Universitatea de Stat Tiraspol

Facultatea de Geografie

Catedra Psihologie și Pedagogie generală

Tipuri de comportament în comunicareA îndeplinit:studentul grupei 201 Ciubaciuc Andrei

Coordonator:Elena Rusu

Chișinău, 2015

Plan:

1. Noțiuni despre comunicare

2.Tipuri de comportament în comunicare

3. Rolul comportamentului în societate

1. Noțiuni despre comunicare

Relaţiile dintre oameni sunt deosebit de complexe şi importante; ele

reprezintã, de fapt, ţesãtura, canavaua, pe care se aşeazã însãşi viaţa, structura

reuşitelor, miracolelor sau dezastrelor umane. Trãsãturi şi însuşiri, fapte omeneşti

(bune sau rele), priviri şi gesturi - toate pot crea un cod, un model, un stil de

comunicare interumanã.

Comunicarea, înţeleasã în sensul sãu larg, ca act tranzacţional, inevitabil în

situaţii de interacţiune, devine esenţialã, fundamentalã atât pentru viaţa personalã

cât şi pentru cea socialã a individului. Astfel, noţiuni precum „comunicare",

„limbã", „limbaj" sunt polisemice, ele comportând o pluralitate de sensuri. Acest

fapt provine nu numai din complexitatea intrisecã a fiecãrei noţiuni, ci şi din aceea

cã ele constituie obiectul de investigaţie al mai multor discipline ştiinţifice :

lingvistica, psihologia, sociologia, semiotica, cibernetica etc. Aceste discipline

aduc propriile lor perspective de abordare, care nu sunt întotdeauna identice sau

mãcar complementare. Lãmurirea sensului psihologic şi etimologic al acestei

noţiuni se impune, ca o necesitate, mai ales dacã luãm în consideraţie ancorarea lor

într-un sistem de interdisciplinaritate.

Comunicarea ca act, sistem, cod sau mijloc stã la baza organizãrii şi

dezvoltãrii sociale, influenţând raporturile pe orizontalã şi verticalã între oameni -

intervenind chiar în aspiraţiile lor intime, dar şi în cunoaşterea realitãţii. În acest

sens se acceptã de cãtre diverşi specialişti ideea dupã care, capacitatea de a-şi

formula şi transmite gândurile în termeni verbali, este definitorie pentru om. Mai

mult decât orice deprindere ori abilitate, posibilitatea comunicãrii prin limbaj

articulat reprezintã o trãsãturã universal şi specific umanã. Conceptele legate între

ele în vederea desluşirii funcţiilor şi interpretãrilor comunicãrii sunt : limbã,

limbaj, mesaj, activitatea creierului etc. În analiza unitãţii dintre limbã şi gândire

trebuie evidenţiate douã aspecte. Pe de-o parte, limba are ca funcţie principalã

exprimarea gândirii, iar pe de alta, gândirea nu se poate realiza decât în forme

lingvistice. Se impune abordarea conceptului „comunicare" dintr-o largã

perspectivã psihologicã, cu puternice nuanţe sociale. Dezvoltându-se solidar,

gândirea a pornit de la un nivel primitiv, când, confuzã şi greoaie, se asocia unei

limbi nesistematice, pentru a ajunge la stadiul în care poate emite idei şi judecãţi

generale, ajutatã de o limbã tot mai abstractã şi, în acelaşi timp, mai sistematicã.

Întrucât legãtura sine qua non între limbã, gândire şi limbaj nu ne propunem sã fie

dezvoltatã în acest material, sugerãm doar câteva jaloane în abordarea lor, dar toate

noţiunile se vor raporta la cel mai general liant, care este : comunicarea.

Înca din antichitate comunicarea a fost percepută ca element fundamental al

existenței umane. Cuvântul "comunicare" provine din limba latină, communis

înseamnă "a pune de acord", "a fi in legătură cu" sau "a fi in relație", deși termenul

circula în vocabularul anticilor cu sensul de "a împartăși ceva celorlalți”.

Comunicarea există ori de câte ori o entitate socială poate afecta pe alta și modifica

reacțiile acesteia prin transmiterea unei informații nu prin acțiune directă. Cuvântul

comunicare are un sens foarte larg, el cuprinde toate procedeele prin care un spirit

poate afecta un alt spirit. Evident, acesta include nu numai limbajul scris sau

vorbit, ci și muzica, artele vizuale, teatrul, baletul si, in fapt, toate

comportamentele umane.

Eduard O. Wilson considera comunicarea "o acțiune din partea unui

organism care schimba modelul de probabilitate a comportamentului intr-un alt

organism într-o manieră adaptativă".

Orice act comunicațional implică un emițător, un receptor, un mesaj, un canal de

comunicare și un efect asociat comunicării. Comunicarea verbala se folosește de

facilitățile limbajului, ca formă de relaționare specific umană, iar comunicarea

nonverbală se folosește de mișcări faciale, posturale, corporale ce sunt comune în

lumea umană și animală.

Comunicarea reprezintă schimbul de mesaje între cel puțin două persoane,

din care una emite (exprimă) o informație și cealaltă o recepționează (înțelege), cu

condiția ca partenerii să cunoască codul (să cunoască aceeași limbă). Instrumentul

comunicării este limba. Limbajul corpului (mesaje transmise prin tonalitatea

vocii,expresia feței, poziția corpului, gesturi, etc) reprezintă, de asemenea o parte

importantă a comunicării. O bună comunicare presupune combinarea armonioasă a

limbajului verbal (mesaje transmise oral, scris și citit) cu cel nonverbal (exprimat

prin semne, gesturi, desene). Prin comunicare ne exprimăm gândurile,

sentimentele, dorințele, intențiile, experiențele trăite, ptimim și oferim informații.

Din dinamica acestor schimburi, prin învîțare omul se construiește pe sine ca

personalitate.

Capacitatea de a comunica reprezintă o premisă a procesului de construire a

relațiilor și de integrare socială. Jean -Jeacques Rousseau spunea in lucrarea sa

„Discurs asupra originii si fundamentelor inegalitatii dintre oameni”: "Primul

limbaj la omului, limbajul cel mai universal, cel mai energic si singurul de care a

avut nevoie mai inainte de a fi trebuit să convingă niște oameni adunați la un loc

este strigătul. Oamenii au înmulțit inlexiunile vocii, adăugând la acestea gesturile,

care, prin natura lor, sunt mai expresive si al căror sens depinde mai puțin de o

determinare anterioară. Ei exprimă deci obiectele vizibile și

mobile prin gesturi, iar cele care impresionează auzul le exprimă prin sunete

imitative”.Limbajul uman își are deci originea în exprimarea sonoră a emoțiilor ca

formă a comunicării nonverbale.

Imaginea individului nu este cea pe care acesta dorește să o ofere, ci ea va

trebui tot timpul consolidată astfel încât să fie pozitivă Acest lucru depinde de

foarte mulți factori cum ar fi : îmbracamintea, aspectul fizic, timbrul vocii,

elemente care adesea nu au nimic de-a face cu personalitatea reală a persoanei

respective.

Comunicarea deține ponderea cea mai ridicată in cadrul activităților pe care

le desfășoară in mod curent un individ. În fiecare zi suntem judecați de către cei

din jurul nostru după modul cum comunicam sau dupa modul în care dorim să ne

facem înțeleși. În procesul comunicării, ne folosim de limbaj, simbol și semn. Un

cuvânt poate avea mai multe înțelesuri , la fel cum un gest poate avea semnificații

multiple. Mulți oameni consideră procesul comunicării ca fiind un proces simplu,

deoarece la majoritatea persoanelor el decurge ușor. Dacă ne gândim totuși ce

anume reprezintă comunicarea, vom fi surprinși de cât de complex este acest

proces în realitate. Vorbirea folosește buzele, limba, palatul moale, laringele și

plămânii. Scrisul și cititul, ca mijloace de comunicare, presupun coordonarea

vizuo-manuală. Limbajul semnelor/gesturilor utilizează mâna, palma, precum și

întregul corp. Limbajul desenelor implică controlul vizual și manual. Dar aceste

instrumente, în parte, nu sunt suficiente pentru comunicare,cele mai importante

instrumente de care avem nevoie sunt înțelegerea și capacitatea de a învăța.

Comunicarea și limbajul reprezintă lăstarul osăturii psihice prin care se dezvoltă și

se exprimă comportamentul și personalitatea umană. Marcând valențele acestora și

nivelul expectațiilor individului ân sistemul de integrare în comunitate, prin care se

urmărește maximalizarea potențialului socio-cultural. Acest proces începe de la

naștere și evoluează în funcție de moștenirea ereditară, dar mai ales în raport cu

condițiile de mediu, mai mult sau mai puțin favorabile, astfel încât comunicarea și

limbajul introduc note diferențiatoare între diferitele persoane și contribuie la

definirea, în ansamblu, a profilului psihologic al omului. Încă din copilăria

timpurie, achizițiile din acest domeniu constituie pietre de temelie pentru

construcția devenirii umane.

Comunicarea este un ansamblu de acțiuni care au în comun transmiterea de

informații sub forma de mesaje, știri, semne sau gesturi simbolice, texte scrise ș.a.

între două persoane, numite interlocutori, sau mai formal, emițător și receptor.

Termenul de « comunicare » este legat de existența noastră ca oameni, mai apoi ca

societate, fiindcă ființele umane și comunicarea sunt interdependente. Fără

comunicare și limbaj noi ca ființe ce interacționăm și relaționăm în cea mai mare

parte, sau chiar în întregime prin actul comunicări, existența noastră pe pământ ar

fi inutilă. Comunicarea este un proces dinamic, aflat într-o permanentă

transformare. Societatea există datorită comunicării, ea înseamnă comunitate și

este văzută ca un proces care implică participare din partea membrilor unei

societăți. Comunicarea îmbracă forme variate și diverse. Comunicarea dintre

oameni are loc cu ajutorul unui limbaj, sistem de vorbire care folosește un anumit

sistem implicit de formule de comunicare.Vorbirea și limba vorbită sunt elemente

primordiale în comunicare; prin intermediul lor putem transmite mai departe și o

comunicare socială sau emoțională, aceasta decurgând diferențiat, după gradul de

cultură al partenerilor ce iau parte la convorbire.Această transmitere de informații

se produce de obicei într-o formă acustică (vorbirea), dar există și alte forme (sau

purtători de informație) descries mai sus, cum ar fi forma scrisă, cea cu semnale

electrice sau optice ș.a.

În timpul vorbirii comunicarea nu se efectuează numai prin cuvinte, ci și

prin intermediul tonului vocii, al amplitudinii sau localizării respirației, al variației

coloritului epidermei (îndeosebi a celei faciale), al atitudinii noastre ș.a. De

exemplu, pentru înțelegerea unui mesaj, de cele mai multe ori este important și

comportamentul interlocutorilor care poate fi asertiv, agresiv, pasiv etc. Limbajul

este definit ca activitate psihică între oameni prin intermediul limbii, aşa cum

reiese şi din definiţia dată de Rubinstein: ,,Limbajul este limba în acţiune’’.

Limbajul reprezintă axul sistemului psihic uman, făcând posibil fenomenul de

conştiinţă; activitatea limbajului nu se opreşte odată cu întreruperea comunicării cu

alţii, ci se păstrează şi pe parcursul stării de veghe şi chiar în timpul somnului.

Limbajul face posibilă definirea omului, cu toate atributele sale şi contribuie la

crearea unui anumit statut în cadrul societăţii, prezentându-i particularităţile

individuale. Prin limbaj, oamenii au posibilitatea de a coopera în muncă, de a-şi

comunica experienţa de viaţă, de a-şi fixa experienţa social-istorică, de a-şi

organiza ideile şi activitatea, de a se forma ca personalităţi şi de a-şi dezvolta

conştiinţa individuală şi socială, limbajul fiind forma cea mai înaltă de exprimare

şi manifestare individuală a omului. Limbajul conservă experienţa generaţiilor

anterioare, devenind un bun al omenirii şi, în acelaşi timp, modalitate de

cunoaştere şi de relevare a existenţei înconjurătoare. Limbajul, ca fenomen social,

se îmbogăţeşte şi se dezvoltă în permanenţă, atât din punctul de vedere al

exprimării, cât şi al multiplelor influenţe ce acţionează asupra sa .

2.Tipuri de comportament în comunicare

Comportamentul este o activitate observabilă a unui organism, o interacțiune

cu mediul său. Termenul se poate referi la activitate în general (ex: "De când îl

cunosc, X se comportă foarte amabil cu oamenii") sau la o anumită activitate, deci

un caz particular (ex: "Astăzi X s-a comportat neobișnuit când l-am întâlnit pe

stradă"). Termenul a început să fie folosit în psihologie de J.B. Watson și H Pieron,

în paradigma psihologică numită Behaviorism.

În orice comunicare indiviziisau mai bine zis participanții la comunicare (atît

emițătorul cît și receptorul) manifestă un comportament relevant,acordat la

circumstanțele în carese află.

Din ciclul “psihologia de buzunar”, fara pretenții exhaustive, dar cu baza

reala și fondată, într-una dintre numeroasele clasificări în psihologie, există 4 tipuri

de comportament în comunicare: pasiv (non-asertiv), agresiv, pasiv-agresiv,

asertiv.

1. Comportament pasiv (non-asertiv) . Mesajul trimis de acesta

este “eu nu contez”.

– manifesta politete exagerata, tocmai din teama de a nu provoca un

conflict

– are o voce moale, nesigura, umerii lasati, postura de retragere

– nu are initiativa, deci nu are responsabilitati, lasa pe altii sa ia

decizii,nu cere nimic pentru sine

– pasivitatea este consecinta comportamentului abuziv din copilarie

sau a neglijarii de catre parinti

– una dintre consecintele comportamentului este implicarea in relatii

umilitoare unde joaca rolul de “victima” a unuia cu atitudine

dominatoare.

Eşti pasiv când: - nu susții ceea ce e mai bine pentru tine, nu le spui celorlalți

ceea ce doreşti sau ai nevoie, îi laşi pe alții să decidă pentru tine. Când eşti pasiv ai

tendința să stai uşor aplecat, ai tendința să nu menții contactul vizual cu cealaltă

persoană, te uiți în pământ sau în altă parte, tonul vocii arată nehotărâre. După ce ai

fost pasiv nu te simți bine: - te simți controlat de alții, te simți neimportant ,te simți

neajutorat. Când eşti pasiv ceilalți te văd ca pe o persoană neimportantă, incapabil

să iei decizii, copilăros.

Comportamentul pasiv, non-asertiv implica negarea drepturilor proprii ce

reiese din refuzul exprimarii gandurilor si convingerilor. Aceasta este un stil

autodistructiv, de scuza, de autonegare, lipsa de consideratie fata de propria

persoana, dispret, abuz, manipulare din partea celorlalti.

Oamenii pasivi sunt inspaimantati ca afirmarea de sine ar putea displace

celorlalti iar ei s-ar putea sa nu fie acceptati, ar putea pierde aprobarea celorlalti.

Cel care este pasiv permite altora sa treaca peste el, lasa pe altii sa ia hotarari

in locul lui, nu cere nimic pentru sine, nu permite nevoilor proprii sa treaca

inaintea nevoilor celorlalti sau sa fie la fel de importante, chiar daca presiunea

acestora este resimtita dureros. Pasivitate este un raspuns invatat la abuzuri, la

negliarea din partea celorlalti.

Comportamentul verbal si nonverbal al persoanelor pasive au cateva strategii

de comunicare, de a se invarti in jurul subiectului, a evita sa spuna ceea ce isi

doresc, de a fi vag, neclar in formularea unei cereri, foloseste formule exagerate de

politete toate acestea exprimate cu o voce moale, nesigura, cu umerii lasati, cu o

postura de retragere. Arata de parca ar fi rusinati de ceea ce spun. Aceste persoane

isi pot frange mainile, arata de parca ar fi pierdute.

Scopul comportatamentul pasiv este de a evita orice ciocnire sau conflict.

Mesajul comunicat este "eu nu contez". In spatele acestei supuneri exista mesajul

ascuns "ai grija de mine, eu nu vreau sa pierd afectiunea ta si pentru asta te

protejez de orice ar putea sa te atinga". Asteapta rasplata celorlalti pentru lipsa de

egoism. Fiind un personaj fara initiativa, va fi considerat fara responsabilitati si nu

va fi certat. Pretul pe care plateste este implicarea in relatii de supunere, umilitoare,

acceptarea unor solicitari nerezonabile. La aceste persoane există spaima de

respingere, de critica, frica de a rămîne singuri.2. Comportamentul agresiv.  Mesajul trimis este “EU!”

– isi apara si sustine ideile in dauna sentimentelor celorlalti

– in tot ce face isi doreste sa castige pentru ca aproape totul este privit

ca o competitie

– pare arogant si sigur pe sine, insa acestea mascheaza  o scazuta stima

de sine, adesea frustrare, durere provenita din neatingerea scopurilor,

“cosmetizate” prin atitudine dominatoare (domin eu inainte de a fi

dominat), voce taioasa, sarcasm

– agresivul se bazeaza pe control asupra oamenilor , evenimentelor,

desfasurarea actiunilor altora, dar vor suferi des atunci cand apar acele

lucruri, situatii, oameni pe care nu le vor putea controla (vremea,

orarul de functionare al institutiilor, bunul plac al altuia, persoane greu

de manipulat).

Eşti agresiv când: doreşti să câştigi cu orice cost , presezi pe alții, încalci

drepturile celorlalți, nu asculți sau nu respecți sentimentele sau ideile celorlalți.

Când eşti agresiv stai prea aproape de oameni, ai tendința să ții pumnii strânşi,

vorbeşti prea tare sau ai tendința să țipi. După ce ai fost agresiv eşti supărat, te

simți singur, simți că ceilalți nu te plac, ceilalți te evită. Când eşti agresiv ceilalți te

văd ca pe cineva care provoacă probleme, copilăros şi imatur.

Comportamentul agresiv arata o pozitie ferma a drepturilor proprii, o

exprimare a gandurilor si a emotiilor intr-un mod neadecvat ce lezeaza drepturile

celorlalti. Superioritatea acestuia se realizeaza prin agresivitate, umilirea si

controlul celorlalti. Agresivitate este expresia maniei si frustrarii, se descarca pe

calalalt si impiedica o comunicare productiva. Agresivitate ascunde lipsa onestitatii

si egoismul, poate fi o manevra simpla de ranire si de asigurare a controlului

asupra celuilalt.Comportamentul agresiv poate fi raspunsul la o stima de sine joasa.

Caracteristicile verbale si nonverbale sunt capul plecat inainte ofensiv,

invadarea spatiului personal al celuilalt, bagacios, privirea fixata insistent asupra

celuilalt pana acesta o coboara. Vocea este stridenta, rastita, sarcastica,

condescenta, nepasatoare. Remarcile sunt directe, jignitoare, cuprinzand critici si

mesaje negative.Scopul este dominarea, castigul, controlul asupra altor persoane.

Mesajul comunicat este "asta gandesc eu, asta vreau, nu ma intereseaza de tine,

ceea ce spun eu este corect, tu esti incapabil."Mesajul ascuns este "eu sunt cel mai

tare, nu iti dau nici o sansa sa ma invingi."

Rasplata acestui comportament este faptul ca ii face pe ceilalti sa faca ceea

ce vrea si sa asculte de el. Viata agresivului se desfasoara asa cum doreste el, de

aceea apare sentimentul de control asupra evenimentelor, de obtinere a celor

ravnite. Comportamentul agresiv nu se gaseste neaparat la o persoana tipic

agresiva, poti deveni agresiv datorita unor probleme psihice care pot apărea pe

moment si care duc la o stare a agresivitatii.Acest comportament poate dispare sau

poate sa se stabileasca o perioada mai indelungata el tine de autocontrol si de

gravitatea problemei respective.A fi agresiv verbal sau fizic este aproape acelasi

lucru.Agresivitatea verbala se manifesta in general impreuna cu cea fizica.Putini

oameni sunt doar agresivi verbal.Exista totusi si o gene care se mosteneste dar si

una care se dobandeste.Sunt foarte multe de spus despre acest fel de comportament

agresiv.El poate fi chiar iscat de catre o persoana careia ii face placere sa determine

izbucnirea unui asemenea comportament.

3. Comportamentul pasiv- agresiv.

 Mesajul trimis este “poate tu” dar ceea ce gandeste este  “EU!”

– cateodata dificil de identificat pentru ca este subtil, nu obiecteaza

deschis, desi ar vrea, iar frustrarea acumulata prin reprimare (din cauza

lipsei de curaj sau permisiunii pe care sa si-o acorde de a riposta) se

manifesta violent in situatii neasteptate;

– nu numai ca nu obiecteaza, dar nici nu isi exprima parerea deschis

adesea din frica de a nu gresi, de a nu nu-si asuma responsabilitatea,

dandu-i astfel posibilitatea de a pandi greselile altuia si de a critica

– are permanent un  motiv de revolta  fata de familie, sefi, autoritati, de

cei care au controlul si stabilesc regulile pentru ca, in secret, ei si-ar

dori rolul de “control”, dar nu o pot face din frica de putere, de a nu

gresi;

– sunt adesea o unitate a contrariilor: daca e cald, de ce nu e frig, daca

e frig, ar mai bine sa fie caldut- nimic nu pare sa-i multumeasca, si nu

ii multumeste in primul rand propria persoana din cauza faptului ca nu

reusesc sa se manifeste asa cum simt, ci mereu aleg sa cenzureze

reactii, sa se abtina de la ceva sau sa se simta vinovati ca au ales sa-si

dea frau liber;

– aleg adesea relatii in care sa-si pot manifesta “carcoteala”, cu

persoane cu incredere scazuta de sine, care interpreteaza criticile ca pe

ceva normal.

Mereu bombanind, mereu de alta parere – dar pe care nu si-o exprima

deschis ci numai sub forma de carteala – si mereu revoltat impotriva autoritatii, fie

ca este vorba de familie sau de serviciu. Iata un portret sumar al pasiv-agresivului.

Este pasiv in momentul in care se iau deciziile. Nu participa la discutii, nu-si

expune punctul de vedere, nu obiecteaza deschis, nu are nimic de propus. Participa

in sila la sedinte, pare ca a fost adus cu de-a sila, ca suporta cu greu adunarea de

oameni si il plictisesc schimburile de idei. In familie, lasa mereu impresia ca isi

sacrifica adevaratele dorinte pentru mofturile celorlalti.Devine, insa, agresiv in

momentul in care ar trebui sa aplice deciziile luate. Atunci contesta totul, de la

justetea deciziilor si pana la competenta celor care le-au luat. Iar daca n-are incotro

si trebuie sa se conformeze, o face in sila, exagereaza ostentativ dificultatea si

complicatiile considerate inutile ale sarcinii, asa incat sa intarzie si sa provoace cat

mai multa suferinta.Comportamentul pasiv-agresiv pare incoerent si inexplicabil

privit de la oarecare distanta.

O persoană cu comportament pasiv-agresiv în faza fundamentarii deciziilor,

afiseaza pasivitate, dezinteres, poate chiar dispret.Cînd i se cere un lucru, are

tendinta sa refuze, sa protesteze, sa argumenteze inutilitatea, absurditatea, abuzul.

Punerea in aplicare a deciziei se transforma intr-un cosmar asumat

demonstrativ.Cand are initiativa, cand nu se simte constrans si nu se afla intr-un

raport de subordonare, poate fi chiar agreabil, ca si cum n-ar fi aceeasi persoana.

Iar comportamentul pasiv-agresiv se face simtit nu numai la serviciu ci,

uneori, si in familie. „Unde mergem in concediu?” Raspuns: ridicare din umeri.

Sau: „Unde vrei.” (Nu „Unde vrei tu”, pentru ca asta ar insemna de la inceput ca-ti

fac o favoare, de buna voie; „Unde vrei”, pentru ca nu ma intereseaza.) „Hai sa

mergem la mare.” Acolo: „Mare, mare si iar mare. Caldura, soare, aglomeratie,

oboseala…”

Pasiv-agresivul este, cu siguranta, nemultumit de situatia sa. Considera ca

merita mai mult de la viata. Fie este supracalificat pentru munca pe care o face, fie

este convins ca ar fi putut face mai mult, ca ar fi meritat o pozitie superioara celei

pe care o ocupa. Nu tolereaza subordonarea. Fie pentru ca se considera superior

intelectual sefului, fie ca il considera pe acesta incompetent pentru postul pe cre il

ocupa, fie ca isi pune problema independentei sale, a libertatii de decizie.

In familie, poate fi vorba de un sot sau o sotie care considera ca a facut un

mariaj nereusit, ca se sacrifica in casnicie. Dar poate fi vorba de un adolescent care

isi cauta identitatea, isi cauta drumul spre maturitate si independenta, caz in care

pasiv-agresivitatea este o faza normala si tranzitorie.

Ca sa vorbim de o personalitate pasiv-agresiva, trebuie sa fim siguri ca

persoana are acest comportament dintotdeauna, de dimineata pana seara, la

serviciu, acasa si oridecate ori simte ca ceva i-a fost impus si nu i-a fost cerut

destul de politicos, cel putin de la egal la egal.

Unde greseste? Pasiv-agresivul nu are taria sa se chestioneze in legatura cu

cauzele ajungerii sale in situatia care nu-i convine si motivele pentru care ramane

in aceasta situatie.

Oare pentru faptul ca nu am mai multe studii, ca nu am promovat, ca nu am jobul

visat cine este responsabil? Nu este suficient potentialul, trebuie sa ai si abilitatea

de a-l valorifica. Daca n-ai fost dispus sa faci mai mult efort sau mai multe

compromisuri, a fost optiunea ta. Asa functioneaza sistemul si ai posibilitatea sa

alegi: ori te integrezi si functionezi, ori te retragi si iti cauti alt drum.

De ce te-ai casatorit si de ce mentii casatoria cu o persoana pe care o

consideri inferioara sau abuziva? Poate nu ai incredere in tine, nu ai curaj sa te

descurci singur, sau se te supui prejudecatilor conform carora, oricum ar fi, trebuie

sa ai o familie (valabil mai ales in cazul femeilor)?

Iar ca adolescent, daca actele de revolta nu sunt extreme si nu-ti pun in

pericol viitorul, sanatatea, dezvoltarea, atunci e OK. Timpul trece si, inevitabil, vei

fi intr-o zi pe picioarele tale.

Cum trebuie sa ne purtam cu o persoanlitate pasiv-agresiva

Recomandabil:– Sa fim ambili. In general, conteaza nu atat ce spunem cat cum

spunem. Particulazand, conteaza nu atat ce cerem cat cum cerem. Dar cu pasiv-

agresivul, care este putin paranoic, este cu atat mai important ca tonul, cuvintele

alese sa nu sune cu totul si cu totul imperative. Putina empatie – nu pana la

compatimire! – va fi de mare folos.

– Sa-i cerem parerea atunci cand este posibil. Participarea la decizie il va

stimula in executarea ei. Se va simti respectat si unde mai pui ca parerea lui se

poate dovedi chiar utila! Trebuie sa-l detensionam si sa-l facem sa se exprime in

cadrul si in momentul potrivit, nu pe ascuns, dupa ce diciziile au foat luate.

– Sa-l stimulam sa se exprime deschis. Atitudinea pasiv-agresiva ascunde

muta nemultumire. Trebuie cercetat daca nu este indreptatita intr-o oarecare

masura nemultumirea. Daca este, trebuie sa gasim, desigur, impreuna, o solutie.

Daca exagereaza, insa, daca i se pare, daca interpreteaza gresit anumite lucruri,

trebuie discutat si demontat.

– Sa le remintim regulile jocului. Poate ca pasiv-agresivul nostru chiar are o

problema cu regulile. Va trebui sa-i amintim ca regulile au rolul de a asigura

coerenta si unitatea in actiune precum si coexistenta pasnica si respectarea

drepturilor tuturor. Pentru coerenta si unitate este importanta stabilirea unei ierarhii

ca si existenta unei autoritati care sa dea, intr-un fel, tonul la cantec. O functie de

comanda nu presupune neaparat superioritatea individului care o indeplineste. Si,

desigur, exista si principiul democratic conform caruia fiecare are dreptul la opinie

si, prin acesta, la participarea la luarea deciziilor.

Nu se recomandă:

– Sa ignoram atitudinea de impotrivire sistematica. Pur si simplu, o

problema nu dispare prin simpla ei ignorare. Dimpotriva, ea se agraveaza. Pasiv-

agresivul isi va intensifica represaliile, pana cand va obtine o reactie.

– Sa nu ne lasam antrenati intr-un joc al represaliilor reciproce. Sa nu ne

imaginam ca intr-o zi pasiv-agresivul va veni fluturand steagul alb si isi va cere

iertare! Dimpotriva. Isi va intensifica lupta si va compromite in mare masura

sansele de a mai comunica. Mai bine taiem raul din radacina, discutand deschis,

apeland, poate, la putin umor, mai ales daca pasiv-agresivul nostru este suficient de

inteligent.

4. Comportamentul asertiv. Mesajul trimis este “Eu ma afirm, asa cum

sunt”

– isi recunoaste nevoile si le afirma si actioneaza pentru ingrijirea lor

– este onest cu sine si cu ceilalti ceea ce duce la un echilibru interior si

in relatiile interumane;

– si din exterior apar a avea incredere in sine, merg drepti, privesc in

ochi interlocutorul, au voce calma, sunt empatici, asculta activ si recunosc si

nevoile celorlalti;

– sunt oameni destinsi care nu fac concesii atunci cand nu este cazul,

deci este posibil sa evite un pasiv-agresiv, fara sa fie considerat nepoliticos;

– nu sunt perfecti, dar nici nu sufera din cauza aceasta.

Eşti asertiv când: susții ceea ce e mai bine pentru tinem, te asiguri că ceilalți

înțeleg ceea ce doreşti, îți exprimi deschis şi onest sentimentele şi ideile, respecți

drepturile şi ideile celorlalți, îi asculți pe ceilalți. Când eşti asertiv: ai tendința să

stai drept , menții contactul vizual cu celălalt, vorbeşti clar, asculți cu interes.

După ce ai fost asertiv te simți bine, simți că ai fost onest şi respectat, eşti mândru.

Când eşti asertiv ceilalți te văd ca pe un adult, capabil să îți asumi responsabilități,

onest, independent, capabil să iei decizii.

3. Rolul comportamentului în societate

Trecem pe lângă o cunoştinţă, o salutăm ; ni se face un serviciu, mulţumim ;

întâlnim un nevăzător, îl ajutăm să treacă strada,... avem deci un comportament

politicos, civilizat.

Comportamentul politicos, civilizat presupune respectarea convenienţelor, a

regulilor de convieţuire în societate.El presupune totodată racordarea la acţiunile

celorlalţi, permanenta încercare de evitare a conflictelor şi de conciliere cu

semenii.Politeţea (ansamblu de convenienţe sociale) face parte şi ea din ştiinţa de a

trăi împreună cu ceilalţi. Prezenţa ei facilitează relaţiile interumane, iar absenţa ei

provoacă dificultăţi in raporturile dintre oameni. Politeţea este deci necesară. Dacă

suntem politicoşi, înseamnă că suntem morali ? Spunem unei amice „ Ce bine

arăţi azi ! ", deşi ea are o înfăţişare obosită şi bolnăvicioasă. Ne extaziem în faţa

unui coleg : „ Vai, cât eşti de inteligent" , dar în sinea noastră stim că este un

tocilar cu o minte înceată. Foarte politicoşi ne salutăm şeful dimineaţa :

„Respectele mele ! " , deşi în realitate îl desconsiderăm.

Există în aceste cazuri o contradicţie între ceea ce gândim şi simţim, pe de o

parte, şi ceea ce spunem, pe de altă parte. Deci, deşi suntem politicoşi nu suntem

sinceri, suntem ipocriţi. Am putea spune în această situaţie că suntem politicoşi,

dar imorali. Politicoşi pentru că vorbim frumos, imorali pentru că una gândim şi

alta facem. Problema însă este mai complicată. Nu putem fi acuzaţi de imoralitate

(ipocrizie, ne-sinceritate etc.) ori de câte ori vorba sau fapta noastră nu se

potriveşte cu gândul nostru, cu simţirea noastră. Pentru a ne putea pronunţa,

trebuie să luăm în considerare şi intenţia care a stat la baza faptelor noastre,

motivaţia care ne-a îndemna să procedăm aşa. Dacă, de exemplu, doresc,

intenţionez să-mi încurajez colega bolnavă, să o fac măcar o clipă să-şi uite

suferinţa, şi îi spun „ Ce bine arăţi azi ! " , mă poate acuza cineva de imoralitate ?

Nu !

Atunci când îi spun acelaşi lucru cu intenţia de a o ironiza, de a provoca

ilaritatea celor din jur, atunci sigur am un comportament imoral. Din aceste

exemple nu trebuie să tragem concluzia că există o contradicţie între conduita

politicoasă şi conduita morală. De aici înţelegem doar că, nu întotdeauna, conduita

politicoasă este automat şi o conduită morală. Conduita politicoasă

(comportamentul social „utilitar " ) este necesară, utilă şi de aceea trebuie

încurajată şi practicată. În acelaşi timp, ea trebuie subordonată unui principiu

superior de conduită, şi anume : respectul persoanei. Politeţea trebuie deci

subordonată conduitei morale. În familie, în grupurile de prieteni, la şcoală, fiecare

dintre noi se manifestă într-o gamă foarte variată de fapte şi atitudini . Suma

acestora alcătuieşte cartea noastră de vizită, felul în care ne prezentăm celor din

jur. Sunt situaţii în care unii dintre noi dezvăluie că, de fapt, nu sunt aşa cum am fi

fost tentaţi să credem, să-i considerăm, ci altfel, mai puţin buni decât se vor chiar

ei înşişi. Aceste ocazii, prin care ajungem mai aproape de esenţă, de ceea ce sunt

de fapt oamenii, pot fi situaţiile limită : atunci când se ridică un obstacol greu de

trecut, când se întâmplă fapte neprevăzute, aducătoare de mari bucurii (victoriile,

reuşitele) sau de mari suferinţe (eşecurile, înfrângerile, moartea celor apropiaţi).

În astfel de cazuri, se pot observa devieri de la modul obişnuit de a fi, atingerea

unor extreme comportamentale, altfel greu de imaginat. Atunci apare întrebarea :

care este adevăratul comportament: cel afişat zi de zi sau cel reieşit surprinzător la

iveală ?

Un alt exemplu contradictoriu îl constituie modurile de a se comporta, atât

de diferite în medii şi în contexte diverse. Asa se întâmplă ca părinţii să rămână

sincer uimiţi când li se aduc la cunoştinţă năzdrăvăniile pe care copiii lor se întrec

să le facă la şcoală, în timp ce acasă îi ştiu ca fiind foarte cuminţi si ascultători.

Este posibil şi cazul invers, în care atitudinea civilizată şi rezultatele bune şcolare

să contrazică în mare parte obrăznicia şi îndărătnicia manifestate în familie. În

cazurile invocate, pot fi observate contradicţii care se datoreaza inconsecvenţei în

comportament, ceea ce denotă nesiguranţa raportării la valorile şi la principiile de

viaţă încă nestatornicite.Consecvenţa ar presupune unitatea între vorbă şi faptă,

continuitatea de sens a comportamentelor în diverse medii şi situaţii.

Comportamentul reprezintă modul de a acţiona, de a se purta, de a fi al cuiva în

diferite contexte.

Deci comportamentul este defapt unul din cele mai importante „accesorii”

ale ființei umane care îi determină relațiile cu lumea din jur, de el depinde raportul

cu societateam un om cumpătat poate profita de un comportament decent avînd

mari succese

Bibliografie

1. http://articole.famouswhy.ro/

comportamentul_nostru_in_societate/

2. http://autoeducare.ro/tipuri-de-comportament

3. http://www.psychologies.ro/sanatate-2/pasiv-agresiv-sau-

vesnic-in-opozitie-1114737

4. Marian Liliana, „Etica profesională și bazele

comunicării”, ed U.T.M., Chișinău, 2008, 96pag.

5. Spinei Angela, „Comunicare și comportament”, ed.

Centrul Editorial-Poligrafic Medicina, Chișinău,2005, 216

pag.

6. Țărnă Ecaterina, „Bazele comunicării”, ed. Prut

Internațional, Chișinău, 2011, 368 pag.