UNIVERSITATEA DE VEST DIN TIMIȘOARA

FACULTATEA DE LITERE, ISTORIE ȘI TEOLOGIE

ȘCOALA DOCTORALĂ DE ȘTIINȚE UMANISTE

DOMENIUL FILOLOGIE

TEZĂ DE DOCTORAT

Coordonator:

PROF. UNIV. DR. I. FUNERIU

Doctorand:

ADINA-DANIELA HADA

TIMIȘOARA

2018

UNIVERSITATEA DE VEST DIN TIMIȘOARA

FACULTATEA DE LITERE, ISTORIE ȘI TEOLOGIE

ȘCOALA DOCTORALĂ DE ȘTIINȚE UMANISTE

DOMENIUL FILOLOGIE

DIALOGUL TEXTULUI CU SUB-TEXTUL.

STUDII DE CAZ: I. BUDAI-DELEANU,

CAMIL PETRESCU, ȘERBAN FOARȚĂ

Coordonator:

Prof. Univ. Dr. I. Funeriu

Doctorand:

Adina-Daniela Hada

TIMIȘOARA

2018

CUPRINS

Argument ……………………………………………………………............................. 1

CAPITOLUL I

Teoria paratextualității ……..………………………………………………………….. 5

CAPITOLUL AL II-LEA

Receptări critice diacronice ale sub-textului literar în Țiganiada lui Ioan Budai-

Deleanu ………...………………………………………………………………………. 18

CAPITOLUL AL III-LEA

Exegeza notelor de subsol ale Țiganiadei lui Ioan Budai-Deleanu …………….…… 89

III. 1. „Comedia filologică” a notelor de subsol în Țiganiada lui I. Budai-Deleanu

…………………………………………………………………………………………... 92

III. 2. Coconul Adevărovici ……………………………………………………………. 98

III. 3. Androfilos ……………………………………………………………………….. 99

III. 4. Părintele Agnosie …………….……………………………………………......... 100

III. 5. Căpitan Alazonios ..………………………………………………...................... 100

III. 6. Apistos …...……………………………………………………………………... 101

III. 7. Părintele Apologhios …………….……………………………………………... 102

III. 8. Părintele Ascriteanul …………………………………….……………………... 103

III. 9. Popa Ciuhurezu din Broșteni ………………………………………................... 104

III. 10. Cocon Coantreș …………………………………………………….................. 105

III. 11. Chir Criticos / Coconul Criticos …………………………………………......... 105

III. 12. Părintele Disidemonescul / Păr. Desidemonescul P. Disidem. / Păr. Desidem.

Desidem. ……..……………………………………..……………………………......... 108

III. 13. Dubitanțius ………………………………………………………………......... 110

III. 14. Cocon Erudițian .………………………………………………………..……... 111

III. 15. Părintele Evlaviosu ……………….……………………………………..…….. 117

III. 16. Egumenul de la Cioara ….…………………………………………………….. 118

III. 17. Părintele Filologos / Chir Filologos / C. Filologos / P. Filologos …................. 118

III. 18. Cocon Idiotiseanul / Idiotiseanul ……………….………………………......... 120

III. 19. Micromegas …………………………………………………………................ 123

III. 20. Mândrilă / C. Mândrilă ………………………………………………………... 126

III. 21. Coconul Musofilos ……………………………………….………………........ 127

III. 22. Chir Mustrul ot Puntureni / Popa Mustrul ot Puntureni / P. Mustrul / Mustrul /

Popa Mustrul din Puntureni / P. Mustrul / P. Mustrul ot Pun. ………………............... 129

III. 23. Popa Nătărău din Tândărânda / Popa Nătăroi / P. Nătăroiu din Tând. / P. Nătăr.

…………………………………………………………………………………………. 129

III. 24. Chir Onochefalos / Onochefalos …….………………………………………... 131

III. 25. Părintele Orthodoxos ……………………………………………………......... 132

III. 26. Căpitan Pățitul / Căp. [Pățitul] ……………….……………………………….. 133

III. 27. Mitru Perea / M. P. ……………...…………………………………..………… 135

III. 28. Coconul Politicos ……………………………………………………………... 142

III. 29. Chir Simplițian / Cocon Simplițian / Simplițian / C. Simplițian ……………... 145

III. 30. Arhondasuspusanul ………..…………………………………………............... 146

CAPITOLUL AL IV-LEA

Interpretări exegetice în diacronie ale sub-textului literar camilpetrescian ...…… 147

CAPITOLUL AL V-LEA

Hermeneutica paratextului camilpetrescian în romanul Patul lui Procust ………. 279

V. 1. Dedublarea scriitorului în personaj; sediul Autorului; perspectivism literar …… 280

V. 2. Conceptul de autenticitate ………………………………………………............. 285

V. 3. Poetica dramatică minimalistă prezentă în prima notă de subsol a romanului

camilpetrescian ………………………………………………………………………... 289

V. 4. Poetica romanescă existentă în prima notă de subsol a romanului camilpetrescian

…………………………………………………………………………………............. 301

V. 5. Conceptul de anticalofilie ……………………………………………………….. 315

V. 6. Captarea expozițiunii și a intrigii de sub-text ……………………………............ 322

V. 7. Portretul Doamnei T. ……………………………………………………............. 322

CAPITOLUL AL VI-LEA

Analiza adnotărilor lui Șerban Foarță ……………………………………………... 336

VI. 1. Glosele, notele și trimiterile lui Șerban Foarță la traducerea volumului Album de

versuri al lui Stéphane Mallarmé …….….……………………………………………. 337

VI. 2. Notele lui Șerban Foarță la traducerea volumului de Limericks al lui Edward Lear

…………………....….………………………………………………………………… 376

VI. 3. Glosele lui Șerban Foarță la volumul Un ev enorm și delicat: poeți ai veacului de

mijloc și ai Prerenașterii franceze ……………………..……………………………... 395

CONCLUZII ……………………………………..…………………………………... 409

BIBLIOGRAFIE …………………………………………………………………….. 423

I. Ediții ale epopeii Țiganiada de I. Budai-Deleanu …………………………………... 424

II. Bibliografie critică pentru epopeea Țiganiada lui I. Budai-Deleanu ………………. 425

III. Ediții ale operelor lui Camil Petrescu ……………………………………………... 428

IV. Bibliografie critică pentru romanul Patul lui Procust de Camil Petrescu ………… 429

V. Bibliografie generală utilizată ……………………………………………………... 435

VI. Webografie ………………………………………………………………………... 436

– Rezumatul tezei de doctorat –

Cuvinte-cheie: paratextualitate, intertextualitate, metatextualitate, note de subsol,

alter ego

În acest demers ştiinţific mi-am propus să realizez o analiză comparativă amănunțită a

paratextului prezent în scrierile a trei autori diferiți ca orientare artistică și intenționalitate a

textului. Este vorba de un poet iluminist de secol XIX, care și-a însoțit textul poetic propriu-

zis cu comentarii de subsol (Ioan Budai-Deleanu și a sa epopee monumentală, Țiganiada), un

romancier modern de secol XX, care fundează un al doilea roman, subsidiar, sub temeliile

romanului principal (Camil Petrescu și al său Patul lui Procust) și un traductolog care

realizează, în al său paratext, o riguroasă exegeză literară pe marginea traducerilor făcute din

Stéphane Mallarmé, Edward Lear, ori poeți mai puțin cunoscuți ai veacului de mijloc și ai

Prerenașterii franceze (Șerban Foarță cu ale sale tălmăciri). Analiza stilistică a notelor de

subsol prezente în cele două opere literare va scoate în evidenţă atât disproporţionalitatea

utilizării lor cât şi amplitudinea domeniilor existente în epopeea iluministă în raport cu

minimalismul gnostic al adnotărilor camilpetresciene, în vreme ce exegeza gloselor lui Șerban

Foarță va releva semnificația aparte a notelor și trimiterilor într-o traducere literară: explicarea

dificilului proces de găsire a echivalențelor perfecte între două limbi diferite.

Studiul aprofundat al exegezei literare dedicate primului mare stihuitor laic al neamului

românesc, Ioan Budai-Deleanu, a relevat interpretări surprinzătoare ale sub-textului literar

existent în epopeea Țiganiada. Aprecierile sunt dintre cele mai diverse, dar toate dau

mărturie, în cele din urmă, despre monumentalitatea operei și a făuritorului ei și despre

originalitatea concurării textului poetic cu paratext plasat în subsolul discursului epico-liric.

S-a spus de către critica literară că sub-textul literar budaidelean reprezintă o extensie a

textului literar de bază, pe care îl concurează, dar îl și completează; editorii Țiganiadei au

arătat că metoda de lucru a lui Budai-Deleanu consta în redactarea textului poetic pe marginea

căruia, ulterior, autorul broda notițele complinitoare. Cea mai străvezie mărturie în acest sens

o constituie manuscrisul poemului nefinalizat Trei Viteji, care păstrează până astăzi spațiile

goale destinate adnotărilor pe care scriitorul ardelean nu a mai apucat să le compileze pe

marginea textului. De asemenea, fiind gândite drept adaosuri la textul poetic propriu-zis,

adnotările au un rol eminamente explicativ, câtă vreme prin intermediul lor autorul, dedublat

în multiple voci exegetice, oferă informații din multe și variate domenii (filologie, filozofie,

etnografie, istorie etc.). Lectorului îi sunt puse la dispoziție indicații valoroase despre

etimologii ale cuvintelor, îi sunt alcătuite familii de cuvinte, îi sunt enumerate sinonimele

regionale ale unor cuvinte, îi sunt explicate legile fonetice care acționează în limba română, îi

sunt tălmăcite anumite expresii populare, îi sunt oferite pe tavă mijloacele de care dispune

poetul pentru înveșmântarea stilistică a ideilor etc. Sunt informații prețioase, care îmbogățesc

textul, încercând să-l epuizeze, să-l stoarcă de înțelesuri și, nu întâmplător, criticul literar,

Eugen Negrici, receptează Țiganiada ca fiind o „masivă și plină de ascunzișuri catedrală”.

O altă caracteristică a subsolului literar budaidelean este de a imagina un cititor fictiv care

să recepteze critic opera. Practic, Budai-Deleanu se dedublează în nenumăratele voci ale

comentatorilor sub-textuali pentru a proba multitudinea de interpretări la care se pretează o

operă polifonică, grandioasă, gândită și structurată pe diverse paliere. În lipsa unui cititor real,

pe care poetul ardelean nu l-a avut câtă vreme opera i-a rămas în anonimat și nu a văzut

lumina tiparului în timpul vieții autorului ei, Budai-Deleanu înființează un astfel de lector,

după care îl multiplică prolific în vocile comentatorilor subsidiari. Astfel ia naștere și spiritul

critic, atât de specific iluminiștilor, în literatura română, Budai-Deleanu putând fi considerat

unul dintre fondatorii criticii literare românești.

Există și linii exegetice deosebit de originale ale subsolului literar din Țiganiada: unii

savanți au considerat că notele de subsol reprezintă un procedeu literar definitoriu

iluminiștilor, și anume travestiul, alții au afirmat că adnotările propun o reprezentare a lumii

ca joc, un univers baroc, heteroclit și că vocile comentatorilor nu sunt altceva decât alter ego-

uri ale autorului. Au fost și filologi care au văzut în adnotările budai-delene elemente de

parodie specifice eposului comic, ori o poetică a lecturii inedită, Budai-Deleanu scontând un

lector avizat, capabil să recepteze integral farmecul unei opere livrești ce topește la un loc

influențe autohtone cu înrâuriri din patrimoniul cultural universal, care armonizează cultura

românească cu cea greacă, latină, franceză, italiană, germană, ori engleză.

Multe pot fi perspectivele de interpretare exegetică a sub-textului literar camilpetrescian:

notele de subsol adăpostesc personajul auctorial, al cărui rol este de a corecta memoria

celorlalte personaje și de a îmbogăți acțiunea cu noi detalii, însă din perspectiva unei instanțe

narative subiective; sub-textul romanului se constituie în metaroman clădit sub temeliile

romanului propriu-zis, pe care îl concurează, dar îl și completează; subsolul literar aduce cu

sine atât o artă poetică romanescă cât și una dramatică, revoluționând astfel romanul clasic;

sub-textul literar camilpetrescian introduce o poetică a lecturii, transformându-l pe cititor în

personaj implicat în operă; subsolul literar conferă autenticitate operei fictive prin inserarea

unor detalii autobiografice menite să sporească impresia de verosimil operei literare. Acestea

sunt direcțiile principale de receptare a subsolului literar, existent în roman, însumând ideile

cele mai des întâlnite la majoritatea comentatorilor literari.

Sunt însă și câteva direcții secundare de interpretare a adnotărilor, cumulând opinii

particulare ale anumitor literați, care nu cunosc o difuzare largă: raportat la textul principal,

subsolul literar al romanului conține o serie de digresiuni care, uneori, rup unitatea textului

ficțional, îngreunând lectura (notele de subsol reprezintă, din acest punct de vedere, o inovație

tehnică inutilă, care ar putea trece fără nicio problemă în alcătuirea romanului propriu-zis;

majoritatea exegeților care adoptă această direcție exegetică fac parte din critica

tradiționalistă, reticentă la inovațiile literare propuse de scriitorii moderni); subsolul literar al

romanului este amprenta modernității romanului camilpetrescian, este apanajul tehnicității

romanului nou, modernist; subsolul literar conferă romanului caracterul de scriere alambicată,

labirintică, sinuoasă, dificilă ca lectură (și această receptare a notelor de subsol poate fi

considerată a fi specifică criticii tradiționaliste, refractare la nou); notele de subsol din

romanul camilpetrescian oferă o imagine fotografică a societății bucureștene interbelice, sub

toate aspectele ei (politic, economic, cultural, monden); adnotările prezente în romanul

camilian scot în evidență personalitatea scriitorului, reprezentând reflexii ale individualității

romancierului: impulsivitatea, reflexivitatea, nervozitatea, impetuozitatea, spiritul analitic,

obsesia punctului de vedere.

Analizarea a trei volume de tălmăciri redactate de Șerban Foarță conduce spre concluzia

că adnotările acestui filolog-traductolog dețin următoarele particularități: au rol explicativ

(luminează textul prim prin exegeze clare și concise); au rol justificativ (argumentează

opțiunile traductologice ale autorului tălmăcirii); au rol de complement al textului-suport

(glosele complinesc textul de bază cu informații esențiale despre circumstanțele redactării

operei, locul și data apariției acesteia, etapele evolutive ale scrierilor, simbolistica textelor,

mai ales atunci când ea este una sui generis etc.); reprezintă o modalitate de comunicare

directă cu cititorul, pe care translatorul îl are în vedere atunci când redactează unele adnotări;

descriu împovărătorul proces parcurs de translator în găsirea echivalenței semantice perfecte

între partitura franceză / englezească și tălmăcirea românească; reflectă spiritul ludic specific

personalității traducătorului, dar pun în evidență și erudiția acestuia.

Elementele de noutate aduse de această teză de doctorat sunt următoarele:

IOAN BUDAI-DELEANU, Țiganiada

Între cele două variante ale Țiganiadei există nu două deosebiri, cum a susținut critica

literară până în prezent, ci trei diferențe majore, dacă se ia în considerare sub-textul literar

atâta vreme ignorat de exegeza literară: după desprinderea poemului Trei Viteji din țesătura

epică a epopeii și după inserarea discuției pe tema formelor de guvernământ care nu exista în

izvoditura primă a operei, a treia diferență între cele două redactări ale operei vizează notele

de subsol: prima versiune a Țiganiadei nu este adnotată în întregime, ci doar până la versul

5371 (potrivit informațiilor furnizate de unul dintre editorii epopeii, care au avut acces la

manuscrisul scrierii, Florea Fugariu), în vreme ce a doua variantă este integral adnotată.

În prima variantă a Țiganiadei există doar doi comentatori (Mitru Perea și „comentatorul

anonim” care, în opinia mea, îl vizează pe autorul însuși. Budai-Deleanu s-a dedublat în operă

în două ipostaze: prin vocea lui Leonachi Dianeu, în epistolia de început și prin glasul

„comentatorului anonim”, în subsolul literar. Cred că, în primă fază, Budai-Deleanu și-a

imaginat sub-textul literar ca un dialog imaginar între el și bunul său prieten, Petru Maior, de

care era despărțit și a cărui lipsă o resimțea acut, motiv pentru care simțea nevoia unor

discuții, chiar și ireale, cu acesta), în timp ce în a doua versiune vocile comentatorilor se

înmulțesc (descoperind veleitățile ironice, parodice și satirice ale acestei modalități de

transpunere în pielea mai multor personaje, deci a nenumărate tipuri umane, Budai-Deleanu s-

a angajat într-un joc scenic eterogen).

În prima versiune a operei, sub-textul literar budaidelean viza un raport vertical între text

și paratext, așadar, notele de subsol reprezentau comentarii pe marginea textului poetic, în

timp ce în a doua variantă Budai-Deleanu a inserat și o comunicare pe orizontală în sub-textul

literar, venindu-i ideea să-i pună pe comentatori nu numai să polemizeze în jurul textului

poetic, dar și să polemizeze între ei, apostrofându-se unii pe alții. Tocmai această concurare a

paratextului cu alt paratext reprezintă un element de originalitate și de modernitate valorificat

de Budai-Deleanu în polivalenta-i operă.

Notele de subsol sunt o semnătură definitorie a lui Budai-Deleanu, o amprentă a

personalității sale deschise spre enciclopedism și o marcă a viziunii sale despre ce înseamnă

redactarea unui text, fie el literar, ori științific. Cu ajutorul observațiilor lui Alexandru

Ciorănescu, interesat de manuscrisele istorice ale lui Budai-Deleanu, am aflat cu surprindere

că operele istorice ale scriitorului cigmăuan sunt și ele adnotate, iar însemnările sub-textuale

sunt chiar mai bogate și mai valoroase decât textul însuși.

Sub-textul literar budaidelean constituie influența genului dramatic asupra monumentale-i

scrieri: practic, în opera scriitorului cigmăuan se îmbină nu două genuri literare, cum a

susținut critica literară până acum, respectiv genurile liric și epic, ci epopeea se află la

răspântia tuturor genurilor proprii literaturii. Dispunerea genurilor alternează între planul

orizontal și cel vertical: în timp ce susul paginii este dominat de genul epic și cel liric, josul

paginii stă sub amprenta genului dramatic. Astfel, dialogurile comentatorilor sub-textuali

reprezintă mici scenete dramatice în care autorul alternează tonuri variate, de la umor până la

sarcasm, trecând, bineînțeles, prin ironie. De asemenea, diversitatea tipurilor umane

ipostaziate în subsolul literar budai-delean constituie o altă trăsătură dramatică existentă în

opera literară. „Comedia filologică” din infratextul epopeii presupune o înfruntare dramatică a

punctelor de vedere, o polemică aprinsă în jurul ideilor poetice, un dans al ielelor frenetic și

neostoit care are în centru multiplele ițe narative ale scrierii. Confruntarea aceasta încleștată a

punctelor de vedere, uneori chiar antagonice, reprezintă încă o particularitate a genului

dramatic depistabilă în Țiganiada.

Notele de subsol trebuie interpretate și în contextul epocii, al curentului cultural iluminist

care îmbibă opera și al apartenenței lui Budai-Deleanu la Școala Ardeleană. Astfel, adnotările

din Țiganiada au rol de iluminare a poporului semidoct, ori chiar incult din zorii secolului al

XIX-lea; prin intermediul lor, scriitorul iluminist ardelean popularizează toate preceptele

fundamentale ale Școlii Ardelene. Subsolul literar budai-delean complinește atât preocupările

lingvistice cât și pe cele istorice ale eruditului latinist ardelean. Privită din acest unghi,

Țiganiada poate fi catalogată drept un manual enciclopedic, prin intermediul căruia lectorii se

cultivă în multiple domenii ale cunoașterii.

Prin notele de subsol, Budai-Deleanu a conferit scrierii sale o apertură maximă, o

anvergură extraordinară, transformând-o nu numai într-un monument de limbă literară, prin

textul poetic, ci într-un monolit enciclopedic cu deschideri spre nenumărate domenii ale

cunoașterii: istorie, estetică, lingvistică, literatură comparată, filosofie, etnologie etc.

CAMIL PETRESCU, Patul lui Procust

Principalul rol al sub-textului literar camilpetrescian este de a împiedica denaturarea

sensurilor inculcate operei de către propriul ei creator. Obsedat de propriile idei, de care nu

înceta să se uimească permanent, Camil Petrescu își dorește ca ele să fie conservate exact așa

cum el le-a gândit. Scriitorul nu lasă loc liber interpretărilor, limitează libertatea cititorului de

a insufla operei sale noi semnificații, izvorâte din sensibilitatea și experiența lectorului. În

acest sens, Camil Petrescu acționează coercitiv asupra persoanei care-i citește opera: sensurile

pe care lectorul trebuie să le descopere sunt cele impuse de autor! Ca și Shakespeare în al său

Hamlet, Camil Petrescu este obsedat de semnificațiile operei sale și de modul cum publicul

receptează mesajul codificat al scrierii sale. Abaterea lectorului de la codul textului îl

îngrozește pe scriitor. Tocmai de aceea dă și atât de multe indicații în sub-text, unde se

voalează, pentru ca interpretarea să fie fidelă crezului autorului ei. Ceea ce îi refuză Camil

Petrescu cititorului este libertatea de a simți și gândi textul în funcție de propria experiență de

viață, de orizontul personal de cunoaștere. Shakespeare ca dramaturg devine deplin conștient

de faptul că sensurile scrierilor sale depind de reprezentația actorilor, Camil Petrescu își dă

seama că descifrarea tainicelor semne ascunse în opera sa pornesc de la indicațiile autorului-

narator, vocea scriitorului în text. Totul se reduce, în cele din urmă, la cuvânt, căci de la el se

naște și sub puterea lui stă orice operă, iar orice mare scriitor, fie el Lucrețiu, Shakespeare,

Ion Budai-Deleanu, Camil Petrescu, sau oricare altul, de-abia în momentul în care se apucă de

scris, începe să devină lucid de limitele limbajului, insuficient în a capta gândurile, care se

derulează cu o viteză fantastică, vin de nicăieri parcă, sau de undeva de foarte departe și pier

la fel de rapid, până cuvintele nici nu au apucat să le înveșmânte, să le dea glas. În cele din

urmă, aici transpare neputința firii de a cuprinde Cuvântul creator.

Subsolul literar camilpetrescian salvează din bezna neantului ideile revoluționare ale

autorului. Viziunile radicale ale lui Camil Petrescu despre arta dramatică și poetica romanescă

supraviețuiesc în opera literară și schimbă încetul cu încetul mentalități. Dacă în vremea sa

Camil Petrescu a fost un „prooroc” ale cărui idei inovatoare au fost opacizate de surzenia

intelectualității interbelice, treptat ideile sale au însămânțat mentalul românesc, rodind în

perioada postmodernă.

Notele de subsol ale romanului camilpetrescian sunt o amprentă a personalității

scriitorului, care vădesc minuțiozitatea, vanitatea și spiritul polemic specifice scriitorului.

Sub-textul literar camilpetrescian este o reverberație a subsolului literar budai-delean. O

analogie plină de umor făcută de Camil Petrescu între un personaj din Țiganiada lui Budai-

Deleanu și Pamfil Șeicaru și publicată în articolul intitulat De ce nu avem roman cuprins

ulterior în volumul Teze și antiteze mă îndreptățește să cred că scriitorul bucureștean a

cunoscut opera autorului ardelean, de care, de altfel, s-a lăsat influențat atunci când a introdus,

la rândul său, note de subsol în romanul Patul lui Procust: „Îl vedeți d-voastră de pildă pe d.

Pamfil Șeicaru erou de roman? Mânat de probleme de conștiință? Când d-sa ar putea fi cel

mult Tandaler din Țiganiada lui Budai-Deleanu.” Nicio exegeză nu a făcut, până acum, relația

între afirmația lui Camil Petrescu și sursa sa de inspirație, scriitorul ardelean, Ion Budai-

Deleanu, nici nu a insistat asupra filonului artistic între sub-textul literar al Țiganiadei și cel al

Patului lui Procust. Infimi exegeți (Aurel Martin, Ion Oarcăsu, Constantin Ciopraga) au

menționat în treacăt utilizarea notelor de subsol de către ambii scriitori, însă nu au insistat

asupra particularităților artistice proprii fiecăruia.

Studiul documentelor literare despre pregătirea și redactarea operelor lui Camil Petrescu,

mai ales a celor literare, publicate de Alexandru Bojin și Florica Ichim în volumul Documente

literare: Din laboratorul de creație al scriitorului, a fost deosebit de benefic și fecund pentru

atingerea obiectivului acestei teze de doctorat, întrucât a scos la iveală conexiuni

surprinzătoare între scrierile autorului. Parcurgerea acestor notițe camilpetresciene m-a ajutat

să stabilesc clar momentul în care i-a venit lui Camil Petrescu ideea de a concura textul literar

propriu-zis cu sub-text și să observ cum a evoluat această idee. Înainte de a începe procesul de

documentare și redactare propriu-zisă a romanului Patul lui Procust, Camil Petrescu a avut în

plan să realizeze un alt roman, rămas la stadiul de proiect, căruia autorul său nu i-a dat nici

măcar un titlu. Lectura acestei schițe neterminate aduce la lumină clipa în care Camil Petrescu

a inserat într-un text epic o primă paranteză, în care personajul-narator recomandă eludarea

respectivei adnotări la lectură, fapt ce amintește incontestabil de notele de subsol din romanul

Patul lui Procust, în care Autorul prolifera același îndemn. Dacă dramaturgul ne-a obișnuit cu

înțesarea operei dramatice cu nenumărate indicații parantetice, momentul irumperii acestor

adnotații în textul epic este notabil. Paranteza cu pricina este folosită tot în proiectul de roman

rămas nerealizat, într-o parte notată de scriitor ca alcătuind „Cartea a II-a”: „(Cititorul e rugat

să treacă prin corvoada acestor detalii, pe care, la urma-urmelor, le poate sări dacă vrea.)”

Spre deosebire de romanul Patul lui Procust, unde parantezele, respectiv divagațiile alcătuiesc

un corp textual distinctiv, această primă notă a personajului-narator este inserată în corpul

romanului propriu-zis, amintind mai degrabă de procedeul scriitorului Ion Vinea din romanul

Paradisul suspinelor, apărut cu trei ani înaintea Patului lui Procust, unde indicațiile între

paranteze nu erau desprinse de textul propriu-zis al romanului.

Același roman neterminat ne oferă informații despre o altă caracteristică a scrisului

camilpetrescian: impregnarea romanului propriu-zis cu o seamă de digresiuni, pe care, în

romanul Patul lui Procust, autorul le rupe din țesătura textului propriu-zis, trimițându-le în

notă. În proiectul de roman nefinalizat însă, aceste divagații, aceste „ruperi de ritm”, care

vizează subiecte care-l interesau pe Camil Petrescu, sunt introduse printre observațiile legate

de acțiunea romanului, ori printre „fișele” personajelor, așadar fac corp comun în operă:

„Lipsa de parale. Viața lor, mofturile, îi artificială pentru că ei nu au rezolvat problema de a

face amanți nobili luptând (nu neglijând-o) cu lipsa de bani. E ca și când ai face o statuie fără

stomac, frumoasă. Ei simplifică viața, îi ocolesc greutățile. Părerile despre plagiat. (Tocmai

se discută cazul lui Cezar Petrescu.)” Aparent, nu există conexiune între dificultățile

financiare ale personajelor și problema plagiatului, însă o notă i-ar fi permis scriitorului să-și

exprime punctul de vedere pe marginea unei teme ce-l preocupa.

Compararea portretului baronesei R., eroina nuvelei Contesa bolnavă, prima încercare

epică a lui Camil Petrescu, redactată de scriitor în perioada în care se afla la Timișoara,

respectiv în anul 1922, cu portretul Doamnei T., eroina romanului Patul lui Procust, ne ajută

să înțelegem faptul că, încă de la primele exerciții epice, prototipul feminin camilpetrescian

era conturat: frumusețea fizică a femeii este neobișnuită, insesizabilă de cei din jur; femeia

adorată este în același timp amantă și amică devotată, aducătoare de liniște ființei masculine,

care găsește în ea un partener de discuție și meditație; apariția femeii aduce un spor de

frumusețe în viața bărbatului, căci simțul estetic desăvârșit, vizibil în bunul gust vestimentar,

amplifică impresia de plăcut emanată de femeie. Enigmaticul feminin este sugerat și de

numele celor două eroine, ambele denumite prin intermediul unor inițiale.

Notele de subsol din romanul Patul lui Procust sunt ușa întredeschisă pe care o lasă

Camil Petrescu pentru a ne atrage atenția că întotdeauna mai poate fi ceva de spus, ceva de

explicat pe marginea unei situații, a unei stări de spirit, ori a unui personaj. Minuțiosul

scriitor, aplecat mereu asupra detaliului, în care găsește esența lucrurilor, încearcă să capteze

în scrierea sa cele mai infime picături care, în final, alcătuiesc oceanul. Oricât de iritante pot fi

aceste irumperi în textul propriu-zis, căruia îi rup, aparent, coerența, adăugirile, de fapt,

întregesc o viziune, iluminează din toate unghiurile posibile un tablou.

ȘERBAN FOARȚĂ, Tălmăciri

Rolul prim al paratextului gândit de Șerban Foarță în instanța de tălmăcitor este de a

explica cititorilor tălmăcirilor sale modul cum a intervenit în textul literar translatat dintr-o

limbă străină (franceză în cazul volumelor Album de versuri de Stéphane Mallarmé și Un ev

enorm și delicat, respectiv engleză în cazul volumului de Limericks al lui Edward Lear) în

limba română. Traducerea fiind în egală măsură poesie și poiesie, adică tălmăcire și

răstălmăcire, sau facere și contrafacere, Șerban Foarță în ipostaza de traducător simte nevoia

unor explicații pentru a-și justifica opțiunile traductologice, fie ele ideatice, lingvistice,

fonetice etc. În această „ecuație lingvistică”, traducătorul se află în raport de inferioritate față

de stihuitor.

Un rol secundar al notelor care însoțesc tălmăcirile lui Șerban Foarță este cel de

complement al textului-suport (glosele complinesc textul de bază cu informații esențiale

despre circumstanțele redactării operei, locul și data apariției acesteia, etapele evolutive ale

scrierilor, simbolistica textelor, mai ales atunci când ea este una sui generis etc.).

Din punct de vedere al paratextului, tălmăcirea lui Șerban Foarță a Albumului de versuri

al lui Stéphane Mallarmé este cea mai interesantă, pentru că este singura în care traducătorul

alcătuiește două corpuri distincte de note: mai întâi, unul de Glose, în care translatorul

realizează scurte comentarii literare ale poeziilor mallarmeene, apoi, unul de Note și trimiteri,

în care filologul explică suplimentar anumite trimiteri (ideatice, lingvistice etc.) realizate în

Glose. Situația este rarisimă: Șerban Foarță optează pentru o adnotare a adnotărilor, un

paratext al paratextului, adică o paratextualitate a paratextualității! La o scară mult mai mică

și doar incidental va folosi Șerban Foarță același procedeu și în glosarea tălmăcirilor lui

Edward Lear și ale sale Limericks; acolo însă notele la note vor fi deosebite grafic de corpul

adnotărilor printr-un asterisc (*), multiplicat ori de câte ori nevoia o cere. Astfel, dacă

tălmăcitorul operează pe o singură pagină mai multe note la note, prima va fi marcată grafic

printr-un asterisc, a doua prin două asteriscuri ș.a.m.d.

Modalitatea traducătorului de a aborda paratextul este frapantă, dar și onestă în același

timp: șocantă, pentru că, la o primă vedere, textul poetic rămâne imaculat, așteaptă doar

interpretarea lectorului, care nu este ghidată în nici un sens, ori mediată printr-o interpretare

critică; sinceră, fiindcă traducătorul opune originalului tălmăcirea sa.

Stilul lui Șerban Foarță se caracterizează prin concizie și prin abundența referirilor de tot

felul (etimologice, culturale, prozodice etc.). Glosele lui Șerban Foarță sunt o sursă

inepuizabilă de asociații, unele chiar insolite și șocante, care deschid noi orizonturi

gnoseologice, mereu neașteptate. Comentariile nu se mărginesc strict la textul tradus, ci îl

folosesc doar ca suport pentru a isca ample discuții filologice (despre sinonimia cutărui

cuvânt, despre etimologia altuia, despre ritmicitatea conferită de anumite sonuri, despre

inexpresivitatea și inutilitatea traducerii mot-à-mot etc.). Mai ales pentru un specialist al

cuvântului notele lui Șerban Foarță reprezintă o lectură plăcută, cultivatoare pentru spirit.

Paratextul lui Șerban Foarță descrie împovărătorul proces parcurs de translator în găsirea

echivalenței semantice perfecte între partitura franceză / englezească și tălmăcirea

românească.

Adnotările lui Șerban Foarță reprezintă, pentru tâlcuitor, și o modalitate de comunicare

nemediată cu cititorul, căruia i se confesează, denunțându-i toate problemele de traducere

întâmpinate în tălmăcirea în limba română.

Glosele lui Șerban Foarță constituie o marcă a personalității tălmaciului, care reflectă

spiritul ludic specific acestuia, dar pun în evidență și erudiția sa.

O particularitate a paratextului lui Șerban Foarță o reprezintă plasarea adnotărilor la

sfârșitul traducerilor. Dispunerea paratextului nu se face pe verticală, între susul și josul

paginii, ci pe orizontală, corpul de note succedându-i operei poetice.

BIBLIOGRAFIE

I. Ediții ale epopeii Țiganiada de I. Budai-Deleanu

1928. Țiganiada, poemă eroi-comică în 12 cânturi. Publicată în forma definitivă din

1800 – 1812, cu Introducere, Indice de nume și Glosar de Gh. Cardaș. Ediția a II-a.

Textul modernizat și introducerea întregită. București: Institutul de Arte Grafice

„Oltenia”.

1943. Țiganiada sau Tabăra țiganilor. Ediție îngrijită de Ion Pillat. București: Editura

Cartea Românească,.

1958. Țiganiada. 2 vol. Ediție și glosar de J. Byck. Cu un studiu de Paul Cornea Ediția

a II-a. București: Editura de Stat pentru Literatură și Artă.

1967. Țiganiada. Ediție și glosar de J. Byck. Ilustrații de Aurel Stoicescu. București:

Editura pentru Literatură.

1969. Țiganiada. 2 vol. Ediție îngrijită de Florea Fugariu. Studiu introductiv de Romul

Munteanu. București: Editura Tineretului.

1974. Opere 2 vol. Ediție critică de Florea Fugariu. Studiu introductiv de Al. Piru.

București: Editura Minerva.

1981. Țiganiada. Ediție îngrijită de Florea Fugariu. Repere istorico-literare alcătuite în

redacție de Andrei Rusu. București: Editura Minerva.

1984. Țiganiada. Studiu introductiv, tabel cronologic și bibliografie selectivă de Ioana

Em. Petrescu. Cluj-Napoca: Editura Dacia.

1985. Țiganiada. Ediție îngrijită de Florea Fugariu. Repere istorico-literare alcătuite în

redacție de Andrei Rusu. Ediția a II-a în seria „Patrimoniu”. București: Editura

Minerva.

1995. Țiganiada. Tabel cronologic, comentariu, texte alese și bibliografie selectivă de

A. Gh. Olteanu. București: Editura Procion.

1997. Țiganiada. Chișinău: Editura Litera.

1999. Țiganiada. Studiu introductiv de G. I. Tohăneanu. Ediție critică de Florea

Fugariu. Timișoara: Editura Amarcord.

2002. Țiganiada. Ediție îngrijită și Glosar de J. Byck. Tabel cronologic și Referințe

critice de Andrei Rusu. București: Editura 100+1 Gramar.

2004. Țiganiada. Repovestită și cu o introducere de Grigore Țugui. Iași: Institutul

European.

2005. Țiganiada. Ediție îngrijită și Glosar de J. Byck. Tabel cronologic și Referințe

critice de Andrei Rusu. București: Editura 100+1 Gramar.

2011. Țiganiada sau Tabăra țiganilor. Ediție îngrijită de Ion Pillat. București: Editura

Semne.

2011. Țiganiada. Prefață de Marius Chivu. București: Curtea Veche Publishing.

II. Bibliografie critică pentru epopeea Țiganiada lui I. Budai-Deleanu

Adamescu, Gheorghe. 1920. Capitolul Școala ardeleană (p. 191-211) în Istoria

literaturii române. București: Editura Librăriei Leon Alcalay.

Bahner, Werner. 1970. Articolul „… Pus-am temeiul culturii” – Între purism și

modernizare publicat în „Luceafărul”, XIII, nr. 6, p. 2.

Balotă, Nicolae. 1970. Articolul Universul baroc la I. Budai-Deleanu publicat în

„Luceafărul”, XIII, nr. 6, p. 8.

Baltag, Cezar. 1970. Articolul Brândușa lycantroapa publicat în „Luceafărul”, XIII,

nr. 6, p. 4.

Bîrlea, Ovidiu. 1967. Studiul Folclorul în Țiganiada lui I. Budai-Deleanu (p. 497-

567) în volumul colectiv Studii de folclor și literatură. București: Editura pentru

Literatură.

Idem. 1974. Subcapitolul Școala latinistă (p. 31-38) în Istoria folcloristicii românești.

București: Editura Enciclopedică Română.

Blaga, Lucian. 1966. Capitolul Școala ardeleană (p. 128-228) în Gândirea

românească în Transilvania în secolul al XVIII-lea. Ediție îngrijită de George Ivașcu.

București: Editura Științifică

Bratu, Savin. 1967. Articolul Locul Țiganiadei în istoria ideologiei noastre literare în

„Limbă și literatură”, XIII, nr. 3, p. 35-44.

Bulgăr, Gheorghe. 1970. Articolul Inovatorul limbii publicat în „Luceafărul”, XIII, nr.

6, p. 6.

Idem. 1986. Capitolul I. Budai-Deleanu, înnoitorul limbii poetice (p. 26-33) în

Cultură și limbaj. București: Editura Eminescu.

Călinescu, George. 2003. Istoria literaturii române de la origini până în prezent.

București: Editura Semne. Ediție facsimil.

Călinescu, Matei. 1970. Articolul Geniul ironiei publicat în „Luceafărul”, XIII, nr. 6,

p. 4.

Ceia, Valy. 2002. Narativ și descriptiv în Țiganiada lui I. Budai Deleanu. Timișoara:

Editura Universității de Vest.

Ciorănescu, Alexandru. 1936. Studiul Opera istorică a lui Budai-Deleanu (p. 102-

128) în volumul colectiv Cercetări literare, publicate de N. Cartojan, II. București: M.

O., Imprimeria Națională.

Constantin, Ilie. 1970. Articolul Tassoni și Budai-Deleanu publicat în „Luceafărul”,

XIII, nr. 6, p. 2.

Conte, Rosetta del. 1958. Capitolul Limiti e caratteri dell'influenza italiana nella

Țiganiada di I. Budai-Deleanu (p. 195-202) în Omagiu lui Iorgu Iordan cu prilejul

împlinirii a 70 de ani. Editura Academiei.

Cornea, Paul. 1962. Capitolul I. Budai-Deleanu – Un scriitor de Renaștere timpurie

într-o Renaștere întârziată (p. 5-78) în Studii de literatură română modernă.

București: Editura pentru literatură.

Densusianu, Aron. 1983. Capitolul O muză-cenușăreasă (p. 192-231) în Cercetări

literare. Ediție îngrijită, introducere, note și glosar de Georgeta Antonescu. Cluj-

Napoca: Editura Dacia.

Densușianu, Ovid. 1985. Capitolul I. Budai-Deleanu (p. 67-78) în Literatura română

modernă. București: Editura Eminescu.

Dimov, Leonid. 1970. Articolul Țiganiada, un spectacol în sine publicat în

„Luceafărul”, XIII, nr. 6, p. 3.

Foarță, Șerban. 1980. Capitolul Gastronomia Țiganiadei (p. 51-53) în Afinități

selective. București: Cartea Românească.

Haneș, Petre V. 1924. Subcapitolul Ion Budai-Deleanu 1760-1840 (p. 108-109) în

Istoria literaturii românești. București: Editura Ancora.

Idem. 1926. Capitolul Purismul latin (p. 58-85) și subcapitolul Budai-Deleanu (p. 90-

92) în Desvoltarea limbii literare române în prima jumătate a secolului al XIX-lea.

Edițiunea a II-a. București: Editura Casei Școalelor.

Indrieș, Alexandra. 1967. Articolul Trei ipostaze ale ironiei în Țiganiada, publicat în

„Orizont”, Anul XVIII, nr. 7, p. 16-21.

Iorga, Nicolae. 1933. Istoria literaturii romănești. Vol. III. Partea întăia (Generalități,

Școala ardeleană). Ediția a II-a revăzută și larg întregită. București: Editura Fundației

„Regele Ferdinand”.

Istrate, Ion. 1982. Capitolul Poemul epic burlesc (p. 303-351) în Barocul literar

românesc. București: Editura Minerva.

Ivașcu, George. 1969. Istoria literaturii române. București: Editura Științifică.

Lungu, Ion. 1969. Articolul Parabolă și actualitate publicat în „Tribuna”, XIII, nr. 48,

p. 1 și p. 3.

Manolescu, Nicolae. 1990. Capitolul Țiganiada: comedia literaturii (p. 135-147) în

Istoria critică a literaturii române. Vol. I. București: Editura Minerva.

Manu, Emil. 1970. Articolul Un poet goliard publicat în „Luceafărul”, XIII, nr. 6, p.

5.

Negrici, Eugen. 1978. Capitolul Precedența și consecințele ei (p. 93-105) în Figura

spiritului creator. Eseuri. București: Editura Cartea Românească.

Idem. 2008. Iluziile literaturii române. București: Editura Cartea Românească.

Netea, Vasile. 1970. Articolul Efigia artistului publicat în „Luceafărul”, XIII, nr. 6, p.

5.

Papu, Edgar. 1970. Articolul Europeanul publicat în „Luceafărul”, XIII, nr. 6, p. 1 și

p. 7.

Piru, Al. 1964. Subcapitolul Ion Budai-Deleanu (p. 86-134) în Literatura română

premodernă. București: Editura pentru Literatură.

Piru, Alexandru. 1994. Istoria literaturii române. București: Editura Grai și suflet –

Cultura națională.

Popovici, Dimitrie. 1972. Studii literare. I. Literatura română în epoca „Luminilor”.

Postfață la ediție de Aurel Martin. Ediție îngrijită și note de I. Em. Petrescu. Cluj:

Editura Dacia.

Radu, Const. 1925. Influența italiană în Țiganiada lui Ion Budai-Deleanu. Cu o

prefață de d-l Ramiro Ortiz, Profesor Universitar Membru Corespondent al Academiei

Române. Focșani: Tipografia „Lucrătorii Asociați”.

Roman, Ion. 1970. Articolul Antiepopee publicat în „Luceafărul”, XIII, nr. 6, p. 5.

Rosetti, Al., Cazacu, B., Onu, Liviu. 1971. Capitolul Preocupările reprezentanților

Școlii Ardelene pentru problemele limbii literare (p. 447-481) și subcapitolul Limba

Țiganiadei lui Ion Budai-Deleanu (p. 482-504) în Istoria limbii române literare. Vol.

I. De la origini până la începutul secolului al XIX-lea. Ediția a doua, revăzută și

adăugită. București: Editura Minerva.

Rotaru, Ion. 1972. Capitolul Ion Budai-Deleanu, Țiganiada (Cântecul al XII-lea) (p.

30-46) în Analize literare și stilistice. București: Editura Ion Creangă.

Idem. 1979. Subcapitolul Ion Budai-Deleanu (p. 117-154) în Forme ale clasicismului

în poezia românească până la Vasile Alecsandri. București: Editura Minerva.

Scarlat, Mircea. 1982. Subcapitolul Ioan Budai-Deleanu (p. 216-223) în Istoria

poeziei românești. Vol. I. București: Editura Minerva.

Sfârlea, Lidia. 1958. Capitolul Observații asupra limbii și stilului Țiganiadei lui Ion

Budai-Deleanu (p. 139-182) în volumul colectiv De la Varlaam la Sadoveanu. Studii

despre limba și stilul scriitorilor. București: Editura de Stat pentru Literatură și Artă.

Tohăneanu, G. I. 1976. Capitolul Stilistică generală (p. 11-88) și subcapitolul

Observații cu privire la lexicul Țiganiadei (p. 91-117) în Dincolo de cuvânt. Studii de

stilistică și versificație. București: Editura Științifică și Enciclopedică.

Idem. 2001. Neajungerea limbii: Comentarii la Țiganiada de I. Budai-Deleanu.

Timișoara: Editura Universității de Vest.

Vianu, Tudor. 1955. Capitolul Din problemele limbii literare române a secolului al

XIX-lea (p. 178-198) în Probleme de stil și artă literară. București: Editura de Stat

pentru Literatură și Artă.

Zamfir, Mihai. 2012. Capitolul Ion Budai-Deleanu (1760-1820) (p. 39-72) în Scurtă

istorie: panorama alternativă a literaturii române. Volumul I. Ediția a II-a, revăzută și

adăugită. Iași: Editura Polirom. București: Editura Cartea Românească.

III. Ediții ale operelor lui Camil Petrescu

1979. Documente literare: Din laboratorul de creație al scriitorului. Ediție de

Alexandru Bojin și Florica Ichim. București: Editura Minerva.

1975. Note zilnice (1927-1940). Text stabilit, note, comentarii, indice de nume și

prefață de Mircea Zaciu. București: Editura Cartea Românească.

1973. Opere. 3 vol. Ediție îngrijită de Al. Rosetti și Liviu Călin. Introducere, note,

variante de Liviu Călin. București: Editura Minerva.

1957. Patul lui Procust. [Prefață de Sorin Arghir]. București: Editura de Stat pentru

Literatură și Artă.

1963. Patul lui Procust. Prefață de Ion Oarcăsu. București: Editura pentru Literatură.

1978. Patul lui Procust. București: Editura Scânteii.

1987. Patul lui Procust. Postfață de Liviu Călin. București: Cartea Românească.

1992. Patul lui Procust. Postfață și bibliografie de Elena-Zaharia Filipaș. București:

Editura Minerva.

1994. Patul lui Procust. Prefață, tabel cronologic, comentariu literar, referințe critice și

bibliografice de Andi Bălu. București: Editura Albatros.

1996. Patul lui Procust. Ediție îngrijită și Curriculum Vitae de Florica Ichim.

București: Editura 100+1 Gramar.

2006. Patul lui Procust. Ediție îngrijită și Curriculum Vitae de Florica Ichim.

București: Editura Gramar.

1946-1947. Teatru. 3 vol. București: Fundația Regală pentru Literatură și Artă.

1971. Teze și antiteze. Eseuri alese. Ediție îngrijită, Prefață și tabel cronologic de

Aurel Petrescu. București: Editura Minerva.

1984. Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război. Ediție îngrijită de Al.

Rosetti și Liviu Călin. Repere istorico-literare realizate în redacție de Mihai Dascal.

București: Editura Minerva.

IV. Bibliografie critică pentru romanul Patul lui Procust de Camil Petrescu

Badea, Mădălina. 2011. Tradiționalism și modernitate în opera lui Camil Petrescu.

Drobeta Turnu-Severin: Editura Irco Script.

Balotă, Nicolae. 1999. Euphorion – eseuri. Ediția a doua revăzută și adăugită.

București: Cartea Românească.

Bălu, Andi. 2001. Patul lui Procust de Camil Petrescu. Cluj-Napoca: Editura Dacia.

Bobe, Livia, Florea, Mihaela Antoaneta. 2012. Adevăr istoric și ficțiune literară:

perspective, impresii, viziuni. București: Editura Universitară.

Buciu, Marian Victor. 2006. Capitolul Camil Petrescu (p. 81-99) în Zece prozatori

exemplari – Perioada interbelică. București: Editura Ideea Europeană.

Idem. 2009. Capitolul Modernii exemplari (p. 69-160) în Panorama literaturii române

în secolul XX. Volumul II. Proza. Partea întâi. Craiova: Editura Scrisul Românesc.

Călin, Liviu. 1972. Capitolul Camil Petrescu (p. 142- 157) în Portrete și opinii

literare. București: Editura Albatros.

Idem. 1975. Capitolele „Jurnal” de campanie și poezia cunoașterii plastice (Camil

Petrescu, poet) (p. 147-166), De la Jocul ielelor la Bălcescu (p. 167-181) și Roman

psihologic și reconstituire istorică (p. 182-190) în Recitind clasicii. Iași: Editura

Junimea.

Idem. 1976. Camil Petrescu în oglinzi paralele. București: Editura Eminescu.

Idem (autor secundar). 1972. Camil Petrescu. Ediție îngrijită de Liviu Călin.

București: Editura Eminescu.

Călinescu, George. 2003. Istoria literaturii române de la origini până în prezent.

București: Editura Semne. Ediție facsimil.

Cernat, Paul. 2009. Modernismul retro în romanul românesc interbelic. București:

Editura Art.

Chiriță, Alina. 2011. Camil Petrescu – romanul psihologic. Craiova: Editura Sim Art.

Cioculescu, Șerban. 1966. Capitolele Recitind Un om între oameni (p. 337-343) și

Camil Petrescu și știința (p. 344-349) în Varietăți critice. București: Editura pentru

Literatură.

Idem. 1972. Capitolul Asociația „Prietenii operei lui Camil Petrescu” (p. 706-708) în

Aspecte literare contemporane: 1932-1947. București: Editura Minerva.

Idem. 1979. Capitolul Camil Petrescu, poetul și artistul (p. 213-217) în Itinerar critic.

Vol. III. București: Editura Eminescu.

Ciopraga, Constantin. 1967. Capitolul Romancierul Camil Petrescu (p. 173-202) în

Portrete și reflecții literare. București: Editura pentru Literatură.

Constantinescu, Pompiliu. 1933. Capitolul Camil Petrescu (p. 203-217) în Critice.

București: Editura Vremea.

Idem. 1957. Capitolul Camil Petrescu (p. 168-179) în Scrieri alese. Ediție îngrijită și

prefațată de L. Voita. București: Editura de Stat pentru Literatură și Artă.

Idem. 1970. Capitolul Camil Petrescu: Patul lui Procust (roman), vol. I-II (p. 259-

263) în Scrieri. Vol. IV. Ediție îngrijită de Constanța Constantinescu, cu o prefață de

Victor Felea. București: Editura Minerva.

Idem. 1977. Capitolul Camil Petrescu: Patul lui Procust (p. 105-111) în Romanul

românesc interbelic. Antologie, postfață și bibliografie de G. Gheorghiță. București:

Editura Minerva.

Idem. 1981. Capitolul Camil Petrescu: Patul lui Procust (roman), vol. I-II (p. 148-

153) în Studii și cronici literare. Prefață și tabel cronologic de Cornel Regman.

București: Editura Minerva.

Idem. 1989. Capitolul Camil Petrescu: Patul lui Procust (p. 134-138) în Figuri

literare. Prefață de Gabriel Dimisianu. București: Editura Minerva.

Crețu, Nicolae. 1982. Constructori ai romanului: Liviu Rebreanu, H. Papadat-

Bengescu, Camil Petrescu. București: Editura Eminescu.

Crohmălniceanu, Ovid S. 1967. Literatura română între cele două războaie mondiale.

Volumul I. București: Editura pentru Literatură.

Idem. 1984. Cinci prozatori în cinci feluri de lectură. București: Editura Cartea

Românească.

Deftu, Nicoleta. 2010. Elemente de modernitate în romanele lui Camil Petrescu:

Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război și Patul lui Procust. București:

Biblioteca Națională a României.

Dimisianu, Gabriel. 1983. Capitolul Camil Petrescu. Dialectica pasiunilor (p. 79-91)

în Lecturi libere. București: Editura Eminescu.

Idem. 1996. Capitolul Camil Petrescu (p. 196-228) în Clasici români din secolele XIX

și XX. București: Editura Eminescu.

Idem. 2013. Capitolul Uitatul Camil Petrescu (p. 145-147) în Sfârșit și început de

secol. București: Cartea Românească.

Dojan, Stela. 2010. Autenticitate în literatura interbelică. Craiova: Editura Legis.

Dugneanu, Paul (autor secundar). 1984. Camil Petrescu. Prefață, notă asupra ediției,

antologie, cronologie și bibliografie de Paul Dugneanu. București: Editura Eminescu.

Elvin, Boris. 1962. Camil Petrescu: Studiu critic. București: Editura pentru Literatură.

Florescu, Pompilia. 2012. Camil Petrescu: locul romancierului în epoca sa. Bacău:

Editura Kora.

George, Alexandru. [1971]. Capitolul dedicat lui Camil Petrescu în Semne și repere

(p. 93-197). București: Editura Cartea Românească.

Idem. 1973. Capitolul Din tinerețea lui Camil Petrescu (p. 188-193) în La sfârșitul

lecturii. București: Editura Cartea Românească.

Georgescu, Paul. 1967. Capitolul De la o noapte la alta (p. 187- 216) în Polivalența

necesară: Asociații și disociații. București: Editura pentru Literatură.

Ghidirmic, Ovidiu. 1975. Camil Petrescu sau patosul lucidității. Craiova: Editura

Scrisul românesc.

Idem. 2013. Capitolele Ordini paralele (p. 48- 50) și „Deștept” și „inteligent” (p. 57-

59) în Pro domo. Vol. I. Craiova: Editura Scrisul Românesc.

Gilorteanu, Iulia-Marinela. 2010. Modalități de receptare a romanului de analiză

psihologică al lui Camil Petrescu. Târgu-Jiu: [s.n.].

Glodeanu, Gheorghe. 2007. Capitolele Prolegomene la o posibilă poetică a romanului

românesc (p. 5-36), „De ce (nu) avem roman?” (p. 37-83) și Camil Petrescu și noua

estetică a romanului (p. 178-200) în Poetica romanului interbelic. O tipologie

posibilă. Ediția a II-a, revăzută. București: Editura Ideea Europeană.

Goci, Aureliu. 2000. Capitolul Camil Petrescu – Omul structural sau narativitatea

între materie și memorie (p. 136-147) în Romane și romancieri în secolul XX.

București: Editura Fundației Pro.

Hagiu, Adela. 1998. Romanul poetico-filosofic. Iași: Institutul European.

Ibrăileanu, Garabet. 1968. Scriitori români și străini. Volumul I. Ediție îngrijită de Ion

Crețu. Prefață de Al. Piru. București: Editura pentru Literatură.

Ignat, Mihai. 2012. Capitolul Camil Petrescu (1894-1957) (p. 57-71) în Șase prozatori

în căutarea unui cititor. Cluj-Napoca: Editura Casa Cărții de Știință.

Ionescu, Eugen, Membru al Academiei franceze. 1991. Nu. București: Editura

Humanitas.

Kițescu, Paraschiva. 2010. Contribuția lui Camil Petrescu la dezvoltarea romanului

românesc modern. Craiova: Editura Genessa.

Lăzărescu, Gheorghe. 1983. Romanul de analiză psihologică în literatura română

interbelică. București: Editura Minerva.

Leonte, Liviu. Capitolul Camil Petrescu (p. 32-50) în Prozatori contemporani. Iași:

Editura Junimea. 1984.

Lovinescu, Eugen. 1982. Subcapitolul Poezia notației – Camil Petrescu (p. 255-260)

în Critice. Vol. II. București: Editura Minerva.

Idem. 1989. Subcapitolele V. Poezia descriptivă, realistă, socială, patriotică și de

război – Camil Petrescu (p. 102-104) și III. Poezia epică urbană – Camil Petrescu (p.

247-249) în Istoria literaturii române contemporane (1900-1937). Postfață de Eugen

Simion. București: Editura Minerva.

Idem. 1970. Capitolul Camil Petrescu (p. 270-276) în Scrieri 2: Memorii. Ediție de

Eugen Simion. București: Editura Minerva.

Idem. 1998. Memorii. Aqua forte. Ediție îngrijită de Gabriela Omăt. București: Editura

Minerva.

Manolescu, Nicolae. 2006. Capitolul Fals tratat pentru uzul romancierilor (p. 343-

403) în Arca lui Noe: Eseu despre romanul românesc. București: Editura Gramar.

Milcu, Marilena. 2009. Camil Petrescu între tragedia clasică și generația etică de la

1930. București: Editura Universitară.

Morar, Mirela-Alina. 2011. Sensuri și implicații ale modernismului românesc

interbelic. Aspecte ale polemicii E. Lovinescu – Camil Petrescu. Cluj-Napoca: Editura

Napoca Star.

Munteanu, Basil. 2005. Panorama literaturii române. București: Editura Vergilius.

Nițescu, M. 1983. Capitolul Eroul lui Camil Petrescu (p. 25-42) în Atitudini critice.

București: Editura Cartea Românească.

Olaru, Elena-Aritina. 2012. Camil Petrescu: analiza romanelor înnoitoare. Bacău:

Editura Kora.

Paleologu, Alexandru. 1970. Spiritul și litera: încercări de pseudocritică. București:

Editura Eminescu.

Pandrea, Petre. 1982. Capitolul Camil Petrescu, Patul lui Procust, roman (p. 455-

457) în Atitudini și controverse. Ediție îngrijită, Cuvânt înainte și Note de Gheorghe

Epure. București: Editura Minerva.

Papu, Edgar. 1977. Capitolul Camil Petrescu și spiritul Bucureștiului în Din clasicii

noștri: contribuții la ideea unui protocronism românesc. București: Editura Eminescu.

Patrichi, Liliana Simona. 2010. Camil Petrescu – romancier modern de formație

europeană. Craiova: Editura Legis.

Pădurețu, Mădălina Carmen. 2011. Camil Petrescu – scriitor canonic. Drobeta-Turnu-

Severin: Editura Profin.

Perpessicius. 1971. Lecturi intermitente. Cluj: Editura Dacia.

Idem. 1974. Patru clasici (Eminescu, M. Sadoveanu, Liviu Rebreanu, Camil

Petrescu). Cuvânt înainte de Edgar Papu. București: Editura Eminescu.

Idem. 1990. Scriitori români. Vol. V. Antologie alcătuită în redacție de Tudor

Păcuraru. București: Editura Minerva.

Petraș, Irina. 1981. Proza lui Camil Petrescu. Cluj-Napoca: Editura Dacia.

Idem. 1994. Camil Petrescu: Schițe pentru un portret. București: Editura Demiurg.

Petrescu, Aurel. 1972. Opera lui Camil Petrescu. București: Editura Didactică și

Pedagogică.

Petrescu, Liviu. 1973. Scriitori români și străini (Eseuri). Cluj: Editura Dacia.

Idem. 1979. Romanul condiției umane (Studiu critic). București: Editura Minerva.

Popa, Marian. 1972. Camil Petrescu. București: Editura Albatros.

Protopopescu, Alexandru. 1978. Capitolul Camil Petrescu – Anti-tezele eului (p. 144-

166) în Romanul psihologic românesc. București: Editura Eminescu.

Savin, Mirela, Savin, Nastasia. 2009. Experimentul lecturii * Elena de Dimitrie

Bolintineanu * Instanțieri lirice în poezia lui Camil Petrescu. Iași: Editura Lumen.

Sîrbu, Ion. 1973. Camil Petrescu. Iași: Editura Junimea.

Solomon, Dumitru. 1958. Problema intelectualului în opera lui Camil Petrescu.

București: Editura de Stat pentru Literatură și Artă.

Solomon, Nicoleta-Georgeta. 2013. Camil Petrescu: structuri ale romanului. Iași:

Editura Pim.

Spînu, Diana-Iuliana. 2011. Patul lui Procust: o paradigmă a romanului modern:

lucrare științifică. Slatina: Editura Didactic Press.

Streinu, Vladimir. 1938. Capitolul Camil Petrescu sau Despre „autenticitate” (p. 248-

256) în Pagini de critică literară: Marginalia, eseuri. București: Fundația pentru

Literatură și Artă „Regele Carol II”.

Idem. 1974. Capitolul intitulat Camil Petrescu (p. 132-137) în Pagini de critică

literară: Marginalia, eseuri. Vol. III. Ediție alcătuită de George Muntean. București:

Editura Minerva.

Idem. 1976. Camil Petrescu (p. 144-151) în Pagini de critică literară: Marginalia,

eseuri. Vol. IV. Ediție alcătuită de George Muntean. București: Editura Minerva.

Idem. 2003. Capitolul Camil Petrescu [1894-1957] (p. 358-371) în Prozatori români.

Ediție alcătuită de George Muntean. București: Editura Albatros.

Șuluțiu, Octav. 1938. Capitolele Autentic și estetic (p. 27-44) și Noutate și

originalitate (p. 45-52) în Pe margini de cărți. Seria întâi. Sighișoara: Editura Miron

Neagu.

Idem. 1974. Capitolul Camil Petrescu (p. 284-296) în Scriitori și cărți. Ediție îngrijită,

tabel cronologic și prefață de Nicolae Florescu. București: Editura Minerva.

Vianu, Tudor. 2010. Arta prozatorilor români. Ediție îngrijită de Geo Șerban.

București: Editura Orizonturi.

Idem. 1961. Jurnal. București: Editura pentru Literatură.

Vodă-Căpușan, Maria. 1988. Camil Petrescu – Realia. București: Editura Cartea

Românească.

Zaciu, Mircea. 1970. Capitolul Camil Petrescu și modalitatea estetică a romanului

(Ideea de „structură”) (p. 146-164) în Glose. Cluj: Editura Dacia.

V. Bibliografie generală utilizată

Aristotel. 1965. Poetica. Studiu introductiv, traducere şi comentarii de D. M. Pippidi.

Bucureşti: Editura Academiei Române.

Bîrsan, D. 1962. False diminutive (p. 89-98) în Studii și materiale privitoare la

formarea cuvintelor în limba română. Volumul III. București: Editura Academiei.

Blaga, Lucian. 1987. Subcapitolul Învoltul barocului (p. 142-147) în Opere. 10.

Trilogia valorilor. Ediție îngrijită de Dorli Blaga. Studiu introductiv de Al. Tănase.

București: Editura Minerva.

Bodiștean, Florica. 2009. Poetica genurilor literare. Ediția a II-a revăzută și adăugită.

Iași: Editura Institutul European.

Idem. 2013. Eroica și Erotica: eseu despre imaginile feminității în eposul eroic.

București: Editura Pro Universitaria.

Boileau, Nicolas. 1957. Arta poetică. Bucureşti: Editura de Stat pentru Literatură și

Artă. Biblioteca pentru toţi.

Eminescu, Mihai. 1991. Poezii. Antologie, tablou cronologic, indice alfabetic și

crestomație critică de Felicia Giurgiu. Timișoara: Editura Facla.

Funeriu, I. 2008. Reflecții filologice. Arad. Editura Universității Aurel Vlaicu.

Genette, Gérard. 1994. Introducere în arhitext. Ficțiune și dicțiune. Traducere de Ion

Pop. București: Editura Univers.

Horațiu. 1980. Opera Omnia (Satire. Epistole. Arta poetică). Vol. II. Ediţie îngrijită,

studiu introductiv, note şi indici: Mihai Nichita. Bucureşti: Editura Univers.

Lovinescu, Vasile. 1996. Creangă și creanga de aur. Ediție îngrijită de: Florin

Mihăescu și Roxana Cristian. Ediția a doua. București: Editura Rosmarin.

Negrescu, Dan. 2008. Invariante clasice în literatura română. Timișoara: Editura

Universitatea de Vest din Timișoara.

Sadoveanu, Mihail. [1959]. Opere. Vol. XV. București: Editura de Stat pentru

literatură și Artă.

Shakespeare, William. 1956. Hamlet. Prinț al Danemarcei. Tragedie. În românește de

Petru Dumitriu. București: Editura de Stat pentru Literatură și Artă.

Stancu, Valeriu P. 2006. Paratextul: poetica discursului liminar în comunicarea

artistică. Iași: Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza”.

VI. Webografie

http://www.nonsenselit.org/Lear/BoN/bon020.html.

http://www.estiri.ro/stire/actualitate/6/43746/ziceri-celebre-ale-savantului-grigore-

moisil/2/.

http://www.zf.ro/ziarul-de-duminica/grand-hotel-brofft-galerie-foto-9086334.

http://www.atilf.fr/tlfi.

https://en.wikipedia.org/wiki/FAQ.

http://www.9am.ro/stiri-revista-presei/2005-02-05/lucruri-marunte-din-visari.html.