TOPOGRAFIE - CARTOGRAFIE LP. 5

Elemente de cartometrie

Cartometria este acea parte a cartografiei care se ocupă cu procedeele şi instrumentele necesare aprecierii cantitative a diferitelor obiecte sau fenomene reprezentate pe hărţi. Aici intră determinarea pe hărţi a azimuturilor, distanţelor, ariilor, volumelor, pantelor, altitudinilor, coordonatelor geografice şi rectangulare.

1. orientarea hărţii şi calcularea azimutului magnetic al unei direcţii de pe hartă; 2. determinarea coordonatelor geografice ale punctelor de pe hartă; 3. determinarea coordonatelor rectangulare ale punctelor de pe hartă; 4. determinarea pantelor pe hărţile în curbe de nivel; 5. determinarea altitudinii punctelor de pe harta topografică.

Fig. 1. Hartă neorientată în teren

Fig. 2. Hartă orientată în teren

1

Orientarea hărţii şi calcularea azimutului magnetic al unei direcţii de pe hartă se face cu ajutorul unei busole. Precizia acestei operaţii depinde de precizia de măsurare a instrumentului. O busolă de plastic SUUNTO ne permite să calculăm unghiuri azimutale pe hărţi şi în teren cu o precizie de 2º, în timp ce tandemul SUUNTO face aceste operaţii cu o precizie de 30' (instrumente prezentate în LP 1).

Pentru orientarea unei hărţi în teren se pune una din laturile mari ale busolei paralel cu direcţia N – S a hărţii. Dacă harta nu dispune de săgeată direcţională pentru punctul cardinal N, atunci latura busolei se pune paralel cu una din marginile laterale ale hărţii (stângă sau dreaptă) (fig. 1), deoarece prin convenţie, hărţile care nu au specificat nordul sunt construite în aşa fel încât acesta să fie reprezentat de latura de sus a hărţii. Se roteşte harta cu tot cu busolă până ce acul magnetic va indica aceeaşi direcţie N – S ca cea de pe hartă (acul busolei trebuie să fie paralel cu direcţia N – S de pe hartă) (fig. 2).

Pentru calcularea azimutului magnetic al unei direcţii de pe hartă, în prealabil harta trebuie orientată în teren. Fără a mai mişca harta din poziţia de orientare cardinală se pune una din laturile mari ale busolei paralel cu direcţia de pe hartă, a cărei orientare dorim să o determinăm. Se roteşte cadranul busolei până ce săgeata direcţională de pe el se suprapune cu acul magnetic (vârful săgeţii de pe cadran trebuie să fie în aceeaşi direcţie cu vârful acului magnetic care indică nordul). După aceste operaţii azimutul în grade se va citi în dreptul indicelui de pe cadranul gradat al busolei. În tot acest timp laturile mari ale busolei trebuie să rămână paralele cu direcţia determinată.

Fig. 3. Determinarea coordonatelor geografice ale unui punct (A)

2

Determinarea coordonatelor geografice ale punctelor de pe hărţile topografice depinde în principal de scara hărţii. Pe hărţile la scară mare, la care cadrul gradat este format din segmente corespunzătoare lungimii minutelor de meridian sau paralelă, se pot determina coordonatele geografice ale unui punct (lat şi long) cu o precizie de o secundă, în timp ce pe hărţile la scară mică, care au un cadru gradat împărţit în segmente egale cu lungimea gradelor de meridian sau paralelă, precizia poate fi numai de un minut.

Coordonatele geografice ale unui punct de pe harta topografică la scara 1:25 000 (punctul A în fig. 3) se determină astfel:

1. se stabileşte precis poziţia punctului pe hartă; 2. se numără, faţă de colţul din stânga-jos al cadrului gradat, minutele de

latitudine şi longitudine ce se desfăşoară până în apropierea punctului marcat; 3. porţiunile de cadru gradat mai mici de un minut, care trebuiesc adăugate

pentru a afla coordonatele geografice ale punctului reprezintă secundele; acestea se determină separat pentru latitudine şi longitudine cu ajutorul regulei de trei simple, măsurând cu rigla lungimea unui minut de latitudine şi a unuia de longitudine;

4. în final minutele şi secundele măsurate până la punctul vizat se adună la coordonatele din colţul stânga-jos al hărţii, obţinându-se coordonatele absolute;

5. în fig. 3 coordonatele punctului A sunt 54º40' + 1'9'' = 54º41'9'' lat N şi 18º00' + 1'17'' = 18º01'17'' long E.

Fig. 4. Determinarea coordonatelor rectangulare ale unui punct (A)

Determinarea coordonatelor rectangulare ale punctelor pe hărţile la scară mare (1:25 000) se poate face cu o precizie de ordinul metrilor. Pe hărţile 1:25 000 caroiajul rectangular este trasat din kilometru în kilometru la scara hărţii (1 km = 4

3

cm) atât pe latitudine, cât şi pe longitudine, rezultând astfel o reţea de pătrate cu suprafaţa de 1 km2. Coordonatele rectangulare ale oricărui punct din interiorul unui astfel de pătrat pot fi determinate cu exactitate.

Coordonatele rectangulare ale punctului A din fig. 4 se determină astfel: 1. observăm de pe caroiajul rectangular că punctul A se află în interiorul

pătratului al cărui colţ din stânga-jos are următoarele coordonate rectangulate: x = 6064 km (distanţă faţă de ecuator) şi y = 4308 (fusul 4, la 308 km faţă de paralela la meridianul axial al fusului şi la vest de acesta);

2. restul de milimetri, măsuraţi pe liniile de caroiaj OX şi OY până la punctul A se transformă în km şi se adaugă la coordonatele colţului stânga-jos al pătratului din care face parte punctul A;

3. coordonatele rectangulare ale punctului A sunt astfel: x = 6064 + 0,58 = 6064,58 km şi y = 4308 + 0,2875 = 4308,2875 km.

Determinarea pantelor pe hărţile în curbe de nivel la diferite scări se face cu ajutorul unui compas şi a graficului de calculare a pantei, aflat în subsolul hărţii (fig. 5).

Fig. 5. Determinarea pantei pe o hartă în curbe de nivel la scara 1:25 000

Determinarea pantei pe un aliniament se face astfel: 1. se fixează cele două vârfuri ale compasului pe două curbe de nivel vecine

principale, cu echidistanţa de 25 m în fig. 5, sau normale, cu echidistanţa de 5 m;

2. fară a modifica deschiderea compasului, acesta se fixează pe graficul pantelor: pe cel pentru echidistanţa de 5 m în cazul în care s-au folosit două curbe învecinate normale; pe cel pentru echidistanţa de 25 m în cazul în care s-au folosit două curbe învecinate principale;

3. dacă deschiderea compasului este egală cu o lungime de pe grafic ce

4

corespunde unei anumite pante, atunci panta dintre cele două curbe de nivel este egală cu valoarea specificată (ex. în fig. 5 deschiderea compasului corespunde segmentului egal cu un grad pe grafic, deci panta terenului este egală cu 1º);

4. dacă deschiderea compasului se află pe grafic între două lungimi ce exprimă o valoare exactă a pantei, atunci panta dintre cele două curbe de nivel va fi exprimată prin clasa de pantă respectivă (ex. dacă deschiderea compasului se află pe grafic între liniile ce exprimă panta de 1º şi 2º, atunci panta terenului va fi cuprinsă între 1º şi 2º);

5. dacă deschiderea compasului este mai mare decât linia de 30' de pe graficul pantelor, înseamnă că panta terenului este cuprinsă în clasa 0º - 30';

6. determinarea exactă a valorii pantei unui aliniament de pe hartă se poate face şi cu ajutorul funcţiei trigonometrice tg; în fig. 6 se observă că unghiul de pantă al aliniametului AB este α; se măsoară pe hartă şi apoi se transformă la scară în metri lungimea aliniamentului AB, care de fapt este distanţa redusă la orizontală a lungimii reale din teren şi corespunde cu segmentul B'C din fig. 6; în triunghiul dreptunghic B'A'C, cateta A'C reprezintă de fapt diferenţa de nivel dintre izohipsele între care se calculeză panta, în cazul nostru 50 m; astfel avem formula:

CBCAtg''

=α ,

unde: α – unghiul de pantă; A'C – echidistanţa dintre izohipse (m); B'C – distanţa transformată la scară între punctele A şi B (m).

Fig. 6. Determinarea pantei cu ajutorul funcţiilor trigonometrice

7. prin acest procedeu aflăm tangenta unghiului de pantă, urmând ca prin utilizarea tabelelor sau a unui calculator cu funcţii trigonometrice să aflăm valoarea în grade a unghiului de pantă.

Determinarea altitudinii punctelor pe harta topografică (fig. 7) poate întâlni mai multe situaţii. O primă situaţie este aceea în care punctul a cărui altitudine dorim să o aflăm este un punct cotat. În acest caz altitudinea punctului este notată pe hartă. Când punctul a cărui altitudine trebuie determinată se află pe o izohipsă,

5

altitudinea lui va fi egală cu valoarea izohipsei respective. Dacă punctul respectiv se află poziţionat între două curbe de nivel, altitudinea lui se determină cu ajutorul regulei de trei simple astfel:

Fig. 7. Determinarea altitudinii punctelor pe hărţile topografice în curbe de nivel

1. în fig. 7 trebuie să aflăm altitudinea punctului A, care este situat între izohipsa de 210 m şi 215 m;

2. se măsoară în milimetri distanţa, pe aliniamentul pe care este situat punctul A, dintre izohipsa de 210 m şi 215m (16,3 mm în fig. 7), considerându-se că între cele două curbe de nivel altitudinea creşte constant;

3. am stabilit că pentru o distanţă măsurată pe hartă de 16,3 mm avem o scădere a altitudinii de 5 m (echidistanţa dintre cele două izohipse);

4. se măsoară în milimetri distanţa dintre curba de 215 m şi punctul A (10,9 mm);

5. dacă pentru o lungime pe hartă de 16,3 mm avem o diferenţă de nivel de 5 m, atunci pentru o lungime pe hartă de 10,9 mm avem o diferenţă de nivel X;

6. X = 10,9 ∗ 5 / 16,3 = 3,34 m; 7. deoarece altitudinea scade dinspre izohipsa de 215 m spre cea de 210 m va

trebui să scădem din 215 m, 3,34 m, pentru a afla altitudinea punctului A = 211,66 m;

6