nespeficice, atunci când există şi condiţii de ordin

sociopatioc sau psihologic favorizate.

Cazurile care prezintă leziuni de microorganicitate cerebrală, prezintă în

condiţiile etilismului acut, reacţii agresive majore, motivaţia fiind predominant

neuropsihopatologică.

În legătură cu motivaţia nespecifică, trebuie reconsiderată noţiunea de

frustrare şi de toleranţă scăzută în această situaţie, a celor care găsesc cu uşurinţă în

alcool posibilitatea realizării unei anestezii morale, ce trebuie permanent reînnoită

până când, în circumstanţe favorizante, etilismul acut depăşeşte acest efect,

devenind principal stimulator în rezolvarea unor stări de frustrare de origine

sociogenă.

Într-o etapă următoare, comportamentul deviant devine direct

dependent de efectele secundare ale acestui mijloc folosit iniţial pentru uşurarea

rezolvării unor situaţii conflictuale de ordin afectiv.

Reacţiile antisociale din etilism au o motivaţia psihopatologică de diferite

intensităţi care explică afectarea în măsură variabilă a capacităţii de discErnământ,

până la abolirea acesteia.

Narcomaniile, potrivit majorităţii cercetărilor, nu ar fi capabile să creeze

82

un mod de comportament agresiv, deci acestea nu ar fi considerate cauză în sens

propriu. Nu trebuie uitat însă că ele pot predispune sau favoriza trecerea la act,

care se raportează în plus şi la personalitatea subiectului sau Ia cadrul său social şi

cultural48.

5.7. ALCOOLISMUL Şl CRIMINALITATEA

Alcoolismul, prin efectele pe care Ie produce asupra organismului şi, în

special, asupra psihicului uman are joacă un rol deosebit în etiologia crimei.

Se ştie că alcoolismul favorizează declanşarea unor comportamente

impulsive în calitatea de dezinhibator selectiv a unor tendinţe agresive care se pot

materializa în săvârşirea unor infracţiuni. Deseori alcoolul este considerat un

mijloc de a depăşi inhibiţiile ce împiedică manifestarea agresivă. Astfel un

individ care în condiţii normale nu ar trece la săvârşirea actului infracţional, după ce

a consumat o anumită cantitate de alcool, pierzându-şi puterea de a controla şi de

a-şi dirija propriul comportament va ajunge să săvârşească o faptă antisocială

bineînţeles în raport şi de împrejurările obiective existente în momentul săvârşirii

faptei.

Alcoolismul constituie un factor cel puţin favorizant, dacă un

determinant, în săvârşirea de infracţiuni care se comit atât cu intenţie cât, şi din

culpă.

În săvârşirea faptelor prevăzute de legea penală care sunt pedepsite dacă se

comit, din punctul de vedere al vinovăţiei, cu uşurinţă sau din neglijenţă -

alcoolismul este implicat în special în forma sa acută şi anume beţia uşoară. Dat

fiind faptul că beţia uşoară are drept consecinţă o diminuare a atenţiei şi o lungire a

timpului de reacţie, aceasta poate fi cauza principală a săvârşirii unor accidente de

circulaţie, accidente de muncă precum şi a altor infracţiuni de serviciu în cazul

cărora făptuitorii au comis fapta datorită faptului că reflexiile şi deprinderile de care

aveau nevoie pentru ducerea la îndeplinire în mod corespunzător a atribuţiilor de

83

serviciu, au suferit un proces de degradare datorat consumului de alcool.

În practică se întâlnesc numeroase cazuri de accidente rutiere, accidente de

muncă ce au drept cauză consumul de băuturi alcoolice. S-a constat că în statele

unde se consumă băuturi alcoolice de către un procent ridicat de populaţie şi în

cantităţi mari şi numărul faptelor penale este mai numeros, între amploarea

alcoolismului şi starea infracţională existând un raport de directă proporţionalitate.

În cazul săvârşirii de infracţiuni cu intenţie, alcoolismul intervine în special

în ceea ce priveşte factorul volutiv al vinovăţiei, individul, din punct de vedere al

factorului intelectiv prevăzând consecinţele socialmente periculoase ale faptei sale

dar supunându-se instinctiv înclinaţiilor sale vicioase va comite fapte pe care nu le-

ar săvârşi în stare normală. Cele mai multe omoruri, infracţiuni de vătămare a

integrităţii corporale, violuri şi alte infracţiuni privitoare la viaţa sexuală se comit

de către indivizi aflaţi sub influenţa băuturilor alcoolice.

Dintre infracţiunile săvârşite de către indivizi alcoolici, procentul cel mai

ridicat este reprezentat de infracţiunile săvârşite cu violenţă fie că este vorba de

omucideri (omor în forma simplă, omor calificat sau omor deosebit de grav) fie de

vătămări ale integrităţii corporale sau sănătăţii (loviri sau alte violenţe, vătămare

corporală). Toate acestea se datorează faptului că alcoolul este toxicul care

declanşează comportamentele agresive, putând fiind considerat în multe cazuri –

declanşatorul unor reacţii impulsive.

Modificând mentalitatea individului şi ducând la o pierdere a sensurilor

eticii şi moralei, alcoolismul va determina săvârşirea unor infracţiuni contra

patrimoniului, infracţiuni contra familiei.

Exagerarea nevoilor sexuale determinată de alcoolism poate avea drept

consecinţă săvârşirea unor infracţiuni privitoare la viaţa sexuală, în special violul şi

perversiunile sexuale.

Contribuţia alcoolismului la săvârşirea crimei poate fi şi indirectă. Astfel

starea de sărăcie în care ajung mulţi dintre consumatorii împătimiţi de băuturi

alcoolice îi va determina pe aceştia la săvârşirea de infracţiuni, în special contra

84

patrimoniului, pentru a-şi procura mijloacele de trai sau mijloacele financiare

necesare achiziţionării de noi cantităţi de alcool indispensabile satisfacerii viciului.

Aşadar alcoolismul participă din plin la geneza actelor imputabile şi a

infracţiunilor de toate categoriile cu pierderi materiale şi de vieţi omeneşti.

Intoxicaţia alcoolică acută sau cronică, prin anestezia simţului uman şi social cu

creşterea iritabilităţii şi exacerbarea impulsivităţii instinctuale în condiţiile anulării

gândirii logice, devine sursă de conflicte şi geneză de agresiuni prin scăderea

criticii faţă de propriul comportament cu pierderea simţului măsurii şi a tactului.

5.8. PREVENIREA ŞI CONTROLUL ALCOOLISMULUI

Problemele cu care se confruntă societatea şi care sunt datorate într-o

măsură semnificativă şi alcoolismului au necesitat găsirea unor soluţii concretizate

în metode , mijloace şi măsuri care să nu fie apte să prevină şi să ţină sub control

acest flagel social.

Preocupările societăţii în această privinţă s-au născut de multă vreme dar

faptul că şi în perioada contemporană alcoolismul mai face ravagii în rândul

omenirii, dovedeşte necesitatea îmbunătăţirii vechilor metode şi totodată găsirea

altora noi, mai eficiente.

Aceste măsuri pot fi împărţite în două mari categorii:

-cele care vizează întreaga societate

-şi cele care vizează individul.

Dintre măsurile care vizează întreaga societate pot fi menţionate:

elaborarea unor legi destinate să reglementeze comercializarea de băuturi

alcoolice. Astfel, în trecut au fost elaborate norme care au interzis vânzarea

alcoolului nerafinat şi a altor băuturi alcoolice vătămătoare sănătăţii. Legi

sanitare au reglementat cantitatea maximă de alcool care poată fi conţinută de

băuturile care existau în circuitul comercial.

85

O altă măsură menită să ducă la reducerea consumului de băuturi

alcoolice constă în avertizare a populaţiei, în special a tinerilor asupra

consecinţelor negative ale alcoolismului. Acest proces se poate desfăşura prin

intermediul şcolilor, emisiunilor de radio şi televiziune, al publicaţiilor

accesibile oricărui individ.

Măsurile de dezvoltare economică de asemenea, ducând la

îmbunătăţirea nivelului de trai pot diminua consumul de băuturi alcoolice în

special în rândul indivizilor care apelează la alcool datorită condiţiilor precare

de trai.

Aceste măsuri de ordin legislativ, economic, social şi cultural, numai

coroborate şi aplicate de specialişti pot constitui un factor important în efortul

de prevenire şi control al alcoolismului.

Măsurile care vizează individul sunt cele referitoare la tratamentul,

asistenţa şi recuperarea persoanelor alcoolice. De asemenea măsurile de

depistare a persoanelor predispuse la alcoolism (prin implicarea asistenţei

psihiatrice în practica medicinii generale) pot contribui într-o mare măsură la

prevenirea alcoolismului.

Tratamentul persoanelor alcoolice, care recomandă diferenţiat pentru

fiecare individ care are o importanţă deosebită în prevenirea recidivării celor

care au consumat băuturi alcoolice în exces.

În asistenţa alcoolicilor un rol important îl joacă mediul familial şi

micro-grupul socio-profesional. Astfel, în literatura de specialitate se

recomandă păstrarea inserţiei familiale, păstrarea inserţiei socio-profesionale

şi a locului de muncă.

Desigur că există şi alte metode şi mijloace de prevenire a

alcoolismului care se stabilesc în funcţie de structura personalităţii fiecărui

individ, de mediul micro-social în care acesta trăieşte, şi, nu în ultimul rând,

de educaţia acestuia.

Reabilitarea socială urmăreşte reabilitarea valenţelor sociale ale

86

persoanei în cauză, a posibilităţilor sale de a se încadra în viaţă şi de a se

autoconduce în mod adecvat conform unor cerinţe optimale.

CONCLUZII

Pentru îngrădirea şi eradicare flagelului toxicomaniei, pentru

prevenirea efectelor nocive ale „exploziei” de droguri se impune prevenirea

abuzului, dezintoxicarea consumatorilor şi reinserţia lor socială.

Fostul secretar al Organizaţiei Naţiunilor Unite, Javier Perez de

Cuellar, afirma: „drogurile ilicite, oriunde ar fi produse şi consumate,

contaminează, corup şi slăbesc chiar ţesutul social, în întreaga lume abuzurile

crescute distrug nenumărate şi preţioase vieţi. Aceste probleme rănesc deja în

mod profund toate regiunile lumii.”

Abuzul de droguri este contagios, iar drogul însuşi este un factor de

contaminare a celor din jur. Specialiştii care au analizat fenomenul proliferării

drogurilor confirmă că, în medie, un toxicoman îşi face lunar 3-5 adepţi. Se

mai ridică şi problema dacă o persoană care a abuzat de droguri şi de alcool

devenind narcomană ori alcoolică va rămâne până la finele existenţei sale

biologice aservită acestor aşa-zişi ZEI: drogul şi alcoolul. Răspunsul este unul

negativ. Toxicomanii şi alcoolicii pot fi recuperaţi. Afirmaţia este

îmbucurătoare în sine, dar nu este completă dacă nu se menţionează şi faptul

că această izbăvire este posibilă numai cu participarea efectivă a celui în

cauză. Dezintoxicarea acestor persoane este un parcurs dificil de parcurs, care

constă în cura de dezintoxicare propriu-zisă, îngrijirea post-cură şi reinserţia

socială, toate fiind activităţi deosebit de importante şi dedicate, presupunând

creşterea rezistenţei psihice şi morale a individului, prevenirea, cu alte

cuvinte, a realunecării celui abia salvat de pe panta abuzului de droguri sau a

alcoolismului. Tratamentul ales de medic va fi distinct, după cum diferită este

87

şi etiologia toxicomaniei şi a alcoolismului.

În pofida eforturilor de până acum, toxicomania nu a marcat niciodată

un recul, în cea mai mare parte a lumii, ea, dimpotrivă a câştigat teren,

îndeosebi în ţările care au o mare producţie ilicită de materii prime pentru

stupefiante, acolo unde măsurile de control, tratament sau represiune nu sunt

afectate, traficul de narcotice nefiind suficient de bine contracarat.

După cum s-a demonstrat, toxicomania se manifestă mai ales în ţările

dezvoltate din punct de vedere economic, dar, în ultima vreme, începe să

câştige teren şi în ţările mai puţin dezvoltate. Ar trebui ca toxicomania să

provoace o îngrijorare cu totul deosebită în rândul tinerei generaţii, şi mai ales

al copiilor. De aceea pentru a se putea obţine rezultate majore în prevenirea şi

controlul acestui fenomen, este necesar să se desfăşoare o luptă energică şi

concentrată împotriva tuturor factorilor care îl favorizează.

Rolul principal în prevenirea şi combaterea toxicomaniei revine

statelor libere şi independente, interesate în a-şi asigura propria apărare în faţa

acestui pericol, mobilizând în acelaşi timp toate mijloacele de care dispun:

organizaţiile sociale, asociaţiile profesionale, şcolile, universităţile, instituţiile

medicale, mijloacele de informare în masă etc. este necesar să se realizeze

conştientizarea celor mai largi pături ale opiniei publice din fiecare ţară faţă de

pericolul şi riscurile care şi le asumă cei ce alunecă pe calea, adesea fără

întoarcere, a toxicomaniei.

BIBLIOGRAFIE

88

1. Costică Voicu, Georgeta Ungureanu – „Introducere în

criminologia aplicată” – Editura Universul Juridic 2004;

2. Ţurlea Stelian: Bomba drogurilor, Editura Humanitas, Bucureşti

1991;

3. „Manualul poliţistului antidrog”, Editura Ministerului de

Interne, Bucureşti 2002;

4. „Copilul meu, drogurile şi eu” – Editura Ministerului de Interne,

Bucureşti 2002;

5. „Îndreptar privind alcoolul, tutunul şi alte droguri” – Editura

Ministerului de Interne Bucureşti 2002;

6. Jenică Drăgan: Aproape totul despre droguri, Editura Militară,

Bucureşti 1994;

7. Nistoreanu Gheorghe, Costică Păun: Criminologie, Editura

Europa Nova, Bucureşti 2000;

8. Petru Boişteanu: Alcoolism şi comportament, Editura Moldova,

Iaşi 1995;

9. Ion pitulescu - „Conotaţii criminogene şi noi riscuri pentru

ordinea publică” – Editura Naţional Bucureşti 2000;

10.Niculescu D.D.: Alcoolismul în România, Editura SO CET ET

COMP., Bucureşti 1895;

11.Popescu Eremia Al.: Alcoolismul din punct de vedere medico-

legal şi social, Editura România Nouă, Bucureşti 1934;

12.Dragomirescu Virgil: Psihologia comportamentului deviant,

Editura Ştiinţifică, Bucureşti 1976;

13.Almanah „Pentru Patrie” nr. 10/1999;

14. Revista „Psihologia” nr. 2/1999;

15. Revista ”Drapelul” nr.1/2003;

89

16. Legea nr.143/2000;

17. Vasile Dobrinoiu, Drept penal – parte generală, Editura Europa

Nova, Bucureşti 1997;

18. Suceavă Ion: Paradis iluzoriu, Editura Militară, Bucureşti 1989;

90