Curtea de Apel BucureștiSectia Contencios Administrativ si FiscalDosar nr.______

Către

CURTEA DE APEL BUCUREȘTISECTIA CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL

Subsemnatul, ______, cetățean român, identificat prin cod numeric personal ______ și C.I. Seria __ nr.___, cu sediul procesual ales in _________, reclamant/recurentcontestator/revizuent în dosarul nr. _____,

Având în vedere considerentele expuse în preambului Cartei Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene: Prezenta cartă reafirmă, cu respectarea competențelor și sarcinilor Uniunii, precum și a principiului subsidiarității, drepturile care rezultă în principal din tradițiile constituționale și din obligațiile internaționale comune statelor membre, din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, din Cartele sociale adoptate de Uniune și de către Consiliul Europei, precum și din jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene și a Curții Europene a Drepturilor Omului. În acest context, carta va fi interpretată de către instanțele judecătorești ale Uniunii și ale statelor membre, acordând atenția cuvenită explicațiilor redactate sub autoritatea prezidiului Convenției care a elaborat carta și actualizate sub răspunderea prezidiului Convenției Europene

Formulez, în termen legal și vă comunic

RĂSPUNS COMUNla întâmpinările întimatelor-pârâte M.A.I., I.G.P.R. și

D.G.P.M.B.

 

I)

În temeiul principiului disponibilității și al contradictorialității, cu respect solicit instanței de judecată, să soluționați excepția lipsei dovezii calității de reprezentant pentru întimatele pârâte M.A.I., I.G.P.R. și D.G.P.M.B., pe care o argumentez cu următoarele motive:

În conformitate cu art. 219 alin.(1) NCPC: „Instanţa verifică identitatea părţilor, iar dacă ele sunt reprezentate ori asistate, verifică şi împuternicirea sau calitatea celor care le reprezintă ori le asistă.” În caz contrar, instanța aplică prevederile art. 82 alin.(1) NCPC: „(1) Când instanţa constată lipsa dovezii calităţii de reprezentant a celui care a acţionat în numele părţii, va da un termen scurt pentru acoperirea lipsurilor. Dacă acestea nu se acoperă, cererea va fi anulată.”

1

Pe cale de consecință, sub sancțiunea anulării întâmpinărilor, instanța de judecată ar trebui să oblige semnatarii întâmpinărilor (Tatu Viorel, Stoica Ionuț, Orlando Nicu, Jingan Eduard, Velicu Șerban) să facă dovada calității de reperzentant pentru pârâte prin depunerea actelor de numire în funcție (ordine de ministru, dispoziții), în conformitate cu prevederile art.82 alin.(1), art.1511 NCPC coroborate cu art.219 NCPC.

Având în vedere faptul că nici în fața instanței de fond și nici în prezenta cauză pârâții nu și-au îndeplinit obligațiile procesuale instituite de legiuitor prin depunerea la dosar, odată cu întâmpinarea, a actelor de numire în funcție pentru a-și dovedi calitatea de reprezentant, cu respect vă solicit să le decădeți pe pârâte din dreptul de a-și mai proba calitatea și să le anulați întâmpinările formulate și depuse în prezenta cauză de recurs.

Menționez că, anterior emiterii Deciziei C.C.R. nr.172/2016, numiții: Tatu Viorel, Stoica Ionuț, Oralndo Nicu, Jingan Eduard ocupau funcții administrative de „șef-polițist”. Ulterior Deciziei CCR nr.172/2016, prin norme infralegale clasificate (HG nr.0292/2011, OMAI nr.S/214/2015 în prezent abrogate de HG nr.0610/2017, OMAI S/I/2166/2017) aceștia au fost menținuți în funcțiile de conducere ocupate nicidecum nu au fost puși la dispoziție/destituiți și, ulterior (odată cu intrarea în vigoare a OUG nr.21/2016), să susțină un nou examen de concurs. Astfel, la umbra clasificării abuzive și ilegale, aceste persoane au fost menținute ilegal în M.A.I. și Poliție prin „împuterniciri” respectiv cu încălcarea art.147 Constituție.

În continuare, vă rog să observați că și la momentul actual, polițiștii sunt încadrați „în funcții ipotetice (conform HG nr.0610/2017)” nicidecum în funcții prevăzute de Lege (art.22 alin.(5)2 din Legea nr.360/2002 respectiv Legea nr.153/2017 privind salarizarea unitară a personalului bugetar. În fapt și în drept, legea pentru stabilirea funcțiilor polițiștilor ordonată imperativ de art.22 alin.(5) din legea nr.360/2002 nu a fost niciodată adoptată de Parlament și promulgată de Președintele României. Doar, începând cu anul 2009, legile unitare de salarizare pentru personalul bugetar nu au intrat niciodată în vigoare ci doar au fost prorogate termenele privind intrarea în vigoare a legilor unitare de salarizare (330/2009, 284 și 285/2010, 153/2017). Mai mult, legile unitare de salarizare nu stabilesc funcțiile polițiștilor ci oferă o marjă de apreciere. Iar funcțiile polițiștilor prevăzute în legile unitare de salarizare sunt identice cu cele ale militarilor ceea ce demonstrează, fără echivoc, că Poliția nu a fost demilitarizată decât la nivel declarative - politic.

Această discuție privind ”numirea în funcții ipotetice a polițiștilor” în fața instanței de judecată o consider pertinentă și utilă cauzei întrucât, potrivit art.3 lit.f) 3 din Legea nr.188/1999, legiuitorul a statuat stabilitatea în funcție a funcționarului public, tocmai pentru ca acesta să nu fie supus arbitrariului și abuzului din partea terților, politicienilor, dat fiind atribuțiile cu care funcționarul public este însărcinat în calitatea sa oficială. Până și Legea nr.360/2002 prevede 1 Articolul 151 Cererea formulată prin reprezentant(1) Când cererea este făcută prin mandatar, se va alătura procura în original sau în copie legalizată.(2) Avocatul și consilierul juridic vor depune împuternicirea lor, potrivit legii.(3) Reprezentantul legal va alătura o copie legalizată de pe înscrisul doveditor al calității sale.(4) Reprezentanții persoanelor juridice de drept privat vor depune, în copie, un extras din registrul public în care este menționată împuternicirea lor.(5) Organul de conducere sau, după caz, reprezentantul desemnat al unei asociații, societăți ori alte entități fără personalitate juridică, înființată potrivit legii, va anexa, în copie legalizată, extrasul din actul care atestă dreptul său de reprezentare în justiție.2 (5) Funcțiile și modul de salarizare ale polițiștilor se stabilesc prin lege, în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi.3 Articolul 3 Principiile care stau la baza exercitării funcției publice sunt: f) stabilitate în exercitarea funcției publice;

2

la art.66 alin.(1)4 stabilitatea în funcție. Ori, din moment ce polițiștii sunt numiți de M.A.I. „în funcții ipotetice”, este de domeniul evidenței că această garanție (stabilitatea în funcția publică) este utopică, inexistentă.

Iar dacă numirea în funcție a polițistului este utopică (ipotetică), este evident că și funcția de: inspector general al I.G.P.R., director general-polițist (inclusiv director general D.G.P.M.B.), director general adjunct D.G.P.M.B. șef serviciu-polițist, polițist-funcție de execuție etc. din M.A.I. și Poliție sunt utopice (ipotetice), inexistente.

În aceste condiții, funcțiile de polițist: a subsemnatului a semnatarilor întâmpinărilor, nu au existat niciodată. Pe cale de consecință, între subsemnatul și pârâți nu au existat niciodată relații de serviciu/de muncă întrucât funcțiile de poliție nu există (nu au fost niciodată înființate prin Lege). Acest considerent este susținut și de faptul că, de la dosarul cauzei lipsesc cu desăvârșire: dovada identității angajatorului subsemnatului (actul de numire în funcție al subsemnatului care, în opinia mea, nu a fost niciodată emis întrucât nu mi-a fost niciodată comunicat de pârâți – a se vedea și art.272 Codul Muncii), actul de înființare (ordin de ministru M.A.I.) al pârâtelor I.G.P.R. și D.G.P.M.B., RO.F.-ul D.G.P.M.B, Ordinul M.A.I. nr.600/2005.

Având în vedere și aceste considerente opinez că susnumiții au refuzat să își dovedească calitatea de reprezentant al pârâților: M.A.I., I.G.P.R., D.G.P.M.B. prin depunerea actelor administrative unilaterale la dosarul prezentei cauze, întrucât funcțiile acestora sunt utopice, inexistente… . Totodată, vă rog să observați că la conducerea pârâtei D.G.P.M.B. a revenit numitul Voicu Marius, persoană care a fost „plimbată” la I.G.P.R. și împuternicită în funcția de „adjunct al inspectorului general al I.G.P.R.” (în opinia mea, pentru a-i fi mușamalizate ilegalități precum ascunderea sub uniforma de polițist, în D.G.P.M.B., a doi infractori periculoși: un pedofil – Stan Eugen-, în prezent aflat în arestul Poliției Capitalei și cercetat de Parchetul General și un „polițist” – Constantin Iulian - care, după ce a fost condamnat de Curtea de Apel București-Secția penală a fost menținut în funcția de polițist în cadrul M.A.I.-D.G.P.M.B. timp de încă 2 ani, „fără știrea” pârâților).

Reiterez că instanța de fond nu a aplicat prevederile art.82 alin.(1) NCPC, din motive necunoscute subsemnatului, recurent în prezenta cauză.

Menționez că, în cauza 21606/3/2016, prin decizia nr.1517/15 martie 2018 (în prezent neredactată), Curtea de Apel București-Secția Contencios Administrativ și Fiscal a respins recursul D.G.P.M.B. și a menținut sentința TMB-SCAF nr.7235/16 decembrie 2016, atașată, (soluționată de același domn judecător Drăguțescu Mihai) unde, instanța a constatat nulitatea întâmpinării întimatei D.G.P.M.B. semnată de numiții: Voicu Marius, Jingan Eduard și Velicu Șerban ca urmare a publicării în Monitorul Oficial al României, partea I, a Deciziei CCR nr.172/2016 respectiv lipsa dovezii calității de consilier juridic de la dosarul cauzei pentru numitul Velicu Șerban, calitate ce se conferă exclusiv de organizația profesională a consilierilor juridici (UCCJR/OCJR) respectiv Ministerul Justiției.

Astfel că, în opinia mea, dl. judecător Drăguțescu Mihai a judecat „strâmb” în prezenta cauză lipsa dovezii calității de reprezentant respectiv dovada calității de reprezentant, din motive necunoscute subsemnatului: în cauza 21606/3/2016 mi-a admis excepția lipsei calității

4 Articolul 66(1) Stabilitatea polițistului la locul de muncă este garantată, în condițiile prezentei legi.(2) Raportul de serviciu al polițistului ia naștere o data cu acordarea primului grad profesional.

3

de reprezentant pentru D.G.P.M.B. și a anulat întâmpinarea acesteia (cu respectarea Deciziei 172/2016, Legii nr.514/2003, Statutului profesiei de consilier juridic publicat în M.O. nr.452/2014, art. 26 al Legii nr.51/1995) iar în prezenta cauză, nu - o vădită încălcare a: art.1245 Constituție art.16 și 47 din Legea nr.303/2004, art.78 din Legea nr.304/2004, în opinia mea.

Concuzionând asupra excepției lipsei dovezii calității de reprezentant, cu respect învederez instanța de judecată că:

a) potrivit art.13 alin.(1) lit.a) b) și e)9 din Legea nr.188/1999 funcția administrativă de conducere este distinctă de funcția de execuție „consilier juridic” prevăzută în cuprinsul art. 14 alin.(1)10 dn același act normativ.

Așadar, legiuitorul a distins între cele două categorii de funcții tocmai petru a se evita incompatibilitatea funcțiilor publice (de conducerere respectiv de execuție), cumulul ilegal de funcții/atribuții în sensul arătat de art.8011, art.94 alin.(1) și (2) lit.a)12 și art. 96 alin.(1)13 din Legea nr.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției.

5 ART. 124 Infaptuirea justitiei (1) Justitia se infaptuieste in numele legii. (2) Justitia este unica, impartiala si egala pentru toti. (3) Judecatorii sunt independenti si se supun numai legii.6 Articolul 1 Magistratura este activitatea judiciară desfășurată de judecători în scopul înfăptuirii justiției și de procurori în scopul apărării intereselor generale ale societății, a ordinii de drept, precum și a drepturilor și libertăților cetățenilor.7 Articolul 4 (1) Judecătorii și procurorii sunt obligați ca, prin întreaga lor activitate, să asigure supremația legii, să respecte drepturile și libertățile persoanelor, precum și egalitatea lor în fața legii și să asigure un tratament juridic nediscriminatoriu tuturor participanților la procedurile judiciare, indiferent de calitatea acestora, să respecte Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor și să participe la formarea profesională continua.(2) Judecătorii nu pot refuza să judece pe motiv că legea nu prevede, este neclară sau incompletă.8 Articolul 7 (1) Toate persoanele sunt egale în față legii, fără privilegii și fără discriminări.(2) Justiția se realizează în mod egal pentru toți, fără deosebire de rasa, naționalitate, origine etnică, limba, religie, sex, orientare sexuală, opinie, apartenența politică, avere, origine ori condiție socială sau de orice alte criterii discriminatorii.9 Articolul 13 (1) Categoria funcționarilor publici de conducere cuprinde persoanele numite în una dintre următoarele funcții publice: a) director general și director general adjunct din aparatul autorităților administrative autonome, al ministerelor și al celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale, precum și în funcțiile publice specifice asimilate acestora;b) director și director adjunct din aparatul autorităților administrative autonome, al ministerelor și al celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale, precum și în funcțiile publice specifice asimilate acestora; e) șef serviciu, precum și în funcțiile publice specifice asimilate acesteia;10 Articolul 14 (1) Sunt funcționari publici de execuție din clasa I persoanele numite în următoarele funcții publice generale: consilier, consilier juridic, auditor, expert, inspector, precum și în funcțiile publice specifice asimilate acestora.11 Articolul 80 Incompatibilitățile privind demnitățile publice și funcțiile publice sunt cele reglementate de Constituție, de legea aplicabilă autorității sau instituției publice în care persoanele ce exercită o demnitate publică sau o funcție publică își desfășoară activitatea, precum și de dispozițiile prezentului titlu.12 Articolul 94 (1) Calitatea de funcționar public este incompatibilă cu exercitarea oricărei alte funcții publice sau calități decât cea în care a fost numit, precum și cu funcțiile de demnitate publică. (2) Funcționarii publici nu pot deține alte funcții și nu pot desfășura alte activități, remunerate sau neremunerate, după cum urmează:a) în cadrul autorităților sau instituțiilor publice;13 Articolul 96 (1) Funcționarii publici, funcționarii publici parlamentari și funcționarii publici cu statut special pot exercita funcții sau activități în domeniul didactic, al cercetării științifice, al creației literar-artistice. Funcționarii publici, funcționarii publici parlamentari și funcționarii publici cu statut special pot exercita funcții în alte domenii de activitate din sectorul privat, care nu sunt în legătură directă sau indirectă cu atribuțiile exercitate ca funcționar public, funcționar public parlamentar sau funcționar public cu statut special, potrivit fișei postului.

4

b) atribuțiile polițistului sunt speciale în raport cu funcționarul public general de consilier juridic (Legea nr.514/2003 și art.5214 și 5415 din Statutul profesiei de consilier juridic, publicat cu modificări în M.O. nr.452/2014). Concret, potrivit art.1-316 din legea nr.360/2002, art.1,317 din OUG nr.104/2001 și art.1,218 din Legea nr.218/2002, polițistul este persoana înarmată, în uniformă, care apără și protejează: drepturile fundamentale ale cetățenilor, instituțiile statului, investighează fapte de natură penală și constată contravenții (art.26 alin.(1) din Legea nr.218/2002, cap.IV din OUG nr.104/2001, Codul de procedură penală, Legea nr.364/2004) pe când consilierul juridic (indiferent că este angajat în sectorul public sau în sectorul privat) apără doar acele interese legitime ale angajatorului, acordă aviz pentru legalite, reprezintă doar acele interse legitime și numai ale angajatorului în fața: instanțelor de judecată, unităților de parchet, instituții, autorități, societăți comerciale, terți.

Mai mult, art. 17 alin.(1)19 din OUG nr.30/2007 și art.29 alin.(1)20 din legea nr.218/2002 prevăd că polițiștii sunt distincți: de funcționarii publici, militari și personalul contractual, tocmai pentru a se diferenția atribuțiile polițistului de cele ale: militarului, funcționarului public, personalului contractual aspect care conduce la o diferență salarială, stabilirea primelor, pensiei de serviciu exclusiv prin prisma atribuțiilor și a pericolelor la care polițistul este supus în exercitarea acelor atribuții prevăzute de legiuitor în cuprinsul art.26 alin.(1) din legea nr.218/2002 și cap.IV din OUG nr.104/2001. Altfel, s-ar ajunge în situația (cu titlu de exemplu): toți angajații Administrației Prezidențiale să beneficieze de salarizarea președintelui României doar pentru că sunt angajați în această instituție, toți angajații instanțelor/parchetelor să beneficieze de salarizarea judecătorilor doar pentru că sunt angajați în cadrul instanței/unității de parchet ș.a.m.d. Cu toate acestea, în M.A.I. și Poliție „nu contează ce faci (ce atribuții 14 Articolul 52 Consilierului juridic, funcţionar public, îi sunt aplicabile şi beneficiază şi de prevederile legii funcţionarului public.15 Articolul 54 Exercitarea activităţilor specifice profesiei de consilier juridic: consultanţă, asistenţă, reprezentare juridică, avizare pentru legalitate şi contrasemnare de acte juridice de către persoane neautorizate prin nerespectarea condiţiilor prevăzute de lege şi de prezentul statut reprezintă exercitare fără drept a profesiei de consilier juridic şi se sancţionează conform legii penale.16 Articolul 1(1) Polițistul este funcționar public civil, cu statut special, înarmat, ce poartă, de regulă, uniformă și exercită atribuțiile stabilite pentru Poliția Română prin lege, ca instituție specializată a statului.(2) Exercitarea profesiei de polițist implică, prin natura sa, îndatoriri și riscuri deosebite.(3) Statutul special este conferit de îndatoririle și riscurile deosebite, de portul de armă și de celelalte diferențieri prevăzute în prezentul statut.Articolul 2(1) Polițistul este investit cu exercițiul autorității publice, pe timpul și în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor și îndatoririlor de serviciu, în limitele competențelor stabilite prin lege.(2) Autoritatea funcției nu poate fi exercitată în interes personal.Articolul 3Polițistul își desfășoară activitatea profesională în interesul și în sprijinul persoanei, comunității și instituțiilor statului, exclusiv pe baza și în executarea legii, cu respectarea principiilor imparțialității, nediscriminării, proporționalității și gradualității.17 Articolul 1Poliţia de Frontieră Română face parte din Ministerul Administraţiei şi Internelor şi este instituţia specializată a statului care exercită atribuţiile ce îi revin cu privire la supravegherea şi controlul trecerii frontierei de stat, prevenirea şi combaterea migraţiei ilegale şi a faptelor specifice criminalităţii transfrontaliere săvârşite în zona de competenţă, respectarea regimului juridic al frontierei de stat, paşapoartelor şi străinilor, asigurarea intereselor statului român pe Dunărea interioară, inclusiv braţul Măcin şi canalul Sulina situate în afara zonei de frontieră, în zona contiguă şi în zona economică exclusivă, respectarea ordinii şi liniştii publice în zona de competenţă, în condiţiile legii. Articolul 3(1) Activitatea Poliţiei de Frontieră Române constituie serviciu public şi se desfăşoară în interesul persoanei, al comunităţii şi în sprijinul instituţiilor statului, exclusiv pe baza şi în executarea legii.(2) În toate acţiunile pe care le desfăşoară în zona de competenţă personalul Poliţiei de Frontieră Române are obligaţia să prevină şi să combată stările de pericol la adresa României, determinate de criminalitatea transfrontalieră şi de migraţia ilegală.18 Articolul 1 Poliţia Română face parte din Ministerul Afacerilor Interne şi este instituţia specializată a statului, care exercită atribuţii privind apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei, a proprietăţii private şi publice, prevenirea şi descoperirea infracţiunilor, respectarea ordinii şi liniştii publice, în condiţiile legii.Articolul 2Activitatea Poliţiei Române constituie serviciu public specializat şi se realizează în interesul persoanei, al comunităţii, precum şi în sprijinul instituţiilor statului, exclusiv pe baza şi în executarea legii.19 Articolul 17 (1) Personalul Ministerului Afacerilor Interne*) se compune din: funcţionari publici, poliţişti - funcţionari publici cu statut special, cadre militare în activitate, personal contractual, precum şi soldaţi şi gradaţi voluntari.20 Articolul 29 (1) Personalul Poliţiei Române se compune din poliţişti, alţi funcţionari publici şi personal contractual.

5

îndeplinești) atâta timp cât ești polițist: personal de curățenie-polițist, secretar-polițist, psiholog-polițist, medic-polițist, consilier juridic – polițist ș.a.m.d.”, lipsa avizelor instituțiiilor/entităților (Colegiul Psihologilor, UCCJR/OCJR) în conformitate cu prevederile Legii nr.200/2004 privind recunoaşterea diplomelor şi calificărilor profesionale pentru profesiile reglementate din România, regimul incompatibilităților, cumulului ilegal de atribuții nefiind un impediment (a se observa și art.25821, art.30022, art.34823 Cod Penal).

Totodată, trebuie remarcat și faptul că în structurile suport ale M.A.I. (juridic, medical, financiar-contabil, resurse-umane, psihologic, administrativ-logistic) se regăsesc atât polițiști cât și personal contractual respectiv funcționari publici care desfășoară aceleași atribuții (medical, psihologic, juridic, resurse umane, financiar-contabil etc.).

Iar legiuitorul a instituit în cuprinsul art.45 alin.(1) lit.i)24 din Legea nr.360/2002 interdicția polițistului de a exercita orice alte atribuții publice cu excepția celor stabilite prin: cap.IV din OUG nr.104/2001, art.26 alin.(1) din Legea nr.218/2002 și Codul de Procedură Penală respectiv: educație, cultură, artă, astfel cum, același legiuitor a instituit în cuprinsul art.1025 al Legii nr.514/2003 și art.1926 din Statutul profesiei de consilier juridic incompatibilitățile pentru persoana avizată care exercită/dorește să exercite atribuțiile consilierului juridic.

c) Potrivit art.271 alin.(1) coroborat cu art.1782728 CPC legiuitorul a instituit că înscrisul întocmit și însușit de o persoană aflată în incompatibiltate este nul, fiind astfel decăzută persoana vizată din dreptul de a mai participa în proces dat fiind prevederile art.36 29, art.176 21 Articolul 258 Uzurparea de calități oficiale(1) Folosirea fără drept a unei calități oficiale care implică exercițiul autorității de stat, însoțită sau urmată de îndeplinirea vreunui act legat de acea calitate, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.(2) Cu aceeași pedeapsă se sancționează fapta funcționarului public care continuă să exercite o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, după ce a pierdut acest drept conform legii.(3) Dacă faptele prevăzute în alin. (1) sau alin. (2) au fost săvârșite de o persoană care poartă, fără drept, uniforme sau semne distinctive ale unei autorități publice, pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani.22 Articolul 300 Uzurparea funcțieiFapta funcționarului public care, în timpul serviciului, îndeplinește un act ce nu intră în atribuțiile sale, dacă prin aceasta s-a produs una dintre urmările prevăzute în art. 297, se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă.23 Articolul 348 Exercitarea fără drept a unei profesii sau activitățiExercitarea, fără drept, a unei profesii sau activități pentru care legea cere autorizație ori exercitarea acestora în alte condiții decât cele legale, dacă legea specială prevede că săvârșirea unor astfel de fapte se sancționează potrivit legii penale, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.24 Articolul 45 (1) Polițistului îi este interzis: i) să dețină orice altă funcție publică sau privată pentru care este retribuit, cu excepția funcțiilor didactice din cadrul instituțiilor de învățământ, a activităților de cercetare științifică și creație literar-artistică.25 Articolul 10 Exercitarea profesiei de consilier juridic este incompatibila cu:a) calitatea de avocat;b) activităţile care lezeaza demnitatea şi independenta profesiei de consilier juridic sau bunele moravuri;c) orice alta profesie autorizata sau salarizata în tara sau în strainatate;d) functia şi activitatea de administrator sau lichidator în cadrul procedurilor de reorganizare şi lichidare judiciara;e) activitatea publicistica salarizata;f) alte incompatibilităţi prevăzute de lege sau rezultate din conflict de interese, în condiţiile legii.26 Articolul 19 Exercitarea profesiei de consilier juridic este incompatibilă cu:a) calitatea de avocat;b) activităţile care lezează demnitatea şi independenţa profesiei de consilier juridic sau bunele moravuri;c) alte profesii autorizate sau salarizate;d) funcţia şi activitatea de administrator sau de lichidator în cadrul procedurilor de reorganizare şi lichidare judiciară;e) activitatea publicistică salarizată;f) alte incompatibilităţi prevăzute de lege sau rezultate din situaţia de conflict de interese, în condiţiile legii.27 Articolul 178 Invocarea nulității(1) Nulitatea absolută poate fi invocată de orice parte din proces, de judecător sau, după caz, de procuror, în orice stare a judecății cauzei, dacă legea nu prevede altfel.28 Articolul 271 Nulitatea și conversiunea înscrisului autentic(1) Înscrisul autentic întocmit fără respectarea formelor prevăzute pentru încheierea sa valabilă ori de o persoană incompatibilă, necompetentă sau cu depășirea competenței este lovit de nulitate absolută, dacă legea nu dispune altfel.29 Articolul 36 Calitatea procesualăCalitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății. Existența sau inexistența drepturilor și a obligațiilor afirmate constituie o

6

pct.-ele 1, 2 și 630 și art.17931 CPC. Așadar, prin ascunderea față de instanță și subsemnatul a: actelor administrative unilaterale respectiv a eventualelor mandate (sau, mai grav, inexistența acestora), semntarii întâmpinărilor (Tatu Viorel, Stoica Ionuț, Orlando Nicu, Jingan Eduard, Voicu Marius, Velicu Șerban, Marin Lucian, Dinu Raluca) au urmărit să mențină ascuns faptul că sunt persoane necompetente, polițiști fără funcții („agenți ai statului numiți în funcții ipotetice”, inexistente) pentru ca instanța de judecată să nu facă aplicarea prevederilor art.4 alin.(1)-(3) 32 din Legea nr.554/2004 .

Având în vedere și considerentele mai-sus prezentate, apreciez că excepția lipsei dovezii calității de reprezentant pentru pârâți este întemeiată, evidențiidu-se rea-credința și rea-voința procesuală a acestora în prezenta cauză, sens în care respectuos vă solicit să:

- decădeți pârâtele din dreptul de a-și mai proba calitatea de reprezentant;- anulați întâmpinările înregistrate sub nr.: 447021/C-RL/10 aprilie 2018 (I.G.P.R.),

147843/S3/AS din 30 martie 2018 (M.A.I.) și 313821/20 martie 2018 (D.G.P.M.B.).

II.

În ceea ce privește excepția nulității cererii de recurs invocată de întimata-pârâtă M.A.I., cu respect vă solicit doamna/domnule președinte să o respingeți ca inadmisibilă, având în vedere faptul că cererea subsemnatului de recurs cuprinde, detaliat, fiecare punct al art. 488 C.P.C. pe care a fost întemeiată (5, 6 și 8), iar instanța de control a admis cererea de recurs a subsemnatului în conformitate cu prevederile art.49333 CPC și a Deciziei Curții

chestiune de fond.30 Articolul 176 Nulitatea necondiționatăNulitatea nu este condiționată de existența unei vătămări în cazul încălcării dispozițiilor legale referitoare la:1. capacitatea procesuală;2. reprezentarea procesuală; 6. alte cerințe legale extrinseci actului de procedură, dacă legea nu dispune altfel.31 Articolul 179 Efectele nulității(1) Actul de procedură nul sau anulabil este desființat, în tot sau în parte, de la data îndeplinirii lui.(2) Dacă este cazul, instanța dispune refacerea actului de procedură, cu respectarea tuturor condițiilor de validitate.(3) Desființarea unui act de procedură atrage și desființarea actelor de procedură următoare, dacă acestea nu pot avea o existență de sine stătătoare.(4) Nulitatea unui act de procedură nu împiedică faptul ca acesta să producă alte efecte juridice decât cele care decurg din natura lui proprie.32 Articolul 4 Excepția de nelegalitate(1) Legalitatea unui act administrativ cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate.(2) Instanța învestită cu fondul litigiului și în fața căreia a fost invocată excepția de nelegalitate, constatând că de actul administrativ cu caracter individual depinde soluționarea litigiului pe fond, este competentă să se pronunțe asupra excepției, fie printr-o încheiere interlocutorie, fie prin hotărârea pe care o va pronunța în cauză. În situația în care instanța se pronunță asupra excepției de nelegalitate prin încheiere interlocutorie, aceasta poate fi atacată odată cu fondul.(3) În cazul în care a constatat nelegalitatea actului administrativ cu caracter individual, instanța în fața căreia a fost invocată excepția de nelegalitate va soluționa cauza, fără a ține seama de actul a cărui nelegalitate a fost constatată.33 Articolul 493 Procedura de filtrare a recursurilor(1) Când recursul este de competența Înaltei Curți de Casație și Justiție, președintele instanței sau președintele de secție ori, după caz, persoana desemnată de aceștia, primind dosarul de la instanța a cărei hotărâre se atacă, va lua, prin rezoluție, măsuri pentru stabilirea aleatorie a unui complet format din 3 judecători, care va decide asupra admisibilității în principiu a recursului. Dispozițiile art. 475 alin. (3) sunt aplicabile.(2) Pe baza recursului, întâmpinării, a răspunsului la întâmpinare și a înscrisurilor noi, președintele completului va întocmi un raport asupra admisibilității în principiu a recursului sau va desemna un alt membru al completului ori magistratul-asistent în acest scop. Raportul trebuie întocmit în cel mult 30 de zile de la repartizarea dosarului. Raportorul nu devine incompatibil. (3) Raportul va verifica dacă recursul îndeplinește cerințele de formă prevăzute sub sancțiunea nulității, dacă motivele invocate se încadrează în cele prevăzute la art. 488, dacă există motive de ordine publică ce pot fi invocate în condițiile art. 489 alin. (3) ori dacă este vădit nefondat. De asemenea, va arăta, dacă este cazul, jurisprudența Curții Constituționale, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a Curții Europene a Drepturilor Omului și a Curții de Justiție a Uniunii Europene, precum și poziția doctrinei în problemele de drept vizând dezlegarea dată prin hotărârea atacată.(4) După analiza raportului în completul de filtru, acesta se comunică de îndată părților, care pot formula în scris un punct de vedere asupra raportului, în termen de 10 zile de la

7

Constituționale a României nr.839 din 8 decembrie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 493 alin. (5)-(7) din Codul de procedură civilă34 publicată în  Monitorul Oficial nr.69 din 1 februarie 2016.

În susținerea respingerii ca inadmisibile a excepției nulității cererii de recurs introduse de subsemnatul în prezenta cauză ce a fost invocată de compartimentul juridic al M.A.I. prin numitul Tatu Viorel (persoană a cărei calitate procesuală nu a fost dovedită în prezenta cauză, un terț), cu respect vă învederez doamna/domnule președinte că, în susținerea considerentelor Curții de la Strasbourg, atât Curtea Constituțională a României cât și Înalta Curte de casație și Justiție s-au pronunțat în sensul respingerii anulării cererii de recurs a reclamantului tocmai pentru ca reclamantul să aibe dreptul la judecarea fondului cauzei, la dezbaterea fondului în fața instanței de judecată, iar instanța de judecată să poată cerceta și soluționa, pe fond, cauza, astfel:

1. Prin Decizia nr. 462 din 17 septembrie 2014 referitor la excepţia de neconstituţionalitate a dispozițiilor art.13 alin.(2) teza a doua, art.83 alin.(3) şi art.486 alin.(3) din Codul de procedură civil (para 53), citez: „[...] Totuşi, Curtea de la Strasbourg a subliniat că o interpretare strictă a regulilor procedurale îl poate priva pe reclamant de dreptul de

comunicare. În lipsa dovezii de comunicare a raportului și înainte de expirarea unui termen de 30 de zile de la comunicare, completul nu va putea trece la examinarea recursului, potrivit alin. (5) și (6).(5) În cazul în care completul este în unanimitate de acord că recursul nu îndeplinește cerințele de formă, că motivele de casare invocate și dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute la art. 488, anulează sau, după caz, respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunțată, fără citarea părților, care nu este supusă niciunei căi de atac. Decizia se comunică părților. Notă  Prin DECIZIA CURȚII CONSTITUȚIONALE nr. 839 din 8 decembrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 69 din 1 februarie 2016, s-a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 493 alin. (5) din Codul de procedură civilă, constatându-se că sintagma "sau că recursul este vădit nefondat" din cuprinsul acestuia este neconstituțională. Conform art. 147 alin. (1) din CONSTITUȚIA ROMÂNIEI republicată în MONITORUL OFICIAL nr. 767 din 31 octombrie 2003 dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept. Prin urmare, în intervalul 1 februarie 2016-17 martie 2016, sintagma "sau că recursul este vădit nefondat" din cuprinsul art. 493 alin. (5) din Codul de procedură civilă, a fost suspendată de drept, încetându-și efectele juridice începând cu data de 18 martie 2016, întrucât legiuitorul nu a intervenit pentru modificarea prevederilor atacate.(6) Dacă raportul apreciază că recursul este admisibil și toți membrii sunt de acord, iar problema de drept care se pune în recurs nu este controversată sau face obiectul unei jurisprudențe constante a Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul se poate pronunța asupra fondului recursului, fără citarea părților, printr-o decizie definitivă, care se comunică părților. În soluționarea recursului instanța va ține seama de punctele de vedere ale părților formulate potrivit alin. (4).(7) În cazul în care recursul nu poate fi soluționat potrivit alin. (5) sau (6), completul va pronunța, fără citarea părților, o încheiere de admitere în principiu a recursului și va fixa termenul de judecată pe fond a recursului, cu citarea părților.34 22. Caracterul "vădit nefondat" al recursului nu îndrituieşte legiuitorul să plaseze un aspect ce ţine de fondul căii de atac într-o etapă procesuală anterioară în care nu se analizează şi nu se soluţionează fondul cauzei. Includerea soluţiei de respingere a recursului ca vădit nefondat, în etapa admisibilităţii în principiu a recursului, eludează finalitatea şi raţiunea acestei etape (în acest sens este, mutatis mutandis, şi Decizia nr. 591 din 1 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 861 din 19 noiembrie 2015).23. Pentru aceste motive, Curtea reţine că sintagma "sau că recursul este vădit nefondat" din cuprinsul art. 493 alin. (5) din Codul de procedură civilă este neconstituţională, deoarece respingerea recursului pentru motivul că acesta este vădit nefondat obligă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la examinarea fondului cauzei, iar aceasta poate avea loc numai în faza judecării pe fond a recursului, care se face potrivit art. 493 alin. (6) sau art. 494 din Codul de procedură civilă, situaţie în care cauza este trimisă în vederea judecării în fond a recursului. În aceste condiţii, examinarea fondului recursului se va face cu respectarea tuturor garanţiilor procesuale specifice accesului liber la justiţie, dreptului la un proces echitabil şi dreptului la apărare, incluzând citarea părţilor şi participarea procurorului, când este cazul. 29. Având în vedere că prin prezenta decizie Curtea urmează să constate neconstituţionalitatea sintagmei "sau că recursul este vădit nefondat" din cuprinsul alin. (5) al art. 493 din Codul de procedură civilă, iar în ipoteza alin. (6) trebuie îndeplinite, cumulativ, toate cerinţele prevăzute de text, inclusiv aceea prevăzută de art. 490 alin. (2) teza finală din Codul de procedură civilă, Curtea reţine că dispoziţiile alin. (7) al art. 493 din Codul de procedură civilă nu cuprind niciun viciu de neconstituţionalitate, judecata pe fond a recursului urmând a se face cu respectarea garanţiilor de contradictorialitate şi oralitate ce caracterizează dreptul la un proces echitabil.

8

acces la justiţie. Acest drept poate fi afectat atunci când regulile încetează să mai servească principiului securităţii juridice şi unei bune administrări a justiţiei, formând un fel de barieră ce îl împiedică pe justiţiabil să supună cazul său pe fond de către o curte competentă (Hotărârea din 5 decembrie 2013, pronunţată în Cauza Omerović împotriva Croaţiei, nr.2, paragraf 39).”

2. Prin Decizia Decizia nr. 485/2015 referitoare la admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 alin. (2) teza a doua, art. 84 alin. (2) şi art. 486 alin. (3) din Codul de procedură civilă Curtea a mai reţinut că dispoziţiile legale criticate au afectat şi dreptul la apărare din perspectiva intimatului ca o consecinţă a exercitării dreptului de acces liber la justiţie realizat de recurent, însă dispoziţiile legale criticate încalcă art. 24 din Constituţie, garanţie a dreptului la un proces echitabil şi din perspectiva recurentului, din moment ce această dispoziţie constituţională nu vizează doar apărarea în procesul desfăşurat în faţa primei instanţe de judecată, ci şi dreptul de apărare prin exercitarea căilor legale de atac împotriva unor constatări de fapt sau de drept ori unor soluţii adoptate de o instanţă de judecată care sunt considerate greşite de către una sau alta din părţile din proces.

3. Decizia ÎCCJ –secția Civilă nr. 1061 din 14 mai 2016, citez: „Încheierea de admitere în principiu de către completul de filtru în cuprinsul căreia se regăseşte aprecierea întrunirii exigenţelor de legalitate a recursului cercetate în procedura de filtrare are caracter interlocutoriu, în sensul art. 235 NCPC, astfel încât nu este posibilă reevaluarea vreunui aspect cu ocazia soluţionării pe fond a recursului. Întrucât, în cauză, completul de filtru a pronunţat o încheiere de admitere în principiu, prin care a constatat şi faptul că motivele de casare invocate se încadrează în cazurile din art. 488 NCPC, fixând termen în şedinţă publică pe temeiul art. 493 alin. (7), excepţia nulităţii recursului invocată de către întimata – reclamantă prin întâmpinare tocmai în considerarea neîntrunirii cazurilor din art. 488 nu poate fi reiterată în şedinţă publică, motiv pentru care Înalta Curte o va respinge.”

Față de cele prezentate, cu respect vă solicit doamna/domnule președinte și onorată instanță de recurs să respingeți excepția nulității cererii de recurs invocată de compartimentul juridic al M.A.I. ca inadmisibilă.

III.

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive arătate de instanța de fond în cuprinsul sentinței criticate și menținută de pârâtele M.A.I. și I.G.P.R. prin întâmpinări în prezenta cauză de recurs, le apreciez ca vădit nefondate și, pe cale de consecință, să le respingeți, din următoarele considerente:

1. regulamentul de organizare și funcționare al pârâtei IGPR este semnat/aprobat de pârâta MAI iar regulamentul de organizare și funcționare al pârâtei DGPMB este semnat/aprobat de către IGPR ceea ce demonstrează, fără echivoc, că pârâtele IGPR și

9

M.A.I. au calitate procesuală pasivă în prezenta cauză dat fiind prevederile art. 16 alin.(2) 35 din Legea nr.218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române;

2. potrivit art.3 alin.(1) lit.c) din OUG nr.30/200736 pârâta M.A.I. este cea care emite proiecte de norme infralegale (ordine, instrucțiuni). Odată semnate de către ministrul de resort, acestea devin acte normative. Însăși compartimentul juridic al M.A.I. are ca și atribuții principale evidența actelor normative nepublicate emise de ministrul Afacerilor Interne, în conformitate cu prevederile art.8 alin.(4) lit.a)37 din OMAI nr.100/2011 pentru aprobarea Regulamentului de Organizare și Funcționare al Direcției Generale Juridice din M.A.I.

Ori, din moment ce la dosarul cauzei este inexistentă norma invocată ca și „temei legal”/„temei de drept” de instanța de fond, OMAI nr.600/2005, singura în ale cărei evidențe s-ar fi putut afla fiind cele ale întimatei M.A.I. (și care a refuzat să îl depună la dosarul cauzei pentru ca și subsemnatul să iau la cunoștință despre acesta și să îmi formulez apărările – implicit, întimatele: I.G.P.R. și D.G.P.M.B. au refuzat să îl depună la dosarul cauzei pe considerentul că acest ordin s-ar afla în posesia M.A.I.), este de domeniul evidenței că întimata M.A.I. are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză de recurs. Ori, se naște întrebarea firească: „din moment ce Ordinul M.A.I. nr.600/2005 nu a fost dovedit instanței de fond prin depunerea acestuia în materialitatea lui la dosarul cauzei în conformtiate cu prevederile art.249-252 alin.(1) și (2)38 CPC și ale art.27239 Codul Muncii, în baza cărei probe s-a pronuțat instanța că OMAI nr.600/2005 ar fi existent? Doar în baza unor alegații ale întimatelor?”

2. Potrivit art.1040 din Legea nr.218/2002, singura persoană recunoscută și indicată de legiuitor ca emitent de dispoziții în aplicarea Legii (a se vedea și Legea nr.24/2000) personalului din subordine, este inspectorul general al I.G.P.R. Legea nr.360/2002 (așa cum am arătat și în cererea de sesizare a Curții Constituționale, atașată la cererea de recurs) nu

35 Articolul 16(1) Atribuţiile şi structura organizatorică ale Inspectoratului General al Poliţiei Române, Direcţiei generale de poliţie a municipiului Bucureşti şi inspectoratelor de poliţie judeţene se stabilesc prin regulamente de organizare şi funcţionare.(2) Regulamentul de organizare şi funcţionare a Inspectoratului General al Poliţiei Române se aprobă de ministrul afacerilor interne, iar cele ale unităţilor teritoriale, de către inspectorul general al Inspectoratului General al Poliţiei Române.

36 Articolul 3 (1) Ministerul Afacerilor Interne îndeplineşte următoarele atribuţii principale: c) alte atribuţii:1. elaborează, avizează şi ţine evidenţa proiectelor de acte normative care privesc activitatea ministerului, a unităţilor din structura sa, a autorităţilor administraţiei publice locale şi le susţine în faţa Guvernului şi a Parlamentului.37 Articolul 8 (4) Pe linie de evidenţă a actelor normative, direcţia generală are următoarele atribuţii principale:a) ţine evidenţa actelor normative nepublicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, comunicate ministerului, a ordinelor şi instrucţiunilor ministrului afacerilor interne, cu excepţia celor de personal sau din domeniul organizatoric, a acordurilor colective şi a contractelor colective de muncă încheiate la nivelul ministerului, precum şi a proiectelor de acte normative elaborate sau avizate de minister;38 Articolul 249Sarcina probeiCel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege.Articolul 250Obiectul probei și mijloacele de probăDovada unui act juridic sau a unui fapt se poate face prin înscrisuri, martori, prezumții, mărturisirea uneia dintre părți, făcută din proprie inițiativă sau obținută la interogatoriu, prin expertiză, prin mijloacele materiale de probă, prin cercetarea la fața locului sau prin orice alte mijloace prevăzute de lege.Articolul 251Lipsa îndatoririi de a probaNimeni nu este ținut de a proba ceea ce instanța este ținută să ia cunoștință din oficiu.Articolul 252Obligativitatea cunoașterii din oficiu(1) Instanța de judecată trebuie să ia cunoștință din oficiu de dreptul în vigoare în România.(2) Textele care nu sunt publicate în Monitorul Oficial al României sau într-o altă modalitate anume prevăzută de lege, convențiile, tratatele și acordurile internaționale aplicabile în România, care nu sunt integrate într-un text de lege, precum și dreptul internațional cutumiar trebuie dovedite de partea interesată.39 Articolul 272Sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfăţişare.40 Articolul 10În aplicarea legii inspectorul general al Inspectoratului General al Poliţiei Române emite dispoziţii obligatorii pentru personalul din subordine, la elaborarea cărora consultă Corpul Naţional al Poliţiştilor şi Consiliul.

10

indică cu claritate care sunt „alți/ceilalți șefi polițiști” care au dreptul de a emite dispoziții, așa cum nu definește nici: unitatea, structura de poliție, orice persoană din Poliția Română respectiv M.A.I. considerându-se în drept să emită „dispoziții în executarea Legii”, inclusiv să se erijeze în „angajator al subalternului”, oricare ar fi acela.

Având în vedere că excepția de neconstituionalitate atașată la cererea de recurs vizează cele două entități (M.A.I. și I.G.P.R.) dar și considerentele mai sus exprimate, respectuos solicit instanței de judecată să respingă excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de întimații: M.A.I. și I.G.P.R. și admisă de TMB-SCAF, ca nefondată.

IV.

În ceea ce privește întâmpinarea formulată de întimata D.G.P.M.B. cu respect vă solicit să o respingeți ca vădit nefondată întrucât simplele afirmații cum că subsemnatul „aș fi putut lua la cunoștință de OMAI nr.600/2005 din alte dosare aflate pe rolul instanțelor de judecată” (fără a specifica, măcar, care dosare) respectiv că OMAI nr.600/2005 „s-a afla în biblioteci secrete unde polițiștii l-ar putea consulta” sunt lipsite de fundament juridic, absurde și nu pot fi reținute de instanța de judecată ca și probe, conform art.249-25041 CPC. Dreptul se publică tocmai pentru a se aduce la cunoștința publică, destinatarilor săi, aceștia urmând să își ajusteze comportamentul conform dreptului, publicitatea fiind forma minimă de garantare pentru aducerea de către autorități la cunoștința cetățenilor a Legii (dreptului) tocmai pentru ca aceștia să nu fie supuși arbitrariului, abuzurilor respective să poată contesta în fața unei instanțe de judecată norma care consideră că i-a afectat unul sau mai multe drepturi fundamentale (precum dreptul la un proces echitabil, dreptul la viață privată, dreptul la liberă exprimare) consacrat de Convenția EDO încă din preambulul acesteia.

Totodată, cu respect vă adresez rugămintea să aveți în vedere considerentele Curții de la Strasbourg expuse în Hotărârea din 6 octombrie 2015 în Cauza Coniac împotriva României (Cererea nr. 4.941/12) Strasbourg definitivă la data de 1 februarie 201642 privind obligativitatea instanțelor naționale de a examina o cauză în fapt și în drept și pe baza probelor depuse personal de partea sancționată, uzitând instanța de toate pârghiile legale pentru respectarea

41 Articolul 249 Sarcina probeiCel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege. Articolul 250 Obiectul probei și mijloacele de probă Dovada unui act juridic sau a unui fapt se poate face prin înscrisuri, martori, prezumții, mărturisirea uneia dintre părți, făcută din proprie inițiativă sau obținută la interogatoriu, prin expertiză, prin mijloacele materiale de probă, prin cercetarea la fața locului sau prin orice alte mijloace prevăzute de lege.42 58. De asemenea, în cazul în care o instanţă de recurs trebuie să examineze o cauză în fapt şi în drept, precum şi să evalueze în ansamblu problema vinovăţiei sau nevinovăţiei reclamantului, aceasta nu poate, din motive ce ţin de caracterul echitabil procesului, să soluţioneze corespunzător chestiunile respective fără o examinare nemijlocită a probelor prezentate de inculpat personal, care susţine că nu a săvârşit fapta pretinsă a fi infracţiune (a se vedea Ekbatani împotriva Suediei, 26 mai 1988, pct. 32, seria A nr. 134; Lacadena Calero împotriva Spaniei, nr. 23.002/07, pct. 36, 22 noiembrie 2011; şi Văduva împotriva României, nr. 27.781/06, pct. 37, 25 februarie 2014). 61. Cu toate acestea, înalta Curte nu a folosit aceste posibilităţi şi, în schimb, a judecat cauza pe baza probelor prezentate procurorului şi instanţelor de fond şi de apel, în lipsa reclamantului. Neascultarea inculpatului personal este şi mai incompatibilă cu cerinţele unui proces echitabil în circumstanţele specifice ale prezentei cauze, în care instanţa de recurs a făcut o examinare a elementului subiectiv al presupusei infracţiuni, şi anume intenţia reclamantului de a săvârşi infracţiunea. în această privinţă, Curtea constată că reclamantul a fost achitat într-un alt proces penal având ca obiect o infracţiune similară de înşelăciune, şi anume emiterea de cecuri fără a avea fonduri suficiente în conturile bancare, pe motiv că nu a acţionat cu intenţia directă de a obţine un folos necuvenit pentru sine (a se vedea supra, pct. 25).

11

prezumției de nevinovăție și a unui proces echitabil. Or, prin decizia nr.258/201743 (para.37 și 38), Curtea Constituțională a statuat ca normele nepublicate invocate de părți să fie administrate de instanță ca și probatoriu, revenind exclusiv instanței de judecată ordinare să se pronunțe asupra existenței/inexistenței normei nepublicate, aspect eludat de instanța de fond în prezenta cauză.

Totodată, trebuie observat că, prin deciziile CCR nr.172 și 244/2016, Curtea și-a susținut jurisprudența anterioară: deciziile nr.392/2014 și 637/2015 în privința neconstituționalității textelor din Legea nr. 360/2002 care transferă obligația legiuitorului către un membru al Guvernului în ceea ce privește: nașterea, modificarea, suspendarea și/sau încearea raporturilor de serviciu prin norme infralegale (ordine/instrucțiuni/dispoziții de ministru de resort), mai ales în condițiile în care acestea nu sunt publicate (inaccesibile și inopozabile).

Mai mult, art.2744 C.D.F.U.E. instituie cu precizie obligativitatea angajatorului de a-și informa angajații, drept consacrat de legiuitorul român în cuprinsul art.39 alin.(1) lit.h)45 și art.40 alin.(2) lit.a)46 Codul Muncii. Totodată, dreptul meu la informații de interes personal (precum comunicarea de către pârâți a dispoziției nr.2556/2015 și OMAI nr.600/2005) este consacrat de art.31 alin.(2)47 Constituție. Ori, dacă pentru polițist legiuitorul a instituit în cuprinsul art. 448 și 549 ale Legii nr.360/2002 necesitatea respectării „dispozițiilor legale ale șefilor ierarhici” respectiv șefii ierarhici să se asigure că polițistul a înțeles dispoziția legală, în

43 37. Referitor la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 252 alin. (2) teza întâi din Codul de procedură civilă, formulată din perspectiva neconstituționalității acestora, în măsura în care permit administrarea ca probă în proces a ordinelor ministrului afacerilor interne, ordine sancționate cu inexistența prin raportare la dispozițiile art. 100 și art. 108 alin. (4) din Legea fundamentală, Curtea reține că aceasta este neîntemeiată. Astfel, textele constituționale de referință statuează cu privire la sancțiunea inexistenței decretelor emise de Președintele României, respectiv la sancțiunea inexistenței hotărârilor și ordonanțelor adoptate de Guvern, sancțiune ce intervine în cazul nepublicării acestora în Monitorul Oficial al României. Curtea reține că sancțiunea inexistenței actului administrativ intervine atunci când acesta este lipsit de un element de fapt, indispensabil conform naturii sale. Curtea reține însă că, în cauză, actele cărora ar trebui să li se aplice sancțiunea inexistenței sunt ordine nepublicate ale ministrului afacerilor interne, iar nu decretele emise de Președintele României sau hotărârile și ordonanțele adoptate de Guvern, la care fac referire art. 100 și art. 108 alin. (4) din Legea fundamentală.38. Referitor la încălcarea cerințelor de claritate, precizie și previzibilitate a legii, respectiv a art. 1 alin. (5) din Constituție, Curtea observă că motivarea autorului excepției privește neconstituționalitatea interpretării tezei întâi a art. 252 alin. (2) din Codul de procedură civilă, în sensul că aceasta ar permite părților interesate să probeze cu înscrisuri, în fața judecătorului, acele norme sustrase de la publicare de către emitent, respectiv ordinele afectate de inexistență. Curtea reține că depunerea la dosarul cauzei, în materialitatea lor, a ordinelor nepublicate de către autoritatea interesată, obligație ce derivă din textul de lege criticat, are doar semnificația administrării unei probe. Aprecierea probelor se face ulterior, în temeiul art. 264 din Codul de procedură civilă, potrivit căruia instanța va examina probele administrate, pe fiecare în parte și pe toate în ansamblul lor, în vederea stabilirii existenței sau inexistenței faptelor pentru a căror dovedire acestea au fost încuviințate. Totodată, Curtea constată că pronunțarea asupra excepției inexistenței ordinelor este o etapă ulterioară celei a administrării și aprecierii probelor, excepția inexistenței putând fi supusă aprecierii exclusive a instanței care judecă cauza, iar nu celei a Curții Constituționale care, așa cum s-a reținut la paragraful 36, se pronunță numai asupra constituționalității legilor și ordonanțelor.44 Articolul 27 Dreptul lucrătorilor la informare și la consultare în cadrul întreprinderii Lucrătorilor sau reprezentanților acestora li se garantează, la nivelurile corespunzătoare, informarea și consultarea în timp util, în cazurile și în condițiile prevăzute de dreptul Uniunii și de legislațiile și practicile naționale.45 Articolul 39 (1) Salariatul are, în principal, următoarele drepturi: h) dreptul la informare şi consultare;46 Articolul 40 (2) Angajatorului îi revin, în principal, următoarele obligaţii:a) să informeze salariaţii asupra condiţiilor de muncă şi asupra elementelor care privesc desfăşurarea relaţiilor de muncă;47 ART. 31 Dreptul la informatie (2) Autoritatile publice, potrivit competentelor ce le revin, sunt obligate sa asigure informarea corecta a cetatenilor asupra treburilor publice si asupra problemelor de interes personal.48 Articolul 4(1) Polițistul este obligat să respecte drepturile și libertățile fundamentale ale omului, Constituția și legile tarii, jurământul de credința față de România, prevederile regulamentelor de serviciu și să îndeplinească ordinele și dispozițiile legale ale șefilor ierarhici privind activitatea sa profesională.(2) Polițistul răspunde, în condițiile legii, pentru modul în care își executa atribuțiile de serviciu.49 Articolul 5Șefii ierarhici din cadrul Poliției Române răspund pentru legalitatea dispozițiilor date subordonaților. Ei sunt obligați să verifice dacă acestea au fost transmise și înțelese corect și să controleze modul de îndeplinire a lor.

12

lipsa dispoziției (în prezenta cauză, Ordinul MAI nr.600/2005, regulamentul de organizare al D.G.P.M.B.), despre care „dispoziții legale” vorbesc instanța de fond și întimații? Cele inexistente? Cele nedovedite nici chiar în cazul unui proces?

Însuși legiuitorul român a instituit prin Legea nr.571/2004 privind protecţia personalului din autorităţile publice, instituţiile publice şi din alte unităţi care semnalează încălcări ale legii publiciatea cercetărilor disciplinare intentate de instituțiile și autoritățile statului avertizorilor publici. Ori, în prezenta cauză, pârâții au menținut față de subsemnatul și instanța de fond Ordinul MAI nr.600/2005, Regulamentul de organizare și funcționare al DGPMB și IGPR respectiv tocmai pentru a le „legitima”, în opinia mea, acțiunile ascunse și ilegale.

În atare condiții, cum poate respecta polițistul: art.6 lit.a)50 și art.2251 din H.G. nr.991/2005 pentru aprobarea Codului de etică şi deontologie al poliţistului, publicată în  Monitorul Oficial nr.813 din 7 septembrie 2005? Din moment ce nu îi sunt comunicate dispozițiile legale ale șefilor ierarhici/normele interne nepublicate (nu are cunoștință nici măcar despre existența acestora), cum?, unde? și ce? poate contesta polițistul în conformitate cu prevederile art.2352 din HG nr.991/2005?

Reiterez și faptul că Dispoziția nr.2556/2015 mi-a fost comunicată de întimata DGPMB abia în luna februarie 2016, odată cu întâmpinarea, prin mijlocirea instanței de fond iar în data de 15 aprilie 2016 am fost destituit din M.A.I. și Poliție ca urmare a multitudinii de cercetări disciplinare declanșate obsesiv de pârâți (7 cercetări disciplinare), cu singurul scop de a mă înlătura din M.A.I. și Poliție pentru a nu mai intra în posesia de informații care să le folosesc în activitatea mea sindicală și de avertizor public (Legea nr.571/2004).

Astfel că prin lipsirea subsemnatului de existența, în materialitatea Dispoziției nr.2556/2015, regulamentului de organizare al DGPMB și a OMAI nr.600/2005 (norme inaccesibile, inopozabile, imprevizibile, inexistente la dosarul prezentei cauze) – a se vedea și Decizia CCR nr.513/2017 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 37 alin. (1) și (2) din Legea securității și sănătății în muncă nr. 319/2006 și art. 349 alin. (1) din Codul penal53 prin care Curtea își reiterează jurisprudența în sensul că textul de Lege trebuie 50 Articolul 6 Principii generalePrincipiile care guvernează conduita profesională a poliţistului sunt următoarele: a) legalitatea - în exercitarea atribuţiilor sale poliţistul este obligat să respecte legea, precum şi drepturile şi libertăţile constituţionale ale persoanelor;51 Articolul 22 Legalitatea acţiunilor Poliţistul are obligaţia de a verifica sistematic şi de a asigura legalitatea acţiunilor sale, înaintea şi în timpul desfăşurării acestora, atât din perspectiva respectării legislaţiei naţionale, cât şi a documentelor internaţionale la care România este parte.52 Articolul 23 Răspunderea poliţiştilor (1) Poliţistul răspunde personal pentru acţiunile, inacţiunile şi omisiunile sale, în condiţiile legii. El are datoria să se abţină de la executarea ordinelor şi misiunilor vădit ilegale, având obligaţia de a-şi informa de îndată şefii despre aceasta, pe cale ierarhică, atât verbal, cât şi prin raport scris.(2) Abţinerea de la executarea ordinelor şi misiunilor în condiţiile alin. (1) nu atrage răspunderea disciplinară a poliţistului.(3) Poliţistul care deţine o funcţie de conducere răspunde pentru dispoziţiile date subordonaţilor în temeiul autorităţii pe care o exercită potrivit prevederilor legale.(4) Prin modul de organizare a relaţiilor ierarhice în cadrul poliţiei se asigură posibilitatea identificării superiorului responsabil de acţiunile sau inacţiunile poliţistului în exercitarea atribuţiilor profesionale.(5) Măsurile disciplinare se stabilesc şi se aplică numai după efectuarea cercetării prealabile. În cazurile în care prin aplicarea sancţiunilor disciplinare se dispune amânarea promovării în grade profesionale sau funcţii superioare ori se aduce atingere raporturilor de serviciu ale poliţistului, cercetarea prealabilă este urmată în mod obligatoriu de consultarea consiliilor de disciplină special constituite.53 33. Totodată, înțelesul sintagmei „consecințe deosebite” nu poate fi dedus nici pe cale de interpretare a legii. Dacă în art.37 alin.(1) din Legea nr.319/2006 se ocrotesc relațiile sociale privind securitatea și sănătatea muncii, a căror nesocotire, prin neluarea măsurilor legale, este incriminată dacă se creează un pericol grav și iminent de producere a unui accident muncă sau de îmbolnăvire profesională, în art.37 alin.(2) din aceeași lege se ocrotesc aceleași relații sociale, a căror nesocotire, prin neluarea măsurilor legale, este incriminată dacă s-au produs consecințe deosebite. Or, prin punerea în antiteză a celor două urmări imediate nu se poate desprinde cu ușurință ce presupune o „consecință deosebită” față de „pericol grav și iminent de producere a unui accident muncă sau de îmbolnăvire profesională”. Plecând de la aceste premise, Curtea constată că legiuitorul utilizează în reglementarea scopului de ocrotire a relațiilor sociale privind securitatea și sănătatea muncii o sintagmă, respectiv „consecințe deosebite” despre care, pe lângă absența unei definiții în chiar cuprinsul legii, nici doctrina și

13

să fie précis, să nu lase loc la interpretări și abuzuri ale autorităților), dreptul meu la contestare în fața întimaților, în conformitate cu prevederile art. 2254 și 2355 din HG nr.991/2005 respectiv dreptul meu la: un proces echitabil, apărare în prezenta cauză (consacrate de art.21 și 24 Constituție) au fost utopii, subsemnatul fiind în prezent destituit din M.A.I. și Poliția Română (Dosar nr.37313/3/2016 deschis la TMB-SCAF). A se vedea, în acest sens și Decizia CEDO 12.01.2016, cererile conexe 43519/07, 43524/07 şi 45247/07 Milojević şi alţii c. Serbiei (atașată) unde, Curtea își reiterează jurisprudența în ceea ce privește necesitatea previzibilității și predictibilității textului Legii, respectiv necesitatea respectării deciziilor Curții Constituționale ale Serbiei care au sancționat textele de Lege imprevizibile, imprecise, care lăsau loc arbitrariului și abuzurilor... ceea ce, în prezenta cauză, nu s-a întâmplat în fața instanței de fond.

Iar prin Decizia 363/2015 7 mai 2015 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.6 din Legea nr.241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale publicată în Monitorul Oficial nr.495 din 06.07.201556, Curtea și-a reiterat poziția cu privire la

nici jurisprudența în materie nu au dezvoltat noțiunii criticate un înțeles consacrat care să constituie un reper obiectiv în funcție de care să poată fi apreciat conținutul acestei (a se vedea Decizia nr.744 din 13 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.102 din 6 februarie 2017, paragrafele 36 și 37). 34. În jurisprudența sa, Curtea Constituțională a stabilit că trăsătura esențială a statului de drept o constituie supremația Constituției și obligativitatea respectării legii (a se vedea, în acest sens, Decizia nr.232 din 5 iulie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.727 din 15 noiembrie 2001, Decizia nr.234 din 5 iulie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.558 din 7 septembrie 2001, sau Decizia nr.53 din 25 ianuarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.90 din 3 februarie 2011) și că „Statul de drept asigură supremația Constituției, corelarea tuturor legilor și tuturor actelor normative cu aceasta” (Decizia nr.22 din 27 ianuarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.233 din 17 martie 2004), ceea ce înseamnă că acesta „implică, prioritar, respectarea legii, iar statul democratic este prin excelență un stat în care se manifestă domnia legii” (Decizia nr.13 din 9 februarie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.178 din 26 aprilie 1999) 36. Cu privire la principiul legalității incriminării și pedepsei, „nullum crimen sine lege, nulla poena sine lege”, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, în jurisprudența sa, că garanțiile consacrate de art.7 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale reprezintă o componentă esențială a supremației legii și ocupă un loc primordial în cadrul sistemului de protecție a drepturilor omului. Așa cum rezultă din obiectul și scopul său, art.7 paragraful 1 trebuie interpretat și aplicat în așa fel încât să se asigure o protecție efectivă împotriva urmăririlor și a condamnărilor penale arbitrare. Noțiunea de „drept” utilizată în art.7 paragraful 1, ce corespunde celei de „lege” din cuprinsul altor articole din Convenție, înglobează atât prevederile legale, cât și practica judiciară și presupune cerințe calitative, îndeosebi cele cu privire la accesibilitate și previzibilitate. Aceste cerințe calitative trebuie întrunite atât în ceea ce privește definiția unei infracțiuni, cât și cu privire la pedeapsa aplicabilă. Curtea de la Strasbourg consideră că este îndeplinită cerința ca legea să definească în mod clar infracțiunile și pedepsele atunci când un justițiabil are posibilitatea de a cunoaște, din însuși textul normei juridice pertinente, la nevoie cu ajutorul interpretării date acesteia de către instanțe și, dacă este cazul, în urma obținerii unei asistențe juridice adecvate, care sunt actele și omisiunile ce pot angaja răspunderea sa penală și care este pedeapsa aplicabilă. În acest sens sunt, de exemplu, Hotărârea din 24 mai 2007, pronunțată în Cauza Dragotoniu și Militari-Pidhorni împotriva României, paragrafele 33 și 34, Hotărârea din 24 ianuarie 2012, pronunțată în Cauza Mihai Toma împotriva României, paragraful 26, și Hotărârea din 21 octombrie 2013, pronunțată în Cauza Del Rio Prada împotriva Spaniei, paragrafele 77, 79 și 91.54 Articolul 22 Legalitatea acţiunilor Poliţistul are obligaţia de a verifica sistematic şi de a asigura legalitatea acţiunilor sale, înaintea şi în timpul desfăşurării acestora, atât din perspectiva respectării legislaţiei naţionale, cât şi a documentelor internaţionale la care România este parte.55 Articolul 23Răspunderea poliţiştilor(1) Poliţistul răspunde personal pentru acţiunile, inacţiunile şi omisiunile sale, în condiţiile legii. El are datoria să se abţină de la executarea ordinelor şi misiunilor vădit ilegale, având obligaţia de a-şi informa de îndată şefii despre aceasta, pe cale ierarhică, atât verbal, cât şi prin raport scris.(2) Abţinerea de la executarea ordinelor şi misiunilor în condiţiile alin. (1) nu atrage răspunderea disciplinară a poliţistului.(3) Poliţistul care deţine o funcţie de conducere răspunde pentru dispoziţiile date subordonaţilor în temeiul autorităţii pe care o exercită potrivit prevederilor legale.(4) Prin modul de organizare a relaţiilor ierarhice în cadrul poliţiei se asigură posibilitatea identificării superiorului responsabil de acţiunile sau inacţiunile poliţistului în exercitarea atribuţiilor profesionale.(5) Măsurile disciplinare se stabilesc şi se aplică numai după efectuarea cercetării prealabile. În cazurile în care prin aplicarea sancţiunilor disciplinare se dispune amânarea promovării în grade profesionale sau funcţii superioare ori se aduce atingere raporturilor de serviciu ale poliţistului, cercetarea prealabilă este urmată în mod obligatoriu de consultarea consiliilor de disciplină special constituite.56 15. În ceea ce privește incriminarea unei fapte, Curtea, în jurisprudența sa, a statuat că dispozițiile legale incriminatoare constituie o expresie a prevederilor art.23 alin.(12) din Constituție, potrivit cărora „Nicio pedeapsă nu poate fi stabilită sau

14

necesitatea predictibilității, previzibilității fluenței textului de Lege tocmai pentru ca autoritățile și instituțiile publice să nu comită abuzuri asupra cetățenilor țării, iar cetățenii să își poată însuși dreptul publicat. Ori, în prezenta cauză, nu s-a făcut dovada dinunui drept (OMAI nr.600/2005, ROF DGPMB, ordin înființare IGPR și DGPMB, actul de numire în funcție al subsemnatului de către angajator)… concret, prezenta cauză s-a judecat „în orb” de către instanța de fond, elementele esențiale ale presupusului raport de serviciu, „dispozițiile interne relevante”, „dispozițiile legale ale șefilor” fiind inexistente.

Ca drept dovadă a superficialității d-lui judecător Drăguțescu Mihai din cadrul TMB-SCAF în prezenta cauză, acesta nu a ținut cont de ultima frază din dispoziția D.G.P.M.B. nr.2556/2015, citez: „Cercetarea prealabila va fi finalizată în conformitate cu prevederile Legii nr.81/2015 pentru modificarea și completarea Legii nr.360/2002 privind Statutul politistului”, normă inaplicabilă la data emiterii dispoziției nr.2556/27 mai 2015 dat fiind faptul că normele de aplicare ale Legii nr.81/2015 nu erau emise (art.62^857 din Legea nr.81/2015 publicată în M.O. nr.266/21 aprilie 2015). Concret, cum putea emite pârâta D.G.P.M.B. și directorul general al D.G.P.M.B. o dispoziție în condițiile în care norma de aplicare a Legii nr.81/2015 (hotărârea de guvern nu era emisă)? Cum de nu a remarcat instanța de fond că HG nr.725 din 2 septembrie 2015 pentru stabilirea normelor de aplicare a cap. IV din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, referitoare la acordarea recompenselor şi răspunderea disciplinară a poliţiştilor publicată în  Monitorul Oficial nr. 690 din 11 septembrie 2015 a fost

aplicată decât în condițiile și în temeiul legii”, precum și a celor ale art.73 alin.(3) lit.h), care reglementează competența legiuitorului de a stabili infracțiunile, pedepsele și regimul executării acestora. În temeiul dispozițiilor constituționale menționate, legiuitorul este liber să aprecieze atât pericolul social în funcție de care urmează să stabilească natura juridică a faptei incriminate, cât și condițiile răspunderii juridice pentru acea faptă (Decizia nr.1.205 din 20 septembrie 2011, precitată). Astfel, dacă prevederile art.73 alin.(3) lit.h) din Constituție indică autoritatea competentă să reglementeze infracțiunile — Parlamentul, respectiv Guvernul pe calea delegării legislative constituționale, relațiile sociale reglementate, procedura și majoritatea de vot necesare incriminării, dispozițiile art.23 alin.(12) din Constituție implică exigența ca infracțiunile și pedepsele să fie stabilite numai printr-un act normativ cu forță de lege — „în temeiul legii”, iar prin trimiterea la „condițiile legii” trebuie realizată coroborarea cu art.1 alin.(5) din Constituție care consacră principiul legalității și care impune obligația ca normele adoptate să fie precise, clare și previzibile. 16. În acest context, Curtea observă că orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiții calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de precis și clar pentru a putea fi aplicat (a se vedea, în acest sens, spre exemplu, Decizia nr.189 din 2 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.307 din 5 aprilie 2006, Decizia nr.903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.584 din 17 august 2010, sau Decizia nr.26 din 18 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.116 din 15 februarie 2012). În același sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că legea trebuie, într-adevăr, să fie accesibilă justițiabilului și previzibilă în ceea ce privește efectele sale. Pentru ca legea să satisfacă cerința de previzibilitate, ea trebuie să precizeze cu suficientă claritate întinderea și modalitățile de exercitare a puterii de apreciere a autorităților în domeniul respectiv, ținând cont de scopul legitim urmărit, pentru a oferi persoanei o protecție adecvată împotriva arbitrariului (a se vedea Hotărârea din 4 mai 2000, pronunțată în Cauza Rotaru împotriva României, paragraful 52, și Hotărârea din 25 ianuarie 2007, pronunțată în Cauza Sissanis împotriva României, paragraful 66). 17. De aceea, o lege îndeplinește condițiile calitative impuse atât de Constituție, cât și de Convenție, numai dacă norma este enunțată cu suficientă precizie pentru a permite cetățeanului să își adapteze conduita în funcție de aceasta, astfel încât, apelând la nevoie la consiliere de specialitate în materie, el să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, față de circumstanțele speței, consecințele care ar putea rezulta dintr-o anumită faptă și să își corecteze conduita. 19. Totodată, Curtea constată că, potrivit art.8 alin.(4) teza întâi din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.260 din data de 21 aprilie 2010 „textul legislativ trebuie să fie formulat clar, fluent și inteligibil, fără dificultăți sintactice și pasaje obscure sau echivoce”, iar potrivit art.36 alin.(1) din aceeași lege, „actele normative trebuie redactate întrun limbaj și stil juridic specific normativ, concis, sobru, clar și precis, care să excludă orice echivoc, cu respectarea strictă a regulilor gramaticale și de ortografie”. 20. Așadar, față de cele menționate mai sus, Curtea constată că dispozițiile art.23 alin.(12) din Constituție impun garanția reglementării prin lege a incriminării faptelor și stabilirea sancțiunii corespunzătoare și, în mod implicit, obligația în sarcina legiuitorului de a adopta legi care să respecte cerințele de calitate ale acestora, care se circumscriu principiului legalității prevăzut la art.1 alin.(5) din Constituție.57 Articolul 62^8Normele de aplicare a prevederilor prezentului capitol, referitoare la recompense și răspunderea disciplinară, se stabilesc prin hotărâre a Guvernului

15

emisă cu depășirea termenului de 30 de zile instituit de legiuitor prin art. 55 alin.(2)58 din Legea nr.24/2000? Cum de nu a observat/a omis dl. judecător Drăguțescu Mihai că HG nr.725/2015 nu era emisă la data de 25 mai 2015 (data dispoziției DGPMB nr.2556)? În opinia mea, aceste aspecte au fost eludate/omise instanța de fond, evidențiind (în opinia mea) superficialitate.

Arăt că, prin ascunderea, de către pârâți, a: Dispoziției nr.2556/2015, Ordinului M.A.I. nr.600/2005 respectiv a R.O.F.-ului D.G.P.M.B. în prezenta cauză de cercetare disciplinară respectiv dosar aflat pe rolul instanței de judecată, mi-a fost îngrădit dreptul la informare și, implicit, la apărare respectiv dreptul la un proces echitabil, într-un termen rezonabil, drepturi încălcate și sancționate de Curtea de la Strasbourg în cauza ADRIAN CONSTANTIN vs. ROMANIA – Schimbarea incadrarii juridice a faptelor in etapa deliberarii/ dupa inchiderea dezbaterilor este contrara cerintelor Art. 6.3.a (dreptul la informare cu privire la natura acuzatiei) si Art. 6.3.b (dreptul de a dispune de timpul necesar pregatirii apararii), chiar si atunci cand aceasta opereaza aparent in favoarea inculpatului (din abuz in serviciu, in neglijenta in serviciu). Incalcarea dreptului la un proces echitabil59.

Un alt aspect relevant cu privire la nelegalitatea Dispoziției D.G.P.M.B. nr.2556/2015 este evidențiat de faptul că aceasta și nici citația emisă (de funcționarul D.G.P.M.B. ofițer însărcinat cu cercetarea prealabilă, (în fapt, niciun înscris emis de pârâți în prezenta cauză) nu conține garantarea dreptului meu la apărare în sensul arătat de art.24 Constituție în sensul indicării avocatului sau, măcar, la faptul că „am dreptul la un apărător-polițist” în conformitate cu prevederile art.58^360 din Legea nr.360/2002, aspect reținut și de Curtea Constituțională a României în Decizia nr.653 din 17 octombrie 2017 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 22 alin. (7), art. 57 lit. b), art. 59 alin. (7), art. 61 alin. (1), art. 62 alin. (2) și ale art. 78 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, în redactarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr.81/2015 pentru modificarea și completarea Legii nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, precum și pentru modificarea art. 7 alin. (2) din Legea nr. 364/2004 privind organizarea și funcționarea poliției judiciare publicată în Monitorul Oficial nr.002 din 18 decembrie 201761, în sensul că polițistul, pe toată durata 58 Articolul 55 (2) În cazul în care, pentru punerea în aplicare a unui act normativ, sunt prevăzute norme de aplicare, în cuprinsul acestuia se va stabili termenul de elaborare a acestora şi data intrării lor în vigoare, care să nu depăşească, de regulă, 30 de zile de la data intrării în vigoare a actului normativ.59 18. Curtea reaminteste ca echitatea unei proceduri se apreciaza in raport cu ansamblul acesteia.Dispozitiile Art. 6.3 exprima necesitatea acordarii unei atentii deosebite notificarii 'acuzatiei' aduse persoanei in cauza. Actul sesizarii joaca un rol determinant in urmarirea penala: dupa notificare, persoana trimisa in judecata este oficial instiintata in scris cu privire la temeiul legal si factual al acuzatiilor care i se aduc. Art. 6.3 lit. a) ii recunoaste acuzatului dreptul de a fi informat nu doar cu privire la cauza acuzatiei, adica la faptele materiale de care este acuzat si pe care se bazeaza acuzatia, dar si incadrarea juridica a faptelor, si aceasta in mod detaliat (Pelissier si Sassi vs. Franta, Marea Camera, nr. 25444/94, par. 51, CEDO 1999-II). 19. Sfera de aplicare a acestei dispozitii trebuie apreciata, in special, in lumina celui mai general drept la un proces echitabil garantat la Art. 6.1 din Conventie. In materie penala, o informare precisa si completa cu privire la acuzatiile aduse unui acuzat, si deci cu privire la incadrarea juridica pe care instanta o poate retine impotriva sa, este o conditie esentiala a echitatii procedurii. Dispozitiile Art. 6.3 lit. a) nu impun nicio forma deosebita de informare a acuzatului cu privire la natura si cauza acuzatiei care i se aduce. In sfarsit, exista o legatura intre lit. a) si b) de la Art. 6.3, iar dreptul de a fi informat cu privire la natura si cauza acuzatiei trebuie analizat in lumina dreptului acuzatului de a-si pregati apararea (Pelissier si Sassi, citata anterior, par. 52-54). 27.   Avand in vedere toate aceste elemente, Curtea considera ca s-a adus o atingere dreptului reclamantului de a fi informat in mod detaliat cu privire la natura si cauza acuzatiei aduse impotriva sa, precum si dreptului sau de a dispune de timpul si facilitatile necesare pregatirii apararii sale.60 Articolul 58^3 (4) Polițistul cercetat are dreptul să fie asistat, la cerere, de un alt polițist, ales de către acesta sau desemnat de organizația sindicală ori de Corp, cu respectarea prevederilor legale referitoare la protecția informațiilor clasificate. Neîndeplinirea condițiilor privind accesul la informații clasificate ori neprezentarea polițistului ales/desemnat nu constituie motiv de amânare a procedurii cercetării disciplinare.61 28. Raportând cele statuate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului la cauza de față și analizând ansamblul sancțiunilor disciplinare ce pot fi aplicate polițistului, Curtea observă că măsurile care pot afecta dreptul de a practica profesia sunt amânarea promovării în grade profesionale sau funcții superioare, pe o perioadă de la 1 la 3 ani, trecerea într-o funcție

16

cercetării disciplinării, are dreptul fundamental la apărare prin mijlocirea unui avocat… nicidecum a unui „alt polițist” care, la rândul lui, poate fi hărțuit de șefii ierarhici prin cercetări discipinare multiple, sancțiuni etc. pentru simplul faptul că apără un alt polițist „care deranjează” așa cum s-a întâmplat în cazul subsemnatului: cercetări disciplinare multiple pentru activitatea mea sindicală și de avertizor public extrem de activă care a deranjat și continuă să deranjeze corupția și persoanele certate cu Legea din M.A.I. și Poliție (atașez doar câteva din sutele de articole de presă pertinente care îmi evidențiază activitatea sindicală, de avertizor public prin care am deranjat și continui prin activitățile mele sindicale și jurnalistice să deranjez sistemul putred și corupt din M.A.I. și Poliție).

În susținere, arăt și Decizia CCR nr.244/2017 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.145 din Codul de procedură penală62 și opinia d-lui

inferioară până la cel mult nivelul de bază al gradului profesional deținut și destituirea din poliție. Însă, faptul că în fața consiliilor de disciplină polițistul are dreptul doar de a fi asistat de un alt polițist, ales de către acesta sau desemnat de Corp, și nu de un avocat ales determină încălcarea dreptului la apărare în procedura desfășurată în fața unui organism profesional.29. Or, art. 24 alin. (1) din Constituție stabilește că „Dreptul la apărare este garantat“. În absența oricărei circumstanțieri, norma fundamentală invocată are aplicabilitate și în afara sferei judiciare, așadar, inclusiv în cadrul procedurii disciplinare. Prin urmare, dreptul la apărare conține numeroase prerogative, iar una dintre acestea este, incontestabil, posibilitatea persoanei de a beneficia de asistență juridică, în condițiile reglementate prin legislația aplicabilă acestei forme de activitate juridică.30. Față de cele menționate, instanța de contencios constituțional observă că în materia răspunderii disciplinare a polițiștilor, contrar jurisprudenței dezvoltate de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, legiuitorul român nu a adoptat o reglementare care să asigure respectarea dreptului la apărare al polițistului cercetat disciplinar. 31. Cu titlu de exemplu, Curtea observă că, în funcție de categoria socio-profesională vizată, legiuitorul, în cadrul procedurii disciplinare, a reglementat dreptul la apărare, după cum urmează:– Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011, cu modificările și completările ulterioare, prevede, la art. 251 alin. (4), că, în cursul cercetării disciplinare prealabile, salariatul are dreptul să formuleze și să susțină toate apărările în favoarea sa și să ofere persoanei împuternicite să realizeze cercetarea toate probele și motivațiile pe care le consideră necesare, precum și dreptul să fie asistat, la cererea sa, de către un avocat sau de către un reprezentant al sindicatului al cărui membru este;– Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 628 din 1 septembrie 2012, prevede, la art. 49 alin. (1), că, în procedura disciplinară în fața secțiilor Consiliului Superior al Magistraturii, citarea judecătorului sau a procurorului împotriva căruia se exercită acțiunea disciplinară și a Inspecției Judiciare ori, după caz, a ministrului justiției, președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție sau a procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este obligatorie. Judecătorul sau procurorul poate fi reprezentat de un alt judecător ori procuror sau poate fi asistat ori reprezentat de un avocat;– Hotărârea Guvernului nr. 1.344/2007 privind normele de organizare și funcționare a comisiilor de disciplină, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 768 din data de 13 noiembrie 2007, prevede, la art. 30 alin. (4), că funcționarul public a cărui faptă a fost sesizată poate participa la cercetarea administrativă personal sau poate fi asistat ori reprezentat de avocați, în condițiile prevăzute de lege;– Statutul profesiei de avocat din 3 decembrie 2011, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 898 din data de 19 decembrie 2011, prevede, la art. 284 alin. (1), că în fața instanței disciplinare avocatul se va înfățișa personal și în cursul ședințelor avocatul poate fi asistat de un alt avocat;– Regulamentul de aplicare a Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătorești, aprobat prin Ordinul ministrului justiției nr. 210/2001, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 64 din 6 februarie 2001, prevede, la art. 69 alin. (1), că executorul judecătoresc împotriva căruia a fost promovată acțiunea disciplinară are dreptul să cunoască toate actele dosarului, să solicite probe în apărare și să fie asistat de un avocat.32. Având în vedere cele referite, Curtea constată că dispozițiile de lege criticate, potrivit cărora în fața consiliilor de disciplină polițistul are dreptul de a fi asistat doar de un alt polițist, ales de către acesta sau desemnat de Corp, încalcă dreptul de a fi asistat de un avocat în cadrul procedurii disciplinare, ca parte a dreptului la apărare, prevăzut de art. 24 alin. (1) din Constituție.62 51. Astfel, Curtea reține că, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, o ingerință în dreptul la viața privată și de familie nu contravine prevederilor articolului 8 doar dacă „este prevăzută de lege”, urmărește unul sau mai multe scopuri legitime prevăzute în paragraful 2 al articolului și dacă este „necesară într-o societate democratică” pentru atingerea acelui scop (Hotărârea din 24 august 1998, pronunțată în Cauza Lambert împotriva Franței, par.22). Totodată, Curtea observă că, potrivit jurisprudenței sale, pentru ca restrângerea unui drept să poată fi justificată, trebuie întrunite, în mod cumulativ, cerințele expres prevăzute de art.53 din Constituție, și anume: să fie prevăzută prin lege; să se impună restrângerea sa; să se circumscrie motivelor expres prevăzute de textul constituțional, și anume pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav; să fie necesară într-o societate democratică; să fie proporțională cu situația care a determinat-o; să fie aplicată în mod nediscriminatoriu; să nu aducă atingere existenței dreptului sau a libertății (Decizia nr.874 din 25 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.433 din 28 iunie 2010). […]Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că, pentru a fi necesară într-o societate democratică,

17

judecător CAB-SCAF, Marius-Cristian Ispas, citez: Dacă nu se demonstrează caracterul de act normativ clasificat, atunci Ghidul Solicitantului trebuie publicat în Monitorul Oficial, în caz contrar nu poate fi considerat în vigoare la data acordării finanțării. Publicarea ulterioară a Ghidului Solicitantului nu acoperă sancțiunea inexistenței sale la data acordării finanțării. În plus, neexistând în mod valabil în ordinea juridică, nu poate fi invocat drept temei juridic pentru procese-verbale, corecții financiare și acte administrative de recuperare a sumelor acordate. Or, în prezenta cauză, instanța de fond s-a pronunțat în lipsa „normei” 600/2005 și a Regulamentului de Organizare și Funcționare al D.G.P.M.B., invocate ca și temei legal de pârâți ca și norme ce asigură „competența directorului D.G.P.M.B. de a emite dispoziții obligatorii”.

Prin Decizia nr.51/201663 Curtea Constituțională a României și-a reiterat poziția și a susținut cu vehemență necesitatea respectării condiției esențiale de previzibilitate și predicitibilitate a Legii… mai ales că presupusa „normă” (OMAI nr. 600/2005) nu a fost dovedită în prezenta cauză.

În cauza Văduva contra România64 Curtea de la Strasbourg a statuat că a fost încălcat art. 6.1 CEDO prin îngrădirea dreptului la apărare chiar de către cei chemați să aplice Legea.

În hotărârea din 9 mai 2017 în cauza Poropat împotriva Sloveniei (cererea nr. 21668/12), Curtea Europeană a Drepturilor Omului, cu unanimitate, a constatat, că fost încălcat art. 6.1 și 3 (d) din Convenție65.

ingerința în dreptul la viață privată al unei persoane trebuie să se bucure de garanții adecvate și eficiente împotriva abuzurilor, concretizate în proceduri destinate controlului adoptării și aplicării măsurii restrictive cu scopul de a limita ingerința care rezultă din legislația incriminată la ceea ce este necesar într-o societate democratică (Hotărârea din 3 februarie 2015, pronunțată în Cauza Pruteanu împotriva României, par.48 și 50).63 42. Cu privire la aceleaşi cerinţe de calitate a legii, garanţie a principiului legalităţii, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin Hotărârile din 5 ianuarie 2000, 4 mai 2000, 25 ianuarie 2007 şi 24 mai 2007, pronunţate în cauzele Beyeler împotriva Italiei (par.109), Rotaru împotriva României (par.52), Sissanis împotriva României (par.66), şi Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României (par.34) a reţinut obligativitatea asigurării acestor standarde de calitate a legii drept garanţie a principiului legalităţii, prevăzut la art.7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Astfel, prin Hotărârea pronunţată în cauza Sissanis împotriva României (par.66), instanţa europeană a reţinut că sintagma „prevăzută de lege“ impune ca măsura incriminată să aibă un temei în dreptul intern, însă vizează, de asemenea, calitatea legii în cauză: aceasta trebuie, într-adevăr, să fie accesibilă justiţiabilului şi previzibilă în ceea ce priveşte efectele sale. S-a reţinut, totodată, că, pentru ca legea să satisfacă cerinţa de previzibilitate, ea trebuie să precizeze cu suficientă claritate întinderea şi modalităţile de exercitare a puterii de apreciere a autorităţilor în domeniul respectiv, ţinând cont de scopul legitim urmărit, pentru a oferi persoanei o protecţie adecvată împotriva arbitrarului. În plus, a fost statuat faptul că nu se poate considera drept „lege“ decât o normă enunţată cu suficientă precizie, pentru a permite cetăţeanului să îşi controleze conduita; apelând la nevoie la consiliere de specialitate în materie, el trebuie să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, faţă de circumstanţele speţei, consecinţele care ar putea rezulta dintr-o anumită faptă. De asemenea, prin Hotărârea pronunţată în cauza Rotaru împotriva României (par.52), Curtea a reamintit jurisprudenţa sa constantă, conform căreia „prevăzut de lege” înseamnă nu doar o anume baza legală în dreptul intern, dar şi calitatea legii în cauză: astfel, aceasta trebuie să fie accesibilă persoanei şi previzibilă. Totodată, în Hotărârea pronunţată în cauza Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României (par.34), Curtea de la Strasbourg a statuat că noţiunea „drept“ folosită la art. 7 din Convenţie corespunde noţiunii de „lege“ ce apare în alte articole din Convenţie; ea înglobează dreptul de origine atât legislativă, cât şi jurisprudenţială şi implică condiţii calitative, printre altele, pe cele ale accesibilităţii şi previzibilităţii.64 50. Considerentele de mai sus îi sunt suficiente Curţii pentru a concluziona că, prin condamnarea reclamantului în lipsa audierii nemijlocite a acestuia sau a martorilor şi în lipsa unei examinări corespunzătoare a cererilor acestuia pentru expertizarea înregistrărilor convorbirilor telefonice şi pentru audierea corespunzătoare a investigatorilor sub acoperire şi a colaboratorului, autorităţile interne nu au oferit practic garanţiile corespunzătoare pentru a contrabalansa dificultăţile cauzate apărării prin limitarea drepturilor acesteia.65 Curtea observă că, în apărarea sa, reclamantul a invocat două argumente principale, în special că RH și KC nu puteau fi crezuți, și că, în ciuda faptului că era disponibilă, înregistrarea video nu a fost asigurată, să nu mai vorbim examinată de instanțe. Curtea consideră că după ce RH a depus plângerea penală, autoritățile nu au făcut eforturi rezonabile în vederea asigurării înregistrării video pentru a verifica dacă a capturat incidentul. Curtea constată, de asemenea, că reclamantul a solicitat ca D.C. să fie audiat, iar această cerere a fost refuzată pe motiv că faptele au fost suficient stabilite  și că, în orice caz, având în vedere declarația scrisă, D.C., nu a perceput în mod direct incidentul. Având în vedere elementele de probă pe care

18

Concluzionând, cu respect învederez onorata instanță de recurs că, în prezenta cauză subsemnatul, nu am beneficiat de un proces echitabil în sensul arătat de art.6. CEDO (aspect demonstrat chiar de susținerile pârâților și ale instanței de fond), astfel:

- Dispoziția nr. 2556/2015 a fost emisă la o dată la care nu existatu norme de aplicare a Legii nr.81/2015. Reiterez faptul că HG nr.725/2015 a intrat în vigoare la data de 15 septembrie 2015;

- Dispoziția nr.2556/2015 eludează drepturile mele la: un proces echitabil și apărare consacrate prin art.6 CEDO respectiv art.20,21,24 Constituție. În drept, din niciun înscris aflat la dosarul cauzei nu rezultă că dispunerea cercetării disciplinare a subsemnatului a fost emisă altfel decât în mod ocult, inclusiv în baza unui Ordin MAI nesecret, nonmilitar, nepublicat, inexistent din punct de vedere juridic (OMAI nr.600/2005, (R.O.F. al D.G.P.M.B. – presupus a fi clasificat) la dosarul cauzei dar care a avut o influență hotărâtoare pentru instanța de fond pentru a-mi respinge acțiunea;

- Dispoziția nr.2556/2015 a fost emisă cu încălcarea jurispudenței Curții de la Strasbourg (așa cum am arătat prin cererea de recurs și prezentul răspuns comun la întâmpinări), Decizilor Curții Constituționale ale României, instanța de fond admițând în prezenta cauză că îngrădirea drepturilor mele fundamentale la apărare respectiv un proces echitabil prin mijloace și norme oculte (ascunderea dispoziției nr.2556/2015 de subsemnatul de către pârâta D.G.P.M.B., perioada îndelungată de timp pânâ să îmi fie comunicată de instanța de judecată, lipsa prevederii legale în cuprinsul Legii nr.360/2002 a accesului meu la un avocat) uzitate de pârâți nu trebuiesc sancționate prin admiterea cererii introductive a subsemnatului.

V.NOTE COMPLETATOARE PRIVIND SESIZAREA CURȚII CONSTITUȚIONALE A ROMÂNIEI CU PRIVIRE LA CRITICILE DE NECONSTITUȚIONALITATE A: OUG

NR.30/2007, LEGII NR.218/2002, LEGII NR.360/2002

Un aspect pe care îl consider deosebit de important și care nu se regăsește în legislația polițienească (OUG nr.30/2007, Legea nr.218/2002, Legea nr.360/2002, Legea nr.364/2004) constă în faptul că nu există poliția instanțelor de judecată, în acord cu prevederile art.13066 Constituție. Mai exact, singurul text cuprins într-un act normativ cu privire la poliție și instanțele judecătorești se regăsește în cuprinsul art.567 din HG nr.991/2005 unde, Guvernul a statuat controlul acțiunilor polițienești de către o instanță de judecată… și atât. Astfel că, se nasc întrebările firești:

a) Este Poliția Română o instituție prevăzută de Constituția României?

instanța s-a bazat în a statua că reclamantul era vinovat, precum și eșecul autorităților de a asigura înregistrarea supravegherii video, Curtea constată că a fost creat un avantaj inechitabil în favoarea acuzării și că, în consecință, reclamantul a fost lipsit de orice posibilitate practică de a contesta în mod eficient acuzațiile împotriva lui. În concluzie, a fost încălcat articolul 6 §§ 1 și 3 (d) din Convenție.66 ART. 130 Politia instantelor. Instantele judecatoresti dispun de politia pusa in serviciul lor.67 Articolul 5 Controlul poliţiei Actele întocmite de poliţie pot face obiectul unui control extern exercitat de către puterea judecătorească, potrivit prevederilor legale în vigoare.

19

b) Dacă Poliția Română este o instituție prevăzută de Constituția României, de ce se „organizează și funcționează” în subordinea Ministerului Afacerilor Interne și nu este o instituție independentă precum Curtea de Conturi a României, instanțele de judecată (instituții prevăzute în Cartea fundamentală a statului Român) ș.a.m.d.?

c) Dacă Poliția Română este o instituție constituțională (prevăzută de Constituția României) este de domeniul evidenței că Legea nr.360/2002 a fost ilegal modificată succesiv, prin ordonanțe de urgență, așa cum a reținut și Curtea Constituțională a României în Decizia nr.761 din 17 decembrie 2014 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispozițiilor Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.55/2014 pentru reglementarea unor măsuri privind administraţia publică locală68 afectând în mod negative viețile polițiștilor prin adoptarea de ordonanțe de urgență (cu încălcarea art.115 alin.(6) Constituție, astfel cum a fost reținut de Curtea Constituțională în Decizia nr. 366/2014 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătățirea și reorganizarea activității Agenției Naționale de Administrare Fiscală, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și a dispozițiilor Hotărârii Guvernului nr. 520/2013 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală 69;

d) „Poliția Română este o poliție aflată la dispoziția instanțelor de judecată în acord cu art.130 Constituție, căci din cuprinsul OUG nr.30/2007, Legii nr.218/2002 și Legii nr.360/2002 nu reiese acest aspect ci doar faptul că polițiștii asigură, potrivit art.26 alin.(1) pct.-ul 12 al Legii nr.218/2002 protecția magistraților și a membrilor familiilor acestora?” Sau „Ministerul Afacerilor Interne este instituția care asigură serviciul de poliție a instanțelor?” „Poliția instanțelor este reprezentată, cumva, de „corpul polițiștilor ce se erijează în fața instanțelor de judecată în «consilier juridic M.A.I.»?” În baza cărui text de Lege?” Iar la aceste întrebări consider că doar Curtea Constituțională a României poate răspunde întrucât legiuitorul, în cuprinsul celor 3 legi criticate în prezenta cauză, a omis. Totodată, trebuie precizat că art. 12270 și 12371 din Legea nr.303/2004 sunt lipsite de claritate, imprevizibile lăsând loc abuzului, arbitrariului

68 Aşadar, Curtea nu poate califica ordonanţa de urgenţă criticată ca fiind o normă tranzitorie, specială, derogatorie, de suspendare sau cu aplicare limitată în timp, ceea ce duce la concluzia că Guvernul a optat pentru un procedeu legislativ sui generis, neprevăzut în Legea nr.24/2000, republicată, care să nu permită aplicarea prevederilor art.9 alin.(2) lit.h1) şi art.15 alin.(2) lit.g1) din Legea nr.393/2004 în privinţa aleşilor locali care şi-au exprimat opţiunea cu privire la partidul politic, organizaţia minorităţii naţionale din care doresc să facă parte sau să devină independenţi. În consecinţă, Guvernul, adoptând o atare ordonanţă de urgenţă, a încălcat normele de tehnică legislativă şi, implicit, dispoziţiile art.1 alin.(5) din Constituţie. 50. De asemenea, Curtea reţine că o atare modalitate de reglementare, contrară tehnicii legislative şi care a dus la paralizarea efectelor art.9 alin.(2) lit.h1) şi art.15 alin.(2) lit.g1) din Legea nr.393/2004, încalcă art.1 alin.(3) din Constituţie referitor la statul de drept.69 1. Pornind de la înțelesul pe care jurisprudența Curții l-a dat noțiunii de "afectare" a drepturilor, libertăților și îndatoririlor prevăzute în Constituție, și anume acela de «a suprima», «a aduce atingere», «a prejudicia», «a vătăma», «a leza», «a antrena consecințe negative», și reținând că dreptul la muncă este consacrat de art. 41 din Constituție, apreciem că acest drept a fost afectat prin adoptarea măsurii de eliberare din funcție a personalului Gărzii Financiare printr-o ordonanță de urgență. Din moment ce personalul Gărzii Financiare și-a pierdut locul de muncă, este evident că dreptul consacrat constituțional este afectat exact în sensul în care Curtea a definit acest termen. Nimic nu împiedică legiuitorul să desființeze anumite instituții și să elibereze din funcție personalul acestora, dar, în conformitate cu cerințele constituționale, aceasta poate fi realizată doar prin lege, ca act normativ adoptat de legiuitorul primar - Parlament, și nicidecum printr-o ordonanță de urgență, act normativ adoptat de legiuitorul delegat, supus interdicțiilor prevăzute de art. 115 alin. (6) din Constituție.De altfel, în jurisprudența recentă a Curții Constituționale (a se vedea Decizia nr. 55/2014) s-a arătat că, ori de câte ori au fost operate măsuri de reducere a personalului aflat în funcție, aceasta s-a făcut prin lege [a se vedea Legea nr. 329/2009].Prin urmare, dispozițiile art. 19 alin. (1), (2) și (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 74/2013 referitoare la eliberarea din funcție a personalului Gărzii Financiare contravin prevederilor art. 115 alin. (6) din Constituție.

20

(înființarea de poliții oculte). De remarcat faptul că polițiștii din Poliția Judiciară își desfășoară activitatea atât în subordinea procurorului de caz cât și a șefilor ierarhici din M.A.I. șefi care „pot da dispoziții cu privire la dosarele penale aflate în faza de cercetare la subordonații din Poliția Judiciară;

e) Este Ministerul Afacerilor Interne o instituție prevăzută de Constituția României? f) Dacă M.A.I. este o instituție constituțională, de ce a fost mai întâi organizată și

funcționată prin ordonanțe de urgență și nu a fost primordial înființată prin Lege?g) Dacă M.A.I. nu este o instituție prevăzută de Curtea Constituțională a României cum de

poate încorpora (potrivit art.1 din Legea nr.218/2002), Poliția Română, o instituție care aparent este prevăzută de Constituția României în cuprinsul art.130?

h) Potrivit OUG nr.59/2013 privind stabilirea unor măsuri pentru eficientizarea activităţilor de prevenire şi combatere a corupţiei publicată în  Monitorul Oficial nr.355 din 14 iunie 201372 structurile Poliției Judiciare se organizează și funcționează” în structura Aparatului Central al M.A.I., nicidecum nu se înființează în cadrul Aparatului Central al M.A.I. Cu toate acestea, pe sitte-ul M.A.I., la structura organizatorică a Aparatului central, nu figurează nicio entitate a Poliției judiciare (nici măcar Direcția generală Anticorupție). Direcția Generală Anticorupție figurează, pe același sitte, la „structure subordinate” Aparatului central al M.A.I. Așadar, Poliția Judiciară nu are niciun reprezentant în Aparatul central al M.A.I. ci se subordonează ministrului M.A.I. și M.A.I. Iar dacă Poliția judiciară își desfășoară activitatea sub coordonarea procurorului iar acțiunile sale sunt supuse exclusiv instanței de judecată (conorm art. 126 și 130 Consttiuție), ce caută Aparatul central al M.A.I. (compus exclusiv din structure support: resurse umane, medical, IT, financiar-contabil, control intern, administrativ-logistic) „în această ecuație” care vizează Poliția Judiciară și actul de Justiție? Cum se poate ca structurile de control intern ale M.A.I. să facă parte din Poliția Judiciară (să fie avizați polițiști de PLÎCCJ, la solicitarea M.A.I.) dar care să fie subordonați exclusiv șefului-polițist/ministrului M.A.I. (astfel cum reiese din dispoziția nr.2556/2015: numitul Grigori din structura de control intern, îndeplinește dispoziția numitului Voicu, nicidecum dispozițiile magistratului)? Doar în material răspunderii disciplinare, Legea nr.360/2002 nu distuinge între polițiștii supuși abaterilor ci doar impune ca polițiștii care îi cercetează pe ceilalți polițiști să fie avizați cu aviz de Poliție Judiciară atribuit de PLÎCCJ la solicitarea M.A.I.

i) Poliția Judiciară este Poliția la care face referire art.130 Constituție? Dacă da, cum se află și subordinea M.A.I./șefilor din M.A.I. care, potrivit art. 6 alin.(2) și art.8 alin.(2) din Legea nr.364/2004 aceștia îl evaluează pe polițistul din poliția judiciară? Să înțelegem

70 Articolul 123Poliția Română și Jandarmeria Română au obligația de a acorda sprijinul necesar, potrivit atribuțiilor legale, instanțelor și parchetelor militare, secției sau serviciului din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, pentru bună desfășurare a procesului penal, la solicitarea acestora.71 Articolul 124Modul de utilizare a personalului de poliție pentru asigurarea protecției judecătorilor și procurorilor, precum și modul de utilizare a personalului Jandarmeriei Române pentru asigurarea pazei sediilor instanțelor judecătorești și parchetelor, a bunurilor și valorilor aparținând acestora, supravegherea accesului și menținerea ordinii interioare se stabilesc prin protocol încheiat între Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism sau, după caz, Ministerul Justiției și Ministerul Afacerilor Interne.72 Articolul IIIArticolul 4 din Legea nr. 364/2004 privind organizarea şi funcţionarea poliţiei judiciare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 869 din 13 septembrie 2004, cu modificările ulterioare, se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 4. - Organele de cercetare ale poliţiei judiciare sunt organizate şi funcţionează în structura aparatului central al Ministerului Afacerilor Interne, în structura Direcţiei generale anticorupţie, a Inspectoratului General al Poliţiei Române, a Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră şi a unităţilor teritoriale ale acestora."

21

că, dacă polițistul din poliția judiciară (precum numitul Grigori care este avizat de PLÎCCJ, spre exemplu și care mi-a ascuns cu vădită rea-voința și rea-credință dispoziția nr.2556/2015, refuzând acesta să mi-o comunice conform art.1.32673 Cod Civil coroborat cu art.2174, 2475, 5276 și 126 alin.(4)77 Constituție tocmai pentru a mi se îngrădi deptul la informare și apărare – reiterez că dispoziția mi-a fost comunicată doar prin mijlocirea instanței de fond, după ce am fost sancționat disciplinar: o vădită încălcare a dreptului meu la un process echitabil într-un termen rezonabil), refuză să îndeplinească, într-un dosar, o dispoziție a șefului pe care o consideră ilegală, acesta este cercetat și sancționat de șefii din M.A.I.? Trebuie observat că atât Legea nr.121/2012 cât și Legea nr.1/2013, Legea nr.182/2013, Legea nr.353/2013 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe nu prevăd modificarea legii nr.364/2004 prin ordonanță de urgență a Guvernului.

j) Și, nu în ultimul rând, dacă pârâta M.A.I. nu este o instituție prevăzută de Constituția României, cum poate delega ministrul Afacerilor Interne competența unui șef din Poliția Română (art.130 Constituție) calitatea de angajator printr-un ordin de ministru (OMAI nr.600/2005, nesecret, nonmilitar, nepublicat inexistent la dosarul cauzei respectiv Inspectorului General al IGPR printr-un regulament de organizare și funcționare) respectiv M.A.I.–ul să coordoneze, îndrume, controleze activitatea polițiștilor (relațiile de muncă) din Poliția Română (implicit Poliția Judiciară), în condițiile în care Aparatul central al M.A.I.-ului este compus exclusiv din structuri de suport, fără personalitate juridică dar care își arogă calitatea de „unități de/ale poliție/ei”, fără nicio structură a Poliției Judiciare măcar sau structură centrală de Poliție Judiciară (așa cum am arătat mai sus)?

Așa cum am arătat și în cererea de sesizare a Curții Constituționale a României, în M.A.I. și Poliția Română nu contează ce atribuții îndeplinești cât timp ai dobândit statutul de polițist, regimul incompatibilităților, cumulului ilegal de funcții/atribuții, conflictul de interese nefiind un impediment (o vădită încălcare a art. 278, 479, 1580 și 41 alin.(1)81 Constituție, toate cu

73 Articolul 1.326Actele unilaterale supuse comunicării(1) Actul unilateral este supus comunicării atunci când constituie, modifică sau stinge un drept al destinatarului şi ori de câte ori informarea destinatarului este necesară potrivit naturii actului.(2) Dacă prin lege nu se prevede altfel, comunicarea se poate face în orice modalitate adecvată, după împrejurări.(3)  Actul unilateral produce efecte din momentul în care comunicarea ajunge la destinatar, chiar dacă acesta nu a luat cunoştinţă de aceasta din motive care nu îi sunt imputabile.74 ART. 21 Accesul liber la justitie (1) Orice persoana se poate adresa justitiei pentru apararea drepturilor, a libertatilor si a intereselor sale legitime. (2) Nici o lege nu poate ingradi exercitarea acestui drept. (3) Partile au dreptul la un proces echitabil si la solutionarea cauzelor intr-un termen rezonabil. (4) Jurisdictiile speciale administrative sunt facultative si gratuite.75 ART. 24 Dreptul la aparare (1) Dreptul la aparare este garantat. (2) In tot cursul procesului, partile au dreptul sa fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu.76 ART. 52 Dreptul persoanei vatamate de o autoritate publica (1) Persoana vatamata intr-un drept al sau ori intr-un interes legitim, de o autoritate publica, printr-un act administrativ sau prin nesolutionarea in termenul legal a unei cereri, este indreptatita sa obtina recunoasterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului si repararea pagubei. (2) Conditiile si limitele exercitarii acestui drept se stabilesc prin lege organica. (3) Statul raspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare. Raspunderea statului este stabilita in conditiile legii si nu inlatura raspunderea magistratilor care si-au exercitat functia cu rea-credinta sau grava neglijenta.77 ART. 126 Instantele judecatoresti (6) Controlul judecatoresc al actelor administrative ale autoritatilor publice, pe calea contenciosului administrativ, este garantat, cu exceptia celor care privesc raporturile cu Parlamentul, precum si a actelor de comandament cu caracter militar. Instantele de contencios administrativ sunt competente sa solutioneze cererile persoanelor vatamate prin ordonante sau, dupa caz, prin dispozitii din ordonante declarate neconstitutionale.

22

sediul în art.14 al Convenției EDO, în opinia mea)… nici chiar dacă legiuitorul a instituit în cuprinsul art. 271 alin.(1)82 CPC că incompatibilitatea atrage nulitatea înscrisului.

În susținere considerațiilor privind art.130 Constituție, atașez și articolul de presă din 19 aprilie 2018 publicat de ziarul on-line Incisiv de Prahova în care se evidențiază faptul că numitul Stoica Ionuț (potrivit fișei postului de director al compartimetului juridic al IGPR, semnată de ex-șeful IGPR, Despescu Bogdan+fișa postului numitului Stoica Ionuț) a primit atribuții de „control și îndrumare a instanței de judecată” ceea ce, în opinia mea, este inadmisibil.

Având în vedere și aceste aspecte precizatoare, apreciez că cererea subsemnatului de sesizare a Curții Constiționale este admisibilă, întemeiată, întrucât, dacă M.A.I., Poliția Română, Poliția judiciară este/sunt sau nu o poliție a instanțelor de judecată, în acord cu art.130 Constituție, atunci aceste atribuții (de poliție a instanțelor de judecată) nu se regăsesc în cuprinsul normelor criticate (OUG nr.30/2007, Legea nr.360/2002, Legea nr.218/2002 respectiv Legea nr.364/2004).

Tot în susținerea necesității sesizări Curții Constituționale a României cu privire la excepția de neconstituționalitate a: OUG nr.30/2007, Legii nr.218/2002 și a Legii nr. 360/2002 în ansamblul lor întrucât încalcă art. 1 alin.(3)-(5), art. 15, art. 16, art. 20, art. 21, art.24, art. 31 alin.(2), art. 41 alin.(1), art.71 alin.(3), art.73 lit.j), art. 105 alin.(2) art. 148 Constituție și raporturile juridice formulată și depusă de subsemnatul odată cu cererea de recurs, cu respect vă învederez că pârâta DGPMB (fila 3 a întâmpinării) induce instanța în eroare susținând, citez: „ 2) In ceea ce priveste faptul ca "paratii I.G.P.R. si D.G.P.M.B. nu au facut dovada infiintarii lor", eel ca "unitatile de politic se infiinteaza prin ordin de ministru" precum si faptul ca "nicio lege nu defineste unitatea de politic respectiv seful unitatii de politie" , mentionate de recurent in cuprinsul recursului declarat, invederam onoratei instante urmatoarele: In conformitate cu prevederile art.7 din Legea nr. 218/2002 privind organizarea si functionarea Politiei Romane "Inspectoratul Genera) al Politiei Romane este unitatea central a a politiei, cu personalitate juridica si competenta teritoriala generala, care conduce, indruma si controleaza activitatea unitatilor de politic subordonate, desfasoara activitati de investigare si cercetare a infractiunilor deosebit de grave, circumscrise crimei organizate, criminalitatii economicofinanciare sau bancare, a altor infractiuni ce fac obiectul cauzelor penale aflate in supravegherea Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, precum si orice alte atributii date in cornpetenta sa prin lege" iar potrivit dispozitiilor art.12 alin.l din acelasi act normativ "in municipiul Bucuresti se organizeaza si functioneaza ca unitate cu personalitate juridica Directia generala de politie a municipiu)ui Bucuresti, condusa de un director general,

78 ART. 2 Suveranitatea (1) Suveranitatea naţionala aparţine poporului roman, care o exercita prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice si corecte, precum si prin referendum. (2) Nici un grup si nici o persoana nu pot exercita suveranitatea in nume propriu.79 ART. 4 Unitatea poporului si egalitatea intre cetăţeni (1) Statul are ca fundament unitatea poporului roman si solidaritatea cetăţenilor săi. (2) România este patria comuna si indivizibila a tuturor cetăţenilor săi, fără deosebire de rasa, de naţionalitate, de origine etnica, de limba, de religie, de sex, de opinie, de apartenenţa politica, de avere sau de origine sociala.80 ART. 15 Universalitatea (1) Cetatenii beneficiaza de drepturile si de libertatile consacrate prin Constitutie si prin alte legi si au obligatiile prevazute de acestea.81 ART. 41 Munca si protectia sociala a muncii (1) Dreptul la munca nu poate fi ingradit. Alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupatiei, precum si a locului de munca este libera.82 Articolul 271Nulitatea și conversiunea înscrisului authentic (1) Înscrisul autentic întocmit fără respectarea formelor prevăzute pentru încheierea sa valabilă ori de o persoană incompatibilă, necompetentă sau cu depășirea competenței este lovit de nulitate absolută, dacă legea nu dispune altfel.

23

ajutat de adjuncti. Textele de lege citate anterior reieva, tara echivoc, faptul ca cele doua institutii sunt infiintate prin lege si nu prin ordin de ministru asa cum, in mod eronat, sustine recurentul.”

Ori, însăși textele de lege arătate de pârâta D.G.P.M.B. evidențiază că nici I.G.P.R., nici D.G.P.M.B. (ca dealtfel nici Poliția Judiciară83) nu sunt înființate ci „organizate și funcționate”. Mai mult, chiar titlul Legii privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române nr.218/2002 indică cu maximă claritate că „Poliția Română se organizează și funcționează”, nicidecum nu se înființează.

În cuprinsul art. 4 alin.(3) al Legii nr.218/2002 și a art.12 alin.(4) din OUG nr.30/2007 privind organizarea și funcționarea M.A.I. se prevede că „unitățile” se înființează prin Ordin al ministrului de resort. Concret, (cu titlu de exemplu), legiuitorul a prevăzut că primordial, un copil merge la școală, se angajează, plătește taxe și contribuții și abia ulterior copilul se naște… ceea ce este absurd și hilar. Ulterior nașterii oricărei persoane (în cazul de față înființarea unei instituții/autorități) survine și dezvoltarea persoanei (organizarea și funcționarea instituției autorității/instituției/entității)

Totodată, trebuie remarcat de instanța de recurs și, implicit, Curtea Constituțională faptul că Legea nr.360/2002 privind statutul polițistului este o lege organică ce a fost modificată și completată succesiv prin ordonațe de urgență (pentru eludarea principiului transparenței în administrația publică, sustragerea de la criticile societății civile a proiectelor de norme modificatoare –O.U.G. –, eludarea Legii nr.52/2003) prin: O.U.G. nr.89/2003, O.U.G. nr.107/2011, O.U.G. nr.96/2012, OUG nr.21/2016, cu încălcarea art.115 alin.(1) și (6) Constituție.84

Potrivit Legii nr. 502/2006, Legii nr.266/2007 și a Legii nr.373/2007 Guvernul României nu era abilitat de Parlamentul României să emită O.U.G. privind organizarea și funcționarea M.A.I.... Urgența enunțată în cuprinsul normativului privind organizarea și funcționarea M.A.I. este absurdă și ilegală în condițiile în care această instituție nu era înființată prin Lege… și nici prin hotărâre a guvernului, în conformitate cu dispozițiile art.40 alin.(1)85 din legea nr.90/2001. Pe cale de consecință, OUG nr.30/2007 contravine art. art. 11686 și 11787 din Constituția României... Ministerul Afacerilor Interne s-a înființat abia în anul 2012, potrivit art. 1 alin.(1) al OUG nr.96/2012. Până atunci, această instituție a fost doar „organizată” pentru a ”funcționa”, nicidecum înființată prin Lege, potrivit alin.(1) al art. 117 al Constituției României. În concluzie, vă rog să observați că Ministerul al Afacerilor Interne a funcționat ilegal în perioada 1990-2012, întrucât NU A FOST ÎNFIINȚAT. Așadar, toate normele emise de

83 Articolul 1 din Legea nr.364/2004: Poliţia judiciară este organizată şi funcţionează în cadrul structurilor specializate ale Ministerului Afacerilor Interne.84 ART. 115 Delegarea legislativă (1) Parlamentul poate adopta o lege speciala de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonante in domenii care nu fac obiectul legilor organice. (6) Ordonantele de urgenta nu pot fi adoptate in domeniul legilor constitutionale, nu pot afecta regimul institutiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertatile si indatoririle prevazute de Constitutie, drepturile electorale si nu pot viza masuri de trecere silita a unor bunuri in proprietate publica.85 Articolul 40(1) Rolul, funcțiile, atribuțiile, structura organizatorică și numărul de posturi ale ministerelor se stabilesc în raport cu importanța, volumul, complexitatea și specificul activității desfășurate și se aprobă prin hotărâre a Guvernului.86 ART. 116 Structura (1) Ministerele se organizeaza numai in subordinea Guvernului. (2) Alte organe de specialitate se pot organiza in subordinea Guvernului ori a ministerelor sau ca autoritati administrative autonome.87 ART. 117 Infiintarea (1) Ministerele se infiinteaza, se organizeaza si functioneaza potrivit legii. (2) Guvernul si ministerele, cu avizul Curtii de Conturi, pot infiinta organe de specialitate, in subordinea lor, numai daca legea le recunoaste aceasta competenta. (3) Autoritati administrative autonome se pot infiinta prin lege organica.

24

această instituție în perioada 1990-2012 sunt ilegale, norme ce contravin Constituției României.

Având în vedere considerentele exprimate în cuprnsul prezentului răspuns (inclusive notele prin care se modifică cererea de sesizare a Cuții Constituținale cu privire la excepția de neconstituționalitate a: OUG nr.30/2007, Legii nr.218/2002 și a Legii nr. 360/2002 în ansamblul lor întrucât încalcă art. 1 alin.(3)-(5), art. 15, art. 16, art. 20, art. 21, art.24, art. 31 alin.(2), art. 41 alin.(1), art.71 alin.(3), art.73 lit.j), art. 105 alin.(2), art. 148 Constituție și raporturile juridice consider că această sesizare a Curții Constituționale trebuie să cuprindă, în formă extinsă și prevederile Legii nr.364/2004 privind Poliția Judiciară sens în care se va citi:

„Cerea de sesizare a Curții Constituționale a României cu privire la excepția de neconstituționalitate a: OUG nr.30/2007, Legii nr.218/2002, Legii nr.364/2004 și a Legii nr. 360/2002 în ansamblul lor întrucât încalcă art. 1 alin.(3)-(5), art. 15, art. 16, art. 20, art. 21, art.24, art. 31 alin.(2), art. 41 alin.(1), art.71 alin.(3), art.73 lit.j), art. 105 alin.(2), art. 115 alin.(6), art.130, art. 148 Constituție și raporturile juridice

Am încheiat notele completatoare cu privire la cerere de sesizare a Curții Constituționale a României cu privire la excepția de neconstituționalitate a OUG nr.30/2007, Legii nr.218/2002 și a Legii nr.360/2002.

Față de cele prezentate, cu respect solicit instanței de judecată:- să decadă pârâții din dreptul de a mai face dovada calității de reprezentant;- să decadă pârâții din dreptul de a mai face dovada dovada existenței normelor

(OMAI nr.600/2005, ordinelor de ministru privind înființarea I.G.P.R. și D.G.P.M.B, actul de numire în funcție al subsemnatului și a R.O.F.-ul D.G.P.M.B.-presupus document clasificat) dat fiind prevederile art.: 177 alin.(2) și (3)88, art.18589, art. 254 alin.(1) teza I90, art.492 alin.(1)91 CPC coroborate cu art.272 Codul Muncii,

- să respingă, ca nefondate apărările pârâților: M.A.I., I.G.P.R., D.G.P.M.B. și să admită:

A) cererile de sesizare a:

1. Curții de Justiției a Uniunii Europene (atașată la prezentul răspuns) unde, pe fondul lacunar al dreptului european și, mai ales, al dreptului intern românesc, Curtea este

88 Articolul 177Îndreptarea neregularităților actului de procedură. (2) Cu toate acestea, nulitatea nu poate fi acoperită dacă a intervenit decăderea ori o altă sancțiune procedurală sau dacă se produce ori subzistă o vătămare.(3) Actul de procedură nu va fi anulat dacă până la momentul pronunțării asupra excepției de nulitate a dispărut cauza acesteia.89 Articolul 185Nerespectarea termenului. Sancțiuni(1) Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate.(2) În cazul în care legea oprește îndeplinirea unui act de procedură înăuntrul unui termen, actul făcut înaintea împlinirii termenului poate fi anulat la cererea celui interesat.90 Articolul 254Propunerea probelor. Rolul instanței(1) Probele se propun, sub sancțiunea decăderii, de către reclamant prin cererea de chemare în judecată, iar de către pârât prin întâmpinare, dacă legea nu dispune altfel.91 Articolul 492Probe noi în recurs(1) În instanța de recurs nu se pot produce noi probe, cu excepția înscrisurilor noi, care pot fi depuse, sub sancțiunea decăderii, odată cu cererea de recurs, respectiv odată cu întâmpinarea.

25

chemată să răspundă la întrebări ce vizează practica neunitară în materia cercetărilor disciplinare ale agenților statelor membre ale Uniunii Europene;

2. Curții Constituționale a României privind excepția de neconstituționalitate a OUG nr.30/2007, Legii nr.218/2002, Legii nr.364/2004 și a Legii nr.360/2002, astfel cum a fost moficiată și completată prin prezentul răspuns la întâmpinare;

3. Curții Constituționale a României privind excepția de neconstituționalitate a art. 25 alin 2 din Legea 202 din 1998 privind organizarea Monitorului Oficial al Romaniei

4. Curții Constituționale a României privind excepția de neconstituționalitate a Legii 24/2000 privind normele de tehnica legislativa, in ansamblul ei cat si, specific, a art. 11 din lege

5. Curții Constituționale a României privind excepția de neconstituționalitate a art. 252 alin 2 din Codul de procedura Civila

6. Curții Constituționale a României privind excepția de neconstituționalitate a legii 554/2004 a contenciosului administrativ in ansamblul ei si in particular a art. 1, art. 2 alin 1 lit c), art. 4 alin 4 si art.18 din lege;

7. Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea urmatoarei chestiuni de drept: Care este, intre inexistenta, nulitate, inopozabilitate, sanctiunea care se aplica actelor administrative normative nesecrete si nemilitare care nu indeplinesc conditia legala de a fi publicate in Monitorul Oficial.

Cu respect învederez instanța că, până în prezent, excepțiile ridicate de subsemnatul în prezenta cauză (cererile de sesizare a: C.J.U.E., C.C.R., Î.C.C.J.-R.I.L.):

nu au mai fost soluționate favorabil de acestea; normele criticate sunt în vigoare; cererile subsemantului de sesizare a C.J.U.E., C.C.R., Î.C.C.J. au legătură cu

soluționarea cauzei (odată admise – dat fiind motivele exprimate în cuprinsul prezentei acțiuni-, aceste excepții vor influența favorabil instanța de recurs în sensul admiterii cererii de recurs introdusă de subsemnatul, instanța de recurs va casa sentința TMB-SCAF nr.3716/2017 și îmi va admite cererea introductivă).

26

Având în vedere prevederile art.7-1092 din Declarația universală a Drepturilor Omului, art.693 și 1394 din Convenția EDO, art.4795 și 5296 CDFUE, art.412 alin.(1) pct.-ele 7 și 897, art. 413 alin.(1) pct.-ele 1, 3 și alin.(2)98, C.P.C. până la soluționarea cererilor subsemantului de către: C.J.U.E., C.C.R., Î.C.C.J., cu respect solicit instanței de judecată să suspende prezenta cauză.

B) cererea de recurs și, pe cale de consecință, acțiunea introductivă.

În susținerea prezentei cereri de recurs, atașez: - articolul semnat de dl. judecător CAB-SCAF, Marius Ispas,

92 Articolul 7 Toti oamenii sint egali in fata legii si au, fara nici o deosebire, dreptul la o egala protectie a legii. Toti oamenii au dreptul la o protectie egala impotriva oricarei discriminari care ar viola prezenta Declaratie si impotriva oricarei provocari la o asemenea discriminare. Articolul 8 Orice persoana are dreptul la satisfactia efectiva din partea instantelor juridice nationale competente impotriva actelor care violeaza drepturile fundamentale ce-i sint recunoscute prin constitutie sau lege. Articolul 9 Nimeni nu trebuie sa fie arestat, detinut sau exilat in mod arbitrar. Articolul 10 Orice persoana are dreptul in deplina egalitate de a fi audiata in mod echitabil si public de catre un tribunal independent si impartial care va hotari fie asupra drepturilor si obligatiilor sale, fie asupra temeiniciei oricarei acuzari in materie penala indreptata impotriva sa.93 ARTICOLUL 6 Dreptul la un proces echitabil 1. Orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil, în mod public şi în termen rezonabil, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunţată în mod public, dar accesul în sala de şedinţă poate fi interzis presei şi publicului pe întreaga durată a procesului sau a unei părţi a acestuia, în interesul moralităţii, al ordinii publice ori al securităţii naţionale într-o societate democratică, atunci când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a părţilor la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanţă când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natură să aducă atingere intereselor justiţiei. 2. Orice persoană acuzată de o infracţiune este prezumată nevinovată până ce vinovăţia sa va fi legal stabilită. 3. Orice acuzat are, mai ales, dreptul : a. să fie informat, în termenul cel mai scurt, într-o limbă pe care o înţelege şi în mod amănunţit, despre natura şi cauza acuzaţiei aduse împotriva sa ; b. să dispună de timpul şi de înlesnirile necesare pregătirii apărării sale ; c. să se apere el însuşi sau să fie asistat de un apărător ales de el şi, dacă nu dispune de mijloacele necesare remunerării unui apărător, să poată fi asistat gratuit de un avocat din oficiu, atunci când interesele justiţiei o cer ; d. să audieze sau să solicite audierea martorilor acuzării şi să obţină citarea şi audierea martorilor apărării în aceleaşi condiţii ca şi martorii acuzării ; e. să fie asistat gratuit de un interpret, dacă nu înţelege sau nu vorbeşte limba folosită la audiere.94 ARTICOLUL 13 Dreptul la un recurs efectiv Orice persoană, ale cărei drepturi şi libertăţi recunoscute de prezenta Convenţie au fost încălcate, are dreptul de a se adresa efectiv unei instanţe naţionale, chiar şi atunci când încălcarea s-ar datora unor persoane care au acţionat în exercitarea atribuţiilor lor oficiale.95 Articolul 47 Dreptul la o cale de atac eficientă și la un proces echitabil Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți garantate de dreptul Uniunii sunt încălcate are dreptul la o cale de atac eficientă în fața unei instanțe judecătorești, în conformitate cu condițiile stabilite de prezentul articol. Orice persoană are dreptul la un proces echitabil, public și într-un termen rezonabil, în fața unei instanțe judecătorești independente și imparțiale, constituită în prealabil prin lege. Orice persoană are posibilitatea de a fi consiliată, apărată și reprezentată. Asistența juridică gratuită se acordă celor care nu dispun de resurse suficiente, în măsura în care aceasta este necesară pentru a-i asigura accesul efectiv la justiție.96 Articolul 52 Întinderea și interpretarea drepturilor și principiilor (1) Orice restrângere a exercițiului drepturilor și libertăților recunoscute prin prezenta cartă trebuie să fie prevăzută de lege și să respecte substanța acestor drepturi și libertăți. Prin respectarea principiului proporționalității, pot fi impuse restrângeri numai în cazul în care acestea sunt necesare și numai dacă r ăspund efectiv obiectivelor de interes general recunoscute de Uniune sau necesității protejării drepturilor și libertăților celorlalți. (2) Drepturile recunoscute prin prezenta cartă care fac obiectul unor dispoziții prevăzute de tratate se exercită în condițiile și cu respectarea limitelor stabilite de acestea. (3) În măsura în care prezenta cartă conține drepturi ce corespund unor drepturi garantate prin Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, înțelesul și întinderea lor sunt aceleași ca și cele prevăzute de convenția menționată. Această dispoziție nu împiedică dreptul Uniunii să confere o protecție mai largă. (4) În măsura în care prezenta cartă recunoaște drepturi fundamentale, așa cum rezultă acestea din tradițiile constituționale comune statelor membre, aceste drepturi sunt interpretate în conformitate cu tradițiile menționate.RO C 83/402 Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 30.3.2010(5) Dispozițiile prezentei carte care conțin principii pot fi puse în aplicare prin acte legislative și de punere în aplicare adoptate de instituțiile, organele, oficiile și agențiile Uniunii, precum și prin acte ale statelor membre în cazurile în care acestea pun în aplicare dreptul Uniunii, în exercitarea competențelor lor respective. Invocarea lor în fața instanței judecătorești se admite

27

- articole de presă din perioada 2015-2018 prin care se evidențiază activitatea-mi sindicală (pentru a se evidenția faptul că Dispoziția nr.2556/2015 a fost emisă abuziv, în scop de intimidare, hărțuire a subsemnatului pentru a nu mai devoala „mizeria” din M.A.I. și Poliție) dar și protecția ocultă de care dispune Voicu Marius (și nu numai) exclusiv pentru comiterea și ascunderea de ilegalități, abuzuri, în D.G.P.M.B.;

- Deciziile CCR nr.392/2014, 637/2015, 172 și 244/2016 în care Curtea a constatat inaccesibilitatea și inopozabilitatea normei nesecrete, nonmilitare, nepublicate dar și viciul de neconstituționalitate creat de legiuitor prin transferarea ministrului MAI dreptul de a modifica raporturile de serviciu ale polițiștilor;

- Decizia CCR nr. 258/2017 în care Curtea a constatat că sintagma „în situații temeinic justificate” din cuprinsul art.22 alin.(8) din Legea nr.360/2002e neconstituțională. Menționez că, în cuprinsul art.44 alin.(2)99 din Legea nr.360/2002 această sintagmă este în continuare prevăzută, nesuspendată/abrogată, polițiștii fiind obligați de șefi să se prezinte din timpul liber ori-de-câte-ori sunt chemați la serviciu sub amenințarea cu sancțiuni discplinare, iar în cuprinsul art.22 alin.(6), art.27^12 lit.e), sintagme: motive teminic justificate”, „temeinc justificate” respectiv „indicii comportamentale temeinice” sunt reluate fără a fi explicate/detaliate/definite de legiuitor, generând astfel un viciu de neconstituționalitate;

- Decizia CCR nr. 653/2017 în care Curtea a constatat că polițistului cercetat disciplinar îi este îngrădit dreptul la un avocat.

- Decizia CCR nr. 225/2017 prin care Curtea a statuat că sintagma „de natură să aducă atingere prestigiului profesiei” este neconstituțională. Această sintagmă se regăsește și în cuprinsul art.42 lit.d)100 și art.57 lit.a)101 din Legea nr.360/2002

Având în vedere faptul că, în prezenta cauză, întimații nu au făcut dovada calității de reprezentant pentru semnatarii întâmpinărilor nici în fața instanței de fond și nici în fața instanței de recurs,

Având în vedere faptul că întimații nu au formulat critici cu privire la excepțiile de neconstituționalitate formulate și depuse de subsemnatul în prezenta cauză și nici în ceea ce

numai în scopul interpretării și controlului legalității unor astfel de acte. (6) Legislațiile și practicile naționale trebuie să fie luate în considerare pe deplin, după cum se precizează în prezenta cartă. (7) Instanțele judecătorești ale Uniunii și ale statelor membre țin seama de explicațiile redactate în vederea orientării interpretării prezentei carte.97 Articolul 412Suspendarea de drept(1) Judecarea cauzelor se suspendă de drept: 7. în cazul în care instanța formulează o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare adresată Curții de Justiție a Uniunii Europene, potrivit prevederilor tratatelor pe care se întemeiază Uniunea Europeană;8. în alte cazuri prevăzute de lege.98 Articolul 413Suspendarea facultativă(1) Instanța poate suspenda judecata:1. când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existența ori inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți; 3. în alte cazuri prevăzute de lege.(2) Suspendarea va dura până când hotărârea pronunțată în cauza care a provocat suspendarea a devenit definitivă.99 Articolul 44 (2) Polițistul este obligat să se prezinte la programul de lucru stabilit, precum și în afară acestuia, în situații temeinic justificate, pentru îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, cu compensarea timpului lucrat, potrivit legii.100 Articolul 42 Polițistul este obligat: d) să aibă o conduita corecta, să nu abuzeze de calitatea oficială și să nu compromită, prin activitatea să publică ori privată, prestigiul funcției sau al instituției din care face parte.101 Articolul 57 Constituie abateri disciplinare, dacă nu au fost săvârșite în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracțiuni, următoarele fapte săvârșite de polițist, comise cu vinovăție: a) comportarea necorespunzătoare, în serviciu, familie sau în societate, care aduce atingere onoarei, probității profesionale a polițistului sau prestigiului instituției;

28

privește sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, dovedesc, în opinia mea, rea-credința și rea-voința procesuală, un vădit dispreț al acestora pe care îl manifestă prin refuzul în a formula critici/apărări pentru soluționarea cu celeritate a prezentei cauze, sens în care sancțiunea decăderii din dreptul de a mai face dovada calității de reprezentant, dovada existenței OMAI nr.600/2005 și a ROF-ului DGPMB prin depunerea acestora la dosarul cauzei și, ulterior, anularea întâmpinărilor pârâților este oportună.

Concret, prin nedepunerea dovezii calității de reprezentant odată cu întâmpinarea (actul adminsitrativ de numire în funcție), pentru semnatari, lipsa de la dosarul cauzei a OMAI nr.600/2005 și a ROF-ului DGPMB, dar și lipsa criticilor acestora referitoare la excepțiile formulate și depuse odată cu cererea de recurs, apreciez că pârâții urmăresc tergiversarea cauzei (acordarea unuia sau mai multor termene de judecată de către instanță: depunerea de înscrisuri doveditoare, a criticilor, formularea de către subsemnatul a unor noi critici de legalitate după depunerea înscrisurilor de către pârâți), încălcarea termenului rezonabil în prezenta cauză.

Din considerentele mai sus exprimate, pentru ca pârâtele să nu fie amendate de instanța de judecată în conformitate cu art.187 alin.(2) lit.i)102 coroborat cu art.190103 CPC, sancțiunea decăderii și, ulterior, anularea întâmpinărilor le apreciez ca fiind sancțiunile procedurale instituite de legiuitor pentru a disciplina părțile în cursul fiecărui proces, sunt aplicabile și în prezenta cauză.

Având în vedere prevederile art. 411 alin.(1) pct.-ul 2 și teza a II-a a alin. (2)104 CPC, cu respect solicit instanței de judecată să judece și în lipsa subsemnatului.

Cu deosebită considerație,______

Data: ______

102 Articolul 187 Încălcarea obligațiilor privind desfășurarea procesului. Sancțiuni i) împiedicarea în orice mod a exercitării, în legătură cu procesul, a atribuțiilor ce revin judecătorilor, experților desemnați de instanță în condițiile legii, agenților procedurali, precum și altor salariați ai instanței.103 Articolul 190 Stabilirea amenzii și despăgubiriiAbaterea săvârșită, amenda și despăgubirea se stabilesc de către instanța în fața căreia s-a săvârșit fapta sau, după caz, de către președintele instanței de executare, prin încheiere executorie, care se comunică celui obligat, dacă măsura a fost luată în lipsa acestuia. Atunci când fapta constă în formularea unei cereri cu rea-credință, amenda și despăgubirea pot fi stabilite fie de instanța în fața căreia cererea a fost formulată, fie de către instanța care a soluționat-o, atunci când acestea sunt diferite.104 Articolul 411Suspendarea voluntară (1) Judecătorul va suspenda judecata: 2. Cu toate acestea, cauza se judecă dacă reclamantul sau pârâtul a cerut în scris judecarea în lipsă.(2) Cererea de judecată în lipsă produce efecte numai la instanța în fața căreia a fost formulată.

29