test initial cls. a va

6
TEST DE EVALUARE INIŢIALĂ Anul şcolar 2015-2016 Disciplina Limba şi literatura română Clasa a V-a Numele şi prenumele elevului: Data susţinerii testului: • Pentru rezolvarea corectă a tuturor cerinţelor din Partea I şi din Partea a II-a se acordă 78 de puncte. Pentru redactarea întregii lucrări se acordă 12 puncte. Din oficiu se acordă 10 puncte. • Timpul efectiv de lucru este de 45 de minute. PARTEA I (48 de puncte) Citeşte textul: Atunci biata fată, văzând că baba şi cu fiică-sa voiesc cu orice chip s-o alunge, sărută mâna tată-său şi, cu lacrimi în ochi, porneşte în toată lumea, depărtându-se de casa părintească fără nici o nădejde de întoarcere! Și merse ea cât merse pe-un drum, până ce, din întâmplare, îi ieşi înainte o cățeluşă, bolnavă ca vai de capul ei şi slabă de-i numărai coastele; şi cum văzu pe fată, îi zise: --Fată frumoasă şi harnică, fie-ți milă de mine şi mă grijeşte, că ți-oi prinde şi eu bine vrodată! Atunci fetei i se făcu milă şi, luând cățeluşa, o spălă şi-o griji foarte bine. Apoi o lăsă acolo şi-şi căută de drum, mulțumită fiind în suflet că a putut săvârşi o faptă bună .” (Ion Creangă-Fata babei şi fata moşneagului) Rezolvă următoarele sarcini de lucru, formulate pornind de la textul dat. A. 1. Încercuieşte litera corespunzătoare răspunsului corect: 6 puncte Cuvântul nădejde, din secvenţa fără nici o nădejde de întoarcere”, înseamnă: ŞCOALA ALBOTA JUDŢUL ARGEŞ PROFESOR RODICA GHEORGHE 1

Upload: madalina-popescu

Post on 02-Feb-2016

222 views

Category:

Documents


1 download

DESCRIPTION

test

TRANSCRIPT

Page 1: Test Initial Cls. a Va

TEST DE EVALUARE INIŢIALĂ Anul şcolar 2015-2016 Disciplina Limba şi literatura română Clasa a V-a

Numele şi prenumele elevului:Data susţinerii testului: • Pentru rezolvarea corectă a tuturor cerinţelor din Partea I şi din Partea a II-a se acordă 78 de puncte. Pentru redactarea întregii lucrări se acordă 12 puncte. Din oficiu se acordă 10 puncte.• Timpul efectiv de lucru este de 45 de minute.

PARTEA I (48 de puncte)Citeşte textul:

„ Atunci biata fată, văzând că baba şi cu fiică-sa voiesc cu orice chip s-o alunge, sărută mâna tată-său şi, cu lacrimi în ochi, porneşte în toată lumea, depărtându-se de casa părintească fără nici o nădejde de întoarcere! Și merse ea cât merse pe-un drum, până ce, din întâmplare, îi ieşi înainte o cățeluşă, bolnavă ca vai de capul ei şi slabă de-i numărai coastele; şi cum văzu pe fată, îi zise: --Fată frumoasă şi harnică, fie-ți milă de mine şi mă grijeşte, că ți-oi prinde şi eu bine vrodată! Atunci fetei i se făcu milă şi, luând cățeluşa, o spălă şi-o griji foarte bine. Apoi o lăsă acolo şi-şi căută de drum, mulțumită fiind în suflet că a putut săvârşi o faptă bună.”

(Ion Creangă-Fata babei şi fata moşneagului)

Rezolvă următoarele sarcini de lucru, formulate pornind de la textul dat.

A.1. Încercuieşte litera corespunzătoare răspunsului corect: 6 puncte Cuvântul nădejde, din secvenţa „fără nici o nădejde de întoarcere”, înseamnă:a. plăcere. b. tristeţe. c. speranţă.

2. Subliniaţi varianta corect despărţită în silabe: 6 punctemu-lțum-ită / mul-țu-mi-tă părin-te-as-că / pă-rin-teas-că fru-mo-a-să / fru-moa-să

3. Explică folosirea liniei de dialog din secvenţa: „-Fată frumoasă şi harnică, fie-ți milă de mine...” 6puncte ____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

Partea de vorbire Partea de propoziţie

bună

sărută

ŞCOALA ALBOTA JUDŢUL ARGEŞPROFESOR RODICA GHEORGHE

1

Page 2: Test Initial Cls. a Va

fetei

4. Completează tabelul următor, precizând partea de vorbire şi partea de propoziţie pentru fiecare dintre cuvintele din text menţionate în coloana din stânga. 6 puncte

5. Construieşte un enunţ în care cuvântul lacrimi să aibă funcţia sintactică de subiect. 6 puncte_________________________________________________________________________________

B.1. Menţionează personajul cu care se întâlneşte fata moşului. 6 puncte __________________________________________________________________________________

2. Încercuieşte litera corespunzătoare răspunsului corect: De ce o îngrijeşte fata pe căţeluşă? 6 puncte a) de bucurie b) din nepăsare c) din milă

3. Explică semnificaţia expresiei: „că ți-oi prinde şi eu bine vrodată”. . 6 puncte__________________________________________________________________________________

__________________________________________________________________________________

PARTEA a II-a (30 de puncte)

Redactează o compunere de 5-7 rânduri (50-70 de cuvinte) în care să folosesti 3 cuvinte alese de tine din textul dat la Partea I. Dă un titlu sugestiv acestei compuneri.

Cuvinte selectate: ______________________, ________________________, ___________________, _______________________________________

__________________________________________________________________________________

__________________________________________________________________________________

__________________________________________________________________________________

__________________________________________________________________________________

__________________________________________________________________________________

__________________________________________________________________________________

__________________________________________________________________________________

__________________________________________________________________________________

__________________________________________________________________________________

__________________________________________________________________________________

Vei primi 12 puncte pentru redactarea întregii lucrări (respectarea normelor de ortografie, depunctuaţie şi de exprimare, respectarea limitelor de spaţiu indicate).

ŞCOALA ALBOTA JUDŢUL ARGEŞPROFESOR RODICA GHEORGHE

2

Page 3: Test Initial Cls. a Va

TEST DE EVALUARE INIŢIALĂ Anul şcolar 2011-2012 Disciplina Limba si literatura română Clasa a V-a BAREM DE EVALUARE SI DE NOTARE

Se punctează oricare alte formulări/ modalităţi de rezolvare corectă a cerinţelor.Nu se acordă punctaje intermediare, altele decât cele precizate explicit prin barem. Nu se acordă fracţiuni de punct.Se acordă 10 puncte din oficiu. Nota finală se calculează prin împărţirea la 10 a punctajului total.

PARTEA I (48 de puncte)__________________________________________________________________________

A. 1. c 6 puncte 2. câte 2 puncte pentru sublinierea formei corect despărţite în silabe. 3x2p=6 puncte3. explicarea folosirii liniei de dialog din secvenţa dată – 6p/ explicare superficială, ezitantă – 2p 6 puncte4. câte 1 punct pentru indicarea fiecărei părţi de vorbire şi a fiecărei părţi de propoziţie pentru cuvintele din coloana din stânga (de exemplu, bună – adjectiv, atribut; fetei – substantiv, complement; sărută- verb, predicat) 6x1p=6 puncte5. construirea unui enunţ în care cuvântul indicat să aibă funcţia sintactică de subiect. 6 puncte

B.1. 6 puncte pentru recunoaşterea personajului. 6 puncte2. c 6 puncte3. precizarea sensului expresiei indicate 6 puncte

PARTEA a II-a (30 de puncte)câte 2 puncte pentru utilizarea oricăruia dintre cei 3 termeni aleşi din textul de la Partea I 3x2p=6 punctealegerea unui titlu sugestiv 4 puncteconţinut ideatic adecvat cerinţei – 15p/ tratare ezitantă, superficială a cerinţei 5p 15 punctecoerenţă si echilibru al compoziţiei 5 puncte

Redactarea întregii lucrări: 12 puncterespectarea limitelor de spaţiu indicate 3 puncterespectarea normelor de exprimare si de ortografie 6 puncte (0-1 greşeli – 6p; 2-3 greşeli – 4p; 4-5 greşeli – 2p; peste 6 greşeli – 0p)respectarea normelor de punctuaţie 3 puncte (0-1 greşeli – 3p; 2-3 greşeli – 2p; 4-5 greşeli – 1p; peste 6 greşeli – 0p)

ŞCOALA ALBOTA JUDŢUL ARGEŞPROFESOR RODICA GHEORGHE

3

Page 4: Test Initial Cls. a Va

MATRICEA DE SPECIFICAŢIE pe care se bazează testul iniţial pentru clasa a V-a

Competenţe

Conţinuturi

1.2 1.3 2.3 3.2 3.6 4.1 4.3 4.4 4.5

elemente de vocabular * *

silaba * *

explicarea folosirii unor semne de punctuaţie

*

*

recunoaştere parţilor de vorbire şi de propoziţie

*

* * *

desprinderea informaţiilor din text literar

* *

sensul unorcuvinte şi expresii încontexte

* * *

scriereimaginativă * * *

* * *

ŞCOALA ALBOTA JUDŢUL ARGEŞPROFESOR RODICA GHEORGHE

4