teoria simtului umorului

7/23/2019 TEORIA SIMTULUI UMORULUI

1/8

Umorul este un ingredient fundamental al comunicarii sociale. Foarte rara este o conversatie n care celputin un participant sa nu ncerce sa strneasca rsul sau sa nu dea o replica amuzanta cuiva. Glumele sialte comportamente comice, verbale sau nonverbale sunt obisnuite n interactiunile sociale si pot aveaun impact major asupra calitatii interactiunilor. De exemplu, umorul este adesea strategic utilizat pentrua scadea tensiunea din cadrul unor discutii ncinse sau pentru a nviora o discutie plictisitoare.Transmiterea si ntelegerea umorului sunt trasaturi fundamentale ale interactiunilor sociale. Deci rsuljoaca un rol important n relatiile sociale, semnalnd prietenia, relaxarea, solidaritatea si este un mijlocobisnuit prin care indivizii cauta acceptarea celorlalti. Umorul functioneaza pozitiv n crestereacoeziunii grupului.Rsul este cu siguranta un fenomen care implica att mintea ct si trupul. Cea mai semnificativa tratarea problemei rsului si are originea att n filosofie (analog dezbaterii nenumaratilor filosofi asupraproblemei suflet - trup), ct si n antropologie (evolutia omului fata de animale: animalele nu-siexteriorizeaza rsul). Dimensiunea comica apare n orice arie a existentei si, dupa cum mentionau nlucrarile lor att Henri Bergson (1911), ct si Helmuth Plessner (1941 - dupa Berger, 1997), arentotdeauna un referent uman. Astfel, umorul este automat raportat la trasaturile de personalitate. Cutoate acestea, ca regula, umorul nu este mentionat n teoriile psihologice de personalitate ( Corsini,1996). OConnell (1981 dupa Corsini, 1996) a gasit unele dovezi ale diferentelor de personalitatentre umorul agresiv (persoanele cu acest gen de umor prezinta o agresivitate crescuta n ansamblul

personalitatii lor) si umorul optimist (oamenii cu acest tip de umor au stima de sine ridicata si serelationeaza mai usor). El crede ca simtul umorului ar consta n convingerea cuiva despre propriavaloare ca persoana.Dupa cum rezulta, legatura dintre simtul umorului si trasaturile de personalitate nu e bine precizata sinu a fost profund studiata.

MOTIVATIA LUCRARII

Aceasta lucrare si propune sa studieze relatia dintre superfactorii de personalitate din modelul BigFive si simtul umorului. Superfactorii de personalitate din Big Five sunt: extraversiunea,agreabilitatea, stabilitatea emotionala, constiinciozitatea si autonomia. Desi numele atribuit

superfactorilor difera de la un autor la altul, consensul n ceea ce priveste continutul psihologic alacestora este destul de mare. Prezentam n continuare semnificatia factorilor si cteva dintre denumirilesub care sunt cunoscuti (John, 1990; Zlate, 1994; Minulescu, 1996 dupa Albu, 1998):

Extraversia, sociabilitatea si ambitia, atractia interpersonala, afirmarea, puterea, izbucnirea aratacapacitatea de orientare a personalitatii catre exterior, modul de implicare n actiune, sociabilitateapersoanei. Agreabilitatea, adaptabilitatea sociala, placerea, nivelul socializarii, amabilitatea, dragostea se referala calitatile emotionale ale persoanei si la comportamentele ei prosociale. Constiinciozitatea, conformitatea, dependenta, responsabilitatea, prudenta, autocontrolul, interesulpentru munca, puterea realizarii vizeaza modul concret, caracteristic al individului de a trata sarcinile,

activitatile, problemele care apar n viata lui; cuprinde trasaturi cum ar fi ordinea, disciplina,responsabilitatea sociala. Stabilitatea emotionala, controlul emotional, emotionalitatea, neuroticismul, adaptarea, anxietatea,afectul arata caracteristicile emotionale ale persoanei (calm, multumit, emotiv) si diferite dificultatiemotionale (anxietate, depresie, iritabilitate). Cultura, intelectul, curiozitatea intelectului, inteligenta, subtilitatea, deschiderea, independenta,grija/atentia se refera la functiile intelectuale (creativitate, inventivitate, deschidere la experienta).Motivul studierii relatiei personalitate simtul umorului sta la baza ncercarii de a integra simtulumorului ntr-un tablou al trasaturilor de personalitate, pentru a cerceta ulterior ipoteza ca liderii cusimtul umorului au mai putina autoritate asupra subalternilor lor dect cei fara simtul umorului.


2/8

TEORII ASUPRA SIMTULUI UMORULUI

Umorul a constituit un mare interes n ariile teoriei si cercetarii psihologice. ntr-adevar, aceastapreocupare dateaza cu mult nainte de lucrarile teoretice ale lui Freud (Wit and Its Relations to TheUnconscions, 1905 si Humor, 1928 dupa Berger, 1997).Anthoni Ludovici (1932) mentioneaza ca toate teoriile despre umor pot fi clasificate n doua grupuri:

cele care sunt de acord cu teoria filosofului Thomas Hobbes (1840 dupa Ludovici, 1932) si cele carenu sunt de acord cu aceasta. Ce a spus Hobbes despre umor? El afirma n Treatise on Human Natureurmatoarele: Oamenii rd de ghinioane, esecuri si indecente, n care nu exista comicul. Deasemenea, oamenii rd de infirmitatile altora. As putea conchide ca pasiunea rsului nu este altcevadect o glorie subita, nascuta dintr-o formare subita a superioritatii n noi nsine, prin comparatie cuinfirmitatea altora sau cu a noastra proprie. Ceea ce a vrut sa spuna Hobbes este ca atunci cnd gasimumorul n ceva, rdem fie de esecuri, prostie, defecte morale sau culturale subit descoperite la cineva,fata de care ne simtim instantaneu si momentan superiori, de vreme ce n acel moment noi nu suntemghinionisti, stupizi, si asa mai departe. A te simti superior n acest mod nseamna sa te simti bine.nseamna sa obtii ce vrei. nseamna sa cstigi! Lucru valabil si cnd rdem de noi nsine: o partea noastra poate rde de alta parte a noastra.De la Hobbes porneste teoria lui Charles R. Gruner (1997) despre umor, numita teoria superioritatii.Gruner sustine ca a rde este egal cu a cstiga, deoarece nseamna a obtine ceea ce-ti doresti, iar acestlucru provoaca placere.

Subtezele sale sunt urmatoarele:1. Pentru fiecare situatie comica exista un cstigator.2. n fiecare situatie comica exista un nvins.3. Gasirea nvingatorului din fiecare situatie comica si a ceea ce acesta cstiga nu este un lucru usor.4. Gasirea nvinsului si a ceea ce acesta pierde n fiecare situatie comica este un lucru si mai greu.5. Situatiile comice pot fi ntelese cel mai bine prin cunoasterea a cine ce cstiga si a cine ce pierde.6. ndepartarea din cadrul unei situatii comice a ceea ce s-a cstigat sau s-a pierdut, duce la pierdereaelementelor esentiale ale situatiei si la lipsirea de umor a acesteia.Long si Graesser (1988 dupa Wyer & Collins, 1992) au afirmat ca stimulii ce provoaca rsul suntreprezentati de orice eveniment social sau nonsocial, cu aparitie intentionata sau neintentionata, careeste perceput ca fiind amuzant. Trei aspecte ale acestei definitii conceptuale sunt notabile:1. Stimulul pentru reactia de rs poate fi un lucru spus de o persoana, un comportament nonverbalexecutat de o persoana sau o combinatie a acestora. Evenimentul stimul poate include si aspectenoncomportamentale ale unei situatii. ntr-adevar, un raspuns la comic poate fi adesea stimulat de unnumar de trasaturi verbale, nonverbale si contextuale care se prezinta sub forma unor configuratii, niciuna dintre acestea, izolata, nefiind suficienta sa provoace rsul.2. Evenimentele-stimuli care provoaca rsul pot fi att intentionate ct si nonintentionate.3. Un raspuns la o situatie comica este definit n termeni de reactie cognitiva subiectiva a unei persoanesau, mai acurat, ca modul n care o persoana percepe aceasta reactie (n mod specific, amuzament) simai putin n termenii unui raspuns observat la stimuli. Desi zmbitul, rsul si raspunsurile fiziologice

sunt adesea corelate cu astfel de reactii subiective, ele pot aparea si fara acest motiv. Cel mai evident nacest caz este exemplul ca reactiile subiective pot produce placere sau fericire care sunt experentiate dinmotive care n-au nimic de-a face cu perceptia ca ceva este amuzant. Rsul poate rezulta si dintr-osituatie jenanta sau din eliberarea de tensiunea produsa de furie. n alte cazuri poate reflectanerecunostinta, politete sau conformitate la opinia aparenta a celorlalti ca ceva este amuzant. n altesituatii, rsul se transforma n ncntare, satisfactie (ca si atunci cnd cineva gaseste n mod neasteptat osolutie la o problema). n acord cu aceasta definitie, aceste reactii nu indica n mod necesar prezentaumorului.Daca provocarea rsului trebuie operationalizata ca auto-raportare a subiectului legata de propriile


3/8

reactii subiective, acest lucru nu poate fi evaluat la bebelusi sau la persoanele incapabile sa transpunaverbal aceste reactii. Totusi, aceste dezavantaje metodologice sunt depasite de avantajele conceptualeale definitiei, care reda multe situatii n care rsul este provocat n lipsa amuzamentului.

Pentru a furniza o perspectiva asupra umorului, sa urmarim pe scurt cteva abordari teoretice existente.Primele doua abordari se focalizeaza pe factorii motivationali, a treia se concentreaza pe factorii

cognitivi, iar a patra ncorporeaza att factorii motivationali, ct si cei cognitivi.

Teoriile motivationale ale umorului

a.1. Teoriile arousal-ului si reducerii arousal-uluiAnumite teorii presupun ca umorul reflecta reducerea arousal-ului. Freud (1928 dupa Berger, 1997)afirma ca reactiile de rs la stimuli sunt motivate de nevoia de a reduce tensiunea sau arousal-ul (adesearelationata cu agresivitatea sau cu impulsurile sexuale) pe care indivizii le inhiba si nu le exprimadirect. Acest arousal poate fi indus de trasaturile situatiei stimul sau poate exista naintea aparitieisituatiei. Astfel, diferentele individuale n aparitia rsului sunt presupuse a fi reflectari ale diferentelorn intensitate ale emotiilor (suprimate sau reprimate) care se asociaza cu stimuli relevanti n functie desituatia comica.O conceptie mai generala a umorului a fost propusa de Berlyne (1969, 1971 dupa Wyer & Collins,1992). Acesta a presupus existenta unei relatii U-inversate ntre arousal-ul psihologic si trairea placerii.Astfel, placerea creste initial odata cu arousal-ul pna la o anumita valoare optima, iar apoi scade,atingnd n final un punct la care arousal-ul devine specific agresivitatii. Berlyne a presupus cacresterea rapida a placerii este resimtita ca umor. Exista putine dovezi ca scaderile n arousal-ul masuratfiziologic consecutiv finalului rizibil al unei glume sunt corelate cu estimarile subiective ale umoruluiprodus de gluma (Mc Ghee, 1983; Lefcourt & Martin, 1986 dupa Wyer & Collins, 1992). Astfel,reducerea arousal-ului fiziologic nu este o conditie suficienta a umorului.Lasnd deoparte validitatea lor empirica, conceptia lui Freud si cea a lui Berlyne sufera ambele de lipsageneralizarii.Teoria lui Berlyne pare aplicabila numai la glumele sau la alti stimuli n care o situatie specifica

anterior construita de arousal apare naintea declansarii evenimentului-stimul comic.Conceptul freudian corespunde presupunerii ca trasaturile situatiei rizibile sunt asemanatoare cuaspectele experientei din trecut a unei persoane n care aceasta si-a reprimat reactiile emotionale.Datorita diversitatii enorme a stimulilor pe care orice individ i considera comici, ar trebui postulatenumeroase emotii reprimate.

a.2. Teoria superioritatii si a discreditariiO a doua conceptie generala despre umor ( din care exista versiuni istorice Bergson, 1911 sicontemporane La Fave 1976, Levine 1969, Zillman & Cantor 1976 dupa Schmidt, 1994) presupuneca oamenii si deriva placerea din sentimentele de stapnire si control. Rsul si amuzamentul raportatela diformitatile sau esecurile altora pot reflecta o ncercare de a mentine sau restabiliza acestesentimente. Astfel, aceasta conceptie priveste amuzamentul ca un produs al comportarii sociale (Wills,1981 dupa Schmidt, 1994). Wills noteaza ca acest raspuns este cel mai pronuntat atunci cnd esteimposibil sa fie cenzurat. Astfel, umorul este mai degraba produs de ghinioanele oamenilor, consideratiindezirabili social, dect de ghinionul oamenilor care sunt stimati social.

Aceasta conceptie este utila n mod particular n evaluarea raspunsurilor la bancurile etnice, dar estelimitata n abilitatea de a cuantifica reactiile la multe alte tipuri de evenimente, cum ar fi cele carereflecta nefavorabil propria persoana a unui individ. Mai mult, desi esecurile inamicilor i fac peoameni fericiti, ele nu sunt ntotdeauna comice. De aceea, discreditarea altora sau sentimentulsuperioritatii fata de altii nu este nici necesar, nici suficient pentru a strni rsul.


4/8

Teoria incongruentei

Cea mai generala conceptie a umorului presupune ca umorul este stimulat de constientizarea sociala aincongruentei dintre doua obiecte sau evenimente ori dintre conceptele asociate lor. Koestler (1964 dupa Wyer & Collins, 1992) postula ca umorul rezulta din aplicarea simultana a doua planuri separatede gndire sau sens la aceeasi informatie ori experienta. Cel mai simplu exemplu este juxtapunerea adoua planuri semantice. Cu toate acestea, planurile gndirii care sunt reunite n cele mai multe glume

sunt adesea niste scheme mult mai complexe de cunostinte.O conceptie mai recenta si mai formala a umorului, care se focalizeaza pe procese cognitive ce stau labaza strnirii rsului a fost propusa de Suls (1972,1977,1983 dupa Schmidt, 1994). Suls presupuneaca n momentul n care este relatata o gluma, informatia initiala prezentata activeaza un bloc decunostinte care poate fi utilizat pentru a interpreta informatia. Aceste scheme stabilesc un set deexpectante generalizate privind tipul informatiei ce urmeaza. Dar oamenii dau de o noua informatiecare deviaza de la expectantele lor (care nu poate fi interpretata folosind conceptele activate deinformatia initiala). Apoi cauta n memoria lor diferite concepte si scheme, adesea selectate dintr-undomeniu diferit de cunostinte, care pot fi utilizate pentru a ntelege noua informatie n vechiul context.Ea necesita adesea o reinterpretare a informatiei originale, iar aceasta reinterpretare produce umorul.Suls a comparat ntelegerea unei glume cu o sarcina de rezolvare de probleme n care comprehensiuneaeste analoga solutiei problemei. Prin extensie, oamenii au succes n gasirea solutiei, ei traiesc placerea

astfel, iar aceasta placere este reflectata n amuzamentul pe care-l raporteaza.

Ca efect, formularea lui Suls (1972) postuleaza existenta unui proces cu doua etape n care:1. o incongruenta (o deviatie de la asteptari) este identificata si2. incongruenta este rezolvata sau nteleasa.Stadiul de recunoastere implica o constientizare ca odata initial activate pentru a interpreta gluma,conceptele sunt insuficiente pentru a o ntelege. Stadiul de rezolutie implica scotomizarea unui setalternativ de concepte sau scheme care sa permita informatiei, ca ntreg, sa fie nteleasa. Un esec lacelalalt stadiu poate mpiedica aparitia umorului.Metafora rezolvarii de probleme a lui Suls (1972 dupa Schmidt, 1994) este utila n conceptualizareaproceselor pe care le-a postulat. De exemplu, umorul nu este ntlnit dect daca este perceputa o

incongruenta, sau, alternativ, subiectii vad o problema care trebuie rezolvata. n plus, sa presupunem caproblema exista, dar e foarte usor de rezolvat (finalul este usor predictibil pe baza mai multorcunostinte generale care sunt accesibile deodata). Atunci, subiectii nu vor resimti o placere mare (umor)ca urmare a rezolvarii ei. De asemenea, ei nu vor resimti mult umor nici daca problema e prea dificila(daca incongruenta este perceputa dar setul de concepte care i-ar permite rezolvarea nu poate fiidentificat).

Formularea lui Suls (1972 dupa Schmidt, 1994) permite dinamicii provocarii umorului sa fie plasatantr-un cadru mai larg al proceselor de ntelegere. Totusi, pare imposibil sa furnizeze toata gamametodelor de producere a umorului. Metafora lui Suls este aplicabila n primul rnd ntelegeriistimulilor comici despre care subiectii presupun aprioric ca vor fi amuzanti. Astfel, oamenii si

formeaza deja scopul de a ntelege ceea ce face sa fie comica informatia n momentul n care o primesc.n multe situatii aspectul comic al informatiei pe care subiectii o primesc nu este asteptat. n acest caz,subiectii nu se afla n mod explicit n situatia rezolvarii de probleme (cel putin, problema pe carencearca sa o rezolve nu este aceea de a ntelege informatia comica).

n plus, nu toate tipurile de incongruenta prezinta probabilitatea de a crea umor. Dupa cum noteazaKoestler (1964 dupa Wyer & Collins, 1992), rezolvarea creativa de probleme implica si accesul la unnou plan de gndire (procesare) a informatiei, astfel nct ntelegerea are loc n contextul cunostinteloranterioare. Solutia la astfel de probleme poate fi placuta, dar nu amuzanta cu necesitate. Pe scurt,


5/8

incongruenta poate fi necesara, dar nu si suficienta pentru producerea umorului.

Teoria revizuirii a lui Apter - teorii umoristice

Cea mai comprehensiva formulare teoretica a umorului a fost propusa de Apter (1982 dupa Wyer &Collins, 1992) n contextul teoriei sale mai generale despre personalitate si motivatie. Aceastaconceptualizare are cteva trasaturi atractive. nti, ia n considerare att factorii motivationali, ct si cei

cognitivi. n al doilea rnd, poate fi aplicata diferitelor tipuri de experiente comice. n al treilea rnd,explica cel mai bine conditiile necesare si suficiente pentru aparitia umorului. Apter a recunoscut faptulca informatia transmisa de o gluma sau de o afirmatie ntr-un context social nu consta numai n oameni,obiecte sau fenomene la care se refera gluma. n plus, aceasta informatie poate include caracteristici alevorbitorului si aspecte ale situatiei sociale n care este transpusa gluma. Pentru a ntelege dinamicaumorului, trebuie luate n calcul toate aspectele unei experiente informationale. Apter a propus un setde conditii necesare pentru existenta umorului, aplicabile nu numai la glume sau desene, ci si laspiritualism si experiente sociale fortuite care nu au intentia sa fie comice. Apter afirma ca oameniiinterpreteaza informatia ntr-un mod care le furnizeaza o caracterizare acurata a subiectului la care serefera. Aceasta caracterizare permite generarea inferentelor valide despre atributele mentionate ngluma si despre evenimentele viitoare pe care le implica. Astfel, conceptele pe care oamenii le aplica

situatiilor pe care le ntlnesc sunt cele care par sa caracterizeze situatiile asa cum sunt de fapt. Caurmare, cnd spunem ca cineva este avocat, oamenii presupun, n absenta altor informatii, ca persoanan cauza are atributele tipice avocatilor. O afirmatie poate fi interpretata ntr-un mod ce reflecta sensulintentionat de comunicator. Aceasta interpretare se poate baza partial pe scopul aparent alcomunicatorului.Sa presupunem ca ulterior unei interpretari initiale a informatieistimul, concluziile sugereaza caaceasta interpretare este incorecta. Astfel, evenimentele la care informatia initiala a facut referire suntde fapt diferite de modul n care au aparut la nceput. Oamenii revizuiesc anumite asumptii pe care le-au facut initial, iar rezultatul este probabil o reprezentare mult mai acurata a realitatii. Aceste proceselegate de revizuirea perceptiilor n lumina noii informatii sunt similare proceselor de comprehensiunepe care Suls (1972 dupa Schmidt, 1994) le-a pus la baza incongruentei. Apter (1982 dupa Wyer &Collins, 1992) a afirmat, totusi, ca existenta lor nu este suficienta pentru a solicita umorul. Alti trei

factori mai sunt implicati.

Primii doi factori postulati de Apter (1982 dupa Wyer & Collins, 1992) ca afecteaza producereaumorului intereseaza caracteristicile informatiei. Acestia sunt:1. Reinterpretarea unei situatii care rezulta din expunerea la noua informatie nu trebuie sa nlocuiascainterpretarea care paruse a fi corecta. Cu alte cuvinte, noua constructie a realitatii nu trebuie sa alterezeperceptia cuiva despre realitatea aparenta sau sugerata creata initial. (nenlocuirea)2. Perceptia realitatii care este stabilizata de noua informatie trebuie diminuata n importanta sauvaloare, relativ la realitatea aparenta care a fost initial asumata. Constructul diminuarii va necesita nfinal elaborare. (diminuarea)Asumptiile lui Apter (1982 dupa Wyer & Collins, 1992) despre nenlocuire si diminuare se regasesc

n alte teorii ale umorului. Asumptia nenlocuirii este asemanatoare cu ipoteza lui Koestler (1964 dupa Wyer & Collins, 1992) ca umorul necesita aplicarea simultana a doua planuri semantice la aceeasiexperienta. Astfel, un eveniment care discrediteaza inteligenta cuiva nu este amuzant dect dacasugerarea initiala s-a dovedit a fi falsa.Mai mult, diminuarea valorii sau a importantei unei entitati nu constituie ntotdeauna discreditare.Multe interpretari ale lumii nu sunt ntotdeauna cele mai nefavorabile. Trasaturile unui eveniment stimul ce pot fi diminuate ca rezultat al reinterpretarii nu se refera numai la oameni sau obiecte.Asumptia diminuarii poate fi aplicata si comunicarii n sine. Generalizarea constructului de diminuarepropus de Apter (1982 dupa Wyer & Collins, 1992) poate include n sfera sa o varietate larga de


6/8

fenomene comice care sunt foarte greu de explicat prin alte teorii. Prin postularea ca diminuarea este oconditie necesara a umorului, Apter a distins schimbari comice n interpretarea ce caracterizeazadescoperirile stiintifice, atasarea sensului la visurile unei persoane si reinterpretarea evenimentelor nntmplarile misterioase care apar cnd sunt descoperite noi dovezi. n fiecare din aceste cazuri,realitatea implicata de noile informatii are o importanta sau o valoare mai mare dect cea originala, siastfel nu mai apare amuzamentul.Al treilea factor important al formularii lui Apter (1982 dupa Wyer & Collins, 1992) este motivatia:recunoasterea explicita ca obiectivele de procesare informationala ale unei persoane pot juca un rol ndeterminarea reactiilor persoanei la informatie. Apter a lansat ipoteza ca umorul are o probabilitate maimare de aparitie numai atunci cnd obiectivele subiectilor sunt de a ntelege informatia si de a se amuzade ea. Daca subiectii au un scop de procesare mai specific, activitatea cognitiva implicata n atingereaacestui scop interfereaza cu procese de ntelegere mai generale care produc amuzament.Scopurile care inhiba experientierea umorului pot fi induse de solicitari externe de a utiliza informatiapentru un scop particular. Ele pot fi induse chiar de informatie. De exemplu, o gluma ce contine aluziila un grup etnic poate conduce la suspectarea faptului ca relatarea si sursa ei au intentia de a discreditagrupul. Aceasta suspiciune poate stimula n mod spontan cautarea informatiilor care confirmabigotismul sursei sau contraargumentarea validitatii discreditarii. O astfel de activitate poate mpiedicaaparitia umorului.

Teoria lui Apter (1982 dupa Wyer & Collins, 1992) ia n considerare multe fenomene comice care nupot fi explicate de celelalte teorii. Teoria nu se restrnge la umorul regasit n glume sau istorisiri caresunt expectate aprioric sa fie amuzante. Teoria explica si amuzamentul generat spontan n situatiisociale care nu intentioneaza sa fie comice. Conceptualizarea rolului factorilor motivationali nchestiunea umorului permite luarea n considerare a multor diferente individuale si situationale legatede umorul provocat de evenimente sau informatii date. Astfel, se deschide o posibila explicatie pentruraspunsurile diferite ale oamenilor la aceeasi experienta si pentru reactiile diferite ale unei persoane laaceeasi experienta, n momente diferite si/sau circumstante sociale diferite. Teoria are si limite. Deexemplu, nu se face diferenta n legatura cu dificultatea ntelegerii unei anumite experiente. Acestediferente pot avea un impact substantial n producerea umorului (Zigler, Levine & Gould, 1967 dupa

Schmidt, 1994). Desi efectele motivatiei n chestiunea umorului sunt luate n considerare, mecanismelecognitive care fundamenteaza aceste efecte nu sunt clar conectate. Prin specificarea mai pronuntata aproceselor cognitive care stau la baza reactiilor la informatia sociala, se pot elimina aceste deficiente sise poate dezvolta un concept al umorului din care pot deriva cteva noi predictii empirice testabile sipot fi ntelese noi fenomene.

Teoria comprehensiunii si elaborarii

O alta teorie, propusa de Robert S. Wyer Jr. si James E. Collins II (1992), bazata n cea mai mare partepe cea a lui Apter (1982), se prezinta sub forma a opt postulate. Primele cinci postulate, care se refera lacomprehensiunea informatiei semantice si episodice sunt concordante cu o masa mare de teorii sicercetari din psihologia cognitiva (Graesser, 1981; Schank & Abelson, 1977; Sperber & Willson, 1986

dupa Wyer & Collins, 1992) si din cognitia sociala (Higgins, 1981; Wyer & Srull, 1986, 1989 dupaWyer & Collins, 1992). Postulatele sunt formulate cu suficienta generalitate, astfel nct sa fiecompatibile cu cteva teorii mai specifice ale comprehensiunii. n combinatie cu urmatoarele postulatece corespund specific provocarii umorului, teoria permite un cadru conceptual pentru o larga diversitatede fenomene comice.Doua aspecte legate de terminologie trebuie notate. nti, desi cele mai multe teorii ale umorului s-aufocalizat pe efectele comunicarii scrise si orale, postulatele acestei teorii se refera la o gama larga deraspunsuri cognitive la evenimentul-stimul. Un eveniment-stimul pentru producerea umorului consta nmod tipic ntr-o declaratie scrisa sau orala, sau, alternativ, ntr-un comportament observat. Alte trasaturi


7/8

ale evenimentului se pot referi la contextual social n care declaratia sau comportamentul apar. Astfel,sursa si factorii situationali sunt trasaturi ale evenimentului cu care umorul este potential contingent.

n al doilea rnd, formularea face distinctie ntre comprehensiune si elaborare. Comprehensiunea serefera la encodarea unui eveniment-stimul n termenii conceptelor anterior formate, alaturi deinferentele legate de atributele nedeclarative ale stimulului care sunt necesare ntelegerii evenimentului

n contextul dat anterior. Elaborarea, pe de alta parte, se refera la generarea constienta de inferentedespre trasaturile ce nu sunt cuprinse n encodarile initiale si nu sunt necesare ntelegerii, la fel ca sidespre alte procesari ce pot fi stimulate de encodari. De aceea, elaborarea poate consta n inferentedespre atributele continutului stimulului, despre gnduri legate de evenimentele din trecut care pot fideclansate de stimuli, sau despre evenimente viitoare ce pot aparea ca si consecinta. Cnd evenimentulcontine o comunicare scrisa sau orala, elaborarea poate include gnduri despre plauzibilitateacomunicarii, motivele acesteia sau caracteristicile sursei.Postulatul 1 (memoria): Conceptele sau schemele care intra n compozitia unui domeniu particular alcunostintelor universale (incluznd reprezentari ale persoanelor, evenimentelor, episoadelor) suntstocate n memorie ntr-o locatie particulara. Aceasta locatie are o eticheta ce denota continutul decunostinte implicat.Postulatul 2 (encodarea): Un subset de trasaturi care compun un eveniment-stimul initial este interpretat

cu ajutorul schemelor si conceptelor care permit ntelegerea evenimentului si a implicatiilor sale. Cnddoua sau mai multe seturi alternative de concepte pot fi aplicate, va fi aplicat setul care vine n mintecel mai repede si mai usor.a). Daca subiectii au n minte un scop specific, conceptele si schemele pe care le folosesc pentru ainterpreta trasaturile stimulului au cele mai mari sanse de a fi extrase din domeniul de cunostinterelevant pentru scopul respectiv.b). Daca scopul subiectilor este acela de a ntelege stimulul, conceptele si schemele utilizate pentruinterpretare au cele mai mari sanse de a fi extrase din domeniul de cunostinte utilizat cel mai frecvent ntrecutul recent.Postulatul 3: Odata ce elementele unui eveniment-stimul au fost interpretate cu ajutorul conceptelor sischemelor extrase dintr-un anumit domeniu de cunostinte, alte concepte si scheme din acelasi domeniu

sunt folosite pentru:a). a forma expectatiile generale privind spectrul conceptelor si cunostintelor aplicabile ntelegeriievenimentelor viitoare,b). a interpreta aceste evenimente atunci cnd apar.Postulatul 4 (incongruenta): Un eveniment-stimul este considerat a fi incongruent atunci cnd nu poatefi interpretat cu ajutorul conceptelor extrase din acelasi domeniu de cunostinte aplicat si evenimentelorinitiale ce implica aceeasi referinta. Cnd apar aceste incongruente, subiectii ncearca sa identificeconceptele ntr-un alt domeniu de cunostinte. Daca aceste concepte sunt identificate, atuncievenimentele sunt reinterpretate n noii termeni.Postulatul 5 (sensul pragmatic): Daca implicatiile interpretarii initiale a unei comunicari par sa violezeprincipiile normative ce guverneaza schimbul de informatii din situatia respectiva, subiectii vor ncercasa reinterpreteze comunicarea ntr-un mod ct mai consistent cu aceste principii.Postulatul 6 (producerea umorului): Umorul este produs numai daca trasaturile inferate n cadrulreinterpretarii sunt diminuate n valoare si importanta comparativ cu trasaturile inferate pe bazainterpretarii alternative a evenimentului.Postulatul 7 (dificultatea ntelegerii): Cantitatea de umor ce rezulta din reinterpretarea stimulului esteo functie nemonotona (U-inversata) care are ca variabile timpul si efortul necesare identificarii siaplicarii conceptelor de reinterpretare.

Postulatul 8 (elaborarea cognitiva): Cantitatea de umor ce rezulta din reinterpretarea evenimentului-stimul este o functie monotona care are ca variabila elaborarea cognitiva a evenimentului si a


8/8

implicatiilor care apar subsecvent reinterpretarii. Aceasta elaborare este directionata spre atingerea unuiobiectiv particular de procesare existent n acel moment.a). Daca subiectii au obiectivul de a ntelege evenimentul si de a se amuza, elaborarea cognitiva se vareferi n mod tipic la aspectele producerii umorului si astfel va mari incidenta umorului.b). Daca obiectivul de procesare al subiectilor este mai restrictiv, evenimentul este elaborat n functiede implicatiile obiectivului. n acest caz elaborarea cognitiva poate creste sau descreste incidentaumorului, sau poate sa nu aiba nici un efect asupra umorului, n functie de relevanta componentelorreinterpretarii pentru atingerea acestui obiectivDEFINITII ALE SIMTULUI UMORULUI

n general, teoreticienii s-au ferit de a da o definitie a umorului, considernd ca a afla ce este umorulnseamna a descoperi misterul central al filosofiei, si anume, a stabili legatura dintre minte si trup. Celemai multe ncercari de a defini umorul s-au limitat la oferirea unor perspective asupra acestuia, privindumorul din anumite unghiuri. Ca urmare, lucrarea de fata accepta umorul definit si prezentat de teoriasuperioritatii a lui Gruner (1997), inspirata din cea a lui Hobbes (1840 dupa Gruner, 1997). nviziunea lui Gruner, umorul consta ntr-o succesiune de jocuri. Ideea centrala a jocului implicaamuzament, eliberare, distractie, recreere, interactiuni, dar implica si competitie: un cstigator si unnvins. Prin umor, comportamentul nostru ce indica placere (de obicei rsul, zmbitul, uneori chiotele

de bucurie sau aplauzele) variaza o data cu cantitatea emotionala asociata subiectului comic sirezultatului neprevazut. Rs egal victorie. A cstiga nseamna a obtine ceea ce ne dorim. A obtine ceeace ne dorim, ne face fericiti. Spunem ca ne place sa obtinem ceea ce ne dorim, iar nereusita n a obtineceva ce ne dorim ne face nefericiti. Asemenea succesului la jocuri, umorul include n sine victoria (aobtine ceea ce ne dorim) si perceptia instantanee a ceea ce aduce cu sine victoria. A te simti superiornseamna sa te simti bine, nseamna sa obtii ce doresti. nseamna sa cstigi! Rsul este reactianaturala la victorie. Astfel, umorul este echivalent cu sentimentul superioritatii.

Definitia proprie a umorului se inspira att din teoria superioritatii a lui Gruner (1997), ct si dinteoriile care au ca punct de plecare incongruenta (Koestler, 1964 dupa Wyer & Collins, 1992 si Suls,1972, 1977, 1983 dupa Schmidt, 1994), incongruenta regasita si n definitia umorului din

Dictionarul de psihologie (1997), coordonat de Ursula Schiopu: umorul consta n relevareanonsensului si a incompatibilitatii laturilor unor situatii sau fenomene considerate, n virtuteaobisnuintei, firesti. Astfel, daca e adevarat ca orice contrast verifica stimularea sentimentului critic desuperioritate, umorul este raportul fundamental dintre Eu si Univers, care se modifica printr-orasturnare permanenta a perspectivei asupra orizontului de asteptare.

Simtul umorului este definit ca "nclinare spre glume si ironii care se ascunde sub o nfatisare serioasa"("Mic dictionar enciclopedic", 1972). Simtul umorului nu este citit doar printr-o "nfatisare serioasa",deoarece exista mai multe forme de manifestare ale simtului umorului. Consider ca simtul umoruluieste o trasatura de personalitate ce consta n abilitatea de depista cu usurinta solutiile la aspecteleproblematice ale vietii si de a le transpune ntr-o maniera comica.

Pentru a depasi empirismul definitiilor umorului si ale simtului umorului n cadrul problematicii acesteilucrari, apare necesitatea construirii unui chestionar pentru identificarea simtului umorului.

teoria simtului umorului

Documents