TEMA 2. OBSERVAREA STATISTICĂ

2.1. Esenţa observării statisticii. Metode de observare statistică

2.3. Elaborarea programului de organizare şi desfăşurare a unei

observări statistice

2.4. Conceptul de eroare în statistică. Controlul datelor Verificarea

autenticităţii datelor obţinute prin observarea statistică

Literatura :1. E. Biji, T. Baron “Statistica teoretică şi economică “ EDP, Bucureşti, 1996 2. E.Jaba“ Statistica ”, Editura Libris, Iaşi, 20023. Al.Isaic-Maniu, A.Grădinaru, V.Voineagu, C.Mitruţ “Statistica teoretică şi economică “ Ed.

Tehnica, 19944. Al. Isaic-Maniu, V. Voineagu, C. Mitruţ “Statistica pentru managementul afacerilor” Ed

Economică, Bucureşti, 1995

2.1. ESENŢA OBSERVĂRII STATISTICE

Cunoaşterea fenomenelor şi proceselor economico-sociale se realizează

prin lucrări complexe de mare amploare, bazate pe un număr mare de operaţii strict

corelate, temeinic organizate, riguros programate care poartă denumirea de

cercetare statistică (investigaţie statistică, demers sau studiu statistic). În sens larg,

cercetarea statistică cuprinde totalitatea operaţiilor de culegere şi observare,

sistematizare şi prelucrare, analiză şi interpretare a informaţiilor necesare pentru

cunoaşterea şi dirijarea proceselor sociale şi economice. Culegerea, adunarea,

strângerea datelor de masă constituie începutul activităţii practice de cercetare

statistică, care se desfăşoară în trei faze succesive:

observarea statistică;

prelucrarea statistică;

analiza şi interpretarea statistică.

Observarea este prima etapă a cercetării statistice. Ea constă în culegerea de

informaţii după o metodologie unitară pentru toate unităţile colectivităţii cercetate

despre caracteristicile incluse în programul cercetării.

Scopul observării este comun cu scopul cercetării statistice respectiv:

1. cunoaşterea situaţiei existente în ceea ce priveşte nivelul şi structura

fenomenului la un moment dat;

2. modificările structurale şi în dinamică;

3. interdependenţe cu alte fenomene.

În efectuarea observării statistice trebuie să se ţină seama de anumite

principii, printre care:

datele culese să fie autentice, deci să reflecte realitatea;

să se refere numai la caracteristicile esenţiale, care răspund cel mai bine

scopului de cunoaştere propus;

culegerea de date trebuie să se realizeze în condiţii obiective, fără

preferinţe din partea cercetărilor.

Ca etapă a cercetării, observarea st-că este condiţionată de scopul cercetării,

particularităţile obiectului studiat, tehnica de calcul folosită în procesul de

prelucrare ulterioară a datelor observării.

Dacă se are în vedere activitatea din domeniul comerţului şi turismului,

observarea statistică poate urmări, de exemplu: volumul şi structura vânzărilor de

mărfuri, nivelul şi evoluţia exportului de mărfuri, gradul de satisfacere a cererii de

consum a populaţiei, numărul şi structura turiştilor pe sezon, valoarea încasărilor

din activitatea turistică.

Pentru organizarea raţională a unei observări statistice trebuie rezolvate o

serie de probleme cu caracter metodologic şi organizatoric. Acestea constituie de

fapt planul sau programul de observare statistică.

METODE DE OBSERVARE STATISTICĂ

În practică, observarea statistică se realizează în forme variate, potrivit

naturii fenomenelor studiate, scopului urmărit, modului de organizare a activităţii

economico-sociale şi mijloacelor tehnice de prelucrare.

Fig.2.1. Criterii de clasificare a observărilor statistice

ContinuiObservaţii

permanente (în baza rapoartelor

statistice)

Observări totale

Observaţii permanente special

organizate

Sondajul statistic

Ancheta statistică

Observarea părţii

principale Monografia

Recensăminte

În funcţie de

necesităţi:

Periodice

Unice

Periodice

Ob

serv

ări p

arţi

ale

Aplicarea şi valorificarea corectă a observării necesită clasificarea şi

evidenţierea deosebirilor calitative dintre diferitele forme şi modalităţi de realizare

a observării statistice.

Principalele procedee (modalităţi) de realizare a observării statistice sunt:

- observarea directă;

- observarea pe bază de documente.

Observarea directă se bazează pe contractul direct, nemijlocit, cu unităţile

de înregistrat (numărare, constatare, etc.). De exemplu, stabilirea periodică a

stocurilor de marfă presupune numărarea, cântărirea, măsurarea lor. O formă a

observării directe o constituie observarea pe bază de chestionare, folosită în special

în studiul cererii de consum a populaţiei (anchete statistice).

Observarea pe bază de documente presupune preluarea de date din evidenţa

tehnico-operativă, contabilă şi st-că. Astfel, aspectele legate de intrările şi ieşirile

de mărfuri, numărul de salariaţi, materiile prime pentru preparatele culinare se iau

din facturi, fişe de pontaj, bonuri de materiale, etc.

Metodele de observare se diferenţiază în funcţie de necesităţile cunoaşterii şi

de numărul elementelor din colectivitatea cercetată care sunt supuse înregistrării în

două clase: metode de observare totală (rapoarte statistice, recensăminte,

inventarieri ale stocului de marfă). şi metode de observare parţiale (ancheta

statistică, selecţia statistică sau sondajul statistic, observarea părţii principale etc.).

Rapoartelor statistice constituie o formă fundamentală de observare totală

(sunt completate de toate unităţile economico-sociale) realizată pe bază de

documente şi permanente (se completează în tot timpul anului, la termene fixe).

Utilizarea rapoartelor statistice presupune obligativitatea tuturor unităţilor

economice (agenţilor economici) şi sociale de a înregistra şi raporta pe documente

oficiale, tipizate indicatorii specifici pentru activitatea desfăşurată.

Unitate de observare în domeniul activităţii comerciale şi turistice poate fi

societatea comercială. Sursa de date o constituie documentele primare şi evidenţa

centrală.

Sistemul rapoartelor statistice poate fi considerat ca o metodă de observare

totală, realizată pe baza de documente, care surprind fenomenul în continua sa

evoluţie, cu o periodicitate bine precizată pentru completarea şi transmiterea

datelor, cu responsabilitatea stipulată prin lege pentru cei care semnează asupra

autenticităţii datelor.

Recensământul este metoda cea mai complexă de realizare a observării

totale, folosită din cele mai vechi timpuri. El este în fond o fotografiere a

fenomenului la un moment dat, prin care se realizează culegerea datelor după

criterii unitare şi simultan la toate unităţile colectivităţii cercetate. Rezultă că este o

observare totală cu o anumită periodicitate, care caracterizează static fenomenului

studiat. Organizarea şi desfăşurarea unui recensământ trebuie să fie riguros

elaborată, ridicând o serie de probleme metodologice speciale şi anumite măsuri

organizatorice. Toate aceste probleme se verifică prin organizarea unui

recensământ de probă, efectuat de către organele abilitate. În mod obişnuit,

recensământul se referă la populaţie, dar se poate folosi şi în alte domenii de

activitate. În comerţ, de exemplu, se foloseşte pentru cunoaşterea bazei materiale.

Recensămintele reţelei comerciale se referă la numărul, mărimea şi înzestrarea cu

echipament specific a societăţilor comerciale (mobilier comercial, instrumente de

măsurare şi cântărire alte aparate auxiliare în activitatea de vânzare).

Inventarierea stocului de mărfuri poate fi considerată un recensământ,

deoarece serveşte cunoaşterii exhaustive, cuprinde toate unităţile colectivităţii

(produsele existente în stoc) şi se realizează prin observarea directă a stocului

existent în întreprindere (sau magazin) la un moment dat.

Observările parţiale presupun cunoaşterea fenomenelor studiate pe baza

înregistrării unei părţi din colectivitatea generală. În domeniul comerţului şi al

turismului observările parţiale sunt întâlnite mai frecvent sub denumirea de selecţii

statistice şi anchete sau sondaje de opinii. Ele se folosesc în studiul cererii de

consum a populaţiei pe piaţa internă, precum şi a factorilor care o influenţează.

Observările parţiale de tipul selecţiilor (sondajelor) statistice se bazează pe

formarea unui eşantion reprezentativ, în vederea caracterizării întregii colectivităţi.

Ancheta statistică constă în culegerea datelor pe baza unor chestionare. La

fel ca sondajul statistic, este o observare parţială, dar, bazându-se pe o completare

benevolă a chestionarelor, nu asigură reprezentativitatea. Este o observare special

organizată, de regulă cu ocazia unor târguri şi expoziţii, având o valoare orientativă

privind tendinţa generală a fenomenelor.

Observarea părţii principale este o metodă care se poate utiliza cu succes

în colectivităţile inegal structurate pe grupe, care prezintă predominanţa uneia sau

mai multor grupe. Observarea se limitează la această parte cu rol decisiv. Deşi mai

puţin riguroasă, rapiditatea metodei o recomandă atunci când este suficientă o

informare orientativă asupra colectivităţii generale. De exemplu, estimarea

preliminară a producţiei industriale se poate baza doar pe rezultatele obţinute de

întreprinderile semnificative din ramură.

Monografia asigură o caracterizare multilaterală a unor unităţi statistice

complexe. Programul observării este foarte amănunţit, permiţând o cunoaştere

aprofundată a fenomenului analizat. De regulă, obiectul unei monografii îl

constituie un oraş sau o regiune, o unitate sau o problemă economică.

2.2. ELABORAREA PROGRAMULUI DE ORGANIZARE ŞI

DESFĂŞURARE A UNEI OBSERVĂRI STATISTICE

Probleme metodologice şi organizatorice ale acestui plan se referă la:

scopul observării;

obiectul observării;

unitatea de observare;

programul observării (în sens restrîns) sau caracteristicile observării;

formulare şi instrucţiuni;

timpul observării;

locul şi unitatea care raportează;

probleme organizatorice.

Scopul observării este subordonat scopului general pentru care s-a organizat

cercetarea statistică. Scopul observării se stabileşte în funcţie de necesităţile

specifice, de informaţii existente în domeniile în care organizează cercetarea şi este

legat în mod nemijlocit de cunoaşterea statistică propriu-zisă.

Obiectul observării îl formează colectivitatea cercetată sau mulţimea

unităţilor care se vor înregistra împreună cu caracteristicile stabilite în funcţie de

scopul urmărit. De reţinut, că nu totdeauna obiectul observării coincide cu obiectul

cercetării (de exemplu, în cazul folosirii selecţiei statistice, care presupune

observarea unui eşantion şi extinderea rezultatelor cercetării asupra întregii

colectivităţi analizate).

Unitatea de observare este definită ca element component al colectivităţii. În

funcţie de scopul cercetării se pot folosi unităţi de observare simple şi complexe.

Unităţile simple reflectă însuşi modul de existenţă a obiectului observării (persoana

fizică, marfă, etc.), iar unităţile complexe reflectă modul de organizare socială sau

economică (familia, facultatea, echipa, societatea comercială, instituţia, etc.).

Unitatea de observare trebuie definită foarte clar pentru a se obţine date

complexe, exacte şi comparabile în timp şi spaţiu.

Programul observării (în sens restrîns) constă în stabilirea caracteristicilor

care trebuie să fie înregistrate, a modalităţilor concrete de culegere a datelor, şi

încadrarea în timp şi spaţiu a activităţii de obţinere a informaţiilor. Elaborarea şi

fundamentarea programului se face de un colectiv de specialişti din domeniul

cercetării. Acest colectiv fixează şi fazele ulterioare de prelucrare, cu precizarea

metodelor de calcul care se vor folosi.

De pildă, dacă se organizează o cercetare st-că privind cauzele sau factorii,

care determină încasările din alimentaţia publică, ea presupune un program de

înregistrare, care să ţină seama de: categoria localului, varietatea sortimentelor şi

preparatelor, calitatea servirii, gradul de solicitudine a personalului de servire,

vadul comercial, programul de funcţionare, etc. Aceste caracteristici se vor

înregistra, iar datele se vor prelucra având în vedere răspunsurile aşteptate de la

cercetare.

Deseori, caracteristicile se trec în programul observării sub formă de

întrebări. Acestea pot fi cu răspunsuri deschise (se admite orice variantă de

răspuns) sau închise (răspunsuri listate).

Se recomandă ca informaţiile să fie exprimate numeric şi să fie obţinute din

documente, când se referă la activitatea societăţilor comerciale şi/sau turistice, prin

chestionarea clienţilor, când se referă la calitatea servirii, vadul comercial,

diversitatea sortimentelor de preparare. De asemenea se impune să se stabilească

prin program: lista unităţilor de alimentaţie publică care se vor include în cercetare,

perioada la care se referă observarea, precum şi orele de deplasare a observatorilor

în vederea intervievării consumatorilor.

Formularele şi instrucţiunile de înregistrare se prezintă sub formă de fişe şi

liste. Fişa se completează pentru o singură unitate de observare şi se foloseşte

atunci când programul de observare este consistent (bogat) şi unităţile de

înregistrare sunt răspândite teritorial. Lista este un formular colectiv, în care se

înregistrează răspunsurile la întrebările din programe pentru mai multe unităţi

concentrate în spaţiu. Este indicat a fi folosit când programul observării este mai

sumar.

Formularele de înregistrare sunt însoţite de norme metodologice şi tehnice

privind completarea lor, care sunt imprimate direct pe formular sau se dau ca anexă

în broşuri separate denumite ,, instrucţiuni de înregistrare”.

Timpul observării vizează două probleme: stabilirea timpului la care se

referă datele înregistrate şi a duratei înregistrării.

Timpul la care se referă datele este un moment (numit moment critic) pentru

înregistrările care surprind fenomenul în mod static (începutul sau sfârşitul unei

perioade de timp), sau o întreagă perioadă de timp (lună, trimestru, semestru, an,

etc.). pentru observările de tip continuu.

Timpul cât durează înregistrarea se stabileşte în funcţie de volumul

colectivităţii supuse înregistrării, de consistenţa programului de înregistrare, de

numărul persoanelor cooptate pentru înregistrare etc. Pentru studiul cererii de

consum a populaţiei, de exemplu, timpul de înregistrare se alege pentru a surprinde

stabilitatea anuală a volumului şi structurii cererii, fie pentru a cunoaşte influenţa

modificării anotimpurilor sau a diferitelor sărbători asupra variaţiilor din interiorul

fiecărui an.

Locul observării şi unitatea care raportează se precizează în program cu

scopul de a găsi mai uşor unităţile de observare. În general, coincide cu locul unde

se produce fenomenul. Diferă de acesta atunci când datele sunt preluate din diferite

publicaţii, din evidenţe contabile etc.

Problemele organizatorice cuprinse în planul observării statistice asigură

condiţii cât mai bune pentru desfăşurarea observării. Acestea se referă la studierea

materialelor rezultate din cercetări anterioare similare, întocmirea listelor unităţilor

de înregistrare, a hărţilor teritoriului, recrutarea şi instruirea personalului pentru

culegerea datelor, redactarea şi tipărirea formularelor şi a instrucţiunilor de

înregistrare, popularizarea observării prin radio, TV, afişe sau alte modalităţi.

2.3. ERORI DE OBSERVARE. CONTROLUL DATELOR

În procesul înregistrării datelor pot apare diferenţe între valorile reale şi cele

înregistrate pe formular, care poartă denumirea de erori de observare.

Erorile de observare pot fi: erori de înregistrare şi erori de

reprezentativitate.

Erorile de înregistrare sunt comune tuturor formelor de observare statistică

şi se întâlnesc ca erori întâmplătoare şi erori sistematice.

Erorile întâmplătoare de înregistrare provoacă abateri, în sensul măririi sau

micşorării nivelului real al fenomenului, pot surveni, de cele mai multe ori, din

neatenţie sau lipsa de concentrare a persoanei care efectuează înregistrarea şi au

caracter nepremeditat. Acest gen de erori efectuează în mică măsură calitatea

datelor datorită faptului că se produc în ambele sensuri şi pe ansamblu se

compensează (cu condiţia de a fi supus observării un număr mari de unităţi).

Erorile sistematice de înregistrare produc abateri semnificative, de regulă

într-un singur sens de la realitatea observată. Producerea acestor erori se datorează

nerespectării sau neînţelegerii instrucţiunilor de culegere a datelor. Erorile

sistematice se pot datora şi unor greşeli de metodologie, de concepere a cercetării,

ca de pildă delimitarea imprecisă a colectivităţii şi a unităţilor ei, etc. Ele se

manifestă sub formă de abateri în acelaşi sens de la numărul real şi denaturează

conţinutul indicatorilor st-ci calculaţi pe baza unor astfel de înregistrări.

Pentru a evita producerea erorilor de observare se recomandă:

formularea şi transmiterea de instrucţiuni clare. Este indicat să fie menţionate

cazurile în care riscul apariţiei erorilor este mai mare;

elaborarea de formulare complete în care să specifice cu multă claritate ce

anume trebuie să se înregistreze;

stabilirea unor ,,chei de control” şi posibilitatea folosirii lor în cadrul

formularului de înregistrare;

efectuarea unor observări de probă.

VERIFICAREA AUTENTICITĂŢII DATELOR OBŢINUTE PRIN

OBSERVAREA STATISTICĂ

Datele de masă, după ce au fost culese, se supun unui control riguros în

vederea depistării şi corectării datelor eronate. Controlul datelor statistice se face în

două direcţii. Mai întâi se verifică dacă s-au cules toate datele deci,

completitudinea înregistrării datelor. Aceasta corespunde controlului cantitativ. În

al doilea rând, se verifică calitatea datelor ceea ce corespunde controlului calitativ.

Controlul cantitativ urmăreşte următoarele aspecte: dacă s-au strâns

(colectat) formularele la toate întrebările puse, dacă furnizorii de date au răspuns la

toate întrebările puse, dacă sunt completate toate rubricile formularului.

Controlul calitativ poate fi făcut pe cale logică sau pe cale aritmetică.

Controlul logic constă în testarea concordanţei între diferitele valori ale unei

caracteristici sau indicatori (de sex, vârstă, profesie şi starea civilă sau între gradul

de dotare a unităţilor comerciale şi valoarea vânzărilor de mărfuri).

Controlul aritmetic presupune verificarea calculelor efectuate de către

observatori, aplicarea unor ,,chei de control” bazate îndeosebi pe relaţia de balanţă

(nivel final = nivel iniţial + întrări – ieşiri).

Verificarea autenticităţii datelor se mai poate face prin utilizarea de

programe pe calculatoare electronice.

Când se constată o eroare de observare se recomandă repetarea înregistrării

la unitatea respectivă pentru a obţine date autentice. Dacă reluarea observării nu

este posibilă sau este mult prea costisitoare se recomandă eliminarea datelor

eronate îndeosebi a unităţilor afectate de erori sistematice de înregistrare.