tipologia jocului de fotbal

7/26/2019 Tipologia jocului de fotbal

http://slidepdf.com/reader/full/tipologia-jocului-de-fotbal 1/9

PRICEPERII TACTICE TRANSFORMATE ÎN DEPRINDERI LA CUPA MONDIALĂ

BRAZILIA 2014

Întregul proces de joc se desfăşoară în vederea realizării unei eficiente crescute, conform

unor legi tactice de o valoare şi o extindere totală, fără de care jocul n-ar mai decurge logic, fiind

alterată însăşi esenţa sa.

Având un caracter axiomatic, cu o aplicailitate universală, aceste legi se constituie în principii

tactice ale jocului de fotal.

!le apar în toate sistemele de joc, în tacticile de "acasă# sau "deplasare#, în orientări ofensive sau

defensive, ele apar totodată în c$iar jocul propriu-zis, în fazele largi sau restrânse, în jocul din

faţa porţilor sau în cel de la mijlocul terenului.

Jocul colect!" care rezultă din însăşi natura internă a acestui sport, din intenţiile şi scopulcomun al fotaliştilor şi ec$ipei, relevă necesitatea participării comune la efortul luptei pentru

victorie.

!l presupune suordonarea tuturor acţiunilor, colective şi individuale, ţelurilor dorite de

ec$ipă, integrarea personală tactică şi psi$ică în jocul specific al acesteia. %ocul colectiv

înseamnă exprimarea individualităţilor care compun ec$ipa, în spiritul colaorării şi susţinerii

comune, astfel ca toate acţiunile individuale să urmărească victoria finală.

&rincipiul jocului colectiv stă la aza sistemului şi concepţiei de joc, întrucât doar printr-oacţionare unitară a tuturor jucătorilor se pot articula suansamlurile unui sistem de joc, se pot

realiza sarcinile specific în apărare şi atac, se pot aplica acele modalităţi de joc care formează o

concepţie.

'ată de ce a acţiona colectiv, a fi omogen, reprezintă mai mult decât un principiu teoretic,

reprezintă un imperativ practic esenţial pentru constituirea unei ec$ipe şi a unei idei sau concepţii

de joc.

(acordarea jucătorilor la ec$ipă, contopirea personalităţii lor individuale cu

personalitatea colectivă a ec$ipei nu înseamnă depersonalizarea lor, anularea tendinţelor fireşti

de exprimare şi evidenţiere, ci dimpotrivă, înseamnă că numai în cadrul ec$ipei jucătorii îşi

găsesc un câmp favorail de manifestare a individualităţii, servind-o şi prin aceasta remarcându-

se fiecare după aptitudinile sale de ază.



%ocul colectiv, care înseamnă în primul rând atitudine colectivă şi corelaţie între jucători,

se realizează concret şi practic prin circulaţia fluentă a mingii, azată pe pasărea ei promptă şi

logică, fără reţineri şi manevrări inutile, susţinerea partenerului aflat în posesia mingii, în vederea

creării unor soluţii multiple de pasăre a acesteia şi în vederea menţinerii ei în posesia propriei

ec$ipe, sprijinirea partenerului aflat în lupta de atac sau apărare cu adversarul, suplinirea

partenerului angajat într-o acţiune din afara zonei sale principale şi preluarea sarcinilor de joc ale

acestuia.

În afara determinării te$nice, jocul colectiv este în aceeaşi măsură şi rezultatul nivelului şi

calităţii proceselor psi$ice şi afective, a capacităţii reciproc integrative a acestora şi apare pe

aza unor motivaţii colective, a unor scopuri ) satisfacţii suficiente pentru majoritatea sau toţi

memrii ec$ipei.

*omuniunea de interese a jucătorilor în desfăşurarea unui joc sau a unei competiţii,interese morale, sociale sau material, reprezintă moiluri de activitate esenţiale în omogenizarea

ec$ipei şi care determină finalmente capacitatea de integrare a jucătorilor, atitudinea lor unitară.

Jocul co#$t%uct! evidenţiază în cadrul rezolvării sarcinilor defensive şi ofensive,

caracterul creator, ordonat, disciplinat şi colectiv al activităţii jucătorilor, premeditarea şi

anticiparea acţiunilor de depăşire a adversarului, precum şi inteligenţa modalităţilor de realizare

a acestei depăşiri.

%ocul constructiv se azează în primul rând pe pregătirea anterioară a tacticii de joc, pe programarea modurilor de acţiune care să contracareze adversarul şi să-l surprindă, programare

care să fie respectată, aplicată şi corectată pe parcurs.

%ocul constructiv presupune o anumită organizare a acţiunilor jucătorilor, care să fie

exprimată prin dispozitiv optim de aşezare şi mişcare în teren, prin colaorare, su forma

dulajului, sprijinului, sc$imul de zone şi sarcini, a pasei şi demarcajului.

+otodată, acest principiu cere soluţionarea acţiunilor pe căile cele mai fireşti şi eficace,

după acea logică a fotalului consacrată de-a lungul anilor şi devenită atitudinea esenţială şi

normală de joc.

condiţie de ază a jocului constructiv o reprezintă disciplina tactică şi integrarea în

ansamlul ec$ipei într-o asemenea măsură încât creativitatea personală să se contopească şi să

servească sistemului şi ideii de joc.



În cazul contrar, în care iniţiativa personală depăşeşte necesarul solicitat de nivelul oarecare al

ec$ipei, uneori din factor de progres ea se transformă în factor distructiv al unităţii de joc a

ec$ipei.

&rincipiul jocului constructiv presupune, în sfârşit, participarea la joc şi rezolvarea

prolemelor sale prin mijloace regulamentare, în corespondenţă cu normele sportivităţii, ale

respectului faţă de adversari, parteneri, pulic şi aritraj.

Acest principiu este opus jocului cu caracter distructiv care, în vederea atingerii rezultatului,

foloseşte mijloace de joc nepermise, ostrucţionate, atactice.

Jocul o&e#$! rezultă din însuşi scopul jocului, din tendinţa de oţinere a victoriei.

fensivitatea, mai mult decât un principiu, reprezintă o înclinaţie naturală specifică fotalului, a

sportului în general, reprezintă o stare de spirit propriei unei ec$ipe care joacă şi luptă împotriva

alteia.În fotalul actual, jocul ofensiv este exprimat divers. neori el este uşor identificail. *a atunci

când o ec$ipă atacă direct şi domină teritorial, aruncând în terenul advers câte -/ jucători.

Alteori îmracă forme deg$izate, îndeosei su mantia apărării, caz în care, urmărind

ademenirea adversarului în "spaţiile nimănui# din mijlocul terenului, îl loveşte prin "contraatac#.

0arietatea formelor de atac depinde de particularităţile jucătorului, de tradiţia şi concepţia

de joc a ec$ipei, de intenţia de rezultat la un moment dat, iar evoluţia jocului în zilele noastre

demonstrează din plin această varietate.!nglezii atacă în tromă, frenetic, cu desc$ideri lungi, centrări înalte şi finalizări în forţă şi

detentă.

landezii se desfăşoară cu 1- jucători pe tot spaţiul de atac, într-un derutant sc$im de

locuri, prin pase tari, surprinzătoare, la care se adăugă apariţii în faţa porţii adverse ale

apărătorilor.

2ermanii atacă în viteză, cu o geometrie riguroasă a paselor, pe aza unor acţiuni ine

însuşite şi aplicate, cu o dârzenie şi persistenţa care dezarmează.

!c$ipele italiene, în majoritate, au rămas încă fidele "etonului# şi contraatacului,

acţiunilor reactive în 3-4 atacanţi, de oicei penetranţi şi uni te$nicieni.

5acă modalităţile ofensive sunt multiple, legile interne ale jocului, nemărturisite dar

evidente şi aplicate natural în virtutea ec$ilirului tactic al unei ec$ipe, sunt acelea comune

oricăror orientări ofensive.



!ste în primul rând vora de faptul că ofensiva presupune imperios o ună şi solidă

organizare a defensivei. 6i asta c$iar în acele desfăşurări ale atacului, efectuate supranumeric şi

cu participarea fundaşilor.

În felul acesta ofensiva poartă în ea ca un reflex al tendinţei de auto securitate a ec$ipei,

cealaltă fază fundamental a jocului, apărarea. Acest lucru constituie de altfel premisa tactică cea

mai sigură şi prioritară a atacului.

În afară de aceasta, ofensiva este determinate calitativ de nivelul de dezvoltare a capacităţilor

fizice, de rezistenţă, viteza şi forţa jucătorilor, de te$nica lor de manevrare şi transmitere a mingii

în condiţiile luptei cu adversarii, de capacitatea gândirii tactice individuale şi de gradul

omogenizării psi$ice şi tactice dintre toţi jucătorii.

'ar comativitatea, dârzenia, apetitul golului vin şi completează calităţile anterioare,

profilând acel spirit ofensiv al ec$ipei, condiţie şi consecinţă a ofensivitatii în general.Jocul ec'l(%)t suliniază faptul că ec$ipa de fotal şi jocul ei reprezintă un tot unitar şi

armonios, constituit într-un sistem tactic cu o funcţionalitate şi dinamică ce-i asigură eficienţa,

organizat pe aza unui ec$iliru numeric raţional, atât în fazele de atac, în cele de recuperare,

precum şi în cele de apărare, şi în cadrul căruia jucătorii depun eforturi egale azate pe sprijin,

ajutor reciproc, suplinire şi dulaj.

%ocul ec$ilirat realizează grupajul ec$ipei şi, în interiorul acesteia, a liniilor şi

compartimentelor, în jurul fazei prolema din apărare sau atac, grupaj care înseamnă un plasament colectiv azat pe folosirea corespunzătoare a spaţiului de joc, menit să asigure condiţii

avantajoase şi supranumerice de lupta cu adversarii.

%ocul ec$ilirat contravine celui fragmentat în care există decalaje spaţiale între grupele de

jucători angajate în diverse locuri de acţiune, între jucătorul care posedă mingea sau atacă un

adversar şi partenerii ce treuie să-l înconjoare şi susţină.

*ăile de realizare a jocului ec$ilirat sunt, printre altele, mişcarea continuă a jucătorului în raport

cu locul fazei de joc şi a viitoarei sale zone de dezvoltare şi participare într-un mod oarecare la

desfăşurarea ei, anticiparea reacţiilor şi replicilor de joc ale ec$ipei adverse la o fază condusă de

ec$ipă proprie şi luarea unor măsuri de ani$ilare a lor.

Anticiparea constituie o condiţie şi un mijloc al ec$ilirului numeric şi funcţional al

ec$ipei. Întreg sistemul de interrelaţii dintre jucătorii unui suansamlu şi c$iar ai ec$ipei în



totalitate, care asigură ec$ilirul dinamic şi constituirea nucleelor de joc în jurul mingii, are la

ază în prima şi ultima instant acest proces de anticipare.

În sfârşit, jocul ec$ilirat mai solicită capacitatea jucătorilor de a îndeplini alternative sarcini

defensive şi ofensive, indiferent de specialitatea postului.

%ucătorii strict specializaţi pe posturi, cu inventar te$nico-tactic restrâns la cerinţele

acestora, stailesc cel mult ) în cazul în care sunt ine organizaţi şi aşezaţi ) un "ec$iliru

static#, greu modificail, ineficient în dispută cu o ec$ipă adversă moilă.

5e fapt ec$ilirul ec$ipei constituie lupta şi procesul de ec$ilirare a jocului, de

permanentă reec$ilirare, întrucât momentul ec$ilirului este scurt şi trecător.

!c$ilirul înţeles ca stare optimă, ideală de plasament, corelaţie şi funcţionalitate a

grupului de jucători, se deteriorează în fiecare fază, în fiecare secundă, necesitând continuu

eforturi pentru refacerea lui.În acest sens jocul ec$ilirat reprezintă mai exact nu o stare, nu un fapt finit, ci un proces format

dintr-un lanţ de momente de relativ ec$iliru, împletite cu altele de rupere a acestuia şi cu încă

altele de refacere într-un alt mod, într-o altă fază de joc a unui nou ec$iliru.

Utl*)%e) t)ctc+ ) !te*e c%e$cute ,e -oc a reprezentat în istoria tactică a jocului de

fotal o tendinţă permanentă a ec$ipelor şi mai ales al te$nicienilor. !a a constituit şi constituie

şi astăzi mai mult decât oricând un esenţial element de randament.

(ealizată iniţial în sistemele poziţionale su simpla formă a acţiunilor rapide ale unor posturi, îndeosei ale extremelor, sau a unor cominaţii între 3-4 atacanţi, viteza de joc ) care

înseamnă rapiditatea acţiunilor distructive sau constructive în toate şi în oricare din cele trei

momente fundamentale ale jocului ) efectuată prin circulaţia mingii şi a jucătorilor, suportă

astăzi, în cadrul sistemelor dinamice care promovează interferenţa zonelor şi superioritatea

numerică generală şi pe fază, importante completări tactice.

Astăzi, alături de acţionarea în viteză cu caracter individual, spontan şi sporadic, se

remarcă utilizarea acestei capacităţi psi$ofizice ca factor tactic şi strategic cu rol decisiv în

stailirea rezultatului, atunci când, eventual, celelalte mijloace te$nico-tactice şi fizice ale

adversarilor sunt la nivel apropiat.

În acest sens, viteza de joc, ca rezultat al acţiunii coroorate a tuturor jucătorilor, ca

rezultat al manevrelor programate ale ec$ipei, aplicate strategic, reprezintă un factor tactic, iar

manifestările individuale de viteză sau cele restrâns colective, efectuate în afara unei orientări



premeditate, deşi pot rezolva diverse aspect cu caracter tactic, nu confera pe ansamlul ec$ipei

calitatea unei atitudini concepţionale comune, având o eficacitate parţial şi intermitentă.

+acticizarea vitezei de joc, se realizează atunci când, după cum s-a spus, jucătorii şi

ec$ipa pot utiliza conştient rapiditatea acţiunilor de atac, recuperare şi apărare ca elemente de

depăşire a adversarilor, de oţinere a priorităţii te$nico-tactice în dispută cu aceştia.

Astfel, în atac, viteza de joc capătă conţinut tactic dacă ec$ipa poate alterna acţiunile mai

lente, pregătitoare, cu cele explozive şi rapide, şi dacă face acest lucru în raport cu momentul

jocului, cu caracteristicile apărătorilor adverşi şi cu spaţial de atac.

+otodată, şi acest lucru reprezintă o a doua modalitate de exprimare tactică a vitezei, dacă

ec$ipa este capailă să declanşeze acţiuni rapide în conjuncturi tactice favoraile, reprezentate de

deconectarea adversarului, de ooseala sa, de psi$ologia specifică unor scopuri favoraile sau

nefavoraile la un moment dat.În sfârşit, în al treilea caz, desigur nu ultimul, tacticizarea vitezei de joc în atac ar mai putea fi

dată de presingul ofensiv care să urmărească, printr-o acţionare prelungită în viteza mare, dulată

de un pressing de apărare, să oţină situaţii de finalizare şi goluri.

Jocul el)$tc se referă la capacitatea ec$ipei de a acoperi moil şi rapid terenul de joc în

raport cu fazele active şi de a asigura în fiecare dintre ele un număr suficient de jucători, care să

dispute în condiţii avantajoase lupta pentru minge.

Aceasta acoperire în mişcare a terenului treuie să menţină ec$ipa compactă, între grupulimplicat în faza de joc şi restul ec$ipei păstrându-se distanţe convenaile care să permită

colaorarea.

Acoperirea moile şi elastic a spaţiului de joc treuie înţeleasă ca o grupare rapidă şi

numeric suficientă a jucătorilor în jurul purtătorului temporar al mingii, partener sau adversar,

grupare care se efectuează succesiv în diverse puncte ale terenului şi care menţine întreaga

ec$ipă omogenă şi organizată.

!lasticitatea concentrărilor succesive în jurul fazelor capătă o importanţă deoseită în

trecerile din faza de apărare în cea de atac şi invers. În aceste situaţii, datorită caracterului decisiv

al acţiunilor, gruparea este a întregii ec$ipe. În special faza de apărare din terenul propriu tinde să

fie rezolvată prin participarea activ a tuturor celor 78 jucători de câmp.



9aza de atac se desfăşoară de cele mai multe ori printr-o participare numeric suficientă,

dar în care viteza acţiunilor creşte şi omogenitatea cuplurilor şi terţelor poate suplini aportul unor

jucători întârziaţi sau rămaşi în ec$iliru defensiv.

5e altfel, tot în numele elasticităţii, atacul ec$ipelor valoroase are loc pe aza unei

continue interferenţe a zonelor, în care părăsirea posturilor de ază în vederea dislocării

defensive adverse are loc relativ simultan pe tot frontal de atac, într-un mod ordonat, în care

grupajul în vederea păstrării mingii şi depăşirii apărătorilor se face printr-o rotaţie la care

participă jucătorii din toate liniile şi în care elementul de randament este dat de mutarea rapidă şi

surprinzătoare a nucleelor formate la un moment dat, în mereu alte zone, până la reuşita infiltrării

spre poartă.

!lasticitatea, în afara transferărilor de efective dintr-un loc în altul, reprezintă la fel de

mult o capacitate psi$ică de a percepe noile situaţii, de a le interpreta rapid şi util, de a le găsimijloace te$nice de rezolvare, de a efectua travaliul fizic solicitat, de a cunoaşte tactic soluţiile

optime ale variantelor proleme de joc.

!lasticitatea este o condiţie şi un efect al mişcării în teren, dar declanşarea actului elastic

reprezintă o prolemă de gândire rapidă şi creatoare.

În acest sens, elasticitatea treuie înţeleasă ca principiu de joc:

A,).t)%e) t)ctc+ l) $tu)/e înseamnă, într-un fel, continuarea principiului elasticităţii,

dar în cadrul analizei sale se vor arăta mai explicit direcţiile în care are loc adaptailitatea, precum şi mecanismele interne ale acestui proces la ec$ipa şi jucători.

Adaptarea la situaţiile de pe teren neoişnuite pentru ec$ipă, nepregătite anterior fie din cauza

imposiilităţii de anticipare a lor, fie pur şi simplu pentru că nu pot fi pregătite, reprezintă o

capacitate a ec$ipei provenită dintr-o ogată experienţă competiţională, din maturitatea şi

inteligenţă jucătorilor, din iscusinţa şi orientarea antrenorului.

Adaptarea tactică, consecinţă a unei moilităţi psi$ice ridicate, se manifestă pe multiple planuri.

În primul rând are loc o adaptare la condiţiile exterioare jocului, îndeosei la timp şi

teren, eventual şi la alte influenţe străine, şi ea se exprimă în majoritatea cazurilor prin modificări

ale sistemului de pasare.

Are loc apoi o acomodare la pulic, la aritraj, la evoluţia scorului, la miză întâlnirii, la

alte întâmplări din timpul jocului, care nu necesită sc$imări ale ideii de joc, dar care pot

pertura ideea de ază, pot modifica ec$ilirul tactic al unei ec$ipe.



În aceste cazuri se evidenţiază rezistenţa psi$o tactica a jucătorilor la factorii de influenţă de mai

sus. Adaptarea are loc în direcţia respingerii perturaţiilor pe care le-ar putea aduce factorii mai

sus amintiţi.

Adaptarea de ază, consistenţă şi decisivă pentru rezultatul final, este cea care are loc în

funcţie de caracteristicile adversarului, de jocul sau în apărare şi atac, de specificul celor mai

reprezentativi jucători ai săi.

În acest caz, prolema adaptării se pune în patru direcţii.

În primul rând se impune o adaptare defensivă, data de modalitatea tactică de atac a

ec$ipei adverse, adaptare care înseamnă ani$ilarea punctelor ei de forţă, a sistemului de

circulaţie a jucătorilor şi a mingi, a manevrelor specifice grupelor ei ofensive.

Adaptarea defensivă este secundară. !a apare după ce adversarul îşi dezvăluie tipul de

atac şi se acordează apoi, pe parcursul jocului, la toate iniţiativele ofensive ale acestuia.*$iar şi atunci când apărarea acţionează premeditat într-o anumită formă defensivă, de pildă "la

ofsaid#, ea o face ca o replică la iniţiativele atacanţilor adversari.

*aracterul secundar al adaptării defensive nu îi conferă acesteia un rol pasiv în joc, ci

dimpotrivă, cunoscând modul de atac din faţa sa, ea îşi ia măsuri de securitate, se organizează

astfel încât să împiedice continuarea atacului.

Adaptarea defensivă, deşi secundară ca manifestare în timp, este activă.

A,).t)%e) t)ctc+ l) $tu)/e în al doilea rând, atacului îi este particulară o adaptare

ofensivă cu caracter primar, activ şi creator.În dispută cu apărarea care aşteaptă propunerile

atacului ca să acţioneze, acesta este cel care iniţiază şi creează acţiuni.

În al treilea rând, când adaptarea se manifestă în capacitatea de acomodare a unei ec$ipe la o

altă ec$ipă şi în acest caz se pot întâlni situaţii ca;

• Amele ec$ipe comatante se adaptează reciproc la jocul specific fiecăreia, caz în care va

rezulta o întâlnire ec$ivalentă şi proail de calitate<

• =ici una din ec$ipe nu realizează acomodarea suficientă la caracteristicile celeilalte şi

atunci calitatea şi rezultatul jocului se află su semnul întâmplării<

• ec$ipă se adaptează defensiv şi ofensiv mai ine decât cealaltă, oţinând superioritate

în joc şi proail în rezultat.



În sfârşit, s-ar mai putea vori şi de o adaptare individuală. În sistemele trecute şi în

majoritatea celor actuale, au existat şi există "perec$i antagoniste#, formate din jucători care se

întâlnesc în joc în mod constant în aceleaşi roluri tactice şi care realizează mai mult sau mai

puţin adaptarea reciprocă.

Adaptarea adversarilor, unul la jocul celuilalt, face ca de oicei amii jucători să aiă

randament. Aceasta în pofida tentaţiei de a crede că jocul lor s-ar anula reciproc:

n apărător, acomodat cu jocul atacantului perec$e, joacă ine pentru că îi contracarează

acestuia o mare parte din acţiuni, dar această activitate a apărătorului îi provoacă atacantului o

reacţie de suplimentare a mijloacelor sale de atac, pe aza cărora randamentul sau creşte.

Adaptarea atacantului ine păzit este aceea a sporirii efortului fizic, psi$ic, te$nic şi tactic.

9ireşte, această creştere a randamentului amilor jucători din perec$e nu are loc întotdeauna.

neori unul dintre ei este "acoperit# de către celălalt. 5ar e posiil şi e normal că randamentullor să crească în paralel.

Atunci însă când un jucător, c$iar de ună valoare, nu reuşeşte adaptarea la jocul unui anumit

adversar, când calităţile sale sunt estompate poate oiectiv de calităţile adversarului său, când

acest lucru se repetă la mai multe întâlniri, incompatiilitatea dintre cei doi, dar în defavoarea

numai a unuia, poate fixa "complexul#. 6i istoria fotalului de la noi sau de la alţii oferă din plin

exemple de "adversari complex#:

tipologia jocului de fotbal

Documents