Teorii în dispută

Motto: ,,Un popor nou este un popor vechi, care și-a schimbat limba." - Gh. Ivănescu

Pe parcursul istoriei, au apărut mai multe teorii privind geneza poporului și, implicit, a limbii române. De atunci, multe teorii au fost demontate, astfel rămânând trei mari teorii: teoria continuității ce spune că poporul dac a supraviețuit în urma războaielor cu romanii, fiind asimilați de către coloniști, teoria imigraționistă formulată de Robert Roesler ce afirmă faptul că poporul și limba română s-au format la sud de Dunăre, astfel spațiul nord-dunărean devenind o ,,terra deserta", un teritoriu nelocuit, teoria originii nord-dunărene și teoria originii nord și sud-dunărene. În teoria nord-dunăreană, ai cărei susținători sunt Dimitrie Cantemir, Petru Maior și Bogdan Petriceicu Hasdeu, se vorbește despre etnogeneza românilor pe teritoriul din stânga Dunării. Această problemă este contrazisă prin lipsa explicației științifice privind prezența dialectelor sud-dunărene: aromân, meglenoromân și istroromân. Teoria originii nord și sud dunărene are o vechime considerabilă în știința românească, bucurându-se de susținerea istoricilor, lingviștilor (Alexandru Dimitrie Xenopol, Nicolae Iorga, Sextil Pușcariu) și al izvoarelor istorice. Potrivit teoriei, românii s-au format ca etnie într-un spațiu întins, la nord și sud de Dunăre, spațiul purtând semnele romanizării care au asigurat unitatea și continuitatea noului popor. Partizanii acestei teorii susțin unitatea, bazându-se pe dovezile furnizate de arheologie, potrivit cărora în această provincie romană răsăriteană, Dunărea nu a împiedicat mobilitatea românilor de pe cele două țărmuri, acest lucru fiind precizat de Sextil Pușcariu, astfel Dunărea nefiind o graniță lingvistică, etnică și culturală, ci doar o limită cu semnificații administrativ-politice. Teoria continuității