„START! Avem de cucerit o lume!” nr.41, decembrie 2011 – Grupul Şcolar Industrial “MECANICĂ FINĂ”, BUCUREŞTI ISSN 2066-0103

1

Serie nouă nr. 41, decembrie 2011 ISSN 2066-0103

Ştiinţă Tehnică

Artă

Recreaţie Tot ce-i bun, pentru voi

Stoica Mihaela Bianca, clasa a XIII-a Topîrceanu Ana-Maria, clasa a XII-a

Colectiv de redacţie

Beia Răzvan, clasa a XII-a Neacşu Petruţ, clasa a IX-a

Gabriela Vasile Secretar de redacţie

Felicia Lăzăroiu Profesor consultant

Coordonator de proiecte şi programe extraşcolare

Olguţa Spornic :

„START! Avem de cucerit o lume!” nr.41, decembrie 2011 – Grupul Şcolar Industrial “MECANICĂ FINĂ”, BUCUREŞTI ISSN 2066-0103

2

Cuvântul „stea” provine din latinescul „stella”. Pe cerul nocturn pot fi văzute cu ochiul liber circa 2500 de corpuri cereşti luminoase (cele mai strălucitoare dintre acestea fiind planetele Venus, Mercur şi Jupiter), iar cu un telescop se pot vedea câteva milioane de astfel de corpuri luminoase. În clasificările astronomilor sunt numite stele doar corpurile cereşti cu lumină proprie, nu şi cele care doar reflectă lumina externă (planete, asteroizi). Stelele sunt considerate simboluri ale ordinii cereşti şi călăuze ale destinului; în credinţa populară precreştină, stelele ar fi fost morţii primiţi de zei în ceruri. În toate religiile există simboluri stelare (ex: Steaua lui David cu şase colţuri, simbol al credinţei iudaice; semiluna şi steaua cu cinci colţuri, specifice spaţiului islamic etc.); stele de diverse forme şi mărimi erau şi sunt încă desenate pe armuri, pe blazoanele nobiliare, pe steme, steaguri şi sigilii.

Iconografia creştină o prezintă pe Maica Domnului cu aură

stelară sau cu o stea în dreptul frunţii.

Stelele căzătoare erau interpretate în cultura chineză ca fiind semnul prevestitor al morţii unor mari personalităţi; în alte culturi, stelele căzătoare erau interpretate ca fiind suflete ce zburau din ceruri spre Pământ în scopul reîncarnării, vestind naşterea copiilor norocoşi. Tema fiind foarte generoasă, vă provocăm la o călătorie imaginară printre stele. Aşteptăm ca de fiecare dată impresiile şi sugestiile voastre despre revista şcolară. Nu ezitaţi să scrieţi şi voi materiale pentru următoarele numere.

Gabriela Vasile, bibliotecar

3 Ard stelele-n cer 5 Link-uri pentru internauţi 6 Soarele, încinsă vatră 9 Biosteluţe – Vietăţi în formă de stea 12 Jocurile minţii – Antrenament pentru

neuronii leneşi 14 Steaua sus răsare - Tradiţii şi

obiceiuri în preajma Crăciunului 16 Eminescu, poetic gând călător printre

stele 20 De la Big Bang la Big Crunch – o

viziune ştiinţifică şi una poetică 22 Jocurile minţii – Răspunsuri 24 Desenele voastre 25 Rime de tot râsul 25 Dacă nu ştiaţi, aflaţi! 28 Decembrie 2011 – Calendarul

activităţilor şcolare

„START! Avem de cucerit o lume!” nr.41, decembrie 2011 – Grupul Şcolar Industrial “MECANICĂ FINĂ”, BUCUREŞTI ISSN 2066-0103

3

Motto: Stelele-n cer

Deasupra mărilor Ard depărtărilor Până ce pier.

– Mihai Eminescu, „Stelele-n cer” – Din cauza distanţei uriaşe ce ne desparte de ele, stelele ne par pe cerul nopţii doar nişte licurici cu lumină nesigură, tremurătoare.

Tot ceea ce ştim astăzi despre stele provine din studierea de la distanţă a spectrului electromagnetic emis de acestea (luminozitate, radiaţii infraroşii, ultraviolete, raze X, gamma şi unde radio).

Stelele sunt corpuri cereşti care produc în prezent energie (sau în perioadele trecute au produs energie) prin fuziune atomică.

Procese termonucleare succesive, pornind de la hidrogen sau heliu, au dus la formarea în nucleele stelare a elementelor chimice până la numărul atomic 26 inclusiv (fierul); elementele mai grele decât fierul se creează la moartea stelelor (explozia unei supernove).

Cum se formează stelele? În ultimii ani, un volum uriaş de date despre univers au fost culese cu telescoapele spaţiale Hubble (imagini în spectrul vizibil şi UV, din 1990 şi până astăzi), Spitzer (observaţii în spectrul UV din 2003 până în mai 2009), Fermi (radiaţie gamma, din iun. 2008 până astăzi), Chandra (raze X, din 1999 până astăzi).

Naşterea stelelor în norii de materie ai Nebuloasei M16

(Foto: hubblesite.org)

În prezent este acceptată ideea că stelele se formează din materia difuză interstelară (gaz şi praf interstelar). Astronomii au ajuns la concluzia că procesul de formate al stelelor începe într-un nor dens de materie interstelară, atunci când se atinge un grad critic al densităţii materiei şi se produce colapsarea materiei de la periferie către centru; fenomenul este numit contracţie gravitaţională şi este primul stadiu în evoluţia unei stele. Cauzele care iniţiază procesul de condensare a materiei într-o nebuloasă nu sunt cunoscute cu precizie; se bănuieşte doar că de vină ar fi undele de şoc produse în urma coliziunii sau exploziei unor corpuri cereşti.

Timp de circa 100000 de ani, colapsul gravitaţional creează condiţii de temperatură şi presiune uriaşe, care determină trecerea la un nou stadiu, cel de protostea. În această etapă începe emisia de fluxuri de energie radiantă la cei doi poli, fapt care balansează gravitaţia şi încetineşte colapsul; norul de materie stelară îşi reduce mult raza (de la 10000 unităţi astronomice cât era anterior, ajunge la doar 500 unităţi astronomice). În plus, se formează un disc de materie condensată care se roteşte în plan perpendicular cu planul fluxului energetic bipolar. Următorul pas în dezvoltarea unei stele este etapa T-Tauri; acest tip de stele tinere prezintă variaţii mari de luminozitate şi viteza lor de rotaţie creşte pe măsură ce în miez se petrec reacţii de transformare a litiului în beriliu şi a beriliului în heliu, cu emisie de energie. Există şanse de 50% ca o stea T-Tauri să rămână înconjurată de discul protoplanetar, din care se pot dezvolta planete în circa 3 mil. de ani.

„START! Avem de cucerit o lume!” nr.41, decembrie 2011 – Grupul Şcolar Industrial “MECANICĂ FINĂ”, BUCUREŞTI ISSN 2066-0103

4

Stelele tinere T-Tauri cu masa iniţială mică (sub 0,08 mase solare) nu ajung să dezvolte temperaturile foarte înalte (necesare reacţiilor nucleare ale hidrogenului) şi sfârşesc ca „stele pitice maro”; în schimb, stelele cu masă iniţială mare se transformă în stele „mature” imediat ce in miezul stelei există temperatura necesară pentru declanşarea fuziunii hidrogenului. Cât trăiesc stelele? Timpul de viaţă al unei stele depinde mult de masa ei iniţială; aceasta determină tipul de procese termonucleare pe care le poate dezvolta. Cel mai mult trăiesc stelele denumite „pitice roşii” (zeci de miliarde de ani); ele sunt şi cele mai răspândite în univers. Au o masă mai mică decât jumătatea masei solare şi dezvoltă la suprafaţă temperaturi mai mici de ( )0 03725 4000C K . Hidrogenul existent iniţial într-o stea de mărimea soarelui nostru poate asigura reacţii termonucleare pentru circa 10 miliarde de ani; soarele străluceşte de 4,6 miliarde de ani, deci mai are hidrogen pentru încă 5 miliarde de ani. O stea de 25 de ori mai masivă decât Soarele şi-ar epuiza hidrogenul mult mai repede (în circa un miliard de ani). Cum mor stelele? Stelele încep să moară atunci când se rupe echilibrul relativ între presiunea din nucleu şi forţa gravitaţională. Când hidrogenul din miezul stelei se epuizează, începe în miez transformarea termonucleară a heliului în carbon şi oxigen; deoarece în calota periferică continuă procesul de ardere a hidrogenului din straturile exterioare, diametrul exterior al stelei creşte şi steaua se transformă într-o „gigantică roşie”.

Procesul termonuclear de transformare a heliului în carbon

cu degajare de radiaţie gamma

O gigantică roşie poate rezista timp de un miliard de ani, cu fluctuaţii frecvente ale dimensiunii calotei exterioare datorată pierderii de gaze; în final, materia de la exteriorul stelei este expulzată în spaţiu (formând o nebuloasă) şi rămâne strălucitor doar nucleul („pitică albă”). Piticele albe sunt de mici dimensiuni (diametrul este comparabil cu al unei planete) însă densitatea şi greutatea lor este uriaşă). Dacă nu intervin alte evenimente cosmice care să le perturbe, „piticele albe” îşi pot menţine starea de echilibru timp de zeci de miliarde de ani. După ce au consumat hidrogenul din miez, stelele mai masive decât Soarele (gigantice) trec în stadiul de „supergiganţi roşii” care explodează cu o explozie colosală (denumită supernovă). După explozie rezultă un strat dens de gaz şi praf (nor molecular) şi miezul stelei, foarte dens; miezul stelei se transformă fie într-o stea neutronică, fie într-o „gaură neagră”).

Supernova 1987A Imagine

preluată de Telescopul Spaţial Hubble la 2

febr.1994

Credit: Dr. Christopher Burrows, ESA / STScI şi

NASA

O gaură neagră este atât de grea şi densă încât absoarbe în ea totul, inclusiv lumina. În nov.2011 „The Astrophysical Journal” a publicat rezultatele cercetării asupra obiectului cosmic Cygnus X-1; după treizeci de ani de când este studiat, s-a dovedit cu precizie că Cygnus X-1 este o gaură neagră care atrage materia stelei învecinate. Vezi http://www.sciencenewsline.com/space/2011111723100004.html

Credit: optic: DSS; Imaginea: NASA / CXC / M.Weiss 17 noiembrie 2011: Cygnus X-1, o gaură neagră mai masivă decât Soarele de 14,7 ori, pe orbită cu o stea masivă (albastru) din care se „hrăneşte” cu materie; distanţa faţă de sistemul solar este de 6070 de ani lumină.

Dinu Iulia, clasa a X-a C

„START! Avem de cucerit o lume!” nr.41, decembrie 2011 – Grupul Şcolar Industrial “MECANICĂ FINĂ”, BUCUREŞTI ISSN 2066-0103

5

► http://stardust.jpl.nasa.gov/home/index.html La această adresă găsiţi informaţii despre misiunile spaţiale Stardust (februarie 1999 –octombrie 2006) şi Stardust-NExT (iulie 2007 –martie 2011). Stardust a fost prima misiune robotizată care a captat şi a adus pe Terra mostre de material din coama a două comete (Wild 2 şi Tempel 1). Colectorul de particule este o casetă de mărimea unei rachete de tenis şi conţine nouăzeci de capsule din aerogel (material pe bază de siliciu, foarte poros, care oferă o suprafaţă totală de colectare de 1000 2cm ).

. Probă cu material captat din coama cometei Wild 2

► http://www.jpl.nasa.gov/education/blackholes/ Aflaţi la această adresă multe detalii despre găurile negre din univers: în ce condiţii se formează, de câte tipuri sunt, cum interacţionează două găuri negre învecinate.

►http://www.scientia.ro/blog-gabriela-costache/2821-cele-mai-masive-gauri-negre.html A fost descoperită o gaură neagră cu masa de 9,7 miliarde de ori mai mare decât masa Soarelui nostru. Astronomii cred că există în Univers găuri negre cu mase chiar mai mari de 10 miliarde de mase solare, având în vedere luminozitatea quasarilor. ►http://www.scientia.ro/blogul-catalina-oana-curceanu/2806-stelele-albastre-sunt-stele-vampir.html În lumea stelelor există unele numite „blue straggler” (hoinarele albastre) care se menţin veşnic tinere furând materie din masa stelelor învecinate.

Hoinare albastre şi fotografiate de Telescopul Spaţial Hubble ► http://www.scientia.ro/stiri-stiinta/82-tehnologie/2146-romania-devine-membra-a-agentiei-spatiale-europene.html România a devenit membră a Agenţiei Spaţiale Europene (ESA). Atenţie la următorul pasaj, care interesează în mod deosebit publicul tânăr (elevi şi studenţi): „În vederea creşterii competitivităţii entităţilor de cercetare, industriale şi academice pentru participarea la activităţile ESA, inclusiv activităţile de precalificare şi adaptare la cerinţele ESA, Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului - Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică va iniţia şi finanţa pentru perioada 2011-2019 un Program de Cercetare-Dezvoltare Inovare (CDI).” ► http://www.descopera.ro/dnews/8920585-a-fost-inventat-materialul-plastic-care-se-repara-singur-video Puteţi vedea o demonstraţie video a felului în care o piesă din plastic de formă ovală se reface după ce a fost secţionată. Fără a fi lipită cu adeziv (doar prin simpla alăturare a capetelor secţionate!) inelul poate susţine aceeaşi greutate ca înainte de secţionare!

„START! Avem de cucerit o lume!” nr.41, decembrie 2011 – Grupul Şcolar Industrial “MECANICĂ FINĂ”, BUCUREŞTI ISSN 2066-0103

6

Soarele şi sistemul solar – date generale

Soarele este sursa de energie pentru întregul nostru sistem planetar, format din: • opt planete (Mercur, Venus, Pământ, Marte, Jupiter, Saturn, Uranus şi Neptun); • cinci planete pitice (Ceres, Pluto, Eris, Makemake şi Haumea); • 175 de sateliţi ai planetelor (Pământ - 1; Marte - 2; Jupiter - 65; Saturn - 60; Uranus - 27; Neptun - 13; Pluto - 4; Eris - 1; Haumea - 2); • sute de mii de asteroizi, în centura principală (între Marte şi Jupiter) şi centura lui Kuiper )dincolo de planeta Neptun); • mii de comete şi milioane de nuclee de comete (Norul Oort, dincolo de centura Kziper); • miliarde de tone de praf interplanetar. Masa Soarelui reprezintă 99,86% din masa întregului sistem solar. Soarele este o sferă aproape perfectă de plasmă (materie gazoasă incandescentă), formată din 73,4% hidrogen; 24,85% heliu; 2% alte elemente (oxigen, carbon, fier, neon, azot, siliciu, magneziu şi sulf). Masa solară se roteşte mai rapid la ecuator faţă de poli (timpul de rotaţie este de 25,6 zile la ecuator şi de 33,5 zile la poli); soarele funcţionează ca un dinam (miezul stelei are o viteză de rotaţie mult mai mare decât straturile superioare) ceea ce duce la formarea câmpului magnetic solar. Structura Soarelui Astrofizicienii au ajuns la concluzia că Soarele este format din mai multe straturi de materie cu caracteristici diferite. Din centru către exterior, acestea sunt: nucleul, zona de radiaţie, zona de convecţie, fotosfera, cromosfera şi coroana.

1- Nucleul stelei; 2- Zona radiantă; 3- Zona de convecţie; 4- Fotosferă; 5- Cromosfera; 6- Coroană; 7- Pete solare;

8- Granule; 9- Protuberanţă

Nucleul este regiunea centrală a stelei (prima pătrime din rază), are o densitate de 150 de ori mai mare decât densitatea apei şi conţine jumătate din masa totală a Soarelui; nucleul solar are o viteză de rotaţie superioară vitezei de rotaţie a straturilor superioare. Temperatura în nucleu este de 15,7 milioane 0K iar presiunea în nucleu este de 340 miliarde de ori mai mare decât presiunea de pe Pământ măsurată la nivelul mării. Aceste condiţii extreme permit desfăşurarea a două lanţuri de fuziune nucleară:

- lanţul principal de fuziune nucleară, care degajă 85% din energia solară (protonii de hidrogen fuzionează formând izotopi de hidrogen şi heliu şi degajând energie);

- lanţul secundar de fuziuni degajă 15% din energia solară (izotopii de heliu formează izotopi de beriliu, litiu şi energie).

Zona de radiaţie (calota sferică între 0,25 - 0,7 din raza solară) este o regiune în care energia eliberată de nucleu sub formă de fotoni îşi caută drum către suprafaţă; fotonii străbat anevoios această zonă, deoarece sunt implicaţi continuu în alte procese fizico-chimice, fiind absorbiţi şi re-eliberaţi de nenumărate ori. Fotonii ajung la suprafaţă într-o perioadă de 10000 - 170000 de ani. În zona de radiaţie densitatea şi temperatura masei stelare scade odată cu altitudinea (până la 0,2 g/ 3cm , respectiv 2 milioane 0K ). Zona de convecţie are circa 280000 km lăţime; energia emisă de nucleu ajunge aici sub forma de căldură şi este transportată prin curenţi convectivi: gazul cald se ridică la suprafaţă, acolo se răceşte şi reintră în interior, încălzindu-se iarăşi. Fotosfera este suprafaţa vizibilă a Soarelui (un strat cu grosimea de aproximativ 250 km). Ea emite cea mai mare parte din lumina solară şi are o temperatură de circa 5700 0K . Privită printr-un telescop puternic, fotosfera apare ca o suprafaţă destul de agitată, cu formaţiuni mai fierbinţi, aduse de curenţii de convecţie care apar şi dispar repede (circa 15 min.). Zonele efemere cu temperaturi ridicate sunt numite de specialişti „granule”. Cromosfera poate fi studiată doar în timpul eclipselor solare (are forma unui cerc de lumină roşiatică) şi se estimează că are o lăţime de 5000 km; în vecinătatea fotosferei, temperatura este de 4500 de grade, dar ea creşte către exterior la 20000 de grade. După cromosferă urmează o zonă de tranziţie (circa 2000 km) bogată în ioni de heliu în care temperatura creşte de la 20000 la 1000000 0K .

„START! Avem de cucerit o lume!” nr.41, decembrie 2011 – Grupul Şcolar Industrial “MECANICĂ FINĂ”, BUCUREŞTI ISSN 2066-0103

7

Coroana, stratul exterior al atmosferei solare, este formată din şuviţe de gaz rarefiat care evadează în spaţiu, generând particule încărcate electric (particulele ionizate care formează vântul solar).

Coroana solară evidenţiată în timpul unei eclipse totale de

soare

Viteza materiei ionizate în vecinătatea Soarelui este de ordinul zecilor de kilometri pe secundă dar creşte pe măsură ce acestea se îndepărtează de stea (în vecinătatea Pământului ajunge la 350 km/s). În fotosferă, cromosferă şi coroană se pot observa semnele exterioare ale activităţii solare (petele solare, protuberanţele şi erupţiile solare). Petele solare sunt formaţiuni întunecate, cu temperatură mai scăzută cu 1000 - 1300 0K decât masa gazoasă din jur, care se dezvoltă în timp, schimbându-şi aspectul şi forma; o pată solară durează câteva săptămâni. Statistic s-a constatat că petele solare sunt mai numeroase şi ocupă o suprafaţă mai extinsă odată la 11 ani (ciclul de 11 ani este numit „ciclu solar”); apariţia petelor solare are legătură cu activitatea magnetică a stelei (petele apar în perechi cu polarităţi opuse, comportându-se ca polii unui imens magnet). Protuberanţele au aspectul unor limbi de foc care se înalţă deasupra cromosferei; protuberanţele foarte dinamice (care îşi schimbă brusc forma şi orientarea) sunt strâns legate de activitatea magnetică a soarelui.

Imaginea furnizată de Telescopul optic solar Hinode

(NASA/JAXA, 12.01.2007) dezvăluie natura filamentară a plasmei, conectată la regiunile de polaritate magnetică

diferită.

Erupţiile solare marchează eliberarea bruscă a unei cantităţi enorme de energie din cromosferă şi coroana solară; particulele de materie ionizată accelerate la viteze foarte mari (150000 km/h) sunt expulzate în spaţiu, generând rafale ale vântului solar. Viteza vântului solar în vecinătatea Pământului după o erupţie solară creşte de peste două ori faţă de perioadele cu activitate solară normală (800 km/s, faţă de viteza obişnuită de 350 km/s).

Erupţie solară prelucrată în culori false pe o imagine în

ultraviolet Zona albă (stângă sus) reprezintă un

tsunami solar

Telescopul optic solar Hinode (NASA/JAXA 16.09.2011) Regiune solară activă

Scurt istoric al observaţiilor ştiinţifice Observarea ştiinţifică a Soarelui a început după inventarea telescopului; petele solare au fost descrise pentru prima oară într-o lucrare ştiinţifică de astronomul german Johann Fabricius (1587-1616) în anul 1611 (Maculis in Sole). Ulterior a apărut o dispută privind prioritatea descoperirii şi interpretarea petelor solare între Galileo Galilei (1564-1642) şi astronomul german Christoph Scheiner (1573-1650). Statistica numărului de pete solare şi variaţia regulată a petelor solare a fost demonstrată de astronomul german Samuel Heinrich Schwabe (1789 - 1875) în lucrarea „Observaţii solare până în 1843”, care cuprinde concluziile cercetărilor pe parcursul a 17 ani.

„START! Avem de cucerit o lume!” nr.41, decembrie 2011 – Grupul Şcolar Industrial “MECANICĂ FINĂ”, BUCUREŞTI ISSN 2066-0103

8

(1) (2) (1) Coperta lucrării „Maculis in Sole” (1611) a lui Johann

Fabricius (2) Reprezentarea petelor solare în lucrarea „Rosa Ursina” (1630) a astronomului Christoph Scheiner

Astronomul elveţian Johann Rudolf Wolf (1816-1893), bazându-se pe cercetările lui Schwabe şi a predecesorilor săi, a calculat ciclul solar la 11,1 ani; tot el a inventat în 1848 o modalitate de determinare numărului de pete solare în activitate la un moment dat („numărul lui Wolf” este valabil şi astăzi) iar în 1852 a descoperit legătura între ciclul solar şi activitatea geomagnetică a Pământului. Christopher Richard Carrington (1826 - 1875), un om bogat interesat de astronomie, şi-a construit un observator astronomic privat; el a descoperit erupţiile solare şi a sugerat o influenţă a erupţiilor solare în formarea aurorelor pe Pământ. Tot acest astronom amator a demonstrat rotaţia diferenţială a masei solare, bazându-se pe studiul petelor solare. Monitorizarea prin fotografiere a Soarelui a început din 1860; tot la sfârşitul secolului al XIX-lea s-au descoperit tehnici şi instrumente noi de cercetare a stelelor şi în special a soarelui.

Spectroheliograful, inventat în 1891 de astronomul american George Ellery Hale (1868-1938), a permis fotografierea Soarelui în lumină monocromatică.

Observarea radiaţiei solare este mai eficientă la mare altitudine (atmosfera fiind rarefiată, sunt anulate parţial efectele sale perturbatoare) sau în spaţiul cosmic, unde nu există atmosferă.

Pentru a face măsurători în straturile înalte ale atmosferei, cercetătorii au folosit la începutul secolului al XX-lea baloane (Charles Abbot, 1914) şi rachete (1946); prin aceste metode s-au cules date de la 24 km, respectiv 55 km deasupra solului.

Caracteristicile Soarelui au fost determinate cu acurateţă deosebită prin amplasarea de instrumente ştiinţifice la bordul navelor spaţiale.

Primele observaţii simultane în spectrul UV, X şi gamma a flăcărilor solare şi studiul ejecţiilor de masă coronară au fost făcute de sateliţii OSO 1-8 (Observatorul Orbiting Solar, SUA, 1962-1975).

Staţiile spaţiale (Skylab - SUA, 1973-1974; Mir-URSS, începând din 1986; ISS - Staţia Spaţială Internaţională, în prezent) au permis continuarea cercetărilor solare cu tehnică performantă.

Alte misiuni solare, încheiate la data prezentă ◘ Sonda Helios (SUA, 1976-1979) - observarea maximului solar în mai multe lungimi de undă; 1976 Helios 2 s-a apropiat la 45000000 km de Soare; ◘ SMM sau U.S. Solar Maximum Mission (1980-1989) - studiul razelor X grele produse de Soare în perioadele de maximă activitate; ◘ Sonda Ulysses (SUA, 1990-2008) - studiul polilor solari; ◘ Sonda Yohkoh (Japonia, 1991-2001) - studiul erupţiilor solare în raze X; tipizarea erupţiilor solare; studiul fenomenelor din coroana solară. Misiuni solare active în prezent ◘ SOHO (Solar and Heliospheric Observatory, ESA şi NASA, 1995) – satelitul este aliniat cu Soarele şi Pământul, la 1500000 km de Pământ; studiază viteza de rotaţie a zonelor de plasmă şi a vântului solar; ◘ TRACE (Transition Region and Coronal Explorer, SUA, 1998) – explorează interfaţa între cromosferă şi coroană; ◘ RHESSI (SUA, 2002) – observarea erupţiilor solare; a stabilit cu precizie raza Soarelui (700000 km, cu abateri de max. 6 km; o sferă aproape perfectă); ◘ STEREO (Solar Terrestrial Relations Observatory, SUA, 2006) - două sonde identice studiază Soarele din poziţii diferite, oferind o imagine tridimensională a Soarelui; ◘ Hinode (Japonia, 2006) – studiul câmpului magnetic al Soarelui şi modul în care coroana solară este influenţată de magnetismul solar; ◘ Koronas-Foton (Rusia, 2009) – studiul atmosferei solare;

SDO 30.03.2010 imaginea unei protuberanţe ◘ SDO-Solar Dynamics Observatory (SUA, 2010) –stabilirea mecanismelor care determină ciclul solar şi studiul activităţii magnetice. Imagini spectaculoase şi actualizări găsiţi aici.

Pârvu Valentin, clasa a XII-a A

„START! Avem de cucerit o lume!” nr.41, decembrie 2011 – Grupul Şcolar Industrial “MECANICĂ FINĂ”, BUCUREŞTI ISSN 2066-0103

9

FAUNĂ ►Steluţele de mare sunt echinoderme din clasa Asteroidea. Există circa 1800 de specii care trăiesc în toate oceanele lumii, chiar şi în locuri care nu oferă condiţii prielnice de viaţă (apele reci din Antarctica sau adâncimi abisale de până la 9000 m).

Studiind fosilele s-a ajuns la concluzia că stelele de mare există de peste 300 de milioane de ani. Mărimea exemplarelor adulte variază între 1 centimetru şi 1 metru. Deşi larvare stelelor de mare au simetrie bilaterală, adulţii au de obicei simetrie pentaradială, cu cinci braţe aranjate în jurul unui disc central; există şi unele exemplare atipice în formă de stea cu 6-10 braţe.

1– Gură şi canalul anal; 2 – Placă din material calcaros

(madreporică); 3 – Canal madreporic; 4 – Canal radial; 5 – Canal de aspirare; 6 – Picioruş tubular prin care se

pompează apa; 7 – Ventuză Sistemul hidraulic de pe partea ventrală asigură sugerea unei cantităţi de apă marină prin

placa madreporică (2), filtrarea şi pomparea acesteia către picioruşele tubulare; locomoţia este realizată chiar prin acest sistem de pompare.

Stelele de mare au o viteză lentă de deplasare (circa 8 cm/minut, puţin mai mare decât viteza de deplasare a melcului).

Stelele de mare se hrănesc cu mâncare în suspensie sau depusă pe fundul mării: viermi, artropode, peşti mici, moluşte, alte echinoderme, şi chiar alge (în stadiul de larvă, se hrănesc cu plancton). De fapt, stelele de mare sunt oportuniştii care se pot hrăni cu aproape orice; este interesant însă felul în care aceste vietăţi reuşesc să deschidă valvele scoicilor (mâncarea lor favorită): ele folosesc tot forţa hidraulică, cea care le asigură şi posibilitatea deplasării prin apă. Stelele de mare îşi poziţionează ventuzele pe valvele moluştei, exercitând o forţă nu foarte mare (circa 10 newtoni), dar constantă; consumul de oxigen al moluştei creşte direct proporţional cu efortul muscular de a ţine piept atacului şi la un moment dat, scoica se deschide, pentru a respira. În acest moment, steaua de mare îşi scoate stomacul prin orificiul bucal şi îl plasează între valvele scoicii, apoi digeră prada.

Stelele de mare mai au o particularitate: o extraordinară putere de regenerare a ţesuturilor. Pierderea unui braţ dintre cele cinci iniţiale nu este o problemă, atâta timp cât partea rămasă mai are legătură cu canalul radial (4).

„START! Avem de cucerit o lume!” nr.41, decembrie 2011 – Grupul Şcolar Industrial “MECANICĂ FINĂ”, BUCUREŞTI ISSN 2066-0103

10

Potenţialul de regenerare este valabil şi pentru organele interne: când acestea prezintă semne de slăbiciune, sunt îndepărtate şi organismul le reconstruieşte în timp. FLORĂ ►Genul Hoya cuprinde 200 de specii diferite şi numeroase soiuri de plante tropicale din familia Asclepiades. Plantele sunt originare din China, Indonezia, India şi Australia. Hoya sunt plante ornamentale foarte apreciate pentru frumuseţea, pentru parfumul lor şi pentru faptul că se întreţin uşor. Frunzele acestor plante variază ca dimensiuni (de la 1 la 25 cm lungime), formă (rotunde, liniare), textură (cerate, netede şi strălucitoare sau acoperite cu peri fini) şi culoare (pot avea dungi, striaţii, pete alb-argintii etc.). Elementul comun al genului Hoya este floarea în formă de stea cu cinci colţuri. Priviţi şi bucuraţi-vă ochii cu aceste imagini încântătoare.

Hoya carnosa Foto: Christine M.

Burton

Este înflorită 10 luni din an. Mirosul florii este dulceag şi persistent.

Hoya erythrostemma Foto: bibliotecă de

diapozitive HSI Floarea cu coroniţă roşie are parfum delicat

Hoya imperialis, Foto: bibliotecă de

diapozitive HSI

Flori roşu-violet şi variante roz cu galben. Originare din Borneo.

„START! Avem de cucerit o lume!” nr.41, decembrie 2011 – Grupul Şcolar Industrial “MECANICĂ FINĂ”, BUCUREŞTI ISSN 2066-0103

11

► Floarea castanului de apă (Trapa natans) este o steluţă cu patru colţuri; planta este numită popular cornaci pentru că imaginea laterală a fructului ţepos se aseamănă cu capul de bou. Planta este anuală; preferă lacurile, iazurile şi bălţile bine luminate. Castanul de apă are o tulpină scufundată, care poate ajunge la o lungime de 3-5 metri. Pe porţiunea subacvatică a plantei cresc frunze de formă penată iar frunzele de la nivelul apei şi frunzele aeriene sunt romboidale, au peţiolul umflat (pentru a uşura plutirea) şi sunt dispuse în formă de rozetă.

Cornaciul înfloreşte în lunile iulie şi august. Floarea seamănă cu o steluţă: este mică, albă, are patru petale şi o conformaţie specifică vieţii acvatice (conţine o încăpere plină cu aer pentru a uşura plutirea plantei). Castanul de apă poate forma covoare dense plutitoare, limitând sever lumina ecosistemului acvatic; din această cauză, în unele zone din Statele Unite ale Americii (Connecticut River Valley,

regiunea Lake Champlain, râurile Hudston şi Potomac) planta este considerată dăunătoare pentru piscicultură şi activităţi de agrement.

Fructul este ţepos, iar forma lui seamănă cu coarnele de taur. Seminţele pot rămâne viabile timp de până la 12 ani, dar majoritatea vor germina în primii doi ani. Seminţele de cornaci sunt comestibile, fiind foarte hrănitoare (52% amidon, 15% proteine, 7,5% grăsimi, 3% zaharuri); ele se consumă crude, fierte şi chiar se macină, obţinându-se o făină din care se poate face pâine. Fructele sunt recoltate pentru obţinerea de preparate medicinale indicate în cazul unor muşcături (şerpi, păienjeni, animale suspecte de rabie) sau tratamente antidiareice. ►Stapelia gigantea sunt plante suculente native în deşerturile din Africa de Sud.

Floarea este uriaşă (25-40 centimetri) şi seamănă cu o stea de mare; culoarea galben pal cu dungi roşietice şi textura păroasă induce senzaţia de carne putredă. Mirosul acestor flori este greu, putred, de nesuportat care totuşi muştele; polenizarea este asigurată chiar de aceste insecte.

Pârcălabu Dragoş, clasa a X-a B

„START! Avem de cucerit o lume!” nr.41, decembrie 2011 – Grupul Şcolar Industrial “MECANICĂ FINĂ”, BUCUREŞTI ISSN 2066-0103

12

1. Având la dispoziţie trei benzi de hârtie (cele din desenul de mai jos), poţi realiza o stea perfectă?

2. Trasând diagonalele într-un pentagon regulat, obţii o stea cu cinci colţuri. Simetria pentagonală este

întâlnită deseori în natură (stelele de mare, floră). Desenul este cunoscut sub denumirea de pentagramă şi a fost simbolul secret al lui Pitagora şi al discipolilor săi. Pentagrama este cheia dreptunghiului de aur şi a triunghiului de aur; vei fi mai aproape de tainele naturii dacă reuşeşti singur să afli proporţia dintre laturile pentagonului şi ale pentagramei.

3. Elimină desenul care nu se potriveşte cu celelalte:

A B C D

„START! Avem de cucerit o lume!” nr.41, decembrie 2011 – Grupul Şcolar Industrial “MECANICĂ FINĂ”, BUCUREŞTI ISSN 2066-0103

13

4. Completează grila de mai jos în aşa fel încât pe fiecare coloană şi rând să apară doar o dată fiecare dintre cele şase simboluri.

5. Triunghiul mare de mai jos este construit din 24 de triunghiuri mai mici şi egale. Priveşte desenul cu multă atenţie şi încearcă să-ţi imaginezi o rearanjare a celor 24 de triunghiuri pentru a forma o stea cu şase colţuri.

6. În tabelul de mai jos, ataşaţi anii de domnie corespunzători celor trei domnitori ai Ţării Româneşti; care dintre cei trei domnitori este reprezentat în portrete cu o stea în frunte?

1 Constantin Brâncoveanu 2 Mircea cel Bătrân 3 Vlad Ţepeş

Probleme propuse de Gabriela Vasile, bibliotecar

a. 1488; 1455-1462; 1476 b. 1688-1714 c. 1386-1395; 1397-1418

„START! Avem de cucerit o lume!” nr.41, decembrie 2011 – Grupul Şcolar Industrial “MECANICĂ FINĂ”, BUCUREŞTI ISSN 2066-0103

14

Sărbătorile şi obiceiurile populare de iarnă

sunt grupate în preajma solstiţiului de iarnă, între Ignat şi Bobotează.

Datinile străvechi se păstrează nealterate doar în zonele rurale, ca un ansamblu de practici laice şi religioase (creştine şi precreştine) ce ţin de încrederea în reînnoire şi regenerarea vieţii.

Obiceiurile şi datinile româneşti de Crăciun au o importantă încărcătură emoţională: sunt îmbinate sentimentele de bucurie (bucuria începutului - naşterea lui Isus şi înnoirea anului), de mândrie (întrecere în curăţirea şi împodobirea casei, purtarea celor mai frumoase veşminte) şi mărinimie (ospitalitate faţă de colindători, ofrande pentru biserică şi pentru cei sărmani), cu practicile de influenţare a norocului în perioadele următoare.

Fiecare zonă etnografică are specificul ei, dar, indiferent de loc, sărbătorile de iarnă sunt un bun prilej de socializare; tot satul participă la colinde (ca gazdă sau ca membru în ceata de colindători), jocuri cu măşti, teatru şi dans popular (ca spectator sau ca interpret).

De la Crăciun până la Bobotează, în sate copiii umblă cu Steaua, obicei vechi ce se întâlneşte la toate popoarele creştine.

Acest obicei aminteşte creştinilor că un semn luminos din ceruri a vestit naşterea lui Isus şi i-a călăuzit pe magi până la el.

Cântecele de stea provin din surse diferite: unele din literatura bizantină ortodoxă, altele din literatura latină medievală a Bisericii Catolice şi chiar din tradiţiile locale. Dintre cântecele de stea, cele mai cunoscute sunt: „Steaua sus răsare”; „În oraşul Vitleem”; „La nunta ce s-a întâmplat”; „Trei crai de la răsărit”. Steaua care i-a îndrumat pe magi este un semn tainic, înţeles doar de iniţiaţi: „Steaua sus răsare / Ca o taină mare / Steaua străluceşte / Şi lumii vesteşte / Că astăzi curata / Preanevinovata / Fecioara Maria / Naşte pe Mesia / Magii cum zăriră / Steaua şi porniră / Mergând după rază / Pe Hristos să-l vază” .

Cel născut sub semn de stea a primit din ceruri şi aura de sfânt (este numit în colindă „Mesia chip luminos”). În alt cântec de stea, semnul ceresc ce i-a condus pe magi este denumit poetic „suflare cu lumină”: „Vântul suflă cu lumină În buhai de lună plină Legănat în cer.”

„Vicleimul” este un obicei religios apărut pe

meleagurile noastre în secolul al XVIII-lea pe filieră apuseană (adus de saşii din Transilvania).

Obiceiul poartă în unele zone numele „Irozii” pentru că prezintă naşterea domnului Isus şi prigonirea lui de către Irod, regele Iudeii; jocul este interpretat fie de cete de adulţi, fie de cete de tineri şi copii în ajunul Crăciunului.

Personajele înfăţişate sunt: împăratul Irod; ceata de Vicleim (un ofiţer şi mai mulţi ostaşi romani); cei trei crai de la răsărit (Melchior, Baltazar şi Gaspar); un cioban; un prunc; câteodată, o paiaţă.

Pe lângă caracterul religios, Vicleimul are şi caracter educativ; unii interpreţi au adăugat la scenele bisericeşti scene care ridiculizează hoţia, lenea, împopoţonarea femeilor etc.; când acestea au prins la public, au fost reluate în spectacol în anii următori.

Capra (în alte zone folclorice Turca sau Brezaia) este un joc popular cu măşti; personajele clasice sunt capra, ciobanul, ţiganul, butucarul, dar câteodată apar şi alte măşti pentru (draci, moşi etc.). Jocul Caprei a fost la origini un ceremonial păgân, amintind de jertfele aduse ca ofrandă zeilor. Toate momentele jocului (înjunghierea, bocirea, înmormântarea, învierea caprei) au fost îmbogăţite pe parcursul timpului cu elemente de spectacol ce ţin de imaginaţia interpreţilor.

„START! Avem de cucerit o lume!” nr.41, decembrie 2011 – Grupul Şcolar Industrial “MECANICĂ FINĂ”, BUCUREŞTI ISSN 2066-0103

15

Capra, turca sau brezaia

Capra dansează pe ritmul impus de fluieraş; după dansul caprei, un flăcău mulţumeşte gazdei cu cuvinte alese şi cheamă la dans

toate fetele din casă.

Practici de ghicire şi influenţare a norocului ►Grâul pus la încolţit şi florile de măr De Sfântul Andrei, se pune grâu la încolţit în

ghivece; dacă grâul încolţeşte şi creşte frumos, va urma un an agrar îmbelşugat.

Tot de Sfântul Andrei, gospodinele culeg crengi de măr pe care le pun în apă; dacă acestea înmuguresc şi fac flori până de Crăciun, familia va avea un an bun şi îmbelşugat. Copiii folosesc apoi crenguţele înflorite în toiul iernii pentru a-i sorcovi pe adulţi.

Aşa se explică şi refrenul „Florile dalbe, flori de măr” prezent în cântările sărbătorilor de iarnă.

►Mănunchiul de paie şi apa norocului În ziua de Crăciun, gospodarul aduce din şură

un braţ de paie; el pune în focul din vatră câte un mănunchi, spunând aceste vorbe pentru sporul casei: „Atâtea paie / Atâţia miei / Atâţia purcei / Atâţia boi / Atâtea oi.” În Muntenia şi Oltenia, gospodina pregăteşte din timp, înainte de micul dejun al primei zile de Crăciun, apa norocului din agheasmă şi infuzie de plante - mentă, levănţică şi muşcată. După ce stăpânul casei rosteşte rugăciunea pentru masă, soţia stropeşte masa şi casa cu apa norocoasă. ►Urările de Pluguşor şi Sorcovă Speranţa de belşug în gospodărie şi pe ogor este prezentă şi în urarea „Pluguşorul”, un vechi obicei agrar, declamat sau cântat, acompaniat zgomotos cu pocnete de bice şi muget de buhaie.

Poemul evocă în versuri cu haz (există variante cu peste 300 de versuri) întâmplări despre muncile câmpului şi are în final urări de belşug pentru gospodarii colindaţi: „Pe un deluţ ascuţit / Ca o dungă de cuţit / A brăzdat şi-a arat / Brazdă neagr-a răsturnat / Grâu de vară-a semănat / Să răsară până-n seară / S-alunge foamea din ţară.”

Dumnezeu îi va da în noul an omului harnic la muncă şi darnic cu colindătorii, spice „cât trestia”, cu bobul „cât vrabia”: „Să vă fie casa, casă / să vă fie masa, masă; / Tot cu mesele întinse / şi făcliile aprinse. / Şi la anul să trăiţi / să vă găsim înfloriţi, / Ca merii, ca perii / în mijlocul verii / La anul şi la mulţi ani!” ►Vergelul Obiceiul este o tradiţie întâlnită în Moldova, despre care a scris şi Dimitrie Cantemir: în noaptea anului nou, vergile (nuielele) aşezate într-un fel anume, sunt arse; se spune că în cenuşa rămasă se pot ghici toate nenorocirile ce te aşteaptă în noul an. ►Ardesca Ioan Pop-Reteganul amintea de acest obicei din Bucovina şi Transilvania practicat de băieţi şi fete „pentru a nu fi pişcaţi de purici în timpul nopţii”: tinerii luau tăciuni aprinşi din foc şi treceau cu ei pe la Biserică de Bobotează; cu acei tăciuni şi multe frunze uscate, aprindeau un foc mare în loc deschis. Când focul se potolea, tinerii săreau peste jar; îi pişca focul, nu-i mai pişcau purecii! ►Aflarea ursitului este dorinţa fetelor de măritat; se spune că dacă fetele îşi pun sub pernă busuioc la Bobotează, îşi vor visa mirele.

►La vremuri noi, obiceiuri noi şi ieftine! În locul felicitărilor de sărbători, s-a răspândit

mai ales între tineri obiceiul trimiterii prin poşta electronică a unor poezioare impersonale, lipsite de valoare artistică; cu o apăsare de buton poţi trimite acelaşi text pentru toată lista de prieteni, economisind bani şi energie. Este ieftin, dar şi ridicol ca astfel de versuri să te reprezinte: „Spune anului ce vine / Să-ţi aducă numai bine / Şi mai spune-i să îţi dea / Tot ce vrea inima ta / Fericire, sănătate şi mulţi bani / La Anu’ şi La Mulţi Ani!”

Colindatul pentru bani este considerat tot mai des ca o mică afacere; cel care practică colindatul pentru bani este lipsit de demnitate (este o formă de cerşetorie) iar cel care oferă banii se lasă tras pe sfoară sau doreşte să-şi creeze imagine de filantrop.

Stoica Mihaela Bianca, clasa a XIII-a M1

„START! Avem de cucerit o lume!” nr.41, decembrie 2011 – Grupul Şcolar Industrial “MECANICĂ FINĂ”, BUCUREŞTI ISSN 2066-0103

16

Moto: „Căci sorii scriu timp-n acest univers” Feciorul de împărat fără de stea - Mihai Eminescu

Cerul, aştrii, spaţiul infinit – sunt motive cosmice prezente foarte frecvent în literatura romantică. Universul poetic eminescian nu face excepţie de la această regulă; opera romanticului Eminescu este plină de imagini de înaltă valoare artistică realizate cu motive cosmice - atât în poezia cu substrat erotic cât şi în meditaţiile cu caracter filosofic, moral sau istoric. Motive cosmice folosite în figuri de stil

În creaţia eminesciană comparaţiile, metaforele

şi alegoriile sunt remarcabile prin asocierea inventivă, surprinzătoare a termenilor; deseori, termenii comparaţiei sunt total diferiţi (aparţin unor regnuri, stări de agregare sau categorii filosofice diferite), ca în următoarele exemple: ◘ stelele (materie neînsufleţită) sunt comparate cu

fiinţe sau cu elemente provenind din mediul biologic în poezii ca: Feciorul de împărat fără stea (steaua este vultur de aur, cu-aripele de foc); Andrei Mureşanu (cerul, un lan albastru sădit cu grâu de stele); Iubită dulce, o, mă lasă (ochii tăi sunt stele în noaptea mea); Andrei Mureşanu (stelele sunt caii ce trag în ham carul lunii blonde); ◘ stelele (materie plasmatică) sunt comparate cu

obiecte solide în Diamantul Nordului (nave aurite, mişcate în ceruri de nori); Demonism (lumea este o raclă iar stelele sunt cuiele bătute în ea); Povestea (steaua este diamant de foc); Crăiasa din poveşti (stelele sunt boabe mari de piatră scumpă aninate în haina nopţii); Stelele-n cer (stelele sunt cetăţi plutind pe marile şi mişcătoarele pustietăţi); ◘ steaua (termen concret din punct de vedere

filosofic) este comparată cu un termen abstract în poeziile Viaţa mea fu ziuă (speranţa, stea de aur, „mie-mi lucea în sân”); Amicului F.I. (visurile, idealurile neîmplinite sunt flori trecute şi „stele căzânde”); Fata-n grădina de aur (steaua este ţel şi soartă: „E dus de-o stea ce arde-n minte încă”)

Un epitet specific creaţiei eminesciene e legat de prezicerea viitorului: stelele sunt „prorocitoare” în Memento Mori şi „proroace” în Scrisoarea IV. Steaua este asociată metaforic cel mai frecvent cu un înger, ca în Filosofia copilei („Stelele toate angeli îi par / Angeli cu aripi strălucitoare, / A căror inimi tremurătoare / Candele d-aur nouă mi-apar.”).

De multe ori Eminescu utilizează metafore ascunse în alte metafore (steaua este înger iar îngerul este iubita ideală) ca în Basmul ce i l-aş spune ei („Acel înger!... Faţa pală, / Ochiul negru, păr bălai, / L-am văzut o stea regală, / O lumină triumfală / Şi de-atunci îl iubesc, vai!...”) sau în Pierdută pentru mine, zâmbind prin lume treci („Şi-atunci, ca în ceruri o steauă să te-ador / O, dulce chip de înger şi totuşi muritor”). Aparent, poemul Luceafărul este doar povestea unei iubiri imposibile între un personaj nemuritor şi o muritoare, procedeul de compoziţie al poemului fiind antiteza între cele două personaje: („Căci eu sunt vie, tu eşti mort, / Şi ochiul tău mă-ngheţă.” sau „Cum că eu sunt nemuritor / Şi tu eşti muritoare”).

La o analiză mai atentă se constată adevărata temă a poemului: cea a geniului care nu se poate adapta în societate. Această interpretare a fost declarată chiar de autor: „...înţelesul alegoric ce i-am dat este că, dacă geniul nu cunoaşte nici moarte şi numele lui scapă de noaptea uitării, pe de altă parte, aici pe pământ nici e capabil a ferici pe cineva, nici capabil de a fi fericit. El n-are moarte, dar n-are nici noroc.”

Antiteze celebre în lirica eminesciană în care sunt implicate elemente cosmice găsim şi în Epigonii (antiteza dintre valoarea autorilor români din trecut şi cea a autorilor contemporani lui Eminescu: „Voi, pierduţi în gânduri sânte, convorbeaţi cu idealuri / Noi cârpim cerul cu stele, noi mânjim marea cu valuri.”), Scrisoarea I (antiteza între crearea şi sfârşitul universului).

Eminescu- Gravură de Aurel David

artist plastic din Chişinău (1935-1984)

„START! Avem de cucerit o lume!” nr.41, decembrie 2011 – Grupul Şcolar Industrial “MECANICĂ FINĂ”, BUCUREŞTI ISSN 2066-0103

17

Poetul sau personajele imaginate de el vorbesc cu stelele; invocaţia celebră din poemul Luceafărul este exemplul cel mai bun: „Cobori în jos, luceafăr blând, / Alunecând pe-o rază, / Pătrunde-n casă şi în gând / Şi viaţa-mi luminează!”.

Acelaşi procedeu stilistic îl regăsim în Steaua vieţii („O, steauă iubită ce-abia stai prin stele, / Un sfânt ochi de aur ce tremuri în nori, / Ai milă şi stinge lungi zilele mele, / Cobori, o, cobori!”) sau în Diamantul Nordului („O, piatră-a luminei, revarsă-mi lumină!”).

Hiperbola este un alt procedeu stilistic ce se regăseşte frecvent în lirica eminesciană. Hiperbole implicând elemente cosmice întâlnim în Luceafărul („Porni Luceafărul. Creşteau / În cer a lui aripe, / Şi căi de mii de ani treceau / În tot atâtea clipe.”), în Scrisoarea III („Şi din inima lui simte un copac cum că răsare, / Care creşte într-o clipă ca în veacuri, mereu creşte / Cu-a lui ramuri peste lume, peste mare se lăţeşte; /Umbra lui cea uriaşă orizontul îl cuprinde / Şi sub dânsul universul într-o umbră se întinde.”) sau în Preot şi filosof („ Şi noi avem o lege – deşi nu Dumnezeu – / Simţim că Universu-l purtăm şi prea ni-i greu.”). Motive cosmice în poezia naturii şi iubirii ideale

În poezia Floare albastră poetul foloseşte expresia „cufundare în stele” cu înţelesul de „preocupări intelectuale”; eul poetic retrăieşte în stare de visare reproşurile iubitei care îl îndemna, cu mult timp în urmă, să

gândească mai puţin şi să se bucure de viaţă (să iubească) mai mult: „Iar te-ai cufundat în stele / Şi în nori şi-n ceruri nalte? / De nu m-ai uita încalte, / Sufletul vieţii mele.” Idila Sara pe deal prezintă legătura de cauzalitate între lăsarea serii şi sporirea emoţiilor unui îndrăgostit. Poetul aşteaptă cu nerăbdare momentul în care soarele şi satul merg să se culce, fiindcă la lumina stelelor el îşi va întâlni iubita sub un salcâm: „Sara pe deal buciumul sună cu jale, / Turmele-l urc, stele le scapără-n cale, / Apele plâng, clar izvorând în fântâne; / Sub un salcâm, dragă, m-aştepţi tu pe mine.”

Poetul prezintă în antiteză focul stelar („Stelele nasc umezi pe bolta senină”) şi focul din inima îndrăgostitului („Sufletul meu arde-n iubire ca

para.”); stelele umede par reci în comparaţie cu inima îndrăgostitului.

Poezia Replici, este realizată printr-o şarjă de

metafore în care poetul şi iubita îşi exprimă simbolic dragostea unul faţă de celălalt; poetul se consideră ţărm şi stea iar iubita sa e mare şi noapte, pentru că între perechile de noţiuni există o relaţie biunivocă (ţărm↔mare; stea↔noapte): „Eu sunt un ţărmur, tu eşti o mare, / Tu eşti o noapte, eu sunt o stea – / Iubita mea.”

În poezia La steaua… este ilustrată poetic

corelaţia spaţiu / timp; putem admira pe cer lumina unei stele moarte demult pentru că distanţa până la ea este foarte mare: „Că mii de ani i-au trebuit / Luminii să ne-ajungă”. Poetul remarcă asemănarea între „icoana stelei ce-a murit” şi amintirea unei iubiri stinse: „Tot astfel când al nostru dor / Pieri în noapte-adâncă, / Lumina stinsului amor / ne urmăreşte încă.” Eul poetic compară fiinţa iubită cu o stea ce-i luminează viaţa: în poezia Care-i amorul meu în astă lume el o numeşte steauă radioasă; în De ce nu-mi vii, iubita este „mai mândră decât orice stea”; în altă poezie (Un luceafăr), iubita este comparată metaforic cu un luceafăr, iar metafora este întărită prin repetiţie: „Un luceafăr, un luceafăr înzestrat cu mii de raze În viaţa-mi de-ntuneric a făcut ca să se vază. Eu privind acea lumină, ca din visuri mă deştept Şi cu braţele-amândouă cătră dânsa mă îndrept.”

Stele sentimentale, copleşite de dragoste Eminescu conferă stelelor sentimente umane; stelele se îndrăgostesc de alte stele (Când marea) sau de fiinţe omeneşti (Luceafărul). „În fundul cel umed al mărei turbate, În lumea-i noptoasă, în sânu-i de-amar Luceşte o steauă în piatră schimbată, În mărgăritar.” (Când marea) „O, vin’! odorul meu nespus Şi lumea ta o lasă Eu sunt luceafărul de sus Iar tu să-mi fii mireasă.” (Luceafărul )

Stele preschimbate miraculos, din prea multă iubire În Povestea, Feciorul de împărat fără de stea sau în poemul Luceafărul, stelele îndrăgostite se preschimbă miraculos în fiinţe umane; chiar şi un balaur chinuit de dragoste devine stea, iar după o

„START! Avem de cucerit o lume!” nr.41, decembrie 2011 – Grupul Şcolar Industrial “MECANICĂ FINĂ”, BUCUREŞTI ISSN 2066-0103

18

altă preschimbare miraculoasă, devine om în poezia Fata-n grădina de aur. ◘ Steaua Nordului ia chip de femeie (Povestea); „Pieri din ceru-i rece, zbură din naltu-i loc...

...Ci prefăcută-n înger, femeie şi regină, Luceşte mai frumoasă, surâde mai senină, Ca o speranţă dulce, un dulce mesager Trimis de Domnul lumei la Domnul unei ţări.” ◘ Feciorul de împărat şi-a căutat iubita ideală

pretutindeni. Trăia în sihăstrie şi credea că începe să priceapă „scrisul stelelor de foc” (ghicitul în zodii). El se îndrăgosteşte de o stea, care devine înger cu chip de femeie; doar că feciorul de împărat poate avea parte de ea numai pe lumea cealaltă (Feciorul de împărat fără de stea); „Din cer cade alene o dulce stea desprinsă Şi se preface-n înger, plâns de iubire, alb…” ◘ Din dragoste pentru „o preafrumoasă fată”,

Luceafărul se cufundă în mare şi ia chip uman; „Şi apa unde-au fost căzut / În cercuri se roteşte, / Şi din adânc necunoscut / Un mândru tânăr creşte.” ◘ Balaurul se transformă succesiv în stea, apoi în

om, ca să implore dragostea unei copile; fata îl respinge, pentru că îşi doreşte drept soţ un muritor (Fata-n grădina de aur): „Născut din soare, din văzduh, din neauă, De-amorul ei se transformă în steauă; Căzu din cer în tinda ei măreaţă Se prefăcu în tânăr luminos Şi corpul lui, sub haina ce se-ncreaţă, S-arată nalt, subţire, mlădios.”

Stelele şi luna poetului trist, dezamăgit sau revoltat

Eminescu a găsit în poezie un mijloc de eliberare a surplusului de gânduri, de sentimente şi stări sufleteşti chinuitoare.

În perioadele de creaţie în care poetul era revoltat, sumbru sau se simţea învins de soartă, stelele pierd din strălucire:

„Şi două stele negre luciră-n negru foc Pe cerul vieţii mele; iar geniul-noroc Mă lasă-n lume singur, dispare în abis

De nor şi de vis.” (Viaţa mea fu ziuă) În poezia Adio, adresată probabil Veronicăi Micle, poetul recunoaşte cu tristeţe că zilele dragostei frumoase s-au dus şi că nu-l mai bucură nimic, nici măcar scânteierea stelelor: „Căci nu mai am de obicei / Ca-n zilele acele, / Să mă îmbăt şi de scântei / Din stele”.

O iubire ce s-a stins îngheaţă inima poetului. Tristeţea îl face să simtă că şi natura îngheaţă, stelele se ascund; luna, pe care altă dată o numea

Regina Nopţii, este percepută de eul poetic ca o „pată” îngălbenită:

„De câte ori, iubito, de noi mi-aduc aminte, Oceanul cel de gheaţă mi-apare înainte: Pe bolta alburie o stea nu se arată, Departe doară luna cea galbenă, o pată;”

(De câte ori, iubito…) Dezamăgit, poetul îşi pierde încrederea în rolul

pozitiv al elitei intelectuale în schimbarea cursului istoriei: „Cugetători ai lumei! o, împuţiţi eterul / Cu sisteme înalte, puneţi-le-n săltar. / O ladă este lumea cu vechi buclucuri – ceriul / De stele şi comèdii vă este un hambar” (O, adevăr, sublime)

Gândurile sumbre ale autorului le regăsim şi în personajul Mureşanu din poemul cu acelaşi titlu. Mureşanu, fiind convins că „sâmburele lumii e eterna răutate”, îl invocă pe Satan şi se declară de acord cu el: da, lumea trebuie să piară, căci odată cu ea, va pieri şi sămânţa răului: „Pricep acum zâmbirea ta tristă, vorb-amară: / « Că to t ce e în lume e vrednic ca să piară... » / Tu ai smucit infernul ca să-l arunci în stele, / Cu cârduri uriaşe te-ai înălţat, rebele, / Ai scos din rădăcine marea s-o-mproşti în soare, / Ai vrut s-arunci în chaos sistemele solare...” Poezia Excelenţa, beizadeaua este o satiră dură la adresa celor ce dau sau primesc decoraţii („stele”) pe nedrept: „Excelenţa, beizadeaua, / Cu mândrie poartă steaua, Ce cu stimă i-a fost dată / C-a putut a fi licheaua / Ce la rus şi-a plecat capul / Şi la turc a-aprins luleaua.”

Cer, soare, atracţia, cântecul sferelor şi infinitul Cerul este descris în Mortua est ca o „câmpie senină cu râuri de lapte şi flori de lumină”; nu este greu de ghicit că râurile de lapte denumesc galaxia noastră (Calea Lactee) şi florile de lumină sunt stele.

Deseori, cerul apare în lirica eminesciană oglindit în ape: „În lacul cel verde şi lin / Răsfrânge-se cerul senin / Cu norii cei albi de argint, / Cu soarele nori sfâşiind.” (Frumoasă-i) sau „O stea, apoi iar una, pe ape diafane / Îşi limpezesc în tremur pe rând a lor icoane.” (Sarmis)

Împărat şi proletar prezintă antitetic viaţa celor bogaţi („petrec ca şi în ceruri, n-au timp nici de-a muri”) şi traiul plin de nevoi al plebei („Ei tot şi voi nimic… ei cerul, voi dureri!”).

În poeziile cu tematică erotică, soarele sau luna sunt martorii scenelor romantice dintre tinerii îndrăgostiţi; poezia Când… are câte o strofă pentru fiecare dintre aceşti doi aştrii, semn că iubirea este trează, noapte şi zi: „Când luna prin nouri pe lume veghează... / Tu tremuri şi plângi.... / …Când soarele

„START! Avem de cucerit o lume!” nr.41, decembrie 2011 – Grupul Şcolar Industrial “MECANICĂ FINĂ”, BUCUREŞTI ISSN 2066-0103

19

arde şi ceru-i văpaie, / Pe-a lacului valuri profunde, bălaie, / Pe-o barcă împinsă de valuri ce merg, / La tine alerg.” Luna apare în vis sultanului din Scrisoarea III: „Dară ochiu-nchis afară, înăuntru se deşteaptă. Vede cum din ceriuri luna lunecă şi se coboară Şi s-apropie de dânsul preschimbată în fecioară” Frumuseţea ei uimeşte şi încântă: cărările înfloresc, codrii şi apele se-nfiorează, natura vibrează: „Şi prin mândra fremătare sun-o muzică de şoapte, / Iar pe ceriuri se înalţă curcubeele de noapte...”

Prima strofă a poeziei Epigonii descrie în imagini plastice fericirea poetului de a visa la „zilele de-aur a scripturelor române”: nopţile întind „oceane de stele” iar zilele au „trei sori în frunte”, (sunt de trei ori mai luminate decât zilele obişnuite).

În Fata-n grădina de aur, creatorul face apologia nemuririi, vrând să-l facă pe balaur să-şi preţuiască cu adevărat harul preţios: „Dar cum scântei se sting în drum spre soare, / Astfel şi omu-aspiră până moare.”. Înţelesul pildei este acela că oamenii pot avea aspiraţii în viaţă, mici sau mari (scânteile provenite din focul interior); mulţi însă nu le pot atinge pentru că sunt muritori (viaţa-i prea scurtă).

Eminescu îşi exprimă patriotismul şi mândria naţională în Mureşanu (tablou dramatic) prin compararea neamului românesc cu soarele:

„Şi-n planu-Eternităţii românii-s un popor Cum e un soare numai în mările de nor…”

Versul din Egipetul, „Gânduri mari ca sori-n caos e puternica-i gândire” se referă la Roma şi la imperiul roman, care a adus progres omenirii timp de secole; dar foarte bine i se potriveşte şi autorului! Două versuri din Ondina („Cum din colorile ce se îmbină / Naşte a soarelui albă lumină”) demonstrează că Eminescu era interesat de ştiinţele exacte (optică: din lumina solară se poate obţine întregul spectru de culori şi reciproc, culorile combinate dau lumina solară). Guvernaţi de legea atracţiei universale, aştrii cereşti străbat regulat aceleaşi cărări; la Eminescu legea este numită poetic „raza de gândire”: „Sau ghicit-aţi vreodată ce socoate-un mândru soare / Când c-o raza de gândire ţine lumi ca să nu zboare, Să nu piard-a lor cărare, să nu cadă-n infinit?”

Pitagora (580-495 î.Hr.) a fost primul care a vorbit despre cântecul sferelor; el era convins că armonia ce domneşte în ceruri trebuie să aibă muzicalitate („În unduirea corzilor este geometrie. În spaţiul sferelor există muzică”1

1

).

http://dialoguriastrale.home.ro/Muzica_sferelor.htm

Iată cum a valorificat poetic Eminescu acest concept antic în poezia La o artistă: „Eşti tu nota rătăcită / Din cântarea sferelor, / Ce eternă, nefinită / Îngerii o cântă-n cor?” sau în Mureşanu (tablou dramatic):

„Odată încă-n viaţă să mă-nec în lumină Să caut armonia a sferelor senină În inima-mi zdrobită…şi-apoi să mor…să mor”

Neînţeles de femeia iubită, Eminescu se simte ca un muzician care îşi pierde auzul „în momentele supreme, / Pân-a nu ajunge-n culmea dulcei muzice de sfere / Ce-o aude cum se naşte din rotire şi cădere” (Scrisoarea V). Universul infinit are cărări ştiute doar de imaginaţia poetului (ramurile gândului): „Lumea toată-i trecătoare. / Oamenii se trec şi mor / Ca şi miile de unde, / Ce un suflet le pătrunde, / Treierând necontenit / Sânul mării infinit. / Numai poetul, / Ca pasări ce zboară / Deasupra valurilor, / Trece peste nemărginirea timpului” (Numai poetul). În Ondina, trecerea în infinit este sinonimă cu moartea: „E fiinţa-mi tremurândă / Care trece-n infinit / Ca un fulger fără ţintă, / Ca un cap fără zenit.” Bătrânul mag din Feciorul de împărat fără stea călătoreşte şi el în infinit; el zboară călare pe o stea:

„Se suie-n vârf de munte, o stea din cer coboară O stea, vultur de aur, cu-aripele de foc, Pe ea şezând călare, în infinit el zboară, Stelele sclipeau sfinte şi-n cale-i făceau loc.” Omenii n-au ajuns încă în spaţiul interstelar, pe

care Eminescu l-a sondat demult, cu puterea gândului; obiectul construit de om care se află acum la cea mai mare distanţă de Soare este sonda spaţială Voyager 1 (lansată în 1977), care abia în 2016 va pătrunde în spaţiul interstelar.2

Am folosit în articol ilustraţii din opera lui Eminescu ale Corinei Chirilă. Mai multe găsiţi la:

http://desene-picturi.blogspot.com/2010_01_01_archive.html

Topîrceanu Ana-Maria şi Bolog Mirela, clasa a XII-a C 2 http://www.descopera.ro/dnews/7818103-sonda-spatiala-voyager-1-a-ajuns-la-marginea-sistemului-solar

„START! Avem de cucerit o lume!” nr.41, decembrie 2011 – Grupul Şcolar Industrial “MECANICĂ FINĂ”, BUCUREŞTI ISSN 2066-0103

20

Apariţia şi evoluţia Universului este o temă ştiinţifică, dar şi una filosofică. Ştiinţa acceptă astăzi ca model cosmologic oficial „Teoria Big Bang”, deoarece este singura care explică trei probleme:

• condiţiile iniţiale ale apariţiei particulelor subatomice, formării materiei şi formării corpurilor cereşti;

• expansiunea universului (descoperită de Edwin Powell Hubble în 1929);

• existenţa radiaţiei cosmice de fond (Arno Penzias şi Robert Wilson, 1965).

Conform acestei teorii, elementele universului actual (materie, energie, spaţiu şi timp) au fost create simultan cu circa 14 miliarde de ani în urmă, atunci când a explodat (din motive necunoscute) „sâmburele de univers” numit de Stephen W. Hawking „singularitate”. Singularitatea, un punct de dimensiuni infinit de mici dar cu energie şi densitate infinit de mari, s-ar fi aflat în echilibru relativ până la explozie. Punctul slab al acestei teorii este că nu se poate explica de ce s-a rupt echilibrul relativ (ce factor a declanşat explozia primordială). Este surprinzător cât de mult seamănă teoria cosmologică oficială de astăzi cu Imnul Creaţiunii din vechile texte hinduse (Rig-Veda, Imnul X; datare aproximativă mileniul II î.Hr.): „Nu era fiinţă, nu era nici nefiinţă atunci. Nu era nici spaţiul, nici, dincolo, cerul…UNUL respira fără suflare, mişcat de sine însuşi. Nimic altceva nu era nicăieri. La obârşie, întuneric acoperea întunericul… Cel-Care-Devenea, UNUL, luă naştere prin puterea Căldurii. Apoi crescu Dorinţa, care a fost întâia sămânţă a Gândirii…Zeii sunt dincolo de acest act creator; cine ştie de unde purcede el?”

În Rig-Veda, se vorbeşte de fapt despre trezirea

la viaţă a unei fiinţe, UNUL, care a existat înainte de zei; el a creat apoi lumea după dorinţa şi gândirea lui; de unde purcede el, nu se ştie... Înaintea creării universului, UNUL „respira fără suflare, mişcat de sine însuşi”; sâmburele universului, „singularitatea” din teoria Big-Bang, îşi păstra echilibrul energetic relativ.

Momentul creaţiunii („UNUL luă naştere prin puterea căldurii”) este similar exploziei primordiale, care a eliberat energia după ruperea echilibrului. După explozia iniţială, în teoria Big Bang se vorbeşte despre scăderea temperaturii radiaţiei, pe măsura extinderii universului (după o secundă de la

explozie, 10 miliarde de grade; la 100 de secunde, circa 1 miliard de grade) şi despre ciocnirile în lanţ între particulele energetice care duc în final la transformarea unei părţi a energiei iniţiale în particule de materie:

• la 10-6 secunde după explozie încep să se formeze particulele materiale (fotoni, neutrini, electroni, protoni, neutroni şi antiparticulele lor);

• primele nuclee de deuteriu apar prin fuziunea proton - neutron la 100 de secunde de la explozie;

• primii atomi de heliu, litiu, beriliu apar după 300000 de ani de la explozie;

• după încă un milion de ani, timp în care universul îşi continuă expansiunea, se formează primele galaxii;

• sistemul nostru solar se formează în urmă cu circa 5 miliarde de ani.

Tema creaţiei Universului în lirica eminesciană are ca sursă de inspiraţie Imnul creaţiunii; în tinereţe, tema este prezentată în antiteză cu legea iubirii: „Falnică-i pare legea Creării, / Lumini de focuri în lumi înot, / Candeli aprinse lui Zebaot, / Ce ard topirii şi reînvierii. / Dar mai puternic, mai nalt, mai dulce / Îi pare legea de a iubi” (Filosofia copilei). În prima strofă din Rugăciunea unui dac găsim un tablou mai elaborat al creaţiunii:

„Pe când nu era moarte, nimic nemuritor, Nici sâmburul luminii de viaţă dătător, Nu era azi, nici mâne, nici ieri, nici totdeauna, Căci unul erau toate şi totul era una; Pe când pământul, ceriul,văzduhul, lumea toată Erau din rândul celor ce n-au fost niciodată, Pe-atunci erai Tu singur…”

Starea premergătoare naşterii universului este prezentată ca fiind în afara timpului („pe când nu era moarte, nimic nemuritor” şi „nu era azi, nici mâine, nici ieri, nici totdeauna”).

Tema revine şi în Luceafărul („Şi din a chaosului văi, / Jur împrejur de sine / Vedea ca-n ziua cea dintâi, / Cum izvorau lumine”).

În Scrisoarea I există viziunea eminesciană cea mai completă şi mai impresionantă a naşterii universului; tabloul este imaginat în mintea unui bătrân dascăl, un personaj umil şi gârbov, care are însă „la degetul mic” viitorul şi trecutul universului: „La-nceput, pe când fiinţă nu era, nici nefiinţă, Pe când totul era lipsă de viaţă şi voinţă, Când nu s-ascundea nimica, deşi tot era ascuns... Când pătruns de sine însuşi odihnea cel nepătruns.”

„START! Avem de cucerit o lume!” nr.41, decembrie 2011 – Grupul Şcolar Industrial “MECANICĂ FINĂ”, BUCUREŞTI ISSN 2066-0103

21

Versul eminescian „Căci era un întuneric ca o mare făr-o rază” transpune poetic textul din Rig-Veda „La obârşie, întuneric acoperea întunericul” . Echilibrul relativ al singularităţii din teoria Big Bang este surprins în versurile: „Umbra celor nefăcute nu-ncepuse-a se desface, / Şi în sine împăcată stăpânea eterna pace!...”

Când „eterna pace” este curmată, ceva se mişcă („punctu-acela în mişcare, mult mai slab ca boaba spumii”) şi apare lumina („de atunci negura eternă se desface în fâşii”).

Este de observat similitudinea între suflul exploziei primordiale din Teoria Big Bang şi descrierea „punctu-acela în mişcare”.

La Eminescu, ca şi în Imnul Creaţiunii, naşterea lumii este o consecinţă a voinţei persoanei primordiale (UNUL), spre deosebire de teoria Big Bang, în care materia se formează fără intervenţia vreunei fiinţe.

Versiunea lui Eminescu privind formarea universului nu intră în contradicţie cu Teoria Big Bang doar dacă adjectivul slab din descrierea „mult mai slab ca boaba spumii” este interpretat dimensional (mic) şi nu energetic (lipsit de putere). Complementul „de atunci”, care apare repetat în versurile următoare, stabileşte momentul în care apare lumea, după voinţa creatorului: „De atunci răsare lumea, lună, soare şi stihii De atunci şi până astăzi colonii de lumi pierdute Vin din sure văi de chaos pe cărări necunoscute...” Din punct de vedere ştiinţific, există în principiu două scenarii posibile pentru sfârşitul universului.

• dacă se păstrează rata actuală a expansiunii (circa 5-10% la fiecare miliard de ani) este posibil ca galaxiile să se îndepărteze necontenit unele de altele; în acest caz sfârşitul universului va surveni pe măsură ce stelele îşi vor pierde căldura (universul va îngheţa şi va rămâne în beznă);

• dacă densitatea medie a universului este mai mare decât cea estimată astăzi, rata de expansiune se va micşora; expansiunea se va opri într-un viitor îndepărtat, moment în care galaxiile vor începe să se mişte una spre cealaltă şi Universul se va contracta; implozia universului poartă numele Big Crunch şi va avea ca efect readucerea universului la starea de singularitate, anume o densitate infinită şi o curbură infinită a spaţiului şi a timpului.

Eminescu îşi imaginează viitorul simetric cu trecutul: viitorul este „trecutul cel întors” (Ca o făclie) sau „Vrei viitorul a-l cunoaşte? Te întoarce spre trecut” (Egipetul).

În acest spirit, poetul prevede moartea aştrilor şi moartea timpului, revenirea la starea anterioară creaţiei (Egipetul): „C-a venit domnia morţii, sfărâmând bătrâna lume - Stele cad şi în cădere alte lumi rup cu lovire… ...Timpul mort şi-ntinde membrii şi devine veşnicie…” În Andrei Mureşanu sfârşitul universului este imaginat ca o revoltă demonică împotriva creatorului, culminând cu reinstaurarea haosului şi a întunericului etern:

„Ceru din rădăcină năţându-se decade, Se-nmormântează-n caos întins fără de fine, Zburând negre şi stinse surpatele lumine.”

Atunci când gândurile rele îl copleşesc, poetul îşi imaginează sfârşitul lumii un imperiu al morţii eterne:

„Când sorii se sting şi când stelele pică Îmi vine a crede că toate-s nimică. Se poate ca bolta de sus să se spargă, Să cadă nimicul cu noaptea lui largă, Să văd cerul negru că lumile-şi cerne Ca prăzi trecătoare a morţii eterne.” (Mortua est)

Sfârşitul sistemului

nostru solar este prezentat în Scrisoarea I tot ca o viziune: bătrânul dascăl îşi mână gândurile „mii de veacuri înainte” şi vede cu ochii cugetului cum soarele se stinge, atracţia gravitaţională dispare şi planetele se risipesc îngheţate în spaţiu: „Soarele, ce azi e mândru, el îl vede trist şi roş Cum se-nchide ca o rană printre nori întunecoşi, Cum planeţii toţi îngheaţă şi s-azvârl rebeli în spaţ' Ei, din frânele luminii şi ai soarelui scăpaţi;”

Cerul (catapeteasma lumii) îşi pierde stelele strălucitoarele, aşa cum copacii îşi pierd frunzele toamna; cerul devine un giulgiu peste lumea moartă: „Iar catapeteasma lumii în adânc s-au înnegrit, Ca şi frunzele de toamnă toate stelele-au pierit;” Cercul timpului se închide odată cu revenirea la starea iniţială, „eterna pace”: „Timpul mort şi-ntinde trupul şi devine vecinicie, Căci nimic nu se întâmplă în întinderea pustie, Şi în noaptea nefiinţii totul cade, totul tace, Căci în sine împăcată reîncep-eterna pace...”

Beia Răzvan, clasa a XII-a A

„START! Avem de cucerit o lume!” nr.41, decembrie 2011 – Grupul Şcolar Industrial “MECANICĂ FINĂ”, BUCUREŞTI ISSN 2066-0103

22

1. Trebuie suprapuse benzile de hârtie ca în desenul de mai jos; obţii astfel o stea cu şase colţuri.

2. Din antichitate se ştie că pentagrama conţine două triunghiuri de aur, adică având laturi aflate în „raportul de aur” (aproximativ 1,618 sau numărul Φ).

3. Dacă alegi drept criteriu coloritul, este de eliminat varianta C; dacă alegi drept criteriu simetria,

trebuie eliminată varianta B (o figură cu laturi neregulate, fără axă de simetrie).

„START! Avem de cucerit o lume!” nr.41, decembrie 2011 – Grupul Şcolar Industrial “MECANICĂ FINĂ”, BUCUREŞTI ISSN 2066-0103

23

4. Dacă ai rezolvat vreodată Sudoku, sigur te-ai descurcat!

5. Câte două triunghiuri, unul verde şi unul galben se plasează pe laturile hexagonului central, obţinându-se astfel steaua cu şase colţuri.

6. 1-b; 2-c; 3-a; Vlad Ţepeş este domnitorul cu stea în frunte.

„START! Avem de cucerit o lume!” nr.41, decembrie 2011 – Grupul Şcolar Industrial “MECANICĂ FINĂ”, BUCUREŞTI ISSN 2066-0103

24

„Pasărea-Stea” de Cârnaţiu Cristian, clasa a XIII-a M1

„Ninge cu stele” - Stoica Mihaela Bianca, clasa a XIII-a M1

„START! Avem de cucerit o lume!” nr.41, decembrie 2011 – Grupul Şcolar Industrial “MECANICĂ FINĂ”, BUCUREŞTI ISSN 2066-0103

25

Star rock Cu muzici dure-n ritm hard rock Şi-a asurzit vecinii din bloc; Bieţii oameni protestează în zadar, El are-o ţintă: vrea s-ajungă star!

Unui tânăr care promite mult Tânărul ăsta promite Câte-n lună şi în stele. Fiind promisiunile multe, Uită imediat de ele!

Unui bătăuş Am pumni de fier. De nu mă crezi, Înfurie-mă şi-o să vezi Grămezi, grămezi De stele verzi!

Cum a început o iubire Steluţele-ngheţate de nea S-au topit în palma mea. Între noi, răceală ca-n Siberia. M-am apropiat, i-am dat un sărut, Răceala din priviri i-a dispărut, Şi-aşa, iubirea noastr-a început!

Steluţe pe epoleţi Petru cariera militară Să te antrenezi şi să înveţi; De nu, rămâi de ocară Şi doar ninsoarea-ţi va-nmulţi Steluţele pe epoleţi.

Gabriela Vasile, bibliotecar

►Record de spectatori (55000) pe Naţional Arena Echipa de fotbal Steaua a reuşit calificarea în Primăvara Europeană pe stadionul Naţional Arena (14 decembrie 2011) fiind ajutată de cei 55 de mii de suporteri care au aclamat şi au susţinut echipa.

A fost ultimul meci din grupa J a Ligii Europene la fotbal, în care steliştii i-au avut ca adversari pe sportivii de la AEK Larnaca. Meciul s-a încheiat cu rezultat favorabil pentru stelişti (3-1); acest rezultat, corelat cu 0-3 din meciul disputat în aceeaşi zi între Maccabi Haifa şi Schalke, ne permite să vedem sportivii de la FC Steaua în primăvara europeană, după o pauză de cinci ani. ► Cometă la orizont!

De pe Staţia Spaţială Internaţională (ISS), Comandantul Dan Burbank a surprins imagini spectaculoase cu Cometa Lovejoy aflată la o distanţă de 386 km distanţă de orizontul Pământului, în zilele de 21-22 decembrie. Mai multe imagini şi detalii la adresa de Internet http://www.nasa.gov/mission_pages/station/multimedia/gallery/index.html.

„START! Avem de cucerit o lume!” nr.41, decembrie 2011 – Grupul Şcolar Industrial “MECANICĂ FINĂ”, BUCUREŞTI ISSN 2066-0103

26

►Geometria fractalilor, bucuria ochilor Geometria fractalilor este un nou limbaj matematic folosit pentru a descrie, a modela şi a analiza formele complexe din natură care nu pot fi studiate (în ansamblu şi pe fragmentele componente) prin geometria euclidiană.

Un fractal este o figură geometrică (în două sau trei dimensiuni) compusă dintr-un număr infinit de elemente identice (ca formă şi distribuţie), la orice scară de observaţie. Ca să nu vă sperie prea tare definiţia, priviţi exemple de fractali naturali: o frunză de ferigă (2D) şi două plante asemănătoare, o conopidă şi un broccoli (3D). Oricare dintre frunzuliţele laterale ale ferigii (care sunt tot mai mici către vârf), respectă forma şi proporţiile frunzei mari; la conopidă şi broccoli, mănunchiurile inflorescenţei respectă forma şi proporţiile întregului.

Tot fractali sunt ramurile pomilor, ramificaţiile bronhiilor, fulgii de zăpadă, cristalele minerale, roiurile de galaxii, reţelele hidrologice, etc.

Pornind de la un triunghi echilateral, se obţine o structură

fractală complexă „fulg de nea”

Aplicând geometria fractalilor se pot studia forme, evenimente, procese aparent neregulate, se poate deduce întregul din studiul unei fracţii. Cu ajutorul fractalilor se pot modela pe calculator modele matematice pentru producerea de cristale / microfibrefibre / macromolecle sintetice, modele vizând previziunile meteo, studiul apariţiei cutremurelor, generarea de imagini, grafică computerizată etc.

Exemple de grafică pe computer cu fractali: https://www.fractalus.com/

http://www.fractovia.org/art/galleries/por.shtml

Cercurile misterioase din lanuri (Crop Circle) care au invadat Anglia în anii 1970 pot fi considerate aplicaţii ale fractalilor; doi prieteni, Dave Chorley şi Doug Bower au recunoscut public că ei sunt autorii misterioaselor cercuri. Veniturile din turism în ţinutul Wiltshire au crescut odată cu apariţia desenelor din lanuri, iar au primit în 1992 Premiul Ig Nobel pentru fizică (premiile Ig Nobel sunt acordate pentru cele mai trăsnite aplicaţii ale ştiinţei). Totuşi, cercuri în lanuri continuă să apară şi după dezvăluirea celor doi englezi; există voci care consideră că, pentru a abate atenţia opiniei publice de la fenomenul OZN, serviciile secrete ar fi regizat poveştile lui Doug şi Dave. Desene recente în lanuri (cu autor necunoscut), găsiţi la http://www.ecropcircles.com/.

►Fulgii de zăpadă

◘ Fulgii de zăpadă sunt conglomerate de cristale de gheaţă congelate (cristale simetrice lipite între ele). Un fulg poate conţine de la 2 până la 200 astfel de cristale; ◘ Aproape toţi fulgii de zăpadă conţin în mijlocul lor o particulă de praf;

„START! Avem de cucerit o lume!” nr.41, decembrie 2011 – Grupul Şcolar Industrial “MECANICĂ FINĂ”, BUCUREŞTI ISSN 2066-0103

27

◘ Zăpada poate fi colorată (galbenă, roşie sau neagră) coloraţia fiind dată de particulele existente în atmosfera înaltă (polen, praf, cenuşă vulcanică); câteodată fulgii de zăpadă cristalizează în jurul unei alge unicelulare Chlamydomonas nivalis („alga de zăpadă” rezistă la temperaturi scăzute şi conţine un pigment roz). ◘ Zăpada proaspăt căzută conţine foarte mult aer (între 90% şi 95%), şi din această cauză este un foarte bun izolator. Aşa se explică rolul de „protector” al omătului pentru semănăturile de toamnă. În plus, grâul are nevoie de o cantitate mare de apă pentru a încolţi, pe care o obţine din topirea zăpezii.

◘ Fulgii de zăpadă individuali sunt aproape unici ca structură. Americanul Wilson Alwyn Bentley (1865-1931), încă din 1885 a făcut o pasiune din fotografierea şi compararea fulgilor de nea. El a realizat mii şi mii de fotografii pentru a găsi fulgi de nea identici. Fulgii de nea sunt simetrici (simetrie radială, în majoritatea cazurilor, cu şase sau 12 colţuri), dar există şi excepţii de la regulă, în funcţie de condiţiile de temperatură şi umiditate din straturile atmosferice. Iată câţiva fulgi de zăpadă fotografiaţi la microscop, cu o tehnică mai apropiată de zilele noastre:

►Corpuri cereşti care ar putea găzdui viaţă Telescopul spaţial Kepler caută în Univers planete extrasolare. Telescopul este plasat pe o orbită heliocentrică şi monitorizează din 2009 circa 145000 de stele din vecinătate, prin metoda fotometrică (analizarea variaţiei de luminozitate a stelelor, când între stea şi telescopul spaţial se interpune un alt corp ceresc). Telescopul a identificat deja 1235 de posibile planete extrasolare, dintre care au primit confirmare definitivă 697 (noiembrie 2011). Oamenii de ştiinţă au alcătuit şi liste cu corpurile cereşti care ar putea găzdui viaţă, după două criterii: - asemănarea cu planeta Pământ (dimensiuni, densitate, distanţa până la steaua care îi furnizează energie etc.). Potrivit acestui criteriu, cel mai aproape de condiţiile pământene sunt două planete

extrasolare Gliese 581g (coeficient de similaritate cu Pământul de 0,89) şi Gliese 581d (0,74); Gliese 581c şi planeta Marte din sistemul nostru solar sunt considerate cu un coeficient de similaritate de 0,7 iar planeta Mercur cu 0,6;

Gliese 581g, a patra planetă a stelei

Gliese 581 din galaxia Calea Lactee, constelaţia Libra, la 20,5 ani lumină de Terra (stea pitică roşie)

- asigurarea de condiţii propice altor forme de viaţă

decât cele de pe Terra; după acest criteriu, pe primele două locuri sunt corpuri cereşti din sistemul nostru solar: satelitul planetei Jupiter, Titan (încredere 0,64%) şi planeta Marte (0,59%).

►Câte stele sunt … ◘ …în galaxia noastră, Calea Lactee?

Calea Lactee este o galaxie spirală cu diametrul de circa 100000 de ani-lumină; numărul estimat de stele ce aparţin Căii Lactee este între 200 şi 400 de miliarde. Această estimare se bazează pe datele oferite de telescoapele spaţiale şi s-a făcut în două etape: - determinarea prin calcule a masei galaxiei; - calculul masei medii a stelelor.

Calea Lactee: imagini în infraroşu oferite de COBE

(Cosmic Background - NASA)

◘ ...pe steagul Statelor Unite ale Americii? Numărul de stele de pe steagul SUA reprezintă numărul de state din Uniune; primul steag oficial (1777) avea 13 stele pentru că Uniunea era formată din 13 colonii. Steagul actual al SUA datează din 04 iulie 1960, când s-a adăugat cea de-a 50-a stea, după ce Hawaii a devenit stat.

Colectivul de redacţie

„START! Avem de cucerit o lume!” nr.41, decembrie 2011 – Grupul Şcolar Industrial “MECANICĂ FINĂ”, BUCUREŞTI ISSN 2066-0103

28

►Parada sectorului 2 pentru cinstirea Zilei Naţionale La parada organizată în data de 1 decembrie în faţa Primăriei Sectorul 2 au participat elevii din detaşamentul poliţiştilor voluntari (Topîrceanu Ana Maria, Bolog Mirela şi Necula Marius) şi un grup de 20 de elevi din clasele a XI-a A şi B, conduşi de domnul profesor Tiulescu Gheorghe.

La atmosfera de sărbătoare a contribuit, pe lângă entuziasmul tuturor participanţilor, vremea de afară (cerul senin şi soarele blând, primăvăratic). La mulţi ani, ROMÂNIA!

►Ora de educaţie muzicală În data de 8 decembrie, s-a desfăşurat în şcoală un eveniment organizat de doamna Mirela Nicolae de la Postul Radio România Cultural, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, în scopul consolidării nivelului de educaţie muzicală a tinerilor şi al sondării preferinţelor muzicale.

La eveniment au participat în calitate de moderatori doamna Mirela Nicolae de la Postul Radio România Cultural şi domnul Cristian Marica, realizator în cadrul Redacţiei Muzicale. Circa 45 de elevi din clasele a IX-a B, a X-a B, a XII-a A şi a XII-a B, doamna directoare Anca Mircescu şi doamnele profesoare Felicia Lăzăroiu şi

Olguţa Spornic au participat la audiţii muzicale de saxofon şi clarinet dar şi la dezbaterile privind rolul educaţiei muzicale în formarea personalităţii tinerilor. La discuţii s-au remarcat intervenţiile elevilor Pârvu Valentin şi Guţă Robert.

După încheierea discuţiilor, cei mai mulţi elevi au completat datele solicitate de organizatori pentru un sondaj de opinie (care este muzica preferată, care sunt posturile de radio pe care le ascultă cel mai des şi în ce intervale orare).

„START! Avem de cucerit o lume!” nr.41, decembrie 2011 – Grupul Şcolar Industrial “MECANICĂ FINĂ”, BUCUREŞTI ISSN 2066-0103

29

►Vizită la redacţia Gazetei Matematice Câţiva elevi din clasa a XIV-a P4 au avut ocazia să viziteze redacţia revistei Gazeta Matematică. Vizita a fost organizată de domnul diriginte Traian Gâdea în data de 7 decembrie şi a avut ca scop familiarizarea elevilor cu revista care îi poate ajuta în pregătirea pentru examenul de bacalaureat.

Elevii au aflat cum se pot înscrie în concursurile de rezolvări şi care sunt posibilităţile de abonare la revistă în versiunea tipărită şi electronică. ►Vizită la Centrul de plasament „Luminiţa” Doamnele profesoare Maria Uceanu şi Gina Ursu au organizat o vizită la Centrul de Plasament „Luminiţa” pentru a aduce bucurii copiilor în prejma sărbătorilor de iarnă.

Elevi inimoşi din clasele a XII-a A, a X-a seral şi a XI-a B au pregătit punguţe cu daruri pentru cei 39 de copilaşi ai centrului Fondurile au fost obţinute prin donaţii de obiecte (jucării şi hăinuţe) şi bani (cu care s-au cumpărat dulciuri şi fructe).

Vizita a fost programată pentru data de 18 decembrie. Micuţii, veseli, frumoşi şi nerăbdători, ne aşteptau lângă bradul împodobit.

Copilaşii din centrul de plasament învăţaseră din timp cele mai frumoase colinde româneşti, pe care le-au cântat în aşteptarea lui Moş Crăciun.

Elevul Fricosu Claudiu din clasa a XII-a A s-a îmbrăcat în costum de Moş Crăciun.

„START! Avem de cucerit o lume!” nr.41, decembrie 2011 – Grupul Şcolar Industrial “MECANICĂ FINĂ”, BUCUREŞTI ISSN 2066-0103

30

Claudiu şi-a jucat fără greşeală rolul de Moş Crăciun; nu s-a speriat când a fost asaltat de piticii care voiau să-l tragă de barbă, a împărţit darurile şi i-a sfătuit pe micuţi să fie harnici şi să înveţe bine.

Am cântat şi noi două colinde („O, ce veste minunată” şi „Domn, domn, să-nălţăm”), ajutaţi din când în când de micuţii noştri prieteni.

Şi s-a pus apoi o masă mare, pentru toţi colindătorii, mari şi mici (dulciuri şi fructe). Ne-am luat rămas-bun de la prietenii noştri mai mici, promiţându-le că îi vom vizita şi altădată. Am plecat bucuroşi că am putut oferi şi altora bucurie!

► Simpozionul „Fascinanta matematică” Cea de-a patra ediţie a Simpozionului „Fascinanta matematică” organizat de Colegiul Naţional Victor Babeş s-a desfăşurat la data de 19 decembrie 2011. La „Secţiunea elevi”, şcoala noastră a fost reprezentată cu două probleme originale ale elevilor Barbu Mădălina din clasa a XII-a A (profesor coordonator Mihaela Berindeanu) şi Pârcălabu Dragoş din clasa a X-a B (profesor îndrumător Crina Bogdan).

La secţiunea profesori, au participat doamnele Mihaela Berindeanu şi Crina Bogdan cu lucrarea: „Pledoarie pentru geometrie în scopul eficientizării predării matematicii în licee”.

►Un mare cărturar! Dacă încă nu-l cunoaşteţi pe Udrea Andrei Ionuţ din clasa a XII-a B, înseamnă că nu-l ştiţi pe marele cărturar al şcolii noastre; nu cred că citeşte prea mult (nu a avut fişă de

bibliotecă în liceu) dar este renumit pentru îndemânarea la trucuri cu cărţile de joc.