Comportamente deviante de tip nevrotic

Efectat:Mocanu Ecaterina Evaluat: Ilicceev Maxim

Obiective:

1. Suptul degetului.2. Rosul unghiilor.3. Ticurile.4. Hiperchinezia.5. Enureza.6. Ecompreza.7. Anorexia.8. Bulemia.9. Masturbatia.

Suptul degetuluiCauzele principale: Instinctul de supt scade in general dupa 6 luni, desi numerosi copii continua sa isi suga degetul pentru a se linisti. In cele din urma, suptul degetului poate deveni un obicei la care apeleaza copiii mici pentru a se calma atunci cand le este foame, frica, somn, cand sunt agitati sau plictisiti.

Tabloul clinic: Daca se prelungeste dincolo de o anumita limita, suptul degetului poate cauza probleme dentare pentru copil. Dintii copilului de pe cele doua maxilare se pot suprapune in mod gresit (malocluzie dentara) sau pot fi impinsi inafara, deformand bolta palatina (cerul gurii). Malocluzia se corecteaza de la sine atunci cand copilul renunta la suptul degetului. Totusi, cu cat acest obicei este continuat mai mult, cu atat sunt mai mari sansele ca tratamentul ortodontic sa fie necesar pentru corectarea problemelor dentare survenite.Pot de asemenea sa apara probleme de vorbire – pronuntia gresita a unor sunete.

Tratamentul: In general se recomanda ignorarea acestui obicei la copiii de varsta prescolara. Majoritatea copiilor renunta singuri la suptul degetului la un moment dat.Tratamentul consta in impunerea unor reguli de catre parinti si in oferirea de alternative care sa ii distraga atentia copilului. Momentele zilei si locurile in care copilului i se permite sa isi suga degetul trebuie limitate. O alta solutie este oferirea de recompense morale (laude) atunci cand copilul renunta la suptul degetului. Pe masura ce copilul se maturizeaza, de obicei la 5 ani, el poate juca un rol mai activ in tratament.Puneti manusi pe mainile copilului sau inveliti degetul mare intr-un material sau intr-un plasture. Explicati-i copilului ca manusa, plasturele sau panza aplicata pe deget nu este o pedeapsa, ci are rolul de a-i aminti sa nu isi mai suga degetul Daca aceste metode nu functioneaza, alte tratamente, incluzand terapiile comportamentale, dispozitivele pentru degete sau dispozitivele orale pot fi utilizate.

Rosul unghiilor Cauzele principale: Rosul unghiilor la copii este in principal un obicei pe baza

emotiva. La fel ca suptul degetului sau purtarea jucariei preferate peste tot, si rosul unghiilor le confera copiilor un sentiment de liniste care ii ajuta sa se calmeze mai mult decat ar putea-o face altfel.

Tabloul clinic: Majoritatea copiilor depasesc acest obicei cu varsta, mai ales cand cei din jurul lor le atrag atentia ca au mainile zdrentuite sau “urate”. Intre timp, presarea copiilor sa renunte la acest obicei nu da rezultate, asa ca parintii ar trebui sa-si incurajeze copiii sa se ingrijeasca mai multa fara a adauga si observatii negative. Majoritatea copiilor nu realizeaza ca isi rod unghiile pentru a se linisti, pentru a se alina pe ei insisi, dar monitorizandu-le comportamentul parintii isi pot da seama care sunt factorii de stres care declanseaza rosul unghiilor.

Tratamentul: Exista mai multe masuri pe care le poti lua pentru a te ajuta sa scapi de obiceiul de a-ti roade unghiile. Unele se concentreaza asupra modificarilor de comportament, altele se concentreaza pe barierele fizice impotriva roaderii unghiilor:pastreaza-ti unghiile taiate scurt si pilite. Ingrijirea unghiilor te poate ajuta sa reduci obiceiul de roadere a lor si te poate incuraja sa iti pastrezi unghiile atractive;fa-ti manichiura regulat si foloseste lac de unghii. Barbatii pot folosi lacul incolor. Si unghiile artificiale iti pot fi de ajutor. In plus, ele iti protejeaza unghia pe masura ce creste;incearca tehnici de management al stresului daca iti rozi unghiile din cauza ca esti nelinistita sau stresata;foloseste o oja cu un gust amar. Acesta iti va aminti de fiecare data ca trebuie sa incetezi sa-ti mai rozi unghiile;incearca sa inlocuiesti rosul unghiilor cu alte activitati precum: desenatul, scrisul, strangerea unei bile de stres. Daca incerci sa tii o evidenta a momentelor in care simti nevoia sa iti rozi unghiile, vei deveni mai constienta si vei putea incerca sa te controlezi;poarta manusi, bandaje adezive, etichete colorate, orice care sa-ti aminteasca sa nu-ti mai rozi unghiile.

Ticurile Cauzele principale: Ticul este o miscare motorie sau o vocalizare rapida, cu debut

brusc, repetitiva, nonritmica, stereotipa Ticul implica grupele musculare circumscrise si nu are un scop evident. Ticurile sunt traite ca fenomene irezistibile dar care pot fi suprimate pentru o perioada de timp. Ticurile apar adesea ca fenomene izolate, dar de multe ori sunt asociate cu numeroase perturbari emotionale, in special fenomene obsesionale sau ipohondriace. Tulburarile de dezvoltare specifice sunt de asemenea asociate cu ticurile.

Tabloul clinic: Există două tipuri de ticuri: simple şi complexe.Cele simple se produc deodată şi se pot repeta des (exemplu: clipitul, pufnitul, trasul nasului, grimasele faciale).Cele complexe sunt: sariturile, mirositul lucrurilor, atingerea altor persoane, coprolalia, echolalia. Conform opiniei specialistilor, exista trei tipuri de ticuri:Ticuri motoriiSunt mişcări involuntare şi rapide.apar în special în timpul stresului sau când organismul este obosit sau pictisit. Cele simple sunt:clipitul, sucirea capului, scuturatul piciorului când se şede, ridicatul umerilor. Cele complexe: echopraxia (repetarea gesturilor altora), copropraxia (gesturi obscene sau interzise).Ticuri verbaleSunt vocalize rapide şi involuntare. Ticuri vocale simple sunt: fornăitul, grohăitul, tuşitul, trasul nasului, pufăitul… Ticuri vocale complexe: fluierături, lătrături, coprolalia (repe-tarea cuvintelor obsecene), echolalia (repetarea cuvintelor tocmai auzite), palilalia (repetarea cuvintelor sau sunetelor proprii).Ticurile mentale Sunt orice gând conştient pe care o persoană simte nevoia de a-l produce (am uitat gazul apins, uşa neîncuiată, trebuie să bat în lemn neapărat de trei ori, altfel…) .

Tratamentul:: Incercati mai intai sa vorbiti cu copilul fara sa-l certati, fara sa-i oferiti recompense "daca reuseste sa se abtina", fara sa-l pedepsiti, ci doar ca sa aflati ce simte, ce-l nemultumeste, ce parere are el despre ceea ce i se intampla. Fireste ca nu e asa de simplu cum pare, dar e important sa stabiliti o comunicare cu el, sa nu va prefaceti ca nimic nu se intampla sau ca nu observati, ca "este doar o prostie”. Adesea parintii participa si ei rezolvarea problemei, facand o consiliere psihologica. De multe ori, ei isi dau seama ca simptomul copilului este manifestarea unei alte probleme din familie (un deces, un divort, nasterea unui frate etc.

HiperchineziaCauzele principale: Hiperactivitatea, impulsivitatea şi defcitul de atenţie apar în relaţie şi cu

alte difcultăţi sau probleme asociate în următoarele arii: · nesiguranţa şi lipsa încrederii în sine;· respingerea de către cei de aceeaşi vârstă;· relaţii problematice cu adulţii;· scăderea performanţei şcolare, abandon şcolar;· manifestări comportamentale antisociale.

Tabloul clinic: Manifestările THDA au un impact negativ asupra individului, în special în ceea ce priveşte relaţionarea cu familia de origine, relaţia în cuplul parental, sistemul Datorită acestor defcienţe, copiii cu tulburare hiperchinetică cu deficit de atenţie prezintă afectare funcţională în multe domenii: făţă de sine - (stimă de sine scăzută, abuz de substanţe, fumat), şcoală (difcultăţi şcolare), familie (stres familial) şi societate (relaţii proaste cu cei de aceeaşi vârstă, defcite desocializare). După Barkley, defcitul primar în THDA este defcitul de inhibare a comportamentelor, ce duce la pierderea efcacităţii funcţiilor cognitive (memoria de lucru, autoreglarea afectelor, motivaţiei şi vigilenţei, limbajul internalizat) şi a controlului motor. Barkley subîmparte defcienţele observate în: defcienţe cognitive, (grad redus de dezvoltare din punct de vedere şcolar, deficit de percepere a timpului, capacitate de planifcare şi anticipare redusă, sensibilitate scăzută la greşeli); funcţionarea adaptativă defcitară (afectarea relaţiilor cu cei de o vârstă, respingere socială după perioade scurte de expunere la anturaj datorită trăsăturilor de externalizare, agresivitate, difcultăţi în interacţiunea cu părintii); proaste performanţe şcolare şi ale altor activităţi, comportament nepotrivit la ore, productivitate redusă când activitatea are timpi morţi, abandon şcolar, perseverenţă scăzută din punct de vedere motivaţional, repartizare proastă a efortului, toleranţă scăzută la frustrări.

Tratament: Terapia sistemică familială, pune accentul pe conceptualizarea circulară sistemică a simptomelor. Decodând semnifcaţia şi func-ţia simptomelor, abordarea de tip sistemic se adresează nu doar copilului purtător al simptomelor, ci şi familiei, sistemului educaţional în care copilul se manifestă. Centrarea pe familie ca sistem : această abordare a oferit indici asupra interacţiunii negative părinte-copil, developând cercul vici al interacţiunilor zilnice.Unele şedinţe s-au efectuat doar cu părinţii singuri, datorită confictelor dintre parteneri şi datorită situaţiilor în care copiii “sabotau şedinţa”.

EnurezaCauzele principale: Conditii asociate - stres emotional, anxietate, tulburari neuro-psihice, tulburari de somn, instabilitate uretrala, constipatie, helmintoze intestinale, probleme psiho-sociale, institutionalizare.Tablou clinic: Enurezis primar:- tulburari de somn; dereglarea ciclului somn-veghe;- la unii copii enuretici nu are loc o crestere normala a secretiei de ADH, astfel rezulta o cantitate de urina mai mare decât capacitatea functionala a vezicii urinare;- enureza nocturna aparte rar are la baza o cauza psihica, neurologica sau anatomica (capacitatea redusa a vezicii urinare nu este anatomica, ci functionala);- capacitatea redusa a vezicii urinare sau/si contractii neinhibante (retard de maturizare sau tip infantil persistent);- copiii cu enureza au un nivel scazut matinal de vasopresina;- sunt unele sugestii ca alergia alimentara ar putea influenta capacitatea vezicii urinare;- rar sunt depistate malformatii ale maduvii spinarii.Enurezis secundar si/ori enurezis diurn:- bacteriurie;- incapacitati de concentrare a urinei din cauza insuficientei de hormon antidiuretic ori tubulopatie renala;- glucozuria;- masa pelviana, sarcina;- malformatiile spinale se întâlnesc rar, dar un examen neurologic minutios în cazurile incerte aceste este obligatoriu.Tratamentul: Exista doua tipuri de tratament: Terapie psihologică (include colaborarea intre copil-părinţi medic) şi cu ajutorul medicamentelor.În cazul terapiei medecamentoase se va ţine cont de durata tratamentului-luni de zile, posibile reacţii adverse şi, uneori, de eşecul acestei forme de terapii. Totuşi sfaturile medicului vor fi urmate cu stricteţe, fie ca e vorba doar de terapie psihologica sau folosire combinata a metodelor de tratament. Enureza secundara necesita mai multe investigaţii si tratament diferit, în dependenţă de cauză.

EncomprezaCauzele principale: Encoprezisul este destul de frecvent, desi multe cazuri nu sunt

raportate datorita sentimentelor de rusine ale copilului sau ale parintilor. Se estimeaza ca intre 1,5 si 10% dintre copii au encoprezis. Afectiunea este mai frecventa la baieti decat la fete. Tulburarea instalarii controlului defecarii este intalnita la doua categorii de copii:* Copiii care la varsta obisnuita au dobandit controlul adecvat al eliminarii fecalelor, dar care ocazional elimina scaunul in locuri nepermise. Se constata ca ei fac acest lucru cand sunt confruntati cu situatii evaluate ca stres psihologic, cum ar fi internarea in spital, nasterea unui alt frate, separarea de maam, inceputul scolii. In alte cazuri este vorba de o dizarmonie familiala, pedepsire fizica brutala. In toate situatiile evacuarea scaunului are loc cu sensul de protest.* Copiii care nu au demonstrat niciodata controlul voluntar al sfincterului anal si care evacueaza scaunul in pantaloni atat acasa cat si la scoala, pretizand ca nu sunt "avertizati" de iminenta evacuarii scaunului ca sa poata folosi la timp olita. Acest simptom este cunoscut sub numele de encoprezis si apare exclusiv din motive psihologice.

Tabloul clinic: Eliminarea scaunului in locuri nepotrivite, copilul cu encoprezis poate avea si alte simptome:- lipsa apetitului- dureri abdominale- diaree- mancarimi in regiunea anala datorita scaunelor diareice frecvente- scaderea interesului pentru activitati fizice- retragerea din interactiunea cu parintii si prietenii- Modificarea comportamentului datorat cresterii peristaltismului intestinal.

Tratamentul: Encoprezisul se amelioreaza odata cu cresterea copilului, desi problema poate apare si dispare pe parcursul mai multor ani. Cele mai bune rezultate apar cand sunt abordate in tratament toate aspectele: educational, comportamental si emotional. Copilul poate avea accidente ocazionale pana cand musculatura intestinala isi reia tonusul si controlul asupra miscarilor intestinale.

AnorexieCauzele principale: Se caracterizată printr-o reducere anormală a greutății corpului și printr-o

deformare a imaginii propriului corp cu teama prevalentă , persistentă, de îngrășare. Persoanele suferind de anorexia își limitează greutatea corpului prin abținerea voluntară îndelungată de a se hrăni și prin alte metode - ca de pildă abuzul de purgative, clisme, și diuretice, folosirea de substanțe anorectigene, și excesul de exerciții fizice. Boala afectează mai ales tinerele adolescente, însă 10 % din cazuri apar la tineri de sex masculin. Anorexia este o tulburare psiho - somatică sau psiho - fiziologică complexă, implicând componente psihologice, neuro-biologice și socio-culturale.

Tabloul clinic: Refuzul de a menține greutatea corpului la nivelul sau deasupra greutății minime considerate normală pentru o anumită vârstă și înălțime (ex. pierderea ponderală ducând la menținerea unei greutăți corporale sub 85 % din greutatea optimă; sau incapacitatea de a realiza creșterea ponderală optimă în cursul perioadei de creștere, ducând la o greutate a corpului sub 85% din ponderea optimă.Teama intensă de a crește în greutate sau de a se îngrășa (de a deveni supraponderal sau obez)Tulburare în modul de a percepe greutatea și forma corpului, influența exagerată a greutății și a formei corpului asupra auto-evaluării, sau negarea gradului sever de slăbireLa femeile postmenarheale. premenopauzale (femei care au trecut de vârsta menarhei, dar nu au ajuns la menopauză), amenoreea (absența a cel puțin trei cicluri menstruale succesive)sau alte tulburări de alimentație.DSM - IV - TR specifică două tipuri de anorexie:Tipul restrictiv: în timpul episodului curent de anorexie nervoasă, persoana nu a avut comportamente regulate de accese de mâncare rapidă sau de eliminare sau purgație (adică de vărsături auto - provocate, de exerciții fizice exagerate sau abuz de laxative, diuretice sau clisme)Tipul cu Accese de mâncare rapidă sau Tipul eliminator: în cursul episodului curent de anorexie nervoasă, persoana s-a angajat în mod regulat în comportamente ca accese de mâncare rapidă sau comportamente de eliminare (vărsături auto-provocate, exerciții fizice exagerate sau abuzul de laxative, diuretice sau clisme.

Tratamentul: Cura de creștere in greutate: Prima linie de tratament pentru anorexia se concentrează pe imediata creștere în greutate - mai ales în cazurile care necesită spitalizare. În cazuri deosebit de grave, se pot aplica ordine de spitalizări forțate acolo unde legislația o permite. În majoritatea cazurilor persoanele bolnave sunt tratate ambulator, de către medici, psihiatri, psihologi clinici și alte profesii din domeniul sănătății mentale.

BulemiaCauzele principale: Etiologia bulimiei nu este cunoscuta dar pare sa aiba legatura

cu istoricul familial, influentele sociale (idealul unei siluete perfecte), precum si cu anumite tipuri de personalitate (care tind la perfectionism). Un risc crescut de aparitie a bolii o constituie existenta unui parinte, sora sau frate care are bulimie, insa, aceasta poate fi doar una din cauze. Evenimente stresante precum divortul, schimbarea domiciliului, decesul unei persoane apropiate, pot declansa boala la persoanele predispuse.

Tabloul clinic:- episoade recurente de apetit exagerat si consumul unor cantitati mari de alimente intr-o perioada scurta de timp (mai putin de 2 ore);- pierderea controlului alimentar si a cantitatii de alimente consumata;- sentimentul de vinovatie dupa episodul de infulecare si frica intensa de ingrasare;- autoinducerea varsaturilor, efort fizic excesiv, folosirea de laxative, diuretice, sirop de Ipeca (provoaca varsatura dupa ingestia orala) sau a emeticelor. Folosirea inadecvata a acestor medicamente poate duce la complicatii severe, chiar la deces. - episoade recurente de mancat in exces, urmate de eliminarea alimentelor consumate care apar cel putin de 2 ori pe saptamana, timp de cel putin 3 luni - autoevaluarea bazata pe greutatea proprie si aspectul fizic general. Bulimia poate fi greu de diagnosticat datorita secretismului fata de episoadele de infulecare si eliminare, precum si a negarii simptomatologiei. De multe ori anturajul remarca primul semnele bolii. Simptome care se asociaza frecvent cu bulimia nervoasa, precum depresia, abuzul de substante sau tulburarile de personalitate, pot face mai dificil tratametul bolii. Recuperarea poate dura un timp indelungat si recaderile sunt comune. Daca pacientul se simte foarte descurajat sau are tendinte de suicid, are nevoie imediata de ajutor de specialitate (este important ca familia sa observe aceste probleme si sa apeleze la ajutor specializat). Bulimia este diferita de anorexia. Persoanele cu anorexie cantaresc aproximativ 85% sau chiar mai putin decat greutatea lor ideala. Majoritatea persoanelor cu bulimie au o greutate normala. O parte din cei care sufera de anorexie isi provoaca varsaturi, totusi aceasta boala este o entitate clinica aparte.

Tratament: Tratamentul bulimiei nervoase include consiliere psihologica (inclusiv consiliere nutritionala) si cateodata medicatie antidepresiva. Tratamentul nu necesita de obicei spitalizare, cu exceptia anumitor cazuri. Daca bulimia este insotita de alte simptome, poate fi necesar tratamentul suplimentar mai indelungat.

Medicatia antidepresiva, este utilizata in scopul reducerii numarului episoadelor de excese alimentare urmate de eliminare fortata si de a trata alte simptome care pot aparea asociate bulimiei, precum depresia sau anxietatea. Daca apar complicatii ale bolii (precum deshidratarea severa sau ulcerul gastric), poate fi necesara spitalizarea pacientului, si/sau apelarea la un centru specializat in tulburari de alimentatie. Deseori pacientii cu bulimie sunt descurajati in fata faptului ca recuperarea necesita un timp indelungat si recaderile sunt destul de frecvente. In cazul in care pacientul nu poate controla situatia si dezvolta un potential suicidal, este obligatoriu sa se apeleze la ajutor specializat. Consiliereea psihologica combinata cu tratamentul medicamentos antidepresiv are rezultate mai bune decat folosirea singulara a antidepresivelor. Tulburarile de alimentatie sunt greu de tratat, recuperarea necesitand luni, chiar ani de zile. Cu cat tratamentul este inceput mai devreme cu atat sansele unei recuperari totale este mai mare.

MasturbatiaCauzele principale:Masturbarea diferă de la individ la individ iar la adolescent

poate decveni un înlocuitor al vieţii sexuale normale,datorită senzaţiei plăcute pe care o dă ejacularea. Se poate vorbi şi de o masturbare psihică,excitaţia sexuală producându-se sub efectul fanteziilor erotice.Un rol important ar avea observarea de către copil a relaţiilor sexuale la animale, pornografia, literatura obscenă,observarea unui act sexual la alte persoane,îmbrăcămintea strâmtă, stimularea organelor genitale de către părinţi,grija de a aprecia organele genitale ale băiatului,viaţa sedentară,izolarea de colectiv,alimentaţia excitantă,alcoolul,consumul exagerat de lichide seara şi chiar un pat prea moale şi o cameră prea călduroasă.Frecvenţa poate fi rară dar şi de câteva ori pe zi.Masturbaţia se petrece totdeauna pe fondul unor idei de vinovăţie şi desgust,la aceasta contribuind şi mediul inadecvat în care se petrece(WC-uri,locuri ascunse etc).Aceste fenomene sunt exagerate(mai ales anxietatea) mai ales atunci când adulţii intervin cu brutalitate,aplicând pedepse sau criticând în în mod exagerat.In astfel de situaţii adolescentul devine timid,hiperemotiv,are în permanenţă frica nereuşitei sexuale,motiv pentru care evită fetele.

Tabloul clinic: Masturbaţia atacă direct sistemul nervos şi prin el organele digestiei şi respiraţiei. În ceea ce priveşte acţiunea sa asupra creierului, ea este dezastruoasă. Acest centru de inteligenţă al tuturor facultăţilor e curând slăbit, lâncezit, câteodată paralizat. Efectele cele mai generale sunt următoarele. Slăbirea facultăţilor intelectuale, pierderea memoriei, întunecarea ideilor, ameţeli, turburarea vederii şi auzului, pierderea puterilor corporale, tristeţe sau neurastenie, febră lentă, bube pe obraz; totul urmat de impotenţă la bărbaţi şi de scurgeri albe la femei. Funcţiunile digestive sunt adânc turburate, declarându-se imediat constipaţii, diareie, hemoroizi, etc. Totul depinde, evident, de vârsta la care s’a început, de excesele comise, de genul lor, de constituţia indivizilor, de condiţiunile lor de existenţă. Copiii sunt în mod particular loviţi de acest viciu, fetele tinere mai cu seamă, din cauza eforturilor solitare şi prelungite pe care le fac pentru a-şi procura senzaţii voluptuoase. Masturbatul cronic devine o personalitate timidă,lipsită de iniţiativă, izolată, fatigabilă,cu tulburări neurovegetative,tendinţre ipohondrice,retragere,timiditate faţă de sexul opus (Stoica).

Tratamentul masturbaţiei se face cât mai precoce.Imbrăcămintea va fi mai largă,la fete se recomandă a nu merge pe bicicletă.Igiena organelor genitalre este necesară pentru a evita surse de iritaţie.Programul de muncă trebuie să prevadă perioade de activitate şi de odihnă activă.Sportul,duşurile reci şi alte preocupări trebuie să umple tot timpul adolescentului.Patul trebuie să fie mai tare,camera nu excesiv de caldă.Se va lupta contra sedentarismului,izolării,se va insista asupra integrării în colectiv,a relaţiilor cu tinerii de ambele sexe.

Tratamentul medicamenbtos este rezervat numai pentru situaţii serioase şi el va cuprinde sedative şi tranchilizante (diazepam,meprobamat,lauronil,noxyron).Se pot face serii de injecţii cu epifizan,pentru a mai calma impulsiunile sexuale.

Psihoterapia este foarte importantă şi constă din metode persuasive de deculpabilizare a actului de masturbaţie,explicarea consecinţelor reale,psihoterapia cu grupul de adolescenţi este de asemenea utilă.