FLOARE ALBASTRA - de MIHAI EMINESCU

Poezia FLOARE ALBASTRA a aparut 1873,fiind printre primele poezii publicate n revista Convorbiri literare.Poezia apartine romantismului datorita modului in care poetul asociaza mai multe specii literare: poem filosofic( meditatie),egloga( idila cu dialog)si elegie.Poezia are ca motiv "floareaalbastr", un motiv romantic, unde floarea albastr se metamorfozeaz n femeie lund chipul iubitei i tulburnd inima eroului.Titlul poeziei este alcatuit din doua sintagme"floare"care esprima delicatetea si "albastra" sugerand infinitul cosmic .Titlul este o metafora simbol, motivul "Florii albastre" sugerand aspiraia spre iubirea ideal posibil, proiectat n viitor, dar i imposibilitatea mplinirii cuplului, idee mbogit de poet cu accente filozofice profunde privind incompatibilitatea a doua lumi diferite, din care fac parte cei doi ndrgostii. O alt interpretare pe care critica romneasc a dat-o acestui motiv literar este aceea a "Florii de nu-m-uita", simbol al credinei autohtone c iubirea mplinit rmne mereu n amintirea, n mintea i sufletul omului ndrgostit. Tema poeziei o constituie aspiraia poetului spre iubirea ideal, spre perfeciune, care nu se poate mplini, idee exprimata de ultimul vers al poeziei: "Totui este trist n lume".Viziunea despre lume , specifica romantismului este reprezentata de contradictia dintre geniu si iubire , corelarea dintre iubire si natura si ipostaza iubirii paradisiace.(Structura poeziei) :Poezia este alctuit din patru secvene lirice, dou ilustrnd monologul liric al iubitei, iar celelalte dou monologul lirico-filozofic al poetului. In primele trei strofe apare tema cunoasterii, de la geneza ('intunecata mare') pana la un intreg univers de cultura ('campiile Asice') si creatie ('piramidele-n-vechite'). Cea de-a treia strofa sugereaza izolarea acestui vast spirit care nu isi poate realiza idealurile in lumea telurica. In urmatoarele strofe este prezentata tema iubirii, lumea terestra si lumea paradisiaca , ideala in contrast cu suferinta provocata de iubirea pierduta.Reflectiile din strofa a 4-a presupun consimtamantul vremelnic al poetului la chemarea iubirii: 'eu am ras, n-am zis nimica'. Concluzia este, in final, raportata la intreaga existenta a poetului: 'Si te-ai dus dulce minune / Si-a murit iubirea noastra'. Repetitia 'Floare-albastra! floare-albastra!' subliniaza intensitatea trairii, generata de contrastul dintre iluzie si realitate.In plan terestru, iubita este vicleana, ademenitoare: 'Si de-a soarelui caldura / Voi fi rosie ca marul / Mi-oi desface de-aur parul sa-ti astup cu dansul gura'. Epitetele 'frumoasa', 'nebuna', 'dulce', cuprinse in versuri exclamative, exprima exuberanta sentimentului, specifica liricii de tinerete.Limbajul este direct si familiar, conferind poeziei un ton muzical. Pornind de la forme populare: 'Mi-oi desface', 'Sa-ti astup', se ajunge la efecte de ordin artistic rafinat, ca in inversiunile: 'de-aur parul', 'albastra-mi dulce floare'. Cuvntul dulce este folosit cu diferite funcii gramaticale (adjectiv, adverb) i stilistice: dulce minune, dulce floare, dulce netezindu-mi prul.Compozitia romantica este ilustrata prin confruntarea celor 2 planuri antitetice: lumea concreta a iubirii si lumea abstracta a geniului.Relatia de opozitie se caracterizeaza printr-o serie de antiteze: viata-moarte , masculin feminin, abstract -concret .Poezia este construita in acord cu tehnicile lirismului mastilor.Vocile eului liric sunt doua : cea feminina si cea masculina.Relatia de simetrie ce caracterizeaza cele patru secvente poeticesunt sustinute de faptul ca monologul liric al fetei este punctat de reflectiile poetului.Strofa a patra este monologul liric al poetului n care se accentueaz superioritatea preocuprilor i a gndirii sale, prevestind finalul poeziei.Ultimele dou strofe constituie monologul liric al poetului, ncrcat de profunde idei filozofice. Uimirea poetului pentru frumuseea i perfeciunea fetei este sugerat de versul "Ca un stlp eu stm n lun!", iar superlativul "Ce frumoas, ce nebun" sugereaz miracolul pe care l trise poetul n visul su pentru iubita ideal. Punctele de suspensie aflate naintea ultimei strofe ndeamn la meditaie privind mplinirea iubirii ideale, perfecte, ce nu poate fi realizatMonologul liric al iubitei, ncepe printr-o chemare a iubitului n mijlocul naturii, ale crei elemente specifice liricii eminesciene (codrul, izvorul, vile, stncile, prpstiile) sunt n armonie desvrit cu strile ndrgostiilor.Jocul dragostei este prezent i n aceast poezie, n care gesturile tandre, chemrile iubirii optimiste, avnd chiar o not de veselie, se constituie ntr-un adevrat ritual. De remarcat faptul c iubita i face un scurt autoportret, din care reiese i emoia ntlnirii ("Voi fi roie ca mrul,/ Mi-oi desface de-aur prul").

Arta iubirii este descris de fat prin gesturi tandre, mngietoare, ademenitoare ("Te-oi inea de dup gt"; "Ne-om da srutri pe cale"). Moartea iubirii sugereaz neputina mplinirii cuplului, ntruct cei doi aparin a dou lumi diferite. Penultimul vers, repetiia simbolului iubirii absolute ("floare albastr") semnific tnguirea, tristeea i nefericirea poetului pentru imposibilitatea de a-i mplini idealul.

Floare albastr este nu numai o poezie de dragoste, ci i o meditaie cu rezonane asupra aspiraiei ctre absolut n iubire, ntruct Eminescu suprapune peste tema erotic tema timpului, care este motivul fundamental al ntregii sale creaii romantice. Realizat intr-o viziune lirica proprie, poemul este o capodopera a creatiei eminesciene.