Titu Maiorescu

Directia noua n poezia si proza romna

*****************

IPOEZIA

ALECSANDRI, EMINESCU, BODNARESCU, MATILDA CUGLER, SERBANESCU, PETRINO

Sunt ntrebari care n starea normala a unei societati nu exista, dar care, o data nascute, se impunatentiei tutulor si cer neaparat un raspuns de la cei ce se gndesc la interesele publice.

Va avea Romnia un viitor? Se mai afla n poporul ei destula putere primitiva pentru a ridica si a purtasarcina culturei? Caci cultura e o sarcina care cere si consuma nentrerupt puterile vitale ale uneinatiuni. Va putea sa paseasca n lucrare pasnica pe aceeas cale pe care civilizatia apuseana a adus attabine omenirii?

O parte a raspunsului atrna de la directia spiritelor din societatea de astazi, directie a careimanifestare este literatura n ntelesul cel mai larg al cuvntului.

Pe cnd n lumea noastra politica nelinistea a ajuns la culme si totul pare ntunecat n confuzia unortendinte lipsite de princip, se dezvolta, alaturea cu acele miscari nesanatoase, o literatura nca juna si,n parte, nca nerecunoscuta, dar care, prin spiritul ei sigur si solid, ne da primul element de sperantalegitima pentru viitor. Aceasta speranta va deveni o realitate n proportia n care noua viata, pe de oparte, se va ntari n cercul ei, iar pe de alta, va fi nteleasa si primita de societatea romna, mai alesde juna generatie, n mijlocul careia traim.

Starea literaturei noastre si directia spiritului public pna la 1867 le-am analizat ntr-un sir de criticeanterioare si le vom mai atinge n decursul cercetarilor de fata. Din criticile stiintifice vazusemfalsitatea si pretentiile necoapte ale istoricilor, filologilor si jurnalistilor nostri n marea lormajoritate; din critica poeziei ne ncredintasem despre lipsa de valoare a celor mai multicontimporani si urmasi ai lui Alecsandri si Bolintineanu pana la acel an.

Din norocire, o reactie salutara a spiritului nostru literar se constata n producerile ultimilor patru ani.Noua directie, n deosebire de cea veche si cazuta, se caracterizeaza prin simtimnt natural, prinadevar, prin ntelegerea ideilor ce omenirea ntreaga le datoreste civilizatiei apusene si totodata prinpastrarea si chiar accentuarea elementului national. Ne pare timpul venit de a atrage atentia publicaasupra-i, si n paginile urmatoare ne ncercam a arunca o scurta privire asupra ctorva reprezentanti aiacestui nceput de scapare, ai acestei nasteri sau renasteri literare. Valoarea lor nu este deopotriva;sunt cteva talente eminente ntre ei, sunt multe talente inferioare, si unii si altii nsa sunt pe caleanaturala si aspira cu buna-credinta spre adevar. Din acest punct de vedere, toti mpreuna merita oatentie binevoitoare.

n fruntea nouei miscari e drept sa punem pe Vasile Alecsandri. Cap al poeziei noastre literare ngeneratia trecuta, poetul Doinelor si Lacramioarelor, culegatorul cntecelor populare paruse a-si fiterminat chemarea literara. Si nici atentia publicului nu mai era ndreptata spre poezie; o agitarestearpa preocupa toate spiritele. Deodata, dupa o lunga tacere, din mijlocul iernei grele ce o petrecusen izolare la Mircesti, si iernei mult mai grele ce o petrecea izolat n literatura tarei sale, poetul nostru

renviat ne surprinse cu publicarea Pastelurilor.

n fund, pe cer albastru, n zarea departata,

La rasarit, sub soare un negru punt s-arata;

E cocostrcul tainic n lume calator,

Al primaverei dulce, iubit prevestitor.

El vine, se nalta, n cercuri line zboara

Si repede ca gndul la cuibu-i se coboara,

Iar copilasii veseli, cu pieptul dezgolit,

Alerg sarind n cale-i si-i zic: bine-ai sosit!

n aer ciocrlia, pe case rndunele,

Pe crengile padurei un roi de pasarele

Cu lunga ciripire la soare se-ncalzesc,

Si pe deasupra baltii nagtii se-nvrtesc.

Ah! iata primavara cu snu-i de verdeata!

n lume-i veselie, amor, sperare, viata,

Si cerul si pamntul preschimba sarutari

Prin raze aurite si vesele cntari!

Pastelurile sunt un sir de poezii, cele mai multe lirice, de regula descrieri, cteva idile, toatensufletite de o simtire asa de curata si de puternica a naturei, scrise ntr-o limba asa de frumoasa,nct au devenit fara comparare cea mai mare podoaba a poeziei lui Alecsandri, o podoaba a literatureiromne ndeobste.

RODICA

Purtnd cofita cu apa rece

Pe ai sai umeri albi, rotunjori,

Juna Rodica voioasa trece

Pe lnga junii semanatori.

Ei cu grabire i sar n cale

Zicnd: Rodico, floare de crin,

n plin sa-ti mearga vrerile tale,

Precum tu, draga, ne iesi cu plin!

Pana la toamna s-ajungi mireasa!

Calea sa-ti fie plina de flori,

Si casa casa si masa masa

Si snul leagan de pruncusori!

Ei zic s-o seaman cu gru de vara,

Apoi cofita ntreag-o beu;

Copila rde si-n cale-i zboara,

Scuturnd grul din parul sau.

Am citat doua din ele, le-am putea cita pe toate; nicaieri declamatii politice, simtiri mestesugite,extazieri si desperari de ocazie, pretutindeni conceptia naturala si un aer racoritor de putere si sanatatesufleteasca.

Cu totul osebit n felul sau, om al timpului modern, deocamdata blazat n cuget, iubitor de antitezecam exagerate, reflexiv mai peste marginile iertate, pana acum asa de putin format nct ne vine greusa-l citam ndata dupa Alecsandri, dar, n fine, poet, poet n toata puterea cuvntului, este d. MihailEminescu. De la d-sa cunoastem mai multe poezii publicate n Convorbiri literare, care toate auparticularitatile aratate mai sus, nsa au si farmecul limbagiului (semnul celor alesi), o conceptie

nalta si, pe lnga aceste (lucru rar ntre ai nostri), iubirea si ntelegerea artei antice.

Ideal perdut n noaptea unei lumi ce nu mai este,

Lume ce gndea n basme si vorbea n poezii,

O! te vad, te-aud, te cuget, tnara si dulce veste,

Dintr-un cer cu alte stele, cu-alte raiuri, cu alti zei.

Venere, marmura calda, ochi de piatra ce scnteie,

Brat molatic ca gndirea unui mparat poet,

Tu ai fost divinizarea frumusetei de femeie,

A femeiei, ce si astazi tot frumoasa o revad

astfel ncepe strania sa poezie Venere si Madona.

Ironia amara care strabate din putinele poezii ale raposatului N. Nicoleanu este mult mai puternica simai aprofundata n Eminescu.

Iara noi? noi, epigonii,

ntreaba el, dupa ce a cntat frumusetele poetilor anteriori,

simtiri reci, harfe zdrobite,

Mici de zile, mari de patimi, inimi batrne, urte,

Masti rznde puse bine pe-un caracter inimic:

Dumnezeul nostru: umbra, patria noastra: o fraza,

n noi totul e spoiala, totu-i lustru fara baza;

Voi credeati n scrisul vostru, noi nu credem n nimic!

Si de-aceea spusa voastra era sfnta si frumoasa,

Caci de minti era gndita, caci din inimi era scoasa,

Inimi mari, tinere nca, desi voi sunteti batrni.

S-a ntors masina lumii: cu voi viitorul trece;

Noi suntem iarasi trecutul fara inimi, trist si rece,

Noi n noi n-avem nimica, totu-i calp, totu-i strain!

Reproducem, n fine, din Mortua est ultimele strofe:

Dar poate, o! capu-mi pustiu cu furtune,

Gndirile-mi rele sugrum cele bune,

Cnd sorii se sting si cnd stelele pica,

mi vine a crede ca toate-s nimica.

Se poate ca bolta de sus sa se sparga,

Sa cada nimicul cu noaptea lui larga,

Sa vad cerul negru ca lumile-si cerne

Ca prazi trecatoare a mortii eterne

S-atunci, de-ai fi astfel atunci n vecie

Suflarea ta calda ea n-o sa nvie,

Atunci graiu-ti dulce n veci este mut

Atunci acest nger n-a fost dect lut.

Si totusi, tarna frumoasa si moarta,

De racla ta razim eu harfa mea sparta,

Si moartea ta n-o plng, ci mai fericesc

O raza fugita din haos lumesc.

S-apoi cine stie de este mai bine

A fi sau a nu fi; dar stie orcine

Ca ceea ce nu e nu simte dureri,

Si multe dureri-s, putine placeri.

A fi? Nebunie si trista si goala!

Urechea te minte si ochiul te-nseala;

Ce-un secol ne zice, ceilalti o deszic -

Dect un vis sarbed, mai bine nimic.

Vad vise-ntrupate gonind dupa vise,

Pn dau n morminte ce-asteapta deschise,

Si nu stiu gndirea-mi n ce sa o sting:

Sa rd ca nebunii? Sa blastem? Sa plng?

La ce? Oare totul nu e nebunie?

Au moartea ta, nger, de ce fu sa fie?

Au e sens n lume? Tu, chip zmbitor,

Trait-ai anume ca astfel sa mori?

De e sens ntr-asta, e-ntors si ateu,

Pe palida-ti frunte nu-i scris Dumnezeu.

Ocazia la observari critice nu lipseste n aceste poezii. Venere si Madona cuprinde o comparareconfuza. Femeia a fost divinizata n Venera antica si apoi (de Rafael) n Madona. Tot asa, poetulasupra unei fete pala de o bolnava betie arunca valul alb de poezie si o divinizeaza. nsa Madonanu este o idealizare a Venerei, nici Venera antica o realitate bruta pe lnga Madona moderna, si strofa

O, cum Rafael creat-a,

prin care poetul rezuma nca o data compararea, nu o lamureste mai bine, ci slabeste poezia prinrepetitie. Originala si plina de efect, nsa prea calculata (recherche, cum ar zice francezii) estetranzitia Plngi, copila?

Epigonii cuprind o antiteza foarte exagerata. Pentru a arata micimea epigonilor, se nalta peste masurapoetii mai vechi, si lauda ditirambica a lui Tichindeal, d.e., si a lui Heliade cu greu va putea ncalzicetitorii mai critici de astazi.

Cea mai buna din cele trei poezii ale d-lui Eminescu ne pare a fi cea din urma, Mortua est, un progressimtit n precizia limbagiului si n usurinta versificarii.

Dar si aici, ca n celelalte, sunt greseli ce trebuiesc neaparat ndreptate.

Abuz de cuvntul pala, care poate n-ar trebui uzat deloc, uneori gndiri si expresii prea obisnuite,multe rime rele.

Nu ntelegem, nu putem primi aceasta negligenta a formei. Nepasarea publicului romn, care n aceeaslinie cu adevaratii poeti pune si pe Tautu si pe Sion si pe tutti quanti, si, pe de alta parte, precipitareantregei noastre activitati intelectuale, ce se vede produsa sub nelinistea unei amenintari statornice,explica, dar nu excuza gresala aratata.

Tocmai spre desteptarea publicului romn din nepasarea lui trebuie prezentate numai formele esteticecele mai curate, si, n mijlocul agitarilor politice si sociale, arta este anume chemata a ne da un limande adapost. Cnd miscarea, altfel trecatoare, a unei inimi pline de simtiri vrea sa se ntrupeze n formapoeziei, ea, prin chiar aceasta, intra ntr-o lume unde timpul nu mai are nteles. Cea mai scumpangrijire pentru curatenia formei este atunci o datorie a poetului, ca astfel conceptia lui sa ramna omostenire neatinsa a generatiilor viitoare. Si care poet, n momentul adevaratului entuziasm, nu artrebui sa uite marginile actualitatii si, ncalzit de raza unei ncrederi adesea iluzorie, nu si-ar naltaaspirarea spre o nemurire omeneasca?

Era ntr-o seara lina de mai din anul 1871; dar n salonul unde se adunase atta multime de oameni nuse observa frumusetea naturei renascute; pasiunile politice erau la ordinea zilei si cu cea mai mare

ncordare se agitau ntrebarile momentului. n fundul acestei sali, atinsa nca de razele luminilor, senalta pe un piedestal nchis o marmora alba, frumoasa imitare a unei statui antice; si pe cnd totioamenii erau cuprinsi de discutiile lor politice, n mijlocul cuvintelor aprinse, a gesticularilor vii si aemotiunii tutulor, n confuzia acestei miscari tintite spre un singur punct din viata reala - puncttrecator, de o importanta peste masura n prezent, de o nulitate fara masura n viitor - statua alba, cusursul ei blnd, sta senina deasupra haosului, forma ei trecea neatinsa peste valurile timpului:pastrata n trecut, sigura de viitor, ea si purta naintea noastra, cu o liniste supranaturala, viata-ieterna.

Da, n lumea fericita a artei, timpul nu mai are putere si nu mai are nteles, si cine, naltat n sfera ei, astiut sa plasmuiasca forma frumoasa, acela desigur - dar numai acela - a ajuns pe calea nemuririi.

Cine a fost Tiberius? A fost n realitate asa tiran, a fost acea pilda de spaima, precum traieste astazi nconstiinta omenirii? Cine o mai poate hotar! nsa figura lui a intrat astfel sub forma maestrita a luiTacitus, si, pe cnd actualitatea lui s-a cufundat n ntunericul istoriei, el e osndit la aspectul sub careni l-a pastrat clasicul autor.

A fost lordul Granby, a fost duca de Grafton asa de njositi precum stau astazi n memoria poporului?Cine se mai ntreaba? Scrisorile lui Junius, cu forma lor stralucita si nepieritoare, i-a stigmatizatpentru totdeauna. Si pastorul Goeze si consiliarul Klotz mai exista numai prin critica nimicitoare a luiLessing - insecte efemere, pastrate ntr-un chihlibar mai trainic.

Si degeaba veniti astazi si voi, cei cu gndirile groase, cu forma inculta, cu stilul greoi, filologi,academici, jurnalisti, sau cum va mai numiti; degeaba va ncercati sa loviti cu atta patima n directiacea noua: voi n-aveti forma, ziua de mine nu va mai cunoaste.

Al treilea poet despre care credem ca merita sa ocupe atentia publica este d. Bodnarescu. D.Bodnarescu s-a introdus n literatura noastra prin tragedia Rienzi (publicata n 1868), apoi au urmatepigrame, cteva poezii lirice, mici escursiuni n proza etc. naintea publicului celui mare acesteproduceri par a fi trecut fara apretiare dreapta, poate fara nici o apretiare. Cu toate aceste, nu ncapendoiala ca lucrarile d-lui Bodnarescu sunt demne de studiat, desi stilul d-sale, mai ales n tragediaRienzi, este prea greoi.

E drept sa nu uitam ca greutatea limbei se explica n parte si prin greutatea materiei. Alta e tragedia,alta e balada sau poezia lirica. n aceasta din urma vedem pe poetul nostru mult mai usor sindemnatic.

DE LA MARE

I

Iata-ne n alta lume!

Draga luntre, stai la mal;

Voi sa cerc de-i pentru mine,

Tu te leagana pe val.

Si asa am priponit-o

De-un tarus si m-am tot dus,

Cnd n dreapta, cnd n stnga,

Cnd spre-amiaza, cnd spre-apus.

Dar n-am fost, ah! nici aicea

Fericit cu al meu dor,

Mai departe, mai departe,

Draga luntre, zbori usor!

II

Calator pe-a lumei valuri,

De-i vedea n calea ta

Luntre, vsla parasite,

A cui sunt nu ntreba.

Un crmas avu si ele,

Unde-i azi, nu se mai stie;

Valul greu cnd le loveste,

Ele suna a pustie.

ntelegi tu, al meu suflet,

Glasul lor ce vrea sa zica?

A pustiu graiesc cu valul,

A pustiu si a nimica.

Terminam citarile din d. Bodnarescu prin cteva epigrame:

Mult iscusita spre geamul ferestrei ncet nclinat-a

Vesela fata zmbind, drag mi era s-o privesc.

ntelepteste apoi a suflat si gingas pe sticla

Ceata din sufletul ei mndru, deprins cu senin,

Si a-nceput sa se joace, stergnd-o cu degetul ager,

Semne de farmec facnd numai pe ici, pe colea;

Drepte erau pentru dnsa, ntoarse pe dos pentru mine;

Poate a scris te iubesc, eu am citit te-amagesc.

Draga-mi e trista, albastra-i privire n lacrimi se stinge;

Fug n gradina; viola stropita cu roua-i frumoasa.

Este fanarul lumina din zare, or lampa iubitei?

Ea ma asteapta, prin ochii ferestrei priveste lumina-i;

Calea-mi de-a lungul si vntul si ploaia s-o stinga se-ncearca,

nsa zadarnic: curnd voi ajunge, Amor o va stinge.

Pe lnga acesti poeti nsemnati prin naltimea ideilor si, n parte, prin felurimea formelor poetice cele-au introdus, ar fi nedrept sa uitam ncercarile altora mai noi, care, n sfera lor mai restrnsa, neprezinta o miscare naturala, exprimata n limba corecta, adese eleganta, totdeauna ferita de njosiri.

Placerea noastra - si, poate, nu e exagerat sa zicem: un fel de recunostinta pentru producerile literareale d-rei Matilda Cugler (astazi d-na Poni) si ale d-lui Serbanescu - va fi cu att mai usor de explicatcu ct ne vom aminti mai mult mijlocul literar n care le aflam. Intentii politice, afectari sentimentale,limba fortata, expresii crude sunt nca la ordinea zilei pentru majoritatea scriitorilor nostri de poezii,si speram ca generatia viitoare si va explica cu greu cum cu o forma asa de putin placuta si cu unbagaj asa de usor de idei au ndraznit attia contimporani ai nostri sa se introduca n literatura. Sa numai vorbim despre dd. Aricescu, Tautu, Hasdeu, Bolliac (Hasdeu si Bolliac ca poeti; ca autori prozaicisunt, fara contestare, dintre cei mai buni) etc. Despre acestia s-a vorbit destul n singura revista criticace a avut-o Romnia, n Convorbiri literare. Dar sa ne aducem aminte si de altii, sa ne reprezentamnca o data societatea n care sunt siliti sa traiasca poetii nostri cei adevarati.

n vremile noastre, pentru a cita ex abrupto cteva exemple, d. Vulcan, redactorul Familiei, trece depoet, cnd cnta:

Sum calic ca vai de mine

Si amar ma mai trudesc,

Totusi fara de suspine

Si voios eu vetuesc.

*

Nici dnsa nu-i vro esceptiune,

Nu-i unica-n genul seu;

Nici despre ea nu mai pot spune

Ca-i fara de greseli, nu zeu!

*

Ce-i mai scump aci sub soare?

Libertatea-ncntatoare,

Imnul de eliberare,

Cntul de triumful mare?

Ca mai scump esti zeu,

Angerelul meu.

*

Am avut o crengusoara

Ce mult a ntinerit

Cu placuta-i umbrisoara - etc.

n vremile noastre apar poeti ca d. Patarlageanu, care n orele de repaos (Bucuresti, 1861) ne aratadorinta d-sale:

Nu-i nimic n asta lume

Sa ma faca fericit.

Nici averi, nici mare nume,

Nu e tinta ce-am dorit;

Ci dorinta mea e toata

Sa-mi vad tara c-a-nflorit.

Sa vad legea electorala

Ca odata s-a largit,

Si comisia centrala

Din Focsani ca s-a urnit,

Curtea de casatiune

etc., etc.

Dar, ce e drept, prefata d-lui Patarlageanu dezarmeaza critica, rugndu-ne:

Sa fiti indulgenti, aducndu-va aminte ca smerita mea muza se afla nca n fase.

n vremile noastre apar poeti ca d. Petre Gradisteanu, care a scris:

Ua noapte pe ruinele Trgovistei, sau umbra lui Mihai Viteazul, tablou ntr-un act cu versuri(Bucuresti, 1857), cu urmatoarea aratare de persoane:

Umbra lui Mihai Viteazul nvalita n lintoliu si purtnd pe dedesupt costumul seu

Viorica

Marica fete de tarani gatite de la hora

Florica

Costache Ghimpeanu, june romn de 25 de ani, grav si plin de scepticism, ncepnd a se ntoarce lacredinta prin sentimentul nationalitatii si convingndu-se de puterea divina numai la lupta etc.

n scena I, ntre cele trei tarance se declama o poezie lirica cu 63 (ceteste saizeci si trei) de strofe, d.e.,ca aceste:

Doua mpreuna

Noi facil putem

De orce furtuna

Sa ne aparam.

Sa cercam Unire,

Aci e speranta,

Caci n desunire

Nu cunoastem viata.

Si sa nu uitam ca, dealtminteri, d. Petre Gradisteanu e un om de spirit.

n vremile noastre d. Iustin Popfiu si ntocmeste limba materna n rime ca aceste:

XII

DOMNISOAREI CONSTANTIA DUNCA

(Camila Dalbu)

Catra tine suna debila-mi cautare;

Va ajunge ore colo-n departare?!

Fiica Romei vechie! svava floriora!

Va petrunde ore blanda-ti animiora?!

Cand naltai la ceriuri santa rogatiune

Se-i cer indurarea pentru-a mea natiune,

De aceste fiice densei i-am doritu,

Ruga mea ferbinte eca s-a-implinitu!

Nu te cunosc inca, scumpa floriora!

N-am privit eu inca facia-ti rumeniora,

Nece ale tale buze mititele,

Nece ochi-ti mndri, aste blande stele;

Peptulu mieu cel fraged totusi venereza etc.

Si trebuie sa stiti ca d. Popfiu este preot, conrector al unui seminar clerical, barbat chemat sa fie celputin serios naintea publicului si, dealtminteri, plin de zel pentru literatura natiunii.

n vremile noastre d. dr. I. C. Dragescu, acela ce cu o rara necuviinta a adresat scrisorile publice catregeneralul Trr si d. Carp, tipareste Amor si patria (Turin, 1870) si acolo ne zice:

De unsprezece seculi romanul se osteste,

De atta timp l suge un crunt infam vampir:

Iar azi tigrul si iena de nou se nfrateste,

Voind sa nimiceasca pe acest popor martir.

Horia strnge pe romani,

Domnii fug ca niste cani.

DOMNISOAREI ELENA P.

Copila gratioasa, esti tu o moritoare,

Ori esti un candid nger din Cmpii Elizei?

Din rai cazuta-aici o bela, scumpa floare,

Sunt soarele si luna si Venus fratii tei?

Venus, fratele d-rei Elena!

Populi, voi, care-n sclavie

Gemeti nca umiliti,

Pe altariul de fratie

Punnd dreapta va uniti,

Tirania veti strivi

Cnd uniti ve veti osti.

Ct esti de bela si-ncntatoare,

Zna gentila, nemuritoare,

Pe pura-ti frunte porti cu mndrie

Sosit-a, popoli, ora sculati-va din tina

Si-n apa libertatii vestmintele spalati,

Sub steagul independintei cu fruntea-va senina

Pe biblia iubirei jurati ca veti fi frati.

Pe pura-ti frunte porti cu mndrie, cnd uniti va veti osti, jurati ca veti fi frati - ct de parasit de totidumnezeii trebuie sa fie cineva pentru a crede ca asemenea tstiitura este limba poetica!

Si sa nu uitam prefata:

Cetitorului salute!

As fi publicat toate ncercarile mele poetice, le-as fi ilustrat, daca nu ma impedecau cercumstantenedependinti de vointa mea.

Poeziile cuprinse n acest mic volum sunt o parte din visele mele, sunt copiii mei de aur.

n ele am depus partea cea mai buna din mine: anima si consciinta mea.

Foarte bine! Dar nu s-ar putea ca inima si constiinta acestui domn sa fie mai mult modeste si maiputin cacofonice?

n vremile noastre junimea clericala din Arad ndrazneste a publica un Almanah pe 1859 cu poeziica aceste (de dd. E.B. Stanescu, N. Cristian, M. Bota):

CATRA DEMOSELLA S.P.

Eram in o seara,

ntr-o zi de vara,

Cnd me preumblam

Printr-o lunca mare,

Pe malul unei

Ape curgatoare:

Cnd in cea mai prima amoare

Foarte melancholizam.

Cugetu-mi ncepu sa zboare.

Si-n tine m-amorizam.

In amoarea cea mai noua

Ce e ca o prima roua

Pre cutarea noua frunza

Ce e ca o prima raza

Carea mai ntiu o zereste,

Cel ce pe lume se iveste,

Ce e ca o prima leganare,

Dar tocma ca un somn ultim mare;

si cu faimosul Foc al Lipovii:

Juh! cum dete tresnet din cer!

Pocnind - durr, durr - se prade,

Fum a pucioasa da n crier,

Vai! ce-i! Lipa-n foc arde.

Pif, paf, puf, trosc cu pustile!

Bataia lui Dumnezeu!

Dur, bumb, si cu bombestele,

Lnga Mures vaet reu!

n vremile noastre, la Lugos, n a. 1861, d. doctorand n medicina din Viena B. Petric, care si batejoc de almanahul precedent, publica:

POEZII NATIONALE

ca

UNA MITUTICA FLAMURA

cu

Deviza simtirilor sale nationale

Si-n aceasta flamura cu simtirile nationale ale d-lui Petric ni se spune:

SALUTARE

(Cucoanelor romne din Lugosiu)

Cnd eram de voi departe

Si de voi numai prin carte

Cteodata-ntelegeam

Cumca sunteti sanatoase,

Tot fidele, tot voioase -

Eu tare ma bucuram.

Primiti-ma dar bucuroase,

Fete de Lugos frumoase,

Si sa nu va fiu strain,

Sa-mi fiti mie tot voioase,

Placute, petrecanoase,

Ca sum june de romn.

*

Tot voios sum eu pe lume,

De cnd maica m-a facut;

Superat nime n-a spune

Vreodat ca m-a vazut.

Cnd am bani, pornesc pe strada,

Fluer, cnt ca s-un boer,

Ma arat pe promenada

Parca sum milioner.

Cnd n-am bani, iar nici ca-mi pasa,

Cu amicii ospetez,

Presedinte sum la masa,

Fiindc-atunce eu contez.

Niren-Braten, Schweins-Cotlet,

Eu numai ce poruncesc,

Un Pfiff Wein si omelet

Beu, mannc, dar nu platesc.

Sa citim acum precuvntarea, care este interesanta ca tip caracteristic al celor mai multe de acest fel:

n onoarea si, ct se poate zice din partea mea fara vatamarea modestiei, n folosul si distractiuneapublicului cititor, aduc si eu pe altarul natiunei niste floricele, spernd, ca toti autorii, daca nucomplimente, cel putin buna primire, pentru ca am cutezat ca un ziar nou, fara multa esperienta, apune si floricelele mele n stratul comun a Natiunei, care are acum literati demni de cel mai destinsrespect ce si eu l port n mine; unde a gresit mintea mea doara nca nu destul poleita dupa dorintacetitorilor, acolo fac apel la simtirile mele dinlountru, la cugetul meu curat, care ma ndeamna a aducesi eu mica ardere.

Ce are a face mncarea neplatita a d-lui doctorand Petric cu stratul comun al natiunei?

n vremile noastre Revista contimporana (1 ianuarie 1874) publica o poezie a d-lui Ciru Oeconomu,care sfrseste cu urmatoarea strofa:

Cnta-voi, combate-voi cu furie nebuna,

In mna mea sdrobi-voi si monstrul si-ai lui pui,

Si dac-a mele cnturi ave-vor o cununa,

Veni-voi l-ale tale picioare s-o depui.

S-ai lui pui? Cnta-voi, combate-voi, sdrobi-voi, ave-voi? Si se mai ndoieste d. Ciru Oeconomu dacaale sale cnturi armonioase ave-vor o cununa?

Aci, scrutnd abisul imens, fara hotare,

Bravnd exilul, moartea, dnd suflet la fricosi,

Scotnd dintr-a ta harpa mnii vizionare,

Persecutai cu biciul tiranii scrofulosi.

Tiranii scrofulosi! Aceste versuri minunate le dedica d. Ciru Oeconomu lui Victor Hugo si le ncepecu modestul motto: ed io anche son pittore.

Ed io anche son pittore! Si adeca de ce nu, va rog? Victor Hugo si domnul Ciru Oeconomu! Dupatiranii scrofulosi toate sunt cu putinta.

Dar sa nu mai continuam exemplele de acest fel! Cnd s-ar ivi izolate, cnd ar forma exceptia, cine si-ar impune datoria de a le rasfoi din literatura zilei! nsa ele formeaza astazi nca majoritatealiteraturei noastre poetice, si n modul cum se produc ne par a fi simptomul unui rau destul densemnat pentru a merita o atentie serioasa.

Citatul d. Petru Gradisteanu era aproape copil cnd si-a publicat Umbra lui Mihai Viteazul; asemenea,Almanacul din Arad este lucrarea unor juni necopti; si dd. Vulcan si Dragescu, daca este sa-i judecamdupa publicarile de pana acum, nu pot fi departe de aceasta vrsta fericita; si poate autorii celor maimulte poezii ce primejduiesc cetirea jurnalelor politice pe la noi se afla n acelas caz.

Ca n acest timp al vietei lipsa de cugetare matura si o desertaciune nenfrnata mpinge pe attia juninechemati si nealesi a maltrata limba, torturnd-o n rime si metruri imposibile, acesta este un faptgeneral, pentru care nu avem nici un motiv sa credem ca junii romni sa fie mai marginiti sau maideserti dect junii altor popoare nzestrate cu o literatura. Dar ce nu se va ntlni la nici un popor cultsi ce se petrece numai la noi este necuviinta cu care asemenea pacate ale tineretei - cum ar fi zisraposatul C. Negruzzi - se publica, se impun n literatura si se primesc de o parte a publicului dreptpoezie; incorigibila suficienta ce o pastreaza autorii lor si ncrederea n care se sustin ca au facut ofapta meritorie pentru literatura tarii lor cnd au sustras attea coale de hrtie de la o destinatie maifireasca.

Altundeva societatea este destul de bine organizata pentru a se garanta n contra unor asemeneaabnormitati; respectul pentru public, respectul n care au stiut sa se tie jurnalele si curagioasa vegherea unei critice neobosite formeaza la suprafata vietei intelectuale o patura destul de puternica pentru aapasa si mentine n ntunericul ce li se cuvine acele producte stricacioase. La noi nsa ele se razlatescn toata voia si ameninta a falsifica judecata publicului si a neca lucrarile cele bune. O suma de tinerise molipsesc de epidemia literara, si parasesc studiile regulate si se ncnta cu laurele ieftine alepublicitatii de o zi, si le este asa de nsemnat numarul, nct astazi si fac unii altora un eco destul de

tare pentru a se nsela ntreolalta asupra meritului producerilor lor. Lucrul a ajuns pana acolo, nctcine din tinerii nostri este numai incapabil ramne scriitor pe la tribunale si prin politii, dar cine, pelnga incapacitate, adauga aroganta devine om de litere, jurnalist, poet si, ndata ce cu o limba si cuo ortografie deplorabila stie sa rimeze libertate cu dreptate, colegii sai se grabesc sa-i deschida cufericire coloanele d-lor, sa-l patenteze drept literat si anteluptator al culturei nationale.

De aci nainte timpul si activitatea acestor nefericiti se pierde cu producerea de maculatura literara, sio parte a timpului si activitatii generatiei june se pierde cu cetirea acestei maculaturi.

Aci e raul; din acest punct de vedere, partea nesanatoasa n miscarea literaturei romne merita sa fieobservata, si poate cetitorul nepartinitor nu va gasi de prisos daca vom mai releva si procedareauniforma, tipicul dupa care acei scriitori exploateaza atentia tinerimii si profaneaza una din cele maifrumoase aspiratii ale ei.

Drapelul sub care se ntroduc aceste desertatiuni personale si cruditati estetice este totdeauna Natiuneasi Libertatea, si, astfel, doua idei din cele mai nalte au ajuns a fi scara pe care, calcnd-o n picioare,se urca oamenii cei mai lipsiti de orce merit. Si atunci numai vezi pe d. Dragescu facnd dincacofoniile sale un omagiu libertatii si nedependintei, pe d. Petric producnd njosirile sale ca unamitutica flamura cu deviza simtirilor nationale, pe d. Patarlageanu scotndu-si muza din fase pentrua o depune pe altarul natiunii; si apoi vin n precuvntarile d-lor, care sunt totdeauna lipsite dedemnitate, sau prea smerite, sau prea arogante (si nu stii ce este mai arogant: aroganta sau smerenia),si ne explica ce mare iubire pentru patrie i-a facut sa ne nzestreze literatura cu pretiosul nume al d-lor! Si foile noastre publice, Familia, Telegraful, Plebeul, Poporul, Secolul, Armonia si cum le maicheama, saluta cu entuziasm pe confratele cel nou si, continund mistificarea mai departe,ndraznesc a identifica natiunea romna cu aceste anomalii ale ei si striga ca se ataca romnismulndata ce se ataca aceste rataciri bolnavicioase ale literaturei romne.

Cine cunoaste calibrul unor asemenea poeti si jurnalisti nu se mira de purtarea lor, o gaseste naturalasi - la dreptul vorbind - indiferenta. Nu ar fi nsa natural cnd publicul romn ar continua sa-incurajeze creznd ca astfel ncurajaza literatura; si, pe de alta parte, ar nceta de a fi indiferent ndatace am privi la nrurirea ce o poate avea asupra tinerimii noastre.

De aceea mpotrivirea energica n contra directiei false aratate n aceste rnduri ne va parea totdeaunao datorie literara, si ncercarea de a pune o stavila n contra ei, att prin criticarea producerilor rele,ct si prin relevarea scrierilor mai bune, si de a produce un fel de presiune ndestulatoare a opinieipublice n contra-i, va trebui sa fie repetita, fara obosire si cu puteri unite, pana cnd va izbuti -presupuind ca va izbuti vreodata.

Este doar o parte mai fericita a aceleias datorii literare daca de la privirea rimarilor citate mai sustrecem, printr-un contrast cam violent, la reamintirea lucrarilor acelora care, n ncercarile lor, fie ctde restrnse n privinta sferei de idei n care se misca, arata o natura mai aleasa, simtiri simple, darneafectate, si produc n cetitor acea impresie senina, care este adevarata binefacere a artelor frumoase.Din numarul lor ne-am propus sa vorbim despre d-ra Cugler si dd. Serbanescu si Petrino.

Poeziile d-rei Matilda Cugler (mai trziu d-na Burla) sunt publicate n Convorbiri literare si navutescmulte numere ale acestei reviste de la prima ei ivire. Ne cerem voie a reaminti cetitorilor cteva dincele mai caracteristice.

Ai plns si tu odata?

Eu, zau, nu pot sa cred.

Ah! lacrimi lasa urme

Ce ani ntregi se vad.

Un ochi care odata

A plns de dor si chin,

Ma crede, nu degraba

Se face iar senin.

Un ce fara de nume

Ramne-n el ascuns -

Dar ochii tai sunt limpezi:

Nu pot sa cred c-ai plns.

*

Floarea-n cmp cnd vestejeste

Alta-n locu-i nfloreste.

Dar n pieptul omenesc

Florile cnd vestejesc,

Cade roua n zadar -

Alte-n loc nu mai resar.

*

El a venit spre mine

Si mna mi-a luat.

Si-n ochii lui atuncea

Adnc am cautat.

Dar ce-am vazut n dnsii,

Ah! nime n-a afla,

Caci toat-a mea durere

Si dorul meu era.

Ceea ce va fi atras pe cetitorii acestor poezii lirice este eleganta limbagiului lor si, poate, sinceritateasimtirii. Un merit deosebit este precizia cu care sunt compuse si care le fereste de lungile repetitii aleaceleias idei, ce, dealtminteri, se ntlnesc n attea poezii ale literaturei noastre. Pe de alta parte, nueste de tagaduit ca din poeziile d-rei Cugler apare o nrurire predomnitoare a lui Heine si a lui Lenau;dar, n fine, avem cel putin a face cu nrurirea lui Heine si a lui Lenau.

ntre cele mai placute produceri ale literaturei romne sunt si vor ramnea poeziile d-lui Serbanescu.De la cele dinti ncercari ale d-lui Bolintineanu, care se deosebeau prin aceeas nsusire, nu cunoastempoezii a caror limba sa fi produs auzului aceeas placere ca poeziile citatului autor. ntr-o literaturaunde limba poetica este deja formata, meritul aparent al unei versificatii elegante consista adeseanumai n reproducerea credincioasa a formelor de stil obisnuite de autorii recunoscuti, si n Franta sin Germania se gasesc rar poeti ncepatori ale caror versuri sa fie mai mult dect o imitare palida a luiMusset si a lui Heine. La noi, nsa, unde n toate ramurile literare stilul cauta nca sa se formeze sieste nca foarte crud, farmecul limbei ntr-o poezie ramne un merit adevarat si primitiv.

LACRIMA

Ah! n ochiul tau cel negru ca o noapte fara luna

Eu o lacrim-am zarit,

Si pe geana ta cea bruna,

Lunecnd, ea s-a oprit.

Ce-nsemna, copila juna ca si o simtire noua,

Acel ud margaritar,

Acel graunte de roua,

Semnul dorului amar?

Lacrima-i o poezie ce se scrie n tacere

La tulpina unui dor;

Batrn - lacrima-i durere,

June - lacrima-i amor.

Tu, ce juna esti ca raza ce n faptul zilei luce,

Nu-mi mai spune al tau dor;

Lacrima din ochiu-ti dulce

E un gingas tradator.

*

Un nor vine sa-mi ascunza

A vietei mele stea

Vntul tremura n frunza,

S-amoru-n inima mea!

Negrul nor, iata, paseste

Catr-a vietii mele stea.

Vntu-n frunza greu mugeste,

S-amoru-n inima mea!

Norul dusman creste, creste

S-acopere draga-mi stea

Frunza-n vnt se risipeste,

Moare-n dor inima mea!

n anul 1870 s-a publicat la Cernauti Lumine si umbre, o culegere din poeziile d-lui Petrino. Printremulte prea de jos, despre care credem ca ar fi fost mai bine sa ramna nepublicate, ntlnim si ctevapoezii adevarate; mai ales din florile de mormnt vorbeste o simtire adnca si bine exprimata. Vreodoua exemple:

Ca te iubesc, ca te iubesc,

Stiu toti ce-n cale ma-ntlnesc,

Stiu cei ce m-au vazut plngnd

Si cei ce m-au vazut rznd.

Caci rsul ca si plnsul meu

Nasc numai din cuvntul tau,

Si rsul lumea mi-l impune,

Cnd plnsu-mi despre tine spune,

nct toti cei ce au iubit

Si de amor au suferit,

Ei stiu, de-abia ce ma zaresc:

Ca te iubesc, ca te iubesc!

*

Pe furis da-mi o gurita,

Jur ca nime nu va sti;

Flfaind a ta rochita

Nime n-o va auzi.

De va fi usa nchisa,

Pe fereastra vei sari;

Dragostea cnd e decisa,

Ea intrare-si va gasi.

ntr-o taina a pus cerul

Tot ce-i mai dumnezeiesc;

Fericirea si misterul

n amor se nfratesc.

Steaua care nu se vede

Nu-nceteaza a fi stea;

Omul n zeire crede,

Crede, far de-a o vedea.

Caci ce-i tainic pentru lume

Este mult mai rapitor;

Sarutarea far de nume

Poarta numele - amor.

Pe furis dar orce bine

De pe buza-ti as sorbi,

Sa-nchizi ochii lnga mine,

Si-atunci - taina tot va fi.

Ne-a parut nsa ca tristetea pentru nefericirea de care ne spune poetul ca a fost lovit prin moarteasotiei sale este o coarda prea ntrebuintata, asa nct se apropie de monotonie. Observarea noastra vaavea mai multa putere daca o vom nsoti de sfatul ce-l da Goethe poetilor tineri: ntrebati-va la orcepoezie daca cuprinde o simtire ce ati avut-o n adevar n viata voastra, si daca aceasta simtire v-anaintat ntru ceva. Nu sunteti naintati daca nu faceti dect a jeli o iubita ce ati pierdut-o prindespartire, necredinta sau moarte. Aceasta nu e niciodata bine, orct de mult talent ati jertfi pentruasemenea poezii. Tineti-va de progresul vietii si examinati-va cnd se iveste prilejul: atunci se vedendata daca aveti viata, si mai trziu, daca ati avut-o.

n privinta limbei, am nsemnat cteva cuvinte ce nu ne par ngaduite n poezii serioase (electrizata,constatata etc.), mai multe expresii njosite:

n sfrsit, azi nca-o data

Calca-n tine-al meu picior,

Bucovina adorata etc.,

abuz de cuvntul zbrcit si, n fine, ntrebuintarea multor eliziuni gresite (zidurle, valurle etc.).

n alta privinta, suntem siliti a protesta n contra exagerarilor bolnavicioase ale fantaziei d-lui Petrino.O poezie ca aceasta:

n mormnt, ah, mult e rece,

Mult e trist si-ngrozitor!

Dar din viata care trece,

Acolo trebui sa plece

Orsicare muritor!

Pe gurita ce odata

De iubire nfocata

Mii de sarutari primea

Suge-un vierme hrana sa.

Deci mi-e groaza cnd gndesc

Ca n snul pamntesc

Inimile putrezesc,

nu este de publicat. Arta e senina, trebuie sa ramie senina chiar cnd exprima desperarea; si odesperare ce nu se poate dezlipi de cugetari asa de ntunecate e semnul unei mari nefericiri private,dar nu ocazia unei conceptii poetice. Sa nu uitam antichitatea binecuvntata! Moartea, care, dupasimtul corupt al simbolizarii crestine, se nfatiseaza de moderni sub forma unui schelet hidos, era nfantazia greaca si romana un geniu frumos, cu facla ntoarsa.

II

PROZA

ODOBESCU, STRAT, SLAVICI, A. XENOPOL, BURLA, VRGOLICI, I. NEGRUZZI, PANU,LAMBRIOR, P. P. CARP, T. ROSETTI

A fi regisorul unui teatru trebuie sa fie un lucru foarte placut. Te ncrezi n conventia tacuta ncheiatantre tine si public - din partea ta de a-l amagi, din partea lui de a se lasa sa fie amagit - si conduci cumna sigura iluzia spectatorilor. ti trebuie un rege, arunci pe umerii unui actor o manta cusuta cucodite de iepure alb, i pui o coroana pe cap si un sceptru n mna, si iluzia este gata. Vreai unministru, iai alt actor, i cosi pe frac o stea de decoratie n locul inimei si-l pui sa faca gesturi camntepenite. Se cer doftori, magistrati, academici, profesori (se ntelege: n comedii), ia ctiva figuranti,le pui o peruca mare pe cap si ochelari pe nas, i mbraci n talare negre, n fracuri cusute cu verde saun fracuri descusute, si ti-ai ndeplinit scopul.

Cu vremea, spun cei ce cunosc meseria, regisorul ajunge sa fie foarte patruns de nsemnatatea lui sicrede ca el este cauza de capetenie pentru succesul unei piese. nsus cuprinsul si spiritul piesei i parelucru de a doua mna - pentru dnsul orce drama nu e dect un balet.

Regisorul este de rs cu aceasta nchipuire a lui. Dar cnd o parte mare a unei societati ar mpartasiacest ridicol, si nca n ntrebarile cele mai reale ale vietei publice?

ntreaba pe cineva de progresul culturei literare si artistice la noi: ti va cita cifrele din statistica,attea scoli de bele-arte, attea conservatorii de muzica, attea ziare, attea expozitii ale artistilorn viata etc. Dar daca este o tara menita sa duca ad absurdum concluziile obisnuite ale statisticei, estea noastra. Mai toate acele cifre nu sunt interesante dect prin curajul de a fi asezate n rubricele undele vedem, si noua zecimi din progresul nostru se ntemeiaza pe delictul prevazut de art. 208 alcodicelui penal, care pedepseste uzurparea de titluri ce nu se cuvin. Singura realitate n toate aceste oau tablele cu inscriptiile cele pompoase, pe care publicul are uneori naivitatea de a le lua n serios.

De aci se explica starea cea hazlie a opiniei publice n Romnia.

Pentru ce d. X este nvatat? Pentru ca e profesor la Universitate. O stare mai sanatoasa ar cere ca acestdomn sa fie profesor la Universitate numai fiindca este nvatat. Caci daca nu este nvatat, atunci formagoala a nfatisarii sale publice nu-l nalta, ci-l face mai nti de rs si apoi primejdios.

Pentru ce d. Y este om politic? Fiindca e redactorul a ctorva coli de hrtie ce se publica n intervaluriregulate. O stare mai solida ar cere ca numai aceia sa publice ziare cari sunt oameni politici.

Si asa mai departe.

Opinia ce o vedem astfel predominnd n judecarea lucrurilor n fiinta o ntlnim, fireste, si n privintalucrurilor de nfiintat. Ne lipseste activitatea stientifica, cercetari originale n toate ramurile stiintei

sau nu exista deloc, sau sunt prea putine, si prea putin ndestulatoare. Dar ndeplinirea acestei lipse nuse poate improviza sau lua n ntrepriza de comisii guvernamentale; din contra, toate mijloacele decare dispunem trebuiesc deocamdata concentrate la un nvatamnt mai elementar; scoale mai multe simai bune, profesori din ce n ce mai putin ignoranti, ncetul cu ncetul gustul stiintei desteptat ntinerime, si apoi speranta ca peste cteva generatii va ncepe si o mica activitate stientifica originalan mijlocul nostru. Nu asa au gndit anteluptatorii nostri de progres grabnic, nationalistii zelosi cuprivilegiul exclusiv al focului patriotic: ntr-o dimineata guvernul a decretat si promulgat nMonitorul oficial cultura Romniei prin Societatea Academica din Bucuresti, a patentat 21 de nvatati,mpartiti n 3 categorii: categoria istoricilor, categoria filologilor si categoria fizicilor. Dar cei maimulti membri ai acestui nalt institut se tin de o a patra categorie, pe care politeta ne opreste sa onumim.

Nu avem activitate literara si - lucru caracteristic - romanuri si novele nu se scriu deloc, toate setraduc. Chiar poeziile pareau a fi disparut, Alecsandri era izolat, proza n cea mai deplorabila stare. Cuncetul, se va schimba si aceasta; si mai nti ceva liniste politica, daca ne o va ngadui soarta; apoindreptare materiala, cu aceasta - dupa cteva generatii - si desteptarea gustului pentru produceriestetice. Vor veni atunci oameni cari sa simta puternic si sa-si exprime frumos ceea ce au simtit sialtii cari sa gndeasca bine si sa-si exprime simplu ceea ce au gndit.

Nu asa crede majoritatea publicului nostru; un reprezentant al ei, ntr-un discurs tinut sub aplauzeleAsociatiunii transilvane pentru cultura poporului romn, a cerut de urgenta o istorie a literaturiiromne, Panteonul, n care sa se venereze deja eroii spiritului nostru, si, pe de alta parte, cu oncntatoare consonanta de idei, guvernul romn a recunoscut gravitatea trebuintei si - pe cnd celemai multe sate nu au de unde sa nvete a ceti si a scrie - a deschis la Universitate catedra de istorialiteraturei romne.

Toti cunoastem importanta teatrului pentru un popor, toti stim, asemenea, ca ne lipseste acest elementde cultura. Vom traduce dar dramele eminente din alte literaturi, vom ncuraja nceputurile noastrecele bune, daca le avem, vom descuraja pe cele rele si ne vom interesa, la timp oportun, de a formaactori adevarati zeci si zeci de ani vor trece nainte de a se putea compune o singura trupa de actoricare sa merite acest nume. Dar de la Pesta ne-a venit o provocare mareata, subscrisa de barbati celebri,nsufletita prin adunari numeroase, condusa de un comitet al natiunii: este vorba de a strnge baniipentru ca mai nti de toate sa zidim casele teatrului. De aci ncolo, lucrurile vor merge repede si bine:zidurile sa le avem, dramele vor veni.

n contrastul aratat pana aici se cuprinde cea mai lamurita explicare a directiei noua n osebire de ceaveche. Directia veche a barbatilor nostri publici este mai mult ndreptata spre formele dinafara;directia noua si juna cauta mai nti de toate fundamentul dinlauntru si, unde nu-l are si pana cndnca nu-l are, despretuieste forma dinafara ca neadevarata si nedemna.

Dupa aceasta explicare introductiva ne vom ncerca sa urmarim mai de aproape aspirarile celei dinurma, si fiindca vorbim aici de literatura prozaica, vom mparti cercetarea noastra, dupa cele douaspecii ale ei, n cercetarea stientifica si n cea estetica sau cel putin stilistica. Reproduceri din chiaroperele autorilor, precum le-am facut n studiul asupra poeziei, nu pot avea loc aici: ntinderealucrarilor prozaice se mpotriveste la aceasta. Trebuie sa ne marginim a cita numai titlul scrierilor si ascoate la iveala elementele comune care le mpreuneaza n una si aceeasi directie.

ACa reprezentanti ai directiei noua n privinta stientifica privim pe dd. A. Odobescu (Cercetariarcheologice, disertatii publicate n Revista romna, 1861; despre cntecele poporane, poetiiVacaresti, satira romana etc.), Strat (Economia politica, 1870), Slavici, Burla, Xenopol, P. P. Carp,Vrgolici, Panu, Lambrior, T. Rosetti (scrierile acestor din urma publicate n Convorbiri literare).

Caracterizarea acestor autori sa o ncepem nsa cu o rezerva, fara de care observarile noastre ar pareaexagerate. Nici una din scrierile citate, privite din punctul de vedere al stiintei generale, nu este devreo nsemnatate extraordinara: nici o creatie noua, nici o suflare de acea puternica originalitate, carede pe naltimea culturei secolului mpreuneaza elementele date spre o noua combinare sau afla nintuitie primitiva un adevar pana atunci nepatruns de ntelegerea omeneasca; nimic din toate aceste nuse afla n scrierile romne de pan-acum, si nici nu se poate afla deocamdata. Caci o dezvoltare asa denalta a lucrarii stientifice presupune alte paturi de cultura din trecut, prin care sa i se fi formatpamntul roditor pentru hrana si cresterea ei.

Dd. Odobescu, Lambrior, Strat si ceilalti sunt dar reprezentanti ai literaturei noastre stientifice numain marginile restrnse n care o asemenea activitate a fost cu putinta pe treapta de cultura pe care neaflam. Dar n aceste margini, scrierile lor, n deosebire de celelalte analoage din literatura noastra, serazima pe fundamente solide si sunt nsemnate prin doua nsusiri bune ale autorilor: cunostinta ce o audespre starea stiintei de astazi n privinta materiei de care se ocupa si sinceritatea cu care spunrezultatul cercetarilor lor.

Caci la noi, cari suntem vecini cu o cultura superioara, orce ntrebare de stiinta este mai ntai de toateo ntrebare de constiinta, si constiinta ne impune aici doua datorii: ntai, sa studiem materia desprecare scriem, ntr-att, nct nici unul din principiile fundamentale la care a ajuns Europa culta sa nu nefi ramas ascuns, asadar, sa ne aflam la nivelul culturei n acea privinta sau, cu o expresie franceza, safim n curentul ei. Cetiti disertatia d-lui Odobescu despre cntecele poporane, sau articolele filologiceale d-lui Burla, sau criticele d-lui Carp etc., ndata veti simti siguranta fundamentului pe care autorulsi ridica cladirea sa, fie ct de mica, si folosul ce-l puteti trage din cetirea unei lucrari care rezuma nsine rezultatul progresului stiintei n acea materie. Si acest folos este mare chiar atunci cnd opiniaautorului este gresita; caci si n acest caz ea are lnga sine propriul sau corectiv, aratnd izvoarele deunde a provenit.

A doua datorie de constiinta este: sa avem destula iubire de adevar pentru a spune cu sinceritate ceeace am aflat, n bine sau n rau. Introducerea d-lui Strat la Economia politica, studiul d-lui Slaviciasupra maghiarilor, al d-lui T. Rosetti n contra lipsei noastre de progres real, criticele d-lui Panu ncontra partilor fantastice din istoria, dealtminteri interesanta, a d-lui Hasdeu etc. ne dau asemeneaexemple de sinceritate si nepartinire si ne fac impresia multamitoare a unei fapte oneste si barbatesti.

Cele doua nsusiri despre care vorbiram acum se gasesc n mii de carti germane, englezesti sifranceze, sunt chiar regula autorilor stientifici n tarile Europei culte. La noi, nsa, sunt exceptie, si oexceptie asa de rara, nct ele singure au fost n stare a marca o adevarata directie noua, n opozitie cucea obisnuita pana acum. Meritul autorilor de care ne ocupam este dar cu att mai mare cu ct ei sipastreaza acele nsusiri n mijlocul unei vieti publice n care cel dinti titlu pentru pretentiiexorbitante pare a fi lipsa de cunostinta de cauza, si cea dinti misiune, amagirea opiniei publice.

Aceasta calificare a vietei noastre de pana acum nu este exagerata, toti cei cu experienta si cu buna-credinta o recunosc, si daca n rndurile urmatoare ne ncercam sa mai aducem un sir de dovezi pentrua o ntari, o facem din ncrederea ca prin chiar aceasta se va ntelege cu att mai lamurit n ce consistansemnatatea directiei celei noua, ca una ce s-a produs mai ntai din trebuinta instinctiva de a ne scapade pe povrnisul pe care ne-au lasat anteluptatorii cei vechi.

Tinerimea de astazi, de la care atrna ndreptarea n viitor, trebuie sa nteleaga odata unde esteadevarul si unde este eroarea n aceasta lupta de idei; naintea ei trebuie dar sustinut si terminat acelproces de curatire; naintea ei trebuie dovedita acuzarea ce am adus-o n contra celor mai multi dinpublicistii nostri literari si stientifici, acuzarea lipsei de constiinta, att n privirea cunostintei decauza, ct si n privirea vointei de a spune adevarul n chestiile de care se ocupa. Vom reveni dar ladovedirea acuzarii printr-un nou sir de exemple, care, n mpreunarea lor, speram ca vor face oimpresie destul de adnca asupra orcarii inteligente nestricate.

ncepem cu acele grade de nestiinta care, prin marimea lor fata cu datoria pozitiei si cu pretentiaautorului, constituie o adevarata lipsa de constiinta. Nu vom vorbi de acel nalt functionar alMinisterului Instructiunii Publice care propunea reforma metoadelor nvatamntului primar si care,auzind de la noi numele de Pestalozzi, ne ntreba cine este (V. Alexandrescu-Urechia, director generalla 1865). Nici de acel director de gimnaziu (Petrescu, la Iasi) care, la provocarea ministerului de aface o programa pentru nvatamntul clasic, aduna din cataloage nume de autori latini si propunea prinadresa oficiala studiarea poemii lui Ovid, Ars amandi, pentru clasa a V-a gimnaziala. Vom cita numaiexemple a caror controlare sa fie destul de usoara pentru a se putea face de orcine va voi.

Cel dinti exemplu l gasim iaras n Societatea Academica din Bucuresti.

Aceasta academie a stiintelor, pe lnga alte misiuni, se crede, mai nti de toate, menita a stabili sipromulga regulele pentru limba si scrierea romna si a sustine unitatea nationala n aceasta privinta.Dupa opinia noastra, acea ncredere este iluzorie. Dar sa zicem ca este ntemeiata. Ce fac atuncimembrii Academiei pentru a corespunde misiunii ce nsii si-o atribuiesc? ntrebarile limbistice siortografice se hotarasc n acel areopag al stiintei prin votare: se ridica mna pentru sau contra uneipropuneri, si majoritatea parerilor hotaraste. E dar lucru firesc sa ne ntrebam daca majoritatea ecompetenta pentru aceasta hotarre. Toti membrii votanti ai Academiei s-au pus oare sa studiezelimbistica? Sunt n curentul ideilor europene n aceasta privinta? Bopp, Diez, Renan, Max Mlleretc. le sunt familiari? Pentru cei ce cunosc membrii si lucrarile Societatii Academice raspunsul estenendoios. O minoritate de specialisti se afla acolo, marea majoritate voteaza fara a-si da osteneala casa-si dobndeasca stiinta trebuincioasa pentru votul ce-l dau si pentru locul ce-l ocupa.

Chemarea naturala a acestei Academii era de a aduna tezaurul limbei romne, asa cum a vorbit-o sicum o vorbeste poporul n toate provinciile locuite de romni - lucrare foarte nsemnata, pentru carenumirea membrilor din deosebite tari era nemerita si pe care membrii nsii, cu buna plecare si silinta,ar fi putut-o ndeplini. n locul acestei simple lucrari de culegere credincioasa, academicii si-au arogatautoritatea de a pronunta cum ar trebui sa fie limba si scrierea si au nceput a tortura ortografia sicuvntarea, dnd sentinte n privinta fonetismului si-a etimologismului, n privinta coruptiuniieufonicesi radicalismului n derivare. Dar daca majoritatea membrilor Academiei era n stare sa facaserviciul modest, nsa foarte important, al unor culegatori de cuvinte, le lipseste orce competenta de ase pronunta n materii controversate ale stiintei filologice si de a prescrie natiunii lor cum savorbeasca si cum sa scrie, n contra uzului comun, si daca totus n asemenea chestii si ridica mnilepentru da sau nu, dovedesc lipsa de constiinta. Ce sa ne miram de cei obscuri, cnd nsusi d. Cipariu,

dealtminteri un reprezentant eminent al etimologismului ntre romni, raspunznd n Archivul saufilologic la niste obiectii limbistice ce-i facusem n Academie, afirma ca nu cunoaste scrierilelimbistice ale lui Max Mller si, dupa atta timp, nu cautase nca sa le cunoasca. Daca d. Cipariu -iaca tot ce putem raspunde la aceasta - nu cunoaste pe Max Mller, paguba nu este a lui Max Mller.

Un alt academic, d. Barit, vorbind n Transilvania (15 aprilie 1872) despre dictionarul si glosarulSocietatii Academice Romne, adaoga cteva observari la adresa Columnei lui Traian si aConvorbirilor literare. Extragem pe cele din urma:

Oamenii seriosi n-au aflat demne de atentiunea lor criticele iesite n Iasi, care presupun ca filologiiromni, daca voiesc a studia, vorbi si scrie bine limba romneasca, au se nvete mai nti toate limbeleAsiei, antice si moderne, sa calatoreasca pna pe sub muntele Himalaya, precum fac unii literatimaghiari, n interesul limbei lor, si numai dupa aceea sa se apuce de gramatica si de dictionar. Limbaelina are expresiunea Morosophos, care n limba noastra si n alte limbi mai mult analitice dectsintetice nu se poate traduce cu o singura expresiune. Nu ar fi vreun lucru placut cnd unii literati deai nostri ar da romnilor ocaziune de a se folosi de aceasta expresiune n limba lor. Acela care voiestesa critice cu bun rezultat pentru limba si literatura noastra, trebuie sa lase orice jucarie la o parte, sa sesi fereasca de orice pedanterie.

Aceasta critica pare a fi ndreptata n contra articolelor d-lui Burla, care, aratnd erorile filologice aled-lui Cipariu, dovedeste prin chiar acest exemplu importanta neaparata a studiului sanscrit pentrufilologia moderna. Acum ce vrea d. Barit? D-sa gaseste nemerit ca filologii care vor sa studieze limbalor sa nu nvete limba sanscrita? Si gaseste lucru de rs cnd d. Burla pretinde ca, dupa starea stiinteilimbistice de astazi, aflarea legilor variatiei, analogiei si eufoniei unei limbi este cu neputinta farastudiul filologiei comparate? Dar d. Barit pe ce studii se ntemeiaza pentru a sustinea aceasta n contrad-lui Burla? De unde si scoate autoritatea de a nega valoarea neaparata a studiului sanscrit? n Europaculta de astazi nu exista un singur filolog care sa ndrazneasca a se numi astfel si a se ocupa de legilevreunei limbi cnd nu posede acel studiu comparativ, si opozitia ce d. academic o face n contrafilologiei moderne este o dovada mai mult pentru ceea ce voim sa dovedim cu aceste exemple.

Dar sa citam un alt caz, dintr-o sfera cu totul deosebita. Este obicei cunoscut al guvernelor noastre dea se ocupa de lucrari de prisos, nengrijind pe cele trebuincioase. Nu ne vom mira dar vaznd si peactuala administratie a instructiunii publice bntuita de grijile ortografiei si limbei romne, care nusunt de competenta ei. Dar ce este de mirat e modul cum a ncercat sa se usureze de aceste griji.Uitnd ca Societatea Academica a publicat o data regulele ortografice ale limbei, sau nevoind a letinea n seama, consiliul permanent al instr. publice, cu ministrul n frunte, publica un nou regulamentpentru ndreptarea limbei si scrierii romne. Acest act literar este nascut n sedinta consiliului de la 28octomvrie 1871 si se caracterizeaza, n ortografia si spiritul lui, prin urmatoarea citatie:

Avend n vedere diversitatea orthographielor que se observa n limba scrisa si typarita inqut nunumai fie-quare carte, ci si fie-quare individ si are ortographia sa particulara;

Considernd greutatea que intmpina din aqusta confusiune att scolari, qut si chiar publiculmaturu, neavnd o regula de quare sa se tina;

Consiliulu permaninte, sub presedinta d-lui Ministru al cultelor si instructiunii publice, in dorinta de aface sa dispara aqusta anarchie orthographica si ajjunge la o uniformitate n modulu de a scrie si aceti etc., etc., decide:

MODIFICAREA UNORU FORME ALE DICERILOR

Substantivele derivate de a treia declinatiune latine facu nominativulu in limba romna qua ablativuluin cea latina, precum: professore, revisore, pontifice, carnifice s.c.l.

Adiectivele participiale, derivate de la a 2-a si a 3-a conjugare latina, facu dupa regula precedinte,nominativulu qua ablativulu latinu: dar dupa analogie se scriu si se pronunta inte prequm: presinte,absinte, putinte, existinte, dependinte, descendinte s.c.l. Asemenea se scriu si se pronunta sisubstantivele formate din acele adiective participiale, prequm: presinta, absinta, existinta s.c.l. Acesteregule orthographice se vor introduce in scoale in mod obligatoriu, att in cartile didactice si inocupatiunile scripturistice ale scolarilor, quat si in corespondenta corpului didacticu cu autoritatileinstructiunii publice, si vor servi de norma generala.

Pretentia regulamentului este dar de a hotar ntrebarile controversate ale limbei si ortografiei romnepe cale administrativa si de a impune hotarrea sa tuturor scolarilor si profesorilor filologi, a carorchemare este n parte de a sustinea tocmai acea controversa stientifica. Subscrisi sunt ministrul Chr.Tell, membrii consiliului A. Orescu, Aaron Florian, G. Zalomit, A. Marin si D. Petrescu. Cine suntacesti domni? D. Christache Tell e general, d. Orescu arhitect, d. Aaron istoric, d. Zalomit profesor defilozofie (pentru a nu zice filozof), d. Marin fizic si d. Petrescu matematic. Nici unul din dumnealornu este limbist. Dar atunci de unde si aroaga dreptul de a impune opiniile d-lor nemistuite asuprascrierii si limbei ca regule obligatorii scoalelor romne? Cum! generalul Tell, arhitectul Orescu,fizicul Marin si ceilalti vor sa ordoane filologilor Laurianu, Massimu, Circa, Burla, Lambrior etc.,profesori specialisti n aceasta materie, ca sa-si paraseasca scrierea lor de pan-acum si sa primeasca peaceea a consiliului permanent? Nemtii au un proverb de batjocura: cui i-a dat Dumnezeu un post, i-adat si mintea trebuincioasa pentru el. Nu cumva domnii de la consiliu au luat acest proverb n serios?

Trecem acum la o alta ordine de idei. A nu cunoaste lucrul de care vorbesti este un grad mic de gresalan comparare cu deprinderea de a ascunde adevarul, de a raspndi cu intentie stiri false si de a nu lerectifica niciodata. Acesta nsa este vitiul caracteristic al publicitatei, n special al jurnalisticeiromne, si de aceea presa noastra, cu rare exceptii, desi toti anteluptatorii contribuiesc laconducerea ei, a ajuns a-si pierde din valoare si a devenit un obiect de dezgust pentru multi oamenicuminte.

Un exemplu destul de tare - si cu el ncepem dovedirea acuzarii - este strigatul de cosmopolitism!,prin care, de ctiva ani ncoace, presa romna, nu cea de rnd, s-a obisnuit sa combata juna directiedin Iasi. Atacul s-a ncercat nti ntr-un discurs solemn rostit la1869 n Societatea Academica dinBucuresti de catre d. Barit, care, cu claritatea si mai ales sinceritatea limbagiului, pentru care esterenumit, s-a pronuntat n contra directiei noastre cosmopolite. D. Misail, par nobile fratrum, l-asecundat ndata pe calea jurnalistica, aplicndu-ne cu acea ocazie toata eleganta stilului d-sale.

De aici ncolo Columna lui Traian, Trompeta Carpatilor, Federatiunea, Uniunea liberala, Revistacontimporana s-au grabit care de care a-si pune cunoscuta gingasie si buna-cuviinta a limbagiului d-lor n serviciul sfintei cruciade n contra cosmopolitismului, pe care jurnalul Prahova l numeste n

ultimul rnd o immondicitate.

Foarte bine! Pacat numai ca tot strigatul acesta e o mistificare a opiniei publice. Adevarul este capoate n Romnia ntreaga, dar desigur cel putin n Junimea din Iasi, nu exista cosmopolitism, dacasub acesta se ntelege frumoasa utopie de a cauta fericirea omenirii ntr-o constituire comuna a ei cunegarea individualitatei nationale. Nici un singur articol din Convorbirile literare n genere, nici osingura propozitie scrisa sau pronuntata de mine ndeosebi nu sustine cosmopolitismul; att eu, ct siceilalti membri ai Junimii din Iasi suntem partizani ai ideii nationalitatii si ne-am pronuntattotdeauna n acest nteles.

Iaca o declarare foarte lamurita, pe care o dovedim ndata.

ncepnd istoriceste, prima atingere a acestei ntrebari din partea vreunuia din noi s-a facut n 1864, nuna din prelectiile publice populare ce le tineam n sala Universitatii din Iasi (vezi Convorbiri literarede la 1 martie 1867). Era prelectia a zecea din acel an, tinuta de mine asupra temei individualitateapoporului si cosmopolitismul. Tinta acestei prelegeri fusese de a ne pronunta pentru individualitate sin contra cosmopolitismului.

n anul 1866, avnd trebuinta pentru lucrarile societatii Junimea de a ne lamuri asupra ortografieiromne, am scris si publicat studiul Despre scrierea limbei romne. Cuvintele puse n fruntea acesteicarti sunt urmatoarele:

Secolul XIX se va numi n istorie cu drept cuvnt secolul nationalitatilor. n el s-a lamurit si serealizeaza ideea ca popoarele sunt chemate a se consolida n cercuri etnografice, specializndu-sifiecare misiunea istorica dupa propria sa natura.

Noi suntem de vita latina - iaca punctul de plecare al civilizatiunii noastre, iaca adevarul ce este menita deveni cel mai important n ziua n care pentru toate sferele dezvoltarii noastre vom sti a-i trageconsecintele practice.

n Convorbiri literare de la 15 iulie 1867 publica d. Al. Xenopol disertatia sa despre cultura nationalacare ncepe cu cuvintele:

Trebuie bine sa ne nsemnam noi, romnii, ca orice progres pe calea civilizatiunii nu are pentru noi oadevarata valoare dect ntruct influenteaza asupra nationalitatii noastre. Cosmopolitismul nu epentru noi.

n fine, tot n Convorbiri literare au aparut articolele noastre n contra germanizarii limbei romne dinpartea jurnalelor de peste Carpati, care se ncheie cu urmatoarele cuvinte:

Terminam aceste observari asupra germanismelor, provocnd juna generatiune de autori romni dinAustria sa paraseasca directia urmata pana acum de jurnalele lor. n mijlocul luptelor de nationalitate,ce n imperiul austriac se agita mai mult dect orunde, compatriotii nostri de peste Carpati au ndoita

datorie de a pastra cu scumpatate spiritul distinctiv al limbei materne si de a nu-l falsifica cu elementestraine. Caci o cauza nationala aparata cu o limba stricata este pe terenul literar o cauza pierduta.

Tocmai aceasta aparare a elementului national n limba n contra germanizarii d-lor Barit, Babes,Roman, Vulcan etc. a fost punctul de plecare al polemicei ntre noi, si dd. Barit si Vulcan, declarndde bagatele germanizarile d-lor, au nceput printr-o stratagema de mult cunoscuta sa strige n contraantinationalismului nostru.

Ne-am oprit poate prea mult la constatarea acestui fapt. Dar fiindca s-a facut atta vorba deseartadespre el n jurnalistica romna (numai din lunele iunie, iulie si august 1871 avem nainte-ne 86numere de jurnale romne pline de insulte la adresa noastra ca pretinsi cosmopoliti), ne-am crezut odata datori sa restabilim adevarul faptelor n mijlocul falsificarii cu care jurnalisticei noastre i placesa-si ngne publicul.

Este dar dovedit ca societatea Junimea din Iasi nu e cosmopolita, ca n Convorbirile literare s-asustinut totdeauna nationalismul de catre fiecare din noi, dar - ce e drept - nu ca pretext pentru aascunde sub drapelul si sub strigatul lui Stefan cel Mare si Mihai Viteazul toate mizeriile sicruditatile celor nechemati si nealesi, ci ca punct de pornire pentru o dezvoltare mai energica si maiconstientioasa a activitatii literare si stientifice n mijlocul poporului romn.

Dar, daca este asa, atunci cum ramne cu acuzarile d-lor Barit, Bolliac, Misail si celorlalti n contracosmopolitismului nostru? Raspunsul la aceasta ntrebare l lasam n sama cetitorilor.

Pentru a termina, sa citam un ultim exemplu, mai nou. Cu prilejul dezbaterii unui budget alinstructiunii publice, n iunie al anului 1871, autorul acestei carti, mpreuna cu alti deputati, ampropus n Camera Romniei a se schimba doua catedre politice de la Universitatea din Iasi cu douaalte catedre, pe care le credeam mai importante, a se nlocui adeca dreptul constitutional si economiapolitica prin istoria nationala si limba romna. De era ntemeiata sau nu propunerea nu examinam, darceea ce trebuie sa examinam este modul cum a fost discutata n jurnalistica noastra.

Romnul a nceput corul prin a zice ca am facut propunerea n ntelegere cu d. Radovitz, consulgeneral al Prusiei! Acesta era un neadevar si o necuviinta, dealtminteri si un nonsens. Au urmat apoiTelegraful, Trompeta, Uniunea liberala.

Federatiunea, relatnd cele petrecute n Camera, spune n no. ei din 11 iulie 1871:

Titu Maiorescu calomniaza gintea romna, numind-o neculta, necapabila, de pe naltimea tribunei, nParlamentul romn. Iata programa Camerei prezente:

1. Strpirea a tot ce este romnesc. 2. nlocuirea romnilor prin straini si evrei. Si ministerul?Ministerul a promis ca va lucra ntocmai dupa programa lui Maiorescu.

Toate aceste ziceri ale Federatiunii sunt neadevarate din cuvnt n cuvnt. Monitorul oficial, unde stau

reproduse discursurile din Camera o atesta. Aceleasi neadevaruri, cu plngeri duioase asupracinismului si cosmopolitismului nostru, le cuprinde si articolul Albinei din 18 iulie 1871. Ca si d.Babes a putut aluneca pe aceasta cale am nteles la nceput. D-sa se va fi luat dupa confratii d-sale njurnalistica, si fiindca acestia spuneau neadevaruri cu voie, d-sa le va fi spus fara voie. Dar dupa ce auaparut discutiile budgetare n Monitor? Dar dupa ce s-au reprodus ntr-un suplement al Curierului dinIasi anume propunerile si cuvintele subscrisului si i s-au trimis si d-sale? De ce a tacut Albina si nu si-a rectificat neadevarul?

ntelegem foarte bine ca cineva sa taca asupra cuvintelor noastre, dar daca le ia n bagare de seama sivorbeste asupra lor, atunci nu face bine cnd spune neadevaruri.

Nu face bine nici pentru demnitatea sa, nici pentru scopul ce n acel moment i poate parea folositor,adeca de a ne discredita pe noi.

Calomniez, il en reste toujours quelque chose, poate sa fie un proverb adevarat n relatiile personale.Aceasta nu o stim si ne este indiferent. Ceea ce stim nsa este ca, n privinta vietei publice, proverbul efoarte gresit. Si dovada ne-o da tocmai rezultatul atacurilor facute pe acea baza de cea mai mare partea jurnalisticei romne n contra junimistilor. Sutele de jurnale care au vorbit n contra noastra ausustinut mai nti nentrerupta atentia publicului asupra-ne. Marea majoritate a cetitorilor n primulmoment a trebuit - ce e drept - sa ramna sub impresia neadevarurilor cuprinse n acele jurnale. Darfiindca cel putin atentia era desteptata n privinta noastra, a fost cu neputinta ca aceasta ascultareunilaterala sa tina mult timp. Audiatur et altera pars e o regula prea naturala a dreptatii nct sa poataramnea totdeauna neaplicata.

Cei dinti care au simtit trebuinta de a ceti nainte de a osndi au fost desigur cei mai drepti si cei maicuminte dintre adversarii nostri. Ce impresie nsa a putut produce asupra unui om drept si cumintedescoperirea tesaturei de nestiinta si neadevar cu care jurnalistii au crezut ca e bine sa ne ntmpine,aceasta si-o poate nchipui orcine: nencrederea n contra celor ce l-au amagit pana acum si interesulde a urmari mai de aproape o directie n contra careia nu s-au ntrebuintat nca armele adevarului. Pect nsa este de sigur ca un om cu minte face mai mult dect o suta de marginiti, pe att este de sigurca, ndata ce din mijlocul unui public este cstigata opinia celor cu judecata neatrnata, si ceilalti dinpublic vor urma n curnd, ca unii ce sunt deprinsi a se lua dupa judecata altora.

Si iata cum se explica neaparata raspndire a teoriilor foarte combatute, dar rau combatute. Caci nuceea ce spun altii despre scrierile noastre, ci numai ceea ce este cuprins n chiar aceste scrieri poatehotar despre soarta lor. Soarta lor este astazi de a fi mult mai raspndite dect la nceput, si va fi maigreu acum dect a fost nainte de a lati attea neadevaruri asupra-ne.

Daca dar n rndurile de mai sus am deplns lipsa de iubire de adevar n majoritatea publicistilornostri, nu a fost din teama ca invectivele lor vor fi putut ramnea puternice mpotriva noastra: caciasemenea sageti se ntorc totdeauna n contra celui ce le-a slobozit.

Cauza deplngerii este alta. Este simtirea nsemnatatii ce o are critica n orce manifestare a vieteipublice si parerea de rau ca juna noastra directie a fost lipsita de un asemenea control, fie ct de aspru,numai sa fi fost adevarat. O mie de insulte si de calomnii am primit, dar o mie de insulte nu fac nca osingura critica, si o singura critica nca nu am primit.

Barbatii pe care din copilarie eram obisnuiti a-i admira n fruntea miscarii noastre nationale, n loc de

a fi venit, n experienta si maturitatea ce o aveau, sa lumineze si sa modereze cu bunavointa aspirarilecele noua, par a fi privit viata publica a poporului romn ca o stapnire exclusiva a lor, si astfel,uitndu-si demnitatea vrstei, au nceput a se purta n contra-ne n modul dovedit mai sus prin atteaexemple neplacute.

Din vina lor viata noastra publica a ajuns astazi ntr-att, nct deziluzionarea a devenit semnul derecunoastere pentru oamenii de buna-credinta. Din vina lor Junimea este osndita sa-si cautesingura calea viitorului: n combinare nefireasca, ea trebuie sa mpreune energia vrstei sale cuprudenta altei vrste si, batrna naintea vremii, sa ia asupra-si sarcina ndoita ce un timp mai fericit omparte ntre deosebite generatii.

Ne lipseste nsotirea celor batrni ntru cautarea adevarului, ne lipseste controlul experientei si criticaoamenilor mai maturi.

Cine nsa fara critica poate pasi cu siguranta? Si de cnd lipsa de combatere leala nu ar fi fostprimejdioasa? Curat ti este focul ce-l aduci pe altar; va fi nsa curata si flacara - aceasta numai urmao poate alege, urma pe care o astepti, lucrnd deocamdata cu inima mpartita ntre ncredere sindoiala.

Bntre cei de mai nainte nsa a fost o exceptie; a fost un barbat a carui inima ramasese destul de tnarapentru a continua mpreuna cu juna generatie lucrarea comuna: Vasile Alecsandri. Si tocmai exemplullui dovedeste ct bine poate aduce mpreunarea autoritatii mature cu aspirarile tinerimii.

Vasile Alecsandri, prin scrieri si sfatuiri orale, ne-a ntarit n tendenta de a ne emancipa limba dinpedantismul filologilor si de a o primi asa cum iese, ca un izvor limpede, din mintea poporului. El adat sustinerii noastre teoretice sprijinul renumelui sau literar, si daca ncercarile de ndreptarelimbistica vor izbuti, o mare parte a meritului i revine lui.

Cu aceasta trecem la partea din urma a expunerii noastre: la proza estetica n juna directie, adeca laproza privita n forma ei, n limba si stil. Copiile de pe natura ale d-lui Iacob Negruzzi, Nuveleleistorice ale d-lui A. Odobescu, studiile d-lor Vrgolici si Lambrior, Nuvelele d-lui Nicu Gane suntexemple pentru explicarea rndurilor urmatoare.

Forma limbei romne la cei mai multi scriitori ai ei era si este apasata de stilul limbistilor dinTransilvania. nrurirea scoalei transilvane asupra stilului nostru a fost cu att mai fireasca cu ct totnceputul nostru de cultura - bun, rau, cum este - l datorim ei. Scoalele (Lazar, Laurianu), stiinta(Cipariu), jurnalele (Barit si Muresanu) au fost ncepute sau cel putin sustinute de ei, merit cunoscut sirecunoscut al confratilor nostri de peste Carpati. Dar pe lnga aceste, transilvanenii ne-au adus si odeprindere gresita n limba si stil, si datoria noastra este acum, dupa ce am primit nrurirea cea buna,sa ne desfacem de elementele cele rele ale lor.

Stilul transilvanenilor, cu putine exceptii, este dictat de scoala etimologica. nsa stilul etimologiilor,chiar al celor mai buni, este pedant si greoi, si ceea ce la magistri s-ar putea numi uneori nebagare deseama devine la scolari un sistem ntrebuintat nadins, oarecum un principiu de ntunecare a limbei.

Pentru un cap cu ntelegere sanatoasa este ndestul stilul ciparianilor pentru a osndi sistemul din carea putut izvor. Caci un sistem limbistic care produce confuzia si ngreuiarea limbei nu poate fi dectfals. Asemenea capete nsa sunt totdeauna rare, si fiindca ne e teama ca cei mai multi cipariani aupierdut chiar putinta de a mai judeca ce este limba lamurita si ce este limba ncurcata, revenim dinnou, desi numai n scurt si din alt punct de vedere la critica sistemului etimologic.

Ciparianii, si ntru aceasta foile si cartile scolare din Transilvania si Ungaria sunt mai toate cipariane,urmeaza n limba lor dupa doua regule: nti, dupa regula etimologiei si al doilea, dupa regulaanalogiei cuvintelor, aceasta din urma pazita si de fonetistii bucovineni.

n ceea ce priveste etimologismul, este stiut ca el nu e att un sistem ortografic, ct mai mult unsistem limbistic. El vrea ca forma cea mai veche a cuvintelor sa fie si cea mai buna, fiind maiapropiata de latina, si declara schimbarile eufonice ce le-a facut cu vremea poporul romn de spurie,adeca false, corupte, pe care trebuie sa le alungam, pastrnd regula gramaticei si etimologiei d-luiCipariu.

Sa ne ncercam a face o aplicare a sistemului.

n muzeele de curiozitati vechi, d.e. n Muzeul Sauvageot de la Paris, se afla, printre sticlarii, sapaturin inoroc etc., si frumoasele pahare rotunde, stil rococo, cu desemnuri emblematice si inscriptii n

medalioane. Unul din aceste arata un brad cu frunzele verzi si are deasupra nscrierea:

Je ne change jamais.

Sa o traducem: Niciodata nu ma schimb! Chiar aceasta exprimare este cam nepotrivita pentru odeviza: niciodata e prea lung n comparare cu jamais; dar, n fine, este cea mai precisa traducere aacestui emblem epigramatic. Dar lasati sa-l traduca un ciparian! El va zice:

Nece una data nu me scaimbu!

E cu putinta sa fii mai greoi si mai ridicol?

Pentru ce nece si nu nici? Pentru ce una si nu o? Pentru ce scaimbu si nu schimb? Fiindca sunt formevechi. Dar de ce forma mai veche sa fie mai buna dect cea populara de astazi? Pentru ca e maiapropiata de regulele etimologice. Dar acum la ntrebarea proprie: pentru ce regulele etimologieifilologilor sa fie mai bune dect legea eufonica a poporului, nu se da nici un raspuns rational.

Scopul vorbirii si scrierii este numai unul: mpartasirea cugetarii. Cu ct cugetarea se poate exprimamai iute si mai exact, cu att limba e mai buna. Unul din izvoarele vii din care decurge legea eufonicaa popoarelor, pe lnga elementul fiziologic, etnic etc., este si iuteala crescnda a ideilor si trebuintaunei mpartasiri mai grabite. Pana cnd cuvntul latin una arata numai un numar a putut sa ramie subforma una. Cnd a devenit la noi articol nehotart, cum se zicea n gramatica veche, s-a schimbat ntr-o forma mai scurta, mai curenta, si s-a facut o. Nece e greoi si nu a sunat bine romnului, nici a fostmai scurt si mai eufonic pentru el; si asa mai departe ntru toate. Aceste variatii eufonice alecuvintelor sunt oarecum sufletul limbei poporului, elementul intelectual si estetic al progresului lui.

n contra acestui progres, n contra puterii organice a limbagiului, etimologia unui gramatist cuparalelismul paradigmelor lui nu poate sa aiba nici cea mai mica valoare. Alcatuirea paradigmeloreste operatia seaca si uscata a unui cap teoretic. Latineste neque, asadar la noi nece, latineste una,asadar la noi una, sunt formalisme goale, dar nu viata reala si mplinita a unui popor. Poporul cautaspirit tot mai precis si potrivit n limba sa, nu petrificarile trecutului, si fraze ca aceste: discusioneade una camu data este fipsata si nu lassa nece una indoentia asupra coprensului ei, din prefationeaDictionarului limbei romne de dd. Laurianu-Massimu (1871), sunt, pentru vremea de astazi,curiozitati literare, dar nu model de limba romneasca.

Acest adevar trebuie sa se lateasca si se va lati cu timpul n toata tinerimea noastra. Ceea ce-i sta ncampotriva este lipsa de cultura estetica n acea tinerime, neputinta de a pretui stilul cel bun, la uniipoate chiar placerea cam barbara de a face parada cu lucruri baroce si stranie. Poate multi si par casunt nvatati cnd scriu doptore n loc de doftor, indoentia n loc de ndoiala. Dar acestia sa-si aducaaminte ca o limpezime inteligenta a fost totdeauna prima calitate a unei limbi bune, si galimatia

medicilor si filologilor a desteptat totdeauna, de la Rabelais si Moliere pna astazi, numai batjocuraoamenilor cu minte. Aceasta batjocura a avut n Europa culta de rezultat a raspndi iubirea sideprinderea unui limbagiu lamurit si a lunga pedantismul simplilor eruditi din sfera vietei publice. Nis-ar cadea oare noua sa-i deschidem un adapost national si sa-l patentam drept institut de adevaratacultura?

Tot asa de gresita este aplicarea legii analogiei. Ni se cere sa zicem direptore n loc de directorfiindca la cuvintele latine de declin. a 3-a se pretinde ca noi primim forma ablativului si fiindca cnainte de t n multe cuvinte romnesti se schimba n p, si un profesor de la Universitatea din Iasi aajuns sa fie vestit prin staruinta ce o pune pe la toti studentii lui ca sa zica pndepte n loc de pandecte.

Toata aceasta cerinta a analogiei este nedreapta. n privinta schematismului conjugarii, ea exista norce limba, dar n privinta formei cuvintelor izolate nu exista n nici una si nu a existat niciodata. Mainti, n chiar limba poporului de pn-acum analogia nu e regulat observata; sunt multe cazuri n carecuvintele noastre, desi se refera la substantive latine de a 3-a declinare, nu au forma ablativului n e:leu (si nu leune), lotru (si nu latrune), nuca (n loc de nuce), nume (n loc de numine), piept (si nupieptore), fulger (si nu fulgure), sarpe (si nu serpente), paun (si nu paune), seceta (si nu secetate) etc.

Dar al doilea: nu se poate sti n nici un moment dat daca mprejurarile care au produs odinioara formalimbistica mai sunt si astazi n lucrare; si daca nu sunt, atunci poporul nu mai are nici un motiv ca sa-si tortureze cuvintele cele noua n patul cel vechi al lui Procrustes. Cnd pentru noi traia nca limbalatina, cnd eram n legatura mai strnsa cu grecii, cu bulgarii, cu polonii, am putut urma unei imitarieufonice pe care astazi nu o am mai avea. Poate a disparut si viata organica a unei certe parti aformarilor (caci, n aceasta privire, viata limbei seamana cu viata plantelor) si atunci cuvintele nouaramn asa cum le introducem, fara a se nfrnge dupa formele vechi. D.e., desi din rogatio, rogationisam ajuns de mult sa zicem rugaciune, totusi, nimeni nu poate fi sigur ca izvorul viu al limbagiuluipoporului nostru de astazi mai cere ca sa zicem, tot prin analogie, naciune, staciune; poate (si e chiarprobabil) ca vom ramnea sa zicem natie, statie etc.

Si celelalte limbi arata asemenea ncetari ale formarilor analoage dintr-un timp, le arata uneori chiarpentru unul si acelas cuvnt. D.e., francezii, cari au schimbat o data cuvntul latin fragilis n forma loranalogica frele, au primit mai pe urma, nca o data, forma fragile, o ntrebuinteaza astazi alaturea cufrele si nu o mai schimba dupa analogia veche. Tot asa, au, alaturea cu hpital, forma htel dinhospitalis, impliquer si employer din implicare, grave si grief din gravis, natif si naiv din nativus,ptre si pasteur din pastor, rigide si raide din rigidus etc. (Vezi Fuchs, Roman, Sprachen, pag. 125).Dar orcum ar fi cu aceste observari, un lucru ramne sigur: limba se dezvolta n mod instinctiv depoporul ntreg si nici un individ izolat nu este chemat a aseza, prin reflectie apriorica, regula dupacare sa se primeasca formele cuvintelor noua. Generatiile viitoare ale poporului nostru se vor pronuntaprin uzul lor general de atunci, dar astazi nimeni nu poate legifera n aceasta materie.

Asadar, noi, scriitorii, cari, printr-o sarire far de veste n dezvoltarea poporului, ne vedem siliti aintroduce o suma de idei noua, pentru care limba noastra de pan-acum nu are cuvinte, suntem liberi saalegem acele forme care ne par mai potrivite cu geniul limbei, si anume, fara nici o monotonie siuniformitate. La ntrebarea: -tie sau tiune? romn sau rumn? noi raspundem: si una si alta, dupa cumi se pare scriitorului mai bine la auz.

Acesta este ntelesul practic al mult citatei fraze, ca ne aflam ntr-o epoca de tranzitie.

Dar ni se obiecteaza: se poate ca un popor sa nu aiba o singura forma nici macar pentru numele sau?Sa scrie cnd romn, cnd rumn, cnd romn?

Se poate foarte bine si s-a putut la multe popoare. Francezii, pana cnd era, sovaiau ntre franois sifranais; academicii se tineau de franois. Voltaire si batea joc de ei si scria franais; si, se ntelege,scrierea lui Voltaire a ramas cea buna. Nemtii scriau cu vro 30 de ani n urma cnd teutsch, cnddeutsch etc.

ntr-o asemenea nehotarre suntem si noi astazi pentru foarte multe cuvinte, si pentru cteva este orcelimba n orce moment dat. Italienii zic astazi deschiude si schiude, oscuro si scuro, nemtii etwan sietwa, fragte si frug etc.; urma va alege care din aceste scrieri va ramnea sau daca vor ramneaamndoua.

Limba este o fiinta organica, si nu o figura geometrica, ea poate avea gratie si fara sa aiba simetrie siregula paradigmata, ea cere forma si dezvoltarea libera a copacului natural si nu primeste subjugareapedanta, precum o ncerca Ludovic XVI la merisorii de pe terasa din Versailles, ciuntiti n piramideregulate si - urte.

Ca la noi sunt prea multe forme nefixate, aceasta o recunoastem; ca o asemenea stare a limbei e binesa se schimbe si ca se va schimba, si aceasta ne pare sigur. Dar drumul schimbarii si reformei nu suntlegiferarile vreunei academii sau vreunui filolog individual. Diversitatea limbei la noi provine dinlipsa unei poezii si proze recunoscute de clasice ntre toti, si, prin urmare, unificarea nu se poate nastedect odata cu nasterea acelei poezii si proze care va fi proza autorilor estetici, nu proza filologica.

Germanii secolului nostru, dupa ce Luther le dase o limba comuna, au primit proza lui Lessing si a luiGoethe, francezii proza lui Voltaire, iar naintea raspndirii acestor autori si la ei era o deplinavarietate sau - cum ar zice etimologii - confuzie n limba.

Cine nsa poate sa stie daca vreunul din contimporanii nostri si care din acestia va fi primit de catregeneratiile viitoare ale poporului nostru ca formatorul limbei sale? n aceasta privinta, ca n atteaaltele, viata instinctiva se sustrage de la orce calcul al reflectiunii si-si pastreaza o neatrnare oarecumcapritioasa. Si istoria cuvintelor unei limbi, pentru a da un exemplu, ne-o dovedeste pe fiecare pagina.Lessing (n scrisoarea literara de la 1 fevr. 1759) citeaza cuvntul entsprechen ca un dialectismsviteran n stilul lui Wieland; de la Wieland nsa l-a primit literatura germana, si astazi sentrebuinteaza de toata lumea. n Critique de lcole des femmes a lui Moliere se ia cuvntul obscnitdrept inovatie ridicula, astazi este pretutindeni ntrebuintat n Franta, pe cnd altele au devenitobsolete. De la Goethe au primit germanii cuvintele anempfinden si mitgeboren, iar provincialismullui gegen ihm ber n loc de ihm gegenber nu s-a primit. Si asa mai departe. Prin urmare noi, cei deastazi, nu putem avea nici o stiinta despre ceea ce va primi si va respinge poporul de mine dintretoate formele si cuvintele de acum. Tot ce stim este numai ca aceasta alegere se face instinctiv, si nudupa reflectie, si ca se ndrepteaza mai ales dupa poeti; si datoria noastra este dar de a ne mpotrivi ncontra orcarii monotonizari a limbei sub jugul vreunei filologii si a astepta venirea acelei poezii siproze clasice care sa fixeze limba. Cel mult mai putem constata ca pentru epoca de acum autorii ceimai buni si mai raspnditi ai romnilor sunt Alecsandri, Bolintineanu si Odobescu si ca multe formeale vorbirii adoptate de ei au dintre toate cea mai mare probabilitate de a ramnea, tocmai fiindcaAlecsandri, Bolintineanu si Odobescu sunt scriitori estetici, si nu eruditi reflexivi, si fiindca nmaterie de limba urechea lor singura face mai mult dect capul a o suta de filologi.

n emanciparea limbii dar de sub jugul filologiei transilvane vedem un alt semn caracteristic aldirectiei celei noua, si pentru noi, n special, un alt obiect de critica salutara n contra directiei celeivechi.

Ct de necesara era critica n aceasta parte se vede din modul cum s-a primit din partea adversarilor.Ei nici nu vor sa intre n discutie, sunt asa de deprinsi a se vedea stapni n domeniul limbistic, nct ocontroversa nu le mai pare o deprindere legitima a vietei literare, ci oarecum un act de rebeliune. D.Hasdeu, ntrebuintnd un drept recunoscut al comediei, a personificat n Ortonerozia tendintelelimbistice ale ciparianilor si le-a luat n rs cu acel spirit viu ce-l are n scrierile satirice. Jurnalele dedincolo de Carpati nu au tactul de a lua gluma cum se da, sau, daca privesc lucrul ca o critica serioasa,de a o cerceta cu seriozitate, ci vorbesc despre aceasta scriere a d-lui Hasdeu ca despre o felonie. VeziFederatiunea si Transilvania.

n Convorbiri literare a publicat d. Alecsandri dictionarul sau grotesc, unde si bate joc, uneori cu haz,de diformarile limbistice la noi. Raspunznd la aceasta, Archivul filologic din Blaj a contestat d-luiAlecsandri competenta, dndu-i a ntelege ca sa nu se amestece unde nu are ce cauta. n privintalimbei romne sa taca poetul Alecsandri si sa vorbeasca filologii Trnavelor? Iaca o peruca dinvremurile trecute, cu care nu se mai poate face parada n ziua de astazi.

Cel din urma semn caracteristic n stilul directiei noua despre care ne-am propus sa vorbim estedepartarea neologismelor celor de prisos. Neologismele au ajuns a fi o adevarata mbolnavire literarala noi. Punctul de plecare fusese tendinta de a departa din limba cuvintele slavone, nlocuindu-le cucele latine, dar sub acest pretext, cei mai multi scriitori ai nostri ntrebuinteaza fara nici o criticacuvinte noua latine si franceze chiar acolo unde avem pe ale noastre, de origine romanica, si alunga siacele cuvinte slavone care sunt prea nradacinate n limba noastra nct sa le mai putem scoate din ea.Att punctul de plecare nsus, ct si aplicarea lui sunt deopotriva gresite si provin iaras dinformalismul cel gol al teoriei, de care limba reala a poporului nu s-a tinut niciodata.

Caci puritatea limbii e o cerere nedreapta, care nicaieri nu s-a putut realiza. Genealogia limbilor sejudeca dupa schematismul lor flectionar: acesta arata de exemplu netagaduit ca noi suntem de vitalatina. Dar lexiconul limbei este totdeauna pestrit si arata ca o oglinda credincioasa, popoarele care aunrurit asupra-i, mpreuna cu ideile ce le-a primit de la dnsii. Asemenea legaturi limbistice ntrepopoare nu se pot taia si sunt cu att mai dese cu ct poporul a ramas mai putin izolat si a putut maimult mprumuta din comunicarea cu vecinii. Asa a fost totdeauna si asa va ramnea. Limba latina eplina de cuvinte grecesti, cea franceza plina de cuvinte nemtesti, cea spaniola de arabe, cea engleza defrantuzesti etc. Asa fiind, departarea tutulor cuvintelor slavone este o utopie si nlocuirea lor princuvinte latine sau franceze o ngreuiare a limbei, cu att mai primejdioasa cu ct nstraineaza poporulde miscarea literara de-abia nceputa a claselor mai culte. Se ntelege de la sine ca acolo unde, pelnga cuvntul slavon, exista un cuvnt curat roman, acesta trebuie mentinut si acela departat. Vomzice dar binecuvntare si nu blagoslovenie. Se ntelege, asemenea, ca acolo unde astazi lipseste nlimba un cuvnt (nu numai la terminii tecnici), iar ideea trebuie neaparat sa fie introdusa, vom primicuvntul ntrebuintat n celelalte limbi romanice de astazi. Vom zice dar primitiv, constitutie,disciplina etc.

Dar nu se ntelege cu ce drept am introduce fara nici o noima cuvinte noua chiar acolo unde avem peale noastre de origine romana. Daca, d.e., am primit sa se zica binecuvntare n loc de blagoslovenie,

nu putem primi sa se zica benedictiune n loc de binecuvntare. D. Laurianu scrie n istoria sa donurin loc de daruri; altii zic terra n loc de pamnt, cercustanta n loc de mprejurare, nu am op n loc denu am trebuinta, surg n loc de se nasc etc.

Un exemplu foarte tare pana unde poate merge introducerea gresita de cuvinte noua ni-l da limbaraposatului Heliade.

Esti bela, Serafita! belisima-ntre zee,

Tu esti al frumusetei si gemma s-ornament,

Te vaz si vaz Olimpul, gradinele-empiree,

Esti fericirea lumii si centru-n firmament.

O, bela esti, dilecto! si capelura-ti blonda,

De voluptate peplu, ca crinii lui Amor

Cu buclele lui Phebu te-ammanta te circonda

Electric radioasa. Te-acopera ca mor!

(Serafita -