TEMATICAPRIVIND INSTRUIREA PERIODICA DE

SECURITATE SI SANATATE IN MUNCApentru luna ianuarie – 2014

I. Legislatia de securitate si sanatate in munca:

- Legea securitatii si sanatatii in munca nr. 319/2006 (extras anexat)- Cap. I – Dispozitii generale; Cap. II – Domeniul de aplicare

- H. G. nr. 355 / 2007 privind supravergherea sanatatii lucratorilor, cu modificarile si completarile ulterioare – ( extras anexat )

- O.U.G. nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice – (extras anexat) - Cap. II – Sectiunea 1; Cap. III – Sectiunea 1

II. Instructiuni de securitate si sanatate in munca specifice pentru meseriile si activitatile desfasurate in unitate.

- Instructiuni proprii privind securitatea si sanatatea in munca la locul de munca

- Prezentarea riscurilor de accidentare si imbolnavire profesionala identificate si evaluate pentru locurile de munca / posturile de lucru, meseriile si activitatile desfasurate la nivelul societatii

- Prezentarea masurilor de securitate si sanatate in munca stabilite pentru reducerea / eliminarea acestora, cuprinse in Planul de prevenire si protectie elaborat la nivelul societatii.

- „Promovarea sanatatii la locul de munca pentru angajati” - material al Agentiei Europeane pentru Securitate si Sanatate in Munca – FACTS nr. 94

III. Protectia individuala a lucratorilor

Verificarea dotarii cu echipament individual de protectie, conform factorilor de risc identificati la care este expus lucratorul.

IV. Masuri de prim ajutor

– Masuri de prim ajutor pentru accidente prin expunere la frig - Hipotermia – material anexat

V. Demonstratie practica privind utilizarea de catre lucratori a echipamentelor de munca, in conditii de securitate si sanatate in munca.

Administrator / Director, Lucrator desemnat

Numele si prenumele: ……………………………… ...................................

Semnatura: ……………………………… ...................................

ATENTIE!!! Mod de completare a fisei de instruire in rubrica „materialul predat”;

se va completa cu pix sau stilou

Legea nr. 319/2006 – cap.I, cap. II; H.G. nr. 355 / 2007 modificata si completata – extras; O.U.G. nr. 195/2002 – Cap. II – Sect.1, Cap. III – sect.1; Instructiuni proprii de

SSM specifice activitatilor desfasurate; Planul de prevenire si protectie – prezentare riscuri si masuri de S.S.M.; FACTS nr. 94; Masuri de prim ajutor pentru accidente prin expunere

la frig – Hipotermia; Demonstratie practica

- Instruirea la locul de munca si Instruirea periodică se vor efectua de catre conducatorul locului de munca, in conformitate cu Legea nr. 319/2006.

- Verificarea instruirii periodice se face de către şeful ierarhic al celui care efectuează instruirea şi acesta va semna fişele de instruire ale lucrătorilor.

- Durata instruirii periodice este de 2 ore.

LEGE nr. 319 din 14 iulie 2006a securităţii şi sănătăţii în munca

- extras -

CAP. I Dispoziţii generale

ART. 1 (1) Prezenta lege are ca scop instituirea de măsuri privind promovarea îmbunătăţirii securităţii şi sănătăţii în munca a lucrătorilor.

CAP. II Domeniul de aplicare

ART. 3 (1) Prezenta lege se aplica în toate sectoarele de activitate, atât publice, cat şi private. (2) Prevederile prezentei legi se aplica angajatorilor, lucrătorilor şi reprezentanţilor lucrătorilor. ART. 4 (1) Fac excepţie de la prevederile art. 3 alin. (1) cazurile în care particularităţile inerente ale anumitor activităţi specifice din serviciile publice, cum ar fi forţele armate sau poliţia, precum şi cazurile de dezastre, inundatii şi pentru realizarea măsurilor de protecţie civilă, vin în contradictie cu prezenta lege. (2) În cazurile prevăzute la alin. (1) trebuie sa se asigure securitatea şi sănătatea lucrătorilor, ţinându-se seama de principiile stabilite prin prezenta lege. ART. 5 În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următorul înţeles: a) lucrator - persoana angajata de către un angajator, potrivit legii, inclusiv studenţii, elevii în perioada efectuării stagiului de practica, precum şi ucenicii şi alţi participanţi la procesul de munca, cu excepţia persoanelor care prestează activităţi casnice; b) angajator - persoana fizica sau juridică ce se afla în raporturi de munca ori de serviciu cu lucrătorul respectiv şi care are responsabilitatea întreprinderii şi/sau unităţii; c) alţi participanţi la procesul de munca - persoane aflate în întreprindere şi/sau unitate, cu permisiunea angajatorului, în perioada de verificare prealabilă a aptitudinilor profesionale în vederea angajării, persoane care prestează activităţi în folosul comunităţii sau activităţi în regim de voluntariat, precum şi someri pe durata participării la o forma de pregătire profesională şi persoane care nu au contract individual de munca încheiat în forma scrisă şi pentru care se poate face dovada prevederilor contractuale şi a prestaţiilor efectuate prin orice alt mijloc de proba; d) reprezentant al lucrătorilor cu raspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii lucrătorilor - persoana aleasă, selectata sau desemnată de lucrători, în conformitate cu prevederile legale, sa îi reprezinte pe aceştia în ceea ce priveşte problemele referitoare la protecţia securităţii şi sănătăţii lucrătorilor în munca;

e) prevenire - ansamblul de dispoziţii sau măsuri luate ori prevăzute în toate etapele procesului de munca, în scopul evitării sau diminuării riscurilor profesionale; f) eveniment - accidentul care a antrenat decesul sau vătămări ale organismului, produs în timpul procesului de munca ori în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu, situaţia de persoana data disparuta sau accidentul de traseu ori de circulaţie, în condiţiile în care au fost implicate persoane angajate, incidentul periculos, precum şi cazul susceptibil de boala profesională sau legată de profesiune; g) accident de munca - vătămarea violenta a organismului, precum şi intoxicatia acuta profesională, care au loc în timpul procesului de munca sau în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu şi care provoacă incapacitate temporară de munca de cel puţin 3 zile calendaristice, invaliditate ori deces; h) boala profesională - afectiunea care se produce ca urmare a exercitării unei meserii sau profesii, cauzată de agenţi nocivi fizici, chimici ori biologici caracteristici locului de munca, precum şi de suprasolicitarea diferitelor organe sau sisteme ale organismului, în procesul de munca; i) echipament de munca - orice masina, aparat, unealta sau instalatie folosită în munca; j) echipament individual de protecţie - orice echipament destinat a fi purtat sau manuit de un lucrator pentru a-l proteja impotriva unuia ori mai multor riscuri care ar putea sa îi pună în pericol securitatea şi sănătatea la locul de munca, precum şi orice supliment sau accesoriu proiectat pentru a îndeplini acest obiectiv; k) loc de munca - locul destinat sa cuprindă posturi de lucru, situat în clădirile întreprinderii şi/sau unităţii, inclusiv orice alt loc din aria întreprinderii şi/sau unităţii la care lucrătorul are acces în cadrul desfăşurării activităţii; l) pericol grav şi iminent de accidentare - situaţia concretă, reală şi actuala căreia îi lipseşte doar prilejul declansator pentru a produce un accident în orice moment; m) stagiu de practica - instruirea cu caracter aplicativ, specifica meseriei sau specialitatii în care se pregătesc elevii, studenţii, ucenicii, precum şi somerii în perioada de reconversie profesională; n) securitate şi sănătate în munca - ansamblul de activităţi instituţionalizate având ca scop asigurarea celor mai bune condiţii în desfăşurarea procesului de munca, apărarea vieţii, integrităţii fizice şi psihice, sănătăţii lucrătorilor şi a altor persoane participante la procesul de munca; o) incident periculos - evenimentul identificabil, cum ar fi explozia, incendiul, avaria, accidentul tehnic, emisiile majore de noxe, rezultat din disfunctionalitatea unei activităţi sau a unui echipament de munca sau/şi din comportamentul neadecvat al factorului uman care nu a afectat lucrătorii, dar ar fi fost posibil sa aibă asemenea urmări şi/sau a cauzat ori ar fi fost posibil sa producă pagube materiale; p) servicii externe - persoane juridice sau fizice din afară întreprinderii/unităţii, abilitate sa presteze servicii de protecţie şi prevenire în domeniul securităţii şi sănătăţii în munca, conform legii; q) accident uşor - eveniment care are drept consecinta leziuni superficiale care necesita numai acordarea primelor îngrijiri medicale şi a antrenat incapacitate de munca cu o durata mai mica de 3 zile; r) boala legată de profesiune - boala cu determinare multifactoriala, la care unii factori determinanţi sunt de natura profesională.

HOTĂRÂRE nr. 355 din 11 aprilie 2007privind supravegherea sănătăţii lucrătorilor

MODIFICATA prin H.G. nr. 1169 / 2011 si completata de H.G. Nr. 1/2012 cu : » În tot cuprinsul hotărârii, sintagmele "autoritate de sănătate publică", "Ministerul Sănătăţii Publice" şi "Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei" se înlocuiesc cu sintagmele "direcţie de sănătate publică", "Ministerul Sănătăţii" şi, respectiv, "Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale". CAP. IDispoziţii generale ART. 1 Prezenta hotărâre stabileşte cerinţele minime pentru supravegherea sănătăţii lucrătorilor fata de riscurile pentru securitate şi sănătate, pentru prevenirea imbolnavirii lucrătorilor cu boli profesionale cauzate de agenţi nocivi chimici, fizici, fizico-chimici sau biologici, caracteristici locului de munca, precum şi a suprasolicitarii diferitelor organe sau sisteme ale organismului în procesul de munca. ART. 2 În sensul prezentei hotărâri, supravegherea sănătăţii lucrătorilor reprezintă totalitatea serviciilor medicale care asigura prevenirea, depistarea, dispensarizarea bolilor profesionale şi a bolilor legate de profesie, precum şi menţinerea sănătăţii şi a capacităţii de munca a lucrătorilor. ART. 3 Potrivit prevederilor Legii securităţii şi sănătăţii în munca nr. 319/2006, Ministerul Sănătăţii Publice este autoritatea competenta în domeniul medicinii muncii şi al supravegherii stării de sănătate a lucrătorilor. ART. 4 (1) Supravegherea sănătăţii lucrătorilor este asigurata de către medicii specialişti de medicina muncii. CAP. IIObligaţiile angajatorilor ART. 5 (1) Angajatorul trebuie sa se afle în posesia unei evaluări a riscului asupra sănătăţii lucrătorilor. (2) Evaluarea riscului asupra sănătăţii se actualizează dacă s-au produs schimbări semnificative din cauza cărora evaluarea ar fi depăşită sau atunci când rezultatele supravegherii sănătăţii o impun. ART. 6 Angajatorii din orice domeniu de activitate, atât din sectorul public, cat şi din sectorul privat, sunt obligaţi sa respecte reglementările în vigoare privind supravegherea sănătăţii lucrătorilor. ART. 7 Angajatorii sunt obligaţi sa asigure fondurile şi condiţiile efectuării tuturor serviciilor medicale profilactice necesare pentru supravegherea sănătăţii lucrătorilor, aceştia nefiind implicaţi în niciun fel în costurile aferente supravegherii medicale profilactice specifice riscurilor profesionale.

CAP. IIIServicii medicale profilactice ART. 8 (1) Serviciile medicale profilactice prin care se asigura supravegherea sanatatii lucratorilor sunt: examenul medical la angajarea in munca, de adaptare, periodic, la reluarea activitatii, supraveghere speciala si promovarea sanatatii la locul de munca.

(11) Prin supraveghere speciala se intelege examenul medical profilactic efectuat de catre medicul de medicina muncii, in vederea stabilirii aptitudinii in munca pentru lucratorii care se incadreaza in urmatoarele categorii: persoane cu varste cuprinse intre 15 si 18 ani impliniti, persoane cu varsta de peste 60 de ani impliniti, femei gravide, persoane cu handicap, persoane dependente de droguri, de alcool, stangace, persoane cu vederea monoculara, persoane in evidenta cu boli cronice.” (2) Serviciile medicale profilactice prevăzute la alin. (1) se efectuează potrivit prevederilor anexei nr. 1, precum şi ale actelor normative specifice. (3) În cazuri argumentate medical, ştiinţific, statistic, examenele medicale profilactice se vor adapta periodic, specific noilor riscuri profesionale. (4) Testarea psihologică a aptitudinilor în munca se face potrivit prevederilor anexei nr. 1. (5) Examinarile medicale profilactice se efectueaza in baza fisei de identificare a factorilor de risc profesional, conform modelului prevazut in anexa nr. 3, completata in mod obligatoriu la toate rubricile si semnata de catre angajator. ART. 9 (1) În sensul prezentei hotărâri, aptitudinea în munca reprezintă capacitatea lucrătorului din punct de vedere medical de a desfasura activitatea la locul de munca în profesia/funcţia pentru care se solicita examenul medical. (2) Pentru stabilirea aptitudinii în munca, medicul specialist de medicina muncii poate solicita şi alte investigaţii şi examene medicale de specialitate, suplimentare celor prevăzute la art. 8. ART. 10 În condiţiile în care medicul de medicina muncii face recomandări de tip medical, aptitudinea este condiţionată de respectarea acestora, iar în fişa de aptitudine anexa nr. 5, avizul medical va fi "apt condiţionat". ART. 11 (1) Inaptitudinea temporară în munca, în sensul prezentei hotărâri, reprezintă incapacitatea medicală a lucrătorului de a desfasura activitatea la locul de munca în profesia/funcţia pentru care se solicita examenul medical privind aptitudinea în munca, pana la reevaluarea sănătăţii de către medicul de medicina muncii. (2) În situaţia în care lucrătorul se afla temporar, din cauza unei boli, în situaţia de incapacitate medicală privind desfăşurarea activităţii la locul de munca în profesia/funcţia pentru care se solicita examenul medical de medicina muncii, medicul de medicina muncii stabileşte inaptitudinea temporară pana la disparitia cauzei medicale, iar în fişa de aptitudine - anexa nr. 5, avizul medical va fi "inapt temporar".

ART. 12 (1) Inaptitudinea permanenta în munca, în sensul prezentei hotărâri, reprezintă incapacitatea medicală permanenta a lucrătorului de a desfasura activitatea la locul de munca în profesia/funcţia pentru care se solicita examenul medical privind aptitudinea în munca. ART. 13 Examenul medical al lucrătorilor la angajarea în munca stabileşte aptitudinea/aptitudinea condiţionată/ inaptitudinea permanenta sau temporară în munca pentru profesia/funcţia şi locul de munca în care angajatorul îi va desemna sa lucreze privind: a) compatibilitatea/incompatibilitatea dintre eventualele afecţiuni prezente în momentul examinării şi viitorul loc de munca; b) existenta/inexistenta unei afecţiuni ce pune în pericol sănătatea şi securitatea celorlalţi lucrători de la acelaşi loc de munca; c) existenta/inexistenta unei afecţiuni ce pune în pericol securitatea unităţii şi/sau calitatea produselor realizate sau a serviciilor prestate; d) existenta/inexistenta unui risc pentru sănătatea populaţiei căreia îi asigura servicii. ART. 14 În funcţie de rezultatul examenului medical la angajarea în munca, medicul de medicina muncii poate face propuneri pentru: a) adaptarea postului de munca la caracteristicile anatomice, fiziologice, psihologice şi la starea de sănătate a lucrătorului, în situaţia prevăzută la art. 15 lit. b); b) îndrumarea persoanei care urmează a fi angajata către alte locuri de munca; c) includerea în circuitul informaţional şi operational din sistemul sanitar a acelor persoane care necesita o supraveghere medicală deosebita. ART. 15 Examenul medical la angajarea în munca se efectuează pentru: a) lucrătorii care urmează a fi angajaţi cu contract individual de munca pe perioada determinata sau nedeterminată; b) lucrătorii care isi schimba locul de munca sau sunt detasati în alte locuri de munca ori alte activităţi; c) lucrătorii care isi schimba meseria sau profesia. ART. 16 (1) Examenul medical la angajarea în munca se face la solicitarea angajatorului, care va completa fişa de solicitare a examenului medical la angajare, conform modelului prevăzut în anexa nr. 2, şi fişa de identificare a factorilor de risc profesional, conform modelului prevăzut în anexa nr. 3. (2) În situaţia schimbării locului de munca, lucrătorul este obligat sa prezinte copia dosarului medical de la serviciul medical de medicina muncii de la locul sau de munca anterior. (5) Rezultatele examenului clinic şi ale celorlalte examene medicale se înregistrează în dosarul medical. (6) Medicul specialist de medicina muncii, în baza fisei de solicitare a examenului medical la angajare, fisei de identificare a factorilor de risc profesional, dosarului medical şi a examenelor medicale efectuate, completează fişa de aptitudine cu

concluzia examenului medical la angajare: apt, apt condiţionat, inapt temporar sau inapt pentru locul de munca respectiv. (61) Medicul de medicina muncii poate solicita medicului de familie adeverinta/scrisoare medicala care sa ateste starea de sanatate a viitorului angajat. ART. 17 Fişa de aptitudine care finalizează examenul medical la angajarea în munca se completează numai de către medicul de medicina muncii, în doua exemplare, unul pentru angajator şi celălalt pentru lucrator. ART. 18 Examenul medical de adaptare în munca se efectuează la indicaţia medicului specialist de medicina muncii în prima luna de la angajare şi are următoarele scopuri: a) completează examenul medical la angajarea în munca, în condiţiile concrete noilor locuri de munca (organizarea fiziologica a muncii, a mediului de munca, relaţiile om-masina, relaţiile psihosociale în cadrul colectivului de munca); b) ajuta organismul celor angajaţi sa se adapteze noilor condiţii; c) determina depistarea unor cauze medicale ale neadaptarii la noul loc de munca şi recomanda măsuri de inlaturare a acestora. ART. 19 Efectuarea examenului medical periodic are următoarele scopuri: a) confirmarea sau infirmarea la perioade de timp stabilite a aptitudinii în munca pentru profesia/funcţia şi locul de munca pentru care s-a făcut angajarea şi s-a eliberat fişa de aptitudine; b) depistarea apariţiei unor boli care constituie contraindicatii pentru activităţile şi locurile de munca cu expunere la factori de risc profesional; c) diagnosticarea bolilor profesionale; d) diagnosticarea bolilor legate de profesie; e) depistarea bolilor care constituie risc pentru viata şi sănătatea celorlalţi lucrători la acelaşi loc de munca; f) depistarea bolilor care constituie risc pentru securitatea unităţii, pentru calitatea produselor sau pentru populaţia cu care lucrătorul vine în contact prin natura activităţii sale. ART. 20 Examenul medical periodic se efectuează obligatoriu tuturor lucrătorilor. ART. 21 Frecventa examenului medical periodic este stabilită prin fişele întocmite conform modelului prevăzut în anexa nr. 1 şi poate fi modificată numai la propunerea medicului specialist de medicina muncii, cu informarea angajatorului. ART. 23 Examenul medical la reluarea activităţii se efectuează după o întrerupere a activităţii de minimum 90 de zile, pentru motive medicale, sau de 6 luni, pentru orice alte motive, în termen de 7 zile de la reluarea activităţii, cu respectarea dispoziţiilor art. 22. ART. 25 Medicul de medicina muncii are dreptul de a efectua examenul medical la reluarea activităţii ori de câte ori îl considera necesar, în funcţie de natura bolii sau a accidentului pentru care lucrătorul a absentat din producţie.

ART. 26 Promovarea sănătăţii la locul de munca reprezintă supravegherea activa a sănătăţii lucrătorilor în raport cu caracteristicile locului de munca şi, în mod particular, cu factorii de risc profesionali. ART. 27 In vederea constientizarii nevoilor si obiectivelor privind sanatatea si securitatea in munca in randul lucratorilor, a angajatorilor sau a altor factori implicati in acest scop, medicii de medicina muncii efectueaza activitati specifice de promovare a sanatatii la locul de munca pentru realizarea bunastarii lucratorilor, bazate pe identificarea problemelor acestora. ART. 28 Serviciile de medicina muncii participa la realizarea şi implementarea programelor de informare, educare şi formare profesională cu privire la sănătatea şi securitatea în munca pentru lucrătorii la care s-a efectuat supravegherea sănătăţii prin examene medicale profilactice. ART. 29 (1) Pentru promovarea masurilor privind adaptarea la munca a lucratorilor si pentru imbunatatirea conditiilor de munca si de mediu, medicii de medicina muncii desfasoara activitati de consiliere privind sanatatea si igiena ocupationala a lucratorilor si a reprezentantilor acestora din intreprindere si din comitetul de sanatate si securitate in munca, dupa caz, si colaboreaza cu organismele din domeniul securitatii si sanatatii in munca.(2) Serviciul de medicina muncii care asigura supravegherea starii de sanatate a lucratorilor va intocmi si va prezenta angajatorului, anual, un raport care va cuprinde in principal concluziile evaluarii starii de sanatate a lucratorilor, precum si recomandari medicale privind promovarea sanatatii la locul de munca. ART. 30 Persoana examinata poate contesta rezultatul dat de către medicul specialist de medicina muncii privind aptitudinea în munca. ART. 31 Contestaţia prevăzută la art. 30 se adresează autorităţii de sănătate publica judeţene sau a municipiului Bucureşti, în termen de 7 zile lucrătoare de la data primirii fisei de aptitudine în munca. ART. 32 Autoritatea de sănătate publica judeteana sau a municipiului Bucureşti desemnează o comisie formată din 3 medici specialişti de medicina muncii şi convoacă părţile implicate în termen de 21 de zile lucrătoare de la data primirii contestaţiei. ART. 33 Decizia comisiei este consemnată într-un proces-verbal şi este comunicată în scris persoanei examinate medical. ART. 34 Concluzia procesului-verbal este consemnată în fişa de aptitudine, în care a fost precizat rezultatul examenului medical contestat.

CAP. IVDispoziţii finale ART. 35 La aplicarea măsurilor preventive tehnico-organizatorice la locurile de munca, angajatorii vor tine seama de rezultatele supravegherii sănătăţii. ART. 36 Lucrătorii trebuie sa fie informati în legatura cu rezultatele proprii ale supravegherii sănătăţii lor.

ART. 37 (1) Dosarul medical si fisa de identificare a factorilor de risc profesional se pastreaza la structura de medicina muncii pe durata derularii contractului cu angajatorul.(2) Dosarul medical si fisa de identificare a factorilor de risc profesional pot fi, la solicitare, predate noii structuri de medicina muncii agreate de angajator.(3) Dosarele medicale trebuie pastrate la structurile de medicina muncii cel putin 40 de ani de la incetarea expunerii, in cazul expunerii profesionale la agenti cancerigeni sau mutageni la locul de munca.” ART. 38 Angajatorul pastreaza lista locurilor de munca cu riscuri profesionale si fisele de aptitudine. ART. 39 Lucrătorul este obligat sa se prezinte la examenele medicale de supraveghere a sănătăţii la locul de munca, conform planificarii efectuate de către medicul de medicina muncii cu acordul angajatorului. ART. 40 Orice lucrator are dreptul sa consulte medicul specialist de medicina muncii, pentru orice simptome pe care le atribuie condiţiilor de munca şi activităţii desfăşurate. ART. 41 La schimbarea locului de munca in alta unitate, lucratorului i se vor inmana, la solicitare, copii ale dosarului sau medical si ale fisei de identificare a factorilor de risc profesional, pentru a fi predate structurii de medicina muncii a unitatii respective. ART. 42 Angajatorii in procedura de faliment vor informa structura de medicina muncii.” ART. 43 La întreruperea temporară sau definitiva a activităţii lucrătorului, structura de medicina muncii va preda dosarul medical al acestuia medicului sau de familie. ART. 44 Medicul specialist de medicina muncii şi medicul de familie al lucrătorului se vor informa reciproc şi operativ referitor la apariţia unor modificări în starea de sănătate a lucrătorului. ART. 45 Pentru protecţia sănătăţii comunitare, în cazul sectoarelor cu riscuri (alimentar, zootehnic, farmaceutic, aprovizionare cu apa potabilă, servicii către populaţie, cazare colectivă, piscine, salubritate etc.), examenele medicale la angajare, periodic, la reluarea muncii se pot completa cu examinarile specifice sectorului de activitate, la indicaţia medicului specialist de medicina muncii. ART. 46 Dosarului medical îi sunt aplicabile prevederile art. 21-25 din Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003, referitoare la dreptul la confidenţialitatea informaţiilor şi viata privată a pacientului. ART. 47 Lucrătorii au acces, la cerere, la toate informaţiile referitoare la starea lor de sănătate.

ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 195 din 12 decembrie 2002 privind circulaţia pe drumurile publice, cu modificarile si completarile

ulterioare- extras -

CAPITOLUL II

Vehiculele

SECŢIUNEA 1

Condiţiile privind circulaţia vehiculelor şi controlul acestora

 

Art.7. Orice vehicul care circulă pe drumurile publice trebuie să corespundă normelor tehnice privind siguranţa circulaţiei rutiere, protecţia mediului şi utilizarea conform destinaţiei.

Art. 8. Pentru a fi conduse pe drumurile publice, autovehiculele şi tramvaiele trebuie să fie dotate cu truse medicale de prim-ajutor, triunghiuri reflectorizante şi stingătoare de incendiu, omologate.

Art.10. (1) Este interzisă circulaţia pe drumurile publice a vehiculelor care nu corespund din punct de vedere tehnic, a celor al căror termen de valabilitate a inspecţiei tehnice periodice a expirat, precum şi a celor neasigurate pentru răspundere civilă pentru caz de pagube produse terţilor prin accidente de circulaţie.

(2) Constatarea defecţiunilor tehnice ale vehiculelor se face de către poliţia rutieră, iar verificarea stării tehnice a vehiculelor aflate în trafic pe drumurile publice se face de către poliţia rutieră, împreună cu instituţiile abilitate de lege.

CAPITOLUL III

Conducătorii de vehicule

SECŢIUNEA 1

Dispoziţii generale

 

Art.20. (1) Pentru a conduce un autovehicul pe drumurile publice, conducătorul acestuia trebuie să posede permis de conducere corespunzător şi să aibă vârsta minimă de 18 ani împliniţi, cu excepţia celor care conduc autovehiculele din subcategoriile A1 şi B1, care trebuie să aibă vârsta minimă de 16 ani împliniţi.

(2) Pentru a conduce pe drumurile publice tractoare, maşini şi utilaje autopropulsate agricole, forestiere sau pentru lucrări, conducătorii acestora trebuie să posede permis de conducere valabil pentru categoriile sau subcategoriile prevăzute în regulament.

(3) Conducătorii de tramvaie sau vehicule care efectuează transport public de persoane, precum şi cei care conduc autovehicule cu masa maximă autorizată mai mare de 7,5 tone sau cu gabarite depăşite ori care transportă produse sau substanţe periculoase trebuie să aibă vârsta minimă de 21 de ani împliniţi.

(4) Condiţiile de obţinere a permisului de conducere se stabilesc prin regulament.

Art.21. - (1) Conducătorii de autovehicule sau tramvaie trebuie să aibă cunoştinţele şi îndemânarea necesare conducerii şi să fie apţi din punct de vedere medical.

(2) Conducătorii de autovehicule sau tramvaie vor fi verificaţi periodic din punct de vedere medical, în condiţiile stabilite de reglementările în vigoare.

Art.22. (1) Examinarea medicală se realizează în scopul certificării stării de sănătate şi a calităţilor fizice necesare unui conducător de autovehicul sau tramvai.

(2) Afecţiunile medicale incompatibile cu calitatea de conducător de autovehicule sau tramvaie se stabilesc de către Ministerul Sănătăţii Publice şi se aprobă prin ordin al ministrului, care se publică în M. O. al României, Partea I.

(3) Examinarea medicală se realizează în vederea:

a) aprobării prezentării la examen pentru obţinerea permisului de conducere;

b) obţinerii certificatului de atestare profesională pentru conducătorii de autovehicule şi tramvaie;

c) verificării periodice, conform reglementărilor în vigoare.

(4) Examinarea medicală se realizează în unităţi de asistenţă medicală ambulatorie de specialitate autorizate în acest sens, cu obligaţia luării în evidenţă a solicitantului sau a conducătorului de autovehicul sau tramvai de către medicul de familie. Certificarea stării de sănătate aşa cum rezultă în urma examinării medicale efectuate în unităţile de asistenţă medicală ambulatorie de specialitate autorizate în acest sens, poate fi realizată şi de către medicul de familie.

(5) Lista unităţilor de asistenţă medicală ambulatorie de specialitate autorizate în acest sens se stabileşte prin ordin al ministrului sănătăţii publice, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(6) Medicul de familie, atunci când constată că o persoană din evidenţa sa, care posedă permis de conducere, prezintă afecţiuni medicale prevăzute în ordinul ministrului sănătăţii publice emis conform alin. (2), va solicita examenul de specialitate necesar, iar în cazul în care s-a stabilit că persoana este declarată inaptă medical sau psihologic pentru a conduce un autovehicul sau tramvai, va comunica aceasta imediat poliţiei rutiere pe raza căreia medicul îşi desfăşoară activitatea.

(7) Verificarea medicală se efectuează în condiţiile stabilite prin ordin al ministrului sănătăţii publice, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(8) Permisul de conducere al persoanei care este declarată inaptă medical sau psihologic pentru a conduce autovehicule ori tramvaie se retrage de către poliţia rutieră şi poate fi redobândit numai după încetarea motivului pentru care s-a luat această măsură.

(9) Avizul de apt sau inapt medical poate fi contestat doar pe baza unei expertize efectuate de instituţiile medico-legale, la solicitarea şi pe cheltuiala părţilor interesate.

Masuri de prim ajutor - Accidente prin expunere la frig

Hipotermia

Mod de producere

Hipotermia apare ca urmare a expunerii la temperaturi deosebit de scăzute şi înseamnă scăderea accentuată a temperaturii corpului sub valoarea normală. La începutul perioadei de expunere, organismul va incerca să conserve căldura transmiţând-o de la extremităţi către interiorul corpului, pentru a-şi proteja organele vitale. Tremuratul (frisonul) constituie efortul corpului de a genera căldura pentru a o înlocui pe cea care s-a pierdut la suprafaţa corpului.

O expunere prelungită va determina scăderea temperaturii corpului sub valoarea normală şi va ameninţa viaţa. Dacă nu se intervine în mod eficient, temperatura interioară continuă să scadă chiar dacă persoana afectată a fost scoasă din ambianţa rece.

Hipotermia poate apărea ca rezultat al:

• imersiunii în apă rece sau expunerii în aer rece a unei persoane îmbrăcate cu haine umede. Gravitatea hipotermiei va depinde de temperatura apei şi aerului, de durata expunerii şi de circumstanţele accidentului;

• expunerii prelungite la temperaturi scăzute ale aerului chiar in incinte închise dar slab incalzite. Persoanele în vârstă, vătămate sau suferinde sunt cele mai expuse riscului. Riscul creşte chiar şi în cazul persoanelor tinere şi sănătoase dacă ele sunt obosite sau utilizează droguri şi alcool.

Atunci când temperatura se situează sub punctul de îngheţ hipotermia poate fi insoţită de degerături.

Semne şi simptome

Semnele şi simptomele hipotermiei (a se vedea tabelul alaturat) sunt progresive, trecând prin faze de hipotermie uşoară, moderată şi gravă, indicând niveluri descrescătoare ale temperaturii centrale a corpului. Aceste faze nu se delimitează clar una de cealaltă, dar ele pot fi recunoscute prin evoluţia semnelor şi a simptomelor.

Semne şi simptome ale hipotermiei

Semne sisimptome

Hipotermie usoaraHipotermieModerata

Hipotermiegrava

Temperatura interioaraa corpului

350C – 320C 320C – 270C sub 270C

Puls normal slab si rarslab, neregulatsau absent

Respiratie normalaslaba sisuperficiala

slaba sauabsenta

Aspect sicomportament

tremuraturi, vorbiremai putin inteligibila

Mers impiedicat,tremuraturi violente,amorteala, furnicaturisi senzatie de greutatein membre

oprireatremuratului

Stare de constientaconstient, dar retrasin sine

somnolent, confuz,irational

inconstient

În faza iniţială hipotermia poate fi stopată dacă se acordă prompt primul ajutor.În fazele avansate primul ajutor devine mai dificil şi chiar periculos, dacă nu sunt

respectate precauţiile de rigoare.O hipotermie gravă poate fi fatală. • Hipotermia uşoară poate fi recunoscută după următoarele semne:

· puls normal; · respiraţie normală; · aspect şi comportarnent caracterizat prin tremurături şi vorbire uşor incoerentă; · persoana este conştientă dar retrasă.

• Pe măsură ce temperatura corpului scade sub 320 C, starea victimei se deteriorează progresiv (hipotermie moderată):

· pulsul devine mai slab şi mai rar; · respiraţia devine mai slabă şi mai superficială;·victima îşi pierde coordonarea mişcărilor, se împiedică, tremură violent, prezintă senzaţia de greutate în membre, amorţeală şi furnicături; · se instalează o stare de confuzie şi somnolenţă.

• Scăderea în continuare a temperaturii corpului sub 270 C determină o hipotermie gravă, caracterizată prin:

- puls foarte slab, neregulat, chiar absent; - respiraţie slabă, chiar absentă; - încetarea tremuratului, pierderea cunoştinţei, comă.

Primul ajutor în hipotermie urmăreşte: - evitarea pierderii continue a căldurii corpului; - încălzirea corpului şi îmbunătăţirea funcţiilor respiratorii şi circulatorii.

• În funcţie de circumstanţele în care este găsită persoana, de timpul scurs de la accident până la acordarea primului ajutor, de amploarea expunerii, luaţi următoarele măsuri:

- Manevraţi cu blândeţe victima. - Îndepărtaţi victima din apa rece, zăpada sau încăperea prost încălzită. - Adăpostiţi victima de vânt, zăpadă sau ploaie şi protejaţi-o de frig sau umezeală. - Înlocuiţi hainele umede cu îmbrăcăminte uscată.- Asiguraţi căldură pentru a împiedica o răcire ulterioară a corpului prin:

· aşezarea victimei lângă o sursă indirectă de căldură; ·înfăşurarea într-un sac cald de dormit; ·folosirea căldurii corpului salvatorului; contactul pielii în zona toracelui, gâtului, braţelor şi a bazinului constituie modul cel mai eficient de a furniza căldură.

Nu se recomandă aplicarea unei surse directe de căldură, cum ar fi sticle cu apă fierbinte sau băi fierbinţi.

- Dacă persoana este conştientă, oferiţi-i băuturi calde şi dulci pentru a-i menţine nivelul de zahăr în sânge - sursă de energie.

- Atunci când pierderea de căldură este rapidă, ca in cazul imersiunii in apă sau atunci când expunerea la frig este prelungită, temperatura corpului va scădea de la valoarea ei normală de 370C la 320C sau sub această valoare. Tremuratul poate fi violent

indicând o hipotermie moderată. Împiedicaţi pe toate căile pierderea in continuare a căldurii corpului şi transportaţi victima intr-o incintă medicală pentru a controla reincălzirea corpului şi pentru a-i acorda îngrijiri medicale. Victima trebuie manevrată cu grijă pentru a evita perturbarea ritmului cardiac.

- In cazul hipotermiei grave tremuratul încetează, victima este inconştientă, nu prezintă nici un semn de respiraţie sau puls.

Nu considerati victima ca fiind moartă !Victimele hipotermiei au fost readuse la viaţă cu succes după perioade lungi în care

nu prezentau aparent nici un semn de respiraţie sau puls. Procedaţi la aplicarea respiraţiei artificiale sau la reanimarea cardio-respiratorie. • Respiraţia artificială in hipotermie- Dacă nu există nici un semn de existenţă a respiraţiei, începeţi respiraţia artificială

prin metode directe şi ventilaţi plămânii într-un ritm adecvat vârstei victimei. - Metodele indirecte trebuie evitate deoarece ele pot afecta ritmul cardiac. - Verificaţi cu grijă pulsul la carotidă timp de până la 2 minute pentru a detecta ceea

ce ar putea fi un puls foarte slab şi rar. Orice semn al existenţei pulsului, oricât de slab ar fi, indică faptul că inima incă bate şi deci nu începeţi să faceţi masajul cardiac extern.

• Reanimarea cardio-respiratorie in hipotermie

- Dacă pulsul nu poate fi detectat, salvatorul trebuie să decidă dacă începe sau nu şi reanimarea cardiacă.

!!!! Amintiţi-vă faptul că reanimarea cardio - respiratorie odată începută trebuie continuată fără întrerupere până când victima este încredinţată asistenţei medicale.

- Atunci când luaţi decizia trebuie sa aveţi în vedere următoarele aspecte: • uneori salvatorii se află si ei intr-o stare de hipotermie uşoară sau sunt supuşi şi ei riscului de hipotermie; • sunt salvatorii capabili, din punct de vedere fizic, să realizeze reanimarea cardio-respiratorie o lungă perioadă de timp până apare posibilitatea de acordare a asistenţei medicale calificate? • timpul estimat până la acordarea asistenţei medicale calificate este prea lung (mai mult de o oră) şi reanimarea cardio-respiratorie nu ar putea fi menţinută în mod rezonabil pe această durată ?

- Dacă reanimarea cardio-respiratorie nu poate fi continuată neîntrerupt, ea nu trebuie începută. Transportaţi cât mai repede victima pentru a primi asistenţa medicală, procedând cât mai blând cu putinţă, in timp ce continuaţi respiraţia artificială.

- Dacă reanimarea cardio-respiratorie poate fi menţinută până când victima este predată asistentei medicale, aplicaţi respiratia artificială şi masaj cardiac extern in ritm adecvat vârstei victimei.